Sursa: Romania Libera - Friday Edition26 Oct 2018 Ciprian Voicilă

Un nebun pentru Hristos este cineva care, dintr-o iubire ardentă pentru Dumnezeu, mimează comportamentul alienaților mintal, pentru a atrage asupra lor judecata, ocara, batjocura, uneori bătăile semenilor. În acest fel, nebunul întru Hristos își războiește mândria – cea mai primejdioasă patimă pentru orice creștin care tânjește după viața veșnică. Un astfel de om a fost cuviosul Gherontie.

Un nebun pentru Hristos este cineva care, dintr-o iubire ardentă pentru Dumnezeu, mimează comportamentul alienaților mintal, pentru a atrage asupra lor judecata, ocara, batjocura, uneori bătăile semenilor. În acest fel, nebunul întru Hristos își războiește mândria – cea mai primejdioasă patimă pentru orice creștin care tânjește după viața veșnică.

Nebunii pentru Hristos sunt specifici tradiției creștine ruse, dar și celei grecești. Cel mai cunoscut dintre ei, Andrei cel Nebun pentru Hristos „a strălucit în Constantinopol”. La ruși au și un nume specific: iurodivîi. Poporul pravoslavnic îi iubea nemăsurat fiindcă nebunii întru Hristos vorbeau pe limba lui, iar din punct de vedere social ei proveneau, de regulă, din rândurile urgisite ale mujicilor. A rămas de pomină întâlnirea dintre Ivan cel Groaznic și Fericitul Nicolae din Ținutul Pskovului. Țarul însetat de sânge, după ce trecuse prin foc și sabie Novgorodul, chiar la începutul Postului Mare, intră în Pskov, animat de aceleași porniri ucigașe. Nebunul Nicolae îl întâmpină călare pe un băț și îl îmbie fără pic de frică: „Ivanușka, Ivanușka, poftim de gustă din pâine și sare, nu mai bea sânge de om!”

Retrăgându-se într-o chilie cu țarul cel cumplit, la refuzul acestuia de a mânca bucata de carne crudă pe care nebunul i-o așezase în față, pe motiv că țarul ar fi creștin și nu se hrănește cu carne în post, Fericitul Nicolae îi replică: „Faci mai rău, mănânci și bei carne și sânge de om și ai uitat nu numai de post, ci și de Dumnezeu”.

La noi, la români, fenomenul nebuniei întru Hristos este rar. Am cunoscut, odată, un asemenea om: pe Cuviosul Gherontie, născut la data de 4 noiembrie 1934, în satul Viscri, pe lângă Rupea. Un bătrân (gheronda, l-ar fi numit grecii) călugărit la Mănăstirea Ciolanu, care după decretul din 1959, când mii de monahi au fost alungați din mănăstiri, a fost nevoit să părăsească Mănăstirea Ciolanu și să pribegească dintr-un loc într-altul. Pentru curajul de a-și mărturisi credința în plin regim comunist-ateu, a fost închis o vreme la Aiud și prin diverse spitale de psihiatrie. Cunoscuții săi povestesc o întâmplare petrecută pe vremea regimului ceaușist: Cuviosul l-a așteptat pe Nicolae Ceaușescu în centrul civic al Bucureștiului și i-a strigat de la depărtare, profetic: „Dacă nu vei crede în Dumnezeu, aceștia te vor împușca!”.

Citește în continuare

Părintele Cleopa Ilie:

"Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului.

Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului.

În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei.

Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani.

Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.

Ea este a patra față duhovnicească din ceruri."

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)

Am avut încredere ca părintele ne ajută

Mă numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in localitatea Botoșani, actual locuiesc in Italia. Încerc cât mai pe scurt să vă scriu despre minunea pe care părintele Ilie Lăcătușu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, când, disperata de situația financiară în care ne găseam – rămăsesem fără serviciu eu și soțul, aveam o fată studentă, căsătorită, care aștepta un copil, ginerele și el era student dintr-o familie modestă, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu multe datorii in spate, am inceput a bate drumurile manastirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat mereu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si plata slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la manastirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si acum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita rugaciunilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat minunea. Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la duhovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Botosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recomandarea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai auzisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat mare importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bineinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si atunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat rugaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la parintele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bucuresti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost repetat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am facut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ignoranti!!! (Iarta-ma, parinte!)

Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa credem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma indemna sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg imediat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moastele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Acolo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de ordinul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din familie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute persoane straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreodata. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lucrat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele legale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chirie.

In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in tara, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i multumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dumnealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o contactam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum reuseste sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Odata era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoana Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine doua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion rugaciunile” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avionului am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe deasupra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si care a scuturat avionul din toate incheieturile, de au incremenit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Maicii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut incredere ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt binecuvantate de parintele Ilie.

Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru ajutorul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.

Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.

(Tatiana Tatarcan)

Citește în continuare

Maria

Azi cinstim pe Maria. Maria din Magdala. O femeie incredibil de frumoasă. Misoginii de mai târziu au încercat să o confunde dinadins cu femeia desfrânată. Nu știm asta. Știm din Evanghelii că Hristos scosese din ea șapte demoni.

Din clipa în care dracii au zburat departe de inima ei, Maria a simțit un gol imens în suflet, pe care l-a umplut, ca pe un ulcior, cu dragostea pentru Dumnezeu.

L-a urmat cu credincioșie pe Învățător pe drumurile Galileii, împreună cu o mână de femei mironosițe. A ascultat atentă cuvintele care ieșeau din gura Cuvântului. A simțit adierea de lumină a minunilor, cutremurul de iubire care unea iarăși cerul cu pământul, în mâna sfântă a lui Iisus. În inima ei s-a aprins foc mare, de dor, de durere pentru trecutul deșert, de iubire nesfârșită pentru Dulcele Vindecător. Mergea peste tot după Dânsul. Flămânzea, înseta, cădea de oboseală, dar era mereu acolo, lângă picioarele Celui ce zidise pământul. Varsă un alabastru cu mir pe capul lui Iisus și plânge pe picioarele Lui.

La prinderea lui Iisus, intră în Sinedriu, se bagă în față strigând și plângând pentru Cel plin de sânge si de răni. Merge în fața Pretoriului și îl asurzește pe Pilat, cerând eliberarea Celui ce slobozește lumea din moarte. E pe drumul Crucii, se sfâșie pe sine în spatele Omului cu Crucea în spate, plânge cu mii de lacrimi, sărută Sângele mântuitor, îi mângâie fruntea plină de spini Celui ce zâmbește în prunci. E lângă Cruce, se sfarâmă de durere sub rănile lui Dumnezeu, ascultă gemetele de moarte ale Vieții. Înnebunește de suferință văzându-l dându-Și Duhul și încremeneste sub Cruce ca o stană de piatră a durerii. Îl îngroapă în lacrimi pe Mântuitor cu Iosif și cu Nicodim. Umblă în inima nopții pe la mormânt cu miresme, dă la o parte gărzile brutelor. Vede mormântul gol. Inima ei devastata de durere bate asurzitor. Începe să înțeleagă teologia cerurilor în iubire. Dăruitorul de viață nu poate sta în groapă. Învietorul lui Lazăr nu poate zăcea pe piatră. Împodobitorul galaxiilor nu poate fi strâns mereu în giulgiuri de in. Și în timp ce caută prin grădină trupul lui Iisus, însusi Grădinarul universului i se arată, o strigă pe nume, impregnează inima ei de Focul cuvintelor Lui. Se aruncă să îl îmbrățișeze, dar e oprită de slava de har a Învierii. E prima care-L vede înviat, care-L simte, care i-a simțit durerea pe Cruce. E întocmai cu Apostolii. Vestește Învierea. Convinge prin lacrimi pe oameni de Viața lumii. Mâna ei, la Simonopetra, în Athos, e caldă mereu, iar în Vinerea Mare arde de durerea Celui pe care L-a iubit. De-am avea și noi o picătură din focul inimii ei, am arde spinii păcatelor din noi intr-o clipită.

Sursa: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02zAv7jSDJ6W3vhkztRA64BsNx17kxPBBy1zrTQGwJ4hPLgYASxpbsbLCDH7zSy39cl&id=751651100

''Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă șarpele peste păsări sau peste iepurași ca să-i paralizeze si să-i înghită fără a se împotrivi. Diavolul, atunci când vrea sa lupte un om, trimite mai întâi un drăcușor “anestezist”, ca să-l facă pe om nesimțit, după care merge el însuși și-l cioplește, si face din el orice vrea… Dar înainte merge “anestezistul”. Ne face injecție cu nesimțire și uităm de grija mântuirii.'' - Sfântul Paisie Aghioritul

Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire.

Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

Omul care se teme de Dumnezeu e mai presus de toţi înţelepţii lumii.

Munca fără rugăciune este servilism. Rugăciunea fără muncă e cerşetorie.

Am prăşit destul pe ogorul vostru, trebuie să mai prăşesc şi pe ogorul meu! Trebuie să mă rog ca să smulg buruienile din inima mea.

Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare... Şi când simţi că s-a gătat, iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare ...

Când este boală pe faţa pământului sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos, sau câte boli trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor părinţii, mor fraţii şi surorile şi se despart unii de alţii, Ea le aduce scăpare.

Nimeni nu are putere să aducă sănătate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Căci Maica Domnului, ca o Maică preabună, cade iar în genunchi şi se roagă:

„Doamne, trimite sănătate şi fă văzduhul să le fie sănătos! Doamne, ridică osteneala şi durerea de pe vă­duve şi de pe copii, de peste sărmani şi de peste tot omul, că sunt mulţi, Doamne, care mă cheamă în ajutor şi voiesc ca prin rugăciunile mele să capete mila şi îndurarea Ta.”

Şi aşa boala şi molima şi orice altă durere, încetau cu darul Lui Hristos, când nici doctorii nu mai ştiau ce să facă cu atâţia morţi, cu atâţia răniţi, cu atâţia care transmit boală. Iar Maica Domnului se străduieşte ca pe toţi să-i facă sănătoşi şi pe toţi să-i mângâie.

(Părintele Cleopa Ilie, Predici la sărbătorile de peste an, Editura Christiana, 2001, p. 52)

Ipocrizia lui Viktor Orban poartă numele ,,Timpul păcii", titlul Universității de la Băile Tușnad. Pacea pentru Viktor Orban înseamnă să se afișeze fălos și provocator cu harta Ungariei "Mari" de gât prin România? Pacea lui Orban înseamnă să o trimită pe președinta Ungariei în România să vopsească bornele de hotar care configurau harta Dictatului de la Viena în culorile steagului Ungariei și să inaugureze statuiile ocupației? Pacea premierului Ungariei înseamnă ca ministerul apărării din Ungaria să finanțeze în timpul mandatului său, 550 din 600 de cruci cu însemne maghiare ridicate fără aviz ONCE și fără nici măcar informarea Ministerului Apărării Naționale din România, încălcându-se astfel in mod deosebit de grav tratatul bilateral? Trimișii lui Orban in România, la Valea Uzului și Dărmănești din partea aceluiași minister al apărării din Ungaria pentru a "rezolva" problema Valea Uzului înseamnă tot pace? Am vazut cum au rezolvat-o. Timpul păcii lui Orban înseamnă și declanșarea unor procese penale pentru cei care au restabilit onoarea și însemnele de căpătâi creștine pentru Eroii noștri, ai Armatei Române? Timpul păcii lui Viktor Orban înseamnă cumva timpul reconfigurarii granițelor unor state, sprijinul pentru Rusia în speranța că s-ar crea un precedent favorabil Ungariei pe "subiectul" Transilvania? Desigur, bocetul în privința tratatului de pace de la Trianon, se înscrie tot în acest "timp". Am spus întotdeauna că noi nu ne confruntăm în principal cu UDMR, care este doar o unealtă, ci direct cu statul ungar. Presiunile care se exercită acum direct din partea oficialilor de la Budapesta pentru a ne opri să ajungem la Băile Tușnad confirmă acest lucru.

Întreaga politică externă si bună parte din cea internă a guvernului de la Budapesta are ca principal obiectiv strategic Transilvania. Într-o primă etapă co-suveranitatea, apoi autonomia teritorială pe zona Dictatului de la Viena și în ultimă fază anexarea acesteia la Ungaria. Fiecare forint investit în Transilvania pe fiecare palier, economic, educațional, cultural, religios, social, este investit în acest scop. Nu este un act de "caritate", nici unul principal economic, ci unul de război hibrid. Este vorba de sute de milioane de euro prin care acest război atipic se susține în cadrul asa zisului "Timp al păcii", inclusiv prin alianțele externe.

Stimate domnule-tovarăș Viktor Orban, un real timp al păcii înseamnă recunoașterea deplină și aniversarea în Ungaria a Tratatului de la Trianon, prin care, ce să vezi, Ungaria a devenit un stat. Mai înseamnă omagierea de către guvernul dumneavoastră care se declară anticomunist, a eroilor Armatei Române care v-au eliberat de regimul bolșevic Bela Kun în 1919, regim nefast impus de...Moscova! Aceeași eroi ai Armatei Române au luptat și la Valea Uzului în 1916, aceeasi eroi, pe care voi vreți să îi lăsați fără cruci de căpătâi.

Timpul păcii ar mai însemna ca subordonații dumneavoastră din UDMR să participe activ la sărbătorirea Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, să cânte împreună cu noi Imnului Național al statului român, nu să arboreze steaguri negre de doliu pe la Târgu-Secuiesc sau Sfântu-Gheorghe pe clădirile primăriilor, adică ale unor instituții din România. Timpul păcii înseamnă că toți oficialii guvernului dumneavoastră, precum si subordonații din UDMR, să înceteze cu declarațiile iredentiste, înseamnă să faceti vizite oficiale în România și nu jocuri ieftine de imagine și nu în ultimul rând ar înseamna să vă cereți scuze public pentru jignirile aduse anul trecut la Băile Tușnad la adresa unor cetățeni români. Timpul păcii înseamnă Crucile Eroilor Români la Valea Uzului, respect sincer reciproc, oprirea oricăror forme de iredentism, eliminarea din politica dumneavoastră a conceptului de cosuveranitate, autonomie teritorială.

Sursa: https://t.me/FratiaOrtodoxa/2482

Aceștia sunt cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicați cu trupul la cer.

Despre ridicarea lui Enoh la cer, aflăm din Sfânta Scriptură, astfel: "Și a umblat Enoh cu Dumnezeu și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase (adică îl luase la Sine. Verbul metatithemi înseamnă nu numai a muta, a strămuta, a schimba locul, ci și a preface, a transforma, a trece ceva sau pe cineva dintr-o stare de existență în alta. De aici exegeza asupra misterului în care Enoh a fost strămutat)" (Facere 5, 24).

Despre ridicarea lui Ilie la cer, aflăm tot din Vechiul Testament, astfel: "Și a fost că-n timp ce mergeau, și vorbeau, iată, un car de foc și cai de foc i-au despărțit unul de altul (adică Ilie de Elisei): în vârtej de vânt, Ilie era luat prin ridicare, ca și cum ar fi fost la cer" (4 Regi 2, 11).

Aceștia, adică Enoh și Ilie vor fi trimiși de Domnul pe pământ, pentru a-L predica oamenilor pe Hristos. Acești doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimiși de Dumnezeu, fiind luați cu totul cu trupul la cer.

Când vor predica ei cu mare putere și vor înfrunta pe Antihrist trei ani și jumătate, cât va împărăți el, Sfinții Enoh și Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari și semne în Ierusalim că să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Enoh și Ilie.

Vor întoarce inimile către fii și sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul și-i va vedea toată lumea. Și acestea sunt scrise de aproximativ 2000 de ani la Apocalipsă 11, 3-11. În lupta cu Antihrist, ei vor fi răpuși și omorâți, dar după trei zile și jumătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor va cădea frică mare(Apocalipsa 11, 3-11).

TROPARUL SFÂNTULUI PROOROC ILIE TEZVITEANUL 20 IULIE - Glasul 4:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie, Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, gonește bolile și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri. Amin. Sfinte Proorocule Ilie Tezvitene, roagă-te Lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Amin.

Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan.

A trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, care îşi luase de soţie o feniciană, Izabela din Sidon, închinătoare la Baal.

Ahab a părăsit credinţa iudeilor şi a devenit şi el închinător la idoli, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe. Atunci, ridicându-se Sfântul Ilie, a venit la curtea regelui şi îl mustra pe acesta pentru rătăcirea lui, prevestindu-i că se va abate asupra ţării o foamete mare ce va ţine trei ani şi şase luni.

După această perioadă, Sfântul Ilie s-a reîntors la Ahab şi cu jertfa adusă pe muntele Carmel, jertfă asupra căreia Dumnezeu a trimis foc din cer, Prorocul a dovedit că străvechea credinţă pe care el o apăra era credinţa cea adevărată. Poporul văzând minunea pogorârii focului din cer, prinzând pe slujitorii lui Baal, i-a ucis.

Prorocul Ilie a mai făcut şi alte minuni: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe Horeb. Prin vrerea Domnului a fost ridicat cu trupul la cer, netrecând prin moarte. Sfântul Ilie va reveni pe pământ la sfârşitul veacurilor, îl va mustra pe Antihrist şi va fi omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul Hristos.

Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh.

Aceşti doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh.

Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta. Şi se întrebau oamenii: „Cum o să-i vadă pe Enoh şi Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o să-i audă în America?” Acum, dacă ar predica, îi vede la televizor toată lumea şi îi aude la aparate toată lumea.

Cum să nu! Dumnezeu ştie toate, ca şi cum ar fi venit. Când vor predica şi vor face minuni, tu ai să te uiţi aici şi ai să-i vezi cum fac minuni, cum învie morţii, şi ai să auzi de aici ce predică Enoh şi Ilie şi cum mustră pe Antihrist, când va împărăţi peste toată lumea, timp de 1260 de zile.

• Să fii orb fată de cele trupești, ca să le poţi vedea pe cele duhovnicești.

• Surd la cele lumești, ca să le auzi pe cele dumnezeiești.

• Nesimţitor faţă de cele materiale, ca să dobândești simțirea cercetării harului.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul (1912 – 1998) a fost ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul.

Spre deosebire de ceilalţi ucenici ai lui Gheron Iosif care au preluat conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a ales isihia, rămânând retras în pustia Katunakiei.

Starețul Efrem Vatopedinul - Despre acrivia conștiinței Părintelui Efrem Katunakiotul

Într-o bună zi, l-a vizitat la chilie un tânăr judecător care i s-a plâns că serviciul său acaparant îl împiedică să se roage.

Minunatul stareț i-a spus, zâmbind:

„Îți voi arăta eu. Apoi părintele Efrem și-a lăsat alături rucodelia, s-a ridicat în picioare și apropiindu-se de chiuvetă a spus: Este dimineață și te-ai trezit din somn. După aceasta starețul a dat drumul la apă și cu mișcări simple a început să-și spele mâinile și fața, repetând cu o voce dulce și rugătoare: Doamne, Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Apoi s-a șters cu prosopul, continuând rugăciunea și cu chipul său luminos s-a întors către tânăr, întrebându-l: - Aceasta poți să o faci? - Ei, părinte, cum să nu pot, a mărturisit acela dezarmat. - Însă fii atent, a continuat starețul. Să o faci în fiecare zi, iar nu o zi da și una nu, căci Sfântul Isaac Sirul spune: E o mare putere în mica faptă bună, ce stăruie mereu. Și încă ceva, a adăugat starețul, după ce s-a așezat pe scaun și se pregătea să-și continue rucodelia. În sala de procese, unde ești judecător, se află vreo icoană a Mântuitorului Hristos sau a Maicii Domnului? - Da, se află. Așadar, înainte de începerea procesului să te întorci către icoană și să spui: Hristoase al meu, luminea­ză-mă să nu nedreptățesc pe nici unul dintre acești oameni. Poți să faci aceasta? - Da, părinte, pot să fac. Eftimie, nu trebuie să devii judecător plin ca să te poți ruga lui Dumnezeu, i-a spus starețul zâmbind”.

Sfântul Efrem Katunakiotul îi îmbărbăta pe mirenii înglo­dați în griji:

„Dacă eu în liniștea Katunakiei spun o sută de ­rugăciuni pe zi, iar voi în zarva orașului și a îndatoririlor pe care le aveți la serviciu și în familie spuneți trei rugăciuni, suntem egali”. Această remarcă ascundea în spatele ei o expe­riență duhovnicească profundă: „Dacă omul se obișnu­iește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet, încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.

Sfântul Stareţ Efrem Katunakiotul sfătuia:

„Ajung cele cinci cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, milu­iește-mă. Dacă vei spori în rugăciune, singur vei tăia și celelalte cuvinte, din pricina dorinței arzătoare a sufletului și vei spune: Iisuse al meu, miluiește-mă sau Preadulce Iisuse, miluiește-mă. Se poate să te umpli de dor dumnezeiesc și să strigi numai numele: Iisuse, Iisuse... Și dacă te vei învrednici să urci și mai mult, atunci vei rămâne fără de glas, ca în extaz, datorită căldurii harului pe care o vei simți”. O altă întrebare care îi preocupă pe rugători este: cu ce dispoziție sufletească trebuie să ne rugăm - de bucurie, întristare, cu duh de pocă­ință? Starețul Efrem ne lămu­rește: „Cu acea dispoziție pe care o are sufletul în acea clipă. Ai bucurie? Roagă-te cu bucurie! Ai pocăință? Roagă-te cu pocă­ință!”.

„Mintea întotdeauna face așa. Fuge. Dar lucrarea noastră este să o aducem mereu înapoi. Începem rugăciunea în șoaptă sau cu voce tare, până se adună mintea, iar atunci când aceasta începe să fie atentă la rugăciune, ne rugăm mintal, fără a o șopti. De altfel, experi­ența îl învață pe fiecare”.

„Primul lucru pe care îl aduce rugăciunea este bucuria. Crezi că ești fiu de împărat. Apoi lacrimile tale se înmulțesc. Vrei să îmbră­ți­șezi întreaga creație, însuflețită și neînsuflețită. Toți oamenii ți se par a fi îngeri. Apostolul Pavel arată care este roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea și înfrânarea (Gal. 5, 22)”.

"...m-au dezbrăcat, mi-au băgat în gură, cu coada lingurii, obielele murdare, umplându-mă de sânge, mi-au legat cu o funie mâinile la spate şi cu altă funie picioarele. Ce a urmat nu se poate descrie...bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în faţă, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, în tălpi. Zeci de leşinuri şi iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul, jucau încălţaţi pe oasele mele, pe plămânii mei." - Eugen Măgirescu, Moara dracilor, în Memoria nr.13, p.38

"Te obligau să mănânci pâinea din trei înghiţituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi; să mănânci din "treucă" mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, şi se dădea câte o lovitură scurtă cu bocancul, arzându-ţi faţa cu arpacaşul fierbinte şi mozolindu-te; ţi se adăugau cantităţi exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ţi se dădea apă, apoi îţi dădeau apă cu foarte multă sare în ea." - Costin Merişca, Tragedia Piteşti. O cronică a "reeducării" din închisorile comuniste, Institutul European, Iaşi, 1997, p.68

"Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu (N.R.: şeful torţionarilor) se dezlănţuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau botezaţi în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conţinutul făcea bulbuci." - Virgil Ierunca, "Fenomenul Piteşti"

"Cornel Luca, călărit zi şi noapte, a fost obligat să înghită o mare cantitate de sare (saramură) şi împiedicat să bea apă. Reacţiile anatomo-fiziologice au fost cumplite. Întreaga mucoasă bucală i-a devenit o rană. Setea e mult mai chinuitoare decât foamea, e de-a dreptul înnebunitoare. Forţat să bea urină, a făcut-o cu greu. Ar fi făcut-o, acum, din proprie iniţiativă dar nu-l lăsa nimeni. În timp ce spăla tineta, la WC, a supt apă din cârpă. A fost văzut, a fost demascat, a fost bătut crunt şi obligat să înghită încă o cantitate de saramură, aşa ca să înveţe minte." - Viorel Gheorghiţă, "Et ego. Sărata-Piteşti-Gherla-Aiud Scurtă istorie a devenirii mele", Editura Marineasa, Timişoara, 1994, p.154

"Cu o furie de nedescris au început să-l lovească, şi cu pumnii, şi cu ciomegele, şi cu picioarele. şi să-l arunce de la unul la celălalt, până când nenorocitul, plin de sânge, a căzut aproape în nesimţire şi nu s-a mai putut ridica. După ce i-au mai tras câteva picioare în cap, l-au luat doi şi l-au zvârlit pe prici, silindu-l să stea cu mâinile în buzunare şi cu capul în jos, cum se dăduse porunca. A urmat altul, şi apoi altul, ca într-o horă drăcească menită să nimicească şi ultima picătură de rezistenţă fizică şi morală a celor care intrau în jocul lor turbat." – Justin ştefan Paven, Infernul Piteşti, în Memoria, nr.22, p.66

"Se regizau şi scenete sexuale, la ordinul lui Ţurcanu. În Vinerea Mare, el împarte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizează "asinul", care la rândul lui stă cu botul în poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizată concomitent de "Iisus". Reeducaţii, în frunte cu Ţurcanu, manifestau o plăcere drăcească în a batjocori pe cei mai credincioşi, porecliţi "misticii". Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care găseau, de regulă, singurul sprijin în credinţă. Or, după participarea la liturghiile negre, întreaga lor credinţă era zguduită din temelii (...)" - din studiul lui Alin Mureşan "Reeducarea prin tortură", Memoria, nr. 4/2006

"În aşa zisa acţiune de depersonalizare, studenţii erau obligaţi, prin torturi permanente inimaginabile, să trădeze pe cele mai scumpe fiinţe: Dumnezeu, proprii părinţi, fraţi, surori şi prieteni. Ei au fost constrânşi să bea urină şi să mănânce fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată în faţa propriei conştiinţe. Durerile erau peste puterile de rezistenţă a fiinţei umane." - Eugen Măgirescu, Moara dracilor. Amintiri din închisoarea de la Piteşti, Editura Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p.6

"Spectacolele pe teme religioase, liturghii negre puse în scenă de Paşti ori de Crăciun, îi îngrozeau pe deţinuţi. În asemenea ocazii, cel mai mult aveau de suferit studenţii la Teologie, costumaţi în "Hristoşi" îmbrăcaţi în sutane şi patrafire mânjite de fecale. Ei erau puşi să facă "împărtăşanii" cu urină şi fecale, iar în loc de cruce li se confecţiona un falus din săpun, pe care toţi ceilalţi erau obligaţi să îl sărute. De pe margine erau interpretate cântece bisericeşti cu texte scabroase, în care locurile comune erau insultarea lui Iisus şi a Fecioarei Maria, uneori deţinuţii fiind dezbrăcaţi la pielea goală..." - Alin Mureşan, Piteşti. "Cronica unei sinucideri asistate" - Editura Polirom, 2007

Acest genocid, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: "reeducarea" deţinuţilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. "Reeducaţii" erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia, prietenii şi iubita, adică să-i "demaşte" dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. "Reeducatorii" îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, "reeducaţii" erau obligaţi să devină "reeducatorii" altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se "reeduce" din nou, până acceptau rolul de "reeducator"; dacă continuau să refuze, riscau să fie ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Subliniem că nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat tot ceea ce au îndurat aceşti tineri anticomunişti (in jur de 2000), majoritatea fiind studenţi în momentul arestării. Finalmente însă, genocidul sufletelor nu a fost posibil tocmai pentru că sufletul este nemuritor. Aceasta a fost speranţa celor condamnaţi la moartea sufletească. Numai credinţa în Dumnezeu i-a salvat.

"Experimentul Piteşti" este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca "cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane". Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca "una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră".

Pentru ca această invenţie satanică să fie cunoscută, am hotărât să realizez un film documentar de lung-metraj care va beneficia în special de mărturiile ultimilor supravieţuitori şi de reconstituiri făcute sub îndrumarea directă a acestora. Am făcut un proiect în acest sens şi am sperat că statul român îl va sprijini. Dar proiectul a fost respins de două ori la rând de cei care vor să îngroape adevărul.

Sunt decis să-mi duc la bun sfârşit proiectul. Am început filmările din resurse proprii, filmând interviuri-mărturii cu câţiva supravieţuitori. Am selectat pentru dvs. scurte fragmente din filmările cu aceştia. Materialul brut cu aceste mărturii de istorie orală reprezintă un excepţional document istoric (estimăm că mărturiile vor totaliza circa 150 de ore).

Supravieţuitorii au peste 80 de ani iar starea sănătăţii lor e marcată de dezastrul prin care au trecut. Trebuie să filmăm cât mai curând posibil ceilalţi supravieţuitorii (încă circa 30).

Subliniez că am reuşit să filmez special pentru acest film, doi prestigioşi istorici ai comunismului vorbind despre "experimentul Piteşti": D-l Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.) şi D-l Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris) - principal autor al celebrului volum "Cartea neagră a comunismului" în baza căruia s-a demarat condamnarea comunismului în Consiliul Europei.

Stimaţi oameni buni, vă rog să citiţi scenariul filmului şi concepţia regizorală, sau măcar articolul publicat recent în cotidianul ZIUA, accesibil la adresa http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-02-15&id=3481 (articolul este, în proporţie de peste 90%, un rezumat al scenariulu). Vă veţi convinge că ar fi de neconceput ca acest film să nu fie făcut cât încă se mai poate. Istoria se poate repeta oricând, dar prin cunoaşterea adevărului este exclusă repetarea unei asemenea istorii, tocmai pentru că genocidul sufletelor reprezintă un cap esenţial de acuzare în procesul comunismului.

Vă rog să sprijiniţi împlinirea acest proiect care va contribui la irepetabilitatea infernului comunist. Eventualul sprijin al dvs. va fi menţionat în cadrul genericului filmului şi al coperţii viitorului DVD. Fundaţia VideoMedia, care produce filmul, va publica periodic orice formă de sprijin, eventuale donaţii şi modul de folosire a acestora.

Mulţumiri deosebite D-lui Dan Călinescu din Toronto pentru iniţiativa de a crea web-site-ul www.ExperimentulPitesti.org ( în versiune engleză: www.TheGenocideOfTheSouls.org) conceput pentru a face posibilă realizarea filmului. Îl felicit pentru sintagma "genocidul sufletelor" pe care a creat-o pentru a defini oroarea începută la Piteşti, continuată în alte locuri, iar apoi reluată în diverse forme, unele dintre acestea persistând şi astăzi în sufletele celor care am trăit în comunism. Cu acordul D-lui Călinescu, noul titlu al filmului este "GENOCIDUL SUFLETELOR", iar cel iniţial (Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură) devine subtitlu.

Menţionez că după finalizarea acestui film, intenţionez să realizez, pe aceeaşi temă, următoarele: un serial documentar de televiziune, o carte cu fragmente din mărturiile filmate şi un film de ficţiune.

Mulţumesc celor care vor avea bunăvoinţa de a mediatiza acest apel. Sorin Ilieşiu - cineast, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a criminalităţii şi nelegitimităţii comunismului - http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/

Bucureşti, 31 Martie 2008

Sursa: https://www.experimentulpitesti.org/public/apelul-nostru/

Studiați site-ul: https://www.experimentulpitesti.org/

În timp ce se săvârșea Taina Sfântului Botez, un prieten la fotografiat. În acel moment, Dumnezeu a îngăduit să vadă ceva din Harul invizibil al Tainei Sfântului Botez.

Acest lucru a fost evident când fotografiile au fost tipărite.

Toată lumea a observat cu surprindere și înfricoșare sfântă că pe capul neofitului stă un porumbel alb (vezi imaginea de mai sus).

Emoțiile lui Petru când a văzut fotografia au fost de nedescris. Acest eveniment a avut loc în anul 1980 în Mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos.

Părintele deseori își arată dorința să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiți”), despre vremurile de apoi, că să-i învete cum să se ferească de cărările greșite și să fie veghetori.

– Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noștri, suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu asta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-și aleagă un singur împarat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împarat, să știi că acela „el e” – antihristul – și să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adaugă:

– Va fi un asemenea război mare încât atât de mulți se vor pierde că vor ramâne foarte puțini care vor supraviețui, dar cei ce vor ramâne nu vor putea scapă decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pamântului, prin peșteri.Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât pâna la urmă vor mai ramâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotarî să-și aleagă un singur împarat peste tot pamântul. În ultimele timpuri, la sfârsit, va începe prigoană împotriva adevăraților creștini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioși și batrâni măcar de remorcile lor să se prindă și să fugă.Deseori starețul repetă cu tristețe în discuțiile despre antihrist următoarele cuvinte:

– „Vor veni așa vremuri când vor umblă din casă în casă că lumea să semneze pentru acel «singur împarat» pe pamânt și se va face un recensamânt al populației foarte drastic. Vor întră în casă omului iar acolo sunt soțul, soția și copiii, și soția îl va ruga pe soț să semneze căci altfel nu va putea cumpără nimic pentru copii: «hai, sotule, să ne înscriem și noi căci avem copii și dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soțul îi va răspunde: «iubita mea soție, tu fă cum vrei eu însa sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Așa de tragic viitor va așteaptă.Vine timpul, și nu e departe, povestea starețul,când foarte multe biserici și mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului și se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci și pe dinafară. Vor auri și acoperișurile atât ale bisericilor, cât și ale clopotnitelor, dar preoțimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon.

Preotul nu va mai face și misiune. Când vor termină lucrările nu se vor putea bucură de slujbe duhovniceșți în ele că va veni vremea împaratiei lui antihrist și el va fi pus împarat. Rugați-va că Bunul Dumnezeu să mai lungeasca acest timp că să ne putem întari în credință, căci vremuri groaznice ne așteaptă. Luați aminte la toate cele ce va spun căci totul se pregătește cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile și mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogațîi, că niciodată, dar să nu mergeți în ele. Antihrist va fi încununat că împarat în marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului și a Patriarhului. Intrarea și ieșirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să va străduiți să nu va duceți, căci totul va fi spre a va linguși pe voi, că să va atragă în ispita. Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânati. Deja de la adolescență se va deosebi de semenii săi prin capacitățile sale intelectuale deosebite, care se vor manifestă la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieșind din beznă (din adâncul iadului) va întră în el. Băiatul se va cutremură de spaima dar satana îi va spune: „nu te teme și nu te înspaimânta, eu te voi înalta pe ține”. Acest copil îi va uimi pe toți cu inteligență să.Și așa, din el va încolti și se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinței – Crezul –, dar el nu va permite că acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea și se va recunoaște doar pe sine.La încoronare, antihristul va avea mănuși pe mâini, iar când le va da jos că să-și facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observă că el în loc de unghii are gheare și această îi va întari bănuiala să că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclamă:„Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fiomorât. Din cer se vor coborî proorocii Enoh și Ilie care de asemeni vor explică lumii și vor strigă: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeți!”. Iar el îi va omorî pe ei, însa după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia și se vor înalta la ceruri. Antihrist va fi foarte învatat și va cunoaște toate vicleniile satanicesti și va face multe minuni false și semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toți și îl va auzi lumea întreaga (prin televiziune, radio, etc.). Pe oamenii el îi va ștampila cu semnul sau. Însa pe adevărațîi creștini, care i se vor opune, are să-I urască cu ura mare. Atunci va începe ultima și cea mai mare prigoană a creștinilor care vor refuză ștampila satanei (semnul 666). Prigoană va începe îndata de pe pamântul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul și se va varsă ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulți veți ajunge la aceste vremuri îngrozitoare. Ștampila lui satana (666) va fi de așa naturs încât toți vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc.Creștinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vânda și nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeți nădejdea și nu va descurajați, că Dumnezeu nu-și va părăși turmă Să.Să nu va fie frică, nu cumva să va deznădăjduiți! Bisericile vor fi deschise, dar creștinul orthodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea întră în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfă de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică” și iată că, pentru aceste fărădelegi, pamântul nu-și va mai da roadă să și va fi o seceta așa de mare, încât pamântul va face aaa niște crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creștinii vor fi omorâti sau izgoniți în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-I îngrijeasca turmă Să, dându-le de mâncare și apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulți evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor stă în așteptare, urmărindu-i toate activitățile lui. Ei știu că strămoșîi lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide și ei nu vor primi ștampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaște pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la Ortodoxie, iar pentru credință lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credință, va merge după satana. Iar când pamântul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pamântul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile și lacurile, și nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani și jumătate, dar pentru aleșîi Săi Dumnezeu va scurtă aceste zile.În aceste grele vremuri înca vor fi luptători puternici, adevărați stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) și Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Sau cel sfânt și binefacerea Să cea atotputernia și ei nu vor vedea acele minuni și semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toți oamenii și pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creștinilor, înca o dată va repet să nu mergeți și în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo”.

Una din surori, ascultând această discuție, a întrebat: – Ce să fac, Părinte? Tare n-aș vrea să ajung vremurile acelea!

– Tu eșți înca tânara, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele. Atunci sora, îngrozita, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

– Părinte, mi-e frică, ce să fac?

– Păi, tu alege una din două, sau cele cereșți sau cele pamântești. Va fi război, continuă.

Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea și oamenii și toate viețuitoarele. Dar înainte de această Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi și ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însa vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăînță, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O sora l-a întrebat pe Părintele:

– Asta înseamna că vom pieri cu toțîi?

– Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioși își vor varsă sângele pentru credință și atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioși vor merge direct în iad. Pâna când nu se vor complete rândurile îngerilor căzuți, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu și pe cei vii înscrisi în cartea viețîi îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile. Restaurarea bisericilor se va face pâna la venirea antihristului și în toate va fi o bună stare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparațiile în biserica noastră să mai îngaduiti, fiți modești și cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să va ruga și mai mult și să umblați la biserica atâta timp cât înca se mai poate, și mai ales să veniți la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfă fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să va spovediti cât mai des și să va împartasiti cu trupul și sângele lui Hristos, și Dumnezeu va va întari.Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui și pe evreii care vor refuză să primească ștampila lui antihrist și vor exclamă: asta e amăgire și minciună, că acesta este necuratul și nu Mesia nostru, și nu-l vor recunoaște de mesia.Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi și varsând lacrimi amare, spunea:

– Mulți duhovnici și slujitori ai Bisericii își vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întreba:

– Părinte, spune și-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon. La care el i-a răspuns că nu știe.

Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plânga cazând la picioarele starețului și-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el că să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat și a înaltat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:

– Se mai întâmpla și așa, că omul se îmbolnaveste, moare și ajunge în împaratia Cerurilor. Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaștem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor și făcea multă milostenie.S-a îmbolnavit așa, dintr-o dată, și la scurt timp a murit. De fiecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viața de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linisteau, dar el le răspundea varsând și mai multe lacrimi:

– Cum să nu plâng, când întunericul cel veșnic (beznă-iadul) este plin de suflete omenești! Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toți și Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii și cel al înainte-vederii.

În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă coriști, ne povestea foarte despre timpurile de apoi și despre sfârșitul lumii acesteia.

În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toți vor fi pe pamânt și în oameni. Va fi o mare calamitate atunci pe pamânt, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea). Vor fi niște bombe atât de puternice, încât și fierul și pietrele se vor topi. Focul și fumul se vor ridică pâna la cer și pamântul va arde, vor ramâne foarte puțini oameni, și atunci ei vor strigă: „Terminați cu războiul și să ne alegem un singur împarat pe tot globul!”.Și vor alege de împarat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânata evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânati, din neamul împaratesc, și va fi „el” frumos pentru cei necredincioși, iar cei drept-credincioși îi vor vedea față lui adevărată: urâta și înspaimântatoare.

Aceasta a fost ultima priveghere a Părintelui. Când se cânta: „Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău...”, Părintele plângea foarte tare şi plângeau împreună cu el toţi cei care erau prezenţi, care au simţit cu adevărat dragostea îngerească ce se revărsa din inima lui.

Starețul Lavrentie de Cernigov

În toamna anului 1949, Părintele Lavrentie a început să se simtă rău. Cu toate că starea lui de sănătate nu-i prea permitea, el mergea toată ziua la biserică, iar când surorile îl rugau să rămână în chilie, el le răspundea:

– Unul merge la biserică să câştige mântuirea, iar altul ca să nu o piardă.

În ultimul timp îl aduceau la biserică cu căruţa, înainte de Sfântul Neculai a trimis o soră ca să ceară binecuvântare de la Părintele paroh Iacob pentru a merge la biserică. Părintele paroh, din dragoste pentru Părintele Lavrentie, nu i-a dat binecuvântare, iar când sora s-a întors şi i-a spus ce i-a zis părintele Iacov, Părintele Lavrentie i-a răspuns:

– Ei, cine se mai gândeşte că o să ajungă până la anul viitor, poate să nu meargă.

S-a îmbrăcat repede şi a fost dus la biserică. Aceasta a fost ultima priveghere a Părintelui. Când se cânta: „Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău...”, Părintele plângea foarte tare şi plângeau împreună cu el toţi cei care erau prezenţi, care au simţit cu adevărat dragostea îngerească ce se revărsa din inima lui.

La chilie l-au dus în braţe, căci era foarte slăbit şi de atunci Părintele nu s-a mai ridicat din pat.

Părintele nu mai mânca pâine de aproape jumătate de an, hrănindu-se doar cu legume. Cu mult înainte de Sfântul Neculai, surorile îl rugau să fie mai îngăduitor cu sine şi să se îngrijească mai mult de sănătatea sa. Iar el, glumind, le-a răspuns:

– Dacă până la Sfântul Neculai soarele va urca sus, atunci şi lucrurile vor merge în sus.

Iar când de Sfântul Neculai l-au dus la chilie pe braţe, el a spus:

– Acum până la Botezul Domnului ori îmi revin, ori mă tot duc.

În timpul bolii, Părintele era zilnic împărtăşit, iar în ziua când s-a stins din viaţă (la Bobotează), egumenul, părintele Antonie, a adus Sfintele Daruri în potirul din Sfântul Altar. Rugăciunea de mulţumire a fost citită de o măicuţă. Către seară se vedea deja că puterile îl părăsesc şi atunci toţi au alergat şi s-au adunat în chilie la el pentru a fi binecuvântaţi şi a-şi lua rămas bun de la iubitul lor Părinte şi duhovnic.

Una dintre surori (care îl îngrijise cel mai mult) povestea că pe la ora trei noaptea a auzit clar o cântare de o frumuseţe rară a corului. Atunci ea a alergat în chilia unde odihnea trupul celui adormit, dar acolo era o linişte desăvârşită, lumânările ardeau şi nu se auzea decât glasul liniştit al preotului D., care citea Sfânta Evanghelie. Măicuţa, nedumerită şi speriată a spus că ea a auzit clar o cântare deosebită, iar părintele călugăr s-a minunat şi a spus că sufletul Părintelui Lavrentie este întâmpinat de îngeri.

În ziua a treia de dimineaţă, săvârşind cu lacrimi ultima panahidă în chilie, clerul însoţit de poporul îndurerat au dus sicriul cu trupul Părintelui în biserică, care deja devenise neîncăpătoare pentru mulţimea şi slujitorii Bisericii care veniseră să-şi ia rămas bun de la iubitul lor duhovnic şi călăuzitor. Sicriul a stat cinci zile în mijlocul bisericii. Seara se citea Paraclisul, dimineaţa slujba pentru cei adormiţi, apoi panahidă, iar şuvoiul de oameni nu mai contenea să curgă. Trupul Părintelui se odihnea într-un sicriu de stejar, pe care el şi-l pregătise cu mult înainte de moartea sa.

Faţa celui adormit era acoperită cu „Aerul”, cum se face după rânduiala monahală. Se vedeau doar mâinile, care însă erau moi, ca ale omului ce doarme.

Nu se poate exprima prin cuvinte starea sufletească a măicuţelor şi a maicii stareţe Antonia. Ele îşi luau rămas bun de la cel care le-a fost mai aproape decât un tată trupesc. El le-a primit pe ele în mănăstire, majoritatea trăind într-o sărăcie cruntă. În toată viaţa sa, Părintele le-a încălzit sufletele lor şi le-a alinat suferinţele, le-a ajutat în toate, le-a învăţat, le-a hrănit trupeşte şi le-a condus duhovniceşte pe drumul spre mântuire.

În ziua înmormântării, slujba a oficiat-o Episcopul Iacob cu un întreg sobor de preoţi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Vlădicăi, Arhiereul D. a ţinut cuvânt de rămas bun care neîncetat a fost întrerupt de suspinele mulţimii. Nu-şi putea opri lacrimile nici Vlădica şi niciunul din cei prezenţi. După cuvântul de rămas bun au început cântările care îţi răscoleau şi cele mai sensibile corzi ale sufletului. Participau la ele Vlădica, tot soborul preoţesc, mulţi călugări şi diaconi.

În jurul sicriului stăteau măicuţele şi ucenicii Părintelui Lavrentie, iar credincioşii ce veniseră aveau câte o lumânare aprinsă. Era plină toată biserica, curtea bisericii, iar mulţi din cei veniţi nici n-au putut ajunge până la sicriu, stând pe drumul de lângă biserică. Cântarea „Cu cei sfinţi să te odihneşti” a fost cântată de toată lumea ce stătea în genunchi.

Când s-a încheiat rânduiala de înmormântare, cam pe la ora cinci după amiază, sicriul cu trupul Părintelui a fost coborât de către călugări şi episcopi în gropniţă. Toţi plângeau în hohote, iar alţii au leşinat. Măicuţele toate au înconjurat cavoul, au aplecat asupra lui capetele lor sărmane şi au ridicat asemenea glasuri de plângere, încât Preasfinţitul Părinte Iacov, cu mâinile la urechi, abia a ieşit viu de acolo, întrucât inima îi ieşea din piept de milă. Numai singur clopotul era cel care ridica la cer sunetul său ritmic ce părea netulburat.

Sicriul cu trupul celui adormit a fost lăsat timp de 40 de zile în gropniţă şi aşa, zi şi noapte, un şuvoi necontenit de lume venea şi îşi lua rămas bun. Sicriul a stat deschis 20 de zile, iar celelalte 20 de zile a fost închis.

Zilnic se slujea panahidă, iar după 40 de zile sicriul a fost coborât în mormânt sub o piatră mare şi frumoasă. Aceasta a fost pe 20 februarie 1950.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa, învăţăturile şi minunile făcute de Dumnezeu prin acest mare Părinte, Editura Credinţa strămoşească, 2003, pp. 87-88)

Eu, Cutov Cristian-Ionuț, rog în genunchi mamele care sunt în situația de avort să mă contacteze urgent la nr de telefon 0768389591. Am și WatsApp, telegram. Încerc să ofer un ajutor minim de 400 RON lunar în schimbul păstrării sarcinii. Ajutorul va fi oferit pe perioada sarcinii și o perioadă după naștere.

Contactați-mă la nr de telefon 0768389591. Am și WatsApp, Telegram!

Știu că e greu să nu ai pe nimeni alături de ține pentru a păstra copilul.

Știu și că nici o femeie nu vrea să facă avort de bunăvoie, ci situația o împinge.

Știu că orice femeie are împlinirea cea mai MARE prin naștere de prunci.

Nu e o rușine că ne ajutăm unii pe alții. Mâine pot fi eu la milă lui Dumnezeu.

Acceptă ajutorul și dialogul. Toată discuția va fi în taină!

Când soarele vieții va apune, ai să vezi că ești împlinită că cineva va cere cu LACRIMI binecuvântarea lui Dumnezeu pentru viața primită în dar! Acel copil va fi avocatul tău și al nostru în față lui Dumnezeu! Sângele lui scăpat de a fi vărsat de la avort ne va răscumpăra păcatele. Generații peste generații vor ieși numai de la un copilaș scăpat de la avort!

Pagină mea de Facebook Cutov Cristian-Ionuț e o dovadă clară că nu urmăresc să înșel pe nimeni. Încerc să culeg binecuvântarea Lui Dumnezeu în viață și să dea roade mersul meu la Sfânta Liturghie ca ORTODOX!! Degeaba sunt creștin dacă doar mă rog, dar fapte zero. Asta nu e ORTODOXIE!

ORTODOXIA ÎNSEAMNĂ DE 9 ORI FAPTA ȘI O DATĂ CUVÂNT!

VA RUGĂM DISTRIBUIȚI

Sursa: https://www.facebook.com/cutov.cristian/posts/pfbid06p6rxDgXe7p2Bt39Knr4hpFBYsmfFbERwwMU6NMHB4qewqmPSPkZLaKouF6FdAzJl

"NU a ZICE, CI a MIȘCA înseamnă a AJUNGE!

Te-ai oprit, s-a oprit și harul.

Nu vă jucați cu adevărul.

Că avem impresia că murim, dar nu murim.

Nu vă temeți, tată.

Dar să știți că nu poți să aperi Adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morții întâi.

Acum sunt semne de sfârșit de veac și dracul vrea să schimbe adevărul.

Și mi se pare mie că sunt mai mulți mireni decât călugări care îmbracă haina morții.

Și haina morții înseamnă să mori pentru Adevăr.

În momentul când aperi Adevărul deja ești pe tine cu haina morții.

Să știm să murim și să înviem în fiecare zi.

Nimic nu este pierdut atât timp cât credința este în picioare, cât sufletul nu abdică și capul se ridică din nou."

Părintele Arsenie, Bătrân al Neamului lipit inimii.

"Am ales 4 mere și le-am pus pe cântar. Vânzătorul îmi zice 5.5 lei ... 'nu vreți să mai pun unul până la 6 lei?' Îi dau 6 lei și îi zic să păstreze restul. Omul bagă mâna între nuci și-mi pune în pungă un pumn întreg. Practic pumnul ăla valorează cât merele. Asta e o chestie pe care am observat-o în piață mereu. Vânzatorul din piață mi-a dat mereu mai mult. S-a scotocit în buzunare să-mi dea restul de 50 bani mereu și dacă nu a avut a cerut la vecinu’ de stand. Am căpătat nuci, un porumb, o roșie, o floare, o legatură de leuștean, în plus de la piețari. Niciodată un hipermarket nu mi-a vândut produsul dacă nu aveam 50 de bani. Niciodată!"

Olteni la Iași ~ Ion Creangă

Ce răsună ? ce s’aude?
Ce glas dulce românesc?
Ce flăcăi că bradul verde,
Ochii noștrii îi uimesc?
Sânt Olteni, scăparea noastră
Bucurați-vă Ieșeni!
Voi cu inima creștină,
Cumpărați de la Olteni.

Și atunci viața noastră
Precum răul cristalin
Se va scurge limpezită
De otravă și venin.
Morții noștri n’or mai plânge
Sub călcâie de dușmani.
Sus dar inimile voastre
Nici un ac de la Jidani!

Publicată în Scrieri, ed I, Iaşi 1892, vol. II, pag.187-189. Postumă.

Iniţial poemul a fost publicat în 1892 în volumul “Scrieri”.

Poezia a fost republicată în perioada interbelică la Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în volumul „Ion Creangă – OPERE COMPLETE” (Ediţie îngrijită de Lucian Predescu).

Ulterior poezia “Olteni la Iaşi” nu a mai fost promovată, fiind ascunsă publicului român, nu atât pentru faptul că Ion Creangă îi îndrăgea pe olteni, cât pentru ostilitatea sa faţă de comercianţii evrei. Autorul îndemna practic la un boicot împotriva magazinelor deţinute de comunitatea mozaică, cerând românilor să cumpere de la fraţii lor de sânge olteni.

Deşi poezia lui Ion Creangă ar putea mira sau şoca pe multă lume, pentru pasionaţii de istorie ea nu este tocmai o surpriză. A fost scrisă în contextul în care, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, din totalul populaţiei Iaşului circa o tremie aparţinea comunităţii evreieşti. Evreii religioşi nu erau iubiţi de populaţia majoritară creştină din cauza renegării de către Talmud a lui Hristos, acest lucru fiind accentuat în predici şi de preoţii Bisericii Ortodoxe. La fel nici evreii laici nu erau pe placul ieşenilor, mulţi dintre aceştia având opţiuni politice radicale de stânga, ostile statalităţii româneşti, fie că erau adepţii curentelor socialiste, comuniste sau anarhiste. În plus se adăuga şi influenţa comunităţii mozaice în comerţ şi economia locală.

Având în vedere situaţia tensionată, în rândul elitei româneşti din Moldova, deci inclusiv din Iaşi, s-a propagat un curent naţionalist cu puternice tente care ar putea fi interpretate astăzi ca fiind “antisemite”.

Iată concepția evreilor despre ne-evrei! Rasism maxim!

Dacă un om ar citi cât de rasiste și criminale sunt unele pasaje din Tora și Talmudul evreiesc, s-ar îngrozi! Tocmai de aceea Media nu vorbește deloc despre asta, iar pe Internet se găsesc destul de greu.

Această doctrină a lor – a evreilor “aleși” de Dumnezeu, și a ne-evreilor care sunt doar niște bestii pe post de sclavi – reprezintă cea mai mare amenințare la adresa Umanității, deoarece pune în pericol atât pacea, cât și viitorul omenirii.

Din cauza lor azi vedem Sclavia Modernă, Transumanismul, Canibalismul, și alte forme de dezumanizare – deoarece ei nu ne consideră pe noi oameni, ci animale.

1. Aditivi inofensivi: E100, E101, E103, E104, E105, E111, E121, E126, E130, E132, E140, E151, E152, E160, E161, E162, E170, E174, E175, E175, E180, E180, E180, E180, E120, E180, E160 03 , E236, E237, E233, E260, E261, E263, E270, E280, E281, E282, E290, E300, E301, E303, E305, E306, E307, E308, E307, E308, E323, E323, E233, E233, E233, E233, E233, E303, E303, E305, E306 E3 33, E334, E335, E336, E337, E382, E400, E401, E402, E403, E404, E405, E406, E408, E410, E411, E413, E414, E420, E420, E424, E424, E424, E424, E424, E424 3, E4 74, E475, E480

2. Aditivi suspecți: E125, E141, E150, E153, E171, E172, E173, E240, E241, E477;

3. Aditivi periculoși: E102, E110, E120, E124;

4. Tulburări ale sănătății - Tulburări intestinale: E220, E221, E223, E224;

5. Tulburări digestive: E338, E339, E340, E341, E450, E461, E463, E465, E466, înghețată E407;

6. Boli de piele: E230, E231, E232, E233;

7. Distrugerea vitaminei B12: E200;

8. Colesterol / cancerigen: E320, E321;

9. Atac asupra sistemului nervos: E311, E312;

10. Infecția mucoasei bucale (Putregaiul gurii): E330 (este cel mai periculos / cancerigen - este conținut în SCHWEPPES, LĂMĂI, AROMA, MEZZO-MIX, CAȘCAVAL BONBEL, CONSERVE DE CIUPERCI);

11. Aditivi cancerigeni: E131, E142, E210, E211, E213, E214, E215, E216, E217, E239

• AVERTISMENT: E123 este foarte cancerigen - este interzis în SUA și țările CSI !!!

• Acordați o atenție deosebită acestor aditivi din următoarele alimente: E123 / E110, SMARTIES, gume de vin HARIBO, linte de ciocolată, budincă de cremă ZOTT, degete de pește IGLO, KRAFT Dorahm cu crème fraiche, salam KRAFT, cremă de brânză, budincă de vanilie E102, E110, sosuri gata preparate de toate felurile.

12. Neurotoxine - guanilat, glutamat

• E605 = Parathion - care se folosea ca insecticid.

13. Aluminiu:

• E173 (colorant de aluminiu),
• E520 (stabilizatori sulfat de aluminiu),
• E521 (sulfat de aluminiu de sodiu),
• E523 (sulfat de aluminiu de amoniu),
• E554 (agent de separare săruri de silice silicat de sodiu aluminiu),
• E555 (silicat de potasiu aluminiu),
• E556 (silicat de aluminiu) ),
• E598 (aluminat de calciu).

Sursa: Spitalul Universitar Düsseldorf, Germania / Secția Pediatrie.

Iurie Roșca este unul dintre puținii, dacă nu cumva singurul intelectual preocupat de reflecția meta-politică și de dinamica geopolitică la scară planetară prezent cu regularitate în mass-media de alternativă din lume, publicând articole și interviuri în franceză și engleză, dar și intervenții video în aceste limbi. În ultimele luni textele lui au fost traduse în mai multe limbi, iar solicitările din partea jurnaliștilor anti-Sistem din toată lumea se țin lanț. În acest context este curios de observat că un gânditor conservator de talia lui Iurie Roșca este practic boicotat atât în România, cât și în R. Moldova. Iar rarele excepții doar confirmă regula. Rețelele securistice de sorginte ceaușistă s-au îmbârligat cu rețelele masonice și globaliste ce au produs o ocupație non-militară totală a României, căutând să stranguleze vocea unuia ca Iurie Roșca.

STRATINFO, însă, a fost mereu deschis spre cea mai amplă cooperare cu dânsul, publicându-i cu regularitate textele și materialele video, având aceleași convingeri, suntem perfect conectați la vârfurile intelectuale ale gândirii de alternativă din alte țări, detestăm provincialismul etnocentrist ateu și patriotismul de carton. Menționăm, de asemenea, deschiderea față de mesajul lui Iurie Roșca a colegilor Calistrat Marvin Atudorei, George Bănulescu și Mihai Cristian de la Roc TV, Iași. În rest, tăcere complice cu Sistemul, generată când de frică, când de aroganța și infatuarea unora de dincoace de gard față de un basarabean. Dar și tăcerea aceasta asurzitoare e întreruptă din când în când de tiruri de mitralieră mediatică menite să-l denigreze. Mare naivitate! Cartușele otrăvite cu dezinformare nu ajung la înălțimea mesajului lui Iurie Roșca. Indezirabil pentru regimul de ocupație de la Chișinău, urmărit penal acasă și declarat persona non-grata în România, el n-a renunțat o clipă la lupta sa și la afirmarea adevărului, în pofida a orice. Iar maniera sa tranșantă, categorică, deseori incisivă de a vorbi impresionează lumea din familia noastră internațională, alcătuită din disidenții antiglobaliști.

După ce a acordat un interviu jurnalistului american Edward Slavsquat - https://edwardslavsquat.substack.com/p/the-fall-from-liberalism-to-global -, Iurie Roșca este soliciat de către jurnalistul croato-american Hrvoje Morić. Din nou dânsul este exploziv pentru falsa opoziție din rețeaua internațională a Rezistenței antiglobaliste. El relatează, între atele, cum de-a lungul vieții sale a fost nevoit să realizeze câteva salturi paradigmatice pentru a se ridica la noi niveluri de înțelegere a realităților. Astfel, el a depășit iluzia comunistă, devenind un fervent militant antisovietic. A urmat ce-a de-a doua experiență intelectuală majoră, descoperirea iluziei liberale și a perversității Occidentului. Astfel, el devine una dintre figurile emblematice împotriva UE, NATO, SUA și a globalismului de origine vestică. În 2014, odată cu lovitura de stat de la Kiev și preluarea Crimeii de către Moscova apare speranța că administrația Putin se rupe de mrejele globaliste, devenind o alternativă civilizațională în raport cu Occidentul colectiv. Însă anul 2020 a spulberat și aceste speranțe. Subordonarea totală a Kremlinului față de genocidul cu pretext medical Covid-19 a determinat încă un pas spre depășirea clișeelor geopolitice în vogă. Iar impunerea agendei 2030 în Rusia, ca și în celelalte țări BRICS cu pretenții de alternativă hegemonismului american au pus clarificat definitiv esența acestui bluf conceptual numit „multipolaritate”. Întreaga agendă sinistră cu impunerea unei societăți distopice este în plină desfășurare pretutindeni în lume, fără excepție. Prin urmare, concluzionează Iurie Roșca, există un singur centru de comandă mondial, care dă ordine prin intermediul ONU, OMS, UE etc., iar divergențele pe orizontală dintre țări nu anulează deloc promovarea aceleiași agende sataniste.

STRATINFO

Sursa: https://t.me/stratinfo/4591

Ne întreabă o abonată: "STRATINFO, ce înseamnă presa liberă?"

Presa liberă sunt toate rețelele de informare și atitudini independente față de guvernul și parlamentul de ocupație din România, care legiferează liberticid împotriva celor nesupuși, încercând să limiteze pe cât posibil expresia opiniilor neconforme. Presa liberă nu primește fonduri publice pentru a disemnina propaganda oficială - vezi etapa Big-Pharma-OMS Covid19 - și nici fonduri de la rețelele transnaționale precum este OSF-ul lui Soroș, pentru a susține agenda 2030, climatismul, LGBT-ismul și toate celelalte narative anti-creștine, destructurante, nihiliste și antinaționale. Nu în ultimul rând, astăzi presa liberă este finanțată și susținută direct și exclusiv prin donațiile beneficiarilor direcți, abonații participativi. Foarte pe scurt, concis, cam asta e presa liberă din România anului 2023.

STRATINFO

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=QWJxKoMNH3Y