Sfântul IOAN de KRONSTADT despre antihrist, căderea în erezii, semnul fiarei, sfârșitul lumii

Sfântul IOAN de KRONSTADT
Autor
Sfântul IOAN de KRONSTADT

“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901.

Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!“. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.
Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret:

„Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”.

Staretul a privit în jur, zicând:

„Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”.

Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii“. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“

Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret:

„Acestia cine sunt?”.

„Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”.

L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune? Staretul a raspuns:

„E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!“

Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie!

Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu.

„Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?”

– «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»

M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.

L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?“. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.

Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.

Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi:

„Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”.

Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.

De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!“ Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.

Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!“. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?“. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!“.

Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.

Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta“. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.

Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce  inseamna?“.

– „Acestea-s pecetile antihristului”.

Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.

Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme“, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng:

„Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!“.

   Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii“. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.era înfipta steaua. Sus, pe cupola, În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!“.

   Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?“. El a raspuns: „Antihristul!“. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!“. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.

Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!“. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!“. Staretul a privit înapoi si a zis:

„Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.

Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?“. – „Serafim de Sarov!“, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!“.

Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901“.

Articole Recente
  • 21 hours ago
  • 22 hours ago
    Expert medical de frunte din Canada indignat de răspunsul guvernului la  COVID “V-aş aminti că, utilizând propriile statistici ale provinciei, riscul de deces sub 65 de ani este de unul din 300 000. Unul din 300 000. Ar trebui să vă potoliţi!.” By Children’s Health Defense Global Research, November 19, 2020
  • 22 hours ago
    O instanță de apel portugheză a decis că testele PCR nu sunt fiabile, și că este ilegală punerea în carantină a persoanelor, numai în baza unui test PCR. Instanță portugheză hotărăște că testele PCR nu sunt fiabile și sunt ilegale pentru a pune persoanele în carantină Instanța a declarat că fiabilitatea testului depinde de numărul de cicluri utilizate, și de încărcătura virală prezentă. Citând pe Jaafar și colab. 2020, instanța concluzionează că
  • 22 hours ago
    „Legea epidemiei” i-ar fi conferit guvernului danez puterea de a adopta măsuri obligatorii de carantină, împotriva oricui este infectat cu o boală periculoasă, dar a fost partea despre vaccinări care a provocat cea mai mare revoltă. „Autoritatea daneză pentru sănătate ar putea defini grupuri de persoane care trebuie vaccinate pentru a izola și elimina o boală periculoasă” -  relatează publicația The Local. „Oamenii care refuză cele de mai sus pot – în unele situații – să fie constrânși [la vaccinare] prin forță fizică, cu ajutorul poliției.”
  • 22 hours 54 minutes ago
    Printre cele mai tulburătoare predici ale Părintelui Arhimandrit Ghelasie Țepeș, trecut la Domnul în condiții suspecte, care sunt acum investigate, este și cea din 29 martie, la scurtă vreme după intrarea României în Stare de Urgență și închiderea bisericilor. Din informațiile parvenite redacțiilor, Părintele Ghelasie a fost tratat de COVID cu medicamente foarte puternice deși testul făcut a fost NEGATIV. Medicii din Târgu Mureș care au declarat decesul Părintelui de 58 de ani sunt acum anchetați de poliție.
