De ce este atât de importantă Ortodoxia pentru români? Ortodoxia nu este importantă doar pentru români, ci pentru orice om care vrea să se mântuiască.

Forţa Ortodoxiei s-a văzut atunci când românii, conduşi de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul ori Mircea cel Bătrân, deşi în număr mic, au reuşit să ţină piept unor armate de zece ori mai numeroase. În mod normal, asemenea victorii sunt imposibile. Aici nu e vorba doar despre vitejia românilor, ci despre minunile lui Dumnezeu săvârşite prin braţele vitejilor români pentru a salva Ortodoxia.

Forţa Ortodoxiei o putem vedea zilnic în viaţa personală, dacă o trăim cu adevărat. O minte luminată de Duhul Sfânt ia decizii înţelepte, are o relaţie bună cu semenii şi cu Dumnezeu, caută virtutea şi respinge păcatul. Să avem curajul să analizăm după aceste criterii atât pe alţii, cât şi pe noi înşine. Folclorul românesc reprezintă un tezaur de înţelepciune în care binele este asociat cu ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, iar Făt-Frumos este un model de frumuseţe fizică şi morală. Expresia ,,Nu e bine” era şi trebuie să rămână sinonimă cu ,,Nu e frumos” şi cu ,,Nu e plăcut lui Dumnezeu.”

Creştinătatea a trecut prin numeroase perioade de cernere şi acest lucru se întâmplă şi în zilele noastre. După ce s-au încheiat persecuţiile din partea păgânilor, unii dintre aceştia s-au botezat de formă, din raţiuni lumeşti, fără a accepta să ducă şi o viaţă creştină. Aceştia au început treptat să conteste într-o formă sau alta autoritatea lui Dumnezeu pentru a se autozeifica pe ei înşişi. Astfel s-a ajuns la islamism şi la papism care au cel puţin două elemente în comun: ura faţă de Ortodoxie şi faptul că ambele s-au impus prin forţă. Faptul că din papism s-au desprins o mulţime de secte nu trebuie să ne mire. De mirare este faptul că acestea au pretenţia de a fi considerate biserici!

Citește în continuare: https://www.marturisireaortodoxa.ro/romanii-pot-fi-invinsi-doar-daca-li-se-ia-ortodoxia/

Nu există o luptă mai importantă și mai teribilă decât lupta pentru mântuirea sufletului.

Lupta este constantă și intensă. Lupta, cu cine?

Cu toti acesti teribili dușmani ai oamenilor: smintelile si incercarile, păcatele, impatimirile, moarte si diavolul – care fără răgaz duc război însetat de sânge împotriva creștinilor și a mântuirii lor.

Prin urmare, creștinii sunt în mod constant sub arme și pe câmpul de luptă; ei luptă fără un pact și un armistițiu.

Există răni, există dureri.

În luptă creștinii se împiedică, cad și chiar uneori se prăbușesc.

Și principalul lucru este: să nu abdice; prin suferințe mai presus de toate devenim viguroși – și biruința este sigură prin har.

Mai ales când noi, creștinii, avem „inimile – unite în dragoste”. Atunci noi, creștinii, constituim o armată creștină atotcuprinzătoare în toate luptele cu păcatul, cu moartea și cu diavolul.

Apoi fiecare luptă pentru tot și pentru toate, pentru toată lumea, este împreună „cu toți sfinții”.

De aceea, fiecare păcat, fiecare moarte, fiecare diavol cade în fața creștinului care luptă cu ajutorul rugăciunii sfinților; moartea este depășită cu toată agonia morții, păcatul biruit, diavolul învins.

Toată lumea îi judecă pe aceşti copii, se feresc pe stradă de ei din cauza frizurilor ciudate, din cauza hainelor colorate și rupte, din cauza cerceilor, din cauza tatuajelor, le strigă că sunt satanişti și drogaţi! Este teribil ce se întâmplă cu aceşti copii, trăiesc în iad şi nimeni nu le întinde o mână de ajutor. Eu atât vă spun vouă: din rândurile lor se vor ridica viitori mucenici ai lui Hristos.

Părintele Serafim Rose, 1934-1982

Datele susțin o consistentă asociere involutivă între expunerea la fluorură și IQ-ul copiilor

Sursa: Programul Național de Toxicologie a reușit pana la urma publicarea unui raport care face legătura între fluorură și scăderea IQ-ului la copii, dupa ce transsexualul Rachel Levine, ministru-adjunct al sănătății, l-a tot blocat aproape un an

Predica Mitropolitului Longhin de la Bănceni din data de 19 Martie 2023

Iisus le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri. Si le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Impratia lui Dumnezeu venind intru putere.

Mare este puterea adevarului si nimic in lume nu poate sa-i ia puterea.

Mare este puterea tamaduitoare a adevarului si nu exista nici o suferinta ori slabiciune in lume pe care adevarul sa nu o poata vindeca.

In suferinta si slabicunea lor, bolnavii cauta un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va cauta un doctor care sa le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva sa le dea unul tamaduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cat leacul dat este mai amar si cu cat lucrarea de vindecare este mai complicata, cu atat se pare ca bolnavul are incredere mai mare in doctor.

De ce nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci cand il ofera mana lui Dumnezeu? De ce se cauta si se asteapta numai bomboane din mana lui Dumnezeu? Pentru ca oamenii nu simt cat de primejdioasa este boala pacatului lor si cred ca se pot vindeca numai cu bomboane.

O, daca oamenii s-ar intreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupesti sunt atat de amare! Duhul Sfant le-ar raspunde: pentru a se gandi la amaraciunea leacurilor duhovnicesti. Caci, asa cum boala trupeasca da o inchipuire asupra bolii duhovnicesti, tot la fel leacurile pentru bolile trupesti au aceeasi lucrare, prin asemanare cu boala duhovniceasca.

Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale si pricinuitoare de urmari, cu mult mai grele decat bolile trupului? Atunci, cum sa nu fie leacurile duhovnicesti cu mult mai amare decat acelea pentru trup?

Oamenii au mare grija de trupurile lor; si atunci cand trupurile lor se imbolnavesc, nu se dau in laturi de la nici un fel de osteneala, timp sau bani pentru a-si restabili sanatatea. In acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o statiune balneo-climaterica nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amara, mai ales cand ei sunt constienti ca se apropie moartea trupeasca. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupati pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de staruitori, cautand vindecarea si un vindecator pentru sufletele lor!

Este greu de mers cu picioarele goale printre spini, dar daca omul care este descult moare de sete si exista un izvor de apa dincolo de spini, nu se va hotari mai degraba sa mearga prin spini si sa-si raneasca picioarele in drum spre apa, decat sa ramana pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si sa moara de sete?

“Nu putem lua o doctorie atat de amara”, spun multi dintre cei slabanogiti de pacat. Tot la fel si Doctorul, care iubeste oamenii, a luat El mai intai doctoria, cea mai amara doctorie, chiar daca El era sanatos, doar pentru a arata celor bolnavi ca nu este cu neputinta. O, este cu mult mai greu pentru cel sanatos sa ia si sa inghita doctoria omului bolnav decat este pentru cel bolnav! Dar El a luat-o, astfel incat si oamenii cei muritori sa fie incurajati si ei sa o ia.

“Nu putem trece prin campul cu spini cu picioarele goale, oricat de sete ne-ar fi si oricat de multa si de proaspata ar fi apa de dincolo de spini”, spun cei vlaguiti de pacat. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, El Insusi a trecut campul cu spini cu picioarele goale si acum, din partea cealalta, cheama insetatii la izvorul cu apa vie. “Se poate” – ne striga El – “Eu am trecut prin spinii cei mai ascutiti si, calcand peste ei, i-am batatorit. Atunci, haideti!”

“Daca Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; si daca Crucea este Calea, noi nu putem porni pe aceasta cale”, spun cei pe care pacatul i-a imbolnavit. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca sa arate ca se poate.

In pericopa Evanghelica de astazi, Domnul da Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc sa fie mantuiti de la moarte.

Domnul spune: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.” Domnul nu-i impinge pe oameni spre Cruce, inaintea Lui, ci ii cheama sa-L urmeze pe El – fiindca El a purtat Crucea. Inainte de a da glas acestei chemari, El a proorocit suferintele Sale: “Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe … si sa fie omorat, iar dupa trei zile sa invieze” (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintai intru suferinta si Cel dintai intru slava; El a venit sa arate ca tot ceea ce oamenii cred ca este cu neputinta, este cu putinta, si pentru ca sa faca acest lucru cu putinta.

El nu-i sileste pe oameni, nici nu aduce stramtorare asupra lor, ci propune si ofera. “Oricine voieste…”! Oamenii au cazut in boala pacatului prin propria lor vointa, si numai prin vointa lor libera, oamenii trebuie sa se vindece de pacat. El nu ascunde faptul ca leacul este amar, foarte amar, dar El l-a facut pentru oameni mai usor de luat, luandu-l El Insusi mai intai, chiar daca El era sanatos, si ne-a aratat lucrarea lui minunata.

“Sa se lepede de sine”. Intaiul om, Adam, la fel s-a lepadat de sine atunci cand a cazut in pacat, dar el s-a lepadat de sinele cel real, adevarat. Cunoscand de la oameni ca ei se leapada de sine, Domnul stie ca ei se leapada de sinele cel mincinos. Mai simplu: Adam a lepadat Adevarul si s-a indreptat spre o minciuna; acum Domnul ii cerceteaza pe urmasii lui Adam, ca acestia sa se lepede de minciuna si sa se lipeasca mai mult de Adevar, de la care au cazut. De aceea, a se lepada de sine inseamna a se lepada de firea cea inselatoare care s-a salasluit in noi, in locul firii noastre care ne-a fost data de catre Dumnezeu. Noi trebuie sa ne lepadam de cele ce sunt pamantesti, care au luat locul duhovniciei din launtrul nostru, si de patimile, care au luat locul faptelor celor bune; frica slugarnica care a intunecat in noi calitatea de fiu al lui Dumnezeu si nemultumirea pe care o aratam impotriva lui Dumnezeu, care a ucis in noi duhul ascultarii fata de El. Noi trebuie sa ne lepadam de gandurile cele rele, de doririle cele rele si de faptele cele rele. Trebuie sa ne lepadam de slavirea idoleasca a celor ale naturii, si a trupului nostru. Pe scurt: trebuie sa ne lepadam de tot ceea ce credem ca inseamna “eu”, dar care in realitate nu tine de noi, ci este diavolul si pacatul, stricaciunea, inselarea si moartea. O, sa ne lepadam de obiceiurile cele rele, care au ajuns a doua fire pentru noi; sa ne lepadam de aceasta “a doua fire”, caci nu este firea noastra, asa cum a facut-o Dumnezeu, ci o amagire adunata si invartosata, si propria inselare din noi insine – o minciuna fatarnica care merge impreuna cu numele nostru si noi impreuna cu aceasta.

Ce inseamna aceasta: sa-ti iei crucea? Aceasta inseamna primirea de bunavoie a fiecarui mijloc de vindecare care ni se da din mana lui Dumnezeu, oricat de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fa ascultare fata de Voia lui Dumnezeu, asa cum a facut Noe. Ti se cere jertfa? Aseaza-te in mainile lui Dumnezeu cu aceeasi credinta pe care a avut-o Avraam, atunci cand a mers ca sa-si jertfeasca fiul. Ti s-a naruit gospodaria? Ti-au murit copiii dintr-odata? Indura toate cu rabdare, lipindu-te de Dumnezeu in inima ta, asa cum a facut Iov. Te parasesc prietenii si te-au impresurat dusmanii? Rabda toate fara carteala si cu credinta ca ajutorul lui Dumnezeu este aproape, asa cum au facut Apostolii. Esti trimis la moarte pentru Hristos? Multumeste-I lui Dumnezeu pentru asemena cinste, ca miile de mucenici crestini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost inainte, ci tu vei urma mai degraba exemplul multora – apostoli, sfinti, marturisitori si mucenici – care au facut Voia lui Hristos. Mai mult decat atat, trebuie sa stim ca umbland dupa rastignirea noastra, Domnul vrea rastignirea omului celui vechi, a omului alcatuit din obiceiurile cele rele si din slujirea pacatului. Caci, prin aceasta rastignire, omul cel vechi, deopotriva cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcatuit dupa asemanarea si nemurirea lui Dumnezeu, se inalta la viata. Dupa cum spune Apostolul: “Omul cel vechi a fost rastignit” si lamureste de indata de ce: “pentru a nu mai fi robi ai pacatului” (Romani 6:6). Crucea este grea pentru omul cel vechi, trupesc, grea pentru un trup cu patimi si cu pofte (Galateni 5:24), dar nu este grea pentru omul cel duhovnicesc. Crucea pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1:18). De aceea noi ne laudam in Crucea lui Hristos si in crucea pe care o purtam pentru El. Domnul nu cauta ca noi sa luam Crucea Lui, ci pe a noastra. Crucea Lui este cea mai grea. El nu a fost rastignit pentru pacatele Lui, ci pentru ale noastre si, de aceea Crucea lui este cea mai grea. Noi suntem rastigniti pentru propriile noastre pacate: de aceea crucea noastra este mai usoara. Si, cand suferintele noastre sunt cele mai mari, nu trebuie sa spunem ca sunt prea mari, ca depasesc toate limitele. Dumnezeu este viu si El cunoaste masura suferintei noastre si nu ne va lasa sa suferim mai mult decat ne sta in putinta sa rabdam. Masura suferintei noastre nu este mai putin randuita si socotita, decat este randuita si socotita masura zilei si a noptii, sau decat sunt masurile stelelor in mersul lor. Sporeste suferinta noastra? Se face mai grea crucea noastra? Puterea lui Dumnezeu este cea mai mare, dupa cum spune Apostolul: “Ca precum prisosesc patimirile lui Hristos intru noi, asa prisoseste prin Hristos si mangaierea noastra.” (II Corinteni 1:5).

Mai presus de toate, mangaierea noastra este mare, prin faptul ca Domnul ne cheama sa-L urmam. “Sa vina dupa Mine”, spune Domnul. De ce rosteste Domnul aceasta chemare celor care isi iau crucea? Mai intai, ca sa nu cada si sa fie striviti sub ea. Oamenii sunt atat de slabi, incat crucea cea mai usoara este grea pentru omul cel mai puternic, daca acesta nu o cara cu ajutor din cer. Vedem cum se deznadajduiesc credinciosii la cea mai usoara suflare; cum striga impotriva cerului si a pamantului la un necaz mic! Cum se clatina neputinciosi dintr-o parte intr-alta, cautand vreun sprijin si ajutor in desertaciunea acestei lumi si socotesc, ca daca aceasta lume nu le poate aduce sprijin si ajutor, atunci intreaga lume este un pustiu al deznadejdii. De aceea Domnul ne cheama sa-L urmam, pentru ca numai urmandu-L pe El vom putea rabda greutatea crucii. In El vom afla putere, curaj si mangaiere. El ne va fi noua lumina pe calea cea intunecata, sanatate acolo unde este boala, tovarasie ne va fi in singuratate, bucurie in suferinta si bogatii in lipsuri. In camera in care se afla un om bolnav, se lasa noaptea o lumina aprinsa si, in noaptea acestei vieti, este nevoie de lumina cea vesnica a lui Hristos, pentru a ne usura durerea si pentru a ne pastra vie nadejdea in zorii zilei.

Cea de a doua pricina pentru care ne cheama Domnul sa-L urmam, are aceeasi insemnatate ca si cea dintai, si are legatura cu lepadarea de sine de buna voie si cu luarea crucii noastre. Multi s-au aratat lumii ca s-au lepadat de sine, pentru a afla inaltare mai mare in lumea aceasta. Multi si-au adunat incercari si suferinte fara numar, pentru a castiga uimirea si lauda oamenilor. Multi au facut astfel, si mai fac asa si astazi, mai ales printre pagani, pentru a aduna o oarecare putere si, prin aceasta, sa castige putere asupra celorlalti, ca sa le faca rau oamenilor, sau ca sa-i ajute pe cei pe care vor ei, totul numai din invidie si pentru iubirea de putere.

Asemenea lepadare de sine nu este adevarata, ci maritoare de sine si o asemenea cruce nu duce nici pe departe la inviere si mantuire, ci la pieire si la lasarea sinelui in mainile diavolului. Cu toate acestea, cel care isi ia crucea si Il urmeaza pe Hristos, se slobozeste de toata mandria, de toata slavirea de sine, care se dobandeste cu jertfirea celorlalti, si se mai lipseste de toata dorirea pentru slava si profiturile lumesti. Asa cum omul cel bolnav ia doctoria cea amara, nu pentru a arata ca ii sta in putinta sa o inghita, ci pentru a-si restabili starea de sanatate, tot asa se leapada de sine un adevarat crestin: adica, omul este nemultumit de starea sa de boala, isi ia crucea ca un leac amar, dar mantuitor, si Il urmeaza pe Hristos, Doctorul si Mantuitorul sau, nu pentru marire si lauda din partea oamenilor, ci pentru a-si mantui sufletul de prostia din viata noastra, care aduce moartea, si de viermele si de focul din viata ce va sa vina.

“Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa.” Aceste cuvinte sunt patrunzatoare si neiertatoare! Acesta este focul care cauta sa arda omul cel vechi, chiar pana la radacina si cu tot cu radacina! Domnul nostru Iisus Hristos nu a venit numai pentru a indrepta lumea, ci si pentru a o restabili, pentru a o aduce la viata noua; pentru a arunca metalul vechi in foc si pentru a-l topi in chip nou. El nu este reformator, ci Ziditor; El nu este carpaci, ci tesator. Cine vrea sa pastreze copacul cel batran, mancat de cari, il va pierde. Tot ce poate face omul se restrange numai la aspectul cel dinafara – sa-l ude, sa-l imprejmuiasca si sa-l ingrijeasca – viermele il va manca pe dinauntru si copacul putrezeste si cade. Cel care taie copacul mancat de vierme si il arunca in foc cu tot cu viermi si apoi isi indreapta atentia spre vlastarele tinere, ocrotindu-le de viermi, va pastra noul copac. Cel care incearca sa pastreze sufletul cel vechi, asemenea sufletului lui Adam, mancat si putrezit de pacat, il va pierde, pentru ca Dumnezeu nu va primi un asemenea suflet alaturi de El si tot ceea ce nu se afla inaintea fetei lui Dumnezeu este ca si cum nu are viata. Atunci, cel ce isi pierde sufletul sau cel vechi, acela isi va scapa sufletul cel nou, nascut din Duh (Ioan 3:6) si se va logodi cu Hristos. De fapt, sufletul inseamna viata si in unele traduceri chiar citim: “cine va voi sa-si scape viata” si “cine isi va pierde viata pentru Mine acela o va scapa”. In acest caz, ambele traduceri au acelasi inteles. Caci cine va voi cu orice pret sa-si scape viata sa supusa mortii, acela isi va pierde ambele vieti: cea muritoare si cea nemuritoare – cea supusa mortii pentru ca, oricat de mult s-ar stradui sa-si prelungeasca aceasta viata pe pamant, el trebuie sa o piarda in cele din urma prin moarte; si isi va pierde viata sa fara de moarte, pentru ca nu a facut nimic pentru aceasta, nu a suferit nimic ca sa o pastreze. Cine se va stradui sa castige viata sa cea fara de moarte prin Hristos, o va primi si o va pastra in vesnicie, cu toate ca isi va pierde viata sa cea vremelnica, supusa mortii. Omul isi poate pierde viata sa cea vremelnica, supusa mortii, pentru Hristos si pentru Evanghelie, fie atunci cand este nevoie sa se jertfeasca pe sine si sa moara ca mucenic pentru Hristos si pentru sfanta Sa Evanghelie, fie atunci cand socoteste aceasta viata ca pacatoasa si nevrednica si se da pe sine cu toata inima sa, cu sufletul si puterea sa pentru Hristos, intrand in slujba Lui, dandu-I Lui toate si nadajduind de la El toate lucrurile. Omul poate sa-si piarda sufletul, viata, sinucigandu-se sau printr-o jertfa, pentru o cauza nevrednica – intr-o cearta sau vrajba. Unuia ca acesta nu i se fagaduieste ca isi va scapa sufletul sau – viata sa, pentru ca se spune: “pentru Mine si pentru Evanghelie”. Hristos si Evanghelia sunt neasemuit mai mari decat sufletul nostru. Acestea sunt cele mai mari bogatii din existenta vremelnica si din vesnicie si nici un om nu ar trebui sa sovaie ca sa jertfeasca totul pentru acele bogatii trainice.

De ce adauga Domnul: “si Evanghelia”? Nu este destul sa spuna doar: “pentru Mine”? Nu este. Domnul spune: “pentru Mine si pentru Evanghelie” pentru a spori pricinele de a muri pentru sine, si de a trai pentru Dumnezeu si, prin aceasta, pentru a spori numarul celor care sunt mantuiti. Atunci, se mantuieste cel a carui viata si-o pierde pentru Hristos Cel viu si fara de moarte. Si se mai mantuieste cel care isi pierde viata pentru lucrarile cel din lume ale lui Hristos si pentru invatatura Lui. In cele din urma, se mantuieste cel care isi pierde viata sa doar pentru o singura porunca a lui Hristos sau pentru un singur cuvant al Lui. Domnul este Datatorul-de-lege al vietii; cine se jertfeste pe sine pentru Datatorul-de-lege, s-a jertfit pentru legile Lui si, tot asa: cine se jertfeste pentru legile Lui s-a jertfit pe sine pentru El. Fiind intocmai acelasi lucru, El cu lucrarile Lui si cu invatatura Lui, Domnul deschide in acest chip multora prilejul de a se mantui.

“Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?” Aceste cuvinte arunca multa lumina si asupra celor de dinainte, ducand la intelegerea lor. De aici se vede ca Domnul socoteste sufletul omului ca fiind de pret mai mare decat lumea intreaga. Din aceste cuvinte se mai vede ce fel de suflet trebuie sa piarda omul, pentru a-si scapa sufletul sau: unul stricacios, un suflet inghitit de lume, plecat in fata lumii, inrobit lumii. Daca omul pierde un asa numit “suflet”, el isi va scapa sufletul sau cel adevarat; daca el se leapada de viata cea fatarnica, el va primi viata cea adevarata.

