Duminică, 13 iulie 2025, va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Ilie Lăcătușu, unul dintre cei 16 sfinți români canonizați în anul centenarului Patriarhiei Române. Evenimentul se va desfășura în cadrul unei slujbe solemne la Catedrala Patriarhală din București.

Părintele vicar administrativ patriarhal, Ionuț Corduneanu, a explicat, la Trinitas TV, importanța acestui moment:

„Proclamarea canonizării Sfântului Ilie Lăcătușu este un prilej de mare bucurie duhovnicească. Sfinții sunt repere vii ale credinței și modele de urmat pentru întreaga comunitate ortodoxă.”

Sărbătoarea proclamării va fi marcată de o procesiune cu moaștele Sfântului Ilie Lăcătușu, urmată de o slujbă arhierească în Catedrala Patriarhală.

„Este un moment de cinstire a unui sfânt român, ale cărui moaște se află chiar în București, un exemplu de trăire creștină și mărturisire curajoasă a credinței”, a mai subliniat părintele Corduneanu.

• Sfântul Ilie Lăcătușu a fost un preot mărturisitor, recunoscut pentru viața sa duhovnicească, dăruirea față de aproapele și statornicia în credință în vremuri dificile pentru Biserică.

• ✝️ Minunile Sfântului Ilie Lăcătușu → / „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)

• 🔴 Părintele Iustin Pârvu: Minunea Sfinţilor Trei Ierarhi de la Periprava — Despre Sfântul Ilie Lăcătușu
  La tăiat de stuf sau pe terenul agricol au înfruntat vânturi năprasnice. Numai darul lui Dumnezeu a putut să-i menţină în viaţă pe aceşti sacrificaţi ai neamului, că prin puteri omeneşti era imposibil.

Dezgustător și umilitor pentru monahismul athonit permisiv (nouă mănăstiri din Sf. Munte Athos)!

Ce ar putea citi, în mijlocul monahilor athoniți, primul ministru grec care a legiferat căsătoriile homosexualilor și înfierea de copii de către familiile LGBTQ?!

Poate modul de distribuire a celor 100 de milioane de euro către mănăstirile care primesc reaua-vestire a lui Mitsotakis!

• Sursa:
  https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid0hbWTKzzp6Q6gerWeWzyK94xX6q2jE9Uwk2zkPs5CyAA4BKgi7yZRgc1xsnnMruL6l

• Actualizare: Sfânta Mănăstire Dochiariou din Muntele Athos reacționând public la recenta vizită a prim-ministrului grec, afișând steaguri pe care scrie: “Antihriști ieșiți din locul sfânt”

Luptăm să ne biruim pe noi înşine. Singurul nostru duşman adevărat este propriul eu.

Niciun om din lume nu poate să ne lipseas-că de mântuire şi de pacea duhului. Niciun om din lume nu poate să ne despartă de Dumnezeu.

Tot răul ni-l facem singuri. Îl facem prin intermediul alegerii, alegând un anumit gând, acțiune, faptă...

Şi zilnic, ridicându-ne dimineața din pat, trebuie să o luăm de la început, făcând alegere după alegere. Ceea ce nu se reînnoieşte se pierde.

Oricât de bine ne-am fi simțit ieri, dacă nu am reînnoit acea stare, ea a plecat din suflet. Acest lucru se referă atât la relațiile dintre noi, cât şi la cele cu Dumnezeu.

— Schiarhimandritul Ioachim Parr

Schiarhimandritul Ioachim Parr s-a născut in SUA in anul 1936 într-o familie catolica provenită din Marea Britanie.

La optsprezece ani, a fost tuns călugăr în Ordinul benedictinilor. În anii ʹ50 s-a ocupat cu slujirea misionară printre populația săracă din Calcuta. Mai târziu a predat în școlile teologice catolice din Brazilia si SUA.

În anul 1970 Părintele Ioachim s-a convertit la Ortodoxie.

Opt ani el e trăit in Muntele Athos, la schitul Sfântul Ilie.

Cu binecuvântare arhierească, s-a întors la New York, unde s-a ocupat de o organizație de ajutorare a celor săraci.

Aici, la New York a pus temelia Mănăstirii Sfintei Maria Egipteanca, unde, în prezent, se nevoiesc doisprezece călugări.

La începutul anilor 2000 egumenul Ioachim era responsabilul relațiilor externe a Bisericii Ortodoxe Ruse în străinătate. El a pledat activ pentru refacerea unității canonice în interiorul Bisericii locale.

În anul 2001 egumenul Ioachim împreună cu frații Mănăstirii a fost primit în componența parohiilor Patriarhale din SUA (Patriarhatul Moscovei).

În prezent pe lângă Casa Filantropica din New York, unde o lungă perioadă de timp a existat o comunitate, mănăstirea dispune de o suprafață extinsă de teren în nordul statului New York (Treadwell). Aici din anul 2008 frații sub conducerea starețului lor construiesc un schit cu hramul Chipul Nefăcut de mână omenească al Mântuitorului. Deja s-a construit Biserica, corpurile de chilii și cele pentru pelerini.

Schiarhimandritul Ioachim (Parr), egumenul Mănăstirii Cuvioasei Maria Egipteanca din New York, se ocupă de mulți ani cu activitatea misionară și îi ajută pe cei fără adăpost.

Părintele Ioachim a vizitat câteva Mănastiri din Rusia, a discutat atât cu monahi, cât și cu mireni, și fiecare discuție a fost o lecție de dragoste.

Experiența duhovnicească – pe care Părintele Ioachim o împartăsește din belșug ascultătorilor – va fi de folos tuturor celor ce vor să trăiască conform Evangheliei și să învețe să-l iubească pe aproapele.

• “Să iubești pe Dumnezeu și pe semenul tău. De vrei să te sfințești pe Iisus să-L pomenești! Să vorbești cu oamenii mai puțin și cu Dumnezeu mai mult. Mintea, ceea ce iubește la aceea se gândește.”
  
  

• Fii optimist, încrede-te fără rezervă în Pronia Dumnezeiască;
  
  

• Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulțumește pentru toate.
  
  

• Bucură-te dacă Domnul te-a găsit vrednic de încercare. Suferința este de trebuință și pentru cel ce suferă și pentru mai binele lumii întregi.
  
  

• Nu te lega de nimic din cele vremelnice.
  
  

• Slujește cu toată dragostea și dăruirea pe aproapele; nu numai cât cere, ci mai mult; fii pildă de viață creștină.
  
  

• Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede.
  
  

• Crezul tău să fie viu: viață, nu teorie.
  
  

• Eşti gata să mori pentru el?
  
  

• Nu pierde din vedere ținta spre care alergi. Să nu ne înecăm în marea vieții.

Acestor îndemnuri, Părintele Petroniu le-a adăugat şapte reguli de viață:

1. Să ai pe Dumnezeu de-a pururi înaintea ochilor (Psalmul 15,8).
   
   

2. Ascultă neabătut glasul conştiinței - glasul lui Dumnezeu din tine.
   
   

3. Să ai totdeauna ochiul curat: ochiul tulbure vede rău.
   
   

4. Vei da seama de tot gândul, omul este cum îi sunt faptele făcute fără martor.
   
   

5. Vei da seama de tot omul cu care te-ai întâlnit; l-ai folosit sau l-ai păgubit.
   
   

6. O faptă este bună dacă zidește, rea dacă nu.
   
   

7. Să nu mănânci nicio bucătică de pâine nemuncită de tine.

— Transcris din Cartea “Vocația Desăvârșirii - sfaturi și îndemnuri ale Părinților Athoniți“ — Programul duhovnicesc alcătuit de Cuviosul Părinte Petroniu Prodromitul.

Alete referințe:

• ✝️ Protosinghel Petroniu Tănase: Ce-i trebuie omului? O haină, mâncare și un acoperiș! / "– Ce-i trebuie omului? O haină, mâncare și un acoperiș! O haină – ca să-și acopere trupul. Un pic de mâncare – ca să-și astâmpere foamea. Un acoperiș deasupra capului – unde să se poată odihni. Vasăzică trei lucruri simple. Restul le complică omul pe degeaba. / Că nu-i mai trebuie omului acum un singur fel de îmbrăcăminte care să îi acopere trupul cinstit și să-l ferească de frig, ci fel de fel de haine, după fel de fel de mode, prin care iată s-a rătăcit. / Apoi cu hrana. Nu îi mai este de ajuns omului ceva simplu și hrănitor, ci și aici a ajuns la o sumedenie de rețete și de meniuri, toate spre stârnirea poftelor trupului. / Și cu locuința de asemenea, inițial avea scopul de a adăposti și odihni omul după osteneala trupului, însă acum a ajuns în forme atât de sofisticate și uneori își fac oamenii case cu multe camere, la care nici să întrețină curățenia nu mai pot face față cu vârsta, ba unii și mai mult, casă la munte, casă la mare, casă la oraș. / Nu îți trebuie mare înțelepciune să înțelegi că nu trebuie să-ți complici viața fără rost, ci să fii cumpătat în toate, înțelegând că numai de aceste trei nevoi simple are trebuință omul ca să se îngrijească. Fără altă vânare de vânt."

• ✝️ Protosinghel Petroniu Tănase: Omul și-a umplut viața cu mijloace tehnice, cu tehnologie contemporană, cu mașină, cu televizor, cu telefon și multe altele, care sunt pentru mulți, niște idoli! / "Omul și-a umplut viața cu mijloace tehnice, cu tehnologie contemporană, cu mașină, cu televizor, cu telefon și multe altele, care sunt pentru mulți, niște idoli! Bolnavii de astăzi își sprijină nădejdile lor pe medicamente și nu pe puterea lui Dumnezeu dobândită prin rugăciune. Ei cred că medicamentele îi vindecă, însă de fapt, e tot lucrarea lui Dumnezeu, deoarece El îngăduie să fii vindecat de medicament. De aceea trebuie să spui și să exclami că Dumnezeu te-a vindecat. Toate acestea l-au dus pe om la o înstrăinare de Dumnezeu, așa încât crede că poate face totul fără Dumnezeu. Azi, mulți când au o problemă, in loc să meargă la Biserică să se spovedească, să se roage preotul pentru ei, ei încearcă să găsească ei singuri ,,rezolvarea" problemei, fără ajutorul dumnezeiesc ."

• ✝️ Părintele Petroniu Tănase, „Doamne şi Stăpânul vieţii mele — Rugăciunea pocăinţei”, în Convorbiri duhovnicești / Legată de vremea Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este o rugăciune scurtă, dar plină de putere şi bogăţie duhovnicească, cum numai marele părinte Efrem Sirul „alăuta Duhului Sfânt”, putea să o alcătuiască. Tipicul prevede să fie rostită având ochii trupeşti şi mâinile ridicate în sus, cu ochii minţii înălţaţi către Dumnezeu, cu umilinţă, cu lacrimi şi cu frică de Dumnezeu, însoţită de metanii şi închinăciuni, după rânduiala cunoscută. Rostită astfel, cu înţelegere şi simţire, ea preface şi înnoieşte întreaga viaţă sufletească. Stăruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o întreagă teologie a pocăinţei, încât cu dreptate această rugăciune este numită „Rugăciunea pocăinţei”.

Mergem la Budapesta!

Duminică, 3 august, în fața Parlamentului Ungariei, cinstim intrarea Armatei Române în Budapesta din 3-4 august 1919 și eliberarea Ungariei de regimul bolșevic Bela Kuhn.

• Contextul istoric:
  
  Campania Armatei Române din 1919 a avut misiunea de a apăra în cadrul unei strategii complexe, prin operații militare exemplar desfășurate tactic, actul istoric al Marii Uniri de la 1918.
  
  Lupta pentru acest deziderat național s-a suprapus cu lupta împotriva bolșevismului, deoarece contestarea politică și ofensiva militară împotriva României Mari a fost o operațiune sovietică desfășurată din trei direcții, dinspre Nord-Est (Ucraina), Est (Rusia), Vest (Ungaria), cu obiectivul ruperii Bucovinei, Basarabiei și Transilvaniei de România, nerecunoscându-se hotărârilor adunărilor naționale de la Cernăuți, Chișinău și Alba Iulia.
  
  Practic în 1919 am fost nevoiți să purtăm războiul de după război, pentru consfintirea victoriei din Primul Război Mondial.
  
  Începând cu primăvara anului 1919, Armata Română a contracarat și anihilat trupele maghiare din Transilvania reorganizate de Bela Kuhn, care atacau atât populația civilă cât si avanposturile militare românești de pe liniile de demarcație urmărindu-se forțarea mutării acestora cât mai adânc în teritoriul românesc.
  
  Trecând de la operațiile defensive la cele de contraofensivă, peste Tisa, cu obiectiv final intrarea în Budapesta, Armata României și-a securizat astfel granița de Vest prin neutralizarea trupelor armate bolșevice și eliminarea de la putere a regimului Bela Kuhn.
  
  Puterea comunistă instalată în Ungaria s-a vrut a fi un cap de pod pentru Rusia sovietică, un factor de propagare a ideologiei comuniste, reprezentând un pericol real atât pentru poporul maghiar terorizat și înfometat de bolșevici cât si pentru celelalte state naționale rezultate în urma prăbușirii imperiului austro-maghiar.
  
  Anihilarea de către Armata Română a acestui cap de pod sovietic din centrul Europei a reprezentat stoparea expansiunii comunismului în Europa Centrală și de Est.
  
  

• Contextul actual:
  
  Pe fondul expansiunii actuale, cu agresivitate crescândă, a neomarxismului, care atacă însăși esența statelor naționale, considerăm că evocarea la Budapesta a luptei împotriva marxismului din 1919 este un eveniment menit să apropie și nu să despartă/ostilizeze cele două popoare, român si maghiar, ținând seama și de faptul că populația Budapestei a primit la acea vreme cu recunoștință Armata Română, deoarece în doar câteva luni de guvernare, regimul bolșevic Bela Kuhn a reușit să-și ostilizeze, prin măsuri speficice comunismului, o parte covârșitoare a poporului maghiar.
  
  Comportamentul exemplar al militarilor români față de populația civilă, inclusiv dăruirea unei părți din propriile rații de hrană celor aflați în nevoie și copiilor, a fost o lecție de omenie și civilizație.
  
  Retragerea trupelor românești din Ungaria s-a făcut câteva luni mai târziu, de bună voie, după ce a fost înlăturat definitiv pericolul comunist.
  
  Iată așadar un eveniment istoric ce ne-ar putea apropia.
  
  Având în vedere declarațiile constante ale guvernului de la Budapesta împotriva politicilor actuale marxiste și neomarxiste, așteptăm cu interes reacția oficialităților statului ungar față de evenimentul planificat la Budapesta de către Asociația Calea Neamului, organizație care militează pentru afirmarea identității naționale românești, pronunțandu-se și acționând in același timp de asemenea împotriva politicilor neomarxiste referitoare la ideologia de gen, imigrație, corectitudinea politică etc.
  
  Pentru organizarea evenimentului din fața Parlamentului de la Budapesta din data de 3 august 2025, vom întreprinde toate demersurile legale către autoritățile Ungariei.

• Mihai Tîrnoveanu, Președintele Asociației Calea Neamului.

• Sursa / postare pe facebook: https://www.facebook.com/mihail.s.tarnaveanul/posts/pfbid0TAXE5X4yEK1UR2SNspm37tvx2yNGjXKf57U3pJW5gDmHELfMBqPsXLVRSDyxcuX3l

• Referință:
  
  📆 4 august 1919: Armata Română intră victorioasă în Budapesta și consolidează Unirea și regiunea
  
  
  Luna august este cea mai dureroasă pentru unguri. Pentru că atunci le sunt readuse în minte cele mai mari înfrângeri din istoria lor, petrecute la 400 de ani distanță una de cealaltă. Aceste două înfrângeri au transformat puternicul și întinsul regat medieval maghiar într-un jucător de plan secund sau chiar terțiar, remarcat astăzi doar printr-un lider excentric.
  
  Data de 4 august 1919 a rămas în istorie drept momentul cuceririi Budapestei de către Armata Română. La această situație s-a ajuns după încheierea Primului Război Mondial și după făurirea României Mari, atunci când guvernul de la Budapesta va refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România, membrii cabinetului ungar frustrați fiind de faptul că maghiarii, ce avuseseră un statut de națiune dominantă în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, erau nevoiți acum să accepte pierderea unor întinse teritorii. În martie 1919 guvernul maghiar refuză iarăși să accepte noua linie de demarcație dintre România și Ungaria fixată de Conferința de Pace de la Paris și demisionează în bloc.
  
  4 AUGUST 1919: OCUPAREA BUDAPESTEI DE CĂTRE ARMATA ROMÂNĂ
  
  Capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecință imediată a lui.
  
  La putere vin bolșevicii conduși de Bela-Kun, care instaurează un guvern comunist ce va începe să reorganizeze armata maghiară pentru a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania.
  
  În aprilie 1919, armata bolșevică maghiară va ataca armata română din Transilvania, Bela-Kun având în plan ocuparea Ardealului și joncțiunea pe teritoriul românesc a forțelor bolșevice din Ungaria, cu cele din Rusia sovietică. Atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfășurat constant timp de două luni, conform indicațiilor directe ale lui Lenin care intenționa de asemenea, să declanșeze și niște mari demonstrații muncitorești care să consolideze și mai mult comunismul în Ungaria.
  
  La sfârșitul lunii iulie, armata ungară va ataca iarăși armata română, însă de data aceasta contraofensiva va fi deosebit de puternică și se va finaliza cu ocuparea Budapestei, la data de 4 august 1919, de către unități ale Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Acest lucru îl va face pe Bela-Kun să fugă în Austria și apoi în Rusia, prin această fugă năruindu-se marele său vis, acela de a uni Ungaria cu Rusia bolșevică.
  
  Victoria românilor și ocuparea Budapestei în august 1919 a fost cu atât mai dureroasa pentru naționaliștii unguri, care astfel, pierdeau orice șansa de a vedea Transilvania încorporată Ungariei. Iar umilința a fost completă atunci când „disprețuiții valahi”, cum erau numiți românii de către unguri, au înălțat pe clădirea parlamentului maghiar, o opincă, ce simboliza preeminența românilor din Transilvania, în mare parte țărani, asupra ungurilor, după atâtea secole de asuprire.
  
  Armata română a contribuit la stingerea focarului de război din centrul Europei și limitarea exportului de revoluție al sovietelor. Pentru împlinirea acestor obiective, autoritățile române de ocupație nu s-au amestecat în problemele interne ale statului ungar, dimpotrivă, ele au acordat libertate deplină presei, vieții politice și activității guvernamentale, cu singura condiție să nu se atingă interesele României și siguranța armatei sale.

Troparul Sfinților Mucenici Epictet și Astion

Pe cei de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon, pe Epictet – dascălul cel înţelept şi pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos şi podoaba Dobrogei, zicând: bucuraţi-vă, cei ce de-a pururi mijlociţi pentru sufletele noastre.

Condac

Din cer aţi luat dumnezeiescul dar şi tuturor v-aţi făcut izvor de tămăduiri şi sfeşnice prealuminate în calea mântuirii. În dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă, sfinţilor mucenici şi doctori fără de arginţi, tămăduind rănile cele trupeşti şi sufleteşti ale celor ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

Viața Sfinților Mucenici Epictet și Astion

Pe timpul lui Dioclețian, păgânul împărat al Romei, era în părțile Răsăritului un oarecare bărbat îmbunătățit, cu numele Epictet, petrecând viață monahicească în rânduiala de preot. Acela din tinerețile sale a început a sluji lui Hristos și făcea multe minuni, căci pentru curăția vieții sale luase de la Dumnezeu darul de a tămădui toate bolile între oameni și dădea lumină celor orbi, pe leproși îi curățea, pe cei slăbănogi îi ridica sănătoși și gonea diavolii din oameni. Deci spre vrednica încredințare a sfințeniei sale, să pomenim câteva din minunile lui.

Șezând el în chilia sa, care era într-un loc osebit, nu foarte departe de locuințele omenești, și îndeletnicindu-se cu obișnuitele lui rugăciuni și gândiri de Dumnezeu, un comit oarecare a adus la dânsul spre tămăduire pe o fiică a sa de cincisprezece ani, care era slăbănogită la toate mădularele. Deci, căzând la picioarele lui, îl ruga, zicând: „Miluiește-mă, omul lui Dumnezeu, și nu mă lepăda de la fața ta, precum și milostivul Dumnezeu, Căruia Îi slujești tu, nu leapădă pe nici unul când vine la Dânsul! Iată, am pe această fiică, una născută, care de trei ani zace întru slăbănogire, având toate mădularele nelucrătoare și fiind abia vie. Deci cred cu neîndoire că Acela, Care a tămăduit pe femeia ce avea scurgerea sângelui de doisprezece ani, Acela este puternic, ca și pe fiica mea să o tămă-duiască, numai să te rogi pentru ea, milostivindu-te spre noi, căci și noi suntem fii ai Bisericii lui Hristos și suntem luminați prin Sfântul Botez”.

Atunci Epictet, slujitorul Domnului, rugându-se mult lui Dumnezeu, a uns cu untdelemn sfințit pe fecioara cea slăbănogită și îndată s-a sculat sănătoasă. Deci au mulțumit cu toții lui Dumnezeu. Apoi cuviosul a zis către comit: „De voiești, o, iubitule, ca să nu fie în casa ta nici un fel de neputință, în toate Duminicile să te împărtășești cu inimă curată cu toți ai casei tale din dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos”. Apoi, după ce le-a spus aceasta, i-a slobozit pe ei cu pace.

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunu, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii...
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă...
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească..
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi! La oameni, ferească Domnul sfânt,
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator...
Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism...
E-adevarat că omul, acest biped, gunoi,
Arată ca maimuța, dar n-a descins din noi!

~ Sandu Iaschievici - Fabula maimuței!

Readucem în atenția cititorilor, Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi, în contextul vremurilor pe care le trăim iar cuvintele lui pot fi înțelese mai deslușit în contextul actual. Ciobanului Petrache Lupu i s-a dat la 1 Octombrie 1936 pentru vremea de acum o prorocie pe care mulți nu au înțeles-o atunci, amintește monahul Filotheu Bălan de la Petru Vodă, ucenic al sfinților părinți Justin Pârvu și Ioanichie Bălan, care spunea despre trădare, evocat și de ciobanul-profet, că „este soră cu lepădarea de Dumnezeu” (apropo și de Legea Vexler):

Petrache Lupu

„Un mare imperiu va cuprinde Europa şi România sfântă va fi cucerită fără să se tragă cu tunul. Mai mult, poporul minţit şi ademenit va dori să fie cucerită ţara lui Decebal şi a lui Traian. Mari nenorociri se vor abate asupra românilor. Se vor băjeni cu milioanele, vor fi inundaţii şi cutremure mari, secetă mare, furtuni, din senin. Doi ani, România, Europa, toată lumea o să fie cuprinsă de o nouă boală, o nouă ciumă. Bogatul o să ceară săracului adăpost şi mămăligă. Ţara o să fie trădată de cei care o conduc, iar banul o să fie singura religie. Degeaba preoţii şi vlădicii or să ridice Crucea lui Hristos, că nu vor fi ascultaţi şi lumea o să râdă de ei. Hoţii or să fie domni şi curvele, doamne! Mai mulţi ani România o să fie bârlogul tâlharilor şi va avea felinarul roşu drept stemă. Războiul o să ne bată la uşă şi disperarea îşi va găsi sălaş în sufletul românilor. Când o să piară ultimul trădător de ţară şi toţi românii se vor pocăi, toți se vor întoarce acasă, o minune se va întâmpla şi Maica Domnului o să-şi întindă Acoperământul peste Grădina ei salvându-ne pe toţi, pe toţi românii şi aducând pace, bunăstare şi bucurie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

S-a arătat Părintele Efrem din Arizona unui copil din SUA: Vedenia care anunță vremuri grele

O minune cutremurătoare a avut loc în America, acolo unde un copil simplu, cu inimă curată, a trăit o vedenie care a uimit duhovnicii și credincioșii deopotrivă. În această experiență tainică, i s-a arătat Părintele Efrem din Arizona – unul dintre cei mai mari nevoitori și apostoli ai Ortodoxiei contemporane. Cu fața luminată și purtând trei cununi cerești, părintele i-a vorbit în limba engleză, descoperindu-i sensul acestor daruri sfinte: asceza, iertarea celor care l-au defăimat și lucrarea apostolică pentru America.

Dar această minune nu s-a oprit aici. Copilul a fost martorul unei profeții despre viitorul Americii – o țară care, potrivit cuvintelor părintelui, nu va mai rămâne o superputere, ci va intra într-o perioadă de decădere. Atunci, mănăstirile ridicate cu trudă de Părintele Efrem vor deveni refugii pentru sufletele rătăcite, iar din ele se vor ridica noii mucenici ai Ortodoxiei americane.

Acest videoclip este o invitație la meditație, la trezire duhovnicească, dar mai ales la conștientizarea chemării pe care fiecare dintre noi o are într-o lume care se clatină. Prin ochii unui copil și prin cuvintele unui sfânt, Dumnezeu ne arată din nou calea.

"Trăiesc un abuz și o hărțuire politică, fățișă, incompatibilă cu legea şi cu bunul simț. Nu se poate face justiţie decât în sala de judecată şi nu la televizor. Libertatea de expresie defineşte o democrație adevărată. Dacă ea este atacată, atunci se merge pe trepte ale dictaturii. Libertatea de expresie înseamnă libertatea de a spune orice, chiar și adevărul. De aceea adevărul nu poate să fie clamat de autoritate. Adevărul însuși este autoritate." ~ Călin Georgescu

• Descoperă momente din viața Sfintei Maici Elisabeta de la Mănăstirea Pasărea, cunoscută și ca MaicaTeodora, un exemplu de credință și spiritualitate. Prin rugăciune, ea ne arată importanța Iubirii de Dumnezeu și a Harul lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. Meditează la liniștea și dăruirea ei.

• Video: Povestea incredibilă a Sfintei Maici Elisabeta de la Giumalău

• Ștefan Popa — O mărturie:

  "În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți (sfinte) printre care și schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie.
  
  Mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a o cunoaște personal pe schimonahia Elisabeta, om al lui Dumnezeu, care împărțea cu multă dragoste pace, lumină, căldură și bucurie duhovnicească la toți oamenii pe care îi întâlnea. Atâta timp cât mai avem sfinți printre noi, lumea nu e pierdută.
  
  Slavă, mulțumire și recunoștință lui Dumnmezeu!
  
  Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970–2014) a fost o mare pustnică și nevoitoare, cunoscută pentru viața sa de rugăciune și pentru darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu, fiind considerată făcătoare de minuni.
  
  Născută pe 29 iulie 1970, în satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La data de 9 septembrie 1986, fata Rodica Lazăr, la numai 16 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. În anul 1988, de praznicul Sfintei Treimi a primit binecuvântarea să poarte culion și rasă. Pe data de 12 decembrie 1990, de sfântul ierarh Spiridon am primit rangul de rasoforă cu numele de Elisabeta. În anul 1991 a primit ascultarea de lucrătoare la atelierele mănăstirii Pasărea, unde se produceau obiecte de cult și bisericești. În același an a frecventat Școala de muzică psaltică din București, la Părintele profesor Victor Frangulea.
  
  La 22 mai 1996, din mila lui Dumnezeu, maica Timoteia i-a făcut chemare să meargă în Țara Sfântă, unde a făcut ascultare de paraclisier și cântăreț bisericesc la strană, la Biserica Românească de la Ierusalim. În anul 1997 se îmbolnăvește și este vindecată, prin mila lui Dumnezeu, de către Sfântul Ioan Iacob, a cărui centură o purta la brâu permanent. Pe patul de spital, maica Elisabeta pleacă în viața de dincolo, vizitând iadul. Pe 14 mai 1997, de Sfântul Mucenic Isidor, maica Elisabeta, din mila lui Dumnezeu și la recomandarea duhovnicului, maica Elisabeta se întoarce în țară la mănăstirea Pasărea și intră în viața de obște.
  
