SEMNUL SFINTEI CRUCI, SĂ NU-L FACEȚI ÎN BATJOCURĂ, CU LENE ȘI NEPĂSARE, CI CU MAXIMĂ STRĂPUNGERE DE INIMĂ, CĂCI PRIN EL VĂ PUTEȚI MÂNTUI SAU OSÂNDI.

„Semnul Crucii este nouă, Scutul cel Mântuitor, Care depărtează răul, Şi ne dă la toate spor.

Deci să facem cum se cade, Creştinescul nostru semn, Căci vrăjmaşii fug atuncia, Ca de prea cinstitul lemn.

Iar acei ce bat în cobză, Şi pe Cruce o îngână, Au sămânţa necredinţii, Şi pecete rea la mână!

N-au evlavie în suflet, Nici ruşine la obraz, Plecăciune nu pot face, Că-i boierul pe grumaz!

Domnul cerurile pleacă, Pentru neamul omenesc, Iar la El să-şi plece capul, Mulţi creştini nu se silesc.

El întinde sus pe cruce, Mâinile dumnezeieşti, Tu măcar a face semnul, Omule nu te sileşti.

El ne mântuie creştine, Săvârşindu-se pe lemn, Iară tu socoţi ruşine, Ca să faci al Crucii semn!”

SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p. 43

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră, ca şi cum ar ieşi dintr-un lac.

Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim, în anul 1944 şi a deţinut vredni­cia de patriarh între anii 1981-2000. La Paştile anului 1998, cu puţine zile înainte de Sâmbăta Mare, a dat un interviu profesorului danez, Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini. Interviul a fost publicat în ziarul danez Berlingske Tidende, precum şi în cartea lui Hvidt cu titlul: Miracles – Encoun­ters Between Heaven And Earth (Minuni – În­tâlniri între Cer şi Pământ).

Patriarhul Diodor, până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi. În inter­viul său acordat profesorului danez, patriarhul menţionează următoarele:

„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le rostesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce rostesc rugăciunile.

Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obi­cei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.

Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică...

Trăim multe minuni în bisericile noastre şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul pe care le are minunea Sfintei Lumini. Minunea este ceva ca o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pen­tru noi, ca şi cum ea [Învierea] s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă... Mă aflu în Ierusalim din 1939 şi am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit ceremonia Sfintei Lumini în toţi aceşti ani şi astfel am fost martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune sau nu. Ştiu că ea este adevărată.”

Aceasta este mărturia pe care a depus-o Patriarhul Diodor I la Paştile anului 1998. Descrierea ei este atât de analitică şi revelatoare, încât nu suportă niciun comentariu.

Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 259-261)

Rezultatele analizei fizicienilor: Lumina Sfântă din Ierusalim este un miracol

Un fizician rus a prezentat primele masuratori pe care le-a înregistrat asupra descărcărilor electrice pe timpul coborîrii Sfîntului Foc (Lumina Sfanta a Invierii).

Secţiunea „Creştinism şi ştiinţa” din cadrul întîlnirii desfăşurate marţi, la Moscova, a lăsat să se audă prima voce care prezintă rezultatele ştiinţifice ale experimentului oamenilor de ştiinţă ruşi, intreprins în Duminica Mare din 2008, în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim.

Şeful ramurii Institutului pentru Energie Atomică Kurchatov, doctor în fizică şi matematică, Andrey Volkov, a vorbit despre propria încercare de a măsura undele lungi de joasă frecvenţă ale semnalelor radio, în Biserica din Ierusalim, atunci cînd se coboară Lumina Sfîntă a Invierii (Lumina de Paşti).

Cercetătorul ştiinţific a folosit echipamente speciale pentru a face măsurători în biserică, timp de 6 ore jumătate, cît s-a aşteptat Focul Sfînt, salvînd aceste măsurători, pentru ca în lunile următoare să încerce descifrarea acestora.

Volkov consideră „miracol absolut” diferenţa dintre parametrii (indicii) înregistraţi în ziua anterioară coborîrii Luminii Sfinte şi cei din ziua respectivă. În plus, conform acestuia, analiza fisurii din coloana aflată la intrarea în Biserică îl face să fie convins că această fisură nu putea apărea cu adevărat decît în urma unei descărcări electrice”.

Potrivit lui Volkov, omologul său, expert în fizica dezintegrării, Evgehnii Morozov, suţine şi el aceleaşi poziţii.

Deşi acesta consideră că „măsurătorile făcute doar o singură dată, nu pot fi destul de evidente strict din punct de vedere ştiinţific”, Volkov îşi susţine rezultatele cu întreaga responsabilitate şi este gata să le prezinte.

„Cu toate acestea, daca mă întrebati strict ca om de ştiinţă, dacă aici se întîmplă ceva (un miracol) sau nu, voi răspunde că eu nu pot şti”, a spus el.

Vice-Preşedintele Comisiei ce se ocupă de evenimentele miraculoase din viaţa Bisericii, de pe lîngă Patriarhia de la Moscova, lector la Universitatea Ortodoxă Sfîntul Ioan Rusul, Alexandru Moscovschii i-a spus lui Volkov „că a realizat o activitate de cercetare ştiinţifică, pentru întîia dată în istorie, la modul serios, demnă de încredere şi responsabilă, la adresa Sfintei Lumini”.

Lumina Sfîntă de la Ierusalim apare la Mormîntul Domnului, de multe secole, cu puţin înainte de Paştele Ortodox. Creştinii răsăriteni sunt convinşi că miracolul Sfintei Lumini, a Învierii, dovedeşte adevărul de credinţă ortodoxă, întrucît la fiecare sărbătoare a Paştelui, Sfînta Lumină apare la Mormîntul Domnului. Credincioşii cred în coborîrea acestui foc şi dezaprobă orice opinie ateistă.

Evanghelia I-a – Mt 28, 16-20.

Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

• 1 Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii a, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
• 2 Iar Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.
• 3 Iar Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
• 4 Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi.
• 5 Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi:
• 6 nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus;
• 7 şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus“.
• 8 Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui.
• 9 Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!“ Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat.
• 10 Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“.
• 11 Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate.
• 12 Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug,
• 13 zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”;
• 14 şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă“.
• 15 Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.
• 16 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
• 17 şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit.
• 18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ.
• 19 Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
• 20 învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.

Citește în continuare

Cum a reuşit în penitenciarul din Gherla, la Paştile anului 1961, să se împărtăşească pe ascuns, împreună cu încă doi colegi de detenţie:

“Încă demult, Marinică P. ne-a spus lui Sile Cătălinoiu şi mie că are, perfect cusute într-un colţ de batistă, câteva fărâme de Împărtăşanie, date lui cu vreo trei ani în urmă de părintele Ion Iovan, duhovnicul Vladimireştilor. Am hotărât, câteşi trei, în lipsa unui preot în celulă, să ne grijim singuri. Vom ajuna sâmbăta şi Duminica dimineaţă şi vom păstra câte ceva din mâncarea de sâmbătă, dacă se va putea. Sile, care a venit de curând în celulă de la bucătărie, unde a stat vreo câteva luni, are la dânsul o punguliţă de plastic şi într-însa câţiva biscuiţi uscaţi şi opt bucăţele de zahăr. Marinică ştie la perfecţie toate rugăciunile Împărtăşaniei. Izbutim să punem de o parte felioarele de pâine care, în săptămâna aceea, ni se dau sâmbătă. Ajunăm, ne rugăm. Duminică la prânz ne urcăm la etajul al patrulea unde e patul lui Sile. Ne aşezăm turceşte. Marinică recită pe îndelete întregul şirag al rugăciunilor. Apoi spunem fiecare: “Cred, Doamne, şi mărturisesc…” şi “Luaţi mâncaţi…”. De pe podul palmei cu grijă spălată înghiţim fiecare câte o firimitură de grijanie; firimiturile sunt de necrezut de mici, aproape invizibile. Apoi mâncăm cu mare poftă cartofii care în ziua aceea se nimeresc a fi fost, ca niciodată, curăţaţi şi oarecum fierţi. Ronţăim biscuiţii şi zahărul. Marinică rosteşte rugăciunile de mulţumire. După deşteptare, încercarea de a cânta în surdină “Hristos a înviat!” fusese brutal reprimată de gardieni. Acum însă, la prânz, ne dau pace şi din câte un colţ, de sus de unde suntem cocoţaţi auzim – ca din văi, de colo, de dincolo – câte o îngânare de cântec şi o reluăm şi noi, şuşotind.” (Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii)

Pr Liviu Brânzaș (Mina Cavnic):

Sunt clopotele ocnei! Niciodată nu am auzit dangăte mai vibrante şi mai tulburătoare. Totul este ameţitor. Nimic nu lipseşte din majestatea Nopţii Sfinte: lumini, cântări, clopote… Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte. Raza din catacombă! Ce fericire! A meritat să suporţi toate chinurile de până acum, numai să te învredniceşti de un asemenea har!

Nicolae Purcărea:

Pentru noi, creştinii din închisoare, Patimile şi Învierea erau momentul sublim al trăirii noastre, depășindu-ne și pe noi ca oameni. Ne încadram în tradiţiile creștine pe care neamul nostru le trăia în Săptămâna Patimilor și de Înviere, cu singura deosebire că noi nu aveam bucuria materială. N- aveam ouă să mâncăm, n-aveam cozonac sau alte bunătăţi, dar trăirea și bucuria Învierii era copleșitoare pentru noi. Ne transpunea parcă în alte ceruri, în cu totul alte locuri, și uitam chiar de suferinţa noastră. Fii sigur că ceea ce încercam noi să facem în temniţă era pregătirea sufletească pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare. În afară de post, îţi poţi închipui că mai era și post acolo unde noi posteam permanent. Exista un paradox: știind că noi postim, atunci ne dădeau o mâncare mai bună. În Vinerea Mare ne dădeau friptură, cum nu ne dădeau altfel niciodată. Noi, creştinii ortodocși, în Săptămâna Mare, ne ducem să ne spovedim, să ne cuminecăm, participăm la slujba Învierii. În închisoare, trăiam cu gândul. Ne rugam în comun, chiar dacă gardienii ne urmăreau pas cu pas, ba mai mult, de sărbători înăspreau regimul, în sensul că dublau paza, vigilenţa lor era mai mare. Ei știau că noi trăim în rugăciune şi ducem o altfel de viaţă. Dacă lucrai în fabrică, atunci îţi măreau norma, te obligau la corvezi mai mari în spinare, dar bineînţeles că nu ripostam. Nu aveam voie să cântăm „Hristos a înviat!”, dar îl murmuram sau, așa încet, tot îl cântam pentru că nu ne puteau opri să cântăm”.

Pr Dimitrie Bejan:

Imaginaţi-vă cum făceam noi Paştele! Când cânta toată puşcăria “Hristos a înviat!”, miliţienii ne suduiau, stăteau cu parii pe noi, dar noi tot cântam! Acolo am trăit cel mai intens bucuria Învierii… Era directorul care-i îndemna: “Bateţi-i, măi! Nu vedeţi că sunt creştini?

Traian Popescu (1949, Închisoarea Pitești): Şi iată noaptea de Înviere. Odată cu bătaia clopotelor care răzbea până la noi, au început să apară lumânări aprinse în stradă, dincolo de casele lipite de zidul închisorii. Acest decor, care pentru noi luase proporţii cosmice, avea însă şi semnificaţia mesajului spiritual al Acelor care nu ne uitaseră şi care acum doreau să ştim că sunt împreună cu noi sufleteşte. Nu le-am putut răspunde decât cu un “Hristos a înviat!” care a început discret, apoi s-a dezlănţuit din cele aproximativ 800 de glasuri. Dacă cineva ar fi putut asista la acel moment, l-ar fi asemuit cu o imensă catedrală în care sutele de lumânări din stradă împreună cu glasurile noastre marcau Învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra: aerul, ferestrele, uşile, dar mai ales inimile noastre, fără a ne imagina ce cataclism va veni peste ele nu după mult timp. Când s-a aşternut liniştea, ostaşul din post a spus: “Adevărat a înviat!”.

Dan Brătianu:

Prima Înviere petrecută în închisoare a fost aceea din 1948.

Eram la izolare într-o celulă de la etajul 3 a penitenciarului Pitești. Regimul la care eram supuși era foarte sever. Celula era complet goală, nici măcar o rogojină pe care să dormim, o singură pătură peticită. Ne foloseam pantofii în chip de pernă.

Deținuții politici erau supuși la cel mai strict [regim]. Hrana era îngrozitoare. Primeam des mazăre furajeră, plină de gărgărițe.

Singura distracție în această izolare totală erau ploșnițele și gîndacii mari, negri.

Era greu de știut ce zi a săptămînii era. Numai zgomotele ce ne veneau de la parter și subsol, ocupate de deținuți de drept comun care lucrau în parte în ateliere, ne ajutau să distingem duminicile de celelalte zile.

Pe de altă parte, regimul nu reușise încă să pună o stăpînire totală pe toate rotițele vieții civile și mai existau unele tradiții care supraviețuiseră. Între acestea erau vizitele preoților la deținuții de drept comun care doreau să păstreze un contact cu religia.

