• Paza minții: "Dacă mă păzesc de cele mici, vom scăpa de cele mari".

• Mărturisirea: "Fericesc pe cei care au duhovnic și se pot descurca - cu mărturisirea. FĂRĂ DUHOVNIC E PRIMEJDIE!".

• Paza limbii: "Mai puțin a vorbi și mai mult a mă ruga".

• Smerita cugetare și căința: "Trebuie să mă învăț a plânge și a nu da vina pe nimeni. Să zic așa: PENTRU PĂCATELE MELE".

Condac 1:

Vrednicei de laudă, Muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: - Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Împărătesei și Maicii lui Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai arătat vrednică de dragoste, înțeleaptă Ecaterina, căci cu Duhul Sfânt umbrindu-te, ai lepădat de la tine toată dorirea pământească și te-ai logodit cu Mirele tău Cel ceresc spre a căpăta viață nemuritoare; pentru aceasta, îți cântăm:

• Bucură-te, porumbiță cuvântătoare;
• Bucură-te, dulce privighetoare;
• Bucură-te, frumusețe netrecătoare;
• Bucură-te, mielușea încântătoare;
• Bucură-te, minte înaltă;
• Bucură-te, tânără preaînvățată;
• Bucură-te, fecioară blândă și înțeleaptă;
• Bucură-te, inimă tare și neîntinată;
• Bucură-te, lauda învățaților;
• Bucură-te, dulceața maicilor;
• Bucură-te, mângâierea săracilor;
• Bucură-te, apărătoarea bătrânilor;
• Bucură-te, Ecaterina, Mare Muceniță a lui Hristos!

Citește în continuare

Am cunoscut o tânără care avea mare evlavie la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.

Ea mi-a povestit că, odată, stând de vorbă cu soacra doamnei la care lucra, i-a zis că ar dori să meargă şi ea la Sinai, la moaştele Sfintei Ecaterina.

Atunci acea doamnă a început să râdă şi i-a zis:

– Cum poţi să mergi tu acolo, deoarece nu ai nici bani, nici acte. Asta ar fi imposibil !

– Dacă vrea Maica Domnului şi Sfânta Ecaterina, mă ia pe sus şi ajung acolo fără bani şi fără acte.

Cine merge acolo primeşte ca binecuvântare un inel şi dacă o să vrea sfânta, o să mă ajute şi pe mine, a zis ea.

În ziua următoare era 25 noiembrie, ziua Sfintei Ecaterina.

Tânăra s-a dus la biserică împreună cu soacra doamnei.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, vede că se apropie de ea o femeie tânără, îmbrăcată simplu şi modest, dar cu un chip luminos și curat, o priveşte cu blândeţe şi-i zice:

– Ştiu dorinţa ta şi ştiu că doreşti să ai acest inel; şi Dumnezeu vrea …

Nu a mai continuat, ci i-a pus pe deget un inel şi a dispărut fără urmă, deoarece venise şi doamna respectivă să vadă ce se întâmplă.

Fata, luând inelul, simţea că pluteşte de bucurie. Apoi ridicându-şi privirea şi vrând să-i mulţumească femeii necunoscute, nu a mai văzut-o; dispăruse.

A căutat-o prin toată biserica, dar nu a găsit-o. Atunci şi-a dat seama că a fost Sfânta Ecaterina.

Soacra doamnei, văzând aceasta, a rămas fără grai, nemaiîndrăznind să zică ceva.

Pe inel scria: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.

Bucura- te Sfânta Ecaterina Mare Mucenita a lui Hristos!

Pacea Sfinților în inimi!

Sfântul Părinte Gavriil Georgianul nu-și impunea silnic voia când era vorba de călăuzirea oamenilor, respectându-le libertatea. Spunea:

„Omul trebuie să-și sfinţească viaţa prin hotărâri bine cumpănite. Calea și-o făurește prin faptele sale. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu voie liberă. Cine sunt eu, ca să mă amestec în viaţa lui?” — Sfântul Gavriil din Georgia

Liber-arbitru — înseamnă libera voinţă pe care Dumnezeu a dat-o omului spre a alege singur între bine şi rău, spre mântuirea sa.

Cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut creației Sale a fost libertatea. Omul a fost creat pentru a fi liber. Stă în voința sa dacă alege o cale sau alta în viață. Stă în voința sa dacă Îl ascultă pe Dumnezeu sau nu, dacă Îl cinstește pe Dumnezeu ca pe Tatăl său ori dacă îl respinge. Această libertate a voinței a fost pecetea chipului și asemănării omului cu Dumnezeu. Și tot libertatea voinței a fost cea care a definit demnitatea omului – o demnitate care l-a înălțat cu mult înaintea altor făpturi.

De ce l-a înzestrat Dumnezeu pe om cu o voință liberă? Acest lucru este destul de limpede: unicul motiv pentru care Dumnezeu l-a creat pe om a fost iubirea. Iar iubirea întotdeauna dorește ceea ce este mai bine pentru cel iubit. Ba mai mult, iubirea dorește o împărtășire liberă – iubire în schimbul iubirii – fără să fie forțată în niciun fel. Doar o astfel de iubire are valoare: iubirea care curge liber dintr-o inimă iubitoare, fără nicio silire sau constrângere.

Dumnezeu-Tatăl, în imensa Lui iubire, aștepta tocmai acest tip de iubire de la omul liber pe care l-a creat. Și-a dorit ca omul pe care l-a creat și asupra căruia a așezat numeroase daruri să Îl iubească și să-i slujească de bună voie, fără nicio constrângere, precum un fiu iubitor Îi slujește Tatălui cel iubit. Aceasta este însemnătatea darului voinței libere.

— Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, traducere de Lucian Filip, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 105-106

Harul deschide ochii omului spre a discerne binele de rău.

Totul în creștinism se realizează prin har și voie liberă fiindcă totul este lucrarea comună a lui Dumnezeu și a omului. Sfântul Isaac pune accentul mai ales pe această lucrare comună a voii omului și a harului lui Dumnezeu în întreaga viață a creștinului. Harul deschide ochii omului spre a discerne binele de rău. El întărește simțirea lui Dumnezeu înlăuntrul său, îi deschide viitorul și-l umple de lumină mistică.

— Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 60

Deja timp de doi ani, atenția lumii este ațintită asupra evenimentelor sângeroase care au loc în Ucraina. Dar s-a întâmplat un alt cutremur – au început acțiunile militare între Israel și Palestina. Lumea urmărește cu mare atenție succesiunea evenimentelor din acest conflict. Cu toate acestea, în publicația mea vreau să explic cititorilor care este problema acestor ciocniri de lungă durată. HAMAS și-a început acțiunile militare cu un apel specific – de a elibera Moscheea Al-Aqsa. De fapt, acest conflict care durează de zeci de ani, este în esență legat de un singur loc – Muntele Templului. Acesta este, după părerea mea, întregul secret al acestui război și aici se ascunde miezul problemei.

Dar mai întâi vreau să spun câteva cuvinte despre situația mondială în general, deoarece aceasta este direct legată de tot ceea ce se întâmplă cu noi acum. Ceea ce scriu este viziunea mea personală și nu insist să am dreptate.

