Parintele Sofian Boghiu: Cuvant de invatatura la Nasterea Maicii Domnului

Autor
Parintele Sofian Boghiu
Tipar
Articol
Topic
Duhovnici și Învățături
Sfânta Fecioară Maria - Maica Domnului nostru Iisus Hristos

„Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare, bucurie a rasarit la toata lumea”. Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria lumii n-a adus omenirii intregi atata bucurie, cata bucurie a adus in lume nasterea Sfintei Fecioare Maria. De la nasterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea intreaga si de atunci incepe a se scrie o noua istorie in lume, istoria mantuirii neamului omenesc sau, cum spune sfantul Ioan Damaschin: „Astazi este inceputul mantuirii noastre”.

Venirea ei in lume a fost fagaduita de Dumnezeu protoparintilor nostri in raiul cel pamantesc, apoi a fost binevestita de prooroci si asteptata cu dor si infrigurare de toate generatiile de-a lungul miilor de ani, ca pe a aceleia care avea sa nasca pe Mesia, Mantuitorul lumii. Generatii intregi s-au rugat pentru aceasta intrupare din Maica Domnului. Stim ca ea era vasul ales in care S-a pogorat si S-a intrupat Mantuitorul lumii. Precum se stie, Sfanta Fecioara Maria este binecuvantatul rod al rugaciunii indelungi si cu multe lacrimi a batranilor si fericitilor ei parinti, Ioachim si Ana.

Amandoi erau coboratori din neamul imparatesc al lui David si locuiau in Nazaretul Galileei. In centrul Nazaretului de astazi se arata locul unde a trait odinioara Sfanta Fecioara Maria cu familia sa. Si intr-adevar, frati crestini, in Nazaretul de astazi este o mare catedrala a Bunei Vestiri, cea mai mare din acel oras. Si in centrul ei – are si etaj – e un fel de grilaj. Cobori niste trepte si acolo se pastreaza si astazi casuta sfintilor ei parinti, Ioachim si Ana. Mai aveau inca o casa in Ierusalim, acesti batrani parinti ai Maicii Domnului. Acolo isi duceau viata, in adanca evlavie si curatie, in post si in fapte bune, dar toate invaluite in foarte multa tristete, singuri, fara urmasi, coborau incet catre amurgul vietii. Si totusi, nici batranetea, nici sterpiciunea Anei nu-i descurajau in asteptarea lor si nu incetau a se ruga lui Dumnezeu sa le daruiasca un copil. Traditia confirmata de sfantul Ioan Damaschinul ne spune ca adeseori se rugau cu aceste cuvinte:

„Doamne, Adonai, Eloi, Savaot, cunosti ocara lipsei de copii, cunosti tristetea si amarul nostru; daca vei privi la smerenia robilor Tai si vei da robilor Tai un copil, Tie Ti-l vom face dar”.

Si in adevar, Dumnezeu le-a ascultat smerita lor rugaciune si asa, ramura stearpa si uscata a tulpinii lui David rodeste rod minunat, pe prunca Maria. Aceasta fiica a batranilor Ioachim si Ana nu era asemenea celorlalte fiice ale oamenilor, ci una fara seaman intre ele, chiar daca multi din acea vreme nu puteau intelege rostul ei dumnezeiesc in lume. Pentru ca ea era femeia care avea sa zdrobeasca capul sarpelui – cum spune in Cartea Genezei la inceput – fagaduita de Dumnezeu primilor oameni; ea era femeia inconjurata de nimbul celor mai negraite insusiri, ea era fecioara cea minunata si plina de har, binevestita de prorocul Isaia; care fecioara fiind, va naste pe Emanuil si va ramane fecioara si maica, va fi locasul feciorelnic si Maica preacurata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Nascand cuvioasa Ana pe aceasta fiica binecuvantata, casa lor batrana s-a umplut de multa bucurie si lumina, deoarece multa si mare era tristetea si asteptarea de pana atunci. Numele pe care il aleg si-l pun parintii copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obisnuiau la vechii evrei. Acest nume feminin este Miriam, Mariam sau Maria si insemneaza „cea placuta”, „cea frumoasa” sau „doamna”, „stapana” sau Despina, cum ii spun grecii. Toate aceste insemnari ale numelui ei i se potrivesc in chip desavarsit, pentru ca de la nasterea sa, minunata copila Maria era plina de toate insusirile si darurile trupesti si sufletesti.