  • 4 days 21 hours ago
    Troparul, glasul 1: Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieste sufletele noastre. Condacele şi Icoasele
  • 4 days 21 hours ago
    Fiind pusa in mijlocul Bisericii, Sfanta Icoana a „Adormirii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu” preotii stau imprejur, imbracati in toate podoabele preotesti; iar cel mai mare, luand cadelnita si cadind in cruce inaintea Icoanei, incepe a canta acest tropar pe glasul al cincilea (Acolo unde se va afla Epitaful Adormirii sa se urmeze dupa tipicul aflat la sfarsitul acestui Prohod)
  • 6 days ago
    Acum câteva zile m-am trezit la 3 dimineata cu un copil cu febra si nasuc mucios, rugându-ma sa-i iau temperatura si sa-i dau „michimente" ca a racit... Dupa ce i-am dat lingurita de siropel Panadol, am luat o ceapa, am taiat-o si am asezat-o intr-un bol, exact lânga perna copilei... 5 ore mai târziu, la ora 8 când ne-am trezit, nu mai avea febra, doar nasuc un pic mucios, iar ceapa arata ingrozitor - galben-verzui si mirosea de ziceai ca a putrezit demult. Din studiile efectuate asupra proprietatilor si efectelor cepei si usturoiului, se pare ca aceste doua vegetale deosebite au proprietatea de a „absoarbe" virusii si bacteriile, in momentul in care sunt „activate", adica in momentul in care intra in contact cu aerul.
  • 6 days ago
    O femeie care era profesoară,a venit nervoasă de la școală. Se certase cu directoarea, care îi ceruse să pună note mari unui elev foarte slab la învățătură. Femeia nu a acceptat așa ceva. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soțul ei. Acesta tăcea și nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii. Bărbatul simți că i se urcă sângele în cap.
  • 6 days 1 hour ago
    Dumincă am fost chemat, de către părintele stareţ Andrei de la Mînăstirea Dervent, la solicitarea şi cu binecuvîntarea IPS Arhiepiscopul Teodosie, să ajut la deshumarea rămăşiţelor pămînteşti ale părintelui stareţ Elefterie. Cel care este ctitorul acestui sfînt lăcaş va fi depus, după spălarea şi cinstirea osemintelor sale, într-o criptă din noua biserică a mînăstirii. Se afla îngropat undeva în spatele bisericii vechi de la Dervent, iar această acţiune de mutare a mormîntului său s-a făcut în prezenţa şi la dorinţa strănepoţilor (după fraţi) ai părintelui Elefterie.
  • 6 days 2 hours ago
    V-am spus: să ştii să mori. Că sigur vei învia în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă, apărând Adevărul. Nu apărăm un cozonac frumos de Paşte. Apărăm adevărul, care reprezintă Biserica şi veşnicia, Creatorul! Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apărăm adevărul. Adevărul este singurul care odihnește. Dacă nu ești in Adevăr, nu ești în Dumnezeu! Și e numai Unul Adevarul: "Eu sunt Calea, Adevărul și Viața". Ce putem ciunti din Adevăr? Dumnezeu vrea pace mai mult decat oricine, dar nu cu dracul. Ce intâlnire are Adevărul cu neadevărul? Murim pentru Adevăr, asta să facem. Nu se pune problema.
  • 1 week ago
    Despre Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul mai nimeni dintre credincioșii români nu cunoștea ceva. Dar, odată cu pandemia de Covid-19, sfântul a apărut unor creștini din Grecia și Bulgaria spunându-le: „Dacă cineva se va îmbolnăvi, să se roage mie, iar eu îl voi vindeca. Nu vă temeți! Va trece.” Şi în Romania au apărut ştiri şi filmuleţe despre acest sfânt. Am aflat mai apoi despre viaţa acestuia, i-am cunoscut Paraclisul şi Acatistul său. Iar de curând biserica Şerban Vodă are o icoană a Sfântului Nichifor Leprosul. Dar cine este acest cuvios?
  • 1 week 1 day ago
    Adevăratul post este sufletesc: reținerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav şi care se face atât de uşor. Am îndrăznit să afirm că cei mai mulți în iad sunt cei care vorbesc de rău - Biserica îi încadrează la ucidere morală. A desființa un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge e foarte grav. Părintele Arsenie Papacioc
  • 1 week 2 days ago
    Din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 22 , versetele 10-21
  • 1 week 2 days ago
    Care păstor hrăneşte oile sale cu mădularele lui? Nu ne dă Hristos apă de izvor, ci sânge viu, care nu-i simbol al morţii, ci pricină a vieţii. Să bem toţi dintr-un singur potir - să devenim un singur trup cu Hristos prin Împărtăşire. Sf. Ioan Gură de Aur
  • 1 week 2 days ago
    Este foarte comod să te minți că și cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii creștin mărturisitor. Dar atunci, de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Și, acceptând că și minciuna mântuiește, nu consimt, de fapt, la lucrarea satanei? Sfântul Iustin Popovici
  • 1 week 2 days ago