  La 6 august 1998, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, la 11 ani de la intrarea în monahism, prin mila lui Dumnezeu, prin mângâierea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și prin osârdia părintelui duhovnic Ieronim, maica Elisabeta primește călugăria deplină, primind numele de Teodora.
  
  În anul 2003, simțind chemarea unei vieți mai retrase, la îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol, maica Teodora s-a retras în singurătate pe Muntele Giumalău, unde a trăit ca pustnică, în aspră nevoință, rugăciune și meditație. În 2007 a primit schima cea mare, luând numele Elisabeta.
  
  Pe 5 iunie 2014, schimonahia Elisabeta, cunoscută anterior ca monahia Teodora, a trecut la Domnul, rămânând în amintirea celor care au cunoscut-o drept o nevoitoare smerită și luminată, pustnică a Vârfului Giumalău.
  
  Pustnica Elisabeta a fost înmormântată pe data de 6 iunie la mănăstirea ei de metanie, Mănăstirea Pasărea, de lângă București, unde mai are o soră de trup monahie, pe maica Nectaria (fostă Lazăr Ana). Prin plecarea schimonahiei Elisabeta la Domnul Iisus Hristos, la numai 44 de ani, din care 28 de ani de călugărie, am pierdut o maică, o soră, un prieten și un sfătuitor bun în cele duhovnicești, dar am câștigat un rugător puternic în Cer!
  
  Să credem cu adevărat și deplin în prezența Domnului Iisus Hristos, în purtarea de grijă a Maicii Domnului! Dar să credem că sunt gata să ne ajute și Sfânta Cuvioasă Elisabeta, și Sfântul Nectarie, care sunt sfinți contemporani, Sfinții Arhangheli, sfântul pe care îl avem în inima noastră, ocrotitorul casei noastre, dar și în Apostolii lui Hristos, ale căror veșminte sau umbră făceau vindecări și minuni, izbăveau de gânduri, de demoni și de ispite, dar și în toți sfinții cunoscuți și necunoscuți. Amin!
  
  Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
  
  Doamne ajută tuturor!"

• ✝️ Părintele Savatie Baștovoi: Reglementarea preoției de către stat, prevăzută în Legea 489/2006 și completată în 2025 (PL-X 166), contrazice însăși ideea de libertate religioasă. →

• ⚖️ Părintele Claudiu Buză: OFICIAL, ODATĂ CU PROMULGAREA LEGII (PL-X 166), VA ÎNCEPE PRIGONIREA PREOȚILOR ȘI MONAHILOR CARE VOR SĂ RĂMÂNĂ ÎN ADEVĂR →

• 🚩Jos PLx 168 (legea Wechsler) cea mai anticonstituțională și liberticidă lege post 1989! Românii au dreptul la exprimare liberă! →

• 🔯 Din ciclul trădătorilor de Neam și Țară / Un deputat de etnie evreiască a inițiat legea care bagă pumnul în gură poporului român: până la 3 ani de închisoare pentru ce gândești, spui sau distribui online

Citiți cu atenție profeția Sfântului Ioan Iacob Hozevitul!

Vorbește despre timpurile noastre, despre războaie, despre împăratul bizantin pus de îngeri la încetarea războiului și despre perioada de înflorire a Ortodoxiei de după marele război. Acest împărat bizantin este profețit de mai mulți Sfinți!

În limba română veche Constantinopolul era denumit Țarigrad, adică „Cetatea Împăratului” sau a „Cezarului”, cu referire la faptul că până în anul 1453 Constantinopolul a fost reședința Imperiului Roman de Răsărit.

Numele Țarigrad a pătruns pe filieră slavonă. Constantinopol este o adaptare la fonetica limbii române a cuvântului Konstantinoupolis, care în limba greacă înseamnă „Orașul lui Constantin”.

Așadar, prima bătălie mare va fi în Constantinopol care se mai numește și Țarigrad.

Graiuri profetice

de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913 - 1960)

(Culese din hrisoave greceşti)

La anii veacului din urmă,
Păstorii cei duhovniceşti
Se vor abate de la turmă
Urmând curentele lumeşti.

Păşi-vor ei pe calea strâmbă,
Lăsându-şi drumul părintesc
Şi vor cânta la oi din „drâmbă”,
Iar nu din „fluier păstoresc”.

Vor face focul cu „progresul”
În „staulul duhovnicesc”
Şi fumul va sârni eresul
Rătezului papistăşesc.

Atuncea lumea cu ştiinţă
Va face născociri mereu
Şi nu va fi la ea credinţă
Nici temere de Dumnezeu!

Norodul cel cu simplitate
– De frica veşnicelor munci –
Va mai păzi cu scumpătate
Dumnezeieştile porunci.

Dar vieţuind în neunire
Şi fără povăţuitori,
Vor fi urâţi de stăpânire
Şi mulţi vor sta prin închisori.

Acei cu râvnă mai fierbinte
La fapta bună şi smeriţi,
Vor fi ca cei ieşiţi din minte
De toată lumea socotiţi.

Înţelepciunea omenească
Va face idoli pe pământ
Şi lumea vrea să folosească
Desmăţul ca aşezământ.

Vor tunde bărbile şi părul
Şi hainele vor reteza,
Iar legile cu adevărul
La modă toate vor scurta.

La tineri nu va fi ruşine
Şi nici iubire între fraţi,
Iar moda va târâ cu sine
Pe oamenii destrăbălaţi.

Atuncea Dumnezeu, cu greaţă
Va căuta spre pământeni
Şi-i va lipsi pe mulţi de viaţă
Ca oarecând pe „sodomeni”.

Pământul îşi va pierde mana
Şi munca nu va fi cu spor,
Că mulţi vor crede pe „Satana”
Tovarăş slobozirii lor!
Atuncea lumea va să fiarbă
Ca un cazan la „pirostea”
– Aprinsă de mânie oarbă –
Şi pacea ei se va lua.

Războaie mari, înfricoşate,
Se vor ţine aproape lanţ
Dar mai grozav va fi ca toate
A „celor şapte din Bizanţ”!

Noroadele civilizate
Când mai vârtos vor prospera,
Ca fiarele înfometate
Cu dinţii se vor sfâşia.

Vor face „care” zburătoare
Iar coada lor de scorpion
Va face iarăşi tulburare
Ca turnul de la Babilon.

Atunci va fi ca armătură
Balauri groaznici de metal,
Împrăştiind pârjol din gură
Şi fumuri cu venin mortal.

La vii abia a treia parte
Din toată lumea va scăpa,
Iar restul se va da la moarte,
Apoi războiul va-nceta!

Căci Înger va veni din ceruri,
Strigând cu glas înfricoşat
Să pună capăt la măceluri
Puterile din Ţarigrad.

Acolo îngerii vor pune
Pe tronul bizantin un sfânt
Şi paşnic toţi se vor supune,
Lipsind războiul pe pământ.

Atunci va fi Ortodoxia
În toată lumea strălucind
Şi va să piară duşmănia
Belşug şi dragoste fiind!

— Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

„La noi, Biserica e Ortodoxă. Se dezbină și intră în erezie cei ce nu cred în Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică!

Biserica Ortodoxă este trupul Mântuitorului (oare se poate rupe Trupul lui Hristos?). Și ei (ereticii) nu țin minte că unul este Dumnezeu, una este Credința și unul este Sfântul Botez.

Iisus Hristos a creat o singură Biserică (și nu biserici) ce nu va fi învinsă nici de porțile iadului. Una este, doar Biserica Ortodoxă Sobornicească și Apostolească, celelalte ce se numesc „biserici”, nu sunt biserici, ci sămânță stearpă a diavolului în lanul de grâu a lui Hristos.

Părintele, după ce a spus acestea, a început să plângă și se ruga pentru toți cei rătăciți. Apoi a spus:

Nu, nu-i va chema pe ei Dumnezeu la pocăință, și nu-i va dezlega, căci nu iartă Dumnezeu acest păcat. Acest lucru mi-a fost arătat mie de către Împărăteasa Cerească și Sfântul Înger Păzitor.

Maica Domnului mi s-a arătat de câteva ori, atât singură, cât și însoțită de Arhanghelii Mihail și Gavril.

În ei (cei ce singuri s-au abătut de la Dreapta Credință) nu se sălășluiește Sfântul Duh – mântuirea și câștigarea Împărăției Cerești.

Noi, ortodocșii, nu urmărim decât salvarea sufletului și câștigarea Împărăției Cerești și acest lucru ni-l poate da Maica noastră, Biserica Ortodoxă. Slavă lui Dumnezeu!

Lepădarea de Biserică este un păcat de neiertat, atât în viața asta cât și în viața cealaltă. Asta-i hulă împotriva Duhului Sfânt.

Terminând această discuție, Părintele s-a luminat cu o lumină nepământească, apoi a adăugat:

Cei ce au urechi, să audă și cei ce au ochi, să vadă!. Iar apoi, a adăugat cu tristețe: dar vor fi mulți surzi și mulți orbi.

Luați aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregătește cu foarte mare viclenie. Toate bisericile și mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogății, ca niciodată, dar să nu mergeți în ele... Bisericile vor fi deschise, dar creștinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată ,,adunarea satanică”… Încă o dată vă repet să nu intrați în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo”.

- Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viața, învățăturile și minunile, Editura Credința Strămoșească, 2003, pp. 158-159; 178, 180.

• ☦️ Sfântul Lavrentie de Cernigov: Ortodoxia — Credința cea Adevărată / "Noi, ortodocșii, nu urmărim decât salvarea sufletului și câștigarea Împărăției Cerurilor și acest lucru ni-l poate oferi Biserica Ortodoxă. Una este doar Biserica Ortodoxă Sobornicească și Apostolească, celelalte ce se numesc “biserici” nu sunt biserici, ci sămânța stearpă a diavolului în lanul de grâu al lui Hristos". — Sfântul Lavrentie de Cernigov

• ✝️ Sfântul Lavrentie de Cernigov îi contrazice pe Episcopii semnatari care au participat la sinodul din Creta (2016) / "Una este doar Biserica Ortodoxă Sobornicească și Apostolească, celelalte nu sunt biserici ci sămânța stearpă a diavolului în lanul de grâu al Lui Hristos." — Sfântul Lavrentie de Cernigov / Lepădarea de Biserică este un păcat de neiertat, atât în viața asta cât și în viața cealaltă. Asta-i hulă împotriva Duhului Sfânt.

• ☦️ Starețul Lavrentie de Cernigov: "Frații mei și onorați părinți, voi un lucru nu-l pricepeți și nu-l știți. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea." / – Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noștri, suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu asta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-și aleagă un singur împarat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împarat, să știi că acela „el e” – antihristul – și să te ferească sfântul de vei vota. / Apoi adaugă: – Va fi un asemenea război mare încât atât de mulți se vor pierde că vor ramâne foarte puțini care vor supraviețui, dar cei ce vor ramâne nu vor putea scapă decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pamântului, prin peșteri. / Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât pâna la urmă vor mai ramâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotarî să-și aleagă un singur împarat peste tot pamântul. În ultimele timpuri, la sfârsit, va începe prigoană împotriva adevăraților creștini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioși și batrâni măcar de remorcile lor să se prindă și să fugă.

Monahul Gavriil de la Cutlumus, ucenicul Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

Întrebare: Nepomenirea, în caz de erezie, este de la Duhul Sfânt sau de la oameni?

Răspuns: Atunci când în Biserică se propovăduiește erezia cu "capul descoperit", adică public, este nevoie de reacție mărturisitoare din partea pliromei, de "protest lecuitor", pentru a apăra Biserica de schismă, așa cum ne arată Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol. A spune că cei care întrerup pomenirea pseudoepiscopilor sunt schismatici este - o spunem fără să greșim - păcat împotriva Duhului Sfânt prin care s-a statornicit, în Sfintele Canoane, modul în care trebuie dusă lupta împotriva ereziei. Avem exemplul Sfinților!

Este ca și cum cineva s-ar împotrivi pentru vindecarea unui bolnav, deși există remediul potrivit, sau este ceva similar cu ascunderea tratamentului și oprirea medicamentelor care aduc vindecarea celor bolnavi sau, după caz, în profilaxie.

Boala ereziei este cu mult mai cumplită decât bolile trupului, pentru că îmbolnăvește sufletul și îl duce în adâncul iadului. Erezia este virusul demonilor care îmbolnăvește chiar și mădularele sănătoase din Biserică, atunci când nu există împotrivire și reacție de curățire prin "sistemul imunitar" al preoților, monahilor și mirenilor.

Bineînțeles, poate exista și o reacție greșită a unor nepomenitori, un "malpraxis" duhovnicesc, atunci când nu se respectă și nu se urmează corect învățăturile Sfinților Părinți și se iau decizii greșite, fie pentru crearea unei structuri paralele în Biserică, fie prin schimbarea calendarului și/sau negarea Harului la cei neîngrădiți de erezie și numirea lor ca eretici pentru că nu s-au îngrădit de erezie. Aceasta este o cale greșită, nicidecum nu este de la Duhul Sfânt!

Întrebare: Gheronda, cum vedeți viitorul Ortodoxiei, ținând cont de cele ce se întâmplă?

Răspuns: Dacă vrem să ne mântuim, atunci să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc!

Tot părintele Gavriil a mai spus: Canoanele Bisericii au caracter soteriologic, adică mântuitor. Cei adunați în Creta au călcat în picioare aceste canoane, deci hotărârile acestui sinod nu trebuie acceptate. A adus ca argument și un citat din opera Sf. Gherman al Constantinopolului: ”cei care sunt de același gând cu ereticii vor avea parte de același iad ca aceștia, pentru că Îl hulesc împreună cu ei pe Hristos.”

Omul cade în înşelare fie din lipsă de experienţă, fie din mândrie. Dacă e din lipsă de experienţă, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă e din mândrie, atunci su­fletul va suferi multă vreme până când se va fi învăţat smerenia, şi abia atunci îl va tămădui Domnul. Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dum­nezeu că prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa.

Şi acum gândesc că, dacă nu te mărturiseşti duhovnicului, e cu neputinţă să scapi de înşelare, şi pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor pute­rea de a lega şi dezlega. Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simţi în tine zdro­bire [de inimă] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smereşte-te şi lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înţelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înţelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmaşul dă sufletului o anu­mită dulceaţă amestecată cu slavă deşartă şi după aceasta se recunoaşte înşelarea.

Părinţii zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmaşul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit şi care nu se socoteşte pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vrăjmaşilor; iar omul mândru şi căzut în slava deşartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii şi se socoteşte pe sine vred­nic de aceasta şi de aceea vrăjmaşul îl înşeală uşor. Lucrurile cereşti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământeşti prin minte: dar cine vrea să cunoască pe Dum­nezeu cu mintea lui din ştiinţă, acela e în înşelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt.

— Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, pp. 179-180.

“Pentru noi, creștinii, cei luminați și îndrumați de Hristos, toate cele din această lume au sens, însemnătate și valoare numai în măsura în care sunt o cale spre eternitate, fiindcă noi vedem ceea ce nu se vede, vedem invizibilul. Toată viața noastră o orânduim în timp prin ceea ce este veșnic, iar ceea ce este uman, prin ceea ce este divino-uman. În ambele situații, veșnicul ființează în limitele timpului, noi hrănindu-ne cu el și, în situația în care ne lipsește, îl aflăm în acea parte a timpului, în împărăția infinitului, a nevăzutului. Le privim pe toate din perspectiva veșniciei, adică din perspectiva lui Hristos, de vreme ce El este Dumnezeul și Domnul Cel veșnic, în hotarele trupului omenesc”. — Sfântul Iustin Popovici, Abisurile gândirii și simțirii umane. Agonia umanismului, Edit. Sofia, 2013, p. 174.

• ✝️ Sfântul Justin Popovici: CURAJUL LUPTEI INTERIOARE ȘI IDENTITARE / "Noi, creştinii, de la botez suntem înscrişi în armata Sf. Arhanghel Mihail. Noi suntem ostaşi cereşti, de la botez! Noi ducem un război şi nu ne temem de biruinţă! Pentru noi nu există înfrângere, există numai biruinţă! Înaintea noastră stă Sf. Mihail iar în jurul nostru e imensa oaste a puterilor cereşti!" ~ Sfântul Justin Popovici

• ✝️ Sfântul Iustin Popovici: Nu există o luptă mai importantă și mai teribilă decât lupta pentru mântuirea sufletului / Nu există o luptă mai importantă și mai teribilă decât lupta pentru mântuirea sufletului. Lupta este constantă și intensă. Lupta, cu cine? Cu toti acesti teribili dușmani ai oamenilor: smintelile si incercarile, păcatele, impatimirile, moarte si diavolul – care fără răgaz duc război însetat de sânge împotriva creștinilor și a mântuirii lor. Prin urmare, creștinii sunt în mod constant sub arme și pe câmpul de luptă; ei luptă fără un pact și un armistițiu. Există răni, există dureri. În luptă creștinii se împiedică, cad și chiar uneori se prăbușesc. Și principalul lucru este: să nu abdice; prin suferințe mai presus de toate devenim viguroși – și biruința este sigură prin har. Mai ales când noi, creștinii, avem „inimile – unite în dragoste”. Atunci noi, creștinii, constituim o armată creștină atotcuprinzătoare în toate luptele cu păcatul, cu moartea și cu diavolul. Apoi fiecare luptă pentru tot și pentru toate, pentru toată lumea, este împreună „cu toți sfinții”. De aceea, fiecare păcat, fiecare moarte, fiecare diavol cade în fața creștinului care luptă cu ajutorul rugăciunii sfinților; moartea este depășită cu toată agonia morții, păcatul biruit, diavolul învins.

• ✝️ Sfântul Iustin Popovici: cele ce aparţin lui Dumnezeu nu pot fi jertfite de dragul cezarului, şi aici întâietatea îi revine totdeauna lui Dumnezeu / „Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Iată ce fel de coexistenţă a Bisericii şi statului a fost stabilită şi prescrisă de Atotştiutorul Domnul nostru şi Mântuitorul Hristos (Matei 22, 21). / De aceea ea rămâne în veci obligatorie şi nestrămutată pentru Biserică. / Cezarului – moneda, banii, cu efigia cezarului. / Lui Dumnezeu? – şi sufletul şi trupul: căci pe trup şi în suflet este întipărit chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se află şi pe trup şi în trup, pentru că trupul trăieşte prin sufletul asemănător lui Dumnezeu. Deci, şi unul şi altul aparţin lui Dumnezeu – veşniciei, vieţii veşnice, Adevărului veşnic, Dreptăţii veşnice, Raţiunii veşnice. / Prin urmare, cele ce aparţin lui Dumnezeu nu pot fi jertfite de dragul cezarului, şi aici întâietatea îi revine totdeauna lui Dumnezeu. În Dumnezeu – Omul, în lucrarea şi trupul Lui – Biserica, Dumnezeu totdeauna se află pe primul loc, iar omul – pe-al doilea; Dumnezeu totdeauna hotărăşte totul, şi nu omul. Acestea sunt atotvaloarea şi măsura a toate în Biserica universală. Iată de ce ea se apleacă asupra oricărei probleme „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.” / Biserica apare ca un organism divino-uman, şi abia după aceea – ca organizaţie. Ea este trupul Dumnezeului-Om: de aceea, mai întâi se cuvine ca toate să fie cercetate şi măsurate de Dumnezeu, apoi de om. Şi niciodată doar de om, şi după „cele omeneşti”. Iată de ce „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”. / Când vine timpul, în această privinţă trebuie să-i stăm împotrivă chiar şi lui Petru, primului dintre apostoli. Aici veşnic rămâne în vigoare apostoleasca metodă şi început al zidirii Bisericii „părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28): mai întâi Duhul Sfânt, apoi noi – noi după Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt şi împreună cu Duhul Sfânt. / „Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” – acesta este principiul coexistenţei dintre Biserică şi stat. Nu colaborare, ci coexistenţă între Biserică şi stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când „cezarul” prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi nu vrea să ştie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci ţinteşte doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc condiţiile principale pentru colaborare. / Sau coexistenţa egală în drepturi a aşezămintelor, şi a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii, care tăgăduiesc şi prigonesc pe Dumnezeu şi cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu şi cele potrivnice lui Dumnezeu. În acest caz Biserica şi statul se despart, se separă fiecare cu ale sale. Nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile lăuntrice ale Bisericii, să nu se atingă de sfintele şi veşnicele ei îndatoriri şi drepturi evanghelice. / Este limpede că Biserica sub orice regim, chiar şi cel ateist, trebuie să-şi găsească un mod de a convieţui (modus vivendi), dar întotdeauna în duhul şi limitele principiului evanghelic de convieţuire: „cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, şi asta sub controlul suprem al Atot-Evangheliei: „să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”. / Dacă însă acest lucru este cu neputinţă, nu-i rămâne Bisericii ca „modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând astfel pentru drepturile fundamentale ale credinţei conştiinţei şi ale sufletului“.

Pensionarii sunt pedepsiți pentru faptul că îndrăznesc să nu moară la timp.

Monahii sunt pedepsiți pentru îndrăzneala de a ieși din lume și de a se rupe de sistem, deci trebuie să-și plătească asigurare medicală.

Copiii sunt pedepsiți pentru că există.

Elevii, pentru că învață.

Proprietarii, pentru că vor un adăpost al lor.

