Primary tabs
Articole Recente
- Cuviosul Paisie Aghioritul: Când te rogi pentru cineva, postul și nevoința sunt condiții necesare...9 hours agoPostul şi nevoinţa sunt condiţii absolut necesare. Dar pentru ca rugăciunea să se facă în chip corect, trebuie să te doară pentru ceilalţi. Pentru că tipicul multor creştini din vremea noastră este să nu dorească să se mâhnească. Părinte, atunci când ne rugăm pentru un oarecare motiv serios, oare trebuie ca rugăciunea să fie însoţită de post? Nici nu mai încape discuţie. Acesta este ceva ce se impune. Postul şi nevoinţa sunt condiţii absolut necesare.
- 10 hours agoFrați creștini, Mergeți la Biserică, la Sfânta Liturghie, mărturisiți-vă și împărtășiți-vă cât mai des, cei ce nu aveți duhovnic, cautați-vă cât mai repede unul în dreapta credință, iar când nu ne vor mai lăsa în biserici la rugăciune, rugați-vă unde puteți și chemați duhovnicul acolo la voi pentru nevoile duhovnicești, Dumnezeu este pretutindeni. Pentru nimic în lume nu va vaccinați, refuzați purtatul măștii și feriți-vă de tot ceea ce va vor impune de acum încolo, pentru că totul va fi spre pieirea sufletului și înrobire. Renunțați la tot ceea ce va oferă ei în schimbul pecetei, la serviciu, la scoli, plimbări, hrana, etc, și nu vă lăsați copiii educați și manipulați de aceștia.
- 1 day ago
- 1 day 10 hours ago
- 1 day 11 hours agoVideo: Convulsii după vaccin Dezinformare oficială. Comitetul de vaccinare ascunde efectele adverse OMS: În ciuda vaccinurilor, nu vom avea imunitate de turmă în 2021.
- 1 day 12 hours ago– Parinte, cum sfatuiti poporul sa procedeze cu privire la aceste vaccinuri criminale care se vor impune cu forta, asupra copiilor nostri si asupra mamelor insarcinate, si poate pe viitor asupra tuturor?
- 1 day 17 hours agoPe vremea când Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moșnegi gârbovi sprijiniți în toiag și cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la ușile oamenilor la căderea nopții, iar de multe ori erau izgoniți. Odată i-a prins noaptea pe câmp și, odată cu ea, o ploaie care le-a udat veșmintele și i-a umplut de noroi. Și tot rătăcind ei, numai într-un târziu, au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâșie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Și au răspuns: – Oameni buni!
- 1 day 21 hours ago
- 3 days 13 hours agoMilostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai şi el este pe trotuar. Întrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur?
- 3 days 13 hours agoCei care vor lua vaccinul, se vor înstrăina de Dumnezeu, li se vor întuneca mintea, li se v-a strica inima și li se v-a slăbi voința. Își vor lua singuri osânda să îndure oboseala, necazuri, nevoi și dureri de tot felul. Harul Duhului Sfânt, se va scârbi și se v-a retrage definitiv din acești oameni. Prin acest vaccin și cele care vor mai urma, căci nu este unicul vaccin care se pregătește, se va rupe definitiv legătură dintre Dumnezeu și om.
- 3 days 18 hours agoPatriarhul Daniel evită să se vaccineze anti-Covid, până când medicul său îi va da acceptul. Într-un răspuns în exclusivitate pentru STIRIPESURSE.RO, de la purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, se știe sigur e că nu va fi un moment public, dar va fi anuntat oficial de Patriarhie.
- 3 days 18 hours agoÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dat marți seară un interviu la Antena 3 despre provocările la care a fost supusă Biserica în timpul pandemiei de coronavirus și a răspuns nedumeririlor legate de închiderea lăcașurilor de cult, îngrădirea pelerinajelor și a sărbătorilor, încercarea de a presa Biserica să se amestece în campania de vaccinare, relația dintre autoritățile statului și ierarhia bisericească, precum și dintre Patriarhie și Arhiepiscopie.
- 3 days 18 hours agoBiserica națională a comunicat recent prin Cancelaria Sfântului Sinod că a transmis vinerea trecută către toate eparhiile din țară broșura informativă Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură, oferită Bisericii Ortodoxe Române prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte din partea Președintelui Comitetului național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-Cov-2.
- 4 days 10 hours agoNu există îndoială că trăim vremurile cele din urmă! Și una dintre cele mai puternice mărturii este faptul că toți credincioșii și necredincioșii prevăd limpede, chiar în ignoranța lor că ceva se pregătește și ceva foarte serios urmează să se întâmple. Sunt siguri că se finalizează un eveniment decisiv pentru istoria lumii în taină deplină. Mai mult sau mai puțin, așa simțim toți!
- 4 days 20 hours agoDE MARIAN GHIȚEANU, 11 IANUARIE 2021 O campanie, agresivă și ineficientă în același timp, se derulează de mai multe săptămâni, pe toate canalale TV. Un grup de medici, atent selecționați în programul guvernamental de propagandă, încearcă să convingă poporul să se vaccineze împotriva virusului mondial. Doar atât. Nici o campanie despre eventualele efecte adverse ale vaccinului, nici o campanie de informare despre eventualele contraindicații ale vaccinului. Nici o campanie despre imunizarea organismului, care ar putea salva vieți, după cum explică specialistul Virgiliu Gheorghe în Studiul său publicat de ImunoMedica.
- 4 days 22 hours agoMă numesc Alexandru Chiorean și mă mustră conștiința să nu zic ceea ce am pățit în anul 2018 prin luna August în postul Adormirii Maicii Domnului. Am mers la o Mănăstire pentru a ne spovedi, eu, soția și fina noastră. Ajunși la Mănăstire spre seară, am întrebat pe cineva unde este Părintele? Ne-a răspuns că este la trapeză și vine în scurt timp. Noi ne-am așezat în tăcere, în fața chiliei Părintelui unde spovedea pe niște scaune. Menționez că eram în jur de 25-30 de persoane care îl așteptam. S-a așezat o liniște deplină, toți așteptându-l pe Părintele.
- 5 days agoMai întâi ne vor inunda cu hârtii, adică cu multe acte, înainte de pecete. Nu vor pezenta pecetea de la început pentru că nimeni nu o va accepta. Aceste acte parcă lipsesc pe om de minte. Abia apoi, omul lipsit de minte va primi pecetea. Vor fi multe numere ca omul să nu înţeleagă că este semnul 666. Persoanele cu mintea deschisă, vor calcula şi vor afla, ceilalţi nu vor înţelege nimic.
- 5 days ago
- 5 days 18 hours agoBuletin biometric (cu card de sanatate incorporat) Dupa cum stiti, România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului 2021. Cărțile de identitate cu cip vor conţine şi date biometrice. Autoritățile se gândesc să includă în noua carte de identitate electronică și cardul electronic de sănătate, iar ulterior și alte servicii: VIDEO: Buletinele cu CIP, obligatorii din 2021. Ce probleme pot avea românii care nu își fac cărți de identitate electronice
- 6 days ago
- 6 days agoMa uit si ma crucesc la cate unii care se dau rotunzi la televizor ca ei s-ar arunca in primul ac care l-ar vedea in fata, ca sa se vaccineze. Aruncati-va fratilor! Cine va opreste?!? Chiar e nevoie sa va laudati cu asta? Ma mai agreseaza si cei de la Guvern cu clipurile publicitare contractate la televiziuni, menite sa ne spuna zi de zi, din ora in ora - cat de sigur e vaccinul de la noi si cum se vor vaccina ei la primul colt - pentru ca stiu ca totul e contra cost si niciunul din personajele care dau din gura acolo cat mai persuasiv cu putinta habar nu are despre ceea ce vorbeste si o face din interese pecuniare. Guvernul va baga milioane de euro in presa, anul acesta, ca sa vi se spuna ce bine e sa va vaccinati.
- 6 days 14 hours ago„Ce-i mai principal, dragă! Să facem prima dată ce-i mai principal.” „Mânca-v-ar raiul! Raiul desfătării!” „Hristos a înviat în sufletele noastre!” „Ştie Domnul de ce avem nevoie. Dă-ne, Doamne, ce avem nevoie!” „Nu vreţi să fiţi scrişi cu litere de aur în cartea vieţii?” „La voi, cât e ceasul? Trebuie să ştim, dragă, pe ce lume trăim!” „Oblu, dragă, să mergem oblu!” „Degeaba vrei, dacă nu se poate!” „Ce nu se poate, nu se poate!” „Ce-i mai principal, dragă?
- 6 days 15 hours agoLa 3 zile după ce a primit prima doză, a observat o purpură trombocitopenică (pe piele) cu apariția a multiple vase sparte și vânătăi. S-a prezentat imediat la Urgență unde analizele au reliefat un nivel ZERO al trombocitelor, trombocite care în mod normal sunt de ordinul sutelor de mii (150 000-450 000). Trombocitele sunt celule care există în sânge și care au rol în coagularea acestuia. Cu cât nivelul lor este mai redus cu atât riscul de sângerare este mai mare. În ciuda tuturor eforturilor medicilor de pretutindeni de a-l salva, nicio încercare de creștere a nivelului trombocitar nu a dat rezultate, astfel că la aproximativ 2 săptămâni de la vaccinare, Dr Gregory Michael s-a stins din viață datorită unu șoc hemoragic.
- 6 days 16 hours agoÎntr-un comunicat oficial, Biserica Ortodoxă de stil vechi din România, avându-l ca reprezentant legal pe ÎPS Mitropolit Vlasie Mogârzan, confirmă respingerea noului vaccin împotriva Coronavirusului. Această respingere are ca temei anumite „motive religioase”, dar și precizarea că acest vaccin nu ar fi fost testat îndeajuns. În același comunicat, credincioșii sunt sfătuiți să urmeze acest exemplu. Voi ce părere aveți despre această decizie a celor de stil vechi? Mai jos atașăm documentul oficial transmis de Biserica Ortodoxă de stil vechi din România.
- 6 days 16 hours agoMonahul Filotheu Bălan, cunoscut exeget, editor și autor de lucrări patristice, fost secretar personal al Părintelui Justin Pârvu, a susținut la Mănăstirea Petru Vodă, săptămâna trecută, predica de Sfântul Vasile cel Mare, pentru a întâri pelerinii și frații întru credință în Noul An. Cu această ocazie, în încheierea predicii, s-a referit și la problema fierbinte a României, în ziua de azi și, probabil, și de mâine: vaccinurile. Redăm aici fragmentul de final, transcris, cât și în format audio.
- 6 days 16 hours agoArhim.
- 1 week agoÎNTREBAREA 1 Părinte, acum în ultima vreme le cereți tuturor părinților care au copii mici să-i facă să se roage pentru țara noastră, dar și pentru întreaga lume. Există un motiv special pentru tine să faci asta?
- 1 week 1 day agoCalinic al Argeșului nu a auzit de îndemnul Patriarhiei de a nu face propagandă vaccinului? Cu ce l-a năimit mafia farmaceutică sau cât de mult l-a înșelat vrăjmașul diavol ca să spună asemenea aberații? Să i se ceară lui sufletele și viețile pierdute de cei care se vor vaccina!
- 1 week 1 day agoUn asistent medical din județul Constanța a murit la scurt timp după ce i-a fost administrat vaccinul anti-COVID. Bărbatul a fost vaccinat luni, iar în noaptea de marți spre miercuri bărbatul și-a pierdut viața. Bărbatului i s-a făcut rău în noaptea de marți spre miercuri. A sunat imediat la ambulanță, acuzând dureri toracice puternice. Un echipaj de pe Ambulanță a sosit în scurt timp la domiciliul acestuia. A fost preluat de medici pentru a fi transportat la spital, însă a murit în drum spre unitatea medicală.
- 1 week 2 days agoDumnezeu să ne ocrotească!
- 1 week 2 days ago„Românii nu vor să fie cobaii nimănui! Opriți experimentele pe români! Numai Adevărul ne poate face liberi, iar în afara lui riscăm primejdia autodistrugerii!”. Acesta este un fragment din scrisoarea deschisă anti vaccinare redactată de reprezentanții Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România. Scrisoarea este semnată de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, îndrumător de doctorat în cadrul Facultății de Teologie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în calitatea sa de președinte al Federației. Sunat de reporterii Turnul Sfatului pentru a-și spune punctul de vedere, preotul a refuzat să comenteze.
- 1 week 2 days ago
- 1 week 2 days agoMitropolitul Neofit de Morphou, explică în acest videoclip faptul că virusul actual este doar începutul unei serii de evenimente și că trebuie să folosim aceste vremuri ca practică pentru ceea ce urmează. El continuă să sublinieze că încercările menite să trateze acest virus sunt de fapt dăunătoare și vor duce la oameni modificați genetic în același mod în care există alimente modificate genetic. „Să aveți mulți ani binecuvântați și să continuați să vă rugați, spunând: „Dă-mi, Hristoase, credința și răbdarea sfinților!”
- 1 week 2 days ago
- 1 week 2 days agoPrin acest vaccin, va începe prigoana, prin acest vaccin vor veni multe rele în lume, pentru că cei care se vor împotrivi vor fi privați de multe lucruri.
- 1 week 2 days agoȚineți minte cum arată cărțulia asta! În curând o să o regretăm. Coarda corectitudinii politice, întinsă la maxim, se va rupe. Trendul discriminării pozitive în favoarea minoritarilor se va întoarce împotriva lor - ce a fost aseară la Washington a fost un fel de început al sfârșitului, similar cu atacul lui Hitler asupra Reichstag-ului, in 1933. S-a văzut ce consecințe au decurs de acolo. Cei care au suferit și murit au fost oamenii nevinovați, minoritari sau nu. Cei care au câștigat au fost regizorii, aceeași care au inventat corectitudinea politică.
- 1 week 2 days agoTroparul, glasul al 4-lea Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește. Condac 1:
- 1 week 2 days ago
- 1 week 2 days agoTreizeci de ani de post şi rugăciune! Acestea nici fiarele munţilor nu le pot îndura. Leul îşi potoleşte foamea şi răcnetul său străbate pustia Frunzele copacilor plâng la adierea vântului Dar tu nici plîngi, nici răcneşti, nici suspini Iar plângerea ta pustia nu o aude. Spune-mi, oare om eşti? Şi numele tău care este? Cu oamenii vreodată vei dori să grăieşti? Eu sunt glasul, glasul, glasul ce vesteşte pre Cuvântul Fiilor lui Israel; fost-am trimis să strig Pocăiţi-vă, popoare, căci iată, Stăpânul vine, Aduceţi roadă bună, fiecare după puterile voastre.
- 1 week 2 days agoSfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2) Biserica a inchinat Sfantului Ioan sase sarbatori.