În ultimul timp, se aud adesea critici la adresa așa-numitei "teorii a conspirației". Eu nu sunt un susținător al acestei teorii. Ce "secret" și "conspirație" poate exista în ceea ce a fost calculat, pronosticat și fundamentat științific cu câteva decenii în urmă? Au fost organizate conferințe și simpozioane, iar întrebarea cum va fi lumea în secolul XXI a fost discutată deschis în cele mai largi cercuri. Era evident pentru toată lumea că era post-capitalistă se apropia de sfârșit. Omenirea intră într-o nouă eră.

Noul format de relațiilor include ingrediente care nu au existat niciodată în istoria lumii: internetul, globalizarea, noi forme de relații economice, politice și sociale. Și dacă adăugați la aceasta sinteza tehnologiilor biomedicale și informatice, precum și problemele deficitului de resurse asociate cu suprapopularea planetei, atunci obținem ceea ce a primit de fapt denumirea științifică de "Noua Ordine Mondială" (NWO).

Principiile și legile de bază ale existenței acestei noi formații universale umane au fost de mult timp prezise și studiate. Numai de ce, dintr-un anumit motiv, acest nou format destul de înțeles, fundamentat științific, al coexistenței umane este acum numit brusc "teoria conspirației" și "conspirologie".

Da, arată destul de neplăcut. De fapt, umanitatea intră într-un sistem de relații în care va trebui să-și ia rămas bun pentru totdeauna de la astfel de fenomene precum democrația, drepturile omului etc. Și nu există niciun secret în faptul că nu mai există nicio lume bipolară sau multipolară. Vor apărea din când în când două mâini care frământă aluatul pentru această Nouă Ordine Mondială, luptându-se între ele, dar vor avea un singur cap. Sângele, suferința și moartea a milioane de oameni vor fi reale. Însă procesul istoric însuși a încetat să mai fie rezultatul spontan al îmbinării diferitelor voințe umane. Totul a devenit planificat și controlat, chiar și atunci când pare a fi ceva haotic.

Nu vom mai fi noi cei care vom decide ce opinii publice și chiar personale ar trebui să persiste. Un singur guvern mondial nu este fantezia unei minți inflamate, ci o consecință logică a dezvoltării civilizației. Nu există vreun secret sau intrigă aici. Mai mult, nu putea fi altfel. La aceasta trebuiau să ducă procesele de globalizare, dezvoltarea comunicațiilor informaționale, concentrarea părții leului din finanțe în mâinile unui număr mic de oameni, "progresul" științific și tehnologic etc. Acum, doar acest cap va decide unde trebuie să fie război și unde să fie pace, unde trebuie să fie foamete și unde să fie abundență, cine să lupte împotriva cui și pentru ce, unde să fie îndreptată ura națiunilor și încotro dragostea, etc.

Înțeleg că aceste cugetări ale mele pot să pară absurde pentru cineva. Nu mă voi opune. Totuși, pot de asemenea să presupun că în această formă de conducere autocratică, vor fi implicați nu doar oamenii. Principalul ideolog al muncii lor și planificatorul lor va fi cel care se autointitulează cosmocrator. Nici aici nu există niciun secret mistic. Oamenii de la putere nu au mai apelat la "constructorul universului" sau "arhitectul lumii" pentru ajutor și sprijin. Numai că în etapa finală a istoriei lumii ei vor deveni conductorii direcți ai voinței sale și ai acțiunii dirijate.

Aceasta este starea generală a lucrurilor și acum să revenim la evenimentele mondiale actuale.

Cauza începerii acțiunilor militare

Militanții HAMAS au atacat "în mod neașteptat" Israelul, trăgând mii de rachete asupra țării. Pregătirea pentru o astfel de operațiune militară necesită o perioadă semnificativă de timp și anumite acțiuni care au avut loc chiar sub nasul serviciilor de informații israeliene.

Mossad-ul este cea mai bună agenție de informații din lume. Specialiștii săi, la orice oră de zi sau noapte, ar putea răspunde la întrebarea: "Ce face musca așezată pe automatul unui palestinian situat la un punct de geolocalizare?". Dar aici voi lăsa deschisă întrebarea de ce Mossad-ul căuta, dar "nu vedea" pregătirea intervenției.

Muntele Templului

Milioane de evrei visează să fie îngropați la poalele Muntelui Templului. De ce acest munte este atât de remarcabil și ce este acolo? În primul rând, se distinge printr-o piatră semnificativă. Evreii îl numesc "Even-ga-Hashṭiyya", în timp ce musulmanii îl numesc "Al-Sakhrah". Traducerea este aceeași –"Piatra de temelie a fundației". Conform tradițiilor evreiești și musulmane, aici Dumnezeu a început crearea lumii pământești. Legenda spune că regele David a așezat Chivotul Legământului pe această piatră. Fiul său Solomon a construit primul templu aici. Peste această Piatră a fost plasată Sfânta Sfintelor, locul prezenței lui Dumnezeu, și în care putea intra doar marele preot evreu o dată pe an.

Primul Templu a stat patru sute de ani până a fost distrus de babilonieni. Construcția celui de-al Doilea Templu a durat aproape cinci secole și a fost finalizată în timpul domniei regelui Irod. Acest templu a fost una dintre cele mai mari structuri ale antichității. Apostolii au exclamat cu admiraţie către Iisus: "Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce clădiri! Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste piatră să nu se risipească " (Marcu 13:1–2; Luca 21:5–6). Într-adevăr, templu a fost distrus în anul 70 d.Hr. și chiar și locul a fost arat (conform legilor romane, construcțiile erau interzis pe terenul arat).

Evrei care au supraviețuit s-au împrăștiat în întreaga lume și, ca oraș, Ierusalimul a dispărut. A mai rămas doar un mic sat, o colonie romană numită Aelia Capitolina. În perioada bizantină, când evreilor li s-a permis să se întoarcă în acest loc, au existat încercări slabe de a reconstrui Templul. Potrivit relatărilor contemporanilor, toate s-au încheiat cu eșec.

Voi descrie pe scurt istoria ulterioară a acestui loc, fără a intra în detalii și nuanțe. Cei interesați le pot găsi cu ușurință pe internet.

​Locul Muntelui Templului în tradiția islamică

Când islamul a apărut pentru prima dată în Peninsula Arabică și nu încă devenise o religie mondială, acesta era deja asociat cu Muntele Templului. Conform tradiției islamice, profetul Mahomed a fost transportat în mod miraculos de la Mecca la Piatra de temelie a Muntelui Templului pe un cal de foc numit Al-Burāq. De pe această Piatră, Allah l-a luat pe Profet în sălașul ceresc.

De atunci, Mahomed și adepții săi s-au rugat mereu în direcția Muntelui Templului, unde, conform Coranului, exista "o altă moschee", deși fizic încă nu exista nicio moschee acolo. Construcția moscheii avea să înceapă o sută de ani mai târziu.

În Coran sunt menționate doar două moschei: cea de pe Piatra de temelie și cea din Mecca. Întreaga lume musulmană venerează trei dintre cele mai mari sanctuare ale sale - moscheile din Mecca, Medina și de pe Muntele Templului (această moschee se numește Al-Aqsa). Pentru a recâștiga controlul deplin asupra acestui loc, a început invazia militară a palestinienilor în Israel. Totuși, istoria acestei confruntări nu a început ieri.

Secolele VII – XX

Dacă excludem perioade specifice asociate cu campaniile cruciaților, putem spune că din secolul al VII-lea până în secolul XX, parioadă care durează treisprezece secole, Muntele Templului, Moscheea Al-Aqsa și Piatra de temelie au aparținut lumii musulmane. Pe parcursul întregii perioade de stăpânire musulmană, doar adepții islamici au putut urca pe Muntele Templului.

