Când îți pleacă nimbul...

Ce facem cu cei suspendați între lumină și întuneric?

La Sucevița, cineva a îndrăznit să formuleze această întrebare nu în cuvinte, ci în culoare.

Un iconar anonim a pictat ceva ce nu mai întâlnim nicăieri în tradiția bizantină: o aureolă în mișcare.

Nu dispărută, nu ștearsă, ci plecând. Fugară...

În pictura răsăriteană e stabilă, perfectă.

Ca și cum Dumnezeu Însuși ar fi sigilat fiecare cap sfânt cu un cerc de aur. Dar la Sucevița, nimbul nu mai stă. Se îndepărtează de capul lui Iuda, ca o sentință mută, dar irevocabilă.

Și mai straniu e că Iuda nici măcar nu observă. Preocupat – poate de arginți, poate de regrete, poate de greața care îl face să regurgiteze plata trădării – nu ridică privirea. Nu vede că, în timp ce trupul său respinge banii, sufletul îi este părăsit de lumină. Aproape cinematic. Nimbul, simbol al apartenenței la Împărăție, plutește spre nicăieri, ca o barcă legată de un fir subțire care s-a rupt fără zgomot.

Această imagine tulburătoare nu vorbește doar despre trădare. Vorbește despre un proces. Despre felul în care harul nu se pierde brusc, ci se retrage încet, pas cu pas. Despre faptul că sfințenia nu este un bun garantat, ci o stare de echilibru care poate fi destabilizată.

În arta occidentală, pictori ca Giotto sau Caravaggio au folosit lumina pentru a evidenția dramatismul scenelor și al personajelor. În contrast, în tradiția răsăriteană, lumina nu este modelată pentru efecte teatrale: nimbul nu e doar un decor estetic, ci exprimă o teologie a luminii. Tocmai de aceea, scena de la Sucevița e atât de specială: introduce mișcarea acolo unde totul părea static. Aureola devine o entitate vie, care poate renunța la cel pe care l-a însoțit.

Iuda este pictat nu ca un personaj deja condamnat, ci ca unul aflat în plină tranziție. Nu mai este doar „trădătorul”, ci un om care abia devine trădător. Nu a căzut, ci cade. E surprins în acel moment rar, greu de reprezentat, în care binele și răul încă se învârtesc în jurul său, când lumina se retrage fără grabă, ca un animal rănit.

Fresca de la Sucevița nu e doar un act de inovație. E o teologie în pigment. O meditație despre cum harul se poate mișca. Despre cum sfințenia e, poate, mai fragilă decât ne place să credem. Și despre cum, în momentele noastre cele mai întunecate, nimbul nu cade – pleacă.

Pr. Ioan Gânscă

Sus la 'naltul cerului,
La mijlocul Raiuluiu,
Corindele-și Doamne, corinde,

În vârful la nouă meri,
Arde-și nouă lumânări,
Corindele-și Doamne, corinde

Pică nouă picături,
Trei de vin și trei de mir,
Corindele-și Doamne, corinde,

Trei de apă limpejoară,
Să facă de-o băișoară,
Corindele-și Doamne, corinde.

Dar în ea cine se scaldă?
Scaldă bunul Dumnezeu,
Corindele-și Doamne, corinde.

Tot se scaldă, se-mbăiește,
Cu apă se limpezește,
Corindele-și Doamne, corinde.

Cu sfânt mir se miruiește,
Și cu vinul se grijește,
Corindele-și Doamne, corinde.

Tot se scaldă şi se-ntreabă:
- Ce-i mai bun pe-acest pământu?
Corindele-și Doamne, corinde.

Nu-i mai bun ca boul bunu,
Nu-i mai bun ca boul bunu,
Corindele-și Doamne, corinde.

El își trage brazdă neagră,
Și ne face pâine dalbă,
Corindele-și Doamne, corinde.

Ce-i mai bun pe-acest pământu?
Nu-i mai bun ca calul bunu,
Corindele-și Doamne, corinde.

El calea de nouă zile,
Ți-o calcă în două zile,
Corindele-și Doamne, corinde.

Ce-i mai bun pe-acest pământu?
Nu-i mai bun ca oaia bună,
Corindele-și Doamne, corinde.

Ea cu brânza te hrănește,
Și cu lâna, te-ncălzește,
Corindele-și Doamne, corinde.

Sus la 'naltul cerului,
La mijlocul Raiuluiu,
Corindele-și Doamne, corinde.

Un creștin s-a rugat Domnului să-i arate cum arăta El, când a fost pe pământ. Într-o noapte, a auzit un glas spunându-i:

„Dacă vrei să vezi cum arătam Eu, să mergi la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Athos și în pridvorul bisericii, în partea dreaptă a ușii laterale din stânga, vei vedea chipul Meu, făcut așa cum arătam când am luat trup omenesc”

Venind creștinul, a văzut chipul Mântuitorului, chip care este de mărime naturală și s-a bucurat foarte mult, slăvind pe Mântuitorul Hristos și mulțumindu-I că nu l-a trecut cu vederea.

☦️ La Lavra Sfântului Serghie de Radonej - în data de 24 Septembrie 2024 - chipul Mântuitorului Iisus Hristos a apărut de la sine pe o scândură pregătită pentru pictarea unei icoane

💖 Într-o mănăstire din Belarus, pe perete, a apărut chipul Domnului nostru Iisus Hristos

👚 Pană acum 10-15 ani, lumea ortodoxă nu a știut nimic despre locul în care s-a aflat Cămașa Maicii Domnului❗/ VIDE⭕

Creștinismul este Ortodoxia iar Ortodoxia este Creștinismul.

Catacombele romane sunt galerii săpate în rocă, tuneluri subterane care erau folosite ca cimitir în perioada creștinismului timpuriu, dar și ca loc de refugiu pentru primii creștini, când creștinismul era o religie persecutată.

Diverse obiecte de uz casnic ce au fost găsite în catacombe par să indice rolul fundamental al acestora.

Pe lângă înmormântare, creștinii se adunau acolo pentru a se ruga împreună, pentru a comemora sacrificiul primilor martiri, pentru a-i aminti pe cei trecuți la cele veșnice, pentru a oferi de mâncare în numele lor și, nu în ultimul rând, pentru a celebra Sfânta Jertfă a Liturghiei.

Aceste necropole subterane păstrează amintirea unei epoci dure, în care mulți creștini au plătit cu viața pentru credința lor, pentru că se opuneau jertfelor aduse împăratului, religia păgână fiind de stat.

În anumite zile, toți locuitorii erau obligați să participe la cultul păgân.

Întrucât creștinii refuzau acest lucru, ei erau declarați dușmani ai zeilor.

Din aceste motive, toate nenorocirile care se abăteau asupra poporului, precum foamete, inundații, incendii, cutremure, boli etc. erau atribuite creștinilor vinovați de nesupunere.

Cultul împăratului era foarte bine dezvoltat, mulți împărați atribuindu-și titlul de Pontifex Maximus și mergând până la a se considera zei sau semi-zei.

A nu participa la adorarea zeilor imperiului și a împăratului era considerat un act de trădare.

Astfel, creștinii erau pedepsiți. Persecuțiile au început sub împăratul Nero, în anul 64, și s-au sfârșit sub Maxențiu, în anul 312.

Frumusețea lui Dumnezeu este revelată și dăruită lumii cu voia tatălui, cu lucrarea Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, ca Duh al Frumuseții.

Mergând afirmația Sfinților Părinți că Frumusețea lui Dumnezeu se manifestă ca lumina Slavei Sale, teologii ortodocși contemporani, cum este Paul Evdokimov, au ajuns să afirme:

„Primul cuvânt al Bibliei: „Să fie lumină!” este și ultimul: „Să fie frumusețe!”.

Omul poate chiar să devină o vie doxologie: „Slavă ție Celui ce ne-ai arătat nouă Lumina”.

„Un singur lucru cer de la Domnul, pe care îl poftesc: să sălășluiesc în casă Domnului, în toate zilele vieții mele, să-mi satur ochii cu frumusețea Domnului” (Ps. 27, 4).

Creația Sa, ca Duh al Frumuseții, este o poezie de contemplare a Frumuseții divine, cuprinzând veșnicia”

📜 O echipă de cercetători a reconstituit imaginea Mântuitorului pe baza urmelor de pe Giulgiul din Torino, iar rezultatul este surprinzător: imaginea obținută este similară cu cea prezentată în icoanele ortodoxe.

❤️ O icoană rară cu Domnul nostru Iisus Hristos la 12 ani.

