– De ce insistaţi, Părinte, pe Acatistul Maicii Domnului şi pe închinăciunea la Icoana Maicii Domnului? De ce nu Doamne Iisuse, ori Iisus Pantocratorul?

– Maica Domnului e scara, uşa, puntea către Cer prin care noi urcăm la Dumnezeu şi Fiul se coboară. Scopul vieţii creştine este înfierea de către Tatăl, să ajungem fii ai Tatălui, în Împărăţie. Nu poţi deveni fiu al Tatălui daca nu-l ai pe Hristos frate, ci doar dacă eşti împreună cu El în acea îmbrăţişare de iubire la sânul Maicii Domnului ce iată, devine şi mama ta. Când o vei simţi cu adevărat pe Maica Domnului ca mamă, când vei gânguri alături de pruncul Iisus cuvinte de iubire, atunci, înfiat de Maica Sfântă, poţi sa fii fiu al Tatălui."

— din volumul "Pateric Carpatin", Editura Platytera

Cele două părți ale cinstitului Brâu al Maicii Domnului pe care ni le-a lăsat la mutarea ei cu trupul la cer:

• cea de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos,

• și cea de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia.

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos, (prima parte a Brâului).

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, (a doua parte a Brâului).

• Foto credit: Părintele Bogdan Florin Vlaicu

• Sursa foto: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02hv8RUW8NpPQSiZ9gHyFhtLgWo9GLdyZzU9k9Q3hz31echr8UDLoFZEq61jJdfsvsl&id=100012995081762

Istoria Sfântului Brâu al Maicii Domnului

Potrivit tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de cămilă și, după adormire, în momentul înălțării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma.

„Prea Sfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri, cu mâna ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu”, psalmodiază Biserica în troparul sărbătorii Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale sale. Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.

Aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol

În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol. Pe 31 august, împăratul a așezat Cinstitul Brâu într-o raclă foarte frumoasă, pe care a numit-o „racla sfântă”, pentru a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia de orice atac ostil, de orice nenorocire și uneltire demonică.

Sfântul Brâu s-a păstrat în racla pecetluită mai întâi în biserica Sfinţilor Apostoli, apoi în Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o ridicase împărăteasa Pulheria. Această raclă nu s-a deschis până în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, pe când era foarte bolnavă, a visat-o pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Maica Domnului i-a spus împărătesei că trebuie să îl convingă pe Patriarh să scoată Sfântul Brâu din chivotul unde era păstrat încă din secolul al IV-lea. Când au pus Brâul peste împărăteasa bolnavă, ea s-a vindecat îndată. Ca semn de recunoştinţă şi trăind o viaţă virtuoasă, împărăteasa a împodobit Brâul brodându-l cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla în care-l pusese Arcadie.

Împărţirea Cinstitului Brâu

În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâu a fost tăiat în fragmente, iar fragmentele au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol.

În veacul al XII-lea, sub împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) s-a stabilit oficial sărbătoarea punerii în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului pe 31 august. În vechime, Sfântul Brâu se sărbătorea odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2 iulie.

După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în timpul celei de-a patra cruciade, în 1204, unele bucăți au fost furate de cetele de barbari și mutate în Apus. Din fericire, nu s-au pierdut toate.

În urma cruciadei, două bucăţi din Cinstitul Brâu a ajuns în Franţa şi astăzi se păstrează în biserica Le Puy-Notre-Dame.

La Mănăstirea Vatoped din Athos

Conform unei tradiţii, Ioniţă Caloian, biruind pe Alexios Anghelos al III-lea, ia din Constantinopol ca pradă de război o bucată din Cinstitul Brâu, pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatoped, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389.

Conform unei alte tradiţii Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355), care a avut o dragoste deosebită faţă de Marea Mănăstire Vatoped, aşa cum reiese din mai multe mărturii, a dăruit Mănăstirii o parte din Brâul Maicii Domnului. De atunci Cinstitul Brâu este păstrat în Sfânta Mănăstire Vatoped într-o raclă de argint.

În timpul stăpânirii otomane, părinţi din mănăstirea Vatoped au făcut procesiuni cu Cinstitul Brâu în Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică pentru sfințirea și sprijinul celor înrobiți și izbăvirea de orice boală primejdioasă.

În anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Ţara Românească pentru îndepărtarea ciumei.

Binecuvântarea Cinstitului Brâu şi pentru alte mănăstiri

Mănăstirea Dionisiu deţine o mică parte din Sfântul Brâu al Maicii Domnului pe care dionisiaţii l-au primit de la Mănăstirea Vatoped în schimbul unui deget de la mâna dreaptă al Sfântului Ioan Botezătorul.

O altă mică parte a Cinstitului Brâu se află la Zugdidi, în Georgia adusă de fiica împăratului bizantin Roman, căsătorită cu împăratul georgian Abuchaz. Aceasta, vindecându-se prin atingerea Brâului, a luat cu ea în noua ei patrie o parte din Cinstitul Brâu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat o frumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.

Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia

În anul 1522, doua părţi ale cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoşit.

În perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenia s-a aflat la Iaşi cu ocazia hramului Sfintei Parascheva. Peste un milion de credincioşi au cinstit atunci Brâul Maicii Domnului, împreuna cu moaştele Sfintei Parascheva.

În perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea Kato Xenia, s-a aflat şi în Arhiepiscopia de Alba Iulia.

Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia a fost adus şi la Constanţa, pentru prima dată în anul 2002, iar pentru a doua oară în anul 2008.

Dacă marele proroc David se ruga cu lacrimi ca Dumnezeu măcar să privească spre el, și, de privea, socotea că se va mîntui, ce vom spune despre Maica Domnului, în pîntecele căreia Dumneze a dorit să se sălășluiască și din a carei sînge preacurat și-a împletit inimă? Dacă cei mai mari sfinți pierdeau harul din pricina unui gînd, oare cum erau gîndurile Celei ce îl avea pe Dumnezeu în pîntece, iar mai apoi la sîn, hrănindu-L cu laptele ei. Iată de ce o cinstim pe Maica Domnului și cu smerenie ne plecăm în fața sfințeniei ei! Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuiește-ne pe noi! - Părintele Savatie Baștovoi

Sursa: https://www.facebook.com/savatie/posts/pfbid02JeHnGb3ap47P2cfohkabj9ZHyw3LBxtAv9uydofuboeguemGpJvoF6ssxadWr9yTl

În vremea aceea a intrat Iisus într'un sat; iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m'a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute“. Şi răspunzând Domnul, i-a zis: „Marto, Marto, te'ngrijeşti şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu i se va lua“. Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!“ Iar El a zis: „Într'adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc“.

După săvîrşirea tuturor tainelor mîntuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mîntuirii noastre, vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său. Căci, prin împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieţii sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor vii. Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă, ca să vadă preadulcea şi preadorita faţă a Fiului său, Care şade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzînd către Dînsul mai mult decît serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dînsul din valea aceasta a plîngerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfîrşite.

Citește în continuare

Prohodul Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru credincioșii ortodocși, fiind în același timp o cântare de tânguire, dar și o mărturisire a Sfințeniei Maicii Domnului și a dumnezeirii celui ce S-a născut din pântecele ei cel pururea fecioresc.

Prohodul Maicii Domnului se cânta în seară de 14 spre 15 august, în jurul epitafului sau icoanei Maicii Domnului.

Prohodul Maicii Domnului este o rugăciune plină de evlavie, integrată în cultul Bisericii noastre, creând un paralelism între momentul Răstignirii și Învierii Mântuitorului și ridicarea la ceruri a Născătoarei de Dumnezeu.

Această slujba este așezată de Biserica după modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor Patimi.

La fel, și în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în mijlocul bisericii, la slujba Vecerniei sau a Privegherii, se scoate în mijlocul sfântului lăcaș epitaful pe care este reprezentată icoană Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Starea I

1.În mormânt Viata
Ai fost pus, Hristoase,
Si-a vietii Maica-acum intra în mormânt
Si se muta la viata cea de sus.

2.Tu nascând Viata,
Pe a tot-Dumnezeu
Si viata, Prea Curata schimbând-o
La viata cea de sus te-ai si mutat.

3.Te marim pe tine,
Maica prea curata,
Si-adormirea ta cinstim, praznuind-o
Cu solirea-ti pururea fiind paziti.

4.Fericimu-te toti,
O, prea sfânta Maica,
Închinându-ne cinstitei tale mutari,
Cea de care îngerii s-au minunat.

5.Te marim pe tine,
Maica a Lui Hristos,
Care fara de samânta ai zamislit
Si a a ta mutare toti o preamarim.

6.Fericimu-te toti,
Maica a Lui Hristos
Ceea ce-ai pricinuit pe noul Adam,
Si-adormirea-ti cu credinta o cinstim.

7.Te marim, Fecioara
Pururea cinstita
Si icoanei tale ne închinam,
Ca la oglindirea sfântului tau chip.

8.Fericimu-te toti,
Maica a Lui Hristos,
Ca pe rugatoarea pururea pentru noi
Si ca pe o solitoare pentru toti.

Citește în continuare

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ține și dezvoltă aducând în actualitate linia Sfinților Părinți, linie ce a fost cândva uitată, căci după căderea Bizanțului, teologii ortodocși frecventând școlile din Apus, au intrat mulți dintre ei sub influența scolasticii. Așa se face că întâlnim mai puțin înțelegerea anterioară a tainei Preacuratei și a rolului ei pentru umanitate. De aceea, întreaga învățătură Mariologică s-a dezvoltat și din nevoia de a răspunde provocărilor și deviațiilor gândirii apusene. Trebuie scoasă în evidență, importanța majoră pe care o acordă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Mariologiei profund ortodoxe, având ca puncte de plecare Teotokia și Pururea Fecioria Maicii Domnului, dar mai ales legătura dintre Maica Domnului și Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat și relația dintre umanitate și Maica Domnului ca Mijlocitoare.

Foto: Doxologia.ro

Maniera în care a fost receptată preocuparea pentru înțelegerea rolului Maicii Domnului, urmează linia de înțelegere a Sfintei Tradiții, începând încă din perioada post apostolică, culminând cu perioada sinodului al III-lea ecumenic și continuând cu timpurile mai noi, în care s-au ridicat o serie de obiecții. Așadar atât Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cât și alți mari teologi ai secolului al XIX-lea și al XX-lea, au conștientizat nevoia de a răspunde gândirii apusene, printr-o Mariologie care să aibă la temelia ei o hristologie corectă și o soteriologie în care Maica Domnului are rolul de Mijlocitoare și ofrandă adusă de către umanitate lui Dumnezeu, dar și de Scară Dumnezeiască, prin care Logosul Întrupat vine în apropiere maximă de noi. Plecând de la aceste considerente, vom putea avea o viziune de ansamblu și o înțelegere profund ortodoxă a Mariologiei. Se creează premisele pentru aprofundarea și trăirea Sfintei Tradiții, a legăturii noastre, a creștinilor cu Maica Domnului ca Izbăvitoare și Rugătoare în veci pentru umanitatea din care face parte ea însăși și noi toți.

Întreaga învățătură despre Stăpâna noastră, poate fi rezumată în cele două nume ale ei: Maică a lui Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. Ambele nume au primit aprobarea oficială a Bisericii. Nașterea lui Hristos din Fecioară este atestată clar în Noul Testament și a fost din totdeauna parte integrantă a tradiției sobornicești.

Despre sfințenia Maicii Domnului, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae învăță că ea ține mai întâi de fecioria acesteia, Maria este liberă de orice dorință și de orice ispită omenească. „Sensibilitatea ei este curată de orice poftă și orice egoism, ea este Sfântă prin dăruirea de sine însăși lui Dumnezeu. Este Sfântă prin prezența lui Hristos în ea” (1). El este în consens cu Părinții bisericești, care repetând mărturia Evangheliei (Matei 1 și Luca 1), susțineau zămislirea din Fecioara a Mântuitorului Iisus Hristos. Primul document, care a afirmat că Maria și-a păstrat în timpul nașterii Fiului ei atributele fecioriei, a fost textul apocrif cunoscut sub titlul de Protoevanghelia lui Iacov, datând probabil din secolul al II-lea. Maternitatea Fecioarei Maria este mai apoi, în concepția Sfântului Ignatie, garanția Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume.

Iconomia sau lucrarea lui Dumnezeu în lume, s-a arătat deplin prin purtarea Fiului de către Fecioara Maria, maternitate care se reflectă în toate etapele: de concepere, de graviditate, de naștere, dar și după moartea și Învierea lui Hristos: „Cu adevărat, Dumnezeul nostru a fost purtat în pântece de Fecioara Maria, după rânduiala lui Dumnezeu din sămânța lui David (Ioan 7, 42; Rom 1,3; 2 Tim 2,8) și din Sfântul Duh” (2). Sfântul Iustin Martirul și Filozoful spunea și el: „Duhul Sfânt venind asupra Fecioarei și umbrind-o, a lăsat-o însărcinată nu ca urmare a vreunei împreunări omenești, ci prin puterea lui Dumnezeu” (3). El demonstrează că proorocia s-a împlinit numai în Hristos, singurul despre care s-a spus, și așa a fost, că este născut dintr-o Fecioară. Sfântul Părinte arată, că „semnul”(Isaia 43, 19), este tocmai nașterea, dintr-o Fecioară, iar cuvintele sale sunt edificatoare: „Căci dacă și Acesta avea să se nască la fel ca toți cei născuți din împreunare, pentru ce atunci a zis Dumnezeu că va da un semn care nu este ceva comun tuturor celor întâi născuți? Dar ceea ce este cu adevărat un semn și care trebuie să devină pentru neamul omenesc un motiv de încredere, este că dintr-un sân fecioresc, Cel Întâi-Născut dintre toate creaturile, a devenit cu adevărat trup…” (4). Mai târziu Sfântul Atanasie cel Mare arată următoarele: „Cuvântul dumnezeiesc se coboară în Maria și devine una cu cel din Maria, alcătuindu-și astfel o locuință în pântecele fecioresc” (5).

Fecioria ante partum

Evangheliile după Mate și Luca arată limpede, încă din primele lor capitole, acest adevăr scripturistic, dar și teologic și ontologic. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, în sensul cel mai deplin al termenului. El este Cuvântul Întrupat, ce se naște din veci din Tatăl, Care Îi este ontologic vorbind, unica origine. Ipostasul Său, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Își are originea în nașterea Sa din veșnicie, act etern al Tatălui. Dacă se neagă zămislirea feciorelnică a lui Hristos din Maria, se admite intervenția unui tată pământean, în nașterea Sa în trup. Oare poate fi tatăl celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, un tată pământean? Nicidecum. „A o admite, înseamnă a refuza acceptarea originii divine a lui Hristos. Sau altfel spus, a repune în chestiune unitatea Persoanei lui Hristos, cum a făcut-o altă dată ereticul Nestorie, care a afirmat că în Hristos alături de Persoana Fiului lui Dumnezeu, se află persoana omului, născută din om. Prin urmare ar exista un christogennetes, alături de o Christotokos” (6).

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune în acest sens: „Maica Domnului s-a făcut pe sine sălaș al Duhului Sfânt, care lucrând ca Personă la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu se face ipostas al firii omenești, lucrează și asupra celei ce se face prin Aceasta Maica Lui” (7).

Fecioria in partu

Biserica Ortodoxă, prin vocea Sfintei Liturghii și a Sfinţilor Părinți, afirmă că Fecioara Maria chiar în timpul nașterii Fiului lui Dumnezeu și-a păstrat atributele fecioriei. Fecioria in partu a Maicii Domnului a fost admirabil evidențiată de Sfântul Ambrozie al Milanului, care spunea: „Fecioara a zămislit, fecioara a născut: ca să crezi că era Dumnezeu, care înnoia firea; și om era, care după fire se năștea din om” (8). Nașterea din Fecioara Maria s-a făcut precum trece raza prin geam și peștele prin apă nelăsând urme. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae explică astfel: „Dacă Eva prin păcatul ruperii de Dumnezeu și a slăbirii duhului ei, a pricinuit întărirea senzațiilor trupești în fire, deci tendința spre plăcere și frica de durere sporită ce se naște din plăcere, era firesc ca Maria care n-a căutat plăcerea împreunării cu bărbatul, ci a întărit în ea bucuria spirituală a unirii cu Dumnezeu, sa fie ferită și de durere în nașterea ca om a Fiului Lui dumnezeiesc” (9). Astfel pentru Sfântul Ambrozie, Maica Domnului este eliberată prin naștere de robia în care căzuse Eva (Facere 3, 16) „în dureri vei naște” iar fecioria îi va rămâne nestricată. Sfântul Ambrozie a înțeles ce înseamnă „noua creație” promisă de profeți și noua naștere care o inaugurează. Maica Domnului devine icoana înnoirii eshatologice și o garanție a Învierii viitoare.

Fecioria post partum

Maica Domnului și-a păstrat fecioria şi după nașterea Fiului Dumnezeiesc, ceea ce înseamnă că nu a trăit precum celelalte femei și nu a adus pe lume alți copii. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Tu însă … crede că acela este Fiul Unul-Născut al Lui Dumnezeu, același care S-a născut iarăși din Fecioara… Este cu putință să nască o Fecioară fără bărbat” De aceea, ne îndeamnă „să învățăm din dumnezeieștile Scripturi, despre Fecioară și felul nașterii…” (10). „Ce este mai greu? Să nască o bătrână stearpă care a pierdut putința de a naște sau o Fecioară tânără?… Așadar, dacă acea stearpă a născut contra legilor firii, atunci a născut și Fecioara. Prin urmare, sau leapădă-le pe amândouă sau primește-le pe amândouă. Căci nu vei îndrăzni să zici că Dumnezeu este puternic acolo și neputincios aici” (11). Sfântul Ambrozie la rândul lui, arată: „Această poartă este fericita Maria despre care s-a scris că „Domnul va intra pe ea și va fi închisă”(Iezechiel 44, 2), după naștere; fiindcă Fecioară a zămislit și a născut” (12). „Dar aici Fecioara este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, născând în chip suprafiresc ca pe o sămânță, Cuvântul cel mai presus de fire” (13)., spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Sub aspect biblic, problema a fost examinată de Fericitul Ieronim. El a analizat mai întâi, în Matei 1, 18 și 25, situația termenilor ante, quem și donec, care sugerează existența unor raporturi trupești, între Maria și Iosif după nașterea lui Iisus. În privința aceasta, el citează numeroase pasaje din Scriptură, unde aceste locuțiuni nu implică un sens de limitare temporală. În privința fraților și surorilor Domnului, arată că frați și surori au sens foarte larg și pot implica toate gradele de rudenie.

Acest mod de a argumenta, a fost preluat de toți autorii creștini, care au apărat Pururea fecioria Maicii lui Hristos, împotriva criticii raționaliste. „Aceștia nu puteau fi frați de sânge lui Hristos, căci erau prea necunoscători ai Tainei Lui. De aceea, nu pot să se socotească nici ei înșiși, frați ai Lui. Ci erau socotiți frați ai Lui, de cei ce nu știau sau nu credeau că Hristos S-a născut din Fecioară și că ea n-a avut alți fii cu dreptul Iosif. Erau rudenii ale Lui, de aceea se spune în continuare, că nu știau că El este Dumnezeu care s-a făcut om. Maica Domnului Iisus, nu avea față de ei atâta apropiere, ca se le spună taina aceasta. Ea îi lăsase și pe alți oameni în necunoștința acestei taine, până ce Hristos va dovedi, prin faptele Lui minunate Dumnezeirea Sa. Nu riscă nici ea nici Iosif, să-i smintească vorbindu-le despre această Taină, până când nu aveau temeiuri puternice să o creadă” (14). „Cei socotiți frați ai Lui Hristos se dovedeau ca nefiind cu adevărat frați ai Lui, nici măcar în sensul că ar fi fost fii ai dreptului Iosif, dintr-o căsătorie anterioară. Dacă ar fi fost fii ai lui, cum s-ar fi dus el numai cu pruncul născut și Maica Lui în Egipt pentru un timp mai îndelungat sau cum ar rezulta că s-a dus numai cu El și numai cu Maica Lui în Ierusalim la vârsta de doisprezece ani? Dacă ar fi totuși adevărată părerea, că frații lui Iisus nu ar fi fost fiii lui Iosif, necredința lor în Iisus s-ar explica prin faptul că Iosif n-a îndrăznit să le vorbească de Taina Nașterii Lui înainte ca ei să vadă faptele minunate, ca să nu se smintească” (15).

Sub aspectul teologic, fecioria post partum a fost apărată de Fericitul Ieronim și Sfântul Ambrozie, care s-au referit la experiența asceților. Raționamentul acestor autori a fost următorul: oare se poate concepe, că cea care a purtat în pântecele ei pe Adevăratul Fiu al Lui Dumnezeu, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, cea asupra căreia S-a pogorât Sfântul Duh și care a fost umbrită de puterea Celui Prea Înalt, să fi dorit după această experiență unică, să trăiască precum o femeie oarecare, să-și fi dorit alți copii? O astfel de sfințenie unică, presupune o viață de asemenea unică de închinare lui Dumnezeu. Oare poate exista o experiență religioasă mai intensă și mai desăvârșită, un raport mai direct cu divinul decât experiența și raportul pe care le-a trăit Maica lui Dumnezeu prin Taina Maternității divine? De aceea Sfântul Grigore de Nyssa exclamă:„Vezi înnoirea firii! Celelalte femei, până ce sunt fecioare, mame nu sunt, iar după ce sunt mame, feciorie nu mai au. Aici însă amândouă înnoirile au fost unite la un loc, căci ea și Mamă și Fecioară este, și nici fecioria nu a împiedicat nașterea, nici nașterea nu a dezlegat fecioria. Fecioara devine Maică și rămâne Fecioară” (16). Tema fecioriei veșnice a Maicii Domnului, duce la tema sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu.

Numele de Preasfânta nu face obiectul niciunei definiții dogmatice. „Acest nume i s-a .dat Maicii Domnului, pentru că ea este exemplul desăvârșit al colaborării între Dumnezeu și voința liberă a omului: „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău” (Luca 1, 38)” (17). Cuvintele Îngerului ne dovedesc încă odată că Maica Domnului se adâncește în sfințenie și se curățește de păcatul strămoșesc. Este numită plină de har, deoarece este pregătită să fie locuința Mântuitorului Iisus Hristos. ,,Ea a fost sfințită printr-o pregătire specială, nu în pustie, ci în templu, pentru că templul îl prefigura pe Hristos. De aceea, ea s-a pregătit prin post, rugăciune și muncă în Templul din Ierusalim din fragedă pruncie, spre a deveni templu viu pentru Hristos” (18).

O preînchipuire a Maicii Domnului ca templu, o aflăm la Sfântul Chiril al Alexandriei, care arată că Dumnezeu adresându-se lui Moise, zice:„ Să faci o catapeteasmă… Să o faci pe ea cu Heruvimi, și să o pui pe ea pe patru stâlpi ce nu putrezesc, poleiți cu aur… și să bagi înlăuntru catapetesmei sicriul mărturiei… Acoperământul (catapeteasma), cei patru stâlpi arată atunci taina lui Hristos. Iar stâlpii sunt patru, auriți si argintați. Căci patru sunt evangheliștii, strălucitori și de mare preț, ei cei care au vestit până la marginile pământului Întruparea Domnului. Sicriul în sine având pe Emanuil, căci Cuvântul lui Dumnezeu S-a așezat într-un templu sfânt, se înțelege în Cel din Fecioara în același fel și năstrapa de aur continuând mana cea sensibilă, ne arată pe Cuvântul de sus și de viață Făcător, adică pe Cel din Tatăl în trupul cel sfânt si neprihănit (al Fecioarei)” (19).

În canonul odovaniei praznicului Bunei Vestiri, Fecioara Maria este numită„Biserica Sfințeniei, care preacurată fiind, a zămislit pe Dumnezeu Cel Preasfânt” (20). Arhanghelul Gavriil o numește „plină de har”, Bunavestire a însemnând pentru ea, cum s-ar spune o ,,Cincizecime anticipată” (21). Ca rod al rugăciunii, Maica Domnului a trăit în totală smerenie, unită fiind cu Dumnezeu în rugăciune, astfel încât ,,a îndeplinit cerințele maximale ale unei purități umane, care s-o învrednicească de a primii în trupul Său pe Logosul Divin” (22). Zămislirea și nașterea sunt elemente constitutive ale identității Maicii Domnului, pentru că acestea sunt prin puterea Duhului Sfânt, Cel care se naște este Fiul lui Dumnezeu iar Fecioara Maria își dorea să rămână fecioară pentru totdeauna. „Sfințenia Maicii Domnului, decurge și din grija Ei de a nu se lipsi de fecioria ce domnea în inima Sa, ci să rămână în feciorie până la sfârșit” (23). Fecioară și Mamă în același timp, Fecioara Maria are un rol unic și irepetabil. Deci „creștinismul venerează nu simplu fecioria, ci fecioria care <<naște>>, care rodește, pe fecioara-mamă” (24).

Maternitatea Fecioarei Maria este fundamentală pentru creștinism, având implicații în soteriologie. Astfel, Pururea fecioria Maicii Domnului este strâns legată de Întrupare, am putea spune că este condiția Întrupării, pentru că numai dintr-un trup în care nu lucrează păcatul strămoșesc, putea să-și ia trup ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul. Mai mult decât atât, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt este șters din ea acest păcat și Întruparea se face dintr-un trup curat, ce nu se mai afla sub nici o forma sub legea naturală a voluptății, așa încât ea este fecioară înainte de zămislire, la zămislire și după naștere. „Calitatea de Născătoare de Dumnezeu și Fecioria ei țin împreună” (25). Petrecându-se cu ea o astfel de minune nu se putea ca ea să nu rămână și după aceea total dăruită lui Dumnezeu, adică Fecioară. „Cea care l-a ținut în brațe pe Fiul Lui Dumnezeu ca Om și se împărtășea de puritatea Lui, cum s-a împărtășit de eliberarea de păcatul strămoșesc în momentul sălășluirii Lui în ea, la zămislirea Lui ca om nu se putea să nu rămână fecioară” (26), concluzionează Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Ca o concluzie generală, putem afirma că din dumnezeiască iconomie și ca o împlinire a legii și a profeților, Maica Domnului, Fecioara Maria, a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, ea fiind fecioară mai înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere, rămânând Pururea Fecioară după cum apare simbolic în iconografie, prin cele trei stele zugrăvite pe frunte și pe umerii săi.

Note bibliografice:

Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Ed. Sophia, București, 2010 p. 23. Sf. IGNATIE TEOFORUL, „Epistola către Efeseni 18, 2 și „Efeseni 19, 1”, în vol.: Scrierile Părinților Apostolici, PSB 1, traducere, note şi indici de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 163. Sf. IUSTIN MARTIRUL şi FILOSOFUL, „Apologia I, 33”, în vol.: Apologeți de limba greaca, PSB 2, trad., introd., note și indici de Pr. prof. Teodor Bodogae, Pr. prof. Olimp Căciulă, Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 48. IDEM, „Dialogul cu iudeul Trifon”, Partea a II-a, 84, în PSB 2, p.191-192. Bartolomeu ANANIA. n. 2, la Ps. 126,1 in Poezia Vechiului Testament (Biblia comentată), București 2009, p. 334. Pr. Alexis KNIAZEV, op. cit. p. 35 Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, op. cit. p. 26 Pr. Alexis KNIAZEV, op. cit. p. 40 Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, nota 270, la Sf. GRIGORE DE NYSSA, „Tâlcuire la Cântarea Cântărilor”, în PSB 29, Ed. IBMBOR, București, 1982, p. 294. 10. Sf. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, „Cateheza a XII-a, 2-5”, Cateheze, trad. şi note de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2003, p.162-163.

11. IBIDEM, Cateheza a XII-a, 27-28, p.180-182.

12. Sf. AMBROZIE AL MILANULUI, Scrisoarea. XLII, 6, în PSB 53, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 203.

13. Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, în PSB 80, trad. introd. și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București,1983, p. 59.

14. Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, nota. 830, PSB 38, p. 450

15. IBIDEM p. 450.

16. Sf. GRIGORE DE NYSSA, Omilii la Praznicele Împărătești, trad. Ierom. Agapie (Corbu), Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2010, p. 29

17. Pr. prof. Dr. C. GALERIU, Maica Domnului povățuitoarea, Ortodoxia, nr. 2/1980, p. 355.

18. Î.P.S. Daniel CIUBOTEA, Curs de dogmatică, la studii aprofundate, Iași, 2002-2003, p. 18.

19. Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Scrieri, Partea I, Închinarea în Duh și Adevăr, în PSB 38, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 330-337.

20. Pr. Dragoș BUTA, Maica Domnului in sărbătoarea Bunei Vestiri, Revista „Teologia și viață”, Iași, 2003, p. 3.

21. Pr. George FLOROVSKI, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Ed. Sophia, București, 2010, p. 23.

22. N.C. BUZESCU, Teotokos și Hristologie în canoanele, stihirile, dogmaticile și troparele octoihului Mare, Ortodoxia, nr. 1/1977, p. 18.

23. EPIFANIE MONAHUL, SIMEON METAFRASTUL, MAXIM MĂRTURISITORUL, Trei vieți bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 94.

24. Pr. Constantin N. GALERIU, Jertfă și Răscumpărare, teză de doctorat în teologie, în Glasul Bisericii, nr.1-2/1973, p.113.

25. Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Părinții Bisericii…, p. 26.

26. IBIDEM.

• Lucrare de seminar susţinută în cadrul Cursului de Istoria Dogmelor, sub coordonarea IPS Părinte Prof. Dr. IRINEU POPA, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolia Olteniei, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, la secţia de Master a Facultăţii de Teologie din Craiova.

Pr. Sprîncenatu Adrian

sursa: https://revistaortodoxa.ro/?p=1347

Să fii prietenul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, nu-i puțin lucru!


Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Rohia

"Către Născătoarea de Dumnezeu să alergăm toți cei ce suntem în necazuri, nenorociri și nevoi - și să cădem înaintea Sfintei sale icoane cu credință zicând din adâncul sufletului: Auzi grabnic rugăciunea noastră, Fecioara, ceea ce te-a numit “Grabnic ajutătoare” - căci, pe ține, noi, robii tăi te avem întru nevoi gata ajutătoare."

"E mai scumpă dragostea Maicii Domnului faţă de noi decât toată averea, toate rangurile, toată sănătatea şi tot ce este pe pământ de mare preţ. Amin! Închipuie-ți să ai avocat pe Maică Domnului! Eu vi-l recomand." - Părintele Ioan Iovan

“Stăpână Preabinecuvântată, pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Dumnezeu-Cuvântul spre mântuirea noastră şi darul Lui mai presus decât toţi din belşug l-ai primit, ceea ce eşti o mare de daruri Dumnezeieşti şi râu de minuni pururea curgător, revărsând bunătatea Ta tuturor celor ce cu credinţă aleargă la Tine!

Căzând la icoana Ta cea de minuni făcătoare, ne rugăm Ție, întru tot înduratei Maici a Stăpânului Celui iubitor de oameni: Revarsă asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele Tale şi cererile noastre cele aduse Ție, celei Grabnic Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le fiecăruia spre folos, spre mângâiere şi mântuire.

Cercetează-ne, preabună, pre noi robii Tăi, cu darul Tău şi dă celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi, celor robiţi slobozire, şi mângâie pe toţi cei ce pătimesc în felurite chipuri.

Şi slobozeşte pre robii Tăi (numele) şi mă slobozeşte pe mine robul Tău (numele) de toată boala sufletească, de năvălirea patimilor şi de căderea în păcat, ca fără împiedicare întru dreapta credinţă trăind veacul acesta, să ne învrednicim şi în cel viitor de bunătăţile cele veşnice, cu harul şi cu iubirea de oameni a Fiului şi Dumnezeului Tău, Căruia se cuvine toată Slava, Cinstea şi Închinăciunea, dimpreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin”.

Sfântul Paisie Aghioritul a fost întrebat:

"Gheronda, cum să scap de toate necazurile și problemele care mă apasă zi de zi, cum mă pot salva?"

Iar Sfântul i-a răspuns:

"Să te ții strâns de Maica Domnului, asemenea unui copil, strâns lipit de mama lui!"

„Binecuvântează-ne, Maică a Luminii, Tu Însăți Candelă aprinsă înaintea Sfintei Treimi, ce luminezi întreg Pământul cu Lumina cea neînserată a iubirii Tale! Luminează, Stăpână, Pururea Fecioară Marie, Maica Domnului Dumnezeului nostru, Iisus Hristos, pe toți cei ce nădăjduiesc să fie luminați de însăși dragostea Ta! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica Luminii și Maica noastră, a tuturor, Stăpâna, Farul, Luminarea noastră, Stea ce strălucești peste noaptea inimilor noastre, izbăvește-ne de tot necazul și nevoia, fă să ardă inimile noastre pentru Tine și pentru Fiul Tău, Domnul și Stăpânul nostru, Iisus Hristos! Amin!"

„Este cu neputință să se piardă sufletul celui care o cinstește pe Maica Domnului!" - Sfântul Paisie Aghioritul

Învățați-vă să-i spuneți Maicii Domnului:

«Maica Domnului, pe copiii mei ți-i dăruiesc. Eu nu pot să fiu tot timpul cu ei, tu însă poți să fii mereu cu ei. Te rog mult, auzi-mă! Sunt mamă, sunt îngrijorată, am o neliniște, dar această îngrijorare și neliniște ți-o dau ție, pentru că tu poți să o duci. Te rog să fii tot timpul cu copiii mei.»

Starețul Efrem Vatopedinul

„Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim Acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.

Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.

În acea seară, ducându-mă acasă, am început şi eu să citesc Acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid Cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zicând că de multe ori mă doare. Atunci Ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbeşti neîncetat la oameni şi Eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou şi S-a înălţat iarăşi la Cer, precum venise”.

Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu Acatistul Maicii Domnului.

Din ”Povestiri duhovniceşti” - PE VÂRFUL ATHOSULUI - Monah Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!