Pandemia planificată: Conspirația covid

Autor
Plandemic
Tipar
Video
Topic
Anti-sistem

18 octombrie 2019, New York (SUA)

Cu 5 luni înainte să izbucnească pandemia

Evenimentul 201 – Un exercițiu pandemic global

(imagini de la Evenimentul 201)

”În numele Centrului nostru și al partenerilor: Forumul Economic Mondial și Fundația ”Bill și Melinda Gates”, doresc să adresez un călduros bun-venit către participanții din New-York, precum și către grupul mai mare de participanți din mediul online.

”Evenimentul 201” este un scenariu fictiv.

Scenariul de astăzi va simula ședințe ale unor reprezentanți din mai multe domenii, în cadrul  ”Consiliului de Urgență Pandemică”.
 

”Ne aflăm la începutul unei pandemii care pare a fi severă. Apar probleme care pot fi rezolvate numai dacă afacerile globale colaborează cu guvernele.”

”Circulă mai multe teorii ale conspirației, care pretind că producătorii de medicamente sau Organizația Națiunilor Unite au declanșat pandemia, pentru a obține profit …”

”Poate că a venit timpul să ilustrăm cazuri unde aducem în fața justiției anumite persoane, ca judecătorii să decidă dacă aceștia au răspândit sau nu fake-news-uri”

(știri fictive care au fost date în timpul Evenimentului 201)

”Un nou coronavirus. Oamenii infectați au o boală respiratorie, cu simptome care variază între gripă ușoară și pneumonie severă” …

”Rămânem la subiectul covid. Cererea de materiale de protecție – măști N95 și mănuși – a crescut în mod semnificativ”.

”… pacienții aglomerează spitalele …”

”De frica infectării, oamenii evită spațiile publice, respectând recomandările oficialilor din zona medicală”.

”O agenție din SUA tocmai a dat publicității rezultatele unui sondaj privind părerea oamenilor despre vaccin. 65 % din participanți spun că sunt nerăbdători să primească vaccinul, chiar dacă e numai experimental”.

(emisiuni simulate în cadrul Evenimentului 201)

”Nu sunt optimist că vom realiza la timp un vaccin care să fie relevant pentru această pandemie”.

”Cu suficient de mulți bani și voință politică, totul e posibil”.

”Au fost introduse sancțiuni pentru răspândirea de informații vătămătoare. Sancțiunile merg până la arest”.

”Dacă soluția presupune controlarea și reducerea accesului la informații, cred că e alegerea corectă”.

”Care sunt riscurile și beneficiile muncii de acasă ? Cu siguranță, trebuie să salvăm vieți. Dar nu ne putem permite un răspuns puternic care să sufoce economia”.

”Lumea a văzut proteste pe scară largă, iar în unele cazuri, revolte …”

” … a condus la represalii violente, și chiar s-a instaurat legea marțială … ”

” … cetățenii și-au pierdut încrederea în administrațiile respective”

”Economiștii susțin că recesiunea economică provocată de pandemie va dura ani de zile. Impactul la nivelul societății – pierderea încrederii în guvern, neîncrederea în mass-media, ruperea coeziunii sociale – ar putea dura chiar mai mult”.

(mesaj de pe o pancardă)

”Nu suntem în siguranță dacă nu suntem și liberi”.

(emisiune Evenimentul 201)

”Trebuie să ne întrebăm: chiar trebuia să fie așa de rău ?”

(Dr. David E. Martin, Analist pe probleme de Securitate Națională, fondatorul indexului IQ100 de la bursa din New York)

Sunt persoana care a dezvoltat genomul lingvistic, care e prima platformă unde se poate afla intenția comunicării, dincolo de informația transmisă. Dar am folosit tehnologia respectivă și pentru alte aplicații: în apărare, în obținerea de informații, și în finanțe. Cea mai mare realizare a companiei este că, la începutul anilor 2000, a dus la descoperirea celei mai mari fraude din domeniul impozitelor din istoria SUA (la acel moment).

Continuăm să investigăm orice persoană, organizație, sau companie care are vreo legătură cu armele biologice și chimice – fie că au activități dubioase, fie că se ocupă de asta în mod vădit. Facem acest lucru pentru 168 de țări.

În 1999, IBM a introdus în lumea digitală un milion de brevete. Era prima dată când inovarea umană a fost transferată într-un mediu electronic, unde se pot realiza interogări în bazele de date. Noi am luat acea informație, și am făcut un exercițiu foarte simplu, utilizând tehnologia noastră privind genomul lingvistic. Am constatat că aproximativ o treime din brevetele înregistrate în Statele Unite erau , în realitate, falsuri – în sensul că, deși aveau variații lingvistice, în realitate se ocupau de același subiect.

În 1999. au început să apară brevete pe coronavirus … Astfel a început investigația noastră …

(știre)

”Martie 2003. Hong-Kong-ul este cuprins de panică, pe măsură ce un nou virus mortal face ravagii în oraș.”

În 2003, Centrul Pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) au intuit că pot da lovitura. Mă refer la epidemia de coronavirus care a apărut în Asia. Au văzut că un virus – despre care ei știau că poate fi ușor manipulat – era un lucru aducător de mult profit. În 2003, au încercat să-l patenteze. Și s-au asigurat că au drepturi intelectuale asupra bolii, a virusului, și asupra detectării lui. Știm că în afacere erau implicați Anthony Fauci, Ralph Baric, CDC, și o întreagă listă de oameni care vroiau să fie creditați cu inventarea coronavirusului. Între 2003 și 2018, au avut control 100 % asupra fondurilor obținute din complexul industrial al coronavirusului.

(extrase din știri)

”Organizația Mondială a Sănătății a denumit oficial epidemia …”

” … noul coronavirus …”

” … o Urgență Internațională privind Sănătatea Publică …”

Știm că manipularea coronavirusului a început în 1999 cu dr. Ralph Baric, cercetător la Universitatea din Carolina de Nord. Este un cercetător celebru pentru ”cercetări himerice” privind coronavirusul.

(dr. Ralph Baric)

”Caracteristica principală a sars, mers, și sars-cov 2, este că pot să …”

În 2002, era un lucru recunoscut despre coronavirus că era văzut ca un mecanism exploatabil în bine sau în rău. Pe 25 aprilie 2003, CDC din SUA a înregistrat un patent privind coronavirusul cu transmitere la om. Dar în Legea nr. 35, secțiunea 101, scrie că natura nu poate fi patentată. Fie coronavirusul este fabricat – prin urmare, este legal brevetul; fie este natural – prin urmare, brevetul este ilegal. Dacă era fabricat, ar fi încălcat tratatele și legile care interzic armele biologice și chimice. Dacă era natural, era ilegal să îl patentezi. Amândouă situațiile sunt ilegale.

În vara lui 2007, CDC a depus o cerere la Oficiul de Invenții și Mărci, prin care îi rugau să păstreze brevetul ”confidențial”.

Ei au înregistrat brevete nu numai pe virus, dar și pe metodele de detecție și kitul de testare. Prin acest patent al CDC, ei puteau decide cine are voie și cine n-are voie să facă cercetări cu privire la coronavirus. Nu poți investiga virusul, nu-l poți măsura, nu poți dezvolta un kit de testare. Prin obținerea patentelor … aveau posibilitatea, motivația, și câștigul bănesc din faptul că au transformat coronavirusul din agent patogen, în profit.

(știre)

”Dezvoltarea și deținerea unui vaccin covid a devenit o cursă a înarmărilor în plan biologic, având și conotații politice.”

(emisiune)

”Începe să mă îngrijoreze goana după aur din domeniul vaccinului. Goana după aur … hmm . Să reținem ideea ”…


Undeva între 2012 și 2013, s-a întâmplat ceva. Au fost tăiate fondurile federale care ajungeau în locuri precum Harvard, Emery, Unversitatea din Carolina de Nord. Finanțarea a fost împiedicată de ceva ce s-a întâmplat la Institutul Național de Sănătate Publică din SUA (NIH). Cei de la NIH au avut acest mic moment de claritate, și au zis: ”Ni se pare că ceva e greșit aici.” Iar în 2013, cei de la NIH au spus: ”trebuie suspendate cercetările privind îmbogățirea funcțiilor coronavirusului”. Cei de la NIH au avut un motiv moral, social – și posibil și legal – pentru a se împotrivi unor astfel de cercetări. Dar scrisorile care au fost trimise către cercetători, practic, spuneau așa: ”Vă informăm că trebuie să vă opriți. Iar în josul paginii, vom clarifica ce înseamnă că trebuie să vă opriți: Continuați cu cercetarea”.

Dar când problema a ieșit la iveală (în 2014 și 2015) … ce au făcut ? Au externalizat cercetarea. Au acordat fonduri Institutului de Virologie din Wuhan pentru a face aceste cercetări, care păreau a fi la limita legalității și a moralei. Dar oare au făcut-o în mod transparent ? Nu. Au transferat banii printr-o serie de organizații-paravan, pentru a crea impresia că finanțează o operațiune a SUA, care apoi subcontractează cercetarea către Institutul de Virologie din Wuhan. SUA puteau să spună. ”Chinezii au făcut-o !”. Chinezii puteau să spună: ”Americanii au făcut-o !”. Și lucrul interesant este că amândouă aproape că aveau dreptate.

(știre)

”De unde provine coronavirusul ? În acest moment se desfășoară o nouă investigație. Oficiali din serviciile de informații americane au dezvăluit către NBC News că examinează posibilitatea ca virusul să fi fost eliberat accidental dintr-un laborator chinez”.

”Joi, oficialii chinezi au respins acuzațiile, spunând pe Twitter că virusul s-ar putea să fi fost adus în Wuhan de armata americană”.


(Meryl Nass – doctor, cercetător, scriitor)

Sunt prima persoană din lume care s-a uitat la o epidemie, i-a studiat caracteristicile, și a demonstrat că se datorează unei arme biologice și nu unui fenomen natural. Am publicat acel studiu acum 28 de ani.

La începutul acestei pandemii, nu am crezut ipoteza că virusul este natural și că provine din lilieci. Eram aproape convinsă că acest virus este un organism proiectat în laborator. Au fost sute și sute de scăpări accidentale de microorganisme, din laboratoare cu grad mare de biosecuritate care făceau cerccetări pe coronaviruși patogeni (și pe alte organisme cu potențial letal).

Am fost în mod special interesată de un studiu publicat în revista ”Nature Medicine” de 5 oameni de știință, care pretindeau că în mod sigur este un fenomen natural și nu un construct de laborator. Dar argumentele lor nu aveau greutate, nu prea aveau sens după standardele științei. Cu toate astea, tot felul de oameni importanți au început să aprobe ce spunea acest studiu. Desigur, asta m-a făcut să fiu nedumerită: de ce își riscă acești oameni reputația, când în mod clar nu are sens. Nu aveau greutate argumentele. Cineva i-a pus pe cei 5 cercetători să publice studiul, și cineva le-a zis celorlalți să spună în public că studiul e o mare lucrare științifică.


(interviu cu Prof. Luc Montagner  – cercetător în medicină, virolog, laureat Nobel)

”- Ați declarat în mod public: ”Este o lucrare meticuloasă, făcută profesionist”.

– Putea fi făcută numai de cineva cu un mare nivel de expertiză în biologia moleculară.”

(emisiune cu Luc Montagner, la o televiziune franceză)

”- Nu este ceva natural. Asta vreți să spuneți ?

– Nu e un lucru natural, e o treabă de profesionist, de biolog molecular. E o lucrare foarte meticuloasă. Putem spune acest lucru cu precizie, dacă ne uităm la secvența genetică a virusului.

– Cu ce scop au lansat-o ?

– Nu este clar pentru ce scop. Eu doar expun faptele. Treaba mea este să arăt faptele. Nu acuz pe nimeni.”

În 1979, lumea a decis că avem nevoie de legea Bayh-Dole, deoarece aveam nevoie să reformăm sistemul de patente. Iar una din modificări este că am permis ca entități ce au primit finanțare federală să poată patenta și să aibe avantaje economice din cercetarea care a fost plătită de populație. Ai primit un ajutor de 5 milioane dolari, din banii contribuabililor. Iar apoi îi poți taxa pe contribuabili cu prețuri mari, pentru tehnologia pe care ei au plătit să o dezvolți.

(Emisiune la postul american CBS Washington)

”Pfizer va lua aproape 2 miliarde. Moderna primește 438 milioane din banii contribuabililor. Și, cu toate astea, amândouă companiile au spus că vor vinde vaccinul la un preț mai mare decât costul. Vor obține profit din ele. Oare este corect ca producătorii de vaccinuri să obțină profit din cercetarea finanțată de contribuabili ?”

Programele noastre informatice au început să depisteze anomalii la sfârșitul verii și în toamna lui 2019, când am început să văd organizații non-profit și corporații care transferau bani către firme-paravan, pentru programe de cercetare privind coronavirusul.

Primul nostru semnal de alarmă a fost când am citit scenariul ”O lume aflată în risc” (septembrie 2019). Există o organizație denumită ”Consiliul de monitorizare al finanțelor globale”. Această organizație face parte din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar din consiliul lor de conducere fac parte doctorii Elias de la Fundația lui Bill Gates, și Anthony Fauci de la Institutul Național Pentru Alergii și Boli Infecțioase (NIAID). Aceste două persoane, plus directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din China, au emis o recomandare: până în septembrie 2020, trebuie să aibe loc două exerciții globale privind răspunsul la pandemie, iar unul din ele trebuie să fie despre o ”boală a căilor respiratorii”. Apoi au aranjat să se desfășoare un eveniment în octombrie – Evenimentul 201.

(Evenimentul 201)

”În numele partenerilor noștri – Fundația Bill și Melinda Gates …”

Evenimentul 201 a avut loc cu 5 luni înainte ca epidemia de covid-19 să fie declarată pandemie. Participanții la eveniment sunt cam aceeași oameni care acum sunt implicați în pandemia reală, obținând și profit de pe urma ei.

Evenimentul 201 a fost un eveniment regizat, filmat în direct cu mai multe camere, și transmis pe tot globul prin intermediul internetului. Un eveniment de o asemenea complexitate trebuie pregătit în cel puțin câteva luni, astfel încât conceperea lui a avut loc cu cel puțin 1 an înainte de pandemia reală.

(Anthony Fauci, director al NIAID)

”Nu există nici o îndoială că va avea loc o epidemie neașteptată …”

Încă din ianuarie 2017, Anthony Fauci a știut că vom vedea o epidemie până la sfârșitul lui 2020. Chiar și Bill Gates, un om fără pregătire în medicină, știa că va veni.

(Bill Gates – dezvoltator software, inventator, filantrop. Aprilie 2015)

”Dacă începem acum, putem fi pregătiți pentru următoarea epidemie”.

Fiecare lucru pe care l-ați văzut în această criză a fost prezent în exercițiul lor – despre care, apropo, site-urile de verificare a informațiilor au zis că nu are nici o legătură cu pandemia de coronavirus. Acesta este universul minunat al improbabilităților, unde lucruri fictive acum le vedem în realitate. Acesta e scenariul pe care se presupune că trebuie să-l acceptăm. Genial.

(montaj unde se vede similitudinea între lucrurile spuse la Evenimentul 201, și ce s-a întâmplat în realitate)

”Unele țări au interzis zborurile din țările cele mai afectate …”

”Președintele a luat decizia de a suspenda toate zborurile către Marea Britanie și Irlanda …”

” …dezinformarea care circulă pe internet …”

”  … se distribuie în online dezinformări despre virus, în toată lumea …”

” … a crescut în mod semnificativ cererea pentru măști N95 și mănuși …”

” … cererea de măști N95, care pot preveni contractarea virusului, a crescut …”

” … în final, am putea ajunge la 52 milioane kituri de tratament pe an, dar ne va lua multe luni până ajungem acolo … ”

” … suntem încă la multe săptămâni distanță până să avem ceva pe care să-l dăm la oameni …”

” …65 % din cei chestionați spun că sunt gata să accepte vaccinul, chiar dacă e numai experimental …”

” … un nou sondaj arată că 95 % din americani spun că vor lua un vaccin covid, dacă va fi descoperit unul eficient …”

Sunt curios: cine a scris scenariul pentru Evenimentul 201 ? Cei care au conceput evenimentul știau, cu cel puțin un an înainte, ce aveau nevoie. De ce nu s-au îngrijit să aibe acele lucruri la dispoziție (în pandemia reală) ? Având în vedere că Bill Gates a donat jumătate din avere pentru a transforma lumea într-un loc mai sigur … de ce nu a ajutat să fie mai bine pregătite spitalele noastre și lucrătorii din linia întâi ? Cum se face că nici unul din evenimentele pe care le sponsorizează nu aduce vreun beneficiu ?

(Bill Gates, aprilie 2020, interviu la BBC)

”Și acum, iată-ne aici. Iar noi nu am făcut simulări, nu am exersat …”

(Evenimentul 201, octombrie 2019)

”În numele partenerilor noștri – Fundația Bill și Melinda Gates …”

(Bill Gates, aprilie 2020)

”Deci, atât pe partea medicală, cât și pe partea economică, ne aflăm în ape neumblate”.

Evenimentul 201 nu a fost primul exercițiu fictiv care să prezică viitorul cu o uimitoare acuratețe. Sunt câteva decenii de când lideri mondiali din sănătate și afaceri introduc în realitate elemente din scenarii fictive.

(Evenimentul 201)

”Desigur, acest scenariu este fictiv”.

