ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

☦️ Obștea Mănăstirii Răciula condamnă comuniunea și rugăciunea împreună cu ereticii a tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe →

- Posted in Mărturisirea Ortodoxă by

Obștea Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din s. Răciula, raionul Călărași cu profundă tristețe a aflat despre prezența preasfințitului Ambrozie Muntean, episcop de Bogorodsk, Vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală, de naționalitate moldovean, la „Vecernia” papistașilor în Bologna. Prin prezentul document, obștea Mănăstirii condamnă comuniunea și rugăciunea comună cu ereticii a tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe.

enter image description here

Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni

ADRESARE
ÎNALTPREASFINȚIA VOASTRĂ,

Noi, obștea Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din s. Răciula, raionul Călărași, cu tristețe am aflat de pe pagina de Facebook a Mănăstirii Sfântul Ierarh Luca, din Bologna, Italia, că a fost publicat un articol pe pagina de Facebook a Comunității ecumeniste Sant’Egidio, Bologna (26.03.2024), în care, în cadrul unei slujbe papistașe, este prezent și preasfințitul Ambrozie Munteanu, episcop de Bogorodsk, Vicar al Exarhatului Patriarhal pentru Europa Occidentală, de naționalitate moldovean.

Imaginile care îl prezintă pe Preasfințitul Ambrozie alături de papistași la rugăciunea acestora, îmbrățișându-se cu pseudocardinalul papistaș, sunt însoțite de un text în limba italiană în care se spune: „La începutul Săptămânii Sfinte ne-am amintit, în privegherea prezidată de Card. Matteo Zuppi cu participarea unor reprezentanți ecumenici, cei care în ultimii ani și-au oferit viața pentru Evanghelie. „Ei sunt cei care nu au trădat dragostea și au ales să-l urmeze pe Isus, ca Oscar Romero, care a continuat să vorbească”.

Oscar Romero este un pseudoepiscop papistaș din Salvador, care a fost ucis de junta militară din acea țară în timp ce slujea. Invocarea acestui nume, dar și hashtagul „#martiri”, ne dă de înțeles că, în cadrul acelei slujbe de Vecernie, papistașii au comemorat pretinșii lor „martiri”, iar la această comemorare l-au invitat și pe episcopul Ambrozie, a cărui misiune în Europa este să îi țină pe moldovenii din diaspora în dreapta credință, nu să îi inducă în eroare, prin participarea la astfel de slujbe, pentru a crede că papistașii sunt și ei „parte a Bisericii noastre”, „frații noștri” etc.

Considerăm că, prin participarea la această slujbă, episcopul Ambrozie a încălcat sfintele canoane, pe care a jurat la hirotonie să le apere, și și-a deturnat misiunea pentru care a fost trimis să slujească compatrioților ortodocși în diasporă.

Toate canoanele Bisericii Ortodoxe osândesc intrarea episcopilor, clericilor sau laicilor în adunările ereticilor pentru a se ruga cu ei. Canonul 45 apostolic spune că episcopul, presbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat cu ereticii să se afurisească. Canonul 64 apostolic spune același lucru, iar Canonul 33 Laodiceea spune că nu se cuvine a ne ruga cu ereticii și cu schismaticii. Atunci când ierarhii ecumeniști participă la adunări eretice, așa cum a făcut Preasfințitul Ambrozie, de obicei ne argumentează că nu au participat la rugăciuni împreună cu ereticii, ci doar „au asistat la slujbă”. Această încercare „procedurală” de a se sustrage răspunderii canonice ține de o oarecare cazuistică iezuită mai curând, decât de ortopraxie, deoarece cel care intră într-un locaș de cult, nu intră pentru a vizita, ci pentru a se afla în comuniune cu cei ce sunt proprietarii locașului respectiv. Iar cel ce participă la o sărbătoare a unui cult, nu se poate spune că este un turist rătăcit în acel lăcaș, ci că e un participant direct la sărbătoare.

Iar despre interdicția de a serba cu ereticii ne vorbește clar canonul 37 Laodiceea, care interzice rugăciunile, schimbul de daruri între ortodocși și eretici cu ocazia sărbătorilor și orice formă de împreună serbare.

Din relatarea de pe Facebook este evident că papistașii se aflau acolo într-o dublă sărbătoare. Mai întâi serbau ceea ce ei numesc Săptămâna Sfântă, adică ceea ce în Biserica Ortodoxă s-ar numi Săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi, ei serbau așa-zișii lor „martiri”.

Prin participarea unui ierarh ortodox la această Vecernie, se recunoaște existența Săptămânii Patimilor în afara Bisericii, lucru în sine interzis de o altă serie de canoane, care opresc sărbătorirea Sfintelor Paști cu ereticii, și mai ales cu iudeii.

Sensul interdicțiilor impuse de Biserică de a participa la slujbele ereticilor este acela de a nu recunoaște, prin participare, slujbele, tainele, învățătura și cultul ereticilor. Participarea la aceste slujbe, chiar și fără a consluji, exact asta face, aduce o recunoaștere a faptului că și ereticii au Biserică și biserici de cult, că au slujbe, că au Sfinte Paști, că au martiri.

Prin participarea la astfel de sărbătoare se recunoaște existența martirilor în afara Bisericii, încălcându-se canonul 34 Laodiceea, care anatemizează pe acela care părăsește martirii Bisericii lui Hristos și se duce la pseudomartirii ereticilor: „Niciun creștin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos și să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici, căci aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci, cei ce se vor duce la dânșii, să fie anatema”.

Canonistul Balsamon spune că acest canon reia dispozițiile canonului 9, care sancționează cinstirea pseudomartirilor din eroare de către ortodocși, spunând că atunci când pseudomartirii sunt cinstiți „cu deplină dispoziție sufletească” cei ce îi cinstesc să fie anatema.

Ne punem întrebarea: Preasfințitul Ambrozie i-a cinstit pe pseudomartirii papistași din greșeală sau cu deplină dispoziție sufletească? Când a fost invitat la acel eveniment și a acceptat, i s-a spus ce se va întâmpla acolo sau a fost indus în eroare? Dar credincioșii ortodocși moldoveni care l-au văzut pe episcopul lor stând în adunarea eretică ce îi cinstea pe pseudomartiri, îi cinstesc din eroare sau cu deplină dispoziție sufletească?

În primul caz, canonul 9 Laodiceea impune cel puțin oprirea de la slujire și împărtășire a episcopului pentru o perioadă și pocăința acestuia, iar în cazul existenței unei dispoziții sufletești depline în cinstirea pseudomartirilor, anatemizarea.

Toate aceste considerente canonice fac necesară o cercetare disciplinară a episcopului Ambrozie pentru participarea la rugăciune cu ereticii și recunoașterea pseudomartirilor acestora.

Biserica Ortodoxă din Moldova nu împărtășește pseudovalorile ecumenismului, nici acest amestec dintre Ortodoxie și erezie, atât de specific acestei erezii. Poporul ortodox este crescut într-o cultură ortodoxă și așa trebuie să rămână. Din acest motiv, un astfel de derapaj din partea unui episcop al Bisericii noastre trebuie sancționat dur, pentru a se arăta că nu există o predispoziție a conducerii Bisericii de a lăsa credincioșii ortodocși pradă planurilor de asimilare ale papistașilor din diasporă și falsei lor iubiri, cu care îi primesc în lăcașele lor de cult tocmai pentru a le induce ideea eretică potrivit căreia și ei, și noi suntem la fel, suntem „frați” care au unele diferențe de „tradiție bisericească”, dar nicidecum vreo diferență de doctrină. Or, Biserica noastră știe și mărturisește că fosta Biserică a Apusului a apostaziat de la dreapta credință în urmă cu un mileniu, prin adaosuri la mărturisirea dreaptă de credință și prin tot felul de invenții doctrinare, care pun în pericol grav mântuirea celor ce fac parte din actuala adunare papistașă.

Se impune, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete nici măcar din eroare, ca ierarhia noastră să catehizeze poporul ortodox cu privire la natura eretică a ecumenismului și a învățăturilor sale, la cuprinsul deciziilor sinodului din Creta, care a oficializat ecumenismul ca formă de relaționare cu cei din afara Bisericii și să afirme public faptul că, Biserica Ortodoxă din Moldova, nu participă la proiectul ecumenist sub niciun aspect, că nu acceptă învățăturile ecumeniste de niciun fel și nu consideră obligatorii pentru viața sa internă niciun un angajament asumat la orice nivel în cadrul acestui dialog ecumenist al falsei iubiri, a cărui finalitate nu poate fi decât diluarea Ortodoxiei și pierderea mântuirii.

„Valorile” la care s-a racordat Preasfințitul Ambrozie în Occident nu pot fi împărtășite de Biserica noastră, fie ea în țară, fie în afara ei, din care motiv, rugăm Înaltpreasfinția Voastră să nu accepte comuniunea liturgică cu episcopul Ambrozie până la pocăința publică a acestuia.

30.03.2024

Stareța Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului

Shiegumena Eustolia Rotaru și întreaga obște mănăstirească Această adresare este susținută de 3000 de mireni și preoți din cuprinsul întregii Bisericii Ortodoxe din Moldova

Sursa: https://episcopia-ungheni.md/ro/uncategorized/obstea-manastirii-raciula-condamna-comuniunea-si-rugaciunea-impreuna-cu-ereticii-a-tuturor-membrilor-bisericii-ortodoxe


Din păcate, lupta antiecumenistă din Republica Moldova este doar în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove canonice, care aparține de Moscova! Mitropolia Basarabiei, supusă Bucureștiului e obligată să considere Sinodul tâlhăresc din Creta din 2016 ca fiind mare și sfânt!

📅 6 Aprilie - Mucenița Daniela, o floare aleasă din zilele noastre si un model pentru noi - sau cum te poți mântui în jungla orașului

Mucenici din zilele noastre: Băgată la nebuni de către tatăl ei, căci era creştină - Ucisă de medicație

Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela din Bucureşti

Sf Mucenița Daniela

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967.

Încă necanonizată, este numită Sfânta Muceniţă Daniela (Paximade) (n. 1967-† 6 Aprilie 2004) de creştinii care îi cunosc nevoinţele şi trecutul zbuciumat.

A fost crescută în spiritul iubirii creştine de către mama sa, însă are nefericirea de a trăi lângă un tată ateu.

De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la Biserică.

Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la Biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni … iertaţi-mă ! …”.

Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Învăţa foarte bine. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

După 1989, este admisă la Politehnică. Devine ucenică a Cuviosului Părintelui Sofian Boghiu de la Mânăstirea Antim. Cu binecuvântarea acestuia a ţinut nişte posturi deosebit de aspre. Se ruga mult pentru cei aflaţi în nevoi.

Rugăciunile şi postul erau împletite cu faptele bune. În timpul facultăţii stătea nopţi întregi făcând referate pentru colegii cu rezultate mai slabe la învăţătură.

Pleca mai de dimineaţa de acasă şi trecea pe la o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana, de care avea grijă. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei. Toate acestea le făcea în ascuns, fără ştirea familiei, fără plată.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată” – i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face Credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare … De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la Mânăstire”?

Când a terminat facultatea a fugit la Mânăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit. Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la Mânăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat Iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut Cruce, a sărutat Iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

,,Am visat, Părinte, Icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că Icoana prinde viaţă şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac”? Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec”.

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe Urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la Mânăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât Cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi Biserica …” Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi Icoanele! Eu nu pot trăi fără ele. Te rog! …”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul”.

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase …” Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească”. Ultimii 2 ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 – 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, Marţi 6 Aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital …

La cinstitul său mormânt au început să se facă Minuni. Mormântul Sfintei Daniela se găseşte în cimitirul Andronache, Cartierul Colentina, din Bucureşti.

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de 8 ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de Miercuri, 12 Mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Mucenițe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întărește-ne și pe noi pe Calea Ortodoxiei și ne mântuieşte pe noi! Amin!

✝️ O rugăciune suplimentară pentru sfințirea alimentelor și bucatelor

- Posted in Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Datorită faptului că globaliștii și servitorii lor ne hrănesc cu orice produse ... pe care le cumpărăm și pot conține orice. Înainte de a bea și a mânca, puteți face acest lucru: Faceți cruce și spuneți:

Doamne, să se risipească sub semnul și slava Cinstitei și de Viață Făcătoare Crucii Tale, toată puterea vrăjmașului, văzută și nevăzută, omenească și neomenească.

Această rugăciune a fost citită de o stareță când a fost ținută într-un spital de psihiatrie, în care au vrut să o otrăvească. Cu această rugăciune, ea însemna cu semnul Sfintei Cruci toată mâncarea care i s-e dădea și a rămas în viață.

✝️ Teodor M. Popescu – Marele sacerdot nehirotonit al Bisericii mărturisitoare →

- Posted in Sfinții Închisorilor by

„Marele sacerdot nehirotonit.” Acesta este apelativul pe care i l-a adresat patriarhul Teoctist cunoscutului Teodor M. Popescu, unul dintre cei mai mari profesori de istorie bisericească pe care teologia română i-a avut de-a lungul timpului. Viaţa şi opera sa sunt rodul preoţiei universale pe care fiecare creştin o posedă în virtutea harului căpătat la Botez şi pus în practică prin lucrarea virtuţilor. Faptele istorice şi scrierile rămase ne descoperă un om care a transformat slujirea sa teologică într-una virtual sacramentală; o teologie a cuvântului bine cântărit şi a vieţii închinate creşterii duhovniceşti.

Mulţi dintre intelectualii români şi în special profesorii de teologie au avut de suferit în urma instaurării regimului comunist. Este suficient să amintim de cazurile lui Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic sau Radu Gyr. Teodor M. Popescu avea 66 de ani atunci când a fost condamnat de un tribunal comunist. A trebuit să petreacă cinci ani în teribilele temniţe de exterminare. Cel mai lung timp l-a petrecut la Aiud. A fost eliberat la vârsta de 71 de ani, slăbit şi îmbolnăvit de condiţiile inumane în care fusese silit să trăiască. Profesorul Popescu nu putea fi învinuit de nimic important la vremea respectivă. Născut în comuna Boteni pe data de 1 iunie 1893, îşi întrerupse studiile de teologie la Universitatea din Bucureşti pentru a putea lupta în Primul Război Mondial, primind astfel gradul de sublocotenent. După încheierea războiului, efectuase studii de specialitate la universităţile din Atena, Leipzig şi Paris.

Timp de peste 30 de ani a servit ca profesor de istorie bisericească şi patrologie, mai întâi la Universitatea din Chişinău, iar apoi la cea din Bucureşti. Cariera sa ireproşabilă şi dragostea de patrie nu au avut nici o influenţă asupra autorităţilor comuniste, care au continuat să îl şicaneze, inclusiv după ce a fost eliberat din închisoare. O bătaie cruntă, primită cu două luni înainte de trecerea la cele veşnice, i-a agravat starea de sănătate. A trecut la cele veşnice pe data de 4 aprilie 1973.

