• Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

  Împlinindu-se opt zile de la Naștere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovați și robiți de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat și să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.

• Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei

  Cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînțelept și între toți sfinții preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, și s-a născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu cinstitori. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a născut patru fii de parte bărbătească: pe Petru și pe Sfântul Vasile, pentru care ne stă înainte cuvântul, pe Grigorie și pe Navcratie, și o fiică, al cărei nume era Macrina.

• Sfântul Mucenic Vasile din Ancira
• Sf. Mucenic Teodot
• Sfântul Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul


• Citește în continuare: https://sinaxar.ortodoxia.ro/post/1-ianuarie

Aho, aho, surori şi fraţi
Întru Domnul adunaţi
Staţi pe loc şi nu mânaţi
Doar un pic mă ascultaţi

Anul nou să vă găsească
În pază duhovnicească
Să primiţi de la Iisus
Tot ce preoţii v-au spus

Şi să faceţi cu dreptate
Tot ce scrie-n Sfânta Carte
Vă doresc să aveţi de toate
Sănătate, libertate

Chiar dacă viața-i grea
Şi ţara e vai de ea
Nu fi trist, nu dispera
Luptă-te cu bărbăţie
Fii prezent la Liturghie
Şi rugându-ne cu toţi
Să scăpăm ţara de hoţi

De urat eu vă urez
Să păziţi al nostru crez
Să faceţi ce scrie-n carte
Să fiţi drepţi în tot şi-n toate
Să fiţi buni şi cu dreptate
S-aveţi multă sănătate
Ca să le duceţi pe toate

Iubire fie între voi
Armonie, nu război
Dragostea să vă-nsoţească
Domnul să vă mântuiască

Pe Dumnezeu să-L iubiţi
Cu toţi să vă sfinţiţi
Că aşa zice Dumnezeu
Să fiţi sfinţi, precum sunt Eu

La inimă să fiţi buni
După Iisus fiţi nebuni
Şi oriunde vă aflaţi
Cu viaţa să-L apăraţi

Că şi El ne-a apărat
Pe cruce S-a spânzurat
Pironit fără dreptate
Să ne scape de păcate

Şi că anul a trecut
Gândeşte-te la ce-ai făcut
La câte slujbe-ai venit
Dacă te-ai şi pocăit

Gândeşte-te dacă ai iertat
Pe cel ce te-a supărat
Gândeşte-te daca-i făcut bine
Vreunui semen ca şi tine

Iar acum închei şi eu
Rugându-L pe Dumnezeu
Să ne dăruiască-n dar
Nu palate-n chihlimbar
Ci să ne dea sănătate
Şi spălare de păcate

Să ne dea preoţi cu har
Cântăreţi buni la altar
Credincioşi şi mulţi şi blânzi
După Dumnezeu flămânzi

Asta îţi doresc creştine
Să-ţi dea anul care vine.

La anul și la mulți ani!

Ispitele sunt îngăduite ca să vă vădească patimile ascunse, ca să fie războite, și astfel, sufletul să se vindece. Și acestea sunt dovada milei dumnezeiești. De aceea lasă-te cu încredere pe tine însuți în mâinile lui Dumnezeu și cere ajutorul Lui, încât să te întărească în lupta ta. Nădejdea în Dumnezeu nu te duce niciodată la deznădejde.

Ispitele aduc smerenia. Dumnezeu știe răbdarea fiecăruia dintre noi și îngăduie ispitele pe măsura puterilor noastre. Să ne îngrijim însă să fim și noi priveghetori și cu luare-aminte, ca să nu ne ducem noi înșine în ispită.

Încredeți-vă în Dumnezeul Cel bun, puternic și viu, și Acesta vă va duce la odihnă. După încercări, urmează bucuria duhovnicească. Domnul îi urmează pe cei care rabdă încercările și strâmtorările din iubire pentru El. Nu vă împuținați sufletește și nu vă înfricoșați. Nu vreau să vă mâhniți și să vă tulburați pentru toate câte se întâmplă împotriva voinței voastre, oricât de dreaptă ar fi aceasta. O asemenea mâhnire mărturisește existența egoismului. Luați seama la egoismul care se ascunde în dosul chipului dreptății. Luați seama și la tristețea de toată vremea, care apare în urma unei cercetări drepte. Mâhnirea exagerată pentru toate acestea este cea care vine din ispită. Alta este mâhnirea adevărată: cea care apare când știm bine starea nenorocită a sufletului nostru. Mâhnirile celelalte nu au nici o legătură cu harul lui Dumnezeu, îngrijiți-vă să păziți în inima voastră harul Duhului Sfânt și să nu îngăduiți celui viclean să-și verse otrava lui. Luați aminte ca nu cumva Raiul care există înlăuntrul vostru, să se schimbe în iad!

— Sfântul Nectarie de Eghina

Timp de mai bine de șase ani, strămoșii noștri au luptat împotriva islamizării Greciei. Și acum se apropie vremea, când vor fi mai mulți musulmani în patria noastră decât creștini ortodocși.

Din vremuri vechi, Dumnezeu a împărțit națiunile și le-a dat fiecăruia propriul pământ. Nu voi merge în patria lor și nu voi face război cu ei, dar nici în țara mea nu vreau să-i văd. Asta nu este șovinism. Guvernul grec interzice sunetul clopotelor bisericii pentru că sunt prea zgomotoase, iar când Hodja strigă din minaret de trei ori pe zi, nu va deranja pe nimeni? Islamiștii urăsc religia noastră, ei urăsc Crucea, pe Hristos și Maica Domnului.

Și, din păcate, episcopii noștri, când se apropie de centrele pentru migranți, își dau jos crucea pentru a nu-i enerva. Treptat, se vor muta din corturi în hoteluri și case uriașe, pe care băncile le-au furat nefericiților greci. Cei care ne stăpânesc au adus atât de mulți migranți aici și nici măcar nu vor să se uite la marea cetățenilor fără adăpost și săraci ai Greciei.

Biserica Ortodoxă a întâlnit pe drumul său istoric doi mari dușmani: islamismul și papismul. Chiar și astăzi, într-o îmbrățișare din suflet, și-au unit forțele pentru a distruge Grecia... Au ars și au tăiat strămoșii noștri, și crezi că ne vor trata mai bine? Pentru că i-am primit în țara noastră?

Grecii care au fost expulzați din Asia Mică de către turci au venit în patria lor goi, desculți, flămând, schilodi. Și aceștia nu sunt refugiați astăzi, ci cuceritori.

— Stareţul athonit Grigorie Zumis

În vremurile lui antihrist, creştinii vor fi supuşi la chinuri dintre cele mai crunte şi feroce, pentru a-i obliga să se dezică de credinţa lor. Din această cauză, înainte de apariţia lui antihrist, pe pământ iarăşi vor veni Sfinții Prooroci Ilie şi Enoh.

Ei vor fi păstori ai turmei lui Hristos, de la ei creştinii vor primi putere pentru a nu-l urma pe antihrist. Apoi antihrist va porni cea mai înfricoşătoare prigoană, dintre toate câte au mai fost asupra creştinilor şi a Bisericii lui Hristos.

Această prigoană e descrisă de Sfântul Evanghelist Ioan Teologul în (Apocalipsa 12, 1-4) cu cele mai relevante cuvinte. Această prigoană nu va fi numai împotriva credinţei Ortodoxe, ci va fi o încercare a antihristului şi a slugilor lui de a schimba semnificaţia vieţii Ortodoxe, va fi o urmărire sângeroasă.

Foarte mulţi creştini vor fi chinuiţi. Aceasta va fi cea mai mare şi ultima prigoană a creştinilor. Părinţii Bisericii spun că nu numai mirenii care au primit pecetea lui antihrist vor permite această prigoană, dar şi preoţimea care a primit pecetea lui.

Preoțimea îl va ajuta pe antihrist, după cum menţionează părintele Haralamb Vasilopoulos în cartea sa despre antihrist, prin faptele lor omeneşti şi duhovniceşti pe care le vor oferi antihristului. Ei vor deveni aliaţii lui antihrist în prigoanele asupra episcopilor credincioşi, asupra preoţilor şi mirenilor.

Cu ajutorul autorităţilor bisericeşti, predicile vor fi folosite în scopul pregătirii membrilor Bisericii pentru acceptarea lui antihrist. Şi cei care nu se vor supune ordinelor lui antihrist vor fi supuşi unor chinuri groaznice.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că mucenicii din vremea lui antihrist se vor proslăvi în împărăţia lui Dumnezeu ca cei mai mari Mucenici şi Sfinţi ai tuturor veacurilor.

☦️ Arhimandritul Nectarie Moulatsiotis

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întrunit ieri la Moscova sub președinția Sfinției Sale Patriarhul Kirill al Moscovei.

Printre numeroasele sale decizii, Sinodul a adoptat documentul ‘Despre inviolabilitatea vieții umane încă din momentul concepției’, care va fi trimis spre aprobare ulterioară viitorului Consiliu Episcopal.

Raportul sinodal notează că documentul a fost pregătit inițial în anul 2017, apoi a fost supus dezbaterii la nivelul întregii Biserici în anul 2019. Documentul a fost modificat, ținând cont de comentariile primite, și a fost prezentat și în fața Interconciliului în mai 2021. Documentul a fost apoi modificat din nou pe baza comentariilor primite de la ierarhi în anul 2021. În cele din urmă, va fi prezentat Consiliului Episcopal (format din toți ierarhii Patriarhiei Moscovei), care a fost amânat de mai mulți ani, mai întâi din cauza pandemiei și acum din cauza războiului.

Documentul, în forma adoptată ieri de către Sfântul Sinod, a fost publicat de serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Acesta începe prin a expune învățătura biblică potrivit căreia viața începe în pântecele mamei, după cum mărturisesc regele psalmist David (Ps. 138, 13-16), Dreptul Iov (Iov 10, 8-18), profetul Ieremia (Ier. 1, 4-5) și întâlnirea dintre Theotokos și Dreapta Elisabeta, când Sfântul Ioan Botezătorul a sărit în pântece (Lc. 1, 13-15, 41-44).

Și având în vedere că viața începe în pântecele mamei, „Biserica mărturisește… că o persoană are dreptul la viață încă din pântecele mamei”. Documentul notează că aceasta a fost învățătura Bisericii încă de la începuturi, așa cum atestă Didahia (2:2) și alți scriitori creștini timpurii.

Astfel, Biserica ‘binecuvântează toate eforturile publice care au ca scop protejarea maternității și a nașterii și invită statul să sprijine legislativ protecția vieții și sănătății copiilor nenăscuți’.

„Biserica echivalează fără echivoc avortul chirurgical sau medical voluntar, cu avortul”, se mai arată în document. Astfel, orice discuție despre ‘dreptul la avort’ este ‘inacceptabilă’.

Pentru Sfântul Hrisostom, avortul este chiar mai rău decât o crimă obișnuită, subliniază textul.

Iar pentru a contribui la prevenirea avorturilor, este important să sprijinim femeile în timpul sarcinii și după naștere, ‘și să le ajutăm să își împlinească menirea de mamă’. Astfel, Biserica administrează sau sprijină centrele de criză pentru femei însărcinate din întreaga Rusie și din străinătate.

Prevenirea avortului necesită, de asemenea, ‘protecția familiei, a maternității și a copilăriei, precum și afirmarea în societate a idealurilor de castitate, fidelitate față de familie, bucuria de a fi mamă și de a avea mulți copii’.

Pentru un creștin ortodox, participarea la contrariu – promovarea avortului – ‘este un păcat și necesită pocăință activă’.

Iar pentru cei care au făcut un avort, Biserica îi îndeamnă să se pocăiască și să găsească vindecare prin rugăciune și pocăință, urmate de primirea Sfintelor Taine.

În cazurile în care există o amenințare directă la adresa vieții mamei, mai ales dacă aceasta are și alți copii, documentul face apel la îngăduință pastorală. O femeie care a avortat în astfel de circumstanțe nu este tăiată de la potir, ‘însă această comuniune este condiționată de îndeplinirea de către ea a unei reguli personale de rugăciune de penitență, care este stabilită de către preotul care primește mărturisirea’.

Între timp, o femeie care refuză să avorteze în ciuda riscului pentru sănătatea și viața ei ‘este cel mai mare exemplu de sacrificiu matern’.

„În timpul sarcinii femeia are nevoie de sprijinul deplin al celor dragi și mai ales al soțului său.”

Documentul subliniază, de asemenea, că medicii care efectuează avorturi sunt, cu siguranță, vinovați și de crimă. Astfel, Biserica cere statului să garanteze dreptul lucrătorilor medicali de a refuza să efectueze un avort. Mai mult, nu ar trebui să li se permită să recomande sau să încerce să convingă o femeie să facă avort. Mai degrabă, ar trebui să existe o organizare sistematică a serviciilor de consiliere anti-avort în instituțiile medicale.

Mai departe:

„Terapia fetală, care implică utilizarea țesuturilor și organelor embrionilor umani avortați în diferite stadii de dezvoltare, în scopuri de cercetare, precum și pentru tratamentul bolilor, este inacceptabilă.”

Documentul mai precizează că Biserica ‘recunoaște folosirea contraceptivelor de natură avortivă ca fiind inacceptabilă’.

În cele din urmă, diagnosticul prenatal este acceptabil atunci când nu pune în pericol viața sau integritatea fizică a copilului nenăscut, sau atunci când vizează un tratament intrauterin. Bineînțeles, este total inacceptabilă recomandarea unui avort în urma unui diagnostic.

Articol preluat de pe blogul SACCSIV: https://saccsiv.wordpress.com/2023/12/29/sinodul-bisericii-ortodoxe-ruse-o-persoana-are-dreptul-la-viata-inca-din-momentul-conceptiei-medicii-care-efectueaza-avorturi-sunt-vinovati-de-crima/

Mănăstirea Sf. Ioan Iacob - ”Corlățeni” - Pojorâta

Textul scrisorii Sf. Nicolae Velimirovici:

Te plângi că eşti singură într-un oraş mare. Atâta lume se agită în jurul tău ca un furnicar, şi totuşi tu te simţi ca în pustie. Cel mai greu îţi este de marile sărbători. Peste tot freamătă bucuria, iar pe tine te apasă întristarea. Crăciunul şi Paştele vin la tine ca nişte vase goale, pe care le umpli cu lacrimi. Când aceste sfinte praznice sunt departe în urmă sau înaintea ta, te simţi mai liniştită; însă când se apropie şi vin, întristarea şi pustietatea pun stăpânire pe sufletul tău. Ce să-ţi fac? Să-ţi povestesc povestea cu Crăciunul Iovankăi; poate că te vei folosi. O voi lăsa pe ea să-ţi povestească, aşa cum mi-a povestit mie într-o scrisoare: „De patruzeci de ani şi încă câţiva privesc această lume ca fecioară. Nicicând nici o bucurie – doar puţin, când eram copil în casa părintească. Dar înaintea lumii nu mă arătam tristă, înaintea oamenilor mă prefăceam veselă, dar în singurătate plângeam. Toţi mă socoteau o fiinţă fericită, fiindcă aşa mă arătam, îi aud pe toţi din jurul meu că se plâng, căsătoriţii şi necăsătoriţii, bogaţii şi săracii, toţi. Şi mă gândesc: de ce să mă mai plâng şi eu nefericiţilor de nefericirea mea, nefăcând astfel altceva decât să sporesc nefericirea din jurul meu? Mai bine să mă prefac veselă: aşa voi fi de folos lumii necăjite, iar taina mea o voi ascunde în mine însămi şi o voi plânge în singurătate. M-am rugat lui Dumnezeu să mi Se arate în vreun fel; măcar un singur deget al Lui să simt undeva. Mă rugam aşa ca să nu mor deodată de amărăciunea ascunsă. Din toate veniturile făceam milostenie oriunde mi se da prilejul. Mergeam pe la toţi bolnavii şi săracii şi le aduceam bucurie cu bucuria mea părută. „Eu Te cred, Dumnezeule Bune”, spuneam adesea, „dar mă rog Ţie, arată-mi-Te cumva, ca să Te cred încă şi mai mult”. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, repetam aceste cuvinte din Evanghelie. Şi, cu adevărat, rămâneam în viaţă ca Domnul să mi Se arate. Cele mai chinuitoare erau pentru mine marile praznice. După slujbe, mă încuiam la mine şi udam cu lacrimi tot Crăciunul meu şi tot Paştele. De Crăciunul trecut însă, mi S-a arătat Dumnezeu. Iată cum a fost. Se apropie acea mare zi. Mă hotărăsc să pregătesc totul aşa cum pregătea mama mea: şi friptură, şi turtă, şi cozonac, şi toate celelalte. Aştern paie prin casă, arunc câte trei nuci în fiecare colţ al odăii - să fie milostivă Sfânta Treime spre cele patru colţuri ale lumii. Şi făcând toate acestea, mă rugam neîncetat: „Doamne, trimite-mi oaspeţi - dar să fie flămânzi şi săraci de tot! Mă rog Ţie, arată-mi-Te în acest fel!” Câteodată îmi venea gândul: „Iovanko, proasto, ce oaspeţi aştepţi tu de Crăciun? În astă sfântă zi, fiecare este la casa lui; cine ar putea să îţi fie oaspete?” Şi plângeam, şi plângeam. Dar iarăşi spuneam această rugăciune şi pregăteam, pregăteam. După ce m-am întors de Crăciun de la biserică, am aprins lumânarea, am pus faţa de masă, am aşternut totul pe masă şi am început să umblu încolo şi încoace prin cameră. „Dumnezeule, nu mă părăsi!” Şi iarăşi mă rugam. Pe stradă nu trecea mai nimeni. Era Crăciunul, şi pe deasupra strada noastră este retrasă - îndată, însă, ce scârţâia zăpada sub picioarele cuiva, eram la poartă! Am început să plâng şi am strigat: „Acum văd, Doamne, că m-ai părăsit de tot!” Plângeam eu aşa şi mă tânguiam, şi deodată! Deodată a bătut cineva în poartă, şi am auzit glasuri plângătoare: „Dăruieşte, frate! Dăruieşte, soro!” Alerg repede şi deschid poarta, înaintea mea -un orb şi călăuza lui, amândoi gârboviţi, zdrenţăroşi, răciţi. „Hristos S-a născut, DOMNII MEI!” - am strigat eu plină de bucurie. „Adevărat S-a născut!” - clănţăniră ei. „Fă-ţi milă cu noi, soro! Nu cerem bani. De dimineaţă nimeni nu ne-a îmbiat cu pâine; vreun bănuţ sau un pahar de rachiu, dar pâine - nimeni. Suntem foarte flămânzi”. Eu, parcă eram în ceruri. I-am dus în casă şi i-am pus la masa plină. Şi le slujeam plângând întruna de bucurie. Ei m-au întrebat miraţi: „De ce plângi, doamnă?” „De bucurie, domnii mei, de bucurie curată şi luminată! Ce L-am rugat pe Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat. De câteva zile mă tot rog Lui să îmi trimită nişte oaspeţi chiar aşa ca voi, şi iată că El mi i-a trimis. Nu aţi venit la întâmplare, ci Bunul meu Dumnezeu v-a trimis. El mi S-a arătat astăzi prin voi. Acesta este Crăciunul cel mai vesel din viaţa mea. Acum ştiu că e viu Dumnezeul nostru. Slavă Lui şi mulţumită!”. „Amin”, au răspuns oaspeţii mei cei dragi. I-am ţinut până seara, le-am umplut traistele şi i-am petrecut”. Aşa a fost Crăciunul trecut al Iovankăi. Dă, Doamne, ca cel de anul acesta să-i fie şi mai îmbucurător. Roagă-te şi tu, fiică, să ţi Se arate Tatăl Ceresc pe vreo cale - iar la Dumnezeu sunt multe căi - şi vei trăi minunea. Nu te pregăti de întristare în această zi mare, ci pregăteşte-te de bucurie. Şi Atotvăzătorul, Atotmilostivul, va face ţie bucurie.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=CyH-BLZul3w

Mai mult se odihneşte Dumnezeu în ascultare, decât în alte virtuţi

Ca stareţi, de multe ori se poate întâmpla ca şi noi să facem câte o greşeală. Însă tu, cel care faci ascultare, nu te vei păgubi. Niciodată din ascultare nu poate ieşi ceva rău, pentru că ea este urmarea lui Hristos.

Dacă ai făcut ascultare, vei merge în Rai. Dacă nu ai făcut ascultare, nu poți să faci rugăciunea minții, nu poți să te împărtăşeşti, nu poți să slujeşti, ci eşti sortit iadului. Priveşte la Adam, la proorocul Elisei şi la Ghiezi. Prin toate aceste exemple te poți încredinţa că mai mult se odihneşte Dumnezeu în ascultare, decât în alte virtuţi. Şi celelalte virtuţi ajută, însă cum lucrează ascultarea, nu lucrează celelalte virtuţi. De aceea, să vă îngrijiţi mai mult de ascultare.

Să vă mai spun ceva. De noi depinde să creştem sau să micşorăm această lumină pe care o avem înlăuntrul nostru, adică harul. Dacă acum este de cinci grade, mâine putem să o facem de zece, treizeci, cincizeci sau o sută de grade, dar o putem şi micşora la opt, cinci, trei sau un grad; de noi depinde aceasta. Şi aceasta vine din devotamentul, încrederea, evlavia şi respectul pe care îl avem faţă de stareţ. În funcţie de ascultarea pe care o avem faţă de stareţ, această lumină creşte. Dar nu numai faţă de stareţ, ci şi între noi trebuie să avem ascultare.

Fericit este acel frate, care înainte ca stareţul sau fratele lui să termine cuvântul, spune: „Să fie binecuvântat!”. De pildă, dacă un frate îţi spune: „Părinte, vino să mă ajuţi!”, atunci tu să spui: „Să fie binecuvântat!”. Urmează această cale şi vei vedea ce o să simţi înlăuntrul tău. Câtă pace, câtă linişte sufletească vei simţi! În timp ce, dacă spui „aşteaptă cinci minute şi voi veni”, atunci… († Sfântul Cuvios Părinte Efrem Katunakiotul)

— Ieromonah Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 177-178

Părinții Efrem Katunakiotul și Efrem Filotheitul cu ucenicii. Să avem binecuvântarea lor!

"Ceva este etern: Transilvania pământ românesc!"

Așa va fi și de mâine încolo. Părerea mea este că cele trei proiecte de lege privind autonomia nu au nicio șansă să treacă, nu datorită faptului că partidele nu mai pot de atâta patriotism, ci că ele sunt conștiente că dacă ar vota asa ceva scorul lor electoral de la anul va ajunge la fel ca cel real al UDMR, adică sub 5%. Asemenea proiecte au mai fost în parlament din 2013 încoace aproape in fiecare an, fiind respinse. Demersurile pentru autonomie sunt însă cât se poate de reale și nu de ieri, de azi, dar ele se fac picătură cu picătură în mod constant, acesta este modul de lucru susținut în mod direct de către Ungaria prin "săgeata" UDMR. Este cam la fel cum se face marea resetare, "15 minute" azi, "15 minute" mâine, astfel încât oamenii să se obișnuiască încet, încet cu răul pentru a nu reacționa în mod masiv și decisiv. Tot părerea mea este că prin fireasca respingere a proiectelor respective, PSD se va îmbrăca din nou în false haine patriotice, trâmbițand "eroismul" respingerii autonomiei, după ce frații tradiționali de guvernare de la UDMR i-au săltat mingea la fileu. Dar unde era "patriotul" Ciolacu când Viktor Orban scuipa pe România la Băile Tușnad si trupele de intervenție blocau cu violență accesul românilor in "Universitatea de Vară" Tușnad rupându-i spatele lui Dan Grăjdeanu? Cum unde era? Chiar la masă cu Viktor Orban, legitimand vizita acestuia în România și semnând ordinul de intervenție al jandarmeriei împotriva noastră. Dar unde era Șoșoacă care e băgată acum în priză pe tema maghiară, când noi condamnam demolarea celor 52 de cruci din beton si a Monumentului de la Valea Uzului sau când am ridicat cele 150 de cruci din lemn in memoria Eroilor nostri? Cum unde era, ca de obicei în live-urile în care spunea că "eroii" armatei austro-ungare au luptat laolaltă cu eroii români și că ,,organizațiile naționaliste" îi cheamă pe români la Valea Uzului pentru a se bate cu ungurii!!!! Unde mai era Șoșoacă? În mesajele de prietenie "suveranistă" către același Viktor Orban.

Noi fraților, rămânem constant pe poziții, în stradă de va fi cazul și în faptele noastre concrete, nu "gargara" ipocrită așa-zis patriotică.

Încă ceva, proiectele de lege pe autonomie se vor supune la vot în Camera Deputatilor. Dacă prin absurd trec, urmează Senatul, apoi contestațiile la CCR, apoi promulgarea de către instituția Președenției. Teoretic și practic chestiunea se desfășoară pe o perioadă lunga de timp. În 2018 când UDMR plus PSD aflați la guvernare împreună au propus în parlament Codul Administrativ prin care limba maghiară ar fi devenit a doua limbă oficială în stat am fost prezenți în stradă mii de oameni la chemarea Asociației Calea Neamului și a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Am oprit legea. Unde au fost atunci Ciolacu și Șoșoacă? Desigur aveau cu totul și cu totul alte treburi, problema maghiară nu există pentru ei, ultima având treabă cu "morții" Sfintelor Moaște și cu educația religioasă a copiilor, care nu era "ok" în viziunea ei... impostura, ipocrizia, fățărnicia sunt la cote maxime, aducându-mi aminte în acest sens și unul dintre primele ei discursuri din plandemie, atunci când a fost brusc activată în care spunea că ,,nu contează etnia și religia". Ba contează "stimată" doamnă, contează foarte mult pentru noi, românii, căci nu am lupat laolaltă cu inamicii Neamului nostru, ci împotriva lor.

Sursa: https://www.facebook.com/mihail.s.tarnaveanul/posts/pfbid02oaGCjZdvewsYqncu9ZXRBWC1zGEEgEDPMb1oMjSQwGhVcUJUjDPXx1PfB7KzwNKpl

— Gheronda Paisie, daţi-mi o binecuvântare pentru Praznicul Naşterii Domnului ce se apropie!

