ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Duhovnici - Cuvinte de folos

Duhovnici - Cuvinte de folos

✝️ Părintele Paisie Olaru: Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Paisie Olaru

"Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Luaţi seama că tare este scump Raiul şi tare este greu de ajuns la Rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută, ci faptele, dragii mei!” - Părintele Paisie Olaru

💬 Părintele Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte părintele Cleopa — vol. I: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Că nu-i de ajuns să crezi în inima ta în Dumnezeu, ci trebuie sa-L mărturiseşti şi cu gura, că avem două părţi.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Ilie Cleopa
Părintele Ilie Cleopa

"Aceasta zice şi Apostolul: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire. Că nu-i de ajuns să crezi în inima ta în Dumnezeu, ci trebuie sa-L mărturiseşti şi cu gura, că avem două părţi. Cu sufletul cred că este Dumnezeu, dar trebuie să-L mărturisesc şi cu buzele. De aceea a zis Mântuitorul: Cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu. Cu toată fiinţa ta trebuie sa-L mărturiseşti; şi prin cuvânt şi cu inima, prin credinţă. Atunci tâlharul, care credea în mintea lui că Mântuitorul este Dumnezeu, ce-a gândit el? „Oare o să mă ierte Dumnezeu şi pe mine, că eu mai înainte am hulit, ca şi cel din stânga?” Se gândea el: „Acest Iisus, Care Se roagă pentru cei ce-L răstignesc, dacă pe cei care L-au răstignit nu ţine mânie, cu cât mai mult o să mă ierte şi pe mine, măcar că eu am făcut atâtea desfrâuri şi ucideri şi jafuri şi înjurături şi beţii!” Îşi aducea aminte ca viaţa lui de tâlhar şi-şi zicea: „Oare ce pocainţă să mai fac eu acuma? Dacă aș avea picioarele libere, aș face metanii, dar ele sunt legate. Dacă aș avea mâinile libere, aș da două palme la cel din stânga care hulește şi aş zice: «De ce hulești pe Acest blând Iisus!» Dar şi mâinile sunt răstignite”. Se gândea el: „Ce pocăinţă să mai fac eu acum pe cruce?” Duhul Sfânt i-a dat în gând: „Ştii ce mai am eu slobod? Am limba! Limba nu-i răstignită. Şi eu am să strig din toată inima cu limba mea: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împarăţia Ta!” - Părintele Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte părintele Cleopa — vol. I

✝️ Mărturisirea cutremurătoare a Părintelui Elpidie despre convorbirea cu duhul cel rău dintr-un tânăr posedat.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Am reușit să pun înăuntrul trupurilor voastre ceea ce vreau eu. Mi-ați deschis porțile și am intrat înăuntru. Acum însă, cu aceste lucruri pe care o să vi le introduc în voi o să fiți ai mei!"

enter image description here

M-am cutremurat de aceste lucruri pe care le spunea și i-am spus:

Bine, dar de unde știi tu toate lucrurile acestea?

— "A venit ceasul și vremea noastă acum, să împărățim noi."

Pentru câtă vreme o să împărățiți voi? Știți că doar pentru scurtă vreme veți stâpâni pământul și apoi veți ajunge în iad.

— "O știm!", spunea și a început să tremure. "Doar să știți ceea ce vă pregătim. O să vă facem să fiți ca și roboții! O să vă introducem în trupurile voastre asemenea lucruri pe care nu vi le-ați fi imaginat. Și o să vă controlez și trupul și mintea și simțurile, toate o să vi le controlez eu!".

Adică o să ne stâpânească întru totul.

Cum o să faci lucrurile acestea să vedem dacă este adevărat ceea ce spui?

Ca și cum s-ar fi blocat satana.

Ia spune să vedem, cum o să faci lucrurile acestea?

S-a blocat.

De ce nu poți să-mi spui?

— "De teamă că o să mergi în lume și o să spui la toți și o să-mi furi din sufletele mele."

Ai spus că nu ți-e teamă, acum de ce ți-e teamă? Ce este aceea de care te temi? Oare de aceea că oamenii o să spună: "Iisuse al Meu, te iubesc!"?

A început să strige:

— "Să nu spui asta că mă arde, să nu spui asta că mă arde!"

— "Ce te arde?", am întrebat.

Nu rabdă să vadă că acest Hristos (satana zicea "Eu sunt Hristos, nu cel pe care-l adorați voi"). De ce se temea? De un singur cuvânt, ceea ce am spus la început: "Iisuse al meu, te iubesc!". Nu putea să rabde acest cuvânt.

— "Numai de asta vă temeți?", am întrebat eu.

— "Ne temem și de altele."

Ce este aceea de care vă temeți?

— "Nu pot să vă spun."

De ce nu poți să spui? De ce nu vrei să aflăm și noi?

— "Să văd dacă... nu pot să vă spun."

De ce nu poți să spui?

— "Pentru că o să mergi și o să spui la toți și o să înceapă să mă războiască. Știi câți am câștigat eu de partea mea? Dacă o să spui lucrurile acestea lumii si o să facă ceea ce le spui, eu pe cine o să mai câștig?"

Pentru că nu vrei să-mi spui tu, diavole, o să-ți spun eu. Pentru început, ți-e teamă de un semn: semnul Sfintei Cruci.

A început să tremure.

Ai spus că nu ți-e teamă, și acum tremuri în fața Sfintei Cruci?

A început să strige copilul:

— "Mi-e sete!"

I-am adus un pahar cu apă, i-am pus apă si i-am dat să bea. A băut și după puțin timp a zis iarăși că îi e sete. Am avut multe astfel de experiențe și știam cum lucrează satana. Fiți atenți la ceea ce vă spun acum! Este foarte important pentru că trebuie să spunem acest lucru. Am luat paharul de apă și am făcut semnul Sfintei Cruci asupra lui. Simplu! Doar trebuia să-l ia să bea. Numai ce a luat o gură și a aruncat paharul jos și l-a spart și a zis:

— "M-ai ars! Ce-ai făcut?"

Tu care nu te temi de nimic, acum arzi? Ce este cea care te-a ars?

— "M-a ars Acela care a urcat sus pe Cruce, dar acum îl voi arde eu cu ceea ce voi pune înlăuntrul copiilor lui."

Înțelegeți? Ce are de gând să ne facă? Vă spun simplu ceea ce s-a întâmplat.

— **Deci am înțeles că-ți este teamă și te sperii de Sfânta Cruce.""

De astăzi, vă rog pe voi toți, când veți mânca ceva, când veți bea ceva, să faceți ceea ce au făcut primii creștini. Fie veți face semnul Sfintei Cruci, fie veți însemna cu semnul Sfintei Cruci ceea ce mâncați sau beți. Sunteți de acord? Așa să faceți! Să nu mâncați, să nu beți nimic dacă nu faceți semnul Sfintei Cruci!

În acea clipă, ca un vis am văzut în fața mea, mâncare care era dată oamenilor să fie mâncată. Dar era o mâncare ciudată. Fructele erau foarte mari, foarte frumoase la vedere, cărnurile erau foarte atrăgătoare și în clipa în care am văzut cărnurile am văzut alături și mașinăriile care produceau cărnurile. Mi-a îngăduit Dumnezeu să văd ce pregătește diavolul să introducă în noi. Și alte multe lucruri.

De aceea, Duhul lui Dumnezeu mi-a lămurit în clipa aceea: "Să spui, copilul Meu la toți fiii tăi, la toată lumea să-și facă semnul Sfintei Cruci."

Sursa: Predica părintelui Elpidie Vaianakis din 13.07.2023, Câmpeni, județul Alba

✝️ Cuvinte de folos ale Cuviosului Părinte Emilian Simonopetritul: Numai eu și Dumnezeul meu →

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Cuviosul Părinte Emilian Simonopetritul

Iubiții mei, la un singur lucru să luăm aminte: dacă ne vom ruga și dacă ne vom liniști, și dacă vom fi onești înaintea lui Dumnezeu, vom putea face fapte mărețe, și cu sufletul nostru, chiar și în societate. Însă trebuie să fim atenți la un singur lucru, la împrăștiere!

Să învățăm, dacă vrem să fim instrumente ale harului, să învățăm să nu ne ocupăm cu multe lucruri străine. Să nu ne intereseze lucruri care nu ne preocupă. Să nu ne deschidem orizontul într-un mod lumesc, ci să ne înălțăm cu gândul spre cer. Atât cât putem, să ne păstrăm mintea în tăcere. Să nu o lăsăm să se ciopârțească din cauza gândurilor.

Ne poate veni un gând, e omenește. Însă, atunci când gândurile observă că nu le dăm importanță, nu stăm să analizăm dacă gândul e corect sau nu, dacă să-l ascultăm sau nu, atunci gândul pleacă. Și gândurile ne vor părăsi cu totul dacă nu le dăm nicio importanță. Să nu ne doboare gândurile!

Să nu ne distragă atenția! Să nu începem treburi care nu ne sunt de mare trebuință.

