ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe

Gândurile și Cugetările Ortodoxe sunt sfaturi ale Sfinţilor Părinți oferite cu drag din viața și experienţa lor de luptă duhovnicească.

Gândurile și Cugetările Ortodoxe sunt cuvinte ale lui Dumnezeu oferite nouă prin gura și graiul Sfinţilor Părinți, prin Literatura Patristică, sunt fărâmituri din Pâinea Vieţii date nouă prin exemplul și trăirea Sfinților - sunt de fapt, toate la un loc, poruncile Evangheliei Mânuitorului Iisus Hristos.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne pe noi!

⚰️ Piotr Mamonov: Este foarte ușor să-ți trăiești viața fără s-o observi

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Este foarte ușor să-ți trăiești viața fără s-o observi: te-ai ridicat din pat la opt, ai băut un ceai, ai făcut ceva...

Așa ... și a trecut ziua.

După ea - o săptămână, o lună... Op-pa!

Și iată că ești în sicriu.

Cred că țineți minte scena din filmul "Ostrov", unde mă culcam în sicriu, ...

A trebuit să filmăm de mai multe ori.

Cu greu a fost filmată această scenă.

Să stai întins în sicriu este greu chiar și dacă sunt doar filmări.

Patru pereți, tu între ei și mai mult nu este nimic și nici nu va fi...totul ce ai reușit să aduni în această viață e cu tine.

~ Piotr Mamonov

☦️ Arhimandrit Kiril Pavlov: "Este aşa o lege duhovnicească: Dumnezeu ajută celor, care îi ajută pe alții ..."

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

❤️ Suspinele aproapelui / "Dacă nu auzi suspinele aproapelui, nu-ți vor folosi nici posturile, nici închinăciunile..." — Arhim. Kiril Pavlov,

✝️ Psalmul 33 - Vers. 10: Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele. / Tâlcuire / Sfântul Maxim Grecul

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Sfântul Maxim Grecul, Tâlcuiri și sfaturi, ed. Apologeticum 2006, Scrisoare către un prieten, în cadrul căreia sunt lămurite unele cugetări greu de înţeles ale Sfintei Scripturi

Lămurind astfel cugetările pomenite, voi cerceta, dacă doreşti, cele spuse în Psalmul 33: "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele" (vers. 10).

Cum trebuie să înţelegem şi să judecăm corect acest lucru astfel încât să fim grăitori de adevăr, iar nu grăitori de minciună? Dacă acceptăm acest lucru pur şi simplu, atunci cele spuse se dovedesc clar a fi o minciună: căci nici Avraam, nici Isaac, nici Iacov şi nici chiar cel ce a grăit acestea nu au fost vreodată săraci, ci, dimpotrivă, au avut întotdeauna din belşug toate bunurile şi toată bogăţia.

Pe de altă parte nu toţi cei care L-au căutat pe Domnul au avut toate bunurile.

Martorul adevărat al acestui lucru este acela care spune: Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim (I Cor. 4, 11).

Cum să înţelegem acestea corect?

Acestea trebuie să le înţelegem duhovniceşte şi pot fi tâlcuite în sensul următor:

  • Cei ce au fost înainte bogaţi în daruri duhovniceşti sunt iudeii, care au avut din belşug dogmele cunoaşterii neîntinate a lui Dumnezeu şi harul proorociei, care se pogora de sus peste Sfinţii lor Prooroci.

  • Mai târziu însă, ei au pierdut toate acestea din pricina necredinţei lor, cu care au îndrăznit să stea împotriva Mântuitorului tuturor, a lui Hristos Dumnezeu.

  • Prin cei care Îl caută pe Domnul şi abundă în toate bunurile duhovniceşti îi vom înţelege pe cei ce cred în Hristos: pe Apostoli, pe Prooroci, pe Mucenici, pe Cuvioşi şi pe Drepţi şi, în general, pe toţi oamenii care se numesc creştini şi asupra cărora S-a pogorât Preasfântul Duh şi i-a umplut şi îi umple totdeauna cu toate darurile înţelepciunii şi cugetării dumnezeieşti.

Aceste lucruri pot fi înţelese şi altfel:

  • Bogaţii, care şi-au adunat în viaţa aceasta comori mari pe calea răpirii, a nedreptăţii şi a lăcomiei şi se desfată prin îmbuibarea pântecelui şi prin iubirea de plăceri, asemenea dobitoacelor, în veacul viitor vor pierde toate acestea şi, în locul lor, vor moşteni chinurile cumplite, aşa cum le-a spus ucenicilor Săi nemitarnicul Judecător, zicând: vai vouă, bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră, primind-o aici; vai vouă celor ce sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui (Luca 6, 24-25).

  • Iar cei ce-L caută pe Domnul şi care se vor umple şi mai mult de tot binele duhovnicesc sunt cei ce de bunăvoie dispreţuiesc bunătăţile acestei lumi şi ale acestei vieţi vremelnice în nădejdea de a dobândi şi de a se desfăta cu acele bunătăţi nespuse care le sunt pregătite celor drepţi în ceruri şi pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9), pe care să ne învrednicim şi noi a le dobândi împreună cu toţi drepţii.

Amin.


Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din orașul Arta (în Epir).

El a primit o educație foarte bună. În tinerețe a călătorit mult și a studiat limbile străine și științele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Paris, Florența și Veneția.

Sfântul Maxim Grecul

Întorcându-se în țara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împărații bizantini Andronicus Paleologul și Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prințul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor grecești și al cărților mamei sale, Sofia Paleologhina, și a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinerețe cărțile vechi bisericești. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărțile patristice și liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-și îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanțe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situația s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că „în această istorie sunt și scrisori ale ereticului Arie și acesta poate fi un pericol pentru cei mai puțin învățați”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim și Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim și-a continuat munca de luminare spirituală a rușilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor și păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei și Ioan. A scris și câteva lucrări proprii.

Când marele Prinț Vasile a vrut să divorțeze de soția lui Solomonia din cauza neputinței ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credință”. În această lucrare îi arăta prințului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prințul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală și l-a întemnițat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferință începe în viața monahului.

Greșelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate și intenționate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferințele sale, el a câștigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veșnice”.

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care și în ziua de azi se citește în Biserică: „Așa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ...”.

După șase ani, Sfântul Maxim a fost eliberat și trimis la Tver. Acolo a trăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă față de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: „Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat și întărit cu răbdare”. Și încă câteva cuvinte din acest text viu: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău”.

Numai după 20 de ani petrecuți la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat și-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, și-a petrecut ultimii ani din viață în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deși oprimarea și munca grea și-au lăsat urmele asupra sănătății sale, spiritul i-a rămas viu, iar el și-a continuat munca. Împreună cu slujitorul și ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veșnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar și un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinților din Radonej (6 iulie).

☦️ Sfântul Serafim (Romantsov): În Rugăciunea lui Iisus se află întreaga filosofie a lumii.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Părintele Serafim (Romantsov)

Părintele Serafim (Romantsov), cunoscut în lume ca Ivan Romanovici Romanțov, a fost un Schi-Arhimandrit, un bătrân rus care a trăit în mănăstirea Glinsk și în Sukhumi (Abhazia). El a fost slăvit de Sfântul Sinod al Bisericii Ucrainei pe 25 martie 2009 împreună cu alți bătrâni din Mănăstirea Glinsk: Schi-Arhimandritul Andronik (Lukash) (1880–1974) și Schi-Mitropolitul Serafim (Mazhuga) (1896–1985).

Ivan s-a născut pe 28 iunie 1885, într-o familie de țărani din satul Voronok din regiunea Krupetsk din provincia Kursk.

Puține informații sunt disponibile despre viața sa timpurie, deoarece bătrânul nu a spus nimic din cauza modestiei sale.

După absolvirea școlii parohiale și odihna părinților săi, Ivan a intrat în mănăstirea Glinsk.

