ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

☀️ Sfântul Paisie Aghioritul - o binecuvântare dată unui creștin la Nașterea Domnului

- Posted in Sfinți și învățături by

— Gheronda Paisie, daţi-mi o binecuvântare pentru Praznicul Naşterii Domnului ce se apropie!

Gheronda Paisie

— Îţi doresc ca Hristos şi Maica Domnului să te aibă lângă Ei, precum l-au avut pe mieluşelul de lângă iesle. Cred că a dus-o bine, la fel ca viţeluşul şi măgăruşul care L-au încălzit pe Hristos în iesle… „Cunoscut-a boul pe stăpânul şi asinul ieslea domnului său”, spune Proorocul Isaia. Au cunoscut Cine se afla în iesle şi de aceea L-au încălzit cu nările lor. L-au simţit pe Creatorul lor! Dar şi măgăruşul, de câtă cinste s-a învrednicit să-L ducă pe Hristos în Egipt! Boierii aveau trăsuri brodate cu aur, dar Hristos ce a folosit? Ce bine era dacă aş fi fost eu acest măgăruş!

📕 29 Decembrie: Pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod.

enter image description here

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.

❤️ Acad. Ioan-Aurel Pop - Preşedintele Academiei Române: Patriotism înseamnă iubire de părinți, de părinții părinților, de credință, de țară. Dacă nu ne iubim noi, Neamul, cum să ne iubească alții?

- Posted in Lupta cea bună by

Prof. Ioan-Aurel Pop / Patriotism

Patriotismul înseamnă iubire sau dragoste. Cine condamnă patriotismul, trebuie să aibă în vedere că se ridică împotriva iubirii.

Etimologic, patriotism vine de la cuvântul pater, care înseamnă tată, iubire de tată, de părinți, de părinții părinților. Cu alte cuvinte, patriotismul privește și în trecut, ne ajută să înțelegem prezentul și merge spre viitor.

Prin urmare, cine condamnă patriotismul astăzi nu știe ce vorbește, se pripește, confundă lucrurile, aducând în sânul patriotismului sentimente care-i sunt străine. Uniunea Europeană poate exista numai ca un concert al popoarelor componente, iar popoarele nu se pot desființa prin decret.

Chivernisitorii de la Strasbourg și de la Bruxelles au înțeles că trebuie să topească națiunile ca să construiască Uniunea Europeană. Ori, premisele sunt greșite. Dar ca să existe, Uniunea Europeană trebuie să fie un concert al popoarelor ei. Niciun decret nu va putea desființa un popor. Se pleacă de la o premisă greșită, prin distrugerea popoarelor.

Dragostea de Dumnezeu și de Patrie au construit România. Credința noastră este viața noastră ca oameni.

Prin credință am reușit construim România și s-o păstrăm întreagă până în 1940, pentru că ce-a urmat după aia au fost blasfemii.

Patria noastră trebuie să fie viața noastră ca români.

Dacă dragostea de Dumnezeu și dragostea de patrie ne-au făcut să construim România, mă întreb, când aceste lucruri sunt contestate de unii oameni serioși, ce ne pun ei în loc?

Comunitatea noastră de suflet este dată de limba română, de credința noastră, este dată de sentimentul comunității, că avem o origine. Dacă vom merge mai departe cu această educație, de iubire de credință, de țară, suntem siguri că nu vom ajunge să urâm alte neamuri.

Dacă nu ne iubim noi, Neamul, cum să ne iubească alții?

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

✝️ Părintele Ilie Cleopa - Omul care se lasă în voia Lui Dumnezeu, zice în inima sa așa, când este necăjit:

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Doamne, dacă este voia Ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu sărac, mulțumesc Ție! Dacă e voia Ta să fiu bogat, slavă Ție! Dacă e voia ta să fiu bolnav sau sănătos, slavă Ție."Părintele Cleopa Ilie

Părintele Ilie Cleopa

Sfântul Petru Damaschin spune așa: Precum la casă noastră cea simțită, când vrem să o zidim, avem trebuință de aceste lucruri, mai întâi de pământ tare, al doilea de temelie, al treilea de pietre, al patrulea de tină sau de aliajul care leagă pietrele, al cincilea de pereți, al șaselea de acoperamant, al șaptelea de meșteri, adică de zidari, și al optulea, după ce am terminat casă, de un paznic, că să asigurăm casă noastră cea simțită, la fel și când vrem să zidim casă cea de gând a sufletului nostru, avem trebuință tot de atâtea lucruri și în loc de pământ tare avem nevoie de răbdare desăvârșită, în loc de temelie, de credință tare și nefățarnică și dreaptă în Sfânta și Preasfânta și de viață făcătoare Treime, în loc de pietre, de felurimea faptelor bune și a virtuților, în loc de tină sau de aliajul care leagă pietrele, de smerită cugetare, căci precum tină și aliajul leagă pietrele așa smerenia leagă întru una toate faptele cele bune.

În loc de cei patru pereți avem nevoie de cele patru virtuți cardinale, atotcuprinzătoare, adică de pricepere, de întreagă înțelepciune, de bărbăție și de dreptate. De pricepere prin care pricepem ce trebuie să facem, cele bune sau cele rele. De întreagă înțelepciune prin care noi înfrânăm toate pornirile noastre cele dobitocesti și pasionale și păcătoase. De bărbăție prin care noi putem ascute și întări partea mânioasa a sufletului împotriva diavolului și a tot păcatul. Și de dreptate, care îi da fiecărei părți a noastre cele ce i se cuvin, adică părțîi cuvântătoare priviri duhovniceșți și rugăciune; celei manioase dragostea duhovnicească; celei poftitoare întreagă înțelepciune și înfrânare, iar celei trupeșți, hainele și cele de nevoie.

În loc de acoperamant noi trebuie să agonisim dragostea cea desăvârșită către Dumnezeu și către aproapele. Iar în loc de zidari noi folosim deslușirea, adică dreapta socoteală. Dar nu ajunge dreapta socoteală a noastră sau discernământul, adică deslușirea noastră, de nu ar fi ajutată această dreapta socoteală de darul lui Dumnezeu, că auzi cum cânta Biserica: „De nu ar zidi Domnul casă bunătăților, în zadar ne-am oșteni”. Deci adevăratul ziditor al casei celei de gând a sufletului nostru este însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care lămurește dreapta noastră socoteală că să lucrăm noi fapta bună fără de fățărnicie și fără de scop rău și numai după voia lui Dumnezeu. Iar în loc de portar sau paznic al casei de gând, dumnezeieștii părinți ne învață să avem de-a pururea pază mințîi și a inimii noastre cu multă socoteală și cu mare purtare de grijă, după cuvântul Scripturii care ne învață așa: Fiule, cu toată trezvia păzește-ți inima ta, că întru această se află izvoarele viețîi.

✝️ Monahul Moise Aghioritul: Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune.Monahul Moise Aghioritul

Monahul Moise Aghioritul

Monahul Moise Aghioritul

A trăit 62 de ani, dintre care nu mai puțin de 35 i-a petrecut în Sfântul Munte Athos. În ultimii 25 de ani ai vieții sale a fost stareţ al Chiliei Sfântului Ioan Hrisostom – chilie care ține de Schitul Sfântului Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuş.


Viața creștinului este o luptă permanentă

În ce constă această luptă? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric.

Zice gheronda Iustin Popovici în stilul său caracteristic: Viața creștinului constituie o luptă continuă, o luptă a hristosificării, a theanthropizării. În ce constă aceasta? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric, în faptul de a fi chipul Lui mai presus de tot ceea ce ai și de a fi El înlăuntrul a ceea ce ești. Și cum ia formă forma lui Hristos înlăuntrul nostru? Prin Sfintele Taine și prin sfintele virtuți.

Așa este. Aceasta este singura Cale: Formarea lui Hristos înlăuntrul nostru. Altminteri, ne vom chinui noi înșine și îi vom chinui și pe cei din jurul nostru.

Suntem creștini în măsura în care aparținem lui Hristos. Suntem astfel o singură familie în Hristos. Suntem frați egali între noi. Este cu neputință să aparțină cineva lui Hristos și să trăiască fără frații Lui și să nu trăiască împreună cu toți sfinții și să nu gândească precum toți aceia. Creștinii care trăiesc după Evanghelie se hristosifică, devin mădulare vii ale trupului bisericesc. Biserica este trupul lui Hristos cel viu. Biserica nu este un organism omenesc, o organizație lumească sau adunare religioasă, ci o comuniune a persoanelor în Hristos, legate între ele prin sfânta dragoste, astfel încât să formeze un singur trup, un singur suflet și o singură inimă.

Una, sfântă Biserică ortodoxă a lui Hristos este spațiul descoperirii tainelor lui Dumnezeu, locul unde locuiește pliroma, deplinătatea dumnezeirii și unde îl umple de har pe omul luptător. Este laboratorul făcător de minuni care preface, replăsmuiește, înnoiește și renaște pe cei răi în buni, pe păcătoși în drepți și pe nelegiuiți în cuvioși.

Harul lui Hristos îl înzestrează pe om cu har, îl sfințește, îl mântuiește și îl izbăvește. Fiecare membru al Bisericii trăiește prin harul lui Hristos. Faptul de a fi cineva mădular al Bisericii înseamnă să trăiască neîncetat harul Sfintelor Taine și al dumnezeieștilor virtuți. Hristosificarea este scopul vieții fiecărui credincios înlăuntrul Bisericii. Și aceasta constituie o necesitate profundă a sufletului nostru.

— Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011

☦️ Starețul Amfilohie Belotserkovsky: "Mergeți la Biserică nu le dați la schismatici"

- Posted in Profeții și Proorocii by

enter image description here

Starețul Amfilohie (Belotserkovsky) a spus:

"Eu nu voi trăi până atunci, dar tu vei trăi. Veți vedea agitație în Biserică - dar nu va dura mult timp. Mergeți la Biserică, nu le dați schismaticilor. Stați în Biserică. Nu părăsiți Bisericile sub nicio formă. Biserica este a lui Hristos! Mergeți mai des, împărtășiți-vă. Dumnezeu va fi cu voi. Dar dacă cineva va sluji în limba ucraineană, nu mai puteți merge la astfel de Biserici".

Din amintirile fiicelor duhovnicești Raisa și Olga acum călugărițe.

✝️ Sf. Cuv. Părinte Iakov Tsalikis l-a iubit foarte mult pe Sfântul Ioan Rusul și l-a vizitat întotdeauna.

Sfântul Ioan Rusul este făcător de minuni și are Sfintele Moaște în Prokopi, Evia - Grecia

De fapt, îl văzuse de multe ori părăsind racla sa și alergând după ajutor.

Într-o zi Sfântul Ioan Rusul îi spusese următoarele:

Ei cred că dorm, că sunt mort și creștinii nu contează pe mine. Dar sunt în viață. Îi văd pe toți. Trupul meu este înăuntru, dar ies din raclă de multe ori. Alerg printre oameni pentru a-i ajuta. Multă durere. Ei nu mă văd. Dar eu îi văd și aud ce spun. Intru din nou în raclă".

Ajută-ne tuturor, Sf. Ioan Rusul!

Sfântul este făcător de minuni și are Sfintele Moaște în Prokopi, Evia - Grecia

☀️ Mihai Eminescu: Cine combate Ortodoxia numai român nu e!

