Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mâinile Tale o a pus. Pe care pazeşte-o totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.

Constantin astăzi, cu maica sa Elena, Crucea a arătat, lemnul cel preacinstit, care este ruşinarea tuturor iudeilor şi armă credincioşilor împăraţi asupra celor potrivnici. Că pentru noi s-a arătat semn mare, şi în războaie înfricoşător.

În zilele acelea, Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra: Mergând la Damasc, cu putere şi cu însărcinare de la arhierei, am văzut, o, rege, la amiază, în calea mea, o lumină din cer, mai puternică decât strălucirea soarelui, strălucind împrejurul meu şi a celor ce mergeau împreună cu mine. Şi noi toţi, căzând la pământ, eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul. Iar eu am zis: Cine eşti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Dar scoală-te şi stai pe picioarele tale. Căci spre aceasta M-am arătat ţie: ca să te rânduiesc slujitor şi martor, şi al celor ce ai văzut, şi al celor întru care Mă voi arăta ţie. Alegându-te pe tine din popor şi din neamurile la care te trimit, să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satan Ia Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit prin credinţa în Mine. Drept aceea, rege Agripa, n-am fost neascultător cereştii arătări; ci mai întâi celor din Damasc şi din Ierusalim, şi din toată ţara Iudeii, şi neamurilor le-am vestit să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcând lucruri vrednice de pocăinţă.

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră pe uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înţeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Constantin, fiind biruit de două ori, era într-o mare mâhnire; dar, făcându-se seară, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut o scrisoare alcătuită de stele, care închipuia acestea: Cheamă-Mă pe Mine în ziua necazului tău, și te voi scoate și Mă vei preamări. Și, înfricoșându-se, și-a ridicat ochii spre cer și a văzut închipuită o cruce de stele ca și mai înainte și împrejurul ei aceste cuvinte: „Întru acest semn vei birui”.

Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Fior, era nepotul după fiică al lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, și a fost tată marelui Constantin, pe care l-a născut din Elena. Consta a avut și alți copii cu altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăra­tului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie și al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian și pe o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut numai Constantin cel Mare, care a fost și moștenitor al împărăției tatălui său.

Păgânii nu i-au urât niciodată pe creștini atât de mult precum îi urăște lumea așa-zis creștină din ziua de astăzi.

Toleranța formală este foarte înșelătoare și, mai nou, este întâlnită la tot pasul...

Lumea îi tolerează doar pe acei așa-ziși “creștini” care țin pasul cu ea, cei care vor să aplice un Creștinism căldicel, fals și social care încearcă sa fie întotdeauna “la zi" și pe “placul lumii…” fără să supere cumva pe cineva.

Pe ceilalți, care nu sunt de acord să-și falsifice credința și sunt fermi, îi urăște de moarte, mărturisit sau nu. Ura lumii este însă pentru noi un criteriu deosebit de util prin care putem cunoaște dacă suntem creștini adevărați sau nu.

Scris este:

“Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște." - (Ioan 15, 18-19)

“Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.” - (Matei 5, 10-12)

Nu vă mai iluzionați, dragii mei. Nu veți putea să plăceți și lumii, și lui Dumnezeu în același timp. Veșnicia omului nu se negociază la masa lumii acesteia. Alegeți ocara lumii și cinstea lui Hristos, nu invers.

~ Alexandros Kalomiros

Comentariul Ortodoxia.RO:

Vizionați interviul de mai jos, realizat de Dl. Teolog Mihai-Silviu Chirilă de la Mărturisirea Ortodoxă, în data de 16 Mai 2024, la Parohia din Schit Orășeni cu Părintele Ioan Ungureanu și înțelegeți astfel că textul de mai sus se confirmă fără echivoc 100%.

Mitropolitul Teofan a cerut dărâmarea Paraclisului Sfinților Sila, Paisie și Natan din Schit Orășeni

Nu a jignit pe nimeni, dar este hotărât să-și apere drepturile de cetățean al Ucrainei în conformitate cu Constituția statului nostru și cu normele legislației în vigoare.

„Îmi voi apăra drepturile, prevăzute de Constituția Ucrainei și de legislația actuală, până când instanța mă va achita, întrucât nu am jignit pe nimeni și nu am amenințat pe nimeni. Intenționez să stau în sala de judecată sau lângă tribunal până când mă vor achita și vor retrage toate acuzațiile împotriva mea în conformitate cu normele Constituției și legislației actuale a Ucrainei.”

Hristos a înviat!

"Iubiți frați și scumpe surori, vă rog să mă susţineti mâine (21.05.24) la orele 10:00 la judecata din Herţa, care cred că o să fie o judecată mai grea." – Mitropolitul Longhin.

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1882241392222751&set=gm.1125751745344846&idorvanity=453103365943024

Citiți: ⭕ Cuvântul Mitropolitului Longhin după judecata de astăzi — 15 Mai 2024

Actualizare: Rugăciuni în susținerea ÎPS Longhin 21.05.24

"A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, marele Avvă Ishirion a zis: Noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: Cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: Vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: Neamul acela nu va putea face nimic, ci le va veni ispită (nu ispite) și cei care se vor afla încercați în vremea aceea, vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.

Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, încât să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați? Ispita (deci la singular) neamului de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist, încât amenință să-i piardă și pe cei aleși. Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați care nu pot ușor să vateme pe creștini.

Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și al stăpânitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică, care a început să se strice si în loc să hrănească, otrăvește pe cei care o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creștinilor. Aceștia (frații mincinoși) sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă.

Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: ''Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela''.

Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și preadulcea Ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât este de greu pentru ortodocșii cei curați și simpli (necunoscători) să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele ''filosofice'' (de multitudinea de minuni) și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni (eretici și înșelați) va găsi NU dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci ÎNCHINAREA UNUI IDOL care se numește OM. "

~ Apostazia și Antihristul pag. 217-218 / Editura Sophia 2014.