Opera ştiinţifică a profesorului Teodor M. Popescu a beneficiat de mai multă atenţie în ultimii ani, fiind editate în acest sens câteva volume, dintre care amintim:Biserica şi cultura, Biserica mărturisitoare, Un martir al Crucii. Viaţa şi scrierile, precum şi un volum de Meditaţii teologice. În Dicţionarul Teologilor Români, unde sunt specificate şi principalele sale studii, sunt precizate următoarele cu privire la opera sa teologică: „Teolog de mare erudiţie, a desfăşurat o strălucită activitate la catedră, precum şi o bogată activitate ştiinţifică, publicând numeroase studii, articole, recenzii, cronici, note, predici, care se caracterizează prin erudiţie şi acribie ştiinţifică, cercetare critică a izvoarelor, obiectivitate şi claritate. Se remarcă studiile despre istoria creştinismului primar, sinoadele ecumenice, schisma din 1054, încercările de unire, metodologia studiilor istorice”. Ca profesor, Teodor M. Popescu era considerat drept unul dintre cei mai severi. Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania mărturisea în această privinţă că primirea notei 8 era un adevărat „triumf”. Cu toate acestea, era foarte respectat de studenţi, care îl admirau pentru stilul său sobru şi puterea enormă de lucru.

Valoarea virtuţilor

Teodor M. Popescu a rămas în conştiinţa istoriei teologiei române drept un profesor exemplar, cu o conduită ştiinţifică ireproşabilă. Însă ultimele două decenii au descoperit şi valoarea operei sale omiletice. Publicarea volumului de Meditaţii teologice a prilejuit observarea unor cuvântări de înaltă ţinută morală ale îndrăgitului profesor. Adresate în special studenţilor teologi, aceste meditaţii au fost susţinute într-un stil simplu, direct, care le face accesibile oricărui creştin dreptcredincios. Spre exemplu, Teodor M. Popescu evidenţiază într-una din cuvântările sale necesitatea obţinerii virtuţilor de fiecare creştin în parte. „Virtuţile evanghelice trebuie să fie nelipsite din gândul, din viaţa, din faptele noastre de creştini. Virtuţile creştine sunt semnul nostru, semnul sufletesc al creştinismului în lumea aceasta. Prin ele se cunoaşte şi se adevereşte credinţa noastră, care este ea însăşi o virtute, virtute de temelie şi de început a vieţii noastre creştine. Din ea izvorăsc şi împreună cu ea rodesc toate celelalte virtuţi, trebuitoare şi necesare sufletului şi vieţii noastre omeneşti şi creştine.”

Importanţa preoţiei

Deşi nu a fost hirotonit, Teodor M. Popescu a înţeles foarte bine importanţa slujirii preoţeşti şi dificultăţile cu care sunt confruntaţi teologii proaspăt hirotoniţi. Însă el a evitat să pună accent pe eşecurile şi căderile inerente prilejuite de slăbiciune umană. Cu toate acestea, a simţit nevoia să critice tendinţa anumitor tineri de a considera viitoarea hirotonie ca o simplă carieră care trebuie îndeplinită într-un mod nedemn de valoarea ei spirituală.

„Preoţia nu este o slujire omenească, nu este o funcţiune, nu este o profesiune, nu este în primul rând o carieră înţeleasă ca mijloc de trai, ci este o misiune mare şi sfântă. Ea nu este numai o slujire adusă de Dumnezeu oamenilor, printr-un om. În chip de om ne-a slujit spre mântuire Iisus Hristos, în chip de om al preotului ne slujeşte El şi astăzi şi pentru a înţelege, sluji, iubi şi cinsti preoţia gândiţi nu la om şi după om, ci la Marele Preot şi după gândul Marelui Preot care este Iisus Hristos, Mântuitorul. Preoţia nu este slujirea noastră, ci este slujire a Lui. De aceea, preoţia preţuieşte nu cât omul care o săvârşeşte, cu sau fără vrednicie, ci cât slujirea pe care o cere şi o merită din partea preotului lucrarea lui Hristos.”

Preotul nu slujeşte doar oamenilor, ci în primul rând lui Hristos. Propria viaţă spirituală trebuie să rămână la un nivel adecvat care să îi permită îndrumarea pastorală a credincioşilor pe drumul strâmt al mântuirii. Realismul profesorului Teodor M. Popescu se evidenţiază cu atât mai mult atunci când le cere tinerilor teologi să fie conştienţi că valoarea preoţiei nu poate fi pusă în balanţă cu dificultăţile slujirii. Preoţia este o culme peste care nici un necaz nu poate fi stăpân. Încheiem cu un citat sugestiv în această privinţă şi recomandăm călduros tuturor persoanelor interesate de cuvinte duhovniceşti volumul de Meditaţii teologice, o dovadă în plus a calităţii sacerdotale a teologului Teodor M. Popescu. Un adevărat sacerdot care nu a fost hirotonit.

Când gândiţi la greutăţile şi răspunderile slujirii preoţeşti, când vedeţi piedici, spini sau buruieni pe ogorul cel tare al preoţiei, potrivnici, lipsuri, necazuri, deziluzii, suferinţe materiale şi morale în calea preotului, când simţiţi cumva indiferenţă, dispreţ, ironie sau batjocură din partea oamenilor neştiutori ai maiestăţii preoţiei, când vă faceţi grijă pentru viaţa şi pentru izbânda preotului în lume şi pentru trebuinţele lui omeneşti, când slăbiciunea omenească vă ispiteşte să credeţi fie că, depăşindu-vă ca oameni, slujirea preoţească nu este pentru puterile dumneavoastră, fie că, dimpotrivă, socotindu-vă prea distinşi, slujirea preoţească este umilă şi neînsemnată pentru valoarea şi aspiraţiile dumneavoastră omeneşti, gândiţi-vă că preoţia şi preotul preţuiesc mai mult decât toate slujirile şi onorurile, mai mult decât toate darurile, puterile şi privilegiile omeneşti, mai mult decât toate demnităţile şi recompensele lumeşti.


Virtuţile creştine sunt semnul nostru, semnul sufletesc al creştinismului în lumea aceasta. Prin ele se cunoaşte şi se adevereşte credinţa noastră, care este ea însăşi o virtute, virtute de temelie şi de început a vieţii noastre creştine.

Teodor M. Popescu, Meditaţii teologice

(Adrian Agachi – Ziarul Lumina)


☦️ Sfântul Luca al Crimeei – De ce Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul?

- Posted in Abecedarul credinței by

Sfântul Luca al Crimeei - Chirurgul

M-a întrebat un prieten zilele trecute de ce să se facă și de ce să nu se facă tuturor oamenilor minuni de către Hristos – Care este Adevărul personal -, de către Maica Domnului, de către Sfinți și alți mijlocitori și rugători. De ce un om să fie vindecat de cancer, iar altul să se opărească, să-l doară și să sufere trupește mereu…? Dorește așa ceva Ιubitorul de oameni Dumnezeu?

Mai întâi de toate, Dumnezeu nu se face sâcâietor/stânjenitor și nu este „complexat” ca noi. Dimpotrivă, dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât Îi îngăduim noi. El este cel mai înflăcărat dintre îndrăgostiți și totodată plin de noblețe, încât respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. De asemenea, El este Cel care se poartă ca Părintele din parabola Fiului risipitor – nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine.

Cu alte cuvinte, ne lasă să mergem unde vrem, fie că o facem pe evlavioșii prin cuvintele și faptele noastre exterioare, fie nu. Aici are omul întreaga răspundere.

Când cu adevărat avem dragoste sau fie și numai „frica” lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Iar prioritatea Lui este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi și trupul. De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”, așa cum spunea un mare stareț contemporan. Și aceasta după cuvântul „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl „iubește” (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici se pare că Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-I semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om.

Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. (Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”).