Nimeni nu a contestat drepturile musulmanilor asupra Muntelui Templului, chiar și după controlul britanic asupra Palestinei după Primul Război Mondial.

Era nouă

Situația s-a schimbat treptat odată cu înființarea noului stat Israel în 1947. Înainte de 1967, Orașul Vechi (partea de est a Ierusalimului) și Muntele Templului erau sub stăpânirea Egiptului. Totuși, după o operațiune militară rapidă de șase zile, aceste locuri au ajuns sub controlul statului Israel.

Conform legii islamice, pe care instanțele internaționale o recunosc și ele, tipul de proprietate de care ține Moscheea Al-Aqsa este considerat inalienabil. Prin urmare, din punct de vedere juridic, evreii nu au drepturi asupra Muntelui Templului. Situația juridică este una, dar realitatea este alta.

Musulmanii au încetat să controleze teritoriul care le aparținea. Situația a ajuns într-un impas.

De ce evreii au nevoie de Muntele Templului

Nu este nevoie să vorbim despre importanța acestui loc pentru evrei. Timp de câteva decenii, evreii au reușit să creeze un stat puternic și dezvoltat. Cu toate acestea, este esențial să ne amintim că, în esență, nu este un stat laic, ci unul religios. Dar acest stat nu are un centru religios.

Templul este inima iudaismului, este scopul și sensul existenței Statului Israel. Timp de două mii de ani, evreii au trăit cu speranța de a reconstrui Templul. Odată cu reînființarea Statului Israel și întoarcerea evreilor în patria lor istorică, mai rămâne un singur pas de făcut. Dar cum? Al Treilea Templu poate fi construit doar într-o locație specifică, locul unde Dumnezeu a început să creeze lumea, unde Creatorul a luat pământul din care L-a făcut pe Adam, unde Adam a adus jertfe lui Dumnezeu, unde Avraam a construit altarul pe care intenționa să-l sacrifice pe Isaac, unde a stat Chivotul Legământului și unde se afla Sfânta Sfintelor a Primului și celui de-al Doilea Templu. Dar și Moscheea Al-Aqsa, unul dintre cele mai mari sanctuare ale islamului, se află tot pe acest loc.

Prin urmare, Muntele Templului a devenit un punct de dispută între două religii, iar situația a ajuns într-un impas. Trebuie găsită o soluție.

Ce înseamnă toate acestea pentru creștini?

Evreii au o profeție că al Treilea Templu va fi construit și va vesti venirea lui Mesia. Creștinii, din cele mai vechi timpuri, au și o profeție că așa va fi, cu excepția faptului că Mesia evreu este considerat antihristul. Deja pe baza acestei profeții, se poate spune cu încredere că partea care va câștiga în acest război este predeterminată. Al Treilea Templu este deja destinat să apară la sfârșitul istoriei omenirii. Începutul construcției sale va însemna că lumea, în forma sa fizică actuală, nu va mai dura mult mult, iar evenimentele descrise în Cartea Apocalipsei de Ioan Teologul se vor desfășura într-un ritm rapid.

Totuși, cel mai important lucru este că Paștele veșnic, bucuria întâlnirii cu Hristos în marea Sa a doua venire, reînnoirea de primăvară a întregii lumi, va fi deja vizibilă la orizont. Și aceasta este o mare bucurie pentru noi. Mai mult, există mărturia Apostolului Pavel: "Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: "Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov" (Romani 11:25-26). Aceasta înseamnă că evreii trebuie, la un moment dat, să recunoască că Mesia este Hristos și, în esență, să devină creștini. Aceasta este intriga ascunsă în nodul istoric al ultimelor zile ale lumii.

De îndată ce a început războiul din Israel, primul gând care mi-a venit în minte a fost că are o legătură cu construcția celui de-al Treilea Templu. Dacă am dreptate sau, vom înțelege în timp. Dar în orice caz, după cum se spune, "Amin! Vino, Doamne Iisuse!" (Apocalipsa 22:20).

Sursa: https://spzh.news/ro/chelovek-i-cerkovy/76376-vojna-v-izraile-zachem-i-pochemu

Duhovnicul Lavrei, arhimandritul Avramie, le-a dat fiilor săi duhovnicești sfaturi cum trebuie să se pregătească să treacă prin anii ce urmează.

Aceste cuvinte au fost rostite de arhimandritul Avramie (24.04.1926 - 20.09.2020), duhovnicul Lavrei Peșterilor de la Kiev, într-o conversație înregistrată cu un an înainte de binecuvântată sa adormire întru Domnul. Starețul știa bine înseamnă a îndura încercări și necazuri. El însuși a băut cu smerenie paharul care i-a fost rânduit și în care a fost dizolvată amărăciunea războiului teribil, sărăcia anilor de foamete, închiderea mănăstirii în 1961, persecuția și prigoana obștii și ostilitatea mediului ateu. Dumnezeu i-a dăruit starețului și mângâiere: el și-a trăit ultimul sfert de secol de viață în Lavră, fiind martor și participant la renașterea și înflorirea ei duhovnicească.

Părintele Avramie a fost un călugăr cu adevărat smerit și extrem de modest, dar mulți știu că rugăciunea lui făcea minuni. El poseda o simplitate autentică și o blândețe copilărească, caracteristică celor care sunt înzestrați cu harul lui Dumnezeu din belșug, adevărați cetățeni ai Împărăției Cerurilor. În ziua binecuvântatei treceri a arhimandritului Avramie la Dumnezeu, s-au împlinit șaizeci de ani de la ziua hirotonirii sale ca preot. Cuvintele duhovnicului Lavrei despre viitoarele încercări ale nevoitorilor mănăstirii și ale tuturor ortodocșilor de astăzi sună profetic. Dar în același timp, ele sunt spuse cu încurajare și credință...

Totul se întâmplă exact conform cuvintelor care au fost scrise în Evanghelie și în Apocalipsă. Vrăjmașul pune plase asupra împărăției sale. Apostolul ne-a avertizat că vor veni vremuri cumplite, înverșunate, când creștinii credincioși lui Dumnezeu vor fi declarați dușmani. Să dea Dumnezeu ca să nu fie ei puși la încercări, căci scris este: va fi atunci foarte cumplit și greu. Pentru că satana se va mânia foarte tare, mai ales pe creștinii ortodocși care nu vor să-l asculte, și îi va supune unei persecuții severe pentru aceasta.

Când va începe persecuția – atunci deja ultimul punct va fi aproape, atunci dacă nu vei avea o înțelegere cu autoritățile, vei fi lipsit de tot, nu vei avea dreptul la nimic. Nicio lege nu te va ajuta, pentru că ele vor fi aceleași pentru toți și nu va există o altă opțiune.

Dar acesta va fi ultimul punct al luptei, când satana va merge împotriva oamenilor credincioși. Aici, fiecare să se pregătească să decidă singur, pentru că le vor găsi imediat vina dacă nu vor recunoaște puterea lor. Iar omul trebuie să se roage, să citească, să cunoască, să raționeze și să înțeleagă ce se întâmplă și care este scopul final. Și nu fiți membri ai acestei companii care merge împotriva lui Dumnezeu!