- Posted in Lupta cea bună by

„Nu există patriotism fără iubire față de valorile trecutului, fără respectul față de biserică.”

MIHAI EMINESCU

Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (Mihai Eminescu – Opere, vol. 13, pp. 168-169). (via Manastirea Petru Voda)

* * *

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. — M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879

Citește: ✏️ Mihai Eminescu - Rugăciune

❤️ Pictorul Vasile Neguş: românii și re-ÎNCREȘTINAREA occidentului des-creștinat →

- Posted in Ortodoxie și Actualitate by

Un folos adevărat al emigrării românilor în străinătate nu este înavuţirea, mai ales dacă este cu prețul destrămării familiilor și al înstrăinării de patrie, ci poate fi re-ÎNCREȘTINAREA (puţin şi bun dar nu oricum) occidentului des-creștinat (care a făcut din biserici... cârciumi), prin adevărații români, nu toți, care luând Biserica Ortodoxă și tradițiile autentice cu ei au ieșit precum niște lumini de sub obroace și luminând întunericul apusului, mulți dintre străini și chiar dintre români, au re-descoperit Adevărul, primii botezându-se întru Acesta iar ultimii regăsind giuvaerul neprețuit pe care îl îngropase!...

Un exemplu de luminare, este ceea ce au făcut românii în această perioadă a BUCURIEI și a sărbătorilor de iarnă in orașul Londra - Trafalgar Square, care prin mesajul colindelor și al portului național au transmis ceea ce noi românii am avut și am păstrat cu preț de sânge, de la părinții și strămoșii noștri. Așadar, colindele creștine, care îmbracă învățătura creștin-ortodoxă și care s-au născut în viața Bisericii, nicăieri nu sunt atât de frumoase și bogate în conținut ca la români. Și ca să fim în RÂNDUIALĂ, ele se cântă după rânduiala Bisericii, adică începând cu Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) și sfârșesc cu ultima zi a anului.

Sursa: https://www.facebook.com/100003938854801/videos/727739075632038/


Citește: 💥 Agatanghel: proorocie despre România şi Mişcarea Legionară (din cartea "Sfârșitul omului" de Zosima Pascal, paginile 289, 290 și 291)

💉 Tablou de Giovanni Gasparro, reprezentând o adunare hasidică din Ucraina sacrificând un copil creștin

- Posted in Ortodoxie și Actualitate by

Tablou de Giovanni Gasparro, reprezentând o adunare hasidică din Ucraina sacrificând un copil creștin

Expresia iubirii nemijlocite și aleasă a iudeilor pentru ființa omului și, mai ales, pentru destinul celor care îl mărturisesc pe Hristos.

Acum observați cu atenție expresia chipurilor și înlocuiți cuțitele cu seringi încărcate cu serul Pfizer și o să aveți tabloul de față actualizat!


Sfântul Copil Gavriil, canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă deoarece a fost răpit și ucis ritualic de către un evreu - este considerat patronul spiritual al copiilor, uriașe mulțimi de tineri vin la Sfintele sale Moaște:

Sursa: https://youtu.be/sq-RK_Vi5nk?si=Z4OeYXs5lTUKQAW9


„SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA” — fragment / Dr. Nicolae Paulescu:

"Cel ce varsă sângele unui goim, aduce o jertfă lui Dumnezeu” — Omorurile rituale:

Pentru a arata că omorurile rituale se comit în realitate şi nu sunt numai efectele imaginaţiei nebune a creştinilor, – după cum susţin jidanii – vom raporta mai multe cazuri, atât de demonstrative, încât conving chiar şi spiritul cel mai necredincios. De altfel, jidovii procedează în această privinţă ca unii criminali care tăgăduiesc evidenţa, chiar când sunt prinşi asupra faptului.

De la 1071, până la 1670, istoria înregistrează vreo cincizeci de cazuri de omoruri rituale, atestate de istorici demni de toată încrederea. De altfel, pentru aceste crime, ovreii au fost de multe ori maltrataţi şi chiar masacraţi.

Un mare număr dintre aceste cazuri se găsesc povestite în cartea lui RUPPEKT, din care extragem exemplul următor: Spovedirea unui ovrei, numit Emanuel fiul unui medic din Genova, convertit la creştinism, în 1456.

„Acest Emanuel îmi istorisi un fapt de o cruzime oribilă, care s-a petrecut la Savona,- fapt pe care la văzut cu ochii şi pe care îl atestă, de mai multe ori, înainte şi după convertire, – adăugând chiar că băuse din sângele copilului ucis. Îmi spuse că, într-o zi, tatăl său îl conduse în casa unui ovrei din Savona, şi că acolo se găseau adunaţi alţi şapte indivizi din naţia lor, care s-au angajat reciproc, cu jurăminte, să nu descopere niciodată ceea ce aveau să facă şi să păzească secretul până la moarte.

Apoi aduseră în mijlocul lor, un copilaş creştin care n-avea mai mult de doi ani. Îl puseră, gol, deasupra unui vas în care, de obicei, se primeşte sângele la tăierea împrejur a copiilor de ovrei.

Patru din ei luară parte la grozava execuţie. Unul ţinea întins braţul drept al nevinovatei creaturi; un altul, braţul stâng; un al treilea îi ţinea capul ridicat, în aşa fel, încât să formeze crucea, al patrulea, în sfârşit, băga ghemuri de hârtie în gura nenorocitului copil, pentru a-i înăbuşi ţipetele.