    Mucenicul Tău, Doamne, Mina întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Condac 1: Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți i-ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule. Icos 1:
  • 1 week 2 days ago
    Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăcomia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.
  • 1 week 2 days ago
    Condac 1: Glasul al 8-lea: Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Unul ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne! Icos 1:
  • 1 week 2 days ago
    Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
  • 1 week 2 days ago
    „Crăciunul este o sărbatoare a bucuriei şi veseliei. Dacă Naşterea Domnului e o sărbătoare a bucuriei, de ce s’a rânduit ca ea să fie precedată de post? Şi nu e vorba de un post mărunt, de câteva zile, ci de unul care durează nu mai puţin de şase săptămâni, şi într’o perioadă în care nu sunt la îndemână nici verdeţuri şi nici fructe proaspete. Dacă ne gândim bine, postul Sfintelor Paşti îşi are un rost bine lămurit: Învierea Domnului a fost precedată de patimile, răstignirea şi moartea Sa, evenimente care cer o participare de doliu.
  • 1 week 2 days ago
    Biserica Ortodoxă Română cedează presiunilor Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România și îl marginalizează pe Mircea Vulcănescu, intelectual interbelic profund creștin, ale cărui scrieri despre filozofia religiei au fost pilde pentru generații de slujitori ai acestei biserici. Recent, parohiile și mănăstirile din județul Vâlcea au primit niște adrese prin care, pe scară ierarhică, li se recomandă ca în activitatea lor „să se țină cont de obligația legală ca eventualele referiri la Mircea Vulcănescu să nu promoveze un cult al personalității acestuia, ci, atunci când se face referire la persoana sa, să se scoată în relief valoarea operei sale filozofice și literare, în mod obiectiv și echilibrat”.
  • 1 week 2 days ago
    Nu există relație între rău și bine. Mântuitorul zice “Să-mi dai toată fìința ta!” Dracul zice: „Mie să-mi dai numai un deget” - ca prin asta el te stăpânește cu totul și deja e pe lângă tine.
  • 1 week 2 days ago
    Să nu-ți fie frică de gripa purtată de aer, nici de tusea vecinului, nici de strănutul aproapelui, să nu-ți fie frică de niște mâini murdare, care se apropie de tine, să nu te îngrozești de vestea unei boli, ci să-ți fie frică doar de moartea fără Dumnezeu. Pentru că suntem cu toții datori cu o moarte, chiar dacă ne vom spăla pe mâini și vom schimba masca la 5 minute, chiar dacă vom mânca doar bio, tot spre moarte ne îndreptăm, dar o moarte cu sufletul curățit de Hristos este o trecere lină spre un liman mai bun, unde Bisericile nu se închid niciodată, unde lacrimi nu mai sunt și unde alții nu-ți vor falimenta munca de o viață printr-o lege.
  • 2 weeks ago
    Stimate cancelar dr. Merkel, Noi, semnatarii, suntem medici din toate domeniile asistenței medicale, care deservim oamenii în cabinete și clinici de zeci de ani. În acest timp, am asistat la mai multe infecții sezoniere în Germania, cele mai multe dintre ele având condiții mult mai severe și semnificativ mai multe decese, comparativ cu cele înregistrate în ianuarie 2020 și până în prezent, din cauza COVID și a complicațiilor generate de acest virus. Împreună servim cca. 70.000 de oameni.
  • 2 weeks ago
    În calitate de epidemiologi ai bolilor infecțioase și oameni de știință cu specializare pe sănătatea publică, suntem foarte îngrijorați în legătură cu impactul nociv pe care actualele politici COVID-19 îl au asupra sănătății fizice și psihice. Recomandăm o abordare pe care o numim Protecție Concentrată.
  • 2 weeks 1 day ago
    Trăind ca un înger în trup și iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul și milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulți la Hristos, revărsând în jurul lui pacea, bucuria și lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia și odihnea pe toți care veneau la chilia lui. Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocro­titor, Sfântul Ierarh Nectarie. Și, mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!
  • 2 weeks 1 day ago
    Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinți canonizați de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinți săraci, dar foarte evlavioși. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educație creștinească. După primii ani de școală, Anastasie este trimis să învețe carte la Constantinopol, unde studiază teologia și scrierile Sfinților Părinți. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărților sfinte și prin cugetarea la cele dumnezeiești.
  • 2 weeks 1 day ago
    Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, apărător al credinței ortodoxe, a primit poruncă de la împărat să slujească cu ereticul Arie. A plâns patriarhul toată noaptea și L-a rugat pe Dumnezeu: ia-mă, Doamne, de pe pământ, ca să mor ortodox. Mai bine mort, decât eretic împotriva Fiului Tău iubit. Dimineață, Patriarhul plin de lacrimi, privea suita enormă a ereticului alexandrin, cum venea spre Catedrala din Constantinopol. Voia bătrânul sfânt să sfideze porunca împăratului, chiar dacă asta ar fi însemnat depunerea și moartea.
  • 2 weeks 1 day ago
  • 2 weeks 2 days ago
    Să nu cârtim dacă nu înţelegem pentru ce ni se întâmplă răul, că ne facem pagubă. Că noi după mintea noastră judecăm lucrurile, dar ele vin după înţelesuri mai înalte.
  • 2 weeks 3 days ago
    "...Jumătate din iad e deja pe pământ, antihrist este la uşă şi, dacă nu bate în ea, e gata-gata s-o dărâme. Voi veți fi martorii împărăției lui. Vor fi prigoniri peste tot. Ca să vă mântuiți, grăbiți-vă de faceți pomana şi dăruiți iubire frățească. În vremurile lui antihrist, cea mai puternică ispită va fi să se aştepte mântuirea de la cosmos, adusă de umanoizi, de extratereştri, care de fapt sunt demoni. Rar să priviți la cer, căci semnele pot fi înşelătoare, atunci poți să te pierzi. Satana a pus 666 de curse. Pecetea lui nu va fi nevăzută, ci se va vedea pe frunte şi pe brațe. Cea mai grea încercare a creştinilor va fi să vadă că părinții lor primesc să fie pecetluiți.
  • 2 weeks 5 days ago
    De multe ori, lucrurile pe care le povestim prietenilor, rudelor sau altor persoane se pot întoarce împotriva noastră și a familiei. Există anumite lucruri pe care nu trebuie să le povestiți nimănui pentru a fi în siguranță. Iată care sunt acestea: 1. Primul lucru pe care trebuie să-l păstrați în secret, sunt planurile de viitor. Nu spuneți nimănui până planurile nu se vor îndeplini. Orice idee nu este ideală și are unele puncte slabe, în care se poate lovi foarte ușor.
  • 2 weeks 6 days ago
  • 3 weeks ago
    O asistentă medicală de la Câmpulung Moldovenesc continuă să muncească cu toată forţa la secţia de Terapie Intensivă a unui spital, deşi are cancer în stadiul IV. Casa Filip a povestit sub protecţia anonimatului povestea femeii care e un adevărat înger pentru pacienţii internaţi acolo. Asistenta din Câmpulung are 52 de ani şi a văzut mulţi oamni cum au pierdut lupta cu viaţa. De multe ori reuşeşte să îi mintă frumos pe pacienţi şi să le spună că totul va fi bine. Ea însă nu poate fi minţită. Ştie cu lux de amănunte ce efecte are cancerul cu care se luptă din 2017.
  • 3 weeks ago
    Părintele are mai bine de 80 de ani. E bătrân cât Munții Vrancei, glumește el. A spovedit vreo cinci generații, a slujit mii de Liturghii. Cel mai tare iubește liniștea pădurii. Uite, codrul se roagă la Maica Domnului. Tac. Ascult infinita isihie a verdelui sfânt. Tăcerea rugătoare îți intră în creier, se pătrunde în tainițele minții. Simți că plutești. Inima bate mai rar. Ochii se umplu de roua dimineții.  După un soroc de rugăciune, preț de-un Paraclisul Maicii Domnului, bătrânul suspină. Nu mai primește pelerini, spovedește doar câțiva preoți. A obosit și el de-atâtea păcate pe care le-a ascultat și le-a spălat. Părinte, ce ne facem cu lumea asta? Se duce la vale într-un ritm amețitor. 
  • 3 weeks 1 day ago
    Arhimandritul Gavriil, pe numele de mirean Goderdzi Urgebadze, s-a nascut pe 26 august 1929 la Tbilissi in Georgia sovietică, avand ca părinți pe Vasili și Varvara Urgebadze, care mai aveau doi copii, Emma și Mihai. A fost botezat la biserica Sfintei mucenite Varvara, in raionul Navtlughi. Goderdzi avea doi ani cand tatăl sau a fost asasinat în circumstanțe neclare. Dupa aceasta, membrii familiei l-au numit pe micut Vasiko, în memoria tatălui sau.
  • 3 weeks 1 day ago
    "Ortodoxia înseamnă Biserica, adică noi, cler de mir, monahi și monahii, ierarh și Patriarh. Rămâneți neclintiți ca să nu ieșim din Istorie!"
  • 3 weeks 1 day ago
    Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.   Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube,   Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui.   Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam.
  • 3 weeks 1 day ago
    Iartă-ne Doamne pe noi păcătoșii ! Cu mila Ta întoarce-ne la bunătate și pocăință. Sădește în inimi bunătatea și dragostea. Luminează-ne mintea și sufletul cu Harul Tău, trimite Duhul Tău cel Sfânt și șterge păcătele noastre și ne mântuiește în această viață. Apară pe cei ce te pomenesc pe Tine Doamne. Îndură-te și ne întoarce spre pocăință pe toți. Ai milă de cei lipsiți, bolnavi și părăsiți. Întărește-ne în credință. Iartă acest popor și ne izbăvește de urgiile ce vor să fie. Amin.

Personalități ale Ortodoxiei Românești

Data nașterii:
Locul nașterii: Comuna Deleni, jud. Cernăuţi
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: Pârscov - Buzău
Data adormirii:
Data nașterii:
Locul nașterii: comuna Oncești, jud. Tecuci interbelic (astăzi în jud. Bacău)
Data adormirii:

Biblioteca - Cărți Creștin Ortodoxe

Despre semnele sfârșitului
Anonim
Editura CHRISTIANA - S.O.S Medical - Teologia sexualităţii
DR. GENOVEVA TUDOR / RĂZVAN CODRESCU