✝️ Alături de acești 16 Sfinți, dorim și cerem canonizarea Sfinților Închisorilor comuniste

Alături de acești 16 Sfinți, dorim și cerem canonizarea Sfinților Închisorilor comuniste, Sfinți Mucenici și Mărturisitori, începând cu:

• VALERIU GAFENCU,
• IUSTIN PÂRVU,
• GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA,
• IOAN IANOLIDE,
• ARSENIE PAPACIOC,
• ADRIAN FĂGEȚEANU,
• IOANICHIE BĂLAN,
• IUSTINIAN CHIRA
• și mulți alții...

Modele vii de trăire ortodoxă autentică și de asumare jertfelnică a Crucii lor asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru generațiile prezente și viitoare.

"Calea spre mântuire este întotdeauna deschisă, dar trebuie să o alegem în fiecare zi cu hotărâre și încredere în Dumnezeu."

Născut din părinți creștini în timpul împăratului Dioclețian, acesta nu s-a lepădat niciodată de credința în Hristos, deși a fost ispitit cu onoruri către zei, iar mai apoi, torturat și ucis prin decapitare la data de 23 aprilie.

• 📅 23 Aprilie: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință ✝️
  
  

• ✝️ Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință
  
  

• ✝️ Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință
  
  Cu chipurile dreptei credinţe bărbăteşte purtându-te şi înşelăciunea păgânătăţii surpând, mucenice, ai călcat cutezanţele vrăjmaşului şi cu dumnezeiască râvnă mintea aprinzându-ţi, ai stins semeţia tiranilor cea fără de Dumnezeu. Pentru aceasta după vrednicie ai luat cunună, răsplătire pentru chinuri şi dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. Bogăţia de jos, cea de pe pământ, împărţind-o tuturor, mucenice înţelepte, ai moştenit Bogăţia cea Cerească cu ostenelile tale, căci cu Preacurata Cruce ca şi cu o platoşă te-ai îmbrăcat şi cu ea ai ruşinat cutezanţa tiranilor. Pentru aceasta cu rugăciunea dai celor ce te roagă pe tine dumnezeieştile daruri şi hărăzirile de tămăduiri, purtătorule de biruinţă, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste sfântă pomenirea ta. Amin.
  
  

• 🙏🏻 Rugăciunea Sfântului Ștefan cel Mare către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
  
  O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusa, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin.

• 🙏🏻 Rugăciunea către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
  
  „Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
  
  Tu, Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și carele de purtătorii de nevoință ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii.
  
  Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajută necredinței și slăbiciunei mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.
  
  Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului.
  
  De aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl. Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin.”

• Mănăstirea Surpatele

• Preacuviosul Părintele Ioanichie a trecut prin închisorile comuniste între anii 1956-1964, unde a pătimit alături de mulți sfinți mărturisitori ai acestui neam!

• HRISTOS A ÎNVIAT!🙏

• Sursa: https://www.facebook.com/reel/1169862681126139

Întâmplarea a avut loc în contextul în care autoritățile otomane ale vremii au interzis Patriarhului Sofronie al IV-lea să oficieze slujba din Sâmbăta mare înăuntrul Bisericii.

Patriarhul și credincioșii ortodocși au rămas să se roage la intrare, lângă coloanele de piatră ale ușii. După lăsarea serii, una din coloane s-a crăpat, iar Lumina ieșea din interior.

În scurt timp, mulțimea credincioșilor s-a umplut de făclii, spre rușinea ereticilor și mirarea autorităților. La vederea acestei întâmplări, mai presus de fire, li s-a permis să intre în Sfântul Mormânt și li s-a acordat dreptul firesc de a sluji anual în Sfântul Mormânt, în Sâmbăta mare.

Un muezin musulman pe nume Tunom, care a văzut Minunea din minaretul moscheii de peste drum, când a văzut aprinderea coloanei a conștientizat autenticitatea Minunii şi a mărturisit musulmanilor Puterea lui Iisus Hristos.

Văzând minunea, el a strigat:

„Mare este Credinţa creştinilor! Unu este Adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor! Cred în Hristos, Cel înviat din morţi. Mă închin lui ca Dumnezeu al meu!”

După ce a discutat, cu ei, în contradictoriu, această mărturisire a lui a fost pricină de a fi decapitat şi de a i se da trupul focului spre ardere.

Astăzi el este socotit oficial drept Mucenic al Ortodoxiei, pomenirea lui se săvârșește la 18 Aprilie şi în Marţea luminată, iar Moaştele lui se află în Mănăstirea Megali Panaghia, din Ierusalim.

Patriarhul Pavle se trezea cu noaptea-n cap. Când toţi dormeau, el se ruga. Zilnic oficia Liturghia. Era o mână de om, mic de statură şi slab ca o trestie. Evita să meargă cu maşina, prefera tramvaiul şi autobuzul, ca orice locuitor simplu al Belgradului din `90.

Actrița Eva Ras era mereu în mișcare. O zi de vară liniștită… A urcat în tramvaiul care mergea către Voždovac. În el, vreo douăzeci de călători. Toată lumea stătea pe scaune, şi s‑a aşezat şi Eva. Se aude numai zdrăngănitul tramvaiul pe șine.

La una dintre stațiile de pe traseu, se urcă un om mic de statură, îmbrăcat într‑o rasă neagră uzată.

L‑au recunoscut: era patriarhul Pavle. Toţi s‑au ridicat şi au rămas în picioare, ţinându‑se de bare. Patriarhul, văzând că nu stă nimeni pe scaun, a rămas şi el în picioare, ținându‑se de bară.

Tramvaiul îşi vedea de drum. Nimeni nu tulbura liniştea cu vreun cuvânt sau cu privirea. Fiecare sta parcă îngândurat.

Eva încerca să recepteze ceea ce nu se auzea, ceea ce nimeni nu spunea cu voce tare.

„Acesta este unul dintre acele momente în care omul crede că există Dumnezeu și trimişi ai Lui, care Îl leagă pe Dumnezeu nu numai cu credincioșii, ci și cu necredincioșii, cu toţi aceşti sărmani oameni din această lume…” gândea ea.

Eva mărturisea după mai mulţi ani :

„– Dumnezeu l‑a trimis pe slujitorul Său, pe patriarhul Pavle, ca să ne spună ceva prin însăşi simpla prezenţă. El strălucea. Tuturor ne‑a spus ceva, și mie mi‑a spus…”

Față de cei cu care se întâlnea, politicieni, ierarhi, alte persoane importante sau mai puțin importante, părintele patriarhul nu credita vorbele negative spuse despre aceștia niciodată:

„Eu mă apropii de fiecare om cu credința că este un om cinstit. Iar dacă nu este, dacă mă înșală, nu am ce să fac. Îl las să răspundă înaintea Lui Dumnezeu. Nu e treaba mea să judec”, spunea acesta.

La scurt timp după urcarea sa pe scaunul patriarhal al Bisericii Sârbe, unde a slujit 19 ani, patriarhul mărturisea:

„Credința creștină este credința iubirii, credința bucuriei. Noi toţi ar trebui să ne simțim ca ieșiţi din Rai.”

S-a întâmplat odată să uite una dintre rugăciuni. După terminarea slujbei, patriarhul a ieşit în faţa sfintelor uși și a spus smerit în fața oamenilor prezenți:

„Mulțumesc, Doamne, că ai îngăduit să greșesc! Mulțumesc, Doamne, că mi‑ai dat să înțeleg că sunt doar un om!”

În alt context în care o persoană era înverșunată într-o anumită problemă, având dreptate, dar fiind foarte mânioasă, patriarhul Pavle i-a atras atenția cu blândețe:

„Adevărul este primit numai dacă este spus cu pace.”

Părintele Patriarh Pavle și-a dorit să fie alături de poporul său şi l-a purtat mereu în rugăciunile sale. Mergea des prin mănăstirile din țară și parohile din sate pentru a simți viața și problemele oamenilor,

Averea lui au fost preoţii care au crescut alături de el. Întreaga viaţă şi-a închinat-o Bisericii şi a fost și este iubit de poporul sârb pentru smerenia sa autentică, care îndepărta orice distanță.

A trecut la Domnul într-o zi de duminică, pe 15 noiembrie 2009. O zecime din populația Serbiei a venit să îl conducă pe ultimul drum, umplând bulevardele Belgradului, peste 600.000 de oameni într-o rugăciune.

Un moment special în care timpul se ridică deasupra istoriei. Patriarhul smereniei a plecat la Domnul, dar nu s-a despărțit de cei pe care i-a iubit toată viața, îi poartă și acum în rugăciune.

Fragmentele de mai sus sunt din cartea „Patriarhul Pavle al Serbiei – Sfințenia nu se poate ascunde”, tradusă recent de Editura Sophia.

L-a ucis pe Ilyas Safiullin. Foto: Canalul TG al Arhiepiscopului Savva Tutunov / criminalul este un cetățean din Uzbekistan.

La 2 aprilie 2025, în Biserica Mântuitorului Preamilostiv din Moscova, slujitorul de altar al bisericii, Ilyas Safiullin, a fost ucis.

În urmă cu opt ani, acesta s-a convertit la ortodoxie din islam și a fost botezat sub numele de Ilya.

Acest lucru a fost raportat pe canalul Telegram al Arhiepiscopului Savva Tutunov , vicarul Patriarhului Kirill, care a postat o publicație a lui Yana Poplavskaya.

Potrivit informațiilor sale, Patriarhul Kirill și-a exprimat condoleanțele cu privire la moartea lui Safiullin a doua zi după crimă.

În același timp, Poplavskaya susține că mass-media rusă minimizează în mod deliberat crima.

"A fost tăcere completă în mass-media, agențiile de presă, blogurile și rețelele sociale despre această chestiune. O crimă de mare profil. Într-o biserică. În centrul Moscovei. De ce aproape nimeni nu știa despre asta? De ce agențiile de aplicare a legii tac? Răspunsul este evident...", a scris Poplavskaya, adăugând că aceasta este „o veste foarte proastă pentru promotorii unității naționale”.

B. Korchevnikov, șeful postului TV Spas al Patriarhiei Moscovei, a scris că Safiullin a fost un misionar, a condus pe mulți la Hristos și „a fost ucis pentru Hristos”.

Potrivit lui, „Ilya a fost ucis îngrozitor: ucigașul i-a zdrobit capul cu un stingător, i-a legat mâinile, i-a tăiat gâtul și apoi i-a ciuruit trupul cu un cuțit".

Korchevnikov crede că „în conformitate cu ultimele informații, ucigașul, dacă nu este un wahhabi, este ca toți wahabiții – posedați de demoni”.

• Sursa: https://spzh.eu/en/news/85738-altar-man-former-muslim-brutally-murdered-in-moscow-church-of-roc

• Rugăciune:

  Sfinte Mucenice Ilyas, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Mucenici din zilele noastre: Băgată la nebuni de către tatăl ei, căci era creştină — Ucisă de medicație — Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela Paximade din Bucureşti, ucenica Sfântului Sofian de la Antim.

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967.

Încă necanonizată, este numită Sfânta Muceniţă Daniela (Paximade) (n. 1967-† 6 Aprilie 2004) de creştinii care îi cunosc nevoinţele şi trecutul zbuciumat.

A fost crescută în spiritul iubirii creştine de către mama sa, însă are nefericirea de a trăi lângă un tată ateu.

De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la Biserică.

Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la Biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni … iertaţi-mă ! …”.

Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Învăţa foarte bine. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

După 1989, este admisă la Politehnică. Devine ucenică a Cuviosului Părintelui Sofian Boghiu de la Mânăstirea Antim. Cu binecuvântarea acestuia a ţinut nişte posturi deosebit de aspre. Se ruga mult pentru cei aflaţi în nevoi.

Rugăciunile şi postul erau împletite cu faptele bune. În timpul facultăţii stătea nopţi întregi făcând referate pentru colegii cu rezultate mai slabe la învăţătură.

Pleca mai de dimineaţa de acasă şi trecea pe la o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana, de care avea grijă. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei. Toate acestea le făcea în ascuns, fără ştirea familiei, fără plată.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată” – i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face Credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare … De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la Mânăstire”?

Când a terminat facultatea a fugit la Mânăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit. Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la Mânăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat Iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut Cruce, a sărutat Iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

“Am visat, Părinte, Icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că Icoana prinde viaţă şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac”? Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.”

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe Urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la Mânăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât Cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi Biserica …” Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi Icoanele! Eu nu pot trăi fără ele. Te rog! …”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul”.

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase …” Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească”. Ultimii 2 ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 – 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, Marţi 6 Aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital …

La cinstitul său mormânt au început să se facă Minuni. Mormântul Sfintei Daniela se găseşte în cimitirul Andronache, Cartierul Colentina, din Bucureşti.

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de 8 ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de Miercuri, 12 Mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Mucenițe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întărește-ne și pe noi pe Calea Ortodoxiei și ne mântuieşte pe noi! Amin!

Povestește Sfântul Kukşa că anii de detenție au fost foarte grei, fiind nevoit să taie lemne în pădure timp de 14 ore pe zi, mâncarea fiind puțină și de proastă calitate. Cu toate acestea, Domnul și-a arătat iubirea față de el chiar de Paști.

„Eram atât de slăbit și de înfometat, încât mă clătina vântul. Soarele strălucea, păsările cântau, zăpada deja începea să se topească.

Am mers de-a lungul sârmei ghimpate, nemairăbdând foamea, iar dincolo de sârmă bucătarul aducea de la bucătărie, pentru paznici, un platou cu plăcinte.

Deasupra noastră zburau corbii…

Eu mă rugam: ‘Corbule, corbule, tu, care l-ai hrănit pe prorocul Ilie în pustie, adu-mi și mie o bucată de plăcintă!’

Deodată, aud deasupra capului: «Crau, crau!», și la picioarele mele a căzut o plăcintă. Corbul o furase de pe tava purtată pe cap de bucătar. Am ridicat plăcinta de pe zăpadă și, cu lacrimi, I-am mulțumit lui Dumnezeu.”

Ce putem înțelege noi din această întâmplare?

Putem înțelege că Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, ci, dimpotrivă, se grăbește să ne ajute atunci când nădejdea noastră este neclintită, chiar și în cele mai grele și aparent fără ieșire împrejurări. Pilda acestui sfânt mărturisitor este grăitoare pentru vremurile de încercare care se apropie.

Va veni clipa când fiecare va trebui să aleagă: să se încreadă cu toată ființa în Dumnezeu și să refuze compromisurile lumii acesteia, sau să se plece în fața fricii și a înșelăciunii.

Iar cei ce vor alege să rămână cu Hristos, chiar dacă vor fi lipsiți de cele materiale, vor fi hrăniți și întăriți de Dumnezeu într-un chip minunat, așa cum a făcut cu Ilie în pustie și cu Sfântul Kukșa în temniță.

Totul ține de câtă credință, nădejde și dragoste avem în inimi. Dar dacă, urmând logica acestei lumi stricate, vom căuta justificări pentru trădare și vom nesocoti avertismentele Sfinților și ale lui Dumnezeu, atunci ne vom fi osândă singuri și nu vom fi vrednici de moștenirea făgăduită, adică Împărăția cea cerească.

Să ne întărim, așadar, în credință, să cerem ajutorul Domnului prin rugăciune și să urmăm pilda Sfinților, ca nu cumva, pentru o plăcintă a lumii acesteia, să pierdem Pâinea cea Vie a veșniciei.

Sfântul Marcu Evghenicul, mitropolitul Efesului, a fost un neînfricat mărturisitor al credinței la Sinodul de la Ferrara-Florența, pentru că nu a cedat presiunilor papale și șantajelor, rămânând până la sfârșit un mărturisitor al credinței.

Nu numai că în timpul acelui Sinod a dovedit rătăcirile latinilor, dar în același timp a dovedit și falsurile (mistificările).

Desigur că la început Sfântul Marcu Evghenicul s-a comportat cu noblețe, dar mai târziu, când și-a dat seama de mijloacele necurate la care se pretau pentru a-și atinge scopul, de presiunile, falsurile, șantajele, constrângerile și vicleniile latinilor, a devenit un mărturisitor al credinței.

Poziția sa a fost de la un capăt la altul romană, deoarece adevărații romei sunt împărați ai spiritului, sunt aristocrați ai duhului, pot să dialogheze cu luciditate și cumpătare, liniște și noblețe.

Când însă este vorba de îndepărtarea de la adevărul revelat și când văd mijloace necurate ale celorlalți pentru atingerea scopului, atunci devin mărturisitori ai credinței.

Pentru că Hristos nu-și dorește doar căutători, ci și mărturisitori.

Sfântul Marcu Evghenicul avea o bună cunoaștere a realității. Adică, el știa că noi i-am tăiat pe latini din Trupul Bisericii, deoarece latinii au căzut în erezia Filioque. O expune un text al sau care este destul de sugestiv.

Scrie Sfântul Marcu:

„Așadar, ei ne-au dat pricina de schismă, proclamând pe față adaosul la Crez, pe care îl grăiau mai înainte pe ascuns. Și noi ne-am despărțit primii de ei, ba mai degrabă i-am despărțit și i-am tăiat de la trupul comun al Bisericii. Spune-mi, de ce i-am despărțit? Oare fiindcă țin dreapta credință sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, fără numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că gândesc lucruri absurde și rău-credincioase și fiindcă au făcut adaosul fără temei. Așadar, i-am lepădat că pe niște eretici, și de aceea ne-am despărțit de ei… atunci sunt eretici și că pe niște eretici i-am tăiat”.

Din acest text putem să extragem câteva adevăruri:

• Întâi, că latinii au scornit erezia Filioque, pe care mai înainte o credeau în ascuns, o spuneau printre dinți.

• Al doilea, noi ortodocșii ne-am despărțit de bună voie de latini, care e același lucru cu faptul că i-am tăiat de la Trupul comun al Bisericii, că pe unii ce cugetă dogme rău-cinstitoare și pentru că au adăugat cuvântul „Filioque” în Simbolul de Credință în chip nelegiuit.

• Al treilea, latinii prin adaosul Filioque sunt eretici și ca pe niște eretici i-am tăiat din Biserica. Toți cei care susțin că latinii cred corect și exprimă corect dogmă despre Filioque, aceștia sunt „puternic zdruncinați la creier”. Adică au suferit o comoție cerebrală.

Prin urmare, conform învățăturii Părinților Bisericii, precum o exprimă Sfântul Marcu Evghenicul, latinii (catolicii) sunt eretici, despărțiți de Biserica și, firește, sunt în afară Bisericii și nu au taine.

Acatistul Sfântului Ierarh Marcu Mărturisitorul,
Mitropolitul Efesului

Condacul 1

Pe alesul și marele mărturisitor veniți, iubitorilor de mucenici, să-l lăudăm, pe Marcu cel următor scaunului apostolesc, pe cel întocmai cu apostolii și de un obicei cu Ioan Evanghelistul, să-l cinstim cu laude zicând: Bucură-te, Sfinte Marcu, mare mărturisitor și apărător al ortodoxiei!

Icosul 1

Următor îngerilor te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule Marcu, și ales fiind din pântecele maicii tale, cu adevărat ca un luceafăr între stele te-ai arătat, pentru care te lăudăm:

• Bucură-te, cel scris în cartea vieții cea din ceruri;
• Bucură-te, luceafăr între sfinți luminător;
• Bucură-te, că îngerilor cu viețuirea ai urmat;
• Bucură-te, cel ce arhanghelilor cu mărturisirea te-ai asemănat;
• Bucură-te, cel ce din scutece cu laptele duhovnicesc te-ai hrănit;
• Bucură-te, că obiceiurilor bătrân te-ai arătat;
• Bucură-te, lauda cuvioasei tale maici;
• Bucură-te, rod al sfintei rugăciuni;
• Bucură-te, Sfinte Marcu, mare mărturisitor și apărător al ortodoxiei!

Citește în continuare

Modurile de mărturisire nu sunt realizate pentru a „dovedi” unora ceva, ci mai degrabă la faptul că a mărturisi înseamnă să fii ortodox până în măduva oaselor, arătând aceasta şi altora.

[...] Creștinii ortodocși nu ies în public pentru a-și „etala” credința, ca și protestanții. Iată un pasaj interesant din viața martirilor lituanieni din secolul XIV - Antonie, Ioan și Eustație (14 aprilie):

„Aflându-se în slujba prinţului lituanian Olgerd, Antonie şi Ioan au încercat să-i ascundă că sunt creştini, dar nu au reuşit, deoarece comportamentul şi obiceiurile creştine i-au deosebit net de păgâni”.

În final au fost intemnițați și uciși pentru refuzul lor de a mânca, într-o zi de post, carne.

✝️ Părintele Serafim Rose: Cineva ori este ortodox tot timpul, în fiecare zi, în fiecare moment al vieții – ori nu este nicidecum cu adevărat ortodox. / Ortodoxia se vădește nu doar în vederile noastre strict religioase, ci în tot ceea ce facem și spunem. Mulți dintre noi suntem extrem de necunoscători asupra responsabilității creștine, religioase pe care o avem pentru partea aparent lumească a vieților noastre. Cel cu o adevărată perspectivă ortodoxă asupra lumii, trăiește toate părțile vieții sale ca un Ortodox. Deci să întrebăm acum: Cum putem alimenta și susține această perspectivă ortodoxă asupra lumii în viața noastră cotidiană? Primul și cel mai evident fel este de a fi în legătură permanentă cu sursele de hrană creștină, cu tot ceea ce Biserica ne dă spre luminare și mântuire: slujbele Bisericii și Sfintele Taine, Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, scrierile Sfinților Părinți. Trebuie citite, desigur, cărțile potrivite nivelului de înțelegere al fiecăruia, și aplicată învățătura Bisericii la propriile circumstanțe de viață; atunci ele pot fi rodnice în a ne călăuzi și a ne schimba într-un mod creștin. Dar deseori aceste surse creștine fundamentale nu au efect deplin asupra noastră, sau nu ne influențează cu adevărat, deoarece nu avem atitudinea creștină corectă asupra lor si asupra vieții creștine pe care ele ar trebui sa ne-o inspire. — Părintele Serafim Rose — articol publicat în „The Orthodox Word”, Vol. 18, Nr. 4 (105) iulie-august, 1982

✝️ Patriarhul Pavle al Serbiei — de noi depinde dacă suntem oameni sau neoameni / "Nu știu dacă era important pentru Sfinții Apostoli să știe care dintre ei va sta lângă Iuda, dar sunt sigur că era important pentru fiecare să știe că nu el va fi Iuda. Un principiu similar ar trebui să fie important și pentru noi. Nu avem întotdeauna posibilitatea de a alege alături de cine să stăm în tramvai, autobuz sau avion. Dar dacă vom fi oameni sau neoameni depinde de fiecare dintre noi" — Patriarhul Pavle al Serbiei – Sfintenia nu se poate ascunde

☑️ Nae Ionescu: A fi român înseamnă a fi ortodox❗ / [...] În ziua de azi, cetăţenii români, cu drepturi depline, pot fi toţi cei care s-au născut în hotarele ţării noastre indiferent de etnie şi religie sau cei care au imigrat şi au solicitat cetăţenia României, dar român “absolut” este doar trăitorul şi mărturisitorul religiei ortodoxe. Deşi pentru unii li se poate părea paradoxal, în urma votului din 16 noiembrie 2014 filosofia lui Nae Ionescu despre românism şi ortodoxie este mai actuală ca niciodată. Diferenţa sau falia sociologică este clară azi, dintre cetăţeanul român, indiferent de etnie şi religie şi etnicul român de credinţă ortodoxă.

📜 Petre Țuțea: .. dacă n'aș fi Român, n'aș fi nimic / ”Românismul a însemnat pentru generația noastă să fim noi înșine. Cã a fi la stânga înseamnã a fi în pom. Fiecare popor vrea să fie el însuși. Și am vrut și noi, ãștia de dreapta, să fim Români. Sunt Român, și ca Romăn mă socot buricul pământului. Că dacă n'aș fi Român, n'aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, german, englez. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt Român prin vocație. Tot ce gândesc devine Românesc.” Petre Țuțea

🆗 O tânără româncă a preferat să renunțe la un soț bogat, decât să renunțe la ortodoxie: Sunt OK așa cum sunt, ortodoxă ✝️ → / Mărturie stă cazul tinerei Bianca Marina. Tânăra a preferat să divorțeze de fotbalistul Steliano Filip, decât să treacă la religia acestuia. De menționat că la momentul cununiei, atât tânăra cât și fostul fotbalist al echipei naționale erau ortodocși. Cu toate acestea, Filip a decis, ulterior, să treacă la altă religie. Tânăra sa soție a spus că nu a putut să-l urmeze, așa că s-au despărțit, chiar dacă el a încercat s-o convingă să renunțe la credința strămoșească.

🚩 Constantin Costescu: A fi ORTODOX înseamnă a fi mucenic / A fi Ortodox înseamnă a fi mucenic. Nu există mucenicie în afara Ortodoxiei. Și cu câtă ușurință au vândut ecumeniștii, Ortodoxia! Și nu oricum, ci în numele "Iubirii"!

"M-ați făcut să devin nebun, ca să mă laud singur și să propovăduiesc ce-am suferit pentru Dumnezeul meu, în timp ce voi mă huliți și mă considerați ca o ciumă. Dar eu mă laud întru dureri și suferințe pentru Dumnezeul care pentru mine a suferit atât de mult și încă mai rabdă până în sfârșit! În fiecare zi mor pentru Hristos și urc calvarul departe de altarele Tale Doamne pe care atât de mult le-am iubit. Și râvna casei Tale m-a mâncat, că la locul cel Sfânt s-a suit urâciunea pustiirii. Cer nou și pământ nou așteptăm și transfigurarea prin virtute și prin har, urcând pe calea și pe ușa strâmtă a vieții treptele desăvârșirii spre Împărăția Cerurilor.” — Schiarhiereu Nil Dorobanțu

• Tropar
  Cel între prooroci nou descoperit, văzătorule de Dumnezeu, ierarhe, propovăduit-ai cuvântul tuturor în prigoana comunistă. Pe Hristos-euharistic L-ai mărturisit, pe fecioare le-ai apărat și pe păstorii năimiți i-ai mustrat. Primit-ai harul Celui Răstignit și Biruitor, cu Care te-ai unit prin a ta mucenicie. Părinte Nil, cel nebun pentru Hristos, roagă-te Domnului să se mântuiască sufletele noastre.
  
  

• Condac
  Prin binecuvântarea părintelui Arsenie Boca te-ai născut întru nebunia pentru Hristos, dumnezeiescule mărturisitor și dreptarule al Ortodoxiei, și de dragoste și de râvnă pentru Dumnezeul cel Viu te-ai aprins asemenea proorocului Ilie, iar noi te lăudăm, zicând: Bucură-te, Sfinte Părinte Nil Dorobanțu, cel nebun pentru Hristos!

• ✝️ Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu - Grăitorul de Dumnezeu: Dați libertate predicii, Euharistiei, dezlegării, teofaniei, conștiinței, gândirii, presei, cărților sacre; / „Fiarelor apocaliptice și păsărilor răpitoare, pocăiți-vă! Închinați-vă Preasfintei Treimi! (…) Dați libertate predicii, Euharistiei, dezlegării, teofaniei, conștiinței, gândirii, presei, cărților sacre; lăsați pe tineri să învețe mistica, ascetica și apologetica; puneți icoanele, crucile, religia în școli, cazărmi, temnițe, instituții, răscruci, monastiri. Ce ați avut cu Sfânta Filoteea, de ați azvârlit-o din Argeș în Râmnic și iarăși înapoi? Ce ați avut cu Sfântul Ioan cel Nou și cu Sfânta Parascheva? Dar nu v-a lăsat Dumnezeu, fiindcă a izbucnit foc din moaște și a căzut grindină cât oul în Iași și în Suceava. Se văd urmele și azi pe acoperișul temniței din cetatea Sfintei Paraschiva, iar la sicriul ei și în latura mitropoliei de lângă zidul moaștelor, pe douăzeci de metri pătrați, nu erau clintite nici petalele din pomi și din flori.” — Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu, Apologetica 1, pag. 53-54

• ✝️ Părintele Nil Dorobanțu - Un adevărat mărturisitor din perioada comunismului care ar trebui sărbătorit în Duminica Sfinților Români → / [...] Dar cine poate să mai înșire fărădelegile acestor urâciuni ale pustiirii la locul cel sfânt? Să nu ne mirăm că nu se ridică nimeni să facă apologia Ortodoxiei: pe de o parte conducătorii bisericești sunt vânduți comuniștilor și sunt înfierați cu semnul apocaliptic (ca dovadă că Singurul Conducător și Cap este Hristos); pe de altă parte catolicii și protestanții se bucură de decadența Ortodoxiei exterioare; și în sfârșit, poporul dreptslăvitor, fiind ignorant, iar monahismul vanitos și agramat, toate lucrurile merg pe placul satanei. De asemenea, să nu ne mirăm că nici celelalte religii nu arată ateismul și antihristul militant al comunismului actual. Pe de o parte din necunoaștere și înșelare, sub forma păcii, a libertății, îmbogățirii materiale etc, iar pe de altă parte, de frică, pentru că, dacă ar cuteza cineva să-i facă critica negativă, n-ar mai vedea soarele și i-ar putrezi oasele în ocne, temnițe. De aceea încerc eu, smeritul, să fac acest lucru cu îndrăzneală mare. — Ieroschimonah Nil Dorobanțu (ACNSAS, fond penal 022170, vol. 1, fil. 58-62)

• ✝️ Cine va birui pe antihrist va fi stâlp în Biserica lui Hristos și nu va mai ieși din Sfânta Biserică. / „Cine va birui pe antihrist va fi stâlp în Biserica lui Hristos și nu va mai ieși din Sfânta Biserică. Biserica lui Hristos nu e nici omul, nici zidul, nici catacomba, ci toți creștinii biruitori sunt stâlpi în Biserică, iar Hristos e Templul și Capul nostru, al tuturor creștinilor ortodocși. De-ar dărâma ateii toți stâlpii și toate zidurile, până și stâlpii vii, rămân sufletele ce nu se pot frânge sau ucide. Să ne păstrăm curați, ca să avem scrisă pecetea Preasfintei Treimi și a Sionului ceresc pogorâtă de la Dumnezeu. Iată rolul rugăciunii neîncetate în biserica sufletului, cu mintea pogorâtă în inimă, în fața lui Hristos. Iată pecetea lui Hristos, prin Sfânta Euharistie. Numele nou al lui Dumnezeu este în legătură cu logosul ceresc vorbit azi tuturor și al revelației supranaturale vădite, precum și al Euharistiei biruitoare. Acesta e și rostul numelui nou la tunderea în schima monahală, iar „creștin” e tot nume nou. Cine îl mai ține? Simbolicii stâlpi de aramă din Vechiul Testament sunt vii în Noul Testament, ca și bisericile vii. În epoca de aur a Bisericii, tot pe bisericile vii conta Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur moare fără biserică de zid, iar în Sfânta Scriptură se vorbește mereu de biserică vie. În primele trei secole, ca și acum, Biserica zboară cu aripi de vultur apocaliptic ioanic în pustie și în catacombe, în prigoană, între zăbrele, în mijlocul viperelor și lupilor etc." — Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu, Apocalipsa 1, pag. 139

• ✝️ Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu: Cine vine la Hristos nu e dat afară, ci dezlegat și împărtășit cu Dumnezeu! / „Nimeni nu e predestinat, toți suntem aleși, nu numai chemați, toți putem câștiga fericirea aleșilor lui Hristos. Iar cine vine la Hristos nu e dat afară, ci dezlegat și împărtășit cu Dumnezeu. Cu cine să ne împărtășim decât cu Dumnezeu? De ce ne prigoniți de la cele șapte Sfinte Taine? Treziți-vă! Dacă credeți că a murit dreptatea, iată că Hristos, chiar răstignit pe Sfânta Cruce, ca de pe un tron, face judecată și dreptate, ducând pe tâlharul bun în Rai și pe cel din stânga în iad. Chiar mort, în mormânt de piatră, face dreptate și în iad. Cei din iad strigă: „Dumnezeu este ajutorul nostru, de cine ne vom teme?”. Hristos, cu sufletul și cu Dumnezeirea, S-a pogorât la iad și a dezlegat pe drepții Vechiului Testament, ducându-i în Rai în divin alai, după ce toți au înviat și în noaptea Sfintei Învieri au predicat Învierea și dreptatea ca mărturii necombătute." — Sfântul Ierarh Nil Dorobanțu, Tâlcuiri la Molitfelnic, pag. 22

• ✝️ Schiarhiereu Nil Dorobanțu: Să ne plecăm mai mult spre slujba lui Hristos, să simțim în inimă dulceață, căldură, bucurie duhovnicească. / Ispita, durerea dinlăuntru, gândurile rele trebuiesc învinse. Ispitiți de gândurile dinlăuntru, să nu ne tulburăm sufletul. Să ne plecăm mai mult spre slujba lui Hristos, să simțim în inimă dulceață, căldură, bucurie duhovnicească. Să-I slujim lui Hristos cu mai multă râvnă, să suferim ispitele pe care nici păcătoșii dați cu lumea nu le întâmpină. Să nu fim egoiști. Numai mirosul viciilor nu ne lasă să ajungem adevărata desăvârșire. — Schiarhiereu Nil Dorobanțu (Din cartea Mistica pag 247)

ROAGĂ-TE MĂICUȚĂ DRAGĂ
LUI IISUS SĂ NU NE PIARDĂ,
ROAGĂ-TE MĂICUȚĂ DULCE
LUI IISUS SĂ NU NE UITE.

PĂRINȚII CER AJUTOR
PENTRU COPILAȘII LOR,
CEI CU NECAZ ȘI DURERE
LA TINE-AVEM MÂNGÂIERE.

Monahia Agafia Ilie, mama părintelui Cleopa, era din comuna Sulița-Botoșani.

Avea o familie cu 10 copii, împreună cu soțul fiind îndrumată duhovnicește de părintele Paisie Olaru de la Schitul Cozancea.

Dintre aceștia, cinci copii au intrat în nevoința călugărească și cinci au rămas acasă.

Dar Dumnezeu a pus-o pe Ana la mari încercări. Rând pe rând, nouă copii și soțul i-au murit, după ce doi băieți intraseră în obștea de la Sihăstria, iar o fată în cea de la Agapia.

Îndrumată permanent de părintele Paisie, îndurerata Ana a primit toate acestea având convingerea că ai săi copii sunt primiţi de Domnul.

Rămânând singură, această venerabilă mamă a intrat în nevoința călugărească la Mănăstirea Agapia Veche, în anul 1946.

După un an a primit tunderea monahală și s-a lipit cu inima de obștea maicilor ca de copiii ei.

Era neștiutoare de carte, femeie simplă de la țară, care își ducea traiul prin muncă, cu rugăciunea creștină în minte și în inimă.

Ziua și noaptea era nelipsită de la biserică, ajuta la bucătărie, aduna lemne de pădure și se ruga singură cu multe lacrimi.

După o nevoință de peste 20 ani în viața mănăstirească, maica Agafia – această smerită călugăriță cu inimă de mamă – și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la 15 septembrie 1968.

— Patericul Românesc

„Toate să le faci cu înțelepciune și cu sfat bun.

Să iubești spovedania și să te împărtășești des.

Nu căuta să vezi lumea, pentru ca să te vadă pe tine Dumnezeu.”

— Sf. Iosif Isihastul

• ✝️ Gheron Iosif Isihastul: Deci, ai răbdare și iar răbdare și îndelungă răbdare, dragul meu! "Deci, ai răbdare și iar răbdare și îndelungă răbdare, dragul meu! Fiindcă toate ispitele care ne vin sunt îngăduite de Dumnezeu, spre folosul sufletului nostru. Ispitele ne învață cum să ne apropiem de Dumnezeu, să-L chemăm cu durere de inimă, ne învață să nu cădem în mândrie, aroganță și părere de sine, ci să ne smerim sub mâna Tatălui Ceresc. Dar Dumnezeu vrea ca noi să nu ne întristăm și tulburăm, ci să înfruntăm ispita cu curaj și bucurie, și punându-ne încrederea în El. Iar apoi ispita va trece încet-încet, iară noi vom ieși biruitori. Asta e viața omului. Căderi, ispite și dureri, ca să ne curățim, smerim, sfințim, ca să ne mântuim." — Sfântul Iosif Isihastul

• ✝️ Sfântul Cuvios Iosif Isihastul: HARUL ANUNȚĂ VREMEA ISPITEI Să știi că Harul întotdeauna premerge ispitele ca o vestire pentru pregătire. Și îndată, când vezi Harul, să te strângi și să spui: a venit vremea pentru război. Păzește-te, lutule, că nu știi de unde va bate război, vicleanul! De multe ori vine repede, alteori după două sau trei zile". — Sfântul Cuvios Iosif Isihastul

• ✝️ Povețe ale Cuviosului Iosif Isihastul despre pocăință (1959, Sfântul Munte Athos) Deznădejdea este păcat de moarte și diavolul se bucură peste măsură de ea. Aceasta este îndepărtată iute de spovedanie. Păcatul, fie că-i mic, fie că-i mare, este iertat prin pocăință adevărată. Dacă iubitorul de oameni Dumnezeu îl ajută pe om să se pocăiască, pe toate celelalte le va iconomisi cu pricepere spre mântuire… Căci preamilostivul Dumnezeu caută pricină și motive pentru a mântui sufletele oamenilor. Întrucât ne-am murdărit mintea, inima și trupul cu cuvântul, cu fapta și cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem veșmânt de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim prin spovedanie, prin lacrimi, prin durerea sufletului; și toate acestea să le facem însoțite de rugăciune, care-l curățește și-l desăvârșește pe om. Și cu cât tu te vei curăți de patimi, cu atât te vei liniști și te vei cuminți și te vei împăca cu Dumnezeu. Noi să cerem iertarea păcatelor noastre și să ne îngrijim de curăția sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vor veni singure, fără să le cerem. Fiți cu luare aminte doar la sufletul vostru; de acesta să vă îngrijiți să se mântuiască, căci este nestricăcios, nemuritor. Atunci când omul se spovedește, sufletul i se curățește și se face strălucitor ca diamantul… Fără spovedanie nu se poate vorbi de pocăință; și fără pocăință omul nu se poate mântui… Toate sunt iertate, doar cele care nu sunt mărturisite nu se iartă… Varsă două picături de lacrimi cu durere în suflet și toată mizeria se va spăla. Fie ca Domnul să ne miluiască pe toți cu rugăciunile Sfinților Părinți Purtători de Dumnezeu. Amin.

• ✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: "... Fiul meu, dacă iei aminte la ceea ce îți scriu și te silești pe tine însuți, vei afla mult folos ..." Spune tot timpul Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, pe mine, păcătosul. Să nu îți stea deloc gura. Așa te vei obișnui cu Rugăciunea și o va prelua mintea. Nu da curaj gândurilor, deoarece, astfel, te slăbești și te întinezi. Rugăciune, silirea firii continuu și vei vedea cât har vei primi! Viața omului, fiul meu, este necaz și supărare, deoarece este înstrăinare. Să nu cauți odihna desăvârșită! Hristos a purtat Crucea. Și noi trebuie s-o purtăm. Dacă vom răbda toate necazurile, vom afla Har de la Domnul. Ceea ce simți la început este harul lui Dumnezeu, care, atunci când vine, îl face pe om duhovnicesc. Și toate i se par bune și frumoase. Atunci iubește pe toată lumea, are trezvie, lacrimi, căldură sufletească. Când pleacă harul, pentru ca omul să fie încercat, atunci toate devin trupești și sufletul cade. Însă, tu să nu-ți pierzi atunci voința, ci să strigi fără încetare Rugăciunea, cu multă silință, cu durere multă... Iarăși și iarăși, la nesfârșit. Și, ca și când ai vedea cu mintea pe Hristos, să-I spui „Mulțumesc, Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec. Slavă Ție, Slavă Ție, Dumnezeul meu!. Și răbdând toate, iarăși va veni harul, iarăși bucuria. Și aceasta se va întâmpla până când, puțin câte puțin, te curățești de patimi și devii duhovnicesc. Dar până atunci luptă!

• ✝️ Arhimandrit Iosif Isihastul: Dacă omul nu luptă împreună cu Hristos, care este Lumina, nu poate să se izbăvească de stăpânul întunericului, Diavolul. Omul smerit și de o mie de ori dacă va cădea, de atâtea ori se va ridica și va gândi numai la biruință. Cel mândru, de îndată ce cade în păcat, cade și în deznădejde și împietrindu-se, nu mai vrea să se ridice. Deznădejdea este păcat de moarte. De ea se bucura diavolul mai mult decât de orice altceva. — Sfântul Iosif Isihastul

• ✝️ Sfântul Iosif Isihastul - atâta bogăție cerească și nu este nimeni care să o dorească Cu câteva zile înainte de adormirea sa, privea spre Cer, și cu lacrimi fierbinți a spus: "Dumnezeul meu, atâta bogăție cerească și nu este nimeni care să o dorească! Există o întreagă visterie și o bogăție nemărginită, dar nu sunt oameni care să o moștenească." - Sf Iosif Isihastul

Cuviosul stareț Anatolie cel Tânăr de la Optina avea „o inimă plină de milă”, iar apropierea de el aducea singură mângâiere.

„Întotdeauna smerit și niciodată deznădăjduit” – în popor era numit cu drag „Anatolie-Mângâietorul”.

Scriitorul V. Bîkov, autorul cărții Mănăstiri liniștite, scria:

„Dacă pot spune așa, acest stareț avea un prisos de iubire maternă față de toți, în mod egal”.

Protoiereul Serghei Chetverikov își amintea:

„Părintele Anatolie, prin aspectul său smerit, prin felul în care ieșea la popor în mantia sa neagră, prin modul său de a se apropia cu bucurie, dragoste și smerenie de oameni, amintea de Sfântul Serafim de Sarov. În el se simțeau limpede duhul și puterea primilor mari stareți ai Optinei”.

Cuviosul Anatolie cel Tânăr, cu numele de mirean Alexandru Alexeevici Potapov, s-a născut la 15 februarie 1855 în orașul Moscova, într-o veche familie de negustori.

A fost crescut de părinți în evlavie și în frica de Dumnezeu, iar încă din copilărie, în inima sa s-a aprins dorința de a-și dedica întreaga viață lui Dumnezeu și de a deveni monah.

Însă mama sa nu i-a binecuvântat plecarea timpurie din lume, dorind ca el să rămână alături de ea până la moartea ei.

Alexandru a absolvit școala locală, iar mai târziu s-a ocupat de comerț, lucrând ca vânzător în orașul Kaluga.

Viața în lume l-a pregătit pentru slujirea sa viitoare de stareț: ocupându-se cu negoțul, a cunoscut lumea și a întâlnit mulți oameni, ceea ce l-a ajutat mai târziu să-i povățuiască duhovnicește pe cei care veneau la el pentru sfat.

După moartea mamei sale, la 15 februarie 1885, când Alexandru avea treizeci de ani, a intrat în Mănăstirea Optina și a fost rânduit ca ucenic de chilie al Cuviosului Ambrozie.

Pe 23 aprilie 1888, în Sâmbăta Mare, în biserica schitului, a fost tuns în rasofor sub numele de Alexandru.

În aceeași perioadă, un alt ucenic al Cuviosului Ambrozie era monahul Nectarie (Tihonov).

Văzând dinainte slujirea lor împreună în anii ce urmau, Cuviosul Ambrozie îi trimitea adesea unul la altul pentru lămuriri în diferite probleme duhovnicești, deprinzându-i astfel cu duhul sfătuirii și al colaborării.

Despre primii pași ai părintelui Anatolie pe calea starețimii s-a păstrat o amintire a unei învățătoare de la sat:

Fiind fiică duhovnicească a Cuviosului Ambrozie, în una dintre călătoriile sale la Optina a invitat și o cunoștință.

Aceasta, însă, nu dorea să meargă, spunând: „Ce să mai găsești acum la Optina! Altădată erau stareți, dar acum nu mai sunt!”.

Totuși, ajunsă la mănăstire, după slujbă s-a dus direct la hanul mănăstirii, fără a dori să știe nimic despre schit.

După câteva zile, hotărându-se să se plimbe, s-a apropiat de schit, purtând o pălărie și o mantie roșie, și s-a așezat pe treptele unei chilii, citind o carte.

A ieșit un monah cu o găleată și s-a dus să ia apă de la fântână.

Cu smerenie și blândețe a întrebat-o: „De unde ești, roaba lui Dumnezeu?”. Ea s-a gândit cu dispreț: „Iată-i pe călugării aceștia lăudați, cum îndrăznesc să mă întrebe așa ceva!” și, plină de mândrie, nu i-a răspuns.

Monahul Alexandru a luat apă și s-a întors la ea, dar de data aceasta a început să-i vorbească despre viața ei, spunându-i lucruri pe care ar fi vrut să le uite pentru totdeauna.

Ea a crezut că prietena ei, Maria Mihailovna, dezvăluise totul despre ea.

Însă, spre uimirea ei, părintele Alexandru îi spunea și lucruri pe care nimeni nu le știa.

Atunci, femeia și-a dat seama că avea în față un om neobișnuit, a căzut în genunchi și a strigat:

„Ești sfânt!”.

Din acel moment, a început să privească cu respect călugării de la Optina, și-a schimbat îmbrăcămintea, și-a acoperit capul cu o basma și a devenit o ucenică ascultătoare a părintelui.

După fericita adormire a Cuviosului Ambrozie, la 10 octombrie 1891, părintele Alexandru a devenit ucenic de chilie al urmașului său, starețul Iosif.

Pe 3 iunie 1895, în biserica schitului, a fost tuns în mantie monahală, primind numele de Anatolie.

Pe 5 iulie 1899, episcopul Macarie al Kalugăi l-a hirotonit diacon.

Deja în această perioadă, mulți pelerini ai Optinei au început să-l vadă ca pe un povățuitor duhovnicesc și veneau la el pentru sfat, considerându-l un adevărat stareț.

La începutul anilor 1900, deși încă nu era preot, părintele Anatolie a devenit un stareț recunoscut al Optinei.

De Buna Vestire, în 1906, a fost hirotonit preot și, aproape simultan, prin decizia Consistoriului Eparhial de la Kaluga, a fost numit duhovnic al Mănăstirii Kazansko-Ambrozievska din Șamordino, slujire pe care a împlinit-o până la moarte.

Până în 1908, numărul celor care veneau la starețul Anatolie a crescut atât de mult, încât însuși starețul mănăstirii, arhimandritul Xenofont, cu greu reușea să ajungă la el pentru spovedanie.

Atunci, cu binecuvântarea starețului, cuviosul s-a mutat într-o chilie lângă biserica bolniței, cu hramul Vladimirskaya, unde primea neîncetat pe toți cei ce căutau alinare.

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, cuviosul Anatolie a fost martor al cumplitei prigoane asupra Bisericii din Rusia.

Refuzând să părăsească mănăstirea, a fost arestat în 1922. În ajunul deportării, s-a retras în rugăciune, iar în dimineața zilei de 30 iulie 1922, la ora 5:40, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Sfântul Anatolie a fost îngropat lângă mormântul Cuviosului Ambrozie, pe locul despre care spusese cu două săptămâni înainte: „Aici se mai poate pune un mormânt... Da, da, chiar aici”.

Sfintele sale moaște au fost descoperite pe 27 iunie / 10 iulie 1998 și se află în biserica-criptă cu hramul Icoanei Maicii Domnului de la Vladimir.

Cuvioase părinte Anatolie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

☦️ Sfântul Anatolie al Optinei: Povățuire și Înaintevestire

"Fără iarnă nu ar există primăvară, fără primăvară nu ar există vara. Așa este și în viață duhovnicească: puțină mângâiere, iar apoi puțină durere și, astfel, puțin câte puțin, se formează calea mântuirii. Domnul ne poate mângâia tot timpul, însă mângâierea neîncetată ne face rău, așa cum, dacă soarele va dogorî neîncetat, totul se va usca sau se va culca la pământ; dar, când fenomenele alternează, este bine."

“Încrede-te în voia Domnului și Domnul nu te va rușina. Înaintea sfârșitului tău îi vei mulțumi lui Dumnezeu nu pentru bucurii și fericire, ci pentru nenorocirile și suferințele din viață ta. Și, cu cât mai multe au fost ele în viață ta, cu atât mai ușor vei muri, cu atât mai ușor se va înălța sufletul tău la Dumnezeu."

"Izbăvește-mă, Doamne, de ademenirea mârșavului și vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, și mă adăpostește de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Da-mi tărie și bărbăție neclintită să mărturisesc numele Tău cel Sfânt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul și Răscumpărătorul meu, de Sfânta Ta Biserică! Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua și noaptea, plângere și lacrimi pentru păcatele mele și fii milostiv în ceasul Strașnicei Tale Judecați! Amin."

🙏 Rugăciune pentru izbăvirea de antihrist a Sfântului Anatolie cel Tânăr de la Optina

"Să mă izbăveşti, Doamne, de cursele vicleanului şi urâtorului de Dumnezeu, antihrist, celui ce va să vină curând şi ascunde-mă de răutatea lui în pustia cea tainică a mântuirii Tale. Dăruieşte-mi, Doamne, putere şi bărbăţie ca să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu fug de frica diavolului şi să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul şi Răscumpărătorul meu, nici de Sfânta Ta Biserică. Dăruieşte-mi, Doamne, şi ziua şi noaptea, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi Te îndură de mine, Doamne, în ceasul Înfricoşătoarei Tale Judecăţi! Amin. "

Cuviosul Gherontie Aldea era văzător cu duhul, în ultimul an al vieții sale pământești 2018, nu a participat fizic la slujbele Bisericii Creștine Ortodoxe în intervalul 15 Martie-15 Mai 2018 profețind situația teribilă din anul 2020 când Regimul satanist Klaus Werner Iohannis le-a interzis românilor să participe la Sfintele Slujbe ale Bisericii lui Hristos Dumnezeu.

În seara zilei de 13 Octombrie 2017 fiind găzduit de o familie drept credincioasă Cuviosul Gherontie a început să le vorbească celor prezenți despre bunătățile gătite de Dumnezeu în Împărăția Sa pustnicilor (el însuși a fost pustnic mare parte din viață) și primind o întrebare ieșită din context în timp ce medita la „Veșnicia Veșniciilor” (Viața Eternă întru Hristos Dumnezeu) a răspuns : „La anul în vremea asta!”.

Exact peste un an la 13 Octombrie 2018, Cuviosul Gherontie Aldea s-a născut în Împărăția lui Hristos Dumnezeu, paradoxal în orașul Betleem, locul întrupării Mântuitorului Iisus Hristos.

Ca și alți Sfinți, Cuviosul Gherontie Aldea și-a cunoscut timpul mutării la cele veșnice cu mult timp înainte.

Cuviosul Gherontie Aldea a fost un mare tămăduitor a vindecat sute, mii de persoane de toate vârstele de diferite boli, conform mărturiilor celor vindecați.

După mutarea la cele veșnice survenită la Betleem, la 13 Octombrie 2018 ochii Cuviosului au rămas deschiși, chipul a păstrat paloarea vieții, membrele sale nu au amorțit „rigor mortis” și deși a fost înhumat la Mănăstirea Tismana la o săptămână după constatarea decesului de la Betleem, trupul său nu a intrat în descompunere nefiind tratat cu absolut nimic.

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Gherontie Aldea, Doamne Iisuse Hristoase Fiului Dumnezeului Celui Viu miluiește și mântuiește sufletele noastre. Amin!

• ⭕ Cuviosul Gherontie a murit pe Muntele Sion asa cum si-a dorit.

• ✝️ Doi Sfinți: Părintele Iustin Pârvu și Cuviosul Gherontie

• 👤 Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos

• 🙏 Mărturie: Doamne ajută! Fără nicio îndoială Cuviosul Gherontie este un Sfânt!

• 👤 Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos - CD-ul: "Bucuria bucuriilor" →

Părintele Daniil vedea cu duhul lucruri din lumea nevăzută. Când se uită la un om, vede ce patimiri are, ce duhuri necurate, ce păcate etc.

„Eu am fost în multe case şi am văzut că în aproape toate era un drac care conducea în casă, dădea indicaţii la toţi ce să facă. Eu îl vedeam.”

Ne spunea odată că dânsul vede cum părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc şi părintele Arsenie Boca sunt sfinţi.

În urmã cu câțiva ani, pãrintele Daniil a fost invitat la un parastas, într-un sat din Bucovina. Dupã slujbã, a ținut și o scurtã cuvântare în care a spus: Iubiți creștini, vã rog sã luați lucrurile foarte în serios și sã țineți de biserica noastrã creștin ortodoxã, pentru cã altfel va fi foarte greu.

Iatã, eu mã uit aici în cimitirul din satul vostru, și cu durere vã spun, vãd numai 5 oameni care s-au mântuit, din cei îngropați aici.

Noi ştim că sfinţenia sau harul oamenilor plăcuţi lui Dumnezeu se impregnează şi pe hainele acestora, de aceea ne şi închinăm la veşmintele sfintei Parascheva, spre exemplu, sau la papucii sfântului Spiridon.

Uneori părintele Daniil le mai dă în dar persoanelor cu probleme grave de sănătate, haine purtate de dânsul. Am fost odată în vizită la cineva care avea nişte încălţări de ale părintelui. Lângă mine era o persoană cu duhuri necurate. Dacă eu puneam pe mine acei papuci, simţeam o pace, ceva deosebit, iar în momentul în care persoana cu duhuri punea mâna pe papucii aceia, avea o stare de rău, de agitaţie.

Povestea părintele: ”Vine un drac mare la mine şi îmi zice: Moşule, la ora actuală, tu ne arzi cel mai tare cu răgăciunea. Noi avem un ţăruş mare la tine în curte (jud Suceava) şi un ţăruş în Bucureşti. După ce mori tu, toată partea asta o să fie a noastră, noi o să conducem aici!”.

Slujba sfântului Maslu de la Călugăreni, este cea mai puternică din ţara noastră, incomparabilă cu altele. Spre exemplu, îmi povestea o femeie care a mers ani de zile pe la biserici, la slujbe, dar tot se simţea rău, cum după numai 3 slujbe la părintele, parcă era alt om, mergea pe stradă şi se minuna de parcă era prima dată când vedea culorile, după mulţi ani de „întuneric”.

„Sunt unii oameni care încearcă de 20 de ani să ajungă la mine şi nu au mai reuşit, aşa de mari ispite le dă dracul. La mine ajunge numai cui îi îngăduie Maica Domnului.”

Uneori, la slujbele de dezlegare, parcă nu îţi vine a crede cum un preot bătrân şi micuţ, care a fost căsătorit, dintr-un sat uitat de lume, are atâta har, atâta putere împotriva diavolilor, să se teamă diavolii de el…

În timpul unei slujbe stăteam şi mă gândeam la acest lucru, iar diavolii (din persoanele bolnave) au început să strige: “Eheee, dacă aţi ştii voi cât a suferit Moşu?!”

Odată l-am şi întrebat pe părintele, cum de are aşa mare dar, oare toţi preoţii pot ajunge aşa? Părintele mi-a spus că trebuie să fii ales de Dumnezeu, iar apoi s-a smerit spunându-mi zâmbind că „mie mi-a dat Dumnezeu darul că nu a avut cui să il dea”.

✝️ Din învățăturile părintelui Daniil Horga / De când a fost hirotonit și până în prezent, părintele și-a dedicat viața sa oamenilor suferinzi și în special celor cu boli grele, farmece, celor care doctorii nu le găseau boala sau nu le mai dădeau nicio șansă. Erau zile când părintele făcea slujbe de dimineața până seara, pe unii creștini îi găzduia în casa sa dându-le o speranță de vindecare. Foarte mulți s-au făcut sănătoși acolo, unii total, alții parțial, iar la alții procesul de vindecare poate dura chiar și ani. De multe ori părintele făcea slujbele în casă punând perne la geamuri de teama comuniștilor. Părintele Daniil a fost dus și la poliție de multe ori, a semnat declarații peste declarații dar și-a continuat misiunea în taină. Acesta este principalul motiv pentru care a stat ascuns atâția ani. / Multe mii de suferinzi s-au vindecat la Călugăreni și foarte multe probleme și-au găsit rezolvarea cu sfatul cel bun al părintelui Daniil, dar mai ales făcând Canonul părintelui. Dacă se uită la un om, părintele nu îi vede doar înfățișarea , ci și păcatele, obiceiurile rele, bolile sufletești dar și curăția inimii. Unora le vede și viitorul, însă în măsura în care i-l arată Dumnezeu. / Părintele Daniil crede că 94% din populație suferă de boli trupești sau psihice, în mică sau în mare măsură din cauza problemelor sufletești: păcate personale mari, păcatele părinților, vrăji, duhuri necurate etc. – „ practica vrăjitoriei a luat amploare în ultimii zeci de ani în țara noastră (cel mai puternic, zice preotul, în Oltenia și în Sudul țării). / Cei mai mulți oameni care veneau la Călugăreni cu probleme mari sunt fie oameni cu păcate mari fie foarte bogați. / Câteva cuvinte ale Părintelui Daniil Horga: „Câte rele facem și totuși Dumnezeu ne ajută în viață – ar trebui omul să meargă în coate și în genunchi la Biserică, să Îi mulțumească!" / „La Carte scrie că viața omului este 70-80 de ani – Cine moare mai devreme, tânăr, ori din cauza păcatelor mari, ori din cauza vrăjilor. Ceva e necurat acolo." / „Oamenii buni sunt foarte rari în ziua de azi, Dar peste 10 ani aproape că nu o să mai găsești oameni normali !” / Părintele spunea asta mai înainte de 2015: „Oamenii s-au înrăit foarte mult, nu mai ascultă de Dumnezeu, fac păcate mari… De aceea o să vină peste noi timpuri grele, va fi un Război Mare, toate până în anul 2036". / „De ce se nasc copii bolnavi ? Ori părinții lor i-au conceput in Posturi, ori miercurea sau vinerea. În familia unde nu se țin Posturile, apar probleme. Păcatele părinţilor cad pe copii, întotdeauna” . / Părintele spunea mereu vorba aceasta: „Dumnezeu celor smeriți le dă har și celor mândri le stă împotrivă”. / „Dacă o mașină are lipsă o singură piesă, nu merge ! Așa e și omul, dacă face mereu chiar și numai un pãcat, se pierde. Așa zice undeva “nimic necurat în Împărăție curată”. Noi trebuie să fim linie, să mergem drept, să nu o luăm nici în stânga, nici în dreapta, să nu călcăm greșim!” / „În casă, în familie trebuie să fie ca într-o biserică, linişte, armonie, bună înţelegere, să naștem toți copiii pe care ni dă Dumnezeu, NU unu-doi și restul la gunoi!” / „Faceţi Canonul cu 99 de Tatăl Nostru zilnic, timp de 1 an de zile şi vi se vor rezolva toate problemele!” / Cel mai des am auzit la părintele așa: „Să te rogi de Dimineața până Seara! Să ai mereu mintea la Dumnezeu, indiferent de ce faci, tu să ai mereu în gând – Doamne Iisuse miluește-mă, Doamne dă-mi sănătate, Doamne ajută-mă etc. Altfel îți va fi greu”. / Canonul este ca un scanner, ca un Ecograf sufletesc. După o perioadă de făcut acest Canon, oricine își dă seama de nivelul său spiritual, dacă are probleme și cât de mari sunt acestea. Să nu dați înapoi dacă veți avea anumite stări rele sau încercări, făcând acest Canon.

🔴 Canonul de Rugăciune al Părintelui Daniil Horga din Călugăreni-Adâncata, Suceava: "Tatăl Nostru" de 99 de ori - 42 de zile. ✝️ / Se așează pe o masă icoana Maicii Domnului, iar în fața ei o candelă aprinsă. Se iau 99 de boabe de fasole (albe, mari) și se așează de asemenea, pe masă. Stând în genunchi se începe canonul astfel: Se ia o boabă de fasole și se rostește pe rând: - Rugăciunea ”Tatăl Nostru”; - Rugăciunea inimii ”Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Preacurate și ale tuturor Sfinților, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa”; - Rugăciunea personală (”Dă-ne Doamne sănătate, iertarea păcatelor, dezleagă-ne de farmece, izbăvește-ne de vrăjmași sau altă dorință spre Mântuire); - Se dă boaba de fasole deoparte; - Se ia o altă boabă de fasole și se procedează la fel, rostindu-se pe rând cele trei rugăciuni (”Tatăl Nostru”, Rugăciunea Inimii și Rugăciunea personală, adică dorința fiecăruia). - Se continuă astfel până la 99. / Important este să se numere boabele de fasole, de fiecare dată, atât la începutul canonului cât și la terminarea lui pentru a ne asigura că rostim rugăciunile de 99 de ori. / Însemnătatea cifrei 99: Aceasta reprezintă suma anilor Mântuitorului Iisus Hristos (33) și ai Maicii Domnului (66). / Dacă din binecuvântate pricini nu se poate face canonul într-o zi anume, ziua respectivă nu se ia în calcul, însă se continuă rugăciunea până la a 42-a zi.

❤️ Așa arată Sfinții — o mărturie despre Părintele Daniil Horga / Am fost la înmormântarea Preotului Daniil Horga, apoi m-am dus cu această poză la Părintele Ioan Ilarion Neagoe - Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului.

💾 Descarcă de aici documentul în format PDF cu cele 3️⃣trei canoane de rugăciune:

🖨️ Printeză, citește și dă mai departe❗

Eram sergent major în termen la Tecuci şi auzisem de minunile de la Vladimireşti, de puterea cuvântului părintelui Ioan Iovan. Am mers acolo într-o permisie de o zi și am rămas surprins de puterea teofanică a locului şi a afluenţei mare de credincioşi.

Părintele Ioan Iovan era în paraclis, cu epitrahilul în gât, într-o strană. Ne-a zis la toți, că eram aproape un pluton: „V-ați hotărât să vă faceți călugări, nu?” - „Da, preacuvioase!” Ne-a zis: „Frate Neagoe, după atâtea luni și zile te eliberezi! Și tu, Paraschiv, ai pe mama ta bolnavă de trei ani și nu o să te lase să mergi la mănăstire. Dacă o asculți și rămâi cu ea acasă, ea moare. Dar dacă mergi la mănăstire, ea se va face sănătoasă.”

Multe minuni s-au întâmplat acolo în anii aceia, se vindecau mulţi bolnavi în timpul Sfintei Liturghii. Unii strigau că văd, alții că pot să se miște. Și eu am fost vindecat de spate acolo. Era un om care striga: „Părinte, părinte, eu am omorât un om!” Părintele Ioan i-a zis: „Este iertare! Te pocăiești?” - „Da!”- a spus omul, căzând în genunchi în lacrimi. A primit dezlegarea și apoi a fost împărtășit. Dar cea mai mare minune a fost că mulţi tineri am luat calea mănăstirii, devenind călugări sau maici. Aici am avut bucuria să ascult la o predică pe părintele Nil Dorobanţu. În anii dinaintea decretului am fost ucenicul părintelui Daniil Sandu Tudor la Rarău. Acesta îl schivnicise la Sihăstria pe părintele Nil şi mi-a povestit o întâmplare frumoasă:

Într-o noapte, părintele Daniil Sandu Tudor, cu părintele Cleopa Ilie şi părintele Nil au traversat munţii, prin Stulpicani, spre Mănăstirea Slatina, ce era atunci mănăstire de călugări. La un moment dat, părintele Nil a zis: „Părinţilor, eu plec, mă grăbesc!” Şi a plecat de lângă ei. Părinţii îl strigau: „Părinte Nil! Părinte Nil!”, dar el dispăruse. Când au ajuns la Slatina, au întrebat unde este părintele. Fraţii le-au spus că venise de trei ore la mănăstire. Avea pe Iisus Hristos în el, se făcea nevăzut. Făcea câte o mie de metanii pe noapte. La masă el scotea un morcov, pătrunjel și mânca. Un mare ascet și un geniu intelectual. El a restaurat monahismul în Moldova, alături de Daniil Sandu Tudor. Am făcut o Sfântă Liturghie cu el. Se simțea un mare har în prezența lui. Un înger pământesc. A fost om, dar era înger!

Mai târziu, mergând să mă închin la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în gara Iţcani, am coborât şi am văzut un monah retras într-un colţ pe peron, stând pe o bancă. M-am apropiat şi i-am zis: „Blagosloviţi, preacuvioase! De unde veniţi?” - „De la Hristos!” - „Şi unde mergeţi?” - „La Hristos!” - „Părintele Nil Dorobanţu?” - „Eu, eu, păcătosul!”

L-am rugat să îmi răspundă la o frământare interioară. Voiam să fac teologia şi, fiind bolnav de meningită cronică, îmi era frică că nu pot memora. L-am întrebat dacă să-mi urmez gândul. Părintele m-a pus în genunchi, cred că avea epitrahil pe dedesubt, m-a binecuvântat, spunându-mi să merg la Institut la Sibiu. Și așa, cu binecuvântarea lui, fără cărți, am avut mereu numai note mari. De atunci nu l-am mai văzut niciodată, dar îl voi preţui veşnic pentru că s-a rugat pentru mine.

Icoanele noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română

„Prin Parastasul din ajunul proclamării canonizării unor sfinți, se învederează adevărul că toți oamenii sunt chemați la sfințenie, iar cei care se ostenesc pentru aceasta o și dobândesc. În cartea Leviticului, Dumnezeu cere celor pe care i-a ales să fie poporul Lui: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt. [...] Martiri și mărturisitori, profesori de teologie și preoți de parohie, stareți și duhovnici, misionari în cetate și nevoitori în codri și în locuri ascunse de lume, iconari și mânuitori ai condeiului, filantropi și făcători de bine, adevărați stâlpi ai Bisericii și neamului, în vreme de mare primejdie, sfeșnic cu 16 făclii strălucitoare, au fost așezați de Dumnezeu să lumineze într-un veac întunecat de ideologii totalitare și anticreștine”, a afirmat în continuare ierarhul.

• 📜 Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări →

• ⭕ De ce nu se află duhovnicul neamului, Părintele Iustin Parvu, pe lista celor 16 sfinți canonizați❓

• ✝️ Alături de acești 16 Sfinți, dorim și cerem canonizarea Sfinților Închisorilor comuniste / Alături de acești 16 Sfinți, dorim și cerem canonizarea Sfinților Închisorilor comuniste, Sfinți Mucenici și Mărturisitori, începând cu: VALERIU GAFENCU, IUSTIN PÂRVU, GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA, IOAN IANOLIDE, ARSENIE PAPACIOC, ADRIAN FĂGEȚEANU, IOANICHIE BĂLAN, IUSTINIAN CHIRA și mulți alții... Modele vii de trăire ortodoxă autentică și de asumare jertfelnică a Crucii lor asemenea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru generațiile prezente și viitoare.

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon, cel care în braţele sale pe Pruncul lisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viaţa Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătoreşte la 12 iunie.

Fiind comandant de oşti, Petru a fost luat prizonier şi aruncat în temniţă în cetatea Samara de pe malul Râului Eufrat. Suferind în temniţă, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să scape de acolo, făgăduind că îşi va dărui după aceea toată viaţa lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că deşi el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlineşte, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduinţă şi nu şi-a ţinut-o.

Apoi Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară şi cu Sfântul loan Botezătorul.

Petru a ascultat şi a început să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon.

Atunci din nou i-a apărut Sfântul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie, ci aievea.

Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu faţa strălucitoare, şi îmbrăcat în hainele preoţeşti ale Vechiului Testament, purtând în mână un toiag de aur.

Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: „Voieşti să-ţi împlineşti făgăduinţa şi să te faci monah?”

La aceasta, Petru a răspuns: „Voiesc, Stăpâne, cu ajutorul lui Dumnezeu.”

Sfântul Simeon atunci a atins lanţurile lui Petru cu toiagul său şi ele s-au topit ca ceara. Deschizând uşa temniţei, sfântul l-a scos pe Petru afară.

— Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida.

✝️ Apostolul și Evanghelia Zilei la Întâmpinarea Domnului — 2 Februarie / Rugăciunea Dreptului Simeon

Rugăciunea biblică "Acum slobozeşte"

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).

În cadrul slujbelor bisericeşti, principalul fond îl constituie cel biblic. Cea mai mare parte a formulărilor liturgice pe care le auzim, până astăzi, în cadrul liturgic vin din cuvintele Sfintei Scripturi. Încă din primele trei secole, creştinii au folosit cântări şi rugăciuni de inspiraţie biblică. Pe lângă cântarea Maicii Domnului şi a Sfintei Prorociţe Ana, cea mai veche rugăciune biblică utilizată în cultul liturgic creştin este rugăciunea „Acum slobozeşte”.

Această veche rugăciune subliniază credinţa Bisericii în cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos – dumnezeiască şi omenească. Bătrânul Simeon ne transmite, peste veacuri, că Iisus este adevăratul Mesia, Cel care va izbăvi întreg neamul omenesc de robia morții. Al doilea aspect al rugăciunii menţionate reliefează faptul că, prin Israel, dreptul Simeon nu se referea la poporul Israel în sine, din punct de vedere etnic sau teritorial, ci se referă la noul Israel, noul mod de viață pe care Mântuitorul l-a adus prin jertfa Sa de pe Cruce.

Viața Sfântului și Dreptului Simeon

Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept și credincios, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut știre de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Și i s-a făcut știre, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:

Când, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise și toate prorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleși oameni înțelepți din Israel, șaptezeci la număr. Între aceștia era și Sfântul Simeon, ca un înțelept și iscusit întru dumnezeiasca Scriptură. Atunci el, tălmăcind, scria cuvintele lui Isaia prorocul și, ajungând la cuvintele: Iată fecioară în pântece va zămisli și va naște fiu, s-a îndoit, zicând că nu este cu putință ca o fecioară, neștiind de bărbat, să poată naște și, luând cuțitul, a voit să radă cuvintele acelea. Dar îngerul Domnului i s-a arătat și i-a ținut mâna, zicând: „Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.

Deci el, crezând cuvintele îngerești și prorocești, aștepta cu dor venirea lui Hristos în lume. Și era drept cu viața și fără prihană, ferindu-se de tot răul, șezând lângă biserică și rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea Să și să izbăvească pe oameni de diavolul cel viclean.

Născându-se Domnul nostru Iisus Hristos și împlinindu-se patruzeci de zile, iar după obiceiul legii fiind adus în biserică de mâinile Preacuratei Sale Maici, atunci și Sfântul Simeon îndemnat de Duhul a venit în biserică și, căutând spre Pruncul cel mai înainte de veci cum și la Fecioara cea fără de prihană care Îl născuse, L-a cunoscut că Acela este Mesia cel făgăduit și că aceea este Fecioară prin care avea să se împlinească prorocia lui Isaia. De aceea, i s-a închinat, văzând-o înconjurată de lumină cerească și fiind strălucită cu dumnezeieștile raze.

Deci, cu frică și cu bucurie apropiindu-se de dânsa, a luat în mâinile sale pe Domnul și a zis: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta. El a prorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii și a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneți, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani – Dumnezeu astfel lungindu-i viața – ca să ajungă vremea cea din toți vecii dorită, în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Despre acest Sfânt Simeon, care a primit în mâinile sale pe pruncul Iisus, cel dus în biserică și care a binecuvântat pe Născătoarea de Dumnezeu, Maria și pe Iosif, mulți înțeleg că a fost preot, precum era preot și Zaharia, cel ce a primit mai înainte pe Maria, fiind dusă atunci pruncă în biserică și care avea să fie maica lui Iisus. Între cei ce înțeleg astfel, este Sfântul Atanasie cel Mare, în cartea sa „Despre aceeași fire a Tatălui și a Fiului”, apoi Sfântul Chiril din Ierusalim, în „Cuvântul de la Întâmpinarea Domnului”, și Sfântul Epifanie, în „Învățătura despre părinții Legii Vechi și ceilalți”. Dar de vreme ce sunt unii care nu se unesc – căci nu se pomenește despre aceasta în Evanghelie –, de aceea nu s-a scris nici în cuvântul acesta.