Chiar dacă suntem dascăli, catehizăm pe alții, sau suntem oameni duhovnicești, sau duhovnici, sau povățuitori, ori suntem preoți de parohie sau predicatori, sau orice altceva… În mod necesar, vom avea o activitate, vom organiza ceva. Trebuie să facem și asta. Până și Apostolii se ocupau cu asta, se adunau și spuneau: „Acela va pleca în Japonia, acela va merge în Egipt, celălalt va pleca în India. Era o formă de organizare. Vom face acestea, dar să nu ne deschidem spre lucruri care ne obosesc, ne înșeală, ne împrăștie. Pe cât putem, să ne adunăm în inima noastră, mai mult, gândul nostru să-l adunăm, ca Dumnezeu să-l afle liber și să poată scrie acolo [cuvântul Lui]. Atunci când ne amestecăm în multe lucruri, pe care nu le putem rezolva, atunci când ne încurcăm cu tot felul de treburi, acest amestec al nostru atras de gânduri felurite, devine catastrofal.

De aceea, se spune că în afară de cele 10 porunci, mai există una. Porunca a 11-a spune: „Nu te încurca [în treburile altora].” Să nu ne amestecăm în nimic! Să nu ne încurcăm! Să nu ne mâhnim, să nu ne neliniștim! Să nu ne temem de boala noastră, de moarte, de suferința tatălui nostru, pentru mama și frații noștri!

Să nu ne apuce neliniștea și temerea, ca o agonie: „Ah, va veni 666! Ah, vor face alte acte de identitate! Ah, vom pieri! S-a stricat lumea! S-au vătămat cu toții! S-a stins credința în Hristos! Nimeni nu mai bagă în seamă Biserica!” Ce elemente tulburătoare sunt toate acestea!

Să nu fim distrași pentru nimic in lume: numai eu și Dumnezeul meu!


Citește în continuare următoarele două omilii ale Părintelui Emilian Simonopetritul pe site-ul Mărturisirea Ortodoxă

✝️ Protosinghel Petroniu Tănase: Omul și-a umplut viața cu mijloace tehnice, cu tehnologie contemporană, cu mașină, cu televizor, cu telefon și multe altele, care sunt pentru mulți, niște idoli!

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Protosinghel Petroniu Tănase Pocăința ne deschide calea cea nesfârșită a îndumnezeirii.

"Omul și-a umplut viața cu mijloace tehnice, cu tehnologie contemporană, cu mașină, cu televizor, cu telefon și multe altele, care sunt pentru mulți, niște idoli!

Bolnavii de astăzi își sprijină nădejdile lor pe medicamente și nu pe puterea lui Dumnezeu dobândită prin rugăciune.

Ei cred că medicamentele îi vindecă, însă de fapt, e tot lucrarea lui Dumnezeu, deoarece El îngăduie să fii vindecat de medicament. De aceea trebuie să spui și să exclami că Dumnezeu te-a vindecat.

Toate acestea l-au dus pe om la o înstrăinare de Dumnezeu, așa încât crede că poate face totul fără Dumnezeu.

Azi, mulți când au o problemă, in loc să meargă la Biserică să se spovedească, să se roage preotul pentru ei, ei încearcă să găsească ei singuri ,,rezolvarea" problemei, fără ajutorul dumnezeiesc ."


Părintele Petroniu Tănase (1914-2011) a fost membru al mişcării „Rugul Aprins”, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dar şi unul din marii duhovnici români.

✝️ Schiarhimandritul Ștefan (Karulsky): Vă este frică, și nu știți ce să faceți? ... Rugați-vă la Maica Domnului!

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

enter image description here
Starețul Stefan Karulsky

Vă este frică, și nu știți ce să faceți? - Rugați-vă la Maica Domnului! Am fost împușcat, m-au pus la perete și de la câțiva metri distanță doi dintre ei m-au împușcat din mitralieră. Și eu m-am rugat la Împărăteasa Cerului! Iar ei nu au reușit să mă lovească. Așa că m-am grăbit să fug ... Gloanțele fluierau în jurul corpului meu, îmi ardeau hainele, dar nu am avut nicio zgârietură! Și așa am fugit la "EA" la Muntele Athos.

✝️ Părintele Iulian (Lazăr) Prodromitul: Rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Iulian Lazăr este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfinţia sa se spovedesc şi părinţi români de la alte chilii. Privesc fotografia părintelui, la chipul lui blând, luminos, ochii albaştri, barba albă, mâinile strânse pe Sfânta Cruce şi desluşesc un om al lui Dumnezeu, împăcat cu Creatorul Său. Cu ajutorul harului, împacă de o viaţă pe mulţi cu Dumnezeu.

enter image description here

– Părinte Iulian, vă rugăm, să ne daţi câteva date biografice pentru cititorii care nu vă cunosc.

– M-am născut în comuna Vorona, în anul 1926, în judeţul Botoşani. Când am avut 1 an şi jumătate, părinţii au fost împroprietăriţi şi au plecat la 50-60 de km. în comuna Mănăstireni, la Vorona fiind numai pădure. Au primit cinci hectare de pământ şi s-au înstărit acolo. Am trăit cu părinţii până când am fost chemat de Domnul şi am intrat în obştea mănăstirii Sihăstria. În ianuarie 1977, am venit în Sfântul Munte Athos, chiar după sărbătorile de iarnă. Acum au trecut anii şi văd că tare-i frumoasă viaţa de mănăstire.

– Care a fost cea mai mare bucurie din viaţa dumneavoastră?

– Bucuria mare am avut când am venit la mănăstire şi a ea fost continuă, înnoind în fiecare zi făgăduinţele şi dragostea din ziua intrării în mănăstire şi a călugăriei. Acum bucuria mea este aceeaşi, că a dat Dumnezeu să vin la mănăstire şi că m-a ajutat să port crucea voturilor monahale întreaga viaţă şi că sunt călugăr.

– Aţi avut şi dezamăgiri, supărări mari în viaţă?

– Au fost şi necazuri şi ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem şi lăsaţi pe pământ pentru a avea supărări şi ispite, fără ele nu ne hotărâm să iubim cu toată tăria binele şi pe Dumnezeu. De ispite şi de încercări nu trebuie să ne temem, căci vântul şi viforul când lovesc copacii le întăresc mai mult rădăcinile. Să le primim pe toate cu calm şi bucurie, doar astfel rămânem înrădăcinaţi de-a pururi în stânca credinţei, în liniştea lăuntrică de dincolo.

– Cum v-aţi apropiat de Dumnezeu?

– Cu siguranţă a fost o chemare. Eram doi tineri care, văzând ororile războiului, ne-am sfătuit să plecăm la o mănăstire în ţară, acum 60 de ani. Văzând că au plecat dincolo tineri şi bătrâni şi era mare suferinţa lumii după război, ne-am gândit că şi nouă ne va veni rândul să ne ducem odată din această lume. Suferinţele războiului ne-au făcut să ne gândim la mântuire, aşa copii cum eram. Am căutat o viaţă de mănăstire. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire, dar ne-am dus, ne-a plăcut şi am rămas. Dumnezeu ne-a îndemnat să căutăm şi să alegem viaţa de mănăstire. A fost o chemare.

– De ce, uneori, avem inima împietrită şi nu reuşim să spunem păcatele cu zdrobire de inimă?

– Cred că din cauza faptului că se pierde darul rugăciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru că omul este lăsat să se roage continuu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) şi: „Duhul să nu-l stingeţi!” (vers. 19). Deci, rugăciunea trebuie să fie un foc nestins care înmoaie tot timpul inima spre a se întipări cu pecetea numelui lui Iisus. În Domnul Iisus este numai blândeţe şi smerenie, nu este nicio urmă de împietrire. În Patericul egiptean găsim la Sfinţii Părinţi o pildă. Unui frate, care a întrebat cum să ţină mintea trează, i se spune: „când cazanul e pe foc şi fierbe, fug muştele şi nu se apropie, dar cum s-a răcit, vin muştele şi intră în cazan. Aşa-i şi cu mintea noastră, când e fierbinte nu se apropie vrăjmaşul, după ce s-a răcit vin toate patimile aduse de el”.

– Deci, ar trebui să ne păzim mintea tot timpul în rugăciune?

– Da, trebuie să o păzim prin rugăciune în rugăciune, prin silinţă. În Evanghelia după Matei se spune „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc, pun mâna pe ea” (11, 12). Să ne silim cât putem să o strâmtorăm la rugăciune, pentru că, rugându-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi şi din Rugăciunea lui Iisus va aprinde şi va muia tot timpul inimile noastre.

George Căbaş, „Părinţi contemporani din Sfântul Munte Athos”

☦️ Ieromonah Savatie Baștovoi: Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertați!

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertați!

Căutaţi ce este bine în celălalt. Nu mai vedeţi răul, iertaţi. De ce este aşa? Păi, poate l-a bătut mama când era mic, l-a ascuns în dulap. Cine ştie ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos pentru că aşa-i el, dar ştii ce face el în chilia sa? Poate bate şi el metanii, plânge la icoane, îi pare rău şi cred că îi e ruşine şi lui de felul cum este şi îi e greu să vină să-şi ceară iertare.

Părinţii ne ziceau aşa: „Când cineva îţi greşeşte, te ceartă, tu dă vina pe diavol.” Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Nici noi nu-l vrem, pentru că toţi credem în Hristos şi vrem să-I slujim Lui. Dar noi facem şi rău. De ce? Păi, de ce? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învaţă să facem rău. Dă vina pe diavol şi scuteşte-l pe aproapele tău de vina asta. S-a-ntâmplat, e trecător. E un accident. Răul pe care îl face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie să ne facem impresia despre el şi să-l vedem prin prisma acestui rău pe care îl face. Asta înseamnă a judeca.

Ce înseamnă a judeca? Înseamnă a-l vedea pe cel din faţa noastră prin prisma faptelor rele pe care le face, socotind că ele îl caracterizează. El a strigat ieri la mine, e adevărat, dar asta nu-l caracterizează, el nu strigă tot timpul. Şi chiar dacă strigă tot timpul, să gândesc că înseamnă că nu se mânie, pentru că dacă aşa s-a obişnuit, nici nu mai ţine atâta răutate.

Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iertăm, să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem nişte „păsărele” ale noastre, dar ni le iertăm. Şi pe celălalt trebuie să-l ierţi! De ce pe tine te accepţi aşa cum eşti, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte, că aşa scrie în Evanghelie, că aşa scrie la Sfinţii Părinţi. Vezi-l şi pe el în toată complexitatea lui, în toate nebuniile lui, pentru că Dumnezeu şi pe el l-a chemat la botez, i-a dat o grămadă de daruri şi nu ştii tu cum îl judecă Dumnezeu.

Părintele Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006 – fragment

✝️ Părintele Efrem din Arizona: satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți 🏹, dar el nu poate spune dacă inima noastră ❤️ este receptivă la ele 🎯

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Efrem din Arizona

Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist.

Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă.

Motivul este faptul că Satana aruncă gânduri asupra noastră ca niște săgeți, dar el nu poate spune dacă inima noastră este receptivă la ele.

Dar, întrucât este expert, odată ce trage o săgeată – adică, odată ce ne atacă cu un gând rău, el observă fața noastră și toate mișcările corpului nostru și, pe baza lor, el măsoară cât de bine s-a înfipt săgeata noastră în inimă.

Dacă vede că sufletul este lovit, atunci trage mai multe săgeți acolo pentru a-l ucide. Dar, dacă deduce din semnele exterioare că sufletul nu este rănit, își schimbă atacul și așa mai departe.

De aceea, atunci când ești fericit, ar trebui să ascunzi în tine, pentru ca el să n-o descopere prin neglijența ta și să te jefuiască de această fericire printr-o anumită ispită.

La fel, atunci când ești trist, nu-l lăsa să arate ca nu cumva să-ți sporească durerea după ce a dibuit motivul tristeții tale.

Dacă menții o stare echilibrată atunci când ești fericit și când ești trist, diavolul nu știe exact ce se întâmplă în interiorul tău și astfel nu știe cum să te lupte.


Efrem Filotheitul

Arhimandritul Efrem Filotheitul sau Athonitul a fost arhimandrit și stareț al Mănăstirii Filotheu de la Muntele Athos, părinte duhovnicesc al mai multor mănăstiri de la Muntele Athos și din Grecia și întemeietor al mai multor mănăstiri în Statele Unite ale Americii.

A fost viețuitor al Mănăstirii Sf. Antonie din Florence, Arizona, până la adormirea sa întru Domnul din data de 8 decembrie 2019.

Părintele Efrem a fost ieromonah timp de aproape 60 de ani și stareț timp de mai mult de 50 de ani.

A fost ucenic al părintelui Iosif Spilaiotis - cunoscut ca Iosif Isihastul - din Muntele Athos, și a trăit în ascultare față de acesta timp de 12 ani, până la moartea bătrânului Iosif în 1959.

Începuturile

Părintele Efrem s-a născut în anul 1927 în Volos, Grecia, primind la botez numele de Ioan. A crescut în sărăcie, ajutând pe tatăl său la lucru, dar și încercând să urmeze vieții pioase a mamei sale, devenită mai târziu monahie sub numele de Teofana. A dorit să devină călugăr încă de la vârsta de 14 ani, dar nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său să plece la mănăstire decât la vârsta de 19 ani.

Viața monahală

Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Părintelui Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în 1948, dându-i numele de Efrem. Mai apoi, a fost hirotonit diacon, și apoi preot. Viața în obștea cuviosului Iosif era una foarte austeră și de nevoință ascetică, iar cuviosul părinte Efrem a înaintat foarte mult în viața duhovnicească sub călăuzirea sfântului stareț. După adormirea cuviosului Iosif în 1959, părintele Efrem a continuat să trăiască în nevoință vreme de mulți ani, până când a fost numit stareț al Sfintei Mănăstiri Filoteu în anul 1973. Aici el a reușit să reînnoiască viața duhovnicească a mănăstirii în scurtă vreme.

Datorită reputației starețului, obștea mănăstirii a crescut foarte rapid. Sinaxa stareților din Sfântul Munte i-a cerut starețului Efrem să se implice în reînnoirea vieții duhovnicești și în extinderea mai multor mănăstiri de la Sântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume Xiropotamu, Konstamonitu și Caracalu. I s-a cerut să repopuleze și mănăstirea Marea Lavră, dar a refuzat. Toate aceste mănăstiri se află încă sub călăuzirea lui duhovnicească. Pe lângă aceste mănăstiri de la Sfântul Munte, și alte mănăstiri din Grecia se mai află sub călăuzirea duhovnicească a starețului Efrem, între care amintim mănăstirea Sf. Înaintemergătorului Ioan din Serres, mănăstirea Maicii Domnului Călăuzitoarea din Portaria (Volos) și cea a Sf. Arhanghel Mihail – oficial un metoc din insula Thasos al mănăstirii Filoteu.

Cuviosul Efrem Filotheitul este cunoscut ca un părinte spiritual înduhovnicit și un adevărat stareț athonit. El are mii de fii duhovnicești în întreaga lume: monahi, clerici și laici.

Este considerat a fi cel dintâi care a întemeiat o mănăstire după adevăratul tipic athonit pe pământ american. Începând cu anul 2005, starețul Efrem a întemeiat în Statele Unite și Canada șaptesprezece mănăstiri (atât de maici cât și de călugări), toate în jurisdicția Arhiepiscopiei Grec-Ortodoxe din America și Canada.

Scrieri

(en) Counsels from the Holy Mountain: Selected from the Letters and Homilies of Elder Ephraim by Elder Ephraim. Florence, Arizona: St. Anthony's Greek Orthodox Monastery, 1999. (ISBN 0966700031), tradus în română sub titlul: Părintele Efrem Athonitul, Sfaturi din Sfântul Munte, disponibil online.

Sursa wiki: https://ro.orthodoxwiki.org/Efrem_Filotheitul


Vizionați un film documentar despre viața părintelui Efrem din Arizona: - despre principala mănăstire pe care a ctitorit-o, mănăstirea Sf. Antonie din Arizona și - despre lucrarea sa de misiune.

Sunt prezentate mărturii ale pelerinilor care mărturisesc diferite minuni pe care părintele le-a făcut acestora.

Sursa video: Stareţul Efrem din Arizona — Filme pentru Ortodoxie @ youtube

☦️ Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou: Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeusă fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Arhimandritul Zaharia Zaharou: Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

În Epistola către Coloseni, Sfântul Pavel spune alegoric că suntem însemnaţi „cu tăiere împrejur nefăcută de mână” (Coloseni 2, 11), însemnând că inima se răneşte, nu în chip materialnic sau fizic, ci prin tăierea împrejur a lui Hristos, adică prin cuvântul Său, prin poruncile Evangheliei.

Când inima se răneşte cu poruncile evanghelice şi se taie împrejur de către Evanghelie, se face simţitoare şi mereu cu luare-aminte la Cel Care a rănit-o. Aceasta este pocăinţa, ca fără încetare să se poarte tăierea împrejur a lui Hristos.

Avem nevoie să ducem în inimă rana aceasta pe care am cunoscut-o prin lacrimi. Fără ea, am fi reci şi grabnic ne-am găsi în lumea aceasta modele, vrând chiar să împăcăm dragul de lume cu iubirea de Dumnezeu.

Avem nevoie ca mângâierea lui Dumnezeu să fie mai puternică în noi decât stăpânirea acestei lumi.

Avem nevoie de un foc mai tare ca să stingem focul patimilor.

Avem, astfel, nevoie să purtăm această rană care să ne amintească mereu de ceva de dincolo, desăvârşit şi sfânt. Dacă avem această aducere aminte înlăuntrul nostru, vom putea să deosebim „voia lui Dumnezeu, care este bună şi plăcută şi desăvârşită” (Romani 12, 2).

Este de cea mai mare însemnătate pentru noi să deosebim şi să urmăm semnele voii lui Dumnezeu şi atunci vom afla viaţă, căci este „viaţă întru voia Lui” (Psalmul 29, 5).

Arhimandrit Zaharia Zaharou, Man, the Target of God, The Stavropegic Monastery of St. John the Baptist, Essex, 2015, p. 235

✝️ Ierom. Serafim Dimopoulos - cel nebun pentru Hristos: "Dacă vreți o schimbare grabnică în bine, scoateți televizorul din casă!"

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Ierom. Serafim Dimopoulos - cel nebun pentru Hristos

Un fiu duhovnicesc i-a marturisit Părintelui Serafim că avea război din partea gândurilor trupești, iar părintele Serafim i-a spus:

– Acum, când vei merge la casa ta, deschide fe­reastra și aruncă televizorul afară!

Acela a rămas surprins din pricina acestei po­runci neașteptate, pentru că în ultima vreme se gândea chiar să-și cumpere un televizor mai mare și mai modern și i-a spus:

– Gheronda, locuiesc singur și televizorul îmi ține tovărășie!

Atunci starețul a lovit cu pumnul în masă și a spus cu glas tare:

– Îți ține tovărășie satana? Aruncă-l…!


Ieromonahul Serafim Dimópoulos

Date biografice

Părintele Serafim Dimópoulos s-a născut în 1937 în Iráklio (Creta) din părinţii Constantin şi Elena. Era al doilea din cei şapte copii, iar la botez a primit numele Hrístos. Tatăl său era din Smýrna şi era rudă îndepărtată a vrednicului de pomenire şi Sfânt al Bisericii, Mitropolitul Hrisóstomos al Smýrnei. A fost crescut în frica de Dumnezeu şi după învăţătura creştină. Încă din copilărie se vedea că are dragoste pentru Biserică şi chemare pentru preoţie, iar el însuşi mărturisea că îşi dorea să urmeze viaţa monahală.

De mic copil, i-a rugat pe părinţii săi să îi dea o cameră separată. Mama sa a fost de acord, dar a hotărât că este mai bine să doarmă cu el în aceeaşi cameră. Atunci, într-o noapte, mamei lui i s-a arătat Maica Domnului în vis şi i-a spus:,,Lasă-l să se nevoiască!”. De atunci încolo, micul Hrístos a putut să se roage nestingherit în fiecare seară. Era un elev sârguincios şi foarte preocupat de săvârşirea lucrurilor bune în viaţa sa. Nu lipsea de la nici o sărbătoare ori duminică de la biserică, şi nici de la orele de educaţie creştină organizate de parohie. A studiat sfânta ştiinţă a teologiei pentru a se pregăti temeinic de a sluji ca preot Biserica Lui Hristos. Pe când era încă student, mergea foarte des la mănăstiri. Dintre toate mănăstirile, cel mai mult s-a legat sufleteşte de Mănăstirea Sfântul Serafim din muntele Domboú (Livadiá), şi îl vizita des pe vrednicul de pomenire, părintele Filótheos Zervákos.

Legăturile sale cu Sfântul Munte şi cu părintele Paisie

După ce a absolvit Facultatea de Teologie şi şi-a luat diploma, a fost recrutat şi a îndeplinit şi serviciul militar. Pentru o scurtă perioadă a stat la Sfântul Munte pe lângă un pustnic sârb, părintele Gheorghe, care vieţuia la un vechi schit al Mănăstirii Sfântului Pantelimon şi a acolo a fost iniţiat în rugăciunea minţii. Nu s-a făcut călugăr, însă, şi nici nu a vrut să rămână definitiv la Sfântul Munte. Dumnezeu avea alte planuri cu el, altundeva avea să-l trimită.

Gheronda avea mare evlavie pentru Grădina Maicii Domnului şi spunea:,,Ceea ce facem noi aici, predici, fapte bune…sunt lucruri de copii…Sfântul Munte este Universitatea. Acolo, monahii nu doar încearcă să taie patimile, ci cunosc metode prin care putem să dezrădăcinăm patimile cu totul, o dată pentru totdeauna. Monahul trebuie să stea la chilia lui, chiar şi dacă nu face multe lucruri duhovniceşti. Monahul, dacă iese în lume, cu nimic nu se foloseşte!”.

Cineva i-a dus o carte cu ilustraţii despre Sfântul Munte. Părintele a luat-o în mâinile sale, a căutat prin ea toate imaginile care înfăţişau părinţi aghioriţi, le-a sărutat, a strâns cartea la piept cu emoţie, şi apoi a înapoiat-o, zicând:,,Acum, ia-o!”.

Cândva a fost întrebat dacă l-a cunoscut de aproape pe Gheronda Paisie, iar el a răspuns:

– Da, l-am întâlnit de vreo 2-3 ori. Te privea adânc cu ochii lui pătrunzători, şi te ,,citea”. Când aveam pe cineva grav bolnav de cancer, îi trimiteam scrisoare şi toţi se făceau bine, niciunul nu murea.

– Gheronda, cum a câştigat atâta har gheronda Paisie?

– Ştii ce rugăciune făcea gheronda Paisie? Lasă, lasă, noi… nimic nu facem. Doar cu rugăciunea se rezolvă toate.

– Părinte, cum se face că oricine deschide o carte despre părintele Paisie rămâne magnetizat şi nu lasă cartea din mână până nu o citeşte, pe când, faţă de celelalte cărţi rămâne indiferent?

– Părintele Paisie avea mare har de la Dumnezeu, iar cuvintele sale, tipărite în cărţi, sunt pline de Duhul Lui Dumnezeu: oricine le citeşte, este luminat şi mângâiat, în acelaşi timp. Avea atâta har, că, chiar şi cărţile pe care le scriu ceilalţi despre el, atrag ca un magnet. De fapt, noi, nimic nu ştim despre Gheronda Paisie. Ceea ce cunoaştem noi este foarte puţin. El a trăit stări duhovniceşti foarte înalte, dar nu spunea nimic nimănui. Ee…! Nu se pot spune în cuvinte asemenea lucruri.

Nu doar părintele Serafim îl preţuia pe gheronda Paisie, ci şi acela ţinea foarte mult la părintele Serafim. Unui grup de tineri din Lárisa, care s-au dus să-l viziteze la chilia sa de la Panagoúda, părintele Paisie a spus:,,De ce veniţi la mine? Acolo, la Lárisa, voi aveţi un om sfânt, pe părintele Serafim”. Când au mers din nou în vizită la gheronda Paisie, tinerii i-au spus că în Lárisa nu există niciun părinte cu numele Serafim care să slujească la vreo parohie din oraş. Într-adevăr, părintele Serafim nu avea parohia lui, dar mergea pe la sate şi oriunde era trimis de către Mitropolie, fiindcă era cleric însărcinat cu predica şi ţinea omilii în tot cuprinsul mitropoliei. Părintele Paisie a răspuns:,,Acolo este, dar se ascunde precum iepurele în spatele tufişurilor. Căutaţi-l mai bine şi îl veţi găsi”.

Un cunoscut teolog din Lárisa, (Athanasópoulos Konstantínos, fost director al Academiei din Lárisa), îl vizita destul de des pe părintele Paisie. Gheronda, mereu îl întreba despre părintele Serafim, iar la plecare, îl ruga pe vizitatorul său să-i transmită urările sale de bine.

Cineva i-a spus într-o zi, că un părinte aghiorit vorbea peiorativ despre părintele Paisie, spunând că nu ştim dacă e sfânt sau nu. Părintele Serafim s-a mâhnit, şi, cu spontaneitate copilărească, a răspuns:,,Ce să facem, de vreme ce e sfânt?”. Avea fotografia părintelui Paisie pe perete, deasupra patului său – împreună cu Răstignirea Mântuitorului, Coborârea de pe Cruce şi icoane ale Maicii Domnului – dovadă a preţuirii adânci ce i-o purta.

Pustnic

A cumpărat o bucată de pământ în afara oraşului (Lárisa), aproape de închisoare şi acolo şi-a construit coliba sa. Gheronda a ales să vieţuiască anume în acea zonă pentru că acolo era ,,triunghiul durerii”: într-o parte se afla închisoarea, în altă parte, Spitalul Universitar iar în alta, cimitirul.

La locuinţa sa, timp de mai mulţi nu a avut apă şi era nevoit să o aducă de departe. Pentru încălzire avea o sobă pe lemne dar o folosea foarte rar. Cei care veneau la el în vizită tremurau, în timp ce el nici nu simţea frigul. De multe ori, iarna, ţinea uşile de la balcon şi ferestrele larg deschise.

Casa lui arăta ca şi cum ar fi fost părăsită, multe lucruri erau aruncate în dreapta şi în stânga, curtea era plină de bălării şi de gunoaie iar şoarecii circulau în voie.

Un cunoscut de-al lui, tâmplar, s-a dus într-o zi să-i repare uşa de la etaj şi a văzut că nu avea pat în cameră. Jos, pe ciment, erau aruncate câteva pături vechi, un palton vechi, cu care se învelea, un sacou împăturit la căpătâi, iar alături, cărţi. În bucătărioara lui fierbea, într-o cutie de sardele, un ardei. Aceasta era mâncare lui în ziua aceea.

Părintele îşi pierduse toţi dinţii şi, cu greutate mesteca mâncarea. Mânca, de obicei, o bucată de pâine cu ceai sau cafea, şi tahini (pastă din seminţe de susan), tot aşa obişnuind să mănânce şi fii lui duhovniceşti. Cumpăra de la piaţă paste, legume şi fructe. Gătea foarte rar varză, legume ori paste, şi, aceasta nu ca să fie mai gustoase, ci pentru a fi mai moi şi mai uşor de mestecat. Unii îi mai aduceau, câteodată, mâncare gătită, foarte gustoasă, însă el o dădea câinilor. Alţii îi aduceau fructe, dar gheronda le lăsa afară, în soare, şi se stricau. Astfel, oamenii au încetat să-i mai aducă alimente. „Nu îmi mai aduceţi nimic, vă rog, fiindcă îmi place să mă gospodăresc singur”, spunea. De multe ori, rămânea zile întregi flămând. Cineva i-a dus o prescură iar gheronda a primit-o zicând:,,Slavă Lui Dumnezeu! De câteva zile nu am pus nimic în gură”. Vin nu bea niciodată. Arhiepiscopul Albaniei, Anastasios, i-a trimis cândva două sticle de vin dar gheronda le-a aruncat. Se reţinea până şi a bea apă de ajuns.