Din aceste tradiții făcea parte distribuția de Paști de ouă roșii și de cozonac, oferite de populație. Vă puteți deci ușor închipui mirarea mea, cînd într-o duminică am primit și eu partea mea.

Am înfulecat-o într-o clipă, inclusiv coaja oului. Dar surpriza mea a fost și mai mare cînd am auzit, venind de jos, un murmur de voci care cîntau o rugăciune. Slujba ortodoxă a Învierii este însoțită de cîntece minunate și am fost adînc mișcat, cînd am auzit deodată întreaga boltă a celularului vibrînd la sunetele majestuoase ale imnului ”Hristos a înviat!”.

Imnul fu cîntat cu toată puterea în toate celulele. În ceea ce mă privește, cînt fals, dar am urlat ca toți ceilalți și am plîns ca un copil. A fost una din cele mai frumoase Învieri din cîte am trăit.

Anul următor, în 1949, mă aflam de Paști la Jilava, un vechi fort transformat în penitenciar.

Toate celulele sînt la mai mult de 10 m (cota este – 14m, față de sol – N.R.) sub pămînt și au servit înainte ca depozit de muniții. Eram în medie 40 de deținuți în fiecare celulă, repartizați pe două etaje de priciuri, în dreapta și în stînga unui culoar de 80 cm. Pe priciuri aveam rogojini.

Nu aveam nici un preot cu noi, dar vroiam să sărbătorim Paștele. Deținutul cel mai aproape de fereastră s-a oferit să stea de veghe pentru a prinde dangătul clopotului Patriarhiei care vestea clipa Învierii. Trebuia să păstrăm tăcere, căci Bucureștiul se afla la 18 km depărtare și sunetul clopotului nu putea să ne parvină decît ca un slab murmur.

Cîțiva dintre noi salvaseră chibrituri și fiecare dintre noi primi cîte unul care trebuia să servească drept lumînare.

Cînd dangătul depărtat al clopotului ne-a parvenit, ne-am sculat cu toții și după ce ne-am aprins chibriturile am cîntat imnul sacru, la început cu voce joasă, apoi din ce în ce mai tare.

Același cîntec ne-a parvenit de la celule vecine. Gardienii nu au intervenit.

Însă Paștele 1950 a fost pentru mine cel mai impresionant.

Eram încă la Jilava, în aceeași celulă. Eram într-o stare de mizerie și mai accentuată, mai înfometați, mai în zdrențe și din ce în ce mai dezamăgiți de carența occidentală în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în țările din răsărit, dar de data aceasta aveam un preot cu noi.

El era foarte tînăr, de o slăbiciune înspăimîntătoare, dar ochii lui străluceau de o lumină aproape supranaturală și devotamentul său pentru toți acei care aveau nevoie de un ajutor era extraordinar.

Nu mai aveam decît 3 chibrituri păstrate cu grijă. Ne-am confecționat atunci, în chip de lumînări, mici torțe din papură extrasă din rogojinile pe care dormeam. Cînd sunetul clopotului de la Patriarhie ne-a parvenit, ne-am aprins făcliile și preotul a început slujba Învierii.

Torțele noastre nu dădeau o flacără, ci o slabă lumină roșie și făceau foarte mult fum. Fețele noastre luminate de aceste torțe erau impresionante, dar ce frapa mai mult era fața tînărului preot, o față transfigurată de credință și speranță. Ar fi putut servi ca model pentru o icoană bizantină.

Imnul a fost cîntat cu o fervoare care a cîștigat pînă și pe acei dintre noi care nu erau credincioși. Pe fețele mai multora curgeau lacrimi, dar nimănui nu i-a fost rușine.

Mai mult de 30 de ani s-au scrus de atunci, dar nu am mai trăit niciodată o Înviere mai frumoasă.”

(Mărturia lui Dan Brătianu – Din documentele rezistenței nr. 6, AFDPR, București, 1992, pp. 22-25)

Oprea Tărăban:

Un episod dureros, strigător la cer, s-a petrecut în noaptea de înviere în închisoarea Gherla, în anul 1957. Eram la etajul I, într-o cameră cu peste 60 de deținuți printre care și câțiva ofițeri superiori socotiți criminali de război, în realitate eroii poporului român, care au luptat împotriva bolșevismului rus, până în Caucaz și Crimeea, unul dintre ei fiind colonelul Pajură Ioan, comandantul unei unități de vânători de munte. Acesta făcuse Școala Militară în Franța, la Saint-Cyr, a fost șef de promoție la această școală militară franceză, a fost și instructorul Majestății sale Regele Mihai I.

În această cameră erau paturi suprapuse pe trei rânduri și nu aveam voie să ne apropiem de ele de la deșteptare, care se făcea la orele 5 dimineața, și până la stingere, care era la orele 22. Spațiul din această cameră era intervalul dintre paturi și în fața ușii de la intrare, aproximativ doi metri lățime, pe doi metri lungimea zidului despărțitor de culoar.

Lîngă ușă, pe lîngă perete, era o masă improvizată (două scînduri pe două capre-picioare), și o scîndură pe două picioare, socotită bancă pe care se puteau așeza 4 persoane – dintre cei care nu mai puteau sta în picioare fiind bolnavi. Camera avea o singură fereastră cu oblon, scîndurile acestuia fiind așezate pentru a primi lumină de sus în jos, dar prin care nu puteam vedea în afară. Majoritatea dintre noi eram în chiloți și cămașă, iar alții fără cămăși, din cauza căldurii excesive și a lipsei de aer, camera fiind extrem de mică față de numărul mare de deținuți.

Eram în al 7-lea an de închisoare, eu fiind condamnat la 23 de ani de muncă silnică și confiscarea totală a averii, pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Majoritatea erau cu ani grei, executați, bolnavi, slabi, încît ne sprijineam unii pe alții stînd jos, pe șezut, nemaiputînd sta în picioare. Masa ne-a fost adusă între orele 18-19, un polonic de 400 grame de arpacaș; toți eram îndurerați, duși cu gîndul în sînul familiilor care erau răspîndite pe tot cuprinsul țării, la cei dragi și la alte timpuri. Așteptam Învierea Domnului…

Doamne, văd și astăzi figurile fraților de suferință în așteptarea acestei nopți a Învierii…

Cînd… auzim imnul creștinătății ”Hristos a înviat din morți”, dintr-o cameră vecină… ca la o comandă toți acești 60 de oameni, am căzut în genunchi și am început ca dintr-o singură inimă, o singură voce, să cîntăm ”Învierea Domnului”. În toată închisoarea Gherla, în care se aflau poate la ora aceea 7-8000 de deținuți, se cutremurau zidurile, simțeam cum parcă întreaga clădire se mișcă, gata să se dărîme.

Erau strigătele acestor disperate ființe care chemau în ajutor puterea Divină, pentru a ne scăpa din ghera comunistă. Toată noaptea am cîntat, stînd printre paturi – pe intervale – fiecare în dreptul patului său, sprijiniți de paturi, de pereți, de masă, încît n-am știut cînd s-a dat stingerea și cînd a sunat deșteptarea. În cîteva rînduri ni s-a deschis ușa, intrînd milițianul, țipînd la noi să încetăm, alarmîndu-se toată închisoarea, fiindcă în pauze auzeam zgomote pe culoare și în jurul închisorii. Dimineața, în prima zi de Sfintele Paști, după ce ni s-a dat așa-zisa cafea, apă neagră, chioară, din orz, cam după aproximativ două ore, s-a deschis ușa și a intrat în cameră un grup de ofițeri; comandantul închisorii, maiorul Goiciu, un colonel despre care am aflat mai tîrziu că era comandantul securității din Cluj, ofițerul politic al închisorii și alți 3-4 ofițeri de grade inferioare. Ordinul pe întreaga închisoare era că atunci cînd intrau în cameră asemenea specimene, să rămînem pe loc unde ne aflam, în poziție de drepți.

Colonelul Pajură Ioan, un om superior, cu o pregătire excepțională, unul din marii eroi ai poporului român în luptele din Crimeea, avusese tocmai o criză, căzînd la pămînt, consecință a unei schije plasată la baza creierului mic. La 3-4 zile avea crize, amețeli, cădea pe jos.

Colonelul – comandantul securității – a făcut cîțiva pași de la ușă și a întrebat: ”Cine a cîntat azi noapte în această cameră?”… Nimeni nu a scos nici un cuvînt și cu dispreț față de acești criminali odioși, au întors privirile spre perete. Colonelul observînd disprețul nostru, înfuriat, a ridicat tonul și a repetat întrebarea. Aceeași tăcere de moarte. Atunci se întoarce, face un pas către colonelul nostru Pajură, care era și el în picioare și aproape de ușă, și-i pune lui întrebarea: ”Ia spune tu, măi banditule, cine a cîntat azi-noapte în această cameră?”. Răspunsul colonelului Pajură a fost extraordinar de sobru și de categoric: ”TOATĂ CAMERA”. Apoi, colonelul Pajură, în continuarea răspunsului, a replicat: ”Domnule, este un simbol al credinței noastre din moși-srămoși și-l vom păstra până vom muri, transmițîndu-l generațiilor ce ne vor urma!”.

Răspunsul colonelului Pajură l-a dezechilibrat pe acest criminal, care a început să țipe spunînd: ”Vă vom învăța noi bandiților, criminali ai poporului!”. A ieșit pe ușă urmat de inconștientele cozi de topor care îl însoțeau. După aproximativ 2-3 ore, s-a deschis ușa celulei intrînd maiorul Goiciu, comandantul închisorii, ofițerul politic, ofițerul de serviciu și 3-4 milițieni înarmați cu pistoale mitralieră agățate de gît, citind de pe o hîrtie pe care o avea în mînă: ”Cei care își vor auzi numele își vor lua bagajul și vor trece la ușă”.

Pajură Ioan – treci aici, Tărăban Oprea – treci aici, Purnichescu Gheorghe – treci aici, Apoi se întoarce către ofițerul de serviciu și-i ordonă: ”Ia-i și du-i!”.

Toți trei, unul după altul, avînd în față ofițerul de serviciu, iar în spate unul dintre milițienii cu pistolul mitralieră agățat de gît, am coborît scările la parter, am ieșit pe ușa din dosul clădirii în curte, apoi am trecut pe sub un zid înalt de doi metri printr-o ușă, în altă curte mică, unde se afla o clădire veche, am coborît cîteva trepte, am intrat pe o săliță cu scîndură putredă, cu șase uși mici – deci șase celule – și deschizîndu-ne prima ușă din stînga, ne-a spus să intrăm înăuntru.

Celula în care am intrat, era și ea cu două trepte mai jos, întunecoasă, iar cînd am călcat cu bocancii pe ciment am simțit apa care era de 6-7 cm grosime.

Aproape pipăind, am dat peste paturi, care erau două, suprapuse, și încă unul singur, care se găseau la o depărtare cam de un metru de ușă. În fundul acestei foarte mici celule se afla o tinetă, iar la capătul patului nesuprapus, se găsea un vas de lemn cu o cană de tablă, pentru apă de băut, acestea avînd capace din lemn. Pentru lumină, o ferestruică de 15/15 cm. Pe paturi erau niște saltele vechi, cu puține paie sfărîmate și pături vechi și rupte.

Pe patul singur, nesuprapus, s-a așezat colonelul Pajură, pe celelalte două – eu pe cel de jos, iar Gheorghiță, fiind mai tînăr, s-a urcat pe cel de sus. Toate le-am făcut după ce ușa s-a închis.

Pereții celulei erau umezi, igrasioși. Becul din plafon, deși aprins – ferestruica aceea mică dată cu var nu dădea lumină – nu satisfăcea necesarul de lumină. Aerul era sufocant. Fereastra nu avea oblon. Dimineața ni se deschidea ușa pentru ca eu și Gheorghiță să mergem la canal pentru a deșerta tineta și să luăm apă de băut, operațiune care dura 10 minute.

Colonelului Pajură i se făcea rău, cădea pe pat.

Îl lăsam 10-15 minute liniștit, pînă își revenea. Situația noastră era disperată. Ne-am dat seama că în aceste condiții nu vom putea rezista multă vreme.

Dar cu credință în Dumnezeu, ne încurajam reciproc, mai ales că noi, toți trei, aveam pedepse grele și cunoșteam bine cum procedează sistemul comunist pentru a ne extermina.

În cei șapte ani care au trecut din executarea pedepsei, eu am trecut prin trei greve ale foamei. Gheorghiță Purnichescu muncise la mina Baia-Sprie, iar Colonelul Pajură era unul dintre eroii armatei române.

După cîteva zile de ședere în această celulă, cercetînd pereții, Gheorghiță a descoperit că sub pragul ușii se mișcă o cărămidă. Cu mare prudență, în fiecare noapte scoteam această cărămidă și pe aici ne venea suficient aer în celulă. Riscul era mare, dacă ne-ar fi descoperit că facem acest lucru, am fi fost pierduți.

