În momentul coborârii focului Sfânt, Hristos însuși coboară pe pământ și rămâne aici cu 40 de zile înainte de Înălțarea Sa.

Dacă focul Sfânt nu coboară, mare jale așteaptă neamul omenesc deoarece este unul din semnele sfârșitului:

1. când focul binecuvântat nu va mai coborî la Mormântul Domnului din Ierusalim;

2. când icoana Maici Domnului de la Mânăstirea Iviron - Portărița - părăsește Sfântul Munte Athos iar Athosul va fi sub apă;

3. când stejarul din Mamvri din ținutul Hebron, sub ramurile căruia dreptul Avraam l-a primit pe Domnul Însuși în chipul a trei străini, se veștejește;

4. când apa Iordanului nu se va mai întoarce de Bobotează.

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos - care se citesc la Denia celor 12 (douasprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare, cu care și începe Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului

Troparul:

Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Prima Evanghelie a Patimilor

Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.

• 13, 31. [Zis-a Domnul ucenicilor Săi:] Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
• 13, 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
• 13, 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor - că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - vă spun vouă acum.
• 13, 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
• 13, 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
• 13, 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
• 13, 37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
• 13, 38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
• 14, 1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
• 14, 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
• 14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
• 14, 4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
• 14, 5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
• 14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
• 14, 7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
• 14, 8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
• 14, 9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce Ma văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
• 14, 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
• 14, 11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
• 14, 12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
• 14, 13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
• 14, 14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
• 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
• 14, 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
• 14, 17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
• 14, 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
• 14, 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
• 14, 20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
• 14, 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
• 14, 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
• 14, 23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
• 14, 24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
• 14, 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
• 14, 26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
• 14, 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
• 14, 28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
• 14, 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
• 14, 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
• 14, 31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.
• 15, 1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
• 15, 2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
• 15, 3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
• 15, 4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
• 15, 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
• 15, 6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
• 15, 7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
• 15, 8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
• 15, 9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
• 15, 10. **Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
• 15, 11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
• 15, 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
• 15, 13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
• 15, 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
• 15, 15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
• 15, 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
• 15, 17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
• 15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
• 15, 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
• 15, 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
• 15, 21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
• 15, 22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
• 15, 23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
• 15, 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
• 15, 25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".
• 15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
• 15, 27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
• 16, 1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
• 16, 2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
• 16, 3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
• 16, 4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
• 16, 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
• 16, 6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
• 16, 7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
• 16, 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
• 16, 9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
• 16, 10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
• 16, 11. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
• 16, 12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
• 16, 13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
• 16, 14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
• 16, 15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
• 16, 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
• 16, 17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
• 16, 18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
• 16, 19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
• 16, 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
• 16, 21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
• 16, 22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
• 16, 23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
• 16, 24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
• 16, 25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
• 16, 26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
• 16, 27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
• 16, 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
• 16, 29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.
• 16, 30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
• 16, 31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
• 16, 32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
• 16, 33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
• 17, 1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
• 17, 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
• 17, 3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
• 17, 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
• 17, 5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avuto la Tine, mai înainte de a fi lumea.
• 17, 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
• 17, 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
• 17, 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
• 17, 9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi iai dat, că ai Tăi sunt.
• 17, 10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
• 17, 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
• 17, 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
• 17, 13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
• 17, 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
• 17, 15. Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
• 17, 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
• 17, 17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
• 17, 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
• 17, 19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
• 17, 20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
• 17, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
• 17, 22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
• 17, 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
• 17, 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
• 17, 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
• 17, 26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
• 18, 1. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slavă îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 1-3, apoi Sedealna (glas 7):

Ospătând la cină pe ucenici, și cunoscând viclesugul vânzarii, ai vădit la cina aceea pe Iuda, știindu-l pe el că nu se va îndrepta, și vrând să arați tuturor ca Te-ai dat de bunavoie, ca să răpești lumea de la cel străin: îndelung-Răbdătorule, slavă Ție!

După Duminica Floriilor, începe Săptămâna Patimilor, o perioadă de urcuș spre Înviere, caracterizată prin post și rugăciune, dar și prin Deniile ce se citesc în fiecare zi.

În Sfânta şi Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

„Pilda celor zece fecioare este un îndemn la priveghere, la trezvie, care e o vedere duhovnicească a lucrurilor dincolo de fața lor fizică. Privegherea este o vedere prin și dincolo de ceea ce se vede cu ochii fizici, este o vedere duhovnicească a sensurilor ultime ale existenței.

Evanghelia aceasta, prin pilda celor zece fecioare, ne dăruiește o învățătură foarte profundă și semnificativă pentru viața creștină și pentru unitatea Bisericii. Două lucruri ne rețin atenția în mod deosebit: primul este candela, iar al doilea uleiul. Cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar cinci fecioare au avut candelă cu ulei. Primele sunt cele ce aveau credință, dar fără fapte bune, celelalte cinci aveau deodată atât credință, cât și fapte bune. Ce semnificație are uleiul din candelă? Candela este fecioria, iar untdelemnul este milostenia.

Aceste două tipuri de fecioare, unele cu candelă fără ulei și celelalte cu candelă și ulei, semnifică două atitudini religioase. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie. Candela fără ulei reprezintă evlavia fără milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur și Sinaxarul din Triod. Există o mulțime de oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți, adică nemilostivi. Aceștia sunt candele fără ulei, fără untdelem. Candela fără ulei poate simboliza multa știință teoretică, dar puține fapte bune. Candela fără ulei poate fi realizarea de sine, individualistă, narcisistă și egoistă, în totală nesupunere fașă de nevoile celor din comunitate. Candela fără ulei mai poate însemna și doctrina clară, dar fără iubire frățească. Adevărul teoretic, dar fără iubire frățească devine candelă fără ulei. Adevărul intelectual, fără iubire smerită, poate deveni ideologie de putere, după cum iubirea, fără lumina dreptei credințe poate deveni rătăcire. De aceea, Evanghelia ne îndeamnă să avem deodată atât candela dreptei credințe, cât și undelemnul curăției și al faptelor bune.

În cele din urmă, uleiul curat din candelă nu reprezintă simpla noastră iubire posesivă și trufașă, ci el este iubire din iubirea lui Hristos, dar al Duhului Sfânt, adesea simbolizat prin untdelemnul sfințit.

A mai murit încă unul -
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, șase, opt, zece ...
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mângâie foarte.
Tovarăși de moarte,
poftim încă unul!

Lăsați-l să plece!
Nu spuneți o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
și-o pâine rece

— Radu Gyr

– Pentru mine, a fost foarte impresionant un moment din viaţa de detenţie a lui Radu Gyr, anume asumarea sentinţei condamnării la moarte, care s-a judecat timp de un an de zile.

Timp de un an de zile omul acesta a stat cu nesiguranţa zilei de mâine, aşteptând în orice clipă să fie executat. Această tortură psihică mi s-a părut cea mai groaznică posibilă. Pentru că era atât de inumană şi bestială purtarea gardienilor, încât nu vă puteţi imagina. De pildă, condamnaţii la moarte erau încarceraţi într-un corp anume, iar gardienii mimau executarea altora şi trăgeau câte un foc de armă, aşa, de formă, ca să audă deţinuţii, care aşteptau cu sufletul la gură să le vină rândul. Era groaznic să trăieşti aceste momente.

Uneori îşi băteau joc de ei, minţindu-i că urmează să fie executaţi. Bieţii deţinuţi erau legaţi la ochi şi trimişi în faţa plutonului de execuţie care trăgea cu gloanţe false, şi apoi erau duşi iarăşi la celulă.

Iar după două-trei săptămâni veneau şi anunţau schimbarea pedepsei. Cei care aveau condamnări la moarte erau supuşi la chinuri şi pedepse mai aspre, cum ar fi scaunul electric, o alimentaţie minimă şi te făceau de ajungeai ca o cârpă lepădată. Deveneai ca un om mort de viu.

Eu însumi am stat în celulă cu un comandant legionar de prin Ardeal, care a întâmpinat astfel de torturi – Roşca Mihai. Şi ajunsese, săracul, în starea asta de cădere morală şi fizică, tot așteptându-și condamnarea timp de o lună de zile. După o lună de zile, a venit comutarea pedepsei.

Dar când mă gândesc la Radu Gyr că a stat un an de zile supus acestei terori… Însă Gyr avea o imensă forţă lăuntrică. El nu s-a lăsat înspăimântat prea mult de moarte. El a primit cu seninătate condamnarea, el se simţea onorat să își dea viaţa pentru Dumnezeu şi idealul său.

Poeziile lui Radu Gyr au fost Psaltirea închisorii. Toţi ne-am hrănit din poezia lui, care era binecunoscută nu doar de deţinuţii legionari, ci şi de toţi ceilalți, de alte orientări politice, care rămâneau uimiţi şi pătrunşi de sacrificiul legionarilor, care renunţau şi la puţina lor porție de mâncare pentru a salva pe altul mai plăpând.

Însuşi gestul de a oferi ceva altui deţinut în închisoare putea fi fatal, pentru că dacă erai prins, erai aspru pedepsit sau chiar executat pe loc. Deci, era şi un risc foarte mare la care se supuneau. Şi pentru faptul că ştiai o poezie de Radu Gyr, te trezeai imediat cu dosarul verde.

Prima poezie de Radu Gyr, pe care am învăţat-o, a fost “As-noapte, Iisus…” Poeziile lui erau scrise pe perete sau pe pantof. Radu Gyr a fost aşa de mare, că nici măcar nu s-au putut atinge de el: a rămas viu şi nevătămat.

– Cum reuşeaţi să scrieţi pe pantof?

– Umezeai oleacă pantoful, talpa, şi scriai cu varul de pe perete. Se imprima extraordinar varul în cauciucul acela înmuiat. Unii mai confecţionau peniţe din lemn de fag sau stejar. Noi ne lăfăim acum cu calculatoarele, că încap mii de cuvinte pe un centimetru pătrat, pe când acolo noi scriam numai începutul cuvântului, ca să încapă. Aşa procedam şi cu alfabetul morse, băteam doar începutul cuvântului, iar restul era de la sine înţeles. Erau deţinuţi cu o aşa inteligenţă, încât ştiau din memorie poezii întregi, citate întregi din Sfânta Scriptură şi le transmiteau pe calea aceasta a alfabetului morse.

De aceea mergea foarte rapid comunicarea prin morse; era o adevărată publicaţie şi ziaristică. Însă gardienii au aflat de alfabetul morse şi de acum stăteau cu stetoscopul la ureche şi ascultau prin celule. Dar şi noi învăţasem unde să ne aşezăm să batem în perete. Eu mă aşezam în unghiul morţii, imediat după uşă, între uşă şi perete, şi ei nu aveau cum să vadă; stăteam cu spatele aşa la perete şi cu mâna băteam morse. Iar gardianul te vedea că stai popândău acolo, şi îşi zicea: „Ei, acela nu face nimic”.

– Martirii din temniţele comuniste sunt criticaţi pe de o parte că nu au adus un aport Bisericii, şi nici neamului, datorită controversatei lor apartenențe politice…

– Iniţiatorii Mişcării Legionare erau în primul rând oameni, creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta, au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, ei au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului.

De pildă, în anul 1920, când era ancorat la Iaşi steagul roşu deasupra atelierelor din Nicolina, alături de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat şi a aruncat de acolo cârpa aceea roşie. Atunci mult tineret s-a ataşat Mişcării Legionare. Erau multe manevre străine, ce introduceau la noi în țară corupţia, în special ruşii şi evreii, care stăpâneau presa, învăţământul şi comerţul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul Evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor, atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc.

Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o Bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani să îi aresteze pe evrei şi să îi închidă în lagărul din Transnistria. Antonescu ce a făcut? Nu a arestat niciun evreu. Ci în locul evreilor a adunat toţi ţiganii, i-a dus în lagăr, unde trebuiau duşi evreii. Nemţii ne întrebau cum stăm cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe când evreilor le-a dat în alb paşaport Antonescu să părăsească ţara şi aşa au scăpat de uciderea nemţilor.

Este cunoscut faptul că era o relaţie amicală între Codreanu şi rabinul şef din România, care a fost foarte impresionat de personalitatea Căpitanului, şi se întrețineau în discuții. Căpitanul era chiar şi împotriva nazismului. Se ştie că atunci când au vrut să cumpere o maşină, Codreanu a dat ordin camarazilor săi să cumpere o maşină străină, dar numai nemțească să nu fie. Nu împărtăşea deloc spiritul egoist al nazismului. Dacă nu era Mişcarea Legionară am fi avut aceeași soartă cu a sârbilor, cum au fost ei decimaţi de germani, cu protecţia papalităţii cu tot. În fond, atât ruşii cât şi germanii erau state cu o puternică doctrină ateistă.

Extras din interviul Părintele Iustin Pârvu România – Rezistenţa Ortodoxă din Balcani.

• 📆 Pe 29 Aprilie 1975 trece la Domnul Radu Gyr

• 📃 A mai murit încă unul - de Radu Gyr

• ❤️ Ne vom întoarce într-o zi - Radu Gyr

• ✏️ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

• ✝️ Avem o țară – versuri de Radu Gyr

• ✏️ Radu Gyr: Metanie

• ✝️ Moment artistic dedicat lui Radu Gyr - Apostolul Poet al închisorilor și Mircea Vulcănescu - filozoful, martir mărturisitor.

"La sfârșitul veacurilor, oamenii vor transforma întregul pământ într-o Mare moartă prin păcatele lor și ei înșiși vor deveni nu sare, ci stâlpi de piatră din neascultarea față de Dumnezeu. Păcatul va fi ridicat până la închinare, iar cei care se vor închina păcatului se vor reduce la starea de piatră fără suflet.

La Sinodul lui Antihrist (al 8-lea sinod tâlhăresc, n.r) va avea loc nu numai o unificare a „bisericilor”, ci și o lepădare la nivel mondial a omenirii de la Dumnezeu Cel Atotputernic. Și aceasta este, ca și cum ai tăia creanga pe care stai. Sau a tăia rădăcinile copacului care te hrănește, sau a usca izvorul ale cărui ape ți-au potolit setea.

Numai că acum, nu va mai fi ocazia de a corecta greșelile făcute. Ceasul va începe să numere înapoi zilele până la începutul răzbunării înfricoșătoare pentru toți ce-i ce s-au lepădat."

— Starețul Antonie

☦️ Starețul Antonie despre cum va fi primit antihristul / VIDE⭕

✝️ Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos: Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur … s-a terminat, e sfârșitul

🛐 Părintele Claudiu Buză: EȘECUL SINODULUI UNIONIST DE LA FERRARA - FLORENȚA ȘI "VICTORIA" ECUMENIȘTILOR DE LA KOLYMBARI, CRETA →

☦️ PS. Longhin de Bănceni – Scrisoare către Ierarhii ce au semnat în Creta

🛐 Părintele Claudiu Buză: Trădarea (Ortodoxiei) este mai veche decât momentul Creta, 2016. →

✝️ Părintele Claudiu Buză — despre trădarea de la Ferrara-Florența vs sinodul tâlhăresc din Creta →

✝️ Pr. Matei Vulcănescu: LEPĂDAȚI-VĂ DE CRETA! URMAȚI LUI HRISTOS! ȘI FIȚI GATA SĂ MURIȚI CA MARTIRI PENTRU HRISTOS! →

🛐 Părintele Claudiu Buză: Iată de ce este importantă lupta împotriva ecumenismului și a minciuno-sinodului din Creta!

🛐 Părintele Claudiu Buză: CEI CARE ACCEPTĂ HOTĂRÂRILE ERETICE ALE MINCIUNO-SINODULUI DIN CRETA NU SE MÂNTUIESC →

❗Preot Matei Vulcănescu: La Sinodul din Creta a fost introdusă o noua dogmă

✡️ Trădătorii ortodoxiei - Ierarhii români care au participat la sinodul tâlhăresc din Creta, Kolymbari

🛐 Părintele Claudiu Buză: SINODUL DIN CRETA PRODUCE EFECTE ÎN VIAȚA BISERICEASCĂ →

✝️ Biserica Ortodoxă Bulgară: „Nu există altă credință în afară de cea ortodoxă. Restul sunt erezii.”

☦️ Părintele Theodoros Zisis: ECUMENISMUL, DUPĂ SINODUL DIN CRETA (2016), DISPUNE DE ACCEPTARE SINODALĂ

🛐 Părintele Claudiu Buză: Doar un sinod panortodox poate anula deciziile "sinodului" din Creta! →

✝️ Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin - despre căderile ierarhilor

✝️ Părintele Iulian de la Prodromu - Ierarhii care au semnat în Creta nu mai pot fi pomeniți

💥Ecumenismul este planul satanic de distrugere a Ortodoxiei

🎯 Gheorghe Echil: Ce rău este ecumenismul? Este pervertirea iubirii creștine. →

Iisus în celulă - o poezie despre patimi în Săptămâna Patimilor

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ!
Luna-a intrat după El în celulă,
Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veșminte,
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Şi mi-a făcut semn ca să tac...

A stat lângă mine pe rogojină...
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,
Parcă purtase lanţuri, cândva...

Oftând, Şi-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpăţână,
Si mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Şi am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui.
M-am pipăit, şi pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...

...“în 1592, adică în secolul în care comisarii imperiali se temeau că se unește Maramureșul cu Moldova, boierii se strâng într-un sfat, în Târgul Sighetului, și judecă situația hotarelor satului Borșa, care e aproape de culmea munților și de frontiera fixată cu Moldova. În acest document din 1592, redactorul lui, care era un scrib maghiar umanist, zice «Acuma n-am ce face, că hotărnicirea nu v-o pot da în latinește, că oamenii ăștia vorbesc SERMO GETICUS», adică limba getică” — Academician Ioan Aurel Pop

"Prin Spovedanie se salvează familia, prin Spovedanie se scot sufletele din iad înainte de a ajunge acolo, prin Spovedanie ne împăcăm cu Dumnezeu înainte de a merge în faţa Judecătorului, prin Spovedanie reînviem din nou, prin Spovedanie căpătăm dor de viaţă, prin Spovedanie ne dă Dumnezeu bucurie în viață." — Părintele Ioanichie Bălan

Nicolai Ivanov Todorov se împiedică în istoria României, debitând aberații privind etnogeneza civilizației de la Dunărea de Jos. E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creație artificială” și de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbițează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veșnica legătură dintre pământ și stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).

Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populației geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împărații de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare și coloniști vlahi din Tesalia și italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”. Într-o astfel de „cunoaștere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenți” ai civilizației de la Dunărea de Jos, păstorii lor și-au dus turmele din Balcani până în Carpați, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa țară a bulgarilor”.

Țara Românească și Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor. În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Miorița”, balada identitară pentru români, ar fi o creație bulgară, iar câinele ciobănesc „așa–zis românesc” ar fi și el o …. creație bulgărească. Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărți științifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) și „Egresca…”(2010).

„Istoricul” și „antropologul” Nicolai Ivanov Todorov din Silistra este pasionat, cum îi este firesc, se știe, de arme, de câini, de iaurt și de balade. Cine îl plătește pentru „istoria bulgară” de pe pământul civilizației de la Dunărea de Jos? Este de presupus! Prietenii bulgari?…

@Prof. Ion Mocioi

• 🗺️ Românii uitați din Bulgaria

• 📕 Romanija este o regiune din Bosnia ... și este locuită de vlahi

Acestea, așa săvârșindu-se, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu Maria nimic nu știa de înfricoșatele munci ale Fiului său, fiindcă ea se afla în Betania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui și cu alte femei, care neîncetat o mângâiau și o păzeau de aproape, cum le poruncise Domnul, și măcar că nu știa nimic de Fiul ei Cel iubit, însă plângerea nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că Fiul ei pătimește.

Iar vineri de dimineață, au venit oarecare prieteni ai Martei și ai Mariei, din Ierusalim la Betania, și le-au spus, în taină, toate cu mare jale, pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului și cum că L-au osândit ostașii ca să-L răstignească pe Cruce; iar Preacurata Fecioară înțelegând din casa de unde se afla singură, întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul, cu mare durere, zicând: ,,O, prieteni iubiți, spuneți-mi adevărul, vă rog! Ce s-a întâmplat cu Fiul meu și cum se află? Iar ei, după cum erau învățați de Marta, vrând să tăinuiască, au zis: Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul. Acestea ei zicând și știind ce I s-a făcut Lui, îndată au început a plânge mai întâi, și așa nevoindu-se ei, au arătat adevărul.

Atunci, Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscând că Fiul ei pătimește cumplit, și cu mare plângere sărind, a început a alerga pe drumul Ierusalimului, șidegrabă și celelalte Sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu ucidă de întristarea cea multă, și ajungând ele, cu grăbire, la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat și n-au apucat pe Domnul aici, căci îl pornise ladeal, pe uliță, la Golgota. Iar ele, mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota.

Iar ele mai cu grăbire, mergeau ca să-L afle, și, apucând pe alt drum, au ajuns întâi ele la Golgota și neaflându-L acolo, s-au întors degeaba la vale, pe alt drum. Și, iată, că L-au întâmpinat, tocmai când căzuse sub Cruce, și ostașii Îl băteau cumplit și Îl trăgeau cu funia, ce o avea de grumaz. Și nu se putea scula de greutatea Crucii,Fiindcă slăbise acum foarte, și era aproape de moarte, tăvălindu-se în sânge și, nemaiputând din acel loc să ducă Crucea, au dat-o lui Simon Cirineanul.

În această jalnică stare aflând Preanevinovata Maica pe Fiul ei Cel iubit, sub Cruce, cu totul istovit de bătăi, încruntat, peste tot în sânge, încât urmele pe care venise și locurile pe care căzuse cuCrucea, erau toate înroșite cu Scumpul Sânge.

Cine poate să spună cu amănuntul lovirile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu? Lacrimile cele amare, smulgere nevinovatului și frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte Sfinte femei, cu totul s-ar fi ucis. Și ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloșii ostași ca să se apropie de Fiul său, ci numai în urmă mergând și tânguindu-se, unele ca acestea zicea: "Ah, Preaiubite, Fiul meu! Nu ai voit să mă asculți pe mine, Maica Ta, ca să rămâi în Betania, ci ai venit la Ierusalim, ca să faci Paștile. Iată ce-Ți răsplătesc cei care s-au îndestulat de facerile Tale de bine! Vai, mie, Fiul meu! Vai, mie! Fiul meu! Căci ai făcut acesta! Ah! Ce rău ai făcut jidovilor, pentru care acestea Ți-au răsplătit? Vai, mie, Fiul meu! Mângâierea mea și Inima mea cea Preadulce! Ah! Fiul meu Preaiubit, cum văd urmele Tale pline de sânge și nu mă pot apropia ca să Te șterg pe față! Vai, mie, Fiul meu și Dumnezeul meu! Trimite mai întâi la mine moartea căci nu pot suferi să văd acestea care nu nădăjduiam."