Avea un mic frigider – ce nu funcţiona niciodată – iar deasupra, pe el, un mic aragaz. Nu foarte multă lume a avut ocazia să vadă tot interiorul casei.

La un moment dat părintele a avut de înfruntat un mare necaz. Aproape de locuinţa s-a deschis un local de distracţii. Până spre dimineaţă se strângeau multe maşini, lume, era zgomot, iar muzica răsuna peste tot. Nu putea părintele noaptea, nici să se roage, nici să se odihnească. De nevoie, se închidea într-o cameră şi, într-un târziu, reuşea să adoarmă vreo două ore pe noapte, întins pe o bancă îngustă. Spunea:,,Nu pot să dorm cu aceştia aici, aproape, dar asta nu o să mai ţină mult”. Şi, într-adevăr, la puţin timp, acel local a încetat să mai funcţioneze.

Nu avea o parohie a lui, şi slujea în satele îndepărtate unde nu exista preot şi unde era trimis de Mitropolie. Nu avea maşină iar cele mai multe călătorii le făcea pe jos. Parcurgea distanţe foarte mari pe jos. Pornea de cu seară, iar dimineaţa, în zori, ajungea în satul unde urma să slujească. De multe ori, atunci când ploua ori ningea, ajungea plin de noroi, ud şi îngheţat de frig. Odată, s-a destăinuit unui fiu duhovnicesc de-al său, că a pornit sâmbătă noaptea pe jos, de la chilioara lui, ca să ajungă la Kraniá Olýmpou. S-a oprit puţin în pădure, ca să se odihnească, iar duminică dimineaţa a slujit. Apoi, s-a întors, din nou, pe jos, la Lárisa. A se reţine că, atunci era de 69-70 de ani iar distanţa aceasta era în jur de 70 de km dus, şi tot atâţia la întoarcere.

Odată, un şofer nu l-a observat când conducea, fiindcă era noapte iar el mergea pe marginea drumului. L-a lovit, dar l-a păzit Dumnezeu şi nu a păţit nimic.

Mergea pe stradă fără să privească la oamenii din jurul său. Femeilor care mergeau să se spovedească, le vorbea fără să le privească în ochi. Când îi privea pe bărbaţi, însă, privirea lui le străpungea sufletul.

Într-o zi l-a vizitat un fiu duhovnicesc de-al său. L-a găsit ţinând picioarele într-un lighean cu apă şi iod, fiindcă erau pline de răni, din pricina călătoriilor lungi pe care le făcea. Gambele lui semănau cu gambele sportivilor.

Nu s-a plâns niciodată că ar suferi, deşi era chinuit de mai multe boli, şi evita să ia medicamente.

Gheronda suferea de ocluzie intestinală (ileus), adică obturarea intestinului, care se manifesta prin dureri puternice precum colicile, balonare, vărsături. Doar când ajungea în această fază urma un tratament medical.

Odată, într-o iarnă, stătea în antreul locuinţei sale. Era foarte frig, era chiar ger. Casa părintelui nu era încălzită iar el era bolnav, avea gripă şi era epuizat. L-a spovedit pe cel care venise la el pentru acest lucru, dar a refuzat orice ajutor spunând că nu are nimic.

Altădată l-a găsit un fiu duhovnicesc de-al lui în curtea casei sale întins pe jos şi făcut covrig din pricina durerilor de stomac. S-a oferit să-l ducă la spital însă el a refuzat. În ziua următoare, acelaşi fiu duhovnicesc s-a dus din nou să-l viziteze şi l-a găsit în acelaşi loc, tot cu dureri dar, şi de această dată, a refuzat orice ajutor medical.

Odată, s-a îmbolnăvit foarte serios şi a rămas ţintuit la pat pentru o lună. Nu putea nici să mănânce şi nici să vorbească. Câţiva fii duhovniceşti (printre care şi câţiva albanezi pe care îi botezase) au vrut să îl ducă la spital, dar a refuzat. Le-a făcut semn să se roage pentru el. Străinii, pe care îi botezase, plângeau, arătând astfel dragostea ce o purtau binefăcătorului lor, fiindcă le purtase de grijă şi le hrănise familiile.

Vorbind despre incendiile care izbucniseră într-o vară, spunea:,,Iarna, când începe să fie frig, mai pun o pătură pe mine şi îmi e de ajuns. Vara, însă, cu arşiţa asta, unde să mă duc?”.

Nu avea baie la chilioara lui şi nici telefon. Obişnuia, câteodată, să se închidă în casă şi nu deschidea nimănui. Se nevoia cu post aspru şi rugăciune pentru a-L cunoaşte şi a se apropia mai mult de Dumnezeu, pe Care l-a iubit de mic copil şi Căruia i-a urmat. Avea rugăciunea neîntreruptă. Spunea:,,Rugăciunea lucrează înlăuntrul meu continuu, precum caloriferul”.

Hainele lui erau vechi, murdare, dar niciodată nu miroseau urât. Nu avea decât un rând de haine bune. Într-o seară purta un pulover plin de găuri fiindcă fusese ros de şoareci.

Gheronda vorbea foarte puţin şi preamărea virtutea tăcerii. Cultiva foarte mult tăcerea şi, după cum mărturisea, o considera mai înaltă decât rugăciunea. Când vorbea, vorbea rar şi concis. Cuvântul lui era simplu şi uşor de înţeles, dar bogat în imagini şi expresii frumoase. Îi plăcea să glumească şi ne spunea să nu fim trişti, să zâmbim! Cu puţine cuvinte, spunea, însă, foarte multe lucruri. Era o prezenţă plăcută şi nu oboseai să-l asculţi. Avea un mod plăcut de a vorbi şi o fire nobilă, aristocratică. Îi preţuia pe toţi oamenii şi avea câte o vorbă bună pentru fiecare. Blând şi omenos, aşa cum era, odihnea sufleteşte pe oricine se apropia de el. Numai ce te apropiai de el, ceva se întâmpla înlăuntrul tău şi dobândeai o stare de bucurie. Gesturile şi mişcările sale răspândeau har dumnezeiesc. Era asemenea unuia dintre acei Părinţi despre care citim în ,,Pateric”.

Deasupra uşii, la intrarea principală în casă, avea agăţată icoana Sfântului Pantelimon, faţă de care avea evlavie deosebită. Faţă de Maica Domnului nutrea, însă, o dragoste şi mai mare. Odată, când cineva i-a dus o icoană a Preasfintei, a sărutat-o cu evlavie de foarte multe ori. Altădată, a fost trimis să slujească într-un sat mai îndepărtat. Cum a intrat în biserică, a mers imediat la icoana Maicii Domnului unde s-a rugat în picioare timp de mai multe minute, şi abia apoi a intrat în Sfântul Altar.

Ne spunea gheronda că a fost chinuit cândva de gânduri deşarte. A pus mâna pe telefon imediat şi a sunat la părintele Porfirie (Kafsokalivitul), care se afla atunci în Oropós. În ciuda insistenţei sale, acela nu a răspuns. A început să se roage şi, imediat, părintele Porfirie a răspuns şi a început să-i vorbească, dându-i sfaturi în problema gândurilor care îl preocupau pe părintele Serafim. Atunci, după cum el însuşi mărturisea, a simţit cum îl ,,vizitează” harul lui Dumnezeu. A simţit ceva, ca un val de căldură care a coborât de la cap până la picioare, şi, imediat a fost eliberat de gândurile care nu-i dădeau pace.,,Are mare har părintele Porfirie”, spunea părintele Serafim. De asemenea, mai zicea că s-au vindecat cel puţin cinci bolnavi de cancer în Lárisa cu rugăciunea părintelui Porfirie, căruia i se adresase prin scrisori.

Zaharías Efsthátios, poliţist din Lárisa îşi aminteşte:,,Din legătura pe care am avut-o cu fericitul întru pomenire, părintele Serafim, timp de aproape zece ani, mi-am format convingerea că gheronda era «bărbatul virtuţii şi al ascezei». Privindu-l din afară, nu îţi lăsa această impresie, însă. Umbla neîngrijit, nepieptănat, murdar, iar locul unde trăia era plin de gunoaie şi într-o stare jalnică. Însă, atunci când cineva începea să îl cunoască mai bine şi trecea cu vederea toate acestea (precum şi toate ,,nebuniile” pe care le făcea mai tot timpul), atunci se încredinţa că are în faţa lui un om plin de Duhul Lui Dumnezeu. Gheronda era sever cu el însuşi. Se nevoia cu postul, cu privegherea (toată viaţa lui a dormit extrem de puţin, şi niciodată pe pat), gătea foarte rar şi doar mâncăruri obişnuite”.