Pe urmă, luând nişte instrumente de fier, foarte ascuţite şi lungi îndeajuns, îl străpunseră din toate părţile, mai ales în regiunea inimii, – astfel încât sângele îi curgea din toate rănile şi cădea în vas. Pentru mine, această tortură fu un spectacol insuportabil şi mă depărtai cât putui de locul crimei. Dar, tatăl meu veni repede la mine şi mă puse să jur că n-am să vorbesc nimănui de ceea ce văzusem în ziua aceea. Pe urmă, mă apropiai de ceilalţi şi nu mai văzui decât cadavrul copilului, – care peste puţin, fu aruncat în fundul unei pivniţe a casei.

După aceasta, ovreii tăiară în bucăţi mici diverse fructe: pere, nuci, migdale, etc, pe care le azvârliră în vasul în care era adunat sângele. Toţi gustară din această oribilă mâncare. Gustai şi eu însumi, ceea ce îmi produse greaţă şi un dezgust atât de penibil, încât în ziua aceea şi a doua zi nu mai putui să iau nici un fel de hrană.

✝️ Părintele Sofian Boghiu: Scopul vieții este umplerea cu Duh Sfânt

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Sofian Boghiu

Desprinzându-te de instinctele animalice, trebuie să desființezi din vocabularul tău doi termeni dușmani ai Împărăției Cerești: "eu" și "al meu" și să chemi în vasul gol de animalitate, prin post și prin rugăciune pe prietenul Duh Sfânt.

Cum te desprinzi de "al meu"? Dând lui Dumnezeu tot ce ai și stăpânești și așteptând de la El totul.

Cum te desprinzi de "eu"? Iubind pe Dumnezeu din toată puterea și pe oameni ca pe tine însuți, înlocuind iubirea de tine însuți cu aceste iubiri.

De tine se va îngriji Dumnezeu, tu fiind ocupat cu grija de ceilalți.

— Părintele Sofian

💥Avocat Marina Ioana Alexandru: NOTIFICARE către uzurpatorii, distrugătorii și tradătorii de neam românesc și România care intenționează să desființeze țara prin acordarea autonomiei așa-zisului ținut secuiesc →

- Posted in România Profundă by

Avocat Marina Ioana Alexandru

În lucrarea de față au fost evidențiate articolele din Constituția României și Tratatul de la Trianon, pe care inițiatorii celor 3 proiecte legislative Plx 808, 809 și 810/2023 privind autonomia teritorială, culturală și identitară a “ținutului secuiesc”, le încalcă flagrant cu scopul ruperii României și dizolvarii ei, ca stat suveran, național, independent, unitar și indivizibil. Au fost extrase din Tratatul de Constituție comentat, explicațiile pe articole.

  1. Membrii minorității de etnie maghiară, la fel ca toți membrii tuturor etniilor conlocuitoare pe teritoriul României, SUNT CETĂȚENI ROMÂNI, drept pentru care au obligația să respecte CONSTITUȚIA ROMÂNIEI și supremația sa (art.1 pct 5 CR), pe de o parte, iar pe de altă parte au obligația sacră să fie fideli României (art.54 pct 1 CR);

Citiți în continuare: https://ortodoxinfo.ro/2023/12/28/av-marina-ioana-alexandru-notificare-catre-uzurpatorii-distrugatorii-si-tradatorii-de-neam-romanesc-si-romania-care-intentioneaza-sa-desfiinteze-tara-prin-acordarea-autonomiei-asa-zisului-tinut-sec/

🛐 Teofil Creangă: Elemente de erezie postpatristică în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților →

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

În „Cartea de rugăciuni" (vezi imaginile), editată cu binecuvântarea IPS Calinic al Sucevei și Rădăuților, întâlnim rugăciuni noi precum:

  • Rugăciunea actorului
  • Rugăciunea cântărețului
  • Rugăciunea informaticianului
  • Rugăciunea politicianului
  • Rugăciunea omului de afaceri
  • Rugăciunea psihologului
  • Rugăciunea sportivului

etc., rugăciuni pentru meserii păcătoase (chiar interzise de sfintele canoane) sau mai puțin păcătoase, într-un efort de adaptare la timpurile noastre.

enter image description here

Conducerea noastră bisericească, în loc să urmeze exemplul Sfinţilor noştri Părinţi în păstrarea Ortodoxiei, ca singura posibilitate de mântuire a omului şi a societăţii, face tocmai inversul: amestecând Ortodoxia cu erezia în limitele ecumenismului, aduce după sine tocirea criteriilor poporului ortodox, privând atât poporul credincios, cât şi lumea de posibilitatea mântuirii.

Tocmai în această direcţie se vădeşte demonică intervenţia aşa-numitei „Teologii postpatristice” care oferă acoperire teologică şi sprijin în isteria ecumenistă şi în demolarea temeliilor patristice şi tradiţionale.

Este neliniștitor și periculos faptul că această erezie postpatristică află puternici susținători și înlăuntrul Bisericii noastre Ortodoxe și este prezentată ca – chipurile – utilă și indispensabilă pentru pretinsa mărturie a Ortodoxiei în lumea contemporană.

Un exemplu semnificativ al acestei tendințe este simpozionul care a fost organizat de către Academia de Studii Teologice din Volos cu tema „Sinteza Neo-patristică sau teologia post-patristica. Revendicarea teologiei contexuale în Ortodoxie.”

După care s-a cerut caterisirea Mitropolitului Ignatie al Dimitriadei și cenzurarea poziţiilor eretice ale Academiei Teologice de la Volos, care a produs mare sminteală și tulburare în biserica Greciei prin 2011, dar care a fost primit anul acesta (august) cu cu mult fast în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Atunci au luat poziție împotriva sa mai mulți mitropoliți, printre care și Serafim de Pireu, care l-a criticat de asemenea, pe acest Ignatie și de poziția sa pro papistașă

Poziţiile Academiei Mitropolitului Dimitriadei asupra teologiei postpatristice şi contextuală sunt periculoase pentru Biserica Ortodoxă, conduc la sincretism şi pun la îndoială delimitarea credinţei pe care au făcut-o Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

În esenţă, prin poziţiile Academiei, se pun la îndoială Sinoadele Ecumenice şi prin extindere deciziile acestora şi întreaga teologie pe care au elaborat-o.