— Îţi doresc ca Hristos şi Maica Domnului să te aibă lângă Ei, precum l-au avut pe mieluşelul de lângă iesle. Cred că a dus-o bine, la fel ca viţeluşul şi măgăruşul care L-au încălzit pe Hristos în iesle… „Cunoscut-a boul pe stăpânul şi asinul ieslea domnului său”, spune Proorocul Isaia. Au cunoscut Cine se afla în iesle şi de aceea L-au încălzit cu nările lor. L-au simţit pe Creatorul lor! Dar şi măgăruşul, de câtă cinste s-a învrednicit să-L ducă pe Hristos în Egipt! Boierii aveau trăsuri brodate cu aur, dar Hristos ce a folosit? Ce bine era dacă aş fi fost eu acest măgăruş!

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.

Patriotismul înseamnă iubire sau dragoste. Cine condamnă patriotismul, trebuie să aibă în vedere că se ridică împotriva iubirii.

Etimologic, patriotism vine de la cuvântul pater, care înseamnă tată, iubire de tată, de părinți, de părinții părinților. Cu alte cuvinte, patriotismul privește și în trecut, ne ajută să înțelegem prezentul și merge spre viitor.

Prin urmare, cine condamnă patriotismul astăzi nu știe ce vorbește, se pripește, confundă lucrurile, aducând în sânul patriotismului sentimente care-i sunt străine. Uniunea Europeană poate exista numai ca un concert al popoarelor componente, iar popoarele nu se pot desființa prin decret.

Chivernisitorii de la Strasbourg și de la Bruxelles au înțeles că trebuie să topească națiunile ca să construiască Uniunea Europeană. Ori, premisele sunt greșite. Dar ca să existe, Uniunea Europeană trebuie să fie un concert al popoarelor ei. Niciun decret nu va putea desființa un popor. Se pleacă de la o premisă greșită, prin distrugerea popoarelor.

Dragostea de Dumnezeu și de Patrie au construit România. Credința noastră este viața noastră ca oameni.

Prin credință am reușit construim România și s-o păstrăm întreagă până în 1940, pentru că ce-a urmat după aia au fost blasfemii.

Patria noastră trebuie să fie viața noastră ca români.

Dacă dragostea de Dumnezeu și dragostea de patrie ne-au făcut să construim România, mă întreb, când aceste lucruri sunt contestate de unii oameni serioși, ce ne pun ei în loc?

Comunitatea noastră de suflet este dată de limba română, de credința noastră, este dată de sentimentul comunității, că avem o origine. Dacă vom merge mai departe cu această educație, de iubire de credință, de țară, suntem siguri că nu vom ajunge să urâm alte neamuri.

Dacă nu ne iubim noi, Neamul, cum să ne iubească alții?

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române

"Doamne, dacă este voia Ta să fiu necăjit, să fiu! Slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu fericit, slavă Ție! Dacă e voia Ta să fiu sărac, mulțumesc Ție! Dacă e voia Ta să fiu bogat, slavă Ție! Dacă e voia ta să fiu bolnav sau sănătos, slavă Ție." — Părintele Cleopa Ilie

Sfântul Petru Damaschin spune așa: Precum la casă noastră cea simțită, când vrem să o zidim, avem trebuință de aceste lucruri, mai întâi de pământ tare, al doilea de temelie, al treilea de pietre, al patrulea de tină sau de aliajul care leagă pietrele, al cincilea de pereți, al șaselea de acoperamant, al șaptelea de meșteri, adică de zidari, și al optulea, după ce am terminat casă, de un paznic, că să asigurăm casă noastră cea simțită, la fel și când vrem să zidim casă cea de gând a sufletului nostru, avem trebuință tot de atâtea lucruri și în loc de pământ tare avem nevoie de răbdare desăvârșită, în loc de temelie, de credință tare și nefățarnică și dreaptă în Sfânta și Preasfânta și de viață făcătoare Treime, în loc de pietre, de felurimea faptelor bune și a virtuților, în loc de tină sau de aliajul care leagă pietrele, de smerită cugetare, căci precum tină și aliajul leagă pietrele așa smerenia leagă întru una toate faptele cele bune.

În loc de cei patru pereți avem nevoie de cele patru virtuți cardinale, atotcuprinzătoare, adică de pricepere, de întreagă înțelepciune, de bărbăție și de dreptate. De pricepere prin care pricepem ce trebuie să facem, cele bune sau cele rele. De întreagă înțelepciune prin care noi înfrânăm toate pornirile noastre cele dobitocesti și pasionale și păcătoase. De bărbăție prin care noi putem ascute și întări partea mânioasa a sufletului împotriva diavolului și a tot păcatul. Și de dreptate, care îi da fiecărei părți a noastre cele ce i se cuvin, adică părțîi cuvântătoare priviri duhovniceșți și rugăciune; celei manioase dragostea duhovnicească; celei poftitoare întreagă înțelepciune și înfrânare, iar celei trupeșți, hainele și cele de nevoie.

În loc de acoperamant noi trebuie să agonisim dragostea cea desăvârșită către Dumnezeu și către aproapele. Iar în loc de zidari noi folosim deslușirea, adică dreapta socoteală. Dar nu ajunge dreapta socoteală a noastră sau discernământul, adică deslușirea noastră, de nu ar fi ajutată această dreapta socoteală de darul lui Dumnezeu, că auzi cum cânta Biserica: „De nu ar zidi Domnul casă bunătăților, în zadar ne-am oșteni”. Deci adevăratul ziditor al casei celei de gând a sufletului nostru este însuși Domnul Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care lămurește dreapta noastră socoteală că să lucrăm noi fapta bună fără de fățărnicie și fără de scop rău și numai după voia lui Dumnezeu. Iar în loc de portar sau paznic al casei de gând, dumnezeieștii părinți ne învață să avem de-a pururea pază mințîi și a inimii noastre cu multă socoteală și cu mare purtare de grijă, după cuvântul Scripturii care ne învață așa: Fiule, cu toată trezvia păzește-ți inima ta, că întru această se află izvoarele viețîi.

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. — Monahul Moise Aghioritul

Monahul Moise Aghioritul

A trăit 62 de ani, dintre care nu mai puțin de 35 i-a petrecut în Sfântul Munte Athos. În ultimii 25 de ani ai vieții sale a fost stareţ al Chiliei Sfântului Ioan Hrisostom – chilie care ține de Schitul Sfântului Pantelimon al Mănăstirii Cutlumuş.

Viața creștinului este o luptă permanentă

În ce constă această luptă? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric.

Zice gheronda Iustin Popovici în stilul său caracteristic: „Viața creștinului constituie o luptă continuă, o luptă a hristosificării, a theanthropizării. În ce constă aceasta? În faptul de a fi Hristos înlăuntrul tău nu numai ca adevăr viu și dreptate vie și iubire vie, nu numai în faptul de a trăi înlăuntrul tău adevărurile Lui și să crească și să se înmulțească, ci în faptul de a fi El Însuși înlăuntrul tău cu deplinătatea ipostasului Lui teandric, în faptul de a fi chipul Lui mai presus de tot ceea ce ai și de a fi El înlăuntrul a ceea ce ești. Și cum ia formă forma lui Hristos înlăuntrul nostru? Prin Sfintele Taine și prin sfintele virtuți”.

Așa este. Aceasta este singura Cale: Formarea lui Hristos înlăuntrul nostru. Altminteri, ne vom chinui noi înșine și îi vom chinui și pe cei din jurul nostru.

Suntem creștini în măsura în care aparținem lui Hristos. Suntem astfel o singură familie în Hristos. Suntem frați egali între noi. Este cu neputință să aparțină cineva lui Hristos și să trăiască fără frații Lui și să nu trăiască împreună cu toți sfinții și să nu gândească precum toți aceia. Creștinii care trăiesc după Evanghelie se hristosifică, devin mădulare vii ale trupului bisericesc. Biserica este trupul lui Hristos cel viu. Biserica nu este un organism omenesc, o organizație lumească sau adunare religioasă, ci o comuniune a persoanelor în Hristos, legate între ele prin sfânta dragoste, astfel încât să formeze un singur trup, un singur suflet și o singură inimă.

Una, sfântă Biserică ortodoxă a lui Hristos este spațiul descoperirii tainelor lui Dumnezeu, locul unde locuiește pliroma, deplinătatea dumnezeirii și unde îl umple de har pe omul luptător. Este laboratorul făcător de minuni care preface, replăsmuiește, înnoiește și renaște pe cei răi în buni, pe păcătoși în drepți și pe nelegiuiți în cuvioși.

Harul lui Hristos îl înzestrează pe om cu har, îl sfințește, îl mântuiește și îl izbăvește. Fiecare membru al Bisericii trăiește prin harul lui Hristos. Faptul de a fi cineva mădular al Bisericii înseamnă să trăiască neîncetat harul Sfintelor Taine și al dumnezeieștilor virtuți. Hristosificarea este scopul vieții fiecărui credincios înlăuntrul Bisericii. Și aceasta constituie o necesitate profundă a sufletului nostru.

— Moise Aghioritul, Pathoktonia [Omorârea patimilor], Ed. Εν πλω, Atena, 2011

Starețul Amfilohie (Belotserkovsky) a spus:

"Eu nu voi trăi până atunci, dar tu vei trăi. Veți vedea agitație în Biserică - dar nu va dura mult timp. Mergeți la Biserică, nu le dați schismaticilor. Stați în Biserică. Nu părăsiți Bisericile sub nicio formă. Biserica este a lui Hristos! Mergeți mai des, împărtășiți-vă. Dumnezeu va fi cu voi. Dar dacă cineva va sluji în limba ucraineană, nu mai puteți merge la astfel de Biserici".

— Din amintirile fiicelor duhovnicești Raisa și Olga acum călugărițe.

De fapt, îl văzuse de multe ori părăsind racla sa și alergând după ajutor.

Într-o zi Sfântul Ioan Rusul îi spusese următoarele:

„Ei cred că dorm, că sunt mort și creștinii nu contează pe mine. Dar sunt în viață. Îi văd pe toți. Trupul meu este înăuntru, dar ies din raclă de multe ori. Alerg printre oameni pentru a-i ajuta. Multă durere. Ei nu mă văd. Dar eu îi văd și aud ce spun. Intru din nou în raclă".

Ajută-ne tuturor, Sf. Ioan Rusul!

Sfântul este făcător de minuni și are Sfintele Moaște în Prokopi, Evia - Grecia

„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (Mihai Eminescu – Opere, vol. 13, pp. 168-169). (via Manastirea Petru Voda)

“Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” — M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879

Citește: ✏️ Mihai Eminescu - Rugăciune

Un folos adevărat al emigrării românilor în străinătate nu este înavuţirea, mai ales dacă este cu prețul destrămării familiilor și al înstrăinării de patrie, ci poate fi re-ÎNCREȘTINAREA (puţin şi bun dar nu oricum) occidentului des-creștinat (care a făcut din biserici... cârciumi), prin adevărații români, nu toți, care luând Biserica Ortodoxă și tradițiile autentice cu ei au ieșit precum niște lumini de sub obroace și luminând întunericul apusului, mulți dintre străini și chiar dintre români, au re-descoperit Adevărul, primii botezându-se întru Acesta iar ultimii regăsind giuvaerul neprețuit pe care îl îngropase!...

