1 Octombrie: Acoperământul Maicii Domnului

Tipar
Articol
Topic
Ortodoxia în Lume
Ortodoxia în România
Viața Creștinului Ortodox

Acoperământul Maicii Domnului (popular, pe filieră slavo-rusă: Pocrovul) este o sărbătoare a Maicii Domnului care se prăznuiește la 1 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon al VI-lea „Filozoful” (886 - 912), când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.

În tradiția greacă, țin această sărbătoare îndeosebi călugării din Sfântul Munte Athos. Începând din 1952, sărbătorirea ei se face în Grecia pe 28 octombrie, ca o sărbătoare națională în care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei.

Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea a fost introdusă în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, iar de la aceștia a trecut și la români, prăznuindu-se mai mult în mănăstiri. În ultima vreme, sărbătoarea a început să fie din ce în ce mai cunoscută și mai populară și la români, numeroase biserici și mănăstiri din țară și din diaspora românească purtând acest hram.

Semnificație

Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Constantinopol în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf. Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului - cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.

În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.

Prăznuire

Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit cel mai fervent în Bisericile de tradiție slavă, poate și pentru că Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos este considerat de aceștia ca fiind de origine slavă, dar mai degrabă datorită circumstanțelor specifice. Prima prăznuire a Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă Rusă cunoscută datează din secolul al XII-lea.

Prăznuirea minunatei ocrotiri a Maicii Domnului începe cu o priveghere în care sunt prezente elemente similare cu cele ale praznicelor mari ale Maicii Domnului. Totuși, sărbătoarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului nu are însă o perioadă de dupăprăznuire.

Tradiția rusă

Cronica rusă (probabil de sec. XIII sau XIV) cunoscută sub numele de Povestea vremurilor trecute notează că mijlocirea Maicii Domnului era atunci necesară pentru a ocroti poporul constantinopolitan de amenințarea unei mari flote rusești păgâne, sub conducerea lui Askol și Dir. Flota a fost înfrântă, iar amintirea minunii s-a păstrat [1]. În mod curios, sărbătoarea a devenit mai populară în lumea slavă decât în Bisericile de tradiție greacă.

Câteva veacuri mai târziu, au început să apară și biserici care își alegeau drept hram Acoperământul Maicii Domnului.

Catedrala Sf. Vasile (sau Soborul Cinstitului Acoperământ - Pokrovskii Sobor), Moscova

Două din aceste biserici sunt arhicunoscute: Catedrala Sfântului Acoperământ de la Pod (rus: Храм Покрова "на рву," Hram pokrova na rvu), mai cunoscută sub numele de Catedrala Sf. Vasile din Moscova, și Biserica Sfântului Acoperământ de pe râul Nerl (rus: Церковь Покрова на Нерли, Țerkovi Pokrova na Nerli) din Bogoliubovo, lângă Vladimir.

Catedrala din Moscova a fost construită pe la jumătatea sec. al XVI-lea de țarul Ivan al IV-lea, iar biserica din Bogoliubovo a fost construită în anul 1165 de prințul Andrei Bogoliuski. La Novgorod, o mănăstire cu hramul Acoperământul Maicii Domnului a fost construită în secolul al XII-lea.

Tradiția greacă

Începând din secolul trecut, praznicul Sfântului Acoperământ este asociat cu ideea de praznic de mulțumire pentru eliberarea Greciei de invazia italiană din anul 1940, eveniment celebrat în Grecia ca sărbătoare națională, sub numele de "ziua lui NU" - ziua în care generalul Metaxa a răspuns negativ la ultimatumul emis de Mussolini.

În semn de respect față de acest moment și datorită nenumăratelor minuni ale Maicii Domnului petrecute, potrivit relatărilor soldaților, în timpul războiului greco-italian din anii 1940-1941, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a decis în anul 1952 să transfere sărbătoarea de pe 1 octombrie pe 28 octombrie, practică păstrată în Biserica Greciei până în prezent.[2]

Patriarhia Ecumenică acceptă și ea această practică pentru parohiile sale din Grecia și din diaspora greacă, iar sărbătoarea se celebrează în această zi în toate bisericile de limbă greacă. Celebrarea cuprinde și cântarea unei doxologii speciale, care cuprinde cântări prin care este amintită ocrotirea Greciei de către Maica Domnului, precum și condacul "Apărătoare Doamnă", cea mai cunoscută cântare de biruință a Maicii Domnului - Ocrotitoarea.