Mîncarea care ni se dădea era sub orice critică. Același arpacaș zemos, ciorbă de pătlăgele verzi, frunze de varză opărite. Gamelele în care primeam mîncare era sparte pe la colțuri, le astupam cu dopuri din cîrpe pentru a nu curge zeama din ele. Turtoiul era făcut din mălai măcinat cu tot cu coceni, arareori ni se dădea și cîte o bucată de mămăligă, pe care nici cîinii nu ar fi mîncat-o.

În aceste condiții îngrozitoare am fost ținuți timp de 45 de zile. Cînd am fost scoși din aceste 6 celule, am putut să constatăm că eram 18 deținuți dintre cei 7-8000 din închisoarea din Gherla, care în noaptea de Învierea Domnului au cîntat ”Christos a înviat…”, în anul 1957.

Cei care au fost în închisoarea de la Gherla în acel an își vor aduce aminte mereu de chinurile care au urmat după scoaterea noastră de la această izolare.

Dar am rezistat și trăim și astăzi. Eu și fratele Gheorghiță, bunul și valorosul meu prieten, care a fost un adevărat balsam în timpul detenției, a suferinței noastre, ne mai întîlnim și astăzi.

Prietenul și colegul nostru de suferință, colonelul Pajură, cu un an înaintea revoluției din decembrie 1989 ne-a părăsit pentru totdeauna. Durerea ne-a fost enorm de mare, cînd am aflat din ziar despre moartea acestui mare erou al neamului, înainte de a-și vedea visul cu ochii, năzuințele pentru îndeplinirea cărora a suferit atît de mult.

Noi, cei doi supraviețuitori, vom păstra mereu în suflet figura acestui mare român. Ne vom aminti mereu cuvintele și povestirile lui despre fiica sa adorată și scumpa lui soție, cărora le compusese o poezie pe care ne-o recita, cît am stat împreună în chinuitoarele celule. Mereu își amintea de căsuța lui dragă de pe strada Izvor-București. S-a dus… acolo în lumea celor nevăzuți, de unde veghează asupra celor dragi lui, a întregului neam românesc ce se zbate pentru a-și găsi liniștea.

(Mărturia lui Oprea Tărăban – Din documentele rezistenței nr. 5, AFDPR, București, 1992, pp. 183-189)

Aspazia Oțel Petrescu:

În detenția din timpul procesului de la Cluj:

“Ca un răspuns la tristeţea şi îngrijorarea mea, au început să bată clopotele la Catedrala ortodoxă care se afla peste drum de tribunal. După primul dangăt puternic şi vibrant, a izbucnit un frumos “Hristos a înviat!” Cântau preoţii cu vocile lor frumoase. Din repetare în repetare, “Hristos a înviat!” a cuprins toată închisoarea. Amplificat cutremurător, imnul urca din temniţă spre cerul înstelat, făcând să vibreze sfânta noapte a Învierii din primăvara anului 1949“.

În închisoarea Mislea:

“Ne-am putut sărbători în linişte zilele legate de Sfintele Patimi, de Sfânta Înviere. Am reconstituit din memorie câteva evanghelii, câteva stihuri din stările Prohodului, am făcut din soba noastră un altar în jurul căruia ne-am adunat ca să-L primim cum se cuvine pe Mântuitorul sufletelor noastre. Am reuşit să cântăm şi “Mergi la cer şi Te aşează”, “Hristos a înviat!” şi stihuri din Sfânta Liturghie. Executate pianissimo, cântecele noastre răsunau foarte înăbuşit în mizerabila noastră temniţă, transfigurată într-un spaţiu celest în care sufletele puteau să-şi ia cuminecarea în miracol, caracteristică acestor Sfinte zile”.

Sursa: https://bucovinaprofunda.com/2023/04/15/pastile-in-temnitele-comuniste-cateva-marturii-cutremuratoare-si-necesare/

PROHODUL DOMNULUI DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

– întreg şi neschimbat

Starea întâi

1. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?

3. Te mărim pe Tine,

Iisuse Doamne,

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,

Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,

Împărat a toate,

De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?

Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate

Mort se vede acum

Şi deşertătorul gropilor celor morţi

Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut

Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător

Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi

Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,

Ca un om se vede mort şi fără de chip,

Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda

Intrarea Ta, Doamne,

Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,

De-a luminii Tale fulgere orbind?

Citește în continuare

Sursa: https://youtu.be/qxttnbtlysk

Comentariu Ortodoxia.RO:

IPS Ignatie are certitudini asupra schimbării datei Sfintelor Paști așa cum neoprotestanții - pe care dumnealui îi consideră frați întru credință - au siguranța mântuirii.

Minunea din 1326 şi miracolul Învierii la Mormântul Sfânt

În anul 1326 erau trei sultanate turcești, unul în Damasc, unul în Egipt și unul în Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin creștinii la Ierusalim să serbeze Paștile să nu le dam voie să slujească, până ce nu vor plăti taxa de 9000 bani de aur, căci turcii nu cred în Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să plătească suma pentru că creștinii ortodocsi erau puțini în Ierusalim și doar 100 de preoți, căci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt două străzi de armeni în Ierusalim, moșieri, bogați mari, ei au zis: Plătim noi taxa! Dar turcii i-au întrebat: „De ce iese Sfânta Lumină numai la ortodocsi și nu iese și la voi?” Armenii au zis: „Pentru că ortodocsii numai ei slujesc la Mormântul lui Hristos și pe noi ne-au dat la o parte”. „Dar, dacă veți sluji voi va veni Lumina?” Noi plătim și taxa – au zis armenii – Lumina va veni la noi la armeni!

Turcii au zis: „De nu iese lumina la voi o s-o pățiți!” Noi îi scoatem pe ortodocși din Mormânt – și l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Mânăstirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preoții.

A zis Patriarhul: Dacă nu ne lăsați să facem, slujba la Mormântul lui Hristos, o să facem la Biserica Sf. Iacob, care este aproape de Mormânt, iar turcii le-au dat voie ortodocșilor la aceasta. Dar, turcii au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun creștin la Mormânt. Creștinii au început a plânge și au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei și I-a îndepărtat de la Mormântul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: „Nu vă temeți, că are să se facă minune mare.”

Armenii ziceau, că Lumina la ei o să vină. Iar Patriarhul zicea, că de va vrea Hristos să iasă Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au făcut slujba și ziua și noaptea, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfânta Lumină, că ați plătit taxa? În același timp, ortodocșii făceau slujba tocmai a doua zi, pe când răsărea soarele și când a zis patriarhul: „Hristos a inviat!” un stâlp de marmoră din Biserica Sf. Iacob a crăpat și a ieșit Sfânta Lumină în vârful Stâlpului. Patriarhul a pus o scară și au luat Sfânta Lumină din vârful stâlpului si în acest fel Sfânta Lumină a ieșit tot la ortodocși.

Generalul turc de pe vârful stâlpului, care păzea acolo pe stâlp, a strigat: „Cred în Hristos!” Celălalt general de lângă el i-a și tăiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat că crede în Hristos. Moaștele acestui general turc convertit și martir al Sfintei Lumini le-am sărutat și eu, sunt acolo în Ierusalim și acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Văzând turcii că Sfânta Lumina a ieșit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu fecale înaintea ușii Sfântului Mormânt și fiecare armean trebuia să mănânce câte o lingură de fecale și în acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a rămas o zicală: „Este bine să te duci cu armenii la Biserică, dar sa nu mănânci cu ei, că ei caută să te spurce, așa cum i-au spurcat turcii pe ei, când n-a venit Sfânta Lumină”. Distanța de la Sfântul Mormânt până la Biserica Sfântul Iacob unde s-a aprins Sfânta Lumină este de 100 m. Stâlpul este fotografiat și săpat din marmură fiind pus în Altarul Bisericii Sfântul Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit și martir al Sfintei Lumini este pus în Biserica Sfântului Iacob. De aici se vede, că Iisus Hristos numai o Biserică a întemeiat – pe cea Ortodoxă – aceasta este mântuirea lumii. Sfânta Lumină este dovada sigură, că numai ortodocșii sunt pe calea adevărului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos - care se citesc la Denia celor 12 (douasprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare, cu care și începe Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului

Troparul:

Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Prima Evanghelie a Patimilor

Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.

• 13, 31. [Zis-a Domnul ucenicilor Săi:] Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
• 13, 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
• 13, 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor - că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - vă spun vouă acum.
• 13, 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
• 13, 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
• 13, 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
• 13, 37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
• 13, 38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
• 14, 1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
• 14, 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
• 14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
• 14, 4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
• 14, 5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
• 14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
• 14, 7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
• 14, 8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
• 14, 9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce Ma văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
• 14, 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
• 14, 11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
• 14, 12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
• 14, 13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
• 14, 14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
• 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
• 14, 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
• 14, 17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
• 14, 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
• 14, 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
• 14, 20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
• 14, 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
• 14, 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
• 14, 23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
• 14, 24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
• 14, 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
• 14, 26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
• 14, 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
• 14, 28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
• 14, 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
• 14, 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
• 14, 31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.
• 15, 1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
• 15, 2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
• 15, 3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
• 15, 4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
• 15, 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
• 15, 6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
• 15, 7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
• 15, 8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
• 15, 9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
• 15, 10. **Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
• 15, 11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
• 15, 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
• 15, 13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
• 15, 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
• 15, 15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
• 15, 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
• 15, 17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
• 15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
• 15, 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
• 15, 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
• 15, 21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
• 15, 22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
• 15, 23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
• 15, 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
• 15, 25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".
• 15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
• 15, 27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
• 16, 1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
• 16, 2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
• 16, 3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
• 16, 4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
• 16, 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
• 16, 6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
• 16, 7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
• 16, 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
• 16, 9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
• 16, 10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
• 16, 11. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
• 16, 12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
• 16, 13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
• 16, 14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
• 16, 15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
• 16, 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
• 16, 17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
• 16, 18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
• 16, 19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
• 16, 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
• 16, 21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
• 16, 22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
• 16, 23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
• 16, 24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
• 16, 25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
• 16, 26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
• 16, 27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
• 16, 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
• 16, 29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.
• 16, 30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
• 16, 31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
• 16, 32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
• 16, 33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
• 17, 1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
• 17, 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
• 17, 3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
• 17, 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
• 17, 5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avuto la Tine, mai înainte de a fi lumea.
• 17, 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
• 17, 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
• 17, 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
• 17, 9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi iai dat, că ai Tăi sunt.
• 17, 10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
• 17, 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
• 17, 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
• 17, 13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
• 17, 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
• 17, 15. Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
• 17, 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
• 17, 17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
• 17, 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
• 17, 19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
• 17, 20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
• 17, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
• 17, 22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
• 17, 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
• 17, 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
• 17, 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
• 17, 26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
• 18, 1. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slavă îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 1-3, apoi Sedealna (glas 7):

Ospătând la cină pe ucenici, și cunoscând viclesugul vânzarii, ai vădit la cina aceea pe Iuda, știindu-l pe el că nu se va îndrepta, și vrând să arați tuturor ca Te-ai dat de bunavoie, ca să răpești lumea de la cel străin: îndelung-Răbdătorule, slavă Ție!

Citește în continuare

Părintele Mihail Neațu de la Biserica Herăstrău a fost invitatul lui Ion Cristoiu la emisiunea sa de la Gândul, din care a reprodus un fragment important și în cadrul Jurnalului său TV.

Redăm câteva extrase din spusele Părintelui cu privire la scandalul Săptămânii Mari inițat de doi dilemiști și amplificat de „Patriarhul Statului Paralel” - cum inspirat l-a poreclit un internaut pe nenumitul nostru de servicii:

„Sfânta Lumină coboară la Ierusalim numai dacă sărbătorești Paștele în felul nostru ortodox, cel stabilit de Sfinții Părinți la primul Sinod ecumenic. Pentru noi - ortodocșii - hotărârile Sinoadelor ecumenice sunt sfinte pentru că ele sunt insuflate de harul Duhului Sfânt. Biserica - fără Harul Duhului Sfânt - este o instituție pur omenească, nu mai este divino-umană”, arată Părintele Neațu, invitatul lui Ion Cristoiu.

„Dar de ce Lumina Sfântă nu vine și la catolici?”, întreabă gazda emisiunii.

„Pentru că au schimbat data. Simplu”, replică Părintele.

„Și acum ce i-a apucat, ce ne-a apucat?”, mai întreabă Ion Cristoiu.

„Maestere, vedeți dumneavoastră, în inima omului este un război pe viață și pe moarte. Pentru sufletul lui. Între Dumnezeu, puterea Binelui, și întuneric, puterea răului”, explică cu mare blândețe Părintele, care mai arată că Adevărul, prin Cuvânt, este cel care suferă cel mai tare zilele acestea.

„Dacă s-ar hotărî schimbarea datei, Sfânta Lumină nu ar mai coborî pentru români”, mai explică acesta. Iar „Sfânta Lumină de la Ierusalim este manifestarea perpetuă a iubirii lui Dumnezeu și a adevărului de credință. Lumina care coboară la Ierusalim în ziua de Paști e un foc nematerial. Nu arde. Învierea este însăși credința noastră. Paști fără Lumină nu se poate. Coborârea Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt este garanția noastră că avem o credință corectă iar Dumnezeu o girează. Este esența Învierii.”