Se duce o luptă, înțelegeți? Și în țările ortodoxe sunt de cei care vor înclina spre stânga. Depinde de fiecare din ei cui și unde să se închine, pentru aceasta o să răspundă înaintea lui Dumnezeu. Doamne ferește de aceasta ispită... Deși acum au venit cu astfel de tehnologii care-l înfășoară pe om în totalitate. Încă vor mai fi situații când vor avea loc expulzări și alte persecuții – ca sub conducerea sovietică. Atunci, dacă nu mergeai la gospodăria colectivă, la kolhoz, îți luau pământul și te duceau în exil. Ceva de genul acesta se va întâmpla din nou.

Dumnezeu îi va conduce pe credincioși pe astfel de căi spinoase. Pe fiecare pe calea sa. Și pe noi ne așteaptă o cale spinoasă. Dragii mei, creștinii trebuie numaidecât să-și poarte crucea.

După cum Domnul Și-a purtat crucea Golgotei, așa vom avea și noi o cruce. De altfel, vom ajunge într-o direcție opusă și vom pierde totul. Și așa strig: "Doamne, ajută-mă!".

Să cerem ajutor doar de la Dumnezeu. Și să nădăjduim în El nu așa, cumva, formal, ci cu toată nădejdea noastră! Determinarea sufletului este un lucru serios! Dumnezeu să dea tărie și putere fiecărui credincios pentru a nu cădea în jugul lui antihrist, care este pregătit de stăpânitorii lumii. Fie ca planurile lor să se destrame! Și planurile lor sunt deja scrise de mult timp. Recurg la o mare viclenie, aruncă mreaja peste oameni. Și mulți oameni nu înțeleg ce se întâmplă. Ei spun: "Ce este rău în aceasta? Acum așa este timpul și așa trebuie să fie. Așa a fost cândva, dar acum este ceva nou. Atunci au fost ispite și persecuții, dar așa ca acum nu a existat nimic niciodată.

Dar credincioșii nu trebuie să se teamă. Dumnezeu le va purta de grijă și îi va sătura pe credincioșii Săi cu o fărâmitură de pâine, pe cei care nu îl vor accepta pe antihrist. Iar cei care se vor îmbuiba cu ceea ce va fi aruncat de dânsul, nu se vor sătura.

Spre aceasta merg toate. Care este cauza "libertăţii" declarate şi permisiunea relaţiilor libere, adică vicioase? Duhul antihrisților le-a permis deja total – ca înainte de potop. Păcatele sunt legalizate în mod deschis, iar păcatele strigă împotriva lui Dumnezeu. Pentru ce a pierit lumea antică și Dumnezeu a spălat-o de pe fața pământului? Pentru păcate. Trăiau ca vitele. Doar opt suflete, familia lui Noe, au păstrat fidelitatea. Când Noe a construit Arca, Dumnezeu a văzut că nu are rost să mai păstreze lumea, a trimis o ploaie timp de patruzeci de zile, care a inundat și i-a nimicit pe toți. A rămas doar familia lui Noe, pe care Dumnezeu a păstrat-o ca pe niște răsaduri bune. Și lumea păcatului a fost toată inundată în apă. Și un nou popor a pornit de la Noe spre vremea noastră, până când oamenii au ajuns din nou la acea stare care era înainte de potop...

Până la Revoluție a fost făcută o proorocie că Dumnezeu în ultimele zile, când va veni antihrist, va duce la Rai Marea Biserică a Lavrei. Toată Biserica Maicii Domnului are un preț. Lavra, desigur, îndeosebi. Dar Biserica înseamnă oameni. Vor fi duși în Rai. Cei care vor rămâne fideli și nu vor fi supuși influenței statului, care îi va obliga să accepte prescripțiile anticreștine.

Pe oamenii demni care nu se vor supune satanei, Dumnezeu îi va răpi. Să dea Dumnezeu ca să fim și noi părtași la aceasta și Maica Domnului să-și facă milă de noi. Ca să nu ne disprețuiască, că va fi o rușine, Doamne ferește.

Principalul lucru pentru noi este să ne mântui, ceea ce înseamnă să rămânem credincioși lui Hristos până la sfârșit.

Un tânăr ucenic, neînțelegând de ce Sfântul Kukșa din Odessa își stropește chilia cu apă sfințită în fiecare seară, l-a întrebat odată: „Părinte, de ce trebuie să stropiți cu apă sfințită? Ce dă?”

Părintele nu a răspuns, dar au trecut trei zile. Părintele Kuksha s-a dus la chilia ucenicului și, sub ochii lui, a început să o stropească cu apă sfințită.

Ulterior, ucenicul a spus: „Și deodată am văzut asta, am văzut asta!”

Chilia era plină de demoni și toți alergau în mulțime prin uși, dar nu aveau timp, cădeau unul după altul ...

După ce a stropit chilia, bătrânul a întrebat: „Ei bine, ai văzut ce dă?”

Cuvântul grecesc „aghiasmă” însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi „sfeştanie” (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi „Ziua luminilor” sau „a luminării”, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

Cea mai de seamă dintre ierurgiile privitoare la lucruri şi, totodată, cea mai frecventă în activitatea liturgică a preotului, este aghiasma sau sfinţirea apei. Ea se săvârşeşte cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului.

Cuvântul grecesc aghiasmă însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, ţarine sau în orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.

În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).

Originea obiceiului de a face sfinţirea apei la fiecare început de lună nouă trebuie căutată în dorinţa Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păgâneşti de la serbările lunilor noi, pe care le-au preluat şi creştinii şi împotriva cărora au luptat unii dintre Sfinţii Părinţi şi unele din sinoade.

În unele părţi (ca de exemplu, în Bucovina), sfinţirea mică a apei se face şi în ziua injumătăţirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri în săptămâna a patra după Paşti), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puţul lui Iacov (Ioan 4, 5-38), precum şi la unele sărbători mari, la hramul bisericilor şi în Lunea Paştilor. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfarşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).

În case (sau la râuri şi izvoare), sfinţirea apei se săvârşeşte ori de câte ori cer credincioşii. Se obişnuieşte mai ales în zilele de post: miercuri şi vineri dimineaţa (uneori, şi luni), pe nemâncate, şi de preferinţă în cursul posturilor de durată (de exemplu, în prima şi în ultima săptămână din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum şi în anumite momente şi ocazii din viaţa casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea în casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfinţirea fântânii şi a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).

— Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 367-368

În scrierile Bătrânului Efrem din Muntele Athos și Arizona găsim încurajarea de a cultiva zelul, entuziasmul pentru Dumnezeu și pentru viața spirituală. Ne spune că acest zel, această dorință de Dumnezeu, acționează pentru a avertiza, acționează pentru a ne proteja comoara noastră spirituală. Zelul este protectorul comorii noastre spirituale.

El îl aseamănă cu un câine ciobănesc. Spune: ”Gândește-te la câinele ciobănesc în timpul nopții, când lupii se apropie. Câinele ciobănesc mârâie, începe să latre și imediat oile și ciobanul sunt alertați asupra pericolului. Și lupii, auzind câinele lătrând, se retrag. Dar, dacă câinele ciobănesc este somnoros, dacă adoarme și lupii se apropie și acolo nu se aude nici un sunet, încrederea lor crește. Vor ataca și poate chiar vor fura oile.” Așa este cu zelul.

