ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Istoria Bisericii și a Neamului Românesc

Istoria Bisericii Ortodoxe și a Neamului Românesc

📜 Mihai Eminescu: "Ţara este rodul muncii unor zeci de generaţii şi aparţine altor zeci de generaţii care vor veni"

Mihai Eminescu: "Ţara este rodul muncii unor zeci de generaţii şi aparţine altor zeci de generaţii care vor veni"

Ţara este rodul muncii unor zeci de generaţii şi aparţine altor zeci de generaţii care vor veni. Blândeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţămit, c-a avut ce-i trebuia.” — Mihai Eminescu


Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenescu şi muntenescu şi cîţi sînt şi în Ţările Ungureşti cu acest nume, români şi pînă astăzi„(...)”Rumân înseamnă romanus şi unul când întreabă pe celălalt despre limbă, zice până în ziua de azi: ştii rumâneşte? ceea ce este aproape:”scis romanice?”, nu zice „moldoveneşte”.” — Miron Costin 1684


Românul păstrează neştirbit tot ceea ce i-au lăsat străbunii: portul, moravurile, limba şi mai cu seamă marele lor nume de romani! Nobleţe prea bine dovedită. Limba lor e întru totul latină.” — Jules Michelet


Din pacate, în secuime peste 60.000 de români întrebuinţează chiar şi în vatra familială… limba maghiară, ne mai având altă dovadă a naţionalităţii lor, decât religia lor ortodoxă”. — Carl F. Marienburg


Ungurii nu iubesc munţii; satele lor sunt situate, mai ales, la şes sau în ţinuturi puţin deluroase. Când ei locuiesc în regiuni muntoase, ei se aşează, mai ales, în văile largi. Numai secuii şi o parte din locuitorii Paloc-ului trăiesc în regiuni relativ mai ridicate” — Etienne Györffy


Maghiarii sunt un popor plin de îngâmfare care,locuind în mijlocul naţiunilor străine lor prin rasă, au pretins totdeauna şi pretind încă să le domine şi să le maghiarizeze şi asta într-un fel de care însăşi ştiinţa suferă. În recensăminte, de pildă, domneşte voinţa bine hotărâtă de a arăta maghiarii mai numeroşi decît sunt in realitate.” — Prof. Dr. Julius Jung, 1877


În ziua de azi, pentru a stăpâni cât mai mulţi oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odată ce ai sufletul, ai omul; iar când ai omul, teritoriul vine de la sine.” — contele de Marenches


Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia si neghiobia altora.” — Mircea Eliade


Eu nu mă tem de moarte; am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii.” — Tudor Vladimirescu


Aceşti bieţi ţărani, cu mantălile şi căciulile lor cu pene de curcan pe cap, ei de care se râsese atâta, dovediră că ştiu să moară dacă nu să învingă şi că li curge în vine tot sângele vechilor daci.” — Kohn Abrest


Acest sentiment puternic de a trăi şi de a muri pentru naţionalitatea lor l-au exteriorizat şi l-au consfinţit cu numele de roman; şi unde este puterea care să le poată lua această naţionalitate, unde se află dreptul care ar putea să le-o conteste?” — Ştefan Ludwig Roth, 1848


Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoţ lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie sîntu locuitorii tărîi noastre, Moldovei şi Ţărîi Munteneşti şi românii din Ţările Ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi o dată descălecaţi sîntu”. — Miron Costin


📜 Uciderea lui Tudor Vladimirescu de către eteriștii

Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică a istoriei Țării Românești de la începutul secolului al XIX-lea, remarcându-se drept conducător al Revoluției de la 1821 și al mișcării pandurilor.

Prinderea și uciderea lui Vladimirescu a fost ordonată de către Alexandru Ipsilanti, fiind posibilă prin trădarea lui Tudor de către căpitanii Dimitrie Macedonschi si Hagi Prodan, ambii aflați în slujba eteriștilor.

Iată ce scria marele istoric român, Nicolae Iorga, despre evenimentele care au precedat moartea lui Tudor Vladimirescu:

A fost omorât noaptea, la marginea orașului Târgoviște, sub geana dealului de sub care priveghează mănăstirea cu rămășițele pământești ale lui Mihai. Călăii au fost 3 ostași care nu stătuseră niciodată în fața dușmanului. Îl ciocâlțiră cu iataganele la ceasuri de noapte, când fac isprăvi tâlharii, în ziua de 27 mai 1821. Țăranul acesta, Tudor, făcuse un mare păcat. Voise ca în țara lui să aibă parte de fericire și putere săracii neamului românesc.

Eteriștii au pus la cale un complot în urma căruia Tudor Vladimirescu a fost ridicat de la Golești (Ștefănești), Argeș și ucis apoi în noaptea de 27 spre 28 mai la Târgoviște, călăii săi având ca pretext o falsă acuzație de colaborare a lui Tudor cu otomanii împotriva eteriei.

Sursa: Cultură și Istorie Românească

📜 Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

Familia limbilor romanice, Limba Română și dialectele limbii române

Originea limbii române a suscitat multe teorii şi adesea a servit unor scopuri politice ori economice de moment, scrie Minutul de gramatică. Limba română este considerată cea mai estică limbă romanică din familia limbilor dezvoltată în timp de limba latină.

Celelalte limbi romanice sunt franceza (în Franţa), portugheza (în Portugalia), spaniola (în Spania), catalana (în Spania şi Italia), retoromana/ romanche (în Elveţia), italiana (în Italia), dalmata ( dispărută – s-a vorbit până în secolul XIX pe coasta dalmată în Croaţia) şi sarda ( vorbită în insula mediteraneană Sardinia din Italia).

De notat că sunt numeroase alte ţări în lume în care limba oficială este una dintre limbile romanice menţionate (n Africa, America, Asia).

Problema integrării limbii române în familia limbilor romanice pare astăzi rezolvată, dar există teorii vechi, gata oricând să fie scoase de la naftalină,care afirmă că limba română ar fi din aceeaşi familie cu limbile slave (deși doar 10% din cuvintele românei au această origine).

O asemenea repoziţionare a aparținut unor lingvişti ruşi care aveau tot interesul să integreze limba română în familia limbilor slave, deoarece ofereau astfel un argument suplimentar autorităţilor politice pentru o invadare a României, chipurile, pentru protejarea slavismului.

Au servit de asemenea bine intereselor maghiare care argumentau că populaţia românească a venit la nord de Dunăre după apariţia poporului maghiar în pusta panonică, și prin urmare, ungurii sunt cei care ar merita să ocupe Transilvania.

Cum se vede, miza lingvistică este uriaşă şi poate servi perfect unor doctrine politice ostile. E bine să fie consultat / citat cercetătorul Dimitri Macrea, care a făcut un studiu în privinţa etimologiei a circa 50000 de cuvinte şi a constatat că cel mai mare procent dintre acestea (cca.20%) sunt de origine latină. Iar dacă abordăm zona fondulului lexical principal, cel care formează osatura oricărei limbi, numărul de cuvinte latine creşte până la un procent de 70 şi 80%.

Cum am spus, vom vedea şi dialectul daco-român este vorbit azi la nord de Dunăre (pe teritoriul actualei Românii, în Republica Moldova şi parţial în Ucraina, Ungaria, Ţările balcanice, Israel, în mici comunităţi româneşti din străinătate).

Dialectul aromân – variantă armân – (în jur de 350000 de vorbitori după Th. Capidan) este azi întâlnit în Grecia, în Serbia, în Bulgaria şi în România.

Dialectul istro-român este vorbit doar în câteva sate din peninsula croată Istria (are sub o mie de vorbitori).

Dialectul megleno-român – variantă meglenită – e vorbit în principal în Macedonia, dar şi în Turcia (are între 5000 şi 12000 de vorbitori) – vezi şi Dicţionarul meglenoromân al lui Th. Capidan.

Teoretic lucrurile sunt clare în privinţa ramificării dialectale, numai că şi aici şi-a băgat coada prpaganda rusă care susține că idiolectul vorbit în provincia istorică Basarabia ar fi sau o limbă autonomă sau un dialect autonom.

Se vorbeşte de o limbă moldovenească, ba chiar s-a realizat și aberaţia unui dicţionar român-moldovean publicat de un oarecare Vasile Stati, un individ oportunist, care ignoră cu reacredință faptul că idiolectul basarabean nu este decât un grai al dialectului daco-român.

La final, am adăugat o listă cu începutul rugăciunii Tatăl nostru atât în limbile romanice, cât şi în dialectele limbii române . Ar fi fost interesant pentru fiecare limbă să fi văzut şi cum sună acelaşi lucru în diferitele lor dialecte, dar poate se încumetă altcineva.

De ce am ales acest text de rugăciune? Pentru că este singurul tradus în toate aceste limbi. Dicţionarele pentru limbile romanice mai rare sunt greu de găsit pe internet (dalmata, sarda, chiar romanche).

  1. Latină + Limbi romanice
  • Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – română
  • Pater noster, qui es in caelis sanctificetur nomen tuum – latină
  • Notre Père qui est aux cieux, que ton Nom soit sanctifié, – franceză
  • Padre nuestro que estás en el cielo, santificado sea tu nombre. – spaniolă
  • Pai nosso, que estás nos céus, santificado seja o vosso nome; – portugheză
  • Pare nostre qui esteu en el cel, sigui santificat el vostre nom; – catalană
  • Bap nos, quel chi est in ils cels, sanctificha vegna teis nom; – romanşă (retoromană)
  • Padre nostro che sei nei cieli, sia santificato il tuo nome. – italiană.
  • Tuota nuester, che te sante intel sil, sait santificuot el naun to. – dalmată
  • Babbu nostru chi ses in is Celus, Santificau siat su nomini tuu – sardă
  1. Dialecte
  • Tatăl nostru care ești în ceruri, sființească-Se numele Tău – dacoromână
  • Tati a nostru cari esta n țeru – meglenoromână
  • Tatâ a nostru, cari hii tu țeru, s-aiseascâ numa a Ta – aromână
  • Ciace nostru car le ști en cer, neca se sveta nomelu Teu – istroromână
  • Notă – Ca o curiozitate adaug aici una dintre primele încercări de a scrie Rugăciunea Domnească cu litere latine, în limba română de la începutul secolului al XVII-lea, realizată de către călătorul Martin Gruneweg:

Tatul nostru, cze ieste in czer, suinczaskese numele teu, fie woia ta kum in czer ascha schi per pemind, pita nostra sche zioza nostra dene noe astes, schi ne iarte grischelile nosstre, kum iertem schi noi greschicilor nostri, sche nune duce in napaste, cze ne isbeuechte de hitlanul: Amin.

Sursa: cersipamantromanesc

📜 Foaie Națională: Românii din Carpații Păduroși – români care refuză să moară →

Satele cu preponderență mică de români sunt adevărate insulițe românești așezate la extremitatea nordică a spațiului românesc. Majoritatea dintre ele sunt localizate în partea centrală a Carpaților Păduroși.

enter image description here

Am reușit să ajung la Visnita (300 de români), Dolha (Satul Lung, 500 de români), Obava (400 de români), Simeria (50 de români), Remeti (50 de români), Kamanetz (Piatră, 50 de români) și Poroscovo (1.460 de români).

La 20 de kilometri nord de Kamenetz e ultimul sat unde locuiesc români, satul Mircea, un sat de 1.000 de săteni din care câteva sute sunt români. Așezat la doar 30 de kilometri de Polonia și 6 kilometri de Slovacia, Mircea probabil este cel mai nordic sat românesc din spațiul istoric românesc încă în existența. Aceste insule valahe se află presărate de-a lungul drumului între Svaliava și Ujgorod.

Cu toate că preponderență demografică a românilor din Carpațîi Padurori este limitată, influență limbii române asupra toponimiei locale a supraviețuit modificărilor demografice drastice din ultimele veacuri. Valea Birjabei, valea Talabirjabei, răul Țigani, răul Iza, valea Bascaului, valea Simeriei, răul Apșa și-au păstrat numele medievale române, iar unele din vârfurile Carpaților Păduroși, cum sunt Măgura și Petrosul, și ele sunt încă cunoscute după toponimia română originală.

Majoritatea românilor au fost asimilați în grupurile etnice cu care au conviețuit, în principal ucrainieni (ruteni) și maghiari. Asimilarea ucrainiană a fost benevolă, spre deosebire de cea maghiară care a fost făcută prin constrângere. Că atare numele originale ale satelor românești fie că au cunoscut modificările de rigoare, (de exemplu Bușteni devenind Bustino, Teceu devenind Teacev, Taras devenind Teresva, Peri devenind Hrushevo, Frasin devenind Iasinea, etc.), fie că și-au păstrat numele original dar și-au schimbat compoziția etnică, de exemplu Iza.

Spre deosebire de Românii care locuiesc de-a lungul Tisei, cei care locuiesc în satele prodominant ucrainiene sunt cunoscuți că Volohi, un termen peiorativ și disprețuitor care ucrainienii i-l aplică românilor băștinași care locuiesc în satele din Carpațîi Păduroși. În satele în care am ajuns românii locuiesc separați de ucrainieni. Animozitatea între ei e ușor de remarcat și se poate chiar vorbi de un oarecare genocid tacit din partea ucrainienilor împotriva românilor. În satul Poroscovo, de exemplu, primarul satului ne-a comunicat cu evidență consternare și neplăcere că dintre cei 6.000 de locuitori ai satului 1.460 sunt „Volohi”. Întrebat unde locuiesc ei, ne-a comunicat răspicat: „la marginea satului”. Situația este identică în toate satele cu români minoritari. Ucrainienii locuiesc la vale unde pot cultivă pământul, iar românii sunt forțați să locuiască separat fie la capătul satului fie pe pantă muntelui în condițîi deplorabile, fără străzi asfaltate, pe ulițe înguste și desfundate, și lipsiți de mijloace igienice. În Simeria aveam impresia că suntem martori la moartea ultimelor familii de români din sat. Acolo, 50 de români locuiesc în adevărate cocioabe insalubre, spunându-ne că ucrainienii nu i-i doresc și i-i resping. Fiind primăvară, i-și săpau grădinile cu hârlețul, grădinile întinzându-se la poalele muntelui de-a lungul răului cu același nume – Simerivca. Copiii lor, ale căror copii probabil că nu vor mai vorbi românește, dregeau mrejile de pescuit, în timp ce vârful munților încă erau acoperiți de zăpadă…

Românii din Carpațîi Păduroși vorbesc limba română veche, probabil așa cum au vorbit-o părinții noștri în evul mediu. Între ei vorbesc românește și se poate comunica cu ei ușor. Cum e de înțeles însă, vocabularul lor e limitat, nedezvoltat, și impregnat cu multe cuvinte slave. Întrebând copii unde le sunt tații, unii ne răspundeau că sunt la „stroica” la Moscova sau Kiev, adică plecați la muncă de construcție. Evident, cuvântul relativ modern „construcție” nu a intrat încă în vocabularul lor. Peste tot însă Românii au fost bucuroși să ne vadă. Unii scoteau chiote de bucurie, își opreau căruțele în mijlocul drumurilor namoloase să stăm de vorba, blocând, fără remușcări, traficul. Copiii lor sunt de o frumusețe deosebită, citind în ochii lor clari și inocenți, inteligență și pasiunea pentru viață.

Românii din Carpațîi Românești, însă, sunt cei mai săraci români pe care i-am cunoscut vreodată, poate cei mai săraci dintre toți românii din lume. Sărăcia lor amintește de sărăcia din Ardealul secolului XIX descrisă în romanele lui Rebreanu, sau de cea povestită nouă de bunicii noștri. De departe, însă, cei mai săraci români sunt cei din Poroscovo. Cei 1.460 de români trăiesc înghesuiți în case care în majoritatea lor sunt alcătuite doar dintr-o singură odaie. Majoritatea caselor sunt făcute din lemn, altele din lut. Privite din afară, unele par grajduri, dar apropiindu-te de ele îți dai seama că sunt locuite. Singurul lucru care îl au din abundență e lemnul pe care i-l aduc cu căruțele din pădure, iarbă, și apă. Sobele sunt primitive, fiind improvizate din plite puse pe două rânduri de cărămizi. Unele acoperișuri erau sparte, apă curgând dea lungul pereților. Peste tot am aflat oameni bolînd în pat, tineri și vârstnici. Bătrânii sunt puțini, având impresia că în Poroscovo media de vârstă e foarte scăzută. Bărbații se ocupă în special cu carausia, transportând lemne din pădure în căruțe trase de cai de munte. Ne spuneau că hergehelia lor are 160 de cai.

Cei 1.460 de români din Poroscovo alcătuiesc 200 de familii, dintre care 750 sunt copii. Rată natalitățîi e probabil cea mai ridicată din întregul spațiu românesc contemporan. Fiecare familie avea cel puțîn 4 copii, iar familia cu cei mai mulți copii avea 13. Parcă una din două femei tinere era însărcinată. O femeie de 28 de ani deja avea 8 copii. Ne-a invitat în casă ei unde i-am văzut copilașii înghesuiți că sardinele în două paturi. Majoritatea caselor fiind alcătuite dintr-o singură odaie, întreagă familie locuiește acolo. Odăile de obicei au 3 paturi, așezate lateral, mesele în majoritate lipsesc, iar tacâmurile sunt considerate lux. Din lipsa de loc și în același timp pentru a-i proteja, noi-născuții sunt ținuți în cearceafuri atârnate de tavan. Peste tot câini înfometați alergau în haite. Condițiile lor de viață sunt extrem de aspre și insalubre. Drumurile sunt înguste și desfundate. Cum tocmai ploase și era rece, drumurile erau pline de noroi. Peste tot, copii fără încălțăminte se jucau în noroi. Unii nu aveau ce purta decât un mic tricou sau o cămașă. Alții umblau pe jumătate goi din lipsa de îmbrăcăminte. Unii părinți ne mărturiseau că nu i-și pot trimite copii la școală din lipsa de haine cu care să ii îmbrace sau din lipsa de rechizite școlare.

Românii din Poroscovo sunt și înfometați, pare-se în permanență. Fiind întrebați dacă au mâncat în ziua respectivă, fără excepție toți copiii au spus nu, cu toate că aproape trecuse amiază. Doar într-o singură casă am văzut mâncare, o oală cu cartofi tăiați felii pe plită pentru a fi fierți.

Situația e puțin mai bună în Dolha însă, unde mulți români se ocupă cu strungaria lemnului. Zgomotul strungului de lemn sau al toporului se auzea mai aproape în fiecare ocol, gospodării spunându-ne că pentru patru picioare de masă primesc $1.50.

Cei 3.000 de români din Carpații Păduroși nu vor să moară. Le pledăm cauza și sperăm că guvernul de la București va lua notă, și politică lui declarativă se va transformă în acțiune, nu în ani de zile ci în viitorul imediat. România critică Ucraina, de multe ori pe bună dreptate, că estompează dezvoltarea etniei române din Ucraina. În unele circumstanțe asimilarea românilor din Ucraina e inevitabilă și ireversibilă. Dar în Carpații Păduroși Românii lupta să își păstreze identitatea etnică. Au nevoie de ajutorul nostru. Va face oare cineva ceva pentru ei?

de Petre Costea / Sursa: foaienationala.ro


📜 Prăbuşirea unei citadele aromâne: Moscopole, o comună din Albania, a fost al doilea oraş din Imperiul Otoman (primul după Istanbul)

Pare de necrezut astăzi că Moscopole, o comună din Albania având 800 de suflete (dintre care 600 sunt aromâni iar 200 albanezi), a fost, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, cel mai mare oraş şi cea mai vestită cetate Moscopole avea, în 1760, 60-70 000 de locuitori, în timp ce Atena număra doar 10.000 de loc. (dintre care doar 3.000 erau greci). din Imperiul Otoman, după Istanbul. Mărturisesc despre aceasta ambasadorii occidentali acreditaţi în imperiul turcesc din veacul al XVIII-lea, învăţaţii timpului, călătorii străini, corespondenţa comercială a negustorilor vlahi ori documentele unor procese ale acestora cu veneţienii.

Moscopole

Aromânii trăiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile Moscopolei care ajungeau la rândul lor la zeci de mii de locuitori, precum: Gramostea, Nicea, Linca etc. Zona era compact aromânească. Aceste oraşe mari aromâneşti erau aşezate la peste 1.100 m înălţime. Lacul Ohrid era un fel de mare vlahă, fiind înconjurat de nenumărate localităţi aromâne. Cetăţi înfloritoare atunci, astăzi sunt simple comune pline de ruine şi de legende. Cântecele lor de jale răzbat până la noi, românii nord-dunăreni, ce se pare că uităm rapid istoria neamului. Mulţi dintre vecinii ori prietenii noştri poate că sunt aromâni, dar nu se mai interesează aproape nimeni de trecutul lor. Câţi nu se vor fi răspândit prin Europa de Vest ori Statele Unite?

În anul 1831, Cousinery, şeful misiunii consulare franceze la Salonic, scrie despre aromâni, într-o lucrare apărută la Paris, referitoare la o călătorie a sa în Macedonia, următoarele: "Ei sunt recunoscuţi datorită limbii lor. Vorbesc şi acum latina, şi dacă îi întrebi: <> Îţi răspund cu mândrie: <>". Oraşul Moscopole avea 12.000 de case din piatră placată cu marmură, 40 de biserici, o Academie, o mare tipografie, mai multe sute de ateliere şi prăvălii. Şcolile Moscopolei erau nenumărate. Într-o perioadă şi-a avut reşedinţa aici mitropolitul de Berat, care purta titlul de "al Belgradului şi al Ianinei". Printre oamenii de seamă pe care i-a dat Moscopolea, amintim pe Ioan Halchiu - doctor în filosofie şi teologie, pe Dimitrie Procopie Pamperi - secretar al lui Nicolae Mavrocordat, Dimitrie Darvari - filosof şi matematician, pe Constantin Ucuta - protopop de Poznan… Bandele criminale ale paşei de Ianina vor începe însă o campanie de jafuri timp de aproape 20 de ani asupra Moscopolei. Imperiul turcesc nu privea cu ochi buni cum din teascurile tipografiei moscopolene ies atâtea cărţi creştineşti, cum negustorii aromâni ridică în cetăţile lor zeci de biserici şi nu moschei, cum casele aromânilor întrec pe cele ale înalţilor demnitari ai Porţii. Bogăţiile şi aurul vlahilor erau deasemenea o tentaţie permanentă.

Nesiguranţa aromânilor în locul lor natal şi neînţelegerile dintre locuitorii cetăţii au făcut ca aceasta să nu mai suporte presiunile turceşti, greceşti şi albaneze şi să dispară în cele din urmă. În 1769, după cum mărturiseşte Valeriu Papahagi în scrierile sale consacrate Moscopolei, are loc primul jaf turco-albanez (coordonat de Mehmet Paşa) asupra cetăţii. În 1788, trupele turco-albaneze, conduse de Ali Paşa, desfăşoară ultimul asalt asupra acestui faimos oraş. Întreaga Moscopole cade pradă flăcărilor şi va arde zile în şir. Faimoasele biblioteci ale aromânilor, de care se minunau învăţaţii şi călătorii străini ai timpului, sunt distruse. Asemenea şi bisericile.

Aromânii se îndreaptă către Ţările Române, Salonic, Viena ori Veneţia, într-o pribegie parcă fără de sfârşit. Puţini mai rămân la vatră. Bisericile Moscopolei de astăzi precum: Sfântul Ilie, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfântul Ioan Botezătorul ori Sfântul Athanasie îşi aşteaptă ora redeschiderii. Au mai rămas doar şase. La biserica Sfântul Nicolae (singura care funcţionează) slujeşte un preot aromân, însă slujba se desfăşoară în limba albaneză. Mănăstirea Prodromu, de la marginea actualei comune, a fost reactivată în cursul anului 2005.

Albania, declarată în perioada comunistă ca primul stat ateu din lume, a intrat în democraţie cu doar 20 de preoţi ortodocşi, dar numai 10 dintre aceştia mai erau în stare să slujească. Restul preoţimii albaneze a căzut pradă unui martiriu inimaginabil. Renaşterea Bisericii ortodoxe din Albania nu a adus deocamdată pentru aromânii de aici bucuria liturghiei în limba maternă. Singurul loc în care se slujeşte în dialectul aromân (dar şi în româneşte), în întreaga Albanie, este o biserică din oraşul Corcea.

Nu există aromân care să nu cunoască de la bunici ori părinţi legende despre fabuloasa Moscopole. Moscopolenii mai ajung şi astăzi la fraţii lor nord-dunăreni. Thanas Nicea este student la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La Bitola, dincolo de lacul Ohrid - în Macedonia, s-a deschis de curând o altă biserică ortodoxă aromânească. Preotul din Bitola a studiat la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Este greu de crezut că cei aproximativ 500.000 de aromâni, care au mai rămas răspândiţi prin Balcani, vor reuşi să-şi menţină identitatea lor culturală, după zeci de ani de deznaţionalizare. Poate că Bunul Dumnezeu, la acest început de mileniu, nu va lăsa pe aceşti fraţi ai noştri, cuminţi dar dârji, pradă asimilării. Martiriul aromânilor, precum şi rugăciunile lor fierbinţi (aproape că nu este aromân care să nu frecventeze biserica duminica ori în sărbători) vor face ca aceştia să nu dispară. De la Corcea (în Albania, în aproprierea graniţei cu Grecia) până la Moscopole, drumul durează doar câteva minute. Aceste minute pot recupera o parte din fiinţa noastră românească şi creştină.

Sursă: Revista ROST

Autor: Gheorghiţă Ciocioi

📜 Un profesor de la Universitatea din Edinburgh: Autorităţile române ignoră 9.000 de ani de civilizaţie neîntreruptă! →

O palmă binemeritată dată şcolii româneşti de Istorie

Tracii după Herodot

În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României şi cei care o vizitează văd sărăcia materială ce există astăzi, şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală şi spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale lui Soros, care finanţează de asemenea edituri şi diferite opinii ciudate la Bucureşti, în timp ce unii indivizi susțin tot felul de bazaconii: un doctor în istorie din Elveţia afirma (la Geneva, în iunie 1999) că Transilvania a apărut în secolul XIII, iar un ambasador francez în România susținea (la Lausanne, în noiembrie 1998) că poporul român a dispărut timp de 1000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV!

Cu toate acestea, mai nimeni nu menţionează că cea mai veche scriere din Europa a fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul Tărtăria, pe râul Mureş, în judeţul Alba, de către profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. Tăbliţele de la Tărtăria, datate 5.500 î.e.n., au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) şi au stârnit dezbateri aprinse pe tot globul. Deşi oamenii acestor locuri ştiau să scrie acum 7.000 de ani, acest detaliu esenţial nu este nici în ziua de azi, după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc şi nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialiştii din România? În 1998 s-a publicat Istoria României (Editura Enciclopedică, Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei „autorităţi în materie”, prof. dr. Mihai Bărbulescu, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), în care nu se spune că profesorul Vlassa a descoperit Tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăbliţele de la Tărtăria sunt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără niciun comentariu: „Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia”.

Dar dl. Bărbulescu nu-şi aduce aminte oare că scrierea proto-sumeriană apare cu 1.000 de ani mai târziu şi că cea cicladică, proto-greacă, după 3.000 de ani? El a uitat că metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3.500 î.e.n.? Că tracii sunt primul mare popor indo-european care intră în Europa tot în jur de 3.500 î.e.n., cu mai mult de două milenii înainte ca celţii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii să apară pe harta Europei? Şi că tracii ocupau tot teritoriul între Munţii Ural şi Tatra de la est la vest şi de la Marea Baltică la Dunăre şi Marea Neagră de la nord la sud?

De asemenea, şi în acelaşi context, niciun specialist oficial în istoria României nu atrage atenţia asupra altui „detaliu” primordial, şi anume că limba traco-dacică este cu mii de ani anterioară latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) şi că, în consecinţă, limba română nu se trage din latină, pentru că, deşi fac parte din aceeaşi familie, există istoric înaintea latinei, deci este o limbă proto-latină. Latina s-a format din etruscă şi greacă, care, deşi amândouă indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, răspândit în lumea mediterană a epocii. În plus, estruscii erau ei înşişi un neam tracic.

Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea şi însăşi existenţa poporului român dau de gândit. Cine schimbă şi interpretează istoria României?

În mozaicul de limbi şi popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9.000 de ani pe acelaşi teritoriu şi o scriere de 7.000 de ani sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiară şi nici nu putea fi când strămoşii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursă turco-finică nu numai a ungurilor, dar şi a bulgarilor (care năvălesc în România şi în teritoriile Bizantine din sudul Dunării în secolul VI), a turcilor şi a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pătrund în Europa până la Paris, Roma şi Constantinopole sub Attila în secolul V, dar se retrag spre Ural până în secolul IX, când năvălesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea dată de daci liberi (80%) amestecaţi cu slavi (20%).

Limba dacă este deci cu mult mai veche decât limba latină, dar cele două limbi erau foarte asemănătoare, şi de aceea asimilarea s-a făcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mării Negre, nu numai că a învăţat geto-daca imediat, dar în şase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Munţii Apuseni, a avut ca scop precis jefuirea comorilor de aur şi argint ale dacilor pe care Împăratul Traian (de origine iberică) le-a dus la Roma ca să refacă tezaurul golit al Imperiului.

În aceeaşi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane şi a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura şi civilizaţia europeană şi-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizanţul devine capitala Imperiului Roman. Deşi se studiază istoria şi limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” şi „incult”. Niciun istoric elveţian nu a fost capabil să-mi dea un singur nume de scriitor bizantin, nici măcar Ana Comnena!

Nimeni nu cunoaşte aici cultura şi civilizaţia Bizantină, religia ortodoxă („ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), şi cu atât mai puţin istoria şi tradiţia română. Faptul esenţial că analfabetismul nu exista în Bizanţ, dar exista în Europa de Vest în aceeaşi perioadă, este şi mai necunoscut. Academiile „păgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmă universităţile au început să apară în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romană şi studiau teologia.

Numai călugării şi clericii ştiau carte, se îmbogăţeau prin exproprierea de pământuri în favoarea mânăstirilor, şi luau puterea în toate ţările vestice, prin misionarism şi prozelitism la început (prin teroare şi Inchiziţie mai târziu), până în secolul XI, când ultimul ţinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.

Renaşterea italiană apare ca o consecinţă clară şi directă a căderii Constantinopolului (1453), cu emigrarea în masă a savanţilor bizantini către Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeşte 5.000 de savanţi exilaţi din Bizanţ, într-un singur an, la Florenţa, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante şi Boccacio, şi unde vor picta Michelangelo şi Leonardo da Vinci.

Cultura bizantină s-a păstrat şi cultivat și în ţările Române (de exemplu, la Putna), care nu numai că îşi păstrează autonomia fată de Imperiul Otoman, plătind-o în aur – ca de obicei –, dar voievozii români trimit anual aur în Grecia pentru a susţine mănăstirile ortodoxe (de exemplu, la Muntele Athos).

În Occident, o scurtă istorie a României apare în 1943, scrisă de Mircea Eliade în engleză, la Lisabona şi publicată la Madrid (The Romanians, a Concise History, Stylos, Madrid, 1943), şi republicată peste alţi 50 de ani în România (The Romanians, a Concise History, Roza Vânturilor, Bucureşti, 1992). În timp ce prima istorie serioasă a Bizanţului apare, tot în engleză, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, A Short History of Byzantium, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toată bunăvoinţa lui de a reabilita „misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici măcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte bizantine, pentru simplul motiv că nu ştie greacă, nici veche nici nouă.

În final, se pune întrebarea de ce nouă milenii, atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar şi în România? Cu ce se ocupă istoricii români? Şi reprezentanţii României peste hotare? Cine promovează cultura milenară a României?

În 1996, când am fost la Bucureşti pentru a face cercetări în mitologia tracică la Academia Română, spre uimirea mea mi s-a pus întrebarea de ce mă interesează tracii şi dacii, când acesta era subiectul de predilecţie a lui Ceauşescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mă întreb ce contează 50 de ani de comunism în comparaţie cu cele 9 milenii de istorie românească?

Un articol de Prof. dr. Maria-Luminiţa Rollé, Universitatea din Edinburgh, Consultant Academic pentru Mitologie Europeană

Sursa / În slujba semenilor @ FB: https://www.facebook.com/elena.rageo.18/posts/pfbid033ah9x9RChRRHyuLKYocHjMLDmpAyEnZmQzANTBzwCah33JHPJzH15sgWA7zqXscml

🔴 Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români

Academicianul sovietic L. S. Berg, afirma: "Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români."

Academicianul sovietic L.S.Berg, afirma:

"Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români."

🆘 Geografie spirituală - Nicolae Iorga: România e singura țară din lume înconjurată de propriul neam!

🔴 Graţie jertfelor "Balcanicilor" şi ale slavilor din răsărit, civilizaţia occidentală a putut să se continuie în Europa occidentală

DOROBANȚI

"Ceea ce interesează istoria europeană este rezistenţa faţă de turci a grecilor, sîrbilor, a ungurilor, a valahilor, a moldovenilor şi în sfârşit, a ruşilor, din secolul al XIII-lea pînă în secolul al XVI-lea. Graţie jertfelor "Balcanicilor" şi ale slavilor din răsărit, civilizaţia occidentală a putut să se continuie în Europa occidentală şi de acest fapt germanii, italienii, francezii etc., nu îşi dau destul seama." (Ferdinand Lot, "Revue historique")

😢 Mănăstirea Văcărești: atunci și acum

În ianuarie 1987 începea demolarea Mănăstirii Văcărești - ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, de către domnitorul Nicolae Mavrocordat ca locaș de rugăciune care să aibă și funcția de reședință domnească, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București.

Mănăstirea Văcărești

După 1989 în loc să reconstruiască Văcăreștii, sistemul de după ‘89 a organizat un târg cu aspect de talcioc turcesc și apoi a construit un mall.

Mall Sun Plazza

Asta spune mult despre noi ca țară și despre cât de mult știm sa ne prețuim trecutul, istoria și memoria.

"Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” - Nicolae Iorga

⚔️ 10 ianuarie 1475 - Marea Bătălie de la Podul Înalt, de lângă Vaslui

La 10 ianuarie 1475 a avut loc Marea Bătălie de la Podul Înalt, de lângă Vaslui, in care armata moldoveană condusă de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a învins oastea otomană condusă de Suleiman Paşa.

Bătălia de la Vaslui, menționată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa.

În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.

10 ianuarie 1475 – Bătălia de la Podul Înalt: Ștefan cel Mare și povestea celei mai grele înfrângeri a TURCILOR din istoria războaielor cu creștinii…

Despre acest subiect, citește articolul 10 ianuarie 1475 – Bătălia de la Podul Înalt: Ștefan cel Mare și povestea celei mai grele înfrângeri a TURCILOR din istoria războaielor cu creștinii… de pe site-ul daniel-roxin.ro.

🟥 Mihai Eminescu: Biserica Ortodoxă - mama poporului român

Mihai Eminescu

"Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români care trăiesc dincolo de hotarele noastre." - Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

Citește:

☀️ Mihai Eminescu: Cine combate Ortodoxia numai român nu e!

📜 Daniel Roxin: Rolul nefast al Vaticanului în istoria Ţărilor Românești — patru scrisori papale către Mihai Viteazul prin care se încearcă convertirea lui la papism →

Motto: M-am apucat să ridic această mare greutate cu această ţară săracă a noastră ca să fac un scut al întregii lumi creştine” — Mihai Voievod Viteazul

Ne-am obişnuit, în ultimii 24 de ani, ca unii mari voievozi, mari conducători ori ierarhi ortodocşi, plini de harul înţelepciunii insuflat de Sfântul Duh, pe care naţiunea română i-a avut de-a lungul veacurilor, fie că au fost asasinaţi ori înlăturaţi de pe scena politică sau religioasă, fie au fost  ignoraţi sau denigraţi într-un mod grosolan în publicaţii cu „pretenţii” sau, mai nou, pe posturi de televiziune, de către diverşi alogeni şi neaveniţi, plătiţi cu funcţii politice, publice, ori posturi universitare. Aruncarea acestor figuri luminoase ale istoriei noastre naţionale în derizoriu are, pentru aceşti indivizi, un scop bine definit, o ţintă precisă care se numeşte prezentul şi viitorul României, cu tot ceea ce ţine de acest Stat naţional.

Statul Naţional Unitar Român, a fost creat cu jertfa şi sacrificiul înaintaşilor noştri care au luminat cu fapta şi devotamentul lor întreaga istorie naţională, au apărat vatra neamului în hotarele lui fireşti şi dreapta credinţă a strămoşilor noştri reali.

Citește în continuare pe site-ul Aparatorul.md: https://www.aparatorul.md/rolul-nefast-al-vaticanului-in-istoria-tarilor-romanesti-patru-scrisori-papale-catre-mihai-viteazul-prin-care-se-incearca-convertirea-lui-la-papism/


Citiți și acest articol excepțional: Portretul lui Mihai Viteazu în pictura europeană

📕 Schlözer, Russische Annalen - sec XVIII: Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.

voloh = vlah = român

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” — Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII


Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor.

În „Legea 1143” el spune: Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt în devălmășie (sunt comune).


Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a ChineiSumerologul rus A. Kifisim


Avem o veche istorie în urma noastră, iar această istorie trebuie cunoscută și preţuită în primul rând de noi românii, pentru a fi făcută cunoscută apoi și altora !

Există dovezi multiple că spaţiul carpato-danubiano-pontic și deci, actualul teritoriu al României, a fost unul din locurile de naștere a civilizaţiei europene (mandibula umană veche de 40 000 de ani din Peștera cu oase, tăbliţele ceramice descoperite la Tărtăria conţinând unele din primele mostre de scriere din istoria umanităţii, artefactele aparţinând unor culturi străvechi precum Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa și multe, multe alte exemple)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră.Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc, Enciclopedia României

📕 Romanija este o regiune din Bosnia ... și este locuita de vlahi

enter image description here

Regiunea Romanija este locuită de vlahi, de rumâni sau morloci, de ciobani care vorbesc o limbă română veche, potrivit studiilor, similară celei vorbite în ţara noastră prin secolele X-XI. O limbă conservată în aceste zeci de sate de către păstori, urmaşi, de fapt, ai primilor daci, colonizaţi de romani. Fac parte din ramura istroromânilor, populaţii vorbitoare de limbă română veche, care se întind din Slovenia, prin Croaţia şi Bosnia, spre Macedonia.

Portul tradiţional este o combinaţie între cel al moţilor şi cel al macedonenilor Întrucât vlahii din Bosnia nu au o organizație activă, monumentele vlahilor au fost abandonate și în mare măsură vandalizate, dar în ultimul timp au fost asimilate culturii slave din Bosnia și au devenit obiective turistice de promovare a culturii ”slave”

Dragostea pentru străvechiul pământ al Romanijei o cântă acum… sârbii.

Sursa: cersipamantromanesc


Cercetătorul maghiar, Paul Schveiger ne spune în Studii Ungare (Hungarian Studies 2/2, 1989) următoarele: Contactele lingvistice acoperă întregul teritoriu al Transilvaniei și o importantă parte a actualului teritoriu ungar, unde din timpuri străvechi a existat o populație românească

📕 Limba românească în Moldova medievală

Toţi moldoveniştii ocolesc cu multă grijă mărturiile despre limba română vorbită în Moldova medievală, şi nu sunt puţine aceste mărturii venite din partea străinilor, care, în treacăt fiind sau aflaţi în slujba vreunui negustor sau a altei persoane de rang înalt, încântaţi de acest popor, au lăsat în descrierile lor anumite pasaje despre tradiţie, cultură, port, obicei, limbă..

În jurnalele şi rapoartele de călătorie redactate de umaniştii renascentişti din secolul al XVI-lea, care fiind în majoritate trimişi ai Sfântului Scaun, Pierre Lesccalopier menţiona în 1574 „că cei care locuiesc în Moldova, Ţara Românească şi cea mai mare parte a Transilvaniei se consideră adevăraţi urmaşi ai romanilor şi-şi numesc limba româneşte adică româna”.

Patriarhul EcumenicIeremia al II-lea al Constantinopolului notează în 1588 despre Petru Şchiopul:

“Era un om dulce la cuvânt, sever la purtări, îndemânatic la fapte, ştia limba turcească, cea grecească şi cea românească ... şi nu numai aceste daruri le avea, dar era foarte încercat la orice meşteşug şi la litere şi-i plăcea de oamenii învăţaţi, şi-i întreba în tot chipul despre astronomie, despre zodii şi alte lucruri subţiri”.

Importantă pentru însăşi Biserica românească, dar şi pentru limba româna este traducerea din greacă efectuată de Antim Ivireanu a două cărţi de cult apărute într-un singur volum consistent „Liturghierul” şi „Molitvenicul” având 216 şi 467 pagini cu o singură filă de titlu, bazat pe originalul tipărit la Venezia în 1691 „că această folositoare de suflet carte se numeşte Molitvenic, la lumină în limba noastră rumânească să o scoţi pentru folosul de obşte”.

După o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Transilvania Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se cheamă “româneşti” (“romanesci”). Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că “Vlahii” din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească se desemnează ca “romani”. Grigore Ureche (1590-1647), un mare boier şi învăţat moldovean, este primul cronicar care este conştient de originea comună a românilor, că cele trei ţărişoare şi popoare care locuiesc în ele sunt toţi de un neam, vorbesc aceiaşi limbă şi “toţi de la Râm se trag”.

Miron Costin (1633-1691) om politic şi diplomat subtil, istoric erudit şi scriitor de talent, în lucrarea sa „De neamul moldovenilor” reiterează ideia expusă de Grigore Ureche precum că toţi românii discind din romani, astfel încât să rezulte geneza poporului român din contopirea dacilor cu romanii. Constantin Mavrocordat (1730 – 1769) a fost domnitor în Ţara Românească de şase ori şi în Moldova de a patru ori. A sprijinit câteva şcoli şi a cerut preoţilor să ştie româna. A obligat să fie tipărite cărţi bisericeşti în limba română.

În 1646 domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) tipărea la Iaşi „Cartea românească de învăţătură”, un corpus legislativ foarte bine închegat. De ce domnitorul moldovean nu i-a zis “Carte moldovenească de învăţătură”? Greu de explicat pentru moldovenişti, tocmai de aceea este şi ocolit cu mare grijă acest subiect. Dar să vedeţi că moldovenii lui Vasile Lupu ştiau că vorbesc limba română, iată ce scriau ei în introducere: “După tocmala şi nevoinţa mării sale domnului datu-s-au învăţătură şi mie unui mai mic şi nice de o treabă a mării sale rob, Evstratie biv logofet, de am scos aceaste pravile şi le-am tălmăcit den scrisoare grecească pre limbă românească ca să poată înţeleage toţi.” Deci, domnitorul Moldovei medievale, care ştia în ce limbă vorbeşte, a comandat o traducere din limba greacă în limba română, nu în limba moldovenească.

— Autor: Anatolie Povestca, istoric / Sursa articol: unghiul.info

enter image description here
FOTO: ”Carte romăneascâ de învățătură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu zisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și domnul Țărâi Moldovei, din multe scripturi tâlmăcitâ din limba ileneascâ, pre limba româneascâ." / Sursa foto: timpul.md

 


 

Page 1 of 2