ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Sfinții Închisorilor

Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul sovietic.

✝️ Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Sunt împotriva ecumenismului, o socot ce-a mai mare erezie a secolului nostru!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Am sperat că România va fi următoarea Țară care va ieşi din ecumenism ... din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor). Sunt împotriva ecumenismului, o socot ce-a mai mare erezie a secolului nostru!" — Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa


✝️ Părintele Iustin Pârvu despre Părintele Dimitrie Bejan

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Părintele Dimitrie Bejan

Un alt mare erou al vieții noastre creștine și naționale este Părintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul până în inima Siberiei.

Acolo a făcut el cunoscută Ortodoxia noastră, menținând viața spirituală a tuturor celor din lagăr, ortodocși și catolici. În sărbători liturghisea cu o găleată mare de zece kilograme de Sfânta Împărtășanie, iar rusoaicele veneau și băteau la poarta lagărului să-l cheme pe ”batiușca Bejan” să le facă aghiazmă, Sfântul Maslu și alte servicii religioase...

Acolo, în Rusia, Părintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a găsit, ca și Apostolul Pavel, o formulă de a fi judecat în țară.

Trimis acasă din lagărul siberian, a intrat în pușcăriile grele din România.

A fost un stâlp al vieții noastre spirituale.

Și după eliberare a căutat să mențină viața duhovnicească, însă, ca și pe Părintele Gheorghe Calciu, chiar frații lui l-au trădat.

Condamnat și eliminat de ceilalți, a fost scos la pensie și dus ca bolnav în satul lui, la Hârlău.

Pe amândoi acești părinți, Calciu și Bejan, eu îi pun împreună, pentru gândirea lor frumoasă și viața lor de jertfă.

  • Părintele Iustin Pârvu

✝️ Părintele Iustin Pârvu: Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creştinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă.

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Părintele Iustin Pârvu

"În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ORTODOX care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creştinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos. Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc."

Părintele Iustin Pârvu - Învățăturile și minunile Părintelui Justin

✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și har: Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Folosește-ți darurile spre a face bine celor de lângă tine!

Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. El împarte daruri tuturor. Unul are talantul cântării, altul al înțelepciunii, altul în forță fizică, altul are darul de a picta, altul darul de a scrie sau de a vorbi. Fericit este acela care, folosind darul pe care îl are, izbutește să aducă un suflet la Hristos. Aceluia i se vor acoperi mulțime de păcate. Această și este, de fapt, esența creștinismului: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie.

Extras din: Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011, p.208

📜 Mărturii despre Corneliu Zelea Codreanu (n. 13/09/1899)

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Mărturii despre Corneliu Zelea Codreanu (n. 13/09/1899)

Părintele Nicolae Steinhardt:

”Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Însă dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata.” (Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, 2005, p.395; Arhivele CNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101, P 191 – 195)

Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca:

”Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

”Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.” (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu:

”Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă.” (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386).

Iuliu Maniu, om politic, ţărănist:

”Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid.” (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

Emil Cioran, scriitor, ganditor:

”În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era “deştept”, Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit. Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost. Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui…” (“Glasul strămoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Walter Hagen, istoric evreu-austriac:

„Codreanu avea mai mult profilul unui profet religios decât acela al unui şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt.” (Die geheime Front. Nibelungem Verlag, Linz und Wien, 1940).

David Şafran, Rabin, dr.:

„Ca student, auzisem de la legionari lucruri fantastice despre Căpitan. Eram dornic să-l cunosc personal. Ba am apelat şi la foştii mei profesori de la Universitatea bucureşteană: Mircea Vulcănescu şi Traian Herseni, ca să fiu primit de Căpitan … la Casa Verde… Sub ochii lui de jar, se ascundea o privire vulturească. Încredere, ambiţie, verbaj gândit şi cântărit ab initio… Codreanu mă ascultă cu atenţie. Apoi, subit, parcă-l văd cum cade în transă. Cu o voce puternică, îl aud cum proclamă cu patos: – Eu i-am văzut pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Eu cred în Sfânta Cruce. Biserica e pentru mine un simbol sublim, etern. O, Doamne, iartă-mi greşelile! Îl vedeam că suferă… – În ce cred evreii, ca să supravieţuiască vremurilor grele prin care trece omenirea?! – Noi credem în adevăr. Politica nu e adevăr, dreptatea e o iluzie, banul e o minciună. Acestea sunt realităţi…În credinţă, toate neamurile sunt egale în drepturi ca şi în datorii. Pentru Domnul nu există un popor mai mic sau mai mare. (Deci, nici “ales”, nici antisemitism.) Între credinţă şi antisemitism este un non sens. Credinţa îi învaţă pe oameni despre frăţia universală. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20 (11 Ianuarie 1937). Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii… Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Eram decis să mai rămîn, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gînd şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. (…) Îl văd cum se ridică, îmi întinde mîna şi-mi spune: "Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, sau rănit ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om". Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică. Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937.” (David Şafran, „Karl Marx, antisemit”, Ierusalim, 1979, cap. Casa Verde, p. 106-115,).

Richard Wurmbrandt, pastor baptist, etnic evreu, misionar şi scriitor, fost deţinut politic:

„Ştii că «Jurnalul» de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încreştinarea mea? Jurnalul conţinea elemente curente, impresii, amintiri, dar mai ales o profundă cugetare creştină, prilejuită de recitirea, în temniţă a celor patru Evanghelii şi a Epistolelor Sf. Apostol Pavel.” (Mărturie Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 161).

Francisco Veiga, istoric şi scriitor spaniol:

„La 21 de ani, trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale (ale lui CZC) erau deja definite. Aspectul său fizic extrem de atrăgător era o bună scrisoare de recomandare: de statură înaltă, atletic şi cu o figură de o rară frumuseţe clasică, străină de timp. Un om tenace, bun organizator, planuri simple, flexibile şi idei clare.” (Istoria Gărzii de Fier, (1919-1941), Mistica ultranaţionalismului, Madrid, 1989, p. 51).

✝️ 2 septembrie – 11 ani de la nașterea în Ceruri a Părintelui Mihail Lungeanu, bunul prieten al Sfântului Valeriu Gafencu. →

- Posted in Sfinții Închisorilor by

A învățat Teologia în temnița prin alfabetul Morse și a memorat Noul Testament.

