– Părinte, prin ce s-au distins unii Sfinţi, mai vechi şi mai noi, de au ştiut când vor muri, când se va întâm­pla cutare eveniment etc?

– Prin multă mărime de suflet, printr-o mare sim­plitate, smerenie şi credinţă. Nu-şi puneau în viaţa lor logica aceea care clatină credinţa. Mare lucru este credinţa! Vedeţi, şi Apostolul Petru prin credinţă a umblat pe apă. Dar de îndată ce a intrat logica, a început să se afunde[8]. V-am spus despre părintele Haralambie[9] care a trăit cu putini ani mai înainte în mănăstirea Kutlumusiu? Era un monah foarte simplu, harnic şi duhovnicesc. Când a îmbătrânit, o gripă pu­ternică l-a aruncat la pat şi medicul a spus părinţilor să nu se depărteze de el, că peste puţin timp îşi va sfârşi viata. Părintele Haralambie a auzit de sub pături şi i-a zis: “Ce spui? Eu nu mor dacă nu vin Pastile ca să spun: «Hristos a înviat!»”. Şi într-adevăr, au trecut aproape două luni, au venit Pastile, a spus “Hristos a înviat!”, s-a împărtăşit şi după aceea a murit. Acest bătrânel mărinimos devenise un copil adevărat al lui Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu şi-a hotărât ziua morţii sale.

– Părinte, cum se întăreşte credinţa?

– Credinţa se întăreşte cu ajutorul rugăciunii. Un om care nu şi-a cultivat credinţa sa de mic, dar are intenţie bună, o poate cultiva prin rugăciune cerând de la Hristos să-i adauge credinţă. Să cerem de la Hristos să ne adauge credinţă şi să ne-o mărească. Ce i-au spus Apostolii lui Hristos? Oare n-au spus: “Sporeşte-ne credinţa? Când spui “sporeşte”, înseamnă că te încredinţezi pe tine lui Dumnezeu. Pentru că de nu se încredinţează cineva pe sine lui Dumnezeu, ce să-i sporească Dumnezeu? Cerem de la Dumnezeu să ne sporească credinţa nu ca să facem minuni, ci ca să-L iubim mai mult.

Ca să se mărească credinţa în Dumnezeu toate ajută. Şi florile, şi lăcustele, şi stelele, şi trăznetele chiar. Toţi le vedem pe acestea, dar nu ne folosim toti, deoarece primim “telegramele”, gândurile ce ni le aduce vrăjmaşul. De pildă, de nu ar fi existat sarea, marea ar fi mirosit urât. Dar cel care cercetează aceas­ta în atelierul lui fără credinţă, nu se foloseşte, deoa­rece inima lui nu s-a curăţit de săruri. Dacă lucrează cineva cu mărime de suflet, cu gând bun, chiar şi cele mai anapoda le vede cu alti ochi, cu iluminare dum­nezeiască, şi îl slăveşte pe Dumnezeu.

-Gheronda, ce influență va avea Comunitatea Europeană asupra Greciei?

-Ascultă! În America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul său și astfel s-a făcut acolo un covor din petice. În Comunitatea Europeană însă, țările care intră sunt covoare gata țesute. Iar aceste covoare, oricât ai încerca să le unești, niciodată nu se vor putea potrivi. Așadar, nu te teme de urmările nefaste venite din partea Comunității Europene. Țările Europei niciodată nu se vor putea uni deplin încât să ne poată vătăma. 

Atunci când uneori se discuta despre proorocia Sfântului Cosma Etolianul, care spune că turcii vor ajunge până la localitatea Hexamilia 36(În limba greacă acest cuvânt înseamnă șase mile), că va fi război între Grecia și Turcia etc., Starețul Paisie preciza:

-Lumea nu are minte. Și așa oamenii sunt astăzi ca niște legume fierte, dacă vor și auzi despre război, vor muri pe drumuri.

Oamenii săraci, care sunt lipsiți și nu au ce să mănânce, dacă nu cârtesc, vor avea aceeași răsplată cu părinții care pustnicesc pe Athon sau la chiliile lor. Deoarece aceștia fac asceză cu voia lor și aceasta uşurează mult osteneala lor. Eu, de pildă, chiar dacă fac ceva, o fac cu voia mea și aceasta mă face să nu simt prea mult greutatea. Pe când acești nefericiți flămânzesc, fără să dorească aceasta și suferă mult. De aceea Dumnezeu se poate să le dea și mai multă răsplată decât pustnicilor.

Sf. Paisie Aghioritul

„Odată, povesteşte Stareţul, au venit la coliba mea doi cato­lici. Unul dintre ei mi-a spus:

– Hai să spunem „Tatăl nostru”!

– Ca să spunem împreună, trebuie mai întâi să avem aceeaşi învăţătură. Dar între noi şi voi este o prăpastie mare.

Apoi mi-a spus:

– Dar ce, numai ortodocşii sunt aproape de Dumnezeu şi nu­mai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toată lumea.

– Bine, dar tu poţi să-mi spui câtă lume este aproape de Dum­nezeu? Aşadar, există diferenţe între noi. Fireşte, suntem copiii legitimi ai unui singur Părinte, dar unii locuiesc în casă, iar alţii rătăcesc pe afară.

– Să arătăm dragoste, mi-a spus după aceea.

– Astăzi dragostea pătimaşă [păcatul] a devenit modă, le-am zis.

– Şi asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iarăşi.

– Toţi vorbesc despre dragoste, pace şi armonie, dar toţi aceş­tia sunt dezbinaţi, atât în ei înşişi, cât şi în relaţiile cu ceilalţi. De aceea pregătesc bombe din ce în ce mai mari.“

Paisie Aghioratul

Părinte, odată ne-aţi vorbit despre bunica Sfinţiei Voastre…

Bunica mea era foarte vitează. Avea întotdeau­na cu ea, pentru siguranţă, un iatagan. Vezi, femeie văduvă cu doi copii, cum s-o scoată la capăt cu tur­cii? Ani grei!… Toţi se temeau de ea. Era ca un voi­nic. Odată, un hoţ s-a dus să fure noaptea dintr-o vie ce era aproape de cimitir. Şi pentru ca aceia care îl vor vedea să se teamă de el, s-a îmbrăcat cu o cămaşă albă până jos. Apoi a intrat în cimitir, aşa cum era cu cămaşa cea albă, şi umbla printre morminte. Atunci s-a întâmplat să treacă pe acolo bunica mea. Hoţul, de îndată ce a văzut-o, s-a trântit la pământ făcând pe mortul, ca s-o înfricoşeze şi să creadă că este stafie. Aceea însă s-a apropiat de el şi i-a spus: „Tu, dacă ai fi fost om bun, ai fi putrezit în pământ!”. Şi scoţând iataganul, a început să-l lovească cu mâ­nerul până ce l-a secătuit în bătaie. Nici nu ştia cine era. După aceea a auzit în sat că este schilodit cutare şi numai astfel a aflat cine a fost acela.

În vremea noastră, voinicii sunt rari. Oamenii sunt nişte fierturi. De aceea, dacă se va porni un răz­boi ‒ Doamne fereşte! ‒, unii vor muri de frică, iar alţii vor muri pe drum din pricina unei mici osteneli, pentru că s-au obişnuit cu traiul bun.

„Cei din lume se străduiesc să fie cumpătați mai ales în post. Să fim atenți mai cu seamă la patimile sufletului și apoi la cele ale trupului. Dacă punem pe primul loc nevoința trupească și nu ne luptăm să smulgem patimile din suflet, nu am făcut nimic. Un mirean s-a dus odată la mănăstire la începutul postului, iar acolo un călugăr l-a tratat cam tăios. Dar bietul om avea gânduri bune și-l îndrep­tățea. A venit la mine și mi-a zis: «Nu-l învinuiesc, părinte. Tocmai terminase postul său, care a durat trei zile!» Dacă ar fi postit duhovnicește în acele trei zile, ar fi dobândit o dulceață a duhului care l-ar fi făcut să-i vorbească omului acela cu bunătate. Dar el a exagerat cu egoism în nevoința lui și acum îi învinovățea pe alții”.

Care trebuie să fie direcția gândurilor noastre din timpul Postului Mare: „Să te gândești la Pătimirile și jertfa lui Hristos. Marele Post reprezintă o ocazie neprețuită de a te face părtaș la Pătimirile lui Hristos, prin pocăință și metanii, tăindu-ți patimile și reducând hrana pentru dragostea lui Hristos. Trebuie să ne folosim cât putem de mult de această arenă duhovnicească, ce ne oferă ocaziile și condițiile necesare pentru a ne apropia mai mult de Hristos Cel răstignit, pentru a primi ajutor și a ne bucura de Învierea Lui schimbați duhov­nicește. Să aveți putere în Marele Post, pentru a putea urca pe Golgota ca să-I fim alături Domnului în Sfintele Sale Pătimiri împreună cu Preacurata lui Maică și cu Sfântul Ioan Evanghelistul!”

― Sf. Paisie Aghioritul

- Părinte ce înseamnă lumânarea aprinsă?

- În puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi...

...

– Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop?

– O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: „Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoie”, în aceştia sunt cuprinşi şi viii şi morţii. Ştii câtă odihnă simt cei adormiţi atunci când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi etc.

Sf.Paisie Aghioritul