– Părinte, prin ce s-au distins unii Sfinţi, mai vechi şi mai noi, de au ştiut când vor muri, când se va întâm­pla cutare eveniment etc?

– Prin multă mărime de suflet, printr-o mare sim­plitate, smerenie şi credinţă. Nu-şi puneau în viaţa lor logica aceea care clatină credinţa. Mare lucru este credinţa! Vedeţi, şi Apostolul Petru prin credinţă a umblat pe apă. Dar de îndată ce a intrat logica, a început să se afunde[8]. V-am spus despre părintele Haralambie[9] care a trăit cu putini ani mai înainte în mănăstirea Kutlumusiu? Era un monah foarte simplu, harnic şi duhovnicesc. Când a îmbătrânit, o gripă pu­ternică l-a aruncat la pat şi medicul a spus părinţilor să nu se depărteze de el, că peste puţin timp îşi va sfârşi viata. Părintele Haralambie a auzit de sub pături şi i-a zis: “Ce spui? Eu nu mor dacă nu vin Pastile ca să spun: «Hristos a înviat!»”. Şi într-adevăr, au trecut aproape două luni, au venit Pastile, a spus “Hristos a înviat!”, s-a împărtăşit şi după aceea a murit. Acest bătrânel mărinimos devenise un copil adevărat al lui Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu şi-a hotărât ziua morţii sale.

– Părinte, cum se întăreşte credinţa?

– Credinţa se întăreşte cu ajutorul rugăciunii. Un om care nu şi-a cultivat credinţa sa de mic, dar are intenţie bună, o poate cultiva prin rugăciune cerând de la Hristos să-i adauge credinţă. Să cerem de la Hristos să ne adauge credinţă şi să ne-o mărească. Ce i-au spus Apostolii lui Hristos? Oare n-au spus: “Sporeşte-ne credinţa? Când spui “sporeşte”, înseamnă că te încredinţezi pe tine lui Dumnezeu. Pentru că de nu se încredinţează cineva pe sine lui Dumnezeu, ce să-i sporească Dumnezeu? Cerem de la Dumnezeu să ne sporească credinţa nu ca să facem minuni, ci ca să-L iubim mai mult.

Ca să se mărească credinţa în Dumnezeu toate ajută. Şi florile, şi lăcustele, şi stelele, şi trăznetele chiar. Toţi le vedem pe acestea, dar nu ne folosim toti, deoarece primim “telegramele”, gândurile ce ni le aduce vrăjmaşul. De pildă, de nu ar fi existat sarea, marea ar fi mirosit urât. Dar cel care cercetează aceas­ta în atelierul lui fără credinţă, nu se foloseşte, deoa­rece inima lui nu s-a curăţit de săruri. Dacă lucrează cineva cu mărime de suflet, cu gând bun, chiar şi cele mai anapoda le vede cu alti ochi, cu iluminare dum­nezeiască, şi îl slăveşte pe Dumnezeu.

Oamenii săraci, care sunt lipsiți și nu au ce să mănânce, dacă nu cârtesc, vor avea aceeași răsplată cu părinții care pustnicesc pe Athon sau la chiliile lor. Deoarece aceștia fac asceză cu voia lor și aceasta uşurează mult osteneala lor. Eu, de pildă, chiar dacă fac ceva, o fac cu voia mea și aceasta mă face să nu simt prea mult greutatea. Pe când acești nefericiți flămânzesc, fără să dorească aceasta și suferă mult. De aceea Dumnezeu se poate să le dea și mai multă răsplată decât pustnicilor.

