Sf. Ioan Maximovici despre vremurile din urmă când răul și erezia vor stăpâni atât de mult

Autor
Sf. Ioan Maximovici

În vremurile din urmă răul și erezia vor stăpâni atât de mult, încât credincioșii nu vor mai găsi ierarh, preot, păstor, care să-i ferească de înșelări și să-i conducă pe calea mântuirii. În acel moment credincioșii nu vor putea accepta îndrumări sigure de la oameni, însă îndrumătorul lor va fi scrierile Sfinților Părinți. În această perioadă fiecare credincios va fi responsabil de tot poporul Bisericii. Fraților, este timpul să ne asumăm cu toții responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu și a istoriei. Nu o luați pe drumuri alunecoase și alte înșelări de la episcopii și preoții voștri. Nu vă faceți că nu vedeți, sunteți responsabili.― Sf. Ioan Maximovici

Sfântul Ierarh Mucenic Ermoghen despre vremurile antihristice

Autor
Sfântul Ierarh Mucenic Ermoghen

Talcuire cutremuratoare la Apocalipsa a Sfantului Ierarh Nou Mucenic Ermoghen al Tobolskului si Siberiei

In vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stapanire, care va cere inchinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societatii, desi fara a aduce direct vreo atingere credintei, va fi partas al acestei stapaniri. Atunci se va face despartirea celor buni de cei rai, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmasilor lui Hristos de slugile lui antihrist.

Adevaratii credinciosi din imparatia antihristului – societatea vremurilor din urma – vor vietui in singuratate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societatii, nu vor avea niciun fel de obligatii civice. Cei ce vor recunoaste legile societatii si se vor supune, chiar cu neplacere, se vor face partasi antihristului prin aceasta si vor fi lepadati de la fata lui Dumnezeu.
In timpul stapanirii antihristului va fi minte sataniceasca, ce va actiona politiceste, fara sa se atinga de credinta in chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplina libertate, desi, in cele din urma, stapanirea antihristului va combate toate sectele si religiile.

Va actiona din punct de vedere moral si va cauta sa convinga si sa se vatame de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovaduire si la savarsirea „legala” a slujbelor bisericesti il vor avea numai cei ce respecta legile statului si nu incalca „disciplina”. Lacasurile de inchinaciune vor fi sub stricta supraveghere si in ele va dicta aceeasi ocarmuire, ea fiind capul in locul lui Hristos si nu vor sluji lui Hristos, ci antihristului. Dar crestinii orbiti nu vor observa nimic, desi acest lucru l-ar putea intelege si un prunc mic.
Stapanirea antihristului ii va lua asadar pe toti sub un control riguros, ca sa stie cine se supune si cine nu; dupa cum scrie si parintele Lavrentie de la Cernigov: „Atunci te vor mana cu de-a sila la biserica”.

Totusi unii nu vor fi prigoniti de la inceput, pentru a pastra aparentele in legatura cu libertatea constiintei. Abia spre sfarsit, cand toti se vor gasi anihilati in staulul Babilonului si mania lui Dumnezeu va fi aproape, stapanirea va da ordin sa fie nimiciti ca niste criminali inraiti cei ce se razvratesc „impotriva umanitatii”, iar in acele vremuri decazute, intreg poporul va primi cu entuziasm masurile luate de stat.

Profetia Sfântului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfârsitul lumii

Autor
Sfântului Nil Atonitul

Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu -se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.

Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscând calea din dreapta de cea din stanga.

Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapâni faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfântului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazând la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).

Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfânta Treime inchinat.
Atunci, vazând Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mântui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta – , si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce- i slujesc lui.

 

Cuvant al Sfântului Nil pentru venirea lui Antihrist

Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.

La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.

La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.

Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.

Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: „Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6, 3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: „Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila” . Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: „Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?”. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.

Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli  vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.

Articole Recente