Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Viața

Cuvioasă Teodora de la Sihla este cea mai aleasă călugăriță sfânta pe care au odrăslit-o mănăstirile româneșți. S-a născut în satul Vânători-Neamț, în prima jumătate a secolului XVII. Tatăl ei, Ștefan Joldea, era armaș al cetății Neamțului. După moartea surorii sale Marghița (Marghiolita?), Teodora a fost căsătorită cu un tânăr din Ismail. Dar, neavând copii, s-au dus amândoi la mănăstire. Fericită Teodora a îmbrăcat haina călugărească la Schitul Vărvărești-Râmnicu Sărat, iar soțul ei s-a călugărit la Schitul Poiana Mărului, cu numele de Elefterie.

Risipindu-se schitul de către turci, Teodora s-a făcut pustnică în Munții Buzăului. Apoi, retrăgându-se în ținutul Neamț, a sihăstrit singură ca la 30 de ani într-o peștera din Munții Sihlei, asemenea Cuvioasei Maria Egipteancă. Deci, bineplacând lui Dumnezeu, s-a mutat din viață această în primele decenii ale secolului XVIII și a fost îngropată în peșteră.

În primele decenii ale secolului XIX, moaștele Cuvioasei Teodora de la Sihla au fost luate de familia boierilor Sturza, ctitori ai acestui schit, și duse la biserica zidită de ei în satul Miclaușeni-Iași. Iar în anul 1856 au fost date Mănăstirii Pecersca din Kiev, unde se află și astăzi, în schimbul mai multor rânduri de veșminte de fir.

În anul 1992, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a trecut-o pe Cuvioasă Teodora în rândul sfinților, fiind prăznuită pe dată de 7 august.

Fapte și cuvinte de folos

Acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ales și sădit în casa lui Dumnezeu. Căci, fiind însoțită cu bărbat, fericita Teodora nu a găsit odihnă sufletului ei până nu s-a făcut mireasă lui Hristos. Astfel, neavând ea copii, a părăsit cele trecătoare și a îmbrăcat haina pocăinței în Schitul Varzărești din ținutul Buzău. Aici a sporit atât de mult fericită Teodora, în tăcere, în rugăciune și ascultare, că în puțini ani a ajuns la măsură celor bătrâni, învrednicindu-se a se ruga din inima și a cunoaște mulțimea ispitelor vrăjmașului. Pentru aceea, toate maicile o iubeau și se foloseau de smerenia, de nevoința și de râvna ei.

Năvălind turcii pe Valea Buzăului și arzând schitul lor, Cuvioasă Teodora s-a ascuns în munți cu maica ei duhovnicească, schimonahia Paisia. Acolo s-au nevoit în post și priveghere câțiva ani, răbdând bărbătește foamea, frigul și alte negrăite ispite de la diavoli. Căci, întrarmându-se fericita cu rugăciunea cea de foc a inimii, pe toate le răbda și se împărtășea de mângâierile cele de taină ale Duhului Sfânt.

Răposând în munte maică ei duhovnicească, prin anii 1670-1675, Cuvioasă Teodora a fost călăuzită de Dumnezeu către Munții Neamț, în patria ei. Aici, închinându-se la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț, a fost trimisă pentru sfat la egumenul Schitului Sihăstria, ieroschimonahul Varsanufie. Acesta, înțelegând că dorește viață pustnicească și cunoscând cu duhul virtutea ei, a împărtășit-o cu Trupul și Sângele lui Hristos. Apoi, dându-i călăuză pe duhovnicul Pavel, i-a spus: – Du-te la pustie pentru un an de zile, în pădurile din Munții Sihlei. De vei putea suferi, cu darul lui Hristos, greutatea și ispitele cele cumplite ale pustiei, rămâi acolo până la moarte. Iar de nu vei putea răbda, retrage-te la o mănăstire de călugărițe și-ți lucrează în smerenie mântuirea sufletului tău.

Căutând Cuviosul Pavel o chilie pustnicească părăsită pentru fericită Teodora și negăsind, a întâlnit un sihastru bătrân, ce se nevoia sub stâncile Sihlei. Acesta, fiind văzător cu duhul, a zis: – Nevoiește-te, maică Teodora, în chilia mea, căci eu mă duc în alt bordei pustnicesc. Deci, așezând ieroschimonahul Pavel pe Cuvioasa Teodora în Munții Sihlei și binecuvântând-o, s-a întors din nou la schit.

Alaturi de numerosii ostenitori odrasliti de neamul românesc, se afla pomenite în calendarul ortodox foarte multe femei cuvioase, care prin viata lor aleasa au bineplacut lui Dumnezeu. În acelasi timp, ele sunt o frumoasa pilda vrednica de urmat, pentru femeile crestine din toate timpurile si toate locurile. De o asemenea vietuire aleasa s-a învrednicit si cuvioasa Teodora de la schitul Sihla, din Muntii Neamtului.

Dupa traditie, ea s-a nascut în satul Vânatori din judetul Neamt, în jurul anului 1650. Era una din cele doua fiice ale lui Stefan Joldea, armas paznic al cetatii Neamt, loc unde era depozitat tezaurul tarii. Împreuna cu sotia sa si-au crescut fiicele în dragostea si pazirea dreptei credinte, la aceasta contribuind si numeroasele vizite facute la manastirile si schiturile din împrejurimi: Neamt, Secu, Sihastria, Agapia si altele.

Pentru ca sora sa, Marghiolita, s-a mutat prea devreme la Domnul, Teodora, copila fiind, dorea sa se retraga din lume la o manastire. Cu greu parintii îndurerati, ramasi acum doar cu ea, au convins-o sa ramâna alaturi de ei. La vremea cuvenita se casatoreste si merge în partile Tarii de Jos, unde locuia sotul ei. La scurta vreme însa, i-au murit si parintii.

Dupa toate aceste nenorociri prin care a trecut, Dumnezeu i-a trimis o încercare si mai mare, aceea de a nu putea avea copii. Astfel, pentru ca o existenta egoista, fara rost nu o putea multumi, s-a sfatuit cu sotul ei si au hotarât sa intre amândoi în câte o manastire.

Potrivit traditiei, a plecat mai întâi ea si a intrat în manastirea Varzaresti, din partile Buzaului, o sihastrie în care vietuiau vreo 30 de maici calauzite de egumena lor, schimonahia Paisia. La scurt timp, s-a calugarit si el la manastirea Poiana Marului, luând numele Elefterie, învrednicindu-se si de taina Sfintei Preotii.

Sfânta Cuvioasă Teodora a îmbracat haina vietuirii îngeresti la vârsta de 30 de ani. Vazând-o atât de tânara egumena a luat-o pe lânga ea, spre a-i fi ucenica. Asa îsi începe sfânta nevointele dupa pravila vietii calugaresti, fiind pilda pentru toate celelalte vietuitoare, prin râvna cu care le îndeplinea. Întâmplându-se în aceasta vreme sa navaleasca turcii, egumena Paisia, Teodora si alte câteva maici parasesc aceasta sfânta asezare, refugiindu-se în locuri mai retrase, la hotarul dintre Muntii Buzaului si cei ai Vrancei. Aici construiesc un mic altar si câteva chilii modeste pentru adapost, continuându-si pravila de la Varzaresti.

La scurt timp, din cauza vârstei înaintate si a multelor osteneli, schimonahia Paisia, trece la cele de sus. Dupa ce s-au linistit lucrurile în tara, Cuvioasa Teodora, care vietuise aici zece ani, si-a îndreptat pasii spre locurile copilariei. Se opreste mai întâi la manastirea Neamt, unde se roaga la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, cu binecuvântarea egumenului Varsanufie de la Sihastria Secului (înfiintata prin 1650) si dupa ce se marturiseste duhovnicului Pavel, care o si împartaseste, pleaca „la început pentru un an” sa vietuiasca în linistea codrilor seculari din împrejurimi.

Tot mergând prin Muntii Sihlei a ajuns în cele din urma la chilia unui batrân sihastru, asezata sub niste stânci uriase „ce stateau parca gata sa se prabuseasca”. Batrânul i-a oferit chilia sa „acestui suflet virtuos de femeie”, el plecând într-un loc „mai tainic, mai neajuns”, pentru a-si gasi adapost.

Acesta este momentul începutului unei noi etape din viata cuvioasei Teodora. Ea se nevoia în rugaciune neîncetata, veghe de toata noaptea si cugetare dumnezeiasca adânca. Hrana sa era alcatuita din: bureti, urzici, mure, afine, zmeura, precum si din pesmeti si poame uscate, pe care i le aduceau cei de la schitul Sihastria. La toate acestea se adauga si hrana cea dumnezeiasca, Trupul si Sângele Domnului, pe care i le aducea din când în când ieroschimonahul Pavel. Într-o astfel de osteneala a petrecut râvnitoarea maica vreme îndelungata, citind, la vremea potrivita Ceasurile, Vecernia si Utrenia, însotite de multe metanii si lacrimi duhovnicesti.

Din traditie aflam ca, venind odata si prin aceste parti ale Neamtului osti otomane, multe calugarite s-au ascuns în munti. În aceste conditii, au ajuns unele si la chilia unde se nevoia Cuvioasa Teodora. Dupa ce a ascultat necazurile lor, ca oarecând batrânul calugar, ea le-a oferit acestora chilia sa, retragându-se într-o pestera si mai tainuita, ce exista si astazi cunoscuta sub denumirea de „Pestera Sfintei Teodora”. În acest loc, unde prin anii 1725-1730, s-a întemeiat Schitul Sihla, Sfânta Teodora a vietuit peste 20 de ani. Sfârsitul vietii sale a fost descoperit în chip minunat. Astfel, egumenul de la Schitul Sihastria a observat în mai multe zile niste pasarele care intrând în trapeza, luau bucati de pâine si poame si le duceau undeva în munte. Gândindu-se ca Dumnezeu hraneste în mod minunat vreun pustnic, a trimis doi frati sa vada unde duc acestea merindele. Ajunsi catre seara aproape de vârful muntelui, unul din ei s-a urcat într-un brad si de acolo, a zarit-o pe Cuvioasa Teodora în rugaciune.

Sfânta i-a chemat la ea si le-a spus ca de 40 de zile se roaga lui Dumnezeu pentru a-i trimite un duhovnic, care s-o spovedeasca si s-o împartaseasca. Apoi, a rugat pe cei doi sa-i transmita egumenului ultima sa dorinta, aceea de a trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca urmeaza sa se mute la El în scurt timp.