Icoana Acoperământului Maicii Domnului

În icoana Acoperământului Maicii Domnului sunt îmbinate două evenimente petrecute în vechea biserică din Vlaherne din Constantinopol la câteva secole distanță.

Icoana Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune. De cele două părți sunt înfățișați îngeri. Mai jos, în partea dreaptă a icoanei sunt cel mai adesea înfățișați Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, care au văzut-o pe Maica Domnului în biserica din Vlaherne, iar alături de ei sunt înfățișați cei doisprezece Apostoli, episcopi, sfinte femei, monahi și mucenici, iar Maica Domnului îți întinde maforionul asupra credincioșilor adunați. Sf. Epifanie poartă pe sub manta o tunică, și face gesturi de uimire la vederea minunatei apariții a Maicii Domnuluiș Sf. Andrei este înfășurat doar într-o manta.

Sub imaginea Maicii Domnului, în centrul icoanei stă un sfânt tânăr, îmbrăcat într-un stihar diaconesc. În mâna stângă poartă un sul de hârtie desfășurat, pe care este înscris textul condacului în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Nașterea Domnului (Fecioara astăzi...). Acesta este Sf. Roman Melodul, cunoscutul imnograf a cărui pomenire se face în aceeași zi, pe 1 octombrie. Acesta este însoțit de corul Bisericii și alături de el se găsesc și împăratul Leon Înțeleptul, împreună cu împărăteasa și patriarhul Constantinopolului.

Este posibil ca icoana Sfântului Acoperământ, care apare relativ târziu în iconografia ortodoxă [3] să fie influențată de reprezentarea occidentală a Maicii Domnului - Maica Milostivirii (Mater Misericordiae), foarte populară în secolele XIII-XVI în Occidentul creștin.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim. Umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând spre cinstită icoana ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac (glasul al 3-lea):

Fecioara astăzi înainte stând în Biserică, și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină și cu apostolii cu proorocii dănțuiescș că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci.
NOTĂ ORTODOXIA.RO:

Cuvânt la Acoperământul Maicii Domnului ‒ Sfântul Serafim Sobolev

Iubiţilor, să n-o întristăm pe Preacurata Maică a Domnului prin păcatele desfrânării; să ne pocăim; nu numai pentru faptele desfrânate, dar şi pentru cugetele, dorinţele şi gândurile noastre necurate. Nu se ştie cât ne-a mai rămas de trăit şi dacă vom mai avea timp de pocăinţă, ca să îndepărtăm de la noi cuvintele înspăimântătoare ale Domnului: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca” (vezi Iezechiel 3, 20; 18, 20-22).

Motivul marii sărbători a Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost minunata descoperire făcută Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, când a fost înălţat până la al treilea cer.

Aici el a văzut îngeri şi numeroşi sfinţi, dar nu a văzut-o pe Preacurata Maica Domnului, fapt pentru care s-a tânguit mult. I s-a spus că în acel moment Maica Domnului nu se găseşte acolo, deoarece se află pe pământ, mângâindu-i pe oamenii necăjiţi și suferinzi, dar că o va vedea în curând.

Într-adevăr, la scurt timp după această nemaipomenită vedenie, Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului, în Biserica Vlaherne din oraşul Constantinopol, în timpul privegherii de toată noaptea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a apărut Sfântului Andrei şi ucenicului său, Epifanie, în văzduh, în faţa altarului, înconjurată de locuitori ai cerului.

Ea se ruga osârduitor în genunchi, apoi s-a ridicat şi i-a acoperit cu omoforul ei strălucitor pe toți cei ce se rugau.

Dar iată la ce vreau eu, iubiţilor întru Hristos fiii mei, să vă atrag atenţia. Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului înlăcrimată. Ne-am întreba: cum se poate împăca marea ei suferinţă pentru noi, cu bucuria ei neîntreruptă, dumnezeiască şi cu necurmata ei fericire?

