ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Sfânta Scriptură

Biblia - Sfânta Scriptură

☮️ Decât o pace cu satana, mai bine un război sfânt ✝️

- Posted in Sfânta Scriptură by

"Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea."Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel - Cap. 5 Vers. 3

enter image description here

Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace care te desparte de Dumnezeu!

Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu

Sf. Grigorie Teologul


✝️ Sfântul Ioan Rusul: Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! Pentru că e multă necredință și necuvioșie în lume!

Mult păcat în lume și multă necuvioșie... Din cauza aceasta trebuie să fie război! Ai auzit ce-ți spun? Trebuie să fie război! Mult păcat, părinte, în lume! Multă necuvioșie, multă necredință!

— Sfinte Ioan, să nu fie război că, na, am 70 de ani. De mic, din Asia Mică, de la 1920, am trecut prin război, prigoană, exil, turci și, iarăși, în Evia, războiul civil, ocupația nazistă, italiană, turci și, na, am scăpat, cu harul lui Dumnezeu. Acuma, la bătrânețe, să am iarăși aceste războaie și situații, dragă Sfinte Ioan...

Trebuie să fie război! Trebuie să fie război! TREBUIE să fie război! Pentru că e multă NECREDINȚĂ și necuvioșie în lume!

Dialogul Sfântului Ioan Rusul (1690-1730) cu Sfântul Iacov Tsalikis (1920-1991)

NOTĂ: Nu-și dorește NIMENI să fie război, nu interpretați în modul acesta postarea! Sfântul Ioan Rusul a spus acest lucru și altui părinte, Sfântul Evmenie Saridakis: "Trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!"


📜 Mitropolitul Neofit relatează apoi o poveste pe care a auzit-o chiar de la Sfântul Iacob din Evia. Sfântul Iacov s-a dus odată să cinstească moaștele Sfântului Ioan Rusul pe insula Evia și a început să-i vorbească Sfântului. Sfântul Ioan Rusul i-a spus că vin mulți pelerini să-i cinstească moaștele, dar puțini credincioși.

Sunt patru păcate mari care au condus la situația noastră actuală în lume:

„Cauza războiului este de natură duhovnicească, nu numai în Ucraina, ci în întregul sistem în care trăim acum. La urma urmei, nu este vorba doar despre componentele noului om al generațiilor viitoare – inteligența artificială, nanotehnologia, microcipurile și toate astea. Ci ar trebui să vorbim și despre propriile noastre păcate, mai ales despre trei dintre ele.”

  1. „Primul păcat, care a înghițit întreaga lume, este vrăjmășia, care nu doar există, ci și pentru că a fost legalizată de către statele lumii… chiar și de către statele ortodoxe. Când păcatul devine lege, atunci Domnul se îndepărtează de om, pentru că acesta nu mai are dorința de a se pocăi.”

  2. „Al doilea păcat despre care au vorbit Cuviosul Părinte din Arizona și Gerontissa Galaktia se referă la perversiunile curviei care apar în căsătorie și în afara ei.”
    În zilele noastre, nu numai căsătoriile între persoane de același sex sunt răspândite peste tot, ci și pedofilia și ideologia transgender, spune Mitropolitul Neofit.

  3. Al treilea păcat este vrăjitoria, satanismul, astrologia și parapsihologia: „Oamenii moderni preferă energiile vrăjitorilor, sataniștilor, masonilor. Toți acești oameni îl preferă pe diavol în locul lui Hristos.”

  4. Al patrulea motiv, în opinia Mitropolitului Neofit este că liderii Bisericii de astăzi, din întreaga lume, nu vorbesc și nu învață credincioșii despre aceste lucruri. „Când păstorul nu își conduce bine turma, poporul, credincioșii, în mod corect, mai întâi Sfinții se îndepărtează, îi părăsesc pe oameni, iar apoi Hristos Însuși”.

📜 Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă - Evanghelia de la Ioan Cap. IV, Vers. 5-42

- Posted in Sfânta Scriptură by

EVANGHELIA ZILEI: DUMINICA A CINCEA DUPĂ PAŞTI A SAMARINENCII

enter image description here

Evanghelia de la Ioan (IV, 5-42)

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacob i l-a dat lui Iosif, fiul său; şi era acolo fântâna lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, S'a aşezat lângă fântână; era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau!“ Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: „Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?...“ – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. Iisus i-a răspuns, zicând: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie“. Femeia I-a zis: „Doamne, nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână, şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?“ Iisus, răspunzând, i-a zis: „Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într'însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică“. Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot“. Iisus i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici“. Femeia I-a răspuns, zicând: „N'am bărbat“. Iisus i-a zis: „Bine-ai zis că nu ai bărbat, că cinci bărbaţi ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ţi este soţ. Pe aceasta adevărat ai spus-o“. Femeia I-a zis: „Doamne, văd că Tu eşti profet. Părinţii noştri s'au închinat pe muntele acesta, dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm“. Şi Iisus i-a zis: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim, pentru că de la Iudei este mântuirea. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; că astfel sunt închinătorii pe care Tatăl îi caută. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie ca'n duh şi'n adevăr să I se închine“. I-a zis femeia: „Ştim că vine Mesia Care Se cheamă Hristos; când va veni El, pe toate ni le va spune“. Iisus i-a zis: „Eu sunt, Cel care-ţi grăieşte“. Şi atunci au venit ucenicii Săi. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Dar nimeni nu I-a zis: „Ce întrebi?“, sau: „Ce vorbeşti cu ea?“ Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s'a dus în cetate şi le-a zis oamenilor: „Veniţi să vedeţi un om care mi le-a spus pe toate câte le-am făcut! Nu cumva acesta este Hristosul?“ Şi au ieşit din cetate şi veneau spre El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: „Învăţătorule, mănâncă!“ Iar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi“. Ziceau deci ucenicii între ei: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?...“. Iisus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M'a trimis şi să-I împlinesc lucrarea. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună roadă spre viaţa veşnică, pentru ca împreună să se bucure, şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră. Că întru aceasta se adevereşte cuvântul că altul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v'am trimis să seceraţi unde nu voi v'aţi ostenit; alţii s'au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor“. Şi mulţi Samarineni din cetatea aceea au crezut în El pe temeiul cuvântului femeii care mărturisea: „Mi le-a spus pe toate câte le-am făcut“. Deci, când au venit la El, Samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi mult mai mulţi au crezut pe temeiul cuvântului Său, iar femeii îi ziceau: „Credem nu numai pe temeiul cuvântului tău; noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii“.


Bădilă Andrei Alexandru: Dimensiunea teologică a întâlnirii lui Hristos cu femeia samarineancă (Ioan 4, 5-42)

Articolul de față are ca temă pericopa evanghelică a întâlnirii lui Hristos cu femeia samarineancă, așa cum este ea prezentată în cap. IV al Evangheliei după Ioan, propunându-și prezentarea și analiza fragmentului, subliniind dimensiunea eshatologică a acestuia. Pericopa samarinencei este una din cele mai importante istorisiri ce aparțin Evangheliei lui Ioan, așa cum reiese și din numeroasele învățături ce pot fi sustrase, și anume, învățătura Domnului despre darurile lui Dumnezeu, despre harul Duhului Sfânt, despre adevărata slujire ce trebuie adusă lui Dumnezeu și despre mântuirea omului.

Femeia samarineancă, o păcătoasă ce provine dintr-o societate considerată de iudeii vremurilor a fi eretică și idolatră, lipsită de orice fel de respect din partea acestora, lucru datorat faptului că cei din urmă se considerau adevărații păstrători ai adevărului și ai dreptei credințe, se adapă din cuvântul lui Hristos, se pocăiește, devenind vas purtător al învățăturii Sale, împărtășindu-le și celor de o credință cu ea didascalia primită.

Iisus Hristos, pe de altă parte, prin spectrul poziției adoptate față de samarineancă, cât și față de ceilalți samarineni care s-au apropiat de El și au crezut în El, reprezintă un exemplu de deschidere și de dragoste față de aproapele nostru, dar și o dovadă concretă a faptului că orice om are puterea și posibilitatea să ia parte la Împărăția lui Dumnezeu. În secolele ce au urmat acestei întâlniri, tradiția bisericească a identificat-o pe samarineanca anonimă cu Sfânta Fotini, căreia i-a oferit și titlul de întocmai cu apostolii (ισαπόστολος).

✝️ Duminica a 3-a după Paști – a Sfintelor Femei Mironosițe

- Posted in Sfânta Scriptură by

Duminica a 3-a după Paști – a Sfintelor Femei Mironosițe

Evanghelia de la Marcu
(Cap. XV Vers. 43-47 și Cap. XVI Vers. 1-8)


În vremea aceea a venit Iosif, cel din Arimateea, sfetnic cu bun chip, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu; şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s'a mirat că a şi murit; şi chemând sutaşul, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, i-a dăruit lui Iosif trupul mort. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într'un mormânt care era săpat în stâncă; şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Şi de'ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“ Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s'au înspăimântat. Dar el le-a zis: „Nu vă'nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v'a spus“. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n'au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.

În duminica de astăzi aducem un pios omagiu femeilor mironosiţe, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului. Ştim din Sfintele Evanghelii că trupul Domnului Iisus Hristos a fost înmormântat în grabă, în ziua de vineri (pe care noi o numim acum a patimilor), ritualul ungerii, specific iudeilor, nefăcându-se complet. Sâmbăta nu era îngăduit a se face nici o lucrare care presupunea efort fizic, legea iudaică fiind extrem de aspră în această privinţă: nu era voie să se facă mai mult de 2000 de paşi.

De aceea, abia a treia zi, duminica, întâia a săptămânii, femeile au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere. Ştim cu toţii care a fost urmarea: au găsit mormântul gol! Domnul înviase! Le-a vestit învierea şi îngerul, dar şi-au adus aminte şi de cuvintele Mântuitorului care spusese: „După trei zile Mă voi scula!” (Matei 16, 21).

Astfel, aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: învierea.

Cine au fost, de fapt, aceste femei? Care este numele lor, ce ştim despre ele şi cum au ajuns să aibă zi osebită pentru pomenire? La aceste întrebări vom încerca să răspundem, cu ajutorul Domnului, în cele ce urmează.

Pentru fiecare dintre ele avem mărturii în Sfânta Scriptură: pentru unele directe, pentru altele indirecte. Astfel, când vorbesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, evangheliştii pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa (numită şi „cealaltă Marie”), Salomeea şi Ioana.

Toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă. Despre celelalte femei avem mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1).

Şi acum socotim potrivit a spune câteva cuvinte despre fiecare dintre ele:

Maria Magdalena a fost femeia din care Mântuitorul scosese şapte demoni (Luca 8, 3), până la întâlnirea cu Iisus fiind stăpânită, aşadar, de duhuri necurate, ducând o viaţă uşoară. Originară din localitatea Magdala, nu departe de Capernaum, fusese căsătorită de mai multe ori, alunecând pe panta păcatului precum piatra se rostogoleşte pe pantele pământului. Dar piatra se opreşte, totuşi, undeva. Aşa a fost şi cu viaţa Mariei Magdalena.

Tâlcuitorii biblici spun că ea ar fi fost „femeia păcătoasă” care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi în casa lui Simon Fariseul din Capernaum (Luca 7, 36-48). Ei i-ar fi adresat Mântuitorul cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Din această clipă Maria a devenit, astfel, alături de alte femei cucernice, deosebit de ataşată de Cel Care o vindecase şi i-a redat demnitatea vieţii.

Îl va urma îndeaproape, iar evangheliştii au notat răsplata pe care Domnul i-a dat-o pentru râvna ei deosebită: a fost prima care s-a învrednicit să-L vadă după Înviere. Ştim, desigur, din tradiţie că Maicii Sale se arătase mai întâi. Fapt firesc, de aceea nici nu mai este menţionat de evanghelişti. Dar, iată, că după Maica Domnului, Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironosiţe care L-a văzut înviat.

Devine apoi o propovăduitoare neobosită a învierii, vestind întâi apostolilor, apoi altora nemenţionaţi în Evanghelii, dar pomeniţi în tradiţii demne de crezare. Preotul scriitor Em. Copăceanu a adunat relatările despre această extraordinară femeie într-un interesant roman, cu titlul „Maria Magdalena”. Între altele, notează de exemplu că Maria, neîmpăcată cu decizia nedreaptă a lui Pilat în „procesul” Mântuitorului, l-a reclamat personal la Roma. Pilat a fost chemat aici, a fost judecat şi exilat la Lugdunum (Lyonul de azi), unde mai apoi s-a sinucis, frământat de remuşcări.

În sfârşit, mai ştim că această femeie curajoasă a propovăduit şi în alte ţinuturi, murind la Efes. Biserica nu i-a uitat pilduitoarea ei râvnă şi i-a fixat zi anuală de pomenire la 22 iulie.

Maria lui Cleopa, numită şi „cealaltă Marie” (Matei 28, 1), era verişoară cu Maica Domnului şi mamă a „fraţilor Domnului” (în fapt verişori): Iacov, Iuda, Iosi şi Simon.

Ioana era soţia lui Huza, un iconom al lui Irod (Luca 24, 10). Ataşamentul ei faţă de Mântuitorul ne arată următorul lucru: creştinismul a pătruns, încă de la început, chiar în casele regale.

Salomeea, pomenită de evanghelistul Marcu (16, 1), era soţia lui Zevedeu şi mamă a „fiilor lui”, Iacov şi Ioan. Ea este cea care I-a cerut Mântuitorului ca aceşti fii să stea unul de-a dreapta, altul de-a stânga Lui, în împărăţia Sa (Matei 20, 21), ca orice mamă grijulie care doreşte cel mai bun loc pentru copii.

Susana, pomenită de evanghelistul Luca (8, 3) alături de Ioana lui Huza, care slujeau „din avutul lor” pe Mântuitorul şi pe ucenicii Lui.

Marta şi Maria pot fi socotite, pe bună dreptate, în rândul femeilor mironosiţe, întrucât în casa lor din Betania, Mântuitorul poposea adeseori şi mai ales pentru faptul că Maria săvârşise aici ungerea cu mir a Domnului, prevestind astfel moartea şi îngroparea Lui (Ioan 12, 3).

Am pomenit, aşadar, câteva nume şi câteva lucruri legate de femeile mironosiţe. Vor fi fost, desigur şi alte femei ataşate de Mântuitorul şi misiunea Sa, pe care nu le cunoaştem cu numele. Fiecare a avut, însă, partea ei de lucru în ogorul propovăduirii, constituind un model admirabil pentru femeile creştine din toate timpurile.

Unele au avut o lucrare mai contemplativă, cum este cazul Mariei, sora lui Lazăr. Altele, precum Marta, cealaltă soră, o lucrare practică. Amândouă lucrările se completează reciproc, fiind necesare pentru împlinirea misiunii creştine în lume...

Iată, în acest sens, o pildă din Pateric: A venit un frate la Avva Siluan din muntele Sinai şi văzând pe fraţi că lucrează cu mâinile a zis bătrânului: nu lucraţi mâncarea cea pieritoare, că Maria partea cea bună şi-a ales (cf. Ioan 10, 42). Zis-a bătrânul ucenicului său Zaharia: Zahario, dă fratelui nou venit o carte şi îl pune într-o chilie care nu are nimic! Deci când a sosit ceasul al nouălea, lua seama la uşă, de vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit la bătrânul şi l-a întrebat: nu au mâncat fraţii azi, Avvo? Ba da, au mâncat, i-a răspuns bătrânul. Pe mine de ce nu m-aţi chemat? Zisu-i-a lui: fiindcă tu om duhovnicesc eşti. Tu partea cea bună ţi-ai ales! Atunci fratele, venindu-şi în fire, a zis: iartă-mă, Avvo! I-a zis lui bătrânul: Amin!

Precum vezi, negreşit are trebuinţă Maria de Marta, căci prin Marta se laudă Maria.

Femeile mironosiţe, admirabile propovăduitoare, sunt pentru noi nu numai exemple demne de urmat. Ele sunt totodată şi sfinte, rugătoare înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Pentru aceea ne adresăm lor acum să mijlocească înaintea Bunului Dumnezeu ca să ne învrednicească şi pe noi să-L mărturisim cu tărie pe Hristos Cel Înviat, precum ele pilduitor au făcut-o.

Strigăm, aşadar, o dată cu femeile mironosiţe: HRISTOS A ÎNVIAT!

📜 Duminica Sfantului Apostol Toma 👈

- Posted in Sfânta Scriptură by

Duminica Sfantului Apostol Toma

Ev. Ioan 20, 19-31:

  1. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
  2. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
  3. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
  4. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
  5. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
  6. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  7. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
  8. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
  9. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
  10. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
  11. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
  12. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  13. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

“Predici la Triod si Penticostar”, Sfântul Ignatie Briancianinov

Despre creştinism - Predică în Duminica Tomei

Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29).

Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.

“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.

Cămara era zăvorâtă bine de frica urii iudeilor, ce de-abia săvârşiseră uciderea de Dumnezeu şi luaseră toate măsurile împotriva învierii care fusese prevestită.

De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor”, a răspuns Toma, pe care îl uimise preaîmbucurătoarea veste, şi “de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Vorbind astfel, a arătat nu necredinţa cea vrăjmaşă lui Dumnezeu, ci bucurie negrăită; aşa a arătat ce simţea sufletul lui înaintea măreţiei întâmplării ce a schimbat soarta omenirii. Cu Hristos şi în Hristps omenirea a înviat.

Atotbunul Domn nu a întârziat să îi dea iubitului Său ucenic dovada pe care acesta o dorea. După ce a trecut o săptămână de când Se arătase Apostolilor pentru întâia dată, Domnul S-a arătat din nou, fiind ei cu toţii împreună şi Toma aflându-se cu ei. Uşile erau închise, ca şi întâia dată, de frica iudeilor.

Apostolii L-au văzut dintr-o dată pe Domnul stand înaintea lor. Pace vouă, le-a grăit El. Apoi, întorcându-se către Toma, i-a zis: “Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27).

Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat că El, Cel pretutindenea fiitor după Dumnezeire, era în mijlocul ucenicilor Săi şi atunci când Toma, presupunând că El nu este de faţă, le-a arătat răspicat acestora starea de nedumerire care îl cuprinsese la vestea învierii.

Toma dorea să se încredinţeze de înviere: el primeşte o încredinţare neasemuit mai înaltă, înaintea căreia nici n-o mai bagă în seamă pe cea a învierii. “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” – strigă Toma. „încredinţându-mă de Dumnezeirea Ta, nu mai caut să mă încredinţez de înviere. Ţie, Atotputernicului Dumnezeu, îţi sunt cu putinţă toate lucrările, care sunt mai presus de înţelegerea omenească”.

Ca răspuns la mărturisirea Apostolului, Domnul i-a fericit pe “cei ce nu au văzut şi au crezut”. Şi pe noi ne-a pomenit Domnul, i-a pomenit pe toţi cei care nu L-au văzut cu ochii trupeşti! A făcut această pomenire în timp ce stătea în mijlocul Sfinţilor Săi Apostoli cu omenitatea luată asupra Sa, adusă jertfă pentru omenire şi deja proslăvită cu slava învierii!

N-am fost uitaţi de Domnul nici noi, cei ce suntem de faţă aici, în sfânta Lui biserică, pomenind această întâmplare de care ne despart optsprezece veacuri. Fericiţi suntem noi, cei care nu L-am văzut, însă credem în El!

Fericiţi sunt aceia dintre noi care cred în El! Miezul faptei este credinţa. Ea îl apropie pe om de Dumnezeu şi îl face pe om al lui Dumnezeu; ea îl aduce pe om înaintea feţei lui Dumnezeu, şi în ultima zi a vieţii acestei lumi, la începutul zilei veşnice, îl va aşeza de-a dreapta tronului lui Dumnezeu ca să îl vadă în veci pe Dumnezeu, ca să se desfăteze în veci de Dumnezeu, ca să împărătească în veci împreună cu Dumnezeu.

“Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut”. Prin aceste cuvinte, Domnul i-a unit cu Apostolii pe toţi credincioşii de pe tot pământul şi din toate timpurile. Când a adus rugăciune pentru Apostoli Tatălui Său, înainte de a merge la patimile cele mântuitoare pentru noi, i-a unit cu Apostolii pe toţi creştinii adevăraţi.

“Nu numai pentru aceştia mă rog”, a zis El, nu numai pentru Apostoli, “ci şi pentru cei care vor crede prin cuvântul lor întru Mine” (Ioan 17,20). Aşa şi aici: El îi face părtaşi ai fericirii Apostolilor pe toţi fiii Bisericii. “Iar ochii voştri fericiţi sunt că văd şi urechile voastre că aud. Că amin grăiesc vouă: că mulţi proroci şi drepţi ai Vechiului Legământ au dorit să vadă cele ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi şi n-au auzit” (Matei 13, 16-17).

Fericiţii înşişi-văzători şi slujitori ai Cuvântului ne-au predanisit nouă cele văzute şi auzite de către ei (Luca l, 3) când “Cuvântul trup S-a făcut şi s-a sălăşluit întru noi, şi am văzut”, spune unul dintre aceşti înşişi-văzători ai Cuvântului, “slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (Ioan l, 14).

Mărturia cât se poate de limpede a Apostolilor ne face, parcă, privitori ai întâmplărilor pe care le-au văzut cu ochii lor Apostolii. Prin Tainele Bisericii intrăm în împărtăşire fiinţială cu Domnul şi rămânem în această împărtăşire prin Taine. Pe Dumnezeu, Care este nevăzut ochilor trupeşti, credinţa vie îl face văzut pentru ochiul sufletesc, al minţii (Evr. 11, 27).

Vieţuirea după poruncile Domnului ne aduce arătarea de taină a Domnului. El se arată duhovniceşte în inimă, când ucenicii Domnului – vederile ce au luat naştere în minte şi s-au împropriat ei din Evanghelie – se adună în inimă şi zăvorăsc uşile ei, ca să nu intre acolo iudeii – gândurile vrăjmaşe Domnului, care leapădă atotsfânta Lui învăţătură.

Fiind sub har, precum Apostolii, cutezăm a spune că starea noastră e mult mai fericită decât a fost cea a drepţilor Vechiului Legământ. Aceia au crezut în Răscumpărătorul Care avea să vină: noi credem în Cel ce a venit şi a săvârşit răscumpărarea. Acelora le-au fost făgăduite darurile harice: noi am primit din belşug darurile, le avem în mâini, ne folosim de ele după voia noastră.

Dăruitorul este nesfârşit de bogat şi darnic. Dacă simţim vreo neîndestulare, de aceasta vinovaţi suntem noi, numai noi. Lipsa simţirii darurilor harice este pricinuită de slăbiciunea noastră în credinţă, sau ca s-o spun mai pe şleau, de lepădarea ei.

De ce n-avem credinţă?

Fiindcă nu ne-am dat, nu am vrut să ne dăm nici o osteneală pentru studierea creştinismului, pentru dobândirea credinţei din auzire (Romani 10, 17), prin care se capătă cunoaşterea teoretică limpede a creştinismului, spre agonisirea credinţei din fapte (Iac. 2, 18), care aduce cunoaşterea făptuitoare a creştinismului.

Din aceste două cunoaşteri cel ce le-a dobândit, ca unul care şi-a dovedit nefăţărnicia dorinţei de a-L cunoaşte pe Dumnezeu prin toate dovezile ce depindeau de el şi îi stăteau în puteri, este înălţat de Dumnezeu însuşi la tainica, adevărata cunoaştere duhovnicească, ce totdeauna este unită cu credinţa vie.

Cela ce are poruncile Mele şi le păzeşte, a grăit Domnul, acela este cel ce Mă iubeşte: iar cel ce Mă iubeşte iubit va fi de Tatăl Meu, şi Eu îl voi iubi pe el, şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21).

Creştinismul poate fi asemuit unui minunat şi cât se poate de cuprinzător liman, în care pot trage cu aceeaşi uşurinţă corăbii de toate mărimile şi toate felurile. Să-şi afle adăpost în acest liman poate şi umila luntre a pescarului, şi corabia uriaşă a negustorului, încărcată cu marfă de multe feluri, şi uriaşul cuirasat, înarmat cu nenumărate mijloace de nimicire şi omorâre, şi iahtul împodobit al împăratului şi al oamenilor de seamă, menit pentru călătorii sărbătoreşti şi înveselitoare.

Creştinismul primeşte în sanurile sale oameni de toată vârsta, de toată starea şi de tot rangul, cu orice înzestrare, cu orice treaptă de învăţătură: îi primeşte şi îi mântuieşte.

De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui: că cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 9-10).

Cine primeşte creştinismul, cu inimă nefăţarnică pe de-a-ntregul, în sânul Bisericii Ortodoxe – singura în care este păstrat adevăratul creştinism – acela se va mântui.

Toţi oamenii au fost răscumpăraţi cu un singur preţ – Hristos: şi în răscumpărare are însemnătate numai preţul plătit. El este dat fără deosebire şi fără părtinire pentru fiecare om care doreşte să fie răscumpărat, care crede în însemnătatea preţului şi mărturiseşte această însemnătate.

Mărturisirea însemnătăţii preţului de răscumpărare e, totodată, şi lepădare a oricărei însemnătăţi şi vrednicii proprii. Preţul de răscumpărare este dat cu condiţia lepădării de sine. Şi cel mai simplu om, care nu judecând după stihiile acestei lumi n-are nici o sporire, se mântuieşte prin mijlocirea creştinismului deopotrivă cu învăţatul şi înţeleptul.

Creştinismul, ca dar al Atotdesăvârşitului Dumnezeu, îndestulează pe toţi cu îmbelşugare: credinţa din nefăţărnicia inimii înlocuieşte pentru prunc şi omul simplu înţelegerea, iar înţeleptul care se apropie de creştinism în chipul legiuit (I Cor. 3, 18) află în el un nesecat adânc, o neajunsă înălţime a înţelepciunii, în creştinism este ascunsă şi adevărata teologie, şi psihologia şi metafizica cele nemăsluite.

Numai creştinul poate dobândi adevărata cunoaştere – pe cât stă în puterile omeneşti – în privinţa omului, a duhurilor sfinte şi a celor lepădate, a lumii nevăzute cu ochii cei trupeşti. Din luminarea la care se ajunge prin creştinism ia naştere în om acea vedere asupra cărturăriei omeneşti pe care o are asupra acesteia Dumnezeu, “înţelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu… Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, gânduri din care este alcătuită cărturăria lor, că sunt deşarte” (I Cor. 3, 19, 20).

Aceste gânduri sau cunoştinţe privesc numai cele vremelnice şi deşarte, îl duc pe cel care le are la slavă deşartă, la trufie, la amăgire de sine, la irosirea vieţii numai în griji pentru ceea ce este stricăcios şi trecător, la viaţa păcătoasă, la lepădarea şi uitarea lui Dumnezeu şi a veşniciei.

Iar când omul neluminat cu lumina lui Hristos cutează să facă judecăţi cu privire la lucrurile duhovniceşti, mintea lui rătăceşte ca într-o pustie întunecată, fără hotare, şi în locul adevăratelor cunoştinţe – de a căror dobândire nu este nicidecum în stare – alcătuieşte păreri şi închipuiri, le îmbracă în cuvinte întunecoase şi viclean alcătuite, amăgind cu ele pe sine şi pe aproapele, văzând înţelepciune acolo unde cu toată dreptatea trebuie văzută numai vătămare de minte şi aiurare.

Ciudată, izbitoare este orbirea şi învârtoşarea acelor oameni din vremea lui Hristos care L-au văzut, au auzit atotsfânta Lui învăţătură, au fost înşişi-văzători ai uimitoarelor Lui semne – şi n-au crezut în El. Stând la depărtarea a şapte veacuri ca pe înălţimea unui munte îndepărtat, Proorocul a strigat, mirându-se de nesimţirea omenească, acestei numeroase gloate de morţi vii: “Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi privind veţi privi şi nu veţi vedea” (Matei 13, 14).

Tot atât de ciudată este şi necredinţa multora faţă de creştinism, care străluceşte cu razele celui mai limpede adevăr. Scriptura lămureşte pricina acestei necredinţe zicând: “că s-a îngroşat inima norodului acestuia” (Matei 13, 15).

Ea s-a făcut trupească, groasă din pricina vieţii trupeşti; ea s-a făcut oarbă şi surdă, s-a făcut moartă faţă de tot ce este duhovnicesc, faţă de ceea ce este veşnic şi dumnezeiesc.

Studierea creştinismului dovedeşte în chip cât se poate de limpede şi de hotărâtor adevărul lui. Convingerea dobândită prin studierea corectă a creştinismului, credinţa în toate lucrurile nevăzute propovăduite de creştinism, este mult mai puternică decât credinţa în cele văzute, dobândită prin simţuri.