Cu aceste cuvinte și cu altele asemenea, petrece Preacurata Fecioară pe Fiul său împreună cu celelalte femei, până ce au ajuns în deal, la Golgota, și ajungând la locul cel de osândă, îndată ostașii L-au dezbrăcat de haine și I-auțintuit, întâi Sfintele Sale mâini, apoi picioarele, unul lângă altul. Și atâta L-au întins pe uscatul lemn al Crucii, încât,după proorocie, puteai număra oasele Lui, și, îndată, după ce L-au pironit, au legat Crucea cu funii, apoi cu multe strigări și ocări ridicându-O, au înfipt-O în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta.

Acestea privindu-Le, Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru și, zăcând la pământ, a leșinat, și a stat mult așa, nemișcată,în mâinile Sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi, pe Domnul pe care L-au văzut răstignit, și tot Trupul Lui scăldat în Sângele care curgea din rănile mâinilor și picioarelor, sau pe Maica Lui, ce acum leșinase.

Și mai vârtos femeile, fiind și ele slabe de fire, întru acel ceas, Sfântul Ioan a fost de mare trebuință, ca unul cela toate a fost de față. După ce au răstignit pe Domnul, au răstignit împreună și pe acei doi tâlhari, însă nu cu piroane,ci cu funii au legat mâinile și picioarele lor, după cum erau învățati de cei fără lege, ca numai pe Hristos să-L răstignească cu piroane, pentru zavistia și urâciunea cea mare, ce aveau asupra Lui, apoi, după ce au răstignit și pe tâlhari, au aruncat sorți pentru cămașa Domnului și hainele le-au împărțit lor. Și s-au întors ostașii la ale lor, rămânând numai unul pentru pază.

După plecarea ostașilor, Preacurata Fecioară a putut să se apropie de Dulcele său Fiu și a acoperit preacinstitele Sale coapse cu marama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-și plânge pe Fiul ei, cum voiește totdeauna, cu celelalte femei și Sfântul Ioan.

📜 Această cugetare la mulțimea patimilor Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin înger celui între Sfinți, Părintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcător de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

✝️ Cutremurătoarea predică a Sfântului Iustin Popovici despre Răstignirea Domnului Iisus Hristos

Niciodată Dumnezeu nu a fost, iubiți frați, mai puțin în om decât astăzi. Astăzi diavolul s-a sălășluit în om pentru a-L înlătura pe Dumnezeu. Astăzi întreg răul s-a mutat în trupul omului ca să-L alunge pe Dumnezeu din trupul lui. Astăzi întreg iadul s-a strămutat pe pământ; își amintește câtuși de puțin cineva că pământul a fost cândva Raiul? Căderea de astăzi a omului este cu mult mai mare decât cea dintâi: atunci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, asta însă L-a omorât pe Dumnezeu.

Omule, care este numele tău, dacă nu diavol? Dar ce spun eu? Aceasta-i o insultă pentru diavol. Diavolul n-a fost niciodată atât de rău, atât de iscusit în răutatea lui precum omul. Domnul Iisus Hristos S-a pogorât până la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Noi L-am răstignit! Oare oamenii nu sunt mai răi decât diavolul? Oare pământul nu este mai rău decât iadul? Din iad nu L-au alungat pe Hristos: oamenii în ziua de azi L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletul lor, din cetatea lor.

În pupila ochilor mei s-a cuibărit, asemenea unui șarpe, întrebarea înveninată care mă urmărește cu pizmă: Când a fost omul bun dacă a putut să-L răstignească pe Hristos? Te încrezi în om, te lauzi cu el, ești optimist? Privește omul din zenitul Vinerii Mari! Uită-te la el cum Îl omoară pe Dumnezeu-Omul şi spune-mi, mai ești şi acum optimist? Nu ți-e rușine că ești om? Nu vezi că omul este mai rău decât diavolul?

Uitați de toate zilele de dinainte şi de după Vinerea Mare! Coborâți omul în hotarele Vinerii Mari! Oare nu este aceasta focarul tuturor relelor, terenul tuturor ispitelor, adunarea tuturor ororilor?

Oare pământul nu și-a pierdut azi mințile din cauza omului? Oare omul, omorându-L pe Dumnezeu-Omul, n-a demonstrat că, într-adevăr, este alienarea pământului? Nici măcar ziua judecății nu este mai cutremurătoare decât Vinerea Mare. Nu, va fi neîndoielnic mai puțin îngrozitoare, pentru că atunci Dumnezeu îl va judeca pe om, în timp ce astăzi omul Îl judecă pe Dumnezeu.

Astăzi este înfricoșătoarea zi a judecății pentru Dumnezeu. Îl judecă umanitatea. Astăzi umanitatea cântărește valoarea lui Dumnezeu: Îl apreciază la prețul de 30 de arginți. 30 de arginți pentru Hristos! Oare acesta-i ultimul preț? Oare Iuda este ultimul nostru cuvânt pentru Hristos?

Astăzi umanitatea L-a condamnat pe Dumnezeu la moarte. Aceasta este cea mai mare revoltă din istoria cerului şi a pământului. Este cel mai mare păcat din istoria cerului şi a pământului. Nici măcar îngerii căzuți n-au făcut un asemenea păcat. Astăzi s-a înfăptuit înfricoșătoarea Zi a Judecății asupra lui Dumnezeu. Niciodată până în această zi lumea n-a mai văzut să fie acuzat cel mai nevinovat dintre toți şi nici să fie judecător cel mai smintit dintre toți. Dumnezeu este mai amăgit ca niciodată.

"Iadul atot-amăgit" s-a mutat în om şi L-a amăgit pe Dumnezeu și tot ce este al lui Dumnezeu.

Astăzi este disprețuit cel care nu râdea niciodată. Se spune că Domnul Iisus n-a râs niciodată, dar L-au văzut de multe ori plângând. Rușinat este astăzi Cel ce a venit să ne slăvească; chinuit este astăzi Cel ce a venit să ne izbăvească de tristețe; este dat morții Cel care ne-a adus viața veșnică.

Există vreo limită a căderii tale? Crucea, darul cel mai plin de rușine, am dat-o celui ce ne-a hărăzit viața veșnică. Leprosule, oare de aceea te-a curățit El de lepră, pentru a-I dărui crucea? Orbule, oare de aceea ți-a deschis El ochii, pentru ca tu să vezi să-I faci crucea și să-L răstignești pe ea? Mortule, oare El te-a înviat din mormânt ca să-L împingi în mormântul tău? Pentru care anume dintre plăcutele vestiri, cu care Preadulcele Iisus a îndulcit taina amară a vieții noastre, fraților, i-au dat în schimb o asemenea amărăciune?

"Oamenilor, ce v-am făcut? Oare n-am umplut Iudeea de minuni? Nu i-am înviat pe morții voștri cu un simplu cuvânt? Nu am vindecat fiecare boală și neputință? Ce-Mi dați voi în schimb? Ce Mi-ați dat pentru vindecări, rănile? Pentru viață Mă ucideți şi Mă răstigniți pe Cruce? Vinerea Mare este dezonorarea noastră, fraților, rușinea și înfrângerea noastră. În Iuda Iscarioteanul se afla câte puțin din sufletul fiecăruia dintre noi. Dacă nu ar fi așa, ați fi fără de păcat. Prin Iuda am căzut cu toții, cu toții L-am vândut pe Hristos, cu toții L-am trădat pe Hristos şi L-am primit pe diavolul, L-am îmbrățișat pe satana, da, pe satana, pentru că în evanghelie stă scris: „Și după îmbucătură a intrat satana în el” După care îmbucătură? După bucățica de pâine pe care Hristos i-a dat-o, după Împărtășanie, după Hristos.

Ah, există o cădere mai mare, o mai mare grozăvie?Iubirea de arginți, tu L-ai trădat pe Domnul nostru Iisus Hristos! Iubire de arginți, tu şi astăzi Îl trădezi. Pe Iuda, care a fost ucenicul lui Hristos, care a fost trei ani alături de El, care a fost de față la toate minunile lui Hristos, care în numele lui Hristos curățea leproșii, vindeca bolnavii, învia morții, alunga duhurile necurate, pe acest Iuda iubirea de arginți l-a făcut trădător și ucigaș al lui Hristos; cum atunci să nu mă facă şi pe mine şi pe tine trădător și ucigaș al lui Hristos, pe mine, care nu L-am văzut pe Dumnezeu în Trup vreme de trei ani, care nici n-am curățat leproșii în numele lui Iisus, nici n-am vindecat bolnavii, nici nu i-am înviat pe cei morți? Iuda a fost destulă vreme alături de Cel care n-a avut „unde să-Și plece capul”, alături de Cel care fie prin fapte, fie prin cuvânt învăța că nu trebuie să avem asupra noastră argint, nici aur. Iar eu? Şi tu?

Dacă nu știi să te bucuri de sărăcie, frate, dacă nu știi să fii vesel cu sărăcia, să știi, că într-un oarecare fel, te asemeni lui Iuda. Nu întreba: „Nu cumva sunt eu?”, pentru că neîndoielnic vei auzi răspunsul „Tu ai zis.” Dacă poftești bogăție, dacă în tine arde încet-încet patima banilor, să știi că înlăuntrul tău îl zămislești pe Iuda.

Frate şi prietene, ține minte pentru tot restul vieții tale: iubirea de arginți L-au răstignit pe Hristos, L-au omorât pe Dumnezeu; din ucenic al lui Hristos, iubirea de arginți l-a făcut dușman al lui Hristos, ucigaș al lui Hristos. Și nu numai atât, ea la omorât și pe Iuda. Iubirea de arginți are această trăsătură blestemată, îl face pe om nu doar ucigaș al lui Hristos, ci şi sinucigaș. Îl „omoară” pe Dumnezeu în sufletul omului, îl ucide şi pe omul însuși. Dumnezeu în om, îl ucide şi pe omul însuși.

Moartea este o taină înfricoșătoare, fraților, însă cel mai cumplit este atunci când oamenii Îl dau pe Dumnezeu morții şi urmăresc să-L nimicească în întregime să-L distrugă pe deplin, cu totul, ca să fie mort, să dispară cu desăvârșire. Astăzi este ziua în care oamenii Îl îngrozesc pe Dumnezeu, pentru că Îl supun la chinuri, așa cum nimeni nu L-a supus niciodată la chinuri, pentru că Îl lovesc pe Dumnezeu, așa cum nimeni niciodată nu L-a lovit. Să amuțească tot ceea ce se numește om!

„Să tacă tot trupul pământesc!”

Nimeni să nu mai dorească să fie om, nimeni să nu mai dorească să facă parte din umanitate, de vreme ce, iată, aceasta nu Îl poate suferi pe Dumnezeu în apropierea sa, Îl ucide pe Dumnezeu.

Într-adevăr, să ne mândrim, oare cu o astfel de umanitate? Să nu se laude nimeni cu umanismul! O, dar aceasta nu este decât satanism, satanism, satanism...

Astăzi nu diavolii, nu fiarele sălbatice, nu șacalii, ci oameni I-au împletit o cunună de spini şiau așezat-o pe capul lui Hristos. Cu o cunună de spini Îl încununează pe Cel ce l-a împodobit pe om cu nemurirea. Umanitatea împletește cununa de spini pe capul Celui care a împletit cunună de stele în jurul pământului.

O cunună de spini împletesc și eu și tu, prietene al meu, dacă sunt iubitor de arginți, dacă sunt desfrânat, dacă sunt adulterin, dacă hulesc, calomniez şi bârfesc, dacă sunt un bețiv, dacă sunt nemilos, dacă sunt mânios, dacă sunt zgârcit, dacă nutresc gânduri păcătoase, dacă am simțiri necurate, dacă nu am credință, dacă n-am dragoste.

Fiecare păcat al meu, fiecare păcat al nostru este un spin pe care îl adăugăm la blestemata cunună de spini pe care umanitatea ieșită din minți o împletește neîncetat în jurul capului Domnului Hristos.

📜 Această cugetare la mulțimea patimilor Mântuitorului s-a făcut arătată de Dumnezeu prin înger celui între Sfinți, Părintelui nostru Dimitrie Mitropolitul Rostovului, Ieroslavului și a toată Rusia făcător de minuni. Ea a fost tradusă după un vechi manuscris.

📃 În Vinerea Patimilor - de Emil Gârleanu

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.

✝️ Părintele Proclu Nicău: Că cine sporește în dragoste, din dragoste izvorăște mila și așa te va scăpa bunul Dumnezeu și vei rămânea întărit în credință, vei simți puterea lui Dumnezeu și puterea diavolească, că puterea diavolească este îngrădită de puterea lui Dumnezeu.

☦️ Arhimandritul Sofronie Saharov — Biserica - corabia Domnului nostru Iisus Hristos - nu va fi măturată de niciun val

✝️ Părintele Ioan Istrati: Hristos este singura noastră scăpare. Să ne rugăm neîncetat. →

☦️ Părintele Nicolae Gurianov: A doua venire a lui Hristos va fi înfricoșătoare și judecata finală a întregii lumi va fi înfricoșătoare. Principalul dezastru al erei de dinaintea domniei lui Antihrist va fi duhul orbirii.

☦️ Ambasadorul Creștin Ortodox: [...] astăzi trăim într-o lume care se supune cu totul diavolului, iar Iisus este batjocorit pentru că El este Dumnezeu. →

✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: Hristos a fost prezent în mijlocul nostru real, concret — aşa s-a format iubirea care există între noi

☦️ Preafericitul Mitropolit Onufrie: Chiar și în vremuri întunecate, există lumină la capătul tunelului – Mântuitorul Hristos →

✝️ Mitropolitul Athanasie de Limasol: Vindecare de boala fariseismului

☦️ Arhimandritul Efrem Filofteiul: [...] Dar cel care va merge la mucenicie de bună voie pentru Domnul Iisus Hristos va fi mare!

• Hristos, pătimind mai înainte de moartea Sa pe Cruce, a slobozit 109 suspine din inima.

• Picături de lacrimi, în vremea patimilor Sale, a vărsat 67.200.

• Picături sângerate din ochi şi din tot trupul au fost 1.188.225.

• De perii capului şi de barbă a fost tras de 78 de ori.

• S-a poticnit și a căzut la pământ, începând de la grădina Ghetsimani şi până la Ana Arhiereul de 7 ori.

• Împins fiind, I S-au dat la picioare şi peste fluiere 172 de lovituri.

• A fost ridicat de 23 de ori de păr și de funia cu care era legat la grumaz.

• Bătăi cu palmele peste obraz a suferit 102.

• Sluga Arhiereului - Malhus cel nemulțumitor, căruia Dumnezeu i-a vindecat urechea cea tăiată de Apostolul Petru, așa de tare L-a lovit peste față, încât s-a auzit în toată curtea arhierească, iar dinții din gură erau să-I sară. Astfel, Domnul căzând la pământ, s-au închipuit degetele acelei mâini pe fața Lui, și mult sânge din gură şi din nas I-a curs.

• Lovituri peste obraz, peste gură și peste ochi a primit 28.

• Peste gât a fost lovit de 25 de ori.

• Peste cap şi peste piept a fost lovit de 20 de ori.

• Odată de stâlp a fost izbit ca de moarte.

• L- a pământ a fost iarăși trântit foarte tare de 3 ori.

• La stâlp a fost bătut cu toiege și cu biciuri noduroase, primind 6666 lovituri; iar deosebite răni a avut 5000. Fiindcă peste răni I Se mai adăugau şi alte chinuri, încât din această cauză, de multe ori ar fi urmat să moară ca om, dar prin puterea Dumnezeirii Sale, n-a binevoit a muri, spre a desăvârși opera mântuirii noastre.

• Vânătăi şi lovituri a primit 1199.

• Pe cap a avut împunsături din cununa cea de spini 1000, fiindcă cununa a fost așezată şi s-a luat de pe cap până la 50 de ori.

• Lovit a fost de 40 de ori peste cap şi peste cununa Sa cea de spini cu trestii şi cu toiege din toată puterea. Din pricina acelor lovituri, 5 ghimpi s-au înfipt adânc în capul Domnului până aproape de creier şi din care, chiar după moartea Domnului, au mai rămas în cap 3 din acești ghimpi.

• La Golgota, ducându-Și Crucea, a căzut de cinci ori sub greutatea ei. Și atunci a primit 19 lovituri de moarte. Scuipături în față a primit 100. Trupul Domnului, Care zăcea întins pe Cruce, a fost scuipat de 73 de ori. A fost tras de nas, încoace și încolo cu batjocură, de 20 de ori. De urechi a fost tras de 30 de ori. Răni multe şi silnice, lovituri şi semne au fost peste tot trupul Domnului, atâtea câte zile sunt în 15 ani, adică 5475.

• A pătimit Izbăvitorul nostru cu Sufletul şi cu Trupul Său, izbăvind pe om din moartea cea sufletească şi trupească. Cu sufletul a pătimit mâhnire, tânguire şi întristare ca de moarte. Peste toate puterile sufletești a pătimit, adică:peste minte, peste simțire şi peste voie. Iar cu trupul, afara de goliciune, a pătimit răni şi dureri peste toate mădularele trupești. Peste cap îmboldiri, pe mâini şi pe picioare pironire, în coastă şi în inimă împungere, peste obraz şi tâmple lovituri şi scuipări.

• La pipăirea trupului - bătăi, iar la gustare - adăpare cu oțet şi cu fiere spre mirosire, în necurata închinare de pe Golgota a suferit de la străini ocări, la auzire huliri şi ocări, la vedere acoperirea ochilor de vărsarea lacrimilor celor ce stau și plângeau lângă Crucea Lui, privind trupul Său, Căruia numai coastele le-a înfășurat Preacinstita Sa Maică cu mahrama capului când era răstignit pe Cruce. Toate patimile Domnului au fost cu aproximație 100.146.

• Dacă cineva va suferi din inimă atâtea patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi în fiecare zi va rosti rugăciunea domnească Tatăl Nostru de 12 ori sau într-un an de zile de va face câte o rugăciune pentru cinstea fiecărei răni sau Îi va aduce Domnului câte 12 metanii pe toata ziua într-un an pentru cinstea patimilor Domnului, ori va face câte o metanie pentru fiecare rană a Domnului, mare folos va avea acel creștin.

• Dacă cu adevărată cugetare şi cu desăvârșită zdrobire a inimii vei cugeta la patimile Domnului Hristos, mai mult folos vei avea decât dacă vei posti tot anul cu pâine şi cu apă sau de-ți vei omorî toată ziua trupul tău chinuindu-l până la vărsarea de sânge sau de vei citi Psaltirea în fiecare zi.

Aceste cugetări la patimile Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au scris după originalul părintelui nostru - starețul Paisie, căruia i-a fost trimisă arhiva Sfântului Sinod de la Petrograd, de către secretarul Sfântului Sinod, care mai pe urmă a fost călugărit în Sfânta Mănăstire a Neamțului de către starețul Paisie. El a fost ucenic al sfințeniei sale luând numele de Atanasie, şi întorcându-se iarăși la Petrograd, şi-a săvârșit viața acolo într-o mănăstire.

„Lumea noastră stă în această nedumerire și așteaptă să i se limpezească odată pentru totdeauna că toată starea aceasta a epocii timpului este starea diavolească! Trebuie să ne păzim cu tot dinadinsul pentru că este vorba de atacarea vieții spirituale!”

Studiază și acest material: https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Ecumenismul-este-Erezia-Ereziilor-Suma-tuturor-ereziilor/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR-si-despre-Pseudo-Falsul-sinod-din-Creta-sinodul-Talharesc-Mincinos-din-Creta-din-16-27-iunie-2016-brosura-a4-176-pagini-romanortodox-info.pdf

După Duminica Floriilor, începe Săptămâna Patimilor, o perioadă de urcuș spre Înviere, caracterizată prin post și rugăciune, dar și prin Deniile ce se citesc în fiecare zi.

În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor, care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o pre­figurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei.

Din pricina unor visuri, legate de viitorul său măreţ, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice.

Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temniţă grea şi lanţuri.

Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn (adminis­trator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului, a fost recunoscut de fraţii lui evrei. Dar Iosif nu i-a pedepsit, deşi putea să o facă, ci i-a iertat.

Asemănarea dintre suferinţele lui Iosif şi cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovniceşte că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preînchipuire a biruinţei lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul ofe­rit celor flămânzi o preînchipuire a Sfintei Euharistii.

Smochinul neroditor

Despre smochinul neroditor, Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis:

De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puţin diferit cuvintele Mântuitorului: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată (Matei 21, 19).

S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar nerodi­toare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor.

Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi tro­parul:

„Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pen­tru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

În aprilie 1910, Emil Gârleanu publica în „Unirea - foaie bisericească politică din Blaj”, un text literar care s-a pierdut, peste ani. Îl redăm aici, din arhivele României:

În Vinerea Patimilor

E cald. Primăvara zâmbește din florile livezii de zarzări, ce împresoară bisericuța uitată din fundul mahalalei pustii. Deasupra crengilor albe, ca de zăpadă, crucea de abia se ițiește într'o sclipire; iar glasul clopotului se împrăștie duios.

E în Vinerea Patimilor.

Ușile pridvorului sunt deschise larg în lături, ca și ferestrele pronaosului.

Cu capul înclinat pe piept, cu fruntea încinsă de spini, cu mânile și picioarele pironite, Hristos zâmbește, amar și iertător, din mijlocul bisericii.

Două lumânărele de ceară picură în răstimpuri, lacrimile lor fierbinți, care se scurg de se’ncheagă pe trupul chinuit.

Câteva rândunele intră și sboară spre cuiburile lipite de marginea cafasului. Miroase a tămâie și a floare.

Altarul de abia se deslușește, cu chipurile șterse ale sfinților, ce privesc ca dintr'o lume de vis.

În strana din dreapta un dascăl cetește somnoros. Și în curte, pe lespezile spălate de ploi, printre crăpăturile cărora troscotul își întinde vițele, se aude arare câte un pas târâit al vreunei bătrâne drept credincioase; au venit trei.

Mărunțele, aduse de șale, pierdute în cațaveici, șchioapătă toate spre sfânta cruce; se opresc, bat mătănii, își mișcă buzele repede și lăcrămează.

Apoi stau cu fruntea lipită de rogojina roasă, în vreme ce rândunelele se încrucișează, ciripind, pe deasupra, culcând în sborul lor nebunatic, flăcările celor câteva lumânări ale policandrului.

Perdeaua din ușa altarului se trage la o parte și preotul, cu barba albă ca și primăvara de afară, blagoslovește.

Băbuștele se ridică și merg la împărtășit. În ușă se ivește chipul mătușii Sultana, aducându-și strănepotul, pe Iliuță, de mână. Bătrâna se oprește și îndeamnă copilul:

— Iliuță, puiule, fă cruce... Așa... zi după bunica: În numele Tatălui.

— În numele Tatălui.

— Și-al Fiului.

— Si-al Fiului.

— Și-al Sfântului Duh. Amin.

— Și-al Sfântului Duh. Amin.

— Așa sufletul bunicii. Hai, de-i săruta crucea, că doar ești mare; ai patru ani.

Și o iau încet înainte. Băiețelul, cu ochii mari, albaștri și speriați, cu părul încâlcit, rămâne mai în urmă, par'că îi e frică. Bunica îl îmbie după ea. Când ajung în fața crucii se opresc. Bătrâna se închină. Iliuță se uită bine, bine, și trage pe bătrână de mână, să o întrebe la ureche:

— Bunicuțo, de ce stă oare sfântul – așa, pedepsit?

Bătrâna îl alintă, și-i răspunde:

— L-au pironit jidovii pe cruce, suflețelule; îi plin de sânge și de răni. Hai, de-L sărută și te roagă.

Și tremurând, îl ridică în brațe. Copilul privește la chipul firav, la picăturile de sânge de pe frunte, și își amintește că așa, rănit, nu mai văzuse decât pe Gheorghiță, băiatul diaconului, când îl lovise un altul cu piatră. Ca și atunci buzele i se strâng pungă, și-i vine să plângă. Apoi se pleacă, și, ușor, cu mânușița, desmeardă fruntea îndurerată a Celui răstignit și-l mângâie:

— Săracul!... Săracul!

Și-L sărută.

În clipa aceasta scăpără o lumină tainică, strălucitoare, de se rumeni întreaga biserică. Bătrâna, orbită, își întoarse privirea înspre fereastra, pe unde-și închipuia că năvălise soarele; dascălul alergă la mucarniță, crezând că se încinsese cumva flăcările lumânărilor din policandru. Numai copilul simți pe obraz o sărutare caldă, ca de mamă.

Când îl lăsă jos, voi par'că să spuie ceva bătrânei, dar nu mai știu ce anume.

Și eși, cum venise, de mâna bunicăi. Iar din ușă mai întoarse capul, și zâmbi cuiva, - unui chip, care nici lui, ci doar numai sufletului lui se arătase.”

„Wulfilla s-a născut în 311 e.n. și a murit, probabil, în anul 381 e.n. iar la mijlocul secolului IV a tradus Biblia. S-a născut și a trăit în Dacia, în România de astăzi, și a devenit episcop al popoarelor gotice. La traducerea acestei Biblii a fost folosit un alfabet rămas din acea limbă. Wulfila a folosit la traducerea acestei Biblii o limbă veche despre care nu știm nimic. Menirea lui a fost să schimbe un popor războinic, într-unul pașnic. Acest alfabet a fost folosit în Suedia, nu știu pentru cât timp dar, în paralel cu alfabetul latin, a fost folosit ca scriere sacră mult timp după Wulfilla.” — Prof. dr. Lars Munkhammar, istoric la Universitatea din Upsala, unde se găsește manuscrisul

Biblia lui Wulfila, dovadă a vechimii creştinismului românesc / Dumitru Manolache

În îndelungatul proces de formare a poporului român, creştinismul a jucat un rol extrem de important în coagularea unei unităţi etnice ce trebuia să se apere în faţa presiunilor şi incursiunilor paşnice sau silnice ale competitorilor, prinşi în febra migraţiei şi a peregrinărilor. Cele două Rome creştine, cea veche şi cea nouă (Bizanţul), deveniseră ţinte predilecte ale acestor migratori, iar drumurile spre ele treceau, în cea mai mare parte, prin Dacia noastră. În acest context istoric a apărut Biblia lui Wulfila - conducătorul goţilor (cca. 311-382, după unii cercetători, sau cca. 310-385, după alţii), document de o deosebită valoare pentru înţelegerea unui capitol mai puţin cunoscut din istoria creştinismului existent la vremea aceea în teritoriile de la Istru.

Coborâţi din părţile baltice spre cele ale Azovului, goţii au fost primul val de migratori care, împinşi de huni, s-au instalat pe pământurile Daciei, unde au rămas timp de peste un secol. Din această pricină, Dacia era numită în epocă, susţin istoricii vremii, Goţia sau „Ţara goţilor“. Bine organizaţi şi disciplinaţi, goţii au sfârşit, în mare parte, prin a se creştina, evident, sub influenţa băştinaşilor. Aceasta explică numeroasele elemente lingvistice latine, atât în textul Bibliei conducătorului lor, Wulfila (nume care are în rădăcina sa cuvântul „volf“ , adică „lup“, animalul-totem al populaţiei dacice), cât şi în alfabetul gotic, aşa-zis runic, care stă la baza limbii şi alfabetului germanic de astăzi.

Cea mai valoroasă carte din Suedia

Biblia lui Wulfila, sau „Codex Argenteus“, este unul dintre cele mai celebre manuscrise din lume şi, în mod sigur, cea mai valoroasă carte din Suedia. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Universităţii din Uppsala. Iniţial, această Biblie a avut 336 de pagini, la Uppsala păstrându-se 187. File din acelaşi manuscris mai există la Speyer, în Germania, la Wolfenbüttel şi la Milano. „Codex Argenteus“ a fost copiat probabil la Ravenna, în Italia, în perioada ostrogoţilor, pentru regele Theodoric cel Mare, la începutul secolului al VI-lea. Documentul este scris pe un pergament subţire de culoare violet, cu cerneală cu praf de argint şi aur, de unde şi numele său. Manuscrisul a fost descoperit în secolul al XVI-lea în mănăstirea benedictină din Werden, Germania. Până în 1600, a trecut prin mâinile împăratului Rudolph al II-lea, după care a ajuns la Praga. În 1648, după ce suedezii au ocupat Praga, au luat Biblia ca pradă de război şi au dus-o la Stockholm, fiind depusă în biblioteca reginei Christina. După abdicarea reginei, a fost luată de bibliotecarul Isaac Vossius şi dusă în Olanda. În 1669, însă, a fost cumpărată de Magnus Gabriel de la Gardie, cancelarul Universităţii din Uppsala, care a readus-o în Suedia, unde se află şi în prezent.

Goţii, început de creştinare pe pământ dacic

Referindu-se la goţi şi la momentul creştinării lor, pr. Haralambie Rovenţa, profesor de exegeză a Noului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti în perioada interbelică, spunea: „Strămoşii germanilor, goţii, au avut primul lor început de civilizaţie (şi de creştinare, n.r.) aici pe pământul românesc. Primele lor buchii s-au format aici, după cum şi credinţa creştină goţii şi-au săpat-o tot aici. La aceasta am contribuit noi, prin strămoşii noştri, în mare măsură. Biblia lui Wulfila poate da serioase concluzii atât pentru existenţa şi vechimea creştinismului nostru în Dacia, cât şi cu privire la manuscrisele de limbă latină, care trebuie să fi existat şi să fi circulat în această parte, prin strămoşii noştri, care nu-şi despărţiseră atunci limba lor proprie de cea a fraţilor latini din restul imperiului“.

Biblia circula în Dacia înainte de venirea goţilor

Sunt cercetători care afirmă că în Dacia circula Biblia în limba latină înainte de venirea goţilor. Ei susţin că, încă de la început, creştinismul s-a folosit pentru răspândirea lui de limba proprie fiecărui popor căruia i se adresa. Lucru de altfel cunoscut chiar de pe vremea Apostolilor, care, în ziua Cincizecimii, au început să vorbească toţi în limbi diferite, încât mulţimea adunată la Ierusalim din toate părţile lumii s-a umplut „de nedumerire, că-i auzea fiecare grăind în limba sa“.

Propovăduirea creştinismului în primele secole nu s-a făcut în Dacia numai pe cale orală, ci şi pe calea scrisului, prin redarea în limbile proprii a Vechiului Testament şi a Noului Testament. Unii cercetători afirmă că traducerea Sfintei Scripturi a început încă din veacul al II-lea d. Hr., cum atestă Tertulian (197) sau şi mai lămurit Sfântul Ioan Gură de Aur, care preciza, la începutul veacului al V-lea, că astfel de traduceri s-au făcut pentru sirieni, indieni, egipteni, armeni, persani şi mai ales pentru popoarele mărginaşe imperiului, cum erau şi cele din Dacia.

De manuscrisele în limba latină ale dacilor se va fi folosit şi Wulfila în traducerea sa, ceea ce ar explica nu numai enigmatica influenţă latină asupra vocabularului traducerii Bibliei şi a alfabetului inventat de el, ci şi îndemnul traducerii înseşi. În acest sens, există şi o dovadă academică.

Alfabetul gotic, copiat după cel getic

În 1957, savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analiza în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau goţilor“ mai multe alfabete zis gotice, prin comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturisea că s-a inspirat din lucrarea unui alt savant, arhiepiscopul de Upssala, Joannes Magnus Ghotus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi“, publicată la Roma în 1554, în care se prezenta, pentru prima dată, alfabetul getic.

În această lucrare se demonstrează că regele Wulfila (coborâtor din partea mamei din captivi creştini strămutaţi în Capadocia în secolul al III-lea, hirotonit episcop al goţilor în jurul vârstei de 30 de ani, de către Eusebiu al Nicomidiei) a inventat alfabetul gotic inspirându-se din cel getic. În acest alfabet, considerat cel mai nou la vremea aceea, a tradus Wulfila Biblia. Pentru traducerea sa, a folosit Septuaginta şi textul grecesc al Noului Testament. Există însă o tradiţie care susţine că Wulfila ar fi tradus Biblia fără Cărţile Regilor, însă.

Cei doi cercetători, Vulcanius Brugensis şi Johannes Magnus, au avut la dispoziţie surse antice şi medievale foarte rare, care astăzi nu mai sunt disponibile, cum ar fi discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 î. Hr.), din care citează: „Faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi de flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei“.

În acelaşi sens vorbeşte şi Publius Ovidius Naso (43 î.Hr.-17 d. Hr.), un martor autentic, care timp de 10 ani a trăit printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a scris în limba getă mai multe poeme, dintre care ne-a parvenit unul, păstrat în rezumat în Pontica.

Horepiscopii care sfinţeau şi hirotoneau

Aşadar, celebra Biblie a lui Wulfila se constituie într-un document doveditor al vechimii creştinismului pe teritoriile dacilor. Limba în care a fost scrisă contrazice ipoteza unor istorici, care consideră creştinismul românesc de dată mult mai recentă, precum şi inexistenţa unor forme de organizare canonică în această perioadă incipientă a creştinării. Este de acum dovedit faptul că, încă din perioada lui Teofil Gotul, spre exemplu, episcop dac prezent la Sinodul de la Niceea din 325, existau pe aceste pământuri „horepiscopi“ care, fără a avea vreo eparhie cu reşedinţă stabilă, săvârşeau Taina Hirotoniei sau sfinţeau lăcaşurile de închinare, acolo unde era trebuinţă, aşa cum făcuseră şi înaintaşii lor, peste care îşi pusese mâinile însuşi Sfântul Apostol Andrei. Nu este exclus, aşa cum considera Nicolae Iorga, ca în aceeaşi perioadă, paralel cu horepiscopii şi episcopii legiuiţi, să fi activat şi „călugări bătrâni, vestiţi prin evlavia lor, aleşi de popor“, după datini mult mai vechi.

Cine n-a fost să îl întâmpine pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim ca un împărat şi cine n-a strigat atunci: „Osana, Fiul lui David”?!

Dar n-au trecut decât patru zile și acelaşi popor, cu aceeaşi limbă, striga: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L”! Uimitoare prefacere! Dar ce să ne minunăm?

Nu facem și noi acelaşi lucru atunci când după primirea Sfintelor Taine Trupul şi Sângele Domnului, îndată ce ieşim din biserică uităm tot, și evlavia noastră, şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi, şi ne lăsăm, ca şi mai înainte, în voia faptelor iubirii de sine: la început „neînsemnate”, apoi mai mari, şi poate că, mai înainte chiar de a trece patru zile, măcar că nu vom striga altuia: „Răstigneşte-L!”, îl vom răstigni pe Domnul în noi înşine. Și toate acestea Domnul le vede şi le rabdă!

Slavă îndelungii Tale răbdări, Doamne!

— Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Apostolul: Filipeni Cap. IV, Vers. 4-9

4. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul!; şi iarăşi vă spun: Bucuraţi-vă!

5. Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândeţea voastră. Domnul este aproape.

6. De nimic nu vă'ngrijoraţi, ci'ntru totul faceţi-I cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune şi rugă cu mulţumire c.

7. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea, să vă păzească inimile şi cugetele întru Hristos Iisus.

8. Încolo, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun, dacă-i virtute şi dacă-i de laudă, pe acestea să le gândiţi.

9. Cele ce-aţi învăţat şi-aţi primit şi-aţi auzit şi-aţi văzut la mine, pe acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Sfânta Evanghelie după Sf. Apostol Ioan, Capitolul Cap. XII, Vers. 1-18:

1. Cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi.

2. Şi I-au făcut acolo cină; şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.

3. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s’a umplut de mireasma mirului.

4. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis:

5. „De ce nu s’a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?“

6. Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, vămuia ce se punea într’însa.

7. A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat;

8. că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea“.

9. Atunci mulţime mare de Iudei a aflat că El este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr pe care El îl înviase din morţi.

10. Iar arhiereii au pus la cale ca şi pe Lazăr să-l omoare,

11. căci din pricina lui mulţi dintre Iudei mergeau şi credeau în Iisus.

12. A doua zi, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,

13. au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: „Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ şi: „Împăratul lui Israel!“

14. Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:

15. Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei.

16. Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înţeles de la’nceput; dar când S’a preamărit Iisus, atunci şi-au adus ei aminte că acestea pentru El erau scrise şi că pe acestea le-au făcut ei pentru El.

17. Drept aceea, mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi dădea mărturie;

18. de aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut această minune.

Un înger are două aripi
Serafimii au șase,
Iar omul are atât de multe aripi,
Câtă dragoste are...

— Arhimandritul Ippolit Khalin