ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

📆 10 Mai: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu ✝️

- Posted in Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

10 Mai: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu

Cel mai de preţ odor al Mănăstirii Ghighiu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, dăruită la 25 februarie 1958 de Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei.

Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.


Minunile icoanei Maicii Domnului „Siriaca” trăite de stareța Pelaghia Tudor

Stavrofora Pelaghia Tudor († 26 martie 2013), stareţa Mănăstirii Ghighiu între anii 1955 şi 2008, a trăit două minuni și în același timp arătări ale Maicii Domnului care s-au petrecut în viața cuvioşiei sale.

  • Prima minune a avut loc în anul 1995, când monahia se afla în pelerinaj la Locurile Sfinte, iar Maica Domnului din icoană i s-a arătat în vis, spunându-i să o aducă din paraclis, unde fusese așezată în 1958, în biserica mare. Visul s-a repetat de trei ori la rând. Menționăm că icoana a fost ținută ca un odor de mare preț, în biserica din cimitir, ocrotit față de comuniști. Cum a revenit în mănăstire, maica stareță Pelaghia a purces la împlinirea poruncii date de Maica Domnului de a fi adusă icoana în biserica mare, spre a fi de ajutor tuturor celor care se roagă ei cu credință. Icoana Maicii Domnului „Siriaca” a stat în paraclisul mănăstirii timp de 34 de ani.

  • A doua minune s-a petrecut în anul 2006. Fiind în vârstă de 86 de ani și având o veche suferință cardiacă, în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului monahia a făcut o complicație, ajungând de urgență la Spitalul Județean, mai mult moartă decât vie. În comă fiind, primele manevre medicale făcute nu s-au arătat prea eficiente. Două zile situația a fost destul de incertă. Atunci medicul curant, Dr. Octavian Sârbu, a introdus o nouă schemă de tratament care imediat a dat rezultate. Starea generală a început să se îmbunătățească progresiv. Când a putut să vorbească, Stavrofora Pelaghia Tudor ne-a povestit că Icoana Maicii Domnului din biserică i s-a arătat stând deasupra patului și se mira cum stătea așa în aer fără să fie sprijinită pe ceva. De atunci a simțit că Maica Domnului o va face sănătoasă.

Maica Pelaghia a trecut la Domnul în seara zile de 26 martie 2013, la vârsta de 93 de ani.


  • SCHITUL LACU - SFÂNTUL MUNTE ATHOS: Minuni ale Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu / Mărturiile credincioșilor care au cunoscut în viața lor lucrarea minunată a Maicii Domnului au fost adunate în cartea „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu. Istoric și mărturii”, apărută în 2020 la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Din această lucrare am selectat câteva situații în care Preacurata a ajutat persoane aflate în situații grele.

  • DOXOLOGIA: „Îi mulțumesc foarte mult Maicii Domnului și lui Dumnezeu pentru acest copil” / Aveam deja un copil şi îmi doream extrem de mult încă unul. Atunci s-a schimbat relația mea cu Dumnezeu, de atunci am început să îi simt efectiv prezența. Timp de cinci ani am tot amânat decizia de a avea un copil, am pus mai mult preţ pe carieră. Copilul s-a lăsat ceva timp aşteptat, perioadă în care m-am rugat foarte mult la Mântuitorul, la Maica Domnului, Sfântul Nectarie, Sfântul Efrem şi alţi sfinţi. După câteva luni de sarcină, mi s-a accentuat anxietatea foarte mult, astfel încât nu puteam face faţă fără ajutor specializat.

  • DOXOLOGIA: Rugăciunea disperată a unui tată necredincios ‒ Minunea Maicii Domnului din icoana de la Mănăstirea Ghighiu / S-a întâmplat în anul 1996. Trăiam fără nici o grijă. Aveam casă, maşină, o familie minunată şi, ca fotograf, câştigam destui bani. Era vară. Împreună cu soția trebăluiam prin curte. Băiatul nostru de 9 ani, Dănuț-Nicolae, dormea într-un hamac. Între timp, eu am plecat în oraș să fac ceva cumpărături. Când m-am întors acasă, soția era neliniștită. L-a găsit pe Dănuț căzut din hamac. Se lovise cu capul de ciment şi, chiar dacă mai respira încă, copilul era inert, ca o legumă. Nu mai avea memorie, nu mai recunoştea pe nimeni.

  • ZIARUL LUMINA: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu / Multe sunt mărturiile credincioșilor despre lucrarea minunată a Icoanei Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu. Credin­cioși care i-au cerut ajutorul s-au vindecat de boli grele, familii care nu mai aveau speranțe au primit în dar prunci, studenți au fost ajutați la examene, iar mănăstirea și monahiile au fost mereu protejate în încercările vremurilor. De aceea, zilnic, sute de oameni vin să aducă mulțumire Maicii Domnului pentru ajutorul primit.

  • TVR1 - UNIVERSUL CREDINȚEI: Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu

⭕ Mărturisirea Ortodoxă — Mihai-Silviu Chirilă: În noaptea Învierii, jandarmii s-au purtat ca o firmă de pază privată a ecumeniștilor din Schit Orășeni

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

În noaptea Învierii, jandarmii s-au purtat ca o firmă de pază privată a ecumeniștilor din Orășeni.



Hristos a înviat! Sfintele Paști în parohia ortodoxă martiră Schit Orășeni


🗺️ DACII din Ucraina – Orașul Camenița se numea PETRIDAVA, în antichitate. →

Așezarea a fost întemeiată de către geto-daci, după spusele istoricilor ucrainieni!

DACII din Ucraina – Orașul Camenița se numea PETRIDAVA, în antichitate.

În regiunea Hmelnîțkîi din Ucraina se află orașul Camenița (Kameaneț-Podilskîi), la o distanță nu prea mare de granița cu România.

Cu două milenii în urmă, în locurile în care astăzi se află orașul Camenița viețuiau dacii. Strămoșii noștri au întemeiat acolo, după cum o susțin unii istoricii ucrainieni (care nu pot fi acuzați, în niciun caz, de dacism sau filoromânism), o cetate care se numea Petridava sau Klepidava. „Petri” provine, negreșit, de la „piatră” iar „dava” știm bine că însemna „cetate”, pentru străbunii noștri. Așadar, existat o veche cetate de piatră, pe un teritoriu care cândva era stăpânit de către daci.

Sursa / află mai multe: cunoastelumea.ro

📆 9 Mai 1877 — Ziua Independenței ⚔️

9 Mai 1877 — Ziua Independenței

9 Mai 1877 "Ziua proclamării Independenței de Stat a României

În istoria Armatei României, Războiul de Independență din 1877-1878 a reprezentat reînnodarea tradițiilor de luptă și de jertfă ale ostașilor români, făurite în bătăliile duse împotriva cotropitorilor de-a lungul secolelor.

Pentru că 9 mai este și Ziua Europei, prezentăm mai jos câteva mărturii din presa europeană a epocii referitoare la vitejia pe care au dovedit-o ostașii români în fața inamicului în acel „botez al focului” care a fost Războiul de Independență pentru tânăra armata română.

Începutul epopeei Războiului de Independență a fost marcat, după cum se știe, de magistralul discurs rostit de Mihail Kogălniceanu, unul din ctitorii României moderne, discurs rostit în ziua de 9 mai 1977 în Parlament, care a fost urmat de adoptarea, de către Adunarea Deputaților și Senat, a moțiunilor care consacrau noul statut politic de stat independent și suveran al României.

Acest important act politic al Parlamentului României a avut un ecou imediat nu numai în țară, ci și în teritoriile românești care se aflau sub ocupație străină, fapt remarcat și de ziarul austriac „Der Osten”, care consemna: „Legăturile care țineau de secole pe România legată de Turcia sunt sfârșite. România e liberă și independentă. Milioane de români din Transilvania, Banat și Bucovina urmăresc cu simțăminte frățești această lupta glorioasă a fraților lor”.

Campania de la sud de Dunăre a scos în prim plan calități­le remarcabile de luptător ale ostașului român. Acționând cu elan și vitejie, în numele unui țel înălțător, oștenii României – fie că veniseră din Moldova, Muntenia sau Oltenia, ori din Transilvania, din Banat sau Bucovina – aveau să îndreptățească întru totul în­crederea și speranțele celor de acasă.

Numeroși corespondenți de presă străini veniți să urmărească operațiile militare din Balcani au făcut aprecieri elogioase la adresa armatei române. Referitor la Bătălia de la Grivița din 30 august 1877, corespondentul ziarului britanic „Daily News” observa că reduta Grivița 1 căzuse „înaintea determinatei bravuri a românilor”. „Niciodată nu aș fi crezut – scria corespondentul ziarului elvețian „Bund” – să văd atâta bravură la o trupă. Astăzi am ferma convingere că armata română merită să fie pusă lângă orice altă armată a Europei”. Concluzia la care a ajuns ziarul austriac „Neue Freie Presse” este, de asemenea, demnă de a fi reținută: „Ajutorul ce-1 dau românii rușilor e un dar însemnat și cade greu în cumpănă”. „Toată lumea e martoră – se consemna în ziarul „Imparcial” din Madrid – că armata românească știe să se bată”, iar corespondentul ziarului vienez „Die Presse” scria: „Am văzut cu ochii mei cum se bate soldatul român și pot atesta că el este neînfricat, curajos și dibaci în bătălie! Soldații români stau cu o tenacitate admirabilă în mijlocul gloanțelor care cad ca ploaia asupra lor și atât în atac, cât și în apărare stau neclintiți în fața inamicului”.

După aprigele încleștări pentru cucerirea redutei Grivița 2, trupele române au participat la cucerirea fortificațiilor otomane de la Rahova în zilele de 7-9 noiembrie 1877. Eroismul unităților române a făcut, și de această dată, o puternică impresie asupra contemporanilor: „Principatul român – comenta ziarul francez „Le Temps” – poate, pe bună pe dreptate, să se arate mândru de această mică armată a cărei bravură și disciplină au întrecut cu mult așteptarea celor mai buni prieteni a națiunii române”. Ziarul belgian „Le Nord”, inserând, la 11 noiembrie 1877, știrea despre ocuparea Rahovei, apre­cia că „tinerele trupe române au probat încă o dată, prin această faptă de arme, care urmează altora nu mai puțin strălucite, că ele sunt la înălțimea celor mai experimentate.”. Tot la acea dată, gazeta pragheză „Politik” sublinia faptul că „armata română a dat o noua dovadă despre vitejia sa”.

La 28 noiembrie 1877, puternica grupare otomană de la Plevna a fost nevoită să capituleze, o mare parte din trupele adversarului, în frunte cu comandantul Osman Pașa, predându-se în mâinile românilor. Ecoul internațional al victoriei de la Plevna a fost cu totul deosebit. Reverberațiile acestei izbânzi istorice s-au prelungit și după sfârșitul războiului. „Românii – scria gazeta franceză „Le Bien Public” – s-au purtat cu vitejie; ei au luat parte la împresurarea Plevnei și la înfrângerea definitivă a lui Osman Pașa, care a hotărât rezultatul campaniei; ei și-au dovedit în război, ca și în timp de pace, dreptul de a exista ca națiune independentă”. În Peninsula Iberică, revista „La Ilustracion Espanola” comenta faptul că românii reprezintă „o națiune tânără care, cu eroismul său, a câștigat și a meritat să fie liberă și independentă. Noi, latinii din Occident trebuie să salutăm cu mândrie pe latinii de la Dunăre care s-au bătut ca niște eroi”.

Războiul de Independență a avut un profund caracter național, manifestat în primul rând, în timpul mobilizării, prin numeroasele înrolări voluntare în armată, atât ale tinerilor din Principat cît și ale celor veniți din Transilvania, Banat și Bucovina.

Prin bătăliile duse în campania din anii 1877-1878, România și-a legitimat pe câmpul de luptă obținerea Independenței de stat. Încununând actul istoric al Unirii din 1859, cucerirea Independenței a grăbit procesul de modernizare a statului român și a creat premisele pentru desăvârșirea unității sale statale în anul 1918.

❤️ Știri pentru Viață: Cum a adoptat Horia Brenciu al patrulea copil. „Am zis: Nu, nu-l avorta. Îl vrem noi!” →

- Posted in Cultura Vieții by

Cum a adoptat Horia Brenciu al patrulea copil. „Am zis: Nu, nu-l avorta. Îl vrem noi!”

Horia Brenciu, a povestit, la emisiunea „Profesioniștii” difuzată de TVR 1 la 28 decembrie, că Toma (5 ani), cel de al patrulea copil al lui, a fost adoptat de la o tânără care voia să-l avorteze. Brenciu a spus:

„Auzisem de o tânără domnișoară care dorea să avorteze. Și atunci i-am zis: Nu, nu-l avorta, îl vrem noi! Și-atunci am făcut toate demersurile în sensul ăsta.

Eu n-am văzut-o niciodată pe mamă, dar soția a fost cu ea peste tot pentru a-i asigura o naștere normală.

Dacă la o vârstă mai… Toma va dori să-și cunoască mama biologică, o să fac ceea ce-și dorește.”

Horia Brenciu este căsătorit cu Alice Dumitrescu, cea care i-a fost de trei ori producător la trei show-uri și trei televiziuni diferite. Împreună, cei doi au patru copii, Andreea, Maria, Mina și Toma, cel din urmă fiind adoptat.

Într-un interviu acordat anul trecut Revistei VIVA!, artistul în vârstă de 47 de ani, care anul acesta a redevenit jurat la concursul televizat Vocea României, spune că își dorește o familie cât mai numeroasă.

Sursa: https://stiripentruviata.ro/cum-a-adoptat-horia-brenciu-al-cincilea-copil-am-zis-nu-nu-l-avorta-il-vrem-noi


Comentariul Ortodoxia.RO:

Acest articol este preluat de pe site-ul "Știri pentru Viață" și este din data de 10 Ianuarie 2020.

Legat de acest subiect, citește pe site-ul "Știri pentru Viață" următorul articol: Horia Brenciu vrea să mai adopte un copil: „Dacă ți-e dat să primești ceva, totul se poate împlini”

✝️ Părintele Iustin Pârvu — Așa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt.

- Posted in Sfinți și învățături by

"Trebuie să curățim învățăturile strâmbe pe cât e posibil, să le putem prezenta cât mai clare, dar fără prea multă răutate. Adică să atragem atenția asupra rătăcirilor unora sau altora, dar fără să învinuiești; să nu arăți cu degetul. Așa trebuie să mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt. Pentru că, să știți, nu suntem fără de vină. Cu toții răspundem pentru rătăcirile din Biserică și din societate - ori că nu am acționat la timp, ori că nu ne-am rugat cu duh de pocăință, cu toții purtăm vina căderii celuilalt, chiar dacă, într-un anumit fel, el singur se exclude din Trupul lui Hristos. Atunci când vom reuși să întoarcem degetul spre noi, atunci vom reuși să facem Ortodoxie curată și să curățim învățătura Bisericii de zgură rătăcirilor. Deci nu zic să taci, că este ateism, dar vezi în ce duh mărturisești, căci dacă nu știi să întorci degetul spre tine, te poziționezi tot în afara Ortodoxiei, care este trăire."Părintele Iustin Pârvu, Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin, p. 28.

✝️ IPS Iustinian Chira: Trebuie neapărat să cultivăm bucuria!

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Să fiți puțin mai veseli. Că, să știi: leacul împotriva ispitelor nu este numai rugăciunea, ci și bucuria duhovnicească și bucuria transformată în veselie. "Bucurați-vă și vă veseliți", ne îndeamnă Mântuitorul.

Unii pot crede că este un pleonasm, dar nu-i totuna bucuria cu veselia. Bucuria este starea sufletească pe care o simți cum vibrează în tine; ai o stare de bucurie.

Veselia este manifestarea acestei bucurii, este fructul bucuriei interioare. Când sufletul tău e trist, când sufletul este închis, nu se poate veseli. Ori, trebuie neapărat să cultivăm bucuria.


IPS Iustinian Chira

📆 8 Mai — Sfânta Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare.

A născut 10 copii, iar 5 dintre ei au devenit Sfinți.

8 Mai — Sfânta Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare

Sfânta Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare – model și mângâiere pentru mamele îndurerate

Nu există om sau familie care să nu treacă prin durere și încercări. Suferința este moștenirea noastră comună. Și drepții vor întâmpina necazuri și amărăciuni multe în viața lor, ca și evlavioasa Emilia, care a suferit mult. Multe valuri au izbit corabia vieții ei de familie. Să urmărim câteva dintre acestea.

Prima suferință a constat în faptul că a rămas orfană de tânără, înainte de căsătorie a trăit experiența amară a vieții fără părinți, așa cum mărturisește propriul ei fiu: „A rămas orfană de ambii părinți”. Era a cincea fată din familie, neocrotită de nimeni. Dar această stare amară a înfruntat-o cu credința în Dumnezeu, în Părintele ceresc. Emilia a crezut că se găsește sub ocrotirea Domnului și pe credința aceasta și-a zidit nădejdea că vor veni zile mai bune, așa cum le dorea inima ei tânără.

După aceea, ca mamă, a fost mult încercată prin îmbolnăvirea fiului ei, Vasile. Acesta s-a îmbolnăvit grav de la o vârstă mică și era gata să moară. Și Emilia s-a rugat cu credință lui Dumnezeu ca să-i dăruiască sănătate. Rugăciunile acesteia și ale soțului ei au fost ascultate și minunea s-a întâmplat. Fiul lor Grigorie povestește minunea aceasta și spune că în timp ce fratele lor Vasile era bolnav de moarte, tatăl lor l-a văzut în vis pe Domnul, Care S-a apropiat și i-a adresat aceleași cuvinte ca și dregătorului de la curtea împărătească a lui Irod: „Mergi, fiul tău trăiește” (Ioan 4, 50). Tatăl, având credință asemănătoare cu cea a dregătorului „a primit același rod al credinței lui, a primit salvarea copilului său, pe care i-a oferit-o iubirea de oameni a lui Dumnezeu”.

Mama îndurerată s-a bucurat mult de vindecarea minunată a lui Vasile, și L-a preaslăvit pe Dumnezeu, dar acesta însă a rămas sensibil. Însuși fiul ei, Vasile cel iubit, scrie despre desele și diferitele lui boli. Episcopilor de pe malurile Pontului le scria că „boala trupului meu, despre care cu siguranță nu știți că mă însoțește din anii copilăriei până la vârsta bătrâneților mele, m-a împiedicat să vin aproape de voi”. Dar a suferit și de alte boli care l-au condus la îmbătrânire timpurie și la moarte în jurul vârstei de 49 ani. Vasile a fost chinuit de mic și compătimit de mama sa iubitoare. Într-adevăr, cât de mult suferă și se chinuiește o mamă când are copilul bolnav vreme îndelungată, și mai ales când copilul ei are o mulțime de harisme.

Moartea a venit însă și l-a luat devreme și pe unul dintre cei 10 copii. Băiețelul a fugit din brațele ei, îngerașul a plecat la ceruri. Emilia și-a liniștit durerea inimii doar prin credința și nădejdea că într-o zi îl va întâlni acolo.

Corabia familiei a fost zdruncinată cumplit de un alt talaz, mai puternic, la care nu se așteptau așa de repede. Este vorba despre moartea iubitului ei soț în jurul anilor 348-349 d. Hr., după ce s-a născut al cincilea băiat și cel de-al zecelea copil al familiei, Petru. „Acesta a fost ultimul vlăstar al părinților, care a fost numit fiu și orfan totodată, pentru că atunci când a văzut lumina zilei, tatăl a murit”. Ocrotitorul familiei a trecut în cealaltă viață și credincioasa Emilia a plâns ca om pe soțul ei, dar L-a preaslăvit și pe Dumnezeu, și Acestuia, ca Unui Părinte ceresc s-a încredințat pe sine și familia ei numeroasă. Ca mamă văduvă a luat hotărârea să se lupte cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i crească, să-i dea la studii și să-i căpătuiască pe cei nouă copii orfani, pe care fericitul soț îi lăsase aproape pe toți la vârste mici.

În toate aceste furtuni ale necazurilor, ca și în multe alte strâmtorări, Emilia s-a arătat o femeie vitează, o eroină adevărată. Toate mamele îndurerate ar trebui s-o urmeze, ca să nu deznădăjduiască în necazurile lor. Întotdeauna să se lupte cu ajutorul lui Dumnezeu, și vor birui durerea. Astfel vor da neapărat mărturie că mama este „cea mai mare eroină a istoriei”.

(Atanasie I. Skarmoghiani, Mamele eroine ale Sfintilor Trei Ierarhi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 45-49)

☦️ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov: Când omul se osteneşte să aibă inima smerită şi cugetul paşnic, atunci toate uneltirile vrăjmaşului rămân nelucrătoare. Pentru că acolo unde există pacea gândurilor, se odihneşte însuşi DUMNEZEU.

- Posted in Sfinți și învățături by

"Acolo unde se află Dumnezeu, nu se găseşte răul. Toate câte vin de la Dumnezeu au înăuntrul lor pacea, şi-l îndeamnă pe om la osândire de sine şi la smerenie."

enter image description here

“Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 26). Adevărata credinţă nu poate să existe fără fapte. Cine crede cu adevărat, acela oricum va face fapte bune.

Dacă omul, din iubire de Dumnezeu şi din dragoste pentru viaţa în virtute, nu-şi face multe griji pentru sine, crezând că de el Se va îngriji Dumnezeu, această încredere în pronia divină este şi potrivită şi înţeleaptă.

Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat, se socoteşte pe sine călător şi străin pe acest pământ, în dorinţa lui să se unească cu Dumnezeu, doar spre Acesta îşi ţinteşte continuu mintea şi inima.

Omul care se va hotărî să ducă viaţă lăuntrică, trebuie întâi de toate să aibă frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii (Pilde 1, 7).

Mintea omului treaz se aseamănă cu păzitorul grijuliu şi cu străjerul Ierusalimului lăuntric. Din înălţimea vieţii duhovniceşti priveşte cu ochiul său curat puterile potrivnice, aflate împrejurul şi înlăuntrul sufletului său, după cuvintele psalmistului: “Şi au văzut ochii mei şi au suferit vrăjmaşii mei” (Ps. 53, 7).

Omul cât timp este în trupul său se aseamănă cu lumânarea aprinsă. Aşa cum lumânarea este ursită să se topească, la fel şi omul să moară. Sufletul lui însă este nemuritor, şi de aceea trebuie să se îngrijim mai mult de suflet decât de trup: “Ce foloseşte omul dacă câştigă lumea întreagă, însă îşi pierde sufletul său? Sau ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Dacă Domnul îngăduie ca neputinţele să-l încerce pe om, atunci El îi va da şi puterea răbdării.

Trebuie să-ţi obişnuieşti mintea să lucreze înlăuntrul legii Domnului. Sub îndrumarea Aceluia să-ţi petreci viaţa.

Pacea sufletului se dobândeşte prin strâmtorări. Sfânta Scriptură spune: “Am trecut prin foc şi prin noianul mâhnirilor, dar la sfârşit ne-ai dus la loc de odihnă” (Ps. 65, 11).

Nimic nu foloseşte atât la dobândirea păcii lăuntrice, cât tăcerea şi vorbirea cu noi înşine, mai mult decât cu ceilalţi.

Poţi să nu te bucuri, văzând soarele cu ochii trupeşti? Dar câtă bucurie vei simţi când mintea ta va vedea cu ochii lăuntrici pe Hristos, Soarele dreptăţii?

Ca să-ţi păstrezi pacea sufletească trebuie să alungi de la tine mânia, să te osteneşti, să ai duhul bucuriei, să te fereşti de a-i osândi pe ceilalţi, şi să faci pogorământ în dreptul slăbiciunilor fraţilor tăi.

Orice înaintare şi izbândă în orice latură a vieţii noastre, trebuie să le punem pe seama Domnului. Şi împreună cu profetul să spunem: “Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dăm slavă” (Ps. 113, 9).

La vârsta de 35 de ani, aproape la jumătatea vieţii pământeşti, omul duce de obicei o mare luptă ca să se înfrâneze pe sine însuşi. Mulţi la această vârstă nu rămân pe drumurile virtuţii, ci aleargă şi urmează calea poftelor lor.

Cel care vrea să se mântuiască trebuie să ţină inima lui în stare de pocăinţă şi de zdrobire: “Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit prin căinţă. Dumnezeu niciodată nu va dispreţul inima zdrobită şi smerită” (Ps. 50, 19).

Când omul se osteneşte să aibă inima smerită şi cugetul paşnic, atunci toate uneltirile vrăşmaşului rămân nelucrătoare. Pentru că acolo unde există pacea gândurilor, se odihneşte însuşi Dumnezeu.

Deznădejdea este bucuria cea mai mare a diavolului. Este un păcat de moarte.

Nu trebuie să răspunzi înainte să-l asculţi pe celălalt. “Cel care răspunde fără ca mai întâi să asculte este nepriceput şi se va ruşina” (Pilde 18, 13).

Când omul primeşte un lucru dumnezeiesc înlăuntrul lui, inima i se bucură. Când dimpotrivă primeşte ceva diavolesc, atunci se umple de confuzie şi se tulbură.

Cel care duce boala cu răbdare şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu se încununează ca martir.

Trebuie să alungăm departe gândurile necurate, în special când ne rugăm lui Dumnezeu. Pentru că nu este cu putinţă să vieţuiască împreună mireasma cu putoarea.

Dacă noi nu acceptăm gândurile rele care vin de la diavolul, facem foarte bine. Pentru că duhul necurat doar la oamenii pătimaşi îşi împlineşte deplin lucrarea lui, în timp ce la cei nepătimaşi se osteneşte să-i ispitească de departe.

Este cu neputinţă ca omul tânăr să nu fie tulburat de gândurile trupeşti. De aceea trebuie să se roage stăruitor lui Dumnezeu, ca El să stingă flacăra poftelor ruşinoase când apare. Astfel, flacăra nu se va mai înteţi niciodată.

Trebuie să le răbdăm pe toate de dragul lui Dumnezeu, cu mulţumire. Viaţa noastră în comparaţie cu veşnicia este o clipă. De aceea şi Apostolul spune: “Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care mi se va descoperi (Romani 8, 18).

Să iubim smerenia ca să vedem slava lui Dumnezeu. Pentru că unde se află smerenia, de acolo izvorăşte slava dumnezeiască.

Fără lumină, toate sînt întunecate. La fel, fără smerenie nimic nu se găseşte în om, decât doar întunericul.

Aşa cum lumânarea, dacă nu se încălzeşte şi nu se înmoaie, nu poate să primească sigiliul, la fel şi sufletul, dacă nu este încercat cu ostenelile şi neputinţele, nu poate să primească deasupra lui pecetea virtuţii.

Faţă de cei de lângă noi trebuie să ne purtăm cu fineţe, fără să-i jignim măcar cu privirea.

Pe omul confuz şi mâhnit, îngrijeşte-te să-l întăreşti cu cuvinte de iubire.

Pentru nedreptatea pe care ţi-o provoacă ceilalţi, oricare ar fi aceasta, nu trebuie să te răzbuni. Dimpotrivă, să-l ierţi din străfundul inimii pe cel care te-a nedreptăţit.

Nu trebuie să nutreşti în inima ta ură şi antipatie împotriva celui care te duşmăneşte, ci să-l iubeşti şi să-i faci bine pe cât poţi, împlinind porunca lui Hristos: “Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc” (Matei 5, 44).

Poarta pocăinţei este deschisă pentru toţi, şi nimeni nu ştie cine va trece mai întâi prin ea: tu, care-l osândeşti pe celălalt, sau el, care te osândeşte pe tine. Osândeşte-te întotdeauna pe tine şi vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi. Poţi să osândeşti un lucru rău, dar niciodată pe cel care l-a săvârşit.

Când omul este părăsit de Dumnezeu, atunci diavolul este pregătit să-l piardă, aşa cum piatra de moară striveşte bobul de grâu.

Grija prisositoare pentru nevoile vieţii este semnul omului necredincios şi mic la suflet. Şi trecem prin suferinţă dacă ne îngrijim noi înşine pentru noi, şi nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care se îngrijeşte de toate.

Este mai bine să dispreţuim toate câte nu sunt ale noastre, adică cele vremelnice şi trecătoare şi să le căutăm pe ale noastre, adică cele nestricăcioase şi veşnice.

Mâhnirea este viermele inimii care o devorează pe mama care l-a născut.

Cel care a biruit patimile a biruit şi durerea. Cel care este învins de patimi nu va scăpa de legăturile durerii. Aşa cum cel bolnav se cunoaşte după culoarea feţei, la fel şi cel pătimaş după deznădejde.

Domnul se îngrijeşte de mântuirea noastră. Diavolul ucigător de oameni însă se străduieşte să ne ducă la deznădejde.

Nu trebuie să ne înfricoşăm în viaţa duhovnicească de nicio putere potrivnică. Dimpotrivă, să ne punem nădejdea în cuvintele lui Dumnezeu: “Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei. Numai pe Domnul Savot socotiţi-L sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi” (Isaia 8, 12-13).

extras din: Glasul Sfinţilor Părinţi – Editura Egumeniţa 2008

🙏 Axionul Învierii — Îngerul a strigat

- Posted in Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

enter image description here

Îngerul a strigat către cea plină de daruri: Curată Fecioară, bucură-te; și iarăși zic, bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt și pe morți i-a înviat; veseliți-vă, popoare.

Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că Slava Domnului peste tine a răsărit; saltă acum și te bucură, Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru învierea Celui născut al Tău.

🌿 Joi, 5 mai, în localitatea Nimigea de Sus, din județul Bistrița – Năsăud s-a desfășurat ceremonia militară și religioasă cu ocazia dezvelirii Monumentului Eroilor, monument închinat eroilor căzuți la datorie în Primul și cel de-Al Doilea Război Mondial. →

enter image description here

Monument al Eroilor, dezvelit la Nimigea de Sus, din județul Bistrița

La manifestare au participat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Ioan Manci, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, colonel Iulian Berdilă, protopopul Năsăudului, Ioan Dâmbu, reprezentanți ai autorităților publice locale. Dezvelirea și sfințirea monumentului a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Mitropolit Andrei, Evenimentul s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare, format din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată.

Sursa: https://glasul.info/2016/05/05/monument-al-eroilor-dezvelit-la-nimigea-de-sus-din-judetul-bistrita

✝️ Hristos a înviat! – înseamnă că viața este mai tare decât moartea.

- Posted in Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Hristos a înviat!

Hristos a înviat! – înseamnă că, cu adevărat, este Dumnezeu.

Hristos a înviat! – înseamnă că, cu adevărat, este o lume cerească, lumea cea adevărată şi fără de moarte.

Hristos a înviat! – înseamnă că viaţa este mai tare decât moartea.

Hristos a înviat! – înseamnă că răul este mai slab decât binele.

Hristos a înviat! – înseamnă că toate bunele nădejdi ale omeniri s-au îndreptăţit.

Hristos a înviat! – înseamnă că toate problemele vieţii s-au dezlegat pe deplin.

S-au dezlegat toate problemele vieţii, s-au descoperit tainele cele mai de seamă şi mai chinuitoare, s-au sfărâmat lanţurile întunericului şi ale întristării, fiindcă Hristos a înviat!

din Sfântul Nicolae Velimirovici, Ganduri despre bine si rau, Ed. Predania

📅 5 Mai - Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.

Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.

Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!

Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.

Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.

Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

✝️ Hristos a înviat! Evangheliile învierii.

- Posted in Sfânta Scriptură by

Hristos a înviat!

Evanghelia I-a – Mt 28, 16-20.

Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

  1. Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
  2. Iar Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.
  3. Iar Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
  4. Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi.
  5. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi:
  6. nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus;
  7. şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus“.
  8. Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui.
  9. Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!“ Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat.
  10. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“.
  11. Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate.
  12. Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug,
  13. zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”;
  14. şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă“.
  15. Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.
  16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
  17. şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit.
  18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ.
  19. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
  20. învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.

Evanghelia a II-a – Mc 16, 1-8.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
  2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
  3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
  4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
  5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
  6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
  7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
  8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
  9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
  10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
  11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
  12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
  13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
  16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
  17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
  18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
  19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a III-a – Mc 16, 9-20.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
  2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
  3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
  4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
  5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
  6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
  7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
  8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
  9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
  10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
  11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
  12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
  13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
  16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
  17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
  18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
  19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a IV-a – Lc 24, 1-12.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălțarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască."
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
  37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
  40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
  41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  48. „Voi sunteţi martorii acestora.
  49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a V-a – Lc 24, 13-35.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
  37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
  40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
  41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  48. „Voi sunteţi martorii acestora.
  49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VI-a – Lc 24, 36-53.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.,
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ 37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  37. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  38. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“. 40 *$Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.**
  39. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  40. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  41. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  42. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  43. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  44. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  45. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  46. „Voi sunteţi martorii acestora.
  47. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  48. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  49. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  50. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  51. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VII-a – In 20, 1-10. In 20

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, b într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
  10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
  11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
  21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
  27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
  28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a VIII-a – In 20, 11-18.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi. 10 *$Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.**
  10. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  11. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  12. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  13. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  14. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  15. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  16. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  17. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  18. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  19. **Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.*$
  20. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  21. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  22. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  23. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  24. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  25. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“ 27 *"Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“**
  26. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  27. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  28. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  29. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a XIX-a – In 20, 19-31.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
  10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
  11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
  21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
  27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
  28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a X-a – In 21, 1-14. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

  1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
  2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
  4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
  5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
  6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
  8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
  9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
  10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
  11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
  12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
  13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
  14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
  15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
  16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
  17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
  19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
  20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
  21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
  22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
  23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
  24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
  25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia a XI-a – In 21, 15-25. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

  1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
  2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
  4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
  5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
  6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ a Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
  8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
  9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
  10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
  11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
  12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
  13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
  14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
  15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
  16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
  17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
  19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
  20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
  21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
  22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
  23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
  24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
  25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia din prima zi de Paști

Ev. Ioan 1, 1-17

"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos."

🙏 Săptămâna Patimilor. Sfânta și Marea Vineri — Denia Prohodului

- Posted in Abecedarul credinței by

Cea mai tristă zi din istoria creaţiei este cea a Răstignirii lui Hristos pentru mântuirea noastră, pe care o celebrăm an de an în Biserica Ortodoxă în Vinerea Mare, notează Ziarul Lumina.

Săptămâna Patimilor. Sfânta și Marea Vineri — Denia Prohodului

Sinaxarul din Triod ne spune că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Tot în această zi se face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Imnografia Triodului subliniază că Hristos a suferit pentru mântuirea noastră cu tot trupul Său: „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţa. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi”. Acest lucru este subliniat şi de Sinaxar, care ne spune că astăzi Domnul Iisus Hristos a răbdat: scuipări, loviri peste față, palme, insulte, batjocuriri, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

„Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute”

Sfintele Pătimiri sunt numite „înfricoşătoare”, deoarece Hristos suferă moarte pe Cruce ca Dumnezeu şi Om. În nici un moment al Sfintelor Sale Pătimiri Iisus Hristos nu încetează să fie şi Fiul lui Dumnezeu. Cel care pătimeşte este Cuvântul Întrupat, Cel prin care Tatăl a creat toate în Duhul Sfânt.

„Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, se fac minuni în cer şi pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoşătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot aşa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul” (Doxologia).

În Vinerea Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului trăim plenar toate evenimentele mântuitoare ce s-au petrecut în noaptea de joi spre vineri şi tot ce a suferit Hristos pentru izbăvirea noastră de sub puterea morţii şi a răului pe parcursul zilei de vineri, culminând cu moartea şi cu îngroparea Lui.

Biserica Ortodoxă Română, prin lectura celor 12 pericope evanghelice ce prezintă Sfintele Pătimiri ale Domnului în cadrul Deniei din Sfânta şi Marea Vineri, oferă creştinului posibilitatea de a înţelege ce a făcut Hristos pentru mântuirea noastră. Se pleacă în urmărirea momentelor legate de Sfintele Pătimiri de la marea cuvântare a Domnului nostru Iisus Hristos de la Cina cea de Taină, pe care o auzim din lectura primei Evanghelii (Ioan 13, 31; 18, 1) a acestei Denii.

Zi aliturgică

Sfânta şi Marea Vineri este zi aliturgică, adică nu se oficiază Sfânta Liturghie, iar cartea de cult a acestui timp liturgic, Triodul, precizează: „potrivit Tipicului cel Mare al Sfântului Sava, în această Sfântă şi Mare zi de Vineri, să nu se facă nici o Liturghie”.

Cântarea care defineşte cel mai bine această zi de durere pentru creştini este:

„Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini s-a încununat Împaratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă s-a îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane de fier s-a pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa s-a împuns Fiul Fecioarei. Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta”.

🙏 Săptămâna Patimilor. Sfânta și Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by

În Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite mai multe momente din viața Mântuitorului, anume Sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoșătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

Săptămâna Patimilor. Sfânta și Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii)

Cele douăsprezece lecturi din Sfintele Evanghelii ale slujbei acesteia sunt citirea completă a relatărilor celor patru Evanghelii despre suferinţele Mântuitorului, despre răstig­nirea şi moartea Sa pe Cruce. Nici o sărbătoare din timpul anului nu are în cuprinsul său o lectură biblică atât de com­pletă a tot ceea ce poate fi înţeles duhovniceşte legat de săr­bătoarea respectivă.

Iubirea lui Hristos care se dăruieşte în Cina cea de Taină este iubirea Sa mântuitoare mai tare decât păcatul şi moartea, cum va arăta pe Cruce când iartă pe cei ce-L răstignesc, iar după înviere îl iartă pe Petru care, din frică, s-a lepădat de Iisus.

Prin Cina cea de Taină, Hristos redescoperă că darurile creaţiei, reprezentate prin pâine şi vin, sunt daruri ale iubirii Sale pentru oameni, iar când El le sfinţeşte prin prezenţa Sa iubitoare, ne dăruieşte însăşi iubirea Sa dătătoare de viaţă veşnică: Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia, în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură (Ioan 6, 54-55).

În Cina cea de Taină, Hristos Cel întru toate ascultător de Dumnezeu dăruieşte oamenilor Paradisul cu Pomul vieţii (cum scrie Sfântul Isaac Sirul), pe care Adam l-a pierdut prin neascultare de Dum­nezeu şi nepostire, pentru că a socotit că darurile sunt mai de preţ decât Dăruitorul.

Prin Taina Sfintei Euharistii, Hristos Domnul ne arată că adevărata viaţă este o existenţă euharistică, de comuniune cu Dumnezeu şi de recunoştinţă faţă de El – Izvorul şi Dătătorul vieţii veşnice.

Sfânta Evanghelie după Ioan spune, vorbind despre Cina cea de Taină, că înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind lisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârşit i-a iubit (Ioan 13, 1). La iubirea Lui extremă a răspuns Iuda cu trădare extremă, pentru că acest ucenic a iubit mai mult banii decât pe Stăpânul său.

Cântările Deniei din Sfânta şi Marea Joi arată cât de mare şi înspăimântător este păcatul lui Iuda, care, îmbolnăvindu-se cu iubirea de arginţi, s-a întunecat şi a vândut pentru treizeci de arginţi pe Hristos Domnul.

Iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos se arată în jertfa Sa euharistică care apoi se manifestă şi ca iubire smerită şi slujitoare în spălarea picioarelor ucenicilor Săi: Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sun­teţi datori să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat pildă, că pre­cum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi (Ioan 13,14-15).

După ce a săvârşit Cina cea de Taină, inaugurând Paştele Nou, Noul Legământ, prin însăşi iubirea Sa jertfelnică, adeverită ca iubire slujitoare, curăţitoare, sfinţitoare şi mântuitoare, Hristos Domnul dă o poruncă nouă ucenicilor şi anume, fiecare să iubească pe semenii săi, nu doar ca pe sine însuşi, ci aşa cum Hristos îi iubeşte.

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Pre­cum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii ( Ioan 13, 34-35).


✝️ Sfântul Nicodim Aghioritul: „Dumnezeu are mai multă dorinţă a te salva, decât vrăjmaşul de a te nimici!"

- Posted in Sfinți și învățături by

Când te scoli dimineața și te-ai rugat puțină vreme, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, primul lucru de care trebuie să-ți dai seama este acesta, că tu ești într-un loc, numit stadion [stadion însemnează locul unde se dau luptele atletice], care nu-i altceva decât inima ta și tot omul dinăuntru. Ai în vedere că în față stă inamicul, pofta ta cea rea, contra căreia te-ai hotărât a lupta. Fii gata de atac și netemător de moarte, dacă voiești a birui. Cugetă că în partea dreaptă a arenei vezi chiar pe Comandantul tău biruitor, Domnul nostru Iisus Hristos, cu Preasfântă Maica Sa și cu multe oști de îngeri, sfinți și îndeosebi cu Arhanghelul Mihail; iar la stânga, vezi răul infernal cu demonii lui, aromându-ți și îndulcindu-ți pasiunile și poftele rele.

Aruncă-te în luptă, supune pe demon cu semnul crucii, fiind că ai un glas de la îngerul tău păzitor care grăiește astfel: „Azi ai de luptat împotriva acestei pasiuni, a celorlalți inamici ai tăi, nu lăsa inima a-ți slăbi; nu fugi din luptă, fiindcă de față-i Domnul nostru și Comandantul Suprem, Iisus Hristos, însoțit de toți coloneii și căpitanii. Adică cu toată oastea Lui glorioasă, gata a lupta împotriva tuturor inamicilor tăi. Nu-i va lăsa să te oprime, ori să te ia prins. Domnul, s-a zis, va lupta pentru noi (Ieșirea 14, 14)”.

Deci, stai ferm, supraveghează-te, silește-te de suportă „necazul” ce-l simți uneori; strigă din adâncul inimii tale cât de des; „Nu mă lăsa în mâinile vrăjmașilor mei” (Psalmul 26, 18). Strigă către Domnul, către Preasfânta Fecioară și către toți sfinții, bărbați și femei, și totdeauna vei fi biruitor. Fiindcă este scris: „Scris-am vouă, părinților, fiindcă ați cunoscut ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteți tari, și cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean” (I Ioan 2, 14).

Și dacă ești slab, neobișnuit, stângaci, iar vrăjmașii tăi sunt puternici și mulți, cu atât mai mare va fi ajutorul Celui ce te-a făcut și te-a răscumpărat. Dumnezeu este neasemănat mai puternic în acest război; căci este scris: „Cine este acest împărat al Slavei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte” (Psalmul 23, 8). El are mai multă dorință a te salva, decât vrăjmașul de a te nimici.

De aceea, luptă și nu te mâhni de oboseală. Fiindcă din aceasta se naște biruința și marele tezaur adus de Împărăția Cerurilor, și sufletul este unit în veci cu Dumnezeu.

Deci, începe în numele lui Dumnezeu a lupta. Ia arma cu această speranță. Cu încredere în Dumnezeu, cu rugăciuni, exerciții, și mai ales cu arma rugăciunii din inimă și cuget care este: „Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă”; un nume așa de înfricoșat, ca o sabie cu două tăișuri, întorcându-se în inima ta și aruncând jos, biciuind, demonii și pasiunile.

Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 49-50

💛 Cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult şi te vei veseli

- Posted in Sfinți și învățături by

"De la stăpânul la care lucrezi, de la acela vei lua şi plată. Dacă lucrezi la stăpânul cel negru, îţi face viaţa neagră încă de aici. Dacă lucrezi pentru păcat, vei fi plătit de diavolul. Dacă lucrezi pentru virtute, vei fi plătit de Hristos. Si cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult şi te vei veseli."Sfântul Paisie Aghioritul

✝️ Viaţa cu Dumnezeu începe atunci când cuvintele şi gândurile se liniştesc, când problemele vieţii pământeşti trec pe planul doi, iar în sufletul omului se deschide larg un loc pe care Dumnezeu vine să Îl umple cu prezenţa Sa

- Posted in Sfinți și învățături by

Lipsa gustului pentru singurătate şi linişte ‒ aceasta este boala omului contemporan. Foarte multă lume evită liniştea, singurătatea, timpul liber, fiindcă nu are nimic altceva cu care să-şi umple acest gol: oamenii aceştia au nevoie să audă vorbindu-se, să aibă păreri, să fie mereu pe baricade pentru a-şi crea iluzia unei vieţi efervescente şi foarte pline. Însă viaţa cu Dumnezeu începe atunci când cuvintele şi gândurile se liniştesc, când problemele vieţii pământeşti trec pe planul doi, iar în sufletul omului se deschide larg un loc pe care Dumnezeu vine să Îl umple cu prezenţa Sa.

Domnul nostru Iisus Hristos

Sfinţii Părinți spun adesea că rugăciunea născută din linişte trebuie să fie simplă şi sobră, fără multe cuvinte. Starea celui care se roagă este asemănătoare aceleia a unei legături dintre tată şi fiu:

Nu face pe deşteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu şi nemeşteşugit al copiilor a înduioşat pe Tatăl lor cel din Ceruri. Nu te porni la vorbărie, ca nu cumva prin căutarea cuvintelor să ţi se împrăştie mintea. Un cuvânt al vameşului L-a făcut pe Dumnezeu îndurător şi un cuvânt spus cu credinţă l-a mântuit pe tâlhar. Multa vorbire în rugăciune pricinuieşte minţii năluciri şi împrăştiere. Iar un singur cuvânt o adunăSfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş.

 


 

Page 13 of 103