Celor care se tem de dezgroparea Părintelui Iustin Pârvu și au îndoieli cu privire la petiția lansată în spațiul public

Autor
Daniel Vla
Tipar
Articol
Topic
Atitudini și Analize

Există trei categorii de posibili oponenți ai deshumării trupului celui ce a fost numit „duhovnicul neamului”:

  1. elitele iudeo-masonice, care urăsc de moarte Ortodoxia, sfinții, neamul românesc, și naționalismul; 
  2. ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, care nu numai de eventualele moaște ale părintelui Iustin se teme, ci de ale tuturor Sfinților Închisorilor, începând cu cele perfect nestricate ale Părintelui Ilie Lăcătușu și terminând cu orice oșcior al oricărui martir din temnițele comuniste, întrucât le stau (celor ce alcătuiec ierarhia) ca un ghimpe în coaste căci n-au acceptat să facă compromisuri și să colaboreze cu forțele politice antihristice, spre deosebire de ei, dar și pentru că acestora (ierarhilor sau mai bine zis pseudo-ierarhilor) le este și teribil de frică de cei din prima categorie; 
  3. frați ortodocși ce invocă „argumentele subțiri” ca și motive de deshumare și au temeri nejustificate, gândindu-se la scandalul și „sminteala” din 2014 de la dezgroparea moaștelor Părintelui Gheorghe Caliciu. 

Înțeleg că cei din ultima categorie au îndoieli și cu privire la necesitatea unei petiții în acest sens sau se întreabă dacă nu cumva se ascunde altceva sub masca acestei inițiative.

Articole Recente

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Sîngerei, Bălți
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: localitatea Aninoasa, din județul Argeș
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU