ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Abecedarul credinței

În acestă rubrică veți găsi răspunsuri la cele mai întâlnite întrebări legate de credință, noțiunile elementare despre ortodoxie, aspecte practice din viața bisericii etc.

Această rubrică poate fi de folos pentru creștinilor începători în ale credinței care vor să știe mai limpede și mai multe despre credința ortodoxă. Lămurind multe aspecte ale credinței, aceste cuvinte își confirmă utilitatea.

Multe dintre lămuriri sunt scrise ca un catehism, cu întrebări și răspunsuri. Răspunsurile sunt foarte pe scurt și nu folosesc citate din PSB (părinți și scriitori bisericești) sau din Biblie.

Unele ,,îndrumări” sunt preluate de pe net, din cărți/reviste sau chiar din unele biserici și mănăstiri vizitate, fără a se mai ști de unde au fost acestea culese.


Această rubrică este îngrijită de Dra. Prof. Livia Teodorescu

🧡 Ține minte Femeie, într-o lume din ce în ce mai vulgară, tu fii o femeie elegantă!

- Posted in Abecedarul credinței by

enter image description here

"Într-o lume cu sânii pe afară, tu rămâi cu hainele pe tine!
Nu-ți înlocui rochia ta decentă, cu niște cârpe scurte, nu-ți înlocui naturalețea cu botox și silicoane, lăsând ca vulgaritatea să ia loc eleganței.
Nu-ți pierde finețea căci Doamne, avem atât de multă nevoie de femei inteligente! Nu te îngrijora dacă te depășește o femeie care a ales vulgaritatea. Odată cu vârsta, vulgaritatea devine grețoasă, pe când inteligența rămâne o valoare.
Ține minte Femeie, într-o lume din ce în ce mai vulgară, tu fii o femeie elegantă!
"

☀️ Cele 9️⃣ fericiri ❤️

- Posted in Abecedarul credinței by

enter image description here

  1. "Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor."

    Noi trebuie să învingem mândria şi să fim smeriţi. Trebuie să învăţăm să nu mai punem pe primul loc în viaţa noastră plăcerea, ci scopul vieţii noastre să fie virtutea. Sfântul Grigore de Nyssa spune că cei săraci cu duhul sunt de fapt cei cu un suflet mare, un suflet bogat în virtuţi. Cel sărac cu duhul fuge de bogăţia lumească ca de o povară, pentru ca el să urce mai sus pe treptele duhovniceşti ale credinţei.

  2. "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia."

    Noi trebuie să ne căim pentru păcatele noastre şi să plângem pentru că nu L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu şi nu am cunoscut bucuria vieţii veşnice. Pentru acest lucru trebuie să ne dorim să fim desăvârşiţi. Dumnezeu ne va mângâia şi ne va ajuta să atingem desăvârşirea doar dacă noi ne dorim şi cerem cu ardoare acest lucru.

  3. "Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul."

    Pentru a fi blânzi, trebuie să ne autodisciplinăm, să punem frâu patimilor şi să rămânem calmi în faţa unei situaţii tulburătoare. Acest lucru cere smerenie, de care am amintit în prima Fericire.

  4. "Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura."

    Dreptatea după care trebuie să ne fie foame este mântuirea noastră, care este disponibilă tuturor. Acest lucru implică o judecată limpede, dornică să facă binele. Noi, fiind creştini ortodocşi, trebuie să flămânzim şi să însetăm după virtuţi.

  5. "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui."

    Pentru a fi milostiv trebuie să ne îngrijim şi trebuie să ne pese de suferinţa celor din jurul nostru. Iar propria noastră milostivire va veni la Judecata de Apoi.

  6. "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu."

    Atunci când ne curăţim inima de gândurile rele, aflăm tainica lumină care vine de la Dumnezeu. Când suntem curaţi cu inima, suntem capabili să vedem diferenţa între bine şi rău, între virtute şi păcat şi devenim astfel exemple de bunătate.

  7. "Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema."

    Pacea este esenţială pentru a duce o viaţă frumoasă. Făcătorul de pace este cel care oferă linişte celor din jurul lui. Făcătorul de pace este curat cu inima şi este împăcat cu el însuşi.

  8. "Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor."

    Dacă vom fi milostivi, blânzi, smeriţi, curaţi cu inima, făcători de pace şi vom înseta şi vom flămânzi de dreptate, atunci vom fi în stare să îndurăm durere şi suferinţă din partea celor care ne prigonesc pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Harul lui Dumnezeu ne va da putere să îndurăm chinurile şi suferinţele primite din partea prigonitorilor. Sfinţii Martiri ai Bisericii Ortodoxe sunt exemple vii de oameni prigoniţi pentru dreptate şi care au dobândit Împărăţia Cerurilor.

  9. "Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, ca așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi"

    Prin aceste cuvinte, Mântuitorul fericește pe cei care vor avea de suferit defăimări, prigoane și chiar moarte, din pricina credinței în El și a răspândirii Evangheliei creștine în lume. Pentru credința în Dumnezeu și pentru nădejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane proorocii Vechiului Testament. De pildă, Proorocul Ilie a fost prigonit de Ahab și Izabela, fiindcă i-a mustrat că se închinau la idolul Baal (III Regi 18); Proorocul Isaia a fost tăiat cu fierăstrăul, din porunca regelui idololatru Manase; Proorocul Ieremia a fost izgonit din țară, pentru că a mustrat pe cei nedrepți. Aceleași suferințe au îndurat mulți alții pentru credință lor cea dreapta (Matei 23, 35; Evr. 11, 32-40).

📌 Părintele Mihai-Andrei Aldea: Dragobetele, serbat azi, are înveliș popular, dar tot pustietate și eroare duhovnicească este [...]

- Posted in Abecedarul credinței by

Nu știu câți trăiesc cu primăvara sufletului, ținând cont că de mâine vom intra în perioada Triodului, pregătitoare timp de zece săptămâni praznicului Învierii Domnului.

dragobete

E firesc să ne bucurăm de renașterea naturii, când reînvie totul în jur, dar să nu ne scape renașterea lăuntrică, care adapă viața într-un mod cu totul aparte...

De ce un creștin trebuie să respingă "sărbătoarea" DRAGOBETE, și care este rostul acestor păgânisme modernizate?

Dragobetele era o sărbătoare deja dispărută la mijlocul secolului XIX, despre care avem vreo două mărturii, puțin amănunțite. Chiar și acestea vorbesc despre o sărbătoare locală (din Oltenia), nu despre o prăznuire sau sărbătoare românească (în înțelesul de „a Românilor de pretutindeni”).

A fost „reînființată” de folocloriști interesați, după cheful lor, în secolul XX, pentru spectacol folcloric.

„Reinventarea” sărbătorilor a fost și este un mijloc de deznaționalizare, de rupere cu trecutul și de pregătire a „omului nou”. Comuniștii au făcut aceasta prin 1 mai, 23 august, Moș Gerilă și alte mijloace prin care au încercat să înlocuiască vechile sărbători – creștine – cu sărbători comuniste. Dar această metodă nu era nouă și nu le aparține! Ea a fost folosită de fiecare religie, pentru a-și marca existența, trăirea, spiritualitatea. Înainte de comunism, de pildă, masoneria victorioasă în Revoluția franceză a născocit tot felul de sărbători „revoluționare”, care să le înlocuiască pe cele tradiționale franceze. Și pildele pot merge la nesfârșit. De ce trebuie să le respingem? Pentru că sunt mijloc de deznaționalizare, pentru că sunt ruptură cu Tradiția strămoșească, pentru că sunt o victorie a străinilor asupra Neamului, pentru că sunt minciună. Și mai ales pentru că sunt minciună!

Nu vreți Valentine’s Day?

Nu-i nimic, vă dăm „Dragobetele iubește românește”, făcut de noi.

Nu vreți Halloween? Nu-i nimic, vă dăm „Sărbătorile lui Dracula”.

Și tot așa!

Și deznaționalizarea se înstăpânește tot mai mult.

De fapt, așa cum am spus, Tradiția adevărată este cea trăită.

Observam în ceea ce se întâmpla astăzi o reluare a ideii precreștine cu conotații foarte negative, pentru că și astăzi există asemenea practici care justifică imoralitatea, desfrâul dintre tineri, ideea de căsătorie de proba sau de o zi, ideea de petrecere și nu ideea de jertfă, de bucurie, de familie întărită.

Este mai ușor să adoptăm o mitologizare și păgânizare a neamului, care (mitologizare și păgânizare) ne pune „în rând cu lumea” și ne scutește de povara Crucii lui Hristos.

Și la fel facem în toate laturile vieții noastre. În loc să căutăm să ne cunoaștem cu adevărat și să lucrăm împreună cu adevărat, preferăm să fim individualiști sau, cel mult, să aderăm la „frății” de net și „mobilizări” tv.

Părintele Mihai-Andrei Aldea

🙏🏻 Cuviosul Gavriil Georgianul: Rugăciunile se fac cu frică și cu evlavie!

- Posted in Abecedarul credinței by

Cuviosul Gavriil Georgianul

"Rugăciunile se fac cu frică și cu evlavie! Gândește-te numai înaintea cui stai! Iisus e pururea de față în chip nevăzut. El este în mijlocul nostru!" - Cuviosul Gavriil Georgianul

🎬 Un film minunat în 9 episoade despre Sf Paisie Aghioritul, de la nașterea lui până când a devenit monah — subtitrare în engleză

- Posted in Abecedarul credinței by

Să avem rugăciunile Sfântului Paisie! Vizionare placută!

  Sursa: www.saintnicodemos.com  
1. Episode 1
2. Episode 2
3. Episode 3
4. Episode 4
5. Episode 5
6. Episode 6
7. Episode 7
8. Episode 8
9. Episode 9

☦️ Sfântul Luca al Crimeii: Să nu credeți niciodată că la prima rugăciune, la prima cerere veți primi de la Dumnezeu tot ceea ce cereți!

- Posted in Abecedarul credinței by

Sfântul Luca al Crimeii

Să nu credeți niciodată că la prima rugăciune, la prima cerere veți primi de la Dumnezeu tot ceea ce cereți!
Trebuie să le câștigi, să le câștigi prin rugăciune constantă, prin speranță constantă în Dumnezeu, prin credință constantă că Domnul nu te va refuza dacă te rogi la El cu stăruință, neîncetat.
Trebuie să crezi în asta, trebuie să știi că trebuie să te rogi neîncetat lui Dumnezeu, ca această văduvă care l-a rugat pe judecător să o protejeze.
Numai datorită cererii ei neîncetate a primit ceea ce a cerut.
În același mod, vom primi de la Dumnezeu ceea ce cerem doar atunci când vom cere cu multă răbdare, cu nădejde neîncetată.
Este necesar să ne amintim despre sfânta răbdare, că această virtute este mare.
— Sfântul Luca al Crimeei

☦️ Andrei Rubliov — 29 Ianuarie

- Posted in Abecedarul credinței by

Andrei Rubliov într-o miniatură de la începutul secolului al XVI-lea

La 29 ianuarie (1427 sau 1430), călugărul Andrei Rubliov, cel mai mare pictor rus de icoane și de fresce din Evul Mediu, trecea la cele veșnice în Mănăstirea Andronikov, de la Moscova.

Ucenic al pictorului de origine greacă, Theophan Grecul, Rubliov continuă tradiția icoanelor bizantine, adăugând subtile nuanțe de lumină, specifice iconografiei rusești.

Canonizat de Biserica rusă în iunie 1988, este sărbătorit pe 29 ianuarie și pe 4 iulie.

Icoana Sfintei Treimi, realizată în 1410, destinată lavrei Sfintei Treimi – Sfântul Serghei, de la Serghiev Posad este cea mai cunoscută și răspândită icoană a sa.

Andrei Rubliov: Icoana Sfintei Treimi

Icoana sa cea mai cunoscută, care atinge perfecțiunea, larg difuzată prin copii în zilele noastre, este Icoana Sfintei Treimi, realizată în anul 1410. Reluând o temă clasică a iconografiei bizantine, ospitalitatea lui Avraam, Andrei Rubliov a fost primul iconar care a făcut să dispară din cadrul icoanei personajele Avraam și Sarra, concentrând atenția privitorului spre cei trei îngeri așezați lângă stejarul Mamvri, ilustrare a armoniei trinitare.

Andrei Rubliov, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Rusă, a fost un instrument al lui Dumnezeu în mâna Duhului Sfânt, așa cum sunt toți marii pictori de icoane.

Viața lui Rubliov nu o putem urmări decât prin prisma operelor sale.


🔴 Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: Nimeni nu poate deveni creștin fiind leneș. E nevoie de muncă. De multă muncă. ⚒

- Posted in Abecedarul credinței by

Munca și dreptul la muncă sunt lăsate de Dumnezeu de la început prin porunca: Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” (Facerea 1, 28).

enter image description here

La fel zice și Sfântul Apostol Pavel: Cel ce nu lucrează, nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10).

Creștinii iubitori de Hristos sunt datori să trăiască cu mare cinste și corectitudine în societate.

Ei nu trebuie să fie leneși, lacomi, iubitori de averi, nici să se hrănească din furt.

Ci să-și întrețină viața și familia din muncă cinstită, cum ne învață și Sfânta Biserică.

Iar acolo unde lucrează – acasă, pe câmp, la fabrică – creștinii trebuie să fie model în toate.

Să fie blânzi, smeriți, răbdători, tăcuți și să se roage neîncetat, rostind Rugăciunea lui Iisus și orice alte rugăciuni scurte.

Apoi să nu înjure, să nu fure, să nu vorbească cuvinte de hulă, de osândire, știind că, pentru orice păcat și cuvânt deșert fiecare va da socoteală în fața lui Hristos.

De asemenea, să nu aducă niciun lucru străin în casele lor, nici să cumpere lucruri de lux și nefolositoare, în timp ce mulți nu au cu ce trăi. Apoi, din osteneala lor să facă milostenie după putere, și mila lui Dumnezeu le va binecuvânta casa, munca, viața și sufletul.

Arhimandritul Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, volumul II, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 69


În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele.

Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.

A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.

Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.

– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)

Părinte, oare nu e mai bine ca un lucru să fie facut mai pe îndelete, ca să ne putem câştiga liniştea?

– Da, fiindcă atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeste întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim o nervozitate iar lucrarea care se face cu nervozitate nu e sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe într-o continuă nelinişte. Aceasta e o stare diavolească. Lucrul de mână care se face cu linişte şi rugăciune se sfinţeşte şi sfinţeste şi pe cei care îl folosesc – şi asa are sens atunci când mirenii cer lucru de mână de la monahi ca binecuvântare; în timp ce lucrul făcut cu grabă şi nervozitate transmite această stare diavolească şi celorlalţi. Treaba grăbită, făcută cu nelinişte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare şi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care il face, până şi lemnul! Înfricoşat lucru! Rezultatul muncii omului e pe potriva stării în care se află când o face. Dacă este nervos şi se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare; iar de cântă, de spune rugăciunea, se sfinţeste şi lucrul lui. Unul e lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc. Dacă vă purtaţi cu evlavie şi lucraţi cu rugăciune, vă veţi sfinţi mereu şi toate se vor sfinţi. Atunci când cineva are mintea la Dumnezeu i se sfinţeste lucrul său, rucodelia sa. Dacă, de pildă, fac o cutie şi spun şi rugăciunea, mă rog şi în acelasi timp lucrez spre slava lui Dumnezeu. Scopul meu nu e să fac cutii şi să le fac repede, ca să fac multe şi totodată să fiu neliniştit. Asta e o stare demonică. Nu pentru asta am venit în mănăstire: am venit ca să ne sfinţim şi să sfinţim ceea ce facem. Aceasta e pricina pentru care uneori te simţi ca o funcţionară zeloasă în îndatoririle tale, pentru că atunci când alergi să-ţi pui în rânduială treburile, uiţi să-l iei şi pe Hristos. În schimb, dacă porneşti cu rugăciunea, te vei simţi ca o slujitoare a lui Hristos. De aceea, bagă şi rugăciunea în lucrul tău, ca să va sfinţiti şi tu, şi lucrul tău. Ştii cum binecuvântează atunci Dumnezeu, şi câte bunătăti şi binecuvântări trimite?

munca intelectuală

Părinte, când lucrarea este intelectuală (de pildă o lucrare de traducere), cum este cu putinţă să spui rugăciunea în aşa fel incât lucrarea pe care o faci să se sfinţeasca?

– Atunci când lucrarea e intelectuală, dacă mintea ta este la Dumnezeu lucrarea se sfinţeste, fiindcă trăieşti în atmosfera lui Dumnezeu, deşi nu poţi spune rugăciunea. Când cineva e într-o stare duhovnicească, se ajută mult pe sine. Nu încearcă să înţeleagă noimele cu mintea, ci se luminează şi le află prin luminarea dumnezeiască.

Dar când nu am această stare duhovnicească şi trebuie să fac o astfel de lucrare?

– Atunci să o faci, dar să te rogi şi să ceri luminare de la Dumnezeu. Să cauţi să te ajuţi, pe cât poţi, cu noimele dumnezeieşti, şi să lucrezi cu evlavie. Să faci la fiecare oră, sau din două în două, câteva minute, câteva minute întrerupere, în care să spui rugăciunea.

Mai ales în lucrarea de traducere eşti foarte împrăştiat, Părinte. Trebuie să cauţi cuvinte, să citeşti comentarii…

– Am spus şi în alte dăţi: ceea ce ajută cel mai mult la traduceri este nevoinţa cu gânduri curate, care îl fac pe om vas al harului. Atunci tâlcuirile dumnezeieşti ies din luminarea dumnezeiască, nu din minte, din dicţionar şi din călimara cu cerneală. Vreau să spun că trebuie să ne sprijinim pe ceea ce e mai însemnat, adica pe dumnezeiesc, nu pe ceea ce vine în rândul al doilea, adică pe omenesc.

Părinte, grija departează totdeauna de Dumnezeu?

– Ascultă de la mine următorul lucru: când un copil se joacă şi este absorbit de jucării, nu-şi mai dă seama dacă tatăl lui este alături şi-l mângâie; dar dacă-şi întrerupe puţin joaca, atunci îşi dă seama. Aşa şi când avem vreo grijă, nu putem pricepe dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu dă, iar noi nu simţim. Ia aminte să nu risipeşti puterile tale preţioase în griji de prisos şi în lucruri deşarte, care într-o bună zi se vor face toate praf. Aşa te oboseşti şi trupeşte, şi mintea ţi-o împrăştii fără rost, iar după aceea, Îi dai lui Dumnezeu oboseala şi căscăturile în vremea rugăciunii, la fel cu jertfa pe care a făcut-o Cain. În mod firesc, şi starea ta lăuntrică va fi la fel ca starea lui Cain, cu nelinişte, şi oftaturi pe care ţi le va pricinui aghiuţă, care va fi alături de tine. Să nu risipim fără rost rodul, miezul puterilor noastre, lăsând după aceea cojile pentru Dumnezeu. Grija trage toată măduva inimii şi nu lasă nimic pentru Hristos. Dacă vezi că mintea ta fuge mereu şi se duce la treburi etc., trebuie să înţelegi că nu mergi bine şi să te neliniştesti, căci te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Să înţelegi că eşti mai aproape de lucruri decât de Dumnezeu, de zidire decât de Ziditor. De multe ori, din păcate, o satisfacţie lumească înşala chiar şi pe monah atunci când face o lucrare. Omul este zidit să facă binele în mod firesc, pentru că Ziditorul lui e Bun. Dar monahul se nevoieşte ca să se facă din om înger. De aceea, lucrarea lui în cele materiale trebuie să se limiteze doar la cele absolut necesare, ca să lucreze în cele duhovniceşti. Atunci şi bucuria lui, ce va izvorâ din roadele duhovniceşti pe care le va produce, va fi duhovnicească, iar unul ca acesta se va hrăni şi va hrăni cu îmbelşugare. Cu munca şi grija multă se uită de Dumnezeu. Părintele Tihon spunea: ‘Faraon dădea multă muncă şi mâncare multă israeliţilor, ca să uite de Dumnezeu‘. În vremea noastră, diavolul i-a absorbit pe oameni prin materie, în multe lucruri. Munca multă, mâncare multă, ca să uite de Dumnezeu (Ieşire 1, 13-14), şi astfel să nu poată – sau mai bine zis, să nu vrea – să pună în valoare libertatea ce li se dă, ca să-şi sfinţească sufletul…

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești I – Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 62


Asemenea agricultorului care muncește din greu, dar apoi culege roadele muncii sale, şi creştinii, văzând şi adunând roadele ostenelilor lor şi ale seminţelor dumnezeieşti, sunt cuprinşi de bucurie. „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind, vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor” (Psalmul 125, 5-6).

Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind, vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor — Psalmul 125, 5-6)

Agricultorul, la timpul potrivit seamănă şi adună recolta. Tot aşa, creştinul are un asemenea timp. Agricultorul ştie timpul când trebuie să semene. Tot aşa, creştinul cunoaşte timpul potrivit când trebuie să semene sămânţa sa – acesta este timpul vieţii pământeşti. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Corinteni 6, 2).

Agricultorii cumpătaţi şi înţelepţi nu lasă să treacă timpul în care trebuie să semene, ci atunci se ostenesc şi seamănă. Tot aşa, creştinii cumpătaţi şi înţelepţi nu lasă să treacă timpul vieţii de aici, ci se ostenesc şi seamănă seminţele lor, se căiesc, săvârşesc faptele pocăinţei, fac faptele milosteniei ş.a. Vremea de acum este numai vremea semănatului, iar în veacul viitor nu va mai fi aceasta. Acum este vremea potrivită să te căieşti, să plângi pentru păcate, să te rogi, să faci bine tuturor, căci în veacul viitor nu vei mai putea săvârşi toate acestea.

Agricultorul se osteneşte şi seamănă, nădăjduind la rodul care ia naştere din seminţe. Tot aşa, creştinul se osteneşte şi seamănă cu nădejdea la rodul duhovnicesc, la răsplata milostivă a lui Dumnezeu. La vremea secerişului, agricultorii seceră roadele coapte ale ostenelii lor. Tot aşa şi creştinii, roadele ostenelilor lor şi ale seminţelor dumnezeieşti le seceră la sfârşitul veacului şi la învierea din morţi. Agricultorii, adunându-şi roadele ostenelilor lor, se bucură. Tot aşa şi creştinii, văzând şi adunând roadele ostenelilor lor şi ale seminţelor dumnezeieşti, sunt cuprinşi de bucurie. „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind, vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor” (Psalmul 125, 5-6).

Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 92-93

📜 Poetul Alexandru Vlahuță a scris o scurtă poezie în anul 1910: ”Rugăciune”

- Posted in Abecedarul credinței by

Poezia este de fapt o urare poetică de Anul Nou și este și azi la fel de actuală.

Rugăciune



Doamne, Doamne mă rog Ție
Apăra-mă de trufie!
Lăcomie și prostie.
Căci și eu voi apara,
cât mai mult, cât voi putea,
Sfântă, Dreaptă, Legea Ta.



Și te rog de se mai poate,
Pune-mi cît vrei Tu în spate
Dar cu milă. Și socoate,
Să-mi rămînă umbletul,
Umbletul și zâmbetul,
Zâmbetul și sufletul.



Alexandru Vlahuță

Poetul Alexandru Vlahuță a scris o scurtă poezie în anul 1910: ”Rugăciune”

Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.

❤️ Părintele Vasile Antonie Tămaş - Întrebări și Răspunsuri

- Posted in Abecedarul credinței by
  1. Părinte, ce faceţi dacă un bebeluş strigă tare în biserică? Cânt mai încet. Vocea lui e mai importantă decât a mea.

  2. Părinte, copilul meu de 4 ani fuge prin biserică. Ce e de făcut? Îi faceţi loc. Când o să fugiţi spre rai, o să vă bucuraţi dacă cineva vă face loc.

  3. Părinte, sunt permise jucăriile în biserică? Băieţelul meu ia mereu cu el câte una. Da, poate veni cu ele, iar după predică, ne jucăm împreună.

  4. Părinte, copilul meu a mâzgălit cu carioca o icoană. E păcat? Nu este. Se şterge. Alţii, mai demult, le-au tăiat cu săbiile, le-au ars şi le-au batjocorit. Îi mai cumpăr eu un set de culori. Apropo, de când s-a atins copilul cu mânuţa de chipul sfântului Nicolae, acesta schiţează un zâmbet cald.

Părintele Vasile Antonie Tămaş - Întrebări și Răspunsuri

  • Un prunc dus la biserică este oglinda sufletului mamei!

☦️ Despre puterea Aghiasmei

- Posted in Abecedarul credinței by

Un tânăr ucenic, neînțelegând de ce Sfântul Kukșa din Odessa își stropește chilia cu apă sfințită în fiecare seară, l-a întrebat odată: Părinte, de ce trebuie să stropiți cu apă sfințită? Ce dă?

Sfântul Kukșa din Odessa

Părintele nu a răspuns, dar au trecut trei zile. Părintele Kuksha s-a dus la chilia ucenicului și, sub ochii lui, a început să o stropească cu apă sfințită.

Ulterior, ucenicul a spus: Și deodată am văzut asta, am văzut asta!

Chilia era plină de demoni și toți alergau în mulțime prin uși, dar nu aveau timp, cădeau unul după altul ...

După ce a stropit chilia, bătrânul a întrebat: Ei bine, ai văzut ce dă?


Cuvântul grecesc „aghiasmă” însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi „sfeştanie” (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi „Ziua luminilor” sau „a luminării”, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

enter image description here

Cea mai de seamă dintre ierurgiile privitoare la lucruri şi, totodată, cea mai frecventă în activitatea liturgică a preotului, este aghiasma sau sfinţirea apei. Ea se săvârşeşte cel mai des, deoarece apa a fost considerată totdeauna ca una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului.

Cuvântul grecesc aghiasmă însemnă sfinţire. La noi, prin acest termen se înţeleg atât apa sfinţită, cât şi slujba sfinţirii. Aghiasma mică se mai numeşte şi sfeştanie (cuvânt slavon), care înseamnă luminare sau slujba luminării, pentru că la început se înţelegea prin el numai Aghiasma cea Mare, care se săvârşeşte la Bobotează, sărbătoare care se mai numeşte şi ziua luminilor sau a luminării, deoarece în această zi se botezau odinioară catehumenii.

Aghiasma mică se săvârşeşte în Biserică şi prin case, iar uneori chiar la râuri şi fântâni (izvoare), în grădini, ţarine sau în orice loc curat şi cuviincios, la cererea şi trebuinţa credincioşilor.

În Biserică, Aghiasma mică se săvârşeşte de regulă la fiecare zi întâi a lunii, mai ales la 1 august (începutul postului Adormirii Maicii Domnului), 1 septembrie (începutul anului bisericesc), precum şi în Vinerea din Săptămâna Luminată (Izvorul Tămăduirii).

Originea obiceiului de a face sfinţirea apei la fiecare început de lună nouă trebuie căutată în dorinţa Bisericii de a înlocui, printr-un serviciu religios creştin, obiceiurile păgâneşti de la serbările lunilor noi, pe care le-au preluat şi creştinii şi împotriva cărora au luptat unii dintre Sfinţii Părinţi şi unele din sinoade.

În unele părţi (ca de exemplu, în Bucovina), sfinţirea mică a apei se face şi în ziua injumătăţirii Praznicului Cincizecimii (adică miercuri în săptămâna a patra după Paşti), pentru că atunci ar fi vorbit Domnul cu samarineanca despre apa cea vie, la puţul lui Iacov (Ioan 4, 5-38), precum şi la unele sărbători mari, la hramul bisericilor şi în Lunea Paştilor. În biserici, aghiasma se face de obicei după Sfânta Liturghie, fie la sfarşitul Utreniei, fie chiar după Cântarea a 6-a a Canonului Utreniei, ca în Săptămana Luminată (în Lunea Paştilor sau în Vinerea Izvorului Tămăduirii).

În case (sau la râuri şi izvoare), sfinţirea apei se săvârşeşte ori de câte ori cer credincioşii. Se obişnuieşte mai ales în zilele de post: miercuri şi vineri dimineaţa (uneori, şi luni), pe nemâncate, şi de preferinţă în cursul posturilor de durată (de exemplu, în prima şi în ultima săptămână din Postul Mare), apoi la datele din cursul anului indicate mai sus (1 august, Vinerea Izvorului Tămăduirii), precum şi în anumite momente şi ocazii din viaţa casnică a omului (ca de exemplu, la mutarea în casă nouă sau la inaugurarea ei, la sfinţirea fântânii şi a izvoarelor, a icoanelor, a cimitirului etc.).

— Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 367-368

❌ Patima leneviei se manifestă și ca răceală și nepăsare față de propria mântuire. Ea întunecă sufletul și-l oprește pe om de la orice lucrare duhovnicească, împingându-l până la deznădejde.

- Posted in Abecedarul credinței by

cai verzi

Izbăvește-mă de nepăsare și de lenevire — Sfântul Teofan Zăvorâtul

Dacă o să-mi ceri socoteală, Doamne, pentru vremea care mi-a fost dată spre pocăință, dar pe care eu am petrecut-o în nepăsare, cum voi putea să mă îndreptățesc? Iar dacă mă vei trage la răspundere pentru cuvintele deșarte, pentru gândurile și poftele viclene, ce frică și tulburare mă vor cuprinde atunci pe mine, sărmanul, și ce chin va urma apoi?