Sf. Paisie Aghioritul

Părinte, odată ne-aţi vorbit despre bunica Sfinţiei Voastre…

Bunica mea era foarte vitează. Avea întotdeau­na cu ea, pentru siguranţă, un iatagan. Vezi, femeie văduvă cu doi copii, cum s-o scoată la capăt cu tur­cii? Ani grei!… Toţi se temeau de ea. Era ca un voi­nic. Odată, un hoţ s-a dus să fure noaptea dintr-o vie ce era aproape de cimitir. Şi pentru ca aceia care îl vor vedea să se teamă de el, s-a îmbrăcat cu o cămaşă albă până jos. Apoi a intrat în cimitir, aşa cum era cu cămaşa cea albă, şi umbla printre morminte. Atunci s-a întâmplat să treacă pe acolo bunica mea. Hoţul, de îndată ce a văzut-o, s-a trântit la pământ făcând pe mortul, ca s-o înfricoşeze şi să creadă că este stafie. Aceea însă s-a apropiat de el şi i-a spus: „Tu, dacă ai fi fost om bun, ai fi putrezit în pământ!”. Şi scoţând iataganul, a început să-l lovească cu mâ­nerul până ce l-a secătuit în bătaie. Nici nu ştia cine era. După aceea a auzit în sat că este schilodit cutare şi numai astfel a aflat cine a fost acela.

În vremea noastră, voinicii sunt rari. Oamenii sunt nişte fierturi. De aceea, dacă se va porni un răz­boi ‒ Doamne fereşte! ‒, unii vor muri de frică, iar alţii vor muri pe drum din pricina unei mici osteneli, pentru că s-au obişnuit cu traiul bun.

Pe staretul Paisie l-am cunoscut in anul 1969. Eram un grup de studenti si am vizitat Sfantul Munte in Saptamana Luminata.

In vremea aceea Staretul locuia la Chilia “Cinstita Cruce” de langa Manastirea Stavronikita.

L-am vizitat acolo si, asa cum stateam, unul dintre noi, care il cunostea, i-a spus:

– Gheronda, spune-ne ceva!

-Ce sa va spun, mai copile? Eu sunt un nimic. Ce puteti lua de la mine?

A doua oara cand am vizitat Sfantul Munte, am mers din nou la Staret.

Chilia lui era asezata intr-un loc, pe care, daca nu-l stiai, nu puteai s-o afli.

Pe atunci circula zvonul potrivit caruia chilia Staretului, dar mai ales bisericuta unde se ruga, raspandea buna mireasma.

Staretul nu-i tinea pe vizitatori multa vreme. Ceea ce imi amintesc din vremea cand s-a mutat de la acea chilie si s-a stabilit la Panaguda, a fost urmatoarea intamplare:

Odata, pe cand eram si eu acolo, a venit Parintele Placide, care mai inainte fusese catolic si care dupa aceea s-a botezat ortodox, a devenit monah si apoi ieromonah, si se gandea sa faca o manastire. Acesta l-a intrebat pe Staret ce ar trebui sa aiba tinerii care doresc sa devina monahi, infranarea sau rugaciunea? Si care trebuie sa fie crieteriile alegerii lor? Atunci Staretul i-a raspuns:

-Sa cauti la acesti tineri ravna pentru nevointa!

Parintele Placide i-a mai pus o intrebare, de data asta dogmatica:

– Care este diferenta intre ortodocsi si catolici?

Asa cum stateam cu totii afara in curte, Staretul l-a intrebat:

– Vezi aceasta casa?

– O vad.

– Daca scoatem mortarul care exista intre pietre, cu ce se vor mai tine ele? aceasta au facut catolicii. Au scos intaritura si au subrezit cladirea bisericii.

– Gheronda, dar ce se intampla cu protestantii? a intrebat din nou parintele Placide.

– A, acestia au fost mai “destepti”. Au scos si pietricelele ce existau printre pietrele mari, iar acum incearca sa le sprijine una de alta. Dar aceasta inseamna ca nu exista nicio cladire.

Astfel, in putine si simple cuvinte, Staretul a vorbit despre marile subiecte si diferente dogmatice.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul,

Marturii ale inchinatorilor

de Nicolae Zurnazoglu,

Ed. Evanghelismos, Bucuresti 2006

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, și iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.