De-a lungul timpului, ierarhii Bisericii noastre l-au cunoscut pe Cuviosul Arsenie de la Prislop şi au dat mărturie despre viaţa lui sfântă. Nu puţini şi-au exprimat uimirea faţă de un asemenea Cuvios împodobit cu multe virtuţi şi harisme, care, prin pronia lui Dumnezeu, s-au revărsat din belşug peste neamul românesc.
Mitropolitul Nicolae Bălan
Proiectul Mitropolitului Nicolae Bălan de a reînvia viaţa monahală în Ardeal a putut fi realizat doar printr-un monah de talia Cuviosului Arsenie. Însuşi Mitropolitul l-a socotit un călugăr de mare valoare, încredinţându-i o misiune de asemenea însemnătate pentru Biserică şi neamul românesc. Cuvintele Mitropolitului de la tunderea în monahism a Părintelui Arsenie au mărturisit atât răspunderea uriaşă pe care o aşeza pe umerii tânărului monah, cât şi încredinţarea că Părintele Arsenie este acel monah capabil să ducă mai departe duhul jertfitor al Voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Îndemnul Mitropolitului Nicolae a fost „să le urmăm pilda crezând şi trăind ca ei în Biserică. Într-o totală dăruire dezinteresată în mâinile lui Dumnezeu, făcându-I voia, atât în zile de pace, cât şi în zile de zbucium, ca şi printr-o profundă vieţuire cu Hristos”.[1]
Viaţa Cuviosului Arsenie de la Prislop a pecetluit acest legământ reînnoit, arătându-se pildă autentică de jertfă, după modelul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Cuviosul Arsenie de la Prislop a trudit la acelaşi ideal – rectitorirea monahismului românesc, dobândirea omului lăuntric, renaşterea familiei şi a neamului românesc, garantarea patrimoniului simbolic prin jertfă, prin răstignirea de bunăvoie.
Patriarhul Justinian Marina
Printre alte mărturii, a rămas memorabil gândul Patriarhului Justinian Marina pe care-l exprimă în faţa maicilor profesoare de la Seminarul Monahal Hurezi: „Nu ştiu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, şi mereu eliberat, şi de fiecare dată iese mai luminat”. [2]
Patriarhul Justinian îl preţuia pe Părintele Arsenie. Într-adevăr, nu l-a putut reabilita din cauza Securităţii.[3] Însă Patriarhul obişnuia să se ducă la Mănăstirea Hurezi. Ştiind că Părintele Arsenie este povăţuitorul duhovnicesc al maicilor şi că ele sunt de mare încredere în acele vremuri tulburi, Părintele Patriarh îşi spunea problemele complicate cu care se confrunta. Maicile se duceau la Părintele Arsenie şi, după o vreme, atunci când venea Patriarhul Justinian, îi spuneau ce anume l-a sfătuit Părintele. Cu toate că avea atât de mare încredere în sfatul duhovnicesc al Cuviosului Arsenie de la Prislop, Patriarhul Justinian alesese totuşi această cale ferită de complicaţii, conştient că el însuşi este înconjurat de informatori ai Securităţii.
Mitropolitul Nicolae Mladin
Mitropolitul Nicolae Mladin îl socotea pe Părintele Arsenie un iscusit povăţuitor duhovnicesc. Atunci când trecea prin situaţii complicate, apela la Cuviosul Arsenie de la Prislop. De-a lungul timpului, între cei doi a rămas o prietenie statornică.[4] Părintele Ioan Peană, omul lor de legătură, timp de aproape un deceniu, în anii ’70, mărturiseşte: „Era o încredere maximă între ei”.[5] Mitropolitul Nicolae Mladin a venit în câteva rânduri la Părintele Arsenie pentru a primi sfat duhovnicesc, iar alteori, când nu putea ajunge, trimitea scrisoare prin Părintele Ioan Peană.
Odată, Mitropolitul i-a sugerat Părintelui Ioan Peană să se călugărească, iar Părintele Ioan a fost de acord. Totuşi, înainte de a trece la fapte, Mitropolitul Nicolae i-a zis: „Mă, da du-te… hai să întrebăm şi pe Arsenie!”. Iar Părintele Arsenie s-a opus. Sfatul Cuviosului Arsenie de la Prislop a fost primit atât de Mitropolitul Nicolae, cât şi de Părintele Ioan ca de la un mare povăţuitor duhovnicesc. [6]
La un moment dat, Mitropolitul Nicolae Mladin a refuzat să mai aducă „ode”, aşa cum se cerea, Partidului. I-a cerut sfatul şi Cuviosului Arsenie. Părintele i-a spus: „Mă, acum ai intrat în luptă directă cu ei! Ori renunţi, ori te baţi şi mori”.[7] Urmarea a fost după cum a spus Cuviosul Arsenie de la Prislop.
Înaltpreasfinţitul Justinian Chira
Statura morală impresionantă a Înaltpreasfinţitului Justinan Chira a reprezentat pentru mulţi un reper în perioada postdecembristă. Ca Părinte duhovnicesc, a avut o înrâurire considerabilă asupra unor obşti monahale. Chiar şi simpli credincioşi veneau la el să primească sfat pentru diferite probleme. În condiţiile în care circulau multe minciuni, Înalpreasfinţitul Justinian Chira a vorbit limpede despre vieţuirea sfântă a Cuviosului Arsenie de la Prislop: „A venit un grup de creștini din Suceava să-mi ceară sfatul în legătură cu Arsenie Boca. Părintele Arsenie Boca are o harismă deosebită ce-l face vrednic să primească cununa de Sfânt al Bisericii lui Iisus Hristos. Așa cum au primit-o și Iosif Mărturisitorul din Maramureș și Andrei Șaguna, Mitropolitul Ardealului, pe care i-am propus și am cerut Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe să fie canonizați, adică trecuți în rândul Sfinților Bisericii Ortodoxe. Sfântul Sinod m-a ascultat și a declarat că Iosif din Maramureș și Andrei Șaguna sunt vrednici să fie trecuți în rândul Sfinților. Credincioșii din Suceava care au venit azi la mine, mi-au cerut să le dau un răspuns în legătură cu Arsenie Boca și s-au bucurat și s-au luminat pentru răspunsul primit. Au plecat împăcați. Mi-au spus că au fost tulburați pentru că au fost în Sfântul Munte Athos și un călugăr le-a spus că Arsenie Boca nu este sfânt.[8] M-am întristat gândindu-mă câți sfinți au canonizat grecii și rușii, și nimeni nu s-a îndoit că trecerea acestora în rândul sfinților nu s-a făcut cu vrednicie. Tot așa, și sfinții din România, cei ce s-au născut din sămânță românească, fii ai Bisericii Ortodoxe, au fost și sunt plini de har și sfințenie”.[9]
Mitropolitul Laurenţiu Streza
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, l-a întâlnit în câteva rânduri la Drăgănescu, pe când era student, şi a văzut cât de firesc şi de smerit era Părintele Arsenie: „Niciodată n-a încercat să arate că are ceva cu care doreşte să impresioneze pe om”.[10]
De asemenea, cunoscându-l îndeaproape, Părintele Mitropolit a dat mărturie despre faptul că Părintele Arsenie a păstrat tot timpul dreapta învăţătură a Bisericii: „Ortodoxia credinţei lui e neîndoielnică. Nu s-a lepădat niciodată de credinţă şi dacă a suportat această suferinţă – n-a mai slujit, a fost o suferinţă pentru el – şi-a asumat-o într-o deplină tăcere. Ei, tăcerea aceasta acum devine publică. Tăcerea aceasta se răsfrânge asupra noastră. Şi-a iubit neamul, şi-a iubit ţara, şi-a iubit Biserica. N-a criticat niciodată ierarhia Bisericii”.[11]
Mitropolitul Serafim Joantă
„Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Altfel n-ar veni cu miile la mormântul său (…). Părintele Arsenie este un mare sfânt dăruit de Dumnezeu neamului nostru în vremuri de cumpănă, care pun în pericol existenţa noastră însăşi ca popor, din cauza lipsei de credinţă şi a înmulţirii păcatelor deosebit de grave, ca avorturile, ferirea de a avea copii, părăsirea ţării… Nu mă îndoiesc de faptul că recunoaşterea oficială a sfinţeniei Părintelui Arsenie va întări credinţa în popor, mai cu seamă în ce priveşte rostul şi valoarea familiei. De aceea aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.[12]
Preasfinţitul Daniil Stoenescu
„În viaţa mea presonală, mai mulţi oameni au avut roluri deosebite. Dar în mod cu totul şi cu totul aparte, cu totul şi cu totul deosebit în viaţa mea, un rol crucial l-a avut şi-l are persoana şi personalitatea duhovnicească, harismatică, de statură neopatristică a Părintelui Arsenie Boca, atât de cinsit, de cunoscut, de apreciat, de căutat şi de recunoscut chiar şi ca sfânt de către o mulţime uriaşă de credincioşi. Eram student la Sibiu, în toamna anului 1979, când, auzind de la maicile de la Mănăstirea Prislop – unde petreceam vacanţele de vară, satul meu natal fiind la aproximativ 7 km spre sud de sfânta Mănăstire Prislop – despre Părintele Arsenie, am ajuns la sfinţia sa după ce am călătorit o noapte de la Sibiu spre Bucureşti. Prima întâlnire cu Părintele, ca şi toate celelalte de totdeauna, m-a marcat şi m-a marcat profund, m-a răscolit, m-a remontat, m-a zidit sufleteşte şi duhovniceşte (…). Pe Părintele Arsenie l-am frecventat discret şi clandestin în toţi anii cât am fost apoi student la Sibiu. După aceea, fiind doctorand la Bucureşti, am avut prilejul mai mult şi mai îndeaproape să-l întâlnesc, tot acolo, în biserică la Drăgănescu (…). Întâlnirea cu sfinţia sa a fost decisivă în a lua hotărârea de a intra în monahism. Părintele Arsenie a fost un om excepţional, un om al lui Dumnezeu, un mare Părinte al Bisericii noastre. Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru şi din vremea noastră (…). Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu şi Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru extraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum”.[13]
Preasfinţitul Siluan Şpan
„Părintele Arsenie Boca a schimbat faţa Ţării Făgăraşului şi nu numai. Multă lume mergea, din zona Ardealului şi chiar din zona Bucureştilor, mergea la Sâmbăta, după aia la Prislop, după aia la Drăgănescu, unde a pictat până aproape de sfârşitul vieţii, şi care, da, a fost dăruit cu darul înainte-vederii, pe care ceilalţi părinţi duhovniceşti l-au avut mult mai puţin şi mult mai puţin evident”.[14]
Concluzii
Aceste mărturii ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române au o însemnătate aparte în înţelegerea vieţuirii sfinte a Cuviosului Arsenie de la Prislop. Ele confirmă mărturiile poporului dreptcredincios. Revenind la cuvântul minunat al Înalpreasfinţitului Justinian Chira, el însuşi om al lui Dumnezeu, primim răspunsul său despre sfinţenia Cuviosului Arsenie de la Prislop, bucurându-ne de dreapta lui socoteală şi luminându-ne întru ascultarea lui.
Diac. Haralambie Cojocaru, „În pelerinaj la Sâmbăta de Sus”, în Telegraful Român, 12 mai 1940, p. 6.
Vezi Monahia Zamfira Constantinescu, „Notă asupra ediţiei I”, în Idem, Cărarea Împărăţiei, p. 339.
Adrian Nicolae Petcu, „Securitatea a blocat orice posibilitate de reîntoarcere a Părintelui la viaţa într-un aşezământ monahal”, în volumul Altfel despre Părintele Arsenie Boca (convorbiri realizate de Marius Vasileanu), Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, p. 86: „Modul în care a decurs viaţa Părintelui ne determină să avansăm ipoteza că Securitatea a blocat orice posibilitate de reîntoarcere a Părintelui la viaţa într-un aşezământ monahal”.
Preotul Ioan Peană, Duhovnicul de taină. Părintele Arsenie Boca, Editura Accent Print, Suceava, 2014, pp. 62-64.
Ibidem, p. 66.
Vezi „Părintele Arsenie Boca – Întâlniri cu un Sfânt”, la https://youtube.com/watch?y=ZphYvcLacql&feature=shared, de la 14:14 la 16:40.
Ibidem, de la 1:06:10 la 1:06:19.
Călugărul respectiv a părăsit Sfântul Munte şi, în prezent, nu mai este fiu al Bisericii Ortodoxe Române, alăturându-se grupărilor „nepomenitorilor”.
ÎPS Justinian Chira, Reflecții 1. Din caietele Arhiepiscopului Justinian. Caietele 186 și 187, anul 2014-2015, Editura Marmureşului şi Sătmarului, 2015, p. 47.
„Mărturii despre Părintele Arsenie Boca – ÎPS Laurenţiu Streza”, la https://youtu.be/i-rL2s40oco?si=ykS3pLaD9qglwWSi, de la 1:49 la 1:57.
Vezi „Film documentar – Mănăstirea Prislop şi Părintele Arsenie Boca – Altar de rugăciune şi jertfă”, la https://youtu.be/TdiNiX_jb_0?si=z69kno4fnM_9Wj_i, de la 44:07 la 44:43.
ÎPS Serafim Joantă, „Pr. Arsenie Boca, un mare sfânt dăruit de Dumnezeu neamului nostru”, în vol. Fost-a om trimis de Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2012, pp. 12-20.
PS Daniil Stoenescu, „Îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în persoana Părintelui Arsenie”, în Ei l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca (vol. îngrijit de Dan Alecu), Editura Meteor Publishing, Bucureşti, 2015, pp. 73-78.
Vezi înregistrarea „PS Siluan al Italiei despre Părintele Arsenie Boca”, la https://youtu.be/5jlsWHY_TJA?si=OGAAngWZmOxmP01E, de la 1:16 la 1:47 (accesat ultima dată la 3 aprilie 2024).
✝️ Duhovnicul Părintelui Arsenie Boca era Părintele Nicodim Zaharia, care este înmormântat la Prislop, la picioarele părintelui. / Revista Taifasuri - Articol scris de de Eveline Păuna
De vorbă cu Preotul Ioan Peană, un apropiat al părintelui Arsenie Boca:
„Să învăţăm să spunem «Tatăl Nostru» într-un ceas!“
Gura Râului este locul în care ușile nu se încuie niciodată, iar oamenii merg de Sărbători îmbrăcați în straie populare românești. Aici l-am întâlnit pe preotul Ioan Peană, un părinte cu har ales, cu bunătate în privire și în glas. Dumnezeu i-a dat o lucrare de seamă, prin aceea că a fost omul de încredere al Înaltpreasfințitului Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardealului, dar și unul dintre puținii care l-au cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca. După întâlnirea cu părintele Peană, pentru mulți, Gura Râului a devenit Gura Raiului!
„Lucrurile mari din viața noastră sunt sub grija lui Dumnezeu”
— Când și cum l-ați descoperit pe Dumnezeu?
— Cred că a fost o chemare. Dumnezeu a lucrat astfel încât să întâlnesc oameni care să mă îndrume către Facultatea de Teologie de la Sibiu. Lucrurile mari din viața noastră sunt sub grija lui Dumnezeu! Am ajuns șoferul Mitropolitului Nicolae Mladin, care m-a dus la părintele Arsenie Boca. Eu am devenit preot în 1975, în Orlat. Acum sunt pensionar.
— Ce grad bisericesc avea părintele Arsenie la București când l-ați întâlnit?
— Nu avea vreun grad. Nu avea dreptul să slujească pentru că fusese închis politic. Nu avea voie să îmbrace veșminte bisericești. Când l-am cunoscut eu era pictor la Biserica din Drăgănescu. Stătea în București și făcea naveta. Am fost în casa părintelui cu Mitropolitul Nicolae Mladin. Am ajuns în casa sa prin duhovnicul său. Duhovnicul părintelui Arsenie era părintele Nicodim Zaharia, care este înmormântat la Prislop, la picioarele părintelui.
— Ce vă amintiți de la prima întâlnire cu părintele Arsenie?
— Mi-a spus niște lucruri anume despre mine. În rest, atunci nu se putea vorbi la telefon. Telefoanele erau ascultate. Am fost omul său de încredere până la moartea dânsului.
„Îi duceam pâine de casă de la țară, lapte și vin”
— L-ați cunoscut pe părintele Arsenie după anii de închisoare…
— L-am cunoscut în anul 1976. Era un om foarte modest și vorbea puțin despre trecut. Am fost de multe ori la Drăgănescu, dar am fost de multe ori şi acasă la părinte. Acasă eram între patru ochi: eu și el. Acolo nu intra aproape nimeni. Pe credincioși îi primea la biserică. Eu intram pe ascuns, să nu fiu văzut de cineva. Întotdeauna când mergeam la București îi duceam pâine de casă de la țară, lapte și vin.
— După moartea Mitropolitului ați rămas în continuare alături de părintele Arsenie? Părintele de ce a murit?
— Am rămas în continuare, până când a murit și părintele Arsenie. Deci până în 1989. În acel an s-a retras la Sinaia. Presupuneri sunt foarte multe, dar cele adevărate Dumnezeu le știe! L-am văzut pentru ultima dată pe părintele Arsenie în București. Era tot mai slăbit și chiar spunea că-i vine sfârșitul. Și mie îmi zicea: „Să fii om! Vezi de parohie, vezi-ți de credincioși!”.
„La un loc sfânt se merge în smerenie și fără cereri”
— De ce se duc românii în pelerinaj la Prislop?
— Se săvârșesc minuni la mormântul părintelui Arsenie. Eu nu merg des... La un loc sfânt se merge în smerenie și fără cereri. Când mergem cu cereri, mergem cu interes. Să ne ducem ca și când nu ne trebuie nimic altceva decât să ajungem! Să nu avem gândul: „Doamne, am venit până aici, ajută-mă să fac un anumit lucru, ajută-mi să reușesc în cutare lucru!”.
— Practic, pictor de biserică… De ce credeţi că era urmărit de Securitate?
— Deranja sistemul. Spunea lucrurilor pe nume. Arăta greșeala, spunea ce nu e făcut bine. Dar niciodată nu judeca. De exemplu, eu la Drăgănescu am mers cu câțiva oameni din Orlat. Dar foarte discret, cu oameni cu probleme mai deosebite, mai ales cu femeile căsătorite cu bărbați alcoolici, destrăbălați. Și când am mers acolo, la biserică la Drăgănescu, cum a văzut-o pe o femeie, i-a spus direct că ea e de vină. Eu nu îi povestisem părintelui despre ea, i-am spus doar că vin cu o credincioasă. I-a spus că tot ce face bărbatul e din cauza ei. Femeia a crezut că eu am vorbit cu părintele, dar nici vorbă despre așa ceva! Deci avea darul acesta de a-l înfrunta pe om. Avea curajul de a-i spune omului că a greșit. Vezi, noi când vrem să menajăm oblojim păcatul, îl acoperim ca să nu supărăm…
„Cred că medita, vorbea cu Cineva de afară, pe care nu-l vedeam”
— Dar părintele nu vorbea despre sine…
— Niciodată! Despre sine nimeni nu l-a auzit vorbind. Numai despre mama sa vorbea, despre Creștina. Mi-a spus că a avut o mamă bună, mi-a mai relatat din viața sa, din tinerețea sa, cum a fost la lucru…
— Ce simțeați când îl priveați?
— Mergeam cu părintele cu tramvaiul 12, până la capătul liniei, la Șoseaua Alexandriei. Nu vorbeam nimic! Stătea mult în picioare. Zicea să stau eu jos - erau scaune libere și el stătea în picioare, se ținea de bara tramvaiului și privea într-un loc. Eu cred că medita, vorbea cu Cineva de afară, pe care nu-l vedeam. El nu spunea, dar avea așa o privire… Că numai după aceea am început eu să realizez că statul acela semăna și cu momentele în care l-am văzut pe Mitropolit cum se ruga.
— Cum trebuie să ne rugăm?
— Rugăciunea presupune să te poți aduna! Spuneam și de felul cum privea părintele pe geam și de cum privea Mitropolitul... Eu vorbeam și îmi dădeam seama că el nici nu aude ce spun. L-am întrebat: „Ce faceți?”. Mi-a spus: „Să te înveți să zici «Tatăl Nostru» într-un ceas!”. Noi, în schimb, spunem rugăciunea în câteva secunde. „Să te oprești! Să spui «Tatăl Nostru»… Adună-te și vezi ce înseamnă!” „Tatăl Nostru”. Al cui? Al tuturor! Al cui tuturor? Al celor de acum, al celor care s-au dus și al celor care vor veni. «Care ești în Ceruri» - te oprești. Ce sunt Cerurile? Și trebuie să-ți aduni tu așa mintea, până ce, la un moment dat, aproape că nu mai știi să mergi în cursivitatea rugăciunii... Acestea sunt interiorizarea și meditația pe care le facem!”. Și cred că și părintele Arsenie tot așa făcea. Privea și cred că se transpunea undeva… Dar el nu mai știa, nici nu simțea că stă în picioare!
„Chipul său avea expresia unei linişti divine“
— Ați fost la înmormântarea părintelui Arsenie?
— Am fost la înmormântare, da. Nu a fost lume multă. S-a întâmplat la 29 noiembrie, înainte cu o lună de Revoluție. A fost o înmormântare sobră, liniștită. Chipul părintelui a căpătat expresia unei liniști divine. Atât îmi pare rău, că lucrurile pe care mi-a spus părintele să le scriu, cât era în viață, nu le-am scris. Acum sunt foarte multe lucruri de care îmi aduc aminte, dar probabil că sunt multe lucruri pe care nu le mai știu și, poate, nici Dumnezeu nu m-a mai lăsat să le mai țin minte, ca să nu mă mai frământ cu ele. Cine știe?!
📄 Sursa: https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/religie/14909-de-vorba-cu-preotul-ioan-peana-un-apropiat-al-parintelui-arsenie-boca-sa-invatam-sa-spunem-tatal-nostru-intr-un-ceas-nr655-sapt23-29-noi-2017