Cruță-mă, Doamne! Cruță-mă Îndurate! Cruță-mă, Iubitorule de oameni! Cruță-mă, Cela ce ești Singur Bun! Milostivește-Te și mă miluiește, din singură bunătatea Ta. Întărește sufletul meu, pe care l-am stricat prin lenevie și nepăsare, Tu, Cel ce îi ridici pe cei doborâți și îi vindeci pe cei zdrobiți!

Tu știi nesimțirea ticăloșiei mele, știi câte gânduri viclene se războiesc împotriva mea, vezi câte curse întinde asupra mea răutatea vrăjmașului. Ocrotește-mă din mare mila Ta, trezește-mă, scoală-mă, viază-mă și mă mântuiește cu harul Tău, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, p. 48


Patima leneviei se manifestă și ca răceală și nepăsare față de propria mântuire. Ea întunecă sufletul și-l oprește pe om de la orice lucrare duhovnicească, împingându-l până la deznădejde.

În Răsăritul Ortodox, acedia este tratată separat, fiind asemănătoare cu întristarea. Acedia este o stare de lene și de întunecare sufletească, dar și o stare de dezgust, de oboseală și descurajare, de melancolie și depresie.

Spre deosebire de alte patimi, acedia naște toate păcatele și stârnește aproape toate patimile, înstăpânindu-se peste puterile sufletului.

„Cel care doarme toată noaptea și consideră somnul peste măsură drept răsplată este un om nefericit, pentru că lenea este mama foamei, sora hoției, verișoara minciunii și mătușa nefericirii. Ea pare o masă bogată, care servește însă, în loc de mâncare, doar vise” — Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumenița, Galați, 2009, pp. 108-109.

Nu e o rușine ca cineva să recunoască că este sărac, ci rușinos este să nu lucreze ca să scape de sărăcie. Cel care nu face nimic, ajunge să creadă despre sine că e capabil de orice lucrare și astfel, tot amânând, niciodată nu mai începe.

Sărăcia nu se reduce însă doar la aspecte de natură materială, ci privește direct și viața duhovnicească. În fond, leneș nu este numai cel care nu face nimic, ci și acela care poate să facă ceva mai bun și nu face.

În zilele noastre, mulți oameni au fost influențați negativ de duhul lumesc, fiind lipsiți de râvnă duhovnicească și de spirit de jertfă.

„Au învățat să se intereseze numai de ei înșiși; nu se gândesc deloc la semenul lor, ci numai la ei înșiși. și cu cât îi ajuți mai mult, cu atât cad în mai multă lenevie” — Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, București, 2000, p. 221.

Voința este necesară pentru sporirea duhovnicească, de aceea trebuie să luăm aminte să nu ne lenevim, pentru ca nu cumva vrăjmașul să ne scoată vreo pană din propria aripă și să ne frângă zborul.

„Atunci când începe încet-încet puțină trândăvie, puțină nepăsare, voința slăbește. Ce să facă Dumnezeu dacă omul nu vrea? Nu vrea să intervină, pentru că respectă libertatea omului. Netrebnicește astfel omul și aripa lui Dumnezeu. Dar când are voință, are și aripa lui întreagă; atunci vrea și Dumnezeu, vrea și omul, și el zboară”Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, București, 2000, p. 116.

De aceea, un om duhovnicesc nu trebuie să facă nimic cu nepăsare, cunoscut fiind cuvântul Proorocului Ieremia: „Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu lenevie” (Ier. 48, 10).

Pe de altă parte, întristarea poate aduce multă pagubă omului, deoarece cauzează moleșeală trupească și sufletească, și de aici nepăsarea față de propria mântuire.

„Întristarea îl dezarmează pe om. Îi vlăguiește toate puterile sale trupești și sufletești și nu-l lasă să facă nimic. Îi otrăvește sufletul și îi provoacă diferite anomalii în organism. Atacă părțile cele mai sensibile ale trupului și îl istovește pe om prin neliniștea pe care i-o provoacă. Otrăvirea pricinuită de amărăciune poate răpune cu desăvârșire nu numai un organism sensibil, ci și pe unul puternic”— Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi și virtuți”, Edit. Evanghelismos, București, 2007, pp. 142-143.

O atitudine de „gură cască”, se află în contradicție cu parabola talanților și vădește că n-am înțeles cât de grav este păcatul leneviei și cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul potrivit căruia, cerurile se cuceresc și Împărăția lui Dumnezeu se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea — Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 38.


Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie)

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie)

Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

Și după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăși în trei stări, cu 12 închinăciuni:

  • Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune)

  • Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune)

  • Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune)

  • Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)

Și pe urmă, iarăși rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, toată, cu două închinăciuni, și la sfârșit cu o metanie mare: Doamne și Stăpânul vieții mele…

☦️ Sfaturile Arhiepiscopului Arseni (Ciudovski) despre pregătirea pentru spovedanie

- Posted in Abecedarul credinței by

Noi venim la spovedanie cu intenția de a primi iertarea păcatelor, prin preot, de la Domnul și Mântuitorul nostru. Astfel, să știi dară că spovedania ta va fi deșartă, nelucrătoare și chiar ofensatoare pentru Domnul, dacă mergi la spovedanie fără nici o pregătire, fără nici o ispitire a conștiinței tale, de rușine ori din vreo altă pricină, ascunzându-ți păcatele tale, și dacă te spovedești fără plângerea inimii și umilință, doar formal, cu indiferență, mecanic, neavând intenția vădită de a te îndrepta de aici înainte. Adesea, mulți vin la spovedanie fără nici un fel de pregătire. Și ce înseamnă a te pregăti? A-ți ispiti cu osârdie conștiința, a-ți aduce aminte și a simți din inimă păcatele tale și a te hotărî de a le destăinui pe ele, de a le spune duhovnicului, de a te pocăi pentru ele și nu doar a te pocăi, ci și a fugi de aici înainte de ele. Și astfel, cât ne putem aminti, să Ie mărturisim pe ele. Chiar mai bine ar fi dacă pe o foaie de hârtie le-am însemna pe acestea. Iar despre acele păcate pe care oricât ai dori nu poți să ți le amintești, nu te neliniști că ele nu ți se vor ierta. Tu să ai doar hotărârea sinceră ca întru toate să te pocăiești și cu lacrimi să ceri de la Domnul să-ți ierte toate păcatele pe care ți le amintești și pe care nu ți le amintești.

SPOVEDANIA

La spovedanie, spune tot ceea ce te neliniștește, ce te doare, nu te stânjeni că spui din nou păcate pe care le-ai făcut și mai înainte. Acea mărturisire este bună când tu mergi mereu cu simțământul stării tale vrednice de plâns și îți birui orice rușine și iei aminte la rănile păcatelor tale.

Există și așa-numitele păcate „de nemărturisit", cu care mulți trăiesc în decursul anilor și poate chiar întreaga viață. Dorești tu ca altădată, chipurile, să le descoperi pe ele duhovnicului, fiindu-ți rușine să le mărturisești pe acestea și astfel trece an după an și tot mereu ți se împovărează sufletul și ți se pregătește veșnică osândă. Unii dintre acești oameni sunt fericiți: după o vreme, Domnul le trimite un duhovnic care deschide gura și inima acestor păcătoși ce nu se căiesc și ei își mărturisesc toate păcatele, în acest chip, acești oameni primesc ușurare duhovnicească, ca și cum și-ar recăpăta sănătatea. Cu toa te acestea, ar trebui să ne temem de păcatele nepocăite!

Păcatele nemărturisite sunt o datorie a noastră ce în permanență ne îngreunează. Și ce este mai bine decât a ne plăti datoria recăpătându-ne liniștea în suflet? Tot astfel și cu păcatele - acele datorii duhovnicești ale noastre: mărturisește-le înaintea duhovnicului și inima ta va deveni din ce în ce mai ușoară.

Pocăința, la spovedanie, este o biruință asupra noastră înșine, un trofeu al biruinței, astfel că cel care se pocăiește cu adevărat se învrednicește de respect și de cinste.

NIKOLAI E. PESTOV: POCĂINȚA, Editura Sophia

⚠️ Preot Alexandru Lungu: Halloween este mai mult decât o banală serbare de toamnă. 🎃

- Posted in Abecedarul credinței by

Preot Alexandru Lungu: Anul trecut a venit la biserică o mămică cu copilul ei de 10 ani. Când m-a sunat mi-am dat seama din voce cât de speriată era. Pe scurt: băiețelul ei care până la acea vârstă nu avusese probleme cu somnul și nici nu se speria de întuneric, a început să se trezească noaptea din somn urlând și invocând faptul că o dihanie îi apare de fiecare dată când se sting luminile din casă. Mai mult decât atât, băiatul fusese atât de marcat încât nu mai putea să meargă până la baie singur nici măcar ziua în amiază.

O întreb pe mămică dacă este spovedit, dacă se împărtășește.

Recunoaște că atât timp cât a fost mai micuț era nelipsit de la Potir, însă după ce a început să se înhaite și cu alți colegi de la școală, nu prea a mai ținut rânduiala. Nu mai voia dimineața să se trezească în zilele de duminică, nu voia sa postească, nu se mai ruga. Cu câteva zile înainte să aibă acele năluciri participase la o serbare cu tematică de Halloween, unde se costumase într-un mic demon. Chiar dacă inițial mămicii nu îi surâse ideea, datorită insistențelor celui mic și ținând cont că toți copiii participau la această manifestare demonică, cu acordul și implicarea școlii, a cedat. La câteva zile după acest episod, a început să aibă nălucirile respective. I-am citit câteva rugăciuni, l-am sfătuit să țină post și să facă în casă Taina Sfântului Maslu și o perioadă să se împărtășească duminică de duminică. După prima săptămână de la Canon visele au încetat, iar peste o lună băiatul a început să aibă din nou curaj să meargă singur prin casă și să doarmă în camera lui.

Halloween este mai mult decât o banală serbare de toamnă.

Halloween este mai mult decât o banală serbare de toamnă.

În chip inconștient invocăm puteri demonice și devenim vasale ale dracilor.

Aveți grijă pe mâna cui încredințați sufletele propriilor copii.

Sursa: https://www.facebook.com/hashtag/alexandrulungu

 


 

Page 1 of 3