Cu un an înainte de Evenimentul 201, mulți dintre participanții de la acel exercițiu s-au adunat pentru o altă simulare, unde aveau de-a face cu un virus fictiv pe care l-au denumit ”Clade X”

(înregistrări de la exercițiul Clade X)

”Este prea mult un an pentru producerea vaccinului, pentru această boală …”

”Ar fi trebuit să facem stocuri, nu am făcut-o. Dar va trebui să vedem dacă putem grăbi livrarea vaccinului …”

”Dacă nu vom câștiga simpatia publicului, vom avea mari probleme …”

În 2010, Fundația Rockefeller a publicat un document intitulat ”Scenarii privind viitorul tehnologiei și al dezvoltării internaționale”. Pagina 18 conține scenariul pandemic, denumit ”Etapele închiderii”.

”O lume cu un control mai puternic al guvernului și cu o conducere mai autoritară, cu o inovare redusă și cu o creștere a presiunii asupra cetățenilor”.

”Guvernul Chinei nu a fost singurul care a luat măsuri extreme pentru a-și proteja cetățenii. Pe perioada pandemiei, lideri din toată lumea și-au încordat autoritatea și au impus restricții și reguli draconice, de la purtarea obligatorie a măștii, la verificarea temperaturii la intrarea în locuri publice precum gări și supermarketuri. Chiar și după ce pandemia s-a încheiat, acest control mai autoritar, și această supraveghere a cetățenilor și a activităților lor, au continuat și chiar s-au intensificat”.

Trăim într-o vreme când actul conducerii – din nefericire – este compromis. Prin asta, vreau să spun că indivizii sunt puși în poziții de conducere pentru abilitatea lor de a fi influențați, și nu pentru meritele lor ca lideri. Nimic nu poate fi mai clar decât conducerea de la Organizația Mondială a Sănătății.

OMS este instituția căreia i s-a acordat putere exclusivă de a ghida și proteja sănătatea omenirii. OMS este finanțată din donații private, mare parte fiind făcute de corporații din industria farmaceutică și industria tehnologiilor bio. În 2017, Associated Press a publicat știrea că OMS cheltuie în mod frecvent cam 200 de milioane dolari anual pe deplasări. Aceasta e mai mult decât cheltuielile pentru lupta împotriva SIDA, a tuberculozei, și a malariei luate împreună. Faptul că OMS dă în mod repetat sfaturi inexacte, sau rele, nu este doar din cauza incompetenței; mai degrabă este rezultatul direct al faptului că Partidul Comunist Chinez mituiește conducerea OMS.

(înregistrare de la ședința generală a OMS)

”Cu privire la grupul executiv, îl numește pe doctorul Tedros Adhanom Gebreyesus ca director-general al Organizației Mondiale a Sănătății”…

Tedros Gebreyesus este primul director general al OMS care nu este medic.

Numirea lui în cea mai înaltă poziție din OMS a stârnit controverse. În poziția sa anterioară, de Ministru al Sănătății în Etiopia, Tedros a fost acuzat că ar fi mușamalizat trei epidemii de holeră.

(știre)

”Tedros nu este străin de controverse. Ca fost Ministru al Sănătății din Etiopia, a fost acuzat că ar fi mușamalizat trei posibile epidemii de holeră”.

Înainte de a fi numit director general al OMS, Tedros a fost un membru de rang înalt în organizația ”Frontul de eliberare populară TiGrey”, un grup politic brutal și corupt, responsabil de crime împotriva umanității (inclusiv bombardamente, răpiri, acte de tortură, și omoruri). Cum se face că un om cu un trecut atât de controversat ajunge în poziția cea mai înaltă din cea mai influentă organizație a sănătății la nivel mondial ?

(Tedros Gebreyessus, într-o declarație de presă)

”Sunt mulți ani de cât mă cunosc cu Bill și Melinda Gates …”

În timp ce era Ministru al Sănătății în Etiopia, Tedros a avut legături strânse atât cu Fundația lui Bill Gates, cât și cu Fundația Clinton.

(Bill Clinton, fost președinte al SUA)

” … Ministrul Sănătății din Etiopia, unul din cei mai competenți funcționari publici cu care am lucrat până acum …”

Având susținere din partea celor mai puternice două fundații private, și având susținere deplină din partea Partidului Comunist Chinez, Tedros a fost pus la comandă.

(Tedros Gebreyessus, director-general al OMS, într-o declarație de presă)

”Dacă nu suntem cuminți, vor fi multe cadavre …”

Nu poți găsi vreo persoană, din cele care promovează acest scenariu pandemic, care să nu facă parte din directoratele aflate în legătură între ele (OMS, CDC, NIAID, sau organizații care sunt acoperirea filantropică pentru alte organizații).

Acum știm că există cel puțin 3500 de patente acordate unor organizații care au primit multiple finanțări prin Fundația Bill Gates, prin Alianța Eco-Sănătate, prin conexiunea Sherlock-Bioștiințe. Iar toate acestea au, de asemenea, legături directe cu sursele de finanțare ale lui Anthony Fauci.

Dacă ai conflicte de interese privind finanțarea și luarea de decizii, aceasta este o încălcare a legilor Anti-trust din Statele Unite. Acestea constituie infracțiuni federale.

(interviu cu Meryl Nass)

” – Dacă ați avea puterea să schimbați de-dată problemele din actualul sistem de sănătate, cu ce ați începe ?

– Conflictele de interese.

Cu vreo 40-50 de ani în urmă, șefii companiilor farmaceutice chiar erau încarcerați dacă vindeau un produs rău în cunoștință de cauză, și ascundeau informațiile despre problemele acelui produs. De atunci, tot ce au făcut este să plătească amenzi. Astfel, este în regulă pentru ei să vândă un produs și să ascundă informațiile despre el, deoarece cheltuiala cu amenda este considerat costul de a face afaceri.

Cum a ajuns industria farmaceutică să captureze restul industriei medicale ? Deoarece au atât de mulți bani încât mituiesc pe cei de la Institutul Național de Sănătate (NIH), pe cei de la CDC, pe cei de la Agenția Federală a Medicamentelor (FDA), mituiesc asociațiile profesionale, ziarele, Universitățile de medicină, și pe toți ceilalți care-s implicați.

Cam în același timp când John D. Rockefeller a preluat controlul mass-mediei din Statele Unite, a mai preluat și controlul medicinei din america. Când s-a descoperit că se pot produce medicamente din petrol, cel mai mare mogul petrolier al americii a ordonat armatei lui de propagandiști să inverseze realitatea. Leacuri folosite de mii de ani, deodată au fost trecute la ”medicină alternativă”. În timp ce medicamentele noi, produse din petrol, care dau un grad mare de dependență, și care sunt patentabile, au fost declarate ”standardul de aur”.

După ce a cumpărat o companie farmaceutică germană care producea chimicale pentru Adolf Hitler, Rockefeller și-a sporit influența politică. A presat congresul SUA să declare modalitățile naturale de vindecare ca fiind ”înșelăciuni neștiințifice”.

Apoi, Rockefeller a preluat controlul asupra Asociației Medicale Americane (AMA), și a început să ofere granturi masive către universități de top din SUA, acestea urmând să predea numai lucrurile aprobate de el.

Orice mențiune despre puterile vindecătoare ale plantelor, ale dietei, au fost șterse din majoritatea manualelor de medicină. Doctorii și profesorii universitari care au obiectat față de planul lui Rockefeller au fost linșați mediatic. Au fost scoși din AMA, și li s-a retras dreptul de a practica medicina și de a o preda. Cei care au îndrăznit să vocifereze, au fost arestați și băgați la pușcărie.

Când au început să apară dovezi că medicamentele produse din petrol cauzau cancer, domnul Rockefeller a fondat ”Asociația Americană A Cancerului”, prin care a suprimat această informație.

John D. Rockefeller este considerat cel care a fondat industria farmaceutică, și pe seama lui se pune faptul că erorile medicale sunt a treia cauză de mortalitate în America.

Aceasta nu e o acuzație la adresa doctorilor. Mai mult decât alții, ei se află în ghearele celei mai mari puteri de lobby din Washington.

În fiecare an, industria farmaceutică cheltuie cel puțin de două ori mai mulți bani decât industria petrolieră, pentru a influența adoptarea de legi, politici, și pentru a influența opinia publică. Mulțumită domnului Rockefeller, arhitectul monopolurilor americane, nici o industrie nu are o putere mai mare asupra vieții oamenilor ca Big-Pharma.

O parte a problemei – și, apropo, asta merge înapoi până în anii 1980, cu Microsoft – este că Bill Gates a înțeles că era foarte dificil să navighezi prin universul patentelor, și să spui că patentele respective sunt ale Microsoft. Iar el a devenit arhitectul unui foarte îndrăzneț program, prin care a obținut patente pe numele unor companii care nu aveau  nimic de-a face cu numele organizației  (Microsoft).

Conform legendei, tânărul Bill Gates și-a construit imperiul său tehnologic din garaj. Realitatea ne spune o altă poveste: că Bill Gates s-a născut în bogăție și privilegiu. Atât bunicul său, cât și stră-bunicul, erau moguli din sistemul bancar. Tatăl său, William Gates Sr., era un cunoscut avocat din Seattle. Prin tatăl său, Bill Gates a învățat în profunzime cum funcționează legile și lumea politicii, și cum să manipuleze aceste forțe.

”Mă numesc Bill Gates. Sunt președintele Microsoft”.

Bill Gates a renunțat la facultate pentru a da drumul Microsoft. Lumea îl cunoaște ca inventatorul sistemului de operare care a devenit Windows. În realitate, nu a avut nici o implicare în inventarea Windows. A cumpărat un sistem de operare deja existent, de la o firmă IT din Seattle (Seattle Computer Products), l-a modificat, apoi l-a vândut sub licență către IBM. Asta nu l-a împiedicat să pretindă toată recunoașterea.

(Edward D. Andrus , director de Marketing la IBM)

”Nu-l văd pe Bill Gates ca pe o persoană de mare creativitate. Îl văd ca pe un oportunist”.

În timp ce co-fondatorul Microsoft, Paul Allen, se lupta cu cancerul, Bill Gates a profitat de oportunitate și a încercat să pună mâna pe partea lui Allen din averea companiei.

(Paul Allen, co-fondator Microsoft)

” – Practic, ei vorbeau despre cum aveau de gând să îmi dilueze procentul de acțiuni până la aproape 0. A fost un moment foarte șocant și tulburător pentru mine.

– Astea se întâmplau când erați bolnav ?

– Mi se pare că eram în mijlocul terapiei cu radiații.

Strategiile de afaceri ale lui Gates au fost atacate puternic în 1998, când Departamentul Justiției din Statele Unite l-a dat în judecată pe Gates, pentru încălcarea legilor antitrust.

(imagini de la ancheta lui Gates)

”Aceasta este caseta 3 din declarația video a lui Bill Gates …”

În timpul procesului care a durat 18 luni, Gates a dat ore întregi de declarații înregistrate pe video.

(înregistrare de la anchetarea lui Bill Gates)

” – Ce browsere, în afară de la cel al Microsoft, vă îngrijorau în ianuarie 1996 ?

– În acea lună ?

– Da, domnule.

– Ce-i cu acea lună ?

– Ce browsere, în afară de cel de la Microsoft, vă îngrijorau în ianuarie 1996 ?

– Nu știu ce vreți să spuneți prin ”îngrijorat”.

– Ce anume din cuvântul ”îngrijorat” nu înțelegeți ?

– Nu sunt sigur ce vreți să spuneți prin ”îngrijorat”.

 (declarație de presă a Departamentului Justiției)        

”Departamentul Justiției a acuzat firma Microsoft că s-a lansat în practici anti-competitive și exclusiviste, cu scopul de a menține monopolul firmei în zona sistemelor de operare”.

Într-o mișcare menită să acopere publicitatea negativă, Gates a investit 100 milioane dolari pentru a înființa fundația Bill și Melinda Gates. Bill Gates și-a transformat peste noapte imaginea publică, dintr-ul monopolizator fără scrupule, în cel mai generos filantrop din lume.

(Bill Gates, de la tribuna GAVI)

”Mă bucur să anunț că vom dona încă un miliard de dolari …”

”Avem șansa să-l vedem pe Bill Gates 2.0, un om pe care nu-l cunoașteți”.

Campania de îmbunătățire a imaginii a dat rezultate. Averea lui s-a dublat rapid, astfel încât Bill Gates a căpătat titlul de ”cel mai bogat om din lume”.

(interviu cu Bill Gates)

” – În ultimii 10 ani, ați investit 10 miliarde dolari în producerea de vaccinuri, și v-ați dat seama de profitul din urma acestei acțiuni. Pot să spun că m-ați uimit. Puteți să ne dați detalii ?”

” – Profitul a fost mai mult decât de 20 de ori banii investiți. Deci, dacă te uiți numai la beneficiile economice, este un profit destul de puternic dacă îl compari cu orice alt domeniu economic”.

Într-un eseu din revista Wall Street, Bill Gates a declarat vaccinurile ca ”cea mai bună investiție pe care am făcut-o vreodată”.

Fundația lui Bill Gates s-a extins rapid într-o corporație multi-națională masivă, integrată vertical, și care controlează un lanț de aprovizionare care se întinde de la birourile de conducere din Seattle, până la satele din Africa și Asia.

(emisiune)

”Cea mai mare organizație filantropică privată din lume face rău ?

Fundația Bill Și Melinda Gates au câștigat milioane de dolari în fiecare an, de pe urma unor companii acuzate că generează cam aceleași probleme sociale și de sănătate pe care fundația încearcă să le rezolve. Fundația Gates are investiții în 69 din cele mai poluante companii din SUA și Canada. Alte companii din portofoliul fundației au fost acuzate că au forțat milioane de oameni să-și piardă casele, că au folosit munca efectuată de minori, că i-au înșelat pe pacienți și i-au neglijat … Fundația Gates nu a oferit detalii ..”

(înregistrare din cadrul unei ceremonii de la Casa Albă, pe vremea lui Barack Obama)

”William H Gates al treilea, și Melinda Gates”

Ca donator de top atât pentru OMS, cât și pentru CDC, nu există un om care să aibe mai mare putere decât Bill Gates de a influența sănătatea și libertatea medicală a oamenilor de pe planetă.

(Bill Gates, interviu cu revista Financial Times)

”Normalitatea va reveni numai după ce vom vaccina pe scară largă toată populația globului”

(Prim-ministrul Canadian, Justin Trudeaux)

”Acesta va fi noul normal, până când este dezvoltat un vaccin”.

(un oficial din Marea Britanie)

”Până găsim un vaccin, reîntoarcerea la normalitate înseamnă să punem în joc viețile oamenilor”

(Ursula Van der Leyen, președinta Comisiei Europene)

”Trebuie să-l producem și să-l distribuim în fiecare colț al lumii.”

(oficial dintr-o țară asiatică)

” … vaccinarea completă a copiilor și a femeilor însărcinate …”

”Dezvoltarea de noi vaccinuri, metode de tratament, și metode de diagnosticare ….”

(oficial din Chicago, SUA)

”Deja am cumpărat seringile. Deja știm dacă se va întâmpla, ne gândim cum va fi. Totul e parte din acest plan.”

(Președintele SUA, Donald Trump)

”Armata noastră este mobilizată. La sfârșitul anului, vom fi capabili să-l dăm foarte multor oameni foarte, foarte rapid”.

În 1986, Președintele SUA, Ronald Reagan, a semnat ”Legea privind Daunele legate de programul național de vaccinare a copiilor”, prin care producătorii de vaccinuri au primit imunitate totală. După un deceniu de procese din cauza îmbolnăvirilor sau chiar a morții provocată de vaccinuri, producătorii de vaccinuri dădeau faliment. Pentru a-i forța pe politicieni, companiile au amenințat că nu mai produc vaccinuri până când nu vor fi scutite de la plata daunelor. Până în ziua de azi, când cineva se îmbolnăvește sau moare din cauza unei reacții adverse, daunele sunt plătite din banii contribuabililor.

(știre de la un post indian)

”Oare au fost folosite câteva fete din India pe post de cobai ? Investigația arată că doi giganți farmaceutici din america …

” … vaccin netestat a fost administrat către mii de fete din India, fără să fie efectuate suficiente studii clinice, și fără să fie îndeplinite formalitățile”.

India a fost una din cele mai lovite țări, după ce actori celebri de la Bollywood (Hollywood-ul indian) au fost cointeresați financiar de către Fundația Gates să îndemne publicul să se vaccineze în masă.

În 2009, vaccinul HPV le-a fost administrat unor copii săraci din India. Li s-a spus fetelor (mai mult de 24.000) că li se administrează un alt vaccin (Welna). În multe cazuri, vaccinarea s-a făcut fără consimțământul informat al părintelui sau tutorelui.

(Mary Holland, vice-președinte și consilier general la Children’s Health Defense)

”Oamenii care au administrat aceste vaccinuri i-au mințit pe tutorii copiilor, și le-a spus fetelor: ”Acest vaccin vă va vindeca de cancer, nu veți avea niciodată cancer”. Iar aceste fete s-au îmbolnăvit foarte grav. Unele au dezvoltat amețeli, altele au dezvoltat cancer, iar șapte au murit. Nu a fost nici o politică de asigurare, nu li s-a acordat nici o asistență. Iar Fundația Gates a negat că au fost făcute teste clinice. A fost atât de scandalos, încât Parlamentul Indiei a creat a comisie de anchetă. Au studiat problema, și i-au scos din țară pe cei de la Fundația Gates”.

(Dr. Colin Gonsalves, Curtea Supremă din India)

”India este o țară barbară. Aici se întâmplă lucruri într-un mod foarte barbar. Dar am fost surprins să văd o organizație americană care opera ziua în amiaza mare, și făcea lucruri care sunt foarte, foarte … hai să le zicem ”în stil indian”. Scandalul, cred eu, a plecat de la faptul că am dorit să fie investigată procedura.

Parlamentul Indiei a format o comisie de investigare. Pentru mine, a fost o mișcare destul de surprinzătoare. În general, nu prea vezi o astfel de investigație de nivel înalt, pe niște subiecte care sunt interzise. Iar raportul a fost extraordinar. Nu cred că a mai fost o situație când Parlamentul Indiei să redacteze un raport atât de dur. Iar oficialii din guvern au zis: nu trebuia să autorizăm procedura, ne pare rău, nu le vom mai da voie.

Iar acum, cei de la fundație s-au întors … cu aceleași trucuri vechi”.

(știre)

”Vestea bună este că testele clinice pe oameni pot începe chiar din iulie 2020, pentru dezvoltarea primului vaccin covid-19 produs în India …”

(Colin Gonsalves, curtea supremă din India)

”Deci îți poți da seama de manipularea opiniei publice de către liderii partidelor politice, care spun în unanimitate: ”vrem vaccinul”. Iar cel mai îngrozitor lucru e că sunt văzuți ca filantropi, când treaba e despre obținerea de putere politică și financiară. Aș zice că a doua țară de pe glob ca populație (cu 1,3 miliarde de oameni) e un poligon bun de încercare pentru companiile farmaceutice să dea lovitura, și să ucidă și mulți oameni cu această ocazie.

Da, păcat că nu am fost în stare să ajutăm fetele care suferă. Este atât de înfricoșător ce fac acești oameni.”

(Bill Gates la o emisiune)

”Luăm lucruri care sunt organisme modificate genetic, și le injectăm în mâinile copiilor: pur și simplu, le injectăm direct în venă”.

Un studiu științific, publicat în ”Jurnalul Internațional al cercetărilor privind mediul și sănătatea publică”, a concluzionat că peste 490.000 de mii de copii din India au dezvoltat paralizie ca urmare a polio-vaccinului cu administrare orală produs de fundația Gates, vaccin administrat între 2000 și 2017. Folosind toate șmecheriile tipice, entitățile media și site-urile de verificare a știrilor din Statele Unite s-au grăbit să mușamalizeze povestea. Dar, mulțumită muncii meticuloase a unei echipe de cercetători indieni, adevărul există încă pe site-ul Institutului național de sănătate (NIH).

(Bill Clinton, președinte al SUA între 1992 și 2000)

”Am onoarea de a vi-i prezenta pe Bill și Melinda Gates”.

Fără să aibe pregătire medicală, Bill și Melinda Gates au fondat Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI), prin care ei își îndeplinesc planul: vaccinarea întregii lumi. Fundația a fost dată în judecată de guvernele unora din cele mai sărace și mai vulnerabile țări de pe glob, deoarece au cauzat probleme serioase prin programele experimentale de vaccinare.

(Melinda Gates, interviu la Revista Forbes)

”Angajații din domeniul medical, din toată lumea, merită să fie primii vaccinați. Aici în Statele Unite, negrii sunt cei care ar trebui să-l ia primii, la fel și mulți locuitori indigeni”.

(Jamel C. Holley – reprezentant ales, pentru Statul New Jersey)

”Ni s-a spus întotdeauna că vaccinurile sunt sigure, sunt sănătoase, acesta e un lucru pe care trebuie să-l facem. Dar din poziția în care mă aflu acum, ca legiuitor, și uitându-mă la aceste studii, este înspăimântător. Și vreau ca afro-americanii să-și deschidă ochii”

(Dr. Aaron Lewis – activist pentru drepturile omului, cercetător, formator)

”Din toate locurile din lume unde domnul Gates ar fi putut să meargă, de ce a ales Africa ? Nu pentru că îi pasă de oamenii care arată ca mine. Îi pasă de planurile lui”.

(emisiune)

”Corpurile africanilor au fost folosite ca și cobai de către Big Pharma, de mulți ani”

(interviu)

”Ne folosesc pentru teste. Ca african, spun: Gata !”

(Theo Wilson – activist, jurnalist, conferențiar)

”Africanii nu mai vor să mai fie cobaii întregii lumi. Au devenit conștienți de problemă, și se informează unul pe altul … peste tot pe site-urile de socializare, sunt în alertă maximă în acest moment”.

(Raymond de Souza, de la organizația Human Life International)

”Există un document al guvernului american, denumit ”Raportul Kissinger”, care a fost produs la mijlocul anilor 70. Iar acesta spune explicit că scopul politicii externe cu privire la Africa este de a reduce populația. Deoarece acolo au foarte multe resurse minerale. La acel moment, Kissinger și cei implicați în Administrația Carter vroiau să reducă populația, să se asigure că africanii nu se dezvoltă și că nu folosesc resursele pentru ei. Deoarece ”noi, în Statele Unite, avem nevoie de ele”.

”Există eforturi concertate din partea puterilor străine să controleze populația din Africa”.

(Știre. Vaccinări care cauzează moartea unor copii în Sudan)

”Unii copii au supraviețuit vaccinării de luna trecută și se vor recupera, dar 15 dintre ei – toți sub vârsta de 5 ani – au murit din cauza febrei, a vomei, și a diareii”.

(Tarik Yasarevic, de la OMS)

”Decesele regretabile din Africa s-au datorat și unor erori umane”

(Theo Wilson – activist, jurnalist, conferențiar)

”Cum poți să crezi marile companii farmaceutice, și să nu-i crezi pe acești părinți când îți spun că odraslele lor s-au îmbolnăvit ? Nu mă interesează cât de puternică pare această mașinărie corporatistă. Ca părinte, pot să vă spun: acești oameni nu vor înceta niciodată să lupte pentru copiii lor”.

Ne-ar lua ore întregi să enumerăm toate inițiativele discutabile în care este implicat Bill Gates. Iată câteva dintre cele mai importante.

Gates este unul din finanțatorii principali în cadrul unui experiment stratosferic. Într-o încercare de a controla încălzirea globală, scopul proiectului este de a bloca lumina soarelui, prin lansarea de mari cantități de carbonat de calciu – și alte materiale – în atmosfera superioară. Criticii proiectului, inclusiv oameni de știință din zona mediului, a numit acest proiect ”un genocid la scară globală”

Gates a investit peste 1 miliard de dolari în proiectul de supraveghere globală ”Pământul Acum”. În cadrul acestui proiect, vor fi lansați în spațiu sute de sateliți, care vor permite monitorizarea 24 din 24 a tuturor oamenilor de pe pământ.

În parteneriat cu MIT, Bill Gates a dezvoltat o nouă tehnologie prin care vaccinurile pot fi injectate sub piele, împreună cu istoricul medical al omului. ”Tatuajul cuantic” va implanta un certificat invizibil, care poate fi scanat de autorități folosind o aplicație de telefon și lumina infraroșie.

(Bill Gates, interviu)

”În viitor, va trebui să punem la punct certificate care să arate cine s-a însănătoșit, cine s-a vaccinat. Deci, va fi această dovadă digitală privind imunitatea …”

”Agenția pentru protecția mediului” (EPA) a aprobat recent un permis experimental pentru Oxitech, o companie din domeniul biotehnologiei finanțată de fundația Bill și Melinda Gates. Într-o încercare de a combate malaria, Oxitech va da drumul în curând la milioane de țânțari modificați genetic, în diverse state din SUA. În conformitate cu site-ul NIH, sunt dezvoltate programe care să permită imunizarea oamenilor prin înțepături de țânțar. Cei de la revista ”Science” au folosit pentru prima dată expresia ”seringi zburătoare”.

(filmare cu Jeffrey Epstein, condamnat în instanță pentru pedofilie și trafic de carne vie)

”Puteți să vă ridicați mâna, vă rog ?”

(știre de la postul american MSNBC)

”O nouă știre, șocantă, publicată de New York Times, dezvăluie o conexiune între fondatorul Microsoft și Jeffrey Epstein.

– Ați spus că acești doi oameni s-au întâlnit de cel puțin 6 ori.

– Eu cred că au fost mai multe. Aceste întâlniri includ: vizite la reședința lui Epstein, momentele când s-au văzut în Seattle, zborurile cu avionul lui Epstein.”

Când jurnalele de zbor au dezvăluit că Gates a fost pasager în zboruri ale ”Lolita Express”, el a spus că nu știa că avionul privat aparținea lui Epstein. De asemenea, a negat că el și Epstein ar fi avut legături de afaceri. Cu toate acestea, o dezvăluire făcută de New York Times a arătat că, nu numai că Bill Gates a inițiat legături cu Jeffrey Epstein (la mult timp după ce a acesta a fost condamnat pentru infracțiuni sexuale), dar cei doi au fost implicați în procesul de cofinanțare a unui fond caritabil de mai multe miliarde de dolari.

(știre la MSNBC)

” – Ce motiv aveau să creeze un fond caritabil în beneficiul lui Jeffrey Epstein?