Bătrânul Efrem spune că zelul în viața spirituală ne protejează virtuțile, ne îndeamnă să ne cultivăm virtuțile spirituale. Acesta ne dă o mai profundă dorință pentru viața spirituală și lucrurile lui Dumnezeu și, bineînțeles, aceasta ne încurajează atunci când ne confruntăm cu încercări și dificultăți, ne încurajează să luptăm în continuare pentru Dumnezeu.

Zelul veghează asupra noastră și ne păzește de rău. Când zelul nostru doarme, când dorința noastră de Dumnezeu, când entuziasmul nostru începe să se stingă, vom vedea că buzele noastre nu vor mai repeta cuvintele rugăciunii lui Iisus, ci ne pierdem dorința de perfecțiune, de Dumnezeu și pentru Împărăția Lui, și dușmanii noștri, lupii spirituali, încep să se apropie, încep să caută să ne dezbine comoara noastră spirituală, sufletul nostru.

Așa că, este vital să ne alimentăm zelul spiritual și să ne păzim sufletul de acești lupi spirituali. Facem acest lucru în primul rând refuzând să ne umplem inimile de rău, să ne umplem inimile cu lucrurile din această lume. Trebuie să o protejăm, să ne protejăm inima de toate cele lumești, pentru că, desigur, atunci când acest templu este pângărit, Dumnezeu nu va locui aici. Noi trebuie să păzim acest templu de pângărire, pentru că, dacă permitem ca acest templu să fie pângărit, nu Dumnezeu va locui aici, ci demonii, lupii spirituali, care se vor apropia și chiar își vor face casă în acest templu. Așa că, trebuie să îl păstrăm protejat.

Trebuie să încercăm, să ne luptăm să purificăm acest sfânt templu. Atunci când zelul nostru abia începe să se stingă, atunci când lătratul câinelui ciobănesc se diminuează, lupii aud diferența, știu, recunosc și se apropie. Mai întâi, să umplem acest templu cu tămâia rugăciunii, cu dulceața recunoștinței și cu pocăință. Să alungăm tot întunericul din acest templu. Să lăsăm templul nostru să fie umplut cu Lumina lui Hristos. Și dacă am păcătuit, așa cum am păcătuit cu toții, să lăsăm ca zelul sfânt să ne inspire.

Să avem entuziasm să ne grăbim înapoi la Dumnezeu, pentru a ne mărturisi păcatele, să credem și să avem nădejde și încredere în mila lui Dumnezeu pentru noi. Demonii vor încerca să ne despartă de Dumnezeu. Ei ne vor umple, dacă vor putea, cu disperare, atunci când cădem. Ei ne vor convinge că, o dată cu căderea noastră, s-a terminat. Asta a fost! Dar când cădem, să lăsăm ca sfântul zel să ne ridice, să ne grăbească la mărturisire, pentru a găsi mila lui Dumnezeu.

Dacă suntem serioși ca ucenici ai lui Hristos, atunci în fiecare zi trebuie să păzim curățenia inimii noastre, să ne dorim această puritate indiferent de ceea ce ne sugerează demonii, indiferent de imaginile pe care ni le prezintă demonii, indiferent de circumstanțele din jur, care ne oferă oportunitățile de ispitire. Și să ne amintim că demonii au un zel nelimitat de a ne corupe, au un zel nelimitat să ne doboare și să ne condamne alături de ei. Ei sunt mânați de ura pentru noi. Nu încetează niciodată, nu se odihnesc vreodată. Noi suntem slabi, suntem vulnerabili și demonii ne provoacă frecvent daune spirituale, ne ispitesc la rău, ne distrag atenția de la Dumnezeu și de la veșnicie și de la amintirea morții.

Bătrânul Efrem ne amintește că amintirea morții este o parte esențială a susținerii zelului nostru, a dorinței pentru Dumnezeu în viața spirituală, e amintirea apropierii judecății noastre, care ne trezește la realitatea modului în care trăim, ne trezește la adevăr, la realitatea răului pe care îl facem și ne dă zelul să ne mărturisim și să ne pocăim.

Trebuie să cultivăm zelul pentru a ne proteja sufletul și astfel trebuie să păstrăm acest zel aprins și să rămânem vigilenți asupra fiecărei mișcări a inimii, asupra lucrurilor pe care le lăsăm să intre în noi. Să ne încredem în dragostea lui Dumnezeu și să ne punem speranța în dorința lui Dumnezeu pentru victoria noastră. Și să ne amintim întotdeauna că e dorința lui Dumnezeu, voia Lui ca să fim salvați. E doar respingerea noastră și acceptarea răului, care împiedică acest lucru să se întâmple. Să păstrăm acest sfânt templu măcar o vreme, cât suntem aici, pe Pământ. Să păstrăm acest templu pentru ca să putem intra în Templul Etern al Împărăției lui Dumnezeu. Acolo, luptele, încercările, tentațiile, durerile strădaniei noastre pământești se vor dovedi a fi trofee ale bătăliei spirituale. Templul ceresc, care este luminat cu însăși prezența lui Hristos, și în acel Templu Ceresc veșnic, Dumnezeu va fi lăudat de cei care au fost victorioși aici, pe Pământ.

”Pentru că tot ce se obține rapid se pierde ușor, în vreme ce tot ce este obținut cu strădanie este, de asemenea, păstrat cu atenție.” – Sf. Isaac Sirul

”Tăierea voii și forțarea de sine, acestea sunt adevăratele trăsături ale zelului, care apar în suflet, formând începutul ascetismului. Ambele cuprind lupta omului cu sine însuși” – Sf. Teofan Zăvorâtul

Rugăciunea "Împărate ceresc ..."

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate plineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“.

Izbăvește-mă de nepăsare și de lenevire — Sfântul Teofan Zăvorâtul

Dacă o să-mi ceri socoteală, Doamne, pentru vremea care mi-a fost dată spre pocăință, dar pe care eu am petrecut-o în nepăsare, cum voi putea să mă îndreptățesc? Iar dacă mă vei trage la răspundere pentru cuvintele deșarte, pentru gândurile și poftele viclene, ce frică și tulburare mă vor cuprinde atunci pe mine, sărmanul, și ce chin va urma apoi?

Cruță-mă, Doamne! Cruță-mă Îndurate! Cruță-mă, Iubitorule de oameni! Cruță-mă, Cela ce ești Singur Bun! Milostivește-Te și mă miluiește, din singură bunătatea Ta. Întărește sufletul meu, pe care l-am stricat prin lenevie și nepăsare, Tu, Cel ce îi ridici pe cei doborâți și îi vindeci pe cei zdrobiți!

Tu știi nesimțirea ticăloșiei mele, știi câte gânduri viclene se războiesc împotriva mea, vezi câte curse întinde asupra mea răutatea vrăjmașului. Ocrotește-mă din mare mila Ta, trezește-mă, scoală-mă, viază-mă și mă mântuiește cu harul Tău, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților.

— Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, p. 48

Patima leneviei se manifestă și ca răceală și nepăsare față de propria mântuire. Ea întunecă sufletul și-l oprește pe om de la orice lucrare duhovnicească, împingându-l până la deznădejde.

În Răsăritul Ortodox, acedia este tratată separat, fiind asemănătoare cu întristarea. Acedia este o stare de lene și de întunecare sufletească, dar și o stare de dezgust, de oboseală și descurajare, de melancolie și depresie.

Spre deosebire de alte patimi, acedia naște toate păcatele și stârnește aproape toate patimile, înstăpânindu-se peste puterile sufletului.

„Cel care doarme toată noaptea și consideră somnul peste măsură drept răsplată este un om nefericit, pentru că lenea este mama foamei, sora hoției, verișoara minciunii și mătușa nefericirii. Ea pare o masă bogată, care servește însă, în loc de mâncare, doar vise” — Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumenița, Galați, 2009, pp. 108-109.

Nu e o rușine ca cineva să recunoască că este sărac, ci rușinos este să nu lucreze ca să scape de sărăcie. Cel care nu face nimic, ajunge să creadă despre sine că e capabil de orice lucrare și astfel, tot amânând, niciodată nu mai începe.

Sărăcia nu se reduce însă doar la aspecte de natură materială, ci privește direct și viața duhovnicească. În fond, leneș nu este numai cel care nu face nimic, ci și acela care poate să facă ceva mai bun și nu face.

În zilele noastre, mulți oameni au fost influențați negativ de duhul lumesc, fiind lipsiți de râvnă duhovnicească și de spirit de jertfă.

„Au învățat să se intereseze numai de ei înșiși; nu se gândesc deloc la semenul lor, ci numai la ei înșiși. și cu cât îi ajuți mai mult, cu atât cad în mai multă lenevie” — Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, București, 2000, p. 221.

Voința este necesară pentru sporirea duhovnicească, de aceea trebuie să luăm aminte să nu ne lenevim, pentru ca nu cumva vrăjmașul să ne scoată vreo pană din propria aripă și să ne frângă zborul.

„Atunci când începe încet-încet puțină trândăvie, puțină nepăsare, voința slăbește. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Netrebnicește astfel omul și aripa lui Dumnezeu. Dar când are voință, are și aripa lui întreagă; atunci vrea și Dumnezeu, vrea și omul, și el zboară” — Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, București, 2000, p. 116.

De aceea, un om duhovnicesc nu trebuie să facă nimic cu nepăsare, cunoscut fiind cuvântul Proorocului Ieremia: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu lenevie” (Ier. 48, 10).

Pe de altă parte, întristarea poate aduce multă pagubă omului, deoarece cauzează moleșeală trupească și sufletească, și de aici nepăsarea față de propria mântuire.

„Întristarea îl dezarmează pe om. Îi vlăguiește toate puterile sale trupești și sufletești și nu-l lasă să facă nimic. Îi otrăvește sufletul și îi provoacă diferite anomalii în organism. Atacă părțile cele mai sensibile ale trupului și îl istovește pe om prin neliniștea pe care i-o provoacă. Otrăvirea pricinuită de amărăciune poate răpune cu desăvârșire nu numai un organism sensibil, ci și pe unul puternic”— Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi și virtuți”, Edit. Evanghelismos, București, 2007, pp. 142-143.

O atitudine de „gură cască”, se află în contradicție cu parabola talanților și vădește că n-am înțeles cât de grav este păcatul leneviei și cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul potrivit căruia, cerurile se cuceresc și Împărăția lui Dumnezeu se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea — Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 38.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

• Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

• Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

• Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

• Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.

• Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.

• Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.

• Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.

• Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.

• Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.

• Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.

• Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.

• Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.

• Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.

• Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.

• Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea.

• De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală.

• Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.

— Și care sunt nevoile sufletului, părinte?

— Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.

traducere şi adaptare: Laura Enache / sursa: ΑΓΙΟΡΕΙΤΙΚΟ ΒΗΜΑ www.agioritikovima.gr

Deși la deshumare osemintele părintelui răspândeau un miros plăcut, acest lucru nu a contat pentru cineva care a hotărât altceva!

Prigoana Părintelui Constantin Sârbu din perioada comunistă, continuă și astăzi!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Părintele-mărturisitor Constantin Sârbu de la Biserica Sapienței, unul dintre ctitorii celebrei Biserici de la Bariera Vergului, deshumat după mirosul puternic de mir pe care îl răspândeau moaștele sale sfinte, a fost reînhumat, ieri, miercuri, 22 noiembrie, la ordinul Patriarhiei Române.

Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul antihristic, a fost deshumat în urmă cu o lună, miercuri, 18 octombrie 2023, la 48 de ani de la adormirea sa, care se împlineau pe 23 octombrie 1975.

În această perioadă numeroși credincioși s-au închinat la moaștele sale și au confirmat sfințenia lor, având loc și o procesiune cu acestea. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții neamului românesc și să avem parte de rugăciunile noului martir Constantin-mărturisitorul Bucureștilor!

"O, de trei ori fericite Sfinte Părinte Constantin Sârbu, care ne-ai fost povățuitor pe calea acestei vieți, nu ne uita pe noi, fiii tăi duhovnicești, și roagă-te pentru toți cei care cu dragoste serbăm amintirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!"

Părintele Eftimie Mitra: Cauze și efecte - intervenția militară de la mănăstirea Bănceni. Românii din Ucraina persecutați de Statul Ucrainean.

Persecuțiile Statului Ucrainean asupra Bisericii Ortodoxe canonice se înmulțesc. Astfel se fac tot mai simțite și la românii din Ucraina care sunt presați să treacă la structura unei false biserici întemeiate pe criterii politice. Această falsă „Biserică” este condusă de schismaticul Epifanie Dumenco.

În ciuda represaliilor statului ucrainean, românii din țara vecină rezistă adunați în jurul mitropolitului Longhin Jar. Mănăstirea Bănceni este unul dintre cemtrele de rezistență ortodoxă din țara vecină. Amenințările, șantajele, arestările sunt duse la extrem. Doi dintre avocați au avut de pătimit, unul fiind arestat, iar altul otrăvit. Jurnaliști care relatează despre subiect sunt amenințați, iar clasa politică românească este redusă la tăcere. Mai multe Biserici Ortodoxe Locale au trimis scrisori de solidarizare față de credincioșii ortodocși persecutați. BOR, prin vocea lui Vasile Bănescu spune că nu se implică.

Bisericile ortodoxe sunt presate politic la nivel mondial să recunoască noua structură religioasă necanonică din Ucraina. Unii au cedat, iar alții încă rezistă.

Intervenția armatei ucrainene, din zilele trecute, de la Bănceni sunt parte integrantă a încercării de trecere forțată de la Biserica Ortodoxă canonică spre secta condusă de Epifanie Dumenco. Tomusul oferit de Patriarhul Bartolomeu este lovit de nulitate deoarece nu este oferit conform învățăturii și regulilor Bisericii Ortodoxe, acesta fiind dat pe criterii politico-economice.

Comentariu Eftimie Mitra: ,Am văzut că unii creează falsa opinie prin care se induce ideea ca PS Longhin ar fi susținătorul patriarhului Kiril. Este o diversiune, deoarece PS Longhin a criticat dur pe patriarhul Moscovei a cărei comuniune a intrerupt-o din anul 2016, înainte cu mult de a începe războiul. Menționez ca PS Longhin a criticat abaterile grave a ambilor patriarhi: Kiril de la Moscova și Bartolomeu de la Cconstantinopol. "

Preasfințiți Arhierei, сu durere-n suflet aș ruga pe toți frații mei să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Cu orice preț trebuie să ne apărăm și să păstrăm singura noastră credință Ortodoxă Sfântă și mântuitoare, să nu ajungem vânzători ca Iuda.

Nu-i nimic mai presus ca Adevărul în Dumnezeu: nici prietenia, nici pacea, nici viața, nici nimic altceva.

