Tânărul Pantelimon, a fost legat de un stâlp și trupul i-a fost sfâșiat cu gheare de fier, iar rănile arse cu făclii aprinse. Însă torțele s-au stins, iar rănile Sfântului s-au vindecat. A fost scufundat în plumb topit și aruncat în mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar acestea s-au arătat blânde. Împăratul s-a înfuriat și a dat ordin ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuțite, care, rostogolindu-se de la înălțime, în fața întregului oraș, să-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, în rostogolirea roții, roata strivind un mare numar de necredincioși. Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat in foc.
In momentul mortii sale, din cer s-a auzit cuvantul:
Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului iți sunt deschise, cununa ta e pregatită.
Vei fi de-acum înainte adapost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor.
De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon.
Pantelimon, doctorul cel bun și nerăpitor de averi, a mucenicit pentru dragostea sa față de Hristos, fiind decapitat din ordinul împăratului. Se spune de către Traditia creștină, cum că în momentul decapitării sfantului, din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment. Spre a nu lua creștinii cinstitul trup al sfântului, acestuia i s-a dat foc, însă o altă minune a mărturisit vrednicia aceluia. Credincioșii au scos din cenușă trupul neatins de foc al lui Pantelimon și l-au îngropat cu mare cinste, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, în anul 303.
Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: "Să ai înțelegere față de neputința omenească!" Drept aceea, să fim îngăduitori, să fim iertători, să fim binevoitori și atunci suntem, cu siguranță, mergători pe calea Sfântului Mare Mucenic, doctor fără de arginți și tămăduitor Pantelimon. Să rostim des această scurtă rugăciune, înaintea icoanei sale: "Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre."
Tropar:
„Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre”
Arhim. Andrei Coroian
O icoană deosebită, foarte tainică. Pentru a picta trebuie să și cunoști sau să fi văzut acea persoană.
"Icoana unei izbăviri:
«M-am întâlnit cu dracul. Mi-a apărut în faţă!»
Un lăcaş zidit pe minuni - Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti (n.m. Foișorul de foc)
Icoana pictată de tânăra izbăvită de demon
O vezi de îndată ce vrei să te închini moaştelor Sfântului Pantelimon: o icoană mare, reprezentându-l într-un fel cu totul aparte faţă de erminia bizantină cu care suntem obişnuiţi. Chipul din ea este al unui tânăr abia ieşit din adolescenţă, cu ochii visători şi faţa prelungă, pe care se poate citi aburul unui vis. Icoana a fost pictată de o absolventă de la Institutul de Arte Plastice, care s-a izbăvit cu harul sfântului dintr-o încercare cumplită.
Era însetată de spiritualitate şi, ca mai toţi tinerii, încerca toate uşile care, spera ea, o pot duce la Dumnezeu. A citit mult, mai cu seamă despre spaţiul Extremului Orient şi a început să practice credinţe de-a valma. Asceza i-a deschis nişte porţi pe care însă nu era pregătită să intre. Aşa că, în loc să îl afle pe Hristos, a dat peste vrăjmaşul său. Şi de atunci, demonul nu s-a mai dezlipit de sufletul ei. Nopţile i s-au albit de coşmarurile în care îl vedea sau îi auzea vocea, iar zilele i s-au înnegrit. Nu mai putea pune mâna pe penel, nu mai putea învăţa, nu mai putea comunica normal cu cei din jur. Pierdută în lumea umbrelor, în pragul nebuniei, a căutat izbăvirea în biserică. Orientul îi închisese în faţă porţile lui grele, şi singura mântuire putea fi credinţa strămoşilor ei. Aşa a ajuns la Biserica Sfântului Pantelimon. Doamna Elena îşi aminteşte şi acum clipa când tânăra a venit la biserică, împreună cu mama ei.
"Când a venit la noi, era tare chinuită, răvăşită complet. De ani de zile, nu mai putea profesa şi avea, săraca, şi un copilaş. Ori de câte ori încercam să o întreb pe mama ei ce s-a întâmplat, ea începea să plângă. Nici nu putea povesti. Am întrebat-o şi pe fată cum se procopsise cu aşa năpastă şi mi-a zis la început doar atât - «M-am întâlnit cu dracul. Mi-a apărut în faţă!» S-au spovedit amândouă, părintele s-a rugat pentru ea şi au început să facă acatistul Sfântului Pantelimon, după rânduială. Încet, a prins să se înzdrăvenească. La început au dispărut coşmarele care o chinuiau noaptea. Cu timpul, a ajuns din nou să deseneze. Icoana pe care o vedeţi a făcut-o la început doar în creion. Mult timp a stat aşa - doar alb-negru".
Umbrele care îi luaseră tinerei sufletul în stăpânire plecau, risipite de lumina lui Hristos, adusă în inimă de Sfântul Pantelimon. Şi, pe măsură ce viaţa i se reumplea de culoare, a început să aşeze culori şi pe pânza albă, unde doar îl desenase în cărbune pe doctorul fără de arginţi. Când sufletul i s-a vindecat complet, icoana a fost gata, iar acum stă mărturie tuturor celor care se închină sfintelor moaşte că întunericul nu are nicio putere în faţa luminii lui Dumnezeu."
Cu ale lui (Sfântul Pantelimon) sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin
http://arhiva.formula-as.ro/2017/1272/spiritualitate-39/un-lacas-zidit-pe-minuni-biserica-sfantul-pantelimon-din-bucuresti-22485