– Nu era vorba despre filantropie. Bill Gates vroia doar să găsească noi surse de a face bani.”

 Ce motiv ar avea unul din cei mai bogați oameni din lume să aibe parteneriate cu un om condamnat pentru pedofilie ?

O privire mai adâncă în lumea lui Epstein ne arată că cei doi au mai multe în comun decât pare la prima vedere. La fel ca Bill Gates, Epstein era un miliardar filantrop, pasionat de știință, sănătate, educație, și copii. Fundația lui Jeffrey Epstein a donat milioane de dolari către universități de top, institute științifice, universități de medicină, programe de formare a copiilor, inițiative ale tinerilor, și către acorduri de pace internaționale.

Bill Gates este fie cel mai neînțeles om din lume, fie cel mai convingător scamator care a trăit vreodată.

Este el un erou cu intenții bune ? Sau un oportunist cu scopuri rele.

În ce mă privește, aș vrea să cred că unul din cei mai bogați oameni din lume și-a dat averea pentru ajutorarea umanității. Vreau să cred acel zâmbet. Vreau să cred că inima lui e la fel de caldă și de moale precum bluzele lui. În cel mai rău caz, vreau să cred că nu știe cât rău a provocat.

(scenă dintr-un film de animație, lansat în 2016)

”Mă bucur să vă anunț că am descoperit un vaccin. De acum nu mai trebuie să trăim în frică. Toți oamenii se pot întoarce la activitățile lor.”

(emisiune)

”Lumea este cuprinsă de o mare speranță. Un vaccin pentru covid-19. Dar nu cumva ni se servește o minciună ? Până la urmă, covid-19 este al 7-lea coronavirus care s-a răspândit pe glob. Și nu am găsit un vaccin pentru nici unul din ele.”

(Arthur Caplan, profesor de bioetică)

”Cel mai scurt timp pentru dezvoltarea unui vaccin, pentru orice boală pe care o știu, este cam 7 ani. Timpul mediu este 20 de ani. Ca să vorbești despre un vaccin magic care va fi disponibil în câteva luni, acest lucru e la limita absurdului”.

(Bill Gates, interviu la BBC)

”Oameni precum eu sau Tony Fauci spun că 18 luni”.

(Anthony Fauci, director NIAID)

”Între un an și un an jumătate”.

(Bill Gates, interviu la BBC)

”Dacă totul ar merge perfect, am putea să-l facem un pic mai repede. Dar va exista un compromis. Vom face mai puține teste de siguranță decât facem în mod normal. Prin urmare, guvernele vor trebui să decidă dacă plătesc companiile și merg înainte cu proiectul”.

(Mary Holland, vice-președinte și consilier general la Children’s Health Defense)

”Un lucru pe care oamenii trebuie să-l știe despre vaccinurile covid este că ele, astăzi, intră sub incidența legii Prep Act, care a fost adoptată după 11 septembrie și după o panică legată de antrax. Iar această lege îi exonerează complet pe producători. Este practic imposibil să obții vreo daună materială în caz că te îmbolnăvești. Deci, oamenii trebuie să înțeleagă că dacă acceptă vaccinurile covid, sunt pe cont propriu. Dacă te îmbolnăvești pe toată viața, dacă îți pierzi serviciul, dacă vei cheltui foarte mult pe spitalizare … vă doresc succes”

(interviu cu Bill Gates, la emisiunea ”Știrile serii” de la postul CBS)

”Voluntari din toată țara au început să fie vaccinați astăzi, în cadrul fazei finale de testare pentru un vaccin experimental, dezvoltat de NIH și de compania farmaceutică Moderna. Efectele secundare ale vaccinului Moderna sună ca ceva îngrijorător. Ne-am uitat și noi: după a doua doză, cel puțin 80 % din participanți suferă de un efect secundar care afectează tot corpul. Deci … sunt aceste vaccinuri sigure ?

– Ei bine, Agenția Federală a Medicamentelor (FDA), fără să fie presată, va examina problema … FDA sunt standardul de aur privind reglementările medicale, iar recomandările lor din prezent … dacă rămân la acestea, e un lucru foarte potrivit … Efectele secundare nu au fost foarte grave … Adică, nu au cauzat probleme de sănătate permanente … Moderna au fost nevoiți să folosească o doză destul de mare, deci … ca să obții anticorpii …

Povestea asta nu e despre vaccinuri. E o poveste despre gestionarea populațiilor. Dacă scopul tău este să transformi acest pământ minunat pe care trăim într-un teren de joacă exclusiv pentru câțiva aleși, atunci populațiile de pe pământ devin o problemă. Avem de-a face cu impulsuri empirice ale unor indivizi care au decis că, suindu-se deasupra omenirii, pot să dicteze asupra omenirii condițiile existenței acesteia.

(Michael J. Ryan, Șeful Programului ”Urgențe Epidemiologice” din cadrul OMS, declarație de presă din martie 2020)

”Acum trebuie să căutăm în familii pe cei care ar putea fi bolnavi, să-i îndepărtăm și să-i izolăm …”

(declarație într-un parlament)

”Această lege dă voie poliției să intre în casa noastră fără mandat. Poliția nu a avut niciodată o asemenea putere”

(emisiune)

”Vom afla cine stă în casă. Iar dacă este cineva care refuză, cu siguranță ne vom consulta cu ofițerul nostru medical pentru a vedea ce facem mai departe …”

(emisiune)

”Poliția locală și cadre medicale au venit la ușa ei, având la dânșii ordine prin care ea și soțul ei erau obligați să poarte brățări de monitorizare la călcâi. Cuplul susține că nu s-a împotrivit niciodată ideii de a se izola la domiciliu”.


(audio – Premierul Australiei anunță noile restricții. Video – poliția brutalizează o fată care refuză să poarte mască)

”Nu mai aveți voie să ieșiți din casă. Numai o singură persoană poate ieși din casă pentru a face cumpărături, într-o zi. Activitatea recreativă nu mai este permisă. Veți avea voie să faceți 1 oră de exerciții, la o distanță nu mai mare de 5 km de casa voastră”.

”Voi chiar vorbiți serios ? Numai pentru că nu are mască ?”

(primăriță din SUA)

”Vă vom închide activitatea, vă vom acționa în justiție, și – dacă va fi nevoie – vă vom aresta și vă vom băga la pușcărie”.

(oficial din Los Angeles)

”Știți ce se spune despre cei care toarnă. Ei bine, în acest caz, cei care toarnă vor fi răsplătiți”.

(emisiune)

”Unii oameni își toarnă vecinii, chemând poliția. Dar unii oameni postează filmări pe internet, unde linșajul (pentru nerespectarea distanței sociale) a ajuns la un nivel urât”.

(interviu)

”În vreme de criză, a-i forța pe oameni să se supună, a-i face pe vecini și pe prieteni să nu mai aibe încredere unii în alții … este exact tactica opusă față de ce avem nevoie”.

”Când societățile umane își pierd libertatea, de obicei și-o pierd nu pentru că le este luată de tirani, ci pentru că oamenii renunță de bunăvoie la libertatea lor, în schimbul protecției față de un pericol extern. Mă tem că asta vedem în acest moment.

Acesta este un moment care este imprimat în creierele noastre, la fel ca ”amintiți-vă de marea recesiune”, sau ”amintiți-vă de 11 septembrie”. Vor să ne pregătească pentru incredibile acte de tiranie ale statului, care vor fi justificate prin ”amintiți-vă ce-am pățit în 2020”. Iar oamenii dragi – cei care mor, cei infectați – sunt folosiți pe post de carne de tun, iar aceasta e cel mai josnic atac asupra demnității și integrității lor.

De asemenea, ce vedem acum este un test pentru omenire. Ei vor să vadă până unde suntem dispuși să ne pierdem libertatea, care-i nivelul unde nu vom mai accepta.

(Dr. Ben Tapper)

”Benjamin Rush, unul din semnatarii Declarației de Independență, a spus: ”Dacă nu vom trece în constituție libertatea medicală, va veni o vreme când domeniul medical se va organiza într-o dictatură ascunsă, pentru a restricționa meșteșugul vindecării numai asupra unui grup de oameni, și să nege drepturile egale pentru ceilalți”. Acel moment este acum.

(Bill Gates, interviu la Camera  de Comerț din Statele Unite)

”Ei bine, aceasta nu e ultima pandemie cu care ne vom confrunta. Va trebui să ne pregătim pentru următoarea. Următoarea pandemie chiar va fi serioasă.”