Sinodul din Creta (16 – 27 iunie 2016) este un Sinod al fărădelegii, tâlhăresc, eretic, mincinos și viclean.

Iar voi, frații mei arhierei, cum vă întoarceți înapoi acasă, la Patrie, la Biserică, la neam, la Trupul și Sângele nevinovat al lui Hristos, pe care L-ați vândut?

Cum vă veți apropia de Altarul lui Hristos? Cum veți săvârși tainele Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, voi cei fără de har, vânzători și trădători?

Cum vă veți apropia de cele Sfinte, de credința Sfintei noastre Ortodoxii, de Dogme, de Canoane și de hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, care au statornicit tot ce avem nevoie pentru mântuire? Pentru ce apare necesitatea unui Sinod pan-ortodox fără ortodocși? Slujind în duhul Sinodului din Creta, n-ați slujit Adevărului ci duhului mondialismului ocult și dez-bisericirii, care netezesc drumul venirii lui Antihrist! Aceasta ați dorit?!

V-ați făcut vânzători de țară, de neam și de Dumnezeu!

Cum veți privi în fața lui Hristos și a credincioșilor din Sfânta noastră Biserică Ortodoxă? Cât de încercat a fost poporul ortodox și nu a cedat nici ateiștilor, nici comuniștilor, nici ereticilor, prin câte greutăți și încercări a trecut, dar au rămas credincioși Domnului?!

Iar noi astăzi ca niște blestemați ne-am vândut tot ce am avut mai sfânt – credința în Dumnezeu. Nu vă este milă de acest popor pentru care va trebui să dăm răspuns în fața Domnului?!

Cei ce ați lucrat pentru acest Sinod al fărădelegii și ați fost de acord prin semnarea voastră, dar în ultima clipă v-ați oprit, aduceți pocăință în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Lui, în fața Sfinților Părinți și a întregului popor ortodox.

Dacă nu veți renunța la toate temele acestui Sinod va veni mânia lui Dumnezeu peste voi, lucrători ai fărădelegii!

N-aveți mustrare de conștiință chiar cei ce ați tăcut?!

L-ați vândut pe Dumnezeu, adunându-vă cu ecumeniștii și îmbrățișând toate ereziile și învățăturile lor.

Voi, toți cei care ați participat la acest Sinod v-ați întors fără de har!!!

Cine sunteți voi mai departe? Mai degrabă nu v-ați fi născut, decât să ajungeți vânzători de cele Sfinte și lepădați de Duhul Sfânt! Chiar nu ne mustră conștiința de ceea ce-am făcut?

Nu ne pare rău că după 2000 de ani iarăși devenim Ane și Caiafe și ne vindem Adevărul Sfânt?! Vă rog și vă îndemn să rămânem copii supuși și ascultători de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, Canoane, Dogme și Tradiția ei, pe care le ştim cu adevărat având mărturia atâtor sfinți care s-au mântuit, și a întregului popor ortodox; de ce căutăm să schimbăm și să ne opunem Sfântului Adevăr?

În Ortodoxie nimic nu este irecuperabil, de aceea pocăiți-vă și întoarceți-vă în staulul Turmei lui Hristos, în Biserica cea Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Cu dragoste frățească în Hristos, Episcopul Longhin de Bănceni

Noi venim la spovedanie cu intenția de a primi iertarea păcatelor, prin preot, de la Domnul și Mântuitorul nostru. Astfel, să știi dară că spovedania ta va fi deșartă, nelucrătoare și chiar ofensatoare pentru Domnul, dacă mergi la spovedanie fără nici o pregătire, fără nici o ispitire a conștiinței tale, de rușine ori din vreo altă pricină, ascunzându-ți păcatele tale, și dacă te spovedești fără plângerea inimii și umilință, doar formal, cu indiferență, mecanic, neavând intenția vădită de a te îndrepta de aici înainte. Adesea, mulți vin la spovedanie fără nici un fel de pregătire. Și ce înseamnă a te pregăti? A-ți ispiti cu osârdie conștiința, a-ți aduce aminte și a simți din inimă păcatele tale și a te hotărî de a le destăinui pe ele, de a le spune duhovnicului, de a te pocăi pentru ele și nu doar a te pocăi, ci și a fugi de aici înainte de ele. Și astfel, cât ne putem aminti, să Ie mărturisim pe ele. Chiar mai bine ar fi dacă pe o foaie de hârtie le-am însemna pe acestea. Iar despre acele păcate pe care oricât ai dori nu poți să ți le amintești, nu te neliniști că ele nu ți se vor ierta. Tu să ai doar hotărârea sinceră ca întru toate să te pocăiești și cu lacrimi să ceri de la Domnul să-ți ierte toate păcatele pe care ți le amintești și pe care nu ți le amintești.

La spovedanie, spune tot ceea ce te neliniștește, ce te doare, nu te stânjeni că spui din nou păcate pe care le-ai făcut și mai înainte. Acea mărturisire este bună când tu mergi mereu cu simțământul stării tale vrednice de plâns și îți birui orice rușine și iei aminte la rănile păcatelor tale.

Există și așa-numitele păcate „de nemărturisit", cu care mulți trăiesc în decursul anilor și poate chiar întreaga viață. Dorești tu ca altădată, chipurile, să le descoperi pe ele duhovnicului, fiindu-ți rușine să le mărturisești pe acestea și astfel trece an după an și tot mereu ți se împovărează sufletul și ți se pregătește veșnică osândă. Unii dintre acești oameni sunt fericiți: după o vreme, Domnul le trimite un duhovnic care deschide gura și inima acestor păcătoși ce nu se căiesc și ei își mărturisesc toate păcatele, în acest chip, acești oameni primesc ușurare duhovnicească, ca și cum și-ar recăpăta sănătatea. Cu toa te acestea, ar trebui să ne temem de păcatele nepocăite!

Păcatele nemărturisite sunt o datorie a noastră ce în permanență ne îngreunează. Și ce este mai bine decât a ne plăti datoria recăpătându-ne liniștea în suflet? Tot astfel și cu păcatele - acele datorii duhovnicești ale noastre: mărturisește-le înaintea duhovnicului și inima ta va deveni din ce în ce mai ușoară.

Pocăința, la spovedanie, este o biruință asupra noastră înșine, un trofeu al biruinței, astfel că cel care se pocăiește cu adevărat se învrednicește de respect și de cinste.

— NIKOLAI E. PESTOV: POCĂINȚA, Editura Sophia

Când scad cele ale trupului, cresc cele ale sufletului.

Ce este postul?

"Postul este înfrânarea de toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești si de toate poftele cele rele, pentru ca să poată creștinul să își facă rugăciunea lui mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu ... "

Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp, și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.

Postul este și un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. «Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană - zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru ca îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți; și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului».

Care e rostul și folosul postului?

Postul folosește și sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomandă și îl impune de atâtea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9;18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2,15). „Nu fi nesățios întru toată desfătarea și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațiul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesațiu, mulți au pierit; iar cel înfrânat își va înmulți viața”, zice Înțeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mântuitorul însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 și Luca 4, 2): El ne învață cum să postim (Matei 6,16-18) și ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post și rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).

Posteau de asemenea Sfinții Apostoli și ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au și rânduit postul pentru toți creștinii. Sfinții Părinți laudă și recomandă postul cu stăruință: Iată ce spune, de pildă, Sf. Ioan Gură de Aur:

Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește și înaripează sufletul, îl înalță și îl ușurează.

