Nu în zadar Duminica Ortodoxiei este legată de icoană. Învățătura ortodoxă despre icoană este încununarea dogmaticii noastre, închiderea cercului unor polemici care au durat aproape opt secole.

Faptul că Biserica a legat Duminica Ortodoxiei, zisă și Triumful sau Biruința Ortodoxiei, de săvîrșirea dogmei icoanei, este încă o dovadă a duhului prorocesc care îi mișca pe Sfinții Părinți.

Observați că și astăzi, în era digitalizării, lupta pentru icoană se desfășoară în percepția maselor asupra unor lucruri aparent fără nici o legătură cu religia, cum ar fi, de pildă "icon"-urile de pe ecranul computerului sau portretele de pe revistele de modă denumite în mod, deja obișnuit, "icoane ale stilului".

O scriitoare occidentală preocupată de filozofia imaginii deplîngea într-un studiu faptul că Biserica deține pînă acum monopolul asupra icoanei, adică asupra imaginii cu încărcătură sacră, iar eforturile moderne de a o deposeda de acest monopol nu își ating pe deplin scopul.

Cei aproape 300 de ani de polemici iconoclaste au făcut din teoria icoanei un domeniu filozofic vast care cuprinde toate aspectele teologiei creștine. Scrierile unui sfînt ca Ioan Damaschin ne oferă nu doar un monument de gîndire critică, ci o excursie exhaustivă prin toată Sfînta Scriptură, ordonînd într-un chip sistemic temeiurile cinstirii icoanelor regăsite în textele biblice.

Nu în zadar, Sfinții Părinți au numit icoana "Evanghelia în culori". Limba culorilor nu are nevoie de a fi tradusă, la fel ca și cea a muzicii, convingînd neamurile înainte ca ele să învețe a scrie și citi.

Vă îndemn să citiți cele trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Damaschin în apărarea icoanelor pentru a vă îndrăgosti de mintea sfinților și pentru a parcurge, într-un timp scurt, o inițiere biblică de mare amploare și rigoare.

Iubiți icoanele, iubiți Sfinții, iubiți Ortodoxia, căci doar așa putem ajunge la adevărata iubire de Dumnezeu, închinîndu-ne Lui în Duh și Adevăr.

Părintele Savatie Baștovoi

Sursa: https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid0XoTkew2MgFFkVUVGSQUhvnRPBqxvtQMEbMTVBEH532F4VVDhuEweeSVjYawAGgTsl

Patria este locul unde se nasc cântecele / Din pietre / Din izvoare / Și din privighetori.

Patria este locul unde soarele luminează / Cel mai puternic grâul de aur.

Patria este locul unde s-a nascut / Limba maternă.

Patria este insasi limba maternă.

Limba care cântă sufletul nostru.

Patria este locul unde te-ai născut / Si unde nu mai mori.

Patria își are mormintele / Nu în pământ, Ci în nori.

Patria își are acasa ei, a cuvintelor, / Câteși doua, câteși trei, / Ale cântecelor / Cate nouazeci / Câte o mie / Câte-un miliard.

Pământul aicea este viu, / Piatra aici este vie, / Nimic nu moare / Totul rămâne într-un singur cuvânt.

Patria este acasa lui sunt.

Nichita

Există o părere greșită, din păcate mult prea răspândită astăzi, cum că ne este de ajuns o Ortodoxie mărginită la clădirea bisericii și la activități formal „ortodoxe”, cum ar fi să ne rugăm în anumite momente sau să facem semnul crucii; în toate celelalte privințe, zice această părere, putem fi ca toți ceilalți, luând parte fără probleme la viața și cultura vremurilor noastre, atât timp cât nu păcătuim.

Oricine a ajuns să cunoască cât de adâncă este Ortodoxia și cât de deplină trebuie să fie dăruirea ce i se cere unui creștin ortodox serios, precum și cerințele totalitare ale lumii contemporane, va vedea cu ușurință cât de greșită este părerea de mai sus. Ori ești ortodox tot timpul, în fiecare zi, în fiecare împrejurare a vieții, ori nu ești deloc ortodox adevărat. Ortodoxia noastră nu se arată doar în vederile religioase ferme pe care le avem, ci în tot ce facem și spunem. Mulți dintre noi nu prea ne dăm defel seama de răspunderea creștină, religioasă, pe care o avem pentru latura aparent seculară a vieții. Cel ce are o adevărată viziune ortodoxă asupra lumii trăiește dreptslăvitor fiecare aspect al vieții.

Se ridică, așadar, următoarea întrebare: cum putem cultiva și susține această viziune ortodoxă asupra lumii în viața noastră de zi cu zi?

Cea dintâi și cea mai vădită cale este de a fi în legătură neîncetată cu izvoarele de hrană creștină, cu tot ceea ce ne dă Biserica spre luminare și mântuire: slujbele Bisericii și Sfintele Taine, Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, scrierile Sfinților Părinți. Trebuie citite, bineînțeles, cărțile potrivite cu măsura de înțelegere a fiecăruia, iar învățăturile Bisericii trebuie puse în făptuire după împrejurările vieții fiecăruia; abia atunci acestea pot fi rodnice la călăuzirea și schimbarea noastră în chip creștinesc.

Adesea, însă, aceste izvoare de căpătâi ale creștinismului nu dau roadă în întregime, ba uneori nu dau nicio roadă – fiindcă nu avem o dreaptă atitudine creștină în privința lor și a vieții creștine pe care ar trebui s-o insufle. […]

Hrana duhovnicească creștină, prin natura sa, este ceva viu și ziditor; dacă atitudinea noastră în ce o privește este doar una academică și cărturărească, nu vom izbuti să ne folosim cu adevărat de ea. Așadar, dacă citim cărți ortodoxe sau suntem interesați de Ortodoxie doar pentru a ști sau pentru a ne etala cunoașterea în fața altora, n-am înțeles nimic; dacă învățăm poruncile lui Dumnezeu și rânduielile Bisericii Sale doar pentru a fi „corecți” și pentru a judeca „incorectitudinea” celorlalți, n-am înțeles nimic. Toate aceste lucruri nu trebuie să ne influențeze doar gândirea, ci și să ne înrâurească viața și să o schimbe. În orice perioadă de criză a lucrărilor omenești – așa cum sunt vremurile ce se aștern înaintea noastră, aici, în lumea liberă – cei ce se vor încrede în cunoașterea exterioară, în legi, în canoane și-n „corectitudine” nu vor putea rezista. Puternici vor fi cei cărora educația ortodoxă le-a dat să simtă ce este cu adevărat creștin, cei a căror Ortodoxie este în inimă și poate atinge inimile celorlalți.

Nu-i nimic mai trist decât să vezi cum cineva care a crescut în sânul Ortodoxiei, care are o oarecare cunoaștere a catehismului, care a citit din Viețile Sfinților, care are o idee generală despre ce înseamnă Ortodoxia, care înțelege cât de cât slujbele, este totuși neputincios să priceapă ce se întâmplă în jurul lui. […]

Așadar, atitudinea noastră, începând chiar de acum, trebuie să fie una cu picioarele pe pământ și firească. Trebuie, adică, să se aplice la împrejurările reale ale vieții, iar nu să fie rodul închipuirii, al escapismului și al refuzului de a da piept cu realitățile adesea neplăcute ale lumii care ne înconjoară. O Ortodoxie prea exaltată și prea cu capul în nori își are locul într-o seră și e neputincioasă să ne ajute în viața de zi cu zi, cu atât mai puțin să îi mântuiască pe cei din jur. Lumea noastră e nemiloasă și rănește sufletul cu asprimea sa; trebuie să răspundem, mai întâi de toate, cu înțelegere și dragoste creștină, cu picioarele pe pământ, lăsând isihasmul și formele sporite de rugăciune pentru cei ce sunt în stare să le primească.

Și, iarăși, atitudinea noastră nu trebuie să fie centrată pe sine, ci să se îndrepte spre cei ce Îl caută pe Dumnezeu și doresc să ducă o viață dreaptă. Astăzi, oriunde există o comunitate ortodoxă ceva mai mare, apare ispita de a face din ea o societate de mulțumire a sinelui și de încântare cu faptele bune și realizările noastre ortodoxe: cu frumusețea bisericilor și a podoabelor din ele, cu fastul slujbelor, ba chiar și cu neprihănirea credinței noastre. Însă adevărata viață creștină, încă din vremea apostolilor, a fost întotdeauna nedespărțită de împărtășirea ei cu ceilalți. O Ortodoxie care e trăită așa îi luminează și pe ceilalți – nu e nevoie să fie deschis un „departament misionar” anume; focul adevăratului creștinism se împărtășește singur, fără să îi trebuiască așa ceva. Dacă Ortodoxia noastră rămâne ceva pe care-l păstrăm pentru sine, și ne mai și lăudăm cu asta, atunci suntem ca niște morți care-i îngroapă pe morți – și aceasta e tocmai situația în care se află multe din parohiile ortodoxe de astăzi, chiar și cele care numără în rândul lor mulți tineri, dacă nu se vor adânci în credința lor. Nu ajunge să spui că tinerii vin la biserică. Trebuie să ne întrebăm ce primesc ei în biserică, ce iau cu ei din biserică; dacă nu fac din Ortodoxie o parte de nedespărțit a vieții lor, atunci nu e deloc de ajuns să spui că vin la biserică. […]

Nimeni nu tăgăduiește că astăzi Biserica e înconjurată de vrăjmași sau că sunt unii care ar face orice pentru a profita de încrederea noastră. Dar așa au stat lucrurile încă din vremea apostolilor, iar viața creștină a fost mereu un risc din punctul de vedere al trăirii. Însă, chiar dacă uneori se profită de noi și trebuie să fim prevăzători în această privință, să nu renunțăm a avea o atitudine fundamental iubitoare și încrezătoare, fără de care vom pierde însăși esența vieții creștine. Lumea, care nu-L are pe Hristos, trebuie să fie neîncrezătoare și rece, dar creștinii, dimpotrivă, trebuie să aibă dragoste și deschidere, căci altfel vom pierde sarea lui Hristos din lăuntrul nostru și vom ajunge asemenea lumii, buni de nimic, izgoniți de pretutindeni și călcați în picioare.

Puțină smerenie când ne uităm la noi înșine ne va ajuta să fim mai darnici și mai iertători cu greșelile altora. Ne place să-i judecăm pe alții pentru ciudățenia purtării lor; le zicem „țicniți” sau „convertiți nebuni”. E adevărat că trebuie să avem grijă cu oamenii într-adevăr dezechilibrați, care pot face mult rău în Biserică. Dar ce creștin ortodox serios de astăzi nu e un pic „nebun”? Nu ne potrivim cu căile lumii acesteia; și, dacă am face-o în lumea de acum, nu suntem creștini serioși. Adevăratul creștin nu se poate simți astăzi acasă în lume; nu poate decât să se simtă și să fie socotit de ceilalți un pic „nebun”. […]

Atitudinea noastră creștină trebuie să fie una pe care, în lipsa unui cuvânt mai bun, o voi numi nevinovată. Lumea prețuiește astăzi să fii sofisticat, să fii descurcăreț în cele ale sale, să fii „profesionist”. Ortodoxia nu prețuiește defel aceste însușiri; ele ucid sufletul creștinului. Și, totuși, aceste însușiri se strecoară pe furiș, întruna, în Biserică și în viețile noastre. […]

Să păzim și să sporim acele însușiri ale adevăratei viziuni ortodoxe asupra lumii: o atitudine vie, firească, iubitoare, și iertătoare, care nu se preocupă de sine, păstrându-ne nevinovăția și nelumescul, chiar dacă avem conștiința deplină și smerită a păcătoșeniei noastre și a tăriei ispitelor lumii din jur. […]

Ortodoxia este viață. Dacă nu trăim Ortodoxia, atunci, pur și simplu, nu suntem ortodocși, indiferent de credința noastră formală.

Ieromonah Serafim Rose, Perspectiva ortodoxă asupra lumii

DESPRE CONCEPŢIA DE VIAŢĂ ORTODOXĂ

Conferinţă ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mănăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi

https://rafturicucarti.files.wordpress.com/2015/10/serafim-rose-conferinta-conceptia-de-viata-ortodoxa.pdf

Canonul 45 al Sfinților Apostoli:

”Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 al Sfinților Apostoli:

”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească și să se și afurisească.”

Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Teodor Studitul

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”.

„Ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie”

Sfântul Efrem Sirul

Sfântul Ioan Gură de Aur

Concert de muzică și poezie din închisorile comuniste

Imn morţilor - Radu Gyr

Morminte dragi, lumină vie, sporite-ntruna an de an, noi v-auzim curgând sub glie ca un şuvoi subpământean.

Ați luminat cu jertfe sfinte pământul până-n temelii, că țara arde de morminte cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut ca o comoară, morminte vechi, morminte noi, de vi se pierde urma-n țară, v-o regăsim mereu în noi.

De vi s-au smuls şi flori, şi cruce, şi dacă locul nu vi-l ştim, tot gândul nostru-n veac v-aduce îngenunchieri de heruvim.

Morți sfinți în temniți şi prigoane, morți sfinți în lupte şi furtuni, noi ne-am făcut din voi icoane şi vă purtăm pe frunți cununi.

Nu plângem lacrimă de sânge, ci ne mândrim cu-atâți eroi. Nu, neamul nostru nu vă plânge, ci se cuminecă prin voi.

Dr Mihai Tirnoveanu de la Calea Neamului: Cu ajutorul lui Dumnezeu am înființat partidul cu numele Mișcarea Națională.

Obiectivul nostru este eliberarea României de sub ocupația străină, redobândirea Libertății de a fi Român. Suntem în fața statuii baronului Samuel Brukenthal pentru ca aceasta reprezinta simbolul ocupației împotriva căreia luptăm.

Vorbim de ocupația străină atunci când Canalul Bâstroe distruge Delta Dunării, când ni s-a impus în anii trecuți waxxinarea aproape obligatorie si certificatul verde, când multinaționalele sfidează România și isi externalizează profiturile, când pământul agricol al țării se vinde la liber către străini , când capitalul de dincolo sufocă firmele românesti, când ni se impune cel mai mic salariu minim pe economie din Europa si frații nostri sunt trimiși de nevoi să muncească în toată lumea.

Ocupația străină înseamnă o educație din care se rup paginile isoriei și culturii identității naționale, punându-se în locul lor istoria altor popoare si o așa zisă educație sexuală.

Ocupația înseamnă prigoana corectitudinii politice împotriva sfinților și martirilor închisorilor comuniste, atacul programat si sustinut împotriva Bisericii Ortodoxe, atacul împotriva Crucilor Eroilor Armatei Române din Cimitirul de la Valea Uzului, împotriva statuii lui Avram Iancu de la Turda, a lui Mihai Viteazu și Mihai Eminescu de la Oradea.

Ocupația străină înseamnă cosuveranitatea Ungariei în România, retrocedările ilegale către noii grofi si UDMR la guvernare de zeci de ani încoace. Eliberarea de această ocupație care zdrobește România, impunerea instituțională a Libertății de a fi Român, înseamnă scoaterea din majoritatea parlamentară si de la guvernare a vechilor partide PNL, PSD, UDMR, USR, cozile de topor ale ocupației și înlocuirea lor cu forțe politice naționaliste autentice. Eforturile societății civile naționale au fost si vor fi în continuare vitale. La acestea am participat si noi de-a lungul anilor, cu toate puterile. Am reusit în unele cazuri să reacționăm decisiv si să le stopăm sau le frânăm planurile tradătorilor. Acestia însă au luat-o din nou si din din nou de la capăt prin noi legi date în parlament sau prin ordonante de urgentă împotriva intereselor poporului român. Ce poate face societatea civilă prin eforturi colosale, prin epuizare fizică si logistică în zeci de mitinguri si marsuri, parlamentul poate face contrariu printr-o simplă ridicare de mână ce apucă 30 de arginți... durează câteva minute. Guvernul poate să emită o ordonanță de urgentă peste noapte. Totul la ordin. Societatea civilă națională poate si este extrem de imporant să intervină dar nu poate sa o faca întotdeauna la timp si nu întotdeauna cu succes. De-a lungul zecilor de ani am simțit asta din proprie experientă. 30 de ani am asteptat de la altii să se întâmple ceva din punct de vedere politic, am asteptat fără îndoială prea mult. Sunt oameni care spun că mai trebuie asteptat, că nu avem sanse, că nu este momentul, că motorul sistemului trebuie să se gripeze singur. Eu, noi, mai putem aștepta, fără discutie, în schimb România nu mai poate astepta, căci este nu pe marginea prăpastiei, ci în cădere vertiginoasă în această prăpastie a ocupației străine. Noi mai avem timp, România însă nu mai are. Instituțiile statului trebuie re-românizate, repuse în slujba Art. 1 din Constituția României, curățate de trădători, nevolnici și incapabili și revitalizate de români cu conștiință națională și buni profesioniști. Acest fapt nu se poate atinge decât prin mijloace politice. Recuperarea bogățiilor naturale ale țării înstrăinate 33 de ani încoace la fel nu se poate face decât prin hotărâri politice. Ne-am săturat să cerem politicului adeseori în zadar Libertatea de a fi Român, trebuie să devenim noi împreună cu alți naționaliști puterea politică capabilă să redea poporului libertatea de a fi român, de a-si orândui singur propriul destin, de a-si recăpăta Moștenirea Națională adică bogăția Cerului, mostenirea cultural-istorică reprezentată de voievozii, martirii, sfinții și marii oameni de cultură și bogăția Pământului, resursele naturale.

O familie nu primește ordine de la vecini ce și cum să facă, cum sa-si crească copii, ce să pună pe masă, cum să-si rânduiasca economiile, cum să-și cinstească strămoșii. Cu atât mai mult o țară nu poate să facă acest lucru, anume să primească ordine! Acestă ordine, această rânduiala se cuvine a ne o face singuri. Nu însemnă că trebuie să ne batem, să ne dușmanim cu vecinii. Vrem relații bune cu toată lumea, relații care trebuie însă să aibă la bază în primul rând respectul reciproc, relații construite pe demnitate, nu pe ținutul căciuli în mâini la înaltele porți de la Vest sau de la Est! Alianțele politice si militare este obligatoriu să fie puse în slujba intereselor noastre naționale, trebuie să negociem la sânge totul, dar nu trebuie în niciun caz să negociem destinul istoric al Neamului Românesc trasat de înaintașii noștri. Pentru a fi în stare să și facem asta, nu doar să ne dorim asta, trebuie să ne ridicăm din genunchi, adică trebuie să avem o armată proprie performantă, o economie generată de capital propriu, agricultură în mâna românilor, comerț în mâna românilor, turism în mâna românilor. Tinerii noștri, laureați ai marilor olimpiade naționale trebuie recompensați cu cel mai mare preț pentru a rămâne în țara și a lucra pentru ea. Bani pentru toate aceste lucruri există, oameni buni! Banii sunt în averile frauduloase ale clanurilor corupției care au jefuit România, Banii sunt la clanurile interlope care ne sfidează din castelele lor cu turnulețe și știți bine la cine mă refer. Recuperarea acestor bani de la ei, de la jefuitori, tine exclusiv de o voința politică care poate genera o justiție liberă să confiște conform legii aceste mari averi în interesul unui stat român aflat în subordinea marilor interese ale regenerării României. Am înființat Miscarea Națională luând act atât de acestă necesitate vitală cât si datorită faptului că nici eu, nici foarte multi naționalisti români nu se regăsesc în actualele partide din opoziția extra sau intra parlamentară. Sunt o grămadă de oameni buni care încă stau pe margine din punct de vedere politic. Miscarea Națională se adresează în primul rând lor. Iar dacă ne intreba cineva ce am făcut pana acum, le răspundem că Miscarea Națională continuă din punct de vedere politic demersurile Asociației Calea Neamului. Nu am apărut de nicăieri, ci dintr-o luptă organizată de ani buni încoace în sute de acțiuni. Nu am dezamăgit pe nimeni niciodată, nu am dat niciun pas înapoi și am mers întotdeauna acolo unde este mai greu fără să facem compromisuri. Principalul nostru discurs a fost acțiunea.

Nădăjduiesc că vom fi sprijiniți în continuare de partenerii noștri din societatea civilă națională, alături de care am fost de-a lungul tmpului în lupta pentru România.

Vă spunem din nou si din nou, tuturor, lasati deznadejdea la o parte căci mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Sursa: https://www.facebook.com/jnepiisfantuluigheorghe/photos/a.1432252210147737/6179490692090508/

Acum multe persoane care vin la duhovnici se plâng de singurătate. Însă, ca să spunem adevărul, atunci când trăim realmente prin dumnezeirea lui Hristos, nu cunoaştem singurătatea. Vorbesc din propria-mi experienţă; am petrecut şapte ani în pustie şi niciodată nu am fost atins de sentimentul că îmi lipsea ceva, adică prezenţa cuiva. Însă în mintea mea se afla plinătatea părtăşiei cu Dumnezeu şi cu Omul. Astfel, şi aici, vom încerca să zidim templul nostru, casa noastră.

Când fiecare activitate devine un act liturgic

Vedeţi, spun cuvinte fără ordine, nici logică, însă cred că, în pofida a toate, oarecum, vă transmit viaţa mea şi că, în viitor, veţi aborda procesul de creaţie cu mai multă inspiraţie. Atunci când ne limităm în toate şi când renunţăm la toate, atunci când dorim numai să auzim Numele lui Dumnezeu, să-I ascultăm cuvintele, poruncile, să-L pomenim şi să fim legaţi de El prin toată fiinţa noastră, orice activitate devine un act liturgic de o mare semnificaţie.

Aşadar, revin asupra acestui punct: că nicio soră şi niciun părinte să nu creadă că face o ascultare fără importanţă: să pui cartofi, să semeni fasole, să le uzi etc. Să fii grăbit, să fii obosit… Orice aţi face, totul este săvârşit pentru zidirea unui templu pentru Liturghie. Şi atunci, duhul nostru va pătrunde în ceea ce a avut loc, istoric vorbind, acum două mii de ani, atunci când Hristos era încă cu noi pe pământ şi, astfel, se va uni cu El; timpul se va scurta şi două mii de ani vor deveni la fel de transparenţi precum un cuvânt. Iar dacă aceasta este adevărat în conştiinţa noastră pentru două mii de ani, toate epocile viitoare, fie şi mii de ani, se vor aduna într-o rugăciune care cuprinde totul.

Conferință susținută de către Arhimandritul Sofronie Saharov în ziua de 2 iulie 1992, în Biserica „Sfântul Siluan”.

Când cineva îți va zice: "Eu am ținut tot postul", răspunde-i: "Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, înjuram și m-am lăsat."

Sfântul Ioan Gură de Aur

După Sfânta Împărtăşanie, să nu vorbim, să nu ne supărăm, să nu ne certăm unii cu alţii, pentru că Duhul Sfânt e curat şi bun şi nu şade în tine dacă nu poţi să-L ţii. La Împărtăşanie nu trebuie să te grăbeşti. Unii vin la 40 de zile, alţii la o lună, alţii mai des. Dar eu vă spun că Duhul stă în voi atâta timp cât voi nu-L alungaţi. Nu trebuie să calculaţi zilele, ci să aveţi inimă bună şi curată. Şi atunci Duhul Sfânt e în voi.

Arhimandrit Sofian Boghiu

Dacă eşti ucrainean poţi face rabat de la legile războiului deoarece nimeni n-are nimic cu tine. Poţi fi nazist, îţi poţi chiar plimba cu mândrie svasticile tatuate. Nu, nu vei fi huiduit, vei fi chiar apreciat. Şi, cu siguranţă, n-o să ai după tine vreun Alexandru Florian care să te facă antisemit în sculare şi-n culcare. Repet, ca ucrainean e la liber! La fel, dacă eşti ucrainean poţi folosi arme chimice. Au folosit mult hulitele arme chimice arme împotriva ruşilor fără probleme şi fără să aibă nicio repercusiune. Toată lumea s-a prefăcut că plouă. Şi-aşa a rămas. Dacă eşti ucrainean poţi săvârşi cele mai mari crime de război fără probleme. Nimeni nu te va sancţiona. Mai ţineţi minte cum s-au filmat soldaţii ucraineni împuşcând prizonierii ăia de război ca pe câini? Aţi auzit vreo organizaţie care cârîie? Nicidecum! Şi, tot ca urcrainean, poţi folosi civilii ca scuturi umane, poţi instrumenta false atacuri asupra unor instituţii de cultură şi, dacă într-adevăr îţi foloseşte, poţi chiar să tragi împotriva civililor tăi pentru a urla apoi că ruşii au făcut-o. Poţi chiar să tragi cu rachete în civili nevinovaţi din ţări vecine pentru ca apoi să spui că ruşii i-au atacat.

Nu, n-am terminat. Dacă eşti ucrainean poți inclusiv să creşti terorişti pe care apoi să-i împingi peste graniţă ca să omoare ruşi. Nu contează că-s civili, sunt ruşi doar, ruşii pot fi omorâţi precum câinii. De fapt chiar mai rău deoarece dacă te apuci să omori un câine faci puşcărie. Ucrainenii, în raport cu ruşii, n-au nicio oprelişte.

Staţi, că mai avem întrucât nu doar ruşii sunt ţinte justificate ale ucrainenilor. Chiar şi românii, care se laudă prin conducătorii lor că sunt „aliaţi” ai Ucrainei, devin ţinte justificate. Etnicii români în Ucraina, în general n-au voie. Asta le e caracteristica. N-au voie să înveţe în limba maternă, n-au voie să folosească limba de acasă, n-au voie să-şi afişeze identitatea culturală şi nici măcar nu mai au voie să se roage în tradiţia lor. Peste tot în lume un asemenea tratament ar fi atras sancţiuni. În Ucraina însă merge. Şi nu în ultimul rând, Ucraina e un agresor pe faţă al României prin nemerniciile pe care le face cu Canalul Bîstroe. Nicăieri în lume n-ai avea voie să produci un asemenea dezastru ecologic. S-ar spânzura Greta de peşti, ar veni Greenpeace-ul să picheteze gândacul de baltă, s-ar face agitaţie. Însă e vorba de Ucraina, deci batista pe ţambal. E bine, nu-i aşa?

Dan Diaconu @ Trenduri Economice

Sursa: https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/pfbid0N3CsdvXQtLA9hnnLA2h5TKbqtCQ4wKi1XaBxsiq4bXwYHsfSN9c95bSQM8hP1vxDl

O altă experiență cutremurătoare pe care am avut-o cu bătrânul Părinte Evmenie a fost în Ucraina, când am ajuns la aeroportul din Kiev. Acolo, bătrânul a manifestat o mare bucurie și mi-a zis:

• Neofit, am mai venit aici!

• Dar când ai venit aici, Părinte? - l-am întrebat eu.

- Am venit acum mulți ani. Urma să izbucnească un război mondial, iar Maica Domnului ne-a mobilizat pe toți și ne-a zis: “Faceți rugăciune, să nu înceapă acum marele război, să dăm timp de pocăință oamenilor!”

- Voiau atunci rușii și toți acei occidentali, să pornească un război mondial! Aici voiau să facă războiul!

• Și ce s-a întâmplat atunci, Părinte?! - am întrebat eu.

- Am mers toți la Kiev și am făcut rugăciune. Și eram împreună cu Părintele Profirie, cu Părintele Paisie, cu Părintele Iacov și alți oameni ai lui Dumnezeu. Iar eu plângeam mult. Și pe noi toți ne întărea Părintele Profirie, care mi-a spus: “Părinte Evmenie, nu plânge așa, nu va fi acum războiul; mai târziu va fi!”

• Și apoi a început să plângă mult Părintele Iacov și să zică: “Nu un alt război, nu un alt război, Preasfântă Maică!”

Și l-am văzut pe Sfântul Ioan Rusul, care a spus: “Nu, trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!”

Extrase din cartea „Sfântul Nichifor Leprosul și Bătrânul Evmenie Saridakis” - Editura Doxologia

Acestea s-au întâmplat în anii 80-90.

Sursa: https://www.facebook.com/watch?v=576192951227459

Sursa: Pr. Matei Vulcănescu: despre Sinodul din Creta, despre trădare și letargie

Clujenii fanatici religioși stau înghesuiți printre schele în semi întuneric și rostesc rugăciuni medievale ca niște înapoiați, conduși de niște "talibani" bărboși îmbrăcați în niste robe negre. 😉🤭

De două zile catedrala mitropolitană din Cluj este arhiplină la Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul.

Mergem în fiecare an în prima săptămână la catedrală și pot spune ca niciodată nu am văzut-o așa plină.

Dar si foarte diversă, femei, barbati, bătrâni, tineri, corporatiști, muncitori, copii de toate vârstele, adevărata societate civila, nu troținetiștii tăvălicioși și țopăitori, ci România profundă, România reală, România adevărată.

Și poza asta e doar prima jumătate a bisericii cam la fel era și în a doua jumătate.

O astfel de prezență îmi dă speranță că nu e totul pierdut în Cluj Napoca, orașul fanion al progresismului și neomarxismului troținetist din România.

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=675046537955973&set=a.245425937584704