În 1914-1916, a luat parte la primul război mondial unde a fost rănit. Apoi a fost dus la spital. Arhiepiscopul Micah (Harharov) al Iaroslavlului (1921-2005), care mai târziu a devenit fiul spiritual al Părintelui Serafim, scrie că, în același timp, în spital se afla și un hipnotizator printre răniți. Putea să hipnotizeze aproape toți ceilalți pacienți, dar nu putea face asta cu Ivan, deoarece recita întotdeauna rugăciunea lui Iisus. Și oricât de mult a încercat hipnotizatorul să hipnotizeze, nimic nu a funcționat. În acel moment, după cum scrie Arhiepiscopul Mica, Ivan a cunoscut din experiență personală puterea rugăciunii lui Iisus și că hipnoza nu este doar un experiment cu puterile ascunse în om, ci este opera demonilor.

În urma recuperării, Ivan s-a întors la mănăstire. În 1919, Ivan a depus jurăminte monahale cu numele Juvenalis.

Bătrânul său, ieromonahul Aristoklis (Veter), l-a învățat să facă o mărturisire zilnică din toată inima a tuturor gândurilor și concentrarea atenției la toate mișcările inimii. Mai târziu, Juvenalis a conștientizat că acțiunea interioară este foarte importantă pentru creșterea spirituală și mântuire.

În 1919, Juvenalis a fost hirotonit ierodiacon și, în 1926, când s-a mutat la Sukhumi după închiderea mănăstirii Glinsk, a fost hirotonit ieromonah și tuns în Marea Schimă cu numele de Serafim.

În 1931, Serafim a fost arestat și trimis la construcția Canalului Mării Albe.

Din 1934 până în 1946, Părintele Serafim a trăit o viață ascetică în Kirghizia unde a fost ascuns de o familie evlavioasă.

În 1946-1947 a locuit în Tașkent ca confesor la Catedrală.

În 1948, după întoarcerea sa la mănăstirea redeschisă Glinsk, a fost numit părinte duhovnic de către arhimandritul Serafim (Amelin).

Cel mai mult, Părintele Serafim a vrut să-și aducă copiii spirituali la smerenie, despre care a scris:

„Tot ce ai nevoie pentru mântuire este o adevărată smerenie, convingerea interioară că ești cel mai rău dintre păcătoși; acesta este cel mai mare dar al lui Dumnezeu și se câștigă prin multe opere și transpira atunci omul simte în inima lui o astfel de calm, care este inexplicabilă în cuvintele omenești, caută această bijuterie prețioasă. dacă are daruri de la Dumnezeu - rugăciune sau lacrimi, sau post, sau altceva, pe toate le ascunde cu grijă, pentru că lauda omenească, ca o molie, strică totul”.

În 1961, după a doua închidere a mănăstirii Glinsk, Părintele Serafim s-a mutat la Sukhumi (Abhazia). Biserica de la Sukhumi nu a fost niciodată aglomerată ca atunci când Părintele Serafim locuia acolo.

El a slujit nevoilor spirituale ale oamenilor, ascultându-le mărturisirea și trimițând multe scrisori, răspunzând la întrebările copiilor săi spirituali.

Potrivit arhimandritului Rafael (Karelin), adevăratul motiv pentru care Părintele Serafim stabilit în Sukhumi, era îngrijirea pastorală a pustnicilor din munții din apropiere.

Părintele Serafim însuși a fost experimentat în Rugăciunea lui Iisus.

El a considerat ascultarea ca fiind absolut necesară pentru a practica Rugăciunea.

El a spus că dacă o persoană cu muncă asiduă a dobândit priceperea de a rosti Rugăciunea lui Isus, dar nu a vindecat sufletul prin ascultare, dacă nu va renunța la propria sa voință, atunci rugăciunea, rostită din obișnuință, nu ar fi atât de adevărata rugăciunea interioară neîncetată despre care au scris asceții, dar care ar rămâne doar cuvintele, pentru că o minte mândră nu s-ar putea uni cu numele lui Iisus Hristos - această smerenie de neînțeles.

Părintele Serafim știa din propria experiență ce este rugăciunea neîncetată a inimii.

Un bătrân binecunoscut Ioan (Krestiankin), care a fost tuns călugăr de către Părintele Serafim, în 1966, la Sukhumi, scrie într-o scrisoare către cineva despre felul în care Domnul Își dă darurile și le ia:

„În tinerețe, tatăl meu spiritual a primit darul rugăciunii neîncetate a lui Isus și plinătatea bucuriei în ea, și apoi Domnul a luat acest dar și toată viața sa părintele Serafim a căutat moneda pierdută – a lucrat cu smerenie și răbdare – darul i-a fost înapoiat de Domnul cu câteva zile înainte de moarte – ca martor că Domnul îi primise lacrimile pentru toată viața”.

La 18 decembrie 1975, în timpul priveghiului, Părintele Serafim s-a simțit rău. S-a dus la patul lui. Tot timpul bătrânul rostea Rugăciunea lui Iisus cu voce tare, iar când s-a obosit, le-a cerut celorlalți să o rostească ei în continuare.

Timp de două săptămâni, a luat zi de zi la Sfânta Împărtăşanie.

Fiind pe deplin conștient, Bătrânul a fost învrednicit să-i vadă în duh pe mulți dintre frații săi, care, după el, cântau Troparul Bunei Vestiri a Maicii Domnului. Și atunci bătrânul cu glas slab a cântat: "Gustați și vedeți că bun este Domnul. Aliluia".

După vedenie, a spus: „Ceea ce m-am rugat toată viața și ceea ce am căutat, mi se deschide acum în inima mea, sufletul meu este plin de har, încât nici nu pot să-l țin”. După aceasta a spus: „Acum am să mor”.

La 31 decembrie a închis ochii pentru ultima oară și a doua zi, la 1 ianuarie 1976, bătrânul a trecut la cele veșnice.

☦️ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov: Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt. 🕊️

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

"Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt. Rugăciunea, postul, privegherile, milosteniile şi toate celelalte fapte bune făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace pentru a-L primi pe Sfântul Duh."... ~ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov

  • 🐻 Ursul Cuviosului Serafim de Sarov / Odată, o soră de la Mănăstirea Diveevo s-a dus la Cuviosul Serafim din Sarov, ce vieţuia într-o pustie îndepărtată. Sora era dezamăgită de viaţa din mănăstire şi atât de neliniştită, încât voia să plece de acolo, unde ascultarea pe care o făcea la bucătărie o umplea de scârbă. Stareţul mănăstirii îi dăduse binecuvântare să se ducă la Cuviosul Serafim să-i ceară sfatul, în pustia unde se nevoia.

  • ☦️ Sfântul Serafim de Sarov: "Lucraţi pentru mântuirea voastră; vegheaţi! Cununile vă sunt pregătite!" / „Bucuria mea, câştigă duhul păcii şi atunci mii de inimi se vor mântui în preajma ta”.

  • ☦️ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov: Când omul se osteneşte să aibă inima smerită şi cugetul paşnic, atunci toate uneltirile vrăjmaşului rămân nelucrătoare. Pentru că acolo unde există pacea gândurilor, se odihneşte însuşi DUMNEZEU. / "Acolo unde se află Dumnezeu, nu se găseşte răul. Toate câte vin de la Dumnezeu au înăuntrul lor pacea, şi-l îndeamnă pe om la osândire de sine şi la smerenie."