📜 Cum arată Domnul nostru Iisus Hristos - Portretul unui contemporan

Această descoperire validează autenticitatea reprezentărilor ortodoxe și a icoanelor tradiționale, oferind o confirmare vizuală puternică a tradițiilor religioase ortodoxe.

Lumea ortodoxă cunoaște patru reprezentări ale Chipului Domnului nostru Iisus Hristos, nefăcute de mâna omului:

1. Mandilion – Chipul Domnului nostru Iisus Hristos întipărită pe năframa Sfintei Veronica;

2. Mahrama chipului Său cel Sfânt pe care Domnul nostru Iisus Hristos i-a trimis-o lui Avgar în cetatea Edesei;

3. Giulgiul din Torino (cu care a fost înfășurat trupul Mântuitorului după coborârea de pe Cruce);

4. Pe Cămașa Maicii Domnului de la Zgudidi - Georgia, a fost descoperită fața Domnului nostru Iisus Hristos, posibil de observat doar pe peliculă fotografică.

“Plîngînd în locul unde stăteam, am văzut sus icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu stînd în perete, şi am zis către ea, cu ochii şi cu mintea fără de abatere privind: „O, Fecioară, Stăpînă, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvîntul! Ştiu cu adevărat, ştiu că nu este cu cuviinţă, nici cu plăcere ţie ca să privesc eu desfrînata, cea atît de necurată, spre cinstită icoana ta, a Preacuratei şi pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul şi trupul curat. Şi cu dreptate este ca eu, desfrînata şi urîta, să fiu lepădată de la fecioreasca ta curăţenie. Dar de vreme ce am auzit că pentru aceasta Dumnezeu S-a făcut om, pe care L-ai născut, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi mie, care, fiind singură, nu am de la nimeni ajutor. Porunceşte ca să-mi fie şi mie neoprită intrarea în biserică şi nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel născut din tine, Care şi-a dat Sîngele Său pentru a mea izbăvire. Porunceşte, o, Stăpînă, ca şi mie nevrednicei să mi se deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednică de credinţă către Cel ce s-a născut din tine. Căci de acum nu-mi voi mai întina trupul cu nici un fel de faptă a necuratei desfrînări. Că, după ce voi vedea Lemnul cel Sfînt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea şi îndată voi ieşi, oriunde, tu singură ca o chezăşuitoare a mîntuirii mele, mă vei povăţui pe mine”.

Dupa aceasta rugaciune fierbinte, Maria Egipteanca – cea care incercase de trei ori sa intre in Biserica Sfantului Mormant in ziua praznicului Inaltarii Sfintei Cruci si de trei ori fusese respinsa de o putere nevazuta, reuseste sa intre, sa se inchine si apoi se intoarce la icoana Maicii Domnului – mijlocitoarea sa. (Icoana se afla si acum in capela greaca din stanga intrarii in biserica, inainte de coloana crapata de Sfanta Lumina). Se intoarce pentru a-si tine promisiunea si spune : « … Acum este vremea, stăpînă, să fac ceea ce prin mijlocirea ta am făgăduit. Acum oriunde voieşti, povăţuieşte-mă şi să-mi fii mie de aici înainte învăţătoare spre mîntuire, povăţuindu-mă la calea pocăinţei”. Acestea grăindu-le, am auzit un glas de departe strigînd: „De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla. ».

Chiar in aceeasi seara, Maria se indreapta spre albia Iordanului, se impartaseste in Biserica Sf Ioan Botezatorul cu Trupul si Sangele Domnului, mananca o jumatate din cele patru paini pe care le luase cu ea, bea apa din Iordan, doarme pe pamantul gol si dimineata, povatuita de Maica Domnului ( care o va indruma permanent in cei 47 de ani de pustnicie), trece apa si se adanceste in pustiul Iordanului. 47 de ani, in care nu a vazut nici om nici animal, ci doar s-a luptat cu patimile sale in singuratate si si-a plans pacatele tumultoasei tinereti traite in Alexandria.

O icoană - o bucurie duhovnicescă ❤️

🌺 Sfântul Ierarh Spiridon era sărac, păstor de capre, n-avea bani de veșminte, așa că și-a împletit o mitră din nuiele de papură.

❤️ Trupul Sfântului Spiridon are o temperatură constantă de 36,6 grade.

✝️ Părintele Ilie Cleopa: Ehei și câte minuni nu fac sfintele moaște ale Sfântului Spiridon!

✝️ Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (12 decembrie)

✝️ Sfântul Ierarh Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie și este este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece, tălpile papucilor de mătase cu care este încălţat, se uzează pe parcursul unui an şi sunt înlocuiţi de cei care veghează la racla sa.

✝️ Părintele Cleopa Ilie spunea: Când sosește ziua Sfinților Nicolae și Spiridon, să fiți cu mare atenție, că aceștia-s Mari Făcători de Minuni.

👀 În fiecare an la data de 13 iulie locuitorii insulei Corfu sărbătoresc prima minune săvârșită de către Sfântul Ierarh Spiridon în Corfu.

✝️ Rugăciunea Sfântului Spiridon

✝️ Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei — 12 Decembrie →

Icoană: Domnul nostru Iisus Hristos la 12 ani.

Iisus în Templu la vârsta de 12 ani

Iisus rămâne în Templu

Si părintii Lui, în fiecare an, se duceau, de sărbătoarea Paștilor, la Ierusalim. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.

Sfârșindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim și părintii Lui nu știau.

Socotind însă că este in ceata călătorilor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți; dar, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L.

Găsirea lui Iisus

După trei zile L-au aflat la templu, șezând in mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i.

Și toți care îl auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Lui.

Și, văzându-L, rămaseră uimiți, iar mama Lui a zis către El:

"Fiule, de ce ne-ai făcut noua așa? Iată tatăl Tău și eu Te-am căutat îngrijorați".

Și El a zis către ei:

"De ce era să Mă căutați? Oare, nu știați că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”

Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care l-a spus lor.

Iisus este supus

Și a coborât cu ei și a venit în Nazaret și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte.

Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni (Lc. 2, 41-52).

Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul locașului slavei Tale (Ps. 25, 8).

• ❤️ Din minunile copilăriei Domnului nostru Iisus Hristos

• ❤️ Povestiri din Muntele Athos - Maica Domnului și legătura ei cu cămașa lui Iisus, care este pomenită și în Evanghelie

Din cei 56 de ANI strânși până astăzi din mila Bunului Dumnezeu, am ales…17 minute imortalizate recent, pe care vi le ofer ca pe o pârgă adunată în pomul vieții mele, și cine le va urmări cu mintea și le va „gustaˮ cu sufletul până la capăt, așa mă va bucura la acest moment aniversar. Căci îmi va înțelege și mai bine ROSTUL pe pământ, pe care toți suntem datori să ni-l descoperim în Lumina lui Hristos-Dumnezeu. Așadar, slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!…

POST SCRIPTUM: Dacă am mai apucat încă o zi de naștere sau încă o zi onomastică aceasta este din mila lui Dumnezeu, însemnând că ne-a mai dat timp de pocăință. Și fie că pică în post, așa cum pică mereu ziua mea de naștere, fie în afara postului, am mulțumit Domnului făcând vreo milostenie, o sfeştanie sau un acatist, la acestea din urmă participând chiar și oaspeții. Uneori ziua de naștere pica când nu era dezlegare la peşte și vin, ca și astăzi, sugerându-mi-se să fac în altă zi când este dezlegare. Niciodată nu am făcut această greşeală, nici mai devreme și nici mai târziu, pentru că zilele nu sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu, și sunt numai atunci când ni s-au DAT. Așadar, nu m-a interesat mâncarea sau băutura, deşi masa ne-a fost plină, nici măcar darurile, ci bucuria de a mulțumi lui Hristos, indiferent câți oaspeți aș avea, pentru că prietenii mei nu pot fi decât aceia care sunt și prietenii lui Hristos. Prin urmare, nimic nu suntem, nimic nu avem, fără Bunul Dumnezeu!...

Mai înainte de orice, ICOANA este teologia Bisericii Ortodoxe și opera Sf. Duh, „scrisăˮ prin culoare și prin mâinile omului ce se despătimeşte neîncetat!…De aceea, pictorii cei vechi nu se considerau autorii principali ai icoanelor, și fie nu se semnau pe ele, fie își scriau numele după ce începeau cu formula: „Cu darul și harul Sf. Duh, s-a săvârșit această icoană (sau pictura acestei Biserici) în anul Domnului […] de către […]ˮ. Așadar, primordial pentru o compoziție iconografică este transmiterea corectă a mesajului ei teologic, după dreptarul ortodoxiei, ceea ce implică o mare răspundere și o amplă pregătire teologică, practică și teoretică, pentru pictorul bisericesc. Căci „cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor (adică în Biserica lui Hristos, sub toate aspectele ei), ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlharˮ. Ca atare, tehnica icoanei este secundară, însă nici aceasta nu se aplică la întâmplare, ci urmărește toate etapele inițierii pe calea bătătorită a pictorilor consacrați de Biserică și numai printre jaloanele canoanelor sfinte. Astfel, singurul stil ce s-a ridicat la măsura posibilității reprezentării prin transfigurare a unui trup de om pnevmatizat, care a ajuns sfânt, este stilul consacrat deja şi numit: stilul BIZANTIN. În afara acestor repere veșnice, totul devine kitsch sau chiar erezie iconografică. Din păcate, astăzi aproape orice imagine este numită „icoanăˮ iar pangarele Bisericilor sunt pline cu kitsch-uri catoliciste! Iar altele, inclusiv pictura bisericească, se lustruiesc excesiv și se sorcovesc cu chenare alambicate si detalii inutile, încât adumbresc cu totul funcțiile si simplitatea icoanei, precum si caracterele ei aspaţiale și atemporale.

— Pictorul Vasile Neguş

Sursa: https://www.facebook.com/vasile.negus.bizantin

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos, la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ. Și în prezent, izvorul se află în acel loc. Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk”. Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei: În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți și pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură. În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo. În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei, poruncind ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, icoana a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori. Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu, pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși, printre care și cneazului Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.

După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, icoana a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului și prădată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar pe 2 mai s-a constatat că icoana s-a întors la locul său.

În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.

Sfânta icoană a revenit în Serbia, unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America.

În 1957, icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, reședința Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată și în prezent. Sfânta icoană călătorește constant în toate episcopiile din America.Cinstirea Icoanei Maicii Domnului a Semnului (a Rădăcinii din Kursk) - 8 septembrie

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos, la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ. Și în prezent, izvorul se află în acel loc. Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk”. Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei: În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți și pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură. În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo. În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei, poruncind ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, icoana a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori. Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu, pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși, printre care și cneazului Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane. După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, icoana a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului și prădată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar pe 2 mai s-a constatat că icoana s-a întors la locul său. În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920. Sfânta icoană a revenit în Serbia, unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America. În 1957, icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, reședința Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată și în prezent. Sfânta icoană călătorește constant în toate episcopiile din America.

Pruncul Iisus Hristos și Maica Domnului îndurerați pentru pruncii uciși în pântece

– Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli și accidente. Astăzi părinții își omoară copii prin avorturi și nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult, dacă se năștea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea pleca îngeraș. Dar copiii aceluia rămânea cu alți copii sănătoși și astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi însă părinții își omoară copiii sănătoși cu avorturile și țin în viață pe cei bolnăvicioși. Apoi aleargă în Anglia și America să-i vindece. Iar acești copii, dacă vor trăi, vor face familie și poate să dea naștere la alți copii bolnavi. În timp dacă ar fi făcut și alți copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, și nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeraș de aici.

Sfântul Paisie Aghioritul Extras din „Viața de familie”, Ed. Evanghelismos, București, 2003, pag. 78

Acum la Mănăstirea Frăsinei: Plâng Maica Domnului și însuși Domnul Nostru Iisus Hristos - au mai plâns icoane, dar sa plângă amândoi este pentru prima oară.

Icoana a fost gândită în 2019 și pictată în 2021 cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ilie al Georgiei și se află în Biserica Răstignirii Domnului Hristos din Tbilisi, capitala Georgiei.

Ideea a avut-o Părintele Saba Tadvadze, preot al Bisericii Răstignirii, pictorul icoanei fiind Lasha Darbuashvilii.

Părintrele Saba Tadvazde și-a dorit să întruchipeze prin fiecare aspect al icoanei următoarele: mișcare, dinamică, expresie, ochi, culori, linii și prin denumire smerenia Domnului Hristos și a PreaCuratei Maicii Sale.

Omenirea cunoștea că Dumnezeu este Mare, Atotputernic și Neajuns, dar cine știa că Dumnezeu este și smerit?