În Constantinopol trăia un om cu numele Neculai. Era cu baba lui. Pe copii i-au căsătorit și acum erau singuri.

Ei în viața lor, la ziua Sfântului Nicolae, duceau la biserică jertfă multă, pomelnice, slujbă, colaci, tămâie, lumânări, vin de slujbă, prescuri, orice.

Și când acum erau bătrâni, au sărăcit. Și venea ziua Sfântului Nicolae, că ei făceau praznic la Sfântul Nicolae.

Când veneau acasă de la biserică, puneau masa pentru toți, să zică bogdaproste. Și-i zice baba:

– Măi Neculai, ce facem noi acum, bătrâni și săraci? Uite, ziua Sfântului Nicolae vine și n-avem nimic: nici bani, nici alimente. Ce facem noi, să putem face și anul acesta ceva la Sfântul Niculae? Poate la anul nu mai suntem – că erau bătrâni amândoi.

Bătrânului îi părea foarte rău că nu avea bani. Dar baba avea ascuns ceva în lada ei de zestre. Nu știa moșneagul. Avea un covor de când era ea mireasă. Frumos tare. Îl ținea ea acolo. Și mai avea ea pregătit acolo șervete pentru înmormântare.

Tot ce-i trebuie. Moșneagul nu umbla în lada babei.

Se duce baba și scoate covorul acela frumos.

– De unde l-ai scos, babă hăi?

Ehei, de când eram mireasă l-am păstrat.

– Dar cum l-ai păstrat așa de bine?

– Am pus naftalină să nu-l mănânce moliile. Du-te, moșnege, și vinde covorul acesta! Cât vei lua pe el, facem praznic la Sfântul Nicolae.

– Măi babă, acesta-i covor greu. Dar l-oi pune pe-un ciomag și l-oi duce cum oi putea. Dar cam cât face covorul acesta?

– Când eram eu tânără mi-a dat pe el 10 galbeni și n-am vrut să-l dau. Dar acum, dacă ți-ar da numai un galben, să-l dai cu atâta. Să te duci să cumperi pentru Sfântul Nicolae prescuri și vin și lumânări. Ai înțeles? Cât ți-o da, numai înapoi să nu mi-l aduci! Cât ți-o da, că nu știu, la anul oi mai ajunge ori oi muri, și vreau la ziua Sfântului Nicolae să facem ceva, știi câte minuni a făcut Sfântul Nicolae și cât ne-a ajutat în viața noastră.

Și-a luat moșneagul covorul, l-a pus pe un ciomag și s-a dus la târg. Era zi de iarmaroc. A trecut de biserica Sfântului Platon, în Constantinopol, mai încolo era statuia marelui Constantin și a ajuns în târg.

Acolo unul vindea purcei, altul vindea fasole, unul făină, altul boi, unul cai, altul oi.

Vine un moșneag cu barba albă, bătrân, evlavios, la acesta cu covorul:

– De vânzare covorul, cumătre?

– De vânzare.

Și cât costă?

– Apoi dă, zice, baba mea spune că pe vremuri îi dădea 10 galbeni pe unul ca acesta, dar mi-a spus să-l dau acum mai ieftin, că avem nevoie mare.

Vine ziua Sfântului Nicolae și n-avem nimic.

– 10 galbeni?

– Da.

Moșul se mai uită la dânsul și scoate 10 galbeni și-i dă la acesta și ia covorul și se duce.

Acesta, când s-a văzut cu 10 galbeni, a zis: „Măi, ce credință mare are baba mea! Ia uite, domnule!” și se duce în târg.

Dar cel ce a cumpărat covorul era Sfântul Nicolae, dar bătrânul nu știa. Se duce cu covorul acasă la babă și bate în poartă. Iese baba. Vede un moșneag cu covorul.

– Ce-i?

– Cumătră, zice, bărbatul matale mi-a fost prieten mie din tinerețe și treceam prin târg și l-am văzut cu covorul acesta. A zis să ți-l aduc acasă, că el se mai uită prin piață.

Dar baba s-a făcut foc

Dar ce i-am spus eu? Să-l vândă cu-n galben, atât.

Și baba a luat covorul mânioasă și s-a dus murmurând în casă. Așa om am eu? Ce i-am spus eu? Să dea covorul, să cumpere ceva. Iaca, mi l-a trimis acasă. Iaca pomană! Cârtea baba.

– Bună ziua, cumătră, a zis bătrânul și s-a dus.

Moșneagul din cei zece galbeni a luat tot ce-o trebuit, două traiste. Tot. Făină, lumânări, tămâie, untdelemn, vin bisericesc, ce-a știut el că-i trebuie la praznicul Sfântului Nicolae. Și bărbatul vine mai către seară încărcat.

Dar baba nu l-a întrebat ce are în spate, îl ia la batjocură:

Așa? Amu bătrână te las și mă duc la un băiat. Ce ți-am spus eu, măi moșnege? Să dai covorul cu cât îl dai. De ce mi-ai trimis covorul acasă?