Un exemplu de luminare, este ceea ce au făcut românii în această perioadă a BUCURIEI și a sărbătorilor de iarnă in orașul Londra - Trafalgar Square, care prin mesajul colindelor și al portului național au transmis ceea ce noi românii am avut și am păstrat cu preț de sânge, de la părinții și strămoșii noștri. Așadar, colindele creștine, care îmbracă învățătura creștin-ortodoxă și care s-au născut în viața Bisericii, nicăieri nu sunt atât de frumoase și bogate în conținut ca la români. Și ca să fim în RÂNDUIALĂ, ele se cântă după rânduiala Bisericii, adică începând cu Intrarea Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie) și sfârșesc cu ultima zi a anului.

Sursa: https://www.facebook.com/100003938854801/videos/727739075632038/

Citește: 💥 Agatanghel: proorocie despre România şi Mişcarea Legionară (din cartea "Sfârșitul omului" de Zosima Pascal, paginile 289, 290 și 291)

Expresia iubirii nemijlocite și aleasă a iudeilor pentru ființa omului și, mai ales, pentru destinul celor care îl mărturisesc pe Hristos.

Acum observați cu atenție expresia chipurilor și înlocuiți cuțitele cu seringi încărcate cu serul Pfizer și o să aveți tabloul de față actualizat!

Sfântul Copil Gavriil, canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă deoarece a fost răpit și ucis ritualic de către un evreu - este considerat patronul spiritual al copiilor, uriașe mulțimi de tineri vin la Sfintele sale Moaște:

Sursa: https://youtu.be/sq-RK_Vi5nk?si=Z4OeYXs5lTUKQAW9

„SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA” — fragment / Dr. Nicolae Paulescu:

"Cel ce varsă sângele unui goim, aduce o jertfă lui Dumnezeu” — Omorurile rituale:

Pentru a arata că omorurile rituale se comit în realitate şi nu sunt numai efectele imaginaţiei nebune a creştinilor, – după cum susţin jidanii – vom raporta mai multe cazuri, atât de demonstrative, încât conving chiar şi spiritul cel mai necredincios. De altfel, jidovii procedează în această privinţă ca unii criminali care tăgăduiesc evidenţa, chiar când sunt prinşi asupra faptului.

De la 1071, până la 1670, istoria înregistrează vreo cincizeci de cazuri de omoruri rituale, atestate de istorici demni de toată încrederea. De altfel, pentru aceste crime, ovreii au fost de multe ori maltrataţi şi chiar masacraţi.

Un mare număr dintre aceste cazuri se găsesc povestite în cartea lui RUPPEKT, din care extragem exemplul următor: Spovedirea unui ovrei, numit Emanuel fiul unui medic din Genova, convertit la creştinism, în 1456.

„Acest Emanuel îmi istorisi un fapt de o cruzime oribilă, care s-a petrecut la Savona,- fapt pe care la văzut cu ochii şi pe care îl atestă, de mai multe ori, înainte şi după convertire, – adăugând chiar că băuse din sângele copilului ucis. Îmi spuse că, într-o zi, tatăl său îl conduse în casa unui ovrei din Savona, şi că acolo se găseau adunaţi alţi şapte indivizi din naţia lor, care s-au angajat reciproc, cu jurăminte, să nu descopere niciodată ceea ce aveau să facă şi să păzească secretul până la moarte.

Apoi aduseră în mijlocul lor, un copilaş creştin care n-avea mai mult de doi ani. Îl puseră, gol, deasupra unui vas în care, de obicei, se primeşte sângele la tăierea împrejur a copiilor de ovrei.

Patru din ei luară parte la grozava execuţie. Unul ţinea întins braţul drept al nevinovatei creaturi; un altul, braţul stâng; un al treilea îi ţinea capul ridicat, în aşa fel, încât să formeze crucea, al patrulea, în sfârşit, băga ghemuri de hârtie în gura nenorocitului copil, pentru a-i înăbuşi ţipetele.

Pe urmă, luând nişte instrumente de fier, foarte ascuţite şi lungi îndeajuns, îl străpunseră din toate părţile, mai ales în regiunea inimii, – astfel încât sângele îi curgea din toate rănile şi cădea în vas. Pentru mine, această tortură fu un spectacol insuportabil şi mă depărtai cât putui de locul crimei. Dar, tatăl meu veni repede la mine şi mă puse să jur că n-am să vorbesc nimănui de ceea ce văzusem în ziua aceea. Pe urmă, mă apropiai de ceilalţi şi nu mai văzui decât cadavrul copilului, – care peste puţin, fu aruncat în fundul unei pivniţe a casei.

După aceasta, ovreii tăiară în bucăţi mici diverse fructe: pere, nuci, migdale, etc, pe care le azvârliră în vasul în care era adunat sângele. Toţi gustară din această oribilă mâncare. Gustai şi eu însumi, ceea ce îmi produse greaţă şi un dezgust atât de penibil, încât în ziua aceea şi a doua zi nu mai putui să iau nici un fel de hrană.