Împlinirea unui legământ

enter image description here

Mihail Lungeanu a trecut la Pitești prin torturi fizice care nu pot fi imaginate de o minte normală. Dar a rezistat. Se ruga permanent. „O singură noapte nu m-am rugat și îmi reproșez asta toată viața; dacă nu mă rugam mai mult, mă prăbușeam total”. Face un legământ cu Dumnezeu. De va scăpa de iadul de la Pitești, își va pune viața „la picioarele Domnului, ca preot sau la mănăstire”. Bolnav de rinichi fiind, urinând sânge, tânărul Mihail a fost transferat în martie 1950 la închisoarea Văcărești, fiind suspect de TBC. Acolo se făcea trierea deținuților. Cei confirmați cu TBC erau trimiși la Penitenciarul Târgu Ocna, iar ceilalți erau trimiși înapoi la Pitești. Se roagă cu stăruință lui Dumnezeu și Măicuței Domnului să nu fie din nou trimis la Pitești. Maica Domnului îi apare în vis și-i arată că va fi trimis la Târgu Ocna. Și așa avea să se întâmple. Avea să fie supus și aici reeducării, dar într-o formă atenuată față de cea de la Pitești și pentru o perioadă scurtă de timp. În Penitenciarul Târgu Ocna se împrietenește cu tineri cu viață sfântă: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și Gheorghe Jimboiu. Alături de aceștia, după cum mărturisea Părintele Constantin Voicescu, participă la lucrarea divină de restaurare a omului. Părintele Mihai Lungeanu mărturisea că a fost nașul de botez al lui Richard Wurmbrand, care a primit numele de Valeriu, în memoria lui Valeriu Gafencu, cel care l-a determinat să treacă la ortodoxie. După ieșirea din închisoare, Wurmbrand nu a spus că s-a convertit la ortodoxie, manifestându-se ca pastor protestant.

La închisoarea Târgu Ocna, Mihail Lungeanu s-a îngrijit de sănătatea lui Valeriu Gafencu. Lui i-a spus sfântul închisorilor, cu câteva zile înainte de plecarea la Domnul, că i s-a arătat Maica Domnului, care i-a zis: „De acum înainte, Eu voi fi iubirea ta”. În ziua nașterii la Ceruri a lui Valeriu Gafencu (18 februarie 1952), acesta avea să-i spună: „Simt că urc niște trepte. Respir și mă simt din ce în ce mai ușor”. După adormirea lui Valeriu, Mihail Lungeanu i-a pus în gură o cruciuliță de os, pentru a putea fi identificat atunci când se vor afla moaștele sfântului. În semn de evlavie, Părintele Mihail avea să pună pe muzică versurile compuse în închisoare de Valeriu Gafencu.

La 27 august 1953 este eliberat de la Târgu Ocna. Nu i se permite să-și continue studiile la Facultatea de Medicină. Vrând să-și respecte legământul făcut în închisoare, cercetează Mănăstirea Vladimirești, al cărei duhovnic era Părintele Ioan Iovan. Autoritățile comuniste nu-i dau voie să se călugărească. Mai mult, la 21 decembrie 1954 este arestat din nou de Securitate. Lungeanu a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „crima de înaltă trădare”. Timp de aproape 10 ani pătimește în închisorile Galați, Jilava, Codlea, Iași și Aiud. Conform mărturiei Părintelui Vasile Pătrașcu, Mihail Lungeanu aduce Sfânta Împărtășanie la Aiud: „Tot atunci, studentul la medicină Mihai Lungeanu (...) ne-a adus de afară o pungă foarte mică din pânză de parașută, în care erau ascunse Sfintele Taine uscate, care au fost de mare preț pentru noi. Din felia de pâine pe care o primeam la masă, luam miezul și îl frământam. După aceea, luam bucăți cât mazărea și le făceam plate. Cu acul, luam din punga cu Sfinte și puneam pe biluțele acelea făcute plate, apoi ridicam marginile ca la „poale-n brâu”, le făceam rotunde și iar plate. Se uscau și le puneam în cele două tivuri de la un prosop cu care nu mă ștergeam niciodată sau la gulerul și manșetele unei cămăși. Erau cât un bob de linte mai mare. La percheziție nu puteau să-și dea seama, căci erau prea mici. În posturile cele mari transmiteam unui preot de pe celular numele de botez ale fiecăruia, iar la ora 6:00, când băteau clopotele la Biserica Ortodoxă din Aiud, cădeam toți în genunchi în celule și ne făceam spovedania, iar preotul dădea dezlegare” (Pr. Vasile Pătrașcu – Text publicat în revista Familia Ortodoxă, nr. 9, anul 2010, pp. 8-11).

La Aiud, Mihail Lungeanu este supus unei noi acțiuni de reeducare, pe care o refuză. Suportă consecințele, fiind trimis de mai multe ori în temuta Zarcă. Este supus unui regim de exterminare. Dar Dumnezeu avea alte planuri. La 8 mai 1964 a fost eliberat din închisoare. În octombrie 1993 este hirotonit diacon. Iar în 1998, la vârsta de 74 de ani, își împlinește legământul: Mitropolitul Bartolomeu Anania îl hirotonește preot. A slujit la Biserica „Bunavestire” din Iași, acolo unde slujise și tatăl său.

La 2 septembrie 2012, Părintele Mihail Lungeanu s-a mutat la Domnul.

Fie să avem parte de rugăciunile lui!

- Florin Palas

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/2-septembrie-%E2%80%93-10-ani-de-la-nasterea-in-Ceruri-a-Parintelui-Mihail-Lungeanu-bunul-prieten-al-Sfantului-Valeriu-Gafencu.-A-invatat-Teologia-in-temnita-prin-alfabetul-Morse-si-a-memorat-Noul-Testament.-Implinirea-unui-legamant-169029

✝️ Mărturisitorul Nicolae Purcărea: “Experimentul Piteşti se aplică continuu, se aplică şi astăzi. Vă pot spune că astăzi trăim tot un fel de Piteşti”

- Posted in Sfinții Închisorilor by

"Principiul în care am fost noi crescuți a fost să fim în linia creştină, nu paraleli cu ea: rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără!"


Nicolae Purcărea s-a născut la 13 decembrie 1923 în Braşov.

A fost arestat de trei ori: în 1942, martie 1945 şi 1 iunie 1949.

Ştiindu-se urmărit, s-a ascuns de Securitate şi a fost membru într-un grup de rezistenţă armată din munţi.

A fost condamnat la 7 ani de închisoare şi a fost închis la Craiova, Piteşti, Poarta Albă, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea.

După eliberarea din 29 mai 1956 a primit domiciliu obligatoriu într-un sat din Câmpia Bărăganului. De acolo a fost iar arestat pe 12 septembrie 1958 şi a fost închis până pe 29 iulie 1964.

A fost una dintre victimele experimenului Piteşti.

A învăţat să sculpteze în închisoare şi a fost sculptor tradiţional în lemn.

Data adormirii: 25 Septembrie 2015.

📜 Legăturile spirituale dintre grupul mistic al sfinţilor din închisori (Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Marin Naidim etc) şi Părintele Arsenie Boca, aşa cum sunt mărturisite de fostul deţinut politic Virgil Maxim

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Valeriu Gafencu - Părintele Arsenie Boca

Dornici să cunoaştem marile spirite creştine ale neamului nostru făceam escapade duhovniceşti cu îndrăzneală temerară, care ne-ar fi putut costa sancţiuni grele sau execuţia, căci puteau fi interpretate ca evadare. Părintele Arsenie Boca, ctitorul Filocaliei româneşti, cum îl numea părintele profesor Dumitru Stăniloaie, ne trimisese prin cineva primele volume ale Filocaliei; voiam să-l vedem şi să-i mulţumim, împărtăşindu-ne şi din cuvântul lui de învăţătură. Din colonia de la Galda de Jos Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au plecat într-o sâmbătă dimineaţa, tăind munţii şi pădurile în linie dreaptă până la Sâmbăta, pe jos. Cu Nicu Mazăre şi Iulian Bălan am trecut peste culmile Trascăului până la Râmeţ, unde părintele Oţea reconstruia din albia râului Geoagiu Mânăstirea ortodoxă distrusă de armatele Mariei Tereza, aşa cum i se descoperise în vedenie la Sfântul Munte Athos, ca şi părintelui Arsenie Boca pentru Mânăstirea Sâmbăta. După întoarcere, Valeriu căpătase o stare de armonie interioară, de pace – vizibilă în manifestările lui pline de linişte şi blândeţe, – ajungând la o suportare tăcută şi la o umilinţă nedisimulată, firească în tot ce făcea. (…) Ceea ce a făcut şi ceea ce a trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie, pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte. E suficient răspunsul pe care l-au dat toţi cei ce l-au cunoscut. A fost un sfânt. Este un sfânt”.

(Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 179-185).

📜 Liturghie - de Andrei Ciurunga

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Liturghie
de Andrei Ciurunga

Anii noştri schingiuiţi,
anii crânceni te săpară,
cimitir de osândiţi
de la margine de ţară.

Ne-au adus din închisori
robi ai stepei dobrogene,
să împrăştiem pe flori
roua strânsă de sub gene.

Şi-am tăiat peste câmpii
drum cu trupurile noastre
valurilor cenuşii
ale Dunării albastre.

Azi dormim pe câte-un şir,
fără cruci, fără sicrie.
Pace ţie, cimitir
fără nicio liturghie.

Candelile nu ne ard,
nu bat clopote de rugă,
nu păzeşte niciun gard,
nimeni nu mai vrea să fugă.

Numai mieii, prin pustiu,
pasc din trupul, câteodată,
cine ştie-al cărui fiu,
cine ştie-al cărui tată.

Plouă stelele cu har,
luna ne trimite veghe,
iarba înveleşte iar
pieptul dezbrăcat de zeghe.

Mâine poate va veni
legea cumpenelor drepte.
Doamne, nu mai zăbovi,
morţii ştiu să se deştepte.

Anii noştri schingiuiţi
stau de strajă. Pace ţie,
cimitir de osândiţi
de la margine de glie.


Poetul Robert Cahuleanu, care va semna și Andrei Ciurunga, a văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în orașul Cahul. Aici a urmat și școala, exceptând ultima clasă de liceu absolvită în Bolgrad. După aceasta a început colaborarea la pulicațiile: “Basarabia”. “Basarabia literară”, “Raza”. Trupele române părăsind provincia de la răsărit, se mută și el, cu familia, în Brăila unde lucrează la “Expresul”, “Ancheta” și “Înainte”

Andrei Ciurunga și Robert Cahuleanu sunt pseudonimele literare ale lui Robert Eisenbraun (n. 28 octombrie 1920, Cahul, România Mare, azi în Republica Moldova – d. 6 august 2004, București, România), poet, memorialist, martir în închisorile regimului dictatorial comunist român, deținut politic la Canal.


FericițiCeiProgoniți.net - citește colecția de articole despre Andrei Ciurunga.

📄 Cuvântul mucenicului Constantin Oprișan, înaintea începerii experimentului reeducării prin tortură de la închisoarea Pitești:

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Constantin Oprișan - Foto: CNSAS Constantin Oprișan - Foto: CNSAS

Să luăm aminte!

Reeducarea paşnică de la Suceava şi cea sălbatică de la Piteşti (1949-1952) au urmărit de fapt schimbarea din temelii a gândirii omului după anumite şabloane, ceea ce se întâmplă astăzi sub ochii noştri! Nu întâmplător unii au mărturisit că noi trăim astăzi un Piteşti mondial.

Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaștina disperării

Video: https://www.youtube.com/watch?v=Xe32yQ2p-H8

✝️ Minunile Sfântului Ilie Lăcătușu →

- Posted in Sfinții Închisorilor by

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. (Matei 6, 33)

enter image description here

Am avut încredere ca părintele ne ajută

Mă numesc Tatiana Tatarcan, sunt domiciliata in localitatea Botoșani, actual locuiesc in Italia. Încerc cât mai pe scurt să vă scriu despre minunea pe care părintele Ilie Lăcătușu a facut-o cu familia mea. Era in anul 2003, când, disperata de situația financiară în care ne găseam – rămăsesem fără serviciu eu și soțul, aveam o fată studentă, căsătorită, care aștepta un copil, ginerele și el era student dintr-o familie modestă, alta fata, eleva in ultimul an de liceu -, cu multe datorii in spate, am inceput a bate drumurile manastirilor pentru rugaciune. Toata viata noastra am cautat mereu ajutorul Domnului, prin intermediul rugaciunilor si plata slujbelor la biserici si manastiri, si totdeauna Domnul ne-a miluit. Asa ca si in acel moment greu am fost la manastirea Petru Voda, la parintele Justin, el ne-a incurajat si acum, dupa ani de zile, ne-am dat seama ca datorita rugaciunilor lui catre parintele Ilie Lacatusu s-a intamplat minunea. Intre timp, sotul meu plecase in Spania in cautare de lucru, dar, la plecare, a mers sa ia binecuvantare de la duhovnicul nostru, parintele Ioan de la Manastirea Popauti din Botosani, care i-a dat un pliant cu sfaturi duhovnicesti, cu icoana Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu, cu recomandarea de a o lua cu el in Spania. Noi am privit-o, dar nu mai auzisem de el si practic, spre rusinea noastra, nu am dat mare importanta atunci, ba, pe deasupra, a si uitat-o acasa. Bineinteles ca, ajuns acolo, nu gasea nimic de lucru si atunci mi-a spus sa-i trimit prin posta pliantul cu parintele. In ziua in care am pus la posta pliantul, si-a gasit de lucru, dar nu prea castiga bine. Eu, ramasa in tara, am continuat rugaciunile si pelerinajele la manastiri, am fost iar la parintele Justin si, nu mult dupa aceea, am avut un vis in care mi se spunea ca, daca vreau sa scap de necazuri, sa merg la Bucuresti, sa-l caut pe parintele Ilie Lacatusu si mi-a fost repetat de trei ori numele sau. Vreau sa precizez ca nu am facut atunci nicio legatura cu pliantul si nu am retinut ca era vorba despre sfantul din pliant. Complet ignoranti!!! (Iarta-ma, parinte!)

Ducandu-ma la parintele Ioan, duhovnicul nostru, cu sfiala i-am spus de vis, pentru ca el nu ne permitea sa credem in visuri, dar a fost un vis deosebit si ceva ma indemna sa-i spun. El m-a binecuvantat imediat de drum si mi-a spus ca moastele sunt la cimitirul Giulesti, sa merg imediat. A fost totul o minune apoi, pentru ca nu aveam nici bani de drum, dar s-au oranduit toate de la Dumnezeu, cu rugaciunile parintelui Ilie, am gasit bani, am fost la moastele sale, intr-o luna de zile eram si plecata in Italia. Acolo mi-am gasit de lucru imediat, mi-au facut toate actele, nu am stat nicio zi ilegal in Italia; stiti ca atunci era greu cu vizele de lucru, dar la mine s-au facut toate ca pe roate, mi-am platit in cateva luni toate datoriile, care erau de ordinul multor milioane, ca, la un moment dat, cineva din familie mi-a spus ca e mare minune sa-mi imprumute persoane straine atatia bani cu increderea ca eu ii voi inapoia vreodata. Apoi, dupa numai zece luni, familia la care am lucrat atunci mi-a chemat si sotul, i-a facut si lui actele legale, am si locuit la ei doi ani si jumatate fara sa platim chirie.

In fiecare an de atunci, cand mergem in concediu in tara, mergem sa ne inchinam la moastele parintelui Ilie, ca sa-i multumim pentru ajutor. Asa am cunoscut-o si pe fata dumnealui (Dumnezeu sa o ierte), venea special pentru noi si ne deschidea chilia pentru inchinare, desi noi nu o contactam inainte. Ea ne-a spus ca este inexplicabil cum reuseste sa fie in contact permanent cu parintele si acesta ii spune cand sa mearga la cimitir, ca o asteapta cineva. Odata era in cripta si ne-a chemat din multime si ne-a spus ca ea stie cine vine cu ganduri curate si pentru ce vine, aude tot ce vorbim noi afara si atunci ne-a dat o cartulie cu icoana Maicii Domnului si a parintelui pe coperte, care contine doua paraclise si este editata de manastirea Petru Voda si ne-a spus asa: „Tatal meu a spus sa cititi in avion rugaciunile” – dar ea nu avea de unde sti ca noi avem bilet la avion si ca in acea zi ne duceam in Italia. Ajunsi la bordul avionului am scos amandoi carticelele si ne-am pus pe citit. Pe deasupra Croatiei am avut parte de o furtuna groaznica si care a scuturat avionul din toate incheieturile, de au incremenit toti, personalul avionului era speriat de groaza, nu se auzea un sunet si noi am putut citi in liniste paraclisele Maicii Domnului. Ne-am speriat si noi, dar am avut incredere ca parintele ne ajuta si vom scapa cu bine. De atunci nu ne mai despartim de acele carticele, care sunt binecuvantate de parintele Ilie.

Am enumerat numai cateva dintre minunile parintelui Ilie Lacatusu, dar noi simtim mereu ajutorul lui si speram ca ne va ajuta sa ne intoarcem la timp acasa. Deci, in final Ii multumim lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru ajutorul dat pentru rugaciunile Sfantului Marturisitor Ilie Lacatusu. Sper ca marturisirea noastra sa va fie de folos, sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre ajutorul oamenilor.

Cu stima, Tatiana Tatarcan, cu asentimentul sotului meu, Miluca.

(Tatiana Tatarcan)

🔥Să nu uiți Darie. Să nu uiți. / Genocidul Sufletelor: Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură

- Posted in Sfinții Închisorilor by

"...m-au dezbrăcat, mi-au băgat în gură, cu coada lingurii, obielele murdare, umplându-mă de sânge, mi-au legat cu o funie mâinile la spate şi cu altă funie picioarele. Ce a urmat nu se poate descrie...bătaie în cap, pentru îndobitocire; bătaie în faţă, pentru desfigurare; mii de lovituri în spate, sub coaste, în plex, în tălpi. Zeci de leşinuri şi iar de la capăt, ore întregi, iar ochiul de vizetă veghea, veghea mereu. Mi-au zdrobit oasele, plămânii, ficatul, jucau încălţaţi pe oasele mele, pe plămânii mei." - Eugen Măgirescu, Moara dracilor, în Memoria nr.13, p.38

*

"Te obligau să mănânci pâinea din trei înghiţituri sau, dimpotrivă, să stai cu pâinea în gură zile întregi; să mănânci din "treucă" mâncarea fierbinte, cu mâinile la spate, deci fără ajutorul lor; pe burtă sau în genunchi, aplecat deasupra gamelei, şi se dădea câte o lovitură scurtă cu bocancul, arzându-ţi faţa cu arpacaşul fierbinte şi mozolindu-te; ţi se adăugau cantităţi exagerate de sare în mâncare, după care, timp de câteva zile, nu ţi se dădea apă, apoi îţi dădeau apă cu foarte multă sare în ea." - Costin Merişca, Tragedia Piteşti. O cronică a "reeducării" din închisorile comuniste, Institutul European, Iaşi, 1997, p.68

*

"Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu (N.R.: şeful torţionarilor) se dezlănţuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu se renege. Astfel, unii erau botezaţi în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura până ce conţinutul făcea bulbuci." - Virgil Ierunca, "Fenomenul Piteşti"

*

"Cornel Luca, călărit zi şi noapte, a fost obligat să înghită o mare cantitate de sare (saramură) şi împiedicat să bea apă. Reacţiile anatomo-fiziologice au fost cumplite. Întreaga mucoasă bucală i-a devenit o rană. Setea e mult mai chinuitoare decât foamea, e de-a dreptul înnebunitoare. Forţat să bea urină, a făcut-o cu greu. Ar fi făcut-o, acum, din proprie iniţiativă dar nu-l lăsa nimeni. În timp ce spăla tineta, la WC, a supt apă din cârpă. A fost văzut, a fost demascat, a fost bătut crunt şi obligat să înghită încă o cantitate de saramură, aşa ca să înveţe minte." - Viorel Gheorghiţă, "Et ego. Sărata-Piteşti-Gherla-Aiud Scurtă istorie a devenirii mele", Editura Marineasa, Timişoara, 1994, p.154

*

"Cu o furie de nedescris au început să-l lovească, şi cu pumnii, şi cu ciomegele, şi cu picioarele. şi să-l arunce de la unul la celălalt, până când nenorocitul, plin de sânge, a căzut aproape în nesimţire şi nu s-a mai putut ridica. După ce i-au mai tras câteva picioare în cap, l-au luat doi şi l-au zvârlit pe prici, silindu-l să stea cu mâinile în buzunare şi cu capul în jos, cum se dăduse porunca. A urmat altul, şi apoi altul, ca într-o horă drăcească menită să nimicească şi ultima picătură de rezistenţă fizică şi morală a celor care intrau în jocul lor turbat." – Justin ştefan Paven, Infernul Piteşti, în Memoria, nr.22, p.66

*

"Se regizau şi scenete sexuale, la ordinul lui Ţurcanu. În Vinerea Mare, el împarte rolurile: "asinul" e felat de "Maria Magdalena", "Iosif" sodomizează "asinul", care la rândul lui stă cu botul în poalele "preacurvei fecioare Maria", sodomizată concomitent de "Iisus". Reeducaţii, în frunte cu Ţurcanu, manifestau o plăcere drăcească în a batjocori pe cei mai credincioşi, porecliţi "misticii". Asemenea scene aveau un efect teribil asupra victimelor, care găseau, de regulă, singurul sprijin în credinţă. Or, după participarea la liturghiile negre, întreaga lor credinţă era zguduită din temelii (...)" - din studiul lui Alin Mureşan "Reeducarea prin tortură", Memoria, nr. 4/2006