Întrebări:

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se introduc deliberat și intenționat elemente de erezie postpatristică sau din neștiință?

Cum de a venit și Mitropolitul Dimitriadei (unul dintre promotorii acestei erezii) și a fost primit atât de bine în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților?


Comentariul Ortodoxia.RO:

Această practică de "diotorisire" a cărților liturgice și a celor de rugăciuni face parte din politica papistă numită "aggiornamento" care înseamnă actualizare sau modernizare. Toate aceste inovații în domeniul cărților de cult și a celor de rugăciuni țin de acestă practică ecumenistă de a desacraliza prin continua "actualizare" și "modernizare" a resurselor bisercești oricare ar fi acestea.

Sursa: https://www.facebook.com/100022675903641/posts/pfbid037qARYAGWSo8WEFspFHcHTujZH3snSdcLyoCAg5AbNebg1ibbfuxsnWQxpJSvWCHEl/

☦️ Starețul Rafail Berestov: ... va fi un răsărit al Ortodoxiei!

- Posted in Profeții și Proorocii by

"Ortodoxia este atât de puternică, atât de victorioasă, atât de arzătoare! Va fi încă un răsărit al Ortodoxiei! Va veni un Țar în Rusia și în alte țări, și va exista o uniune a țarilor ortodoxe, și va fi un răsărit al Ortodoxiei!"

Starețul Rafail Berestov

Cuvânt pentru Ortodocșii Români și toți Creștinii Ortodocși despre globalizare și ecumenism, scris la rugămintea monahului român Timotei

Hristos în mijlocul nostru! Este și va fi!

Scopul masonilor-sataniști este să conducă omenirea prin globalizare, să-i transforme pe toți în robii antihristului, iar prin ecumenism să creeze o „biserică” unită și religia lui antihrist.

În Rusia globalizarea a început prin buletinul de identitate al Federației Ruse, CNP și polița medicală cu cod individual (SNILS). În buletinul sunt multe ornamente. Printre ele este și ornamentul celor trei de șase, despre care în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul se spune că este numele numeric al lui antihrist.

Creștinii Ortodocși nu trebuie să ia și să aibă un astfel de pașaport! Chiar dacă cei trei de șase nu se află pe trupul omului, totuși primirea lor, semnând chiar cu propria mână un astfel de document, este un mare păcat. Toată greutatea acestui păcat astăzi îl cunoaște doar Dumnezeu și conștiința Ortodoxă vie a Creștinului.

În Rusia acesta e CNP, SNILS, УНЗР (în Ucraina), УНП – numărul contabil al contribuabilului (în Belarus), codul numeric personal (în România), матични број (în Serbia), პირადინომერი (în Georgia), προσωπικός αριθμός (în Grecia), ЕГН (în Bulgaria), rodné číslo (în Slovacia), osobisty numer (în Polonia), personal number (în SUA) etc. Dar toate acestea sunt denumirile numelui numeric unic, pe care slugile antihristului îl atribuie omului în calculatorul global numit „fiara”.

  1. Voința liberă a omului și acordul său personal pentru primirea semnului, astfel încât să poată vinde și cumpăra în continuare. Aceasta poate fi semnătura personală în cardul electronic sau în pașaportul biometric, acordul de a oferi date biometrice personale, acordul la colectarea și prelucrare datelor cu caracter personal.
  2. Primirea numelui numeric al fiarei – al antihristului – 666. Aceasta poate fi primirea codului de bare, codului QR sau a unui semn-tatuaj „invizibil” făcut cu laser.
  3. Primirea numelui numeric al omului. Aceasta poate fi primirea codului numeric personal.
  4. La preluarea biometriei cea mai importantă informație dintre toate datele biometrice despre om este algoritmul individual al funcțiilor creierului uman.

Toate aceste componente luate la un loc vor alcătui semnul fiarei (cf. Apoc. 13:16-18).

Sataniștii-masoni încearcă treptat și progresiv, prin diferite rețele globale, să prindă și să înghită omenirea, să-i aducă pe oameni la satanism și să îi conducă precum pe niște bioroboți.

Globalizatorii introduc astăzi tot felul de cipuri peste tot: în dispozitive electronice, în electrocasnice, în haine, în mâncare, dar de asemenea ei le introduc și în carduri electronice și în pașapoarte biometrice. În multe țări ale lumii cipurile sunt introduse deja în implanturile de dinți, în articulațiile artificiale, în cardiostimulatori, în mâinile și trupul oamenilor. Oamenii primesc tatuaje laser – semne pe frunte sau pe mână, care și este acel semn al fiarei despre care Domnul ne avertizează în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul (cf. Apoc. 13:16-18). Slugile lui antihrist – guvernul mondial – impun prin globalizare tuturor statelor să accepte și să introducă un standard unic de documente pentru întreaga omenire.

Noi vedem că toate planurile și cerințele sataniștilor sunt înfăptuite și totul se petrece în fața ochilor noștri. Puteți lua de sine stătător pașapoartele sau cardurile electronice din diferite țări ale lumii pentru a le compara. Ele au un model comun. Pentru a-i înșela și a-i liniști pe oameni totul se oferă într-un ambalaj frumos, rapid și comod. Dar nu uitați: caşcavalul e gratis doar în cursa de şoareci!

Mulți Creștini Ortodocși nu cunosc asta, căci ei nu sunt avertizați de arhipăstorii și păstorii lor despre marea primejdie pe care o ascunde globalizarea și, în particular, primirea actelor biometrice cu cip. Astăzi mulți Ortodocși se bucură că au posibilitatea să călătorească peste hotare, că ei nu mai au nevoie de viză pentru călătorie, că noul pașaport este valabil nu 5 ani, ci 10.