  • ☦️ Suntem pe pământ doar ca să câştigăm Cerul… / „Harul dăruit nouă prin Împărtăşanie este atât de mare încât oricât de nevrednic și de păcătos ar fi un om, de îndată ce acesta se apropie de Domnul, din Potir, chiar dacă am fi cuprinşi din cap până în picioare de rănile păcatelor vom fi curăţiţi, şi vom deveni din ce în ce mai luminaţi şi vom fi mântuiţi." — Sfântul Serafim de Sarov

  • 📜 Proorocia Sfântului Serafim de Sarov despre schimbările din Sfânta Tradiție → / “Vor fi asemenea vremuri, spune părintele Serafim, când nelegiuirea arhiereilor ruşi va întrece nelegiuirea arhiereilor greci, de pe timpul Împăratului Teodosie cel Tânăr şi se vor împlini cele prezise: „Se apropie oameni de mine care cu buzele şi limba lor mă cinstesc, iar inimile lor stau departe de Mine. Dar în zadar Mă cinstesc, propovăduind învăţături omeneşti”. Că sub pretextul progresului bisericesc şi creştinesc, întru satisfacerea trebuinţelor acestei lumi, vor schimonosi şi falsifica dogmele (învăţătura) şi tipicul Sfintei Biserici, uitând că acestea îşi au începutul de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care a învăţat şi le-a poruncit ucenicilor Săi, Sfintilor Apostoli, despre întemeierea Bisericii Lui Hristos şi a pravilelor ei lăsându-le poruncă: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19). De atunci şi până astăzi s-au păstrat şi au ajuns până la noi pravilele şi tradiţiile Sfintilor Apostoli, care au fost explicate şi confirmate definitiv odată şi pentru totdeauna de către Sf. Moştenitori – Sfintii Părinţi, povăţuiţi de Sfântul Duh la cele Şapte Soboare Ecumenice. “Vai de cel, care va scoate sau va adăuga un cuvânt, – spune părintele Serafim, – Biserica noastră nu are nici o pată; vai şi amar de acel care va cuteza să introducă oarecare schimbări în Slujbele bisericeşti şi în pravilele acelei Biserici, care este “Stâlpul şi întărirea Adevărului” şi despre care Însuşi Mântuitorul a spus, că nici porţile iadului nu o vor birui; adică ea va dăinui neschimbată până la sfârşit – până la cea de-a Doua Venire. Orice încercare de a introduce, chipurile perfecţionări, schimbări în pravila şi învăţătura Sfintei Biserici, înseamnă erezie, încercare de a înfiinţa o altă Biserică bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Sfântului Duh şi este hulă asupra Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac. Aşa au procedat şi vor proceda toţi acei care s-au rupt de la unitatea Sfintei Biserici Apostoleaşti, despre care Apostolul Pavel spune: “Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor” (II Cor. 11, 13–15). Pe această cale vor merge arhiereii pământului Rusesc şi clerul şi mânia lui Dumnezeu îi va lovi. Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac acelaşi este şi învăţăturile poruncilor şi aşezămintelor Sale sunt întărite de El o dată şi pentru totdeauna fără schimbări, pentru că acesta este adevărul, adus din Ceruri de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Ştiinţele, învăţăturile omeneşti trebuie să fie supuse modificării în procesul dezvoltării şi perfecţionării lor, dar învăţătura Dumnezeiască dată nouă nu poate fi schimbată de către oameni, precum neschimbător este Însuşi Dumnezeu, care a întemeiat Sfânta Biserică şi Tainele sale, de aceea, spune părintele Serafim, aici nu este loc pentru filozofări omeneşti. Din care cauză Apostolul a şi spus: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema” (Gal. 1, 8) — Extras din amintirile E. I. Motovilova după însemnările soţului ei N. A. Motovilov despre Cuviosul Serafim.

  • ☦️ Sfântul Serafim de Sarov: Osândește-te pe tine și vei înceta să-i judeci pe ceilalți. / Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârșit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoși decât toți. Ușa pocăinței este deschisă pentru toți, și nu știm cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osândești? „Când îl osândești pe aproapele tău, învață Sfântul Antioh, atunci ești judecat și tu împreună cu el pentru fapta de care îl judeci. Judecata și osândirea nu ne aparțin nouă, ci doar lui Dumnezeu, Marele Judecător, care cunoaște inima și patimile ascunse ale firii noastre”. — Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov

  • ☦️ Călăuză duhovnicească: Blândețea – fericirea cerească a Împărăției lui Hristos / Blândețea este nerăutatea pruncilor; dar nu doar a pruncilor, ci și a îngerilor; și nu doar a îngerilor, ci și a lui Dumnezeu. Însușirea de temelie a sfinților este blândețea.

  • ☦️ Sfântul Cuvios Serafim din Sarov: Trebuie să le răbdăm pe toate de dragul lui Dumnezeu, cu mulţumire. Viaţa noastră în comparaţie cu veşnicia este o clipă, un nimic. / "Unde sunt necazuri, acolo e mântuire! Prin răbdarea voastră vă veți dobândi sufletele voastre în veșnicie unde răul nu mai există și fericirea este fără sfârșit. Domnul Dumnezeu să vă ajute să duceți până la capăt crucile care v-au fost trimise." - Sfântul Serafim din Sarov

🔥 Părintele Iustin de la Oașa, Starețul Mănăstirii Nicula, a vorbit despre încercările prin care trece România: este o adevărată nebunie să ieși cu adevărul în față având în vedere contextul politic actual din țara noastră — nu mai există libertate, în țara noastră, s-a ajuns la neomarxism.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

"E o adevărată nebunie să ieși cu adevărul în față acum. Într-o lume a minciunii, într-o lume în care minciuna e sângele politicii și e politizat totul, inclusiv Curtea Constituțională. Acești judecători răspund la comenzi politice, cum s-a întâmplat acum, exact în ultima zi, când au văzut că el (n.r. Călin Georgescu) câștigă. De ce? Fiindcă nu mai există libertate. E neomarxism. Neomarxismul este noul comunism acum. Nu mai poți să ai încredere în justiție, în votare, fiindcă s-a văzut foarte clar că nu a ieșit cine trebuie și se schimbă până când iese cine trebuie, deci nu cine vrea poporul" - Părintele Iustin de la Oașa - Starețul Mănăstirii Nicula

☦️ Părintele Savatie Baștovoi: Păziți mintea legată de Hristosul Cel adevărat, Cel care ne-a învățat că binele se face în taină și că oricine se va înălța pe sine se va smeri.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

"Antihrist este un personaj despre care se spune că va face mari semne și minuni, va fi un militant pentru pace și binele oamenilor, un mare filantrop. Toate acestea trebuie să le facă pentru a se asemănă cu Hristos, căci "anti-Hrist" înseamnă în locul lui Hristos.

Așa cum Antihrist este un înlocuitor al lui Hristos, tot așa și "binele" făcut de el este un substitut al Binelui. Iată de ce, primii care îl vor primi pe Antihrist nu vor fi oamenii evident răi, ci oamenii cu intenții bune, căci se vor regăsi în "binele" trîmbițat de Antihrist.

Pentru a-l primi pe Antihrist nu e nevoie să fii rău, este destul să crezi că dracul poate face ceva bun.

Păziți mintea legată de Hristosul Cel adevărat, Cel care ne-a învățat că binele se face în taină și că oricine se va înălța pe sine se va smeri."


Ieromonahul Savatie Baștovoi

😓 Omul mai rău decât diavolul ...❗

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

 Omul mai rău decât diavolul ...

"Căderea de astăzi a omului este cu mult mai mare decât cea dintâi: atunci s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, astăzi însă L-a omorât pe Dumnezeu.

Omule, care este numele tău, dacă nu diavol?

Dar ce spun eu? Aceasta-i o insultă pentru diavol. Diavolul n-a fost niciodată atât de rău, atât de iscusit în răutatea lui, precum omul. Domnul Iisus Hristos S-a pogorât până la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Noi L-am răstignit!

Oare oamenii nu sunt mai răi decât diavolul? Oare pământul nu este mai rău decât iadul? Din iad nu L-au alungat pe Hristos: oamenii în ziua de azi L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletul lor, din cetatea lor..."