Mlădiţele care nu aduc roade se separă de viţă; tot aşa şi creştinii care nu aduc roade bune se despart de Hristos. Mlădiţa desprinsă de viţă se usucă; tot aşa şi creştinul despărţit de Hristos pierde trăirea duhovnicească şi sufletul lui secătuieşte. Mlădiţa uscată nu mai este nimănui de folos, decât pentru a fi arsă; tot aşa şi creştinul care s-a despărţit de Hristos şi s-a secătuit duhovniceşte se predă focului veşnic.

„Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard” (Ioan 15, 4-6).

— Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 51

Împărăteasa mea Preabună şi nădejdea mea cea Preasfântă, prietena orfanilor şi apărătoarea străinilor, ajutătoarea celor săraci şi acoperământul celor loviţi de răutăţi! Vezi-mi necazul, vezi-mi amărăciunea! De peste tot năvălesc ispitele asupra mea, iar apărătoare nu am.

Dar tu, Stăpână, ajută-mă, căci sunt neputincios. Hrăneşte-mă, căci sunt străin. Povăţuieşte-mă, căci sunt rătăcit. Vindecă-mă şi mă mântuieşte, căci nu am altă nădejde. Nu am alt ajutor, nici altă mijlocitoare, nici mângâiere, fără numai pe tine, o, iubitoare de Dumnezeu, Maica tuturor necăjiţilor şi întristaţilor, precum şi a celor împovăraţi.

Caută dar la mine păcătosul, care zac în răutăţi şi acoperă-mă cu Preasfântul tău Acoperământ, ca să mă izbăvesc de toate răutăţile care m-au înconjurat şi voi lăuda pururea preacinstitul tău nume.

Aliluia!

• ✝️ 1 Octombrie: Acoperământul Maicii Domnului / Troparul, glasul al 4-lea: Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

• 💧 Vinerea din Săptămâna Luminată — Izvorul Tămăduirii / "I-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată o! grabnică izbăvire! cum a băut-o s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nicio boală."

• 📆 10 Mai: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu ✝️ / Cel mai de preţ odor al Mănăstirii Ghighiu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca”, dăruită la 25 februarie 1958 de Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei. Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha.

• 📜 Despre suferința Maicii Domnului, la patimile Fiului ei, revelate de un Înger Sfântului Dimitrie al Rostovului. / Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiul ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.

• ✝️ Părintele Cleopa Ilie: În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului / "Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului. Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului. În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei. Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra față duhovnicească din ceruri." — Părintele Cleopa Ilie

• ☀️Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului "Paramithya" (Mângâietoarea) care se află la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos / În Sfântul Munte există o rânduială interesantă la una dintre cele 20 de mănăstiri câte au aceste statut și anume : cheile de la poarta mănăstirii se aşază la icoana Maicii Domnului, arătând astfel purtarea de grijă şi egumenia Maicii Domnului în mănăstirile aghiorite; poarta mănăstirilor aghiorite se deschide la răsăritul soarelui şi se închide la apus, când portarul dă cheile stareţului, iar stareţul le aşază la icoana Maicii Domnului.

• ❤️ Cinstirea Icoanei Maicii Domnului ”Kozelscianskaya” — 21 Februarie / Această icoană fu proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârșitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârșia icoanei este necunoscută, știm despre ea numai că a fost făcută în Italia și a fost adusă în Rusia de una dintre însoțitoarele împărătesei Elisabeta (1741-1761). Cea care avea icoana se căsători cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparținut familiei contelui Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava.

• ❤️ Icoană - Maica Domnului la 15 ani / Ceea ce ești bucuria cetelor cereşti şi pe pământ folositoare tare oamenilor, miluiește, Preacurată Fecioară, pe cei ce nădăjduiesc întru tine, căci, după Dumnezeu, spre tine, de Dumnezeu Născătoare, nădejdea ne-am pus.

• ✝️ Maica Domnului se arată lui Valeriu Gafencu în închisoare: ”Îndrăzniţi lumea e a lui Hristos!” / La Crăciun [Valeriu Gafencu n.n.] era destul de înviorat. În noaptea cântărilor îngerești a compus un minunat colind al deținuților din Târgu-Ocna. În patul de alături își dădea sufletul arhimandritul Gherasim Iscu. […] Noaptea aceea de Crăciun nu o voi putea uita până la sfârșit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luându-le pulsul și îngrijindu-i. Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheamă din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simțisem până atunci. Și-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna. Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobișnuit la el, căci în starea lui duhovnicească putea rămâne destins până și în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simțeam că are ceva să-mi împărtășească.

• 🟣 Pravila de rugăciune Născătoare de Dumnezeu – Bogorodicina ✝️ / Mulţi Părinţi purtători de Duh Sfânt au proorocit că la vremurile de pe urmă creştinii care se vor ruga Maicii Domnului, vor scăpa de cursele lui antihrist. Maica Domnului totdeauna ascultă cererile noastre și este grabnica noastră ajutătoare. Rostirea zilnică a 150 de rugăciuni «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te!…» aduce mult har în sufletele celor care împlinesc această pravilă şi le întăreşte în suflete nădejdea şi râvna pentru mântuire.