Fiind plina de har de la nasterea sa, Sfanta Maria Fecioara a ramas plina de dar pe tot timpul vietii sale pamantesti. Deplinatatea acestui dar dumnezeiesc ce umplea fiinta sa si se revarsa peste intreaga ei faptura o apara de orice pacat. Astfel, prin darul lui Dumnezeu, pacatul n-a atins nici trupul si nici sufletul ei, incat locasul Domnului nostru Iisus Hristos s-a pastrat curat, si trupeste si sufleteste. Totusi, frati crestini, Sfanta Fecioara Maria s-a nascut dupa toate legile naturale ale nasterii omenesti si ca urmare, ea nu a fost scutita de pacatul stramosesc, de care a fost scutit numai Fiul ei dumnezeiesc. Aceasta stare de sfintenie personala, dublata ca de o umbra de pacatul stramosesc transmis prin parinti, se continua la Sfanta Fecioara pana in momentul Bunei Vestiri.

In acest moment al Bunei Vestiri, la 25 martie, dupa ce Sfànta Fecioara primeste, in chip liber, sa fie Maica Fiului lui Dumnezeu – prin acel cuvant catre inger: „Fie [Mie], dupa cuvantul tau”, desi nu stia de barbat – este curatita deplin de toate urmarile pacatului stramosesc prin coborarea Duhului Sfant peste ea. In acest moment, pentru Sfanta Fecioara incepe un nou capitol: de la aceasta data, preacurata Fecioara – preacurata pe deplin in trup si in suflet – devine locas sfintit in care se alcatuieste trupul omenesc al lui Dumnezeu Cuvantul. Astfel, numai dupa ce Sfanta Fecioara primeste a fi mama lui Dumnezeu Fiul, ea este curatita deplin. Pana la hotararea aceasta suprafireasca, Sfanta Fecioara Maria, desi plina de dar, era totusi sub influenta pacatului stramosesc ca si ceilalti oameni si deci libera de a se pronunta impotriva maternitatii dumnezeiesti. In loc sa fi spus „fie”, cum a spus, putea sa spuna „nu primesc”. Insa a spus „fie”, adica s-a supus fara conditie, desi era fara de barbat. Putea adica sa nu primeasca a fi Maica Mantuitorului lumii. Asadar prin lucrarea Sfantului Duh, trupul feciorelnic, preacurat si neatins de nici un pacat, a fost curatit de pacatul stramosesc, incat carnea din care Se va naste Domnul nostru Iisus Hristos si sangele care va da viata acestei carni dumnezeiesti sa nu aiba nici o urma de pacat, fie el pacat stramosesc ori personal. Numai din acest trup fara pata sau imaculat al Sfintei Fecioare Maria se putea naste un trup unit intr-un ipostas cu dumnezeirea. Numai acest trup putea lucra mantuirea lumii si numai acest trup era vrednic sa nasca pe Domnul nostru Iisus Hristos ca om.

Aceasta este invatatura ortodoxa despre Nasterea Maicii Domnului, asa cum au marturisit-o sfintii Parinti si sfintele sinoade ecumenice. In aceasta privinta, sfantul Chiril al Ierusalimului, in una din catehezele sale spune asa:

„Hristos era Acela care avea sa Se nasca din Preacurata Fecioara si de aceea a umbrit-o pe ea puterea Celui Preainalt si Sfantul Duh S-a pogorat peste ea si a sfintit-o, pentru ca ea sa poata zamisli si naste pe Acela prin Care s-au facut toate; nasterea aceasta a fost curata si fara nici o pata”3.

Sfantul Ioan Damaschin, mergand pe aceeasi cale a sfintilor Parinti si a sinoadelor ecumenice, sintetizeaza aceasta invatatura cu urmatoarele cuvinte:

„Dupa ce Sfanta Fecioara Maria a primit a naste pe Fiul lui Dumnezeu, Duhul Lui Sfant S-a pogorat peste ea, potrivit cuvantului dumnezeiesc pe care l-a spus arhanghelul, curatind-o si dandu-i in acelasi timp puterea de a naste”.