*

"În aşa zisa acţiune de depersonalizare, studenţii erau obligaţi, prin torturi permanente inimaginabile, să trădeze pe cele mai scumpe fiinţe: Dumnezeu, proprii părinţi, fraţi, surori şi prieteni. Ei au fost constrânşi să bea urină şi să mănânce fecale! Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se va mai putea redresa niciodată în faţa propriei conştiinţe. Durerile erau peste puterile de rezistenţă a fiinţei umane." - Eugen Măgirescu, Moara dracilor. Amintiri din închisoarea de la Piteşti, Editura Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p.6

*

"Spectacolele pe teme religioase, liturghii negre puse în scenă de Paşti ori de Crăciun, îi îngrozeau pe deţinuţi. În asemenea ocazii, cel mai mult aveau de suferit studenţii la Teologie, costumaţi în "Hristoşi" îmbrăcaţi în sutane şi patrafire mânjite de fecale. Ei erau puşi să facă "împărtăşanii" cu urină şi fecale, iar în loc de cruce li se confecţiona un falus din săpun, pe care toţi ceilalţi erau obligaţi să îl sărute. De pe margine erau interpretate cântece bisericeşti cu texte scabroase, în care locurile comune erau insultarea lui Iisus şi a Fecioarei Maria, uneori deţinuţii fiind dezbrăcaţi la pielea goală..." - Alin Mureşan, Piteşti. "Cronica unei sinucideri asistate" - Editura Polirom, 2007


Apel pentru dezgroparea adevărului despre cea mai diabolică invenţie din istorie: Experimentul Piteşti

"Şi veţi cunoaşte Adevărul, şi adevărul vă va face liberi." - Evanghelia după Ioan, 8:32

Acest genocid, în forma lui extremă, a început în România în 1949, la penitenciarul politic din Piteşti, sub forma unui experiment nici măcar închipuit vreodată: "reeducarea" deţinuţilor prin torturarea continuă, fizică şi sufletească, chiar de către colegii de detenţie. "Reeducaţii" erau obligaţi să se autodenunţe, să se nege pe sine, să-şi denunţe şi să-şi renege familia, prietenii şi iubita, adică să-i "demaşte" dezicându-se de ei, de tot ce aveau mai sfânt, batjocorind credinţa în Dumnezeu şi Sfintele Taine. "Reeducatorii" îi obligau să participe la veritabile ritualuri satanice antireligioase. În final, "reeducaţii" erau obligaţi să devină "reeducatorii" altora, adică torţionari. Cei care refuzau, erau obligaţi să se "reeduce" din nou, până acceptau rolul de "reeducator"; dacă continuau să refuze, riscau să fie ucişi. Mulţi au încercat să se sinucidă pentru a scăpa de infern, dar foarte puţini au reuşit. Subliniem că nu există cuvinte pentru a descrie cu adevărat tot ceea ce au îndurat aceşti tineri anticomunişti (in jur de 2000), majoritatea fiind studenţi în momentul arestării. Finalmente însă, genocidul sufletelor nu a fost posibil tocmai pentru că sufletul este nemuritor. Aceasta a fost speranţa celor condamnaţi la moartea sufletească. Numai credinţa în Dumnezeu i-a salvat.

"Experimentul Piteşti" este aproape necunoscut chiar şi în România. Alexandr Soljeniţîn, laureat al Premiul Nobel pentru literatură, a considerat experimentul ca "cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane". Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, îl descrie ca "una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră".

Pentru ca această invenţie satanică să fie cunoscută, am hotărât să realizez un film documentar de lung-metraj care va beneficia în special de mărturiile ultimilor supravieţuitori şi de reconstituiri făcute sub îndrumarea directă a acestora. Am făcut un proiect în acest sens şi am sperat că statul român îl va sprijini. Dar proiectul a fost respins de două ori la rând de cei care vor să îngroape adevărul.

Sunt decis să-mi duc la bun sfârşit proiectul. Am început filmările din resurse proprii, filmând interviuri-mărturii cu câţiva supravieţuitori. Am selectat pentru dvs. scurte fragmente din filmările cu aceştia. Materialul brut cu aceste mărturii de istorie orală reprezintă un excepţional document istoric (estimăm că mărturiile vor totaliza circa 150 de ore).

Supravieţuitorii au peste 80 de ani iar starea sănătăţii lor e marcată de dezastrul prin care au trecut. Trebuie să filmăm cât mai curând posibil ceilalţi supravieţuitorii (încă circa 30).

Subliniez că am reuşit să filmez special pentru acest film, doi prestigioşi istorici ai comunismului vorbind despre "experimentul Piteşti": D-l Thomas Blanton (National Security Archives, George Washington University, Washington D.C.) şi D-l Stéphane Courtois (Centre National de Recherches Scientifiques, Paris) - principal autor al celebrului volum "Cartea neagră a comunismului" în baza căruia s-a demarat condamnarea comunismului în Consiliul Europei.

Stimaţi oameni buni, vă rog să citiţi scenariul filmului şi concepţia regizorală, sau măcar articolul publicat recent în cotidianul ZIUA, accesibil la adresa http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-02-15&id=3481 (articolul este, în proporţie de peste 90%, un rezumat al scenariulu). Vă veţi convinge că ar fi de neconceput ca acest film să nu fie făcut cât încă se mai poate. Istoria se poate repeta oricând, dar prin cunoaşterea adevărului este exclusă repetarea unei asemenea istorii, tocmai pentru că genocidul sufletelor reprezintă un cap esenţial de acuzare în procesul comunismului.

Vă rog să sprijiniţi împlinirea acest proiect care va contribui la irepetabilitatea infernului comunist. Eventualul sprijin al dvs. va fi menţionat în cadrul genericului filmului şi al coperţii viitorului DVD. Fundaţia VideoMedia, care produce filmul, va publica periodic orice formă de sprijin, eventuale donaţii şi modul de folosire a acestora.

Mulţumiri deosebite D-lui Dan Călinescu din Toronto pentru iniţiativa de a crea web-site-ul www.ExperimentulPitesti.org ( în versiune engleză: www.TheGenocideOfTheSouls.org) conceput pentru a face posibilă realizarea filmului. Îl felicit pentru sintagma "genocidul sufletelor" pe care a creat-o pentru a defini oroarea începută la Piteşti, continuată în alte locuri, iar apoi reluată în diverse forme, unele dintre acestea persistând şi astăzi în sufletele celor care am trăit în comunism. Cu acordul D-lui Călinescu, noul titlu al filmului este "GENOCIDUL SUFLETELOR", iar cel iniţial (Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură) devine subtitlu.

Menţionez că după finalizarea acestui film, intenţionez să realizez, pe aceeaşi temă, următoarele: un serial documentar de televiziune, o carte cu fragmente din mărturiile filmate şi un film de ficţiune.

Mulţumesc celor care vor avea bunăvoinţa de a mediatiza acest apel. Sorin Ilieşiu - cineast, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a criminalităţii şi nelegitimităţii comunismului - http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/

Bucureşti, 31 Martie 2008

Sursa: https://www.experimentulpitesti.org/public/apelul-nostru/


Studiați site-ul: https://www.experimentulpitesti.org/

✝️ Executat în lanțuri: Spiru Blănaru, comandantul luptătorilor anticomuniști din Munții Banatului (16 iulie 1949)

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Spiru Blănaru here

Ultimele cuvinte adresate fratelui său de luptă Atanasie Berzescu sunt un adevărat testament:

„Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapta credinţă a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunicii noştri, crescuţi în legea creştină”.

„a) – De când stau aici în grup cu aceşti oameni, hotărâţi să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deşi suntem, ca apartenenţă politică, diferiţi, ne înţelegem ca fraţii. Nu facem diferenţă între noi. Aici, după cum ştii, sunt mulţi legionari, ţărănişti, liberali şi militari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenenţă politică. Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului. Deşi cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reuşit să realizăm, în ciuda păcatului, unitatea între noi. b) – În faţa primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu toţii ne rugăm ca să scăpăm din drăceasca încleştare între bine şi rău. S-a realizat o prietenie, liantul fără de care nu va fi niciodată biruinţă. c) – Aş dori ca, la momentul potrivit, să ştie şi ai mei, de acasă, familia mea, prin ce am trecut şi care au fost condiţiile de viaţă şi şansele de biruinţă asupra comunismului. Ne-am împăcat cu gândul că va trebui să murim până la urmă. Eu, frateTase, am certitudinea că voi muri şi-ţi încredinţez ţie aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frământări ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viaţă, la fel şi soţia mea, aş vrea să cunoască prin ce am trecut. d) – Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Aş dori ca odată să fie liber, mare şi unit. Dumnezeusă fie cu el. Dezmembrările de partid să dispară. Poporul român s-a născut creştin. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapta credinţă a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunicii noştri, crescuţi în legea creştină. Fă acest lucru, fratele meu, şi este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să ştie ce-am făcut şi ce-am gândit şi noi, în “toiul beznelor adânci”.

✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu

Diavolul este mult mai viclean. Prin suferinţă nouă ni s-au lămurit pe viu nişte chestiuni. Am văzut că este foarte uşor, şi în acelaşi timp foarte greu, să-ţi aperi demnitatea de creştin, de fiu al lui Hristos. Trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj. Pentru asta trebuie să te rogi neîncetat ca Dumnezeu să-ţi dea putere, pentru că singur nu poţi. Vrăjmaşii au lovit foarte tare în România prin comunism şi au fost siguri că aici nu vor mai avea nicio rezistenţă. Şi asta îi obligă să ia măsuri.” - Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu

✝️ Părintele Adrian Făgețeanu: Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat.

- Posted in Sfinții Închisorilor by

"Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: „Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie eram şi viu şi mort, deopotrivă." - Părintele Adrian Făgețeanu

Părintele ieromonah Adrian Făgeţeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011) s-a născut în comuna Deleni de lângă Cernăuţi. Pe numele de mirean Alexandru.

Preot la mănăstirea Căldăruşani, a fost închis prima oară în perioada 1950-1956, iar în 1958 a doua oară, prin sentinţa 125/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 20 de ani de muncă silnică şi 10 degradare civică, făcând parte din Rugul Aprins. După eliberarea din 1964, a slujit la Turda şi în parohia Piatra Fântânii, Bistriţa, iar din 1970 s-a retras la mănăstirea Cheia, jud. Prahova. A ajuns la mănăstirea Antim, apoi la schitul Locurele de lângă Lainici, la Putna şi din nou la Locurele.

Tânărul Alexandru termină liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi şi se înscrie în 1931 la Facultatea de drept. Duce ca student o intensă activitate politică şi culturală. Face parte din Asociaţia „Junimea”, participă la congresele studenţeşti de la Sibiu, Braşov şi Craiova. Se simte tot mai apropiat de Mişcarea Legionară. Participă la un congres legionar la Suceava, 1935, însă nu devine deocamdată membru. Pleacă la Fălticeni unde unchiul său avea o funcţie importanta în poliţie, ca să-şi facă stagiul în avocatură. Nu s-a adaptat vieţii de avocat stagiar şi dă concurs pentru unul din posturile Ministerului de Interne. A fost comisar la Biroul Administrativ Fălticeni, trece apoi la Judiciar, iar între 1939-ian 1941 este şeful biroului de Siguranţă.

Arestat şi condamnat pentru „rebeliune” de Tribunalul Militar Iaşi, sentinţa 68 din 17 februarie 1941, la 5 ani închisoare corecţională. Este deţinut până în iunie 1941, trecând prin închisoarea militară A.C.A., Galata, Văcăreşti, Braşov. În urma decretului de „reabilitare”, al lui Antonescu, pleacă pe front în linia întâi. Este rănit grav la Stalingrad (la un pas de moarte) şi revine în ţară, fiind internat în lagărul Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.

Pleacă la Cernăuţi, se înscrie la Facultatea de Teologie. Mănăstirea Putna devine locul unde se transformă în monahul Adrian. Se retrage la Râmnicu Vâlcea, de unde va reveni la studii în noul sediu al facultăţii, la Suceava. În vara lui 1945 este arestat pentru activitatea de poliţist şi internat în lagărul de la Slobozia, Ialomiţa, de unde este eliberat în august 1946. În aceste momente grele devine membru al Mişcării Legionare, înfiinţând cu alţi doi colegi un cuib, „Reînvierea”, care-şi propunea să lupte împotriva comunismului.

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei, pleacă la Bucureşti să studieze filosofia. În iunie primeşte acceptul stareţului de la Antim, Vasile Vasilache, să locuiască la această mănăstire. Aici va avea ocazia să asiste la celebrele conferinţe ale „Rugului Aprins”, să-l cunoască pe Sandu Tudor, animatorul mişcării, care va exercita asupra lui o influenţă covârşitoare. În 1947 monahul Adrian se retrage împreună la mănăstirea Govora şi renunţă la facultate. La Govora stă în preajma marelui stareţ Gherasim Bica, până în martie 1950 când răspunde chemării lui Sandu Tudor de a veni la schitul Crasna. Securitatea însă îl arestează pe Sandu Tudor în iulie 1950, iar pe el în decembrie. Trece pe la Făgăraş, apoi la Jilava. Condamnat la 31 martie 1952, la 8 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică. Va fi dus în mai 1952 la Canal. În 1953 este transferat la Aiud, în iunie 1954 revine la Făgăraş, din nou la Jilava, de unde este eliberat pe 28 sept. 1956.

Din nou liber, se stabileşte la mănăstirea Lainici. Face călătorii la Slatina, Rarău şi Bucureşti, unde ia legătura cu vechii prieteni din grupul „Rugul Aprins” şi cu foşti camarazi de detenţie cu care discută despre combaterea comunismului prin mijloacele credinţei. Un exemplu este discuţia cu preotul Victor Moise din comuna Strunga, jud. Iaşi, căruia i-a repetat că singura posibilitate de a combate materialismul este linia Bisericii, recomandându-i să-şi ia doctoratul în teologie ca să poată influenţa în bine pe ceilalţi preoţi şi credincioşi.

daniil-sandu-tudorÎntâlnindu-l la Rarău pe Sandu Tudor, devenit ieroschim. Daniil (foto), acesta l-a convins pe părintele Adrian să se stabilească la Slatina, dar nu a mai ajuns deoarece a fost arestat din nou la 25 februarie 1958 şi dus la Suceava. Prin sentinţa 125/1958, este condamnat în lotul Rugului Aprins la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi 20 ani detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Cel mai mult a stat la Aiud, unde L-a purtat permanent pe Dumnezeu în suflet. Eliberat în urma decretului din 1964, va reveni în viaţa monahală.