Dar moșneagul nu știa.

– Babă hăi, ce covor? Ce vorbești? Tu nu vezi cu câte am venit eu?

– Dar ce ai acolo?

– Am cumpărat pentru ziua Sfântului Nicolae.

– Dar de ce ai trimis covorul acasă?

Dar nu ți l-am trimis deloc. Mi l-a cumpărat un bătrân. Când i-am spus că a costat zece galbeni, zece mi-a dat.

A început a plânge baba.

– Vai de mine! Sfântul Nicolae a cumpărat covorul nostru. Și ți-a dat zece galbeni?

– Zece. Și nici doi galbeni n-am cheltuit. Vezi câte am cumpărat eu? Ceilalți îi am. Uite-i!

– Mi-a adus covorul și mi-a spus că îi prieten cu tine de când era tânăr și l-ai rugat să aducă covorul acasă.

– Dar cum era?

– Un om bătrân, cu barbă albă, cu chip cuvios, blând așa.

– Vai de mine, Sfântul Nicolae. El mi l-a cumpărat, eu m-am dus și am târguit și a venit și ți-a adus covorul acasă.

Atunci a început a plânge baba.

– Mare minune a Sfântului Nicolae.

S-au dus ei. A făcut baba plăcinte pentru Sfântul Nicolae, s-a pregătit pentru biserică, și-a făcut sarmale pentru praznic. Și a făcut un praznic de Sfântul Nicolae ca niciodată în viața lor, și le-au mai rămas și opt galbeni.

Este scrisă în Prolog. Minunea Sfântului Nicolae cu covorul. Așa face Sfântul Nicolae, pentru cei care au credință. Mari minuni.

"Când ne rugăm, să zicem cum putem. Roagă-te cum poți tu, dar roagă-te des. Căci din deasa rugăciune, omul începe a învăța rugăciunea cea adevărată.

Rugăciunea, în creșterea ei, nu are limită. Pentru că se unește cu Dumnezeu și de aceea nu are margine. Nu este în puterea omului a se sui pe treptele rugăciunii. A omului este numai voința. Să voiască să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de rugăciuni înalte este o lucrare care depinde de darul lui Dumnezeu."

— Părintele Ilie Cleopa

✝️ Părintele Ilie Cleopa: "... dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia ..." / Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine ...” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul? "Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele si drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei." Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui. Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea. † Părintele Cleopa

✝️ Părintele Cleopa Ilie: În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului / "Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului. Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului. În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei. Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra față duhovnicească din ceruri."

📕 Părintele Ilie Cleopa: Să aveţi Psaltirea ca pe un cozonac bun. Când ţi-e foame, mai tai o felie, mai mănânci, mai faci treabă, apoi mai citeşti o catismă, două-trei, cât poţi, dar cu binecuvântarea duhovnicului. Iar la sfârșit Paraclisul Maicii Domnului. Bunul Dumnezeu să vă asculte si împlinească rugăciunile." — Părintele Ilie Cleopa

✝️ Părintele Ilie Cleopa: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?”🕯️ / Aproape în fiecare predică, Părintele Cleopa îi întreba pe enoriași: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?” Și îi sfătuia insistent părintele: “Să o luați ca ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer și de pe pământ. Împărăteasa cerului și a pământului! Dacă o veți lua pe Ea drept ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu candeluța aprinsă și seara un paraclis, veți avea ajutor și în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Înfricoșătoarei Judecății. Știți voi câte poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi? Dacă nu era Ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!” — Părintele Ilie Cleopa

Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine ...” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului. N-auzi ce zice psalmul?

"Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele si drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei."

Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui.

Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată. Noi stăm, el nu poate sta. Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea.

† Părintele Cleopa

"Să aveţi Psaltirea ca pe un cozonac bun.

Când ţi-e foame, mai tai o felie, mai mănânci, mai faci treabă, apoi mai citeşti o catismă, două-trei, cât poţi, dar cu binecuvântarea duhovnicului.

Iar la sfârșit Paraclisul Maicii Domnului.

Bunul Dumnezeu să vă asculte si împlinească rugăciunile."

— Părintele Ilie Cleopa

• ✝️ Părintele Cleopa Ilie: În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului
  
  "Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului.
  
  Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului.
  
  În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei.
  
  Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani.
  
  Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.
  
  Ea este a patra față duhovnicească din ceruri."

• 📜 Psaltirea Proorocului și Împăratului David
  
  „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare”.
  
  De aceea a fost scrisă de Duhul pentru toţi oamenii, ca fiecare să luăm, din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru pro­pria noastră boală. Că spune Scriptura : «Tămăduirea va pune capăt marilor păcate».
  
  Altele ne învaţă Profeţii, altele Cărţile istorice, al­tele Legea şi altele felul de sfătuire al Proverbelor.
  
  Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate: profeţeşte cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viaţă, ne învaţă cele pe care trebuie să le facem.
  
  Şi, ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obştească de învăţături bune, dând fiecăruia, după sârguinţa lui, ce i se potriveşte. Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îngrijeşte pe cel bolnav şi păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală într-un cuvânt, în­depărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viaţa oamenilor; şi face aceasta cu seducţie măsurată şi cu dulceaţă, sădind în suflet gând plin de înţelepciune.
  
  Duhul cel Sfânt a văzut că neamul omenesc este greu de îndrumat spre virtute şi că noi, din pricina înclinării spre plăcere, neglijăm cu totul vieţuirea cea dreaptă. De aceea ce face ? A unit dogmele cu plă­cerea cântatului, ca, odată cu dulceaţa melodiei, să primim pe nesim­ţite şi folosul cuvintelor de învăţătură; face la fel ca doctorii cei în­ţelepţi; aceştia adeseori ung de jur împrejur cu miere paharul în care dau bolnavilor fără poftă de mâncare doctorii mai amare. Pentru a-ceasta, dar, ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sânt copii cu vârsta sau cei care sânt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt îşi instruiesc sufletul. Că n-a plecat de la biserică cineva din cei mulţi şi trândavi păstrând cu uşurinţă în minte vreo poruncă apostolică sau profetică; dar cuvin­tele psalmilor le cântă şi acasă şi le fredonează şi în piaţă. Dacă unul, din cei care se sălbăticesc cumplit din pricina mâniei, intră în biserică, ei bine, când începe să se cânte psalmul, atunci, datorită melodiei, pleacă din biserică cu sălbăticia sufletului potolită.
  
  Da, psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, îm­pacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu? Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun: dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pen­tru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea prun­cilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foar­te potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tris­teţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de pia­tră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc.
  
  — Sf. Vasile cel Mare - Tâlcuire duhovnicească la Psalmi

Aproape în fiecare predică, Părintele Cleopa îi întreba pe enoriași:

“Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?”

Și îi sfătuia insistent părintele:

“Să o luați ca ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer și de pe pământ. Împărăteasa cerului și a pământului!

Dacă o veți lua pe Ea drept ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu candeluța aprinsă și seara un paraclis, veți avea ajutor și în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Înfricoșătoarei Judecății.

Știți voi câte poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi? Dacă nu era Ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

— Părintele Ilie Cleopa

Aceștia sunt cei doi martori ai Domnului, care au fost ridicați cu trupul la cer.

Despre ridicarea lui Enoh la cer, aflăm din Sfânta Scriptură, astfel: "Și a umblat Enoh cu Dumnezeu și nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase (adică îl luase la Sine. Verbul metatithemi înseamnă nu numai a muta, a strămuta, a schimba locul, ci și a preface, a transforma, a trece ceva sau pe cineva dintr-o stare de existență în alta. De aici exegeza asupra misterului în care Enoh a fost strămutat)" (Facere 5, 24).

Despre ridicarea lui Ilie la cer, aflăm tot din Vechiul Testament, astfel: "Și a fost că-n timp ce mergeau, și vorbeau, iată, un car de foc și cai de foc i-au despărțit unul de altul (adică Ilie de Elisei): în vârtej de vânt, Ilie era luat prin ridicare, ca și cum ar fi fost la cer" (4 Regi 2, 11).

Aceștia, adică Enoh și Ilie vor fi trimiși de Domnul pe pământ, pentru a-L predica oamenilor pe Hristos. Acești doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimiși de Dumnezeu, fiind luați cu totul cu trupul la cer.

Când vor predica ei cu mare putere și vor înfrunta pe Antihrist trei ani și jumătate, cât va împărăți el, Sfinții Enoh și Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari și semne în Ierusalim că să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Enoh și Ilie.

Vor întoarce inimile către fii și sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul și-i va vedea toată lumea. Și acestea sunt scrise de aproximativ 2000 de ani la Apocalipsă 11, 3-11. În lupta cu Antihrist, ei vor fi răpuși și omorâți, dar după trei zile și jumătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor va cădea frică mare(Apocalipsa 11, 3-11).

TROPARUL SFÂNTULUI PROOROC ILIE TEZVITEANUL 20 IULIE - Glasul 4:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie, Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, gonește bolile și pe cei leproși curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri. Amin. Sfinte Proorocule Ilie Tezvitene, roagă-te Lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Amin.

Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan.

A trăit cu peste 800 de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, care îşi luase de soţie o feniciană, Izabela din Sidon, închinătoare la Baal.

Ahab a părăsit credinţa iudeilor şi a devenit şi el închinător la idoli, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe. Atunci, ridicându-se Sfântul Ilie, a venit la curtea regelui şi îl mustra pe acesta pentru rătăcirea lui, prevestindu-i că se va abate asupra ţării o foamete mare ce va ţine trei ani şi şase luni.

După această perioadă, Sfântul Ilie s-a reîntors la Ahab şi cu jertfa adusă pe muntele Carmel, jertfă asupra căreia Dumnezeu a trimis foc din cer, Prorocul a dovedit că străvechea credinţă pe care el o apăra era credinţa cea adevărată. Poporul văzând minunea pogorârii focului din cer, prinzând pe slujitorii lui Baal, i-a ucis.

Prorocul Ilie a mai făcut şi alte minuni: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe Horeb. Prin vrerea Domnului a fost ridicat cu trupul la cer, netrecând prin moarte. Sfântul Ilie va reveni pe pământ la sfârşitul veacurilor, îl va mustra pe Antihrist şi va fi omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul Hristos.

Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh.

Aceşti doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh.

Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta. Şi se întrebau oamenii: „Cum o să-i vadă pe Enoh şi Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o să-i audă în America?” Acum, dacă ar predica, îi vede la televizor toată lumea şi îi aude la aparate toată lumea.

Cum să nu! Dumnezeu ştie toate, ca şi cum ar fi venit. Când vor predica şi vor face minuni, tu ai să te uiţi aici şi ai să-i vezi cum fac minuni, cum învie morţii, şi ai să auzi de aici ce predică Enoh şi Ilie şi cum mustră pe Antihrist, când va împărăţi peste toată lumea, timp de 1260 de zile.

"Două sunt împărtăşirile, fiindcă şi omul este îndoit: una este împărtăşania cea tainică a Jertfelnicului, prin care credincioşii se împărtăşesc în chip simţit cu Trupul şi Sângele Domnului, iar a doua împărtăşanie este cea duhovnicească, prin care credincioşii se împărtăşesc în chip duhovnicesc şi gânditor din dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie.

Deci, şi participarea în duh la Sfânta Liturghie dă credincioşilor chip de împărtăşanie şi de unire a lor cu Dumnezeu. Această unire se săvârşeşte prin cunoaştere, înţelegere şi iubire, fiindcă prin prezenţa la Sfânta Liturghie credincioşii se găsesc sub raza duhovnicească a Cinei celei de Taină şi au puterea de a fi părtaşi la ea cu gândul şi cu mintea şi cu inima, numai de vor urmări cu toată atenţia slujba Sfintei Liturghii. Printr-o astfel de participare, ei pot câştiga sfinţenia în chip moral."

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004)

"Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului.

Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului.

În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei.

Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani.

Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.

Ea este a patra față duhovnicească din ceruri."

— Părintele Cleopa Ilie

"Să ştiţi că cele mai multe suflete de creştini le duce diavolul în iad prin amânarea pocăinţei.

La cei tineri le spune: «Eşti tânăr. Acum vrei să te spovedeşti? Acum vrei să te rogi sau să posteşti? Nu-ţi pierde timpul acum cu acestea. Trăieşte-ţi viaţa! Ai timp să te pocăieşti mai târziu...».

Celor maturi le spune: «Acum ai de crescut copii, ai de lucru. Mănâncă şi bea, ca să ai putere. Te vei ocupa de suflet la bătrâneţe...».

Iar către cei bătrâni zice: «Toată viaţa te-ai ostenit şi ai muncit. Mai eşti şi bolnav şi neputincios. Şi poate nu mori chiar acum. Mai ai timp...».

Şi în acest chip, amânând pocăinţa pe mâine, pe poimâine, la anul, la bătrâneţe, ne înşală vrăjmaşul mântuirii noastre cu amânarea.

Dar Dumnezeu spune: Astăzi de veţi auzi glasul Meu, să nu vă învârtosati inimile voastre.."

— Părintele Cleopa, Patericul Românesc

“Odată mi-a povestit un cioban care a stat cu Părintele la oi, la Tăciunele, că, într-o noapte s-a stins focul şi el s-a trezit tocmai atunci şi îşi zicea în sinea sa că, acum, Părintele nu va mai putea să citească la Psaltire. Dar, deodată, fața Părintelui a strălucit şi citea la lumina aceea”

Postul de mâncare de dulce şi chiar de vin este rânduit de Biserică pentru toţi, dar după putere (…) Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cum poate.

(…) Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, pofte şi tot felul de răutăţi care ies din inimă şi a voinţei ca să nu accepte săvârşirea veunui păcat.

(…) Iar dacă cineva este bolnav să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urâte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gânduri şi de faptele rele, decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi băutură.

(…) Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune: cu sfânta rugăciune şi cu milostenia.

(…) Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos.

Şi închei cerându-mi iertare celor pe care care i-am supărat cu ceva, cu o vorbă, cu un fapt, cu un gând necuviincios. Îmi cer iertare şi faţă de cei care m-au denigrat. Pe toţi încerc să-i pomenesc în rugăciunile mele. Doamne-ajută!

— Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Edit. Mănăstirea Sihăstria, 2007 – ed. a III-a).

— Părinte, cum este cu viața de dincolo? Acolo vom fi tot așa ca pe aici, bogați și săraci, cum va fi?

— Măi copii, acolo nu-i așa. Acolo nu merg banii de la CEC cu noi, acolo doar faptele merg cu noi, măi...
— Și cum putem știi care fapte sunt bune și care sunt rele?
— Conștiința îți dă de veste, măi. Să mergi la Sfânta Biserică, în Duminici și sărbători, să țineți posturile că sunt maica sănătății și lungimea vieții, să vă rugați dimineața și seara, să faceți oleacă de milostenie cu cei săraci, fiecare după putere, să aveți pururea rugăciunea inimii "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa." Așa să faceți, mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Ați venit la un putregai de moșneag?

— Părinte, dar faptele rele, cum știm că sunt rele?

— Glasul lui Dumnezeu, care este sădit în om, de la Facere, îți strigă și îți spune: nu te duce la muierea altuia, că mâine poimâine vine moartea și te duce la Judecată, nu mânca de frupt în zilele de post că-i păcat! A postit Hristos, în deșertul Carantaniei, care nu a avut păcat, a postit Maica Domnului, care nu a avut păcate, au postit toți Sfinții lui Dumnezeu, ei, de care lumea nu era vrednică, iar noi păcătoșii mințim că nu putem posti. Dar ia să vină un război sau o secetă sau o boală să vezi atunci!
Cine nu ține postul binecuvântat al Bisericii, va ajunge să țină postul doctorului și o să vadă atunci..
Măi copii, cine are frică de Dumnezeu, știe cum să se păzească de tot păcatul, iar când se întâmplă să mai greșească, că toți greșim în toată clipa lui Dumnezeu, acela aleargă repede și se spovăduiește la duhovnic și ia iertare și canon. Ce, dacă se murdărește cămașa, o lași așa? Nu. Te duci și o speli și iarăși se face curată. Tot așa-i și cu sufletul, măi copii..

— Părinte, dar cu faptele bune cum e? Cum știm că le avem?

— Să nu știi că le ai! Că vin dracii și ți le fură, prin slava deșartă a lumii, prin mândrie "ia uite măi cine sunt eu! ia uite cât bine

„Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfântului Duh.

Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu și i-a adus negrăita cinste și slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei.

Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare, mai mult decât toate darurile pe care le avea.

Să avem smerenie și dragoste către toți oamenii, știind că fără smerenie, fără iubire și credință dreaptă nimeni nu se poate mântui. Am căzut din rai prin mândrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie.”

— Părintele nostru Ilie Cleopa, Predică la Buna Vestire

Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mîntuirea neamului omenesc, scoţîndu-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar cînd vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stînd în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).

Iată, fraţii mei, cum ne-a învăţat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mîndriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, cînd nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Că zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învaţă şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lîngă faptul că pierdem osteneala săvîrşirii ei, ne facem vinovaţi de osîndă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.

Acest adevăr ni-l arată şi dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, care zice: "În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Căci unul lucrează fapta bună ca să fie lăudat şi cinstit de oameni, altul, ca să cîştige bani sau avere, iar altul, ca să tragă pe unii la păcate şi dezmierdări. Toate aceste scopuri sunt rele şi vătămătoare de suflet. Altul însă suferă toată osteneala faptelor bune şi cu multă răbdare şi smerenie îşi duce crucea vieţii avînd în vedere numai scopul sfînt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cîştiga milă şi îndurare în ziua morţii şi a Judecăţii de apoi ca să-şi mîntuiască sufletul. Fericit şi de trei ori fericit este asemenea om care nu doreşte altceva în viaţă decît mîntuirea sufletului său.

Oare cîţi din sfinţi, urînd slava de la oameni, au fugit de lume şi au slujit lui Dumnezeu prin pustietăţi şi prin stîncile pămîntului! Iar unii, spre a fi urîţi şi batjocoriţi de oameni, s-au făcut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfinţii Andrei şi Simon. Alţii, avînd în vedere prăpastia slavei deşarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decît a le lucra. Aşa vedem pe acel bătrîn care se depărta totdeauna întru adîncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa lui în tăcere, în linişte şi rugăciune. Odată l-a întrebat ucenicul lui, zicînd: "Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adîncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca văzînd ei nevoinţa şi viaţa ta bună, să se folosească şi alţii, şi tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?"

Răspuns-a bătrînul: "Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul şi Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise şi ar trăi împreună cu oamenii, nu poate să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său nicidecum. Că eu sunt fiu al lui Adam, şi precum Adam părintele meu, văzînd roada frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu guste, prin care a murit, aşa şi eu, cînd văd rodul păcatului, îndată îl poftesc, prin care luînd şi gustînd mor. Pentru aceea, Preacu-vioşii noştri Părinţi, fugeau din lume la pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor căci acolo nu aflau mîncare care naşte poftele păcatului" (Pateric, Rm. Vîlcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi se lasă sec de brînză, iar de mîine începe Sfîntul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămîni. Primele şase săptămîni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămînă de la Florii pînă la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: "Eu nu pot posti că sunt bolnav!" Sau dacă totuşi postesc o zi, două se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, fraţii mei, trebuie să ştiţi că "Biserica nu este omorîtoare de oameni ci de patimi". Postul de mîncare de dulce şi chiar de vin este rînduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrîn sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cît poate.

Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrînare de la mîncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpîni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrînarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mîinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrînarea minţii de la imaginaţii şi gînduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi "care ies din inimă" şi a voinţei ca să nu accepte săvîrşirea vreunui păcat.

Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine posteşte cu amîndouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul, numai acela ţine post întreg şi adevărat. Iar dacă cineva este bolnav să se înfrîneze de la mîncare după putere, dar să postească de mînie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gînduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urîte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gînduri şi de faptele rele, decît postul trupesc de mîncare. Cine se înfrînează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrîna şi de la mîncare şi băutură.

Poate întreba cineva de vechimea postului, crezînd că postul a fost rînduit de Biserică mult mai tîrziu. Aici vă amintesc cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rînduit chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănînci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit! (Facere 2, 16-17). Vedeţi vechimea postului? Iar dacă Adam şi Eva au călcat porunca postului şi ascultării, vedeţi că au fost izgoniţi din rai şi au murit? Iată vechimea postului şi iată şi urmările celor ce au putut dar n-au voit să postească. Deci şi noi să ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrînare după puterea trupească şi sufletească. Iar cînd nu putem sau nu ştim cum să postim să urmăm sfatul preotului nostru.

Iubiţi credincioşi,

Postul se respecta şi în Legea Veche. Iudeii posteau lunea şi joia şi în anumite zile după rînduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfinţii Părinţi, pornind de la cultul iudaic, au rînduit două zile de post săptămînal obligatoriu: miercurea, în amintirea vînzării Domnului de către Iuda şi vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai tîrziu s-a rînduit şi lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să prisosească în toate Biserica creştină faţă de cultul iudaic. Apoi s-au rînduit şi celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocăinţa şi creşterea noastră duhovnicească este Postul Mare. În acest sfînt post creştinii se înfrînează de la mîncare de dulce, merg cît mai regulat la biserică, se împacă unii cu alţii, soţii ţin definitiv curăţenie trupească. Apoi toţi se roagă mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii şi milostenie după putere, se spovedesc şi se împărtăşesc în post de două ori, sau măcar odată pînă la Sfintele Paşti, renunţă la judecăţi, la certuri şi distracţii care robesc mintea şi înşeală pe mulţi.

Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune cu sfînta rugăciune şi cu milostenia. Rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care creştinul poate zbura pînă la Hristos, iar amîndouă unite cu milostenia ne duc pînă în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai sigură şi scurtă scară de mîntuire pentru creştini. O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuţi împreună cu Adam, pînă sus, în Împărăţia Cerurilor. Să iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Paşti. Postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.

Să postim cu dragoste şi să urcăm scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinînd, "că pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu". Adam a căzut călcînd porunca postului. De aceea se şi numeşte Duminica de astăzi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însă să ne ridicăm din căderea lui Adam, încercînd cu post, cu rugăciune şi cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescînd duhovniceşte în credinţă, în dragoste şi în nădejdea mîntuirii, pînă vom ajunge înaintea lui Hristos înviat şi în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.

În seara aceasta se citeşte la vecernie o rugăciune de iertare şi se iartă, acasă şi în biserică, toţi credincioşii din fiecare sat, parohie, familie, ca şi cei din mănăstiri. Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos. Iar începînd de mîine, timp de patru zile se citeşte, în fiecare biserică, "Canonul Mare" al Sfîntului Andrei Criteanul, o prea frumoasă rugăciune de pocăinţă. Care puteţi, luaţi parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeşte patru zile. Acasă citiţi cărţi de rugăciuni şi cărţi creştineşti, după timp şi putere faceţi metanii şi, mai ales, citiţi Psaltirea pînă la Sfintele Paşti, că mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte învăţături duhovniceşti, încheiem predica de azi şi rugăm pe bunul Dumnezeu să ne binecuvînteze începutul Postului Mare, ca să-l parcurgem cu folos şi să ajungem cu bucurie să ne închinăm şi slăvitei Sale Învieri. Amin.

... Când îl cheamă oamenii în rugăciune. Se duce, face minuni și vine înapoi și se culcă la loc în sicriu.

..."Dacă l-ați vedea pe Sfântul Ierarh Spiridon cum arată după o mie sase sute si ceva de ani! Nu i-a căzut un fir din barbă, din mustață, nimic. Mâinile galbene. Sta-n sicriu de aur.

Vai și câte minuni se mai fac! Zilnic, zilnic.

Sub capul lui are o pernă mare cu cordeluțe de mătase înguste. Și am întrebat de ce-i așa. Asta la hramul Sfântului o desfac preoții și taie câte o bucățică mică să dea credincioșilor.

Iar la picioarele lui stau sandalele care le schimbă în tot anul, încălțările lui. Că pe el, când îl cheamă cineva în rugăciune, se duce cu totul noaptea pe jos. Și tocește câte o pereche de încălțări pe an.

În acatistul lui spune: "Bucură-te că încălțările tale stau mărturie!"

I-am văzut încălțămintea uzată. Când îl cheamă oamenii în rugăciune, se duce așa. Se duce, face minuni și vine înapoi și se culca în sicriu.

Vai câte minuni se fac la Sfântul Ierarh Spiridon! În fiecare zi. Armata de trei ori pe an merge, are o șareta minunată, așa, un fel de trăsură. Merg generalii lângă el.

El este patronul armatei grecești, cum este la noi Sfântul Gheorghe. Știi ce mireasma i-acolo? Știi ce frumusețe?...

Sf. Spiridon este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său.

Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie.

Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora (prăznuită la 11 februarie).

Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.

Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele:

• clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă;

• când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;

• în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;

• în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;

• în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea): "Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă".

Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.

Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.

La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.

Citește: ✝️ Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (12 decembrie)

1977, o fotografie rară cu cei doi cuvioși... și un dialog de scris pe inimă.

..."Dacă aţi venit să întrebaţi ceva, întrebaţi, că vorbesc…

..."Ne-a dus într-un pridvoraş aşa, cam de doi metri, unde era o măsuţă şi un scaun. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă. Dar noi, cum ne era sete, ce era pentru noi apa rece?

Zice Evanghelia: Nici pentru un pahar de apă rece nu-ţi vei pierde plata. Apoi atunci vezi cât costă un pahar cu apă rece, când mori de sete, că noi veniserăm aproape 20 km. pe jos de la Careia. Ne-a pus pe masă câte un pahar cu apă rece, câte două smochine şi dulceaţă de cireşe.

– Oriste, oriste! L-am întrebat:

– Mai ai apă? Nimic nu ne mai trebuia! După aceea, el ne-a spus pe nume la toţi:

– Părintele stareţ Victorin de la Sihăstria, părintele Ioanichie, părintele Vartolomeu Florea, părinte arhimandrit Cleopa Ilie, bine aţi venit! Ne-a zis pe nume la fiecare, deşi nu ne-a mai văzut şi nici noi nu l-am mai văzut, dar nici n-o să-l mai vedem, decât pe lumea cealaltă.

– Ce zice?

– V-a zis pe nume la toţi, cum vă cheamă, ne-a spus translatorul.

Şi eu am întrebat:

– Părinte Paisie, unde se mântuieşte omul? Aici, în prăpastia asta, cu toate stâncile deasupra lui, şi de cealaltă parte de pârâu şi dincoace? Aici sau în mănăstirea cu viaţa cea de obşte, sau în cele cu viaţa de sine? Sau în oraş, sau în sat, unde se mântuiesc oamenii?

Ah, ce înţelepţeşte a răspuns! Zice:

– Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n-are acestea, nicăieri nu se mântuieşte.

Aşa ne-a spus. Adevărat: fapte bune, smerenie – ca să nu socoţi că ai făcut ceva bun în faţa lui Dumnezeu…

Ne-am minunat. Şi pe urmă a întrebat Ioanichie:

– Părinte Paisie, noi am vrea să întrebăm, că părintele Cleopa ar vrea să rămâie în Sfântul Munte, ce zici mata, să rămâie aici?

M-a pârât pe mine, că eu le-am spus că rămân acolo, nu mă mai duc, că am doi moşi acolo, unu-i moşu Varlaam Vântu, care a trăit 100 de ani, am fost la mormântul lui.

Şi i-am zis:

– Ioanichie, cine te-a pus să întrebi asta?

Că el tot stătea împotrivă să nu rămân eu acolo, să vin la ţară. Şi a răspuns pustnicul Paisie Aghioritul:

– Mănăstirea voastră e misionară, unde vin multe suflete. (El ştia tot). Părintele Cleopa dacă vine în Sfântul Munte se mântuieşte ca simplu monah, iar dacă o să stea acolo şi o să aibă multă răbdare, se mântuieşte ca un apostol.

Asta i-a spus lui Ioanichie, că el a întrebat de soarta mea. Şi i-a mai zis:

– Dumneata ai venit ca să faci însemnări ca să scrii o carte, dar să şi faci câte ceva din ceea ce scrii.

Iar părintelui Vartolomeu i-a spus:

– Părinte, ai venit să vezi picturile Sfântului Munte?

Că el de aceea a şi venit. Acolo sunt frumoase picturi. Si zice:

– Bine este a-i picta pe sfinţi, dar mai bine este a ne face sfinţi.

Stareţul a întrebat:

– Părinte, eu ce să fac?

– Dumneata eşti stareţul. Să conduci mănăstirea cu blândeţe şi îndelungă răbdare dacă vrei să câştigi mai mult.

Aşa ne-a spus Paisie. Mi-aduc aminte la fiecare. Şi puţin ce-a vorbit. Şi a zis:

– Dumneavoastră aţi venit la noi şi v-aţi rătăcit. Şi v-aţi ostenit. Dar osteneala voastră e scrisă în ceruri, pentru că aţi făcut-o pentru cuvântul Domnului. Să nu vă temeţi.

Noi eram osteniţi. Câtă apă am băut!

Şi a luat el un băţişor, cu capul gol şi desculţ, şi ne-a dus peste un pârâu, de-a dreptul. Nu ştiu dacă am mers o jumătate de ceas şi am ajuns drept în poarta mănăstirii. Ne-am luat rămas bun. A făcut metanie până la pământ şi s-a dus în treaba lui.

Sursa: „Ne vorbeste Parintele Cleopa"

Rugăciunea în înălţarea ei, în creşterea ei, ea nu are sfârşit, pentru că se uneşte cu Dumnezeu Cel fără de margini. Prin rugăciune, omul câştigă har şi o înţelepciune duhovnicească nemărginită fiindcă se uneşte cu Cel nemărginit, cu Dumnezeu.

Rugăciunea nu numai că îl apropie pe om de Dumnezeu, ci îl lipeşte de Dumnezeu şi îl face un duh cu El. Dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele nu vin pe altă cale în sufletul nostru, decât pe calea rugăciunii!

Dacă ai supărat pe cineva sau te-a supărat cineva şi începi să-l pomeneşti la rugăciune, numai vezi că, de la o vreme, se ridică ura din mijloc. Prin rugăciune se taie vrajba şi îndată îl câştigi pe acela şi îl aduci la înţelegere, la unire. De aceea spune Sfântul Maxim: "Când vei vedea pe cineva că te urăşte, sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune. Dar să nu-l pomeneşti, să-i fie lui vreun rău, că atunci cade pe tine. Să zici aşa: 'Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi pe fratele meu (cutare), că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine. Pentru că fratele meu este oglinda mea şi el vede răutaţile mele'."

Aşa spune şi Sfântul Ioan Scărarul. „Să nu învinuieşti cumva pe fratele tău când te rogi pentru el, sau să-i ceri pedeapsă”, cum îi pun unii în pomelnice la vrăjmaşi. Nu-i voie! Chiar dacă îi puneţi pe unii la vrăjmaşi, Biserica ştiţi cum se roagă? Biserica se roagă pentru vrăjmaşi să-i înţelepţească, să le ierte păcatele, să-i aducă la cunoştinţa adevărului, să-i facă blânzi şi să-i întoarcă cu bine.

Aşa se roagă Biserica. Niciodată Biserica nu vrea să facă rău la nimeni. Că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască… Iar noi, când avem o supărare, ni se pare că cutare ne urăşte. Dar Biserica nu! Ea nu face deosebire. Ea se roagă deopotrivă pentru toţi, ca să fie buni.

De aceea, vorbind despre sfânta rugăciune, v-am spus că ea se numeşte maica tuturor faptelor bune, pentru că ea aduce în sufletul nostru pe cea mai mare faptă bună: dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele.

Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 246

Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire.

Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

Omul care se teme de Dumnezeu e mai presus de toţi înţelepţii lumii.

Munca fără rugăciune este servilism. Rugăciunea fără muncă e cerşetorie.

Am prăşit destul pe ogorul vostru, trebuie să mai prăşesc şi pe ogorul meu! Trebuie să mă rog ca să smulg buruienile din inima mea.

Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare... Şi când simţi că s-a gătat, iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare! Şi iar: răbdare, răbdare, răbdare, răbdare ...

Când este boală pe faţa pământului sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos, sau câte boli trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor părinţii, mor fraţii şi surorile şi se despart unii de alţii, Ea le aduce scăpare.

Nimeni nu are putere să aducă sănătate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Căci Maica Domnului, ca o Maică preabună, cade iar în genunchi şi se roagă:

„Doamne, trimite sănătate şi fă văzduhul să le fie sănătos! Doamne, ridică osteneala şi durerea de pe vă­duve şi de pe copii, de peste sărmani şi de peste tot omul, că sunt mulţi, Doamne, care mă cheamă în ajutor şi voiesc ca prin rugăciunile mele să capete mila şi îndurarea Ta.”

Şi aşa boala şi molima şi orice altă durere, încetau cu darul Lui Hristos, când nici doctorii nu mai ştiau ce să facă cu atâţia morţi, cu atâţia răniţi, cu atâţia care transmit boală. Iar Maica Domnului se străduieşte ca pe toţi să-i facă sănătoşi şi pe toţi să-i mângâie.

(Părintele Cleopa Ilie, Predici la sărbătorile de peste an, Editura Christiana, 2001, p. 52)

,,Dintre toți sfinții, pe care trebuie să-i cinstiți, să cinstiți mai tare pe Maica Domnului!

Mult pot și sfinții lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în Ceruri, între Sfânta Treime și noi, lumea asta se pierdea demult. Ea pururea stă în genunchi și se roagă Preasfintei Treimi.

Miliarde de suflete care au credință și nădejde în Maica Domnului vor trece ușor vămile văzduhului și din moarte la viață pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului.

Deci, vă rog, să nu vă lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul și alte rugăciuni către Maica Domnului! Și la icoana ei să ardă candela permanent."

Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 146