Este însă adevărat aceasta? Sau oare Dumnezeu este „drept și neînduplecat”, în loc să fie plin de milostivire. Vă voi spune ceva din propria mea experiență: am văzut oameni care în toată viața lor s-au purtat cu multă asprime față de oamenii lor apropiați (de obicei față de ceilalți o facem pe politicoșii, nu-i așa?), care și-au schimbat cu desăvârșire purtarea lor datorită acestei boli, s-au pocăit cu adevărat. Gândiți-vă, cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii… Când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești – și alte neghiobii și lucruri fără rost – cultivăm în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Adeseori facem iad viața oamenilor noștri apropiați, de vreme ce ne-am omorât sufletele… Aceasta facem noi oamenii, slujim patimilor noastre, îi tiranizăm pe cei care au avut nefericita soartă să fie sub stăpânirea noastră și ne plângem atunci când nu ne fac hatârurile.

Așadar, ce ar fi trebuit să facă Dumnezeu, Care atât de mult ne iubește, în acest caz, după ce S-a milostivit de mii de ori? Ar fi trebuit oare să ne lase în această stare sau să ne fi adus în starea în care numai El știe că ne va ajuta și ne va scoate din deșertăciunea în care trăim, de vreme ce-L căutăm – cu toate acestea – în viața noastră?

— Concluzie:

  • Toate bolile sunt dintru început nedorite, însă dragostea de multe ori află căi extreme care să ne scoată din orbirea noastră.

  • Și, „ridică ispitele și nimeni nu se va mântui”.

Sfântul Luca al Crimeei - Chirurgul

🧾Povestea anafurei — Pâinea Maicii Domnului sau pâinea sfântă 🍞

- Posted in Abecedarul credinței by

Povestea anafurei — Pâinea Maicii Domnului sau pâinea sfântă

Se spune ca in vremuri îndepărtate la mănăstirea Sfântul Petru si Pavel trăia un om simplu care se numea Mina.

Cum Mina nu se pricepea la nimic, Starețul a decis ca el să-l ajute pe brutar să facă pâinea pentru călugări. Era bine organizata mănăstirea: fiecare călugăr, fiecare locuitor al mănăstirii avea sarcini precise, pe măsura înclinațiilor sale.

Așa ajunge Mina ajutor de brutar fără ca el sa știe sa facă pâine.

Mina era o persoană supusă, nu punea întrebări, făcea ceea ce i se spunea fără să întrebe de ce. Era mereu în preajma brutarului.

Dacă acesta îi cerea apă, aducea apă, dacă acesta îi cerea făină, aducea făină, daca îi cerea să măture, el mătura.

Mina făcea totul fără sa pună întrebări.

Așa au trecut anii și Mina nu a învățat nimic. Făcea ce i se spunea și se ruga.

Brutarul era un om foarte priceput.

Potrivit regulilor mănăstirii, pâinea se făcea zilnic in pâinici mici și rotunde, atât cât să ajungă pentru o zi.

La un moment dat, brutarul se îmbolnăvește și moare.

Starețul îl cheamă la el pe Mina și îi spune:

— Mina, de astăzi vei pregăti tu pâinea zilnică pentru călugări!

— Dar părinte, eu nu știu sa fac pâine!

Eu am făcut ceea ce mi s-a cerut, niciodată pâine!

— Nici nu vreau sa aud! răspunde Starețul. Lucrezi cu brutarul de mai bine de un an, trebuie să știi ceva.

Mina nu avu curajul să-l contrazică.

Se întoarce în brutărie și necăjit începe să plângă.

Cum plângea el așa cu fața în mâini, la un moment dat intră în încăpere o femeie îmbrăcată toată în alb.

Cum o vede Mina, o întreabă:

— Tu știi să faci pâine?

— Sigur că știu, răspunse femeia.

— Atunci ma ajuți sa fac pâine pentru călugări?

— Sigur că te ajut, pentru asta am venit, răspunde femeia. Adu-mi făină, apă, sare, continuă ea și se puse pe treabă.

Până dimineață pâinea era gata.

Când se trezesc călugării și vin la masa de dimineață, era un parfum minunat de pâine caldă în Bucătărie, de îți lăsa gura apă.

Așezați la masă, călugării au mâncat numai pâine. Era atât de bună și de frumos mirositoare încât nu mai vroiau altceva.

Vestea s-a răspândit repede în Mânăstire și Starețul a aflat de pâinea miraculoasă a lui Mina.

Așa se face că Starețul chemă pe Mina la el să-i povestească cum a făcut pâinea.

Supus, Mina merge la stareț si povestește cele întâmplate.

Așa au înțeles că pâinea lui Mina era de fapt pâinea Maicii Domnului și că aceasta avea puteri magice, pentru că cine mânca din ea se vindeca de dureri.

Au decis ca restul pâinii făcută de Maica Domnului sa fie tăiată în bucățele mici și păstrată la loc sigur, pentru ai ajuta pe cei nevoiași.

Au numit-o Anafură, "o bucățică mică, dar cu puteri miraculoase", care din acel moment și până în zilele noastre vine în ajutorul celor ce cred în ea!

☦️ Sfântul Gavriil (Urgebadze) — Asta înseamnă postul, când îți amintești de păcatele tale, te căiești, și nu te mai gândești la mâncare.

- Posted in Sfinți și învățături by

Un monah l-a întrebat pe părintele Gavriil ce este postul.

Lasa-mă să-ți explic, a răspuns el și i-a spus monahului despre toate păcatele pe care le săvârșise.

De rușine, monahul nu știa ce să facă. Căzând în genunchi, a plâns. Iar părintele a spus zâmbind: Acum du-te și mănâncă-ți prânzul.

Nu, părinte, mulțumesc, nu vreau, a răspuns monahul.

Asta înseamnă postul, când îți amintești de păcatele tale, te căiești, și nu te mai gândești la mâncare”.

☦ Sfântul Gavriil (Urgebadze)

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Omul nou — cel duhovnicesc — nu se poate forma decât în Biserică!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

«Eu nu doresc să cumpărați lumânări. Să știți că lumânarea nu se roagă! Este numai un simbol. Desigur, nu trebuie să renunțăm la niște practici ale Sfintei noastre Biserici. Noi nu stricăm Tradiția. Dar a intrat în obișnuința unora să vină, să cumpere un mănunchi de lumânări, să le aprindă și apoi să plece să-și vadă de treburile lor, cu conștiința împăcată că și-au făcut datoria de creștini. Asta este o concepție și o practică greșită! Ea îi face pe unii să creadă că la atât se reduce Biserica. Eu vă repet, lumânarea este simbolul jertfei, al luminii, dar ea nu se roagă. Nu trebuie să ne bizuim pe lumânare! Dumneavoastră trebuie să învățați ceva nou. Dacă pe mine m-a preocupat ceva în viața aceasta, a fost formarea omului nou în Biserică. Mai auziți că se vorbește de omul nou. Să știți că omul nou [n.n. duhovnicesc] nu se poate forma decât în Biserică [...] De aceea, vă rog pe cei care vreți să rămâneți în biserică la rugăciune, să vă rugați împreună cu mine. Eu simt pulsul fiecăruia. Știu dacă cineva este numai figurant sau dacă se și roagă. Simt acest lucru. Dacă unii vin numai să aprindă lumânări, e treaba lor! Să vină, să le aprindă și după aceea să plece, să ne lase pe noi, care avem nevoie de rugăciune!»Lacrimă și har - Preotul martir Constantin Sârbu

✝️ Părintele Arsenie Boca: Toți cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un șarpe.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

"După cuvântul Sfinților, toată strădania diavolului aceasta era și este, ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu și s-o lege de orice altceva afară de Dumnezeu. Drept aceea vrăjmașul, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întîi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare - potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte, iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie învățându-ne sa iubim plăcerea, bineștiind vicleanul ca asta stinge iubirea de Dumnezeu și întunecă mintea de la vederea Lui." - Părintele Arsenie Boca

📖 Scriitorul Răzvan Gheorghe: "Am bucuria de a vă anunța că voi publica, în curând, la Editura Ratio et Revelatio, volumul ”Nunta partizanului cu moartea. Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului”

Prefața e semnată de istoricul Marius Oprea. Acesteia i se adaugă o notă asupra ediției scrisă de mine. De redactare s-a ocupat istoricul Flori Bălănescu. Dumnezeiește, ca întotdeauna. Coperta a fost realizată de Gabi Giulușan. Mulțumiri tuturor!

https://www.facebook.com/photo?fbid=868990798572208&set=a.445713800899912 Foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=868990798572208&set=a.445713800899912

Lansarea va avea loc la București, duminică 2 iunie, ora 13.00, în cadrul Bookfest. Îi așteptăm pe toți cei interesați de o descindere inedită și incisivă în lăuntrul organizației colonelului Ion Uță, cea mai ofensivă grupare de rezistență armată din România comunizată și ocupată de trupe rusești. Volumul e rodul a peste 10 ani de studiu și de interviuri cu domnul Nicolae Ciurică (și nu numai), ultimul supraviețuitor al grupării Uță, fost deținut politic pentru 10 ani și totodată ultim partizan în viață al României.

Nu există o altă mărturie care să aducă mai multe informații din interiorul grupării Uță decât cea lăsată posterității de Nicolae Ciurică (93 ani) în volumul de față. Situația e explicabilă: cei mai mulți dintre camarazii săi au murit fie în luptă cu trupele de Securitate, fie în fața plutonului de execuție, iar puținii supraviețuitori au fost arestați și condamnați la ani grei de zeghe în prima perioadă a rezistenței, neluînd parte la încleștările de după 1950. Dramatică prin excelență, figura lui Ion Uță domină relatările, rămînînd bîntuitoare pînă în prezent.

Întâlnirea cu domnul Ciurică e una dintre marile întâlniri ale vieții mele. Uneori, ascultându-l, am avut strania senzație că mă privea o sălbăticiune a codrilor, cu o stăruință atemporală, de parcă aș fi ridicat, de un colț, un voal subtil. Alteori, mă aținteau ochii tânărului de odinioară, scăpărători, parcă aducând cu ei întreaga pădure, deopotrivă cu zvonul unor glasuri uitate, care-și cereau dreptul la memorie. Rezultatul e ”Nunta partizanului cu moartea”. Și în primul rând li se dedică Lor, partizanilor bănățeni și mehedințeni uciși în luptă, la zidul execuțiilor sau la margini de drumuri, în șanțuri, cu un glonț în ceafă, sub pretextul așa-ziselor ”evadări de sub escortă”. Ei sunt adevărații eroi și martiri.

Marius Oprea: ”‹Nunta partizanului› se alătură cîtorva cărți (căci se numără pe degetele unei mîini) de memorii de același gen, între care s-au distins cele ale celebrilor partizani Ion Gavrilă Ogoranu, Gavril Vatamaniuc și Lucreția Jurj sau Aristina Pop-Săileanu. (…) Veți citi aici, zugrăvite în amănunt, povestiri din timpuri în care în România mai existau eroi. Despre acele vremuri e vorba aici, vremuri în care istoria nu-i mai încăpea pe oamenii adevărați și ei suiau în munte, îmbrăcați în piei de capră, vremuri în care Antihristul coborîse pe Pămînt unde domnea fărădelegea și singura lege mai domnea numai printre cîțiva oameni și în liniștea pădurii, în care ei s-au cununat cu moartea, punându-și pe cap coroana libertății. Căci, în esență, asta e Nunta partizanului.

Rețineți: Lansarea va avea loc la București, duminică 2 iunie, ora 13.00, în cadrul Bookfest. Vă așteptăm!

☦️ Starețul Antonie despre cum va fi primit antihristul / VIDE⭕

- Posted in Profeții și Proorocii by

Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiţie care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au devenit cerşetori într-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contul burţii, care în contul sănătăţii, şi părea că aceasta e pentru o viaţă. Dar s-a dovedit a fi un miraj. Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume.

Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puţine contacte cu ele. Acesta e şi zălogul neacceptării codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci şi credite, toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de faţă are un bot de fiară cu un rânjet înfricoşător. De ce pe toţi îi deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor fi adunaţi toţi în acelaşi staul. Mare mirare vor avea oamenii să afle că şi ultimul bănuţ din portmoneu le este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă. Iar acesta, din păcate, nu va fi ultimul prilej de mirare. Toată această carcasă de bunăstare construită de omul modern se va dovedi a fi o capcană de oţel pentru el însuşi. Ei, dar ce să mai vorbim, capcana are cel puţin arcuri, apasă pe ele şi eşti liber. Chiar şi animalelor închise le reuşeşte uneori să facă aceasta. Aici aşa ceva nu va fi posibil.

[…]

Cum un om plin de mândrie şi iubitor de argint să îndure umilinţa? Doar ieri el însuşi striga: „Dacă eşti deştept, de ce nu eşti bogat?.’”

Ieri, mulţumirea de sine dădea din el, iar astăzi e un nimeni.

Va accepta orice; şi codurile, şi „666″, şi cu sânge va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are nevoie de aceasta! Şi aşa eşti al lui, te mai zbaţi, mai sari în sus, dar gâtul de acum ţi-e în laţ – eşti al nostru! Umilinţa îndurată cu smerenie în zilele bunăstării himerice, iată podeţul peste cei trei ani şi jumătate de putere ai lui antihrist. Asupra cui însă va ţinti atunci gheara ispitei duşmăneşti? Asupra celor credincioşi. Nu i-au putut ispiti cu confortul şi aurul, cu bunătăţi şi maşini, să încercăm acum, sub ameninţarea morţii de foame, să-i ispitim cu o bucată de pâine. Greu, oh, ce greu va mai fi să-ţi păstrezi sufletul când cei apropiaţi, copiii, demult nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură. Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogăţiile strânse, bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol şi tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti jinduiţi dolari vor fi număraţi cu metrul. Aurul va ajunge la preţul său adevărat – zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar în rest, nici de foame, nici de frig nu ţine. Preţ vor avea doar lucrurile funcţionale, lucruri fără de care nu e posibilă supravieţuirea omului – topoare, fierăstraie, orice instrument, plite simple de fier. Stareţul a închis ochii. Iarăşi s-a strecurat o lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se mişcau după obişnuinţă în rugăciuni. În ajunul venirii antihristului va fi un haos în viaţa tuturor ţărilor. Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică, aşteaptă venirea antihristului ca Mesia. Aceştia sunt, întâi de toate, iudeii şi musulmanii. După ei, acei protestanţi care, negând Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduiesc împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Creşterea influenţei lor se vede de pe acum, iar mai departe va fi şi mai mare. Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra tot – şi păduri, şi câmpuri, şi râuri. Siberia va fi luată de chinezi şi poate şi mai mult. „Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?“, îl întrerup pe stareţ. Unde va arăta Dumnezeu. Principalul e mântuirea, nu discuţiile despre mântuire. Esenţa „minunilor” antihristului va consta în seducţia pe care o vor emana. Adică, atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor vrăji ochiul. De aceea, până şi să te uiţi la ele e păcat şi primejdie de moarte. Trebuie să te ascunzi şi privirea să ţi-o ascunzi. Dar nici aceasta nu e tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea absolută. A venit Mântuitorul nu în Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au primit, ci, mai mult decât atât, L-au răstignit. Dacă e să judecăm drept, şi acum îl batjocoresc şi-L răstignesc, negând Dumnezeirea Lui şi schimonosind învăţătura Lui. Iar acesta va veni ca dumnezeu, nu Dumnezeu, dar ca dumnezeu, şi îl vor primi şi-l vor crede dumnezeu pentru minunile sale mincinoase, pentru faptele sale înşelătoare. Adică pentru ceea ce va fi plăcut şi atrăgător pentru oameni. Ispititor, ne spune limba slavonă, bisericească. De aceea se şi spune că nu se va îndrepta tot cel viu – nu va avea îndreptăţire. Acum sunt din cale afară de vorbăreţi pseudoînvăţătorii. Atunci însă când faptele şi cuvintele lor vor fi verificate de Adevăr, se va vădi toată minciuna.

Dar va fi primit antihristul în orice biserică din lume şi i se vor închina lui ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar cu minuni amăgitoare va face astfel încât i se vor închina ca unui dumnezeu! Iată în ce constă grozăvia, iată de ce va lipsi orice motiv de îndreptăţire! Dar cei care îl vor primi vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfârşeşte la Cina cea de Taină. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, toate astea se întâmplă acolo, în Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă. Ştii, când ne luau CK, eram ca nişte oi, nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu mă compar cu Mântuitorul. Mergeam tăcuţi la abator; pur şi simplu era greu să-ţi imaginezi că e posibilă o asemenea fărădelege. Şi doar ştiam cine sunt ei. Cât au proorocit stareţii despre aceste vremuri, despre puterea slugilor întunericului. Dar şedeam şi aşteptam – cine va fi următorul. Doar mulţi au nimerit în aceste mreje ale minciunii. Cât de mari şi de deştepţi erau şi arhiepiscopul Ilarion, învăţătorul meu, şi mitropolitul Serghie, şi mulţi alţii. Dar au greşit când au crezut că te poţi înţelege cu dracii şi cu slugile lor. Le părea că, păstrând forma, conţinutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost aşa, dar aceasta s-a văzut mai târziu. Tot aceasta se întâmplă şi acum, numai că se va vedea mai târziu.


Viziunile Staretului rus Antonie

Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenţia din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei şi care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea:

Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov, care este disponibila si in limba engleza,online.

“Pe la inceputul anilor ‘70, in vremea oficierii Dumnezeiestii Liturghii, am avut parte de prima viziune. Si iata cum a fost. In vremea aceea, a inceput atractia fata de Occident si, respectiv, dispareau trasaturile proprii slavilor: simplitatea, ospitalitatea, lipsa lacomiei de bani.

Lacomia banilor (iubirea de argint), de altfel, este pusa in capul unghiului noii conceptii despre lume: banii si lucrurile sunt mai presus decat moralitatea, spiritualitatea. Cel mai groaznic s-a intamplat sa fie ca modul de viata al oamenilor ce-si zic ortodocsi, adesea, dintre cei care urmeaza cu ravna randuielile bisericesti, devine ca si al paganilor din jurul lor!

Aceeasil ipsa de modestie in viata de zi cu zi, aceleasi tendinte de a face cariera, de a ocupa o pozitie inalta in societate. Pentru copiii din familiile de credinciosi deja nu mai este chinuitoare intrarea in randul pionierilor, ale comsomolului, ale partidului.

Iar justificarea le e la indemana: “dar cum se poate fara aceasta, doar nu traim in pustiu, ci intre oameni.

Si-apoi, cand vine vorba de pacat si incerci sa intelegi, totul este pacat, asa ca vom merge si ne vom pocai“.

Atare atitudine usuratica a provocat mare ingrijorare pentru insasi posibilitatea mantuirii. Eu reciteam Evanghelia, indeosebi pasajele despre vremea de la urma, Apocalipsa: nu ma lasa in pace intrebarea despre pustiul in care oamenii trebuie sa fuga.

Si iata ca vad o mare multime de oameni ce calatoresc. Unii se pare ca nici nu merg, unii chefuiesc, altii desfraneaza, altii le fac rau oamenilor, dar, in egala masura, aceasta miscare ii atrage inainte, ca un rau.

Toti sunt foarte diferiti, fie mireni, fie clerici, militari, politicieni, toti, toti. Cea mai mare parte dintre oameni pur si simplu o iau inainte si numai unii merg linistit.

In calea lor e o prapastie infricosatoare, prapastia ce duce in iad.

S-ar parea ca toti ar trebui sa se prabuseasca in ea, dar nu. O mare parte de oameni, e adevarat, se prabuseste. Vad cum ii trage acolo, pe unii,automobilele, pe unii, chefurile, pe unii, banii, pe unii, hainele scumpe.

Unii insa trec linistit peste aceasta prapastie, chiar pe deasupra ei, s-ar putea spune.

Cate cineva nu se prabuseste, dar se lasa in prapastie – barbati luminosi ii ajuta sa iasa, ii sustin.

Se prabusesc nu numai bogatasii, dar si oameni care, in mod evident, nu dispun de cine stie ce mari bogatii. Dar toti au un singur idol – pofta lumeasca.

Era ingrozitor. Din prapastie se auzeau nu gemete, ci urletul celor nimeriti acolo si se simtea duhoare.

Nu era pur si simplu un miros,nu. Asa cum buna mireasma nu poate fi descrisa, nu mireasma florilor sau a ierbii, ci mireasma harului daruit de Dumnezeu, pe care o raspandesc moastele, icoanele facatoare de minuni. Putoarea iadului nu e pur si simplu un miros urat, cum ar fi mirosul de pucioasa, ci senzatia groazei si a neputintei intoarcerii, intr-un cuvant – iadul. Si iata un pustiu. Acolo, pe pustnici ii ispitea ucigasul, incercand sa le trezeasca patima agonisirii, poftei trupesti, mahnirii.

Multi cadeau, multi. In acelasi timp, cati domni si cati puternici ai acestei lumi s-au mantuit si nu doar s-au mantuit, ci au si fost proslaviti de Biserica, cu sfintii: ei aveau totul, insa inima lor nu apartinea putreziciunii lumii acesteia, ci celor ceresti.

Timpul nostru prin aceasta e infricosator : ispitele il pandesc pe om la orice pas si, de cele mai multe ori, sunt dintre acelea pe care si sa le intelegi e greu.

Cati oameni vin la mine, mi se pare ca pe toti ii intereseaza una si aceeasi intrebare: cum sa se mantuiasca, cum sa procedeze intr-o situatie sau alta? Dar poti oare sa iei binecuvantare pentru orice fapta pe care o faci nu numai in decursul unei zile, ci macar a unei luni?! Inseamna ca trebuie sa ne inchipuim caile ispitei, orientarile sale de baza.

Dar ele sunt neschimbate de la facerea lumii, pentru ca diavolul nu este creator. Alta e ca, pe parcursul a mii de ani, el a acumulat experienta, iar acum propunerile lui pentru omenire de a se cobori la el in iad au devenit mult mai viclene; in esenta, lumea actuala e toata o propunere a lui. Propunere, pentru ca el nu te poate obliga, nu-i sta in puteri, dar sa inveleasca pacatul intr-un ambalaj atragator pentru om, aceasta da, poftiti, slugile intunericului va stau mereu la dispozitie: “Ce poftiti?”

O alta deosebire a zilelor de azi e apropierea grabnica a antihristului.

Multi oameni duhovnicesti spun ca el deja s-a nascut. Despre aceasta e greu de judecat. Vrajmasul e viclean, e viclean chiar si cu cei care il slujesc. Dintre ei, multi s-au considerat antihristi, erau asa in esenta conceptiilor lor despre lume, a faptelor lor, dar nu era cel despre care a vorbit Biserica. Poate ca s-a si nascut, poate ca nu, nu aceasta e intrebarea. Cand Sfantul Ignatie (Briancianinov) a fost intrebat despre venirea antihristului el a raspuns ca nu exista o data fixa, ca venirea antihristul;lmui o determina oamenii cu rautatea lor.Iata ca acum este timpul ultimelor pregatiri pentru venirea lui. E de fata si concentrarea puterii mondiale, el nu va fi doar conducatorul unei singure tari, ci al intregii lumi, si este necesara “indobitocirea” omenirii.

Dar pana si aceasta e cam putin pentru a pune toata omenirea in genunchi. Trebuie creat un astfel de sistem de viata, a carui oricat de mica incalcare ar conduce la urmari catastrofale pentru omenire – foame, frig, distrugere. Si sistemul acesta se creeaza acum.

Cum se va intampla aceasta vedem mai tarziu, dupa cativa ani”.

A doua viziune a Staretului Antonie. Invățături

“Greu mi-a fost sa inteleg acei ani ai aparentei bunastari sovietice. Nu m-am gandit atunci ca am sa ajung in anii cand voi vedea implinindu-se multe dintre cele ce am vazut. Asadar, cum am mai spus, a doua viziune n-a fost prelungirea celei dintai, nu. Si, in timp, s-a produs destul de tarziu, si dupa continut e destul de deosebita. Prima viziune e, in felul sau, o povata, o inteleptire, parca. Am cerut un raspuns si l-am primit.A doua viziune e de cu totul alt gen, e cu totul altfel, pot spune. Eu nu am cerut nimic, a fost dat de sus sa vad despre ce ma intrebau oamenii care veneau la mine. Daca prima viziune putea fi povestita, mai mult sau mai putin, cu exactitate, a doua, in principiu, este imposibil de povestit. Eu, parinte Alexandru, in general, pentru prima data incerc sa iti expun acestea cat de cat consecutiv, ori sa le sistematizez. Si anume sa expun intr-o anumita ordine, ci nu asa cum mi-a fost mie dat sa vad. Caci mi-a fost dat pentru vesnic folos, pentru tine si enoriasii tai, banuiesc, intr-o alta consecutivitate. Pana la aceasta, tot ceea ce mi-a fost dat sa vad am folosit doar pentru a raspunde la intrebarile pline de nedumerire ale credinciosilor.

✝️ Părintele Justin Pârvu despre Mişcarea Legionară: Să nu îngropăm cultura şi spiritualitatea neamului nostru!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

''Tinerii români, simpatizanţi sau membri ai Mişcării Legionare, au fost singurii din Europa care s-au ridicat făţiş împotriva comunismului. Ei s-au ridicat împotriva abuzurilor totalitariste şi păcatelor pe care le promova doctrina comunistă, cu toate nedreptăţile şi urgiile ei. Aceşti tineri au înfuriat foarte tare masoneria, vrăjmaşii creştinismului şi au trezit toată Europa din somnolenţa în care se afla. Aceşti martiri incomodează şi după moarte. Dar vor ajunge cu toţii în faţa judecăţii şi vor vedea la cine a fost adevărul şi dreptatea. Dacă aici pe pământ nu s-au putut convinge nici cu jertfele noastre, se vor convinge dincolo cu hotărârea lui Dumnezeu. Treceţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi…''

Părintele Justin Pârvu despre Mişcarea Legionară

Iniţiatorii Mişcării Legionare erau în primul rând oameni creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi al sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm.

Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului. De pildă, în anul 1920 când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat mişcării legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în ţară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mişcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul sef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întreţineau în discuţii. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemţească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era mişcarea legionară am fi avut aceeaşi soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Tinerii români, simpatizanţi sau membri ai Mişcării Legionare, au fost singurii din Europa care s-au ridicat făţiş împotriva comunismului. Ei s-au ridicat împotriva abuzurilor totalitariste şi păcatelor pe care le promova doctrina comunistă, cu toate nedreptăţile şi urgiile ei. Aceşti tineri au înfuriat foarte tare masoneria, vrăjmaşii creştinismului şi au trezit toată Europa din somnolenţa în care se afla.

Aceşti martiri incomodează şi după moarte. Dar vor ajunge cu toţii în faţa judecăţii şi vor vedea la cine au fost adevărul şi dreptatea. Dacă aici pe pământ nu s-au putut convinge nici cu jertfele noastre, se vor convinge dincolo cu hotărârea lui Dumnezeu. Treceţi de la Mine că nu vă cunosc pe voi…

Aceşti martiri care au făcut parte din Mişcarea Legionară nu aveau nimic în comun şi nicio legătură cu hitlerismul. Ei sunt acum acuzaţi de fascism tocmai pentru a discredita mişcarea, însă toţi oamenii mari de cultură ai României din acea perioadă au susţinut această mişcare. Pe noi nu ne interesează problema politică. Aceşti tineri erau închişi în special pentru convingerile lor religioase care puteau influenţa masele creştine…

Text preluat din cartea „Din învăţăturile şi minunile Părintelui Justin”, Fundaţia Justin Pârvu


💉 Realitatea: Virusolog de top: „Urmează un tsunami masiv iminent al bolilor și deceselor COVID în rândul celor vaccinați. Cineva trebuie să spună adevărul!” ☠️ →

- Posted in Viață, Sănătate și Educație by

Geert Vanden Bossche, virusolog de renume mondial, prezice o criză hiper-acută a bolii Covid-19 în rândul populațiilor vaccinate care va apărea în curând în întreaga lume. El susține că oamenii de știință și politicienii au transformat o pandemie virală naturală într-o criză de evadare imunitară dezastruoasă.

Virusolog de top: „Urmează un tsunami masiv iminent al bolilor și deceselor COVID în rândul celor vaccinați. Cineva trebuie să spună adevărul!”Foto: https://media.realitatea.net/multimedia/image/202302/w1280/covirus_7577bf88a3_164bc8a278.webp
Argumentele autorului indică faptul că natura va corecta această greșeală, dar cu un cost substanțial pentru vieți omenești în țările cu populație mare vaccinată. Autorul cărții „The Immune Escape Pandemic” avertizează că noua criză COVID „iminentă" printre cei vaccinați va provoca „haos" și „colapsul" societății.

Virusologul belgian a emis un avertisment grav cu privire la un „tsunami masiv" iminent al bolilor și deceselor COVID în rândul celor vaccinați, care va prăbuși spitalele și va provoca „haos" financiar, economic și social.

Vineri, în podcast-ul KunstlerCast, Bossche a spus:

Ceea ce prezic este un tsunami masiv de boală și deces în rândul populațiilor vaccinate cu sisteme imunitare compromise. Veți vedea ce se va întâmpla, de exemplu, în următoarele săptămâni care urmează... sunt din ce în ce mai multe cazuri de Covid mai grav și lung... Vor începe să înlocuiască creșterea cancerelor... acum avem o fază mai cronică. Se va încheia cu o fază hiper-acută, un val uriaș... Am studiat asta de acum patru ani. Știu despre ce vorbesc. Probabil că sunt singura persoană, cu toată modestia, care înțelege imunologia din spatele acestui lucru", a spus Bossche. [55:20]

James Kunstler a speculat că previziunile lui Bossche, dacă se vor îndeplini, ar putea servi drept țap ispășitor al regimului Biden. Intregul Podcast poate fi ascultat AICI.

Ce mai spune expertul:

"Ceea ce vreau ca publicul dvs. să priceapă cu ce ne vom confrunta în legătură cu această criză hiper-acută de Covid, care este iminentă, e că trebuie să construim o lume complet nouă... Este foarte clar că, atunci când va începe, spitalele noastre se vor prăbuși. Iar asta înseamnă că haosul la toate nivelurile societății - financiar, economic, social etc. - va fi total. Prezic asta cât se poate de clar... Este poate ciudat din partea mea să fac astfel de declarații, însă nu le pot ascunde, deoarece sunt 200% convins că așa se va întâmpla. Acum, că ați făcut acest duș rece ca gheața, gândiți-vă puțin și la alte implicații ale acestui scenariu. Prima este că guvernul și oficialii din sănătate publică vor încerca să atribuie responsabilitatea pentru această situație pentru "Boala X" pe care o tot colportează de vreun an: „următoarea pandemie", „ceva cu totul nou"... Nu va fi adevărat. Acest viitor episod va fi mai degrabă rezultatul erorilor colosale pe care le-au comis deja, începând cu 2020, odată cu urgența Covid-19. Varianta care va provoca criza hiper-acută ce urmează va fi foarte diferită de tulpina originală Wuhan, dar va fi totuși o descendentă directă care a suferit mutații în corpul vaccinaților. Sfatul pe care îl pot da... tuturor acestor persoane vaccinate: să evite reinfectarea. Reinfectarea persoanelor vaccinare este responsabilă de această situație... Eu sunt în Belgia. Dacă începe în SUA, sau începe în Israel, sau începe în Marea Britanie, pun pariu că în câteva zile veți vedea același scenariu în multe dintre țările puternic vaccinate."

❤️ Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie — de Mihai Eminescu

- Posted in România Profundă by

2 aprilie 1867 - Poetul Mihai Eminescu a publicat, în revista ardeleană “Familia”, condusă de Iosif Vulcan, poemul:

Ce doresc eu ție, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

🫀Tragedie: un copil de 8 ani, prezentat în videoclipurile guvernamentale de propagandă pro-vaccin 💉 din Israel ✡️, a murit subit în urma unui stop cardiac ⏱️ →

- Posted in Viață, Sănătate și Educație by

enter image description here

Un copil israelian a murit în urma unui stop cardiac la trei ani după ce a apărut alături de tatăl său, care este medic pediatru, într-un video guvernamental de propagandă pro-vaccin în care copiii sunt informați că nu au de ales dacă să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta devine disponibil.

Yonatan Erlichman avea cinci ani la momentul filmării videoului, care a fost produs de Consiliul Regional Mateh Binyamin, un organism guvernamental regional. A fost difuzat ca un episod din programul guvernamental „Shushki pe tărâmul lui Binyamin”, „pentru a distra și educa” copiii, relatează frontline.news.

Shushki este un „copil” marionetă prietenos care pune întrebări pentru a-i determina pe oameni să răspundă cu „răspunsuri educative”.

Normalizarea anormalului

Episodul special în care a apărut Yonatan a fost intitulat „În carantină cu Shushki” și începe cu păpușa speriată că „fratele” ei a fost forțat să intre în carantină și stă singur în camera lui, în spatele unei uși închise. Shushki este șocat că întregi clase de grădiniță au fost forțate să intre în carantină și chiar școli întregi au fost închise.

Shushki este deosebit de stresat de posibilitatea de a fi testat, de a nu putea să îi atingă, să îi vadă sau să vorbească cu mama și fratele lui, cărora trebuie să li se lase mâncarea lângă uși.

Exasperat, Shushki spune că nu înțelege ce se întâmplă, determinându-l pe copilul Yonatan să meargă la tatăl său pentru a cere o explicație.

Conversația în ebraică a fost postată pe Twitter, după moartea lui Yonatan, însoțită de un comentariu, tot în ebraică, în care autorul se întreabă de ce nu există articole în mass-media și nici investigații cu privire la decesele copiilor cauzate de vaccinul COVID.

✝️ Părintele Claudiu Buză: Harul necreat și grația creată →

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by

enter image description here

A vorbi despre Ortodoxie este cu neputinţă pentru cel care nu înțelege puterea dumnezeiască care o însoțește și o definește. Sfântul Grigorie Teologul spunea că ,,a vorbi despre Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L înțelege pe Dumnezeu este și mai cu neputință". Întăriți de Harul dumnezeiesc rostim adeseori cuvânt despre Dumnezeu, conștienți fiind, totodată, că nu vom putea epuiza bogăția covârșitoare a Stăpânului. Iar lucrul acesta ne dă viață și ne împlinește ființial, deasemenea, prin puterea Harului primit. Ce poate fi mai profund în existența noastră, decât revărsarea Harului necreat ce izvorăște din ființa lui Dumnezeu, prin care suntem răscumpărați, înfiați și așezați în proximitatea Preasfintei Treimi. Avem plinătatea Harului în existența noastră, dar, de cele mai multe ori, nu știm să trăim duhovnicește, fiindcă nu am învățat să conlucrăm cu Harul dumnezeiesc. Ortodoxia, însă, ne învață tot ce ne este de folos pentru a ne sfinți viața, și ne oferă modul de existență autentic, benefic omului pentru existența cea bună întru Dumnezeu. Iar toate acestea le dobândim prin Harul Dumnezeului Treimic.

În spațiul apusean, vedem din păcate că s-a alterat învățătura de credință la franco-latinii ieșiți din Biserica Ortodoxă la anul 1054 (NU există Schisma cea Mare, ci ieșirea ereticilor papistași din Biserica cea Una!). Consider că o mare greșeală a franco-latinilor a fost aceea de a considera energia necreată a fi "grație creată". De aici s-a format o prăpastie de netrecut între creat și necreat, latinii căutând să substituie, prin forme lipsite de experiența Bisericii lui Hristos, Adevărul revelat.

Prin această falsă realitate, a "grației create", lumea nicidecum nu se poate sfinți și mântui, fiindcă Dumnezeu nu lucrează printr-o energie de creație ce emană din El. Nicidecum! Ființa necreată izvorăște energie necreată, iar ființa creată se manifestă prin energie creată și se împărtășește de harul necreat al lui Dumnezeu. Pseudo-teologia apuseană, fiindcă s-a lipsit de descoperirea prin Harul necreat și și-a format prin raționamente și silogisme propria gândire, a dezvoltat, ulterior, o adevărată ,,școală a ereziei". Astfel, au apărut în Apus o mulțime de erezii, printre care cele mai cunoscute sunt cele cuprinse în "punctele florentine": primatul papal, Filioque, purgatoriul și azima.

Toate acestea au îndepărtat de la adevăr pe cei care au fost cândva frați ai noștri și au făcut ca Biserica Sobornicească să fie văduvită de întregul Apus. Sfântul Iustin Popovici spunea că primul protestantism l-au avut franco-latinii, când s-au despărțit de Biserica răsăriteană!

Să prețuim Ortodoxia!

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid02wSbYvGNmNTfSFwPqdLoriwUzn9Qe4V3zG1oJZQtY1fsEaymeVjKfi9kPF8FsQyH8l

✈️ Când înșelăciunea este atât de flagrantă 🛩💨, singura modalitate de a o camufla, este prin distragere. 📱

- Posted in Râsu'-plânsu' by

Ca întotdeauna, ascuns la vedere și totuși atât de puțini par să observe.

chemtrails + smartphone + brainwashing

Privește în sus și realizează! 😁

🪙 8 iulie 1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia"); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

enter image description here

De menționat ca perperii de Valachia nu își au, totuși, etimologia de la cartierul Peria al Constantinopolului, care a existat și există și astăzi sub numele turcesc Beyoglu, ci de la moneda de aur Hyperpyron, bătută de Paleologi spre sfârșitul dinastiei lor, cu un conținut de 20 gr de aur, de 20 de carate. Moneda a circulat si in Occident, bucurându-se de o largă apreciere a calității ei, sub numele de perperum și in Balcani, slavizat pe numele perper cu pluralul romanesc perperii. Ultimii perperi bizantini ai lui Ioan al-VI-lea aveau deja 24 keratia, importanța monedei acesteia și circulația aurului în Valahia fiind extrem de importante istoric.

Sursa: Romanian Culture

 


 

Page 21 of 103