Poporul pentru că a îndrăznit să viseze...

Cultură, cărțile, pentru că amintesc de identitate.

Doar jocurile de noroc sunt lăsate la liber, averile lor, salariile nesimțite și recuperarea de 12 milioane de euro, a lui Nicușor.

Simțiți adierea peceții?

Ce e asta, dacă nu PATOCRAȚIE?

Ce este Patocrația? (Definiție tip DEX)

Patocrația este un sistem de guvernare în care puterea este concentrată în mâinile indivizilor cu tulburări severe de personalitate, în special psihopați și sociopați. Această definiție, deși nu se găsește în DEX-ul tradițional, este esențială în psihologia politică modernă.

• Etimologia cuvântului: Termenul provine din limba greacă: "pathos" (suferință, boală) + "kratos" (putere, guvernare). Literal înseamnă "guvernarea prin boală" sau "puterea patologică". O căutare pentru "patocratie dex" sau "dexonline" nu va oferi rezultate, fiind un termen de specialitate.

• Conceptul Modern: Dezvoltat de psihologul polonez Andrew M. Łobaczewski în lucrarea sa "Ponérologie Politică" (1984), bazată pe experiențele din regimurile totalitare.

Nu te lua de persoanele peste 50 de ani

Serios!

Nu sunt doar o altă generație: sunt adevărați supraviețuitori.

La cinci ani înțelegeau starea de spirit a mamei după zgomotul capacului de pe oală.

La șapte ani, aveau deja cheile casei și instrucțiuni:

„În frigider e mâncare. Încălzește-o, dar nu vărsa nimic pe jos.”

La nouă ani pregăteau masa pentru frații lor.

Stăteau afară toată ziua, fără telefon mobil, cu un program precis: teren de joacă, bicicletă, întoarcere acasă când se întuneca.

Genunchii, acoperiți de cruste și cicatrici, erau o hartă vie a aventurilor lor.

Și au supraviețuit.

Zgârieturile se tratau cu salivă sau cu o frunză de pătlagină.

Și când se plângeau, răspunsul era:

„Dacă nu sângerează, nu e nimic grav.”

Mâncau pâine și zahăr sau pâine și ulei.

Beau apă din furtunul din grădină — un sistem imunitar care astăzi ar fi de exemplu — și dacă aveau alergii, nimeni nu le dădea importanță.

Știau cum să îndepărteze petele de iarbă, sos, pix sau rugină, pentru că „nu ieșeau din casă îmbrăcați prost”, nici măcar pentru a se duce la joacă.

Și apoi... au văzut și au trăit lucruri care astăzi par preistorie:

– radioul cu butonul mare, – televizorul alb-negru, – pick-up-ul cu viniluri, – casetofonul, casetele, – walkman-ul și CD-urile...

și astăzi ascultă mii de melodii de pe smartphone, dar regretă sunetul casetei care foșnea și se derula cu un pix.

Cu permisul de conducere proaspăt obținut, traversau România fără aer condiționat, fără hotel, fără navigator.

Doar o hartă rutieră și un sandviș învelit în folie.

Și totuși ajungeau întotdeauna la destinație.

Fără Google Translate. Cu un zâmbet și două cuvinte în dialect.

Sunt ultima generație crescută fără internet,

fără powerbank,

fără anxietatea „bateriei la 2%”.

Își amintesc de telefonul cu disc din hol,

de caietele cu rețete scrise de mână

și de zilele de naștere marcate pe calendarul din bucătărie.

– reparau totul cu bandă adezivă, o agrafă sau o clemă, – aveau un singur canal TV și nu se plictiseau, – „răsfoiau” lista telefonică, nu notificările, – iar un apel pierdut însemna doar: „M-am gândit la tine”.

Sunt diferiți.

Au un fel de „azbest emoțional”, un sistem imunitar forjat între frig, stradă și puțin zahăr, și reflexe de ninja metropolitan.

Nu te lua de un om de 50 sau 60 de ani !

A văzut mai multe lucruri decât tine, a trăit mai profund.

Și în buzunar mai are o bomboană de mentă păstrată acolo „pentru orice eventualitate”.

A supraviețuit unei copilării fără scaun de mașină, fără cască, fără cremă de protecție solară.

La școală fără computer, cu manualul în ghiozdan.

La tinerețe fără social media, fără filtre, fără selfie-uri.

Nu caută răspunsuri pe Google: are încredere în instinctul său.

Și are mai multe amintiri decât ai tu fotografii în cloud.

• PS Marcel Bărbătei: Și nu încerca să-i încalci spațiul vital, căci chiar dacă sunteți cinci „șmecheri”, riscați să fiți luați cu targa.

• Sursa: https://www.activenews.ro/opinii/Madalin-Pribu-Nu-te-lua-de-persoanele-peste-50-de-ani-198347

• Comentariul Ortodoxia.RO: Frumos acest poem dedicat generație de 50-60 de ani (născute între anii 1965 - 1975) ... dar totuși, să nu uităm că o viață de om se împlinește doar în Hristos ... iar acea perioadă politică ateistă a marcat negativ multe suflete ... totuși, mulți oameni au supraviețuit acelei epoci prin evlavie, credință și jertfă tăcută. Amintim un laitmotiv care este valabil pentru orice epocă istorică: "CE FOLOS ... CE FOLOS ... VIAȚĂ FĂRĂ DE HRISTOS!"

Bătrânul Paisie a vorbit despre puterea lui Dumnezeu într-una dintre discuțiile sale:

– Gheronda, bunicii noştri spuneau că va veni timpul când vom avea toate bunătăţile, dar nu vom putea mânca. Astăzi oamenii pun sub semnul întrebării majoritatea alimentelor.

– Ce să facem? Au poluat tot mediul înconjurător. Să nu vă cuprindă însă frica. Să vă faceţi cruce şi să nu vă temeţi. Şi am în vedere pe unii oameni care îşi fac viaţa un martiriu, fiindcă se tem de toate, deşi sunt creştini, sunt botezaţi, miruiţi, se împărtăşesc, citesc Evanghelia, au învăţat-o pe de rost. Oare nu văd ce putere are harul lui Dumnezeu? „Chiar de veţi bea ceva aducător de moarte, nu vă va vătăma” (Marcu 16, 18), a spus Hristos. Şi: „vă dau putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, fără să pătimiţi ceva rău.” (Luca 10, 19)

Dacă omul are harul lui Dumnezeu, nu se teme de nimic. De aceea să cerem întotdeauna harul lui Dumnezeu, făcându-ne semnul Sfintei Cruci.

Vă amintiţi de întâmplarea aceea din Lavsaicon? Un monah s-a dus să ia apă din fântână şi, deoarece a văzut în ea o aspidă, a plecat înfricoşat, fără să ia apă. „Avva, suntem pierduţi, i-a spus el stareţului. În fântână este o aspidă!”. „Bine, îi spune stareţul, dacă în toate fântânile vor intra şerpi veninoşi, ce vei face? Vei muri de sete?”. Şi stareţul, ducându-se, a însemnat fântâna cu semnul Sfintei Cruci, a luat apă şi a băut.

„Acolo unde se pogoară puterea Crucii, răutatea satanei nu are putere”.

— Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 283