Care păstor hrăneşte oile sale cu mădularele lui? Nu ne dă Hristos apă de izvor, ci sânge viu, care nu-i simbol al morţii, ci pricină a vieţii. Să bem toţi dintr-un singur potir - să devenim un singur trup cu Hristos prin Împărtăşire.

Sf. Ioan Gură de Aur

“Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum”.

PĂRINTELE ELPIDIE VAIANAKIS: “ACUM ÎNCEPE ULTIMA PRIGOANĂ A BISERICII”.

Apatia conducătorilor bisericești și indiferența creștinilor – printre armele prin care satana luptă Biserica printr-o PRIGOANĂ MUȘAMALIZATĂ.

Pr. Elpidie Vaianakis – De ce diavolul duce mare război împotriva Sfintei Împărtășanii

– Părinte, în ultima vreme observăm că Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii. De ce credeți că se întâmplă aceasta?

Împărtășirea din același potir are ca scop unificarea noastră în Hristos. Fiecare în parte se unește într-un singur Trup, devenind una. Latinescul "cuminicare" are același sens, de a fi una. Devenim una, ne unificăm, prin părtășia la Trupul și Sîngele Domnului.

Hristos se unește cu fiecare din noi, în chip tainic, prin împărtășire, ca și noi să fim una, adică să ne unim între noi, alcătuind trupul Bisericii. Faptul că noi mîncăm și bem din același potir, din singurul potir, arată că toți sîntem o gură și o inimă.

Orice îngrețoșare sau frică, orice bănuială rea care ne face să dorim o împărtășire separată de ceilalți este străină duhului iubirii și a unității.

Noi, creștinii, ne împărtășim din același potir și cu aceeași linguriță nu pentru că nu avem acasă pahare și lingurițe de unică folosință, ci pentru că noi avem între noi aceeași dragoste și încredere pe care o are mama față de copilul său, gustînd întotdeauna din lingură înainte de a o oferi ca să vadă dacă nu e prea fierbinte.

Actul împărtășaniei nu este unul tehnic care are ca scop asigurarea transmiterii unui conținut dintr-un vas în gurile noastre, ci este un act de taină, plin de încărcătură spirituală și unde unicitatea Potirului și unirea celor ce sorb din el este fundamentală.

Iată de ce discuțiile care vin să propună practici ciudate de împărtășire cu Trupul și Singele lui Hristos lovesc în sensul și rostul însuși al Cinei de Taină pe care însuși Hristos ne-a lasat-o.

Potirul ne unește, nu ne separă.

Subiectul este mult mai grav decît se încearcă a fi prezentat. Este pentru prima dată în istoria de 2000 de ani a creștinismului cînd autoritățile statului fac legi în altar.

Părintele Savatie Baştovoi

Slujirea ca preot sau episcop a Sf. Liturghii fără credința puternică a prezenței reale a lui Iisus Hristos sub forma pâinii și a vinului nu este altceva decât o ceremonie de ruinare a sufletului personal și comunitar, ba chiar a universului, dacă ne gândim la aspectul cosmic al Sf. Liturghii.

Acolo unde este Hristos real euharistic, nici un microb sau boală molipsitoare nu-și are locul, întrucât Sf. Împărtășanie este foc mistuitor, deci „sterilizator dumnezeiesc”.

Cel care gândește altfel este clar, că a eșuat în necredință și reduce ființa teologică a omului doar la conținutul său fizic, material devalorizându-l astfel din ontologia sa iconică, liturgic-eclezială și-l transformă într-un subiect de biologie, de epidemiologie, deci, într-o problemă medicală.

În acest context, creștinul în fața Sf. Potir este văzut exclusiv ca un rezultat al reacțiilor psihico-fizico-chimice ale creierului și ale pântecelui. Privit din această perspectivă, orice activitate spirituală a omului devine la fel de inteligibilă și previzibilă precum mecanismul digestiei. Conform acestei gândiri, înseamnă că creierul produce inteligența, rațiunea și mintea, la fel cum ficatul secretă bila. Dispare complect taina Persoanei și prezența proniatoare a harului lui Hristos și chiar dragostea lui Dumnezeu Tatăl, iar de împărtășirea Sf. Duh prin Sf. Taine nici nu mai poate fi vorba…!

Eșecul unei astfel de gândiri – strict de igienă medicală – corespunde unei gândiri seculare acute. Dacă sunt și preoți care consimt pastoral la astfel de propuneri de igienă liturgică, atunci eșecul unei educații teologice post-revoluție este vizibil, erodarea conștiinței preoțești este catastrofală, egală cu pierderea credinței și cu transformarea Bisericii într-o instituție de prevenție epidemiologică. 

„Manierele bune și față de Dumnezeu” nu-și au locul aici, întrucât, a împărtăși cu aceeași linguriță pe toată lumea nu este o lipsă de maniere față de Dumnezeu sau față de oameni, ci o întărire a comuniunii frățești.

Clericul care renunță la tradiția sfântă liturgică de veacuri și inventează lingurița necredinței, în locul Sfintei Lingurițe, pune o gravă barieră psihologică și îl așează pe creștin sub lupa microbiologiei, unde-l uită în laboratorul vegetativ, în loc să-l ducă pe drumul îndumnezeirii.

Nu mai este o chestiune de meditație filosofică sau teologică constatarea, că Biserica Ortodoxă și lumea, în general, trece printr-o criză morală, cauzată de răsturnări de valori perene.

Societatea, din păcate, continuă să elimine și să nesocotească valori ale Sf. Scripturi și ale Sf. Tradiții, valori morale și spirituale, introducând nonvalori raportate la lumea seculară și la globalizarea fără de Hristos și împotriva lui Dumnezeu.

Acestea produc o dezorientare completă, induc panica incertitudinii, a îndoielii, a fricii, a necredinței și provoacă o gravă criză a lipsei de sens.

Pr. Dr. Docent Mihai VALICĂ
Parohia Ortodoxă Sfânta Treime, Vatra Dornei