Mai târziu va reveni în Bucureşti la mănăstirea Antim. În 2003 s-a retras la schitul Locurele, în vârful muntelui, o scurtă perioadă pleacă la Putna şi din nou la apoi, la schit.

Părintele mărturiseşte că salvarea în închisoare era doar una spirituală:

„Nu o să mă crezi, frate, dar în închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu. Acolo preţuiai tot darul lui Dumnezeu. Preţuiai aerul pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura uşii. Preţuiai pâinea (două felii, prin care întrezăreai lumina soarelui), alături de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam între noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din porţia mea. Firav şi abia ţinându-se pe picioare, era pus să ducă nişte hârdaie mai mari decât el. Nu putea să le ridice, şi atunci gardienii îl pedepseau tăindu-i raţia de mâncare… În închisoare aveai nevoie de hrană, dar, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem un calendar pe degete, după metoda Gauss. Am calculat data Paştelui şi mi-am dat seama că era exact în acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am început să strig: Hristos a înviat! şi imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată, „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”. Răsuna Aiudul de chemarea speranţei, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor care credeau că am început o revoltă. Alergau nebuneşte prin curte şi trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane şi cereau întăriri. Erau speriaţi de glasurile noastre reunite, de forţa spirituală a credinţei, pe care nici o fereastră zăbrelită nu o poate opri. Sunt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate înţelege. Tăria pe care ţi-o dă Dumnezeu ar fi una din ele… În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă” (la Gh. Penciu, Medici în recluziune, Ed. Vremea, 2001, p.1).

De-a lungul vieţii, părintele Adrian a fost de şapte ori declarat mort. Odată, când avea cinci ani şi era în timpul refugiului din Bucovina. Roata carului i-a trecut peste burtă. A murit pe loc. După o zi a înviat. O altă moarte clinică a avut-o la Stalingrad, salvat de acel avion nemţesc. „În tot acest timp, m-am gândit la multe. Mi-am revăzut viaţa, mi-am pus întrebări. Nu era vorba de frica morţii, de durere fizică sau altceva. Era vorba de Dumnezeu. Mi-am dat seama că şi dacă aş fi fost împărat sau celebru şef de stat, nimeni nu m-ar fi putut salva în pustietatea câmpiei ruse. Această întâmplare mi-a schimbat viaţa din temelii. După ce am ieşit din spital, în concediu fiind, primul meu drum a fost la Putna, unde în faţa altarului mi-am închinat viaţa lui Dumnezeu, Salvatorul meu”.

În închisoare, un securist pe nume Blehan l-a bătut cu bocancul în cap, încât cheagurile de sânge i-au afectat iremediabil nervul optic. La Aiud, brutele nu s-au mulţumit sa-l pedepsească băgându-l la carceră. Pe un ger de crăpau pietrele, au turnat două găleţi cu apă peste trupul său firav, iar în câteva ore apa a îngheţat pe el. Părintele îşi aminteşte însă de cele mai frumoase lucruri: figura serafică a părintelui Sofian, fineţea de neegalat a părintelui Ghiuş, ţinuta morală fără cusur a ţăranului Ilie din Săcele (pe care-l pomeneşte şi azi la rugăciune), dârzenia lui Sandu Tudor, care a murit asasinat chiar în celulă.

„Când am fost arestat, anchetatorul mi-a smuls crucea de la gât şi a aruncat-o în lada de gunoi. Eu am luat-o de acolo. El m-a bătut crâncen şi a aruncat din nou crucea la gunoi. Eu nu m-am lăsat. Iarăşi, am ridicat crucea şi el m-a călcat în picioare. După 8-9 încercări, ofiţerul a cedat. M-a lăsat în pace… Fiind în camera de tortură, îmi spuneam: „Rezistă! Nu-L face de râs pe Hristos” şi poate nu o să mă crezi, frate, dar după 60 de lovituri nu mai simţeam nici o durere. Corpul singur lucra fără voia mea, parcă se autoanestezia. În închisoare încetezi să exişti, doar Hristos te ţine în viaţă. La ieşirea din Aiud, am aflat că sărmana mea mamă, atunci când scria acatistul pentru preot, îmi trecea numele şi la vii, şi la morţi, neştiind nimic despre mine. Avea mare dreptate – în puşcărie eram şi viu şi mort, deopotrivă” (din nr. 611/2004, revista „Formula AS”).

A fost un apropiat al stareţilor Caliopie Georgescu şi Calinic Cărăvan de la Lainici (mănăstire închisă în 1961 şi redeschisă în 1970, unde s-a închinoviat). Părintele Adrian îşi aminteşte cum s-a rugat pentru duşmani:

„Ceea ce m-a impresionat la părintele Calinic era bunătatea fără margini şi, mai ales, rugăciunea necontenită. Se ruga mereu, oriunde, zi şi noapte. Se ruga pentru noi, pentru toată ţara, pentru cei prigoniţi pentru dreptate. Se ruga chiar şi pentru duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, pentru comunişti, spunând: „Toţi sunt fraţii noştri. Dragostea noastră o să le înmoaie inima. Roagă-te şi tu pentru ei”. Sincer, am zâmbit în sinea mea, după câte pătimisem de pe urma lor. Aş fi făcut orice, dar să mă rog pentru comunişti era peste puterile mele. Stareţul Calinic nu a zis nimic – doar a zâmbit. Nu a trecut mult timp şi în faţa mănăstirii a oprit un alai de maşini negre şi luxoase. Era mare agitaţie grozavă la poartă şi din maşină a coborât Nicolae Ceauşescu. Îndreptându-se spre mine, m-a întrebat: „Dumneata eşti preot?… Am venit cu părinţii mei şi aş vrea să le citeşti nişte rugăciuni pentru sănătate”. Cine ar fi putut crede aşa ceva? Căutând a nu mă pierde cu firea, am intrat în biserică împreună cu ei şi mi-am împlinit menirea de preot. M-am rugat pentru Ceauşescu şi, deci, pentru comunişti. Atunci, am înţeles zâmbetul părintelui Calinic. Părintele ştia totul. Avea rugăciunea văzătoare”.

Despre New Age spune: „Cei care azi vor să-l facă pe antihrist din cuvinte ticluite, ne spun că acesta este mântuitorul, nu Acela care a venit deja. Şi ne cer să ne împărtăşim şi să ne rugăm cu budiştii, cu iehoviştii, cu romano-catolicii, cu protestanţii, ca toată lumea să devină un nou Turn Babel”.

