ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

☦️ Starețul Ioan Gonciariov: Mulți dintre noi nu-l vor recunoaște pe antihrist, și-l vor accepta ca fiind Hristos.

- Posted in Profeții și Proorocii by

enter image description here

Dumnezeu își alesese un popor pentru Sine. Semnificația vieții sale era venirea lui Hristos. Ei așteptau un alt Mesia. Au respins pocăința și, ca urmare, nu L-au acceptat pe Hristos și L-au răstignit.

Situația este similară acum - Dumnezeu ne-a dat Legea, ne-a dat harul, ne-a dat Sfânta Ortodoxie. Dar noi umblăm în propriile noastre legi și trăim formal în Biserică. În mod realist, trăim în lume, iar legile noastre sunt capriciile și poftele noastre. Umblăm după voia inimii noastre, nu după poruncile Domnului, care ne spun să ne răstignim trupul cu patimile și poftele sale. Și noi o mângâiem și o prețuim, dar ne răstignim duhul, facem totul greșit.

Și, ca urmare, am trăit până la venirea lui Mesia, pe care îl așteaptă evreii - Antihristul.

Și mulți dintre noi nu-l vor recunoaște pe Antihrist și îl vor accepta ca fiind Hristos. Mulți dintre sfinții noștri au prezis că aproape toată lumea îl va accepta pe Antihrist, pentru că toată lumea a trăit și a sperat în bunăstare. Este sălbatic și înspăimântător pentru noi să fim fără bunăstare.

Ne-am dizolvat sufletele în dorințe trupești, nu vrem să iubim cu adevărat, pentru că iubirea este un sacrificiu, și suntem cu toții egoiști, și vrem doar ceva de la alții, dar nu vrem să dăm nimic noi înșine.

Și îl vom accepta pe Antihrist, pentru că el ne oferă prin intermediul tehnologiilor digitale o viață frumoasă, o viață prosperă, o viață inteligentă din punct de vedere lumesc, un viitor fericit.

Ce persoană normală nu ar accepta asta? Este imposibil să nu o accepte. Tuturor li se pare adevărat, așa cum fariseilor din vechime li s-a părut adevărat să-l ucidă pe Hristos.

Dar Dumnezeu ne oferă pocăință. Sună în cuvintele tuturor oamenilor sfinți, este scrisă aproape în fiecare rând din Sfânta Scriptură. Dar noi tot nu ne pocăim. Nu, ne pocăim, dar ne prefacem că ne pocăim, la fel ca fariseii. Noi, ca și fariseii, am trăit în interior cu propria noastră bunăstare, cu propriile noastre idei, cu propria noastră gândire.

Pentru noi, adevăratul Dumnezeu sunt banii.Avem chiar o glumă: "Credința fără bani este moartă".Chiar și aici, în biserică, și pretutindeni avem în minte doar banii și venituri. Îi numărăm, ne bazăm pe ei, banii pot cumpăra totul în zilele noastre.

Dar Dumnezeul nostru este pe Cruce și ne cheamă la Sine, pentru ca prin necazurile noastre să ne apropiem mai mult de înțelegerea esenței profunde a vieții noastre. Dar noi nu vrem acest lucru. Dar este necesar să trecem, să ne curățim, să trecem prin toate ispitele, pentru că ele deschid în sufletul nostru acele comori adânci, care nu pot fi luate de nimic altceva. Nu se poate ajunge la ele decât prin durere, răbdare, și smerenie.

Dar noi nu vrem să ne smerim, nu vrem să tolerăm nimic, ci ne mulțumim și ne corupem în toate felurile posibile, ne facem receptivi la influența vremurilor anticreștine. De aceea, rezultatul va fi același cu cel prezis. Și acum Dumnezeu ne dă timp să ne pocăim. Așa cum a venit Înaintemergătorul înainte de venirea lui Hristos: "Pocăiți-vă! Împărăția Cerurilor este aproape".Și cineva s-a pocăit!

Și acum ni se oferă același lucru - pocăiți-vă! Să te schimbi, să nu te falsifici, să nu-ți enumeri păcatele, rămânând credincios acestora. Și cu sufletul nostru trebuie să întoarcem ceva în noi înșine, cu rugăciunea noastră, ceva care chiar și acum ne este greu să ne imaginăm cât de departe ne-am îndepărtat de idealul pe care ni-l oferă Dumnezeu în Ortodoxie.

Și citim peste tot de la sfinții părinți - post, rugăciune, înfrânare, smerenie. Pentru noi acestea sunt basme. Le răscolim și căutăm ceea ce ne trebuie. Și citim Evanghelia cu ochii - ca și cum nu am fi citit-o! Peste tot este vorba despre iubire, peste tot despre jertfă, peste tot despre dăruire, despre distrugerea propriului ego, adică despre munca asupra propriei persoane. Și iată că avem unul și același lucru - epoca fariseică!

Iar rezultatul va fi același! Biserica ne propune acum să comparăm și să ne gândim - trebuie să ne schimbăm viața!

Acum avem digitalizarea, documentele electronice, apoi vor veni cipurile și atunci vom fi privați de libertate. Vom fi forțați să facem ceea ce ei cred că este corect. Și va fi imposibil să facem ceea ce Ortodoxia reprezintă ca fiind corect. Viața unei persoane ortodoxe va deveni imposibilă.

Și acum oportunitățile sunt foarte mari, iar noi nu le folosim deloc. Continuăm să trăim așa cum obișnuiam să trăim. Și așteptăm ca Domnul să ne trimită ajutor și vom merge și noi, la fel de bine, pe un drum larg spre locul unde Dumnezeu ne-a pregătit paradisul. Noi nu vom pleca nicăieri! Trebuie să ne eliberăm sufletul de murdăria cu care suntem copleșiți, adică trebuie să dăm dovadă de pocăință adevărată, trebuie să ne vedem pe noi înșine.

Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem, pe care le știm cu toții foarte bine, dar pe care nu vrem să le facem.

Situația se schimbă radical în lume pentru ca oamenii să se pocăiască, se apropie Apocalipsa, dar nu există pocăință. Există chiar și o anumită amărăciune care se manifestă. Vom fi smulși din bunăstarea noastră, iar noi vom începe să cârtim și să ne plângem: "Cum voi fi fără micul dejun! Sau fără asta? Și cine va fi acolo pentru noi...?"? Etc. Astfel de întrebări, ca și cum abia ne-am fi născut sau am fi murit cu mult timp în urmă.

Iată ce ni se oferă astăzi pentru o reflecție profundă și constantă. Pentru că toată pocăința este în minte.

Metanoia - pocăință în limba greacă - înseamnă o schimbare a minții. O schimbare de valori, cu care ne-am obișnuit inima pocăită și trăim liniștiți și calmi, așteptând că, cumva, în afară de noi și fără noi, totul se va schimba în bine. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată!

Trebuie să muncim, să suferim, să ne rugăm, să ne pocăim, să ne răstignim ego-ul, să învățăm să postim și să ne rugăm, ceea ce nu vrem să facem.

Dar noi suntem falși. Falsitatea noastră este o pedeapsă, iar noi o iubim.

Lucruri ciudate - păcatul, care este înțepătura morții, ne distruge sănătatea și viața, noi îl iubim, ne agățăm de el și, într-un fel sau altul, încă mai păcătuim, știm că există întotdeauna o mahmureală după ce am comis un păcat și încă....

O mulțime de lucruri ciudate și sălbatice din punctul de vedere al rațiunii se întâmplă cu omul nostru interior, iar noi nu vrem să le vedem. Drept urmare, nu le vom vedea atunci când va veni acea mare schimbare și minciună, pe care lumea se pregătește să o accepte. Trebuie să medităm, să ne rugăm, să ne pocăim, și să postim pentru a ne ajuta să depășim toate lucrurile grele care vor veni.

Starețul Ioan Gonciariov (1945-2020) din Rusia

✝️ Sfântul Nectarie din Eghina: Căutaţi dragostea!

- Posted in Sfinți și învățături by

Căutaţi dragostea! Cereţi în fiecare zi de Dumnezeu dragostea!! Împreună cu dragostea vine tot binele și vin toate virtuţile. Iubiți, ca și voi să, fiţi de ceilalți! Dați-i lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste.Sfântul Nectarie din Eghina


📜 Rugăciunea Tatăl nostru la Ierusalim în limba besilor. Cine erau besii?

Rugăciunea Tatăl nostru la Ierusalim în limba besilor

"Erau un trib independent al tracilor, care trăia pe teritoriul cuprins între Munții Rodopi și cursul superior al râului Marița (Hebrus). Herodot îi descrie ca un fel de castă-preoțească între satri, bessii fiind interpreții divinațiilor sub forma de incantații profetice ale unei preotese a unui altar-oracol al lui Dionysos aflat pe vârful unui munte, care se crede că este Perperikon. În Strabon, însă, bessii sunt descriși ca cei mai feroce dintre triburile trace independente, locuind în apropiere de lanțul Mons Haemus."

Mai avem multe de descoperit din istoria neamului nostru, mai multe decât ne închipuim noi. E destul să-i citim pe Eminescu, Bălcescu și pe Nicolae Densușianu ca să începem să le dăm perfectă dreptate: spațiul etnic al neamului nostru e cu mult mai mare, însă noi ca neam ne-am mulțumit tot timpul cu mai puțin. Ungurii dacă aveau legitimitatea istorică și culturală pe care o avem noi, ar fi fost în stare să revendice toată Europa, și chiar dincolo de granițele ei.

Pentru că tot a fost Ziua Aromânilor pe 23 Mai, facem această postare pentru a dovedi legătura indubitabilă și incontestabilă a neamului nostru și originea tracă (geto-dacă) a poporului român.

📜 Se urcă Basarabia pe cruce – Portrete -Mama Blondina →

- Posted in Abecedarul credinței by

Pe 24 mai 1971 a trecut la Domnul sufletul ales al ”mamei Blondina”, o femeie născută în Basarabia, învățătoare, care a fost deportată în Siberia și a petrecut ultima parte a vieții slujind Sfintei Parascheva și oamenilor la catedrala mitropolitană din Iași.

Mama Blondina a fost o femeie cu o sensibilitate deosebită. Numele ei vine de la Sfânta Muceniță Blandina. În însemnările ei nu se sfiește să spună de câte ori a plâns, de câte ori s-a temut, de câte ori a încercat-o deznădejdea. Dar, de fiecare dată, a biruit credința că Dumnezeu o va ajuta, ceea ce s-a și întâmplat. Și astfel, înfricoșătorul cuptor al suferințelor nu i-a știrbit nimic din bunătatea, jertfelnicia, credința, dragostea de oameni, de neam, de Dumnezeu, ci, din contră, i-a fost prilej de întărire în tot ce este bun și sfânt. În Siberia i s-a dat la un moment dat un post de răspundere pe motiv că ea nu va fura, deoarece e româncă și creștină.

Alungată, la bătrânețe, de fiul ei din casă, nu s-a smintit de comportamentul lui, influențat de soția atee. La Iași, la Mitropolie, s-a întâlnit la un moment dat cu foşti cunoscuţi din tinereţe şi care făceau parte acum din înalta societate. Aceştia au judecat-o pe Mama Blondina, fostă profesoară, pentru că ajunsese să facă curăţenie în curtea Catedralei mitropolitane. Replica ei a fost: "Mie nu îmi este ruşine să spăl picioarele Mântuitorului Hristos".

Îi cunoaștem viața din însemnările ei, publicate după 30 de ani de la trecerea la cele veșnice. Un articol din ziarul Zorile Bucovinei face un rezumat al lor, iar în continuare sunt selectate câteva fragmente.

[...] Am citit cu sufletul la gură cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei”, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2005. Departe de mine intenţia de a face o recenzie, având doar dorinţa de a aduce la cunoştinţa cititorilor conţinutul răscolitor al acestei cărţi, din care aflăm că în Siberia au suferit şi au murit multe feţe bisericeşti. Vina lor era credinţa în Dumnezeu.

Din cartea respectivă aflăm despre tragedia fiicei celei mici a preotului Zaharia Popovici şi preotesei Serafima, care mai aveau două fete şi un băiat. Blondina s-a născut la 24 februarie 1906 în satul Gruşenţi din Basarabia (astăzi raionul Chelmenţi). De la vârsta de şase ani mergea la biserică, începuse să citească, cânta în strană, cunoştea rânduiala Utreniei, ştia pe de rost Sfânta Liturghie.

După şcoala generală şi absolvirea gimnaziului a ajuns profesoara pentru clasele I-VII. În 1926 s-a căsătorit cu inginerul Gheorghe Gobjilă, aducând pe lume un fecioraş. Până aici a dus o viaţă obişnuită, suferinţele începând după faimoasa eliberare (n.n. este vorba despre ocupare Basarabiei, a nordului Bucovinei și a ținutului Herța în 1941 de către URSS). Ca şi Aniţa Nandriş, ea şi-a scris în caiete Viaţa din închisoare şi lagărele din Siberia. [...] Iată ce scrie eroina noastră: „Timp de 15 ani am fost căsătorită, 15 ani m-am aflat în exil şi domiciliu forţat în Siberia, 15 ani am stat la mitropolie lângă cuvioasa Parascheva, care a făcut multe minuni. La 21 iunie 1941 am fost arestată, la 21 iunie 1949 am fost eliberată, fiind supusă la domiciliu forţat, iar la 21 iunie 1956 am fost eliberată definitiv”.

Din aceste mărturisiri se vede că nimic nu este întâmplător în viaţa omului, ci totu-i cu rânduiala şi voia lui Dumnezeu. La 27 iunie, când ruşii au cerut „retrocedarea” Basarabiei, Blondina se afla cu fiul ei, un copil de 13 ani, la fratele soţului (tot preot), la o depărtare de 25 km de casă. A ajuns, pe jos, acasă abia a doua zi şi soţii n-au dovedit să se refugieze în România, aşa cum au făcut surorile şi fratele ei.

După ocuparea Basarabiei a început calvarul acestei familii. Mai întâi a fost arestat soţul, apoi au închis-o şi pe Blondina. A scăpat numai băieţelul lor, pe care au reuşit să-l ascundă la o rudă.

În carte este descrisă amănunţit viaţa straşnică din închisori şi lagăre. Tânăra femeie a fost învinuită doar pentru nevinovatele cuvinte: „Vrem să plecăm în România, căci acolo este Patria noastră. România ne-a crescut, ne-a învăţat, ei trebuie să-i slujim”. Din cauza aceasta ea a ajuns să fie „duşman al poporului”, apoi trimisă în Siberia, fără să ştie că în celula de alături se afla soţul ei. Blondina se ruga fierbinte lui Iisus. Anume rugăciunile au ajutat-o în momentele cele mai grele. În închisoare mureau sute de oameni, ea, însă, a supravieţuit. Când au arestat-o avea 36 de ani şi cântărea 96 de kilograme. După eliberarea din exil arăta ca o bătrână de 70 de ani şi scăzuse până Ia 45 de kilograme. A muncit în câmp, la fermă, în locurile cele mai grele. În lagăr fost aduse şi 200 de călugăriţe, condamnate pentru credinţă. Printre ele se afla şi o contesă, învinuită că umbla la biserică. Aceste fiinţe evlavioase au sprijinit-o şi au îmbărbătat-o moral, atunci când a aflat că soţul i-a murit de foame.

Dintr-o scrisoare primită de la mătuşă-sa a aflat că părinţii nu s-au refugiat, deoarece tatăl ei, ca un păstor credincios, a vrut să rămână alături de enoriaşi. După ce Blondina a fost eliberată, dar cu domiciliu forţat, mamă-sa s-a hotărât să vină la ea, căci între timp preotul plecase la Domnul. Ceilalţi copii erau în România şi mama lor nu putea trece cu traiul la ei. La 21 februarie 1955, Blondina a rămas şi fără de mamă, fiind nevoită s-o înmormânteze fără de preot. După moartea mamei Dumnezeu i-a trimis o mângâiere: a primit din România o scrisoare şi o fotografie de la fiul ei, care s-a refugiat împreună cu rudele. El obţinuse specialitatea de inginer, lucra la un minister în Bucureşti.

Blondina avea deja 50 de ani când a fost pusă în libertate cu următorul document:

„Prin prezenta adeverinţă se pune în libertate cetăţeancă Gobjila Blondina, care are voie să plece unde doreşte”.

Ea s-a întors în Basarabia şi mai întâi a intrat într-o biserică. Plângând în hohote, a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a ajuns să păşească pe pământul strămoşesc. N-a putut să rămână la Chişinău, căci încă era numită „duşman al poporului”. A venit la nişte rude din regiunea Cernăuţi, într-un sat de pe malul Prutului, numit Chişla.

Citește în continuare: https://vremurivechisinoi.blogspot.com/2012/05/se-urca-basarabia-pe-cruce-portrete_25.html#more

✝️ Părintele Ioan Iovan: „Părinților, băgați gâtul în jug să scoatem Țara Românească din hău. Nu vom muri până ce nu vom șterge praful care s-a pus în Sfintele Altare”

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Părintele Mărturisitor Valerian Grecu

— Pe Părintele Arsenie Boca l-ați întâlnit în temniță?

— Când a scăpat părintele Arsenie Boca din închisoare, a trecut pe la noi. Parcă îl văd și acum și a spus așa: „Băieți, pentru că mănăstirile, bisericile nu mai pot da sfinți, veți merge prin temnițe și vă veți face catedrale”. Și a ridicat mâinile în sus: „O, popor ales, nu știi că te așteaptă focul și nenorocirea”. Și a plecat.

Când m-au arestat, mă întrebam: „Chiar numai pentru haină m-au luat? Toate mănăstirile sunt libere”. De la Poarta Albă m-au transferat la Aiud. Acolo am întâlnit diferiți preoți: pe Prea Sfințitul Bartolomeu Anania, pe Părintele Justin Pârvu, pe Părintele Sofian de la București, pe Părintele Calciu. Am avut parte de multe bucurii: slujbe, rugăciuni. [...]

În Aiud, a venit și părintele Ioan Iovan și ne-am bucurat cu toții. Nu îndrăznea nimeni să facă Liturghie la Aiud. A făcut părintele Ioan și ne-a împărtășit pe toți. După patru luni de zile, toți care aveam 25 de ani de condamnare au fost duși la lanțuri. Părintele Ioan a luat un lanț cu două inele, l-a sărutat, l-a închinat și când i l-au fixat, au dat cu ciocanul și i-au prins carnea. Și l-au suit în dubă să-l ducă de la penitenciar până la gară. Și 1 km. A mers pe jos până la gară. Și părintele Ioan nu mai putea să pășească că era lanțul scurt. Iar când i-a dat ofițerul o cizmă: „Mișcă, banditule!”, părintele Ioan s-a întors și a spus: „Domnul și Maica Domnului nostru Iisus să-ți ierte toate păcatele și pe acesta”. Și acela a amuțit.

La gară ne-au despărțit și pe mine m-au dus iar la Poarta Albă. Acolo mureau în fiecare zi. Acolo era foamete mare. Mămăliga nu puteai să o mănânci că era stricată. Au murit 80.000 în Balta Mare. Au ucis sufletele, dar trupurile sunt în cer. Din Colonie am ajuns la Gherla. Unii dintre deținuți am făcut grevă și am spart obloanele și am strigat: „Vrem asistență medicală!”. Din alt dormitor: „Vrem pachete. Vrem vorbitor!”. Și au venit cu injectoare cu apă și ne-au înecat cu apă, ne-a pus cu burta la pământ. După greva asta, mâncarea s-a mai îmbunătățit puțin.

Părintele Ioan era la zarcă pentru că făcea mereu slujbe. Când trecea câte un mort, făcea parastas pentru sufletul lui. Părintele Ioan s-a îmbolnăvit de plămâni la zarca de la Gherla. Și a venit o inspecție pe când părintele era într-un lac de sânge. Voiau să vadă cum stau deținuții. Comandantul Goiciu a ocolit celula părintelui Ioan. Și i s-a ordonat: „Dă drumul aici!”. Când au deschis, părintele zăcea nemișcat în lac de sânge. În lacul acesta de sânge părintele a avut un vis. Cum? A venit Mântuitorul și l-a întrebat: „Vrei să o vezi pe mama ta?”. Și a văzut-o pe mama lui îmbrăcată în alb, cu flori în mâini. Părintele Ioan și-a dat seama că mama lui a murit. Inspectorul a strigat: „De ce nu l-ați omorât? Puneți imediat duba și duceți-l la Văcărești!”. L-au dus la Văcărești. Era cu o coastă frântă care puroia. Acolo a scris maicilor de la Vladimirești următoarele: „Dragele mele, era și firesc ca mănăstirea noastră să fie desființată de Ana și Caiafa zilelor noastre, precum și de Pilatul nostru comunist, al anilor antihrist. Dar să nu uităm, să credem cu resemnare că după Vinerea Patimilor va veni Învierea de mâine, că Domnul a spus: «Bobul de grâu de nu va cădea, roadă nu va da». Bobul de grâu va putrezi un timp (40 de ani), dar va câștiga țara prin rugăciuni și chinuri. Puținul aluat crește toată frământătura”. Înainte să-l aresteze, părintele Ioan ținuse o predică în trapeză și a zis așa: „Dragele mele, eu plec, mă duc. Să fiți unite! Dezbinarea și ura sunt uneltele diavolului. Să aveți dragoste multă!”.

La Gherla, s-a făcut o înviere așa de frumoasă! Și văzând că ne bucurăm, călăii ne-au scos afară în pielea goală, ne-au bătut și apoi ne-au băgat în dormitor și ne dădeau cu ciocanele în cap. Eu nu mai simt acele momente ca atunci, de 30 de ani de când sunt în libertate. Pe timpul prigoanei oamenii se furișau și veneau la biserică, iar astăzi lucrează în ziua de Înviere.

Când am fost în Bărăgan, mâncam cartofii cruzi, rădăcini de papură, pepeni furajeri cu coajă cu tot. Au fost deținuți care își mâncau cureaua. Eram 2000. Acolo am întâlnit un băiat, Gavrilă pe care l-am întrebat: „Ce vrei să faci când ai să scapi de aici?”. Și el mi-a zis: „Părinte, eu l-am avut duhovnic pe părintele Florea Mureșanu care a murit la Aiud. Sunt ucenicul lui și vreau să mă fac preot celib”. În Colonie am găsit niște versuri și le-am scris pe un carton. Când am scris ultima frază, am avut un control. Și am băgat sub saltea toate versurile, dar m-au prins, mi le-au luat și m-au dus la interogatoriu: „De unde le ai? Spune ca să scapi”. „Le-am copiat de la un domn” și n-am spus. M-au băgat într-o celulă unde era un pat de fier și un frig cumplit că era după Sf. Nicolae. Și mi-am zis: „Maica Domnului, ce mă fac? Nici versurile nu le-am învățat și simt că mă prăpădesc aici”. Și am început să mă rog la sfinți. Am avut multă evlavie la Sf. Spiridon, la Sf. Nicolae și la Sf. Mina. În fiecare seară îmi aruncau câte trei căldări de apă ca să nu mă pot culca nici pe ciment. Și am stat pe vine vreo trei nopți și am găsit un cui și am scris versurile cu el. La un moment dat, m-a ajuns așa o oboseală că am luat capacul de la tinetă, m-am pus în apa aia și așa de bine am dormit!… Aveam conștiința împăcată: „Doamne, pentru Tine sufăr”. Dacă viermele conștiinței te roade, nu poți dormi. Să ne împăcăm cu conștiința! „Împacă-te cu pârâșul tău acum cât ești pe cale”. Am văzut oameni care au făcut crime odioase și nu puteau dormi. Ne zgâlțâiau patul când visau urât. O boală o duci, dar mustrările conștiinței care te roade sunt ca focul iadului.

Când ne-au eliberat, ne-au dus la reeducare. Erau vreo 40 de ofițeri care mi-au spus: „Uite, care e treaba. Dai declarație că termini cu popia, te căsătorești și trăiești în colectiv”. Zic: „Domnule, eu sunt român, sunt creștin din mamă creștină. Nu-mi trădez credința și neamul meu”. Iar ei: „Dar noi nu suntem români?”. „Nu știu ce fel de români sunteți”. Și s-au uitat la mine crunt, au închis plicul cu declarația mea și m-au trimis să mă prezint cu el la Securitate la camera 21. Când a desfăcut plicul, comandantul Hulea Nicolae mi-a zis: „Măi, călugăre, tu o să mai faci pușcărie! Tu n-ai ieșit reeducat”. „Păi, cum să-mi trădez credința și neamul?”.

M-au eliberat, ne-au eliberat pe toți și ne-am găsit cu părintele Ioan. Părintele avea capul cât o minge, era negru, slab, cu ochii duși în fundul capului și când m-a văzut, m-a îmbrățișat. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Cine suferă pentru Dumnezeu cu răbdare, e mai mare ca unul care înviază morții”.

După 1964, am fost pârât din nou și am făcut iarăși închisoare cu Părintele Calciu, cu elita neamului nostru. Ne-au băgat în baza art. 153, ne-au judecat la urgență. Ne scoteau la muncă cu borfașii. Era și părintele Ioan care a spus: „Domnule comandant, mă lăsați să vorbesc? Sunt băieții mei”. „Da, părinte”. Și părintele ne-a spus așa: „Dragii mei, pentru că n-ați căpătat un dar de la Dumnezeu, înseamnă că n-am suferit îndeajuns pentru El. Nu veți fi cu mine. Veți merge unde au fost apele mari, în Sibiu, la Dumbrăveni (au fost ape mari de 8 m. acolo; a murit lume multă). Acolo veți fi duși”. Și după ce ne-a făcut dezlegarea, ne-a zis: „Mă cutremur eu ce dar primiți. Veți fi trâmbița mea. Și nu vă îndoiți, că Hristos vă ține!”. Eu i-am iertat pe toți care m-au bătut. L-am iertat și pe anchetatorul meu care mai trăiește încă la Tecuci și care m-a scuipat de 7 ori în gură, spunând că mă împărtășește și mi-a ars cărțile. Eu îi binecuvintez pe călăii care mi-au distrus sănătatea, dar mi-au înzdrăvenit sufletul. Mă rog pentru călăii care m-au băgat în închisoare. Mă rog la Măicuța Domnului cu cuvintele mele și mă bucur că m-a salvat și regret că n-am rămas acolo, la ce văd acuma.

Suferința a născut sentimentul religios. Noi nu am simțit închisoarea ca pe închisoare. Am simțit-o ca pe mănăstire. După ce a fost eliberat, părintele Ioan a fost trimis la Plumbuita. Acolo ținea niște predici care deranjau și au hotărât să-l trimită mai la unguri, la Recea. Și la ultima predică de la Plumbuita, părintele Ioan a spus așa: „Dragii mei, plec de la plumb la rece. Și îi curgeau lacrimile șiroaie”. Eu aveam ciroză pe atunci. Un preot din Vaslui a făcut închisoare cu mine și a scăpat. Și a început să facă o bisericuță, dar nu a putut să o ducă la capăt. S-a dus la părintele Ioan de la Recea: „Părinte, veniți la Vaslui să țineți o predică, ca să termin biserica”. Și a zis că vine. Preotul a anunțat și m-am dus și eu. Au venit 200 de preoți acolo ca să-l vadă pe părintele Ioan. Și a început așa: „Blestemata de Securitate a ucis 80.000 numai în Balta Mare. Să nu mai facă ce a făcut!”. Și apoi s-a adresat preoților: „Părinților, băgați gâtul în jug să scoatem Țara Românească din hău. Nu vom muri până ce nu vom șterge praful care s-a pus în Sfintele Altare”.

După ce am ieșit din închisoare, m-am întâlnit cu un călugăr de-al meu de la Sihastru, pe care nu l-am văzut de 50 de ani. El știa că eu sunt mort. Antonie îl cheamă. Și l-am întrebat: „Părinte, ce mai știi de părintele Valerian?”. „Măi, e mort, a murit”. „Dar ce ascultări avea?”. „Era bucătar. Făcea o mâncare bună!…”. „Câți ani ai, părinte?”. „92”. „Dacă îl vezi?”. „Da’ nu se poate, că a murit”. După o oră de discuții, i-am spus cine sunt. Ne-am îmbrățișat. Am trăit niște bucurii rupte din Grădina Maicii Domnului. Mâine, dacă mă duc la Domnul, sunt fericit.


☠️ Despre avort, cu Părintele Cleopa Ilie

- Posted in Cultura Vieții by

AVORT

De ce avortul este considerat ucidere și este combătut cu atâta tărie de Sfânta Biserică?

Prin avort se înțelege uciderea pruncilor în pântece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipă zamislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserica și de Sfinții Părinți cu atâta tărie, pentru că se ucide viață, se pierde sufletul, atât al celui ucis, cât și al celui care săvârșeste uciderea și calcă porunca lui Dumnezeu, care zice: "Creșteți și vă înmulțiți" (Facere 1, 28). Se calcă și porunca a V-a din Decalog, care zice: "Să nu ucizi" ( Ieșire 20, 13). Prin avort se amenință viață de pe pământ, se calcă porunca creației dată de Dumnezeu în răi, se atentează la viață celor mai nevinovate ființe omenești, care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăvește societatea întrega și se aduc peste cei vinovați cumplite pedepse dumnezeiești, atât în viață, cât și după moarte. Apoi, sufletele copiilor avortați, nefiind botezate, nu pot intră în împărăția lui Dumnezeu, ci așteaptă ziua cea înfricoșătoare a judecății, când singuri vor acuză pe părinții care i-au ucis în față Dreptului Judecător Iisus Hristos. Iată pentru ce avortul este crimă, adică ucidere de om și trebuie combătut cu toată tăria de Biserica și de păstorii ei.

❤️ Smerenia

- Posted in Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

SMERENIA


📖 Îndreptar în zece puncte din 1930

- Posted in România Profundă by

România 1930: Cele 10 porunci ale poporului român

  1. Daţi copiilor voştri nume românești!

  2. Păstraţi-vă graiul, portul şi obiceiurile.

  3. Limba românească este o moştenire din bătrâni, o avere care nu trebuie să se piardă...

  4. Adunaţi toate scrierile, poeziile, cântecele, basmele ca nu cumva să se piardă, daţi-Ie de Ia gură la gură.

  5. Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile precum şi toate lucrurile din vechime

  6. Nu uitaţi la orice pas sau lucrare, că sunteţi români. Cumpăraţi de la români.

  7. Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa pe alţii a vorbi limba cea frumoasă românească.

  8. Fiţi mândri de poporul românesc, care a luptat pentru a păstra graiul românesc moştenit din vechime!

  9. Ajutoraţi totul ce simte adevărat româneşte.

  10. Ca buni români nu uitaţi niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credinţa lui s-a păstrat binele întregii Românii Mari de azi!

România 1930: Cele 10 porunci ale poporului român

☦️ Sfântul Siluan Athonitul: Iubiți-vă unii pe alții și veți vedea atunci mila Domnului. Să iubim pe fratele și ne va iubi pe noi Domnul.

- Posted in Sfinți și învățături by

Sfântul Siluan Athonitul

Nu vă voi ascunde pentru ce dă Domnul Harul Său. Nu vreau să scriu multe, ci vă rog numai aceasta:

Iubiți-vă unii pe alții și veți vedea atunci mila Domnului. Să iubim pe fratele și ne va iubi pe noi Domnul.

Nu gândi, suflete, că Domnul te iubește, dacă te uiți la cineva cu dușmănie. ....

Așa trebuie să ne silim spre bine toată viața și, mai cu seamă, să iertăm pe cei ce ne greșesc nouă, și atunci Domnul nu-și va aduce aminte nici El greșelile noastre și ne va da harul Duhului Sfânt.


Extrase din cartea „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei” a Sf. Cuv. Siluan Athonitul.


✝️ Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița - Serbia: Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

enter image description here

Vlădica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel cererii sale: “Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu te-ai strămuta tu singur acolo,” şi a adăugat: “Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur.”

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi.

Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să îndure multe în viaţă şi în familie cu copiii.


Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

🛐 SACCSIV: După ce Patriarhul Neofit a trecut la cele veșnice, niște ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Bulgare s-au bulucit să slujească împreună cu schismaticii ucraineni și Patriarhul Bartolomeu la Istanbul →

- Posted in Apostazie și Ecumenism by

Pentru prima oară, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Bulgare au slujit ieri împreună cu reprezentanți ai sectei fără har numită „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” (OCU), la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Istanbul.

Biserica Ortodoxă Bulgară - spre ecumenism

În speță, mitropoliții Nicolae de Plovdiv, Ciprian de Stara Zagora, Iakov de Dorostol și episcopii Sion de Velichka și Vissarion de Smolyan din Biserica Ortodoxă Bulgară, au slujit împreună cu patriarhul Bartolomeu și cu diverși ierarhi ai Patriarhiei de Constantinopol, precum și cu „arhiepiscopul” Evtstraty (Zorya) și „episcopul” Avraamy (Latiș) din OCU schismatică, relatează Romfea.

Latiș este singurul călugăr din Lavra Peșterilor din Kiev care a decis să părăsească Biserica, pentru a deveni „stareț” al frăției schismatice din Lavră și, ulterior, „episcop”.

Este de remarcat faptul că ierarhii bulgari au slujit zilele acestea cu „episcopii” OCU fără a avea sprijinul unei decizii sinodale relevante, așa cum și Patriarhul Theodoros al Alexandriei și Arhiepiscopul Chrysostomos al Ciprului au decis unilateral să îi recunoască pe schismatici, fără o decizie sinodală.

Sinodul bulgar a creat o comisie pentru a studia chestiunea ucraineană încă din noiembrie 2018, deși aceasta nu și-a încheiat niciodată activitatea, iar Sinodul nu a luat niciodată o decizie care să abordeze OCU.

Interesant este că această comisie a fost condusă de Mit. Ciprian de Stara Zagora, unul dintre ierarhii care au slujit ieri cu schismaticii.

Cu doar cinci ani în urmă, el l-a lăudat pe Întâistătătorul canonic, Preafericirea Sa Mitropolitul Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, spunând:

„Am fost foarte impresionat de cuvintele și de rugăciunea Preafericitului Mitropolit Onufrie – este un om adânc pătruns de rugăciune și de întrebări spirituale. Sunt sigur că, având un astfel de primat, Biserica va fi una, apostolică și catolică.”

Însă ierarhul bulgar a decis acum să stea alături de „mitropolitul” Epifanie și de secta sa.

Demersul ierarhilor bulgari vine la doar două luni de la adormirea Sfinției Sale Patriarhul Neofit al Bulgariei, în timp ce Biserica bulgară se pregătește să își aleagă următorul întâistătător. Mitropolitul Nicolae de Plovdiv, care a slujit și el cu schismaticii, se află pe lista de candidați.

Patriarhul Bartolomeu, care l-a păstorit pe Patriarhul Neofit, a arătat clar că este foarte interesat de cine va deveni următorul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare. De asemenea acesta i-a avut alături de el pe Epifanie Dumenko și Evstraty Zorya din OCU la înmormântarea Patriarhului Neofit.

În mod similar, în noiembrie 2019, episcopul Isaia (Slaninka) de Šumperk al Bisericii Țărilor Cehe și Slovaciei a slujit alături de schismatici, deși Sinodul ceho-slovac a rămas ferm în poziția sa ortodoxă de susținere a Ortodoxiei canonice din Ucraina.

Sursa: https://saccsiv.wordpress.com/2024/05/22/dupa-ce-patriarhul-neofit-a-trecut-la-cele-vesnice-niste-ierarhi-ai-bisericii-ortodoxe-bulgare-s-au-bulucit-sa-slujeasca-impreuna-cu-schismaticii-ucraineni-si-patriarhul-bartolomeu-la-istanbul/

☦️ 23 Mai - Sfântul Nou Mucenic Evghenie Rodionov: Nelepădarea de Crucea lui Hristos l-a făcut pe soldatul Evghenie să devină mucenic.

Tropar:

"Mucenicul Tău, Doamne, Evghenie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!"

Sfântul Nou Mucenic Evghenie Rodionov s-a născut în 23 mai 1977, în apropiere de Moscova, anume în satul Kurilovo, în apropiere de oraşul Podolsk. A fost singurul copil al familiei şi a fost botezat creştin ortodox în copilărie. Mama lui se numeşte Liubov («Iubire») Vasilievna.

În anul 1989 bunica l-a luat pe micul Evghenie şi l-a dus la Biserică pentru a se spovedi pentru prima dată şi a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Preotul a observat că Evghenie nu purta cruce la gât şi în timpul spovedaniei i-a dat o cruce, pe care copilul nu a mai dat-o niciodată jos de la pieptul său; chiar a făcut un şnur gros şi a atârnat crucea de el. Mama lui, când l-a văzut că avea cruce, l-a sfătuit să o scoată, spunând că o să-l ridiculizeze colegii lui din cauza crucii. Evghenie nu a răspuns, dar nici n-a ascultat-o. După ce şi-a terminat studiile, în anul 1994, a lucrat ca tâmplar de mobilă, meserie care i-a adus multe venituri.

În 25 iunie 1995 a început serviciul militar şi, după instrucţia necesară, în 13 ianuarie 1996 a fost repartizat la posturile de frontieră din Cecenia. Exact după o lună, pe 13 februarie 1996, a fost luat ostatic. Capturarea lui s-a petrecut astfel: unitatea militară a trimis patru soldaţi – printre care era şi Evghenie – să controleze maşinile care treceau pe un anume drum. Din păcate, cei responsabili i-au trimis pe soldaţi fără a exista nicio organizare prealabilă (nu era nici măcar o instalaţie de iluminare a drumului) şi nicio securitate. Pe acest drum treceau foarte des ceceni care transportau arme, ostatici şi droguri. În noaptea aceea a trecut pe acolo o ambulanţă.

Când soldaţii au oprit-o pentru control, pe neaşteptate din ea au ieşit peste zece ceceni, foarte bine înarmaţi. A urmat o încăierare şi cecenii i-au arestat pe cei patru soldaţi. Acest fapt s-a petrecut la ora 3 noaptea. La ora 4 au venit alţi soldaţi pentru schimbarea gărzii; fireşte că nu i-au găsit şi au înţeles imediat ce se întâmplase! După câteva zile, unitatea militară i-a informat pe părinţii soldaţilor despre dispariţia lor. Mama lui Evghenie a priceput că nu e vorba de o simplă dispariţie, ci de capturare şi, primejduindu-şi viaţa, s-a dus în Cecenia pentru a-şi găsi copilul. A ajuns în oraşul Hangala şi, după multe încercări, a intrat în legătură cu conducătorii diferitelor grupări de gherilă din Cecenia, încercând să afle ceva despre soarta lui Evghenie – pentru că ştia că cecenii nu îi ucid imediat pe ostatici, ci aşteaptă poate vor primi nişte bani de răscumpărare şi îi vor elibera.

Cecenii i-au spus că fiul ei trăia, dar era ostatic; tăceau cu scopul de a încerca să afle cam câţi bani puteau să ia de la ea. Pe atunci, un soldat viu ostatic valora 10.000 de dolari, în vreme ce un ofiţer valora 50.000. Când şi-au dat seama că nu e rost să câştige destui bani, au hotărât să îl ucidă. Mama lui a mers peste tot pentru a-l găsi, a trecut prin multe sate, pe drumuri cu mine explozibile, pe fronturi de luptă, a cunoscut mulţi ofiţeri ceceni, aşa cum spune ea însăşi, „am trecut prin toate cercurile iadului”.

Din prima zi a captivităţii de 100 de zile a lui Evghenie, „rebelii” (luptători de gherilă), pentru că au văzut că poartă cruce la gât, au încercat să îl distrugă psihic pentru a-l determina – dacă era posibil – să-şi renege credinţa, să-şi lepede crucea, să devină musulman şi să-l facă călău şi ucigaş al altor prizonieri ruşi. Bineînţeles, Evghenie a refuzat toate propunerile şi, în ciuda deselor şi cruntelor bătăi, a numeroaselor torturi şi a făgăduinţei că va trăi dacă îşi scoate crucea, cecenii nu au izbutit să îl înduplece. Mai târziu, înşişi conducătorii rebelilor i-au spus mamei lui: „Dacă fiul tău se făcea unul dintre noi, nu l-am fi nedreptăţit!”

Pe 23 mai 1996, adică de ziua lui de naştere, rebelii i-au dus pe cei patru prizonieri, printre care şi pe Evghenie, ca să îi omoare. Mai întâi i-au ucis pe ceilalţi trei soldaţi. Apoi, i-au propus pentru ultima oară lui Evghenie să îşi scoată crucea, spunându-i: „Ne jurăm pe Allah că vei trăi!” Evghenie a refuzat din nou – atunci a urmat înfricoşătoarea sa mucenicie. L-au omorât cu cuţitul, tăindu-i capul cu totul, însă nu au îndrăznit să-i scoată crucea de la gât. L-au îngropat cu crucea la gât, însă fără cap.

Într-un sfârşit, după 9 luni, mama l-a găsit pe Evghenie. Cecenii i-au cerut 4.000 de dolari ca să îi dea trupul. I-au dat şi caseta video cu mucenicia fiului ei şi i-au istorisit ei înşişi desfăşurarea captivităţii şi a torturilor îndurate de acesta.

Mama lui Evghenie şi-a vândut apartamentul şi tot ce a mai putut – chiar şi haine – pentru a putea, pe de o parte, să dea aceşti bani, iar, pe de alta, să facă faţă cheltuielilor de deshumare şi pentru coşciugul special, pentru transport etc. (o sumă considerabilă).

Până la urmă, în 20 noiembrie 1996, trupul a fost adus în satul natal şi a fost îngropat în cimitir. După câteva zile, tatăl lui Evghenie a murit de durere, lângă mormântul fiului lui.

Sfântul Nou Mucenic Evghenie Rodionov

De îndată, în felurite zone ale Rusiei, Sfântul Mucenic Evghenie a început să se arate şi să facă minuni. Relatăm mai jos câteva mărturii şi mijlociri minunate:

O fetiţă care locuia la un orfelinat ortodox a povestit că i-a apărut odată un ostaş înalt, cu mantie roşie, care i-a spus că îl cheamă Evghenie, a luat-o de mână şi a dus-o la Biserică. Fetiţa a spus: „Mi s-a părut ciudat că purta o mantie roşie, pentru că soldaţii nu poartă astăzi o astfel de mantie şi m-am gândit că aceasta trebuie să fie mantia mucenicului”.

El îi ajută adesea pe prizonierii din Cecenia să evadeze din captivitate şi apoi să scape de orice primejdie, precum minele explozibile etc.

Într-un spital cu răniţi de război, soldaţii aflaţi în convalescenţă au mărturisit că îi ajută un Sfânt Mucenic numit Evghenie, mai ales când au dureri mari. Când unii dintre aceşti soldaţi au mers la Catedrala Mântuitorului din Moscova, au văzut icoana mucenicului şi l-au recunoscut pe cel care îi ajutase.

Pe soldatul cu mantie roşie îl cunosc şi deţinuţii. Îi ajută mai ales pe cei doborâţi şi distruşi psihic din cauza încarcerării.

În anul 1997, cu binecuvântarea Patriarhului Alexie al II-lea, a apărut cartea Noul mucenic al lui Hristos, ostaşul Evghenie. Un preot pe nume Vadim Skliarensko, din Dniepropetrovsk, a trimis un raport la Patriarhie în care relatează că din coperta cărţii cu fotografia Sfântului izvorăşte mir.

După trei ani şi trei luni de la martirizarea Sfântului, comandantul cecen şi întreaga lui echipă, ucigaşii lui Evghenie, au fost omorâţi chiar de ceceni, după dispute interne între rebeli.

În tot timpul anului, dar mai ales în ziua muceniciei lui, pe 23 mai, la mormântul lui vin mulţi credincioşi în pelerinaj şi se povestesc multe minuni făcute de acest Nou-mucenic al lui Hristos.

✝️ Părintele Mărturisitor Valerian Grecu: „Va veni iarăși o prigoană, dar în unitate spargi zidurile balaurului care a coborât pe pământ”

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Părintele Mărturisitor Valerian Grecu

— Ați spus că v-ați întâlnit cu Părintele Justin în temniță?

Cu el am stat 8 luni la Periprava. Îmi amintesc că ne îmbărbăta foarte mult și în suferință și pe la munci când ne duceau. Făceam împreună Acatiste, Paraclise și ne rugam. Odată mi-a pus mâna pe cap și mi-a zis: „Părinte, să fii tare! Să nu trădezi credința și neamul nostru românesc că vom izbuti!”. Când a căzut Ceaușescu, m-am bucurat și mi-am pus în gând să vin să-l văd pe Părintele Justin. Dar m-am îmbolnăvit și m-am operat la Iași de hernie. Când vă văd cum v-a strâns aici, nu pot decât să vă îndemn: Rugați-vă, bucurați-vă, că dacă nu era el, erați în lume! V-a pus într-o vază ca pe niște flori ca să bucurați pe cei care vin. Duceți mai departe cuvântul Părintelui, că n-a murit! E prezent printre noi. Să cinstiți darul preoției! Ori că e păcătos, ori că e sfânt, când preotul a făcut semnul Crucii, s-a sfințit, că nu el sfințește, ci harul preoției. Când s-a îmbrăcat în veșminte, nu mai este el. Este Hristos Care lucrează prin el, că mulți se poticnesc și pleacă la secte. Aveți o chemare înaltă. Ca să câștigi ceva, trebuie să riști. Prudența e egală cu păcatul. Fiți unite, că în unitate nu puteți greși cu nimic! În unitate spargi zidurile balaurului care a coborât pe pământ.

Va veni iarăși o prigoană. Vedem că se lucrează la asta, dar cu mănuși. Occidentul ne dă bani ca să ne scoată credința din suflet. Pleacă tineretul nostru, se vinde străinilor pământul străbunilor. Numai în Balta Mare s-au vândut 2000 ha americanilor și am devenit robi în țara noastră. Avorturile sunt milioane în Țara Românească. Dacă nu ne vom face oglindă și fereastră pentru cei din jur, nu ne vom mântui. Noi trebuie să ne facem ca oglinzile, ca ceilalți să-L vadă pe Dumnezeu în noi. Tăcerea vorbește mai mult ca viața, dar să fim oglindă, să nu fim arătați cu degetul! Să știți că tot păcatul are sfârșit: și îmbuibarea și desfrânarea, numai invidia nu are sfârșit.

Să ne schimbăm modul nostru de viață! Fiți cu multă dragoste cu cei care vin din afară! De nimic nu se teme diavolul, cum se teme de hotărârea de a nu mai face păcatul. Ai avut un viciu care te-a stăpânit toată viața? Ca să te debarasezi de el, duci o luptă grozavă care te poate pune în rândul sfinților. În calendar sunt mulți sfinți cu cruce roșie care au hulit: Sf. Ap. Pavel care a prigonit Biserica, Sf. Ap. Petru care s-a lepădat de Hristos. Sf. Ioan Evanghelistul, cel feciorelnic, nu e cu cruce roșie. Deci, haideți să ne schimbăm! Hai să fim uniți, că în unitate spargem zidurile balaurului, ale antihristului. Acum antihristul a luat o altă înfățișare. Balaurul roșu a luat o haină albastră în chipul luminii.

Dacă v-am vorbit, nu v-am vorbit din creier. V-am vorbit din străfundurile inimii mele. Și dacă nu punem în practică cuvintele și auzim numai cu urechile și mergem înainte, vom da seamă înaintea lui Dumnezeu. Nu vă temeți de cei care ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucidă. Eu poate mă duc mâine dincolo că n-oi trăi cât Noe, dar vă îndemn: Rugați-vă la Părintele Justin. A fost un erou demn în Ortodoxia noastră. Are fii și fiice. A fost un martir. N-a trădat credința neamului nostru. A dus steagul înainte. Nu-l uitați!


✝️ Părintele Mărturisitor Valerian Grecu, în anchetă la Securitate: “Sunt român, sunt creștin, am supt lapte din mamă creștină și nu-mi trădez credința și neamul meu!” / VIDE⭕️

☦️ Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă — ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosită forța, deoarece toate se vor face de bună voie și cu plăcere

- Posted in Abecedarul credinței by

Sfântul Gavriil cel nebun pentru Hristos

Da, acum sunt zilele de pe urmă despre care s-a tot vorbit. Și după cum mâncarea pregătită are nevoie doar de puțin timp ca să fie încălzită, așa și toate acestea sunt atât de aproape. Antihristul este ca un nou-născut, care crește și căruia unii i se vor închina.

Şi ce nu am făcut eu, dar cu nimic nu am putut afla numele lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu mi s-a arătat îngerul Domnului şi mi-a spus: “Niciun om nu poate să rezolve această taină. Vino, Gavriil, să-ţi scriu eu numele lui”. Şi astfel mi l-a descoperit.

Însă aceasta nu vă privește, deoarece pentru oameni încă rămâne ascuns. Însă să știți că Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă. Ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosite forțele. Toate se vor face de bună voie și cu plăcere...

Adevărat vă spun că Spovedania nu va ajuta cu nimic pe nimeni care va primi pecetea. Mântuire nu va exista pentru cei pecetluiți. Fiți atenți! Vin zile în care veți mânca pământ. Luptele Sfinților Profeți Enoh și Ilie cu Antihrist se vor transmite la televizor și le veți vedea.

Din cauza păcatelor noastre cumplite și nenumărate, vor fi cutremure înfricoșătoare, dar nu vă neliniștiți, pentru că Domnul Dumnezeu este pretutindeni! Să vă curățiți inimile și să vă rugați.

Domnul vă va ocroti! Pe cei slabi însă îi va lua devreme, pentru că altfel nu vor putea face față vremurilor care vor lovi lumea. Pe cei puternici îi va lăsa, ca să lupte în zilele de pe urmă cu cursele lui Antihrist.

Când Maica Domnului va părăsi Sfântul Munte Athos, vor bate clopotele. Bisericile se vor înclina ca să salute icoana Maicii Domnului. Se vor închina Împărătesei Cerului și a pământului, iar toate acestea se vor transmite la televizor.

Aceasta va fi mila lui Dumnezeu pentru sufletele care trebuie să se mântuiască!

— Sfântul Gavriil Georgianul (Fragment din cele spuse în 2 noiembrie 1995)

☦️ Sfântul Ioan de Kronstadt: Odoarele Bisericii nu sunt veșmintele preoțești și arhierești, nu sunt cande­lele aurite, ci curvele, hoții, tâlharii, desfrânatii și păcătoșii lumii care s-au întors la Hristos cu toată inima lor.

- Posted in Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Milostenia este ca o sămânță. O sămânță bună poate da rod bun, însutit; și sămânța milosteniei tale este aleasă dacă o dai cu inimă bună, curată, milostivă, compătimitoare”.

Trebuie să iubim pe fiecare, cu tot păcatul și rușinea sa… Să nu confundăm omul, care este chip al lui Dumnezeu, cu răul din el”.

Să nu te temi de lupte, să nu te ferești de ele. Unde nu este luptă, nu sunt nici virtuți; când nu ne sunt puse la încercare credința si dragostea, nu putem ști dacă avem credincioșie și iubire pentru Dumnezeu”.

Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împăcați, înnoiți. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse in Liturghie! Să mulțumim Domnului, Care ne dă viață prin minunatele Sale Taine! Dreptslăvitori creștini, închinați-vă Liturghiei, care ne îndumnezeiește pe noi prin mila lui Dumnezeu! Preoți și mireni, înnoiți-vă prin ea in fiecare zi!”…

Câte binefaceri nu mi-a adus pană acum credința dreptslăvitoare! Nu le știu numărul ăi nu voi vorbi despre fie­care în parte, ci numai despre una: de cate ori nu mi-a adus liniște, nu mi-a scos sufletul din tulburare, nu mi-a alungat patimile! De cate ori nu mi-a îndreptat pornirile strâmbe ale ini­mii, de câte ori nu m-a curățat de păcate, nu mi-a scăpat sufletul de moarte!”…

Mă pierd, mor duhovnicește atunci când nu slujesc Liturghia”.

Cât de rar luați împărtășania, și cât de mare nevoie este să vă împărtășiți mai des! Sufletul vostru e uscat de foame și însetoșat de har. Uitați-vă la femeia samarineancă și la Iisus Hristos, și veți afla cum să căutați apa vie a harului”…

✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Veți fi în pericol imediat de lepădare, pentru că chinul va fi mult mai mare datorită mijloacelor pe care știința și tehnologia le au la dispoziție. Satana va manipula toate acestea cu mare pricepere.

- Posted in Profeții și Proorocii by

Mucenicii vremurilor de pe urmă vor fi mult mai sus decât cei din vechime, iar în Împărăția lui Dumnezeu vor străluci mai tare decât soarele. Înainte, credința era mai tare, cu minuni, cu ajutorul Sfinților, și era mai puțin rău pe pământ. Dar acum credința este slabă, există mult rău, este mult întuneric, sunt puțini Părinți duhovnicești, și în general, o persoană duhovnicească este o raritate. Suntem într-o stare duhovnicească mizerabilă. Prin urmare, cel care luptă cu Satana la sfârșitul vremurilor va deveni alesul lui Dumnezeu.Cuviosul Efrem din Arizona


  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Într-o zi L-am văzut pe Hristos stând pe Tron, iar lângă El erau Maica Domnului și rândurile Îngerilor și a Sfinților. Ei așteptau ca Hristos să le dea un semn, să dea din cap, ca să se grăbească să ajute oamenii aflați într-o nouă situație dificilă. / Aș vrea să iți zic ceva despre Rai. Înainte de a împlini optzeci de ani vizitam adesea Raiul. Si acum fac acest lucru dar, desigur, vârsta își spune cuvântul. Odată, Domnul m-a luat de mână și mi-a zis: “Aici ai construit o Biserică, aici ai spovedit și ai salvat un om, aici ai alinat pe cineva, aici ai mustrat pe cineva…” Cu alte cuvinte, El îmi spunea tot ce am făcut și îmi dădea o așa de mare bucurie prin cuvintele Sale încât I-am spus: “Dulcele meu Iisus, nu mai pot îndura această bucurie. Voi exploda. Adu-mă înapoi”. Și atunci reveneam în camera mea. Odată, în Rai am văzut un bărbat foarte frumos (un cavaler). Lângă el era un cal cu o coadă frumoasă. În sinea mea am simțit invidie față de el. Aș fi vrut și eu să am un astfel de cal. Atunci el a țipat la mine și mi-a zis pe un ton de comandant: “Mergi și spune armatei că ariergarda este nepăzită și dușmanul va ataca acolo” (adică diavolii). Am alergat și am făcut ce mi-a zis. M-am întors să îi spun că am făcut ce mi-a zis. M-a îmbrățișat, m-a sărutat, s-a urcat pe cal și a plecat zâmbind.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui! / "Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!"

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Te tulbură grijile lumeşti?... / Grăieşte: „Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema şi fă să mă port după voia Ta sfântă!”. Şi degrabă te vei linişti şi vei păşi cu nădejde. În toate şi pentru toate aşază Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ şi podoabă şi nu te teme de vrăjmaşi! Să te înfricoşezi doar când le faci pe toate fără Iisus. „Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii!"

  • ✝️ Gheronda Efrem Filotheitul — Despre post / Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post şi rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungaţi. De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie. Fiecare creştin care vrea să trăiască creştineşte trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea şi trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuţii. Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare şi mulţumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii. Când postul este întărit şi însoţit de rugăciune, citirea cărţilor duhovnicești, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăşanie, fapte bune şi milostenie, atunci se întregeşte frumuseţea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simţi Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil şi va simţi mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaşte cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceşte viaţa Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum? Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenţi la gândurile, la cuvintele şi la inima noastră. Postul e de folos când conţine şi dragoste către fratele nostru.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul: Destinația noastră, fii mei, nu este să trăim aici pe acest pământ al exilului, ci să ne desfătăm de toate aceste bunătăți care ne așteaptă sus în Cer. Aici este stadionul, arena de luptă și, potrivit cu felul în care se va lupta fiecare, va fi condus către cele de sus. Raiul este gol. Așteaptă și el să se umple de copiii lui Dumnezeu. / Îngerii așteaptă cu nerăbdare să ajungem sus, ca să se liniștească și ei, fiindcă se neliniștesc ca nu cumva demonii să ne doboare și astfel ei să fie lipsiți de noi, frații lor. Îngerii au pentru noi foarte multă dragoste. Dacă un om al lui Dumnezeu, în vremea rugăciunii și a comunicării cu Dumnezeu, se umple de multă dragoste către El și apoi către orice om, cu atât mai mult îngerii, care sunt fără de păcat, se desfătează neîncetat de Dumnezeu și primesc cu tonele – după măsura omenească – dumnezeiasca dragoste, ne iubesc pe noi, care ne luptăm aici jos cu demonii și cu patimile noastre. Și ei se luptă împreună cu noi. Îi trimite Dumnezeu ca să-i ajute pe oameni, care se străduiesc să câștige Împărăția Sa. [..] Timpul trece, fuge, ne părăsește și ne apropiem tot mai mult de sfârșit. Să punem din nou un început bun, să luăm aminte la noi înșine, să deschidem ochii sufletului și să-L vedem pe Dumnezeu. Să simțim că trăim și ne aflăm și ne mișcăm și primim viață în prezența și în brațele lui Dumnezeu.

  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Arma fiecărui creștin este rugăciunea inimii, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

  • ✝️ Părintele Efrem Filotheitul din Arizona: Războiul va începe din cauza păcatelor / Războiul va începe din cauza păcatelor, să știți asta. Astăzi trăim alte vremuri. Dumnezeu are altă măsură pentru cei de azi. Astăzi este așa o mare furtună care distruge totul în calea ei. Țineți aproape de tradiția pe care v-am transmis-o și să știți că azi este o mărturisire de credință să spui că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul nostru cel viu și adevărat. Forțele întunericului nu doresc acest lucru. Hristos însă vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nimeni să nu fie bătrân. Atunci când ne umplem inima cu Hristos, în fiecare zi credința noastră se înnoiește și întărește și putem să înfruntăm orice situație. Maica Domnului se roagă pentru noi și mijlocește ca să avem credință tare și putere să-L mărturisim pe Fiul ei. Viața mea a fost toată osteneală și durere: am trăit în sărăcie pe vremea nemților, foamete în timpul ocupației, ispite și suferințe în mănăstire. O luptă grea. Doar numele lui Hristos și al Maicii Domnului mi-au dat mereu putere. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului, acela nu este creștin. Așa să faceţi și voi, și vă veți mântui!

  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona — "Când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?" / Antihrist, care, după smerita mea părere, va fi întruchiparea întregii puteri satanice, iar venirea lui va avea loc în centrul numit New York, în mijlocul mării și râurilor Babilonului, care sunt anunțate de Apocalipsă. Acesta va fi prima sa locuință, amvonul său, centrul său și de aici va comunica direct cu întreaga lume. Iar el, Antihrist, se va numi „Fratele cel Mare” (Big Brother) și prin intermediul televiziunii și a mijloacelor tele-optice va putea comunica cu fiecare persoană simultan și în orice moment. Adică, persoana va fi în camera lui și se va ocupa de treburile lui, iar el îi va apărea și va da ordine. El va influența oamenii cu energia sa demonică, pentru ca aceștia să creadă în el și să se supună lui, pentru a-i atrage către el și a-i determina să-l urmeze. Credincioșii vor fi chinuiți mult mai mult în zilele noastre decât au fost în trecut, din cauza mijloacelor pe care știința și tehnologia le vor avea la dispoziție. Iar Satana le va manipula cu multă pricepere. De aceea, Hristos ne spune în Sfânta Evanghelie: "Când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?". Va găsi El oameni care să creadă în El? Care cred nu numai cu limba, ci și cu inima, și care să-și apere credința cu cel mai mare curaj.

  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona — despre cea mai periculoasă perioadă din istorie. / Înainte de moartea sa, el a spus că una dintre cele mai periculoase perioade din istoria omenirii era pe cale să vină - se apropia un dezastru de proporții enorme. Cauza dezastrului nu se află doar în schimbările climatice de pe planetă, ci și în agresivitatea tot mai mare a oamenilor unii față de alții. În zilele noastre, puțini sunt cei care cred în cel de-al treilea război mondial. Suntem obișnuiți cu faptul că toate războaiele sunt șuieratul obuzelor, vuietul rachetelor, sânge și durere. Starețul Efrem a spus că vremurile se schimbă - totul va arăta complet diferit. Viclenia, invidia, răutatea și lăcomia oamenilor vor fi cauza unui război secret, care, prin amploarea sa, va fi incomparabil cu orice alt război.

  • ✝️ Sfântul Cuvios Părinte Efrem Katunakiotul: Când un om îți spune o vorbă urâtă, iar tu nu-i răspunzi, în acea clipă sfântul înger te încununează în chip nevăzut cu cunună de aur. / Fericit este acel frate, care înainte ca stareţul sau fratele lui să termine cuvântul, spune: „Să fie binecuvântat!”. De pildă, dacă un frate îţi spune: „Părinte, vino să mă ajuţi!”, atunci tu să spui: „Să fie binecuvântat!”. Urmează această cale şi vei vedea ce o să simţi înlăuntrul tău. Câtă pace, câtă linişte sufletească vei simţi! În timp ce, dacă spui „aşteaptă cinci minute şi voi veni”, atunci…

  • 🔔 Părintele Efrem din Arizona: Luptați-vă, copiii mei ... / Luptați-vă, copiii mei; îngerii țes coroane cu flori ale paradisului. Hristosul nostru consideră lupta ca pe un martiriu - ce este mai excelent decât să fii un martir pentru Hristos!

  • ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Fiecare om trebuie să suporte slăbiciunile altor oameni. Cine este perfect? / Iubiți, suferiți, treceți cu vederea, nu vă enervați, nu vă iritați, iertați-vă unii pe alții, ca să puteți imita pe Hristosul nostru și să meritați să fiți aproape de El în Împărăția Sa. Copii mei, evitați să judecați, pentru că este un păcat foarte mare. Dumnezeu este foarte întristat când judecăm și disprețuim pe alții. Să ne îngrijorăm doar de propriile greșeli, din cauza lor ar trebui să simțim durere. Să ne condamnăm pe noi înșine și vom găsi milă și har la Dumnezeu.

  • ✝️ Părintele Efrem din Arizona: satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți 🏹, dar el nu poate spune dacă inima noastră ❤️ este receptivă la ele 🎯 / Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist. Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă. Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele. Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă. Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe. De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită. La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale. Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.

✝️ Cuvânt de Învățătură al Părintelui Arsenie Boca - despre deșertăciune

- Posted in Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

"Deșertăciune este a umbla după bogățiile cele pieritoare și a nădăjdui în ele.

Deșertăciune este a nădăjdui la slavă și a te ridica la locuri de frunte.

Deșertăciune este a merge după dorințele trupului și a pofti acele lucruri care într-o zi, pedeapsă grea îți vor aduce.

Deșertăciune este a dori o viață lungă și a nu te gândi să trăiești cum se cuvine.

Deșertăciune este a cugeta la viața de acum, fără să cugeti la ceea ce va veni după ea.

Deșertăciune este a te lipi de ceea ce atât de repede trece-și a nu te grăbi către bucuria, cea care sfârșit nu are!
"


☦️ Sfântul Siluan Athonitul: Tristețea este semn că nu facem voia Domnului

- Posted in Sfinți și învățături by

"Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oareca­re, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumne­zeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui. Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se în­grijeşte de nimic.

Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine în­suşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-l dobândeşte, rămâne la fel de liniştit, ca şi cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el spune: „Aşa i-a plăcut lui Dumne­zeu”. Dacă e bolnav, gândeşte: „înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

Cine-şi face griji pentru sine însuşi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui să aibă pace în Dumnezeu.

Dar sufletul smerit se predă voii lui Dumnezeu şi vieţu­ieşte înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, ca să nu întris­teze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, căci sufletul ştie cât de mult ne iubeşte Domnul.
"


Cuviosul Siluan Athonitul - Între iadul deznadejdii și iadul smereniei


📜 Mărturia unei femei care a scăpat de chinurile iadului — Claudia Vasilievna a fost o atee convinsă.

- Posted in Ortodoxie și Actualitate by

viața după moarte

Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori,nădăjduind că voi găsi vindecare. În ultimele 6 luni slăbisem de tot, încât nici apă numai puteam să beau. Îndată ce beam, o vomitam.

Atunci m-am dus la spital şi, pentru ca eram foarte energică, au chemat un profesor de la Moscova şi au hotărât să-mi facă operaţie. Dar imediat după ce mi-au deschis stomacul, am murit. Sufletul mi-a ieşit din trup şi stătea între doi medici şi eu, cu frică şi groază, priveam ce mi se întâmpla. Întregul stomac şi intestinele îmi erau mâncate de cancer. Stăteam şi mă gândeam de ce suntem două?

 


 

Page 15 of 108