Cu câteva zile înainte de a-și da ultima suflare, părintele, într-o dimineață, în zori, și-a ridicat ușor capul și, binecuvântând în văzduh, a spus: „Doamne, binecuvintează pe toți românii din această țară!”

Apoi a doua oară: „Doamne, binecuvintează pe toți românii de pretutindeni!”

Apoi a treia oară: „Doamne, binecuvintează această țară, România!”

Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de diavol.

Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare ar­mă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat”.

În biserică, în biserica lui Hristos ne încredinţăm pe noi înşine prin rugăciune lui Dumnezeu şi El ne învaţă Adevă­rul Său Dumnezeiesc veşnic, Binele Său Dumnezeiesc veşnic… Şi cu cât mai mult se roagă omul lui Dumnezeu, cu atât mai mult simte în sine puterea de a se opune oricărui rău, oricărui păcat, oricărui demon. Iar aceasta se întâmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot bi­nele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeias­că. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pământ, nici în cer.

În această lume suntem la război: ne luptăm pentru via­ţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. De aceea sarcina noastră principală este să ne în­armăm cu rugăciunea neîncetată. Iar aceasta se obţine prin silinţa noastră continuă către rugăciunea neîncetată, prin si­linţa întregii noastre puteri duhovniceşti, până când rugă­ciunea va deveni respiraţia de fiecare clipă (secundă) a su­fletului nostru. Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plâns de rugăciune. Porunca atotmântuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gân­durile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gând prin rugăciune.

Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încât fiecare gând să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gânduri cu­rate şi sfinte: ea va gândi cu Hristos Dumnezeu. Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pământ: fiecare gând să-l închei cu Domnul Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”. Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, către marii sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur. Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi.

Sfântul Iustin Popovici

Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este tot­deauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în ini­mă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă până când omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregi­me în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pământesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de diavol.

Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare ar­mă omenească pe pământ, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat”.

„Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea...”

― Valeriu Gafencu

Pr. Justin Pârvu:
«Nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii»

Este foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm, doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie.

Este important să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii este necesar să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire: rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo e nevoie să lucrăm. Până acum a mai mers cu rugăciuni superficiale, dar pentru vremurile ce sunt înainte, nu va fi de ajuns.

Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a conştiinţei. Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu.

Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia şi nepăsarea noastră fără pocăinţă, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!

Părintele Justin Pârvu

“Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa Dumnezeului Vesnic, Care este Tatal, in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa, atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu Dumnezeu.

Hristos a inclus intregul neam omenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste din femeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanent ascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, dragostea lui Hristos implica in planul pamantesc o suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata de Hristos. El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e un taram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca – patrunderea noastra in aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fi experiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; sa cunoastem cu intreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui Hristos.

Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea străinilor şi ajutătoarea săracilor, bucuria celor mâhniţi, acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii: dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.

Preacurată şi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Maria, Maica cea bună a Bunului Împărat, revarsă mila Fiului tău şi Dumnezeului nostru spre pătimaşul meu suflet şi, cu rugăciunile tale, mă îndreaptă spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieţii mele fără de prihană să o trec şi prin tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti una curată şi binecuvântată. Amin.

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, și iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.