Desigur, dacă această amestecare n-ar fi fost posibilă, Sfântul Andrei nu ar fi văzut-o pe Maica Domnului înlăcrimată. Înseamnă că această amestecare este posibilă. Dar pentru a fi pe înţelesul nostru, trebuie, iubiţilor, să ne aducem întotdeauna aminte cuvintele apostolului Pavel: „Ca niştre întristaţi, dar pururea bucurându-ne” (II Corinteni 6, 10). „Căci precum prisosesc Pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră” (II Corinteni 1, 5).

Odată, la preacuviosul Serafim a venit o femeie bolnavă, foarte evlavioasă. Slujitorul lui Dumnezeu i-a spus acesteia: „Pentru tine suferă, roabă a lui Dumnezeu, întemeietoarea Mănăstirii Diveevo, răposata monahie Aleksandra. Du-te la mormântul ei din Diveevo, roagă să i se facă un parastas şi tu te vei însănătoşi”.

Femeia a făcut aşa cum i-a poruncit Sfântul Serafim şi şi-a căpătat tămăduirea. Și dacă monahia Aleksandra suferea pentru această femeie, din cauza bolii ei, atunci cum să nu sufere şi să nu plângă pentru noi Maica Domnului? Pentru că ea ne iubeşte mai mult chiar decât mama noastră; pentru că ea ne este aproape în timpul când noi suntem bolnavi, dar și atunci când asupra noastră se abat tot felul de necazuri şi suferinţe, și ori de câte ori o rugăm să ne ajute.

Şi totuşi, ce concluzie mântuitoare trebuie să tragem din faptul că Sfântul Andrei a văzut-o pe Preacurata Maică a Domnului înlăcrimată? Concluzia este una singură: noi nu trebuie s-o întristăm pe Preacurata Maica Domnului şi s-o facem să verse lacrimi pentru multele noastre păcate şi mai ales, pentru cel mai răspândit păcat, al poftelor noastre trupeşti sau al desfrânării.

Din nefericire, acest păcat se întâlneşte, fiind specific şi caracteristic, nu numai la păgâni şi la heterodocşi, ci adesea şi la creştinii ortodocşi. Aici, printre ortodocşi, se observă în ultima vreme o oarecare întunecare a minţii în ceea ce priveşte acest păcat trupesc; deoarece mulţi îl socotesc o manifestare de-a dreptul naturală şi permisă.

Asemenea creştini spun: „Toţi trăiesc în desfrânare, o să trăim şi noi astfel”. Ca şi când ar fi tot una: vom pieri numai noi singuri sau vom pieri cu toţii. Dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel ‒ a zis Domnul, atunci când I S-a spus că Pilat a amestecat sângele unor galileeni cu jertfele lor (Luca 13, 1-3).

Ar trebui ca aceşti creştini ortodocşi să-şi amintească mereu că Sfânta Biserică pedepseşte greu păcatul desfrânării, chiar dacă există pocăinţă, deoarece îi îndepărtează pe cei căzuţi în acest păcat de la Sfânta Împărtăşanie, pentru şapte ani din momentul pocăinţei, adică de la încetarea săvârşirii lui.

Dar acest lucru este puţin. Deoarece păcatul trupesc capătă dimensiuni gigantice şi cuprinde în mrejele lui întreaga lume, se apropie vremea când Domnul va rosti din nou groaznica sentinţă, pe care cândva a rostit-o faţă de tot neamul omenesc, înaintea Potopului Universal: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” (Geneza 6, 3).

Numai că lumea dinainte Domnul a distrus-o cu apă, iar lumea de acum va pieri de foc, la semnul Domnului, în ziua celei de-a doua veniri, aşa cum a prorocit despre aceasta Sfântul Apostol Petru, spunând: „Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (II Petru 3, 10).

Desigur, nu doar păcatul desfrânării va determina această pieire universală, dar şi alt păcat mare şi greu, al lepădării oamenilor de la dreapta credinţă. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18, 8). 

Această lepădare generală de la dreapta credinţă are loc nu numai din pricina mândriei diavoleşti. Una dintre cauzele acestui greu păcat constă tot în păcatul desfrânării, din cauza căruia ni se întunecă mintea, făcându-se posibilă orice rătăcire, şi mai ales rătăcirile eretice.

