Cristina Roman: Părinți ai zilelor noastre, să fiți stânci!

Autor
Cristina Roman
Tipar
Articol
Topic
Cultura Vieții

„Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru şi aduc nelinişte, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveţi încredere în Dumnezeu. Atunci scăpaţi de griji şi deveniţi organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredinţat viaţa lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel – în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi (II Corinteni 4, 8)?

Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie. Să fiţi stânci. Toate să se spargă deasupra voastră şi să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneţi netulburaţi. Dar veţi zice: „Ei, se poate asta?”. Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omeneşte, nu se poate. În loc să vă înrâurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credinţă. Căci pentru noi sunt exerciţii de încercare toate împotrivirile mediului şi greutăţile dimprejurul nostru. Ne exersăm pe noi înşine în răbdare, în stăruinţă.”

– Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 245-246

Anul 2020 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor. Prin această iniţiativă, Patriarhia Română a dorit evidenţierea importanţei educaţiei creştine în societatea contemporană:

Mesajul nutriționistului Dumitru Bălan, militant al alegerii și libertații în ceea ce privește vaccinarea

Autor
Dumitru Bălan
Tipar
Articol
Topic
Anti-sistem
Atitudini și Analize
Cultura Vieții

ATITUDINEA UNUI ADEVĂRAT OM, ÎNZESTRAT DE DUMNEZEU CU LIBERUL ARBITRU: ”D-LE CIOLACU, DOMNILOR DEPUTAȚI, GÂNDIȚI-VĂ BINE LA CEEA CE VEȚI FACE, FIINDCĂ NOI NU VOM STA CU MÂINILE ÎN SÂN ȘI VOM LUPTA AȘA CUM NU AM FĂCUT-O NICIODATĂ PÂNĂ ACUM, FIINDCĂ ACEASTĂ LEGE PE CARE VREȚI SĂ O VOTAȚI REPREZINTĂ UN ATAC DIRECT LA INTEGRITATEA CORPORALĂ A FAMILIILOR NOASTRE.”

Mesajul nutriționistului Dumitru Bălan, militant al alegerii și libertații în ceea ce privește vaccinarea

D-lor politicieni,


Cunoaștem intenția dumneavoastră de a trece rapid Legea obligativității vaccinării în următoarele zile, cu toate că ne aflăm cu toții în starea de urgență, dar nu înțeleg deloc această grabă de a vaccina cu forța atât copiii, cât și adulții României, în așa fel încât să nu scape nimeni.

Ați stabilit planul de atac împreună cu Bill Gates, de vă doriți atât de tare să le faceți planul elitelor mondiale sau este și altceva la mijloc? 

Ne-ați interzis să mai participăm la proteste, ne-ați băgat cu forța în case, ne-ați îmbolnăvit de inimă mamele, tații și bunicii, ne-ați ras pădurile, ne-ați umplut de antenele 5G, iar acum vreți să ne exterminați pe noi și pe copiii noștri?
Ei bine, nu veți reuși! 

Articole Recente