Sfântul Iustin Popovici, Abisurile gândirii și simțirii umane

Titlul, imaginea și textul a fost preluate de pe pagina de FB a Părintelui Claudiu Buză — https://www.facebook.com/share/p/RTeodHR1b7qBphgr/

☦️ Arhimandritul Sofronie Saharov - Înțelepciunea lumii acesteia nu poate mântui lumea

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

enter image description here

"Înțelepciunea lumii acesteia nu poate mântui lumea. Parlamentele, guvernele, organizațiile complexe ale statelor contemporane cele mai avansate de pe pământ sunt neputincioase. Omenirea suferă nesfârșit. Singura ieșire se află în noi. Hotărârea de a nu trăi după ideile acestei lumi, ci a urma lui Hristos-Dumnezeu, unica salvare și piatra de poticnire a lumii secularizate."Arhimandrit Sofronie Saharov

✝️ Să nu vă fie niciodată frică, să credeți în Dumnezeu❗

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Umblarea pe mare și potolirea furtunii — Cuvântul Sf. Paisie Aghioritul

Umblarea pe mare și potolirea furtunii — Cuvântul Sf. Paisie Aghioritul

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

Dumnezeu ajută la orice lucrare care nu se poate face omeneşte.

– Ce fum este acolo?

– Arde ceva, Părinte.

– Ati dat foc pe vântul acesta?

– Dar a plouat dimineaţă, Părinte.

– Deşi a plouat şi de s-ar fi făcut şi potop, dacă va porni un vânt, se va face atâta uscăciune încât toate vor deveni ca iarba de puşcă. “A plouat”, îti spune altu! Mai demult a luat foc acolo jos din neatenţia voastră. Ati uitat? Atunci când cineva se face de râs odată trebuie ca după aceea să fie foarte atent. Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneste. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimăm şi pe Sfinţi.

– Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdea­una pană la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?

– Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intentia să facă ceea ce putea să facă şi n-a făcut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar dacă n-a avut intenţia, deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă şi tu nu-l pui, pentru că-ti vine greu, şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu în­seamnă că ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum oare va ajuta atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

Orice poate omul să facă omeneşte, trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase la Dumnezeu. Iar dacă face mai mult decât ceea ce poate, dar nu din egoism, ci din mărime de suflet, deoarece crede că nu s-a epuizat tot ceea ce poate face omeneşte, aceasta o vede Dumnezeu şi Se înduioşează. Dumnezeu, pentru ca să ajute, vrea să vadă mai întâi străduinţa noastră personală. Vezi, Noe s-a chinuit 100 de ani ca să facă Corabia. Tăia lemnele cu fierăstraie de lemn. Afla alte lemne mai tari şi le făcea fierăstraie. Oare nu putea face Dumnezeu ceva ca să se termine Corabia mai repede? Le-a spus însă cum să o facă şi după aceea le-a dat putere. De aceea să facem ceea ce putem noi, ca să facă şi Dumnezeu ceea ce noi nu putem face.

A venit cineva la Colibă şi mi-a spus: “De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”. Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: «De ce umblă călugării prin lume?». Acum, când nu merg, spui de ce nu merg”. După aceea îmi spune: “De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?“. “Această între­bare mi-a mai pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. “Acesta nu-i evreu”, mi-a spus unul care era împreună cu el. “N-are importanţă că nu este evreu. Intrebarea este însă evreiască. Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. «Tu, ca evreu ce eşti trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament», i-am spus. «Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului: “Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta – împăratul avea o rană – Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine, şi te vei face bine“. Dacă Dum­nezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Insă aceea s-a tămăduit cu o turtă de smochine». Lucrurile ce se pot face de oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul.

Până la un punct omul va acţiona omeneşte, după care se va încredinţa lui Dumnezeu. Este lucru al ego­ismului să încerce să ajute cineva în ceva care nu se poate face omeneşte. In multe cazuri în care omul insistă să ajute, văd că aceasta se face din lucrarea ispititorului, ca să-l netrebnicească. Eu, când văd ca nu se ajută o situaţie prin mijloace omeneşti – mai mult sau mai puţin înţeleg până la ce punct poate ajuta omul şi de la ce punct după aceea trebuie să le lase în seama lui Dumnezeu – atunci îmi înalţ mâinile spre Dumnezeu, aprind două lumânări, îi las problema lui Dumnezeu şi îndată se rezolvă. Dumnezeu ştie că n-o fac din lenevie.

De aceea, atunci când ni se cere ajutorul, trebuie să distingem şi să ajutăm în cele în care putem. In cele în care nu putem, să ajutăm cel puţin cu o rugăciune sau prin a le încredinţa numai lui Dumnezeu. Şi aceas­ta este o rugăciune tainică.

Dumnezeu se îngrijeşte întotdeauna pentru binele nostru

Dumnezeu este bun din fire şi întotdeauna se îngri­jeşte pentru binele nostru, şi atunci când îi cerem ceva ne va da dacă este spre binele nostru. Tot ceea ce este absolut necesar pentru mântuirea sufletului nostru şi pentru întreţinerea noastră trupească Dumnezeu ne va da cu îmbelşugare şi vom avea binecuvântarea Lui. Orice întâmplare prin care Dumnezeu ne lipseşte de ceva, fie pentru a ne încerca, fie pentru a ne păzi, tre­buie să o primim cu bucurie, dar să o şi cercetăm, ca să ne folosim. El ştie când şi cum să iconomisească făptura Sa şi ajută în felul Său în clipa când este nevoie. Insă de multe ori făptura Sa cea neputincioasă este nerăbdătoare, pentru că vrea ceva chiar în clipa aceea în care o cere, ca şi copilul cel mic care cere de la mama lui covrigul necopt, neavând răbdare ca să se coacă. Noi vom cere, vom avea răbdare şi buna noas­tră Maică a Domnului ne va da ceea ce cerem atunci când va fi gata.

– Părinte, când ajută Sfinţii?

– Atunci când trebuie să ajute, nu atunci când cre­dem noi că trebuie să ajute. Adică ajută atunci când asta ne foloseşte. Ai înţeles? Un copil, de pildă, cere de la tatăl său motocicletă, dar tatăl său nu-i ia. Copilul îi spune: “Vreau motocicleta pentru că mă obosesc mergând pe jos”. Tatăl său însă nu-i ia motocicletă, pentru că se teme să nu moară. “Iţi voi lua mai târziu o maşină”, îi spune. Pune deci bani la bancă şi când se vor aduna destui, îi va lua maşină. Tot astfel şi Sfinţii ştiu când trebuie să ne ajute.

– Părinte, cum trebuie să simţim mila lui Dum­nezeu?

– Mila lui Dumnezeu este mângâierea dumneze­iască ce o simţim înlăuntrul nostru. Dumnezeu rân­duieşte lucrurile astfel încât să nu ne odihnim în mângâierea omenească, ci să scăpăm la cea dumneze­iască. Vezi, grecii din Australia de pildă, deoarece s-au aflat cu desăvârşire singuri, s-au apropiat de Dumnezeu mai mult decât alţi greci, precum cei din Germania, care au fost mai aproape de patrie şi au aflat acolo şi alţi compatrioţi. Greutăţile i-au ajutat mult să se apropie de Dumnezeu. Toţi au început cu o valiză, s-au aflat departe de patrie, departe de rude. Trebuia să afle de lucru, să afle dascăl pentru copiii lor etc, fără ajutor de altundeva. De aceea s-au îndreptat spre Dumnezeu şi şi-au ţinut credinţa. In timp ce grecii din Europa, care n-au avut aceste greutăţi, nu au această legătură cu Dumnezeu.

„Cereţi si vi se va da”

– Părinte, de ce trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne ajute, de vreme ce El ştie nevoile noastre?

– Pentru că există libertate. Şi mai ales, atunci când ne doare pentru aproapele nostru şi îl rugăm pe Dum­nezeu să-l ajute, El se înduioşează foarte mult şi inter­vine fără ca să silească voia noastră liberă. Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă. Dar pentru ca să-i ajute, trebuie ca cineva să-L roage. Căci de va ajuta pe cineva fără ca să-L roage altcineva, atunci diavolul va protesta şi va spune: “De ce îl ajuţi şi îi sileşti voia lui cea liberă? Fiindcă este păcătos, îmi aparţine”. Aici se vede şi marea nobleţe duhovnicească a lui Dumnezeu, care nici diavolului nu-i dă pricină să protesteze. De aceea vrea să-L rugăm pentru ca să intervină – şi Dumnezeu vrea să intervină imediat, dacă este pentru binele nostru – şi să ajute făpturile Sale potrivit cu nevoile lor. Pentru fiecare om lucrează separat, pre­cum îi foloseşte fiecăruia mai bine.

Aşadar pentru ca Dumnezeu şi Sfinţii să ajute, tre­buie ca omul însuşi să vrea şi să ceară aceasta, altfel nu intervin. Hristos l-a întrebat pe paralitic: “Vrei să te faci sănătos?”. Dacă omul nu vrea, Dumnezeu res­pectă libera sa alegere. Dacă cineva nu vrea să meargă în rai, Dumnezeu nu-l ia. Afară numai dacă a fost nedreptăţit şi stăpânit de neştiinţă, fiind astfel îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc. Altfel Dumnezeu nu vrea să intervină. Cineva cere ajutor, iar Dumnezeu şi Sfinţii i-l dau. Nici nu apuci să clipeşti din ochi şi te-au ajutat deja. Uneori nici nu apuci să clipeşti, atât de repede Se află Dumnezeu lângă tine.

“Cereţi şi vi se va da”, spune Scriptura. Dacă nu ce­rem ajutor de la Dumnezeu, în zadar ne chinuim. In vremea în care cerem ajutorul dumnezeiesc Hristos ne leagă cu o sforicică prin harul Său şi ne ţine. Suflă vân­tul de ici şi de colo, dar nu ne primejduim fiindcă sun­tem legaţi. Însă atunci când omul nu înţelege că Hristos este Cel Care îl ţine, se desface de legătura sforicelei şi îl bat vânturile de ici şi de colo şi se chinuieşte.

Să ştiţi că numai patimile şi păcatele sunt ale noas­tre. Orice bine facem este de la Dumnezeu şi orice neghiobii facem sunt ale noastre. Doar puţin să ne lase harul lui Dumnezeu şi nu mai putem face nimic. Precum în viaţa fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puţin oxigenul, îndată murim, tot astfel şi în viaţa duhovnicească, dacă se retrage pentru puţin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut. Odată, stând la rugăciune, simţeam o bucurie. Ore întregi stăteam în picioare şi nu simţeam deloc oboseală. Atât timp cât m-am rugat, am simţit o desfătare lăuntrică, ceva ce nu o pot exprima în cuvinte. După aceea mi-a trecut un gând omenesc: “Deoarece îmi lipsesc două coaste şi răcesc repede, pentru ca să nu pierd această stare, ci să merg înainte cât va ţine, mai bine să iau un şal, să mă înfăşor cu el, ca nu cumva să răcesc mai târziu”. De îndată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ. Am rămas astfel cam o jumătate de oră, şi abia după aceea m-am putut ridica şi merge la chilie ca să mă întind. Mai înainte, cu cât înaintam în rugăciune simţeam un fel de mângâiere, de uşu­rinţă, de veselie, ce nu se pot explica. Dar cum am primit acest gând, am căzut grămadă. Dacă aş fi adus un gând de mândrie şi aş fi spus, de pildă: „Nu ştiu dacă există trei într-o astfel de stare”, atunci aş fi păţit mare vătămare. Am gândit omeneşte, precum se gândeşte şchiopul la cârjele lui, şi nu diavoleşte. A fost un gând firesc, şi cu toate acestea ai văzut ce am păţit.

Singurul lucru pe care îl are omul este intenţia lui şi potrivit cu ea îl ajută Dumnezeu. De aceea spun că oricâte bunătăţi am avea, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero, iar virtuţile noastre sunt un şir de zerouri, noi vom încerca să adăugăm mereu zerouri şi vom ruga pe Hristos să pună unitatea la început ca să devenim bogaţi. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră este pierdută.

Intenţia cea bună

– Părinte, ce se va întâmpla cu oamenii care au bunătate, dar nu cred?

– Oare chiar nu cred? Dar să spunem că nu cred. Atunci când erau mici, mama lor nu-i împărtăşea? Să zicem că nu-i împărtăşea. Dar n-au fost botezaţi? N-au fost miruiţi? Nu sunt născuţi de mame ortodoxe şi botezate? Ei bine, pentru aceşti oameni ce au bună­tate, vei vedea că Bunul Dumnezeu va rândui lucrurile într-un anume fel, fie cu încercări, fie cu o boală, fie cu ispite, fie cu un cutremur, fie cu trăznet, fie cu o inun­daţie, fie cu un cuvânt etc, şi în cele din urmă îi va duce în rai. De multe ori îi poate apărea şi un sfânt sau un înger unui astfel de om, cu toate că nu este vrednic de o astfel de mare binecuvântare. Dar Hristos poate face şi aceasta, după ce mai întâi va folosi toate cele­lalte. Dar de obicei ce păţesc unii ca aceştia? Merge diavolul şi-i înşală pe mulţi, sărmanii, spunându-le: “A, tie Dumnezeu ti-a arătat o minune aşa de mare, pentru că poţi mântui lumea”. Şi nenorocitul nu spune: “Dum­nezeul meu, cum să-Ţi mulţumesc? Eu n-am fost vred­nic de un astfel de har”. Adică în loc să simtă zdrobire, primeşte gândurile ce i le aduce diavolul şi se mân­dreşte. După aceea se duce din nou diavolul şi-i des­chide “televizorul”, arătându-i îngeri, sfinţi şi-i spune: “Tu vei mântui lumea“. Dar dacă omul acesta îşi va reveni, atunci Bunul Dumnezeu iarăşi îl va ajuta.

In tot cazul să nu uităm că toţi avem o moştenire de la Dumnezeu, de aceea toţi oamenii au bunătate în profunzimea lor. Dar diavolul pe toate le murdăreşte. Unii au păstrat această bunătate, deşi nu trăiesc aproape de Biserică. Ei bine, pentru unii ca aceştia va rândui Dumnezeu. De aceea, atunci când vedeţi un om că a alunecat şi are o viată păcătoasă, dar totuşi îl doare sufletul pentru alţii – vede, de pildă, un bolnav şi inima i se sfâşie, un sărac şi-l ajută – din aceasta să înţelegeţi că pe unul ca acesta nu îl va lăsa Dumnezeu, ci îl va ajuta. Şi când vedeţi un om depărtat de Dumnezeu că este aspru, nemilostiv etc, atunci trebuie să faceţi rugăciune zi şi noapte ca Dumnezeu să “debarce” în inima lui, pentru ca el să ia demaraj.

Judecăţile lui Dumnezeu sunt abis. Un lucru ştiu: că cei care trăiesc o viată lumească pentru că nu au fost ajutati, ci au fost atraşi sau îmbrânciţi spre rău, deşi au avut intenţie bună, unii ca aceştia îl înduio­şează pe Dumnezeu şi El îi va ajuta. Va folosi diferite metode ca şi ei să-şi afle drumul, nu-i va lăsa. Ba chiar şi în ceasul morţii va iconomisi ca ei să se afle într-o stare bună”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Vol. II – „Trezire duhovnicească”

📜 Nicolae Steinhardt: „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată.”

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Nicolae Steinhardt

"Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]

Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-l aproba, a-l răspândi. […]

Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […]

Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii.

Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-l inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.

Despre aceştia presupunerea realităţii unui suflet de rob îşi află confirmarea. Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria."


Nicolae Steinhard

➕ Părintele Savatie Baștovoi: Orice discuție publică a ajuns să se izbească de gardurile tot mai strîmte și tot mai înalte ale neînțelegerii.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Părintele Savatie Baștovoi

Orice discuție publică a ajuns să se izbească de gardurile tot mai strîmte și tot mai înalte ale neînțelegerii.

În goana după prozeliți, și biserica a sărit aceste garduri, crezînd că acolo, la îmbulzeală, se găsesc sufletele ușor de convins. S-a creat o întreagă "teologie" a ocolului și a strungii prin care omul liber este împins să fie muls și de ultimele picături de gîndire creștină.

Predica oficială de azi seamănă cu predicile dactilografiate pentru preoții sovietici. Turnătorii puși să găsească afirmații "instigatoare" contra regimului stau azi cu telefoanele pornite și toarnă direct pe Facebook în timp real. Și fapta aceasta ingrată apare ca o "mărturisire de credință", ca o luptă, ca un risc, ca ceva ce necesită curaj.

De fapt, fiecare își apără sursa de venit, locul încălzit și prieteșugurile cu "cei puternici".

Degeaba mai citim, chiar la deschiderea Psaltirii: "Fericit bărbatul care nu a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu stat și pe scaunul leproșilor nu a șezut" (Psalm 1, 1).

Leproșii din varianta originală (în traducerile românești "hulitori" sau "pierzători") sînt cei care, asemenea unei lepre, molipsesc pe toți de răutate (după cum explică Sf. Vasile cel Mare).

Orice ideologie, idee sau gînd care ne fură atenția și ne îndîrjește împotriva aproapelui este o drăcie care ne desparte de Dumnezeu. "Vorbiți între voi în psalmi și în cîntări" (Efeseni 5, 19) ne îndeamnă Apostolul Pavel, nu în basme băbești despre "un viitor mai bun". "Ajunge zilei răutatea ei! Deci nu vă îngrijiți pentru ziua de mîine, căci ziua de mîine se va îngriji de ale sale" (Matei 6, 34).

Iar cine nu crede ce a zis Hristos, să facă politică!

  • Autor: Părintele Savatie Baștovoi

  • Sursa: https://t.me/savatiebastovoi/81

  • Citește:

    • 💟 Părintele Savatie Baștovoi: Doar între doi adversari egali spectacolul competiției este unul de admirat. / Subestimarea adversarului, clevetirea și luarea în rîs au fost mereu o faptă a plebei. Etica olimpică, păstrată între sportivi pînă la transformarea sportului în clounadă pe banii prostimii, presupunea respectul reciproc. Doar între doi adversari egali spectacolul competiției este unul de admirat. Căci ce slavă și cinste poate aduce victoria asupra unui nimeni, a unuia pe care tu însuți îl desconsideri și îl socotești nedemn? Un luptător cinstit își va vorbi mereu adversarul de bine și îi va lăuda calitățile, căci, în caz de victorie, el însuși va fi mai slăvit, iar, în caz de înfrîngere, nu se va discredita ca unul ce a pierdut de la un nimeni. Oricine recurge la defăimare într-o competiție este perdant, chiar și de va învinge și oricine arată cinste pentru adversar va rămîne demn, chiar și de va pierde. Căci orice luptă nu este decît o încercare a măsurii la care am ajuns și nicidecum o obligație de a învinge pe cineva" — Părintele Savatie Baștovoi

    • 🔃 Paradoxul protestant: să cred că eu, care petrec în întunericul păcatelor, mă pot ruga pentru oricine, iar sfinții care sînt în slava lui Dumnezeu nu se pot ruga pentru mine.

    • ✝️ Părintele Savatie Baștovoi: Pentru că nimic în lume nu mai trece fără scandal, am ajuns să avem și scandalul canonizărilor. / "Dacă Apostolul ne spune că sfinții vor judeca lumea, noi facem invers, căci la noi lumea judecă sfinții. Și de unde atîția judecători? Și de unde atîtea învățături sucite despre sfințenie? Unii ne lămuresc ce osteneală este să faci "dosarul" unui sfînt, alții ne spun că sfinții au nevoie de tare multe mărturii, dar nu așa oricum, ci să bifeze toate rubricile din ancheta de canonizare. În sfîrșit, ni se spune la ce folosesc sfinții: sfinții, cică, sînt un exemplu pentru credincioși. Curată muncă cu poporu. Nu, sfinții nu sînt un exemplu! Nici prorocul David, nici Maria Egipteanca, nici Ștefan cel Mare, nici Arsenie cel Mare, nici Simeon cel Nebun pentru Hristos, nici Xenia din Peterburg nu sînt exemple de urmat. Sfinții sînt sfinți și atît. Sînt sfinți pentru Dumnezeu, nu pentru oameni. Nimeni din sfinți nu s-a sfințit cu gîndul de a fi un exemplu pentru oameni, de a ajunge pe un calendar, pe un breloc. Sfinții sînt oameni care s-au îndumnezeit. Atît. Cum? Prin harul lui Dumnezeu. Cum au agonisit harul e o lucrare de taină a fiecăruia și foarte puțin din cele ce se arată lumii a contribuit la această tainică întîmplare. Cu atît mai mult, pentru har nu există dovezi. De aceea soborul Bisericii, prin rugăciune și descoperire, mărturisește și întărește sfințenia unui om. Nu, nu pentru a ni-l oferi ca exemplu, ci pentru a ne încredința că ne putem ruga lui așa cum ne rugăm Maicii Domnului și îngerilor, căci un astfel de om sfințit se face mijlocitor între cei rămași și Dumnezeu. Nu înțelegeți un sfînt, nu vă rugați lui! Rugați-va la cei pe care îi înțelegeți și către care simțiți chemare și înclinare. Dar nu judecați fără noimă pe nimeni. Dacă pe aproapele nostru nu avem voie să îl judecăm, cu cît mai mare păcat avem cînd judecăm un sfînt. Astfel de discuții ne pot împinge foarte ușor spre păcatul hulei împotriva Duhului Sfînt. Sau chiar se simte cineva chemat să judece sfinții? Să judece fiecare faptele sale, căci aceasta este singura judecată îngăduită." — Părintele Savatie Baștovoi

    • 📝 Părintele Savatie Baștovoi: Cuvintele sunt bune atunci cînd ne apropie și rele atunci când ne dezbină / "Omul golit de conținut se cunoaște după nevoia sa de a-i critica pe alții. Este pururea nemulțumit și pentru toate nereușitele sale are un vinovat: un altul decât el. Acești oameni își încep ziua prin a mai găsi ceva ce merge rău, ceva greșit, ceva urât în lume. Trupul lor e ca o cutie de rezonanță a răului. Dacă văd un om frumos și bun, ei nu au liniște până nu-i găsesc un neajuns, măcar o rudă păcătoasă să-i găsească. Alungați de la voi pornirea de a vedea răul în ceilalți. Singurul loc unde se cuibărește răul e chiar inima mea. Răul inimii mele trebuie să-l văd, să-l critic, să-l alung. Până se face curat și lumină. Până totul devine bucurie. Atunci și răul lumii parcă e mai slab, iar oamenii mai buni, vorbirea mai frumoasă. Cuvintele sunt bune atunci cînd ne apropie și rele atunci când ne dezbină. Din prisosul inimii vorbește gura." - Ieromonah Savatie Baștovoi

    • ☦️ Părintele Savatie Baștovoi: Bucuria este o formă de ”nebunie” fericită, în sensul în care și apostolii ziceau că s-au făcut pe ei înșiși ”nebuni pentru Hristos” / „Diavolul urăște bucuria, pentru că bucuria îi molipsește și pe ceilalți cu starea de bine și mulțumire, iar aceasta este starea în care dragostea se împlinește în chip firesc. Omul bucuros acționează cu ușurință, este lipsit de frică și nu ține cont de sine. Bucuria este o formă de ”nebunie” fericită, în sensul în care și apostolii ziceau că s-au făcut pe ei înșiși ”nebuni pentru Hristos”. De aceea să nu vă mirați dacă, după isprăvirea unui lucru bun, care vă bucură sufletul, se abat oameni răi care vă încolțesc, pentru că diavolul urăște bucuria, fiind zavistios, așa cum și pe Adam în Rai l-a urît pentru bucuria în care petrecea. A nu suferi bucuria aproapelui - iată forma supremă de îndrăcire!” — Părintele Savatie Baștovoi