De câte feluri este postul după asprimea lui?

După asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:

Ajunare desăvârșită, adică atunci când nu mâncăm și nu bem nimic cel puțin o zi întreagă. Postul aspru sau uscat (xhroragiva) sau ajunarea propriu-zisă, atunci când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine și apă, fructe uscate, semințe etc).

Postul obisnuit sau comun, când mâncăm la orele obișnuite, dar numai „mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la „mâncărurile de dulce” (carne și pește, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime).

Postul ușor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, pește, icre și untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

De câte feluri este postul, după lungimea lui?

De două feluri:

• Post de o zi și
• Post de mai multe zile.

Care sunt posturile de o zi și pentru ce au fost așezate?

Sunt posturile pe care le ținem:

Miercurea și vinerea din fiecare săptămână, în amintirea Patimilor Domnului: miercurea au făcut sfat cărturarii și arhiereii iudeilor să prindă pe Hristos, iar vinerea L-au răstignit pe cruce. Tot în această zi, după Tradiție, mâncase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai. Ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), în amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn și vin).

Ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august), zi de post și plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor și împlinitor al postului și al pocăinței (dezlegare la untdelemn și vin). Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post așezat și rămas din vremea când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajunează în orice zi ar cădea, iar a doua zi se ia Aghiazma pe nemâncate.

Cei ce vor să prisosească în evlavie sau să facă anumite făgăduințe sau legăminte față de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot să postească și în alte zile de peste săptămână decât cele orânduite de Biserică. Cea mai potrivită este ziua de luni. În nici un caz să nu se postească sâmbata sau duminica. Postul acesta de bună voie nu are însă valoare decât atunci când păzim și zilele de post orânduite de Biserică.

Când nu se postește miercurea și vinerea?

Fie pentru însemnătatea sărbătorilor mari, adică pentru a nu se șterge prin post bucuria praznicului Nașterii Domnului, al Învierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosința postului dinaintea acestor sărbători mari sau pentru a nu ne asemăna cu unii eretici, Biserica îngăduie să mâncăm de dulce miercurea și vinerea în anumite răstimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) și sunt însemnate în calendare cu cuvântul harți.

Iată când nu se postește miercurea și vinerea:

• În Săptămâna luminată (săptămâna Paștilor).
• De la Nașterea Domnului până în ajunul Bobotezei.
• În săptămâna de după Rusalii (înainte de începutul postului de Sân-Petru).
• În săptămâna întâi a Triodului (între Duminica Vameșului și a Fariseului și Duminica Fiului Risipitor).
• În săptămâna Brânzei (înaintea lăsatului sec pentru Postul Paștelui); se dezleagă numai la lapte, oua și brânză.
• Nu se postește, de asemenea, în ziua Nașterii Domnului și cea a Bobotezei, când aceste sărbători cad miercuri sau vineri.

Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

• Postul Paștelui,
• Postul Crăciunului,
• Postul Sânta-Mariei și
• Postul Sân-Petrului.
• Ce este postul Paștelui?

Postul Paștelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvântul latinesc "quadragessima" "patruzeci") este postul dinaintea Paștelui. E așezat în cinstea Patimilor Domnului și ne amintește de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului în pustie, înainte de a ieși în lume pentru propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 și Luca 4, 2). E totodată vreme de pregătire, prin post, rugăciune și pocăință, pentru apropierea cu vrednicie de Sfântul Trup și Sânge, întrucât, de obicei, la Paști se împărtășesc toți credincioșii. Ține șapte săptămâni, începând cu Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica izgonirii lui Adam din rai) și se încheie în noaptea Paștelui, la Înviere. E cel mai vechi, mai lung și mai de seamă dintre posturile bisericești. Nu se mănâncă nici pește, nici untdelemn și nu se bea vin. Se dezleagă la vin și untdelemn numai sâmbăta și duminica (pentru că în aceste zile se face Liturghie deplină), iar la pește, numai în ziua de Buna-Vestire și de Florii (pentru ca sunt praznice mari).

Sunt scutiți de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii și bolnavii sau cei neputincioși, precum și cei aflați în situații speciale. Cu deosebită evlavie trebuie să postim prima și ultima săptămână din Postul Paresimilor.

Ce este postul Crăciunului?

Postul Crăciunului este postul dinaintea Nașterii Domnului. Ține 40 de zile (15 noiembrie - 25 decembrie). Lăsăm sec în seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar dacă această zi cade miercuri sau vineri, începem postul cu o zi mai înainte. E așezat pentru a ne pregăti spre cuviincioasa întâmpinare a Nașterii Domnului și închipuie noaptea în care trăia omenirea dinainte de Mântuitorul, când Patriarhii și Drepții Legii vechi așteptau venirea Lui, cu post și rugăciune. Ne aduce aminte îndeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise în pustie, înainte de primirea Legii (Ieș. 34, 28). Se dezleagă la pește în ziua de 21 noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), fiind praznic mare. În ziua cea din urmă a acestui post (Ajunul Crăciunului) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic până la ivirea luceafarului de seară, care închipuie steaua Magilor; apoi mâncăm uscat: semințe, poame, turte sau covrigi. Tot în această seară, pe alocuri, slujitorii Bisericii umblă cu Icoana Nașterii, cântând troparul Crăciunului și aducând astfel, în casele creștinilor, vestea cea bună a marii sărbători din ziua următoare. În ziua Crăciunului, în orice zi ar cădea, mâncăm de dulce.

Ce este Postul Sântă-Măriei?

Postul Sântă-Măriei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E așezat în cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, după tradiție, s-a pregătit spre trecerea ei la cele veșnice. Ține două săptămâni: de la 1-15 august. Lăsăm sec la 31 iulie seara; iar dacă această zi ar cădea miercuri sau vineri, lăsăm sec cu o zi înainte. Se dezleagă la pește în ziua Schimbării la Față (6 august), fiind praznic mare. Dacă ziua Sântă-Măriei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la pește. În timpul acestui post se citește mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care îl găsim în Ceaslov.

Pentru ce s-a așezat și cât ține postul Sân-Petrului?

Postul Sân-Petrului, adică al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, e așezat în cinstea acestor doi Sfinți Apostoli, a căror moarte mucenicească se serbează la 29 iunie și care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei și pentru răspândirea credinței creștine. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbătoare, întrucât începutul lui atârnă de data Rusaliilor. Se lasă sec în Duminica întâi după Rusalii (a tuturor sfinților) și se postește până în ziua de Sân-Petru (29 iunie). Dacă această zi cade miercuri sau vineri nu mâncăm de dulce. E un post mai ușor; se dezleagă marțea și joia la vin și untdelemn, iar sâmbăta și duminica și la pește.

Cum trebuie să postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsă în porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare și rânduielile date de Sfinții Părinți pedepsesc cu asprime pe cei ce nu păzesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie să postim nu numai cu trupul, ci și cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci și înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate și ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curăți nu numai trupul, ci și sufletul, petrecând în rugăciune și pocăință. Postul întreg, adevărat și desăvârșit este deci nu numai cel trupesc, ci și sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare și totodată de purtări. Așa ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: «Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit». Iar Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de hrăpire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine... Gura trebuie să postească de sudalme și de alte vorbiri rușinoase».

— Sursa: "Învățătura de Credință Ortodoxă. Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Editura Doxologia."