Dar foarte puțini cunosc că în timpul fotografierii și preluării datelor biometrice ale omului există metode pentru aplicarea semnului-peceții laser pe frunte. Majoritatea Creștinilor Ortodocși nu știu că scanarea biometrică laser și primirea acestui semn-pecete este pierzătoare de suflet. Ei nu cunosc acestea pentru că lor nu le explică nimeni și nici măcar nu se vorbește despre asta. Sau, și mai rău, neștiind ei înșiși toate acestea, păstorii neinformați despre această problemă pur și simplu îi adorm pe oameni.

Ei le spun: „nu e nimic grav”, „aceasta e doar o necesitate tehnică a timpului nostru”, „globalizarea și preluarea biometriei e o etapă a progresului tehnic al omenirii”, „asta e foarte comod și accelerează lucrul vameșilor și a altor servicii care verifică documentele personale”, „acestea sunt necesare pentru lupta împotriva terorismului și a criminalității în lume” ș.a.m.d.

Aplicarea semnului laser, a tatuajului laser se face la distanță, nu este dureroasă și însuși semnul rămâne invizibil pentru ochiul liber. Semnul se poate citi doar printr-o scanare specială cu laser. Spre exemplu în unele aeroporturi deja sunt astfel de cabine speciale în care are loc scanarea laser a feței omului și citirea semnului „invizibil” pentru ochiul liber. Astfel de dispozitive, scanere, sunt în toate secțiile în care se face „fotografierea” pentru pașaportul biometric, iar de fapt acolo are loc aplicarea semnului fiarei și identificarea algoritmului individual al funcțiilor creierului omului pentru influența și înrobirea ulterioară a omului însuși.

Orificiul rotund mai mare din partea de jos este cameră foto, iar cel mai mic de sus este pentru laser.

Oamenilor care au primit semnul sau cipul și la care a fost identificat algoritmul individual al funcțiilor creierului, li se poate introduce un program informatic, le pot fi influențate emoțiile, simțurile, gândurile și voința. Astfel majoritatea oamenilor nu discern când diavolul îi ispitește prin gânduri, căci oamenii acceptă gândurile vrăjmașului ca și cum ar fi ale lor proprii. Asemenea și în cazul influenței prin calculator. Pentru majoritatea oamenilor această manipulare tehnică a omenirii rămâne ascunsă – taina fărădelegii. Principalul scop al influenței tehnice asupra conștiinței și voinței omului este de a face din el un biorobot lipsit de voință pentru vicleanul antihrist ce va să vină.

Înșelările globaliste sunt foarte diverse, dar pentru oameni ele sunt foarte atractive, comode și profitabile. Astfel prin polița medicală, în care este folosit numărul SNILS – numele numeric personal, care în calculator se citește prin trei de șase, numele antihristului – oamenii beneficiază de ajutor medical. Prin cardurile electronice, pașapoarte biometrice, pașapoarte cu trei de șase – numele antihristului, poți cumpăra și vinde, poți să iei bani din bancă, să călătorești în diferite țări, să vorbești la telefon la un tarif convenabil etc.

În genere în curând globaliștii-sataniști vor scoate din circuit banii obișnuiți, iar toate vânzările și cumpărările se vor face prin cipuri și carduri cu numele lui antihrist – 666.

Oamenii neîmbisericiți și cei neduhovnicești pot spune: „Și ce? E o nimica toată, numele numeric al lui antihrist, mie chiar mi-e foarte comod și convenabil să trăiesc cu aceste documente electronice”.

Dar oamenii care cred și îl iubesc pe Dumnezeu gândesc așa: „Eu nu pot să primesc aceste documente drăcești. Nu pot să fiu un vânzător și un trădător de Hristos”. Omul ortodox ține minte cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos spuse în Apocalipsa Sf. Ap. Ioan Teologul: Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10). Iar soarta vânzătorilor și trădătorilor este focul veșnic.

Nouă, ortodocșilor, ne e foarte neconvenabil să fim cu antihrist.

Nouă, ortodocșilor, ne este chiar foarte convenabil să fim cu Hristos și să nu-l primim pe antihrist, să nu nimerim în cursele globale antihristice, în închisoarea globalistă, în focul veșnic.

În timpul apropiat sataniștii masoni vor să îi numeroteze și să le implanteze cip tuturor oamenilor, să-i pecetluiască pe toți cu semnul fiarei. Dacă unele suflete după primirea semnului sau cipului se vor ruga cu osârdie și se vor împotrivi inoculărilor făcute prin calculator și cip, atunci astfel de oameni vor fi pur și simplu „deconectați” din societate. Culegând numele numeric al acelui om, slugile lui antihrist vor putea să-l omoare, transmițând un semnal către cipul său sau, cunoscând algoritmul individual al funcțiilor creierului acestui om, îi vor opri inima sau îi vor face hemoragie cerebrală.

Foarte important!!! Principala informație biometrică despre om nu este amprenta irisului, nici biometria feței sau a degetelor, principala informație biometrică despre om este algoritmul individual al funcțiilor creierului. În timpul așa-numitei preluări a datelor biometrice are loc aplicarea unui semn laser și identificarea acestui algoritm al funcțiilor creierului care este unic pentru fiecare om.

După asta se săvârșește o deplină supunere duhovnicescă a libretății omului, omul nimerește în cursele magiei tehnotronice, se stabilește legătura creierului uman cu calculatorul mondial pe nume „fiara”, un astfel de om va deveni un bioobiect lipsit de voință – rob al lui antihrist.

