Preot Ioan Istrati: despre mascarada sacerdotală din cadrul bisericii catolice legat de

Autor
Preot Ioan Istrati
Tipar
Articol
Topic
LGBTQ+ și Identitatea de Gen
Secte și Ecumenism

Am vorbit la telefon cu un prieten, cleric catolic francez, celibatar și fecior, un om de mare credință, care cunoaște Sfinții Părinți din primul mileniu pe de rost. Omul ăsta stă câteva ore pe zi în genunchi la rugăciune.

A început să plângă. L-am lăsat câteva minute. Apoi am vorbit. În vocea lui se simțea disperarea omului care se vede manipulat, mințit, prostit, ucis în inima sa. Mi-a zis că sunt mii de preoți cu vocație, care suferă îngrozitor din cauza mizeriei infinite care a pus stăpânire pe stăpânirea lor.

Mi-a vorbit de un lobby homo care a pus stăpânire pe cler. Practic dacă nu ești în club, nu poți avansa niciodată pe scara ierarhică. Vulnerabilitate, șantaj, reciprocitate a iadului interior, mascaradă sacerdotală.

Mi-a vorbit de faptul că sute de preoți împreună cu congregațiile lor vor pleca dintr-o structură care nu mai are nimic de-a face cu Dumnezeu. L-am chemat la Ortodoxie. A zis: mon père, nu pot pleca decât cu oamenii pentru care m-am rugat 20 de ani.

Dumnezeu să ne ierte că și noi suntem niște nemernici care venim plini de păcate să-L junghiem pe Mielul Dumnezeu, fără de care universul s-ar prăbuși în nimicnicie și în iad.

Episcopul Macarie îi răspunde Papei Francisc: Cele două căi spre sfințenie sunt căsnicia binecuvântată între bărbat și femeie și fecioria asumată. Orice abatere de la această normă este în flagrantă contradicție cu Sfânta Scriptură

Tipar
Știre
Topic
Atitudini și Analize
Credința Mărturisitoare
LGBTQ+ și Identitatea de Gen

PS Macarie, episcopul românilor din Europa de Nord, a transmis, joi, un important mesaj de susținere a căsătoriei dintre un bărbat și o femeie, în care a subliniat că orice abatere de la această normă este în contradicție cu Sfânta Scriptură.

Cele două căi spre sfințenie sunt căsnicia binecuvântată între bărbat și femeie și fecioria asumată! Așa a învățat Biserica dintotdeauna și așa mărturisim! Orice abatere de la această normă este în flagrantă contradicție cu Sfânta Scriptură și cu legile morale sădite de Dumnezeu în om! , a subliniat Episcopul Macarie al Europei de Nord.

Reamintim că joi, a apărut în spațiul public informația potrivit căreia Papa Francisc a vorbit în favoarea uniunilor civile între persoane de același sex.

Sunt copii ai lui Dumnezeu și au dreptul la o familie”, a spus el în documentarul intitulat „Francesco”, care a avut debutul la Festivalul de Film de la Roma.

Sute de persoane regretă schimbarea de sex. În Marea Britanie, o fundație consiliază copii cu vârste de 3 sau 4 ani, care au probleme de „identitate”

Autor
Sute de persoane regretă schimbarea de sex. În Marea Britanie, o fundație consiliază copii cu vârste de 3 sau 4 ani, care au probleme de „identitate”
Tipar
Articol
Topic
LGBTQ+ și Identitatea de Gen

Sute de tineri „transgen” caută ajutor pentru a se întoarce la sexul lor originar. O femeie care a trecut în 2018 printr-un astfel de proces spune că sunt mulți oameni care au făcut operații de schimbare de sex, iar acum regretă, relatează Sky News.

Charlie Evans, în vârstă de 28 de ani, s-a născut femeie, dar timp de zece ani s-a identificat mai bine cu a fi bărbat. Apoi s-a răzgândit și a urmat procesul de revenire la identitatea sexuală cu care s-a născut.

Numărul tinerilor care ar vrea să-și schimbe sexul este mai mare ca niciodată, dar auzim foarte rar despre cazuri de persoane care își regretă decizia. Nu înseamnă că nu există. Sunt persoane care nu se simt bine în pielea noului lor gen și atunci optează pentru o reinversare a procesului și pentru o întoarcere la sexul lor biologic. 

Charlie a trecut prin așa ceva și s-a hotărât să-și facă publică povestea anul trecut. Acum spune că este uluită de cât de multe persoane a descoperit că se află în aceeași situație.

„Vorbesc cu niște tineri de 19-20 de ani, care au făcut operații de schimbare de sex, iar acum își doresc să nu fi făcut-o, disforia lor nu a fost rezolvată: nu se simt bine nici cu noua identitate căpătată și nu știu ce opțiuni au acum”, a explicat Charlie Evans.