Vedeți și ÎPS TEODOSIE FACE LUMINĂ: ”Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Au alții Sfântă Lumină? N-au. Toți se adună la lumina ortodocșilor”. Despre DILEMIȘTII Papahagi-Baconschi-Bănescu: ”Nu vreau să-i judec că nu e treaba mea, doar îi compătimesc”

Reamintim cititorilor că Domnul nostru Iisus Hristos spune în Sfânta Evanghelie:

„Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Du­hu­lui nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.” (Mt 12, 31 – 32; Lc 12, 10).

Sfânta Biserică, pe baza Tradiției Bisericești, a identificat între păcatele împotriva Duhului Sfânt - păcate de moarte - împotrivirea arătată de cineva cu vo­ință și știință față de învățătura creștină, respectiv împotrivirea clară față de Adevăr și lepădarea de credința ortodoxă.

Tot pe această temă, Ion Cristoiu mai afirmă că Diversiunea „Mutarea Paștelui Ortodox” este creată de „doi năimiți ai Statului Paralel” și pare din aceeași gamă ca și blasfemia cu „lingurița de plastic” la Sfânta Împărtășanie în pandemie.

Ion Cristoiu mai susține și că Ignatie de Huși a luat-o razna pe urmele „sinistrului” eunuc Vasile Bănescu care pare că este „un comandant de lagăr sovietic sau nazist”. „Ignatie al Hușilor a emis o chestie catastrofală. Mă întreb dacă el e preot. Cică n-avem nevoie de Lumina Sfântă. Doamne, ferește! Nu-ți vine să crezi! Eu știu că acolo la Huși este o chestie...” mai spune Ion Cristoiu, probabil cu referire la păcatele locului ocupat de Ignatie.

Enormitatea la care se referă Ion Cristoiu poate fi rezumată la aserțiunea „Lumina sfântă va veni și "pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi” emisă de colaboratorul defunctei reviste patapievicio-tismănene MarginaliaETC care s-a remarcat și prin citarea artizanului demolării Referendumului pentru Familie, tartorul celor doi dilemiști stăpâniți de „puterea răului”, într-una din pastoralele sale intelectuale.

Sursa articolului: https://www.activenews.ro/stiri-justitie/Inca-un-preot-pune-lucrurile-la-punct-cu-privire-la-Sfanta-Lumina-Hotararile-Sinoadelor-ecumenice-sunt-sfinte-pentru-ca-ele-sunt-insuflate-de-harul-Duhului-Sfant.-Ion-Cristoiu-Comandantul-de-lagar-Vasile-Banescu-n-are-nimic-sfant.-Ignatie-o-catastr-181412

"Patriarhul" Bănescu vrea un "viitor și necesar sinod panortodox" în "problema datei Paștelui comun".

Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=HdB3deDioww

Trist ... dar adevărat!

Sursa postării: https://www.facebook.com/andreea.nicolescu.77/posts/pfbid0sbPbdhPPundPax4UTiagv2ojxgYR7T7bfUwKfrzQvwc6RpEbLh7nuMZngBWd2DR1l

Întrebare: "Orașul de 15 minute presupune obligativitatea de a limita numărul de ieșiri din oraș cu mașina?"

Răspunsul lor transmis prin intermediul mașinii artificiale de propagandă comunistoidă, numită Chat GPT:

"Da, conceptul de "orașul de 15 minute" presupune limitarea numărului de deplasări cu mașina în afara orașului, pentru a încuraja utilizarea mijloacelor de transport alternative cum ar fi bicicletele, trotinetele, transportul în comun sau mersul pe jos. Scopul este de a reduce traficul și poluarea, precum și de a facilita accesul la servicii și amenități într-un timp scurt de deplasare."

Întrebare pentru Chat GPT: "Orașul de 15 minute presupune obligativitatea de a plăti de fiecare dată când ieși afară din oraș cu mașina, inclusiv cu mașina electrică?"

Răspuns de la Chat GPT:

"Da, orașul de 15 minute presupune obligativitatea de a plăti taxa de ieșire din oraș de fiecare dată când părăsiți orașul cu mașina, inclusiv cu mașina electrică. Această taxă are rolul de a reduce traficul din oraș și de a încuraja utilizarea mijloacelor de transport în comun sau a bicicletelor."

Întrebare: "Orașul de 15 minute presupune plata prin mijloace biometrice a biletului electronic pe mijloacele de transport în comun?"

Răspuns Chat GPT:

"Da, conceptul de oraș de 15 minute implică utilizarea plată prin mijloace biometrice a biletului electronic pe mijloacele de transport în comun. Aceasta ar putea reduce timpul de așteptare și de plata a bilete în stațiile de autobuz sau tramvai, ceea ce ar face călătoria mai eficientă și mai agreabilă pentru pasageri."

Întrebare: "Orașul de 15 minute presupune plata prin mijloace biometrice a ieșirilor cu mașina din oraș?"

Răspuns Chat GPT:

"Da, ideea orașului în 15 minute este de a avea totul la îndemână, la maxim 15 minute distanță de mers pe jos sau cu bicicleta. Cu toate acestea, plata prin mijloace biometrice a ieșirilor cu mașina din orașul nu este un aspect comun asociat cu acest concept de oraș."

Întrebare: "Orașul de 15 minute presupune limitarea ieșirilor cu mașina din oraș, chiar dacă aceste ieșiri sunt plătite?"

Răspuns Chat GPT:

"Da, conceptul de oraș de 15 minute implică limitarea ieșirilor cu mașina din oraș, chiar dacă acestea sunt plătite. Acest concept încurajează utilizarea de mijloace de transport ecologice, cu emisii scăzute sau fără emisii, cum ar fi bicicletele, scuterele electrice sau transportul public, pentru a reduce traficul, poluarea și impactul asupra mediului."

Întrebare: "Cum se va limita, tehnic, numărul de ieșiri cu mașina din oraș, în orașele de 15 minute?"

Răspuns Chat GPT:

"Una din posibilele soluții tehnice pentru a limita numărul de ieșiri cu mașina din oraș în orașele de 15 minute poate fi impunerea unui sistem de taxare a accesului în oraș. Acest sistem poate folosi tehnologii avansate, cum ar fi citirea automată a numărului de înmatriculare a mașinii și plata prin intermediul unor aplicații mobile sau a cardurilor bancare. O altă soluție poate fi încurajarea utilizării transportului public prin investiții în infrastructura de transport, introducerea de benzi dedicate pentru transportul în comun sau reduceri de tarife în anumite intervale orare."

Întrebare: "Ce se poate întâmpla, dacă o mașină iese din orașul de 15 minute fără să plătească?"

Răspuns Chat GPT:

Dacă o mașină iese din orașul de 15 minute fără să fi plătit pentru parcarea în oraș, atunci șoferul mașinii poate primi o amendă pentru această infracțiune. Valoarea acestei amenzi poate varia în funcție de legile locale.

PS. Observați că Chat GPT numește această faptă drept "infracțiune" (penală), ci nu "contravenție".

Întrebare: "Ce se poate întămpla, dacă o mașină intră în orașul de 15 minute, fără să plătească?"

Răspuns Chat GPT:

"Dacă o mașină intră în orașul de 15 minute fără să plătească, ar putea primi o amendă pentru încălcarea regulilor privind plata taxelor de intrare în oraș sau pentru neplata taxelor de drum. În unele cazuri, mașina ar putea fi oprită de către autoritățile de trafic și ar putea fi trimis la platformă sau o parcare specială pentru a-i fi aplicată o penalizare. Este important să respectăm regulile și legile de circulație pentru a evita astfel de situații neplăcute."

Întrebare: "Orașul de 15 minute presupune un număr limitat de ieșiri din oraș cu bicicleta sau pe jos?"

Răspuns Chat GPT:

Conceptul de orașul de 15 minute se referă la un oraș în care oamenii au acces la toate nevoile lor de bază (de exemplu, magazine, școli, parcuri) într-un timp maxim de 15 minute, fie că se deplasează cu bicicleta, pe jos sau cu transportul public. Dar nu există limitări când vine vorba de numărul de ieșiri din oraș."

Îngrebare: "Orașul de 15 minute presupune plata unei taxe pentru ieșirea din oraș cu bicicleta sau pe jos?"

Răspuns Chat GPT:

"Nu, conceptul de oraș de 15 minute se referă la un plan urbanistic care propune ca majoritatea serviciilor și facilităților de care oamenii au nevoie să fie la o distanță de maximum 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta. Nu există o taxă pentru a ieși din oraș cu bicicleta sau pe jos."

Întrebare: "Orașul de 15 minute presupune instalarea unor bariere pentru mașini, la intrarea și ieșirea din orașe?"

Răspuns Chat GPT:

"Da, conceptul de oraș de 15 minute presupune instalarea unor bariere pentru mașini la intrarea și ieșirea din orașe, astfel încât să se poată promova mijloacele de transport alternative, precum bicicletele sau mersul pe jos, și să se reducă traficul în oraș. Scopul este de a face orașul mai sustenabil și mai prietenos cu mediul, pentru a avea calitatea vieții cetățenilor și pentru a reduce poluarea."

Întrebare: "Inclusiv rezidenții unui oraș vor plăti pentru intrarea și ieșirea dintr-un oraș de 15 minute?"

Răspuns Chat GPT:

"Da, inclusiv rezidenții unui oraș vor plăti pentru a intra și ieși din orașul respectiv, chiar și pentru perioade de 15 minute. Acest lucru depinde de politicile fiecărui oraș în parte, iar unele orașe ar putea să aplice reduceri sau să ofere abonamente pentru rezidenții lor."

Întrebare: "Conceptul orașului de 15 minute încalcă drepturile și libertățile omului, în special libertatea de mișcare?"

Răspuns Chat GPT:

"Nu cred că conceptul orașului de 15 minute încalcă drepturile și libertățile omului, inclusiv libertatea de mișcare. Scopul acestui concept este de a crea comunități locale, unde oamenii pot afla tot ceea ce au nevoie într-un timp scurt și fără a fi nevoie să călătorească departe. În aceste comunități există o varietate de servicii și facilități, cum ar fi magazine, școli, locuri de muncă și timpi scurți de deplasare între aceste locații. Acest concept ar trebui să încurajeze oamenii să iasă din case mai des, să își petreacă timpul în oraș și să își cunoască vecinii. Prin urmare, nu cred că se încalcă drepturile și libertățile omului, inclusiv libertatea de mișcare, ci dimpotrivă, se încurajează o viață mai activă și implicare locală."

Întrebare: "Cine impune țărilor conceptului orașului de 15 minute?"

Răspuns Chat GPT:

"Conceptul orașului de 15 minute nu este impus de nicio entitate guvernamentală sau internațională. Acesta a fost propus inițial de Carlos Moreno, profesor la Universitatea Sorbonne din Paris, în 2016, ca o soluție la problemele de mobilitate, poluare și accesibilitate din marile orașe. Ideea sa răspândit rapid în rândul comunelor, orașelor și guvernelor care caută să dezvolte infrastructura într-un mod durabil și echitabil pentru locuitorii lor."

PS. Aici prostia artificială minte! României, de exemplu, acest concept este impus de către UE, prin PNRR.

Deci, stăpănii guvernelor plănuiesc încălcarea libertății de mișcare a oamenilor, libertate dobândită la naștere și prevăzută inclusiv în Constituție. Atunci, de ce ecologiștii lui pește (falșii ecologiști) neagă acest lucru?

Răspuns: pentru că așa au primit ordin de la stăpănii lor ce-i finanțează.

PS: Stați în închisoare! Salvați planeta!

Sursa postării:

https://www.facebook.com/paulin.andrei.7/posts/pfbid0sRLrR3x8W3G6VozynooDmFbcYwfBH5SjmwjdxrGFwhBg3o8DMdqzhEgfW8HjDr3rl

Acest manifest a fost distribuit în zece mii de exemplare poporului, în speranța că va contribui la ridicarea conștiinței publice, chemate să lupte pentru păstrarea libertății și autonomiei personale, puse în pericol de astfel de „inițiative” ale conspirației globaliste.

Cei ce puteți face mai mult, sunteți invitați să o faceți acum. Mai târziu nu va mai fi posibil și nu va mai conta.

Lupta pentru libertate este in plină desfășurare și trebuie neapărat să o câștigăm!

În anul 2020, s-a dat startul programului Agenda 2030, cunoscut ca Marea Resetare, un plan conceput de oculta mondială globalistă, reprezentată vizibil de către pretinsul Forum de la Davos, o organizație criminală care a acaparat toate guvernele lumii, de Organizația Mondială a Sănătății, de Bill Gates, Klaus Schwab, Elon Musk, Antony Fauci și alții, pentru a depopula în mare parte planeta până în 2030, urmând ca cei care vor supraviețui să fie transformați din oameni în organisme biotehnologice, conectate la internet și conduse de un centru de control.

Prima etapă a acestei crime planetare a fost pretinsa pandemie de Covid, în care, sub pretextul unui virus, a cărui existență nu a fost demonstrată medical până acum, întreaga planetă a fost obligată să poarte măști, să stea închisă și să se injecteze cu un vaccin ucigaș, care, dacă nu te omoară, îți introduce în trup nanoboți, care vor ajuta la cablarea creierelor la internet și la manipularea mentală a celor vaccinați. Plandemia a fost un exercițiu de obediență și înspăimântare a populației, nimic mai mult.

A doua etapă este minciuna „schimbărilor climaterice”, în care, sub pretextul încălzirii globale, se dorește deposedarea noastră de toate avuțiile, de mașinile noastre, de casele noastre, de căldura din căminele noastre, de electricitate, de tot ce avem. Pentru aceasta s-a creat un război în Ucraina, în numele căruia ni se cere să renunțăm la tot, dându-se vina pentru greutăți pe acest război. Nu există nicio încălzire globală, iluzia acesteia fiind realizată prin manipularea climei prin chemtrailuri, programe speciale, prin rapoarte științifice mincinoase, prin tembelizor.

A treia etapă vizează pretinsa digitalizare, adică controlul total asupra persoanei noastre, prin crearea unei pretinse identități digitale, prin transferarea tuturor serviciilor publice pe internet, prin crearea unui profil biometric pentru fiecare.

Una dintre cele mai importante componente ale digitalizării este dispariția banilor cash și înlocuirea lor cu bani electronici, digitali, controlați de bănci, care aparțin celor ce au creat această dictatură.

Foarte mulți oameni s-au lăsat păcăliți de banii digitali, crezând că le e mai ușor să facă plăți, e mai greu să li se fure și, mai ales, pentru că primesc tot felul de pomeni de la stat, toate digitale (pe carduri), pentru ca să abandoneze banii fizici.

Abandonarea banilor fizici, cash, va însemna pierderea totală a independenței noastre financiare, pentru că în acea clipă toți banii din lume vor fi controlați de criminalii autori ai acestui plan, care ni-i vor da numai dacă facem ce spun ei: dacă suntem de acord cu ce cer ei de la noi, dacă ne injectăm, dacă acceptăm cipuri electronice în trup etc.

Dacă și aceste etape reușesc, se urmărește conectarea tuturor la internet și mutarea întregii populații în orașe uriașe, în care să fie supravegheați nonstop. Pe tot parcursul procesului, care trebuie să dureze până în 2030, se dorește ca 90 % din populație să fie ucisă, prin vaccinuri, prin foamete indusă, prin frig, prin război etc.

Toate aceste informații le puteți accesa direct pe Youtube, unde le puteți auzi direct din gura lui Klaus Schwab, a lui Bill Gates și, mai ales, a „profetului” acestei crime planetare, demonizatul Noah Yuval Harari, care spune deschis tot ce am afirmat noi aici.

Ce e de făcut?

În primul rând, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, să abandonăm stilul de viață consumerist, păcătos, pe care îl ducem de generații, să ne pocăim, să trăim creștinește, să postim, să ne rugăm, să ne spovedim și împărtășim, să luptăm pentru ca Biserica noastră să nu fie înghițită de erezia ecumenistă, refuzând să acceptăm că ar mai fi „biserici” în afara Bisericii noastre Ortodoxe, cum afirmă ereticii ecumeniști.

În al doilea rând, trebuie să încetăm să mai ascultăm minciunile de la tembelizor și să mai credem ce se spune acolo. Televiziunile sunt principala armă de îndobitocire a populației. Trebuie să renunțăm la tembelizor și să ne informăm de la puținii oameni pe care Dumnezeu i-a lăsat să ne spună adevărul, în această epocă de minciună generalizată, alegându-i și pe aceia cu grijă.

În al treilea rând, trebuie să refuzăm să executăm orbește ce ne spune conducerea, prin legi care ne distrug viețile: vaccinarea obligatorie, eliminarea banilor cash, taxe pe dioxid de carbon, interdicțiile de circulație, întreruperi de curent electric, renunțarea la case, la mașini, distrugerea minții copiilor în școli, prin educație sexuală, marxistă, ecologie, lgbtq etc. Când o lege este făcută cu scopul de a ne distruge sau subjuga, nu poate fi respectată, ci trebuie contestată în instanță sau prin proteste publice legale. Este cazul să conștientizăm că ceea ce noi numim statul român a ajuns o simplă marionetă în mâna organizațiilor criminale globaliste.

În al patrulea rând, trebuie să fim gata să ne apărăm viața și avuția prin proteste masive, dar pașnice și legale, în stradă, prin acțiuni în instanță și prin refuzul de a face ce ni se cere, dacă se urmărește distrugerea și subjugarea noastră. Când vom vedea că în stradă sunt patrioți care luptă pentru libertate și pentru viață, trebuie să ne adăugăm lor, nu să îi lăsăm singuri și să ne uităm la ei pe Facebook.

În al cincilea rând, trebuie să refuzăm cu strictețe să ni se ia banii fizici și să ne dea aplicații, cipuri, carduri. Dacă vor reuși asta, depozitele bancare vor fi pe termen scurt, ca să nu mai putem economisi și să fim mereu sclavi!

Nu în ultimul rând, se cuvine să înțelegem că dacă nu ne trezim măcar acum să luptăm pentru libertate, împotriva dictaturii care a început, nu vom mai avea nicio șansă. Dacă ne temem pentru viața noastră, pentru poziția la serviciu, pentru rate etc. ne temem de pomană, pentru că în câțiva ani ne vor lua tot, dacă nu luptăm să ne apărăm.

Ziua în care Dumnezeu va veni să judece lumea o știe numai El și ne-o va arăta la momentul oportun și nouă. Nu se cuvine să ne pierdem timpul în discuții apocaliptiste inutile, în lamentări și în mentalitatea că „nu se mai poate face nimic”.

Dacă Dumnezeu îi va permite spurcatului antihrist să intre în lume în această generație, pe noi trebuie să ne găsească luptând contra lui și a slugilor lui, nu văicărindu-ne și căutându-ne scuze copilărești pentru a nu lupta pentru viața noastră și a copiilor noștri.

Dacă ne temem de reprezentanții globalismului, care sunt niște simpli oameni, cum vom avea curajul să înfruntăm iadul pe pământ și pe antihristul său, dacă vor veni în epoca aceasta? Nu ne mințim oare pe noi înșine, dacă, în loc să luptăm, ne ascundem?

Cu noi este Dumnezeu!

Deșteaptă-te, române!

Pe aici nu se trece!

Sursa articolului: https://www.marturisireaortodoxa.ro/refuzati-banii-digitali-nu-acceptati-eliminarea-banilor-cash/

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. (Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 10, Versetul 23 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=10)

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos nu se referă la sfârşitul lumii, ci la dărâmarea Ierusalimului şi a templului (profeţită de Iisus în Mt 24, 1-2), eveniment ce avea să se petreacă în anul 70.

În dialogul purtat în Arătarea Mântuitorului la doi copii - Poruncile și Proorocirile vremurilor de pe urmă, Domnul nostru Iisus Hristos le spune copiilor:

Voi, însă, uitaţi-vă mai bine la Mine, ca să mă ţineţi minte şi să nu vă încurcaţi şi, din greşeală, să semnaţi şi să primiţi pecetea de subjugări a antihristului, deoarece el va veni în veşmintele Mele, şi va face în faţa poporului minuni diavoleşti, şi va urca pe prestolul sfântului lăcaş, şi va impune să i se zugrăvească icoană, şi va cere ca acestei icoane sa i se închine şi să o creadă, deoarece el va face ca icoana să vorbească şi să se mişte prin sugestionare diavolească. El se teme de Cruce, va ridica prigoană asupra Crucii. La început va-fi pecetea comunistă – steaua cu cinci colţuri. Să n-o primiţi! Aceasta e doar începutul necazurilor. Va veni timpul când tare vor fi prigoniţi acei credincioşi care vor refuza să primească pecetea antihristului pe mână sau pe frunte şi să se închine chipului său. Aceşti oameni nu vor putea nici cumpăra, nici vinde, neavând pecete. Nu vor putea merge dintr-un oraş în altul şi nici dintr-un, sat în altul. Lor li se va lua şi apa şi hrana. Mai întâi se va cere semnătura, iar celor ce vor semna li se va aplica pecetea antihristului. Şi cine o va primi nu va fi iertat nici acum, nici în veacul viitor. Înainte de întronarea antihristului, va avea loc un război mondial. La începutul împărăţiei sale, antihrist va captura în mâinile sale toate lăcaşurile sfinte şi lavrele, în afara mănăstirii Poceaev. Lavrele şi lăcaşurile vor fi deschise de către antihrist, însă ele nu vor avea binecuvântarea Mea, şi intrarea în ele nu va fi îngăduită, deoarece ele vor fi conduse de antihrist.

Orașul de 15 minute asta înseamnă:

• ca să locuiești aici trebuie să ai pecete;
• nu vei putea merge dintr-un oraş în altul şi nici dintr-un sat în altul;
• nu va fi apă şi hrană,
• fără Biserică, fără frați și surori,
• și multe alte necazuri vor fi.

Discursul diavoulului este întodeauna mincinos și înșelător - el vorbește mai întâi de progres, despre avantaje și binefaceri ca să te atragă mai întâi în cursa lui ca mai apoi să te pierzi singur în păienjenișul lor și să nu mai ai nicio scăpare și ieșire.

Dacă cercetezi media oficială vei vedea cum slugile diavolului promovează la superlativ conceptele de economie circulară, oraș de 15 minute, tehnologie 5g, internetul lucrurilor, inteligența artificială, vaccinarea obligatorie, microciparea, egalitatea de gen, multiculturalism și corectitudine politică și multe altele.

Diavolul, întodeauna, dar absolut întodeauna, schimbă regulile în timpul jocului - adică: după ce îți vorbește prin reprezentanții săi despre cât de minunată este a 4-a revoluție industrială (sau marea resetare - așa cum i se mai zice), v-a modifica pe parcurs regulile si metodele de implementare ale lor.

Luați de exemplu campania de vaccinare anti-covid-19:

• inițial au spus că vaccinarea nu este obligatorie;
• iar mai apoi au făcut presiuni pentru vaccinare obligatorie;
• mai întâi au spus public că vaccinul este sigur și eficient;
• apoi au zis că ai nevoie și de înțepătura de booster;
• apoi au zis că te protejează de formele grave de covid;
• apoi au zis că dacă te-ai vaccinat, poți să faci covid, dar supraviețuiești;
• apoi au zis că există efecte adverse dar care trec și nu sunt permanente;
• apoi au zis că un efect advers la vaccin poate fi și decesul (moartea nu mai trece);
• apoi au recunoscut că vaccinul a provocat mai multe decese decât a provocat virusul;
• și lista v-a continua cu siguranță.

La fel, dar absolut la fel, va fi și cu orașul de 15 minute - să nu ne amăgim, să nu ne mințim.

Cum vom putea scăpa de toate acestea?.. Răspunsul îl dă tot Hristos:

Cine va răbda în numele Meu acela va fi mântuit, iar cine se va lepăda de Mine şi va primi pecetea antihristului, pe acela Eu nu-l voi ierta nici în această viată, nici în cea viitoare.

Citiți cu atenție și recitiți profeția de mai jos - aici se explică tot - oricât de orbi am fi, putem înțelege absolut tot deoarece o parte din cele spuse în această profeție s-au împlinit iar restul se vor adeveri cât de curând.

Arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în anul 1926, la 30 iulie, ora 8 dimineaţa, în apropierea Kievului, între satele Demidovo şi Gledovka la doi copii: Nicolae, de 11 ani (Nicolae Maximovici Kuprenko), şi Emilian, de 14 ani (Emilian Ivanovici Feşcenko).

Cu o săptămână înainte de aceasta, la 24 iulie, în noaptea dinspre duminică, Mântuitorul i S-a arătat în vis lui Emilian şi i-a spus: -Tu Mă vei vedea în realitate împreună cu alt băieţel. Să nu vă speriaţi!

Tot atunci El l-a blagoslovit arhiereşte, cu ambele mâini şi, întorcându-se către Răsărit, s-a făcut nevăzut. Emilian a început să se roage în vis, însă a fost trezit de către stăpân.

Peste o săptămână, la 30 iulie, aceşti ciobănaşi îşi mânau vitele pe imaş şi au făcut cunoştinţă, asta părând a fi o simplă întâmplare. Era ora 8 dimineaţa şi ei se pregăteau să dejuneze, când dintr-odată a străluminat puternic un fulger.

Emilian s-a gândit: -Oare de ce o fi strălucit atât de puternic fulgerul?

Nicolae a spus: -Probabil va ploua!

Însă Emilian a continuat: -De unde să plouă, dacă pe cer nu e niciun nor şi nici boare de vânt?

La aceasta, Nicolae a zis: -Atunci, cine poate şti ce se mai poate întâmpla aici.

După ce-şi spuse nedumerirea, peste câteva clipe, dinspre Apus, cerul a devenit dintr-odată roz şi a apărut o cruce mare strălucind ca soarele, al cărei vârf se sprijinea sus pe nori, iar partea de jos era postată, de asemenea, pe un nor, la vreo doi arşini deasupra pământului. Crucea, cu tot cu barele transversale, avea lăţimea de un arşin şi jumătate. Din partea de sus a Crucii s-a arătat un Om, care stătea ca şi răstignit. La început Crucea cu Omul s-a arătat de departe, cam la vreo jumătate de verstă, apropiindu-se mai apoi de copii.

Nicolae, văzând apropierea Crucii strălucitoare, s-a speriat şi i-a vorbit lui Emilian: -Să fugim, nu-i lucru curat!

Însă Domnul l-a oprit, spunându-i: -Nu, Eu sunt curat!

De această dată, copiii au înlemnit, nefiind în stare să se urnească din loc.

Ei şi-au revenit şi şi-au dat seama că acesta este Insuşi Domnul Iisus Hristos -Mântuitorul lumii.

El stătea învăluit de o aureolă minunată şi de o frumuseţe de nedescris. Faţa Sa Dumnezeiască nu putea fi văzută, El strălucea mai luminos ca soarele şi mai alb ca zăpada. Atotputernicia Lui era de necon­ceput. El iradia o putere binefăcătoare şi o mireasmă cerească. Când Mântuitorul vorbea, din gura Sa apărea o văpaie de foc, vocea Sa răsuna peste întreg universul. Deasupra purta o haină azurie, răsfrâptă peste umărul stâng, iar sub ea veşminte de culoare roz. În mâna stângă ţinea de partea de jos Evanghelia deschisă, iar dreapta o ridicase pentru binecuvântare. Deasupra capului Mântuitorului se vedea un triunghi asemănător literei A.

Mântuitorul era încconjurat de un preafrumos curcubeu cu șapte culori, care-şi revărsa capetele de ambele părţi ale Lui, în jos, până la norii care susţineau Crucea. El stătea în toată măreția Sa înconjurat de curcubeu. Deasupra triunghiului erau mai mulți Heruvimi, în părţi, doi îngeri, iar împrejur – îngeraşi:

– Copii, nu vă fie teamă de Mine şi nu plecaţi. Eu sunt Iisus, Domnul Dumnezeul vostru, Mântuitorul lumii, Fiul Dumnezeului cel viu, Care trăieşte în ceruri. Eu am venit să vă spun porunca Mea. El a început să le vorbească copiilor încet-încet, dar sonor ca şi pentru întreg universul: – Să piară toţi desfrânaţii, beţivii, profanatorii, fumătorii, spurcaţu de gură, hulitorii lui Dumnezeu, cei care neagă Crucea (nu poartă cruce la gât; de cruce se ruşinează baptiştii şi alti sectanţi). Păcătoşii să fugă de la faţa Mea, iar cei drepți să se veselească înaintea Domnului!

Îndată după aceste cuvinte, Îngerii au început să cânte Sfinte Dumnezeule… Partea dreaptă cânta „Sfinte Dumnezeule”, cei de la poalele Crucii până sus cântau „Sfinte Tare”, iar „Sfinte rară de moarte” şi restul cântau toţi împreună. După ce Îngerii au terminat cântarea, Domnul a spus:

– Copii, în lume sunt mulţi oameni, dar nu toţi sunt ai Mei. Foarte puţini, sunt cei care, Mă ascultă pe Mine şi învăţătura Mea, Sfânta Evanghelie, iar o mare parte s-a dedat diavolului şi se supune duhului său necurat, căruia i s-au dat de bună voie. În Sfântul Meu Sinod a pătruns dezbinarea în preoţime: preoţi răzvrătiţi, ucrainieni (probabil se are în vedere biserica ucraineană „samosveatnai), ”jivişti” şi alţi asemenea preoţi – eretici duc poporul spre pierzanie, iar dreapta preoţime îl duce în Împărăţia lui Dumnezeu.

În continuare, Mântuitorul a spus:

– Copii, mă vedeţi pe Mine? Uitaţi-vă bine la Mine, pentru că chipul Meu să vă rămână în amintire şi în case, şi Eu voi pomeni în Împărăţia Mea până într-a şaptea generaţie neamul vostru credincios. Mergeţi acum la preotul Meu ortodox şi spuneţi-i să săvârşească slujba de noapte şi Liturghia.

Acum îngerii au început să cânte: – ”Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui”. Şi iarăşi îngerii au continuat: „Ţie Îţi cântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne”. Şi Îngerii nu-şi încetau frumoasele cântări: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”, „Ca pre împăratul”, ,,Heruvicul” -până la sfârşit. Pe urmă cerul s-a deschis parcă, iar norii s-au împrăştiat şi Mântuitorul a coborât cu Puterile Sale cereşti şi a spus:

– Vai şi amar va fi ucraineenilor, mitropoliţilor şi arhiereilor renovatori şi ”jivişti”, instigatorilor şi ereticilor. Preoţimea nu va fi iertată nici acum nici în veacul ce va veni. Cei mici (mirenii) vor fi iertaţi, dacă se vor pocăi. Însă îi voi pedepsi dacă s-au abătut de la credinţa ortodoxă şi dacă sfâşie veşmintele Mele şi Sfânta Mea Biserică Apostolească! Înainte de întronarea antihristului, voi trimite nevăzut îngerii Mei în ajutor oamenilor şi-i vor înscrie numele robilor Mei în cartea vieţii şi vor pune Sfânta Pecete pe fruntea lor, a celor care vor avea pe frunte Frica lui Dumnezeu! Voi, însă, uitaţi-vă mai bine la Mine, ca să mă ţineţi minte şi să nu vă încurcaţi şi, din greşeală, să semnaţi şi să primiţi pecetea de subjugări a antihristului, deoarece el va veni în veşmintele Mele, şi va face în faţa poporului minuni diavoleşti, şi va urca pe prestolul sfântului lăcaş, şi va impune să i se zugrăvească icoană, şi va cere ca acestei icoane sa i se închine şi să o creadă, deoarece el va face ca icoana să vorbească şi să se mişte prin sugestionare diavolească. El se teme de Cruce, va ridica prigoană asupra Crucii. La început va-fi pecetea comunistă – steaua cu cinci colţuri. Să n-o primiţi! Aceasta e doar începutul necazurilor. Va veni timpul când tare vor fi prigoniţi acei credincioşi care vor refuza să primească pecetea antihristului pe mână sau pe frunte şi să se închine chipului său. Aceşti oameni nu vor putea nici cumpăra, nici vinde, neavând pecete. Nu vor putea merge dintr-un oraş în altul şi nici dintr-un, sat în altul. Lor li se va lua şi apa şi hrana. Mai întâi se va cere semnătura, iar celor ce vor semna li se va aplica pecetea antihristului. Şi cine o va primi nu va fi iertat nici acum, nici în veacul viitor. Înainte de întronarea antihristului, va avea loc un război mondial. La începutul împărăţiei sale, antihrist va captura în mâinile sale toate lăcaşurile sfinte şi lavrele, în afara mănăstirii Poceaev. Lavrele şi lăcaşurile vor fi deschise de către antihrist, însă ele nu vor avea binecuvântarea Mea, şi intrarea în ele nu va fi îngăduită, deoarece ele vor fi conduse de antihrist.

Şi Domnul a mai spus:

– Iar cei care voiesc să trăiască în mănăstiri şi în pustnicie trebuie să rabde şi să nu se mâhnească, pentru că, dacă pe pământ nu vor ajunge să primească călugăria sau alte ranguri, atunci Eu în Impărăţia Mea îi voi împodobi în preafrumoase veşminte şi le voi da multă slavă. După războiul mondial, se va întrona antihristul. Voi, copii, propovăduiţi ceea ce v-am spus. Nu vă temeţi de nimeni niciodată, cu toate că veţi fi persecutaţi, închişi în temniţe. Nu vă temeţi să le transmiteţi lumii din om în om. Pentru că în Împărăţia Mea voi veghea ca lumea să fie avertizată şi să nu cadă în cursa minciunii. Eu preîntâmpin lumea că degrabă va veni înşelătorul. Va face minuni cu atâta vicleşug, încât va urni stele de pe cer şi-i va înfricoşa pe toţi, va zbura prin aer, ca o pasăre. La început va părea paşnic, îi va susţine pe cei săraci, pe nevoiaşi, distribuind ajutoare bogate, înşelându-i astfel pe cei care cred în Dumnezeu. Toţi îl vor îndrăgi, îl vor asculta şi vor crede în el, dar această încercare va fi îngăduită pentru puţin timp. Voi, însă, trebuie să convingeţi, pe cât e posibil, lumea să nu primească niciun fel de pecete şi, de asemenea, să nu semneze. Odată cu întronarea lui antihrist, vor veni timpuri grele, aşa încât oamenii vor căuta să moară şi nu vor putea. Din cauza recoltei proaste, va fi o mare foamete. Pâinea şi toate mărfurile vor fi în mâinile lui. Fără pecetea lui nu se va da nimic, şi, pentru greşelile lumii şi pentru că s-au lepădat de Mine, cerul se va închide pe trei ani; nu va fi ploaie, iar pământul va fi bântuit de o secetă atât de mare, încât vor seca şi izvoarele râurilor. Lumea va cădea în mare necaz. Vor fugi de la Apus spre Răsărit în căutarea hranei, însă nu o vor găsi nicăieri. Peste tot va fi arşiţă şi molimă. Antihristul va emite un ordin prin care va interzice oamenilor să meargă dintr-un oraş în altul şi dintr-un sat în altul, să poarte cruce, să-şi facă semnul crucii, să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu. Va ordona să fie scoase crucile de pe Iăcaşele sfinte, să se interzică slujirea în biserici, iar în interiorul lor să se deschidă teatre şi alte aşezăminte de defăimare a lui Dumnezeu. Atunci nu va iubi fratele pe frate şi-l va preda morţii şi între rude vor fi vărsări de sânge. Cine va răbda în numele Meu acela va fi mântuit, iar cine se va lepăda de Mine şi va primi pecetea antihristului, pe acela Eu nu-l voi ierta nici în această viată, nici în cea viitoare. Trebuie să fiţi vigilenţi, pentru că vor apărea mulţi antihrişti, care vă vor chema să-i urmaţi – ”veniţi, cu noi este Hristos!” Nu-i credeţi!!! Vor apărea lupi în piei de oaie, dar toţi aceşti vânători vor fi daţi pierzaniei. Toate bisericile, în afară celei de la Poceaev, vor fi închise, iar celor care vor alege să trăiască viaţă monahală în mănăstiri ortodoxe nu li se va permite. Aceştia va trebui să rabde, pentru că mănăstirile ortodoxe vor fi desfiinţate. Pe aceştia Eu îi voi apăra şi, pentru răbdarea lor, îi vor acoperi în veşmintele Mele şi în toată puterea Ierusalimului Meu! Când va veni antihristul, soarele se va stinge şi luna nu va mai lumina, puterile cerului se vor clătina, însă împărăţia antihristului va avea destulă lumină electrică peste tot, şi în biserici. Şi nenorociţii oameni i se vor închina lui ca unui dumne­zeu, aprinzând înaintea chipului său lumânări. Iar cei care vor refuza vor fi închişi în temniţe, chinuiţi prin foame, puşi în ţeapă, ori vor fi supuşi altor chinuri. Însă chinurile vor fi atât de mari, încât să le poată suporta credincioşii în Domnul, iar unii nici nu le vor simţi, pentru tăria credinţei lor. Îngerul lui Dumnezeu îi va întări şi-i va împărtăşi cu Sfintele Taine ale lui Hristos -în timpul domniei lui antihrist jertfa fără de sânge va fi oprită şi credincioşii nu vor avea unde se împărtăşi. Chiar înainte de venirea lui antihrist, la Lavra Peşterilor, în partea stângă a marii biserici vor fi scoase Crucea şi Marele prestol şi va fi deschisă o casă mondenă („urâciunea pustiirii”). Atunci icoana Adormirii Maicii Domnului va fi ridicată de Îngeri şi dusă în ceruri, la Prestolul Slavei, şi atunci va apărea antihristul, iar oamenii, uitând de adevăratul Dumnezeu, îi vor pregăti drumul şi-l vor întâmpina.

Şi Domnul a spus:

-Rugaţi-vă în fiecare zi dimineaţa, seara şi de la ora 12 noaptea până la ora unu. Cerurile se vor deschide, rugăciunea celor ce se roagă va ajunge la Prestolul Meu – întotdeauna o voi primi. Mergeţi cât mai des la biserică, mărturisiţi-vă, împărtă­şiţi-vă cu Sfintele Taine ale lui Hristos! Pe timpul antihristului vor fi mari vărsări de sânge şi credincioşii vor suferi nespus. Împărăţia antihristului va ţine 42 de luni. Domnul va veni să judece lumea la miezul nopţii şi, din această cauză, vegheaţi în aceste ceasuri, pentru că timpul venirii Mele nu-l cunosc nici Îngerii. Şi, încă, mai spuneţi poporului să se împărtăşească, pentru că Jertfa fără de sânge va fi oprită. După ce vor primi pecetea lui antihrist, acei oameni vor fi loviţi de necazuri nespuse şi de dureri cumplite, vor plânge amar şi vor căuta moartea, însă n-o vor găsi. Ei vor striga: -,,O, munţilor, cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de la faţa lui Dumnezeu!”

Dumnezeu a spus:

– Iată, în curând, în curând voi veni să judec lumea. Spune­ti-le! Las’ să se căiască toţi desfrânaţii şi preadesfrânaţii; dacă se vor căi, vor fi iertaţi. Pe eretici şi aţâţători nu-i voi ierta. A mai rămas puţin timp, în curând voi veni, păcatul şi nelegiuirile voastre au ajuns până la cer. Copii, spuneţi lumii că Eu M-am arătat vouă, pentru că sunt nevoit să avertizez lumea, căci în ultima vreme se împietreşte şi se răceşte inima oamenilor. Nu mai cred în Dumnezeu, în Legea Lui, ca înaintea potopului. Toţi învăţaţii strigau: ,,Nu există Dumnezeu, este doar Natura!” V-ați lăsat de sfintele Mele sărbători, le-aţi ales pe ale voastre şi vă închinaţi la idoli. Ca şi poporului israelitean, le-am dat voie în pustie să asculte înţelepţii, că nu-i Dumnezeu. Este Dumnezeu, Atotputernic, Atotţiitor, Neajuns, Care cu cuvântul Său a creat lumea văzută şi cea nevăzută. Pentru că Eu sunt Creatorul întregului Univers şi-l voi cârmui în veacul veacurilor. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, cu toate că antihristului i se va îngădui atunci să domine asupra lumii pentru păcatele ei. El va porni prigoană asupra Bisericii, şi ea se va ascunde de el se va retrage în pustie, însă, după cum Eu am înviat a treia zi, la fel şi Biserica mea va învia şi va dăinui în veacul veacurilor. Vă spun tuturor: pocăiţi-vă!!! Eu voi primi pocăinţa voastră, pentru că a mai rămas foarte puţin timp de trăit. Timpul cel mai greu: degrabă, degrabă voi veni să judec lumea!!! Pe toţi păcătoşii, desfrânaţii, preadesfrânaţii, beţivii; huli­torii, care calcă în picioare Sfânta Mea Cruce, se ruşinează să o poarte, nu cinstesc sărbătorile Mele, posturile rânduite de Sfânta Biserică nu le respectă, asemenea baptiştilor şi hulitorilor (spurcaţi la gură). Pe toţi pacătoşii îi voi arde în Focul Gheenei.

Domnul a încheiat Porunca Sa şi a dat Sfânta Evanghelie la doi Îngeri, i-a binecuvântat şi a spus:

– În acel loc (în care M-am, arătat vouă), în amintirea arătării Mele, să fie înălţată o Cruce şi o icoană în chipul în care M-am arătat vouă, pentru închinarea lumii.

S-a îndreptat spre Răsărit şi treptat a dispărut după nori. Tot atunci au dispărut toţi Îngerii, însă cântarea lor s-a mai auzit mult timp. Sonoră la început, ea se stingea pe măsură ce se îndepărta.

Copiii-păstori au înştiinţat preotul ortodox din Demidovka despre arătare şi au spus despre porunca Mântuitorului. El a oficiat slujba de priveghere şi Dumnezeiasca Liturghie. Vestea despre arătarea Mântuitorului şi despre toate cele spuse de către El s-a răspândit fulgerător printre credincioşi. A fost făcută o Cruce şi, în taină, de administraţia locală, a fost sfinţită în biserică. Tot atunci credincioşilor li s-a spus când va fi scoasă Crucea din biserică şi dusă la locul arătării Mântuitorului. Scoaterea ei a fost stabilită pentru ora 12 noaptea. Către această oră se adunaseră peste 200 oameni. Au mai venit din satele vecine încă doi preoţi. Poporul şi preoţii se temeau de puterea locală. Credincioşii au împodobit Crucea cu flori şi coroane. Ei s-au adunat ca să se închine Domnului Sfânt în liniştea nopţii, ieşind din biserică fără lumini şi cântări. Îndată după ieşirea din biserică, preoţii şi poporul au auzit răsunând din văzduh dangăte de clopot şi cântare îngerească: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne …” Preotii sositi au întrebat cu nedumerire preotul din sat din ce cauză bat clopotele. Au întrebat şi alţi localnici. Clopotniţa era închisă, îneanu era nimeni şi, decj, nimeni nu bătuse clopotele, ci totul se auzea în văzduh, de la Ingeri. Poporul s-a adunat cu spaimă şi cutremur şi cu multă bucurie în inimă. Însoţind Crucea, ei îşi urmau calea în linişte, aruncând flori în calea Crucii. Îndată după ieşirea din sat, au aprins lumânări, iar unii purtau făclii. Ei îşi urmau calea prin câmp cântând. Iar când procesiunea s-a îndepărtat de sat, a apărut un stâlp luminos cu nor. Norul se mişca înaintea poporului, arătându-i calea. Atunci când au ajuns la locul destinat, s-a retras între nori, iar acel loc a devenit purpuriu. Şi în acel timp, din cer au început să sune clopotele, iar după ce au aşezat Crucea şi Icoana, îngerii au început să cânte: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Oamenii care însoţeau crucea credeau că nimeni în afară de ei n-a văzut nimic, însă atât procesiunea, cât şi dangătul clopotului, şi cântarea îngerească au fost auzite de către lumea care se afla în câmp în timpul nopţii şi mulţi, de frică, au fugit în sat. Crucea a fost aşezată cu multă pietate pe locul în care Mântuitorul S-a arătat ciobănaşilor.

După aşezarea crucii la locul arătării Mântuitorului, a început pelerinajul credincioşilor.

În fiecare sâmbătă veneau călugări de la mănăstirile Lavra Peşterilor şi Florovsk din Kiev pentru a sluji Te Deum-uri. Lângă Crucea înălţată se adunau la panahidă. Copiii din preajma locului aşteptau sâmbetele pentru a strânge monedele, merele şi bomboanele lăsate de către pelerini.

Renumitul pictor Krasiţki nepotul lui Şevcenko – a pictat tabloul „Ciobănaşul”. El a venit la Demidov şi a pictat pe viu chipul băiatului – păstoraş.

Timp de patru ani nimeni n-a cutezat să atingă Crucea înălţată în locul arătării Mântuitorului.

Dar în anul 1930, la adunarea celulei comsomoliste, s-a luat hotărârea de a o distruge. La început nimeni nu îndrăznea să facă acest lucru cu propriile mâini, dar s-a găsit curând unul: a legat-o cu funii, care, fiind trase de cai, au smuls-o. Se vorbeşte că nu mult după aceea a fost bătut de o mare nenorocire.

În pofida relelor care se înmulţeau tot mai mult pe pământ, harul lui Dumnezeu a cercetat aceste locuri nu o singură dată. Atunci nu toţi demidovenii au crezut că Mântuitorul S-ar fi arătat cu adevărat. Dar curând, parcă întru întărirea şi susţinerea credincioşilor, s-a arătat Maica Domnului, fapt confirmat astăzi de către locuitorii satului, martori oculari ai arătării Preacuratei. În unul din manuscrisele păstrate mărturie a arătării Mântuitorului, se vorbeşte că Domnul ar fi poruncit să fie înălţată o cruce şi la Fântâna Văduvei, care a fost săpată în satul Demidovka în anii de după revoluţie, în timpul unei secete cumplite. Atunci, în toată împrejurimea nu se găsea pic de apă şi toţi veneau Ia Fântâna Văduvei, deoarece numai acolo, din mila lui Dumnezeu, se păstrase apa. Maica Domnului s-a arătat, după cum voise Domnul, în timp ce se oficia Te Deum-ul. Ea s-a arătat dinspre răsărit la ora 8 dimineaţa. Era îmbrăcată în haine de culoarea cerului, înaintea ei era o tavă strălucitoare şi toţi cei aflaţi de faţă au văzut aceasta, dar nimănui nu i-a fost dat să vadă ce anume se afla pe tavă. Maica Domnului ţinea mâinile lăsate în jos. Lumea era îngrozită, se închina până Ia pământ şi se ruga Stăpânei. După aceasta, toţi cei care au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu s-au schimbat în bine, însă autoritătile au interzis cu severitate să se vorbească despre aceasta.

Dar cuvântul lui Dumnezeu este de nestăvilit: lumea va tăcea, iar pietrele vor cuvânta.

Oricât de mare ar fi fost pericolul, creştinii au înscris şi au păstrat preţioasele mărturii. Iar atunci când credincioşii din zilele noastre căutau locul în care S-a arătat Mântuitorul, câţiva localnici, care nu se cunoşteau între ei, au indicat unul şi acelaşi loc.

Între timp, în câmp, acolo unde S-a arătat Mântuitorul, a fost sădită livada colhozului, care creştea frumoasă şi bine îngrijită. Numai pe un sector pomii nu se puteau adapta nicicum, se piperniceau mereu şi se uscau. Acest loc de circa 5 pe 10 metri s-a acoperit cu iarbă şi flori de câmp, iar în centru, în raza a doi metri, creştea numai iarbă joasă şi stufoasă de un verde intens, care rămânea neatinsă.

Astăzi în sat mai sunt în viaţă câteva rude apropiate ale martorilor oculari Emilian şi Nicolae, care păstrează în memorie evenimentele din acea vreme.

Bătrâna Daria, în vârstă de optzeci şi doi ani, din satul Glebovka, a povestit despre soarta neobişnuită a unchiului său Emilian. EI a rămas de timpuriu orfan. Dar, în pofida vitregiilor şi greutăţilor vieţii, a crescut vrednic şi cuminte. Şi Dumnezeu a avut grijă de el, i-a dat şi hrană şi de lucru. Emilian n-a mers la şcoală până la vârsta de 14 ani şi nu putea nici citi, nici scrie. Îşi câştiga pâinea, angajându-se să pască vitele gospodariIor. Păstra mereu în inima sa cuvintele Domnului: ,,Nu vă lepădaţi de Mine”; şi el, într-adevăr, a dus cu sfinţenie numele lui Hristos de-a lungul vieţii sale anevoioase. Bolşevicii îl intimidau, obligându-l să se dezică şi să semneze o mărturie falsă prin care să nege arătarea Mântuitorului. Însă Emilian a refuzat să urmeze exemplul lui Iuda şi a fost condamnat la zece ani de detenţie. În perioada înterimiţării la Kiev, i se mai aduceau ceva produse. Ulterior, un timp nu s-a mai auzit nicio veste despre el. Se ştia doar atât că e închis undeva departe, după Urali. Iar în 1936, Emilian a fost rejudecat, adăugându-i-se încă zece ani. Şi iată, ca prin minune, suportând toate vitregiile vieţii de detenţie, după mulţi ani, s-a întors în satul natal. Şi s-a întors nu ca om simplu de lume, ci în rang de preot. În acele timpuri tulburi, în închisori erau întemniţaţi foarte mulţi arhiepiscopi, şi Emilian a fost hirotonisit chiar acolo, în detenţie. Dar „nimeni nu-i prooroc în ţara sa” - glăsuieşte un vechi adevăr. Consătenii n-au voit să-l recunoască pe Emilian drept preot şi el, mâniindu-se din această cauză, i-a comunicat nepoatei sale Daria cum că este respectat şi preţuit de mulţi oameni, care îl invită la Moscova. Se ştie că Emilian a trăit toată viaţa necăsătorit, fără familie. A slujit mai apoi în Belarus, unde voia să construiască un nou lăcaş, dar în timp ce ducea banii, în tren, în 1983, a fost jefuit şi ucis.

Soarta lui Nicolae, al doilea martor al arătării Mântuitorului, a mers pe un alt făgaş. El era dintr-o familie înstărită. Nu demult, nepotului său i-a fost restituită casa părintească, care a fost luată de către autorităţi în timpul deposedării generale. Este cunoscut faptul că Nicolae n-a putut urma poruncile Domnului. În acele timpuri de restrişte, el avea doar unsprezece ani şi părinţii, temându-se de autorităţi, i-au impus copilului să tăinuiască cele văzute. Şi copilul n-a mai vorbit niciodată despre arătarea Mântuitorului. Mulţi oameni continuau să-l întrebe, iar el continua să tacă. Ulterior, Nicolae s-a căsătorit, a avut copii, însă în 1941 a murit pe front.

Din: ”Stareții despre vremurile de pe urmă.”

Patriarhul Daniel, prin purtătorul de cuvânt de la Patriarhie, Vasile Bănescu – care nu grăiește nimic fără aprobarea patriarhului – a declarat următoarele:

Posibilitatea și dorința sărbătoririi Paștelui la aceeași dată în toată lumea creștină au rațiuni și justificări depline, rămânând un ideal absolut dezirabil, așa cum este și firesc, așa cum a fost și dorința constantă a Sfinților Părinți ai Bisericii creștine primare. Așa cum se știe (?), BOR a adoptat calendarul îndreptat de la data de 1 octombrie 1924. Nu toate Bisericile Ortodoxe au făcut-o însă (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă a Georgiei și Biserica Ortodoxă din Macedonia). Nici măcar până acum. Ceea ce ridică, desigur, o elementară întrebare: în ce constă concret valoarea fidelității față de un străvechi calendar dovedit științific ca rămas în urmă cu 13 zile? Ceea ce constituie și cauza majoră a problemei sărbătoririi Paștelui la o dată diferită în lumea creștină apuseană și răsăriteană. O problemă solubilă prin apel la rațiune, discernământ și adecvare la realitate.

Sursa acestei postări: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0AugowRBvnoLnoJaEjF374uoyDQYwZ4BkU3EZq3A2pztcwT1bfVo8A2dzjdexUtzMl&id=100084764161859

Trist a fost să vedem lejeritatea cu care și episcopul Husilor s-a lepădat de predarea Sfinților Părinți: Noul ca vechi (Paștile și calendarul).

Sfântul Ioan Damaschin este cel care ne spune că întruparea Fiului lui Dumnezeu este “cea mai mare noutate din toate noutățile și singurul nou lucru sub soare”. Dacă Nașterea lui Hristos, Crăciunul, este noutatea absolută, de ce vrem ca Paștile, Învierea Sa, să rămână atașate de vechiul “absolut” al calendarului? Tot ceea ce este de la Hristos este înnoitor și se înnoiește permanent. Inclusiv Tradiția este înnoitoare și dinamică, având permanent legată de ea fidelitatea credinței față de propriile rădăcini ale adevărului și ale autenticității. Lumina sfântă va veni și “pe nou”, pentru că vine de la Hristos, noutatea absolută, nu de la calendarul pe vechi. Mai mult, lumina din noaptea de Paști dintr-un sat izolat din Vaslui, care sigur nu are aeroport, este la fel de sfântă ca şi cea care vine pe avion de la Ierusalim. Și cred cu tărie că va fi la fel de înnoitoare ca și aceea, pentru că Paștile cel adevărat, așa cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este săvârșirea Euharistiei, Hristos euharistic, Lumina lumii. Bonus. O întrebare pentru “cei încremeniți în proiect”: de ce de Crăciun preferăm să fim cu “noul”, iar de Paști vrem cu tot dinadinsul să fim cu “vechiul”? Doar este Același Hristos, noutatea absolută.

Sursa acestei postări: https://www.facebook.com/photo?fbid=236268058912137&set=a.236268088912134

Comentariu Ortodoxia.RO:

Soluția la această problemă ne-o dă Părintele Ioan Istrati care ne îndeamnă să ne rugăm pentru posedații care vor un alt calendar schismatic.

Mă cuprinde o enormă durere și o nesfârșită milă față de cei ce își vând credința adevărată în schimbul banilor, a brunch-urilor buffet suedez și a fonfănelilor teologale docte. Ei își pierd mântuirea prin asta. Dar nu sunt sigur că ei cred cu adevărat în viața veșnică, în răsplătirea fiecăruia, în judecata lui Dumnezeu. Este absolut îngrozitor pentru un om, ca el să își vândă veșnicia în schimbul unui post călduț, al unei măriri vremelnice, al unor zorzoane aurii. E eșecul total, e tragedia absolută. De aceea trebuie să nu ne oprim din plâns și din rugăciune pentru ei. Biserica lui Hristos are drept Stăpân pe Hristos cel Înviat, nu vreun om oarecare putred și muritor. Și Duhul Sfânt e Supraveghetorul - Episkopos (gr.) în Biserica lui Hristos. De aia niciodată, dar absolut niciodată Biserica lui Hristos nu a devenit a vreunui împărat, patriarh, general. Pentru că Duhul a sfărâmat toate umflările de sine ale puternicilor vrednici de plâns. Cerul, sinaxarul și calendarul sunt pline de sfinți care au luptat pentru Adevăr. Care și-au dat viața apărând credința, nu unind-o cu cei care s-au despărțit de ea. La sinodul vânzării de la Florența, își amintește cineva de turma bleagă de semnători docili ai documentului? Se roagă cineva în univers lor? Nu, ci Sfântului Marcu al Efesului care s-a înverșunat întru adevăr. Știe cineva de miile de episcopi aflați în erezie în timpul Sfântului Maxim Mărturisitorul, care rămăsese ultima mlădiță a adevărului diotelist? Se roagă cineva lor vreodată? Nu. Iar teologia cerească, genială a lui Maxim nu are egal în mileniul lui. Și îngerii se minunează de ce-a putut gandi omul acela zdrobit, fără limbă si fără mâna dreaptă, tăiate de slugile celui viclean. Scopul Bisericii, firea ei de Trup al lui Hristos și Popor al lui Dumnezeu e să rodească sfinți. Are cineva iluzia că va deveni sfânt vreun sincretist, iubirist, vreun relativist misionar, vreun titan al diplomației roditoare de fals, vreun avocat al concesiei cu minciuna, vreun ambasador al compromisului, vreun stilat arbitru al eleganței elitiste? Lumea dă buzna la mormântul Părintelui Cleopa, Arsenie de la mare, Proclu și alți părinți simpli dar pătrunzători prin sfințenia lor, fără compromisuri dar cu multă rugăciune. Ăștia devin sfinți, sau mai degrabă sunt deja. La un examen universitar, am avut în comisie un mare profesor, un pionier în branșa lui, un venerabil deschizător de drumuri. În discursul meu, tot accentuam cuvântul "ortodox". Marele profesor mi-a atras atenția la sfârșit să o las mai moale cu cuvântul "ortodox" și să folosesc termenul "creștin". A zis: trebuie să lăsăm înverșunările confesionale și să adoptăm un limbaj larg, inclusiv, diplomatic, mai ales în mediul academic. Am plecat capul în fața sfatului marelui profesor. În gând îmi răsărise întrebarea: ar putea vreun Sfânt Părinte din univers să zică așa ceva? Sau Sfinții Părinți și-au dat viața pentru Adevăr, pentru dogma mântuitoare, pentru exprimarea ortodoxă exactă a credinței. Peste vreo șase luni am mers la mormântul marelui dascăl și am lăcrimat. La ce folosește lumea asta, dacă pierzi Adevărul? Dumnezeu ne iartă la infinit, numai să cerem iertare plângând.

Sursa acestei postări: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10160625552926101&set=a.10152410492686101

Citiți: Profeția Sfântului SERAFIM DE SAROV despre SCHIMBĂRILE DIN SFÂNTA TRADIȚIE

Mihai-Silviu Chirilă @ Mărturisirea Ortodoxă: Mitropolitul eretic al Clujului vrea Paști cu "creștinii din Vest" mai mult decât cu ortodocșii

Sursa video: https://www.youtube.com/watch?v=sY60BGT-GjM

Va fi un război, şi mai multe războaie, şi vom trece prin mari dificultăţi. Puterea lumii a fost preluată acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Creştinismul. Mânia lui Dumnezeu va face astfel încât toţi duşmanii secreţi care au condus la această stare să se autodistrugă. Mai ales de aceea este trimisă mânia lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, într-un fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc să ne înspăimânte, pentru că trebuie să avem mereu nădejde în Dumnezeu. Pentru că mii şi milioane de martiri, inclusiv Noii Martiri, au suferit exact în acelaşi mod, şi trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta şi să nu ne înspăimântăm. Trebuie să existe răbdare, rugăciune şi nădejde în pronia Divină, din partea noastră.

Să ne rugăm pentru renaşterea Creştinismului după acest război, după tot ceea ce ne aşteaptă, pentru ca Domnul să ne dea cu adevărat puterea să restaurăm toate acestea. Dar acest rău (războiul) trebuie îndurat.

Acum va fi o mare explozie. După aceasta va urma renaşterea.

Acesta este începutul acestor evenimente, evenimente tulburătoare, evenimente militare. Cei care pun în mişcare acest rău sunt evreii. Ei sunt îndemnaţi de către diavol să facă aceasta, pentru a distruge sămânţa ortodoxiei în Grecia şi în Rusia (şi în celelalte popoare ortodoxe, n.n). Acesta va fi principalul lor obstacol în dominarea lumii. Şi fără îndoială ei îi vor obliga pe turci să vină aici, în Grecia, pentru a-şi începe lucrarea lor; iar Grecia, deşi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevărat. Îi lipseşte puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul când Rusia de asemenea îşi va pune în mişcare forţele sale pentru a se împotrivi turcilor.

Evenimentele se vor desfăşura astfel: când Rusia vine în ajutorul Greciei, americanii şi NATO vor încerca să prevină aceasta, pentru a nu se forma nicio alianţă între două ţări ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la luptă alte puteri, cum ar fi Japonia şi altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a împiedica rolul crescând al ortodoxiei şi pentru a preveni o alianţă între ţările ortodoxe. Astfel se va împlini pronia Divină.

Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamănă aceste tentaţii, pornografia şi dependenta de droguri. Iar Domnul le va întuneca minţile astfel încât să se distrugă unii pe alţii fără nicio satisfacţie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare „epurare”…

După această „epurare” va urma o mare renaştere a ortodoxiei, nu numai în Rusia, ci peste tot în lume. Dumnezeu îşi va arăta binecuvântarea Sa, ca şi în primele secole de creştinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inimă deschisă. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi dictatura lui Antihrist va începe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie să le îndurăm, să nu le permitem să ne sperie, pentru că Dumnezeu ne va adăposti. Da, cu siguranţă vom trece prin dificultăţi, foame, şi chiar persecuţii, şi multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar trebui să-i îndemne pe subordonaţii lor să fie cu Dumnezeu, să respecte rugăciunea, iar Dumnezeu ne va adăposti.

Starea care va urma „epurării” va fi una de mare renaştere. Noi, păstorii, trebuie, atât cât ne stă în putinţă, să-i facem pe oameni să renunţe la păcatele lor, pentru ca harul divin să nu se îndepărteze de la noi. Pentru a fi cât mai aproape posibil de Dumnezeu, în rugăciune. Atunci Dumnezeu va fi întotdeauna cu noi, indiferent de cât de grele vor fi circumstanţele. Dumnezeu nu ne va abandona.

Articol apărut în Nr. 25 al Revistei ATITUDINI

Gheron Iosif Vatopedinul

Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte purtător de har al veacului nostru. Părintele Iosif Vatopedinul și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, în curtea căreia este și înmormântat.

Logica de fier a marxismului-științific-ortodox: Data Paștelui nu este esențială, esențială este schimbarea ei!

Sursa articolului: https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid05qurCExBUaQY2w6V9UepXf4Guk6r9FzoXTj99BSbafQkt4sh1nS2R1Kt3uFEweW9l

Copii, aduși de către cadrele lor didactice în fața Sfântului Altar, înainte de marile Sărbători: Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim și Învierea Sa.

Copii, îmbrăcați în costume naționale, asezați în genunchi, alături de preot, într-o biserică din Negrești-Oaș (Parohia Trip), ascultând despre iubire, bunătate, sacrificiu, despre Cel care "lasă în lume pace".

Așa se menține sănătatea unei comunități, așa vom avea copii empatici, sensibili la nevoile semenilor, copii incapabili să rănească, să lovească, să umilească.

Felicitări doamnelor educatoare, părinților, preotului și tuturor celor implicați pentru inițiativă, pentru curajul de sta neînfricați în fața tăvălugului, de a apăra credința, de a educa pruncii drept, într-o lume strâmbă!

Sursa fotografie: Grădinița "Licurici" Negrești-Oaș

Sursa articol: https://www.facebook.com/delia.delia.1865904/posts/pfbid01ArNdz4TRU1wy7ywH8hFdXLQZEMhqtVbBKuxYCL74aoMQ3k5x4wnw76vfYXaMzvYl

Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ÎPS Andrei Andreicuț, a declarat că ar fi minunat dacă ortodocșii români ar serba Paștele în același timp cu romano-catolicii și protestanții. Propunerea a fost formulată public de profesorul universitar clujean, Adrian Papahagi. Declarația Mitropolitului Andrei a fost făcută astăzi, după publicarea pastoralei sale cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.

Sursa: https://www.rfi.ro/social-154761-mitropolitul-ortodox-al-clujului-ar-fi-minunat-daca-am-trece-si-cu-pastele-pe-stil-nou

Comentariu Ortodoxia.RO:

Se poate observa foarte lesne că această mișcare - declarațiile "intelectualilor" Adrian Papahagi și Teodor Baconschi – este sincronă cu răspunsul Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, ÎPS Andrei Andreicuț. Se deschide astfel o nouă etapă în fereastra Overton conform SUPER – MEMORANDUM-ului.

Observație Ortodoxia.RO:

Deasupra lumii politice de orice nivel și a lumii informațiilor și serviciilor secrete, există lumea duhovnicească, care a biruit - istoria o dovedește - orice prigoană, asuprire, învrăjbire și manipulare în Ortodoxie. Cine intră și luptă în această lume duhovnicească se face copil / prieten / ostaș / jertfitor / martir / apostol al lui Hristos .. și ce poate fi mai minunat?! Doamne ajută!