Cu binecuvântarea egumenului, a doua zi cei doi au venit la chilia sfintei unde, dupa ce a primit dezlegare si a rostit „Tatal nostru” si „Crezul”, a fost împartasita. Apoi, cu fata spre rasarit, privind spre cer a zis: „Slava Tie, Doamne, pentru toate !” si si-a dat duhul.

S-au adunat acolo parinti de la Sihastria, precum si vietuitori din împrejurimi si, dupa rânduiala, au savârsit slujba înmormântarii, îngropând trupul sfânt în pestera în care vietuise atâta timp. Traditia spune ca, însusi sotul sau, acum ieroschimonahul Elefterie, ar fi venit la înmormântarea sa, apoi a ramas la schitul Sihastria pâna la sfârsitul vietii.

La scurt timp dupa trecerea sa la Domnul, a început ridicarea Schitului Sihla. Între anii 1730-1763, s-au construit rând pe rând, biserica cu hramul „Schimbarea la fata” si „Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul” si chiliile din jur, care cu unele îmbunatatiri dureaza pâna în zilele noastre.

Din pacate, sfintele sale moaste nu au ramas aici pentru mult timp sau macar la noi în tara. Aceasta deoarece prin anii 1828-1834, în timpul ocupatiei rusesti, ele au fost luate si duse în cunoscuta manastire Lavra Pecerska din Kiev.

Cu toate acestea poporul nostru binecredincios a considerat-o sfânta imediat dupa moarte, cinstind-o cu toata evlavia. În sedinta din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotarât ca ea sa se numere în rândul sfintilor sai. Pomenirea sa se face de atunci, în fiecare an, în ziua de 7 august.

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

Condac 1:

Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Icos 1:

Îngerească râvnă din tinerețe având, Teodora, părinții și familia părăsind, departe de lume ai fugit și lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriții, cu laude te cinstim:

• Bucură-te, mlădiță sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;
• Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;
• Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;
• Bucură-te, că slava veacului de acum ai trecut-o cu vederea;
• Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;
• Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;
• Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;
• Bucură-te, mlădiță tânără, cu rod preafrumos;
• Bucură-te, mielușea blândă a lui Hristos;
• Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;
• Bucură-te, a sfinților pustnici vrednică următoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 2:

La marea stăruință a părinților tăi te-ai căsătorit, dar prea scurtă vreme în căsătorie ai viețuit. Pe soțul tău la un gând cu tine l-ai adus, căci, părăsind lumea, amândoi la viața monahicească v-ați dus și lui Dumnezeu ați cântat: Aliluia!

Icos 2:

La Mănăstirea Vărzărești, cu bătrâna stareță Paisia ai viețuit și pildă de ascultare tuturor călugărițelor ai fost, pentru care cu laudă te cinstim:

• Bucură-te, Teodora, că prin ascultare și smerenie lui Hristos ai urmat;
• Bucură-te, că și Mântuitorul nostru prin ascultare pe noi ne-a răscumpărat;
• Bucură-te, că prin ascultare și tăierea voii muceniță te-ai arătat;
• Bucură-te, că prin ascultare smerenie ai câștigat;
• Bucură-te, că prin rugăciune și tăierea voii tale partea Mariei ai ales;
• Bucură-te, că prin smerenie și ascultare roadele mântuirii ai cules;
• Bucură-te, că ascultarea și rugăciunea ți-au fost bogăție;
• Bucură-te, că, aceasta înțelegând-o, cununa lor sfântă ți-ai ales ție;
• Bucură-te, că prin ascultare și rugăciune mintea ți-ai luminat;
• Bucură-te, că, venind prigoana turcilor, la pustie cu stareța ta ai plecat;
• Bucură-te, că pustia și liniștea v-au fost folositoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 3:

Ajungând în pustie cu stareța ta Paisia, aceasta întru Domnul a adormit, iar tu singură rămânând, fără de nici o mân­gâiere, cu rugăciunea te întăreai și din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icos 3:

După adormirea fericitei tale starețe Paisia, către locurile părintești ai socotit să vii și un loc de liniște în munții Neamțului ți-ai ales. Pentru care noi ne-vrednicii, cinstind a ta dorință, cu evlavie te lăudăm:

• Bucură-te, că loc de liniște și de pustnicie ai căutat;
• Bucură-te, că pentru aceasta starețului Varsanufie al Sihăstriei ai cerut sfat;
• Bucură-te, că, după sfătuirea lui, în pustia Sihlei ai plecat;
• Bucură-te, că, acolo ajungând, cu lacrimi din inimă lui Dumnezeu ai mulțumit;
• Bucură-te, că foarte te-ai bucurat de acel loc liniștit;
• Bucură-te, că în peștera cea de sub stâncă ai locuit;
• Bucură-te, că acolo cu măcriș și verdețurile pustiei te-ai hrănit;
• Bucură-te, că duhovnicul tău, ieroschimonahul Pavel, aici te-a găsit;
• Bucură-te, că prin duhovnicești sfaturi te-a povățuit;
• Bucură-te, că de Preacuratele Taine te-ai învrednicit;
• Bucură-te, că nevoința pustniciei cu mare dragoste o ai primit;
• Bucură-te, că a iubitorilor de liniște ai fost vrednică următoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 4:

Ziua și noaptea petrecând în rugăciunea cea cu lacrimi și în meditațiile cele duhovnicești, din inimă suspinând, lăudai pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 4:

Petrecând vreme îndelungată în pustia Sihlei, cu lacrimi duhovnicești mai mult decât cu hrana trupului te întăreai și cu nădejdea veșnicelor bucurii în toată vremea te mângâiai. Pentru care și noi nevrednicii te lăudăm:

• Bucură-te, că prin rugăciune neîncetată dragostea lui Dumnezeu ai câștigat;
• Bucură-te, că pe treptele urcușului duhovnicesc te-ai ridicat;
• Bucură-te, că pe treapta făptuirii morale repede ai ajuns;
• Bucură-te, că pe treapta vederii sfinte te-ai suit;
• Bucură-te, că pe treptele îndumnezeirii prin har ai urcat;
• Bucură-te, că și din îndumnezeirea cea după har ai gustat;
• Bucură-te, că inima ta cu lacrimile dragostei de Dumnezeu o adăpai;
• Bucură-te, că sufletul tău cu nădejdea veșnicelor bunătăți îl mângâiai;
• Bucură-te, că trupul tău cu puțină hrană îl hrăneai;
• Bucură-te, că din verdețurile pustiei și din apă puțin gustai;
• Bucură-te, că ochii minții pururea priveau bunătățile viitoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 5:

Multe ispite și năluciri de la draci ai întâmpinat, fericită Teodora. Dar având în sufletul tău dragostea lui Hristos, pe toate le-ai biruit și pentru toate ai cântat lui Dumnezeu laudă de mulțumire: Aliluia!

Icos 5:

Având mintea luminată de Prea Sfântul Duh, ai trecut cu vederea ispitele cele de-a stânga și cele de-a dreapta, care de multe ori năvăleau asupra ta. Căci prin darul lui Dumnezeu cunoscând vicleniile duhurilor celor rele, pururea la rugăciunile cu lacrimi către Dumnezeu ai alergat. Pentru care și noi cu evlavie te lăudăm:

• Bucură-te, stâncă duhovnicească, pe care ispitele viclenilor draci nu au clintit-o;
• Bucură-te, că, având darul lui Dumnezeu, pe toate le-ai biruit;
• Bucură-te, căci cu multă smerenie lui Dumnezeu te rugai;
• Bucură-te, căci din adâncul inimii tale către El strigai;
• Bucură-te, că frigul, foamea și singurătatea, pentru Hristos ai răbdat;
• Bucură-te, că liniștea și rugăciunea pe tine te-au ajutat;
• Bucură-te, că postirea și înfrânarea nu le-ai împuținat;
• Bucură-te, că neîncetata rugăciune cu umilință tărie ți-a dat;
• Bucură-te, că prin rugăciune fierbinte ai biruit;
• Bucură-te, că prin nevoințe duhovnicești ai sporit;
• Bucură-te, că prin trezvia minții pururea ai fost rugătoare;
• Bucură-te, că prin post și rugăciune sfinților sihaștri ai fost următoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 6:

Șaizeci de ani ai petrecut în pustia Sihlei în post și în rugăciune, răbdând cu bărbăție nevoințele pustniciei, și din inimă lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icos 6:

Duhovnicul tău, Părintele Pavel, venea din când în când la tine, aducându-ți pesmeți și altă hrană pustnicească. Iar tu, cu mare smerenie a inimii, la el te spovedeai și sfaturi duhovnicești îi cereai, pe care în inimă le scriai. Pentru care și noi, văzând a ta iscusință, te lăudăm:

• Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai citit;
• Bucură-te, căci cu învățăturile Sfinților Părinți pe tine te-ai întărit;
• Bucură-te, că învățăturile Sfinților Părinți în viață te-au călăuzit;
• Bucură-te, că viața pustnicilor ai căutat;
• Bucură-te, că învățăturile lor pe tine te-au luminat;
• Bucură-te, că, prin rugăciune și citire, trezvia minții ai câștigat;
• Bucură-te, că Mântuitorul, pururea te-ai rugat;
• Bucură-te, că pe Maica Domnului pururea o ai lăudat;
• Bucură-te, că pe ea pururea mijlocitoare către Mântuitorul o aveai;
• Bucură-te, că în desăvârșire prin rugăciunile ei sporeai;
• Bucură-te, că și rugăciunile sfinților pururea ai cerut;
• Bucură-te, sfântă, către Sfânta Treime pururea rugătoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 7:

Mângâiatu-te-ai cu nădejdea veșnicelor bucurii și toate luptele și ispitele veacului de acum cu bărbăție de suflet le-ai primit, căci muntele s-a deschis prin rugăciunea ta, cântând cu mulțumire pentru toate lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Toate ispitele și luptele care de la lume, de la trup și de la diavol asupra ta au venit, cu darul și cu ajutorul lui Dumnezeu le-ai biruit. Cu lacrimi și suspin, din adâncul inimii rugându-te, ai luat de la El îndurare, de aceea și noi cu smerenie te lăudăm:

• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, sluga lui Hristos cea preaînțeleaptă;
• Bucură-te, că, având milă de la El, ai mers pe calea cea dreaptă;
• Bucură-te, că de la El pururea ajutor ai luat;
• Bucură-te, slugă înțeleaptă care pururea Lui ai urmat;
• Bucură-te, că toate cele ale veacului de acum le-ai trecut cu vederea;
• Bucură-te, că Hristos Iisus ți-a fost ție toată mângâierea;
• Bucură-te, albină duhovnicească ce mierea Duhului Sfânt ai adunat;
• Bucură-te, că în cugetarea cuvintelor Domnului mare dulceață ai aflat;
• Bucură-te, privighetoare duhovnicească, ce pururea lui Hristos ai cântat;
• Bucură-te, porumbiță cuvântătoare, ce pururea pe Hristos ai lăudat;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a vieții pustnicești râvnitoare;
• Bucură-te, a multor sihaștri vrednici următoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 8:

Avut-ai pururea în minte Patericul și învățăturile celor ce în pustie au locuit și cu desăvârșirea s-au împodobit. De aceea și tu cu mare dragoste în urma lor ai alergat și lui Dumnezeu din toată inima ai cântat: Aliluia!

Icos 8:

Ajuns-ai la adânci bătrâneți locuind în pustia Sihlei și duhovnicul tău, Pavel, trecând către Domnul, postit-ai patruzeci de zile pregătindu-te cu rugăciune pentru viața viitoare. De aceea și noi, înțelegând minunata nevoință, te lăudăm:

• Bucură-te, căci cu îndelungă răbdare în pustia Sihlei ai viețuit;
• Bucură-te, că, având candela rugăciunii aprinsă în inimă, așteptai pământescul sfârșit;
• Bucură-te, că în credință roditoare Domnul te chema la Sine;
• Bucură-te, că din inimă doreai să te sfârșești cu bine;
• Bucură-te, că împărtășirea cu Preacuratele Taine foarte o doreai;
• Bucură-te, că pentru aceasta lui Dumnezeu mult te rugai;
• Bucură-te, că Bunul Dumnezeu rugăciunea ta a auzit;
• Bucură-te, că de sufletul tău El s-a îngrijit;
• Bucură-te, că prin niște păsări pe tine te-a descoperit;
• Bucură-te, că acele păsări, în trapeza Sihăstriei, pe geamul deschis intrau;
• Bucură-te, că pentru tine pâine de pe masă luau;
• Bucură-te, căci cu pâinea în cioc spre Sihla zburau;
• Bucură-te, că Dumnezeu a vrut să te descopere prin aceste zburătoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 9:

Văzând călugării din Sihăstria că păsările luau pâine de pe masă și zburau cu ea numai spre Sihla, s-au luat după ele, iar păsările se opreau ca și cum i-ar aștepta. Și așa, prin aceste păsări, te-au găsit pe tine, pentru care laudă au dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia.

Icos 9:

Ajuns-au frații care urmăreau păsările, odată cu noaptea, în pustia Sihlei, unde deodată au văzut între stânci o lumină mare și venind mai aproape lumina a dispărut și le-ai spus: „Părinților, aruncați-mi o haină”. Și unul din frați ți-a aruncat rasa sa ca să te îmbraci, iar noi, mirându-ne de această descoperire a ta, glăsuim:

• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care în pustie ai îmbătrânit;
• Bucură-te, că în mare sărăcie ai viețuit;
• Bucură-te, că și hainele de pe tine toate au putrezit;
• Bucură-te, că Bunul Dumnezeu pe tine te-a descoperit;
• Bucură-te, că pe frații care la tine au venit i-ai rugat;
• Bucură-te, că le-ai zis: Să vină duhovnicul Antonie neîntârziat;
• Bucură-te, că frații aceia, cu bucurie, la Sihăstria au alergat;
• Bucură-te, că pe duhovnicul Antonie despre tine l-au înștiințat;
• Bucură-te, că el, auzind, foarte s-a bucurat;
• Bucură-te, că, luând la sine Preacuratele Taine, spre Sihla a plecat;
• Bucură-te, că ajungând duhovnicul Antonie, pe tine te-a spovedit și cuminecat;
• Bucură-te, maică smerită, a pustiei luminătoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 10:

Arătatu-te-a Dumnezeu pe tine, Cuvioasă Teodora, ca pe o luminătoare a pustiei Sihlei; pentru care monahii și frații Sihăstriei au dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 10:

Îngropat-au cu mare evlavie părinții și frații Sihăstriei sfântul tău trup în peștera unde te-ai nevoit. Auzind, bine-credin­cioșii creștini la sfintele tale moaște alergau cu credință și evlavie închin-ndu-se și te lăudau, zicând așa:

• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care cu viețuirea ta pustia Sihlei o ai sfințit;
• Bucură-te, căci cu sfintele tale moaște pustia Sihlei o ai împodobit;
• Bucură-te, că sfintele tale moaște multă vreme în pustia aceasta au luminat;
• Bucură-te, căci prin pronia lui Dumnezeu în altă parte s-au mutat;
• Bucură-te, că în amintirea ta, o bisericuță de lemn s-a zidit;
• Bucură-te, că această bisericuță cu hramul „Schimbării la Față” s-a sfințit;
• Bucură-te, că de sute de ani creștinii spre peștera ta călătoresc;
• Bucură-te, că pentru evlavia ta pururea se ostenesc;
• Bucură-te, că și biserica Sfântului Ioan Botezătorul aproape de peștera ta s-a zidit;
• Bucură-te, că în Schitul Sihla mulți călugări s-au nevoit;
• Bucură-te, maică, a poruncilor Evangheliei păzitoare;
• Bucură-te, sfântă, a nevoințelor pustnicești următoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 11:

Toate cetele de monahi și monahii cinstesc cu evlavie pomenirea ta, Cuvioasă Teodora și, aducându-și aminte de nevoințele tale, cu credință laudă pe Dumnezeu, care pe tine te-a întărit a urma cuvioșilor părinți și a cânta Lui: Aliluia!

Icos 11:

Auzit-a vestea sfințeniei tale Ieroschimonahul Elefterie, cel care în lume ți-a fost soț, care venind la Sihla și aflând peștera ta, cu multe lacrimi și suspine, a început a zice către tine așa:

• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din tinerețe pe Hristos ai iubit;
• Bucură-te, că, părăsind lumea, în această pustie ai venit;
• Bucură-te, că și pe mine la viață călugărească m-ai îndemnat;
• Bucură-te, că sfatul și îndemnul tău le-am urmat;
• Bucură-te, că pentru aceasta duhovnicește m-am bucurat;
• Bucură-te, că după plecarea din lume înapoi nu te-ai mai uitat;
• Bucură-te, că lui Hristos cu mare nevoință ai urmat;
• Bucură-te, că în pace și sfințenie călătoria ai săvârșit;
• Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit;
• Bucură-te, că pentru dragostea Lui în toată vremea te-ai nevoit;
• Bucură-te, maică, a vieții celei pustnicești râvnitoare;
• Bucură-te, a pustiei sfântă locuitoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 12:

Darul lui Dumnezeu te-a umbrit pe tine, Cuvioasă Teodora, și ți-a ajutat până în sfârșit a sluji Lui în pustnicească nevoință. Pentru care, în toată viața ta, din inimă I-ai cântat: Aliluia!

Icos 12:

Trecut-au sute de ani și numai stâncile de la Sihla cu peștera ta mărturisesc viețuirea cea pustnicească în care atâția ani ai viețuit. Și astăzi mulțime de monahi și monahii, precum și mare mulțime de credincioși aleargă cu sete duhovnicească să vadă peștera în care te-ai nevoit și să-ți ceară sfintele tale rugăciuni în ajutorul lor. Pentru care și noi pe tine te cinstim cu aceste smerite laude:

• Bucură-te, Teodora, că nevoințele vieții pustnicești le-ai răbdat;
• Bucură-te, că prin post și rugăciune în toată vremea te-ai înarmat;
• Bucură-te, că până azi binecredincioșii creștini cu evlavie ție ți se închină;
• Bucură-te, a lui Hristos cerească albină;
• Bucură-te, că mierea cea duhovnicească în sufletul tău ai purtat;
• Bucură-te, că pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit;
• Bucură-te, că El cu al Său dar te-a miluit;
• Bucură-te, că prin viețuirea ta ca o lumină ai strălucit;
• Bucură-te, că fecioarelor celor înțelepte ai urmat;
• Bucură-te, că numai fericirea cea veșnică ai căutat;
• Bucură-te, că tuturor poruncilor lui Hristos ai fost împlinitoare;
• Bucură-te, că dreapta credință ai făcut-o roditoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 13:

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, fiind acum în ceata înțeleptelor fecioare și având îndrăzneală către Prea Înaltul nostru Mântuitor, adu-ți aminte și de noi, nevrednicii, care suntem în acest veac, petrecând în lupte, în ispite și în necazuri, ca prin sfintele tale rugăciuni să aflăm și noi milă și îndurare de la Dumnezeu, învrednicindu-ne a cânta Lui în veci: Aliluia! (de trei ori)

Apoi Icosul 1: Îngerească râvnă… și Condacul 1: Veniți, toți cei iubitori…

Icos 1:

Îngerească râvnă din tinerețe având, Teodora, părinții și familia părăsind, departe de lume ai fugit și lui Hristos Dumnezeu cu mare evlavie ai slujit. Pentru care noi, smeriții, cu laude te cinstim:

• Bucură-te, mlădiță sfântă care prin Sfântul Botez în Hristos te-ai altoit;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, care din copilărie lui Hristos Dumnezeu ai slujit;
• Bucură-te, căci glasul Evangheliei Lui ai ascultat;
• Bucură-te, că pentru dragostea Lui de lume te-ai depărtat;
• Bucură-te, că slava veacului de acum ai trecut-o cu vederea;
• Bucură-te, că spre slava lui Hristos ai alergat cu toată puterea;
• Bucură-te, că necazurile veacului de acum pe tine nu te-au împiedicat;
• Bucură-te, slugă credincioasă a Marelui Împărat;
• Bucură-te, mlădiță tânără, cu rod preafrumos;
• Bucură-te, mielușea blândă a lui Hristos;
• Bucură-te, că poruncilor Evangheliei lui Hristos ai fost ascultătoare;
• Bucură-te, a sfinților pustnici vrednică următoare;
• Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare.

Condac 1:

Veniți, toți cei iubitori de Hristos, cu credință și cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care în pustia Sihlei în mari nevoințe a petrecut și lumină sihaștrilor s-a făcut. Cu laude să slăvim pe Dumnezeu și să cinstim pe cuvioșii Lui, zicând: Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dumnezeu ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a descoperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.

De aceea și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni, și te chemăm, roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să dobândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin!

Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist.

Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă.

Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele.

Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă.

Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe.

De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită.

La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale.

Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.

Efrem Filotheitul

Arhimandritul Efrem Filotheitul sau Athonitul a fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Filotheu de la Muntele Athos, părinte duhovnicesc al mai multor mănăstiri de la Muntele Athos și din Grecia și întemeietor al mai multor mănăstiri în Statele Unite ale Americii.

A fost viețuitor al Mănăstirii Sf. Antonie din Florence, Arizona, până la adormirea sa întru Domnul din data de 8 decembrie 2019.

Părintele Efrem a fost ieromonah timp de aproape 60 de ani și stareț timp de mai mult de 50 de ani.

A fost ucenic al părintelui Iosif Spilaiotis - cunoscut ca Iosif Isihastul - din Muntele Athos, și a trăit în ascultare față de acesta timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif în 1959.

Începuturile

Părintele Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutând pe tatăl său la lucru, dar și încercând să urmeze vieții pioase a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. A dorit să devină călugăr încă de la vârsta de 14 ani, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său să plece la mănăstire decât la vârsta de 19 ani.

Viața monahală

Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Părintelui Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în 1948, dându-i numele de Efrem. Mai apoi, a fost hirotonit diacon, și apoi preot. Viața în obștea cuviosului Iosif era una foarte austeră și de nevoință ascetică, iar cuviosul părinte Efrem a înaintat foarte mult în viața duhovnicească sub călăuzirea sfântului stareț. După adormirea cuviosului Iosif în 1959, părintele Efrem a continuat să trăiască în nevoință vreme de mulți ani, până când a fost numit stareț al Sfintei Mănăstiri Filoteu în anul 1973. Aici el a reușit să reînnoiască viața duhovnicească a mănăstirii în scurtă vreme.

Datorită reputației starețului, obștea mănăstirii a crescut foarte rapid. Sinaxa stareților din Sfântul Munte i-a cerut starețului Efrem să se implice în reînnoirea vieții duhovnicești și în extinderea mai multor mănăstiri de la Sântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume Xiropotamu, Konstamonitu și Caracalu. I s-a cerut să repopuleze și mănăstirea Marea Lavră, dar a refuzat. Toate aceste mănăstiri se află încă sub călăuzirea lui duhovnicească. Pe lângă aceste mănăstiri de la Sfântul Munte, și alte mănăstiri din Grecia se mai află sub călăuzirea duhovnicească a starețului Efrem, între care amintim mănăstirea Sf. Înaintemergătorului Ioan din Serres, mănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea din Portaria (Volos) și cea a Sf. Arhanghel Mihail – oficial un metoc din insula Thasos al mănăstirii Filoteu.

Cuviosul Efrem Filotheitul este cunoscut ca un părinte spiritual înduhovnicit și un adevărat stareț athonit. El are mii de fii duhovnicești în întreaga lume: monahi, clerici și laici.

Este considerat a fi cel dintâi care a întemeiat o mănăstire după adevăratul tipic athonit pe pământ american. Începând cu anul 2005, starețul Efrem a întemeiat în Statele Unite și Canada șaptesprezece mănăstiri (atât de maici cât și de călugări), toate în jurisdicția Arhiepiscopiei Grec-Ortodoxe din America și Canada.

Scrieri

(en) Counsels from the Holy Mountain: Selected from the Letters and Homilies of Elder Ephraim by Elder Ephraim. Florence, Arizona: St. Anthony's Greek Orthodox Monastery, 1999. (ISBN 0966700031), tradus în română sub titlul: Părintele Efrem Athonitul, Sfaturi din Sfântul Munte, disponibil online.

Sursa wiki: https://ro.orthodoxwiki.org/Efrem_Filotheitul

Vizionați un film documentar despre viața părintelui Efrem din Arizona: - despre principala mănăstire pe care a ctitorit-o, mănăstirea Sf. Antonie din Arizona și - despre lucrarea sa de misiune.

Sunt prezentate mărturii ale pelerinilor care mărturisesc diferite minuni pe care părintele le-a făcut acestora.

Sursa video: Stareţul Efrem din Arizona — Filme pentru Ortodoxie @ youtube

... fără cuvinte ...

Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0V6wZ33aypypgqxWGcesT8ttK8ATnDSxc6wfT6CFk2RmaDW97bpQXL8dd8niBiJvfl&id=100012995081762

În vremea aceea, Iisus i-a luat pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus pe un munte înalt, ei între ei.

Şi S'a schimbat la faţă înaintea lor; şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele I s'au făcut albe ca lumina.

Și iată, Moise şi Ilie li s'au arătat vorbind cu El.

Și răspunzând Petru, I-a zis lui Iisus: „Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: Ție una, şi lui Moise una, şi una lui Ilie“. În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; şi iată glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!“

Şi auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s'au înspăimântat foarte. Şi Iisus a venit la ei şi, atingându-i, le-a zis: „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!“

Şi ridicându-şi ei ochii, nu au văzut pe nimeni, ci doar pe Iisus.

Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Vedenia aceasta să n'o spuneţi nimănui până când Fiul Omului va învia din morţi“.

"Repetaţi rugăciunea, până când ea se va întipări în mintea voastră.”Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Când rostim aceasta rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care scapă raţiunii noastre. Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimiii. În rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite. Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând să vă atace." - Sf Sofronie

„Gândiţi-vă că trăim în vremurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru mântuirea sufletului! Gândiţi-vă că toţi am rămas ca nişte orfani de părinţi, înstrăinaţi de ţară şi lipsiţi de sufletească hrană! Gândiţi-vă că vrăjmaşii credinţii noastre s-au înmulţit mai tare ca altă dată şi mântuirea noastră este mai primejduită: de suntem răniţi la suflet n-are cine să ne vindece, iar de suntem în cădere, nu mai are cine să ne ridice! Acuma este nevoie de mai multă unire şi de frăţească sprijinire. Chiar dacă nu suntem cu toţii la un loc, dar cel puţin sufleteşte să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul altuia cu îndurare”. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț

Rețetă duhonicească

Prieten bun câștigă-ți plânsul
Și „Rugăciunea lui Iisus",
Căci plânsul stinge focul veșnic,
Iar ruga te înalță sus.

De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeiești
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzești.

Prietenia cea cu lumea
Te lasă singur la mormânt
Și numai „faptele credinții”
Tovarăși – mai departe – sunt.

• Sf. Ioan Iacob de la Neamț prăznuit azi 05.08.2023

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamț s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Maxim și Ecaterina, fiind singurul copil la părinți. Din botez a primit numele de Ilie și din pruncie se dovedea un copil ales și binecuvântat de Dumnezeu.

După șase luni de zile de la naștere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare și tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de școală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin și liceul la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”. După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”. Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. Starețul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste și, după ce l-a trimis să se închine în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător și smerit.

Citește în continuare

,,Cu durere în suflet, mărturisesc că dintre toți ecumeniștii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe niciunul să aibă nu miez, nici măcar o coaja duhovnicească. Cu toate acestea știu să vorbească despre dragoste și unire,deși ei înșiși nu sunt uniți cu Dumnezeu pentru că nu l-au iubit." - Sfântul Paisie Aghioritul

Luna august este cea mai dureroasă pentru unguri. Pentru că atunci le sunt readuse în minte cele mai mari înfrângeri din istoria lor, petrecute la 400 de ani distanță una de cealaltă. Aceste două înfrângeri au transformat puternicul și întinsul regat medieval maghiar într-un jucător de plan secund sau chiar terțiar, remarcat astăzi doar printr-un lider excentric.

Data de 4 august 1919 a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română. La această situație s-a ajuns după încheierea Primului Război Mondial și după făurirea României Mari, atunci când guvernul de la Budapesta va refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România, membrii cabinetului ungar frustrați fiind de faptul că maghiarii, ce avuseseră un statut de națiune dominantă în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, erau nevoiți acum să accepte pierderea unor întinse teritorii. În martie 1919 guvernul maghiar refuză iarăși să accepte noua linie de demarcație dintre România și Ungaria fixată de Conferința de Pace de la Paris și demisionează în bloc.

4 AUGUST 1919: OCUPAREA BUDAPESTEI DE CĂTRE ARMATA ROMÂNĂ

Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecință imediată a lui.

La putere vin bolșevicii conduși de Bela-Kun, care instaurează un guvern comunist ce va începe să reorganizeze armata maghiară pentru a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania.

În aprilie 1919, armata bolșevică maghiară va ataca armata română din Transilvania, Bela-Kun având în plan ocuparea Ardealului și joncțiunea pe teritoriul românesc a forțelor bolșevice din Ungaria, cu cele din Rusia sovietică. Atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfășurat constant timp de două luni, conform indicațiilor directe ale lui Lenin care intenționa de asemenea, să declanșeze și niște mari demonstrații muncitorești care să consolideze și mai mult comunismul în Ungaria.

La sfârșitul lunii iulie, armata ungară va ataca iarăși armata română, însă de data aceasta contraofensiva va fi deosebit de puternică și se va finaliza cu ocuparea Budapestei, la data de 4 august 1919, de către unități ale Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Acest lucru îl va face pe Bela-Kun să fugă în Austria și apoi în Rusia, prin această fugă năruindu-se marele său vis, acela de a uni Ungaria cu Rusia bolșevică.

Victoria românilor și ocuparea Budapestei în august 1919 a fost cu atât mai dureroasa pentru naționaliștii unguri, care astfel, pierdeau orice șansa de a vedea Transilvania încorporată Ungariei. Iar umilința a fost completă atunci când „disprețuiții valahi”, cum erau numiți românii de către unguri, au înălțat pe clădirea parlamentului maghiar, o opincă, ce simboliza preeminența românilor din Transilvania, în mare parte țărani, asupra ungurilor, după atâtea secole de asuprire.

Armata română a contribuit la stingerea focarului de război din centrul Europei și limitarea exportului de revoluție al sovietelor. Pentru împlinirea acestor obiective, autoritățile române de ocupație nu s-au amestecat în problemele interne ale statului ungar, dimpotrivă, ele au acordat libertate deplină presei, vieții politice și activității guvernamentale, cu singura condiție să nu se atingă interesele României și siguranța armatei sale.

În Epistola către Coloseni, Sfântul Pavel spune alegoric că suntem însemnaţi „cu tăiere împrejur nefăcută de mână” (Coloseni 2, 11), însemnând că inima se răneşte, nu în chip materialnic sau fizic, ci prin tăierea împrejur a lui Hristos, adică prin cuvântul Său, prin poruncile Evangheliei.

Când inima se răneşte cu poruncile evanghelice şi se taie împrejur de către Evanghelie, se face simţitoare şi mereu cu luare-aminte la Cel Care a rănit-o. Aceasta este pocăinţa, ca fără încetare să se poarte tăierea împrejur a lui Hristos.

Avem nevoie să ducem în inimă rana aceasta pe care am cunoscut-o prin lacrimi. Fără ea, am fi reci şi grabnic ne-am găsi în lumea aceasta modele, vrând chiar să împăcăm dragul de lume cu iubirea de Dumnezeu.

Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

Avem nevoie de un foc mai tare ca să stingem focul patimilor.

Avem, astfel, nevoie să purtăm această rană care să ne amintească mereu de ceva de dincolo, desăvârşit şi sfânt. Dacă avem această aducere aminte înlăuntrul nostru, vom putea să deosebim „voia lui Dumnezeu, care este bună şi plăcută şi desăvârşită” (Romani 12, 2).

Este de cea mai mare însemnătate pentru noi să deosebim şi să urmăm semnele voii lui Dumnezeu şi atunci vom afla viaţă, căci este „viaţă întru voia Lui” (Psalmul 29, 5).

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Man, the Target of God, The Stavropegic Monastery of St. John the Baptist, Essex, 2015, p. 235

Părintele Rafail Lukacs, convertit de la greco-catolicism, slujește într-o mică parohie din Sovata, județul Mureș. Descendent al unor români din Ungaria, el a povestit pentru publicația Formula AS că a învățat româna citind Scrierile Sfinților Părinți, care inițial nu erau publicate în maghiară.

„Eu am avut mereu în mine un sentiment ro­mânesc, limba română am învățat-o singur, cred că s-a lipit, pentru că aveam genetic ceva româ­nesc. Aveam rude în Româ­nia, ve­neam des, legă­tura cu țara era naturală”, spune el.

Tânărul Robert Lukacs, cum se numea înainte de convertire, a studiat Teologia Greco-Catolică în Ungaria, dar simțea Ortodoxia ca pe o chemare. Preasfințitul Pă­rinte Sofronie, pe atunci Episcopul Ortodox Român al Ungariei, l-a sfătuit să-și finalizeze studiile înainte de a lua o decizie legată de trecerea la Ortodoxie.

Un moment decisiv pe calea convertirii sale a fost vizita la Catedrala Ortodoxă din Budapesta:

„A fost momentul în care am simțit, concret, că am ajuns acasă”.

Alte momente importante pe calea devenirii sale au fost pelerinajele în Moldova, unde l-a cunoscut pe Părintele Cleopa Ilie.

„Și azi cunosc mai bine Mol­dova decât Ardealul. Era acolo și un părinte, Nil, din Mara­mureș, care știa ungurește, iar el ne-a aju­tat foarte mult încă de la început”, spune preotul.

În 2006 a fost primit în Biserica Ortodoxă cu numele Rafail.

„Se mai întâmplă și acum, la unele eveni­mente oficiale, să mă aflu scris sau strigat Ro­bert Lukacs și să nu reacționez. Robert a rămas doar un nume scris în buletin, atâta tot. O bucățică de hâr­tie fără valoare și fără nicio legătură cu omul care sunt de 17 ani în­coace”, spune el.

„Am îmbră­cat prima dată reverenda ortodoxă în anul IV de facultate și, de atunci, nu am mai dat-o jos. Doar înainte de a mă converti a fost o pauză de vreo trei ani. Umblu așa, pentru că simt că e o parte din mine, e un mesaj fără cuvinte. Și umblu mult pe jos, mai ales în Sovata, ca oamenii să știe că au păstor.”

Mitropolitul Andrei, pe atunci arhiepiscop de Alba Iulia, l-a chemat să slujească într-o comunitate de familii mixte româno-maghiare din județul Mureș, la Parohia Păsăreni. Împreună cu filia din Bolintineni, comunitatea însuma 10 enoriași, la care se adăugau doritorii de pace și rugăciune veniți din Târgu Mureș.

„Episcopul ne-a trimis acolo, iar noi ne-am bucurat. Soția chiar zicea: «Toate erau alandala, veșmintele erau prăfuite și șifonate, dar tu erai bucuros ca un copil care primește jucării»”, își amintește Părintele Rafail.

„Ne-am apucat de lucru și apoi tot ce am reușit, am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă am fi stat să ne gândim la greutăți, poate și acum ar fi fost ruine acolo.”

„Preotesele sunt cele care ne țin pe noi. Sunt multe parohii în care ar fi greu sau imposibil de rezistat, ca preot, fără salariul preotesei. E foarte bine, acolo unde se poa­te, să aibă și preoteasa o carieră a ei, deși în­suși acest statut cere multă jertfă și capacitate de înțe­legere”, subliniază clericul.

După opt ani de slujire la Păsăreni, Părintele Rafail Lukacs s-a mutat la Sovata.

„La insta­lare, un om în vârstă mi-a zis că ei au un sentiment pu­ternic de naționalitate. Nu a zis naționa­lism, ci naționa­litate”, își amintește preotul. „Le-am spus că eu nu sunt agentul ni­mă­nui, doar al lui Hristos aș vrea să fiu.”

Sursa: https://basilica.ro/unicul-preot-ortodox-de-nationalitate-maghiara-din-tara-a-invatat-romana-din-scrierile-sfintilor-parinti/

S-a născut și a murit în aceeași zi - 1 martie, - doar că 115 ani au trecut între anul nașterii ei (1820) și anul plecarii ei in Veșnicie de pe acest pământ (1935) - 115 ani plini de lumină, greutăți, prigoană și mângâiere.

Dar până la moartea ei, Maica Zosima a ajutat întotdeauna toți oamenii în mod dezinteresat.

Soțul ei a murit în timpul războiului ruso-turc, a supraviețuit și fiului ei, iar la vârsta de 72 de ani Evdokia Sukhanova a depus jurămintele monahale la mănăstirea Pokrovo-Ennatsky! - la vârsta de 72 ani, când majoritatea dintre noi credem că deja ne-am cam trăit deja viața - nu este acesta un exemplu concret că nu există limite de vârstă biologica în timp ce sufletul își caută Lumina, Viața și Mântuirea lui? Mai târziu ia tunsura monahală a Marii Schime cu numele de Zosima.

Prin rugăciunile ei, nu departe de mănăstire există un izvor tămăduitor, iar mai târziu un schit cu o capelă în numele Preasfintei Treimi a fost amenajat in apropiere de el.

În vremea prigonirii Bisericii, Mănăstirea era închisă, iar țăranii o ascundeau pe Matushka Zosima într-un sicriu sfânt de chiparos adus de la Ierusalim, ea a dormit într-o colibă sau alta, iar în ea a fost cărată din sat în sat, când bătrâna trebuia "ascunsă".

Trecutul, prezentul și viitorul oamenilor i-au fost dezvăluite lui Maicii Zosima.

Maica Zosima avea de la Dumnezeu un puternic dar de vindecare, iar oamenii veneau la ea neîncetat.

Ea a fost îngropată în satul său natal, Sentsovka, regiunea Orenburg.

Pe 11 iunie 2006, Maica Zosima a fost canonizată cu denumirea de Cuvioasa Maica Zosima din Annatskaya. ⠀ "Voi sta cu tine pentru totdeauna, nu te voi părăsi niciodată," spunea Maica Zosima, celor care veneau la ea pentru probleme sau dureri, iar oamenii sunt încă adeseori vindecați la mormântul ei.

Iată deci, ca nu exista limite de vârstă, timp, spațiu sau condiție socială, pentru acei care-L iubesc si-L caută din toata inima pe Dumnezeu !

Astăzi, în postul Sfintei Marii, doi tineri se grăbeau să termine de pictat cu spray-uri, pe întreaga latura a unui bloc cu patru etaje, o "poveste" de credință.

Imaginea a venit ca un balsam peste zgârieturile lăsate de etalarea în public, ostentativă, a anormalității de care a avut parte societatea zilele anterioare, ca aurul menit să încline balanța de partea sa.

Ce tablou urban!

O femeie cu mâna la frunte, pregătită să se închine în fața unei biserici înconjurată de case, flori și arbori. Tânărul lucra la partea cu biserica.

Tânăra, la adăpostul umbrelelor, meșterea cu măiestrie fusta femeii, pe care si-a imaginat-o și a realizat-o decent îmbrăcată, cu părul strâns, dar căreia, prin accesorii, i-a imprimat un aer modern.

După o vreme, cei doi artiști au luat o pauză, au intrat într-un magazin alăturat de unde și-au cumpărat înghețată.

S-au așezat pe o bancă și au mâncat în liniște, apoi s-au întors conștiincioși la "poveste".

Este povestea fiecărui om care trecând pe lângă o biserică, își duce mâna la frunte, se închină și spune în gând o rugăciune.

Este și povestea sufletelor celor doi tineri.

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=3606212499622100&set=a.1762704750639560

Aşa cum aflăm din o serie de investigații jurnalistice făcute de către ziariștii din SUA şi Canada, una dintre cele mai secrete structuri ale armatei americane, DARPA ( Defense Advanced Research Projects Agency), o agenție a Departamentului Apărării al Statelor Unite care are rolul de a dezvolta noi tehnologii pentru forțele armate, utilizează nano-particulele încă începând cu anul 1995, impregnând o serie de produse alimentare şi sistemul de furnizare a apei potabile în orașe cu acești nano-roboţi. Aceeași tehnologie este utilizată la scară tot mai largă şi în agricultură. În plus, există argumente grele care arată că cel mai probabil noua generaţie de vaccinuri, care îi este impusă omenirii cu titlu de remediu pentru molima răspândite la scară globală în cadrul acestui război biologic total, va conține şi ea respectivele nano-particule. Astfel, devine tot mai clar faptul că adevărata menire a acestor tehnologii este de ordin militar şi vizează exercitarea unui control total asupra populației mondiale.

Aceste invenții care par fantastice sunt prezentate ca fiind benefice, urmând să fie utilizate doar în scopuri medicale sau altele la fel de nobile. Însă cercetătorii din presa de alternativă ne avertizează că de fapt este vorba despre o tehnologie super avansată, elaborată în laboratoarele secrete ale DARPA, care poate fi activată doar prin sistemul WIFI oferit de tehnologia 5G. Aşadar, relația dintre nano-boţi, actuala zisă pandemie, vaccinuri şi extinderea rețelei 5G devine una flagrantă. Iar dacă e să ne adâncim puţin în esența invenției numite nano-tehnologie şi să reținem, de pildă, faptul că nano-boţii au un comportament cvasiraţional, fiind înzestrați cu un fel de inteligență artificială, putând recepționa şi înţelege comandamente emise pe anumite frecvențe secrete ale armatei americane şi având capacitatea să îndeplinească cele mai complexe misiuni în organismul uman, după care să raporteze la centrală despre îndeplinirea misiunii, se impune următoarea concluzie. Această tehnologie nu este una neutră, nu este doar materie moartă, ci comportă o încărcătură spirituală malefică, o rațiune demonică, o semnificație metafizică aparte.

Capacitatea de a influența gândurile şi comportamentul uman de la distanță cu ajutorul nano-boților ghidați, de a asasina omul sau de a-i provoca orice boală prin intermediul tehnologiei 5G nu mai ține de o realitate materială. Este vorba despre o realitate eminamente spirituală, imaterială, de o lucrare de-a dreptul satanică. Prin urmare, au perfectă dreptate preoții care ne avertizează că în fața acestei agresiuni a forțelor răului absolut singurul leac este Sfânta Împărtășanie. Tratamentul, protecția în fața acestei noi realități nu este de ordin medicamentos, nu vine prin diverse combinații chimice pe care le oferă industria farmaceutică. Salvarea vine prin cuminecare, prin primirea tainică a trupului mistic al lui Hristos, care e prezent la fiecare Sfântă Liturghie prin taina Sfintei Euharistii, prin pâinea şi vinul transfigurate în trupul şi sângele lui Hristos. Anume astfel are loc împăcarea omului purificat cu Dumnezeu, recăpătarea unității cu Creatorul, cea pe care am pierdut-o prin căderea în păcat a protopărinţilor noștri.

Anume din această perspectivă putem găsi cheia interpretării corecte a prigoanei împotriva Bisericii, care se intensifică mai ales în perioada Postului Mare şi a sărbătorilor pascale în cadrul acestei plandemii menite să accelereze sosirea antihristului. Forțele întunericului pe care le numim în mod curent globaliști sunt perfect conștiente de efectul purificator al Sfintei Împărtășanii, care ne ajută să rezistăm în fața efectului devastator al nano-boților, dar şi să ne pregătim pentru atingerea scopului suprem al vieții oricărui creștin, mântuirea. De aici şi toate măsurile profanatorii precum dezinfectarea linguriței în spirt medicinal sau folosirea linguriței de o singură folosință, dar şi împiedicarea creștinilor de a merge la biserică sub pretextul ciumei inventate tot de ei.

De ce tocmai în această perioadă a anului liturgic se întețește prigoana? Pentru că foarte mulți creștini se mărturisesc şi se împărtășesc doar o dată pe an, în perioada Postului Mare. În felul acesta sataniștii îndepărtează milioanele de credincioși de apărătorul lor care este Hristos, lăsându-i neîmpărtășiți şi deci vulnerabili în fața acestor sofisticări tehnice drăcești.

Aşadar, iubiții mei, să nu ne lăsăm intimidați de către regimul antihristic instaurat la scară mondială, care ne prigonește prin intermediul regimurilor marionetă din fostele state naţionale. Să trecem peste orice piedică, să ne asumăm orice risc, dar să nu cedăm. Dacă vrem să scăpăm teferi sub aspect fizic, intelectual şi spiritual din acest genocid mondial şi să ne păstrăm șansa mântuirii, să nu pregetăm nici o clipă şi să mergem cu hotărâre în întâmpinarea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu ajutorul tainelor Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtășanii.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: https://telegra.ph/Nano-particulele-şi-Sfânta-Împărtășanie-07-31

Lista lui Soroș, oamenii de bază

Andrei Marga – filosof, Ministru al Educației (1997 – 2000), Ministru de Externe (mai 2012 – august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 – iunie 2013)

Horia Roman Patapievici – filosof, membru al CNSAS (2000 – 2004), președinte al ICR (2005 – 2012).

Mircea Mihaieș – critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR ( 2005-2012).

Cristian Pârvulescu – politolog, președintele Asociației „Pro Democrația”.

Victor Rebengiuc – actor și militant progresist.

Sabina Fati – jurnalist România Liberă, revista 22.

Andrei Oișteanu – etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Andreea Pora – jurnalist și propagandistă.

Stelian Tănase – scriitor, președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV.

Laura Ștefan – membră a ONG-ului „Expert Forum”, director în Ministerul Justiției (2005-2007), a fost declarată expert – anticorupție de către Ambasada SUA.

Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soroș. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008).

Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 – 1991), fost director al Știrilor TVR.

Adrian Cioflâncă – cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.

Stere Gulea – regizor, fost președinte al TVR.

Radu Filipescu – nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS

Armand (Armant-Constantin) Goșu – istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 – 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă.

Dan Perjovschi – desenator, ilustrator și oportunist sinecurist.

Florina Presadă – Director executiv al ONG-ului Accept România (promoție LGBTQ). Politiciană română, aleasă senator în circumscripția București, în legislatura 2016-2020 pe listele Uniunii Salvați România (USR).

Chiar dacă aveți impresia că pe cei mai mulți dintre ei nu-i vedeți tot timpul, să nu vă înșelați, prieteni:

EI SUNT TOTDEAUNA ACOLO UNDE TREBUIE SĂ FIE!

Luminița Arhire

STRATINFO

Sursa: https://t.me/stratinfo/4702

Dacă v-ar numi cineva, pe nedrept, membrii ai comunității LGBTQ, ați fi de acord?

Dar că sunteți membrii ai CMB, împotriva voinței voastre, nu vă deranjează?!

Sursa postării: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid0wrpC5YXpvUyv1m9iYkB2VcUAE4aGTSDsKCQT9T2PuB7jYwhCWLpYKe9w42uwpN2Ml

Comentariu Ortodoxia.RO:

După ce răspundem la această întrebare trebuie să și acționăm:

• să facem tot ce putem să avem o viață plăcută lui Dumnezeu după învățătura Creștin Ortodoxă autentică;

• să ne disociem de ierarhii și preoții ecumeniști - vezi site-ul: Mărturisirea Ortodoxă > Lupta antiecumenistă;

• să cerem Sinodului BOR ieșirea din CMB și condamnarea și retragerea semnăturilor documentelor adoptate la sinodul tâlhăresc din Creta - Kolymbari din 2016.

„Dornici să cunoaştem marile spirite creştine ale neamului nostru făceam escapade duhovniceşti cu îndrăzneală temerară, care ne-ar fi putut costa sancţiuni grele sau execuţia, căci puteau fi interpretate ca evadare. Părintele Arsenie Boca, ctitorul Filocaliei româneşti, cum îl numea părintele profesor Dumitru Stăniloaie, ne trimisese prin cineva primele volume ale Filocaliei; voiam să-l vedem şi să-i mulţumim, împărtăşindu-ne şi din cuvântul lui de învăţătură. Din colonia de la Galda de Jos Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au plecat într-o sâmbătă dimineaţa, tăind munţii şi pădurile în linie dreaptă până la Sâmbăta, pe jos. Cu Nicu Mazăre şi Iulian Bălan am trecut peste culmile Trascăului până la Râmeţ, unde părintele Oţea reconstruia din albia râului Geoagiu Mânăstirea ortodoxă distrusă de armatele Mariei Tereza, aşa cum i se descoperise în vedenie la Sfântul Munte Athos, ca şi părintelui Arsenie Boca pentru Mânăstirea Sâmbăta. După întoarcere, Valeriu căpătase o stare de armonie interioară, de pace – vizibilă în manifestările lui pline de linişte şi blândeţe, – ajungând la o suportare tăcută şi la o umilinţă nedisimulată, firească în tot ce făcea. (…) Ceea ce a făcut şi ceea ce a trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie, pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte. E suficient răspunsul pe care l-au dat toţi cei ce l-au cunoscut. A fost un sfânt. Este un sfânt”.

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 179-185).

Haina Mântuitorului, era o singura cămașă necusută, adică lucrata dintr-o singura bucata de pânză.

Știați despre cămașa, în care era îmbrăcat Iisus, când a fost răstignit și s-a tras la sorti pentru ea la poalele Sfintei Cruci ... ?!?

Ea a fost țesută de însuși mâinile Maicii Domnului dintr-o bucată sau cămașă necusută, dintr-o singură bucată, care și închipuie unitatea Bisericii și a mântuirii aduse în dar oamenilor.

Se spune ca: ...

Era seară târzie și Sfânta Maria privea îngândurată frumoasa cămașă terminată.

— Oare voi mai țese altă cămașă Fiului meu? ... gândea Sfânta Maria ...

Iisus s-a apropiat pe neobservate de mama Lui și privirea minunată a ochilor Săi Dumnezeiești au căzut pe cămașă iar inima Lui Sfântă a început să bată cu putere parcă prevestea ceva.

— Cămașa aceasta va fi înroșită cu Sângele Meu de Răscumpărător, și la poalele Crucii, călăii Mei vor trage sorți pentru ea, gândea în sinea Sa Iisus...

Profetia este aceasta:

„Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți." (Psalm 21,20) iar Sfântul Evanghelist Matei vorbește foarte clar despre împlinirea acestei profeții.

"Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți." (Matei 27, 35)

Dar nu Și-a descoperit aceste gânduri mamei Sale. Maria s-a întors cutremurată, văzându-L pe Iisus la spatele ei.

Ea Îl îmbrățișă si lăsându-și capul pe pieptul Lui începu să plângă încetișor.

El sărută fruntea Sfintei Sale Mame.

"Iată roaba Domnului, Fie mie după cuvântul Tău, zise Fecioara cu deplina resemnare."

Sfânta Elena, este cea care a descoperit-o, aprinsă de dumnezeiasca râvnă, merge la Locurile Sfinte spre a găsi Crucea lui Hristos. Minunat a rânduit Domnul pentru a se găsi Crucea. Însă, mai minunat lucru este ca nu s-a găsit doar Crucea, ci încă multe alte Sfinte Moaște si Obiecte Sfinte. Ea este cea care a găsit și cămașa lui Hristos, veșmânt sfânt pe care l-a dăruit mai apoi orașului ei natal, Trier (Germania de azi).

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă dintr-o bucată, cum era obiceiul să poarte oamenii la nuntă.

Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat cu acea cămașă, Îi ședea foarte bine, căci nu era nici largă, nici strâmtă, nici nu se învechea, nici nu se rupea și lucru de mirare era că pe măsură ce creștea Pruncul Iisus, creștea și cămașa împreună cu El, până a ajuns la timpul Răstignirii. În acea vreme, când L-au răstignit pe Cruce, soldații au aruncat la sorți care să câștige cămașa Lui.

Fecioara Maria a povestit sfintelor femei multe minuni pe care le-a făcut Iisus pe când era copil. Ea a spus cum Pruncul a mers în picioare de prima dată, neținându-se de nimic, și a început a vorbi fără vreo împiedicare de prima dată.

Odată, sfătuindu-L Fecioara să Se joace cu alți copii, Iisus a ascultat-o și S-a dus și El între copii, arătându-le niște jocuri minunate, căci toți Îl iubeau și L-au ales de Împărat. Așternând o haină lungă sub un pom, L-au pus pe Iisus să șadă pe dânsa și mergeau copiii pe rând de i se închinau și ziceau: „Acesta este Împăratul nostru și Sfântul nostru!”

Într-o altă zi, jucându-Se cu mai mulți copii, unul a căzut și și-a rupt piciorul. Iisus văzându-l a alergat la el, i S-a făcut milă, l-a luat de mână și i-a zis: „Scoală-te și fii sănătos și hai să ne jucăm cu toții!” Iar copilul s-a sculat îndată sănătos. Oamenii care au văzut, s-au mirat și au zis: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Un fiu duhovnicesc i-a marturisit Părintelui Serafim că avea război din partea gândurilor trupești, iar părintele Serafim i-a spus:

– Acum, când vei merge la casa ta, deschide fe­reastra și aruncă televizorul afară!

Acela a rămas surprins din pricina acestei po­runci neașteptate, pentru că în ultima vreme se gândea chiar să-și cumpere un televizor mai mare și mai modern și i-a spus:

– Gheronda, locuiesc singur și televizorul îmi ține tovărășie!

Atunci starețul a lovit cu pumnul în masă și a spus cu glas tare:

– Îți ține tovărășie satana? Aruncă-l…!

Ieromonahul Serafim Dimópoulos

Date biografice

Părintele Serafim Dimópoulos s-a născut în 1937 în Iráklio (Creta) din părinţii Constantin şi Elena. Era al doilea din cei şapte copii, iar la botez a primit numele Hrístos. Tatăl său era din Smýrna şi era rudă îndepărtată a vrednicului de pomenire şi Sfânt al Bisericii, Mitropolitul Hrisóstomos al Smýrnei. A fost crescut în frica de Dumnezeu şi după învăţătura creştină. Încă din copilărie se vedea că are dragoste pentru Biserică şi chemare pentru preoţie, iar el însuşi mărturisea că îşi dorea să urmeze viaţa monahală.

De mic copil, i-a rugat pe părinţii săi să îi dea o cameră separată. Mama sa a fost de acord, dar a hotărât că este mai bine să doarmă cu el în aceeaşi cameră. Atunci, într-o noapte, mamei lui i s-a arătat Maica Domnului în vis şi i-a spus:,,Lasă-l să se nevoiască!”. De atunci încolo, micul Hrístos a putut să se roage nestingherit în fiecare seară. Era un elev sârguincios şi foarte preocupat de săvârşirea lucrurilor bune în viaţa sa. Nu lipsea de la nici o sărbătoare ori duminică de la biserică, şi nici de la orele de educaţie creştină organizate de parohie. A studiat sfânta ştiinţă a teologiei pentru a se pregăti temeinic de a sluji ca preot Biserica Lui Hristos. Pe când era încă student, mergea foarte des la mănăstiri. Dintre toate mănăstirile, cel mai mult s-a legat sufleteşte de Mănăstirea Sfântul Serafim din muntele Domboú (Livadiá), şi îl vizita des pe vrednicul de pomenire, părintele Filótheos Zervákos.

Legăturile sale cu Sfântul Munte şi cu părintele Paisie

După ce a absolvit Facultatea de Teologie şi şi-a luat diploma, a fost recrutat şi a îndeplinit şi serviciul militar. Pentru o scurtă perioadă a stat la Sfântul Munte pe lângă un pustnic sârb, părintele Gheorghe, care vieţuia la un vechi schit al Mănăstirii Sfântului Pantelimon şi a acolo a fost iniţiat în rugăciunea minţii. Nu s-a făcut călugăr, însă, şi nici nu a vrut să rămână definitiv la Sfântul Munte. Dumnezeu avea alte planuri cu el, altundeva avea să-l trimită.

Gheronda avea mare evlavie pentru Grădina Maicii Domnului şi spunea:,,Ceea ce facem noi aici, predici, fapte bune…sunt lucruri de copii…Sfântul Munte este Universitatea. Acolo, monahii nu doar încearcă să taie patimile, ci cunosc metode prin care putem să dezrădăcinăm patimile cu totul, o dată pentru totdeauna. Monahul trebuie să stea la chilia lui, chiar şi dacă nu face multe lucruri duhovniceşti. Monahul, dacă iese în lume, cu nimic nu se foloseşte!”.

Cineva i-a dus o carte cu ilustraţii despre Sfântul Munte. Părintele a luat-o în mâinile sale, a căutat prin ea toate imaginile care înfăţişau părinţi aghioriţi, le-a sărutat, a strâns cartea la piept cu emoţie, şi apoi a înapoiat-o, zicând:,,Acum, ia-o!”.

Cândva a fost întrebat dacă l-a cunoscut de aproape pe Gheronda Paisie, iar el a răspuns:

– Da, l-am întâlnit de vreo 2-3 ori. Te privea adânc cu ochii lui pătrunzători, şi te ,,citea”. Când aveam pe cineva grav bolnav de cancer, îi trimiteam scrisoare şi toţi se făceau bine, niciunul nu murea.

– Gheronda, cum a câştigat atâta har gheronda Paisie?

– Ştii ce rugăciune făcea gheronda Paisie? Lasă, lasă, noi… nimic nu facem. Doar cu rugăciunea se rezolvă toate.

– Părinte, cum se face că oricine deschide o carte despre părintele Paisie rămâne magnetizat şi nu lasă cartea din mână până nu o citeşte, pe când, faţă de celelalte cărţi rămâne indiferent?

– Părintele Paisie avea mare har de la Dumnezeu, iar cuvintele sale, tipărite în cărţi, sunt pline de Duhul Lui Dumnezeu: oricine le citeşte, este luminat şi mângâiat, în acelaşi timp. Avea atâta har, că, chiar şi cărţile pe care le scriu ceilalţi despre el, atrag ca un magnet. De fapt, noi, nimic nu ştim despre Gheronda Paisie. Ceea ce cunoaştem noi este foarte puţin. El a trăit stări duhovniceşti foarte înalte, dar nu spunea nimic nimănui. Ee…! Nu se pot spune în cuvinte asemenea lucruri.

Nu doar părintele Serafim îl preţuia pe gheronda Paisie, ci şi acela ţinea foarte mult la părintele Serafim. Unui grup de tineri din Lárisa, care s-au dus să-l viziteze la chilia sa de la Panagoúda, părintele Paisie a spus:,,De ce veniţi la mine? Acolo, la Lárisa, voi aveţi un om sfânt, pe părintele Serafim”. Când au mers din nou în vizită la gheronda Paisie, tinerii i-au spus că în Lárisa nu există niciun părinte cu numele Serafim care să slujească la vreo parohie din oraş. Într-adevăr, părintele Serafim nu avea parohia lui, dar mergea pe la sate şi oriunde era trimis de către Mitropolie, fiindcă era cleric însărcinat cu predica şi ţinea omilii în tot cuprinsul mitropoliei. Părintele Paisie a răspuns:,,Acolo este, dar se ascunde precum iepurele în spatele tufişurilor. Căutaţi-l mai bine şi îl veţi găsi”.

Un cunoscut teolog din Lárisa, (Athanasópoulos Konstantínos, fost director al Academiei din Lárisa), îl vizita destul de des pe părintele Paisie. Gheronda, mereu îl întreba despre părintele Serafim, iar la plecare, îl ruga pe vizitatorul său să-i transmită urările sale de bine.

Cineva i-a spus într-o zi, că un părinte aghiorit vorbea peiorativ despre părintele Paisie, spunând că nu ştim dacă e sfânt sau nu. Părintele Serafim s-a mâhnit, şi, cu spontaneitate copilărească, a răspuns:,,Ce să facem, de vreme ce e sfânt?”. Avea fotografia părintelui Paisie pe perete, deasupra patului său – împreună cu Răstignirea Mântuitorului, Coborârea de pe Cruce şi icoane ale Maicii Domnului – dovadă a preţuirii adânci ce i-o purta.

Pustnic

A cumpărat o bucată de pământ în afara oraşului (Lárisa), aproape de închisoare şi acolo şi-a construit coliba sa. Gheronda a ales să vieţuiască anume în acea zonă pentru că acolo era ,,triunghiul durerii”: într-o parte se afla închisoarea, în altă parte, Spitalul Universitar iar în alta, cimitirul.

La locuinţa sa, timp de mai mulţi nu a avut apă şi era nevoit să o aducă de departe. Pentru încălzire avea o sobă pe lemne dar o folosea foarte rar. Cei care veneau la el în vizită tremurau, în timp ce el nici nu simţea frigul. De multe ori, iarna, ţinea uşile de la balcon şi ferestrele larg deschise.

Casa lui arăta ca şi cum ar fi fost părăsită, multe lucruri erau aruncate în dreapta şi în stânga, curtea era plină de bălării şi de gunoaie iar şoarecii circulau în voie.

Un cunoscut de-al lui, tâmplar, s-a dus într-o zi să-i repare uşa de la etaj şi a văzut că nu avea pat în cameră. Jos, pe ciment, erau aruncate câteva pături vechi, un palton vechi, cu care se învelea, un sacou împăturit la căpătâi, iar alături, cărţi. În bucătărioara lui fierbea, într-o cutie de sardele, un ardei. Aceasta era mâncare lui în ziua aceea.

Părintele îşi pierduse toţi dinţii şi, cu greutate mesteca mâncarea. Mânca, de obicei, o bucată de pâine cu ceai sau cafea, şi tahini (pastă din seminţe de susan), tot aşa obişnuind să mănânce şi fii lui duhovniceşti. Cumpăra de la piaţă paste, legume şi fructe. Gătea foarte rar varză, legume ori paste, şi, aceasta nu ca să fie mai gustoase, ci pentru a fi mai moi şi mai uşor de mestecat. Unii îi mai aduceau, câteodată, mâncare gătită, foarte gustoasă, însă el o dădea câinilor. Alţii îi aduceau fructe, dar gheronda le lăsa afară, în soare, şi se stricau. Astfel, oamenii au încetat să-i mai aducă alimente. „Nu îmi mai aduceţi nimic, vă rog, fiindcă îmi place să mă gospodăresc singur”, spunea. De multe ori, rămânea zile întregi flămând. Cineva i-a dus o prescură iar gheronda a primit-o zicând:,,Slavă Lui Dumnezeu! De câteva zile nu am pus nimic în gură”. Vin nu bea niciodată. Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios, i-a trimis cândva două sticle de vin dar gheronda le-a aruncat. Se reţinea până şi a bea apă de ajuns.

Avea un mic frigider – ce nu funcţiona niciodată – iar deasupra, pe el, un mic aragaz. Nu foarte multă lume a avut ocazia să vadă tot interiorul casei.

La un moment dat părintele a avut de înfruntat un mare necaz. Aproape de locuinţa s-a deschis un local de distracţii. Până spre dimineaţă se strângeau multe maşini, lume, era zgomot, iar muzica răsuna peste tot. Nu putea părintele noaptea, nici să se roage, nici să se odihnească. De nevoie, se închidea într-o cameră şi, într-un târziu, reuşea să adoarmă vreo două ore pe noapte, întins pe o bancă îngustă. Spunea:,,Nu pot să dorm cu aceştia aici, aproape, dar asta nu o să mai ţină mult”. Şi, într-adevăr, la puţin timp, acel local a încetat să mai funcţioneze.

Nu avea o parohie a lui, şi slujea în satele îndepărtate unde nu exista preot şi unde era trimis de Mitropolie. Nu avea maşină iar cele mai multe călătorii le făcea pe jos. Parcurgea distanţe foarte mari pe jos. Pornea de cu seară, iar dimineaţa, în zori, ajungea în satul unde urma să slujească. De multe ori, atunci când ploua ori ningea, ajungea plin de noroi, ud şi îngheţat de frig. Odată, s-a destăinuit unui fiu duhovnicesc de-al său, că a pornit sâmbătă noaptea pe jos, de la chilioara lui, ca să ajungă la Kraniá Olýmpou. S-a oprit puţin în pădure, ca să se odihnească, iar duminică dimineaţa a slujit. Apoi, s-a întors, din nou, pe jos, la Lárisa. A se reţine că, atunci era de 69-70 de ani iar distanţa aceasta era în jur de 70 de km dus, şi tot atâţia la întoarcere.

Odată, un şofer nu l-a observat când conducea, fiindcă era noapte iar el mergea pe marginea drumului. L-a lovit, dar l-a păzit Dumnezeu şi nu a păţit nimic.

Mergea pe stradă fără să privească la oamenii din jurul său. Femeilor care mergeau să se spovedească, le vorbea fără să le privească în ochi. Când îi privea pe bărbaţi, însă, privirea lui le străpungea sufletul.

Într-o zi l-a vizitat un fiu duhovnicesc de-al său. L-a găsit ţinând picioarele într-un lighean cu apă şi iod, fiindcă erau pline de răni, din pricina călătoriilor lungi pe care le făcea. Gambele lui semănau cu gambele sportivilor.

Nu s-a plâns niciodată că ar suferi, deşi era chinuit de mai multe boli, şi evita să ia medicamente.

Gheronda suferea de ocluzie intestinală (ileus), adică obturarea intestinului, care se manifesta prin dureri puternice precum colicile, balonare, vărsături. Doar când ajungea în această fază urma un tratament medical.

Odată, într-o iarnă, stătea în antreul locuinţei sale. Era foarte frig, era chiar ger. Casa părintelui nu era încălzită iar el era bolnav, avea gripă şi era epuizat. L-a spovedit pe cel care venise la el pentru acest lucru, dar a refuzat orice ajutor spunând că nu are nimic.

Altădată l-a găsit un fiu duhovnicesc de-al lui în curtea casei sale întins pe jos şi făcut covrig din pricina durerilor de stomac. S-a oferit să-l ducă la spital însă el a refuzat. În ziua următoare, acelaşi fiu duhovnicesc s-a dus din nou să-l viziteze şi l-a găsit în acelaşi loc, tot cu dureri dar, şi de această dată, a refuzat orice ajutor medical.

Odată, s-a îmbolnăvit foarte serios şi a rămas ţintuit la pat pentru o lună. Nu putea nici să mănânce şi nici să vorbească. Câţiva fii duhovniceşti (printre care şi câţiva albanezi pe care îi botezase) au vrut să îl ducă la spital, dar a refuzat. Le-a făcut semn să se roage pentru el. Străinii, pe care îi botezase, plângeau, arătând astfel dragostea ce o purtau binefăcătorului lor, fiindcă le purtase de grijă şi le hrănise familiile.

Vorbind despre incendiile care izbucniseră într-o vară, spunea:,,Iarna, când începe să fie frig, mai pun o pătură pe mine şi îmi e de ajuns. Vara, însă, cu arşiţa asta, unde să mă duc?”.

Nu avea baie la chilioara lui şi nici telefon. Obişnuia, câteodată, să se închidă în casă şi nu deschidea nimănui. Se nevoia cu post aspru şi rugăciune pentru a-L cunoaşte şi a se apropia mai mult de Dumnezeu, pe Care l-a iubit de mic copil şi Căruia i-a urmat. Avea rugăciunea neîntreruptă. Spunea:,,Rugăciunea lucrează înlăuntrul meu continuu, precum caloriferul”.

Hainele lui erau vechi, murdare, dar niciodată nu miroseau urât. Nu avea decât un rând de haine bune. Într-o seară purta un pulover plin de găuri fiindcă fusese ros de şoareci.

Gheronda vorbea foarte puţin şi preamărea virtutea tăcerii. Cultiva foarte mult tăcerea şi, după cum mărturisea, o considera mai înaltă decât rugăciunea. Când vorbea, vorbea rar şi concis. Cuvântul lui era simplu şi uşor de înţeles, dar bogat în imagini şi expresii frumoase. Îi plăcea să glumească şi ne spunea să nu fim trişti, să zâmbim! Cu puţine cuvinte, spunea, însă, foarte multe lucruri. Era o prezenţă plăcută şi nu oboseai să-l asculţi. Avea un mod plăcut de a vorbi şi o fire nobilă, aristocratică. Îi preţuia pe toţi oamenii şi avea câte o vorbă bună pentru fiecare. Blând şi omenos, aşa cum era, odihnea sufleteşte pe oricine se apropia de el. Numai ce te apropiai de el, ceva se întâmpla înlăuntrul tău şi dobândeai o stare de bucurie. Gesturile şi mişcările sale răspândeau har dumnezeiesc. Era asemenea unuia dintre acei Părinţi despre care citim în ,,Pateric”.

Deasupra uşii, la intrarea principală în casă, avea agăţată icoana Sfântului Pantelimon, faţă de care avea evlavie deosebită. Faţă de Maica Domnului nutrea, însă, o dragoste şi mai mare. Odată, când cineva i-a dus o icoană a Preasfintei, a sărutat-o cu evlavie de foarte multe ori. Altădată, a fost trimis să slujească într-un sat mai îndepărtat. Cum a intrat în biserică, a mers imediat la icoana Maicii Domnului unde s-a rugat în picioare timp de mai multe minute, şi abia apoi a intrat în Sfântul Altar.

Ne spunea gheronda că a fost chinuit cândva de gânduri deşarte. A pus mâna pe telefon imediat şi a sunat la părintele Porfirie (Kafsokalivitul), care se afla atunci în Oropós. În ciuda insistenţei sale, acela nu a răspuns. A început să se roage şi, imediat, părintele Porfirie a răspuns şi a început să-i vorbească, dându-i sfaturi în problema gândurilor care îl preocupau pe părintele Serafim. Atunci, după cum el însuşi mărturisea, a simţit cum îl ,,vizitează” harul lui Dumnezeu. A simţit ceva, ca un val de căldură care a coborât de la cap până la picioare, şi, imediat a fost eliberat de gândurile care nu-i dădeau pace.,,Are mare har părintele Porfirie”, spunea părintele Serafim. De asemenea, mai zicea că s-au vindecat cel puţin cinci bolnavi de cancer în Lárisa cu rugăciunea părintelui Porfirie, căruia i se adresase prin scrisori.

Zaharías Efsthátios, poliţist din Lárisa îşi aminteşte:,,Din legătura pe care am avut-o cu fericitul întru pomenire, părintele Serafim, timp de aproape zece ani, mi-am format convingerea că gheronda era «bărbatul virtuţii şi al ascezei». Privindu-l din afară, nu îţi lăsa această impresie, însă. Umbla neîngrijit, nepieptănat, murdar, iar locul unde trăia era plin de gunoaie şi într-o stare jalnică. Însă, atunci când cineva începea să îl cunoască mai bine şi trecea cu vederea toate acestea (precum şi toate ,,nebuniile” pe care le făcea mai tot timpul), atunci se încredinţa că are în faţa lui un om plin de Duhul Lui Dumnezeu. Gheronda era sever cu el însuşi. Se nevoia cu postul, cu privegherea (toată viaţa lui a dormit extrem de puţin, şi niciodată pe pat), gătea foarte rar şi doar mâncăruri obişnuite”.

Vara stătea ore întregi sub soarele dogoritor al Lárisei şi mergea foarte mult pe jos. Din când în când călătorea cu autobuzul, şi doar spre sfârşitul vieţii a permis câtorva fii duhovniceşti să-l transporte cu maşinile personale. Cea mai mare virtute a lui era, însă, de a se ascunde. De altfel, şi părintele Paisie îl numea ,,iepure care se ascunde”. Evita să vorbească despre problemele lui personale, şi, îndeosebi, despre lupta şi viaţa sa duhovnicească. Spunea doar ceea ce credea că poate să ajute pe fii săi duhovniceşti în ispitele şi greutăţile pe care le întâmpinau. Dacă discuţia se îndrepta spre persoana sa se arăta uşor nemulţumit. Se ridica în picioare şi spunea:,,Hai să mergem la ale noastre!”. Altădată sfătuia:,,Viaţa ta duhovnicească să nu o ştie nimeni, în afară de duhovnicul tău. Niciodată!”. Cândva, a fost întrebat despre experienţele sale în urma luptelor cu demonii iar el a răspuns: ,,Aceasta este comoara mea. Nu vreau să-mi fie furată”.

Citește în continuare