PS Varlaam Ploieşteanu: Cea mai persecutată religie din întreaga lume este cea creştină

Autor
PS Varlaam Ploieşteanu
Tipar
Articol
Topic
Atitudini și Analize
Ortodoxia în Lume
Ortodoxia în România

PS Varlaam Ploieşteanul a vorbit, duminică, la slujba de priveghere oficiată în cinstea Sfântului Dimitrie, despre persecuţiile actuale îndreptate împotriva creştinilor şi a subliniat că religia creştină este cea mai persecutată la nivel global.

Peste 90% dintre cei care suferă pe motive de credinţă religioasă sunt creştini, a spus Episcopul vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, citând statisticile organizaţiilor care urmăresc pe plan global libertatea religioasă.

„De obicei când vorbim despre persecuţii ne referim la persecuţiile din Imperiul Roman, dar astăzi suntem martori la informaţiile care circulă pe toate canalele de ştiri despre o mulţime de creştini care sunt decapitaţi, arşi de vii, bunurile lor şi bisericile în care se închină sunt aruncate în aer în foarte multe ţări în care Biserica lui Hristos este persecutată”, a explicat PS Varlaam.

De-a lungul istoriei, a subliniat PS Varlaam, Biserica a trecut prin mai multe perioade grele, din care a ieșit victorioasă.

Părintele Justin Pârvu: Sfaturi la vreme de necaz, prigoană sau boală

Autor
Părintele Justin Pârvu
Tipar
Articol
Topic
Duhovnici și Învățături

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creştinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.

Fragment preluat din Învățăturile și minunile Părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu

Soluția Părintelui Justin Pârvu pentru vremuri de prigoană: întoarcerea la sate, la viața simplă și sfântă a țăranului

Autor
Maica Heruvima Fotini
Tipar
Articol
Topic
Duhovnici și Învățături

Să vedem însă soluțiile oferite de Părintele Justin, când profețea vremurile anevoioase prin care urma să treacă omenirea. De foarte multe ori îl auzeam pe Părintele sfătuind pe creștini, atât prin comunicatele publice, cât și prin îndemnurile personale, să își cumpere o bucată de pământ la țară, în preajma mănăstirilor eventual, unde să își poată construi o casă, pentru a se retrage în vremuri de restriște. Fiecare să cultive ogorul său, procurându-și astfel singur cele necesare traiului. Ne spunea că creștinii nu vor mai putea intra în biserici și nu vor mai avea unde să se spovedească și împărtășească. După cum vedem și astăzi, bisericile stau închise în plină democrație și în acordul tuturor, spre „folosul” umanității înspăimântate de contaminarea cu viruși. „Va trebui să revenim, spunea Părintele, la viața simplă a țăranului român de altădată. Țăranul român de altfel nu are nevoie de alt ajutor, decât de ogorul lui pe care trebuie să îl lucreze cu osteneala mâinilor lui și sudoarea frunții sale. Aceasta este de altfel și o poruncă biblică, nu? Dar românul nostru s-a puturoșit, s-a învățat cu comoditatea și aparența luxului acesta îmbietor. Stă în fața calculatorului și umple barurile noaptea”.

VIN ANI GREI, VOM AVEA ÎNCERCĂRI MARI. CREȘTINII VOR AVEA MARE PRIGOANĂ.

Autor
Cuviosul Paisie Aghioritul
Tipar
Articol
Topic
Apocalipsa - Vremurile din urmă

Parinte, spuneti-ne ceva despre Antihrist.

– Sa spunem mai bine despre Hristos… Cat putem, sa fim langa Hristos. Daca suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu exista duh antihristic acum? Rau face duhul antihristic. Si daca se va naste si un monstru antihrist si va face unele neghiobii, va fi luat in ras la sfarsit.

Articole Recente