Aceeasi invatatura o aflam cantata si in imnografia Bunei Vestiri: intr-o cantare in forma de marturisire, insasi Fecioara Maria rosteste aceste cuvinte:

„Sufletul mi l-a curatit, trupul mi l-a sfintit, biserica incapatoare de Dumnezeu m-a facut pe mine, cort de Dumnezeu impodobit, locas insufletit m-a facut venirea Sfantului Duh si curata Maica a Vietii.”

Frati crestini, Maica Domnului, intrupand in sine pe Dumnezeu prin lucrarea Sfantului Duh, a salasuit in ea lumina dumnezeiasca, devenind o fiinta cu totul deosebita, mai presus de oameni si de ingeri. Sfantul Grigorie Palama, un mare teolog ortodox, spune intre altele ca: „Dumnezeu, alcatuind un univers comun al bunatatilor vazute si nevazute, ne-o arata pe Maica Domnului ca intrunind in sine toate frumusetile dumnezeiesti, ingeresti si omenesti. Si daca frumusetea superioara ce impodobeste amandoua lumile” – cereasca si pamanteasca – „este acolo, numai prin ea a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, luand trup omenesc din ea si Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii impreuna vietuind, fiind tuturor nevazut inainte de ea”.

Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, era din vesnicie la Tatal, insa nu era vazut de oameni. Prin intruparea Lui din Fecioara Maria devine vazut de oameni, de lume, purtand trup omenesc ca si noi, fara de pacat.

„Tot asa si in veacul nesfarsit, in ceruri, toata coborarea luminii dumnezeiesti, toata forma darurilor duhovnicesti, nu o poate primi nimeni fara Maica Domnului. Ea, primind toata plinatatea Celui ce plineste toate, fiecare dupa criteriile, dupa proportia si masura curatiei fiecaruia…” – asa se dau darurile, dupa curatia fiecaruia – „…incat Maica Domnului este si vistieria si distribuitoarea bogatiei dumnezeiesti (…). Este izvorul si inlantuirea tuturor bunurilor negraite. Ea este culmea si sfarsirea intregii sfintenii”.

Sfantul Grigorie Palama se intreaba asa: „Cum te voi slavi pe tine, vistieria slavei? (…) Prin tine se lumineaza duhul meu cu venirea Duhului dumnezeiesc in lume. Te-ai facut vistiernicul si pastratoarea harurilor, nu ca sa le tii la tine, ci ca pe toate sa le umpli de har, ca vistiernicul aduna comori spre a le imparti. Pentru ce ai tine inchisa bogatia care nu se micsoreaza”?

De aceea, te rugam, Stapana preabuna, daruieste intregului tau popor aceste mosteniri ale tale, din mila si din comoara harurilor tale, ca ceea ce esti plina de har. Din aceste comori ceresti ajuta si tamaduieste sufletele si trupurile noastre imbolnavite de patimi, lumineaza si impaca viata launtrica a fiecaruia din noi, ca ceea ce cunosti bine toate necazurile noastre. Revarsa, Preasfanta, bucurie, pace si buna intelegere in familia neamului nostru omenesc si romanesc care din adanca vechime, din vremi, te cinsteste cu multa si curata evlavie.

Si indraznim sa te mai rugam, preasfanta Fecioara, sa mijlocesti la Fiul tau si Dumnezeul nostru sa potoleasca cumplitele vrajbe din lume, pentru ca El este cu adevarat Izvorul si Stapanul pacii. Cerem cu umilinta si cu incredere toate acestea, preasfanta Fecioara si Maica a Domnului, stiind ca poti sa ne ajuti, pentru ca tu pe toate le poti cate le voiesti. Amin.

Parintele Sofian Boghiu

NOTĂ ORTODOXIA.RO:

Sofian Boghiu

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți - 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, motiv pentru care a fost deținut politic între 1958-1964.

A intrat în mănăstire la Schitul Rughi din Soroca în toamne anului 1926. A urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon, în catedrala din orașul Bălți. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. Înzestrat cu darul picturii, a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). În intervalul 1942 – 1946, a făcut și Facultatea de Teologie din București.În 1945 a fost hirotonit ieromonah pe seama mănăstirii Antim din București. A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile cultural-duhovnicești ale mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice), între anii 1945-1950.

În perioada 1950-1958 a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita, a pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. 

În anul 1958 a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”. A fost eliberat în 1964 datorită decretului general de grațiere. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, slujind cu multă blândețe și dăruire duhovnic și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Apostolul Bucureștilor”.

A fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.

Articole Recente
  • 9 hours ago
  • 9 hours ago
    „Tatăl meu era sărac dar foarte evlavios şi când se săvârşea Liturghia îl aştepta pe preot la poarta bisericii, în schimb mama nu era credincioasă şi rar dădea pe la biserică. Duminica prefera să stea acasă, să gătească pentru familie şi să facă treburile casei. Când au murit părinţii mei, i-am văzut pe amândoi în vis. Tatăl meu se găsea într-o grădină frumoasă, minunată şi acolo se bucura de fericirea Raiului, mama însă îmi zicea cu mare durere: <<Dă-mi copilul meu şi mie să mănânc puţin din farfuria ta. Mi-e foame!>>
  • 9 hours ago
    Elon Musk afirmă că el și familia sa nu se vor vaccina împotriva coronavirusului când un vaccin anti-COVID-19 va fi disponibil, relatează Business Insider. Musk a făcut afirmația în timpul unui interviu acordat jurnalistei Kara Swisher de la New York Times publicat luni. În timpul conversației Swisher l-a întrebat pe CEO-ul Tesla dacă el sau familia sa se vor vaccina împotriva COVID-19 la care Musk a răspuns că nu o vor face fiindcă „nu sunt în categoria de risc pentru COVID”.
  • 1 day 3 hours ago
    Ne-am întors în Comunism! Presa răstălmăceşte cazul profesorului de la Oradea care a protestat împotriva măştilor Toată presa din România a trâmbiţat că la Oradea un profesor şi-a făcut elevii care poartă masca „animăluţe”… în realitate era doar o altă manipulare mediatică. Ce s-a întâmplat în cazul profesorului de la Oradea? Cazul Profesorului de la Oradea Sunt sunat ieri de o persoană care încă se mai uită la TV, și care îmi spune că la Oradea un profesor şi-a umilit elevii care purtau măşti şi i-a numit „animăluţe”. “Să fie oare o altă manipulare progresistă?” îmi zic eu şi purced în a face investigaţia pe care orice ziarist trebuia să o facă.
  • 1 day 11 hours ago
    Preluat de pe siteul saccsiv.wordpress.com: CITITI doamnelor si domnilor DOCTORI! Sef la Pfizer despre minciunile, blestematele de minciuni și statistici medicale – Pericolul ucigător al testelor fals pozitive Global Research: Lies, Damned Lies and Health Statistics – The Deadly Danger of False Positives
  • 5 days 6 hours ago
    Profesorul spune ca așa decurg orele și că elevii își dau jos masca doar 5 minute cât durează pauza. Potrivit acestuia, filmarea a fost făcută cu acordul elevilor și reprezintă o formă de protest față de „guvrnul care ne obligă sa purtăm măști, să fim ca niște animaluțe în țarc (…). Elevii nu au voie să părăsească țarcul, iar dacă trebuie să meargă la toaleta, o fac pe rând și tot pe rând își dau masca jos să ia o gura de aer”.
  • 5 days 8 hours ago
    Sfântul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică. Încă de mic copil, de la vârsta de 4 ani, Simeon și-a pus în gând că atunci "când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul, un sfânt rus contemporan, tânărul Simeon și-a dat seama că "dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.”
  • 5 days 8 hours ago
    "Ne spuneau foștii lui studenți că profesorul Paulescu începea totdeauna cursurile universitare cu cinci-șase prelegeri despre Dumnezeu, credință și creație. Cu asta începea el materia. Iar când mergea cu studenții la spitale, să viziteze bolnavii, mai întâi făcea o rugăciune în hol. Le spunea: "Domnilor studenți, când mergeți la bolnavi, să nu-i îngrijiți ca pe niște oameni mizerabili, nenorociți. Să nu-i îngrijiți nici măcar ca pe niște bolnavi. Să îi îngrijiți ca și cum acolo ar fi Hristos, pentru că într-adevăr în ei suferă Hristos!". Și a creat o generație de medici extraordinari, cu credință, cu dragoste de Dumnezeu." - Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
  • 6 days 9 hours ago
    Message d’alerte international de professionnels de santé aux gouvernements et aux citoyens du monde
  • 6 days 9 hours ago
    „Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru şi aduc nelinişte, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveţi încredere în Dumnezeu. Atunci scăpaţi de griji şi deveniţi organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredinţat viaţa lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel – în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi (II Corinteni 4, 8)?