Vestea bună: povestea noastră nu s-a încheiat. Încă nu a sosit punctul culminant. Acel moment când eroul se ridică de jos … eliberând o forță pe care a uitat că o are … o forță dinăuntru …

”Voi sunteți cei reali”

(activistul Martin Luther King)

”Această națiune se va ridica …

(Președintele american John Kennedy)

”O nouă generație de americani”

”Trebuie să ne gândim la cei de după noi …”

(mesaj de pe o pancardă)

”Ascultați-i pe copii”

Plan (substantiv)

O propunere detaliată pentru a realiza ceva

demic (adjectiv)

care ține de populație

Plandemic

Articole Recente
  • 7 hours ago
    Acest an este foarte important pentru sufletul neamului românesc întrucât s-au împlinit 7 ani de la adormirea Cuviosului nostru Părinte Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Nu l-am cunoscut personal pe sfinția sa ci doar prin intermediul cărților, reportajelor video și oamenilor care i-au călcat pragul. Evlavia față de Sfântul Părinte Iustin Pârvu m-a determinat să comand o icoană cu sfinția sa. Icoana a fost comandată prin email de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă înainte de parastasul de 7 ani. În amintirea sfinției sale am considerat că ar fi bine să fac o colivă pentru ziua de 16 iunie, dată la care sfinția sa a plecat la Domnul.
  • 8 hours ago
    Eu Cutov Cristian-Ionut, un mare pacatos si mandru, un om de nimic, rog CU LACRIMI ca mamele aflate in situatia de avort SA SE MAI GANDEASCA. Incerc si eu sa le sprijin cu 350 ron lunar in schimbul păstrării sarcinii. Suntem facuti din dragoste, dupa chipul LUI DUMNEZEU!! Trebuie sa luptam pana la sange pentru a pastra copii, mamele. Nu putem deveni demoni pentru proprii copii. Rog sa fiu contactat pe Facebook la Cutov Cristian-Ionut sau mai sigur la nr de telefon 0768389591 (am si watsapp). Toata discutia va fi in taina! Nu aveti nimic de pierdut, insa rog si putin bun simt. Adica sa nu mai fiu sunat de cazuri false.
  • 8 hours 15 minutes ago
    Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește" Cred că acest discurs scelerat al urii, dacă nu este oprit, vă infecta societatea mai rău decât Covidul. Nu am citit în presa comunistă - nu cred că există ceva echivalent nici în timpul bolșevizării României - asemenea frazeologie mucedă, împăstată de dejecțiile minții unui posedat. Milă față de un dement, asta simt. Nu cred că o copită de la vită l-ar ajută să se trezească pe acest "martir" al luptei cu Pronia. Limba lui a plecat să sfredelească groapa de la Glina a istoriei anticreștinismului de gang.
  • 8 hours ago
    Antrenament pentru Iad ? Preoții trebuie să ia atitudine și să respingă drăcia socială numită Halloween ! În spatele distracției de Halloween, există intenții de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.
  • 12 hours ago
    De câte ori cazi, scoală-te, mărturisește-ți păcatele, căiește-te, fă-ți canonul, întrebă și du-ți crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota! Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila Lui Dumnezeu, fără duhovnic și fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul morții in luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem și noi la ușa Raiului, și acolo să strigăm tare: „Deschide-ne, Doamne, ușa milostivirii Tale!"
  • 12 hours ago
    Pentru că a îndrăznit să apere tradițiile creștine, pentru că a îndrăznit să atragă atenția asupra dublei măsuri a guvernanților, pentru că a ales să nu tacă, asupra Patriarhului Daniel s-au năpustit, cum era de așteptat, hoardele de propagandiști ai nimicului spiritual "progresist". Homunculi colcăind de ură vidă au început ba să-l amenințe cu "dezvăluiri", ba să-l lapideze pseudojurnalistic, cu satisfacția scrâșnită a insului care alege să se lepede de propria umanitate. Marea problemă este însă aceea că au mers atât de departe încât nu l-au jignit doar pe el, catalogându-l "șarlatan", ci și pe milioanele de creștini din România, pe care mai nou îi numesc "VITE"! Carevasăzică, milioanele de români creștini sunt, în ochii propagandei vidului spiritual, niște... "VITE"!
  • 13 hours ago
    Marți, 27 octombrie 2020, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ștefan cel Mare, Protopopiatul Vaslui. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă. În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat cuvintele Mântuitorului adresate Apostolilor în momentul trimiterii lor în misiunea de propovăduire a Evangheliei:
  • 13 hours ago
    Încercările psihologice ale celor ce vor trăi în vremurile din urmă vor egala încercările fizice ale  mucenicilor. Dar, pentru a rezista acestor încercari, trebuie să trăim nelumeşte. Cuviosul Seraphim Rose
  • 13 hours ago
    Biserica are o asemenea putere, încât atunci când se porneşte război împotriva ei, ea iese biruitoare, când este vorbită de rău, ea se întăreşte, iar când este batjocorită, se face mai strălucitoare ca înainte. Este rănită, dar nu cade. Este lovită de valuri, dar nu se răstoarnă. Se porneşte furtună împotriva ei, dar nu naufragiază. Luptă şi nu este biruită. Dacă te lupţi cu un om, fie vei birui, fie vei fi biruit. Dar dacă te lupţi cu Biserica, este cu neputinţă să biruieşti, pentru că Dumnezeu este mai puternic decât oricine. Dacă Însuşi Dumnezeu a zidit-o, cine o poate urni din loc? Sfântul Ioan Gură de Aur
  • 13 hours ago
    Iar părintele îmi spunea să mă rog lui Hristos să îmi dea suflet generos, întrucât îi urăște pe fricoși și pe cei egoiști. Păstrează ce ai. Nu te certa cu nimeni și nu face reproșuri, nu judeca pe nimeni. Timpul pe pământ este dat de Dumnezeu. Va fi un mare haos, nu va fi credință, sau credință prea puțină, iar preoții vor tăcea. Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni curajoși. Nu îi iubește Duhul Meu pe cei cu suflete mici și fricoase. Ucenic al Domnului este acela care renunță la sine, își ia cu el Crucea și urmează pe Hristos, iată ce înseamnă să fii ucenic al Domnului. De aceea, nu vă păcăliți singuri!
  • 14 hours ago
    Cu cât o societate se îndepărtează mai mult de adevăr, cu atât îi va urî mai mult pe cei care îl spun.  
  • 1 day 21 hours ago
    Domnule prefect, Sunt preotul pensionar Ioviţă Vasile din Sânmihaiul Almaşului, nr 55. Sunteţi reprezentantul guvernului în judeţul Sălaj, de aceea vă rog să citiţi cu atenţie cele ce scriu în continuare, apoi să le transmiteţi efemerului preşedinte KW Iohannis şi lui Ludovic Orban, mai-marele vremelnic al guvernului. Dumnezeu mi-a dat un loc şi un rost în lumea aceasta, aşa cum v-a dat şi vouă, şi oricărei făpturi. Niciodată nu v-am deranjat cu nimic, nici nu vă cunosc decât din nişte imagini televizate. Nu v-am făcut niciun rău, nici nu vă doresc răul.
  • 2 days 7 hours ago
    Să căutați să fiți pomeniți la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Și se spune așa de preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi”. Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Și vă dati seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu, ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Și cât te costă? Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.
  • 2 days 13 hours ago
    O, Prea Cuvioase Părinte cine va putea spune după cuviinţă, mulţimea ostenelilor, a durerilor şi a trudelor tale cele mari?
  • 2 days 13 hours ago
  • 2 days 13 hours ago
    -Și ce crezi că o să fie cu coronavirusul? -O să fie mai greu ca pe-atunci când era războiul , foametea, tifosul... Că acuma toți ne-am învățat cu binele și-am uitat sau unii chiar nici n-o simțit ce-i greul pe lumea asta. De trecut o să trecem peste. Nu toți, că suntem slabi de fire, slabi în credință, slabi în toate. Numai tari în gură am rămas. O să fie greu, mă băiete . Și nu mă tem pentru mine, că am 90 de ani, da mi-e milă de voi, de ăștia tineri, că-i păcat de tinerețile voastre. Nici căliți nu sunteți, nici nu știți ce-i greul și nici credință nu aveți, că să sperați la mai bine. Și peste toate astea, dacă vine vremea să aveți grijă unii de alții, mă tem că mai degrabă vă mâncați, decât să vă ajutați.
  • 2 days 14 hours ago
    Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întâi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.
  • 2 days 14 hours ago
    Condac 1: Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! Icos 1:
  • 3 days 14 hours ago
    "Cînd se pregătea Mama, înainte de plecarea la biserică, cu cele patru-cinci costumașe călcate și puse la marginea patului și cînd dimineața ne trezea: Haideți, băieți, haideți la biserică! Da' eu o întrebam pe Mama, ca să mai stau puțin: Da' moșu' Ion o trecut? Moșu' Ion era un bătrîn creștin, vechi, ruginit, din fundul satului. El era tot stimulentul nostru. Dacă-mi spunea că o trecut moșu' Ion, nu mai stăteam la mîrîială. Săream imediat, îmbrăcat și hai la biserică. Nu-l ajungeam pe moșu' Ion.
  • 3 days 14 hours ago
    Aveti grija, ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pas­trati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate, piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna, mai prinde si ea viata, e vesela.
  • 3 days 18 hours ago
    Propaganda asta cu masca eroică și cu trecerea responsabilității pe ereticii care vor un pic de aer (măcar în spații deschise) “beneficiază” deja de un efect de selecție adversă - în loc să stea acasă pentru că au simptome, toți “eroii” ies din casă, poartă complet greșit și inutil masca, au (și dau) siguranța falsă că sunt protejați și îi protejează și pe ceilalți, strănută, tușesc, ți se bagă sub nas sau la 5 cm distanță. De aici - răspândirea bolilor (toate bolile, nu doar covid), zădărnicită de o propagandă găndită de idioți, pentru fricoși, supuși la modul necondiționat și idioți utili.
  • 3 days 18 hours ago
    PS Varlaam Ploieşteanul a vorbit, duminică, la slujba de priveghere oficiată în cinstea Sfântului Dimitrie, despre persecuţiile actuale îndreptate împotriva creştinilor şi a subliniat că religia creştină este cea mai persecutată la nivel global. Peste 90% dintre cei care suferă pe motive de credinţă religioasă sunt creştini, a spus Episcopul vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, citând statisticile organizaţiilor care urmăresc pe plan global libertatea religioasă.
  • 3 days 18 hours ago
    Troparul, glasul al 3-lea Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. Condac 1: Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel adevărat al lui Hristos, care s-a arătat Bisericii ca un soare și mare apărător credincioșilor, toți acum cântări de mulțumire și laude din suflet cu dorire aducându-i să-i cântăm: Bucură-te, Izvorâ­­torule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!
  • 3 days 18 hours ago
    Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos.
  • 6 days 17 hours ago
    ”Străduiți-vă să mergeți la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt înca ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleși vor înțelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu trebuie să mergem într-acolo în niciun caz. Vă rog, stați în credința ortodoxă până la ultima suflare și vă veți mântui”.
  • 6 days 18 hours ago
    Am vorbit la telefon cu un prieten, cleric catolic francez, celibatar și fecior, un om de mare credință, care cunoaște Sfinții Părinți din primul mileniu pe de rost. Omul ăsta stă câteva ore pe zi în genunchi la rugăciune. A început să plângă. L-am lăsat câteva minute. Apoi am vorbit. În vocea lui se simțea disperarea omului care se vede manipulat, mințit, prostit, ucis în inima sa. Mi-a zis că sunt mii de preoți cu vocație, care suferă îngrozitor din cauza mizeriei infinite care a pus stăpânire pe stăpânirea lor.
  • 1 week ago
    PS Macarie, episcopul românilor din Europa de Nord, a transmis, joi, un important mesaj de susținere a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, în care a subliniat că orice abatere de la această normă este în contradicție cu Sfânta Scriptură.
  • 1 week 1 day ago
    În aceste zile, când ni se urlă moartea prin megafoane, reamintindu-ne că toți murim într-o zi, trăim timpuri duhovnicești, lăsate de Dumnezeu să ne scoată din superficialitate și vanitate, a scris, pe Facebook, scriitoarea Ivona Boitan. Respectați regulile exterioare dar, mai ales, nu le cedați pe cele interioare, a îndemnat Ivona Boitan. „O să murim, nimic nou. Nu știm când. Nimic nou. Ceea ce e nou e că dintr-o dată simțim că timpul ne a rămas mic, ne strânge pe la subsuori și ne somează să acceptăm că nu suntem nemuritori. Am ascuns moartea, am fardat-o, am dichisit-o, am fugit de bătrâni, i-am închis, i-am denigrat i-am dat deoparte că fiind cei din avanpostul morții. Ne-am ținut copiii cu povesti dulci cu inorogi și vată de zahăr roz.
  • 1 week 1 day ago
    Rod Dreher este unul dintre cei mai importanți intelectuali de orientare conservatoare ai Statelor Unite. Este jurnalist și autor a numeroase cărți, dintre care „Opțiunea Benedict – o strategie pentru creștini într-o națiune post-creștină” a fost descrisă de către David Brooks, de la New York Times, drept „Cea mai discutată și importantă carte religioasă a ultimei decade”.
  • 1 week 1 day ago
    Care este adevărata smerenie? Nu să fugi, ci să rămâi, cu răbdare şi curaj, să treacă ispitele peste tine. Aceasta este adevărata smerenie, care nu poate fi cu laşitate, ci cu bărbăţie duhovnicească. Să spui: „Aşa merit! Aşa trebuie pentru mine. Ceilalţi sunt sfinţi, eu sunt rău”. Asta să o spui în orice situaţie ai fi. Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos
  • 1 week 1 day ago
    Fiecare dintre noi a luat putere de la Dumnezeu – şi bărbat şi femeie, şi tânăr şi bătrân – ca să se lupte până la sânge pentru dumnezeiasca lege şi pentru credinţa noastră ortodoxă. Sf. Teodor Studitul
  • 1 week 1 day ago
    Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, azi 21 octombrie, pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni Oprea, Visarion și Sofronie, dar și pe preoții Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, care s-au opus încercărilor de greco-catolicizare forțată a românilor din Transilvania. Sfântul Mucenic Oprea s-a născut în Săliștea Sibiului, fiind plugar și a trăit pe vremea împărătesei Maria Tereza. Conform sinaxarului, în acei ani, autoritățile austriece prigoneau pe ortodocși, răpindu-le bisericile, izgonindu-i pe preoți, iar cei care refuzau unirea cu Roma era aruncați în pușcării.
  • 1 week 2 days ago
    Dr. Sucharit Bhakdi nu este un medic oarecare. A practicat medicina timp de cinci decenii, a fost cercetător post-doctoral la unul dintre cele mai prestigioase instituții de cercetare din lume, Institutul de Imunobiologie și Epigenetică Max Planck, iar ulterior a deținut catedra de microbiologie la Universitatea din Mainz din Germania, timp de zece ani. . El are acreditări impecabile care, în opinia noastră, depășesc pe mulți dintre așa-numiții noștri experți medicali oficiali.
  • 1 week 2 days ago
    De citit cu atenție cuvînt de cuvînt, rînd cu rînd, pentru ca sînt tot atîtea lecții de drept, logică, bun-simț, erudiție, demnitate și curaj. Judecătorul este demnitar al statului, chemat să interpreteze legea și să o aplice corect, când este constituțională Am luat la cunoștință de noua producție a grupusculului dumneavoastră de presă, care pare a-și face “carieră” din analizarea carierei mele de judecător (oare de ce sau la ordinele cui?). Dacă nu aș intui intențiile pe care le aveți și dacă mi-ar păsa de publicitatea gratuită, sub toate aspectele, pe care mi-o faceți, ar trebui să vă mulțumesc și să vă fiu recunoscătoare!
  • 1 week 2 days ago
    Părintele Cătălin s-a deplasat la Mănăstirea Frasinei unde a luat sfat de la vestitul duhovnic și staret, Părintele Ioanchie. Părintele Ioanichie:
  • 1 week 3 days ago
    ,,Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.
  • 1 week 3 days ago
    Erați geloși pe „Cuvioasa”, Văzând mulțimea de popor, Creștini veniți din toată țara Să își cinstească Sfânta lor. Erați geloși văzând că Iașul De bucurie clocotea În timp ce aștepta cuminte Să fie „scoasă Sfânta” sa. Erați geloși văzând credința Mulțimilor de pelerini Ca la Florii veniți la Sfânta Cu busuioc în mâini și crini. Erați geloși pe Cuvioasa, Văzând ce dragoste primea Din partea celor ce tot anul Erau blagosloviți de ea. Erați geloși văzând cum Iașul Devine-un Blaj religios În care se adună frații Spre slava Sfintei lui Hristos,
  • 1 week 3 days ago
    Părinte Paisie Olaru, rugător pentru toată lumea Binecuvântatele meleaguri natale
  • 1 week 3 days ago
    Starețul Efrem al mănăstirii Vatoped a participat, joi, la o întâlnire on-line cu creștinii români din țară și din  străinătate, eveniment organizat de părintele Răzvan Ionescu, de la Parohia Ortodoxă Română Sfânta Parascheva - Sfânta Genoveva din Paris, și transmis în direct de Doxologia.ro Părintele Efrem a rămas aproape două ore alături de creștinii participanți la întâlnire, răspunzând fiecăruia în parte și oferind sfaturi duhovnicești. Prezentă la discuție, o româncă stabilită de peste 24 de ani în Paris și-a exprimat îndoiala cu privire la decizia de a rămâne în Franța sau de a se întoarce în România. Răspunsul starețului Efrem a fost fără echivoc.
  • 1 week 3 days ago
    Primarul din Brăila Marian Dragomir (PSD) a publicat pe facebook un mesaj în care spune se declară împotriva purtării obligatorii a măștii și dar afirmă că va respecta legea și când nu-i convine. Edilul mai spune că va lupta împotriva legilor pe care le consideră abuzive și mai se întreabă dacă purtarea măștii garantează că o persoană nu se va infecta.

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Comuna Deleni, jud. Cernăuţi
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU