Elena Vlad, medic pneumolog din Târgu Jiu, infectat cu COVID-19: "Sunt convinsă că un astfel de virus nu este creat de natură"

Autor
Antena3.ro
Tipar
Articol
Topic
Experiențe și Studii de Caz
Viață și Sănatate

Un medic pneumolog de la Spitalul Judeţean Târgul Jiu spune că virusul SARS-Cov-2 nu poate fi creat de natură, după ce a contactat virusul şi a avut nevoie de oxigen pentru a respira.

Elena Vlad, medic pneumolog, consideră că adaptabilitatea virusului SARS-Cov-2 la diverse condiţii climatice nu putea fi realizată de un virus obişnuit, produs de natură.

„Sunt convinsă că un astfel de virus nu este creat de natură. Orice virus care apare într-o zonă a naturii nu are criteriile biologice să supravieţuiască la orice condiţii de temperatură de pe planeta asta. Natura nu face astfel de greşeli. Dacă face cumva vreo greşeală şi este un virus care se adaptează la condiţiile climatice a unei zone, virusul nu supravieţuieşte peste tot decât dacă este cumva făcut de o minte sau a scăpat de undeva”, spune medicul Elena Vlad.

„Din experienţa de medic şi de pacient, diferenţele între formele de boală rezultă din diferenţa tulpinii pe care o ai. Există mai multe tulpini ale acestui virus, unele cu virulenţă mai mare, iar altele cu virulenţă mai mică. În primăvară, virulenţa a fost mai mică decât acum. Virusul care determinăm acest val doi de infectări în ţara noastră mi se pare că este mult mai agresiv“, a afirmat medicul, la un postul online Impact TV.

Un rol esenţial joacă numărul şi localizarea receptorilor din organism, de care se prinde coronavirusul

„Receptivitatea depinde de repartiţia unor receptori care se numesc ACE2 , care diferă ca număr la fiecare pacient. Aceşti receptori de care se leagă coronavirusul, care are acele gămălii, ca o coroană, reprezintă o proteină denumită de lumea ştiinţifică proteina S. Este proteina responsabilă cu adeziunea, agregarea virusului pe o suprafaţă umană. Viruşii sunt forme de viaţă care sunt incapabile să trăiască în afara unui organism viu. Ele trebuie să paraziteze şi să intre în genomul unei celule vii şi în felul acesta ajung să se multiplice. Acest virus are capacitatea de a rezista pe diferite suprafeţe un anumit interval de timp, dar nu mare."

„Aceşti receptori de care se leagă aşa-zisa gămălie sunt diferiţi ca şi număr de la un individ la altul şi se găsesc în tractul respirator, în plămâni, în neuroni şi în celulele gliale, în celule intestinale şi în celulele endotelului, adică, primul strat din vasele de sânge. Dacă ne gândim la asta, simptomele pacienţilor sunt date exact de localizarea acestor receptori. Dacă un pacient are receptori mulţi la nivelul sferei ORL, dar nu are în plămâni, el nu va face o formă pulmonară. Dacă are aceşti receptori în sfera neurologică, va face o formă neurologică de boală manifestată prin cefalee puternică, vărsături sau greaţă“, a mai adăugat medicul pneumolog, Elena Vlad.

Articole Recente