Discursul unui trădător - Cărtărescu: Interzicerea căsătoriei civile între homosexuali ar fi o discriminare

Tipar
Articol
Topic
Marxism și Corectitudine Politică

Familia tradiţională este un concept rătăcit în istorie, în vremea pe când femeia se ocupa doar de casă şi copii, iar bărbatul îi întreţinea pe toţi, consideră scriitorul Mircea Cărtărescu, invitat luni seara la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Polemica familie tradițională vs. căsătorii gay - ce a dat naștere unui referendum intern în USR - e un fel de hârtie de turnesol, care desparte două lumi și care reflectă o confruntare între două mituri existente doar în mintea oamenilor, niciunul ideal, niciunul perfect funcțional, spune Mircea Cărtărescu. E o ciocnire extrem de dureroasă pentru ambele părți și vine dintr-o uriașă frică de viitor, din sentimentul că viitorul e înspăimântător, a explicat scriitorul.

[VIDEO] „Înainte de ideologia LGBT oamenii știau cine sunt, acum nu mai știu”, spune o fetiță de 10 ani din Marea Britanie, suspendată de școală pentru că a cerut să nu participe la ora de educație LGBT

Autor
LifeSiteNews.com
Tipar
Video
Topic
Educație și Instruire
LGBTQ+ și Identitatea de Gen
Lupta cea bună

O elevă de 10 ani de la o școală din Marea Britanie a fost suspendată de la cursuri pentru o săptămână, deoarece a cerut permisiunea să absenteze de la lecțiile de ideologie LGBTQ, dedicate „pride month” (luna mândriei -luna iunie a fost confiscată de activiștii LGBTQ, la fel ca și culorile curcubeului, pentru a se făli cu orientarea lor sexuală prin organizarea de parade și alte manifestări care depășesc cu mult limita decenței și bunului simț, prin care sunt promovate și propagate în mod agresiv ideologia și stilul de viață LGBT).

„Înainte ca toată lumea să afle ce înseamnă LGBT, toți știau cărui gen aparțin, dar acum toată lumea este confuză și spun că sunt bisexuali sau transsexuali, deoarece sunt confuzi. Înainte toți erau foarte siguri cine sunt, dar acum nu mai sunt. Aceasta îi afectează și pe alți copii pentru că își pierd încrederea în sine și se întreabă de ce sunt această persoană și de ce nu ar putea să fie altcineva. Înainte ca toate acestea să se întâmple, oamenii știau cine sunt. Acum copiii se confruntă cu problema alegerii genului încă de la vărsta de 4 ani.”

Ați crede că acestea sunt cuvintele unui psiholog sau sociolog, însă este declarația lui Kaysey, o fetiță de numai 10 ani, foarte precoce, care a reușit în numai cîteva fraze să sintetizeze dezastrul, haosul și confuzia produse de extrem de nociva ideologie LGBT în rândul societății, și mai ales în ceea ce îi privește pe copii și adolescenți. Pe motivele prezentate mai sus Kaysey a avut curajul de a refuza să participe la orele de ideologie LGBT, iar pentru aceasta a fost pedepsită, împreună cu Farrell, colegul ei de bancă.

Eurovision România și "minunata lume nouă" sau ce inseamnă de fapt "vreau o țară ca afară"

Tipar
Articol
Topic
Anti-sistem
LGBTQ+ și Identitatea de Gen
Marxism și Corectitudine Politică

Nu m-am uitat la Eurovision România, dar ieri am citit acest articol "Eurovisionul discriminează în numele doctrinei LGBT. Doi membri ai juriului, un cuplu britanic homo, au acordat punctaj foarte mic pentru concurenta Laura Bretan, care a susținut familia, cea UNA, normală, tradițională, așa cum a lăsat-o Dumnezeu" și am verificat știrea aici.

Legat de acest subiect, public mai jos și sunt întru totul de acord cu postarea de pe contul de facebook a domnului deputat Daniel Gheorghe:

Discriminarea la care a fost supusă foarte tânăra artista, Laura Bretan, în cadrul concursului Eurovision este o nouă fațeta a "minunatei lumi noi" care se construiește in jurul nostru. Ideologia lgbt este o formă de expresia a noului mental totalitar care respinge din start concepte precum fix cele pe care le clamează în teorie și despre care propagandistii acestui nou curent al "luptei de clasă" postmoderne fac referire abuziv si excesiv : diversitate de idei si de valori, toleranță față de părerile altora, egalitate de șanse ori competiție liberă. Această formă de expresie revolutionara urmareste controlul arbitrar al valorilor societatii prin cucerirea centrului simbolic prin metode tipice mentalului bolsevic, nu există limite morale ori respect pentru demnitatea umană. In rest, atat această fata deosebit de valoroasă, Laura Bretan, cât și noi, ceilalți, avem obligația să tragem 2 concluzii clare: acest Eurovision este o ciudățenie de concurs pentru care chiar nu are niciun rost să ne agitam si care nu mai are de ani buni nicio legătură cu muzica iar pe de alta parte ideologizarea artei, pe filiera dogmatismului corect politic de data asta, trebuie combătută ferm și fără nicio nuanță, mai ales ca avem cu toții în minte aberatiile realismului socialist din trecutul nostru.

 

Comentariul meu: NO CONMENT dar mai bine "DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-NE PE NOI!"

Articole Recente