    • ☦️ Pr. Savatie Baștovoi: Oricine hulește pe sfinți, hulește pe Duhul Sfânt care este în ei → / „Biserica a fost întemeiată la Cina cea de taină, nu în piață, nu pe balconul imperatorului. Hristos a rupt Pîinea Trupului Său și a dat celor doisprezece aleși ai Săi, între care era și trădătorul. Hristos a venit în lume nu ca să facă ordine în ea, ci ca să ne scoată din lume pe cei pe care I-a dorit. Ne place, nu ne place, dar Hristos nu a dorit să-l convertească pe Pilat. Nici măcar nu i-a răspuns la întrebare atunci cînd Pilat L-a provocat să îi vorbească despre adevăr. Răspunsul lui Hristos la inițiativele mai marilor acestei lumi este tăcerea. Cei care reproșează Bisericii Ortodoxe că nu este în pas cu vremea, aduc cel mai bun argument că Ortodoxia este Biserica lui Hristos. Sîntem acuzați că am rămas în Bizanț, că trăim după canoane de acum 1800 de ani? Ba mai mult, avem și canoanele apostolilor pe care au și fost formulate toate celelalte. Așadar, chiar cei care ne acuză de vechime, ne spun să renunțăm la tot ce sîntem și să ne alipim celor care nu mai au nici o legătură cu apostolii, deci nici o legătură cu Hristos. Însăși dorința lor de a se schimba mereu după placul Pilaților și de a sta la masă cu ei, încurcînd vorbele despre adevăr numai ca să nu tacă, arată că nu sînt urmașii Celui care a tăcut cu prețul morții. Fraților, canoanele sînt o mare bogăție cerească dăruită nouă de sfinții lui Hristos, cei care stau la masă cu El și aud vorbele Lui pe care lumea nu le aude. Blîndețea și înțelepciunea sfinților topește toată răutatea, alungă deznădejdea, înțelepțește pruncii. Oare chiar crede cineva că sfinții au făcut acele canoane aspre ca să ne piardă pe noi, păcătoșii, sau ca să ne despartă de Biserică? Cine a văzut vreodată un sfînt, iar eu am văzut, cunoaște că asprimea lor este măsura desăvîrșirii spre care trebuie să tindem. Nici Hristos nu a venit să strice Legea sau prorocii, ci ca să le plinească prin mila Sa. Căci dacă vom coborî masura la nivelul nostru, al păcătoșilor, numind virtute ceea ce este păcat, la ce ne mai trebuiește Mîntuitor, că noi înșine, cu mintea noastră ne-am și mîntuit. Toate cîte ne-au lăsat sfintii nu sînt din lumea aceasta, ci măsură îngerească la care ei înșiși au ajuns. Cu adevărat, nici unul din sfinți nu a pus sarcini pe care el însuși nu le-a purtat. De aceea, a zis prorocul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!” Și oricine hulește pe sfinți, hulește pe Duhul Sfînt care este în ei. Biserica lui Hristos este biserica sfinților, nu a revoluționarilor, reformatorilor și doctorilor. Acolo unde sfinții nu mai sînt autoritate și călăuză, acolo conduce mintea căzută, acolo totul este posibil, totul înafară de mîntuire. Să se cerceteze fiecare în ce legătură este cu sfinții și cine este autoritate pentru el atunci cînd poartă o discuție. Așa vom cunoaște în ce legătură sîntem cu Hristos.” — Pr. Savatie Baștovoi

💯 Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: „Părintele Cleopa spunea că e nevoie de subțirime ca să pui hotarul just între bine și rău. Deci, răul se disimulează cu atâta viclenie, încât te face să crezi că răul este bine. Acesta este pericolul cel mare”.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

✝️ Părintele Ilie Cleopa: [...] din deasa rugăciune, omul începe a învăța rugăciunea cea adevărată. / "Când ne rugăm, să zicem cum putem. Roagă-te cum poți tu, dar roagă-te des. Căci din deasa rugăciune, omul începe a învăța rugăciunea cea adevărată. Rugăciunea, în creșterea ei, nu are limită. Pentru că se unește cu Dumnezeu și de aceea nu are margine. Nu este în puterea omului a se sui pe treptele rugăciunii. A omului este numai voința. Să voiască să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de rugăciuni înalte este o lucrare care depinde de darul lui Dumnezeu." — Părintele Ilie Cleopa

✝️ Părintele Ilie Cleopa: "... dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia ..." / Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine ...” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul? "Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele si drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei." Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui. Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea. † Părintele Cleopa

✝️ Părintele Cleopa Ilie: În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului / "Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului. Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului. În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei. Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra față duhovnicească din ceruri."

📕 Părintele Ilie Cleopa: Să aveţi Psaltirea ca pe un cozonac bun. Când ţi-e foame, mai tai o felie, mai mănânci, mai faci treabă, apoi mai citeşti o catismă, două-trei, cât poţi, dar cu binecuvântarea duhovnicului. Iar la sfârșit Paraclisul Maicii Domnului. Bunul Dumnezeu să vă asculte si împlinească rugăciunile." — Părintele Ilie Cleopa

✝️ Părintele Ilie Cleopa: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?”🕯️ / Aproape în fiecare predică, Părintele Cleopa îi întreba pe enoriași: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?” Și îi sfătuia insistent părintele: “Să o luați ca ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer și de pe pământ. Împărăteasa cerului și a pământului! Dacă o veți lua pe Ea drept ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu candeluța aprinsă și seara un paraclis, veți avea ajutor și în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Înfricoșătoarei Judecății. Știți voi câte poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi? Dacă nu era Ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!” — Părintele Ilie Cleopa

✝️ Părintele Ioanichie Bălan: Ce puteți face dumneavoastră pentru țara aceasta?

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Întâi să vă faceți oameni buni, adică creștini curați, smeriți, sinceri, iubitori de oameni, iubitori de Dumnezeu, iubitori de țară, iubitori de neam, de tot ce e sfânt și curat.

Să fiți oameni de rugăciune. Începeți-o cu rugăciunea. Cu rugăciunea facem ceva, fără ea nu facem mai nimic.

Fără Dumnezeu nu putem face nimic bun. Să fiți oameni care mergeți regulat la sfânta biserică, oameni care aveți duhovnicul dumneavoastră, vă spovediți regulat, vă împărtășiți regulat.

Să vedeți după acea cât de frumos se derulează viața.


Pr. Ioanichie Bălan

📜 Astăzi, de ziua Sfântului Andrei, un gând frumos de la Pictorul Vasile Neguş →

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Pictorul Vasile Neguş

"Sfinte Apostole ANDREI, așa cum tu ne-ai creștinat, așa roagă-te împreună cu tot cerul și laolaltă cu noi păcătoșii ca să devenim iarăși ce am fost prin unitatea cugetului și a credinței, nefăcându-ne neamul de rușine și nevânzând țara hoardelor străine, pe care înaintașii noștri au întregit-o, curățit-o și pecetluit-o cu SÂNGELE lor, dându-le dreptul în fața lui Hristos ca la Judecata Sa să ne judece pe toți cei ce am moştenit-o, fie răsplătindu-ne, fie condamnâdu-ne, ori că am apărat-o, ori că am vândut-o!!... Totodată, urăm la mulți și binecuvântați ani tuturor celor ce poartă numele de Andrei, în special fiului meu și tuturor românilor care mai simțim și TRĂIM românește!…"Pictorul Vasile Neguş

Sursa: https://www.facebook.com/vasile.negus.bizantin/posts/pfbid0mp899BibDTcwSaRYe4kv7DdNEizWTqwCE3ARYPvqBW9b3ofksTpsNogVKTLXea3Sl

✝️ Maica Gavrilia: Cu cât ne lăsăm mai afectați de probleme și necazuri, cu atât mai mult ne vădim mândria si lipsa noastră de credință

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by
  • Cu cât ne lăsăm mai afectați de probleme și necazuri, cu atât mai mult ne vădim mândria si lipsa noastră de credință.

  • Cel care este cu adevărat blând, nu se supără niciodată, căci iritarea începe cu critici, reproșuri si revoltă.

  • Fii liniștit și treaz — Nu există nici o școală mai bună decât această "liniștire".

      — Maica Gavrilia - Asceta Iubirii

☦️ Arhimandritul Tadei de la Vitovnița: Păcătuim, alunecăm și cădem tot timpul...

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia

"Păcătuim, alunecăm și cădem tot timpul.

Cel mai important lucru este să te ridici și să mergi din nou la Dumnezeu.

Chiar dacă cazi de o sută de ori pe zi, nu-i nimic, ridică-te, mergi mai departe și nu te uita înapoi - ce a fost, a trecut."


Arhimandritul Tadei de la Vitovnița - Serbia

✝️ Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Sfântul Dumitru Stăniloaie: Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată

"Dragostea fără fapte statornice, întărite în virtuți, nu este dragoste adevărată, dar nici faptele fără dragoste nu sunt fapte capabile să ne transforme pe noi, ci rămân aparențe sau gesturi sporadice fără substanță interioară, fără căldură consistentă, durabilă, fără alipirea la cel căruia i se adresează. El lasă pe cel ce le săvârșește izolat și rece." — Sfântul Dumitru Stăniloaie

✝️ Părintele Epifanie Teodoropoulos: Când nu ne facem pravila de rugăciune, diavolul e întotdeauna biruitor.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

“Când nu ne facem pravila de rugăciune, diavolul e întotdeauna biruitor. Atunci când ne-o facem fără râvnă și atenție, jumătate de biruință e a diavolului, iar cealaltă jumătate este a noastră. Însă atunci când ne facem rugăciunea cu atenție, râvnă și dragoste, biruință e cu totul a noastră.” — Părintele Epifanie Teodoropoulos

✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Îngrijește-te zilnic de suflet. / Trebuie să dobândești dumnezeiasca dreptate, iar nu logica – doar atunci harul lui Dumnezeu va veni la tine. Înainte de a face ceva, gândește-te: „Oare Hristos vrea să fac eu aceasta?”. Apoi acționează în consecință. Tu însuţi să lucrezi desăvârşit ascultarea, pentru a putea vorbi altora, mai târziu, cu privire la virtutea ascultării. Nu-ul pe care îl spui oamenilor trebuie să fie un nu, iar da-ul trebuie să fie un da. Nu te preface. Spune ceea ce gândești, chiar dacă aceasta face rău celuilalt. Totuşi, spune-o cu bunătate şi nu-l lăsa pe celălalt fără câteva explicaţii. Trebuie să ai și să păzești această demnitate duhovnicească: să fii mereu cu luare-aminte la ceea ce le place fraţilor monahi, iar nu la ceea ce-ţi place ție. În fiecare zi să citești un pasaj din Noul Testament. Nu privi la ceea ce fac alţii, nici nu cerceta cum şi de ce o fac. Propriul tău obiectiv este curățarea sufletului şi desăvârşita supunere a minţii dumnezeiescului har. Aşadar, să ai grijă tu de tine: să te rogi, să studiezi, să spui smerit rugăciunea lui Iisus, să ştii că ai absolută trebuinţă de milostivirea lui Dumnezeu. — Sfântul Paisie Aghioritul

✝️ Pr. Efrem Filotheitul: Demonii se mânie când tu te rogi, căci acești răi văd că tu scapi să le rupi plasele, iar ei se tem că ai putea să le scapi. / "Demonii se mânie când tu te rogi, căci acești răi văd că tu scapi să le rupi plasele, iar ei se tem că ai putea să le scapi. Ei vor sa te facă sa deznădăjduiești sau să-i pierzi curajul. De aceea, înarmează-te cu încredere și nădejde în Dumnezeu și cu convingerea că lor nu li se permite să facă nimic fără porunca de Sus a lui Dumnezeu" — Pr. Efrem Filotheitul

✝️ Ieroschimonahul Simeon Zaharia: Măi creștini, rugați-vă! Că or să vie mari necazuri pe oameni. Oamenii nu se mai roagă Lui Dumnezeu ... O să vedeți dumneavoastră, cuvintele mele nu sunt mincinoase. Nu scăpăm, nu scăpăm ușor, căci cu Dumnezeu nu ne jucăm. Doar n-o să trăiți cât munții. Da, acuma sunteți tineri, sunteți... Dar să vedeți când veți ajunge bătrâni! Dacă veți mai ajunge bătrâni... Moartea nu-i jucărie. Părăsim lumea asta pentru totdeauna și intrăm într-o lume a veșniciei. [Nu știe ce va face Dumnezeu cu el]. Dar știu că am să răspund înaintea Lui de faptele și de cuvintele și chiar și de gândurile mele! Nădăjduiesc și eu... da... Nu am siguranță. Dar am nădejde să rămân cu El în veci.

✝️ Arhimandrit Teofil Părăian: Cine nu se roagă dimineața și seara, cine nu-și face vreme de Dumnezeu, acela poate să știe că nici n-are Dumnezeu❗ Trebuie să găsești timp și pentru Dumnezeu așa cum găsești pentru atâtea lucruri pe care le faci. Să stai în fața lui Dumnezeu cu atitudine de credință, în picioare, în genunchi, așa ca să știi că vorbești cu Dumnezeu. Nu oricum.

🟣 Pravila de rugăciune Născătoare de Dumnezeu – Bogorodicina ✝️ Mulţi Părinţi purtători de Duh Sfânt au proorocit că la vremurile de pe urmă creştinii care se vor ruga Maicii Domnului, vor scăpa de cursele lui antihrist.Maica Domnului totdeauna ascultă cererile noastre și este grabnica noastră ajutătoare. Rostirea zilnică a 150 de rugăciuni «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te!…» aduce mult har în sufletele celor care împlinesc această pravilă şi le întăreşte în suflete nădejdea şi râvna pentru mântuire.

✝️ Rugăciunile pe care trebuie să le ştie pe dinafară orice creştin ortodox / Întîi să iei seama să faci crucea dreaptă simţind când atingi cele trei degete la frunte, la pântece sub piept, la umărul drept şi la umărul stâng, aplecându-te cu mâna până la pământ.

✝️ Părintele Paisie Olaru: [...] să faci oleacă de canon în fiecare zi! / "Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineața și te învârtești așa, prin casă – că mai am asta de făcut, mai am și treaba astălaltă, apoi, nu-ți merge bine toată ziua. Așa că, să faci oleacă de canon în fiecare zi!" - Părintele Paisie Olaru

❤️ Ernest Bernea: Când iubeşti pe cineva cu adevărat, te dăruieşti în aşa fel încât nu-ţi mai aparţii; trăieşti pentru celălalt.

- Posted in 🗨️ Gânduri și Cugetări Ortodoxe by

Când iubeşti pe cineva cu adevărat, te dăruieşti în aşa fel încât nu-ţi mai aparţii; trăieşti pentru celălalt.

Când iubeşti pe cineva cu adevărat, te dăruieşti în aşa fel încât nu-ţi mai aparţii; trăieşti pentru celălalt. Dragostea adevărată este o dăruire integrală; această dragoste, ca să existe, cere putere de jertfă.

Dragostea aduce o schimbare calitativă în viaţa de toate zilele a omului, iar făptura iubită devine un exemplar uman deosebit: totul e nou, totul e frumos, totul e superior. Fiece ridicare de pleoapă, fiece zâmbet, fiece cuvânt, fiece mişcare sau pas făcut, arată ceva tainic pus acolo de la început, care nu pot fi altfel, adică mai frumoase decât sânt.

În puţine cazuri dragostea este străbătută de un fior religios; numai aşa dragostea trece de actul cunoaşterii, pentru a se angaja în acela al împlinirii; iubind în acest fel, omul simte în trăirea lui ceva de natură divină care apare sub semnul Maicii Domnului.


(Ernest Bernea, Meditaţii Filosofice, Editura Predania, pp. 119-120)

 


 

Page 1 of 4