• 📜 Povestiri duhovniceşti: Acatistul Bunei Vestiri / „Eu, părinților și fraților, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim Acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori. Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii. În acea seară, ducându-mă acasă, am început şi eu să citesc Acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid Cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zicând că de multe ori mă doare. Atunci Ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbeşti neîncetat la oameni şi Eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou şi S-a înălţat iarăşi la Cer, precum venise”. Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu Acatistul Maicii Domnului. — Din ”Povestiri duhovniceşti” - PE VÂRFUL ATHOSULUI - Monah Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

• ❤️ Gheron Iosif Isihastul despre Rugăciunea "Preasfantă Născătoare de Dumnezeu" / Eu nu pot să sărut doar o singură dată icoana Maicii Domnului şi să plec, căci atunci când mă apropii de icoană, ca un magnet mă atrage către ea. Şi trebuie să fiu singur, fiindcă doresc să o sărut ore întregi. Şi ca o suflare de viaţă vine în sufletul meu, umplându-mă de Har şi nedându-mi voie să mă depărtez. Dragoste, iubire dumnezeiască, foc arzător care, de îndată ce intri în biserică, te întâmpină, atunci când este o icoană făcătoare de minuni, şi te cuprinde o suflare cu bună mireasmă, încât rămâi ore întregi răpit în extaz, ieşit din sine, în Raiul cel bine mirositor. Atât de mult Har dăruieşte Maica Domnului celor care îşi păstrează trupul curat. Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: « Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!» De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste. De multe ori petreci întreaga noapte în tânguiri şi strigându-o în rugăciune, îi aduci laude ei şi mai ales Celui pe Care îl ţine în braţe. O ruga de mult timp ca să îl ia, pentru a se odihni. Adeseori ţinea în braţe icoana ei şi cu lacrimi fierbinţi o ruga: Când vei veni la mine? Când vei lua sufletul meu? Iar Maica Domnului, pentru a arăta câtă dragoste şi evlavie avea Stareţul faţă de ea, a luat sufletul cuvios al Stareţului chiar în ziua Adormirii ei.

• 📜 "Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine" – Părintele Arsenie Papacioc.

"Mă, voi de la Turnu Roşu de ce veniţi la mine ca la un sfânt?

Că voi aveţi acolo pe vale o mănăstire arsă şi călugări arşi. E un loc sfânt!

Cântă îngerii acolo noaptea că au fost arşi călugării şi Mănăstirea dărâmată şi arsă de generalul austriac Buckow.

Era o mănăstire veche din 1601, cum este încrestat într-un lemn şi pe cărămizi.

Mergeţi şi vă rugaţi acolo mă, că e loc sfânt şi vă ascultă Bunul Dumnezeu."

Muzeul Național de Istorie a Ucrainei și naționaliștii antiortodocși și-au îndeplinit în sfârșit visul de a destructura și distruge o biserică care, până în această dimineață, se afla pe locul primei catedrale a Rusiei Kievene.

Vechea catedrală a fost aruncată în aer de autoritățile fără Dumnezeu în anul 1936, însă în anul 2006, noua biserică, aparținând Mănăstirii Zeciuielilor, a fost construită de locuitorii Kievului cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir al Kievului și al întregii Ucraine de atunci.

Elementul antiortodox din Ucraina a încercat să destructureze biserica cel puțin încă din anul 2018, pe timpul mandatului președintelui Petro Poroșenko, argumentând că aceasta a fost construită ilegal pe teritoriul Muzeului Național de Istorie.

Citește în continuare pe Blogul SACCSIV: https://saccsiv.wordpress.com/2024/05/19/noaptea-ca-hotii-anticrestinii-din-ucraina-au-distrus-biserica-zeciuielilor-construita-pe-locul-primei-catedrale-kieviene-vechea-catedrala-fusese-aruncata-in-aer-de-autoritatile-fara-dumnezeu-in-a/

Încercați să spuneți o rugăciune foarte scurtă: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Fraților, sunt cinci cuvinte. În aceste cinci cuvinte se cuprinde idealul creștin!

– Părintele Petru Irimescu

• ☦️ Avva Savva din Pskov-Pechersky iubea foarte mult Psaltirea — Citirea Psaltirii este necesară pentru Rugăciunea lui Iisus / Citirea Psaltirii este necesară pentru Rugăciunea lui Iisus, psalmii și Rugăciunea lui Iisus sunt apă vie dintr-o singură sursă: Psaltirea susține Rugăciunea lui Iisus, așa cum pereții unui templu îi susțin acoperișul.

• ✝️ Cuviosul Efrem din Arizona: Arma fiecărui creștin este rugăciunea inimii, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

• ✝️ Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul: Să ne întoarcem către Dumnezeu ca niște robi smeriți, cu glas rugător și implorător. / Atunci rugăciunea noastră va fi plăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea celui răstignit și să spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.

• ✝️ Părintele Proclu Nicău: Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

• ☦️ Iacov - Arhiepiscopul Nijegorodului: Așa cum peștele trăiește în apă și cu apă, tot astfel sufletul iubitor de Dumnezeu trăiește în rugăciune și cu rugăciune. Acest lucru vine de acolo că sufletul iubitor de Dumnezeu năzuiește neîncetat, însetează să stea de vorbă cu Creatorul său iubit.

• ✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: "... Fiul meu, dacă iei aminte la ceea ce îți scriu și te silești pe tine însuți, vei afla mult folos ..."

• Părintele Ioan Istrati: ✝️ Fratele mut și rugăciunea inimii

• Părintele Arsenie Boca: ✝️ Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura.

• ✝️ Ortodocșii antisistem nu vor rezista în vremea antihristului fără rugăciunea noetică (a minții) / Fiindcă sunt mulți ortodocși care luptă împotriva sistemului antihristic, fără a trăi viața Bisericii, este nevoie să se cunoască un lucru foarte important: fără curățirea inimii de patimi și fără rugăciunea de un singur gând, dobândită prin luminarea minții, nu va putea nimeni păstra rugăciunea în vremea Antihristului! Rugăciunea care va rămâne în vremea Antihristului, va fi RUGĂCIUNEA NOETICĂ (A MINȚII).

