L-am întrebat de multe ori și pe gheronda Iosif cum a ajuns la această stare?! Și îmi zice:

— Să-ți spun ceva: Am adâncit mult îndemnul: „cunoaște-te pe tine însuți”. Ce ești tu?! Nimic! Nu ești nici cât un vierme. Nimic. A venit harul, te-a ridicat, ai devenit înger. A plecat harul, te-ai întors la același vierme…

De tine depinde să ai o minte lină și liniștită, de tine depinde. Nu depinde de ispită, dacă te atacă, sau de comportamentul celui împreună-nevoitor cu tine. Tu însuți vei deveni pricina mântuirii tale, tu însuți vei deveni pricina nemântuirii tale. De tine depinde. Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune.

☦️ Sfântul Efrem Katunakiotul

Să fim râvnitori.

Râvnitor este acela care Îl iubeşte din tot sufletul pe Hristos şi în numele Lui slujeşte omului.

Iubirea către Dumnezeu şi către om acestea sunt pereche, nu se despart.

Patimă, dor, lacrimi, cu străpungere, nu cu un anume ţel.

Toate din inimă!

Habotnicia n-are legătură cu Hristos.

Să fii creştin adevărat.

Atunci nu vei răstălmăci pe nimeni, ci iubirea ta pe toate le va suferi.

Şi pe cel de altă religie.

Adică să-l cinsteşti fără legătură cu religia lui, într-un chip nobil.

Poţi să îngrijeşti un musulman, când are nevoie, să-i vorbeşti, să te întreţii cu el.

Să existe respect pentru libertatea celuilalt.

Precum Hristos „stă la uşă şi bate”, fără să silească, ci aşteptând ca sufletul singur, liber, să-l primească, tot astfel să stăm şi noi dinaintea oricărui suflet.

În strădania de propovăduire să existe subţirime, astfel încât sufletele să primească tot ceea ce dăruim, cuvinte, cărţi, fără să se împotrivească.

Şi încă ceva. Puţine cuvinte.

Cuvintele răsună în urechi şi, de multe ori, tulbură.

Rugăciunea şi viaţa au răsunet.

Viaţa mişcă, renaşte şi preschimbă, în vreme ce cuvintele rămân neroditoare.

Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea şi blândeţea noastră.

— Ne vorbeşte Părintele Porfirie. Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 312

A trecut deja mai bine de 500 de ani de la moartea lui Vasile cel Nebun, iar el este încă cinstit ca unul dintre cei mai cunoscuți nebuni în Rusia. Chiar și țarul Ivan cel Groaznic i-a purtat sicriul și apoi a poruncit construirea unei biserici, care astăzi este cunoscută sub numele de Catedrala lui Vasile cel Nebun. Dar cine a fost cel mai faimos nebun?

În prezent, cuvântul „nebun” este asociat cu „idiot”, dar cu câteva secole în urmă acest termen avea un sens mai larg – provine din slavonul „yurod”, care se traduce ca „nebun”. Astfel, nebunii erau considerați atât proștii, cât și cei care, prin comportamentul lor, își arătau nebunia. În ortodoxie, nebunia era un anumit tip de ispravă religioasă „în cinstea lui Hristos”, pe care persoana o accepta voluntar.

Isprava consta în renunțarea la bunurile pe care le avea în viața obișnuită: averea, poziția, rudenia și așa mai departe. Astfel, nebunii căutau să depășească mândria și, trecând prin umilință și batjocură, să se apropie de Dumnezeu.

Adesea, sub masca nebuniei se ascundeau oameni dăruiți cu darul de a vedea și a auzi lucruri accesibile nu tuturor. Mulți aveau abilități de previziune și prorocire. Și având asemenea cunoștințe, nebunii, ascunzându-se sub masca nebuniei, încercau să le transmită și conducătorilor. În general, ei erau singurii care își puteau permite să critice autoritățile fără teama de represalii. Diplomatul englez din vremea lui Ivan cel Groaznic, Gill Fletcher, scria:

„Poporul iubește foarte mult pe nebuni, pentru că aceștia, asemenea pamfletelor, indică defectele celor de vază, despre care nimeni altcineva nu îndrăznește să vorbească”.

Mama lui Vasile, Anna, suferea de infertilitate și a rugat ani de zile pe Domnul pentru un copil. Și când a venit la biserică pentru a cere „naștere ușoară”, a născut chiar pe treptele bisericii „Icoana Vladimirului”. Abilitățile lui Vasile au început să se manifeste încă din copilărie și, când a realizat că este diferit de ceilalți, a decis că destinul său este să ajute sufletele rătăcite. La 16 ani, a plecat la Moscova, unde a acceptat isprava nebuniei. Până la sfârșitul vieții sale, mergea aproape dezbrăcat – atât vara, cât și iarna, de aceea locuitorii Moscovei i-au spus Vasile cel Dezbrăcat.

Adesea, slujirea acestui binecuvântat nu se limita la cuvinte, iar faptele sale erau extravagante și, păreau, inexplicabile. Putea să răstoarne brusc un coș cu pâine sau să verse o sticlă de kvas la un negustor. Apoi se descoperea că în pâine, din economie, negustorul adăuga var amestecat cu făină, iar kvasul era stricat. De aceea, mulți negustori se temeau de venirea lui și, văzându-l, îl băteau și îl alungau.

Și odată, Binecuvântatul a comis ceea ce părea a fi un act păcătos – a aruncat pietre asupra icoanei Maicii Domnului, spunând „aici stă însuși diavolul”. Mulțimea de credincioși s-a năpustit asupra lui și aproape că l-au ucis. Dar apoi s-a descoperit că pietrele au dărâmat stratul superior de vopsea, iar oamenii au văzut că sub imaginea Maicii Domnului era desenat un diavol.

Vestile despre nebunul orașului, care făcea minuni, au ajuns și la Ivan cel Groaznic, și atunci țarul a decis să-l invite pe nebun la palat. În timpul unei mese, Vasile a luat de trei ori cupa cu vin și a vârât băutura pe fereastră.

Țarul s-a supărat, dar Vasile i-a spus că astfel stinge focul din Novgorod. După câteva ore, au sosit mesageri cu vestea despre incendiul devastator din Novgorod, pe care l-a stins un bărbat slab și dezbrăcat. Ivan cel Groaznic le-a arătat lui Vasile și aceștia l-au recunoscut ca salvator. Țarul a fost impresionat și a început să-l cinstească și să-l respecte pe Vasile.

Vasile cel Binecuvântat a murit în 1552, la vârsta de 87 de ani, și la înmormântarea sa s-a adunat tot orașul, iar sicriul cu trupul a fost purtat de Ivan cel Groaznic și de cnezi de vază. În timpul vieții, nebunul venea adesea să se roage la biserica de lemn a Sfintei Treimi din Piața Roșie. Când Vasile cel Binecuvântat a murit, a fost înmormântat solemn lângă zidurile bisericii.

Ivan cel Groaznic a poruncit construirea unei noi biserici în cinstea victoriei asupra Kazanului, iar vechea biserică de lemn a fost dărâmată, și în locul ei a fost construită o catedrală de piatră, unde lângă ziduri a fost înmormântat nebunul.

În 1588, Vasile cel Binecuvântat a fost canonizat de Biserica Rusă. Fiul lui Ivan cel Groaznic, țarul Fiodor Ioanovici, a poruncit ridicarea unei alte biserici deasupra locului înmormântării sfântului – o anexe a catedralei (pridvor).

Catedrala lui Vasile cel Binecuvântat (denumirea oficială – biserica Acoperământului Maicii Domnului pe Rvu) are o soluție arhitecturală neobișnuită – constă din 8 structuri separate, situate pe o singură fundație (subsol) și amplasate în jurul celei mai înalte turnuri. Fiecare biserică are înălțimi și decorațiuni unice, iar toate bisericile sunt conectate între ele printr-o galerie exterioară și prin treceri interioare. A trecut deja mai bine de 500 de ani de la moartea lui Vasile cel Binecuvântat, iar el este încă cinstit ca unul dintre cei mai cunoscuți nebuni din Rusia.

Sfântul Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova numit și Vasile cel Binecuvântat (Vasili Nagoya), contemporan cu Ivan cel Groaznic, este cel mai cunoscut și apreciat sfânt al Rusiei, fiind chiar ocrotitor al Moscovei. El este prăznuit pe 2 august, data adormirii sale întru Hristos.

Viața pe scurt - Sfântul Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova (sinaxar)

Viitorul mare ascetic s-a născut la sfârșitul anului 1468 în satul Elokh și chiar pe pridvorul de la intrarea în biserică (acum Catedrala Epifanie din cartierul Basmanny al capitalei ruse), unde mama sa Anna a venit să se roage pentru ajutor la naștere. Ea, ca soțul ei Iacov, era un țăran simplu și pios.

Cuplul căsătorit de mult timp nu avea copii. În speranța de a găsi fericirea maternității și a paternității, s-au rugat sincer, au postit, au mers într-un un pelerinaj, au încercat să trăiască conform poruncilor lui Dumnezeu. Și Atotputernicul le-a auzit și le-a dăruit copilul mult așteptat.

Copilăria Sfântului Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova Băiatul a crescut într-o atmosferă de iubire și de respect pentru Dumnezeu în familia lui. Părinții săi nu l-au învățat alfabetizarea, dar i-au oferit o pregătire în domeniul încălțămintei. El a studiat cu sârguință, stăpânind fabricarea diferitelor tipuri de pantofi.

În vremea uceniciei sale, cizmarul fu martor unei întâmplări din care își dădu seama că ucenicul său nu este om de rând. Un negustor merse cu grâne la Moscova, iar apoi trecu pe la cizmărie pentru a-și repara încălțările astfel încât să fie bune la anul când va merge iară la Moscova. Tânărul Vasile îi spuse:

– Mai bine ați anula comanda, de vreme ce nu le veți mai purta. Când cizmarul surprins de uimire îl întrebă pe ucenic de ce îi vorbise astfel, acesta răspunse că negustorul va muri curând.

După câteva zile cuvintele sale se împliniră. Astfel, pentru prima dată, prin voia lui Dumnezeu, darul său de providență a fost dezvăluit.

Nebunia Sfântului Vasile după Hristos

Într-un oraș mare plin de ispite, într-un efort de a atinge idealul moralității, el a început calea ascetică a nebuniei, expunând societatea în viciile sale, absența virtuților, retrăgând din valorile creștine și pretinzând că este nebună. El a disprețuit toate lucrurile pământești, a refuzat regulile deceniului, acasă, familie, sa torturat cu posturi, purtând lanțuri (lanțuri acum ținute la Academia Teologică din Moscova), rugându-se continuu, rătăcind fără pantofi și aproape fără haine, chiar în frig. Moscoviți au început să-l numească Vasily Nagim, iar pe icoane a fost ulterior portretizat gol.

Pentru mulți oameni, discursul ascetic și acțiunile lui erau uneori greu de înțeles și de explicat. Dar, în spatele acțiunilor aparent absurde și uneori scandaloase ale Sfântului Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova, a existat întotdeauna o idee profundă creștină. A încercat astfel să îi învețe viața morală.

Îndemnându-i pe toți la mila de cei sărmani, el însuși se ostenea pentru a-i ajuta pe toți cei aflați în nevoi. Odată, a dăruit un cadou scump unui negustor străin care sărăcise și nu mâncase de trei zile, fiindu-i rușine să cerșească.

Sfântul Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova era aspru cu cei care făceau milostenie din motive egoiste și nu din milă pentru cei aflați în nevoi, dorind a primi pe o cale ușoară binecuvântarea lui Dumnezeu peste afacerile lor. Odată, sfântul văzu un diavol cu chip de cerșetor șezând la porțile Bisericii Maicii Domnului și dând grabnic ajutor în afaceri celor care îi dădeau milostenie. Sfântul îi dezvălui viclenia și îl izgoni.

Pentru mântuirea aproapelui, Sfântul Vasile cerceta uneori și tavernele unde încerca să obțină măcar puțină bunăvoință, chiar și de la oamenii aceia aproape ruinați, pentru a-i întări și a-i încuraja să fie binevoitori.

Mulți văzură că în casele unde oamenii benchetuiau, sfântul plângea și cuprindea colțurile casei aceleia. Fiind întrebat de ce face asta, dânsul răspunse:

– Îngerii stau la casa aceea întristați pentru păcatele oamenilor, însă eu îi rog fierbinte cu lacrimi să se roage lui Dumnezeu pentru pocăința păcătoșilor.

Pentru înalta sa viață duhovnicească, sfântul Vasile primi de la Dumnezeu darul înainte-vederii.

Trecerea la cele veșnice ale Sfântului Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova În ciuda vieții pline de încercări serioase, Sfântul Vasile a trăit într-o epocă mare. La 88 de ani, el a căzut grav bolnav. După ce a aflat acest lucru, autocratul cu regina Anastasia și copiii l-au vizitat. Cel binecuvântat le-a spus ultima profeție despre viitorul împărăției - a arătat spre copilul lor Fedor ca fiind urmașul tatălui său și le-a spus că va obține toată averea strămoșilor săi.

În august 1557, el se odihnea în bucurie, pentru că părea să vadă îngerii care i-au venit în suflet. Aproape întregul oraș s-a adunat pentru înmormântare. Ei l-au însoțit pe binecuvântat cu onoruri fără precedent: regele însuși a deplâns pe cel decedat și i-a dus sicriul, iar Mitropolitul Makareei a slujit în serviciul repausului. Corpul a fost îngropat în cimitirul din apropierea Bisericii Trinity.

Minunile Sfântului Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova

Pentru mai mult de 70 de ani de ascetism, Sfântul Vasile a făcut minuni prin puterea lui Dumnezeu, a prezis viitorul și a predicat mila.

În una din zile, oamenii vrăjitori voiau să profite de bunătatea Sfântului Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova și să-i ia haina de blană de lux, donată de un boier plin de compasiune. Unul dintre ei sa așezat și a spus că a murit, în timp ce alții au început să ceară ajutor pentru presupusă îngropare. Călătorul fără adăpost și cel desculț l-a acoperit pe cel care se prefăcea adormit cu această blană. Când au ridicat hanna după el au observat că cel care se prefăcea mort a murit cu adevărat.

Relația sa cu Ivan IV (cel Groaznic) ocupă un loc special. Un autocrat îngrozitor îl iubea pe Sfântul Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova, prețuit pentru previziunile lui, respectat pentru înțelepciune. Îi era chiar frică ca pe o persoană care putea să-și citească mințile și la numit "un văzător al inimilor".

Sfintele lui Dumnezeu l-au mulțumit odată cu prezicerea capturii capitalei Khanatei din Kazan. Dar, încă o dată, a înfruntat cu îndrăzneală pe împărat când, în timpul Sfintei Liturghii, el era împrăștiat și nu se gândea la ce se rostea rugăciunii, ci la construirea unui nou palat. În mod repetat, el a denunțat și diferitele vicii ale unui monarh crud.

Canonizarea Sfântului Vasile cel nebun pentru Hristos din Moscova

În 1588 a fost canonizat. Prin ordinul țarului Fyodor Ivanovici, a fost ridicată o capelă pe locul înmormântării, unde au instalat un altar de argint cu moaștele unui nebun sfânt. În ziua canonizării, mai mult de o sută de suferinzi au scăpat de boli, printre care și Anna, care și-a primit vederea după doisprezece ani de orbire. Memoria lucrătorului miraculos, care aduce oamenilor bucuria vindecării și ajutorului, este încă în viață. Sfântul este sărbătorit în ziua morții sale - 2 august.

Feriți-vă mai ales de risipirea atenției, de pasiunile inimii față de anumite lucruri și de îngreunarea voinței prin mereu preocupata grijă de multe. Risipirea, pasiunile și grija de multe sunt cei TREI MARI DUȘMANI ai vieții lăuntrice. Fiind lăsate să intre înlăuntru, în scurt timp ele vor înăbuși viața duhovnicească și vă vor arunca din nou într-un fel de somn letargic, în uitare, în nepăsare și răceală. Iar asta este moartea duhovnicească.

Fie ca Domnul Cel milostiv să vă izbăvească de aceasta si să vă înțelpțească intru mântuire. Amin.

— Sfântul Teofan Zăvorâtul (din cartea Viața lăuntrică pag 183)

1. Ne îmbolnăvim deoarece păcătuim vrând-nevrând.
   
   De aceea Avva Isaia spune:
   

Nu te teme niciodată de boală, nu te teme că te vei îmbolnăvii, să nu-ți pese dacă ești bolnav, nu există binefacere a lui Dumnezeu mai mare decât boala. Omul bolnav este sub acoperământul, sub dragostea, sub binecuvântarea, sub privirea lui Dumnezeu, este în brațele Preabunului Dumnezeu.

— Arhimandrit Emilianos Simonopetritul: "Tâlcuiri la Ava Isaia"

2. Nu iubi lenevia, ca să nu te întristezi ... păzește-ți mintea ca să ți se lumineze inima.
   
   Când pe de o parte te vei ruga si pe de alta parte îți vei înfrâna limba vei vedea cât ți se va lumina inima.
   
   O să-l vezi pe Dumnezeu lăuntric, trăit.
   
   Ia aminte ca lucrarea ta lăuntrică, a inimii, rugăciunea și privegherea să nu fie în deșert.
   
   — Arhimandrit Emilianos Simonopetritul: "Tâlcuiri la Ava Isaia"

„Copiii voștri trăiesc în frică: le este frică de profesori, de note mici, de părinți, de societate. Ei nu vă spun lucrurile acestea și au atacuri de panică, anxietate, depresie. Se ascund, își maschează fricile, refugiindu-se într-o lume virtuală, unde imaginația, care este puntea dracilor, este la rang de cinste, și se produce o ruptură între sufletul și trupul lor, între duhul și sufletul lor, între ființa lor și realitatea înconjurătoare, se depersonalizează."

— Ieromonah Macarie Banu (extras din Predica din 9 septembrie 2024)

O, Preasfântă, Preanevinovată Fecioară, Maria, Maica Născătoare de Dum­ne­zeu, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii tăi, pentru cârtirea noastră.

Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului tău Acoperământ.

Îndreptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre.

O, Maică Milostivă şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne și ne ocrotește cu Acoperământul Tău, cu rugaciunile și mijlocirea Ta la Tronul Ceresc, pentru iertarea și mântuirea noastră.

Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră.

O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru, Tu, ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii tuturor ca să vadă calea cea dreaptă și adevărată a lui Dumnezeu.

Întăreşte cu harul Fiului tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin!

🙏 Rugăciune către Maica Domnului

O, Preasfântă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea ce ești mai mărită decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii, Pruncă de Dumnezeu aleasă! Caută din înălțimea cerurilor cu ochiul tău blând spre noi, care cu umilință și cu lacrimi ne rugăm înaintea preacinstitului tău chip. Nu ne lipsi pe noi de ocrotirea ta și de acoperământul tău împărătesc în călătoria noastră pământească plină de necazuri și neliniști. Mântuiește-ne pe noi, cei aflați în pierzare și nevoi, ridică-ne din adâncul păcatelor, luminează mintea noastră întunecată de patimi și tămăduiește rănile sufletelor și trupurilor noastre.

O, Atotmilostivă Maică a Domnului cel Iubitor de oameni! Revarsă peste noi bogăția milei Tale, întărește voința noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor lui Hristos, topește împietrirea inimilor noastre cu dragostea către Dumnezeu și aproapele, dăruiește-ne zdrobire inimii și pocăință adevărată, ca, fiind curățiți de păcate, să ne învrednicim de sfărșit creștinesc, cu pace, și de răspuns bun la înfricoșata si nefățarnica Judecată a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreuna cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul și de Viață Făcătorul Duh i se cuvine toată slava, cinstea si închinăciunea, acum și pururea și in vecii vecilor.

Amin.

✝️ Părintele Ilie Cleopa: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?”🕯️

Aproape în fiecare predică, Părintele Cleopa îi întreba pe enoriași:

“Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?”

Și îi sfătuia insistent părintele:

“Să o luați ca ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer și de pe pământ. Împărăteasa cerului și a pământului!

Dacă o veți lua pe Ea drept ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu candeluța aprinsă și seara un paraclis, veți avea ajutor și în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Înfricoșătoarei Judecății.

Știți voi câte poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi? Dacă nu era Ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

— Părintele Ilie Cleopa

🙏 De fiecare dată când vă veți ruga Maicii Domnului să știți că rugăciunea vă este ascultată.

Toate rugăciunile Maicii Domnului sunt ascultate - căci mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.

Dacă știm de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperământul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului și de rugăciunile Maicii Domnului, atunci, avem un plus de nădejde.

Maica Domnului este nădejde: Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău!

"Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!"

”În închisorile comuniste era nevoie și de mine ca, împreună cu frații noștri români, să suferim cu toții urgia venită asupra țării.

Fie, Doamne, suferința noastră, ca un canon pentru păcatele noastre, dar și ca o jertfă adusă pentru iertarea păcatelor neamului românesc și pentru binecuvântarea dumnezeiască asupra întregii noastre țări!”

— Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (prăznuit pe 14 septembrie)

E dezastru ce se întâmplă în satele inundate din Galați!!

Oamenii nu găsesc îngăduința nici la magazinul satului să le dea pe datorie pentru ca știu că nu au de unde înapoia!

Săracii oameni nu au parte de o masă caldă, iar ceea ce se face la urgență sunt conserve, pateuri, zacuscă, pâine, apa etc.

Însă bieții oameni ce fac după 3 zile de la dezastru după ce sunt uitați complet?!

Cine va mai fi alături de ei?!

Mă doare enorm că suntem mici de tot.

În umilința mea vă rog să ajutați pe sinistrați.

Banii nu mi-i dați mie.

Donați direct în contul parohiei Sfinte Ana din Galați, iar părintele paroh se va deplasa sa ajute:

PAROHIA SF ANA
RO48 RNCB 0141 0328 8546 0001
RNCBROBU.

Pentru detalii sau să mă anunțați ca ați donat, mă puteți contacta pe Facebook la Cutov Cristian-Ionuț (nu îmi apar mesajele întotdeauna) sau cel mai sigur la nr de telefon 0768389591. Am si WhatsApp, Telegram!

Să fim oameni la durere!!

Ajutați cu un bănuț, distribuiți și comentați la postare pentru o mai bună vizualizare!!

Sursa: https://www.facebook.com/cutov.cristian/posts/pfbid033dE6x8Fv53axuAwLQDMkVo4LyB3wwfg81qCM2Mu1y6apD68yAybCMqUhpu16Q4eAl

Evanghelia de la Marcu - Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX, Vers. 1

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Foto: Crucea de la Mănăstirea Dervent - jud. Constanța

Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmasii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, așa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit noua pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmasul.

O, preacinstită şi de viată făcatoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toti Sfinţii, în veci. Amin.

Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni Cap. 1, Vers. 18).

DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu, Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX cu Vers. 1

Zis-a Domnul:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1)

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scă­pa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-si pierde su­fletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta des­frânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

Mare e puterea adevărului, şi nimic pe lume nu-i poate lua ade­vărului puterea.

Mare e puterea tămăduitoare a adevărului, şi nu-i suferinţă sau slăbiciune pe lume pe care adevărul să n-o poată tămădui.

Bolnavii, când suferă, caută un doctor care să le dea un leac pen­tru durerea lor. Nimeni nu umblă după un doctor care să-i dea o doctorie bună la gust, ci oricine caută pe unul care să-i dea o docto­rie bună la boală, fie ea dulce, amară ori sălcie. Cu cât e mai amară doctoria, cu cât mai complicat procesul vindecării, cu atât mai multă încredere pare să aibă bolnavul în doctorul care i-o prescrie.

De ce leapădă oamenii doctoria amară doar când vine din mâna lui Dumnezeu? De ce aşteaptă de la Dumnezeu numai dulceţuri? Desigur, pentru că nu-şi dau seama cât sunt de bolnavi, cât e de grea boala păcatului. Ei cred că se pot lecui cu delicatese!

Episcopul de Florina al Macedoniei, Augustin Kantiotis, a fost întrebat:

"Cum va putea cineva să recunoască preoții buni când vor veni anii grei ?".

"Este foarte simplu", a răspuns el. " Urmați-i pe cei persecutați. Aceia vor fi singurii preoți buni rămași".

A spus că vor veni zile când lupii vor intra în Biserică.

Nu accepta laudele.

Spunea:

"Orice lucru bun vedeți la mine nu este al meu, este al lui Dumnezeu. Și dacă vedeți ceva rău la mine, este al meu, al lui Augustin."

O vorbă a sa era:

"Nu îmi voi sacrifica principiile pentru tron, dar voi sacrifica o mie de tronuri pentru Hristos și adevăr.”

Episcopul de Florina, Augustin Kantiotis

✝️ Mitropolitul Augustin de Florina: Domnul ne cheamă la pocăință pe toți. Așteaptă să ne întoarcem la El. Să ne rugăm, să postim, să alergăm la biserică, ca să ne miluiască Dumnezeu.

✝️ ÎPS Augustin de Florina: În vremile de apoi diavolul va îmbrăca pe episcopi, le va da mitre, le va da cîrje și le va spune: duceți-vă în Biserică și distrugeți-o.

✝️ Mitropolitul Augustin de Florina: Erezia este fărădelegea împotriva autorității și prestigiului Bisericii pe care Hristos a întemeiat-o ca stâlp și temelie a adevărului.

Împărăteasa Elena primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat și a sărutat-o; asemenea și toată suita împărătească, ce era cu ea. Iar alții nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: „Doamne, miluiește!”

Împărățind în Roma Maxențiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i și chinuindu-i nu numai pe creștini, dar și pe paginii săi ucigându-i și jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăție, siluind casele celor de bun neam, și era tuturor romanilor foarte greu și urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viață și prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină și să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxențiu, sfătuindu-l pe el prietenește să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul și nu s-a îndreptat, dar și mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăție-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăție. Pentru că Maxențiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voința poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri și cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toți cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxențiu tot neîndreptat petrecea, ba încă și la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat și a mers asupra lui cu război. Văzând însă că puterea oștilor sale nu este de ajuns și gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxențiu, a început a se îndoi, pentru că știa că Maxențiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulți băieți, fete și femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutând milostivirea deșerților idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzând Constantin că la Maxențiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpânește cerul și pământul, pe care și neamul creștinesc îl cinstește, ca să-i dăruiască lui chip de biruință asupra prigonitorului. Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în amiazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele și deasupra scris pe dânsul: „În acest semn vei învinge”. Au văzut aceea și ostașii toți, între care era și dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, și se mirau. Iar cei mai mulți dintre dânșii au început a se teme că păgânilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire și de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tâlharii și făcătorii de rele. Deci, ostașii se temeau că nu cumva războiul lor să fie fără noroc și din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndoială. Iar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuși Hristos Domnul și iarăși i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse și i-a zis lui: „Să faci asemănare chipului acestuia și să poruncești ca să-l poarte înaintea oștilor și nu numai pe Maxențiu, ba încă și pe toți vrăjmașii tăi îi vei birui”. Deci, sculându-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia și chemând argintari iscusiți le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar și de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat și, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri și pe zale semnul crucii.

Acum 92 de ani, a trecut la Domnul schimonahul Ilie (Aminski) /1852 – 13.09.1932/, un milionar care a renunțat la tot pentru Hristos și a luat voturile monahale pe Muntele Athos.

Ilie Aminscki a ajuns pe Athos în 1904, iar în mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon, după ce s-a spovedit la duhovnicul așezământului, starețul Agafodor (Budanov) /†1920/, a cerut binecuvântarea să trăiască nu în mănăstire, ci în pădurea ce aparținea mănăstirii.

Deși unii administratori ai mănăstirii aveau deja planuri pentru el, văzându-i hotărârea deplină, starețul Agafodor i-a dat binecuvântarea să trăiască în pădure.

El a refuzat cu adevărat toate condițiile, chiar și pe cele mai elementare, de trai, iar următorii 30 de ani i-a petrecut ca un animal în pădure. Nevoitorul nu avea casă – locuia sub o piatră; nu-și gătea mâncare – mânca iarbă și fructe; nu-și schimba hainele, deși zdrențele abia îi acopereau trupul; nu se trata, deși avea aproape 80 de ani, și, cel mai important, nu vorbea niciodată cu nimeni. La întâlniri întâmplătoare cu oamenii, cădea în genunchi și, plecându-și capul până la pământ, nu se ridica până când nu rămânea singur...

Era originar din gubernia Podolsk. Un om foarte educat și inteligent, fost administrator al celebrelor fabrici Tereshchenko din Imperiul Rus, câștigând o avere imensă și dobândind respect și faimă în societate, a decis brusc să renunțe la tot și să devină monah.

Pentru a înțelege la ce a renunțat Ilie Aminski, este suficient să aruncăm o privire la o scurtă descriere a afacerii Tereshchenko pe care o administra: „Pe plantațiile de grâu și zahăr și la fabricile Tereshchenko, vitele de lucru constau din 1500 de boi și 600 de cai; inventarul imobil depășește 2000 de mașini și unelte. În fiecare an se vând grâne în valoare de 500.000 de ruble [echivalentul a aproximativ 5 miliarde de dolari în bani actuali].”

Sufletul rus este de neînțeles pentru civilizația occidentală. Visul „occidental” este: ai fost sărac, ai început să muncești, ai economisit bani, ai organizat o afacere, ai avut succes și faimă, ai devenit milionar. Acesta este apogeul lumii occidentale.

Sufletul rus – ai faimă și succes, nu îți lipsește nimic, ai bani, case, mașini... și dintr-o dată, omul își dă toate averile și devine călugăr, acceptând sărăcia și lipsa în mod voluntar.

Cineva ar putea crede că, renunțând la toate acestea, Ilie Aminski a înnebunit. Dar viața lui ulterioară demonstrează clar că era în deplinătatea minții și a memoriei. Explicația pentru fapta sa este una singură – mila lui Dumnezeu l-a îndreptat spre har.

„Iisus i-a spus: dacă vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde-ți averea și dă-o săracilor; și vei avea comoară în ceruri; apoi vino și urmează-Mă” (Evanghelia după Matei 19:21)

Spre deosebire de mulți alți nevoitori, el, aflat pe o treaptă socială incomparabil mai înaltă, s-a coborât pe sine în mod deliberat. Având aproape nimic, este relativ ușor să pornești pe calea sărăciei voluntare, dar este incredibil de greu să renunți în mod voluntar la faimă și bogăție.

Pe de altă parte, chiar și pe Athos, majoritatea călugărilor încercau să-și creeze condiții minime de trai, însă părintele Ilie s-a asemănat în mod conștient cu un animal: dacă pe alții îi puteai vizita măcar undeva, pe el îl puteai întâlni doar întâmplător, în pădure.

Părintele Flegont (Lebedev) /†14.11.1955/, impresionat de nevoințele incredibile ale părintelui Ilie, a scris în ziua morții sale, simplu, dar expresiv, în jurnalul său: „Un mare nevoitor, a trăit 30 de ani sub o piatră.”

Nevoința extraordinară a starețului Ilie a provocat și o invidie la fel de extraordinară din partea unor oameni spiritual orbi, care au făcut tot posibilul pentru a-l opri. Dar nu se poate birui harul, iubirea dumnezeiască este atotputernică, nu poate fi învinsă de împietrirea inimii omenești.

Unul dintre ieromonahii athoniți își amintea: „Astăzi părintele Grigorie l-a întâlnit pe nevoitorul Ilie, care trăiește sub o piatră, fără adăpost. L-a găsit mâncând castane.

A îndurat multe din partea unora care îl considerau eretic și l-au alungat cu forța, odată l-au bătut atât de rău încât nu a putut merge și a zăcut în prăpastia de la Ksiropotam timp de 14 zile fără hrană, până când l-a găsit un monah peregrin, care l-a dus la Ksiropotam, unde un doctor l-a ajutat.

A suferit o mare prigoană, dar el a revenit sub piatră. Se spovedește săptămânal la duhovnicul nostru, părintele Ammon, și se împărtășește cu Sfintele Taine. Trăiește fără să deranjeze pe nimeni, în sărăcie. Pentru ce această prigoană? Numai Dumnezeu știe.”

Părintele Ilie s-a mutat la Domnul la 13 septembrie 1932, la vârsta de aproximativ 80 de ani, rugându-se așezat sub piatră.

În cei 28 de ani cât a stat în pădure, în Rusia au avut loc două revoluții, Imperiul Țarist a dispărut, au trecut Primul Război Mondial și războiul civil, iar el nu a aflat nimic despre acestea, însă a învățat cel mai important lucru pentru om, că această lume este „deşertăciunea deşertăciunilor”, iar veșnicia este adevărata noastră Patria.

Și, în timp ce unii oameni, împinși de propria lor vanitate, modelau destinele altora pe valurile agitate ale istoriei, undeva, în centrul Europei, în pădure, sub o piatră, un om se ruga necontenit lui Dumnezeu pentru mântuirea atât a unora, cât și a celorlalți.

Am primit scrisorile dumneavoastră, în care vă revoltaţi împotriva dezmăţului şi a corupţiei din viaţa societăţii româneşti. Ştiţi care este cauza acestei stări din viaţa ţării noastre? Sunt roadele comunismului, care a lucrat cu toate mijloacele posibile la îmbolnăvirea sufletului românesc la toate vârstele. Această catehizare ateistă a durat 50 de ani. Libertatea de după Revoluţie a continuat cu necredinţa, cu pofta de îmbogăţire, cu egoismul, cu sărăcia şi boala, şi păcatul.

Un om gol de credinţă, materialist şi plin de patimi, are nevoie de timp şi de lucrare pozitivă asupra lui ca să se schimbe şi să devină un om cu respect faţă de cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl găseşte în Sfânta Scriptură şi în sfintele Biserici. Are nevoie de timp ca să devină un om conştient de faptele sale şi ca să fie convins că viaţa aceasta nu este veşnică şi că urmează viaţa de dincolo, în care vom da seama de tot ceea ce am făcut. Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă?! Vă daţi seama că este mult mai greu.

Ierarhia noastră nu este absentă de la această chemare misionară şi face multe eforturi de îmbunătăţire a vieţii creştine – prin scris, prin predici, prin spovedanie şi împărtăşanie, dar nu este de ajuns. Ar trebui ca şi conducerea laică a statului să intervină, colaborând cu Biserica. Din păcate, nu se întâmplă aşa. Avortul, homosexualitatea şi alte fenomene pierzătoare sunt lăsate libere, sunt încurajate prin diverse măsuri politice. Posturile de televiziune, filmele pornografice se întrec în a promova desfrânarea şi alte patimi sau încearcă să discrediteze Biserica şi învăţătura creştină. Astfel, unii zidesc şi alţii dărâmă, creând confuzie şi haos.

Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă rugăciune din partea celor credincioşi cu adevărat – care sunt puţini, în comparaţie cu mulţimea rătăcită. Trebuie să-L rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne ajute în lucrarea grea de întoarcere a oamenilor către adevărata lor menire.

O mare primejdie pentru Biserică şi pentru ţară sunt sectele. Ele luptă împotriva Bisericii şi a dreptei credinţe, împotriva Maicii Domnului, împotriva crucii şi a icoanelor. Sectele s-au înmulţit după Revoluţie şi ele, de asemenea, creează confuzie în viaţa credincioşilor.

Nu este cazul să vă spun prea multe lucruri despre starea actuală a societăţii româneşti, întrucât le vedeţi şi le ştiţi şi dumneavoastră.

Datoria fiecăruia dintre noi este să ducem o viaţă după voia lui Dumnezeu şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru să ducă o viaţă creştinească, spre folosul lor sufletesc. Să-i ajutăm pe semenii noştri, mai ales că mulţi dintre ei au uitat că mai au şi suflet şi că viaţa nu se opreşte pe pământ, în groapa de la cimitir, ci continuă în veşnicie. Iertaţi-mă, poate că răspunsul meu la scrisoarea dumneavoastră este prea lung şi poate insuficient. Totuşi, eu aşa văd starea în care ne aflăm.

Vă doresc numai bine.

Arhimandrit Sofian Boghiu

3 iunie 1999

Sursa: Crina Palas @ Familia Ortodoxa

Părintele Sofian Boghiu (1912 - 2002) trecut la Domnul la data de 14 Septembrie 2002

Părintele Hristofor spunea în ultima perioadă că vor apărea mulți vrăjitori, că mulți vor fi atrași de acești vrăjitori, de asta, noi, ortodocșii trebuie să știm neapărat o rugăciune pe care s-o citim neapărat de 100 de ori în orice moment din zi, când avem o clipă liberă. Este o rugăciune scurtă și ușoară:

„Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, izbăvește-mă de Antihrist, de răul vrășmașului și de vrăji. Amin”! Aceasta este rugăciunea pe care o spunea tuturor fiilor săi spirituali, îndemnându-i să o repete până la sfârșitul zilelor lor.

A spus că se construieşte o maşină fiară. Construiesc această maşină şi spunea părintele „Va cuprinde satana întreaga lume”. Părintele spunea că va fi un recensământ şi ne spunea: „să nu participaţi la recensământ!”. Spunea că toate listele se vor duce către acea maşină-fiară satanică. De asemenea, în ultimul timp părintele nu binecuvânta să mergem la alegeri. Nu binecuvânta. Spunea: „Să nu mergeţi”

Timpul deja se vede. Timpul trece. Stareţii se roagă, Se apropie sfârşitul. Spunea părintele, că va veni timpul, când femeile vor purta haine bărbăteşti, cap bărbătesc. Aşa spunea părintele. Şi l-am întrebat: „Cum adică vor purta cap bărbătesc?” Şi părintele a spus, că toate vor fi tunse, toate vor purta pantaloni, da, toate femeile vor îmbrăca pantaloni, chiar şi cele în vârstă.

În viziunea părintelui, lumea era grav bolnavă, iar cauza principală a bolii consta în lipsa dragostei. Părintele spunea, că însăşi modul de viaţă a omului modern este foarte păcătos şi de aceea toţi păcătoşii sunt grav bolnavi.

Încă în anii ’60 – ’70, părintele spunea despre viitoarea decădere morală, şi aceasta se va întâmpla după distrugerea ateismului, necredința va fi preschimbată cu depravarea vieţii, beţie, trândăvie, hoţie, preocuparea cu mistica Orientală, vrăjitorie, modelelor din Occident.

Mănăstirea Efrosinia Kalepanovskaia este un loc sfânt. Conform viziunii pe care a avut-o părintele Hristofor, locul acesta are același har ca și cel din Diveevo. În acest mod, a decis Domnul să o proslăvească pe fericita Efrosinia, prințesa de Viazensk.

Izvorul, săpat de mâinile fericitei Efrosinia, are o putere miraculoasă. Părintele spunea că acolo va exista apă până în ultima zi, chiar și după venirea lui Antihrist pe pământ.

Atunci când a avut loc explozia de la Cernobâl, în acel timp, părintele ştia că s-a întâmplat şi se ruga, iar acel loc unde se afla de parcă ar fi fost ocolit, n-a explodat, a rămas intact acel oraş. Şi părintele spunea că totul în jur este infectat, iar la Cernobâl, în acel orăşel, nu există radiaţie.

Părintele spunea, să nu fie frică de radiaţie pentru că este lucru satanic şi ne spunea că putem să consumăm la Cernobâl lapte, carne, dar doar cu rugăciune şi însemnând totul cu semnul Sfintei Cruci.

Spicuim din cuprinsul filmului:

Prorocii ale Schiarhimandritului Hristofor din Tula (1905-1996), și ale altor cuvioși, despre vremurile din urmă, culese din cuprinsul filmului:

• apariția numerotării persoanei, semn al antihristului, care (numerotare) nu trebuie acceptată cu nici un chip (cnp-ul, vouchere/titluri de proprietate, pașapoarte electronice, coduri de bare, carduri de sănătate, etc).
• hainele și tunsoarea bărbătească la femei (capul descoperit la femei) este urîciune înaintea lui Dumnezeu (Pr Hristofor nu împărtășea nici fetițele mici aduse la altar în pantaloni)
• doar dacă se va pocăi de uciderea Țarului Nicolae II și familiei imperiale va fi iertată Rusia și i se va da un nou țar, dar aceasta doar DUPĂ războiul ce va fi
• va veni vremea cînd toți vor fugi către sate, totul va fi închis, nu vor mai fi nici gaze, nici apă (acestea părintele le-a prorocit încă de prin anii 1970)
• vor fi prigoane cumplite, creștinii trebuie să-și pregătească căsuțe pe pămînt , călugării vor fi prigoniți cumplit [e vorba de adevărații călugări&creștini, desigur, ceea ce în România post-Creta deja se întîmplă concret] – cei care nu vor avea casă vor muri pe drumuri (și prin apartamente, din pricina foametei, a dispariției bruște a gazului și a apei). Părintele spunea că orașele mari trebuie părăsite. Spunea asta prin anii 1970.
• Biserica TREBUIE frecventată pînă la sfîrșit. Pe de altă parte, Cuviosul Kukșa din Odesa a spus unei fiice duhovnicești că în vremurile din urmă pe pămînt nu vor mai fi decît biserici catolice (papistașe, ERETICE), în care nu va fi voie să intre adevăratul creștin.
• rămășița dreptmăritorilor creștini va rezista ascunsă în pustii și în peșteri, rugîndu-se, pînă la sfîrșit.
• Părintele Hristofor spunea că trebuie să luptăm împotriva sistemului (antihristic/globalist/satanist) și duhului lumesc, cu mare strictețe.
• Schimonahia Piama Kasatkina (min 32:30): „Va veni un astfel de timp, că vă veți împărtăși în catacombe/beciuri.” Trebuie pregătit vin Kagor, prescură și făină, ca să avem cu ce să ne împărtășim. A spus /Pr Hristofor/ că nu va /mai/ fi nici o biserică rusească, ci doar catolice. A spus părintele: vă vor căuta pe străzi și vă vor duce /cu sila la bisericile catolice/. Cei care vor să se căiască /să aprindă o lumînare/ NU au voie să intre în acele biserici, pt că sînt eretice, antihristice. /Faptul că vor fi oamenii căutați pe străzi și pecetluiți cu forța apare și la Otroc Veaceslav – Ultimul Proroc al Ultimului Țar, v. documentarul Înger Rus/. Părintele /Hristofor/ spunea că trebuie să plîngi mult, să te căiești din adîncul sufletului ca să te ierte Dumnezeu, dacă cumva ai intrat din curiozitate în acele biserici /papistașe/ ca să vezi ce se petrece acolo. Iar oamenii vor fi mînați cu forța în aceste biserici /papistașe/, zicîndu-li-se: „Cum adică mai întîi ați dorit, iar acum nu mai doriți să intrați”. Iar pe cei care nu se vor duce, vor începe să-i prigonească.
• (min. 34:51) Spunea Părintele (Hristofor, unei monahii): „Iar dacă nu veți fi de acord cu ei, vă vor duce departe, departe, și vă vor distruge”
• (min 35:13, relatează altă ucenică): Părintele spunea că la Soloveț ne vor distruge pe toți. Toți cei care, printre primii, nu vor lua pașaportul, pe toți îi vor duce imediat la Soloveț. Nu va fi hrană și într-o singură noapte ne vor distruge pe toți și ne vor așeza într-un singur mormînt. Acest lucru îl spunea părintele, că la Soloveț pe cei dintîi imediat îi vor distruge.
• Pr Hristofor îl respecta foarte mult pe Patriarhul Pimen (1910-1990, intronizat Patriarh al Rusiei la 2 iunie 1971), socotit de nevoitorii duhovnicești drept „ultimul Patriarh /adevărat/ al Rusiei” (cf. min 38:30).
• Va fi căderea /ierarhiei/ BISERICII (lepădarea de credință). Se va impune ecumenismul, va avea loc o catolicizare puternică a Rusiei. La Tula vor rămîne doar 2-3 preoți adevărați. „Bine ar fi dacă vor exista doi. Măcar unul dacă va exista datorită rugăciunilor celor ce se roagă”, spunea Schiarhim. Hristofor. „Chiar și așa”, mai spunea el, „aproape toți clericii îl vor trăda pe Domnul Dumnezeu, vor cădea ispitei numerelor, va fi repetarea trădării lui Iuda” (min 39:05).
• Pr. Hristofor spunea că Vlădica Serapion este ultimul Mitropolit Ortodox de Tula care a luptat pentru credință, iar Patriarhul Pimen, ultimul Patriarh Ortodox al Rusiei. El știa că după moartea acestora, numerele, pașapoartele noi și în general toate cele electronice vor fi introduse peste tot, iar arhiereii /le/vor binecuvînta.
• Spunea că va fi foamete (cauzată de războiul cel mare care va fi), că pentru zece zile trebuie să avem apă și pesmeți (min 40:39), pt că se vor petrece astfel de lucruri, încăt nu se va putea ieși din casă. Totul se va instala brusc, vor fi de toate (în magazine) dar deodată totul va dispărea. Spunea Părintele: „Acum nu ne aflăm în timp politic, și apocaliptic.”
• altă credincioasă, foarte vîrstnică, mărturisește (min 41:36): „Părintele a spus că Domnul a adăugat 27 de ani. Au trecut 9 ani de cînd a murit Părintele. Și iată că din spusele lui mai rămîne puțin timp [i.e.: cei 27 de ani curg pînă în 2023] Părintele spunea că în acești ani vor fi nenorociri cumplite. Că trebuie să fie război, să fie foamete. Va fi foamete mare. Iar dacă nu va fi război, va fi rău. Totul va pieri. Spunea că războiul va fi scurt, dar totuși oamenii se vor mîntui, mulți se vor mîntui. Iar dacă nu va fi război, nimeni nu se va mîntui.”
• „Pr Hristofor spunea că biserica va fi cuprinsă de răceală. Toate se vor soluționa, totul se va face, dar nu se va oferi oamenilor dragoste sufletească. Vor fi atrași mai mult de bani.” (min 42)
• ”Se vor schimba slujbele, vor oficia slujbe catolice. „Trebuie să luați aminte”, spunea el. Cînd nu vor mai rosti Tatăl Nostru și Crezul în biserică, biserica nu se va mai putea frecventa. Aceste lucruri se vor întîmpla cu siguranță. Nu vei mai avea unde să mergi”
• „Părintele spunea că nu trebuie să scoatem moaștele Cuvioasei Eufrosina /cea Nebună pentru Hristos din Koliupanovo, +1855, la vîrsta de 100 de ani,  v. http://www.miriamturism.ro/kolipanovo-rusia-cautand-o-pe-cuvioasa-eufrosina-cea-nebuna-pentru-hristos/ /, deoarece le vor profana. Ea trebuie să rămînă înmormîntată așa cum este.” (min 44)
• Se vor repeta cu Rusia cele petrecute în 1917 (din pricina neîmpotrivirii la globalizare). Globalizarea nu o poți opri, dar noi putem să nu participăm la aceasta. Putem respinge acest sistem. Mai bine să fim prigoniți, dar liberi. Părintele binecuvînta achiziționarea de căsuțe cu terenuri, spunînd: „pămîntul ne va hrăni”. Spunea să cumpărăm măcar o colibă, și imediat să săpăm o fîntînă, ca să avem apă, și să plantăm sălcii. La căldură mare totul se va usca, va seca, ghețarii din nord se vor topi, iar munții se vor muta din loc. Și atunci cei care au plantat sălcii vor găsi mereu sub salcie pămînt umed.. Va trebui să facem rugăciune, să luăm puțin pămînt, să-l facem ghem,să-l însemnăm cu sf cruce și să-l mîncăm. Va ține loc de pîine și apă. ,  , . (min. 46)
• va fi o situație de oscilare vreme de 8-9 ani, după care va fi arșiță cumplită, totul se va usca, nu se va reuși strîngerea recoltei. VA fi un anotimp cu ploaie, recolta va fi bună, bogată, dar vor începe ploile și totul va putrezi. Oamenii nu vor putea strînge recoltele (min 47)
• Părintele spunea: „Eu plec, dar voi veți trăi suferințe cumplite”. – „Și cum să ne mîntuim cînd nu veți mai fi cu noi?” – „Citiți Evanghelia, Psaltirea, și cît timp bisericile sînt încă deschise, cît încă nu există amestec de credințe, frecventați biserica, împărtășiți-vă, mergeți la Taina Sf. Maslu.”
• După război vor mai rămîne foarte puțini oameni. Doar după el vom avea un țar nou. Viața va fi atunci foarte bună, evlavioasă, dumnezeiască, dar aceasta se va întîmpla doar după război, care va fi foarte scurt. Lungimea domniei țarului și a modului de viață evlavios aferent lui va dura în funcție de pocăința și rugăciunile poporului.
• Părintele nu mai binecuvînta căsătoriile în aceste timpuri apocaliptice, ci retragerea la mînăstire. (Deși  și în mînăstiri va fi cumplit de greu din pricina lipsei povățuitorilor duhovnicești. Cei care nu se vor strădui să dobîndească puterea călugărească prin rugăciune și nevoințe vor rămîne „călugări necopți”. Din pricina duhului lumesc și în mînăstiri se vor accepta carduri electronice, și mulți monahi din această cauză vor părăsi și mînăstirile. De aceea e bine de cei ce vor avea un colț unde să se retragă, iar cei care nu vor avea vor muri pe sub garduri).
• Părintele spunea că în vremurile acestea de pe urmă trebuie să ne cumpărăm case, să ne adunăm în comunități de cîte șapte-zece persoane, ca să ne rugăm. Ne binecuvînta să facem rezerve de Agheazmă de la Bobotează și prescuri uscate, păstrate în borcane de sticlă închise ermetic, ca nu cumva să pătrundă vreo musculiță. Iar cînd va avea loc amestecul de credință, atunci ne vom ruga acasă, vom aprinde candele, lumînări, și vom consuma acea prescură și Agheazmă Mare și Însuși Domnul ne va împărtăși tainic. Părintele blagoslovea ca între aceste grupuri să se afle măcar un preot, ca măcar în treacăt să poată veni și să împărtășească oamenii. Un preot care să aibă antimis. Așa blagoslovea Părintele. (min 50)
• Produsele cu coduri de bare nu trebuie consumate decît după ce am rupt mai întîi codurile de bare de pe ele, am făcut rugăciune, și le-am însemnat cu sf cruce și stropit cu Agheasmă  Mare. Codul de bare este chiar pecetea care se va aplica pe mînă și pe frunte (min 57).
• despre această pecete au vorbit și Sf Nil Izvorîtorul de mir, și Sf Lavrentie de Cernigov și în general toți Sfinții Bisericii. Sf Ieronim de la Sanaksar a vorbit despre metoda vicleană de aplicare a pecetei pe mînă și frunte, cu laserul.
• Acceptarea documentelor electronice, deși nu este încă definitiv lepădarea, este cale sigură sprea ea, căci prin acest accept se întunecă mintea omului, el devine zombie, pierde puterea diescernămîntului, a deosebirii minciunii de adevăr – astfel încît în final omul de bună voie își va da fruntea și mîna la pecetluirea cu laser (min. 1:00:34)
• Va fi fărîmițarea familiilor, care nu vor mai fi mari și unite ca în trecut. Vor fi amestecări de credință, fetele noastre (rusoaicele) se vor căsători cu persoane de alte credință, mai ales chinezi, China va veni asupra noastră (min 1:05.07). Căsătoriile acestea mixte sînt uriciune înaintea lui Dumnezeu, chinezii, cînd vor veni asupra noastră, ne vor sugruma (literalmente, min. 1:05:38).
• nu trebuie participat la recensmint – căci listele nominale merg direct în marele computer „fiara” de la Bruxelles.
• Părintele NU blagoslovea mergerea la alegeri. Spunea: „Să nu mergeți” (min 1:06:46)
• Vor dispărea crucile din biserici, dar mai întîi vor dispărea și crucile monahale, paramanele. Părinții vor dori să-și boteze copiii și nu vor găsi cruci.
• Cei care acceptă documentele electronice se preschimbă radical, omenirea care se integrează sistemului globalist în mod ușuratic și nepăsător (creștini fiind, participanți la slujbele bisericii) se schimbă radical: se plîng de dureri de cap incurabile, își pierd memoria, devin zombi. Există acum un fel de „stingere” a sufletului (min 1:18:37)

„Să fiți puțin mai veseli. Că, să știi: leacul împotriva ispitelor nu este numai rugăciunea, ci și bucuria duhovnicească și bucuria transformată în veselie. "Bucurați-vă și vă veseliți", ne îndeamnă Mântuitorul.

Unii pot crede că este un pleonasm, dar nu-i totuna bucuria cu veselia. Bucuria este starea sufletească pe care o simți cum vibrează în tine; ai o stare de bucurie.

Veselia este manifestarea acestei bucurii, este fructul bucuriei interioare. Când sufletul tău e trist, când sufletul este închis, nu se poate veseli. Ori, trebuie neapărat să cultivăm bucuria.”

— IPS Iustinian Chira