Vara stătea ore întregi sub soarele dogoritor al Lárisei şi mergea foarte mult pe jos. Din când în când călătorea cu autobuzul, şi doar spre sfârşitul vieţii a permis câtorva fii duhovniceşti să-l transporte cu maşinile personale. Cea mai mare virtute a lui era, însă, de a se ascunde. De altfel, şi părintele Paisie îl numea ,,iepure care se ascunde”. Evita să vorbească despre problemele lui personale, şi, îndeosebi, despre lupta şi viaţa sa duhovnicească. Spunea doar ceea ce credea că poate să ajute pe fii săi duhovniceşti în ispitele şi greutăţile pe care le întâmpinau. Dacă discuţia se îndrepta spre persoana sa se arăta uşor nemulţumit. Se ridica în picioare şi spunea:,,Hai să mergem la ale noastre!”. Altădată sfătuia:,,Viaţa ta duhovnicească să nu o ştie nimeni, în afară de duhovnicul tău. Niciodată!”. Cândva, a fost întrebat despre experienţele sale în urma luptelor cu demonii iar el a răspuns: ,,Aceasta este comoara mea. Nu vreau să-mi fie furată”.

✝️ Părintele Chiril de la Vatoped: să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauza că lumea în care ei cresc nu mai este ceea ce era - ei s-au născut tocmai pentru un timp ca acesta

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Părintele Chiril de la Vatoped

„Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauza că lumea in care ei cresc nu mai este ceea ce era. Dumnezeu i-a creat și i-a chemat pentru momentul potrivit și exact al timpului în care ei se află. Viața lor nu a fost o coincidență sau la întâmplare.

Creșteți-i și educați-i pentru a cunoaște puterea în care merg în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

Antrenați-i în autoritatea Cuvântului Său.

Învățați-i să meargă cu credință știind că Dumnezeu este în control.

Împuterniciți-i să știe că ei pot schimba lumea. Nu-i învățați să fie înspăimântați și descurajați de starea lumii, ci plini de nădejde că pot face ceva î n acest sens.

Fiecare persoană din toată istoria a fost plasată în timpul în care se afla datorită planului suveran al lui Dumnezeu.

El știa că Daniel se va descurca în groapa cu lei.

El știa că David se va descurca cu Goliat.

El știa că Estera se va descurca cu Haman.

El știa că Petru va putea să treacă biruitor prin persecuție.

El știe că copilul tău poate face față oricărei provocări cu care se confruntă în viața lui. Dumnezeu l-a creat special pentru asta! Nu vă speriați pentru copiii voștri, dar fiți onorați că Dumnezeu V-a ales pe VOI pentru a crește și educa generația care se confruntă cu cele mai mari provocări din timpurile noastre. Ridicați-vă până la provocare.

Creșteți-i pe Moise, Iosua, pe Ghedeoni, Danieli, Davizi, Estere, Petrii, Paveli, etc!

Dumnezeu nu este în nedumerire întrebându-se ce va face El cu această lume mizerabilă.

El are o armată pe care o ridică pentru a alunga întunericul și a-L face cunoscut pe tot pământul.

Nu lăsați frica voastră să fure măreția pe care Dumnezeu a pus-o în copiii voștri. Știu că este greu să ni-i imaginăm ca pe altcineva în afară de bebelușii noștri dulci și vrem doar să-i protejăm de orice ar putea fi greu pentru ei, DAR EI S-AU NĂSCUT TOCMAI PENTRU UN TIMP CA ACESTA.”


Adevărul despre pandemie

Părintele Chiril de la Mănăstirea Vatoped - Muntele Athos, are un Cuvânt de Pateric, în care pătrunde tainele adânci ale perioadei grele prin care trecem!

✝️ Îndemnurile din 2021 ale părintelui Iulian (Lazăr) Prodromitul

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

"Vă spun și eu și luați aminte de tot ceea ce faceți și mai spuneți și la alții că ne așteaptă ceva.

Ne așteaptă ceva, un cataclism, ne așteaptă ceva...

De-asta lumea-i tulbure, și unul și altul.

Și ce să facem noi?

Trebuie să ne rugăm! Să ne rugăm!

Faceți paraclise și acatiste pentru maica Domnului!

Faceți când puteți cu copiii că aveți timp și copiii cresc cu frica lui Dumnezeu.

Și spovediți-vă să nu ne prindă moartea așa. Asta vă spun!

- Cât de des ar trebui să ne spovedim?

Măi, uite ce e, acuma: părintele Cleopa spunea odată la 40 de zile sau și mai rar sau mai des după cum așa ...

Dar cel mai mult este să vă feriți de lucrul ăsta, să fiți iertați cu toți și să mai spuneți și la alții că rușii au niște prorocii gata, gata să înceapă: va arde pământul, am citit, va arde pământul, va arde ...

Și trebuie să ne gândim și noi. Asta vă spun: Să vă rugați! Doamne ajută!"

enter image description here

Îndemnurile din 2021 ale părintelui Iulian Prodromitul (1926-2023)

✝️ Părintele Stareț Ioanichie Popescu: Criza va trece și Dumnezeu îi va rușina pe cei ce ne vor răul - Luptati până la capăt pentru că vom învinge!

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

enter image description here

"Există boli, dar se profită mult de ele, pentru a ține lumea în robie.

Oamenii sunt speriați pentru că toată ziua stau la televizor și ascultă știrile lor.

Trebuie să ne spovedim și să ne cuminecăm cât mai des.

Sfinția voastră faceți bine ceea ce faceți și ceea ce spuneți, pentru că luptați pentru adevăr.

Nu avem nimic cu străinii, dar un turc să zicem, nu poate simți niciodată ceea ce simte un român.

Să fiți liberi în biserici, că nu se îmbolnăvește nimeni acolo.

Măștile sunt doar așa de ochii lumii, ca să dea și ei o măsură. Dar nu prea ajută.

Fiți așa cum sunteți. Nu vă temeți.

Eu zic că până la urmă criza va trece și Dumnezeu îi va rușina pe cei ce ne vor răul.

Vă binecuvintez pe toți cei ce sunteți în luptă!''

Părintele Ioanichie Popescu - Stareţul cel minunat - Mănăstirea Frăsinei

✝️ Ieromonahi Adrian Făgețeanu și Mihail Stanciu: De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale - Tipuri de persoane pseudoduhovniceşti

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Promotorii unor învăţături şi practici noi, exponenţi ai falsului misticism, străini de Tradiţia şi de Duhul Bisericii Ortodoxe, sunt adesea oameni nelămuriţi în probleme de morală, de credinţă şi de viaţă bisericească. Alteori însă ei sunt de-a dreptul impostori, care folosesc minciuna ca metodă de îmbogăţire materială şi de alterare a bunei credinţe a oamenilor cu care vin în legătură.

enter image description here

  1. TIPUL PATOLOGIC

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mistică apare datorită unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, având numeroase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu învestirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea întreagă. Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar tratarea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cucerindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ceea ce spun, convingere susţinută şi prin manifestări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.

Totdeauna se dau pe sine drept mari personalităţi şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au adesea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanță nu se consultă niciodată cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu. Unii ca aceştia nu cunosc nimic despre smerenia adevărată, despre dreapta socotinţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut necesare oricărui creştin drept-măritor.

Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări directe cu Dumnezeu“, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi argumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propagandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepregătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l trăieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribilă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile viclene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

  1. TIPUL PRIMITIV, CREDULUL

Tipul primitiv, credulul, este omul sănătos la minte şi la trup, dar care din motive de neputinţă intelectuală este aproape totdeauna ignorant; deseori se mulţumeşte cu „lămuriri” strâmbe şi poate fi ucenic credincios al unui „prooroc” de tipul întâi. Totuşi se poate îndrepta mai uşor, se poate educa prin cateheză.

În predicile lui, acordă prioritate unor lucruri minore, ca regulile de mâncare, de somn, de îmbrăcăminte, de respectare ad litteram a unor rânduieli bisericeşti; obsedat de tipic, are o credinţă neluminată de raţiune, consumând excesiv cărţi şi cărticele apocrife (gen Epistolia, Talismanul Mântuitorului, Visul Maicii Domnului, îndoielnica scriere Evanghelia după Toma etc). De aici, groaza aproape paralizantă care-l îndeamnă să execute, fără vreo cercetare lucidă, tot felul de „reţete sigure”, care circulă între cei de o stare cu el.

Credinciosul „primitiv” este robul formelor care fără Duh sunt moarte, fără sens; iar practicarea automată, exterioară, riguroasă şi fără cârtire a acestor reţete devine atunci un act de magie, în fond, atenţia omului îi este deviată de la întâlnirea conştientă şi vie cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, la simple practici, care prin ele însele pot oferi senzaţia falsă a unei vieţi cât se poate de religioase. Astfel, omul se poate desfigura treptat, reducându-şi demersul duhovnicesc doar la repetarea exterior-formală a unor rânduieli (mai mult sau mai puţin bisericeşti), fără a-şi lumina gândirea cu înţelesul lor. Se crede lesne împăcat cu Dumnezeu prin execuţia corectă şi la timp a formulelor din reţetă, după care îşi poate lua libertăţi morale, apărat de faptul ca această împăcare e astfel sigură şi uşoară. Tipul primitiv, frecvent printre habotnici şi neinstruiţi, printre sectanţii extremişti şi adepţii vechiului calendar la noi, nu-i poate afecta totuşi pe oamenii care au o cultură şi pregătire religioasă cât de mică şi obişnuitul bun-simţ românesc. El poate antrena însă mulţimi rămase încă la o mentalitate înapoiată şi poate da mult de lucru slujitorilor Bisericii, deoarece deturnează cu totul spiritul larg, înţelegător şi iubitor al Ortodoxiei. „Dacă tipul patologic trebuie internat şi vindecat, tipul primitiv trebuie lămurit prin mijloacele pe care Biserica le are la îndemână”.

Deseori credincioşii cu cunoştinţe religioase reduse, mai ales femeile exaltate şi căutătorii de sfinţi la tot pasul, incapabili să discearnă duhurile, îl ajută pe un astfel de „propovăduitor” să ajungă „vedetă duhovnicească”, mai ales dacă cel urcat în „top” e călugăr. Reţetele lui sunt mult mai bine primite decât ale preoţilor mireni (chiar dacă aceştia sunt trăitori autentici, ireproşabili, ai Ortodoxiei), iar numele-i ajunge unitate de măsură a evlaviei.

  1. IMPOSTORUL

Impostorul sau „misticul” mascat vine cu gândul precis de a induce în eroare asupra persoanei şi valorii sale, simulând sfinţenia pe care, de fapt, n-o poate realiza şi prin aceasta asemănându-se cu întâiul impostor, ocrotitorul lui (diavolul). Precum acela a vrut să fie ca Dumnezeu, aşa şi acesta vine ca (un) Hristos, ca profet, ca om sfânt şi luminat. Impostorul şi făţarnicul, „lupi îmbrăcaţi în haine de oi” (Matei 7, 15), simulează şi, totodată, deformează (discreditează) conţinutul doctrinar al Ortodoxiei, urmărind intenţionat înşelarea buneicredinţe a celorlalți. Resortul interior care-i stimulează în avânt şi în perseverenţă, uneori chiar în eforturi ascetice exagerate, e un orgoliu nemăsurat, o sete demonică de celebritate, pe lângă interese materiale, ce nu sunt deloc de neglijat. Prin felul de a vorbi, de a se mişca, de a simula minuni, de a profeţi, impostorul face „scamatorie” spirituală, dezbinând credinţa şi derutând pe credincioşi; el începe în Biserică, dar sfârşeşte în afara ei. Impostorul se foloseşte de Evanghelia lui Hristos nu pentru folosul Bisericii şi al credincioşilor, ci doar pentru folosul propriu.

Toate persoanele pseudoduhovniceşti care apar peste noapte, provocând şi promovând curente (mişcări) de evlavie falsă, se „recrutează”, în general, prin imitaţie; cei care cad victime învăţăturilor şi practicilor unor asemenea prooroci mincinoşi fac dovada credulităţii şi a comodităţii (leneviei) lor duhovniceşti, a necunoaşterii elementare a dreptei credinţe, a Tradiţiei ortodoxe autentice şi a netrăirii ei.

Ieromonahi Adrian Făgețeanu și Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale.


Citiți cartea: 📜 Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie - de Dyonysios Farasiotis 🛐

☦️ Cuvinte duhovnicești pentru trezirea oamenilor / creștinilor din somnul spiritual la pocăință

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

enter image description here
Starețului Alexy din Penza - Rusia

Pocăiți-vă cei care încă se pot pocăi. Astăzi, pocăința își merită greutatea în aur, pentru că Domnul așteaptă cu nerăbdare și îți iartă cu bucurie păcatele – dacă s-ar converti. Doar întoarce-te și pocăiește-te. - Revelația egumenului Alexy din Penza (1930-2005) Rusia

Citește: ❤️ Viața Starețului Alexy din Penza - Rusia

✝️ Preotul Dimitrie Botlung: ... cele 6 lucruri, fără de care nu ne putem mântui sufletele noastre:

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Iubiți credincioși, m-am întors nu de mult, dintr-un pelerinaj de la Sf. Munte Athos, din Grecia.

Și a rânduit Dumnezeu să putem să ajungem la chilia unui călugăr Gavriil foarte vârstnic, al carui Stareț a fost Sf. Paisie Aghioritul.

enter image description here
Monahul Gavriil de la Cutlumus, ucenicul Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

El ne-a spus să vă transmitem dumneavoastră, tuturor credincioșilor, cele 6 lucruri, fără de care nu ne putem mântui sufletele noastre:

  1. Frecventarea Bisericii. Fără de Biserică nu există mântuire. Cine nu are Biserica de mamă, Dumnezeu nu îi este Tată.

  2. Deasa Spovedanie și deasa Împărtășanie cu Trupul și Sângele lui Hristos.

  3. Postul de Miercuri și Vineri, fără de ulei.

  4. Milostenie cât mai multă. Cine dă, lui își dă! Cine face, lui își face!

  5. Rugăciune neîncetată:

    • “Doamne Iisuse Hristoase, milește-mă!” și
    • “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mântuiește-mă!”.
  6. Citirea neîncetată a Sf. Scripturi (a Bibliei). În fiecare zi de citit cel puțin un capitol din Vechiul Testament și un capitol din Noul Testament. (Să avem fiecare în casele noastre Sf. Scriptură).

Bunul Dumnezeu să vă ajute să le puteți aplica în practica vieții dvs. și să puteți culege cât mai multe roade duhovnicești.

Transmiteti-le mai departe și celor dragi dvs.

Cu respect preotul Dimitrie Botlung.


Gheronda Gavriil, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul:
Să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc!

– Gheronda, cum vedeți viitorul Ortodoxiei, ținând cont de cele ce se întâmplă? (nu era nevoie să spun prea multe, știm prin ce trece Biserica lui Hristos azi)

Răspuns: Dacă vrem să ne mântuim, atunci să condamnăm cu tărie Sinodul din Creta, care a fost eretic și tâlhăresc ! (poate a fost sau nu adevărată minunea despre Sfântul Paisie și îndemnul de a ne împotrivi adunării din Creta; scrisoarea vatopedinului Th. o numește ”înșelare demonică”, dar iată că un om în carne și oase spune răspicat același lucru, deci cu siguranță înșelarea se află în altă parte).

Tot părintele Gavriil a mai spus: Canoanele Bisericii au caracter soteriologic, adică mântuitor. Cei adunați în Creta au călcat în picioare aceste canoane, deci hotărârile acestui sinod nu trebuie acceptate.

A adus ca argument și un citat din opera Sf. Gherman al Constantinopolului: ”cei care sunt de același gând cu ereticii vor avea parte de același iad ca aceștia, pentru că Îl hulesc împreună cu ei pe Hristos.

– Gheronda, unde mergeți acum la slujbă?

Răspuns: Eu merg la slujbă la un părinte vecin, care DEJA nu îl mai pomenește pe ereticul patriarh Bartolomeu.

✝️ Părintele Ioan Istrati: Maria din Magdala - o femeie incredibil de frumoasă - cea întocmai cu Apostolii →

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Maria

Azi cinstim pe Maria. Maria din Magdala. O femeie incredibil de frumoasă. Misoginii de mai târziu au încercat să o confunde dinadins cu femeia desfrânată. Nu știm asta. Știm din Evanghelii că Hristos scosese din ea șapte demoni.

Sfânta Maria Magdalena

Din clipa în care dracii au zburat departe de inima ei, Maria a simțit un gol imens în suflet, pe care l-a umplut, ca pe un ulcior, cu dragostea pentru Dumnezeu.

L-a urmat cu credincioșie pe Învățător pe drumurile Galileii, împreună cu o mână de femei mironosițe. A ascultat atentă cuvintele care ieșeau din gura Cuvântului. A simțit adierea de lumină a minunilor, cutremurul de iubire care unea iarăși cerul cu pământul, în mâna sfântă a lui Iisus. În inima ei s-a aprins foc mare, de dor, de durere pentru trecutul deșert, de iubire nesfârșită pentru Dulcele Vindecător. Mergea peste tot după Dânsul. Flămânzea, înseta, cădea de oboseală, dar era mereu acolo, lângă picioarele Celui ce zidise pământul. Varsă un alabastru cu mir pe capul lui Iisus și plânge pe picioarele Lui.

La prinderea lui Iisus, intră în Sinedriu, se bagă în față strigând și plângând pentru Cel plin de sânge si de răni. Merge în fața Pretoriului și îl asurzește pe Pilat, cerând eliberarea Celui ce slobozește lumea din moarte. E pe drumul Crucii, se sfâșie pe sine în spatele Omului cu Crucea în spate, plânge cu mii de lacrimi, sărută Sângele mântuitor, îi mângâie fruntea plină de spini Celui ce zâmbește în prunci. E lângă Cruce, se sfarâmă de durere sub rănile lui Dumnezeu, ascultă gemetele de moarte ale Vieții. Înnebunește de suferință văzându-l dându-Și Duhul și încremeneste sub Cruce ca o stană de piatră a durerii. Îl îngroapă în lacrimi pe Mântuitor cu Iosif și cu Nicodim. Umblă în inima nopții pe la mormânt cu miresme, dă la o parte gărzile brutelor. Vede mormântul gol. Inima ei devastata de durere bate asurzitor. Începe să înțeleagă teologia cerurilor în iubire. Dăruitorul de viață nu poate sta în groapă. Învietorul lui Lazăr nu poate zăcea pe piatră. Împodobitorul galaxiilor nu poate fi strâns mereu în giulgiuri de in. Și în timp ce caută prin grădină trupul lui Iisus, însusi Grădinarul universului i se arată, o strigă pe nume, impregnează inima ei de Focul cuvintelor Lui. Se aruncă să îl îmbrățișeze, dar e oprită de slava de har a Învierii. E prima care-L vede înviat, care-L simte, care i-a simțit durerea pe Cruce. E întocmai cu Apostolii. Vestește Învierea. Convinge prin lacrimi pe oameni de Viața lumii. Mâna ei, la Simonopetra, în Athos, e caldă mereu, iar în Vinerea Mare arde de durerea Celui pe care L-a iubit. De-am avea și noi o picătură din focul inimii ei, am arde spinii păcatelor din noi intr-o clipită.

Sursa: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02zAv7jSDJ6W3vhkztRA64BsNx17kxPBBy1zrTQGwJ4hPLgYASxpbsbLCDH7zSy39cl&id=751651100

✝️ Forțați de puterea lui Dumnezeu, demonii își dezvăluie adesea vicleșugurile, în timpul molitfelor de exorcizare pe care le face preotul asupra posedaților

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Acest text este extras din caietul unui preot - Ieromonah Pantelimon (Ledin).

enter image description here

Demonii vorbesc:

  1. Noi suntem cei care vă inducem somn, descurajare și ispită în rugăciune, pentru a vă abate de la vorbirea cu Dumnezeu! Te putem enerva, chiar cu un fir de păr, sau cu o muscă.

  2. În cărțile lumești, reviste, și ziare, am pus imagini ale sfinților voștri! Și alături, am pus conspirații din magia neagră! Așadar, oamenii pun oale și altele pe sfinții lui Dumnezeu,  sau chiar le aruncă la toaletă!

  3. Noi și cel mai mic lucru îl scriem,  că sa vă osândim la vămile văzduhului. Pe toate le luăm în considerație.

  4. Îi iubesc pe cei care se desfătează de înghețată și bere.

  5. Cu trei păcate am luat acum toată lumea: curvia, bogăția și beția.

  6. Dar cel mai tare noi, acționăm prin televizor. Televizorul - iată toată sfințenia ta.

  7. Noi scriem orice gând rău, cu care voi ați fost de acord. Pe acestea le scriem  in "hârtia noastră".

  8. Toate credințele în afară de cea ortodoxă, toate in iad se găsesc.

  9. Ador femeile care poartă cerceii de aur, tocuri înalte, fuste scurte, și pantaloni  bărbătești.

  10. Prin pocăință, păcatele din "hârtia noastră" se șterg.

  11. Voi stați în Biserică, dar vă gândiți la casă, eu tare mă bucur și în "hârtie" scriu.

  12. Cei care au murit fără cruce, sunt toți cu mine in iad.

  13. Nu-mi plac cei care iubesc sfințenia.

  14. Iubesc, când credincioșii povestesc, cu ce duhovnicul ia mângâiat, foarte bine când mărturisirea pe care ați făcut-o duhovnicului, o spuneți și celor din jur.

  15. Mai ales în ultima vreme, vă inducem o stare de deznădejde, ca să cârtiți împotriva Lui Dumnezeu.

  16. Noi, vă umplem capurile, cu gânduri despre viitor, numai pentru Dumnezeu și pentru păcate de nu s-ar gândi, ca să se pocăiască.

  17. Noi suntem cei care inspirăm mormăitul, chiar și împotriva anotimpului.

  18. Mai ales nu-mi plac cărțile patristice, ele mă străpung din tot sufletul. Eu sunt cel care vă induc greață față de ele.

  19. Îmi este foarte frică de cei care fac fapte bune în taină. Eu vă învăț să puneți totul la vedere.

  20. Cine se roagă pentru vrăjmaşi, aceia, cu totul ne doboară.

  21. Cărțile duhovnicești - sunt, cea mai bună milostenie, pentru cei adormiți. Nu spune nimănui despre asta. Lasă-i să nu știe.

  22. Urăsc pe cei care au răbdare în rugăciune.

  23. Nu-mi place când trei oameni se roagă împreună. Pentru că Dumnezeu a spus: „Acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, acolo sunt și eu printre ei.

  24. Uau, cât de bucuros sunt, că atât de mulți oameni au devenit îndrăciți.

  25. Îmi place foarte mult când ei, nu numesc păcatele la spovedanie, ci se pocăiesc „în general”: prin faptă, cuvânt, gând ...

enter image description here

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și Har

- Posted in Duhovnici - Cuvinte de folos by

Preotul martir Constantin Sârbu

🌀 Uneori, Părintele Sârbu mă lua cu el la parastase.

– Astea ce sunt?

– Păhărele pentru țuică.

– Hai, Cocuțo, să mergem, că aici se face nuntă, nu se face parastas!

Oamenii au insistat, au venit după noi, dar Părintele a explicat:

– Parastasele nu se fac cu țuică. Unde se fac cu țuică, nu este primit. Diavolii îți răstoarnă masa. Voi nu credeți, nu vedeți cu ochii voștri. Eu sunt mai bătrân și nu pot să mă împac cu slujbele pe care vreți voi să le faceți. Chemați alt preot!

Și am plecat.

🌀În drum spre casă, aproape de biserică, am stat sub un geam și am auzit niște tineri care se certau.

– Cocuțo, hai să mergem la ăștia, că se ceartă! Hai să gonim pe diavol din casă!

– Cum, Părinte, dacă nu ne cheamă, cum să ne ducem acolo?

– Hai, hai să mergem!

M-am uitat eu pe unde-i ușa, am intrat:

– Bună ziua!

– Bună ziua!

Mă întrebam cum va deschide Părintele discuția. Dar el a început direct:

– De ce vă certați? Hai să dăm afară pe diavol! Care dintre voi este rău? Unde ți-e bărbatul cu care te certai?

– Ah, Părinte…

– Adă-l încoace!

Când a venit bărbatul, Părintele s-a uitat pe rând și la unul și la altul – căci el cunoștea cu duhul – și a zis femeii:

– Dumneata ești de vină! Evo, tu ești de vină! Nu-l mai sâcâi la cap! De ce îl plictisești și-l cercetezi în toate? Hai să facem o slujbă! Apoi l-a întrebat pe bărbat:

– Știi să te închini? Făcea și el o cruce, cam strâmbă. I-a arătat Părintele cum s-o facă. După slujbă i-a binecuvântat, i-a miruit. Aveau și doi băieței.

– Să nu vă mai certați! Voi nu vedeți, dar eu am văzut câți diavoli erau în casă la voi! Când vă certați, vin îndată diavolii. Să fie pace!

N-aveți icoană… După cum văd, bani aveți, că aveți lucruri bune, dar icoană de ce nu aveți în casă?

Părintele a rămas acolo și m-a trimis la biserică:

– Du-te, Cocuțo, și ia din pod o icoană, care vrei tu, s-o dăm la omenii ăștia. Eu te aștept aici! M-am dus în pod și am luat o icoană. Părintele le-a dat-o și le-a spus:

– Să vă închinați lui Dumnezeu! Dimineața când vă sculați, ieșiți afară în pragul ușii, uitați-vă la cer și ziceți:

Doamne, Tu ești acolo, eu sunt aici. În ziua de azi Tu ajută-mă! Eu nu știu să mă descurc, sunt om slab. Ai Tu grijă în ziua de azi pentru mântuirea mea!

Așa să ziceți și să vă rugați!

Eu m-am mirat puțin, dar apoi am înțeles. Părintele nu le-a dat atunci vreo carte de rugăciuni, pe care ei n-ar fi priceput-o. Le-a spus pentru început, după puterea lor. Și s-au făcut aceia niște credincioși! Au fugit după noi să le zicem la ce biserică să vină. A intrat Duhul lui Dumnezeu în ei. Și să știți că foarte mult ne-au ajutat apoi oamenii aceia…

Îmi amintesc o întâmplare de Paști.

🌀Pe vremea aceea erau grupuri de scandalagii care mergeau în noaptea Învierii din biserică în biserică, parcă anume ca să tulbure Sfânta Liturghie.

Pentru a nu se întâmpla așa ceva și la noi, Părintele a pus credincioși de strajă la poartă. În timpul slujbei, a auzit discuții afară. A ieșit imediat să vadă ce se întâmplă. Doi oameni beți voiau să intre în biserică și credincioșii de strajă nu-i lăsau.

Părintele i-a luat, le-a făcut loc și le-a zis:

– Stați aici, că este Învierea, și vă împărtășiți!

– Nu putem – au zis ei – am mâncat!

– Nu-i nimic, acum toate se iartă, până la al nouălea neam. Împărtășiți-vă, dar să stați cuminți, să nu umblați prin biserică! La noi, fiecare stă la locul lui, nimeni nu umblă de colo-colo. Și oamenii aceia au stat cuminți – așa beți cum erau – și se rugau și plângeau și își dădeau palme că ce păcătoși sunt.

Părintele i-a cunoscut cu duhul și a vrut să arate că de Paști, fie că ești mâncat sau nemâncat, poți fi iertat, ca tâlharul de pe cruce. Apoi, bețivii aceia au venit la lucru și au muncit mult pentru biserică. Și îi aduceau și Părintelui mâncare, fiindcă știau că n-are cine să-i facă. Și i-a câștigat pentru Biserică!

Preotul martir Constantin Sârbu

Extras din ”Lacrima si har”, Ed. Bonifaciu, 2011 , pag. 101-104

 


 

Page 1 of 4

Mărturisirea Ortodoxă

SACCSIV - Blog Ortodox

Ortodoxia Catholica

OrtodoxINFO - pentru o DREAPTĂ informare