Creștini Ortodocși, nu primiti codurile personale, nu dați datele biometrice, nu luați pașapoarte biometrice și alte carduri și documente electronice, nu luați cipuri!

Fiți credincioși Domnului nostru Iisus Hristos! Mântuiți-vă sufletele!

Ortodocși, auziți încă și încă o dată: nu luați codurile personale, nu dați acordul pentru preluarea datelor biometrice, nu luați actele biometrice! Nu schimbați veșnicia fericită pe o lingură de terci drăcesc! Aceasta e calea spre veșnica pierzanie a sufletului vostru nemuritor! Acesta e un mijloc pentru a vă prinde în cursele satanice și a vă despărți de Domnul Iisus Hristos!

Astăzi Ortodocșii trebuie să înceteze orice călătorii dacă plata pentru aceste călătorii este primirea pașaportului biometric, a vizei biometrice, a permisului de conducere biometric, primirea numărului și semnului fiarei, adică necredința și trădarea de Hristos!

Astăzi Ortodocșii care vor să-și păstreze sufletele pentru Hristos nu mai pot merge nici în Athos, nici în Ierusalim. Pentru a merge în Sfântul Munte este nevoie de pașaport cu trei de șase, viză biometrică sau pașaport biometric, trebuie primit diamonitirionul cu trei de șase. Pentru a merge în Țara Sfântă e suficient un pașaport simplu, dar pentru a ieși din Israel deja se solicită datele biometrice. Atenție, capcana se închide!

Astăzi e mai bine ca Ortodocșii să stea locului, să trăiască și să lucreze în sate, să se roage și să fie cu Dumnezeul cel Viu – să se mântuiască pentru Împărăția Cerurilor, decât să călătorească, să cumpere și să vândă, dar să-și piardă sufletul și să ardă veșnic în gheenă cu satana!

Globalizarea este legată nemijlocit cu ecumenismul. Globalizarea și ecumenismul sunt cele două coarne ale lui antihrist, două pârghii ale puterii lui satana!

Masonii îmbrăcați în rasă aflați în funcții înalte au primit comandă de la masonii-sataniști să creeze o religie unică și „biserica” lui antihrist. Dogma pseudo-bisericii și pseudo-religiei lui antihrist este aceasta: un singur „dumnezeu” pentru toate religiile și popoarele, pentru „ortodocși” și alți „creștini”, pentru iudei, musulmani, buddiști, hinduiști, șamani și tot felul de vrăjitori. Anume asta propovăduiesc astăzi papa de la Roma, papa de la Moscova și papa de la Istanbul.

Anume cu acest scop ereticii-ecumeniști au „adoptat sobornicește” ecumenismul ca învățătură a Bisericii Ortodoxe la Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2-3 februarie 2016 și la pseudo-sinodul din Creta din 17-26 iunie 2016. Panerezia ecumenistă deschide ușa pentru toate ereziile osândite de Biserica noastră și pentru satanism, care astăzi este mărturisit în taină de Vatican și papa Romei.

În sec. XX flecarii ecumeniști ne spuneau cum că Biserica lui Hristos s-a împărțit în multe ramuri și că scopul ecumenismului este să refacă Biserica prin unirea tuturor confesiunilor și religiilor. Asta e erezie! E minciună și hulă!

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Iar ereticii ecumeniști Îl hulesc pe Domnul, de parcă Dumnezeu a spus un neadevăr.

Iar starea lucrurilor de fapt este aceasta: timp de două milenii mulți eretici diavolești s-au ridicat la luptă pentru a vătăma și a distruge Biserica lui Hristos, dar întotdeauna se ridicau râvnitorii pentru curăția Ortodoxiei și la cele Șapte Soboare Ecumenice Sfinții Părinți au apărat curăția învățăturii Bisericii. Și câte au trebuit să îndure?! Mărturisitorii Ortodoxiei erau bătuți, chinuiți, li se tăia limba și mâinile, erau întemnițați, surghiuniți, înfometați și executați. Dar Ortodoxia a biruit și va și birui!

Astăzi Ortodocșii au slăbit duhovnicește, Ortodocșii pierd sarea. Însă „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit” (Gal. 6:7)! Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18). Prin mila lui Dumnezeu sunt și astăzi mărturisitori și râvnitori Ortodocși! Curăția Ortodoxiei va birui și astăzi! Iar fiara-antihrist cu coarnele rupte ale ecumenismului și globalismului împreună cu satana vor fi aruncați de vii în iezerul de foc (cf. Apoc. 20:10).

Ereticii-reformatori ai Bisericii aflați în funcții înalte, adică distrugătorii Bisericii, acționează cu curaj și îndrăzneală, iar episcopii care sunt chemați și puși de Dumnezeu să păzească Biserica și să păstorească oile lui Hristos, au căzut într-o frică mută. Preoții sunt nedumeriți: unii deschid ochii și devin mărturisitori și nu pomenesc pe ereticii-ecumeniști conform canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol și canonului 3 al Soborului III Ecumenic; alții nu numai că nu calcă pe calea mărturisirii, ci chiar devin prigonitori ai mărturisitorilor Ortodocși; alții continuă să fie în nedumerire și continuă să aștepte ceva.

Mulți preoți care au tăcut și nu s-au împotrivit episcopilor ce s-au depărtat de Ortodoxie, episcopii care au „adoptat sobornicește” panerezia ecumenistă, astăzi pierd frica de Dumnezeu și evlavia, iar în bisericile lui Dumnezeu organizează concerte blasfemiatoare, spectacole, dansuri și prezentări acrobatice, arată filme și desene animate. Noi vedem cum roadele amare, otrăvitoare și întristătoare ale apostaziei – trădarea Credinței, ereziile, biruința duhului celui viclean, cuprind ca niște buruieni, ciulini și spini pe preoțimea care tace în fața apostaților ecumeniști.