  • 6 days 10 hours ago
    Mișcarea pro-măști pare să capete elan, chiar dacă răspândirea virusului Covid e în scădere. Eu sunt de părere că la mijloc e ceva mai important decât pandemia.Într-o vizită recentă la Charleston, în Carolina de Sud, am avut o experiență care m-a făcut să-mi dau seama de un lucru tulburător. De atunci am reflectat mai profund asupra consecințelor mai grave – și, poate, asupra intențiilor infame – din spatele obligativității purtării măștilor.
  • 1 week 1 day ago
    Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său Agatanghel: proorocie despre România şi Mişcarea Legionară
  • 1 week 4 days ago
    Asociația Pro Consumatori, Alianța Părinților și Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților au formulat o scrisoare deschisă adresată membrilor Guvernului, în care le solicită să abroge de îndată din Ordinul comun nr. 5487/1494/ 4 septembrie 2020 dispozițiile referitoare la obligativitatea folosirii măștii de protecție respiratorie în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și folosirea dezinfectanților.
  • 1 week 4 days ago
  • 1 week 4 days ago
    Cum poți să înveți la materia ”Educație civică” despre drepturile și libertățile cetățenești când te afli într-o cușcă școlară? Cum poți să înveți la Istorie despre Revoluția Franceză sau Declarația de Independență a SUA, când ai masca de figură, ca sclavii pe plantație? Ce vor înțelege acești copii despre valorile libertății și dreptății, când ei vor fi îngrădiți îngrozitor, în timp ce le învață? CEREM ANULAREA RESTRICȚIILOR ABERANTE ȘI A EDUCAȚIEI ONLINE! Nu există studii sau probe științifice privind riscurile SarsCov2 asupra copiilor, nici privind transmiterea, nici privind efectele letale. Dimpotrivă, după 6 luni de așa zisă pandemie se constată că impactul Covid la copii este insignifiant. AUTORI
  • 1 week 4 days ago
    Costina Elena, elevă în clasa a 11-a la Liceul cu Program Sportiv “Nadia Comăneci” din Onești a descris, într-o postare pe pagina personală de Facebook, cum a decurs prima zi de școală în contextul pandemiei de coronavirus și cât de dificil le este elevilor să participe la cursuri în condițiile în care există o sumedenie de restricții. Eleva a concluzionat revoltată: “Suntem adolescenți, avem dreptul la o viață! (…) V-ați bătut joc de viitorul nostru!” Astăzi am început școala…adică pușcăria, clasa a 11-a.
  • 1 week 5 days ago
    S-au împlinit 6 luni de urgență și alertă în România Un raport al Avocatului Poporului arată că au fost luate cele mai drastice măsuri din UE România înregistrează cea mai lungă perioadă de restricții dintre statele membre UE Se fac șase luni de când viața ta s-a schimbat. După două luni de urgență, România a trecut la jumătatea lunii mai la starea de alertă, care va continua cel puțin până pe 14 octombrie. Avocatul Poporului, Renate Weber, arată că în țară noastră au fost luate cele mai drastice măsuri. Am avut cea mai lungă perioadă de restricții dintre țările membre ale UE și am aplicat cele mai multe amenzi.
  • 1 week 5 days ago
    “Greu mi-a fost sa inteleg acei ani ai aparentei bunastari sovietice. Nu m-am gandit atunci ca am sa ajung in anii cand voi vedea implinindu-se multe dintre cele ce am vazut. Asadar, cum am mai spus, a doua viziune n-a fost prelungirea celei dintai, nu. Si, in timp, s-a produs destul de tarziu, si dupa continut e destul de deosebita. Prima viziune e, in felul sau, o povata, o inteleptire, parca. Am cerut un raspuns si l-am primit. A doua viziune e de cu totul alt gen, e cu totul altfel, pot spune. Eu nu am cerut nimic, a fost dat de sus sa vad despre ce ma intrebau oamenii care veneau la mine.
  • 1 week 5 days ago
    Troparul, glasul al 4-lea Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică. Condac 1: Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsa-re, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mân-tuirea a toată lumea! Icos 1:
  • 1 week 5 days ago
    În cadrul unui seminar al Asociației Europene de Patologie s-a discutat despre părerea patologilor cu privire la COVID-19. Patologii din Elveția, Franța, Germania, Italia, Spania  au ajuns la concluzia că nimeni nu a murit de coronavirus. În opinia patologilor, pentru a susține că o persoană a murit din cauza COVID-19, este necesar să se stabilească o reacție inflamatorie care a dus la moarte fără alte boli incompatibile cu viața. Până acum, nu au existat astfel de cazuri, scrie bpa-pathology.com.
  • 1 week 5 days ago
    “Pe la inceputul anilor ‘70, in vremea oficierii Dumnezeiestii Liturghii, am avut parte de prima viziune. Si iata cum a fost. In vremea aceea, a inceput atractia fata de Occident si, respectiv, dispareau trasaturile proprii slavilor: simplitatea, ospitalitatea, lipsa lacomiei de bani. Lacomia banilor (iubirea de argint), de altfel, este pusa in capul unghiului noii conceptii despre lume: banii si lucrurile sunt mai presus decat moralitatea, spiritualitatea.
  • 2 weeks 1 day ago
    Sf. Ioan Maximovici Predici şi Îndrumări Duhovniceşti Ed. Sophia, Bucureşti, 2006
  • 2 weeks 4 days ago
    – Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?
  • 2 weeks 5 days ago
  • 2 weeks 5 days ago
    Părintele Mihai Lungeanu, un sfânt din temniţele prigoanei - interviu despre prezența Harului, rugăciunea lăuntrică și atacurile demonice:
  • 2 weeks 6 days ago
    Sfinții și drepții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului, bunicii lui Iisus Hristos. Prăznuirea lor are loc în 9 septembrie, a doua zi după Nașterea Maicii Domnului, iar adormirea Sfintei Ana se prăznuiește în 25 iulie Viețile Sfântul Ioachim era din tribul lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.
  • 3 weeks ago
    Prea mulţi oameni fac greşeala de a limita Ortodoxia la slujbele Bisericii, la canonul de rugăciuni şi la lectura ocazională a cărţilor duhovniceşti. Adevărata Ortodoxie presupune însă un angajament care implică toate aspectele vieţii noastre. Fie eşti ortodox permanent şi în fiecare zi, în orice situaţie a vieţii – fie nu eşti cu adevărat ortodox. De aceea trebuie să ne formăm o concepţie de viaţă ortodoxă şi să o asumăm existenţial Părintele Serafim Rose
  • 3 weeks ago
    „Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare, bucurie a rasarit la toata lumea”. Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria lumii n-a adus omenirii intregi atata bucurie, cata bucurie a adus in lume nasterea Sfintei Fecioare Maria. De la nasterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea intreaga si de atunci incepe a se scrie o noua istorie in lume, istoria mantuirii neamului omenesc sau, cum spune sfantul Ioan Damaschin: „Astazi este inceputul mantuirii noastre”.
  • 3 weeks ago
    Nașterea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în 8 septembrie. Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la rugăciunile lor. Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat.
  • 3 weeks 6 days ago
    In această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, şi dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând-o a aflat locul unde era scris: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru usurare, a propovădui anul Domnului cel primit” (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii şi sezând a zis:
  • 1 month ago
    Nu conteaza numarul celor care se vor risipi, ci calitatea si valuarea celor care raman in dreapta credinta. Chiar daca s-ar pierde toata lumea, unul ortodox daca ramane, in acela e tot adevarul. El duce lupta, el este modelul si prototipul vietii noastre crestine. Si niciodata nu vor izbutii vrajmasii Ortodoxiei, deoarece cu cat vor inmulti oprimarile, cu atat isi vor face deservicii. Adevarul crestin nu se impune cu forta. Adevarul crestin vorbeste prin sine. Nu noi aparam pe Hristos, noi suntem niste slugi netrebnice, Hristos ne apara pe noi! Cine se poate opune lui Hristos? Pr Justin Parvu
  • 1 month 1 week ago
    „Frecventarea bisericii e la fel de vitală pentru un creștin precum transfuzia de sânge proaspăt și sănătos către un om bolnav”. Un nou studiu demonstrează cât de adevărată e această afirmaţie, scrie Christian Post. Un studiu publicat în Jurnalul Canadian de Psihiatrie afirmă că există o corelaţie directă și pozitivă între frecventarea bisericii și depresia clinică. Cercetătorii de la Universitatea din Saskatchewan au atras atenţia asupra efectului protector al frecventării bisericii, afirmând că au descoperit o reducere cu 22% a depresiei în rândul celor care merg la biserică cel puţin o dată pe lună, în raport cu cei care nu merg niciodată.
  • 1 month 1 week ago
    Când ești obosit, extenuat, cu mintea greoaie, și totuși vrei să te rogi, ieși pe balcon sau în grădină și ridică ochii spre cer. Nu spune nimic. Privește doar cerul câteva minute. Nu-ți imagina nimic. Vei observa că după puțin timp inima va începe să ți se încălzească! De ce? Pentru că tu nu ești conștient, dar privind cerul, te uiți spre Dumnezeu! Nu a zis oare Domnul nostru: „Să nu te juri pe CER, PENTRU CĂ ESTE TRONUL LUI DUMNEZEU”? Nu te-a învățat El că Dumnezeu este „Tatăl din cer”?
  • 1 month 1 week ago
    Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, daruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcat tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene.
  • 1 month 1 week ago
     
  • 1 month 1 week ago
    În ceasul morţii, are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care-l aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul / păcătoasa!
  • 1 month 1 week ago
    Sfântul Ioan de Rila este cinstit ca ocrotitor al bulgarilor de pretutindeni și cel mai mare sfânt al acestui neam ortodox. Sfantul Ioan de Rila (cca. 867 - 946) este cunoscut ca ocrotitor al poporului bulgar si unul dintre cei mai reprezentativi sfinti ai Bisericii Ortodoxe Bulgare. Sfantul Ioan de Rila a fost unul dintre primii sfinti canonizati dupa increstinarea bulgarilor. Este atat intemeietorul monahismului bulgar cat si al primului asezamant monahal din Bulgaria, Manastirea Rila. Sfantul Ioan de Rila s-a nascut la anul 867 in Skrino, la poalele Muntelui Osogovo (Dupnitsa de astazi). A fost contemporan cu Boris I, cu fiul sau Vladimir, Tarul Simeon I cel Mare, si cu fiul celui din urma, Tarul Petru I.
  • 1 month 1 week ago
    România este printre puținele țări din Europa care nu a avut, prin clasa politică, o poziție oficială referitoare la retransformarea Catedralei Sfintei Sofia din Istanbul în moschee.
  • 1 month 1 week ago
    Sfântul Gheorghe Pelerinul, un om acoperit mai mult cu rugăciune, decât cu cojocul peticit tras pe spate. Zăpada îi scârțâie sub tălpile goale, aspre și crăpate adânc, cum e coaja nucului. Dacă se oprește mai mult într-un loc, stratul de zăpadă înghețat prinde-a se topi ușurel, ca la foc mic. Omul face o cruce și cu Doamne-ajută pornește pe strada mare, cântând pe de rost, tare și rar, psalmii lui David. Și cântă rugăciunea, și merge și merge, iar tălpile goale lasă adâncituri calde în zăpadă. Omul lui Dumnezeu străbate de dimineață până seara tot orașul, cântând Psaltirea, bucuros de toți cei pe care-i întâlnește în cale. Întrerupe psalmii numai ca să vorbească despre Evanghelie, scurt și fără nici o fală, celor care-i cer cuvânt de învățătură.
  • 1 month 1 week ago
    După aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi cu sfetnicul Ianache, să fie părtaşi patimilor lui Hristos şi să fie încununaţi cu coroana sfântă a muceniciei. Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni Troparul, glasul al 3-lea Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.