Evanghelia de la Marcu
(Cap. XV Vers. 43-47 și Cap. XVI Vers. 1-8)

În vremea aceea a venit Iosif, cel din Arimateea, sfetnic cu bun chip, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu; şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s'a mirat că a şi murit; şi chemând sutaşul, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, i-a dăruit lui Iosif trupul mort. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într'un mormânt care era săpat în stâncă; şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Şi de'ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“ Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s'au înspăimântat. Dar el le-a zis: „Nu vă'nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v'a spus“. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n'au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.

În duminica de astăzi aducem un pios omagiu femeilor mironosiţe, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului. Ştim din Sfintele Evanghelii că trupul Domnului Iisus Hristos a fost înmormântat în grabă, în ziua de vineri (pe care noi o numim acum a patimilor), ritualul ungerii, specific iudeilor, nefăcându-se complet. Sâmbăta nu era îngăduit a se face nici o lucrare care presupunea efort fizic, legea iudaică fiind extrem de aspră în această privinţă: nu era voie să se facă mai mult de 2000 de paşi.

De aceea, abia a treia zi, duminica, întâia a săptămânii, femeile au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere. Ştim cu toţii care a fost urmarea: au găsit mormântul gol! Domnul înviase! Le-a vestit învierea şi îngerul, dar şi-au adus aminte şi de cuvintele Mântuitorului care spusese: „După trei zile Mă voi scula!” (Matei 16, 21).

Astfel, aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: învierea.

Cine au fost, de fapt, aceste femei? Care este numele lor, ce ştim despre ele şi cum au ajuns să aibă zi osebită pentru pomenire? La aceste întrebări vom încerca să răspundem, cu ajutorul Domnului, în cele ce urmează.

Pentru fiecare dintre ele avem mărturii în Sfânta Scriptură: pentru unele directe, pentru altele indirecte. Astfel, când vorbesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, evangheliştii pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa (numită şi „cealaltă Marie”), Salomeea şi Ioana.

Toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă. Despre celelalte femei avem mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1).

Şi acum socotim potrivit a spune câteva cuvinte despre fiecare dintre ele:

Maria Magdalena a fost femeia din care Mântuitorul scosese şapte demoni (Luca 8, 3), până la întâlnirea cu Iisus fiind stăpânită, aşadar, de duhuri necurate, ducând o viaţă uşoară. Originară din localitatea Magdala, nu departe de Capernaum, fusese căsătorită de mai multe ori, alunecând pe panta păcatului precum piatra se rostogoleşte pe pantele pământului. Dar piatra se opreşte, totuşi, undeva. Aşa a fost şi cu viaţa Mariei Magdalena.

Tâlcuitorii biblici spun că ea ar fi fost „femeia păcătoasă” care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi în casa lui Simon Fariseul din Capernaum (Luca 7, 36-48). Ei i-ar fi adresat Mântuitorul cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Din această clipă Maria a devenit, astfel, alături de alte femei cucernice, deosebit de ataşată de Cel Care o vindecase şi i-a redat demnitatea vieţii.

Îl va urma îndeaproape, iar evangheliştii au notat răsplata pe care Domnul i-a dat-o pentru râvna ei deosebită: a fost prima care s-a învrednicit să-L vadă după Înviere. Ştim, desigur, din tradiţie că Maicii Sale se arătase mai întâi. Fapt firesc, de aceea nici nu mai este menţionat de evanghelişti. Dar, iată, că după Maica Domnului, Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironosiţe care L-a văzut înviat.

Devine apoi o propovăduitoare neobosită a învierii, vestind întâi apostolilor, apoi altora nemenţionaţi în Evanghelii, dar pomeniţi în tradiţii demne de crezare. Preotul scriitor Em. Copăceanu a adunat relatările despre această extraordinară femeie într-un interesant roman, cu titlul „Maria Magdalena”. Între altele, notează de exemplu că Maria, neîmpăcată cu decizia nedreaptă a lui Pilat în „procesul” Mântuitorului, l-a reclamat personal la Roma. Pilat a fost chemat aici, a fost judecat şi exilat la Lugdunum (Lyonul de azi), unde mai apoi s-a sinucis, frământat de remuşcări.

În sfârşit, mai ştim că această femeie curajoasă a propovăduit şi în alte ţinuturi, murind la Efes. Biserica nu i-a uitat pilduitoarea ei râvnă şi i-a fixat zi anuală de pomenire la 22 iulie.

Maria lui Cleopa, numită şi „cealaltă Marie” (Matei 28, 1), era verişoară cu Maica Domnului şi mamă a „fraţilor Domnului” (în fapt verişori): Iacov, Iuda, Iosi şi Simon.

Ioana era soţia lui Huza, un iconom al lui Irod (Luca 24, 10). Ataşamentul ei faţă de Mântuitorul ne arată următorul lucru: creştinismul a pătruns, încă de la început, chiar în casele regale.

Salomeea, pomenită de evanghelistul Marcu (16, 1), era soţia lui Zevedeu şi mamă a „fiilor lui”, Iacov şi Ioan. Ea este cea care I-a cerut Mântuitorului ca aceşti fii să stea unul de-a dreapta, altul de-a stânga Lui, în împărăţia Sa (Matei 20, 21), ca orice mamă grijulie care doreşte cel mai bun loc pentru copii.

Susana, pomenită de evanghelistul Luca (8, 3) alături de Ioana lui Huza, care slujeau „din avutul lor” pe Mântuitorul şi pe ucenicii Lui.

Marta şi Maria pot fi socotite, pe bună dreptate, în rândul femeilor mironosiţe, întrucât în casa lor din Betania, Mântuitorul poposea adeseori şi mai ales pentru faptul că Maria săvârşise aici ungerea cu mir a Domnului, prevestind astfel moartea şi îngroparea Lui (Ioan 12, 3).

Am pomenit, aşadar, câteva nume şi câteva lucruri legate de femeile mironosiţe. Vor fi fost, desigur şi alte femei ataşate de Mântuitorul şi misiunea Sa, pe care nu le cunoaştem cu numele. Fiecare a avut, însă, partea ei de lucru în ogorul propovăduirii, constituind un model admirabil pentru femeile creştine din toate timpurile.

Unele au avut o lucrare mai contemplativă, cum este cazul Mariei, sora lui Lazăr. Altele, precum Marta, cealaltă soră, o lucrare practică. Amândouă lucrările se completează reciproc, fiind necesare pentru împlinirea misiunii creştine în lume...

Iată, în acest sens, o pildă din Pateric: A venit un frate la Avva Siluan din muntele Sinai şi văzând pe fraţi că lucrează cu mâinile a zis bătrânului: nu lucraţi mâncarea cea pieritoare, că Maria partea cea bună şi-a ales (cf. Ioan 10, 42). Zis-a bătrânul ucenicului său Zaharia: Zahario, dă fratelui nou venit o carte şi îl pune într-o chilie care nu are nimic! Deci când a sosit ceasul al nouălea, lua seama la uşă, de vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit la bătrânul şi l-a întrebat: nu au mâncat fraţii azi, Avvo? Ba da, au mâncat, i-a răspuns bătrânul. Pe mine de ce nu m-aţi chemat? Zisu-i-a lui: fiindcă tu om duhovnicesc eşti. Tu partea cea bună ţi-ai ales! Atunci fratele, venindu-şi în fire, a zis: iartă-mă, Avvo! I-a zis lui bătrânul: Amin!

Precum vezi, negreşit are trebuinţă Maria de Marta, căci prin Marta se laudă Maria.

Femeile mironosiţe, admirabile propovăduitoare, sunt pentru noi nu numai exemple demne de urmat. Ele sunt totodată şi sfinte, rugătoare înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Pentru aceea ne adresăm lor acum să mijlocească înaintea Bunului Dumnezeu ca să ne învrednicească şi pe noi să-L mărturisim cu tărie pe Hristos Cel Înviat, precum ele pilduitor au făcut-o.

Strigăm, aşadar, o dată cu femeile mironosiţe: HRISTOS A ÎNVIAT!

O bătrână se duce la doctor, cu ceva dureri. O vede doctorul și-i zice, cu părere de rău:

– Bunică, mai ai vreo două luni și gata. Du-te acasă la mata...!

S-a dus bătrâna acasă, supărată. O vede vecinul și o întreabă:

– Ce ai de ești necăjită?!

– M-am dus la doctor, mi-a spus că-s bolnavă tare... și că nu mai trăiesc mult...

– Știi ce? zise vecinul. Du-te la preotul cela bătrân din pădure, colo, sub munte... (Era un pustnic acolo, retras.) Du-te la el, că el ce spune, se-împlinește. El știe dacă te vindeci sau nu...

Femeia se duce la pustnic.

– Părinte, uite...

Și și-a spus ea necazul acolo.

Îi zice părintele:

– Da, te vei putea vindeca.

– E vindecare pentru mine?!!

– Este, numai să vrei!

– Și ce trebuie să fac? întreabă ea.

– TREI ZILE DE BUNĂTATE!

– Cum adică, părinte?!

– Trei zile faci NUMAI BINE. Dar nu numai să faci, nici să nu vorbești, nici să nu gândești rău. Să fie continuu BINE. Dacă ai gândit cumva ceva rău, trebuie s-o iei de la început. Trei zile continuu de bunatate și se vindecă orice boală!

S-a dus bătrâna acasă și a început a se gândi și a-și zice în mintea ei:

– Ei, asta-i destul de ușor... trei zile trec repede...

Normal că după doar câteva ore și-a amintit că nu știu ce vecină i-a zis odată o vorbă grea, și imediat a gândit şi ea de rău...

– Ah, ia-o de la-nceput! Trebuie să pornesc iar și să nu mai gândesc nimic de rău.

Avea bătrâna o vecină apropiată, care știa toată istoria şi zbuciumul femeii. Și între timp, vecina plecă la fiica ei, în străinătate.

S-a întors după un an. Și o vede pe bătrână dereticând prin curte, pe-acolo, după găini. Și-i zice, mirată:

– Bunică, ai reușit! Ai ținut trei zile de bunătate?!

– N-am reușit, măi maică... Numa' pân' la două zile, dar încă mă lupt... și-acu' mă mai lupt...

– Dar cu boala cum e? Te-ai vindecat?

– Nu știu dacă m-am vindecat, dar știu că toată viața mi s-a schimbat în bine. Luptând întotdeauna să facă numai BINE, să vorbească numai BINE, să gândească doar de BINE, uitase de boala ei...

– Măi, măi... iar am căzut în păcat, iar o iau de la-nceput, că trebuie să țin trei zile numai de bine...

Și atât de mult s-a concentrat pe asta, încât a ajuns să facă numai binele de atunci, să trăiască și să gândească numai de bine.

Se ruga tot timpul și ajunsese într-o stare de-i strălucea fața și i se schimbase întreaga viață. Era ca o Lumină vie, oriunde mergea, fiindcă, pur și simplu, boala n-o mai interesa...

Așa că, dacă vreți... și care vreți, eu v-am zis și vouă... CU TREI ZILE DE BUNĂTATE se rezolvă orice problemă! – Luați-o in serios căci pare o poveste dar nu este doar atât ... Bunătatea este puntea de legătură dintre sufletul tău și Dumnezeu.

Din trădare în trădare, apostazia va fi peste tot, iar cei care nu urmează ortodoxia în adevăr și acceptă ecumenismul vor deveni eretici pentru că ecumenismul înseamnă erezie!

Să ne ferească Dumnezeu de așa ceva!

Fiind vorba de mântuirea sufletului, ar trebui să o ia în serios și să se întrebe acei creștini care cu bună știință sunt în comuniune cu ecumeniștii și urmează lupul și nu adevăratul slujitor al Lui Hristos, oare nu ajung trădători de credința ortodoxă în adevăr și în acest fel se leapădă și de Domnul Hristos?

Oare nu ar trebui să fie un semn de întrebare:

• că adevărații Preoți care au luat atitudine împotriva ecumenismului eretic nu se mai regăsesc în mijlocul lumii - pentru că mai marii Bisericii iau alungat, iar lumea nu ia acceptat?;

• că Biserica Lui Hristos a luat drumul catacombelor! - adică retrasă în locuri unde nu e în ascultarea mai marilor Bisericii care a trădat-o ... și se ascunde de acea "lume" care în mare parte nu au primit adevărul?

• oare câți au înțeles că au început să rămână cu zidurile, cu lupii îmbrăcați în haină de oaie și cu toți trădătorii Domului Hristos?

Dumnezeu să ne lumineze mintea să vedem adevărul și să fim cu Dumnezeu, nu cu antihrist și cu slujitorii lui!

Dumitru Dimitrie

• ✝️ Povețe ale Cuviosului Iosif Isihastul despre pocăință / 1959, Sfântul Munte Athos

• ✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: Dacă omul nu luptă împreună cu Hristos, care este Lumina, nu poate să se izbăvească de stăpânul întunericului, Diavolul.

• ✝️ Cuviosul Iosif Isihastul - Mărturii din viața monahală: HARUL LUI DUMNEZEU ANUNȚĂ VREMEA PENTRU ISPITĂ

«Toate canoanele Sfintei Biserici sunt făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Vrei să le respecţi? Ești cu Dumnezeu. Dacă vrei să faci pe ale tale, de-acuma aluneci la erezii, la fel de fel de mișelii, şi n-ai nicio pace sufletească.» — Părintele Dionisie Ignat de la Colciu din Sfântul Munte Athos

• Sinodiconul Ortodoxiei 2024 — Anatemele împotriva ereziilor şi ereticilor: ✝️ Prima duminică din Marele Post, 24 martie 2024 ~ Triumful Ortodoxiei

• ✝️ Protest – Mărturisire a unor ortodocși din BOR împotriva rugăciunilor în comun cu ereticii →

• 📜 Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe care condamnă ecumenismul ca erezie

"Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ne ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta."
— Părintele Dionisie Ignat de la Colciu din Sfântul Munte Athos / 1909-2004

• ✝️ Părintele Dionisie Ignat de la Colciu - Athos - despre nevoința acestor vremuri

• ✝️ Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos: Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur … s-a terminat, e sfârșitul

„O sinucidere în masă prin apostazie generală ni se pregătește prin sărbătorirea în comun a Paștelui adevărat, ortodox, cu ''spectacolul'' papistaș sau neoprotestant în această super-biserică drăcească, Consiliul Mondial al Bisericilor. În acest amestec la nivel global, național și particular, se întâlnesc lașitatea, trădarea, speculația, manipularea, șantajul, mita, dorința de putere și de funcții. Fiecare la locul vostru sunteți trădători în felul vostru." — Ieromonah Macarie Banu (extras din Predică la Praznicul Izvorul Tămăduirii 10 mai 2025)

• ⚠️ Ieromonah Macarie Banu: Se pregătește la nivel cultural, prin Eurovision, și prin alte lucrări, pe alte planuri, lipsirea de identitate, furarea identității oamenilor.

• ✝️ Ieromonahul Macarie Banu: Stați în Biserică și, în mod echilibrat, mărturisiți și vindecați-vă sufletele de neștiință și de lașitate, uniți-vă în dreapta credință și împărtășiți-vă cu Hristos euharistic!

• ✝️ Ieromonah Macarie Banu — extras din Predica din 13 aprilie 2024: Dacă au amestecat sărbătorile, vor să amestece și credința.

• 🔔 Ieromonah Macarie Banu - extras din predica din 7 aprilie 2024: Este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, Biserica Ortodoxă.

• 🚫 Ieromonah Macarie Banu: Se trece de la acest univers într-un metavers pervers, invers, în care toate se întorc pe dos

Părintele Ioan Iovan s-a născut pe 26 iunie 1922 în Husasău de Criș, județul Bihor, ca fiu al preotului Gavril Iovan şi al preotesei Maria. Ne dăm seama că a crescut într-un mediu spiritual sănătos, punându-se temelie pentru ceea ce va deveni mai târziu.

A făcut şcoala primară în sat, liceul în Oradea, iar Facultatea de Teologie la Cluj. Erau vremuri grele, Ardealul de nord era cedat. În 1946 şi-a susţinut teza de licenţă, intitulată „Sfânta Euharistie şi viaţa mistică”, la Facultatea de Teologie din Sibiu. În 1947 a început doctoratul în teologie.

Râvnind după dăruirea totală în slujba Domnului, va fi călugărit în Mănăstirea Sihastru de către Episcopul Antim Nica. Este hirotonit apoi, în 1948, diacon şi în 1949 ieromonah, pentru Mănăstirea Vladimireşti. L-a hirotonit, cu binecuvântarea necesară, episcopul de Oradea, Nicolae Popovici. Era episcopul plaiurilor sale de baştină, dar şi omul căruia i se asemăna prin râvnă pentru Biserică şi intransigentă faţă de puterea comunistă ce se instala. Această atitudine, episcopul Nicolae Popovici a plătit-o cu înlăturarea din scaun şi moartea în condiţii umile, iar Părintele Ioan cu temniţă.

În cei şapte ani de slujire la Vladimireşti a militat pentru o viaţă duhovnicească intensă, întemeiată pe deasă împărtăşanie. Făcea lucrul acesta întemeiat pe Scriptură şi Tradiţie, deşi unii l-au răstălmăcit, iar alţii l-au împlinit fără discernământ.

Afluenţa mare a credincioşilor la Mănăstirea Vladimireşti şi mişcarea duhovnicească ce se năştea în jurul acestei vetre de spiritualitate n-a fost pe placul puterii comuniste, care avea ca şi ţintă diminuarea fenomenului religios. Aşa au început şicanările. Se făcea propaganda împotriva pelerinajelor la mănăstiri, erau persiflate actele de pietate a credincioşilor, erau restrânse drepturile şi libertăţile religioase.

În aceste condiţii, Părintele Ioan, fire dârză, a scris un memoriu în care spunea, printre altele: „partidul are reprezentanţi în Biserică pe domnii împuterniciţi. Bisericii de ce nu i se acordă dreptul de a merge prin şcoli şi în cazărmi, unde, sub masca atacării misticismului, se neagă credinţa în Dumnezeu? Oare asta este libertatea cultului şi metoda ideologică în R.P.R.? Categoric, nu! Aceasta este metoda cea mai perfidă de prigoană religioasă”.1

Rezultatul a fost arestarea pe 30 martie 1955 a Părintelui Ioan şi caterisirea lui, sub presiunea factorului politic. A urmat o anchetă dusă la Securitatea din Galaţi. Procesul s-a judecat şi sentinţa de condamnare la moarte, dată în prima instanţă, s-a comutat în condamnare pe viaţă. A executat nouă ani şi jumătate, până în 1964, când au fost amnistiaţi deţinuţii politici.

A trecut prin mai multe penitenciare, îmbolnăvit grav la Galaţi, este dus la Văcăreşti. Şi aici, ca şi la Galaţi, oficia tainic Sfânta Liturghie. Potirul era o cutiuţă de ebonita, iar vinul se aducea în sticluţe de vin tonic. De la Văcăreşti a ajuns la Penitenciarul Jilava, penitenciar de tranzit.

Următorul penitenciar a fost cel din Gherla, cu teribilul său comandant Goiciu. Iar apoi deţinuţii cei mai „periculoşi”, după evenimentele din Ungaria, au fost transferaţi la Aiud.

Se ducea aici, ca şi-n alte închisori, o campanie asiduă de „reeducare”, folosindu-se mijloace de presiune psihice şi fizice. Cei care datorită torturilor cedau psihic şi fizic şi se ”reeducau”, lepădându-se formal de convingerile lor, aveau anumite înlesniri. Părintele loan n-a cedat. A rămas ferm până la capăt.

Comandantul Crăciun, printre alte mijloace de „reeducare”, le citea recalcitranţilor declaraţiile celor ce s-au „reeducat”. Nici aceia nu pot fi judecaţi. Numai cine a trecut prin teroarea închisorilor comuniste ştie ce-a fost acolo. Iar culmea obrăzniciei a fost că l-a provocat pe Părintele loan să citească din „Biblia hazlie”. Bineînţeles că n-a făcut lucrul acesta. Urmarea a fost că l-a transferat la Zarcă, cel mai teribil loc de chin din închisoarea din Aiud. Această secţie a închisorii era un loc de exterminare lentă, cu celule mici, întunecate şi umede.

Printre alte personalităţi duhovniceşti din ţară, la Aiud l-a întâlnit pe Părintele Dumitru Stăniloae, teologul nostru mare. „Privindu-l îmbrăcat în pantaloni scurţi de zeghe, la statura lui impozantă, nu-ţi trebuia alt exemplu de batjocorire şi de umilire a vârfurilor intelectualităţii româneşti de către regimul comunist”.2

Dumnezeu l-a ţinut pe Părintele loan în viaţă, iar la amnistierea din 1964 a devenit liber, stabilindu-şi domiciliul în Bucureşti, pentru a nu le crea probleme celor apropiaţi. În această perioadă frământată, şi de ținere sub observare de către Securitate, de mare ajutor i-a fost inginerul Maria Chichernea, actuala stareţă Cristina. În 1979 a scris un memoriu pe care l-a predat înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Antonie Plămădeală, pe atunci secretar al Sfântului Sinod, care l-a prezentat Sfântului Sinod şi l-a susţinut. Urmarea a fost ridicarea caterisirii pe data de 26 iunie 1979.

A slujit apoi un an la Mănăstirea Cernica și alţi doisprezece ani la Mănăstirea Plumbuită din Bucureşti. Acolo l-a găsit libertatea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin jertfa tinerilor martiri în 1989.

În anul 1991, întâmplător, l-am întâlnit la Patriarhie pe Părintele Ioan şi văzând că doreşte să înceapă o lucrare duhovnicească şi misionara, l-am invitat să facă o mănăstire în eparhia noastră. A acceptat, împreună cu dânsul a venit şi Maica Stareţă Cristina Chichernea.

I-am îndemnat să meargă la Recea, judeţul Mureş, unde Părintele Ioan Lazăr, parohul satului, ridicase o bisericuţă şi o clădire. Cei doi le-au definitivat şi mănăstirea şi-a început activitatea. În 1992 s-a construit un altar de vară şi o clopotniţă. În 1993 a început construirea cetăţii manăstireşti propriu-zise, iar în 1995 construirea, bisericii. Unicitatea acestei biserici de mănăstire constă în faptul că toată pictura este în mozaic, executat de Viorel Maxim. Toate fiind gata, pe data de 7 septembrie 2003, Prea Fericitul Patriarh al Alexandriei, Petru al VII-lea, dimpreună cu Prea Fericitul Părintele nostru Patriarh Teoctist au sfinţit biserica mănăstirii, înconjuraţi de mulţi ierarhi şi preoţi, şi peste douăzeci de mii de credincioşi.

Lucrarea duhovnicească desfăşurată aici de Părintele Ioan este una bună. Bun e şi contextul în care se afla, departe de Vladimireşti, şi concursul pe care îl dă atât stareţa, cât şi Părintele Profesor Ilie Moldovan.

Nădăjduim că apusul vieţii lui va fi încununat de Dumnezeu cu bucuria lucrului bine făcut şi cu o obşte puternic angajată în trăirea voturilor monahale şi în slujire.

Sursa și continuarea: https://fericiticeiprigoniti.net/parintele-ioan-iovan-de-la-recea

L-am cunoscut, de când am deschis ochii, pe Gala Galaction. Nu era încă preot. Era un domn de o mare frumusețe, cu o barbă neagră, cu ochi de flacără sumbră, îmbrăcat cu grijă (tata povestea despre marea lui eleganță în vremea studenției, în primii ani după licențele în filozofie și teologie luate cu strălucire), părinte al unor fetițe cu care mă jucam în grădina casei lor, foarte primitor, foarte cald și cu un soi de naivitate pe care, chiar copil, o intuiam.

Îți impunea respect pentru că o simțeai nelimitată, limpede și venea de la un domn care vorbea admirabil, povestea extraordinar, știa o infinitate de lucruri pe care te căzneai să le pricepi.

În zilele când își lua salariul, zi cunoscută de o întreagă serie de sărmani, unii în adevăr lipsiți, alții profitori și escroci, era coadă în fața casei lui. Întâi își primeau partea lor milogii, apoi gospodăria scriitorului. Odată, într-o iarnă, i s-a furat paltonul din vestibulul casei. Peste câțiva ani, tâlharul a lăsat la aceiași adresă un pachet cu o admirabilă stofă și o scrisoare: mulțumea scriitorului, care nu făcuse nicio reclamație la poliție (pentru că văzuse pe dușumea, în ziua furtului, urma unor picioare desculțe), și-i mărturisea că paltonul furat îi adusese noroc, nu la hoție, ci în viață.

Ani de-a lungul îl puteai pe urmă întâlni pe Gala Galaction, cu barba din ce în ce mai albă, cu lunga-i sutană și cu cizmele înalte, gonind cu pasul lui rămas tânăr pe străzile Bucureștilor, iarna pe crivăț, vara pe zăduf, primăvara, când l-ar fi îmbiat grădinile. Nu alerga pentru sine. Totdeauna avea ceva de făcut pentru multele cunoștințe care se mai înmulțeau încă în jurul lui: o pensie de rectificat, un ajutor de obținut, un tânăr plin de merite de plasat într-o slujbă, o nedreptate de corectat, un bolnav fără medicamente, pentru care scriitorul mai găsea un ban în buzunarele lui golite de alții. Bătea la uși la care n-ar fi bătut niciodată pentru sine și obținea pentru vrednici și nevrednici.

După ce-a murit tata, își petrecea mese întregi cu noi. Când intra pe ușă, în durerea noastră fără sfârșit, intra o pârtie de lumină blajină. Intra Gala Galaction și cu el odată parcă o parte din tata. Vorbea despre literatură, despre întâmplări omenești, povestea amintiri, colorat, viu, cu o tinerețe uluitoare. Nu obosea să vină, nu se plictisea de inerția noastră bolnavă. Umplea imensul gol cu fantezia lui bogată, cu căldura pe care o radia, cu prezența lui unică.

Nu i-am cerut niciodată vreun ajutor material. Cred că, dacă i l-am fi solicitat, ne-ar fi adus și pâinea de pe masa lui.

— Scriitoarea Lucia Demetrius, fica scriitorului Vasile Demetrius (fost coleg de liceu cu Gala Galaction și buni prieteni pe viaţă)

Gala Galaction (pseudonim literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești, Teleorman, România – d. 8 martie 1961, București, România) a fost un scriitor, preot ortodox, profesor de teologie român, traducător al Bibliei în limba română din ebraică și greacă (împreună cu Vasile Radu și Nicodim Munteanu). În 1947 a fost ales membru titular al Academiei Române.

A publicat volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale vremii. A debutat în 1902 cu nuvela fantastică Moara lui Călifar, o povestire sinistră despre ispita diavolului. În anul 1914 a publicat un volum de nuvele și schițe, Bisericuța din Răzoare, care a obținut premiul Academiei Române în 1915. În nuvelele sale (De la noi, la Cladova, Moara lui Călifar, Gloria Constantini) a îmbinat fantasticul magic cu tratarea realistă. Scrierile de rezistență ale operei sale, cele care îi asigură și îi definesc locul în literatura română sunt nuvelele și povestirile scrise în perioada 1902-1910, publicate în revistele Literatura și arta română (Moara lui Călifar, 1902), Linia dreaptă (1904), Revista idealistă (1907). Una dintre cele mai bune nuvele, care zugrăvește lupta dintre virtute și ispită este De la noi, la Cladova, așa cum afirmă George Călinescu. În romanul Papucii lui Mahmud, profesează un fel de religie naturală, admițând valabilitatea tuturor confesiunilor. Doctorul Taifun este o dezvinovățire a Magdalenelor. (apud G. Călinescu, op. cit.). La răspântie de veacuri este un roman autobiografic, suferind de dilatație verbală. Jurnalul lui Gala Galaction (publicat postum) are o valoare literară prin trăsăturile inedite cu care conturează portretul moral și psihologic al omului Galaction.

Uneori, poate deseori, necuvântătoarele ne dau niște lecții de viață uimitoare!

Întâmplarea s-a petrecut recent în Belarus, în timpul unei procesiuni religioase.

O barză i-a însoțit pe credincioși pe tot parcursul procesiunii și a ascultat cu smerenie în picioare, în mijlocul credincioșilor, rugăciunile și cântările pascale. Apoi s-a dus în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și s-a înclinat dinainte.

Atunci când se împuținează credința oamenilor, o preiau celelalte făpturi ba chiar și pietrele strigă atunci când oamenii tac.

Mare este puterea lui Dumnezeu!