Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor (1921 - 1952)

Un nou raport referitor la cazul a doi bărbați sănătoși care au dezvoltat simptome ale ‘sindromului microundelor’ după ce un turn de telefonie mobilă 5G a fost instalat pe acoperișul biroului lor, precum și un raport similar publicat luna trecută, arată că radiațiile neionizante 5G pot cauza probleme de sănătate la persoanele fără antecedente de sensibilitate electromagnetică.

Un nou raport arată cazul a doi bărbați, anterior sănătoși, care au dezvoltat rapid simptomele tipice ale ‘sindromului microundelor’ la scurt timp după ce un turn de telefonie mobilă 5G a fost instalat pe acoperișul biroului lor.

Potrivit raportului, publicat la 4 februarie în Annals of Clinical Case Reports, bărbații au prezentat dureri de cap, dureri articulare, tinitus, stări anormale de oboseală, tulburări de somn, arsuri ale pielii, anxietate și probleme de concentrare.

Constatările se potrivesc cu constatările unui raport al unui caz similar publicat luna trecută în Annals of Case Reports – care apăruse anterior în revista suedeză Medicinsk Access – care arată că un bărbat și o femeie, anterior sănătoși, au dezvoltat simptome similare ale ‘sindromului microundelor’ la scurt timp după ce un turn 5G a fost instalat deasupra apartamentului lor.

„Robert F. Kennedy Jr: Într-un prim studiu de acest gen, cercetătorii suedezi au descoperit că radiațiile #5G provoacă simptome tipice care indică a fi ‘sindromul microundelor’. Studiul a confirmat, de asemenea, că radiațiile neionizante – cu mult sub nivelurile permise de autorități – pot cauza probleme de sănătate. · 13 mar. 2022”

Continuare: https://saccsiv.wordpress.com/2023/02/26/turnurile-5g-pot-face-ca-oamenii-sanatosi-sa-se-simta-rau-reiese-din-doua-cazuri-raportate/

Președintele Biden a făcut o călătorie de 10 ore cu trenul din Polonia pentru a face o vizită surpriză la Kiev, ieri.

Aflat în capitala ucraineană pentru doar cinci ore, șeful statului american a avut grijă să includă o vizită la schismaticii din ‘Biserica Ortodoxă a Ucrainei’ (OCU).

Potrivit serviciului de presă al OCU, președinții Biden și Zelensky au vizitat faimoasa Mănăstire Sfântul Mihail din Kiev, unde au fost întâmpinați de ‘mitropolitul’ Epifanie Dumenko.

Întâistătătorul schismatic i-a mulțumit lui Biden pentru sprijinul său și al Americii față de Ucraina în războiul împotriva Rusiei, iar Biden și-a amintit de o vizită anterioară la Kiev și de întâlnirea cu Dumenko la Washington, în septembrie 2018.

La acel moment, Dumenko îl însoțea pe mentorul și părintele său în credință, ‘patriarhul’ Filaret Denisenko, șeful schismatic al ‘Patriarhiei de la Kiev’. Biden s-a întâlnit cu Denisenko, asigurându-l de sprijinul său pentru crearea unei biserici autocefale în Ucraina.

OCU a fost creată la doar câteva luni mai târziu, iar atât politicienii cât și ierarhii schismatici, au recunoscut în mod deschis rolul guvernului american în întreaga afacere. Se știe, de asemenea, că președintele Biden a făcut presiuni asupra întâistătătorilor Bisericilor Locale pentru a recunoaște schismatica OCU.

În decembrie 2018, ‘mitropolitul’ Makary Maletich, conducătorul fostei ‘Biserici Ortodoxe Autocefale Ucrainene’, care a aderat la OCU în decembrie 2018, a declarat că acordarea autocefaliei către OCU de către Constantinopol a fost posibilă datorită muncii diplomaților străini, inclusiv a ambasadorilor SUA și a altora.

El a abordat din nou această problemă în iunie anul următor, afirmând:

„Nu este doar meritul lui Poroșenko, ci și al Radei Verhovna, al ucrainenilor înșiși și al diplomaților din SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, care au fost interesați de biserică.”

Maletich este sigur „că dacă Patriarhul Ecumenic nu ar fi văzut sprijinul din partea unor importante state ale lumii, nu ar fi făcut acest lucru. Atunci nici Poroșenko, nici Rada, nici Filaret și nici eu, nu am fi făcut nimic”.

În ianuarie 2021, fostul secretar de stat Mike Pompeo, a scris pe Twitter despre activitatea SUA pentru a determina Bisericile Ortodoxe să recunoască schismaticii.

În luna mai a aceluiași an, Valeriy Chaly, ambasadorul ucrainean în SUA din 2015 până în 2019, a declarat că SUA pot considera crearea OCU ca fiind propria lor realizare. El a declarat în direct:

„Pentru partea americană – și, apropo, s-ar putea ca acest lucru să nu fie cunoscut în biroul președintelui – subiectul cheie al politicii externe a fost, recent, libertatea religioasă. Iar problema unei Biserici autonome a fost promovată de Ucraina cu sprijinul partenerilor noștri.

Statele Unite au făcut – pot spune acest lucru acum – foarte mult pentru ca această chestiune să devină o realitate pentru ucraineni. Este o realizare uriașă, pe care aceștia o consideră ca fiind și a lor. Poate că este exagerat, însă există astfel de sentimente.”

Cu toate acestea, miercuri este prima zi cu dezlegare la vin, fără a se dezlega la ulei și fiertură, vinul fiind considerat mai jos pe scara postului, decît fiertura și uleiul.

Acest pogorămînt este logic, de vreme ce miercuri și vineri se slujește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la care se folosește și vinul. Spunem corect "și vinul", deoarece Darurile fiind sfințite anterior, acum doar se umezesc cu vin asupra caruia nu se fac rugăciunile de prefacere.

Prin urmare, cei care se împărtășesc astăzi, au dezlegare la vin. Tipicul pune și o limită de "pînă la 3 litre", adică nu mai mult de trei pahare.

Dezlegarea nu înseamnă obligativitatea de a bea vin, ci doar libertatea de a acționa după conștiință, căci postirea de nevoie nu mai este un post bineplăcut, ci înfometare.

Mîine, joi, Tipicul face prima dezlegare la fiertură de boboase, iar sîmbătă și duminică la ulei.

Post bineplăcut lui Dumnezeu celor care hotărăsc să se "întărească" (vorba bătrînilor noștri) azi cu puțin vin, dar și celor care se abțin!

Sfântul Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptează din fapte, în Filocalia, volumul I.

L-a întrebat odată un frate pe Părintele Marcu despre perioada din închisoare. „Voi nu știți ce-a fost acolo, a răspuns părintele. Cărțile care au apărut până acum îți pot da doar o vagă idee despre ce-a fost. Cred că s-a întâmplat ce au spus Părinţii, şi chiar Mântuitorul. Ştii că în Patericul Egiptean, printre altele, un frate a întrebat pe părintele său: ”Părinte, noi trăim aşa cum trăim (era cam pe timpul Sfântului Antonie cel Mare). Dar cei de după noi cum vor fi?” ”Vor face și ei cam jumătate cât noi”, a zis bătrânul. ”Dar cei de după ei?”, a întrebat fratele. ”Cei de după ei nu vor face nimic din ce facem noi, dar vor avea încercări aşa de mari și de grozave, încât dacă vor rezista lor, vor fi mai mari decât noi în Împărăția lui Dumnezeu”. Ei, aşa s-a întâmplat acolo. Au fost niște încercări nemaipomenite. Şi nu numai chinurile și încercările, ci şi ispitele, căci ispitele care vin de la vrăjmaşul și în mintea ta, şi în faptele tale, în vorbele tale, nu sunt o grozăvie?”

Arhimandrit Ioanichie Bălan – Patericul Românesc

Sursa

1. Nu vom părăsi Coreea fără a-i învinge pe comuniști.

2. Vom câștiga în Vietnam.

3. Vom fi împreună cu poporul georgian până la capăt.

4. Nu vom părăsi Afganistanul până când teroriștii nu vor fi înfrânți complet.

5. Vom ajuta Ucraina până la victoria sa completă.

SF-uri americane... dar au murit milioane de oameni :-(

După cuvântul Părinților, se pare că războiul îngăduit de Dumnezeu va avea rolul de a da o palmă sistemului antihristic (Sfântul Paisie Aghioritul) și de a opri identitatea digitală să cuprindă toată lumea.

Să ne rugăm Domnului ca printre popoarele salvate de la "identitatea digitală" să fie și România! ,,Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare". Sfântul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească

Vă amintiți când s-a încheiat plandemia? Când au încercat să se atingă de copii prin vaccipare! Are grijă Domnul de noi... să fim asemenea copiilor (în nevinovăție, nu în gândire!).

Mihai Silviu Chirilă - Marturisirea Ortodoxă Scrisoare deschisă către IPS Irineu: Dacă la Creta s-a comis "o mare greseală", de ce ați semnat?

Cuvânt de folos al Părintelui Arsenie Papacioc:

Americanii si rușii spun că au ajuns pe lună... Eu cu un covrig ajung la Dumnezeu.

Acesta este locul unde slujește Ips Longhin, un foarte mare mărturisitor care a fost otrăvit de 6 ori până acum, deoarece vorbește deschis oamenilor despre schisma din Ucraina, despre pecetluire, Antihrist și s-a declarat împotriva așa numitului Sinod din Creta.

Fie ca cei necredincioși să revină la dreapta credință ortodoxă. Amin!

Minciunoepiscopul Siluan din Italia participă la adunarea adventiștilor, îi laudă și binecuvantează

Erata: Ortodocsii calculeaza ziua de odihna in functie de Invierea Domnului, nu de Nastere, cum am spus in text din eroare. Vizitati siteul www.marturisireaortodoxa.ro.

Bună ziua!

Dragi deputați ai Adunării Federale – senatori, deputați ai Dumei de Stat!

Dragi cetățeni ai Rusiei!

Cu mesajul de astăzi, vorbesc într-un moment dificil – o știm cu toții bine – un moment de hotar pentru țara noastră, într-un moment al schimbărilor cardinale, ireversibile în întreaga lume, a celor mai importante evenimente istorice care determină viitorul țării noastre și oamenii noștri, când fiecare dintre noi avem o responsabilitate uriașă.

În urmă cu un an, pentru a proteja oamenii de pe meleagurile noastre istorice, pentru a asigura securitatea țării noastre, pentru a elimina amenințarea venită de la regimul neo-nazist care s-a dezvoltat în Ucraina după lovitura de stat din 2014, s-a luat decizia de a efectua o operațiune militară specială. Și vom rezolva pas cu pas, cu acuratețe și consecvență, sarcinile care ne sunt în fața.

Începând din 2014, Donbass a luptat, a apărat dreptul de a trăi pe propriul pământ, de a-și vorbi limba maternă, a luptat și nu a renunțat în condițiile blocadei și bombardamentelor constante, a urii nedissimulate din partea regimului de la Kiev, a crezut și a așteptat ca Rusia să vină în ajutor.

Citește în continuare

Răscoala de la 1907 este cunoscută drept o revoltă eminamente ţărănească îndreptată împotriva abuzurilor arendaşilor.

În primăvara anului 1907, pe moşiile ţinute în arendă de fraţii Fischer, la Flămânzi, judeţul Botoşani, izbucnea ultima mare răscoală ţărănească din Europa. În doar câteva luni, focul răscoalei s-a întins în toată ţara, fiind înregistrate izbucniri violente la adresa moşierilor, distrugeri şi atacuri. În cele din urmă, Guvernul de la acea vreme a trimis armata pentru potolirea răscoalei, înăbuşind-o sângeros în câteva locuri, inclusiv cu folosirea artileriei. Dincolo de lucrurile bine ştiute despre răscoala de la 1907, prezentate inclusiv în manualele de istorie, există şi episoade puţin cunoscute, dar bine scoase în evidenţă de documentele vremii. Printre altele, publicului larg îi este puţin cunoscut faptul că în timpul evenimentelor de la sate, din primăvara lui 1907, a avut loc şi o revoltă antisemită în târgul Botoşaniului, adică municipiul Botoşani de astăzi. A fost practic o revoltă urbană, în plină răscoală ţărănească. Aşa cum arată documentele, a avut o amploare considerabilă, sfârşind cu lupte de stradă.

Cu un an înainte de izbucnirea răscoalei, în nordul Moldovei arendaşii îşi disputau şi ultimele moşii ale boierilor. Majoritatea celor cu ”sânge albastru” prefera viaţa la oraş, lăsând moşiile din mediul rural pe mâna arendaşilor, majoritatea evrei, în zona Moldovei. Mihalachi Studza avea, de exemplu, o întinsă moşie la Flămânzi. Ca toţi ceilalţi boieri s-a mutat la oraş. Pe terenurile sale se băteau evreii Mochi Fischer şi cumnatul său, Berman Juster. Pentru a obţine sprijinul ţăranilor şi a-l convinge pe boier, Mochi Fischer împreună cu omul tocmit de acesta drept viitor administrator, Gheorghe Constantinescu, promite oamenilor învoieli avantajoase. Mochi Fischer a câştigat sprijinul ţăranilor, dar nu şi-a ţinut cuvântul. Din contră, a refuzat să încheie înţelegerile convenite cu ţăranii. Oamenii pământului, spun istoricii, erau dependenţi de aceste contracte. „În funcţie de ele ştiau câte zile trebuie să lucreze la arendaş, câte le mai rămânea pentru ogoarele lor. În funcţie de asta, îşi planificau lucrările agricole. Era vital pentru ei, iar arendaşul amâna semnarea“, spunea regretatul istoric Ştefan Cervatiuc.

Când amânarea învoielilor s-a transformat într-o crasă bătaie de joc, iar ţăranii riscau să rămână muritori de foame, s-a aprins scânteia răscoalei. Grupuri de ţărani din jurul Flămânziului s-au dus să ceară socoteală arendaşului, ba chiar i-ar fi bătut şi funcţionarii. În scurt timp de la Flămânzi, răscoala s-a întins în tot judeţul, nemulţumirile ţăranilor fiind asemănătoare, iar ura împotriva arendaşilor, comună. Arendaşii trebuiau să-şi scoată cheltuielile cu arenda, dar şi profit pe deasupra. Ţăranii foloseau pământul moşiilor în baza unor învoieli agricole cu arendaşii. În principal, era vorba de zile de muncă pe care ţăranul trebuia să le presteze pe pământurile arendaşului. Acestea puteau fi răscumpărate cu bani, însă sumele practicate de arendaşi erau exorbitante. Din dorinţa de a scoate profit de pe aceste pământuri, arendaşii şi administratorii exploatau crunt ţărănimea şi o păcăleau la învoieli. Iar cei mai puternici arendaşi din zonă erau evreii din Cernăuţi, mai ales Mochi Fischer, care avea în arendă 11 moşii cu sute de mii de hectare.

Șeful schismaticilor (OCU) a menționat că este necesar să se interzică "administrației Putin" să influențeze organizațiile religioase din Ucraina.

Epifaniy Dumenko a declarat încă o dată necesitatea interzicerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

El a spus acest lucru în timpul unei întâlniri cu Arhiepiscopul de Nunțiu Apostolic Visvaldas, ale cărei detalii au fost relatate de serviciul de presă al OCU.

Potrivit lui Dumenko, spațiul spiritual ucrainean trebuie protejat de "manipulările ostile ale Kremlinului":

"Susținem dorința statului ucrainean de a ne proteja concetățenii și libertatea religioasă de influența hibridă a propagandei ruse, al cărei instrument, din păcate, a devenit Biserica Rusă", spune el.

"Nu este vorba despre interzicerea religiei, ci despre interzicerea centrelor religioase ruse controlate de administrația Putin de a avea influență asupra organizațiilor religioase din Ucraina".

După cum a raportat SPJ, șeful OCU Dumenko a spus că comunitățile Bisericii ortodoxe ucrainene ar trebui fie redenumite, fie transferate la schismatici.

M-am întors de la pomenirea morţilor, care se face în fiecare sâmbătă din an, dar mai ales în Postul cel Mare. Bunicele gârbovite stăteau la uşa Bisericii de la patru dimineaţa, împovărate cu sacoşe, mai mari şi mai mici, cu pomană pentru cei adormiţi.

Preotul apare mai târziu, pe la cinci şi ceva, de mila lor, să nu le ţină prea mult în frig, deşi anunţase că slujba începe pe la şapte. Se risipesc prin Biserică ca nişte furnici, aşezând darurile pe mesele grele de lemn putred. Foşgăie pungile, abia mijind prin fiinţă, se fâţâie de colo până colo, aşteptând, aprinzând lumânări pe colivă şi pe pachetele de bunătăţi. Ici colo câte un oftat, şi o amintire despre bărbatul plecat, sau despre copilul marinar, înecat în apele de departe.

Urmează slujba de pomenire, ecteniile, pomelnicele citite tare şi rugăciunea de dezlegare. Apoi “Veşnica pomenire” şi întreaga Biserică leagănă alene coşurile cu bunătăţi ca pe nişte prunci în albiile lor. O întreagă armie de raţionalişti găunoşi atacă necontenit tradiţia de două milenii a românilor. Ce atâta pomenire a morţilor? Ce, mânâncă mortul, bea mortul vinul vărsat pe mormânt? Astea-s tradiţii magice, folclor păgân, idolatrie, cult thanatic, abureală. Mai bine ca la sectanţi, unde la căpătâiul mortului un nene cu alură şi accent tâmpe, la cravată strânsă sufocant, aiuritor de gât, rosteşte afectat nişte predici interminabile şi indigeste.

Chiar aşa? Mânâncă şi bea mortul? Ce atâta tevatură în jurul unui eveniment tragic, când în Occident moartea e ascunsă, ca o ruşine supremă a vieţii fără rost. Mortul occidental, rujat, fardat, împănat cu formol, rânjeşte dintre florile scumpe ale coşciugului. Iar la noi, toată lumea: „Veniţi fraţilor să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă...”.

La o gândire mai adâncă a problemei, înfiorată de lacrimile rugăciunii, vedem că pomana morţilor e fundamentul firii omeneşti. Iubirea noastră se manifestă în chip esenţial în dăruirea de mâncare pentru cel iubit. Tânărul imberb, înfiorat, cu ochii alunecând în jos, o invită pe fecioară la cină. Femeia, gârbovită de truda zilnică, când vine bărbatul frânt acasă, primul lucru care iese din sufletul ei, este strachina de mâncare pe care i-o pune în faţă. Mamele noastre sfinte, cu ochii grei, cu cearcănele până la gură, bântuie ca nişte stafii prin casă în muma zorilor pentru a pregăti mâncare pentru pruncii care pleacă la şcoală. A da de mâncare celui iubit. Este actul suprem de euharistie a fiinţei, expresia luminii care ţi se naşte în inimă şi străpunge norul gros de indiferenţă care s-a lăsat peste lume. Este înflorirea firească a iubirii jertfelnice, îmbrăţişarea nevăzută dintre suflete. Câtă bucurie are femeia când soţul şi copiii se ospătează din bunătăţile pe care le-a pregătit. Cu mâinile pline de făină şi cu ochii lăcrimând a ceapă, femeia iese din istorie şi intră în veşnicie prin smerenie dăruitoare. De câte mii de ori a pregătit mâncare pentru cei iubiţi ai ei?

Revenim la pomana morţilor. Eu, ca preot primesc deseori şi eu câte un pachet din mâna tremurândă a vreunei bătrânici, de sufletul lui cutare. Ajuns acasă, cu vreo duzină de pachete, mă minunez de ce e înăuntru. O băbuţă a pus şerbet de trandafiri, că aşa îi plăcea bărbatului ei. Alta înveleşte atent un ban de 5 mii în batistă, pentru corabia sufletului. Una pune doze de Pepsi în pacheţel, că soţului tare îi plăcea zahărul lichid... Pâinicele, fursecuri făcute în ore de osteneală, lumânări, bomboane, pateuri, banane, mere, fasole bătută la pahar, sute de chestii.

Printre lacrimi şi singurătate, femeile acestea care cară în spate neamul românesc, fac ce ştiu mai bine, fac ceea ce au făcut de o viaţă. Dau de mâncare pentru cei dragi. Ele ştiu, mai bine decât orice doctor în teologie, că Dumnezeu ne iubeşte atât de infinit, încât Se dă pe Sine de mâncare pentru noi. Împărtăşania este actul suprem de dăruire a lui Dumnezeu, ca mâncare pentru veşnicie. Delicateţea, duioşia, dorul de a-l vedea pe cel ce acum e îmbrăţişat de Dumnezeu, sfinţenia şi smerenia, şoapta îngerului, lacrima înfiorată, lumina Învierii răstignită pe noaptea lumii, toate pe plinesc în această dăruire de hrană. Pomenirea morţilor e semnul şi dovada că iubirea trece dincolo de moarte, că suntem împreună în pofida mormîntului, în ciuda morţii, sfidând iadul şi tenebrele lui. Şi e ceva mai mult decât atât.

E vestirea de taină a unei vocaţii pentru veşnicie: femeile sfinte ale neamului românesc fac în rai de mâncare lui Dumnezeu.

Valeriu Gafencu este unul din tinerii care au murit pentru Hristos, luptând pentru apărarea credinţei ortodoxe şi a neamului românesc de atacurile satanei. Mulţi îl numesc Sfântul închisorilor. Şi mulţi aşteaptă cu nerăbdare clipa canonizării lui. S-a născut în judeţul Bălţi în 1921, şi a murit în temniţă. Pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, conducând un grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Bolile contactate în regimul dur de detenţie al închisorilor Aiud şi Piteşti l-au întărit şi desăvârşit duhovniceşte. Dumnezeu l-a luat la Sine după 10 ani de detenţie. (+18 februarie 1952)

A fost un trăitor al Ortodoxiei, pe care a urmat-o şi cinstit-o cu dragoste. În închisoare a compus poezii, care se cântau în celule, adevărate rugăciuni închinate lui Dumnezeu. Astăzi, aceste poezii se cântă în Biserică, pe muzica lui Mihai Lungeanu. Imnul Învierii, l-am ascultat în fiecare an în noaptea de Înviere în timpul predicii, la Biserica Sapientei, cântat de părintele Constantin Voicescu. De fiecare dată lacrimi ne umezeau ochii şi simţeam puterea cuvintelor lui cum pătrunde în noi şi ne întăreşte pe calea trăirii fierbinte a credinţei şi dragostei întru Hristos. Fie ca noi să ducem mai departe glasul rugăciunii sale! Virgil Maxim despre Valeriu Gafencu: „Ardea… ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele erau purtătoare de duh. Gesturile erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele, arareori sau târziu sesizate şi descoperite, erau daruri integrale ale fiinţei lui. Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar.”