Studiu științific: Copiii nenăscuți sunt capabili să asculte muzică și să “cânte” din pântecele mamei

Autor
Daniel Roxin
Tipar
Articol
Topic
Cultura Vieții

În tradiția românească există credința că fătul, în perioada sarcinii, poate să comunice cu mama și că aceasta poate trezi anumite calități în copil dacă interacționează cu el într-un anumit fel.

Mama mea, de exemplu, mi-a relatat la un moment dat că, atunci când era însărcinată cu mine, îmi cânta, făcea calcule aritmetice pentru mine sau îmi povestea diverse lucruri. Totul cu convingerea că aceste activități vor  contribui la dezvoltarea mea, într-o vreme în care știința nu vorbea despre o astfel de posibilitate.

Și iată că, în zilele noastre, cercetările științifice confirmă tradiția străveche românească și ne dovedesc că această comunicare există și că ea influențează dezvoltarea copilului, încă din pântecele mamei.

Studiul la care mă refer în acest articol a fost realizat de oamenii de știință de la Instituto Marqués din Barcelona, care au demonstrat că un fetus este capabil să detecteze sunete și, mai mult, chiar să „răspundă” la acestea folosindu-se de gesturi și mimică, încă din primele săptămâni în care se află în pântecele mamei., conform daylimail.co.uk

Astfel, s-a evidențiat faptul că copiii nenăscuți sunt capabili să audă în uter de la doar 16 săptămâni, cu 10 săptămâni mai devreme decât o arătau studiile anterioare.

Dr. Marisa Lopez-Teijon, care a condus studiul, a declarat că rezultatele arată cum copilul nenăscut răspunde la muzica transmisă intravaginal, prin mișcarea gurii și a limbi: “E ca și cum ar încerca să vorbească sau să cânte. Este incredibil.

Studiul sugerează faptul că bebelușii pot începe să învețe înainte de a fi născuți. Experimentul a fost efectuat pe femei gravide aflate între 14 și 39 săptămâni. Pe tot parcursul studiului, echipa a folosit  ultrasunete pentru a observa reacția fătului, care au fost emise atât abdominal cât și intravaginal, printr-un difuzor special. Iar muzica folosită a fost de la Johann Sebastian Bach.

Acest studiu, ca și altele de acest fel, ar trebui să responsabilizeze toți părinții, și în special mămicile, făcându-i să înțeleagă că nu doar alimentația este foarte importantă pentru viitorul copil, ci și starea emoțională a părinților, cu deosebire a mamei, modul în care părinții interacționează cu acesta.

Revenind la tradiția românească, care o moștenește pe cea geto-dacică, este de subliniat că izvoarele antice grecești vorbesc clar despre superioritatea medicinei practicată de geto-daci, față de medicina grecească (vezi Dialogul Charmides al lui Platon), viziunea holistică pe care o aveau strămoșii noștri asupra omului.

Bag de seamă că această înțelegere superioară a vieții s-a trasmis până astăzi, prin tradiția românească, prin practicile magice păstrate încă în anumite comunități sătești din țara noastră. Lucru care este pus în evidență de cele două cărți de mai jos.

Daniel Roxin

Articole Recente

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Sîngerei, Bălți
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: localitatea Aninoasa, din județul Argeș
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU