O, robule al lui Hristos, Cuvioase David, la tine alergăm acum, în vremea necazului.
Valurile ispitelor s-au ridicat asupra noastră, și norii deznădejdii vor să ne înfricoșeze. Dar avem credință că nu ne vei lasă să fim biruiți de puterile diavolești.
Vino în ajutorul nostru, cum ai venit în ajutorul atâtor oameni întristați. Vino în ajutorul nostru, cum ai venit în ajutorul mulțimii de bolnavi. Vino în ajutorul nostru, cum ai venit ori de câte ori ai fost chemat cu credință de către credincioșii care mai apoi s-au bucurat de minunile tale.
Și chiar dacă și în acest ceas al rugăciunii, vrăjmașul diavol se luptă să ne strecoare în suflete duhul îndoielii și al necredinței, noi cu smerenie mărturisim puținătatea credinței noastre, dar mărturisim și nădejdea pe care o avem în mijlocirile tale. A strigat oarecând către Hristos tatăl copilului chinuit de diavol: “Cred Doamne, ajută necredinței mele”. Așa strigăm și noi acum: credem Cuvioase David, ajută necredinței noastre. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, să fim tari și statornici în credință, și să punem cele cerești înaintea celor pământești.
Și ducând lupta cea bună pentru mântuire , să îți mulțumim în toate zilele vieții noastre că te avem grabnic ajutător și ocrotitor, și să lăudăm până la suflarea cea de pe urmă ,Treimea cea de o ființă și nedespărțită, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune pentru cel bolnav
Cuvioase David, mare facatorule de minuni, în ține ne punem nădejdea acum, când (numele) este greu încercat de boală.
Alina-i durerea, potolește-i fierbințeala, dăruiește-I sănătate sufletească și trupească. Degeaba ne-am pus nădejdea numai în doctori și în leacurile lor, căci nădejdea noastră a fost rușinată. Dar acum, cunoscându-ne greșeală, ne punem nădejdea în Dumnezeu, având credință că ne va trimite ajutorul Sau. Și pe ține te rugăm, Cuvioase, cel ce te bucuri de frumusețile cerești în soborul sfinților, ajută-l pe (numele), potolind suferință lui și aducând în sufletul lui mângâiere.
Ai ajutat mulți copii bolnavi , ai ajutat mulți creștini care patimeau de feluri de boli. Oare acum îți vei întoarce față de la noi, din pricina păcatelor noastre? Nu, Cuvioase, să nu faci această, ci să te milostivesti spre noi, că să nu se imputineze credință noastră.
Și nu doar pentru robul lui Dumnezeu (numele) ne rugăm ție, ci pentru toți cei care se află pe patul bolii, cunoscuți și necunoscuți. Ai grijă de ei și de doctorii lor, călăuzindu-i să facă cele de folos pentru cei aflați în suferință.
Ai grijă, Cuvioase, de toți cei care se roagă ție cu credință, alungând de la sufletele lor toată ispita și necazul.
Înmulțește mununile tale, Cuvioase David, că prin mijlocirile tale să fie lăudat Dumnezeu cel adevărat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Cuvios David din Evia — este unul dintre cei mai mari sfinți făcători de minuni — a fost numit „Bătrânul" încă din tinerețea sa, datorită sporirii sale duhovnicești.
Cuviosul David din Evia este unul dintre cei mai mari sfinți făcători de minuni. A fost numit „Bătrânul” încă din tinerețea sa, datorită sporirii sale duhovnicești. I s-a spus „Copilul Înaintemergătorului” datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie, și l-a călăuzit pe scara desăvârșirii.
Cuviosul David s-a născut în anul 1591, în satul Gardinița din Locrida. Tatăl său, care era preot, îl lua cu el la sfintele slujbe. De multe ori copilul era văzut stând în fața sfintelor icoane. Cel mai mult stătea în fața icoanei Sfântului Ioan Botezătorul, de care se simțea atras în chip deosebit. Înainte de a împlini doi ani, când a fost întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, a răspuns: „Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului și aripile Sfântului Ioan Botezătorul”. Aceste cuvinte le-au atras atenția părinților săi, care și-au întărit convingerea că David era un copil ales de Dumnezeu pentru o slujire înaltă.
Cea mai tulburătoare întâmplare din copilăria sa a avut loc când avea numai trei ani. Într-o zi de marți, dimineața, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în somn și l-a întrebat: „Vrei să vii în casa mea?” „Unde este casa ta? Eu știu că stai în biserică, în icoana ta”, a spus micul David. „Am și casă. Urmează-mă și vei vedea”, i-a cerut Sfântul Ioan. Apoi l-a luat de mână și l-a dus în afara satului, unde era o bisericută cu hramul său. Când a ajuns în fața icoanei sale, Sfântul Ioan a intrat în chip minunat în icoană, iar apoi i-a spus că tatăl său va veni sâmbătă să îl ia.
Familia micului David, negăsindu-l, s-a îngrijorat. Preoteasa a fost aproape să își piardă mințile. Sâmbăta, părintele a venit cu credincioșii să facă Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Înaintemergător, nădăjduind că ocrotitorul bisericii îi va ajuta să îl regăsească pe David. Mare a fost bucuria preotului, mare a fost bucuria preotesei și a celorlalți oameni când l-au găsit pe copil stând în biserică, cu fața luminată și ochii strălucitori. După această întâmplare, David și-a sporit evlavia față de Sfântul Ioan. Mergea în biserica lui și stătea ore întregi în fața icoanei sfântului, vorbind cu el.
La vârsta de patru ani, copilul a învătat să citească, iar la cinci ani a început să cerceteze cărțile de cult, deși slujbele erau scrise în greaca veche. Luminat de Dumnezeu, la vârsta de opt ani putea tâlcui toate cărțile de cult, fiind atras mai ales de imnele Sfântului Ioan Damaschin. Își petrecea mult timp cercetând Epistolele Sfântului Apostol Pavel și Faptele Sfinților Apostoli.
La vârsta de cincisprezece ani, când chemarea spre o viață de post și nevoință era din ce în ce mai limpede pentru tânărul David, Dumnezeu l-a chemat în chip minunat pe calea cea îngustă. Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat, cerându-i ca a doua zi, după Sfânta Liturghie, să plece să își găsească povățuitorul duhovnicesc. Părăsindu-și familia, David l-a întâlnit pe părintele Acachie, un rugător și un postitor ajuns la mari măsuri duhovnicești.
Vreme de câtiva ani de zile, trăind la mănăstirea părintelui Acachie, în Magnisia, David a primit tunderea monahală și a primit ascultarea de a avea grijă de biserică. A strălucit prin virtuțile și înțelepciunea sa, și pentru aceasta a primit și numele de „David Bătrânul”.
Din Magnisia, ucenicul și povățuitorul său au plecat la mănăstirea Ossa, unde călugării au fost atât de impresionati de vietuirea Cuviosului David, încât au vrut să le fie îndrumător duhovnicesc. După ce Cuviosul David a fost hirotonit diacon, a slujit acolo vreme de trei ani, având multă râvnă pentru cele sfinte. Apoi au plecat mai departe, pentru că părintele Acachie voia să găsească noi pilde de virtute pentru ucenicul său. Au mers împreună în Sfântul Munte Athos și au trecut pe la mănăstiri, pe la multe schituri, cercetând mulți părinți cuvioși. Apoi părintele Acachie l-a lăsat pe Cuviosul David să își aleagă un loc în care să viețuiască. Și acesta a ales Marea Lavră, Lavra Sfântului Atanasie Athonitul.