Aşa neîndoielnică este convingerea aceasta, că milioane de oameni au lăsat cele văzute pentru a dobândi cele nevăzute, nu s-au dat în lături a-şi pecetlui cu sângele lor convingerea, nu s-au temut de cele mai cumplite cazne, prin care nebunia şi încrâncenarea s-a străduit să le smulgă lepădarea de crezul lor.

Chiar şi privirea cea mai superficială asupra întemeierii şi răspândirii creştinismului este uluitoare. Ea vesteşte în auzul întregii lumi că întemeierea creştinismului nu este nicidecum un aşezământ omenesc, ci este un aşezământ dumnezeiesc.

Domnul, luând omenitatea, a binevoit a Se arăta nu întru strălucirea măririi pământeşti, ci în starea înjosirii pământeşti. El se trăgea după trup din neam împărătesc; seminţia Lui însă coborâse de mult de pe înălţimea tronului împărătesc, se mutase din cămările împărăteşti într-o colibă, intrase în numărul şi în starea oamenilor de rând, care îşi dobândeau hrana prin osteneala braţelor. Neluând nimic din puterea şi slava omenească, Dumnezeu-Omul n-a luat nimic nici din înţelepciunea omenească. El nu avea ştiinţă de carte (Ioan 7, 15).

Ieşind să propovăduiască la vârsta de treizeci de ani, El şi-a ales doisprezece ucenici tot dintre oamenii de rând, din care făcea parte şi El însuşi. Ucenicii aceştia erau oameni cât se poate de simpli, fără învăţătură, fără ştiinţă de carte, prunci – aşa cum îi numeşte Evanghelia în privinţa sporirii după temeiurile firii căzute (Fapte 4, 13): aşa se înfăţişează cei care trebuiau să fie întemeietorii creştinismului.

Ce a poruncit şi ce porunceşte acest învăţător acestor ucenici? El le porunceşte să recunoască în El pe Dumnezeu întrupat, să încredinţeze de aceasta întreaga lume, să întoarcă întreaga lume la slujirea şi închinarea Lui, dărâmând toate religiile lumii. El le porunceşte lor şi tuturor celor care vor crede în El să se lepede de plăcerile lumii şi de ei înşişi pentru credinţa în El şi pentru a deveni ai Lui. Despre Sine, El spune că va fi omorât cu moartea de ocară a nelegiuiţilor, şi atunci îi va trage pe toţi la Sine.

Despre ei, El spune că vor fi urâţi de toţi, prigoniţi, omorâţi, că vor vâna cu învăţătura lor pe toţi oamenii, biruind şi călcând pe cei puternici şi înţelepţi ai pământului, că sunt trimişi ca nişte oi la lupi (Matei 10, 16), că din această luptă oile vor ieşi neîndoielnic biruitoare.

După înţelegerea lumii, aşezământul creştinismului este lipsit de noimă; planurile întemeietorului său sunt un vis de neîmplinit al închipuirii prea aprinse şi al iubirii de slavă; mijloacele şi uneltele împlinirii sunt de nimic, ciudate, caraghioase; chiar din faptul că această întreprindere este afară de cale în toate privinţele se vede că ea este cu neputinţă, se vede prăbuşirea ei chiar de la început.

Numai trei ani şi-a format ucenicii învăţătorul; nu S-a îngrijit deloc nici măcar să-i înveţe cartea neapărat trebuincioasă pentru citirea Sfintei Scripturi, nu le-a fost asigurat cu nimic traiul: dimpotrivă, li s-a poruncit neagonisirea, iar în locul mijloacelor băneşti de întreţinere li s-a dat făgăduinţa că Pronia lui Dumnezeu le va da toate cele de trebuinţă pentru viaţa pământească.

Iată ce privelişte cu neputinţă de lămurit pentru înţelegerea omenească se vede chiar la întemeierea creştinismului! După aceea, întâmplările care au urmat îndată după acesta înfăţişează o privelişte tot atât de minunată. Aceste întâmplări au început în Ierusalim şi au cuprins în cea mai scurtă vreme întreaga lume. Dumnezeu-Omul fusese răstignit pe lemnul crucii. Moartea pe cruce avea în acele vremuri acelaşi înţeles ca spânzurătoarea. Sunt omorâţi prin spânzurătoare acei criminali pe care legea vrea să îi necinstească prin însuşi felul morţii lor.

Spânzurând pe cruce, despuiat, acoperit de batjocuri, Dumnezeu-Omul a început supunerea oamenilor, pe care o prezisese: “Dacă Eu voi fi înălţat de la pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12, 32).

În timp ce spânzura pe cruce, un tâlhar răstignit asemeni Lui L-a mărturisit ca Domn, iar sutaşul care îl străjuia L-a mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu. După ce au trecut zece zile de la înălţarea Domnului la cer, s-a săvârşit pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor: ei s-au umplut de înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu; cei care nu ştiau bine nici limba lor, oameni necărturari, au început să vorbească în toate limbile pământului, au prins a săvârşi cele mai uimitoare minuni, au început să tâlcuiască Scriptura, pe care nu o citiseră niciodată.

Mii de iudei au primit creştinismul. Tulburat de izbânzile Apostolilor, Sinedriul, alcătuit din arhierei şi alte fete de mare cinste şi preaînvăţate ale poporului iudeu, îi cheamă înaintea sa pe necărturarii Apostoli, îi ia la întrebări, ascultă răspunsuri şi o învăţătură în faţa căreia nu are ce să spună. Negăsind cuvinte pentru a se împotrivi spuselor prin care se arăta adevărul, Sinedriul foloseşte ameninţările, bătăile, închisoarea, bătaia cu pietre, dând prin aceasta în vileag slăbiciunea sa şi puterea potrivnicilor săi.

În urma Sinedriului se scoală asupra Apostolilor Irod şi, spre marea bucurie a Sinedriului (Fapte 12, 3), taie capul unuia dintre Apostoli. Prigoana din Ierusalim îi face să plece din el pe mulţi ucenici ai lui Hristos.

Aceştia s-au răspândit prin lume şi au semănat pretutindeni creştinismul, udând cu sângele lor seminţele. Într-un răstimp de douăzeci de ani, creştinismul a cuprins lumea. La cincizeci de ani după învierea lui Hristos, creştinii erau atât de numeroşi că numai în armata de răsărit a împăratului Traian s-au aflat unsprezece mii de creştini, împăratul i-a dat pe toţi până la unul morţii, spre uimirea celor cu judecată sănătoasă, ce socoteau drept cea mai mare nechibzuinţă nimicirea propriei oştiri. Romil, căpetenia unei cete de ostaşi creştini, a fost la început bătut crunt, după care i s-a tăiat capul. Zece mii de ostaşi au fost răstigniţi în pustia de lângă Ararat; ceilalţi au fost ucişi în fel şi chip.

Fapta lui Traian şi-a aflat următori şi mai târziu, împăraţii romani, stăpânii lumii, s-au înarmat cu ură şi tiranie neîmpăcată împotriva creştinismului. Nici celţii, nici marcomanii, nici Attila, nici Genserich n-au omorât atâţia oameni din Imperiul Roman câţi au omorât împăraţii prigonitori ai creştinismului.

Trei veacuri s-a prelungit sângeroasa luptă dintre lupi şi miei. Unii lucrau cu sabia, focul, fiarele, închisoarea, înfometarea şi setea, cu toate mijloacele de chinuire şi de ucidere; ceilalţi luptau cu puterea duhului, puterea credinţei, puterea lui Dumnezeu, răbdând cele mai cumplite chinuri, murind cu mărime de suflet pentru credinţă. Lupta de trei veacuri a creştinilor a fost încununată de biruinţă, şi la începutul veacului al patrulea creştinismul a devenit religia stăpânitoare în lume.

S-au plecat înaintea învăţăturii necărturarilor pescari şi puternicii, şi înţelepţii pământului; s-au plecat înaintea ei toate neamurile. Crucea, până atunci semn al morţii de ocară, a devenit semn al celei mai înalte cinstiri: o poartă pe capete şi umeri împăraţii şi arhiereii; ea încununează bisericile Adevăratului Dumnezeu; ea slujeşte drept semn al fiecărui creştin adevărat, semn al credinţei lui, al nădejdii lui, al dragostei lui.

Cine nu recunoaşte în aşezământul creştinismului voia lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care întrece înţelegerea şi puterile omeneşti? S-a săvârşit ceea ce era cu neputinţă şi mai presus de fire; s-a săvârşit planul şi lucrarea lui Dumnezeu.

Astfel se înfăţişează creştinismul când îl priveşte cineva în mare. O cercetare mai amănunţită a lui duce la o încredinţare mai limpede că firea lui este dumnezeiască. Cea mai puternică încredinţare apare din vieţuirea după poruncile evanghelice, precum a zis şi Prorocul: “Din poruncile Tale am cunoscut” (Ps. 118, 104).

Încredinţarea care vine din împlinirea poruncilor este încredinţare care lucrează chiar în sufletul omului: ea este mai puternică decât orice încredinţare ce vine dinafară.

Poruncile evanghelice liniştesc, viază, întăresc sufletul. Cel care a simţit în sine lucrarea lor dobândeşte credinţă vie în Domnul Iisus Hristos, şi ea arată înaintea Domnului aşezarea inimii celui care o are prin mărturisirea limpede şi hotărâtă: “Cuvinte ale vieţii veşnice ai, şi noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Ioan 6, 68-69).

Adu-ţi degetul tău încoace”, spune Mântuitorul ucenicului care se clatină în credinţă, ucenicului lovit de nedumerire înaintea măreţiei lucrurilor lui Dumnezeu –“ şi adu mâna ta, şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). “Pipăiţi-Mă şi vedeţi” (Luca 24, 39): începeţi să lucraţi după îndreptarul poruncilor Mele, pipăiţi-mă prin viaţa cea după voia Mea, şi Mă veţi vedea pe Mine, Cel nevăzut, Mă veţi vedea cu simţirea duhovnicească a sufletului vostru: oricine Mă pipăie în acest chip se va încredinţa cu privire la Mine, şi întru răpire că M-a aflat va striga împreună cu iubitul Meu Apostol: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).

Amin.

✝️ Hristos a înviat! Evangheliile învierii.

- Posted in Sfânta Scriptură by

Hristos a înviat!

Evanghelia I-a – Mt 28, 16-20.

Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca dată ucenicilor.

  1. Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
  2. Iar Şi iată, cutremur mare s’a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.
  3. Iar Şi înfăţişarea lui era ca a fulgerului, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
  4. Şi de frica lui s’au cutremurat străjerii şi s’au făcut ca nişte morţi.
  5. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi:
  6. nu este aici, căci S’a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus;
  7. şi mergând degrabă, spuneţi-le ucenicilor Săi că S’a sculat din morţi; şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v’am spus“.
  8. Şi plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui.
  9. Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucuraţi-vă!“ Iar ele, apropiindu-se, I-au cuprins picioarele şi I s’au închinat.
  10. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi-i pe fraţii Mei să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“.
  11. Şi plecând ele, iată că unii din străjeri, venind în cetate, le-au dat de veste arhiereilor despre toate cele întâmplate.
  12. Şi adunându-se aceştia împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, le-au dat ostaşilor arginţi din belşug,
  13. zicându-le: „Spuneţi că „ucenicii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce noi dormeam”;
  14. şi de se va auzi aceasta la guvernator, noi îl vom îndupleca şi vă vom face fără grijă“.
  15. Iar ei, luând arginţii, au făcut aşa cum au fost învăţaţi. Şi s’a răspândit cuvântul acesta între Iudei, până în ziua de astăzi.
  16. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit Iisus;
  17. şi văzându-L, I s’au închinat, iar unii s’au îndoit.
  18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer şi pe pământ.
  19. Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
  20. învăţându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“.

Evanghelia a II-a – Mc 16, 1-8.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
  2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
  3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
  4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
  5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
  6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
  7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
  8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
  9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
  10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
  11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
  12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
  13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
  16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
  17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
  18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
  19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a III-a – Mc 16, 9-20.

Învierea lui Iisus. Câteva din arătările Sale. Împuternicirea apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Şi de’ndată ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
  2. Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt în răsăritul soarelui
  3. şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“
  4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.
  5. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb; şi s’au înspăimântat.
  6. Dar el le-a zis: „Nu vă’nspăimântaţi! Pe Iisus Nazarineanul Îl căutaţi, pe Cel răstignit. A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.
  7. Mergeţi însă şi spuneţi-le ucenicilor Săi şi lui Petru c că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v’a spus“.
  8. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, că de tremur erau cuprinse şi de uimire; şi n’au spus nimănui nimic, fiindcă se temeau.
  9. Şi după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El i S’a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
  10. Mergând aceea, le-a dat de veste celor ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
  11. Dar ei, auzind că El este viu şi că a fost văzut de ea, n’au crezut.
  12. După aceea S’a arătat, sub altă înfăţişare, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină;
  13. şi aceia, mergând, le-au dat de veste celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În cele din urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, El li S’a arătat şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, că nu i-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
  16. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.
  17. Iar celor ce vor crede, aceste semne le vor urma: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
  18. şerpi vor lua în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-şi vor pune, şi aceia se vor face bine“.
  19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau. Amin.

Evanghelia a IV-a – Lc 24, 1-12.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălțarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască."
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
  37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
  40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
  41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  48. „Voi sunteţi martorii acestora.
  49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a V-a – Lc 24, 13-35.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“
  37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  38. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“.
  40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.
  41. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  42. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  43. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  44. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  45. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  47. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  48. „Voi sunteţi martorii acestora.
  49. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  50. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  51. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  52. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  53. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VI-a – Lc 24, 36-53.

Învierea Domnului. În drum spre Emaus. Iisus li Se arată apostolilor. Înălţarea la cer.

  1. Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;
  3. dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit.,
  4. Şi a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n faţa lor au stat doi bărbaţi în veşminte strălucitoare.
  5. Şi cum ele, înfricoşându-se, şi-au plecat feţele la pământ, ei le-au zis: „De ce pe Cel-Viu Îl căutaţi între cei morţi?;
  6. nu aici este, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea,
  7. zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, dar a treia zi să învie“.
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
  9. Şi întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele.
  11. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală şi nu le-au crezut.
  12. Iar Petru s’a ridicat şi a alergat la mormânt; şi aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.
  13. Şi iată că’n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
  14. Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
  15. Şi a fost că’n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
  17. Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s’au oprit şi erau trişti.
  18. Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin c în Ierusalim şi nu ştii cele ce s’au întâmplat în el zilele acestea?“
  19. Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi’n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;
  20. cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.
  21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s’au petrecut acestea.
  22. Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt
  23. şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.
  24. Iar unii dintre noi s’au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.
  25. Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede’n toate câte-au spus profeţii!
  26. Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre’ntru slava Sa?“
  27. Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.
  28. Şi s’au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.
  29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s’a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Şi a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.
  31. Şi s’au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut.
  32. Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi’n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“
  33. Şi’n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
  34. care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s’a arătat lui Simon.
  35. Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii.
  36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!“ 37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
  37. Şi El le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
  38. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase aşa cum Mă vedeţi pe Mine că am“. 40 *$Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele.**
  39. Şi lor, celor încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“
  40. Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr’un fagure de miere.
  41. Şi, luând, a mâncat în faţa lor.
  42. Şi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească“.
  43. Atunci le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile.
  44. Şi le-a zis că aşa este scris şi că aşa trebuia să pătimească Hristos şi a treia zi să învie din morţi
  45. şi întru numele Său să se propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
  46. „Voi sunteţi martorii acestora.
  47. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu e; voi însă rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“.
  48. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
  49. Şi a fost că’n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei şi S’a înălţat la cer.
  50. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
  51. Şi’n toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia a VII-a – In 20, 1-10. In 20

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, b într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
  10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
  11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
  21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
  27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
  28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a VIII-a – In 20, 11-18.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi. 10 *$Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.**
  10. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  11. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  12. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  13. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  14. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  15. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  16. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  17. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  18. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  19. **Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.*$
  20. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  21. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  22. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  23. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  24. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  25. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“ 27 *"Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“**
  26. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  27. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  28. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  29. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a XIX-a – In 20, 19-31.

Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.

  1. Iar în ziua cea dintâi a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
  2. Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic – cel pe care-l iubea Iisus – şi le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus…“.
  3. Deci a ieşit Petru, ca şi celălalt ucenic, şi veneau la mormânt.
  4. Şi alergau amândoi împreună, dar celălalt ucenic alerga înainte mai repede ca Petru şi a sosit cel dintâi la mormânt.
  5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile odihnindu-se, dar n’a intrat.
  6. A venit şi Simon Petru, urmându-i, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile odihnindu-se;
  7. şi marama care fusese pe capul Său nu se odihnea laolaltă cu giulgiurile, ci, învăluită, într’un loc deoparte.
  8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic, care venise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
  9. Fiindcă ei încă nu ştiau Scriptura, că El trebuia să învie din morţi.
  10. Şi s’au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
  11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt, plângând. Şi pe când plângea, s’a aplecat în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând acolo unde se odihnise trupul lui Iisus, unul către cap şi altul către picioare.
  13. Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plângi?“ Ea le-a zis: „Pentru că L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“.
  14. Zicând acestea, ea s’a întors şi L-a văzut pe Iisus stând, şi nu ştia că este Iisus.
  15. Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?“ Ea, părându-i-se că e grădinarul, I-a zis: „Doamne, dacă tu L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, iar eu Îl voi lua“.
  16. Iisus i-a zis: „Maria!“ Întorcându-se, ea I-a zis în evreieşte: „Rabbuni!“ (adică: „Învăţătorule!“).
  17. Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M’am suit la Tatăl Meu; ci mergi la fraţii Mei şi spune-le: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru“.
  18. Şi a venit Maria Magdalena, vestindu-le ucenicilor că L-a văzut pe Domnul şi că pe acestea i le-a spus.
  19. Deci, fiind seară în acea zi de’ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
  20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
  21. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
  22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
  23. cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
  24. Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
  25. Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
  26. Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
  27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
  28. Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
  29. Iisus i-a zis: „Pentru că M’ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
  30. Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.

Evanghelia a X-a – In 21, 1-14. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

  1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
  2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
  4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
  5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
  6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
  8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
  9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
  10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
  11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
  12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
  13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
  14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
  15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
  16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
  17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
  19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
  20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
  21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
  22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
  23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
  24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
  25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia a XI-a – In 21, 15-25. In 21

Iisus Se arată la şapte dintre ucenicii Săi. Iisus şi Petru. Iisus şi ucenicul Său cel iubit.

  1. După acestea, Iisus li S’a arătat din nou ucenicilor la Marea Tiberiadei. Li S’a arătat aşa:
  2. Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Săi.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc“. Şi ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine“. Şi au ieşit şi s’au suit în corabie, dar în noaptea aceea n’au prins nimic.
  4. Iar dacă s’a făcut dimineaţă, Iisus a stat pe ţărm, dar ucenicii nu ştiau că este Iisus.
  5. Atunci le-a zis Iisus: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?“ Ei I-au răspuns: „Nu“.
  6. Iar El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla“. Deci ei au aruncat-o, şi nu mai puteau s’o tragă de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul acela pe care-l iubea Iisus i-a zis lui Petru: „Domnul este!“ a Deci Petru, auzind că Domnul este, şi-a încins haina, că era dezbrăcat, şi s’a aruncat în mare.
  8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, că nu erau departe de ţărm, ca la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
  9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jeratec jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
  10. Iisus le-a spus: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!“
  11. Simon Petru s’a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari, o sută cincizeci şi trei, şi, atâţia fiind, mreaja nu s’a rupt.
  12. Iisus le-a zis: „Veniţi de prânziţi!“ Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: „Cine eşti Tu?“, ştiind că este Domnul.
  13. A venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat; şi, de asemenea, şi peştele.
  14. Aceasta este acum a treia oară când Iisus li S’a arătat ucenicilor după ce S’a sculat din morţi.
  15. Aşadar, după ce au prânzit, i-a zis Iisus lui Simon Petru: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ El I-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Paşte mieluşeii Mei!“
  16. Iisus i-a zis din nou, a doua oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ El i-a zis: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc“. Zisu-i-a lui: „Păstoreşte oile Mele!“
  17. Iisus i-a zis a treia oară: „Simone, fiu al lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru s’a întristat că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?“, şi I-a zis: „Doamne, Tu pe toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc“. Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevăr, adevăr îţi spun: Când erai mai tânăr te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu vrei“.
  19. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce moarte Îl va preamări el pe Dumnezeu. Şi spunând aceasta, i-a zis: „Urmează-Mă!“
  20. Dar Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă-i pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, acela care la Cină se rezemase de pieptul Său şi-I zisese: „Doamne, cine este cel ce Te va vinde?“
  21. Pe acesta deci văzându-l, Petru I-a zis lui Iisus: „Doamne, dar cu el ce va fi?“
  22. Zisu-i-a Iisus: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“
  23. Ca urmare, a ieşit cuvântul acesta între fraţi, cum că ucenicul acela nu va muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână până voi veni, ce te priveşte?“
  24. El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui adevărată este.
  25. Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. Amin.

Evanghelia din prima zi de Paști

Ev. Ioan 1, 1-17

"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos."

📜 Cele 12 Evanghelii - ale sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

- Posted in Sfânta Scriptură by

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Cele 12 Evanghelii ale sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos - care se citesc la Denia celor 12 (douasprezece) Evanghelii din seara de Joia Mare, cu care și începe Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului


Troparul:

Când maritii ucenici la spalarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Învățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Prima Evanghelie a Patimilor

Ioan XIII, 31-38; XIV; XV; XVII; XVII; XVIII, 1.

  • 13, 31. [Zis-a Domnul ucenicilor Săi:] Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru El.
  • 13, 32. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El, şi Dumnezeu Îl va preaslăvi întru El şi îndată Îl va preaslăvi.
  • 13, 33. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor - că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni - vă spun vouă acum.
  • 13, 34. Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.
  • 13, 35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
  • 13, 36. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma.
  • 13, 37. Zis-a Petru Lui: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine.
  • 13, 38. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!
  • 14, 1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
  • 14, 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
  • 14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
  • 14, 4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
  • 14, 5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
  • 14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
  • 14, 7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
  • 14, 8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
  • 14, 9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce Ma văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
  • 14, 10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
  • 14, 11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
  • 14, 12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
  • 14, 13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
  • 14, 14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
  • 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
  • 14, 16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
  • 14, 17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
  • 14, 18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
  • 14, 19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
  • 14, 20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
  • 14, 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
  • 14, 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
  • 14, 23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
  • 14, 24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
  • 14, 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
  • 14, 26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
  • 14, 27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
  • 14, 28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
  • 14, 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
  • 14, 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
  • 14, 31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.
  • 15, 1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
  • 15, 2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
  • 15, 3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
  • 15, 4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
  • 15, 5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
  • 15, 6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
  • 15, 7. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.
  • 15, 8. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei.
  • 15, 9. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.
  • 15, 10. **Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.
  • 15, 11. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.
  • 15, 12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
  • 15, 13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
  • 15, 14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
  • 15, 15. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
  • 15, 16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.
  • 15, 17. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
  • 15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
  • 15, 19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
  • 15, 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
  • 15, 21. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
  • 15, 22. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.
  • 15, 23. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.
  • 15, 24. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
  • 15, 25. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: "M-au urât pe nedrept".
  • 15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.
  • 15, 27. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine.
  • 16, 1. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi.
  • 16, 2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
  • 16, 3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
  • 16, 4. Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
  • 16, 5. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
  • 16, 6. Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
  • 16, 7. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
  • 16, 8. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
  • 16, 9. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
  • 16, 10. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
  • 16, 11. Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
  • 16, 12. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
  • 16, 13. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.
  • 16, 14. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.
  • 16, 15. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
  • 16, 16. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
  • 16, 17. Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
  • 16, 18. Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
  • 16, 19. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
  • 16, 20. Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
  • 16, 21. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
  • 16, 22. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
  • 16, 23. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
  • 16, 24. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
  • 16, 25. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
  • 16, 26. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
  • 16, 27. Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
  • 16, 28. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
  • 16, 29. Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.
  • 16, 30. Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
  • 16, 31. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
  • 16, 32. Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
  • 16, 33. Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
  • 17, 1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
  • 17, 2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
  • 17, 3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
  • 17, 4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
  • 17, 5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avuto la Tine, mai înainte de a fi lumea.
  • 17, 6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
  • 17, 7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
  • 17, 8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
  • 17, 9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi iai dat, că ai Tăi sunt.
  • 17, 10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
  • 17, 11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
  • 17, 12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
  • 17, 13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
  • 17, 14. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
  • 17, 15. Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
  • 17, 16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
  • 17, 17. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
  • 17, 18. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
  • 17, 19. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
  • 17, 20. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
  • 17, 21. Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
  • 17, 22. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
  • 17, 23. Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
  • 17, 24. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pr care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
  • 17, 25. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
  • 17, 26. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.
  • 18, 1. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Săi.

Si sfârsindu-se Evanghelia se zice:

Slavă îndelung-rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie!

Urmeaza Antifoanele 1-3, apoi Sedealna (glas 7):

Ospătând la cină pe ucenici, și cunoscând viclesugul vânzarii, ai vădit la cina aceea pe Iuda, știindu-l pe el că nu se va îndrepta, și vrând să arați tuturor ca Te-ai dat de bunavoie, ca să răpești lumea de la cel străin: îndelung-Răbdătorule, slavă Ție!

📜 Intrarea Domnului în Ierusalim — Duminica Floriilor: Apostolul și Evanghelia zilei

- Posted in Sfânta Scriptură by

Apostolul: Filipeni Cap. IV, Vers. 4-9

  1. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul!; şi iarăşi vă spun: Bucuraţi-vă!

  2. Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândeţea voastră. Domnul este aproape.

  3. De nimic nu vă'ngrijoraţi, ci'ntru totul faceţi-I cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune şi rugă cu mulţumire c.

  4. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea, să vă păzească inimile şi cugetele întru Hristos Iisus.

  5. Încolo, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubire, câte sunt cu nume bun, dacă-i virtute şi dacă-i de laudă, pe acestea să le gândiţi.

  6. Cele ce-aţi învăţat şi-aţi primit şi-aţi auzit şi-aţi văzut la mine, pe acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Intrarea Domnului în Ierusalim

Sfânta Evanghelie după Sf. Apostol Ioan, Capitolul Cap. XII, Vers. 1-18:

  1. Cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi.

  2. Şi I-au făcut acolo cină; şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.

  3. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s’a umplut de mireasma mirului.

  4. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis:

  5. De ce nu s’a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?

  6. Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, vămuia ce se punea într’însa.

  7. A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat;

  8. că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea“.

  9. Atunci mulţime mare de Iudei a aflat că El este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr pe care El îl înviase din morţi.

  10. Iar arhiereii au pus la cale ca şi pe Lazăr să-l omoare,

  11. căci din pricina lui mulţi dintre Iudei mergeau şi credeau în Iisus.

  12. A doua zi, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,

  13. au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: „Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ şi: „Împăratul lui Israel!“

  14. Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:

  15. Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei.

  16. Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înţeles de la’nceput; dar când S’a preamărit Iisus, atunci şi-au adus ei aminte că acestea pentru El erau scrise şi că pe acestea le-au făcut ei pentru El.

  17. Drept aceea, mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi dădea mărturie;

  18. de aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut această minune.

📜 Duminica a V-a din Post — Evanghelia de la Marcu (Cap. X, Vers. 32-45)

- Posted in Sfânta Scriptură by

În vremea aceea, luându-i cu El pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da pe mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“. Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-ți vom cere“. Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“ Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“. Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“ Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într'adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s'a pregătit“. Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc conducători ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mari ai lor le stăpânesc; dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie tuturor slugă; că nici Fiul Omului n'a venit să I se slujească, ci să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“.

În aceiaşi zi se citeşte şI Evanghelia Cuvioasei Maria Egipteanca — de la Luca (Cap. VII, Vers. 36-50)

enter image description here

În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi, intrând în casa fariseului, a stat la masă. Şi iată că era în cetate o femeie păcătoasă; şi aflând că El stă la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând a'nceput să-I ude cu lacrimi picioarele, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi-I săruta picioarele şi le ungea cu mir. Şi văzând fariseul care-L chemase, şi-a zis în sine: „Dacă acesta ar fi profet, ar şti cine este şi ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, că este păcătoasă...“. Şi răspunzând Iisus, i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva“. Iar el I-a zis: „Spune, învăţătorule!“ „Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?“ Răspunzând Simon, a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat mai mult“. Iar El i-a zis: „Drept ai judecat“. Şi întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon: „O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi cu părul capului ei le-a şters. Tu sărutare nu mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n'a încetat să-Mi sărute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte“. Şi i-a zis ei: „Iertate îţi sunt păcatele!“ Şi cei ce şedeau împreună la masă au început să zică în sinea lor: „Cine este acesta, care şi iartă păcate?“ Şi i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“


✝️ Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului de la Marcu, Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX cu Vers. 1

- Posted in Sfânta Scriptură by

DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

enter image description here

Evanghelia de la Marcu, Cap. VIII, Vers. 34-38 și Cap. IX cu Vers. 1

Zis-a Domnul:

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1)

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scă­pa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-si pierde su­fletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta des­frânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

Mare e puterea adevărului, şi nimic pe lume nu-i poate lua ade­vărului puterea.

Mare e puterea tămăduitoare a adevărului, şi nu-i suferinţă sau slăbiciune pe lume pe care adevărul să n-o poată tămădui.

Bolnavii, când suferă, caută un doctor care să le dea un leac pen­tru durerea lor. Nimeni nu umblă după un doctor care să-i dea o doctorie bună la gust, ci oricine caută pe unul care să-i dea o docto­rie bună la boală, fie ea dulce, amară ori sălcie. Cu cât e mai amară doctoria, cu cât mai complicat procesul vindecării, cu atât mai multă încredere pare să aibă bolnavul în doctorul care i-o prescrie.

De ce leapădă oamenii doctoria amară doar când vine din mâna lui Dumnezeu? De ce aşteaptă de la Dumnezeu numai dulceţuri? Desigur, pentru că nu-şi dau seama cât sunt de bolnavi, cât e de grea boala păcatului. Ei cred că se pot lecui cu delicatese!

✝️ Evanghelia de la Ioan, Cap I, Vers. 44-51

- Posted in Sfânta Scriptură by

enter image description here

În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine.

Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“.

Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?...“. Filip i-a zis: „Vino şi vezi!“

Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: „Iată într'adevăr israelit întru care nu este vicleşug!“

Natanael I-a zis: „De unde mă cunoşti?“ A răspuns Iisus şi i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“.

Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!“

Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“.

Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“

✝️ Evanghelia de la Matei, Cap. VI, Vers.14-21

- Posted in Sfânta Scriptură by

Zis-a Domnul:

Evanghelia de la Matei, Cap. Vers. VI, 14-21

Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre. Iar când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură; ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia şi nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură; că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!

📜 Evanghelia de la Luca (Cap. XV, Vers. 11 - 32) — Pilda fiului risipitor

- Posted in Sfânta Scriptură by

Evanghelia de la Luca (Cap. XV, Vers. 11 - 32) — Pilda fiului risipitor

Zis-a Domnul această parabolă:

Un om avea doi fii. Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s'a dus într'o ţară'ndepărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s'a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s'a alipit de unul din locuitorii acelei ţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Dar venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s'a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului şi faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s'a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul lui cel mai mare era la ţarină. Şi când a venit şi s'a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea? Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s'a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind, îl ruga. Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei; dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat... Iar el i-a zis: Fiule, tu'ntotdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s'a aflat“.

📜 Evanghelia de la Luca, Cap. XVIII, Vers. 10-14 - a Vameșului și a Fariseului

- Posted in Sfânta Scriptură by

Zis-a Domnul această parabolă:

Vameșul și Fariseul

Doi oameni s'au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-Ți că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Vă spun Eu vouă: Acesta s'a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa“.

Tâlcuirea Evangheliei a vameșului și a fariseului – Preot Iosif Trifa

Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.

De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.

Aşa să facem şi noi. „Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“

Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca păcatul şi cunoașterea lui“ – zice Sf. Ioan Gură de Aur.

Fariseul tocmai această temelie n-o avea. În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. Nu aşa făcea vameşul. Acolo, după uşa bisericii, el stătea cu sufletul smerit în faţa lui Dumnezeu şi, din adâncul sufletului său, se ruga aşa: „Dumnezeule, sunt un păcătos, sunt cel mai mare păcătos!… Pentru mulţimea păcatelor mele nu sunt vrednic să caut cu ochii mei spre cer… Înaintea Ta, Doamne, stau toate strâmbătăţile mele. Înaintea Ta stau toate suspinele săracilor pe care i-am asuprit. Nici un gând şi nici un lucru nu este pe care să nu-l ştii Tu, Doamne. Dar a răspunde nu pot, iar a fugi n-am unde. Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului! Cu lacrimi fierbinţi, Te rog, milostiv fii mie, păcătosului şi mă iartă pe mine, ticălosul!“

Smerenia este începutul mântuirii. „Smerenia – zice Fericitul Augustin – este scara ce ne înalţă la cele cereşti.“ „Smerenia – zice Sf. Ioan Gură de Aur – este căruţa ce ne ridică la cer“. Celor smeriţi, Dumnezeu le dă har (Pilde 3, 34).

Odată, Fericitul Augustin a fost întrebat:

– Care este virtutea cea dintâi şi cea mai mare?

– Smerenia! a răspuns Fericitul Augustin.

– Iar după smerenie, care vine în rândul al doilea?

– Smerenia! a răspuns iarăşi Fericitul Augustin.

– Iar în rândul al treilea? întrebă omul mirat.

– Smerenia! răspunse şi a treia oară Fericitul Augustin.

Smerenia este cea mai aleasă dintre toate virtuţile. Vom spune însă îndată că această virtute se poate învăţa numai în şcoala Mântuitorului, în şcoala Golgotei, în şcoala Celui care a zis: „Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima!“ (Matei 11, 29).

Şi să nu credeţi că e o lecţie uşoară aceasta. E lecţia cea mai grea. Citiţi cu luare-aminte prin Noul Testament şi veţi afla cu câtă greutate i-a scos Iisus chiar şi pe Apostolii Săi de sub ispita trufiei (când discutau care dintre ei să fie „mai mare“).

Iisus Mântuitorul – Care S-a smerit pe Sine până la moarte de cruce – rămâne pilda desăvârşită de smerenie pentru toate vremile şi pentru toţi oamenii. Oricine păşeşte cu adevărat pe urmele Domnului câştigă şi virtutea smereniei. Oricine intră cu adevărat în şcoala Golgotei trăieşte o viaţă de neîncetată smerenie. Dragostea şi smerenia sunt „semnul“ că cineva trăieşte cu adevărat Evanghelia Mântuitorului.

Faţă de virtutea smereniei, cât de urâte sunt trufia şi mândria! Trufia este răsuflarea Satanei. Mândria este ispita cea grozavă cu care diavolul a câştigat cea dintâi biruinţă în grădina Edenului şi cu care câştigă şi azi cele mai multe biruinţe. Răsadul tuturor relelor este mândria – zice înţeleptul Sirah. Şi, vai, este plină lumea de roadele acestui răsad blestemat.

Luxurile, făloşiile, trufiile, împerecherile, zavistiile, duşmăniile, dihoniile politice, toate au răsărit şi răsar, de regulă, din răsadul cel diavolesc al trufiei. În special, lumea de azi este plină de duhul cel satanic al trufiei.

Se ţin oamenii de azi sfătoşi, învăţaţi; nu le mai trebuie nici sfaturi, nici Evanghelie. Ei ştiu de toate. Eu vorbesc de oamenii din popor. Între domni e şi mai şi… Aproape toţi „intelectualii“ îşi fac „un titlu de mândrie“ (ce potrivită expresie!) să nu mai creadă în „superstiţiile“ religiei. Vai, ce seceriş grozav are diavolul şi azi în lume cu ispita trufiei. Răcirea dragostei şi trufia sunt semnele cele mai grăitoare despre cât de mult s-a depărtat „creştinătatea“ de azi de duhul Evangheliei.

„Tot cela ce se înalţă smeri-se-va, iar cel ce se smereşte înălţa se-va“, zice Evanghelia de duminică. Vedeţi, aici sunt două scări deosebite.

„Tot cel ce se smereşte înălţa-se-va“ – asta-i scara lui Dumnezeu, pe care o vedem pe tot locul prin Biblie. Din groapă şi din temniţă l-a ridicat Domnul pe Iosif, fiul lui Iacov. Din apele Nilului l-a scos pe Moise şi l-a făcut conducătorul unui popor. De la oi l-a chemat pe David-proorocul; de la plug, pe Elisei; de la pescuit, pe Apostoli etc. Ce pildă minunată de smerenie este şi Ioan Botezătorul, Înainte-Mergătorul Domnului!

„Şi tot cela ce se înalţă smeri-se-va“ – asta-i scara diavolului, pe care, aşijderea, ne-o arată Biblia. Faraon îl întreba pe Moise: „Cine este Dumnezeul Acela de Care îmi vorbeşti?“ Şi, pe urmă, s-a înecat în apele mării. Nabucodonosor se lăuda cu Babilonul şi, pe urmă, a ajuns să pască iarbă. Pe Irod cel trufaş, l-au ros viermii etc.

Dumnezeu smereşte mai întâi şi apoi ridică. Diavolul, pe de altă parte, îl ridică mai întâi pe om şi apoi îl răstoarnă şi îl umileşte.

Smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe în vremea cercetării (I Petru 5, 6).

Rugăciune

Ca vameşul stau şi eu în faţa Ta, Doamne. Pentru mulţimea păcatelor şi a fărădelegilor mele stau şi eu aplecat cu vameşul, nici măcar ochii mei fiind vrednic să-i ridic spre cer. Ca şi vameşul îmi bat şi eu pieptul, zicând: totul este rău şi stricat în mine. Nu este nimic bun în mine; totul este otrăvit de păcat. „Tot capul meu este bolnav şi toată inima mea sufere de moarte“ (Isaia 1, 5). „Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea“ (Psalm 54, 4). „Intrat-au ape până la adâncul sufletului meu“ (Psalm 68, 1). „Păcatul meu înaintea mea este pururea“ (Psalm 50, 4) şi înaintea Ta, Doamne. Înaintea Ta stau toate păcatele şi răutăţile mele. A răspunde pentru ele nu pot, şi a fugi n-am unde. Ca vameşul mă aplec şi eu în faţa Ta, Doamne, şi cu lacrimi mă rog Ţie: „Dumnezeule, milostiv fii şi mie, păcătosului, şi mă iartă! Multe sunt păcatele mele, dar mila Ta, Doamne, mai mare este. Deci nu mă lăsa pe mine în deşert. Vezi smerenia mea, Doamne, şi mă scoate din adâncul pierzării!“ (Psalm 118, 153).

Iisuse, preascumpul meu Mântuitor! Tu singur ştii ce fariseu mare trăia odată şi în mine. Îţi mulţumesc, preabunule Doamne, că m-ai chemat în şcoala suferinţelor, în şcoala smereniei, ca să mă scapi de acest fariseu. „Bine este mie, Doamne, că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale“ (Psalm 118, 71). Bine este mie, Doamne, şi de-a pururi Te slăvesc pe Tine, Doamne, că m-ai chemat în şcoala cea mare a Golgotei, să mă înveţi a mă smeri. Ajută-mi, preascumpul meu Mântuitor, să pot trăi în smerenia Crucii Tale până la sfârşitul vieţii mele! Întăreşte-mă neîncetat, căci fariseul din mine poate încă n-a murit de tot. Ispititorul i-a încercat chiar şi pe Apostolii Tăi cu ispita trufiei şi el umblă şi azi cu această ispită tocmai după aleşii Tăi. Îngenunchează-mă neîncetat, preascumpul meu Mântuitor, sub Crucea Ta şi mă ţine neîncetat în acest loc preasfânt, căci acesta este singurul loc unde ispita trufiei nu mai are nici o putere.

„Suflete al meu, smereşte-te neîncetat“ (cf. I Petru 5, 6) sub braţele Celui Care „S-a smerit pentru tine până la moartea pe cruce.“ Amin.

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

✝️ Părintele Dan Damaschin — Evanghelia Vieții: Strigătul unei mame îndurerate ajunge mereu la Dumnezeu!

- Posted in Sfânta Scriptură by

Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei) Matei 15, 21-28

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

Glasul Vieții - Părintele Dan Damaschin

Iubiți frați și surori în Domnul Hristos, Evanghelia citită astăzi, ne pune în față o mamă, foarte îngrijorată de boala copilei sale, o boală sufletească pe care o cunoaștem drept demonizare. Această femeie îndurerată vine înaintea Lui Hristos și strigă cu disperare după ajutor.

Pentru că fiecare dintre noi cunoaște acele momente în care încercările copiilor noștri ne pun la rugăciune, trebuie să înțelegem că suferința unui copil, pe care unii oameni adesea i-o reproșează lui Dumnezeu, este îngăduită de El, nu cu scopul de a chinui copilul sau de a produce durere unui om nevinovat, ci cu scopul de a trezi la realitate pe cei din jurul lui, pe cei păcătoși, pe cei necredincioși, în mod special pe părinți, bunici și rude apropiate. Un adult care se teme de boală, care conștientizând faptul că boala îi aduce durerea și chiar moartea, când realizează că pierde siguranța, stabilitatea, confortul și starea de bine, ce ni se par drepturi firești și de care trebuie să ne bucurăm la nesfârșit, ajunge adesea la disperare. Trebuie să conștientizăm că, odată ce omul a plecat din Grădina Raiului, după ce Adam și Eva au călcat porunca primordială, devenind neascultători față de Dumnezeu, și odată ce diavolul capătă puteri în lumea aceasta, noi, oamenii, pierzând starea de pace și de bine, care trebuia să dureze la nesfârșit, ne-am întors în pământul de unde am fost luați. Prin Sfântul Botez și prin lucrarea Sfintelor Taine, sufletul nostru, a primit șansa de a se bucura, și aici și în veșnicie, de mila lui Dumnezeu, dar trupul trebuie să treacă prin aceste încercări, prin durere, prin boală și prin moarte, pentru a primi mângâiere, cu întreaga ființă, față de Dumnezeu.

Evanghelia ne spune ca această mamă păgână, ce făcea parte din neamul cananeenilor, mai curând o rămășită a poporului fenician, oameni mândri pentru că aveau în spate o istorie și cultură străveche, aflând că Iisus a venit în ținutul Tirului și al Sidonului, nu ezită să strige de departe după Hristos, pentru a-I cere ajutorul. Modul în care se luptă și se roagă această femeie pentru copila ei, nu a are cum să nu ne miște și să ne înduioșeze inimile, fiind dispusă să facă orice pentru ca fiica sa să fie vindecată.

În mod curios Iisus nu-i răspunde. Femeia, la rândul ei, nu se lasă, strigându-și mai cu forță durerea, astfel încât, apostolii, văzând tăcerea Mântuitorului și lipsa de reacție, îl roagă pe Domnul Hristos să o miluiască pe biata femeie și să-i vindece copila, știindu-I cu toții puterea nemărginită.

Reacția Lui Iisus, în momentul în care El se arată dispus să respecte Legea, care-I permite să vindece doar pe cei din neamul evreu ne tulbură, dar mama îndurerată continua să meargă după Mântuitorul, cerând ajutorul mult dorit.

Spre indignarea Apostolilor și a noastră, Hristos îi spune femeii că nu se cuvine, ca El, Prooroc și Fiu al lui Dumnezeu, fiind trimis să ofere mântuire doar poporului evreu, nu poate oferi ajutor și celor de alt neam. Femeia, însă, urmându-și scopul și știind puterea Mântuitorului, nu renunță și nu judecă atitudinea Lui, ci dă dovadă de smerenie și credință nemaiîntâlnită până acum.

În acest context Iisus laudă credința acestei femeii și o slobozește , vindecându-i fiica: ,,O, femeie, mare este credința ta; fie ție precum voiești!" Asta înseamnă că Mântuitorul nu-i oferă doar vindecare fiicei sale, ci tot ce i se cuvine sufletului ei. Sfântul Evanghelist Matei relatează în încheiere tămăduirea copilei, care s-a produs instantaneu.

Dragilor, să nu uităm că înainte de a se întâlni cu această femeie, Iisus a fost abordat de iudei, care L-au certat pentru că ai Săi ucenici mănâncă cu mâinile nespălate, încălcând ritualul evreiesc de a-și spăla mâinile înainte de a lua masa, ritual ce se completa cel al rugăciunii rugăciunii pentru evrei. Astfel, prin exemplul Său, Mântuitorul arată atât apostolilor, cât și nouă, de fapt, ce înseamnă forma, să păstrezi regulile fără să fii om cu adevărat și că de acolo de unde nici nu te aștepți, credința este mai puternică decât cea pe care tu o revendici, cultivată din moși strămoși, bucurându-de adesea de privilegiile ei, în calitate de creștini și copii ai lui Dumnezeu. Nu de puține ori, vedem cum oamenii sunt în starea să lovească cu parul, nu numai să-l alunge din calea lor pe un amărât care le cere ajutorul, pentru că nu este de aceeași culoare sau religie cu ei. Noi, creștinii ortodocși ar trebui să vedem că Mântuitorul a fost preocupat nu numai de evreii din care S-a născut și față de care a avut o prioritate, ci față de toți cei de alt neam, cum ar fi romanii, fenicienii ori grecii.

Important este că această Evanghelie, dragi creștini, ne aduce în atenție câteva teme de mare însemnătate, la care vă rog să luați aminte și să meditați acasă, dar mai ales să puneți în practică învățăturile ei.

Să nu uitați că Dumnezeu ne cheamă pe toți la credință, pentru că, da, o generație de copii bolnavi, necredincioși, Dumnezeu nu ar îngădui-o, dacă nu ne-am fi arătat împotriva voinței Sale.

Mă rog lui Dumnezeu, ca rugăciunea acestei femei din Canaan, să ne învețe și pe noi, ca atunci când avem un necaz cu cei dragi ai noștri, trebuie să stăm în rugăciune și în smerenie.Nu trebuie să ,,obosim" când suntem încercați și abia atunci când nu mai avem nicio soluție, să ne reîntoarcem la Dumnezeu.

Să avem această stăruință a femeii pentru fiica ei, gândind că Mântuitorul, care era tocmai în Iudeea, trece din Țara Sfântă tocmai în ținutul păgân al Tirului și al Sidonului, se întâlnește cu această femeie, îi vindecă copila, după care se întoarce pentru a continua misiunea propusă.

Vedem că Iisus nu a mers în casa femeii îndurerate, așa cum ne-am fi așteptat sau cum sperăm și astăzi să vină în viețile noastre, să ne ajute când ne dorim noi, dar Mântuitorul a vindecat copila din cuvânt și mai mult de atât, i-a oferit binecuvântare femeii pentru toate necazurile vieții ei.

Să dea Bunul Dumnezeu, dragilor, tuturor celor prezenți la Sfânta Liturghie și celor care de departe ne urmăresc, Har și credință puternică, care să ne scoată pe noi și pe cei dragi ai noștri din necazuri și durere!

Să nu ne lăsăm tulburați de lucrarea demonică din jurul nostru, pentru că odată ce Dumnezeu ne vindecă de suferința și necazul nostru, de fapt, ne apropie și mai mult în brațele Sale.

Să fiți binecuvântați și ocrotiți cu sănătate si toate cele de folos spre mântuire!

 


 

Page 1 of 3