Parintele Adrian Fageteanu Vesnica lui Pomenire

„Calm şi blajin, deschis la suflet, de o linişte plină de evlavie pe care nimeni nu i-o poate clătina, puţin la trup, meditativ, aşa l-am cunoscut pe Părintele Adrian Făgeţeanu, monahul de la Mănăstirea Putna, Ciorogârla… apoi la Antim. Obrajii supţi, de paloare discretă, sugera sublima taină a unei frumuseţi interioare deosebite. Pătimea pentru Mişcarea Legionară. L-am întâlnit la colonia de muncă Peninsula-Canal. Originar din Bucovina, tatăl său a fost preot… Avea facultatea de drept şi înainte de preoţie din ordin a lucrat ca ofiţer de poliţie.

Părintele Adrian povesteşte că în timpul războiului sfânt pentru Basarabia şi Bucovina a fost concentrat şi trimis pe câmpul de luptă. Era logodit. La retragerea armatelor albastre, unitatea sa a fost încercuită la cotul Donului, iar el cade rănit grav. Un avion german aterizează chiar în preajma sa pentru a culege răniţii. Este urcat şi el în avion. Părintele încă nu-şi pierduse cunoştinţa. Lucid şi stăpân pe judecată, conştient de situaţia gravă în care se afla, consideră că aterizarea avionului e o minune şi dacă se va însănătoşi se hotărăşte ca restul de zile să-l trăiască în Biserică, slujitor la altar… Intră în comă şi după zece zile se trezeşte şi se vede că se află internat într-un spital din Bucureşti. Îşi aminteşte de tot prăpădul prin care a trecut, precum şi de hotărârea sa. După restabilirea totală va fi externat şi conform hotărârii pleacă la Mănăstire. Se va preoţi.

Logodnica îl aştepta cu devoţiune şi trimite pe fratele său la Mănăstire pentru a-i comunica că îl aşteaptă. Părintele mulţumeşte pentru gestul şi statornicia cu care l-a aşteptat, cere iertare şi spune că a luat o hotărâre sfântă într-un moment de mare cumpănă pentru viaţa sa şi a depus un vot sacru pe care nu-l mai poate încălca…

El îmi spune: „Frate, Petrică, trăim vremuri grele şi cu urmări deosebit de rele. Surghiunul nostru e de lungă durată. Noi legionarii am stat în bătaia tuturor uraganelor. Mulţi camarazi şi de tineri au trecut în odihna veşnică. Astăzi Biserica lui Hristos e smulsă din matca virtuţilor strămoşeşti. Omul buimăcit, nu mai are personalitate, nu mai are voinţă, e scos din cumpătul firesc. Puţin câte puţin lunecăm în abisul marilor anulări a tot ceea ce a fost odată necinstind şi pângărind altarul”.

Eu am plecat la Capu Midia, Părintele a rămas la Peninsula. Părintele Adrian a fost un trimis scump. Din multa bogăţie a inimii sale şi din marea lui înţelepciune m-am înaripat cu noi puteri sufleteşti pentru bătălii viitoare” (Petru Baciu, Răstigniri ascunse. Mărturii, vol. 1, p. 274-276)

(v. şi C. Ioniţoiu, Martiri şi mărturisitori…)

Extrase din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MĂRTURISITORII

✝️ Fotografia zilei - Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință, →

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Fotografia zilei - Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință

Duminica Sfinților Români la Mănăstirea Poarta Albă.

Azi,18 iunie, în Duminica a doua după Rusalii, numită "a Sfinților Români”, noi, Frăția Ortodoxă "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință", am fost prezenți la Mânăstirea Poarta Alba, care astazi și-a cinstit ocrotitorii.

Ziua a început cu o slujbă de pomenire oficiată de IPS Teodosie la Monumentul Memorial de la Poarta Albă, urmata de procesiunea "Calea mărturisitorilor români", ce reface simbolic Golgota celor închişi de comunişti în perioada 1949-1953 în lagărul de muncă de la Canal.

Procesiune s-a încheiat la Mănăstirea Galesu - Poarta Alba, unde am participat la Sfânta Liturghie.

Totul în jur aminteşte de jertfa miilor de persoane exterminate de muncile silnice la Canalul Dunăre Marea-Neagră pentru „vina” că şi-au iubit neamul, credinţa, ţara. Memoria lor este în siguranţă, iar sufletele - cu mult mai liniştite, de când rugăciunea se simte necontenit, la orice oră din zi şi din noapte, în Mănăstirea Tuturor Sfintilor Români de la Poarta Albă, judeţul Constanţa.

Sfinţii români din toate timpurile sunt cu noi şi doar ei ne ajută să ţinem flacăra credinţei aprinsă. "Rugați-vă la Sfinții Români și la cei din temnițele comuniste și vă veți vindeca, pentru că ei sunt sfinții noștrii și așteaptă să le cerem rugăciunile." - Arhim. Justin Pârvu

Doamne, miluiește neamul nostru românesc!

Sursa:

https://www.facebook.com/jnepiisfantuluigheorghe/posts/pfbid02DooGL2ksqa3Amx6zRNhem4cPfv3X1jdzR3PDT1Yp8Yaeqzp4ViSVoGRVjgK7Agb8l

⛪️ În Mănăstirea Petru-Vodă din România a avut loc o slujbă de exhumare pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (+21 Noiembrie 2006)

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Sfintele-moaste-ale-Sf-Gheorghe-Calciu-Dumitreasa

În Mănăstirea Petru-Vodă din România a avut loc o slujbă de exhumare pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (+21 Noiembrie 2006). Moaștele sale au fost găsite neperisabile, confirmând astfel sfințenia vieții sale. A trăit prin apogeul brutalității comunismului, când creștinii au fost închiși și torturați în cel mai inuman mod. A trecut prin tortură pe care mintea umană obișnuită nu o poate înțelege. A fost teribil de torturat, ținut în întuneric și frig, batjocorit, terorizat și și-a văzut camarazii murind unul câte unul. El a dat dovadă de un curaj incredibil, un curaj care se mărginează cu nebunia, nebunie pentru Hristos. Și-a dat seama că aceasta este o luptă între Dumnezeu și Satana și a luptat pentru ceva ce el considera esențial: Biserica, credința, demnitatea umană și libertatea.

✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

- Posted in Sfinții Închisorilor by

Fericiți cei Prigoniți - Mărturisitori români în temniță cu Hristos                               Accesați, citiți și studiați cu atenție site-ul: Fericiți cei Prigoniți - Mărturisitori români în temniță cu Hristos.

Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

Condacul 1:

Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să-i lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

Icosul 1:

De la icoană şi de la altar aţi pornit să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ateistă, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:

  • Bucuraţi-vă, suflete de crin
  • Bucuraţi-vă, că nu v-a întinat nici un chin
  • Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a înfrânge
  • Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge
  • Bucuraţi-vă, că vrăjmaşii lui Hristos v-au prigonit
  • Bucuraţi-vă, că Domnul Iisus v-a sfinţit
  • Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat
  • Bucuraţi-vă, că gândul la sfinţi putere v-a dat
  • Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns
  • Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus
  • Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit
  • Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit
  • Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă Golgota neamului aţi suit!

 


 

Page 1 of 2

Mărturisirea Ortodoxă

SACCSIV - Blog Ortodox

Ortodoxia Catholica

OrtodoxINFO - pentru o DREAPTĂ informare