În timp ce părintele David se nevoia acolo, părintele Acachie s-a dus la Constantinopol. Acolo, patriarhul ecumenic i-a cerut să accepte rangul de mitropolit și, după aproape doi ani, a fost hirotonit ca mitropolit de Navpact și Arta. După hirotonie, mitropolitul Acachie a trimis o scrisoare prin care i-a cerut starețului Marii Lavre să îl trimită la el pe părintele David. Când cei doi s-au reîntâlnit, mitropolitul i-a mărturisit că vrea ca părintele să primească hirotonia întru episcop. Dar a fost refuzat cu fermitate și, văzând aceasta, mitropolitul Acachie s-a hotărât să îl hirotonească preot. După hirotonie, părintele a ajuns sfătuitorul mitropolitului și duhovnic al tinerilor care își doreau să ajungă preoți.
Fiind apropiat de mitropolit, Cuviosul David nu s-a sfiit să îi atragă atenția asupra anumitor lucruri rele pe care le făceau unii preoți. Și făcea aceasta doar pentru că își dorea îndreptarea lucrurilor, nu pentru că ar fi fost clevetitor. La un moment dat, când i s-a plâns mitropolitului de starea de decădere a unei mănăstiri, Mănăstirea Vernicova, a primit ascultarea de egumen acolo, tocmai pentru a încerca să pună lucrurile în ordine.
În timp ce se lupta cu năravurile unor monahi care erau tari în cerbice și nu voiau să renunțe la patimile lor, Cuviosul David a trecut printr-o încercare foarte grea. Vrăjmașul diavol, nesuferind rugăciunile lui, a încercat să îi ia viața. Niște copii greci trăiau în casa unui turc bogat, care avea drept de viață și de moarte asupra lor. Când au reușit să fugă de acolo, turcii au căutat cât au putut să afle cine îi ajutase pe copii. Li s-a spus că vinovatul era Cuviosul David, care era cunoscut nu doar pentru iubirea față de Dumnezeu, ci și pentru faptul că își iubea neamul din care făcea parte. Venind turcii la mănăstire, l-au prins pe părinte și l-au supus la tot felul de chinuri, după care l-au aruncat în temniță. Apoi l-au spânzurat cu mâinile în sus, lăsându-l abia viu. Din grija unor creștini mai înstăriți, care au dat bani guvernatorului de acolo, Cuviosul David a fost eliberat. Dar apoi, fiind apăsat de gândul că poate chiar unul dintre călugării săi nevrednici îl dăduse pe mâna turcilor, nu s-a mai întors la mănăstirea Vernicova, ci a plecat spre Evia, insula în care se născuse.
Ajungând aproape de insulă, a rugat un barcagiu să îl treacă spre Evia, dar barcagiul, văzându-l cu rasa ponosită și ruptă, a refuzat. Atunci, Cuviosul David și-a întins rasa pe apă și a mers pe ea ca pe o plută, sub privirile barcagiului, care și-a dat seama că în fața sa se află un om cu viată sfântă.
În insula Evia, cuviosul s-a oprit aproape de Rovies, lângă o biserică veche, care avea hramul Schimbarea la Față. A găsit o peșteră în apropiere și a trăit acolo vreme de doi ani. Când, după aceea, un tânăr cioban i-a cerut să îl primească ucenic, sfântul s-a gândit să ridice o mănăstire. Pentru că în acel loc apă se găsea foarte greu, cuviosul s-a rugat lui Dumnezeu să facă o minune și să izvorască apă, pentru a se putea construi mănăstirea. Prin minune dumnezeiască, în locul în care cuviosul a lovit cu toiagul într-o piatră mare, a doua zi, când piatra a fost mutată, a izvorât apa.
După această minune, Cuviosul David și-a luat ucenicul, pe care îl călugărise, și au plecat să strângă banii de trebuință pentru construirea mănăstirii. Au călătorit prin Țara Românească, Moldova, și au ajuns până în Rusia. Peste tot au găsit oameni care s-au oferit să îi ajute. Și toate cele primite au fost trimise în Evia, fiind puse într-un buștean care fusese găurit pe dinăuntru. Prin minune dumnezeiască, bușteanul a plutit până la țărmul Eviei și toate cele strânse au ajuns cu bine la Cuviosul David.
După câțiva ani, acesta a ridicat mănăstirea și a format o obște destul de mare. Călugării, folosindu-se de exemplul cuviosului, încercau să îl urmeze în nevoințe. Faima mănăstirii s-a răspândit în toate părțile, și mulți oameni alergau la sfântul stareț pentru a-i cere cuvânt de folos sau pentru a se spovedi. Cuviosul le vorbea mult despre importanța spovedaniei și a luptei cu păcatele, și oamenii găseau în el doctorul potrivit pentru bolile lor sufletești.
O mare minune săvârșită de Cuviosul David înainte de trecerea sa la Domnul a avut loc în satul Disto. Când a trecut pe acolo, credincioșii, cunoscându-i îndrăzneala către Dumnezeu, l-au rugat să facă o rugăciune pentru ei, ca să scape de mulțimea de țânțari care îi necăjeau tot timpul. După ce cuviosul s-a rugat în genunchi, împreună cu credincioșii, Dumnezeu nu numai că a izgonit țănțarii, ci a și secat mlaștinile din jurul satului, spre bucuria tuturor.
Cu trei zile înainte de sfârșitul vieții sale pământești, cuviosul le-a vorbit monahilor din obștea sa despre faptul că Dumnezeu îi descoperise ziua în care va muri. Apoi, a treia zi, după ce i-a încurajat să rămână statornici făgăduințelor monahale, sfântul și-a dat ultima suflare. Dar, prin moartea sa nu s-a îndepărtat de obștea sa și de cei care îl cunoscuseră, ci, primind har de la Dumnezeu, i-a ocrotit, ajutându-i prin mulțimea de minuni pe care le-a săvârșit.
Pentru rugăciunile Cuviosului David din Evia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
(Viața. Minunile. Acatistul Cuviosului David din Evia, Editura Egumenița, 2011, pp. 7-17)
O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Sfântul Mare Ierarh Nicolae 
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, multumescu-Ți că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele și ai îndreptat pașii mei. 
"Suflete al meu, pentru ce zaci în lene și fără de grijă? De ce nu porți grija de rele, ce ai făcut în această viață? Silește-te și te îndreptează până nu-ți închide Domnul ușa. Aleargă la Născătoarea de Dumnezeu, cazi înaintea ei și strigă: Preacurată Stăpână, nădejdea deznădăjduiților, mântuiește-mă, pe mine cel ce am greșit mult!”
"
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche şi cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm: întăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţă asupra păcatului, ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Mântuiește-mă, Mântuitorul meu, după bunătatea Ta, și nu după faptele mele! Tu voiești a mă mântui, Tu știi în ce chip să mă mântuiești. Mântuiește-mă, dar, după cum voiești, după a Ta putere, după cum știi cu judecățile pe care numai Tu le cunoști, mântuiește-mă! Întru Tine, Dumnezeul meu, îmi pun nădejdea și voii Tale Sfinte mă încredințez - fă cu mine după cum voiești! De voiești să mă aduci întru lumină, fii binecuvântat! De voiești să mă ții întru întuneric, fii iarăși binecuvântat! De-mi vei deschide ușile milostivirii Tale, preabine va fi atunci și nespus de frumos. De vei închide înaintea mea ușile milostivirii Tale, binecuvântat vei fi Tu, Cel ce m-ai ferecat întru dreptate. De nu mă vei nimici pe mine dimpreună cu fărădelegile mele, slavă milostivirii Tale celei nemărginite! De mă vei prăpădi dimpreună cu fărădelegile mele, slavă judecății Tale celei drepte! Precum voiești, tocmește pentru mine lucrul!
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