De altfel, păcatul desfrânării nu este numai o crimă morală, el este în acelaşi timp şi un păcat împotriva dreptei credinţe. Căci credinţă noastră ortodoxă constă nu numai în dogme, ci şi în sfintele canoane.

Este clar că renunţarea la sfintele canoane, care interzic desfrânarea, reprezintă un izvor al celor mai mari necazuri ale noastre, şi anume lepădarea de dreapta credinţă, şi prin urmare, cauza pieirii noastre veşnice.

Iată de ce, Apostolul Pavel a spus: „Nu vă amăgiţi: (…) desfrânaţii (…) nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).

De aceea, iubiţilor, să n-o întristăm pe Preacurata Maică a Domnului prin păcatele desfrânării; să ne pocăim; nu numai pentru faptele desfrânate, dar şi pentru cugetele, dorinţele şi gândurile noastre necurate.

Nu se ştie cât ne-a mai rămas de trăit şi dacă vom mai avea timp de pocăinţă, ca să îndepărtăm de la noi cuvintele înspăimântătoare ale Domnului: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca” (vezi Iezechiel 3, 20; 18, 20-22).

Se poate desprinde, iubiţilor întru Hristos fiii mei, şi o a doua concluzie mântuitoare din această vedere a Sfântului Andrei a lacrimilor Maicii Domnului. Noi nu numai că nu trebuie s-o mâhnim pe Preacurata Maică a Domnului prin desfrânarea noastră necurată, dar trebuie s-o bucurăm prin fecioria noastră.

Să ţinem minte că fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu L-a coborât din ceruri pe Dumnezeu Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Iar curăţia noastră şi fecioria ne înălţă la ceruri, în sensul că Domnul, pentru aceasta, ne dăruieşte descoperirea adevărurilor dumnezeieşti şi a tainelor cereşti, în măsura în care suntem noi înşine curaţi.

Iată de ce marele Sfânt părinte, Preacuviosul Ioan Cassian, spune că Apostolul Pavel se evidenţiază dintre toţi apostolii prin curăţia sa virtuoasă. De aceea el, mai mult decât alţi apostoli, a fost înzestrat de la Dumnezeu cu înţelepciune dumnezeiască, cu descoperirea adevărurilor dumnezeieşti şi a tainelor cereşti, iar această descoperire continua în contemplarea unor revelaţii extraordinare, pentru care lui i se arăta Mântuitorul de nenumărate ori, şi chiar a fost înălţat până la al treilea cer.

Acest Apostol a acordat o atât de mare însemnătate mântuitoare curăţiei noastre, încât o privea ca pe scopul suprem al întregii noastre vieţi creştineşti. „Aveţi roada voastră ‒ zice el ‒ spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţa veşnică” (Romani 6, 22). „Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” (I Tesaloniceni 4, 7).

De aceea, să năzuim, iubiţilor întru Hristos fiii mei, spre curăţia feciorelnică, spre această chemare dumnezeiască a noastră, spre acest scop al vieţii noastre creştineşti. Să fim curaţi nu numai în ceea ce priveşte patimile exterioare!

O asemenea curăţie, cum ar fi abţinerea chinuitoare de la desfrânare, le este caracteristică şi păgânilor şi ereticilor. Să năzuim spre atingerea unei curăţii interioare, în simţiri şi în gânduri. O asemenea stare aşteaptă de la noi Preacurata Maică a Domnului. Cu asemenea curăţie o vom şi bucura. Iar ea, la rândul său, ne va bucura cu milostivirile sale negrăite, în împlinirea cuvintelor lui Hristos: „Cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7, 2). Pentru această curăţie ne vom afla întotdeauna sub Acoperământul Maicii Domnului.

Ea ne va acoperi întotdeauna şi ne va izbăvi de toate păcatele şi patimile, de toate relele şi necazurile şi ne va uni pe veci cu Fiul său, cu Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a primi bucuria dumnezeiască veşnică şi nesfârşită, în Împărăţia Lui cea cerească. Amin. Bunului Dumnezeu slavă în veci. Amin!

(predică ţinută de Sfântul Serafim Sobolev, în biserica rusă „Sfântul Nicolae” din oraşul Sofia, la 1/14 octombrie 1949)

Articole Recente

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Comuna Deleni, jud. Cernăuţi
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU