„Cel care se arată că este prieten al lor [al ereticilor] vrăjmaş al lui Dumnezeu este” (cf. Iac. 4, 4).

Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos.

Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului;
şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi suferă şi mai rele.

Sf. Ioan Gură de Aur

Preotul Ioan Constantinescu, s-a născut în anul 1906, în satul Cerbureni, județul Argeș. A fost preot paroh în satul Poenărei timp de aproape 30 de ani. În 1928, s-a căsătorit cu Justina (Iustina) Grigorescu, născută în anul 1912, și au avut trei copii: Iuliana, Cornelia și Grigore. 

Ioan Constantinescu i-a întâlnit prima dată pe frații Arnăuțoiu în 1951, când aceștia au ridicat armele și muniția care fuseseră ascunse, fără știrea lui, de cumnatul său, învățătorul Gheorghe Popescu, în podul bisericii din Poenărei. 

Preotul Constantinescu, soția lui și fiica lor, Iuliana, aveau să fie, până în 1958, ajutoare de încredere pentru frații Arnăuțoiu. În casa lor, care era în apropierea adăpostului partizanilor de la Râpele cu brazi, au fost găzduiți atunci când au fost surprinși de venirea trupelor de Securitate sau când Maria Plop a fost grav bolnavă. Aici a fost botezată fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu. 

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1846, în Șugag (astăzi în județul Alba) din părinți binecredincioși, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite și făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeiești. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învățat-o pe de rost.

Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiu ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.
 

Iar vineri de dimineață, au venit oarecare prieteni ai Martei și ai Mariei, din Ierusalim la Betania, și le-au spus, în taină, toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului și cum că L-au osândit ostașii ca să-L răstignească pe Cruce; iar Preacurata Fecioară înțelegând din casa de unde se afla singură, întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul, cu mare durere, zicând: ,,O, prieteni iubiți, spuneți-mi adevărul, vă rog! Ce s-a întâmplat cu Fiul meu și cum se află? Iar ei, după cum erau învățați de Marta, vrând să tăinuiască, au zis: Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul. Acestea ei zicând și știind ce I s-a făcut Lui, îndată au început a plânge mai întâi, și așa nevoindu-se ei, au arătat adevărul. Atunci, Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscând că Fiul ei pătimește cumplit, și cu mare plângere sărind, a început a alerga pe drumul Ierusalimului, și degrabă și celelalte Sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu ucidă de întristarea cea multă, și ajungând ele, cu grăbire, la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat și n-au apucat pe Domnul aici, căci îl pornise la deal, pe uliță, la Golgota. Iar ele, mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota.
 

Iar ele mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota și neaflându-L acolo, s-au întors degeaba la vale, pe alt drum. Și, iată, că L-au întâmpinat, tocmai când căzuse sub Cruce, și ostașii Îl băteau cumplit și Îl trăgeau cu funia, ce o avea de grumaz. Și nu se putea scula de greutatea Crucii, fiindcă slăbise acum foarte, și era aproape de moarte, tăvălindu-se în sânge și, nemaiputând din acel loc să ducă Crucea, au dat-o lui Simon Cirineanul.În această jalnică stare aflând Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub Cruce, cu totul istovit de bătăi, încruntat, peste tot în sânge, încât urmele pe care venise și locurile pe care căzuse cu Crucea, erau toate înroșite cu Scumpul Sânge.
 

Cine poate să spună cu amănuntul lovirile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului și frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte Sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis. Și ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloșii ostași ca să se apropie de Fiul său, ci numai în urmă mergând și tânguindu-se, unele ca acestea zicea:

Ah, Preaiubite, Fiul meu! Nu ai voit să mă asculți pe mine, Maica Ta, ca să rămâi în Betania, ci ai venit la Ierusalim, ca să faci Paștile. Iată ce-Ți răsplătesc cei care s-au îndestulat de facerile Tale de bine! Vai, mie, Fiul meu! Vai, mie! Fiul meu! Căci ai făcut acesta! Ah! Ce rău ai făcut jidovilor, pentru care acestea Ți-au răsplătit? Vai, mie, Fiul meu! Mângâierea mea și Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum văd urmele Tale pline de sânge și nu mă pot apropia ca să Te șterg pe față! Vai, mie, Fiul meu și Dumnezeul meu! Trimite mai întâi la mine moartea căci nu pot suferi să văd acestea care nu nădăjduiam.
 

Cu aceste cuvinte și cu altele asemenea, petrece Preacurata Fecioară pe Fiul său împreună cu celelalte femei, până ce au ajuns în deal, la Golgota, și ajungând la locul cel de osândă, îndată ostașii L-au dezbrăcat de haine și I-au țintuit, întâi Sfintele Sale mâini, apoi picioarele, unul lângă altul. Și atâta L-au întins pe uscatul lemn al Crucii, încât, după proorocie, puteai număra oasele Lui, și, îndată, după ce L-au pironit, au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigări și ocări ridicându-O, au înfipt-O în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta. Acestea privindu-Le, Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru și, zăcând la pământ, a leșinat, și a stat mult așa, nemișcată, în mâinile Sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi, pe Domnul pe care L-au văzut răstignit, și tot Trupul Lui scăldat în Sângele care curgea din rănile mâinilor și picioarelor, sau pe Maica Lui, ce acum leșinase.
 

Și mai vârtos femeile, fiind și ele slabe de fire, întru acel ceas, Sfântul Ioan a fost de mare trebuință, ca unul ce la toate a fost de față. După ce au răstignit pe Domnul, au răstignit împreună și pe acei doi tâlhari, însă nu cu piroane, ci cu funii au legat mâinile și picioarele lor, după cum erau învățati de cei fără lege, ca numai pe Hristos să-L răstignească cu piroane, pentru zavistia și urâciunea cea mare, ce aveau asupra Lui, apoi, după ce au răstignit și pe tâlhari, au aruncat sorți pentru cămașa Domnului și hainele le-au împărțit lor. Și s-au întors ostașii la ale lor, rămânând numai unul pentru pază.
 

După plecarea ostașilor, Preacurata Fecioară a putut să se apropie de Dulcele său Fiu și a acoperit preacinstitele Sale coapse cu marama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-și plânge pe Fiul ei, cum voiește totdeauna, cu celelalte femei și Sfântul Ioan.

Un soț și o soție au angajat o mamă surogat, după ce au trecut prin mai multe avorturi spontane. Imediat ce s-a născut copilul, au trecut de la extaz la șoc total, descriind situația în care se află acum drept „devastatoare”.

Bărbatul a spus povestea pe internet, păstrându-și anonimitatea și explicând că nu își mai dorește acest copil, deși a cheltuit „mulți bani” pentru o mamă surogat.

„Soția mea și cu mine ne-am dorit întotdeauna să avem un copil. Ea nu poate duce o sarcină, din cauza unor probleme de sănătate, și a suferit trei avorturi de-a lungul timpului.

Am plătit mulți bani pentru o mamă surogat – o femeie drăguță, care a avut grijă de corpul ei și cu care ne-am înțeles foarte bine”, a povestit bărbatul.

Cuplul, însă, a suferit un șoc după ce mama surogat a dat naștere unui băiat sănătos.

„Soția mea și cu mine am fost atât de entuziasmați în ziua în care a născut, dar imediat ce am văzut copilul, am știut că ceva nu este în regulă. Copilul are trăsături asiatice, păr negru și ochi căprui, când noi suntem amândoi albi, blonzi și cu ochi albaștri”, a mai spus el.

Bărbatul a adăugat că a cerut imediat un test ADN, iar rezultatul a arătat că el nu era tatăl copilului.

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri.

Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie.

Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru.

Energie necurmată şi imensă putere de iubire.

Om de luptă şi sacrificiu.

Conştiinţă şi capacitate misionară.

A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal.

S-a zbătut să impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit.

Luptător încercat, el spunea: „Noi înfruntăm pe atei la ei acasă.”

Este un far al lui Hristos.

Ioan Ianolide despre Părintele Arsenie Papacioc

Vinovat de exterminarea în închisori a zeci de mii de români:

Evreul ALEXANDRU NICOLSCHI / Boris Grunberg

un articol de Marius Oprea

Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău. Ca şi în cazul lui Teohari Georgescu, copilăria a fost una marcată de frustrări. Mama, Rozalia, şi tatăl, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să ofere condiţii prea bune micului Boris: morarul se îmbolnăvise, iar în familia sa domnea sărăcia. Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi avînd mari dificultăţi atît cu achitarea taxelor şcolare, cît şi cu învăţarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, datorită piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă într­un atelier de gravură în metal. Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat pînă în 1937, cînd a fost recrutat. Şi­-a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.

Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le:

– Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Atunci Petru, răspunzând, a zis:

– Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis:

– Vino!

Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând:

– Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi i-a zis:

– Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând:

– Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.

Un om care nu-şi exprimă dorinţa de a se lega de ultimii sfinţi (ai vremii) întru toată iubirea şi smerenia datorită unei anumite neîncrederi în sine, nu se va lega niciodată de sfinţii cei mai de demult şi nu vor fi îngăduiţi la moştenirea lor, chiar dacă el crede că are toată iubirea şi credinţa posibilă pentru Dumnezeu şi toţi sfinţii săi. El va fi îndepărtat din mijlocul lor, ca unul care a refuzat să primească cu smerenie locul pregătit pentru el de către Dumnezeu mai înainte de veacuri şi să se lege de ultimii sfinţi (ai vremii) aşa cum poruncise Dumnezeu.

Sf. Simeon Noul Teolog

Pentru că avem datoria sfântă să lăsăm ceva în urma noastră, neamunit! Vezi zi cu zi programul Taberei Nationale de muncă si educație “Fii ai României “, desfasurată in perioada 2 - 11 august Bozovici, Banatul de Munte, in frumoasă Țară a Almăjului, loc de poveste. De ce acolo?!