Sărmanul popor ortodox la fel a obosit și e derutat, încercând să înțeleagă cine are dreptate și cine nu. Acei mireni ortodocși care s-au lămurit deja și înțeleg bine totul, se întreabă: unde să mergem? Unde și cum putem găsi un preot ce nu pomenește pe eretici?

Dragi frați și surori întru Hristos, uniți-vă întru Hristos, creați comunități Ortodoxe, rugați-vă sobornicește și căutați un preot credincios. Astfel de preoți există și ei vor deveni tot mai mulți și mai mulți. Rugați-vă cu osârdie către Dumnezeu și Maica Domnului, răbdați totul cu rugăciune, Domnul vă va trimite ajutor și mângâiere, vă va trimite un păstor Ortodox, Dumnezeu și Împărăteasa Cerurilor niciodată nu vă vor lăsa pentru credința voastră.

Răbdați, căci aveți pentru ce să răbdați. În curând situația se va schimba radical în întreaga lume. Va veni un Țar Ortodox Rus, care va zdrobi noua ordine mondială antihristică și va distruge globalizarea.Va veni un Țar Ortodox Rus care va face ordine în Biserica Ortodoxă, ecumenismul, globalismul, masoneria, satanismul și toate ereziile și apostaziile contemporane vor fi osândite, ereticii ecumeniști și pseudo-păstorii care tac vor fi înlăturați din catedrale arhierești și din parohii.

Ortodoxia va birui cu o putere mare și plină de har! La slujirea Bisericii lui Hristos vor fi puși Arhipăstori și păstori noi, adevărați, credincioși lui Dumnezeu și iubitori de Hristos. Va avea loc ultima propovăduire a Evangheliei lui Hristos în duhul Sfintei Ortodoxii în întreaga lume! Se va face o uniune a popoarelor frățești Ortodoxe! Ortodocși din toate țările, uniți-vă întru Hristos!

💥 Agatanghel: proorocie despre România şi Mişcarea Legionară (din cartea "Sfârșitul omului" de Zosima Pascal, paginile 289, 290 și 291)

- Posted in Profeții și Proorocii by

Agatanghel trăia la 1273 în insula Rhodos. Pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu i-a făcut nişte descoperiri.

Prezintă viziunea avută începând cu Renaşterea, despre care spune că atunci oamenii se vor întoarce la antropocentrism. Trupul omului a devenit beatificat, zeificat: în toată Renaşterea vedem această frumuseţe a trupului uman expusă la stadiile de păgânism, la idealizarea trupului, cu sfinţi, Maica Domnului, Dumnezeu chiar prezentaţi în frumuseţe trupească, spre deosebire de Bizanţ care transfigurează trupul.

Trece cu proorocirea şi ajunge la revoluţia de la 1789, “marea revoluţie” franceză, pe care o prezintă ca momentul în care oamenii înlocuiesc Raţiunea Divină cu raţiunea omenească. Aşa s-a şi întâmplat, zeiţa raţiunii a fost pusă ca simbol al acestei revoluţii. Şi arată că vor fi nişte stări de degradare extraordinară a vieţii spirituale, cum s-a şi întâmplat.

Ajunge la revoluţia de la 1848, ajunge la 1920, la constituirea statelor naţionale.

Iar despre Ţara Românească spune:

Mișcarea Legionară

"În vremea aceea (1920) în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea fiului omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon (Legiunea Arhanghelului Mihail, Miscarea Legionara, Nota F.N.). Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniti de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu (Cum de altfel s-a si intamplat cu membrii Miscarii Legionare, Nota.F.N.).

În timpul acesta ţara Vulturului (Germania, Nota F.N.) va face război cu ţara Ursului (Rusia, Nota F.N.) şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la “fiara de peste ape” şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru. Şi în timp ce ursul va înainta spre inima vulturului, toate cetăţile ursului vor striga: “pace!, pace!, pace!”. Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri (Comunismul si victimele facute de acesta, Nota F.N.). Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei care vor mai fi rămas vii vor fi scosi afara din temnite. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva “lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie” se va da în ţara Sciţilor. Şi atunci acestia vor fi infranti şi va fi vai de tine “om roşu”. Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor.”

"Fiara de peste ape" este SUA. Inima Vulturului împărţită în patru - după război, Germania a fost împărțită în patru zone de ocupație - zonele americană, britanică și franceză au format Republica Federală Germană, în timp ce zona sovietică a devenit Republica Democrată Germană.

Din țara Sciţilor face parte și sudul Ucrainei (inclusiv Crimeea) - cred că bătălia este în desfășurare ... și mai cred că deja a început reîncreştinarea altor popoare la Ortodoxie de către România deoarece am fost pe locul doi la migrație (după Siria care este in război) și are preoți răspândiți peste tot.

Omul roșu nu sunt sigură ce reprezintă. Este posibil să fie actualul președinte al Ucrainei care este evreu, iar românii îi numeau pe evreu, printre altele, omul roșu.

O ALTĂ MARTURIE DESPRE ROLUL PE CARE-L VA AVEA ROMÂNIA ȘI CARE COINCIDE CU CEA FĂCUTĂ DE CĂLUGĂRUL AGATANGHEL

Părintele Placide Deseille (1926-2018)

Tot o taină mare era şi dragostea pe care o avea Părintele faţă de români.

Părintele spunea că, dacă n-ar fi fost regimul comunist în România, ar fi dorit să fie într-o mănăstire de la noi. Când a împlinit 90 de ani, Părintele a ţinut un mic discurs şi ne-a vorbit despre dragostea lui faţă de români, spunând că rolul românilor aici e să convertească Occidentul la Ortodoxie.

 


 

Page 29 of 110