La ce foloseste sa cuceresti lumea intreaga cand lumea este sortita stricaciunii si sa-ti pierzi sufletul cand acesta este sortit nemuririi? Lumea se apropie de sfarsit si la urma va fi aruncata ca o haina veche. Sufletele adevarate, sufletele care Il iubesc pe Hristos, se vor inalta atunci spre imparatia vietii vesnice. Sfarsitul lumii este inceputul vietii celei noi pentru suflet. Atunci, la ce foloseste omului intreaga lume, cand indata el trebuie sa se desparta de ea si cand intreaga lume, intr-un viitor nu prea indepartat, trebuie sa se sfarseasca si sa dispara ca un vis care apartine trecutului? La ce-i va folosi un les lipsit de ajutor? Si ce ii va da el in schimb pentru sufletul sau? Iata, daca lumea intreaga ar fi a lui, Dumnezeu nu ar primi-o in locul sufletului sau. Cu toate acestea, lumea nu este a omului, ci a lui Dumnezeu: Dumnezeu a facut-o si a dat-o omului ca sa se foloseasca de ea, pentru un bun mai mare, mai mare si de mai mare pret decat lumea. Cel mai mare dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, a fost sufletul dupa asemanarea Lui. Si, la vremea potrivita, Dumnezeu va cauta sa ia inapoi acest dar foarte mare. Omul nu poate da lui Dumnezeu nimic in locul sufletului sau. Sufletul este imparatul si tot restul este rob. Dumnezeu nu va primi un rob in locul imparatului, nu va primi nimic vremelnic in locul a ceea ce este vesnic. O, ce va da pacatosul in locul sufletului sau? In vreme ce omul se mai afla in trup in aceasta lume, el se supune foarte multor lucruri, pe care lumea le socoteste de mare pret; dar atunci cand el se desparte de trup, abia atunci isi da seama – o, sa nu fie prea tarziu! – ca departe de Dumnezeu si de suflet, nimic nu are nici un pret. Atunci nu-i va mai sta lui in putinta sa dea nimic in schimb pentru sufletul sau. O, in ce stare anevoioasa se afla sufletul pacatos, atunci cand afla ca toate legaturile sale cu Dumnezeu si cu lumea sunt rupte si ca el se gaseste gol si in lipsuri in lumea duhovniceasca! La cine sa strige pentru ajutor? Numele cui sa-l cheme? De vesmantul cui sa se apuce in caderea sa, in prapastia fara de sfarsit pentru toata vesnicia? Binecuvantati sunt cei care, in viata aceasta, au ajuns sa-L iubeasca pe Hristos si au invatat sa-I cheme numele ziua si noaptea, o data cu respiratia si cu bataia inimii. Deasupra prapastiei, ei vor sti la cine sa strige pentru ajutor. Ei vor sti ce nume sa cheme. Ei vor sti de al cui vesmant sa se apuce. Cu adevarat, ei vor fi paziti de primejdii sub aripa Domnului lor cel iubit.

Avem acum toate pricinile sa ne temem pentru toti cei care, in viata aceasta, nu au frica de pacat. Domnul spune:

“Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri.” Ascultati acestea, toti credinciosii, si nu va bizuiti prea mult pe milostivirea lui Dumnezeu! Cu adevarat, milostivirea lui Dumnezeu se va revarsa asupra hulitorilor nepocaiti numai in aceasta viata, pentru ca, la Infricosatoarea Judecata, dreptatea va sta in locul milostivirii. Ascultati acestea, toti credinciosii, in fiecare zi, apropiindu-va de moartea fara de scapare: ascultati si puneti acestea in inima si in sufletul vostru. Aceste cuvinte nu au fost rostite de catre vrajmasul vostru, ci de catre Prietenul vostru Cel mai mare. Aceleasi buze care i-au iertat pe vrajmasii Sai, cand Se afla pe Cruce, au rostit si aceste cuvinte infricosatoare, dar drepte. De cel ce se rusineaza de Hristos in lumea aceasta, si Hristos Se va rusina la sfarsitul lumii. De cel ce se rusineaza de Hristos inaintea pacatosilor, si Hristos Se va rusina inaintea sfintilor ingeri. De ce te vei mandri, o, omule, daca Hristos se rusineaza de voi? Daca voi va rusinati de viata, aceasta inseamna ca veti primi stralucire in moarte; daca va rusinati de adevar, va mandriti cu minciunile; daca voi va rusinati de milostivire, aflati mandrie in facerea de rau; daca voi va rusinati de dreptate, aflati mandrie in nedreptate. Daca voi va rusinati sa suferiti pe cruce, aceasta inseamna ca aflati mandrie in blasfemia idoleasca; daca va rusinati de viata fara de moarte, aflati mandrie in stricaciunea mortii si putreziciunea mormantului! In aceasta situatie, inaintea cui va puteti rusina de Hristos? Este mai bine inaintea omului decat inaintea lui Hristos? Nu; pentru ca nu este nimeni mai bun decat Hristos. Aceasta inseamna ca voi va rusinati de Hristos inaintea cuiva mai mic decat Hristos. Te rusinezi de tatal tau inaintea unui urs, sau se rusineaza o fiica de mama ei inaintea vulpii? Atunci, de ce sa te rusinezi de Cel mai bun inaintea celui rau, de Preacuratul inaintea celui necurat, de Atotputernicul inaintea celui fara de putere, de Preainteleptul inaintea celui prost? De ce sa te rusinezi de Domnul cel maret inaintea neamului desfranat si pacatos? Se intampla aceasta pentru ca neamul acesta joaca intr-una inaintea ochilor tai? Inca putin, numai putin, si Domnul va veni intru slava pe nori de ingeri si neamul acesta va pieri dinaintea talpilor Sale, intocmai ca pulberea inaintea vantului puternic. Te vei rusina atunci in fata adevarului, nu de Imparatul slavei, ci de tine insuti, dar atunci rusinea ta nu-ti va fi de nici un folos. Este mai bine sa te rusinezi acum, cand rusinea te mai poate ajuta, sa te rusinezi de fiecare lucru inaintea lui Hristos, iar nu de Hristos inaintea fiecarui lucru.

De ce spune Domnul: “de Mine si de cuvintele Mele”? Cine se rusineaza de Mine inseamna: cine pune la indoiala Dumnezeirea Mea, si intruparea Mea Dumnezeiasca, de catre Preasfanta Fecioara, si suferintele Mele pe Cruce, si Invierea Mea, si cine se rusineaza de saracia Mea pe pamant si de dragostea Mea pentru pacatosi. Cine se rusineaza de “cuvintele Mele” inseamna: cine pune la indoiala Evanghelia ori nu primeste invatatura Mea, sau cine rasuceste cuvintele Mele si, prin erezie, aduce neodihna si vrajba printre credinciosi, sau cine este infumurat in fata descoperirii si invataturii Mele, inlocuindu-le cu alte teorii personale, sau cine se ascunde dinadins si pastreaza tacerea despre cuvintele Mele, inaintea tariei mari si puternice a acestei lumi, se va rusina de Mine si se va infricosa pentru el. Cuvintele lui Dumnezeu sunt testamentul de-viata-datator pentru lume, asa cum sunt si suferintele Lui, Trupul si Sangele Lui. Domnul nu desparte de Sine cuvintele Sale, nici nu da o pretuire mai mare acestora decat Persoanei Sale. Cuvantul Sau este de nedespartit de El. Cuvantul Lui are aceeasi tarie ca si Persoana Lui si de aceea El spune ucenicilor Sai: “Acum voi sunteti curati, pentru cuvantul pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Prin cuvantul Sau, El a curatit sufletele, a vindecat bolnavii, a alungat duhurile rele si a inviat mortii. Cuvantul Lui este lucrator, curatitor si de-viata-datator. Atunci, cum poate fi acesta strain, cand ni se spune in Evanghelie: “si cuvantul era la Dumnezeu” (Ioan 1:1)?

Domnul numeste acest neam desfranat in sensul mai larg al cuvantului, ca si vechii prooroci care au nimit marirea zeilor desfranare (Iezechiel 23:37). Cine leapada pe femeia sa si merge dupa femeia altuia savarseste adulter si cine se leapada de Dumnezeul Cel viu si se aprinde de iubire pentru lumea zidita savarseste de asemenea adulter. Cine se leapada de credinta in Domnul, pentru a se increde in oameni si cine lasa dragostea pentru Dumnezeu si o indreapta catre oameni si lucruri, acesta savarseste adulter. Pe scurt, toate pacatele care despart sufletul vostru de Dumnezeu si il leaga de ceva sau cineva, care este departe de Dumnezeu, se poate numi printr-un termen general – adulter, intrucat toti poarta semnele barbatului sau femeii adultere. Atunci, cine se rusineaza de Domnul Hristos, Mirele sufletului omului, inaintea unui asemenea neam adulter, este intocmai ca mirele care se rusineaza de mireasa sa inaintea oamenilor desfranati. Domnul nu vorbeste despre neam ca fiind numai pacatos, ci adulter si pacatos. De ce? Pentru a-l vadi mai ales ca adulter. Sub cuvintul “adulter” se inteleg aici pacatele cele mai grele, cele mai otravitoare si pacatele cele de moarte, care adesea intorc omul de pe calea urmarii lui Hristos, a tagaduirii de sine, a crucii sale, a nasterii sale celei din nou.

Dar cercetati sfarsitul neobisnuit al pericopei Evanghelice de astazi: “Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere.” S-ar zice la prima vedere ca aceste cuvinte nu au nici o legatura cu cele dinainte. Totusi legatura este limpede si acesta este un sfarsit minunat. Domnul nu-i va lasa pe credinciosii Sai fara sprijin. Chemandu-i sa-si ia crucea, sa se lepede de sine si de sufletele lor, si instiintandu-i de pedepsele infricosatoare daca se rusineaza de El si de cuvintele Sale, Domnul le pune acum in priveliste un curcubeu pe cerurile dupa furtuna. El se grabeste sa vorbeasca despre rasplata pentru cei care Il asculta si Il urmeaza purtandu-si crucea. Aceasta rasplata li se va da unora inainte de sfarsitul lumii si de Infricosatoarea Judecata, chiar inainte de sfarsitul vietii lor aici pe pamant. Ei nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. Cat de intelept este Domnul in propovaduirea Sa! El nu vorbeste niciodata de pedeapsa fara sa pomeneasca de rasplata, nici nu aduce osandire fara laudare, nici nu duce omul pe calea spinoasa, fara sa pomeneasca de bucuria de la sfarsitul calatoriei, nici nu rosteste amenintari fara sa dea mangaiere. El nu lasa cerurile sa ramana acoperite cu nori intunecati, fara sa arate stralucirea luminoasa a soarelui si frumusetea curcubeului.

Cine sunt cei care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere? Vorbind ucenicilor Sai si unei mari multimi de oameni, Domnul spune: “Sunt unii, din cei ce stau aici”. Atunci, la cine Se gandeste Domnul? Mai intai la cei care au implinit poruncile Lui, lepadandu-se de sine si luandu-si crucea. Aflandu-se inca in lumea aceasta, ei vor simti in ei puterea Imparatiei lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va pogori peste ei, pentru a-i curati si a-i sfinti si pentru a le deschide usile tainelor ceresti, asa cum s-a intamplat mai tarziu cu Apostolii si cu Arhidiaconul Stefan. In ziua de Rusalii, nu au vazut Apostoli Imparatia lui Dumnezeu intru putere, in clipa in care li s-a dat putere de sus? Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu (Fapte 7:55). Si nu a vazut Ioan Evanghelisutl Imparatia lui Dumnezeu inaintea mortii trupesti? Si Apostolul Pavel nu a fost ridicat in al treilea cer, inainte de a gusta moartea? Dar sa lasam Apostolii deoparte. Cine stie cati dintre cei care stateau si ascultau cuvantul lui Hristos au simtit puterea Duhului Sfant si au vazut Imparatia lui Dumnezeu, venind inainte ca ei sa paraseasca lumea aceasta?

Pe langa aceasta talmacire, unele comentarii asupra Evangheliei, dau acestor cuvinte ale lui Hristos, care s-au citit mai sus, un alt inteles. Ele socotesc ca aceste cuvinte ale Mintuitorului vorbesc despre cei trei ucenici: Petru, Iacov si Ioan, care L-au vazut pe Domnul schimbandu-Se la fata pe muntele Taborului, indata dupa aceasta, cand El a vorbit cu Moise si cu Ilie. Fara indoiala ca aceasta este o intelegere corecta, dar nici nu o inlatura pe cealalta. Cei trei Apostoli au vazut cu adevarat Imparatia lui Dumnezeu intru putere, pe muntele Tabor, cand Domnul Iisus S-a aratat intru slava cea cereasca, iar Moise si Ilie s-au aratat din lumea cealalta, fiecare stand de o parte a Domnului Slavei. Dar nu trebuie sa credem ca acesta a fost singurul prilej in care oameni muritori au vazut Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere. Aceasta imprejurare de pe Tabor a fost cu adevarat mareata, dar ea nu inlatura nenumarate alte situatii, cand oameni muritori au vazut, in aceasta viata (desi intr-un alt chip), Imparatia lui Dumnezeu intru putere si slava.

Daca dorim cu adevarat, putem si noi vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere si slava, inainte de a gusta moartea. Imprejurarile in care aceasta ni se va descoperi, sunt aratate cu limpezime in Evanghelia de astazi. Sa ne ostenim sa ne pierdem sufletul nostru cel vechi, viata noastra pacatoasa, si sa invatam ca este mai mare pret pentru om sa-si scape sufletul sau, decat sa castige lumea intreaga. Asa ne vom invrednici prin mila lui Dumnezeu, sa vedem Imparatia lui Dumnezeu, intru putere mare si fara de asemanare intru slava, unde ingerii, dimpreuna cu sfintii, dau slava Dumnezeului Celui viu, zi si noapte: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh – Treimii celei deofiinta si nedespartite, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.

Acatist de pocăință pentru iertarea păcatelor

Sursa: https://youtu.be/BLtnmLJvnQA

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc.

Intră, Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă, Iisuse de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare.Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au tradat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus că cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au instrăinat. Dar poporul acesta Te slăveste, Doamne, nu numai cu buzele, ci si cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează, Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.

Adu-Ţi aminte de bunătatea Ta şi-l miluieşte pe el. Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi o dată cu teritoriile cedate, şi-l miluieşte pe el.

Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică, Ţară şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul pe care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum ii vrei Tu, Milostive. Auzi-ne, Doamne, întru îndurarea Ta! Nu intra, Stăpâne, la judecată cu robii Tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curaţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere, Iisuse, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

,,De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la mişcarea ecumenică (ecumenistă) se face părtaşă la rătăcirea protestantă şi la secularizarea Bisericii. Mişcarea ecumenică a susţinut toate guvernele de stânga, cele mai criminale şi distrugătoare de biserici, s-a ferit să ia apărarea preoţilor şi a credincioşilor care au luptat pentru credinţă şi pentru libertăţile religioase şi, ceea ce este cel mai periculos, este faptul că această mişcare promovează drepturile religioase ale aşa-ziselor “minorităţi”: homosexuali, lesbiene, face femei preoţi şi exclude pe cât posibil, numele lui Iisus din slujbele lor religioase. Ca să nu mai amintim de faptul că dintre membrii acestei mişcări se recrutează toţi teologii care contestă adevărul Bibliei, neagă dumnezeirea lui Iisus şi declară Noul Testament o “colecţie de legende create ulterior, spre a se putea răspândi creştinismul în lume”.

Teologii greci numesc mişcarea ecumenică cea mai mare erezie a secolului nostru. Din nefericire, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat adânc şi într-o măsură iresponsabilă în această mişcare.

A trimis studenţi la seminariile teologice ecumeniste din Elveţia, unde aceştia au învăţat laxitatea faţă de principiile creștine, nerespectarea Sfintelor Liturghii, inutilitatea posturilor, amestecarea învăţăturii divine cu învăţăturile umane şi raţionaliste ale protestantismului.

Cu trei ani în urmă I.P.S. Daniel al Moldovei, unul dintre absolvenţii seminarului ecumenic şi fost profesor la acest seminar, şi-a dat binecuvântarea pentru tipărirea unei “Cărţi de slujbă ecumenică” – versiunea românească editată de Mitropolia Iaşului – în care se face un amestec neîngăduit între Sfânta Liturghie Ortodoxă şi invenţiile protestante eretice. În timpul acestei “liturghii” participanţii schimbă între ei, la un moment dat, “un semn al păcii”!

Oare ce înţeleg editorii cărţii prin acest termen? Înainte de împărtăşire, tipicul liturgic ortodox prevede sărutul păcii pentru slujitori. Se ruşinează ei de termenul ortodox? Sau “semnul păcii” o fi vreo insignă masonică? Și preotul care redactează această carte plină de erezii, el însuşi fiind un absolvent al seminarului ecumenic, nu se teme oare de pedeapsa divină?

Pentru multele noastre păcate, Biserica noastră a ajuns ţinta atacurilor satanice mai mult decât alte biserici.

Treziţi-vă credincioşi! Treziţi-vă preoţi ai lui Hristos! Treziţi-vă, ierarhi, locţiitori ai Domnului pe pământ!
Puneţi capăt acestor erezii mai rele decât cea a lui Arie!“

ARTICOL AL PR. GH. CALCIU din 1997, apărut în cartea “Rugăciune şi Lumină Mistică – Eseuri şi meditaţii religioase”, Editura Dacia, Cluj, 1998.

Părintele Iulian de la Prodromu - Ierarhii care au semnat în Creta nu mai pot fi pomeniți

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=jZu5NUGWfcw

Semnăturile ierahilor BOR care au semnat erezia din 2016 de la pseudo-sinodul din Creta

Un om s-a îmbolnăvit de ulcer la stomac. A îndurat nouă zile, fără a primi nici cea mai mică alinare de la medici. M-am rugat cu fierbințeală pentru el zicând: «Doamne, ești Viața noastră! Pe cât de ușor pot eu să mă gândesc la vindecare, pe atât de ușor poți Tu să o dăruiești. Vindecă pe robul Tău, Împărate, de boala lui îngrozitoare!». Mai apoi l-am împărtășit, iar acela a primit Sfânta Împărtășanie cu dreaptă credință. În după-amiaza aceleiași zile s-a însănătoșit, iar seara s-a ridicat din pat. Stăpânul Hristos l-a miluit și i-a redăruit sănătatea. Mă uimesc de puterea dătătoare de viață a Preacuratelor Taine! În slujirea mea preoțească, am întâlnit multe persoane bolnave care îndată s-au însănătoșit datorită credinței adânci, pocăinței și primirii Sfintei Împărtășanii.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=R8qij2wzegs

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lQwF4Nawm5Y

Şi după cum mâncarea pregătită are nevoie doar de puţin timp, ca s-o încălzeşti, aşa şi acestea, sunt atât de aproape.

Antihrist este ca un nou-născut, care creşte şi căruia unii i se vor închina.

Şi ce nu am făcut, dar cu nimic nu am putut afla numele lui.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu mi s-a arătat îngerul Domnului şi mi-a comunicat:

„Niciun om nu poate să rezolve această taină. Vino, Gavriil, să-ţi scriu eu numele lui”.

Şi astfel mi l-a descoperit. Însă aceasta nu vă priveşte.

Pentru oameni rămâne încă ascuns.

Vine pentru cei care-l aşteaptă.

Ca să primească un număr nu va fi nevoie să fie folosite forţele.

Toate se vor face de bună voie.

Şi Spovedania nu va ajuta.

Fiţi atenţi.

Vin zile în care veţi mânca pământ !

Jumatate din iad e deja pe pământ, Antihrist este la ușă și, dacă încă nu bate în ea, e gata-gata s-o dărâme.

Voi ve-ți fi martorii împărăției lui.

Vor fi prigoniri peste tot.

Ca să vă mântuiți, grăbiți-vă de faceți pomană [milostenie – .] și dăruiți iubire frățească.

Sfântul Gavril cel nebun pentru Hristos 1929 -1995

Frica este cea mai înaltă formă de sclavie!

Prin frică vor pecetlui oamenii, căci oamenii nu sunt pregătiți să lupte sau sa moară pentru libertatea în Hristos!

Omul, din lipsa hranei și a apei va cere să fie pecetluit!

Omul nu este pregătit să piardă nimic din cea ce e material în detrimentul mântuirii sufletului!

Spune tot timpul Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, pe mine, păcătosul. Să nu îți stea deloc gura. Așa te vei obișnui cu Rugăciunea și o va prelua mintea. Nu da curaj gândurilor, deoarece, astfel, te slăbești și te întinezi.

Rugăciune, silirea firii continuu și vei vedea cât har vei primi! Viața omului, fiul meu, este necaz și supărare, deoarece este înstrăinare. Să nu cauți odihna desăvârșită! Hristos a purtat Crucea. Și noi trebuie s-o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla Har de la Domnul.

Ceea ce simți la început este harul lui Dumnezeu, care, atunci când vine, îl face pe om duhovnicesc. Și toate i se par bune și frumoase. Atunci iubește pe toată lumea, are trezvie, lacrimi, căldură sufletească.

Când pleacă harul, pentru ca omul să fie încercat, atunci toate devin trupești și sufletul cade. Însă, tu să nu-ți pierzi atunci voința, ci să strigi fără încetare Rugăciunea, cu multă silință, cu durere multă... Iarăși și iarăși, la nesfârșit. Și, ca și când ai vedea cu mintea pe Hristos, să-I spui „Mulțumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec.

Slavă Ție, Slavă Ție, Dumnezeul meu!. Și răbdând toate, iarăși va veni harul, iarăși bucuria. Și aceasta se va întâmpla până când, puțin câte puțin, te curățești de patimi și devii duhovnicesc. Dar până atunci luptă!

Apelul ignorat al Academiei: Pe 15 martie 1848 s-a votat unirea Ungariei cu Transilvania

"Mihălțule! Mihălțule! Botez de sânge! Cu mult sânge de dușman te voi răsplăti! De șapte ori au tras ucigașii cu puștile asupra bieților români, neînarmați și nevinovați. Optzeci de români au căzut la pământ din care cincizeci strigau că îi dor rănile, iar 30 erau morți. Dar, afurisitele fiare în loc să deie cel mai mic ajutor celor nenorociți, de ei, își luară puștile pe umeri și se întorse înapoi la Aiud”.

Avram Iancu, 6 iulie 1848, la Bucium Abrud, in memoria romanilor ucisi in Masacrul de la Mihalț, comandat de contele Mikloș Banffy

„Pe 15 martie se poartă uniforme ca ale husarilor, care îi schingiuiau pe români și le ardeau satele. Cred că nu este vorba despre nicio comemorare din partea lor. Pur și simplu, au sărbătorit. Cu alte cuvinte, au sărbătorit în 15 martie distrugerea a peste 300 sate și biserici românești, uciderea și crimele oribile împotriva a 40.000 de români, mulți copii, femei și batrani.”

Avocat Ioan Sabău Pop, fost președinte al Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Unul dintre cei mai importanți cercetători contemporani ai istoriografiei românești, regretatul Vasile Lechințan, susținea, cu argumente solide, că data de 15 martie 1848, sărbătorită cu fast chiar și în țara noastră, reprezintă o zi neagră din istoria României.

După eforturi apreciabile, Vasile Lechințan este unul dintre cei care au oprit mascarada înhumării pe teritoriul românesc a unui fascist maghiar antiromân și antisemit Jozsef Nyrö, salvînd astfel onoarea, atît a românilor, cât și a maghiarilor din țară și din Ungaria, știindu-se că Europa, ca de altfel întreaga lume civilizată, este foarte sensibilă la astfel de manifestări extremiste.

"15 martie 1848 înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare care a urmat, amintirea războiului civil și a jertfelor numeroase în populația civilă românească: copii de vârste diferite, femei, bătrâni uciși nevinovați, preoți și dascăli schingiuiți, case si chiar sate întregi incendiate de către gardiștii secui și maghiari, distrugerea prin incendiere a unei comori uriașe a românilor, și anume arhiva Episcopiei Ortodoxe de la Sibiu, amintirea amenințărilor teroriste ale lui Kossuth adresate românilor care nu i se supun, într-un cuvânt amintirea terorismului maghiar de atunci. Cuvântul terorism este relevat de documentele de epocă, nu este o asociere hazardată de acum. Și abia astăzi ne dăm seama, concret, ce s-a-ntâmplat atunci, pentru că în anul trecut s-au publicat trei volume și două studii importante pe tema victimelor românești de la 1848-1849, autori și editori de documente fiind dr. Dumitru Suciu (cu o echipă) de la Cluj-Napoca, dr. Ana Hancu de la Târgu Mureș, Elena Mihu de la Târgu Mureș și eu, Vasile Lechințan. Documentele sunt cutremurătoare și iată că abia la 165 de ani de la dezastru sunt publicate și urmează și alte volume la care se lucrează în prezent. Trebuie să știm exact ce s-a-ntâmplat atunci. De aceea românii și sașii sunt toleranți în privința sărbătoririi de către maghiari a acestei zile de 15 martie, pornind de la partea luminoasă a evenimentului și consider că și maghiarii conștienți își asumă cu responsabilitate și demnitate trecutul istoric netrunchiat, pentru că jertfele pentru libertate umană de atunci să nu fi fost făcute în zadar.

Desigur că este și o parte luminoasă a Revoluției ungare de la 1848, când la Pesta și Buda (azi Budapesta, Ungaria) s-a declanșat revoluția împotriva dominației habsburgice, momentul fiind prielnic urmare revoluțiilor începute deja în Imperiul Austriac. S-au formulat 12 puncte în programul revoluției maghiare, printre care libertatea presei, desființarea cenzurii, egalitate în fața legii în chestiunile civile și religioase, plata dărilor de toți deopotrivă, desființarea iobăgiei, deținuții politici de stat să fie eliberați, puncte de o deosebită importanță pentru accedere la progres, libertate și civilizație. Din păcate, punctul 12 al programului prevedea uniunea Ardealului cu Ungaria, neținându-se cont de voința românilor majoritari în Transilvania și de aici a pornit dezastrul…"

15 martie este sărbătorită drept Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, una din sărbătorile naționale ale țării vecine impusă deja și în România. Parlamentul are zi liberă azi pentru ca aleșii să poată „sărbători” crimele maghiarilor din 1848. La această dată a fost declanșată Revoluția de la 1848 din Ungaria, iar Dieta ungară întrunită la Pojon, în această zi, a decretat independența Ungariei față de Imperiul Habsburgic. În programul revoluției, la punctul 12, era prevăzută unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voința românilor covârșitor majoritari.

Apelul neascultat al Academiei Române

Academia Română - 20 iunie 2017 - APEL

Pentru respectarea Centenarului Marii Uniri și a memoriei istorice a românilor.Academia Română este principala instituție a conștiinței naționale a românilor. Această menire este inserată în actul ei de naștere, proiectul ei constitutiv, rostul instituției și destinul său primordial.

Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conștiința națională a celor care conduc vremelnic destinele unei națiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociează, totul se relativizează, tot ce e sfânt și intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească să iasă în față și să spună lucrurilor pe nume. Conștiința națională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituțiile sale. Apelul nostru către clasa politică din România este să nu uite de menirea ei. Să nu insulte sufletele a zeci de milioane de români, trăitori în România și în afara hotarelor ei, să nu batjocorească anul în care pregătim sărbătorirea a 100 de ani de Românie modernă, independentă și mare.

Pe 15 martie 1848 „tinerii unguri" conduși de Petöfi Sandor și mobilizați de poeziile sale patriotice au ridicat mulțimile („Sus! Patria către maghiari strigat-a: E timpul pentru luptă să fiți gata!"). La finalul zilei, programul în douăsprezece puncte, printre care și unirea Ungariei cu Transilvania, a fost acceptat de către Parlament și de Curtea de la Viena. Această zi ar urma să devină, în preajma a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor Românilor, Ziua maghiarilor din România!

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o ignorare flagrantă și vinovată a memoriei istorice a românilor, pentru care Unitatea națională și de limbă a constituit busola istorică în toate momentele de restriște sau de bucurie colectivă.

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România este un gest iresponsabil în perspectiva menținerii păcii sociale interne, exemplară în țara noastră, în condițiile în care drepturile minorităților de aici depășesc normele europene în materie.

A vota ziua de 15 martie ar însemna o anulare a eforturilor de sărbătorire firească a Centenarului unității naționale care are ca miză crucială Unirea de la 1 decembrie 1918 - clipa astrală a istoriei poporului român.

A vota ziua de 15 martie ca Zi a maghiarilor din România înseamnă o încurajare tacită a revendicărilor cercurilor extremiste maghiare care au început deja o veritabilă campanie internă și internațională în perspectiva a 100 de ani de la Trianon.Academia Română nu poate să admită că se poate întâmpla așa ceva. Nu există scuze, argumente și justificări de niciun fel. Toți vom fi judecați pentru faptele noastre, mai ales când miza acestor fapte este națională, nu individuală. Nimeni nu are dreptul să ignore Istoria unui popor.Trimitem pe această cale apelul nostru către politicienii români, de orice naționalitate ar fi aceștia, la responsabilitate, respect și, până la urmă, la bun simț. Să nu ne uităm menirea și să nu uităm niciodată cine suntem.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Biroul Prezidiului Academiei Române

Sursa: 15 martie, Ziua NEAGRĂ a Maghiarilor de Pretutindeni. Revoluția de la 1848 din Ungaria înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare pentru români. Apelul ignorat al Academiei: Pe 15 martie 1848 s-a votat unirea Ungariei cu Transilvania

Persecuția statului ucrainean împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice sub conducerea Preafericitului Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, continuă în forță.

Conform unei scrisori din partea Ministerului ucrainean al Culturii și a Rezervației Naționale a Lavrei Peșterilor din Kiev, Biserica Ortodoxă Ucraineană are termen până la 29 martie să părăsească în întregime incinta Adormirii Maicii Domnului – Lavra Peșterilor din Kiev (Lavra Pecerska) – cel mai sfânt loc din toată Ucraina, unde Biserica Ortodoxă Ucraineană se roagă și luptă ascetic de 1.000 de ani.

Guvernul ucrainean a moștenit de la Uniunea Sovietică dreptul de proprietate asupra Lavrei Peșterilor din Kiev, iar ‘Rezervația Națională’, așa cum o numește statul, este împărțită în Lavra de Sus și Lavra de Jos. Biserica a fost deja dată afară din Lavra Superioară, care include Catedrala Adormirii Maicii Domnului și Biserica Trapeză a Sfinților Anton și Teodosie, la sfârșitul anului trecut.

Biserica Ortodoxă a ținut ultima slujbă în Lavra Superioară în noaptea de Anul Nou. În ciuda persecuțiilor, poporul credincios din Kiev și-a păstrat credința, cântând cu bucurie ‘Hristos a înviat!’ la ultima slujbă.

Frăția a pledat în fața statului pentru a opri persecuția împotriva mănăstirii și a UOC, dar fără niciun rezultat.

De când a expulzat Ortodoxia din Lavra Superioară, statul a permis schismaticilor din ‘Biserica Ortodoxă a Ucrainei’, o creație a Patriarhiei de la Constantinopol împreună cu guvernele ucrainean și cel american, să slujească în bisericile din Lavra Superioară de mai multe ori – ceea ce Biserica canonică caracterizează drept o rușine națională. De asemenea, bisericile au fost folosite pentru concerte, inclusiv cântece despre uciderea rușilor, și pentru spectacole de artă.

Iar acum, Biserica a fost informată că are termen până la 29 martie să părăsească Lavra cu totul. În Lavra inferioară, la care UOC a avut încă acces, se află peșterile actuale, chiliile călugărilor, precum și Seminarul și Academia Teologică din Kiev.

În notificarea de expulzare se menționează:

Rezervația Națională ‘Lavra Peșterilor din Kiev’ (denumită în continuare ‘rezervația’) și Adormirea Maicii Domnului – Lavra Peșterilor din Kiev (mănăstirea de bărbați) a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (denumită în continuare ‘mănăstirea’) au semnat acordul nr. 2 din 19 iulie 2013 privind utilizarea gratuită de către o organizație religioasă a clădirilor religioase și a altor bunuri care sunt proprietate de stat (denumit în continuare ‘acordul’). În conformitate cu decretul președintelui Ucrainei nr. 820/2022 ‘Cu privire la decizia Consiliului de Securitate Națională și Apărare al Ucrainei din 1 decembrie 2022 ‘privind anumite aspecte ale activităților organizațiilor religioase din Ucraina și aplicarea de măsuri economice speciale personale și alte măsuri restrictive (sancțiuni)’, rezoluția Cabinetului de Miniștri al Ucrainei din 23 decembrie 2022 nr. 1416 a instituit un grup de lucru interdepartamental pentru a pregăti propuneri și recomandări pentru organizarea implementării anumitor sarcini legate de activitățile organizațiilor religioase din Ucraina, care, în timpul activității sale, a constatat că mănăstirea a încălcat termenii contractului de utilizare a proprietății de stat. Ținând cont de concluziile grupului de lucru interdepartamental și de scrisoarea Ministerului Culturii și Politicii Informaționale din Ucraina, din data de 09.03.2023 nr. 06/34/2234-23, în baza clauzei 8.1. din acord, Rezerva informează despre încetarea acordului începând cu data de 29.03.2023. În vederea efectuării procedurii de acceptare și transfer a proprietății de stat, mănăstirea trebuie să ia măsuri pentru a elibera clădirile și structurile (bunurile) care sunt proprietate de stat și care se află în bilanțul Rezervei, la adresa: Kiev, Lavrskaya St. 11, Kiev, Lavrskaya St. 11, Kiev, Lavrskaya St. 15 până la data de 29.03.2023.

Vă rugăm să furnizați până la data de 14.03.2023 o listă de reprezentanți ai mănăstirii (nume și prenume) în număr de două sau trei persoane pentru includerea în comisia de recepție și transfer a proprietății de stat, care va fi formată prin ordinul organului de conducere al instituției de stat.

Tolologul filoprotestant Vasile Bănescu elogiază apocatastaza și viziunea ecumenistă despre Biserică

„Să nu te vaccinezi cu nici un chip! Mai bine să-ți pierzi viața asta, lumească, decât să te vaccinezi! Aleargă la Dumnezeu!”, este strigarea Părintelui Iulian. Să ascultăm îndemnul Duhovnicului de la Sfântul Munte, sfânt călugăr așezat acum în ieslea Domnului.

L-am întrebat pe avva ce să fac în vremurile acestea și mi-a zis să mă rog. A spus că acum, într'adevăr, a venit timpul rugăciunii:

„Măi, uite ce'i: ceea mai mare boală a omului este păcatul. Mai mare decât orice molimă de'asta. Și primul semn de boală este atunci când omul nu se mai roagă. De asta să nu te vaccinezi cu niciun chip! Mai bine să'ți pierzi viața asta, lumească, decât să te vaccinezi! Aleargă la Dumnezeu! Nu este Hristos doctorul sufletelor și al trupurilor noastre? Nu El pe cei care aveau trebuință de vindecare îi făcea sănătoși (Luca IX, 11)? Roagă-te și zi ca psalmistul: Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele. (Psalm VI, 2). Și cine va mai întreba, tot așa să`i spui. Să le spui că așa am zis eu. Așa să le spui”.

Cu toate că era tare obosit și tulburat, am îndrăznit și l-am mai întrebat și despre ispitele care vin de la cititul Psaltirii. M-a sfătuit însă să ascult ce`mi va spune ucenicul său despre aceasta.

Iar ucenicul a zis:

un frate al nostru avea mare râvnă la psaltire și negrăind cu duhovnicul despre aceasta, a venit dracul curviei peste el. Negăsind el scăpare dintru aceasta, a alergat la duhovnic. După ce l-a dojenit puțin, acesta i-a spus să-și pună mâna pe umărul său. Iar dacă s-a rugat bătrânul în taină, după ce a plecat fratele, s-a aflat izbăvit de patima curviei.

„Deci George, de astfel de duhovnici este trebuință: care să te acopere cu harul lor și să te scoată din păcat atunci când ești copleșit de patimă. Sfaturi pot să-ți dau și eu. Chiar bune. Însă de har este nevoie atunci când ești biruit de potrivnicul”.