Arhimandritul Roman Braga a fost unul dintre martirii „Rugului Aprins”. S-a născut în Basarabia în 1922, iar la 12 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Căldărușani. A studiat teologia și filozofia, fiind hirotonit preot mai târziu. În 1948 a fost arestat de regimul comunist și închis timp de mai mulți ani, trecând prin „reeducarea” de la Pitești. După eliberare, și-a continuat lucrarea preoțească în România, apoi în Brazilia și SUA. Părintele Roman Braga și-a petrecut ultimii ani la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Michigan, unde a trecut la Domnul la 29 aprilie 2015 după o lungă suferință.

Părintele Arhimandrit Roman Braga s-a născut pe 2 aprilie 1922 în Condrita, județul Lăpușna, Basarabia. La vârsta de 12 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Căldărușani de lângă București. În următorul an, s-a înscris la Seminarul de la Cernica. După desființarea acestuia în 1940, s-a transferat la Seminarul Central din București, iar ultimul an l-a încheiat la Seminarul Teologic din Chișinău (1943).

Întorcându-se în București, între anii 1943 și 1947, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, precum și cele ale Seminarului Pedagogic „Titu Maiorescu”. A absolvit Facultatea de Teologie din București cu mențiunea „magna cum laude” (1947). A obținut certificatul de profesor de Limba Română și Religie și a urmat cursurile anului I de doctorat la Facultatea de Teologie din București.

Pe 16 iulie 1948, a început calvarul închisorilor din timpul regimului comunist. A fost arestat, fiind acuzat pe nedrept de o posibilă legătură cu mișcarea legionară. După un an de anchete la Ministerul de Interne și la Jilava, a fost condamnat la 5 ani de temniță grea pentru omisiune de denunț și ajutor. A cunoscut teroarea „reeducării” de la Pitești și apoi distrugerea fizică și morală din lagărele de muncă forțată de la „Canal” la colonia Peninsulă. A fost eliberat în 1953 cu domiciliu obligatoriu în București. Între timp, a reușit să meargă pe ascuns la Iași, unde se afla sora lui, Maica Benedicta. Mitropolitul Sebastian Rusan l-a călugărit pe 2 ianuarie 1954 și l-a hirotonit întru diacon pe 6 ianuarie.

Următorii cinci ani au fost roditori în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. În anul 1959, a început un nou val de arestări politice de care nu a scăpat. A fost anchetat timp de un an, acuzat că a făcut parte din „grupul” Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim în timpul studenției. A fost condamnat la 18 ani de muncă silnică și 10 ani de degradare civică pentru activitate dușmănoasă la adresa regimului comunist. A executat doar cinci ani, fiind eliberat în 1964 cu ocazia amnistiei generale a deținuților politici. După eliberare, a peregrinat prin diverse episcopii și mitropolii ale României, fiind primit cu indiferență și chiar respins. Cu toate acestea, i s-a permis Episcopului Valerian Zaharia de la Oradea să-l hirotonească preot. Pentru o perioadă, a lucrat în arhiva Episcopiei.

Pe 1 ianuarie 1965, a fost instalat preot la Negrești, în Țara Oașului, unde a slujit timp de trei ani. A fost mutat la Parohia din comuna Sârbi, lângă Oradea, și, în cele din urmă, a fost trimis misionar în Brazilia, unde a slujit pentru comunitatea românească din São Paulo între 1968 și 1972. În 1972, Episcopul Valerian Trifa l-a chemat la Episcopia din Vatra, unde, timp de 7 ani, s-a ocupat de educația religioasă a copiilor, a tradus texte religioase și a adaptat cântările bisericești pe texte în limba engleză.

În octombrie 1979, a fost numit preot la parohia „Sfânta Treime” din Youngstown, Ohio, și apoi, în ianuarie 1982, la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Southfield, Michigan. A slujit ca preot și duhovnic între 1983 și 1988 la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Ellwood City, Pennsylvania. În 1988, s-a retras la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan, unde stareță era sora lui, monahia Benedicta. A trecut la Domnul pe 29 aprilie 2015, după o lungă suferință.

Aflați o minune cutremurătoare, un dialog incredibil între Domnul nostru Iisus Hristos și pătimitorul din temnițe, Părintele Dimitrie Bejan.

Un cuvânt plin de putere ce ne dă curaj și nădejde în luptele noastre dinlăuntru și dinafară.

Somnul adânc și vederea lui Iisus

Târziu, când, unul după altul, oamenii au adormit, cu surâsul dulcei copilării pe față, am îngenunchiat între paturi și m-am prosternat la picioarele pruncului, culcat în ieslea Betleemului. Apoi am adormit. Și-n somn L-am văzut pe Iisus.

Se făcea că oblonul s-a ridicat. Pe boltă, aplecată spre apus, luna – galbenă – cobora spre asfințit. O tăcere adâncă, cum se lasă adâncile tăceri peste pustiurile cu nisipuri. Vedeam și nu mi se părea că e ceea ce se arăta. Aiuram; vedeam cum trece prin triplele zăbrele Iisus.

Aproape de patul meu se oprește. Plutește într-o lumină alb-violetă, ireală.

Deschid ochii mari, mă închin. Pe fruntea lui Iisus, cunună de măceșe și picături de sânge, vii. În mână și în picioare, semnele cuielor. Din coastă, prin haina aurie, picură picături pentru mântuire.

„Iată-mă! Tu m-ai chemat!”

– „Iată-mă! Tu m-ai chemat!”.

– „Doamne, iartă-mă!”.

– „Întru răbdarea voastră, veți dobândi sufletele voastre”.

– „Până când, Doamne, până când ne vei lepăda? Oare până la capătul anilor?”.

– „Până la al treilea seceriș. Anii și zilele care sunt în știința lui Dumnezeu rămân nedescoperite vouă. Dar Eu v-am arătat semnele ce vor premerge. Pentru ce sunteți zăbavnici la inimă? Voi Mă răstigniți în fiecare zi cu păcatele voastre. Și Eu ridic mereu Golgota. Pentru voi! Iar de vi s-au trimis încercări și pedepse, pentru ce vă răzvrătiți? Oare păcatele nu trebuiesc plătite? Oare omul nu se lămurește prin foc?”.

– „Doamne, Tu ne-ai învățat ca să avem o atitudine smerită în fața Ta. Și o atitudine dreaptă față de oameni”…

– „Acesta-i începutul mântuirii: să te recunoști păcătos. Pe urmă ia-ți crucea – accepți suferința – și urcă Golgota, mergând pe urmele Mele”…

– „Doamne, avem noi parte de înviere?”.

– „Golgota-i poarta cerului”.

– „Altfel nu se poate?”.

– „După al treilea seceriș. Când se vor liniști mările. Atunci se va putea astfel”.

– „Doamne, demonii pustiirii s-au ridicat pe scaunul Celui Preaînalt. Și popoarele, însemnate cu semnul fiarei i se închină”.

– „Tu, om de lut ce ești, încă n-ai înțeles?”.

– „N-am înțeles, Doamne!”.

– „Paharul mâniei lui Dumnezeu s-a umplut. Picătura care cade acum va arde pământul. La cel de-al treilea seceriș!”.

– „Doamne, ajută-mă!”.

– „Vino, după Mine!”.

Mântuitorul mi-a spus că vine al treilea seceriș

Mâna Domnului a trecut mângâietor peste fruntea mea. Zâmbetul lui Iisus a înflorit pe veșteda mea față. Aerian, plutind pe scări de fum, Mântuitorul a trecut dincolo de ziduri, urcând nevăzutele trepte, până la tronul măririi Sale. Corul luminaților îngeri psalmodiază diafan: „El va aduce pe pământ pacea și bună învoire între popoare!”.

Apoi somnul a mers pe făgașul lui obișnuit. Când la ora dimineții m-am ridicat din pat, după minutele de rugăciune, cineva m-a întrebat: „Cu cine vorbeai astă-noapte, părinte?”. „Cu Mântuitorul Hristos!”. Pe buzele tuturor stăruiau întrebări: „Da, Mântuitorul mi-a spus că vine al treilea seceriș. După aceea se vor liniști mările”.

(Extras din Pr. Dimitrie Bejan, Vifornița cea mare, Ed. Ileana, publicat și în Revista Atitudini Nr. 53)

Pomelnic
de Zorica Lațcu

Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând
Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,
Cei ce în clipa morţii au avut în gând
Numele Treimii prea blagoslovite,
Şi pe toţi aceea care au râvnit
Slava şi cununa mai presus de minte,
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

Pe toţi Mucenicii Neamului, Eroi,
Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,
Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi,
Şi ne scot în grabă tainic din ispite,
Şi pe toţi aceea care pentru neam,
Au trăit în temniţi, ca-n nişte morminte,
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt
Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,
Toţi câţi dorm cu trupul în acest pământ
În hotarul ţării noastre prea alese,
Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi
Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte.

Şi pe toţi aceia care neştiuţi
Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,
Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi
Şi-n biserici nu au slujbe şi canoane,
Pe toţi sfinţii care numai Tu îi ştii
Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni,
În Împărăţia Slavei Tale sfinte

„Pe Vasile Voiculescu l-au luat într-o noapte, din casa ticsită de cărţile sale dragi. Avea 74 de ani şi era vinovat că scria poezie religioasă şi că primea oaspeţi împreună cu care discuta despre ortodoxie şi literatură.

A stat 5 ani la Aiud, nu s-a plîns nici de foame, nici de puroaie, iar trupul îi ajunsese aproape numai duh.

A făcut cancer şi l-au eliberat, să-şi mai vadă familia... Pe vremuri, bărbaţii acestui neam (C.Z.Codreanu, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache, Mircea Vulcănescu ș.a.) se duceau la război pentru o idee, făceau puşcărie pentru credinţă şi erau gata să moară pentru un semen de-al lor."

~ Cristian Adoroaei.

Vasile Voiculescu a fost medic, înainte de a deveni scriitor.

Se spunea despre el că este un om de o bunătate serafică, pe care o arăta oricui. Nu critica pe nimeni şi înţelegea pe toată lumea — aşa îl evocă cunoscuţii pe doctorul Vasile Voiculescu.

Supranumit ”Poetul îngerilor”, Vasile Voiculescu a fost prozator, dramaturg şi medic. Vasile Voiculescu s-a născut pe 13 octombrie 1884, în familia lui Costache şi Sultana Voicu.Înscris la şcoala din Pleşcoi, apare în matricolele unităţii sub numele de Voiculescu. A urmat cursurile liceale la Buzău şi Bucureşti, terminând liceul la Colegiul “Gheorghe Lazăr”. Atras de literatură de pe băncile şcolii, tânărul Voiculescu s-a înscris iniţial la Facultatea de Litere şi Filosofie.

Prins între pasiunea pentru literatură şi atracţia pentru medicină a abandonat prima facultate şi s-a înscris la Facultatea de Medicină. În memoriile sale de mai târziu, povestea cum s-a ”luptat” între cele două pasiuni. ”De n-aş fi ajuns medic, aş fi fost preot”, mărturisea scriitorul care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în sihăstrie. A absolvit medicina în 1909 şi s-a specializat în chirurgie. S-a căsătorit cu Maria Mitescu, studentă şi ea la Medicină femeia alături de care va rămâne toată viaţa şi cu care a avut cinci copii.

A făcut medicina din pasiune

Vasile Voiculescu a fost medic într-un sat din Gorj. Era cunoscut drept ”medicul fără de arginţi” pentru că a făcut din medicină mai mult o pasiune, decât o profesie. Un om de o bunătate serafică pe care o arăta oricui. Medicul care nu critica pe nimeni şi înţelegea pe toată lumea. Aşa îl evocă cunoscuţii pe doctorul Vasile Voiculescu. A ajuns medicul sărmanilor pe care îi trata fără bani, ba chiar le cumpăra medicamente din propriul buzunar. Ca medic a plecat pe front în Războiul de Independenţă.

Tratând bolnavii de pe front s-a îmbolnăvit de tifos, frebră tifoidă şi icter. A refuzat să-şi ia concediu de boală şi a continuat să-şi exercite profesia în mijlocul răniţilor, până la terminarea războiului. Curajul său a fost răsplătit cu decoraţia “Steaua României cu spade”.

Debut în literatură

În literatură a debutat în 1912 cu poezia ”Dorul” apărută în revista ”Convorbiri literare”. Primul volum de poezii l-a publicat în 1916, iar în 1920 a devenit membru al “Societăţii Scriitorilor Români”. În 1922, era medic şi profesor de igienă la Institutul Pompilian din Bucureşti.

Din cauza convingerilor sale democratice, medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu a avut de suferit după instalarea regimului comunist. Instalat în funcţia de director de programe culturale la Radio România, Voiculescu a fost înlăturat în 1946. Cea mai grea lovitură a fost moartea soţiei, răpusă de o hemoragie cerebrală în 1946. Profund afectat de pierderea femeii care i-a stat alături toată viaţa, Vasile Voiculescu a dus o viaţă de sihăstrie în următorii 20 de ani. Deşi a continuat să scrie, nu a mai publicat nimic.

Închisoare pentru ”uneltire contra ordinii sociale”

Vasile Voiculescu a început să frecventeze cercul religios “Rugul Aprins” de la mănăstirea Antim, asociaţie de intelectuali vânată şi desfiinţată de autorităţi în 1948. Din cauza faptului că a păstrat de-alungul anilor legături cu intelectualii de la ”Rugul Aprins”, Voiculescu a intrat în vizorul comuniştilor. La 74 de ani, în Duminica Paştelui, pe 5 august 1958 a fost arestat şi pus sub acuzare pentru infracţiunea de “uneltire contra ordinii sociale”. După un proces lung în care a fost anchetat şi chinuit de atorităţi, scriitorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare. A fost ţinut în temniţele comuniste de la Aiud şi Jilava.

În închisoare s-a îmbolnăvit de TBC şi a fost imobilizat la pat. Mărturiile colegilor de închisoare despre Voiculescu demonstrează că mărinimia medicului nu dispăruse nici în cumpliţii ani de detenţie.

”Era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh Sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi.Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, deşi operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare” scrie despre poetul îngerilor istoricul Vasile Boroneanţ.

Vasile Voiculescu a fost eliberat în 1962, foarte bolnav după perioada de detenţie. A murit un an mai târziu, pe 26 aprilie 1963.

Vasile Voiculescu - martir și mărturisitor al Rugului Aprins

Independent de prezența lor la întâlnirile Rugului Aprins, câțiva dintre participanți erau deja importanți poeți, recunoscuți de breasla literară: Vasile Voiculescu, Paul Sterian și Sandu Tudor. Dintre ceilalți confrați ai întâlnirilor pornite la Mănăstirea Antim, au mai scris poezie: scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu, profesorul Alexandru Mironescu, profesorul Ștefan Todirașcu, pr. Felix Dubneac ș.a.

„Cel mai plăcut joc al meu a fost de-a biserica. Nu o maimuță­rea­lă și nici o batjocură, ci o reală și sinceră practică copilărească a marilor mistere. Puteam să ne jucăm de-a orice altceva; de ce numaidecât să botezăm mieii priori din curte? Sub un nuc imens aveam biserica, și altarul după niște perdele. Clopotele ne erau crengile. Însăși mama consimțea să vie uneori la slujba mea și să mă asculte. Pe atunci se scoteau pui de pasăre cu sutele. Și mureau foarte mulți... Credeți că a pierit vreunul necreș­tinește, fără slujba înmormântării și neîngropat?”, avea să-și amintească Vasile Voiculescu în câteva pagini autobiografice. Începe să citească încă de la cinci ani, iar una dintre primele lecturi care l-au marcat a fost din Viețile Sfinților. Ulterior, Biblia a devenit cartea sa de căpătâi: „Sfinții mei favoriți, afară de arhangheli, îndeosebi focosul Mihail, sfinții mei au fost Avram și Iacob; am dormit cu ei cu capul pe piatră și am așteptat sub agudul din fundul grădinii îngerul pentru luptă. Am ciulit urechea ca să aud glasul Domnului, ca Samuel. Am luptat împotriva filistenilor ca Samson, am cântat cu David păzind oi și am plâns cu profeții”. Natural, tânărul Vasile și-a dorit încă din copilărie să devină preot.

Vasile Voiculescu s-a născut în noaptea de 24/25 octombrie 1884, dar a fost înregistrat în acte abia la 27 noiembrie 1884, cu numele Vasile Costache Voicu. Prietenii îl numeau simplu, Doctorul, iar pseudonimul cu care a semnat întreaga viață, V. Voiculescu, a fost înregistrat și în actele sale de identitate. Locul nașterii este localitatea Pârscov (Buzău), într-o casă de țărani a căror familie număra șapte copii. Tatăl lui Vasile Voiculescu a fost oier și negustor.

Conștient de vocația sa literară, V. Voiculescu începe Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea București, dar în urma presiunilor familiei renunță după un an și urmează Medicina. Natura sa simplă, țărănească, și vocația sa mistică îl determină să respingă disecțiile la care era obligat să ia parte în facultate. Întreaga viață a fost apropiat de medicina naturistă, chiar dacă specializarea sa era medicina internă, igiena și epidemiologia. Vasile Voiculescu este autorul unei cărți cu remedii naturiste, uitată astăzi, intitulată Toate leacurile la îndemână (Editura Fundației Regele Mihai I, București, 1945).

Termină Medicina în anul 1910 și tot atunci se căsătorește cu Marioara Mitescu, și ea studentă la Medicină, cu care va avea cinci copii. V. Voiculescu va cutreiera ca medic prin mai multe sate din Ilfov. Ulterior, fiind foarte apreciat, este chemat în mediile aristocrate și ajunge să-i trateze chiar pe membrii Casei Regale. Fiindcă participase ca doctor la campania militară din Bulgaria (1913), a fost decorat cu medalia „Avântul țării”. Mai târziu, fiind șef al spitalului de răniți din Bârlad, transformat în spital de contagioși, dă dovadă de un devotament și spirit de sacrificiu ieșite din comun în timpul Primului Război Mondial: fiind el însuși bolnav de tifos exantematic, de febră tifoidă și de icter, alege să continue munca, alături de bolnavi, refuzând concediul - fapte pentru care a fost decorat cu „Steaua României”.

Căutarea spirituală a impregnat întreaga viață a doctorului Vasile Voiculescu, care considera că „medicul trebuie să fie profund recunoscător pacientului, care i-a prilejuit să facă o faptă bună” - conform prietenului său, doctorul Constantin Daniel. Devenit foarte cunoscut, grație succeselor profesionale, dar și mediatizării - ținea deja conferințe la Radio pe teme medicale -, a ales să fie aproape de oamenii cei mai simpli, fără a le lua bani, ceea ce se petrecea și după ieșirea la pensie, când o ducea foarte greu financiar. Sunt motivele pentru care a fost numit „doctorul fără de arginți”.

După ce a debutat cu poezie în revista Convorbiri literare (1912), V. Voiculescu scrie numeroase povestiri și nuvele de inspirație folclorică - dată fiind ascendența sa țărănească. Va publica poezie și proză în principalele reviste culturale ale țării. În anul 1928 a primit premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumul Poeme cu îngeri, iar în anul 1941 primește Premiul Național pentru Poezie. O evidență, numai un om care este dedicat lui Hristos cu întreaga sa ființă putea să scrie câteva dintre cele mai frumoase și valoroase poezii mistice ale literaturii române.

De altfel, după moartea timpurie a soției (1946), Vasile Voiculescu a intenționat să intre în monahism, dar a renunțat în urma presiunilor familiei. Deținem mărturii că acest gând l-a frământat până în ultimul an de viață dinainte de a fi închis (1958). Apropiat de Alexandru Mironescu, de părintele Daniil Sandu Tudor, de părintele Andrei Scrima, Vasile Voiculescu a participat discret, dar constant la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim. Ulterior, când aceste întâlniri au fost oprite de autoritățile comuniste, se va reîntâlni cu prietenii săi de suflet în locuințele acestora și chiar în propria sa casă.

Din păcate, Vasile Voiculescu a fost arestat în noaptea de 4/5 august 1958, în lotul Rugului Aprins, la 74 de ani. Suportă foarte greu ancheta, semnează, în urma presiunilor și bătăilor, acte în care „recunoaște” că ar fi fost legionar, acuză inventată de poliția politică, că ar fi avut activități împotriva noii orânduiri sociale - ceea ce era o imensă minciună, întrucât această uriașă personalitate a culturii și a Bisericii noastre nu greșise cu nimic, nici măcar din această perspectivă deformată a realității. Este eliberat în ziua de 2 mai 1962, fiind grav bolnav de tuberculoză lombară. Va mai trăi până în 26 aprilie 1963, trecând prin imense suferințe.

Reiau aici această evocare, ca necesar preambul, pentru a o continua într-un articol proxim, cu date inedite sau foarte puțin cunoscute despre acest martir și mărturisitor al Bisericii.

Spre pildă, iată o prețioasă mărturie datorată lui Alexandru Mironescu, din care reies rafinamentul și profunzimea căutării duhov­nicești pe care le avea Vasile Voiculescu („Jurnal. Admirabila Tăcere”, vol. I, Ed. Eikon, p. 237): „(20.III.1968) Miercuri. În vremea Postului Mare, Miercurea și Vinerea, dimineața, se oficiază una dintre cele mai tainice slujbe ale Bisericii, așa-numita Liturghie îna­inte-sfințită, cu citiri din Psalmi și din Cartea Facerii. Liturghie cu semnificative tăceri, cu îngenunchieri meditative încărcate de taina misterului covârșitor. De Liturghia aceasta - e cazul să spun - foarte, foarte mulți creștini intelectuali habar nu au. Doctorul Voiculescu o avea mult la inimă, această inițiatică și concentrată Liturghie, și ani de zile am participat împreună la ea. El m-a dus la câteva biserici unde erau preoți bătrâni care o slujeau cu detalii de ritual care îl emoționau cu deosebire, căci el avea probleme speciale în legătură cu această Liturghie suprasaturată de mister. De atunci mă însoțește un soiu de prezență a lui în afecțiune și aducere-aminte”.

„Ceea ce contează într-adevăr este să poţi să trăieşti în Duhul lui Iisus, în pacea lui Iisus. Jertfa nu înseamnă să ne topim noi, să căutăm neapărat să fim desființați. Jertfa este un act de iubire.” ~ Apazia Oțel-Petrescu, fost deținut politic

Acolo, în Zarca Aiudului, a murit filosoful Mircea Vulcănescu, fost ministru în timpul lui Antonescu, pentru a salva un tânăr care avea congestie pulmonară şi pe care l-a ţinut în braţe pentru a-i da căldură din căldura trupului său. Cu doar câteva clipe înainte de a-şi da duhul, acest om deosebit le-a spus celor din celulă să nu îl răzbune. ~ Grigore Caraza - Aiud însângerat

🥇 Mircea Vulcănescu - geniu al culturii româneşti, una din cele mai strălucite inteligenţe ale generaţiei interbelice, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, victimă a represiunii comuniste din România. Vesnica lui pomenire! / 28 Octombrie

📜 Mircea Vulcănescu despre Neamul Românesc

🔴 Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos: despre Martirul Mircea Vulcănescu

Părintele Arsenie Boca:

"M-au dus într-o celulă de lângă camera mortuară, unde erau încarcerați condamnații la moarte, cei care își așteptau sfârșitul. Acolo am trăit momente de groază. Aveam impresia că sunt închis într-un mormânt. Gura de aerisire era într-o a treia cameră, iar gradul de umiditate atât de ridicat, încât niciodată nu reușeam să-mi usuc prosopul sau batista. Poate și de aceea îi zice Jilava, de la jilăveala simțită până în măduva oaselor. Am rămas consternat și profund impresionat de faptul că lângă mine un condamnat la moarte (deținut politic) a încercat să evadeze. În disperare, a săpat cu mâinile în interiorul celulei, iar pământul îl ducea afară la tinetă, ascuns sub haine. Sărmanul om credea că nu-l vede nimeni, gardianul știa însă totul, dar îl lăsa să continue, până într-o zi când un alt deținut politic i-a comunicat prin Morse să nu se mai chinuie, fiindcă-i descoperit și se distrau pe seama lui. În scurt timp l-au executat prin împușcare în Valea Piersicilor”.

În celula în care era închis părintele Ioan, adeseori șoaptele rugăciunii încălzeau inimile înghețate de întristare ale deținuților. Unul dintre ei, Nicolae Dima își amintește:

„Treceau zilele repede în fortăreața Jilavei. Dimineața începea cu o rugăciune în surdină condusă de părintele Iovan, căruia domnul Blăgoianu îi dădea replica din pat. Duminica se făcea o adevărată slujbă care dura până aproape de prânz. Apoi părintele spovedea și împărtășea, uneori dând și canoane în funcție de greșeli. Nu știu prin ce împrejurare reușise să păstreze o cruce de argint, din cele folosite în Biserică. Mai avea o sticlă de vin tonic primită în mod neașteptat de la cabinetul medical și cu ea împărtășea deținuții”.

"Preoții închiși la Canal au servit drept exemplu de smerenie și rezistență tuturor deținuților, dându-le putere să reziste și să respingă reeducarea. Cu riscuri enorme și plătind faptele cu propriul sânge, preoții de la Canal oficiau în fiecare zi Sfânta Liturghie, aducând astfel pe Hristos în mijlocul infernului."

(Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.)

"Se întorc comuniștii, dragii mei! Sub masca democrației, a îngăduinței, vor să ni-L smulgă pe Dumnezeu din suflet și rugăciunile de pe buze și din urechi… De aceea trebuie să fim treji, noi creștinii, și Biserica noastră!" - Mitropolitul Bartolomeu Anania

💯 IPS Bartolomeu Anania: „Toleranța trebuie să funcționeze până în clipa când începe abuzul.”

”Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.” — Petre Ţuţea

„A fost întrebat un ţăran, în închisoare: ce înţelegi din tot ce spune Petre Ţuţea? Zice: nu înţeleg nimic, dar e o grozăvie!”

„Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputație mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viața mea. Ce geniu fulgurant! Îmi amintesc de câteva dintre formulările sale ca și cum le-aș fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mână: nu am întâlnit în niciun caz o inteligență atât de incandescentă ca a sa.” — Emil Cioran, despre Petre Țuțea

A fost întemnițat timp de 13 ani, la Văcărești, Jilava, Ocnele Mari și Aiud.

„Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? — N-am vorbit, dom’le. — Cum n-ai vorbit? — Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?! (...)

La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”

„Eu am fost Petre Ţuţea...”

Pe 3 decembrie 1991, la București, pleca la Domnul Petre Țuțea. Românul.

Este înmormântat în satul natal, la Boteni, în Argeș.

Veșnică pomenire!

„Generația noastră a fost chemată pentru închisori. Cred că generația care ne urmează nouă va trebui să facă rodnică jertfa noastră din închisori. Pe cât posibil, fiindcă va fi mai încercată decât noi. Capcanele sunt multiple și mult mai perfide și e mult mai greu de făcut față la ele. (...) Lupta va fi foarte dificilă din acest punct de vedere. Arma cea mai puternică este rugăciunea.” — Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923- 23 ianuarie 2018) - fostă deținută politic

📜 Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: Noi nu vom pieri ca nație - noi, ca popor, ne-am câștigat mântuirea❗ / Noi nu vom pieri ca nație, deși un episcop sârb și-a permis să zică că în rai nu se aude limba română. Dar se aude! Și încă foarte puternic! Noi, ca popor, ne-am câștigat mântuirea! Dar ce va fi cu rămășița, nu mai știm...”

✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: Hristos a fost prezent în mijlocul nostru real, concret — aşa s-a format iubirea care există între noi / „L-am simţit pe Iisus. L-am simţit concret. Nu ştiu cum să vă spun lucrul acesta, simţeai ca un fior cald, plăcut. Nu mai simţeam închisoarea. Aveam o clipă de fericire pe care ne-o dădea starea aceasta de trăire în comun. Simţeam că Iisus este Centrul, în care ne aflam, şi că noi, coborând în intimitatea noastră, în nădejdea că Îl întâlnim pe El, de fapt Îl întâlneam, în mijlocul nostru, în Centrul nostru. Am simţit concret, şi nu sunt numai eu cea care spune lucrul acesta, că Iisus n-a minţit când a zis că unde sunt doi sau trei strânşi în numele Lui, El este printre ei. Era! Îl simţeam concret. Şi ne apropiam de El. A fost prezent în mijlocul nostru real, concret. În momentul în care ne apropiam spre Centrul nostru, ne apropiam între noi. Lucrul ăsta se poate vedea geometric. Faci un cerc mare, şi pui în mijlocul lui un centru, şi duci razele către centru. Pe măsură ce se apropie de centru, acestea se apropie între ele. Distanţa dintre cei care pornesc spre Centru se micşorează. Aşa s-a format iubirea care există între noi.”

✝️ Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu / “Diavolul este mult mai viclean. Prin suferinţă nouă ni s-au lămurit pe viu nişte chestiuni. Am văzut că este foarte uşor, şi în acelaşi timp foarte greu, să-ţi aperi demnitatea de creştin, de fiu al lui Hristos. Trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj. Pentru asta trebuie să te rogi neîncetat ca Dumnezeu să-ţi dea putere, pentru că singur nu poţi. Vrăjmaşii au lovit foarte tare în România prin comunism şi au fost siguri că aici nu vor mai avea nicio rezistenţă. Şi asta îi obligă să ia măsuri.”

🔴 Mărturisitorul Ioan Ianolide: Omul va ajunge să se închine mașinii❗

🚩 Sfinții Închisorilor: Tortura a durat zi şi noapte fără întrerupere. Fără somn. Fără odihnă sau refacere cât de mică. Ne treceau de la o tortură la alta imediat ce observau că la una din ele erai epuizat şi nu mai reacţionai. Nu exista nici o scăpare, nici o sustragere.

📜Ioan Ianolide - deținutul profet: despre poporul ales

✝️ Ioan Ianolide - deținutul profet: despre antihrist

📜 Mărturisitorul Ioan Ianolide: E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convenţională.

✝️ Mărturisitorul Ioan Ianolide — n. 1919 - ✝ 1986

📜 Revista Atitudini: Cum a dobândit Ioan Ianolide rugăciunea inimii →

✝️ Moaștele mărturisitorului Ioan Ianolide au fost deshumate, izvorând o mireasmă sfințitoare.

"Nu-ți irosi viața! Ea este data oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie. Cel ce are credință nu este pentru pământ. Lumea nu se împacă cu cerul. Viața pe pământ e ca un popas și cine dă totul pentru ea este nefericit. Viața trece și cine a pus preț pe ea, cu nimicul pământului și al țărânei rămâne. Tu să-ți înțelegi rostul, să fii înțelept! Degeaba cauți să faci lumina unde nu poate dăinui. Nu este în zadar să aprinzi făclie când crivățul suflă și ți-o stinge?… Stârpește în tine egoismul și setea nestinsă de a aduna pe pământ, care îți ucid sufletul. Toată sârguința ta să fie spre a te umple de Lumină și Adevăr. Crede în înviere, care ne va aduce din nou unul în fața celuilalt, cu bucuria sufletelor care se regăsesc pe norii cerului, sub soarele veșniciei lui Hristos." — Preotul martir Constantin Sârbu

Moaștele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu au fost deshumate luni în cadrul unei slujbe speciale oficiate la Biserica Sapienției din Capitală.

La deshumarea osemintelor a participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a elogiat răbdarea Sfântului Constantin Sârbu.

„Virtuțile lui sunt îndeobște cunoscute. În primul rând o dragoste deosebită, o dragoste sfântă pentru cuvintele Evangheliei, o râvnă pe măsură, o răbdare de pateric, pentru că un preot care are răbdare o viață întreagă să spovedească, să stea în fața credincioșilor, arată, fără prea multe cuvinte, dragostea lui pentru Evanghelie”.

„Știm din mărturiile păstrate din viața Părintelui Constantin Sârbu, că a făcut mai mulți ani de temniță, că a fost închis la Jilava, la Gherla, la Dej, la Salcia și în alte locuri. Știm că a avut o atitudine fraternă față de cei închiși cu el”.

„Unul dintre deținuți, și el preot, a ajuns mai târziu în America, spunea că poposind odată în casa Părintelui Sârbu, după ce au ieșit din temniță, a rămas impresionat de naturalețea lui. Și mărturisea că nu l-a pus să se roage o zi întreagă, nici nu l-a îndemnat la post negru, dar pur și simplu a simțit în preajma lui o bucurie. Era probabil și împărtășirea acelorași trăiri, suferințe și umilințe prin care trecuse amândoi”, a spus Preasfinția Sa.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că Sfântul Constantin Sârbu a fost presat deseori de regimul comunist să divulge secretele auzite la spovedanie, dar a rezistat martiric.

„Părintele Constantin Sârbu face parte dintre preoții de mir mărturisitori, pe care Biserica Ortodoxă Română i-a ales în această perioadă importantă la împlinirea unui veac de la ridicarea sa la rang de patriarhie, respectiv la împlinirea a 140 de ani de autocefalie acordată de către Patriarhia Ecumenică. Și dintre acești mulți preoți vrednici, Biserica Ortodoxă Română a ales pentru această etapă câțiva dintre care se numără și Părintele Constantin Sârbu”, a concluzionat Preasfinția Sa.

Deshumarea osemintelor face parte din rânduielile bisericești cu privire la pregătirea cinstitelor moaște, ținându‑se cont de experiențele anterioare legate de canonizarea unor sfinți din Arhiepiscopia Bucureștilor. Această deshumare a urmărit realizarea unei pregătiri adecvate a moaștelor, spre a fi așezate ulterior în racla de argint care se află în curs de confecționare la Atelierele Patriarhiei Române, în vederea proclamării canonizării la începutul anului 2025.

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu Sf. Constantin Sârbu a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 11-12 iulie, alături de alți 15 cuvioși mărturisitori din perioada comunistă.

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a născut în 10 ianuarie 1905, la Cava­di­nești, județul Galați, într-o familie de țărani foarte săraci. Mama lui a trecut la Domnul pe când avea un an, în timp ce încerca să dea naștere celui de-al doilea copil. Tatăl, în urma unui accident, nu a mai fost în stare să aibă grijă nici de el, nici de copil. Atunci, micul Constantin a fost luat și crescut de bunica lui, Ioana.

În 1919, la vârsta de 15 ani, Sfântul Constantin a fost admis la Semi­na­rul Teologic din Galați, unde a intrat ca bursier, fiind al treilea între cei 500 de candidați. Atâta sete de carte avea, încât la seminar a absolvit câte doi ani într-unul singur, cu toate că muncea noaptea la o fabrică de cherestea. În anul 1925 a devenit student la Bu­curești, la Facultatea de Teo­logie și la Academia de Muzică. La fel de sărac, doi ani a dormit pe jos, într-o man­sardă din Piața Amzei, iar apoi în sala de așteptare a Gării de Nord.

A fost hirotonit preot pe seama Catedralei Episcopale din Huși, la Mănăstirea Adam, de Episcopul Nifon Criveanu al Hușilor, apoi, în același an, a fost numit director și profesor al Școlii de cântăreți, ulterior fiind desemnat protoiereu de Fălciu. La Huși, Sfântul Constantin a stat până la 1 noiembrie 1938, când s-a transferat la Bucu­rești, la parohia nou înființată „Parcul Călărași”, pentru că soția sa primise un post de pro­fe­sor de limba germa­nă și franceză la Liceul „Nicolae Băl­cescu”.

În ziua de 12 ianuarie 1954 a fost arestat, trecând prin penitenciarele de la Jilava (1954-1955), Gherla (1956-1962) și Dej (1955) și prin lagărele de muncă de la Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959). Multe sunt chinurile pe care le-a îndurat în temniță mucenicul lui Hristos. A fost ars cu fierul roșu la tălpi, i s-a smuls barba, a fost bătut și umilit ca să se lepede de Hristos. Însă, fericitul Constantin cu bărbăție duhovnicească le răspundea: „Puteți să mă chinuiți cât vreți, dar nu mă lepăd de Hristos”.

Eliberat pe 10 ianuarie 1962, a primit doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Viișoara. S-a întors în București în 1964 și Patriarhul Justinian Marina i-a încredințat Biserica Sapienței. Singur, bolnav, flămând, în zdrențe, cu încălțămintea ruptă, dar plin de încredere, Sfântul Constantin a ajuns, pe 1 iunie 1965, în curtea Bisericii Sapienței, care era în paragină. Sfântul a refăcut biserica și a adunat în jurul său o comunitate euharistică foarte implicată în activități filantropice.

Sfântul Constantin Sârbu a trecut la viața veșnică în 23 octombrie 1975, la vârsta de 70 de ani.

Mai multe detalii despre viața Sfântului Constantin Sârbu pot fi consultate în sinaxarul pentru data de 23 octombrie, când este sărbătorit sfântul.

• Sursa: https://basilica.ro/moastele-sf-constantin-sarbu-deshumate-ps-timotei-prahoveanul-a-elogiat-rabdarea-sa-de-pateric/

• Context:

  • 🟢 Dragoș Doran @ RostOnline.ro / 12 iulie 2024: În apărarea Părintelui Mărturisitor Ilie Lăcătușu → / Tovarășul Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, are probleme mari de logică. [...] Logică de bolșevic, doar ăia fabricau dosare bazate pe chestii inventate sau fără legătură între ele, exact cum face tovarășul Florian. Nici nu e de mirare, având în vedere că este fiul odiosului ideolog stalinist, Radu Florian.

  • 📝 Preoții mărturisitori Constantin Sârbu și Ilie Lăcătușu sunt propuși pentru canonizare. Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a discutat slujbele lor miercuri seară, în Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale din București. Pe agenda lucrărilor a figurat și aprobarea unui al treilea proiect de text liturgic: cel pentru Cuv. Arsenie de la Prislop. / Părintele Patriarh Daniel, care este și Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, a anunțat agenda întrunirii și a făcut precizări suplimentare referitoare la sfinții care urmează să fie canonizați până în 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române. Textele au fost supuse spre aprobarea Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, „pentru că ei și-au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al Mitropoliei Muntenei și Dobrogei”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

  • 📜 Petiție: “CEREM CA MOAȘTELE PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU SĂ FIE LĂSATE LA LUMINĂ PENTRU A FI CINSTITE DE CREDINCIOȘI” → / Către Arhiepiscopia Bucureștilor, Patriarhia Română și întregul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe a toată lumea și ai Bisericii Ortodoxe a românilor, având în vedere descoperirea minunată a moaștelor Părintelui Constantin Sârbu, fost preot paroh la biserica Sapienției din București, noi, semnatarii acestei scrisori, solicităm Sfințiilor, Preasfințiilor, Înaltpresfințiilor voastre, precum și Preafericirii sale patriarhul Daniel, SĂ I SE ACORDE CINSTIREA CUVENITĂ UNUI SFÂNT acestui părinte mărturisitor și pătimitor în temnițele comuniste, care s-a învrednicit și de o moarte mucenicească!

  • ✝️ Mărturia Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Părintele Martir Constantin Sârbu - născut în Ceruri la 23 octombrie 1975 / „Revăzând în duh pe toţi acești oameni care mă puteau întări în suferinţa mea, îl întâlneam pe Părintele Constantin Sârbu și mă simţeam întărit”. / Fericitul Părinte Constantin a fost văzut cu aură de sfânt pe patul morții de către Părintele Ilarion Argatu și a fost aflat cu Moaște Sfinte la deshumarea din cursul acestei săptămâni care a avut loc la Biserica Sapienței din București.

  • ✝️ Moaștele Părintelui Constantin Sârbu, de la biserica Sapienției, au fost deshumate pe 18 octombrie 2023 / La aproape 50 de ani de la adormirea sa, Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul comunist, a fost deshumat astăzi, 18 octombrie. Mormântul Părintelui se află în curtea bisericii Sapienței din București. Conform mărturiilor mai multor participanți la deshumare, se pare că trupul Părintelui este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de bucurie și har. Pentru moment trupul Părintelui a fost depus în capela din spatele bisericii Sapienței.

Radu Gyr este un mare poet al României, un poet care a compus unele din cele mai frumoase și mai sensibile poezii scrise vreodată, poezii care au intrat de mult în zestrea culturală a țării. Una dintre aceste poezii se intitulează „Ne vom întoarce într-o zi” și este o capodoperă:

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce-n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

Melodia „Ne vom întoarce într-o zi” ștearsă de MAPN după un articol în presă

Un articol apărut în publicația G4 Media a determinat Ministerul Apărării Naționale (MAPN) să șteargă această melodie de pe contul oficial. De ce?

Interpreții formează trupa „Band of Brothers and Sisters”

• ✏️ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

• ✏️ Radu Gyr: Metanie

• ✝️ Avem o țară – Corul Mănăstirii Diaconeşti (versuri de Radu Gyr)

• ✝️ Moment artistic dedicat lui Radu Gyr - Apostolul Poet al închisorilor și Mircea Vulcănescu - filozoful, martir mărturisitor.

• ✝️ Acatistul Sfinților mărturisitori din închisorile comuniste

"Nu trageţi prea tare la juguri îndepărtate! Bucuraţi-vă mai mult unul de altul, de comuniunea dragostei dintre voi, grăbiţi-vă, rugându-l pe Dumnezeu să va binecuvinteze cu naştere de prunci, creșteți frumos copiii, daţi vieţii ce este al ei, şi lui Dumnezeu ce este al Lui!

Încercaţi să fiţi fericiţi împreună, căci viaţa este un strigoi, iar ceea ce este Real ţine numai de Dumnezeu şi de prezenţa Lui în lume. Anii trec repede, veţi îmbătrâni curând, dar măcar sufleteşte încercaţi să fiţi mereu tineri.

Vă spun un cuvânt de folos care vi se potrivește: viaţa în comun (fie ea în mănăstire sau în familie), este foarte dură. Trebuie să ştii să te faci iertat. Auziţi? SĂ TE FACI IERTAT ! Nu a ierta pe altul este greu, ci a obţine tu iertarea aceea din adânc. Şi nu printr-o frază stearpă şi erodată de uzura convenţională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului şi printr-o umilinţă nejucată, care să izbească în acela pe care l-ai rănit (sau l-ai făcut să te rănească, printr-un joc perfid al inteligenţei tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul lui spre o iertare adevărată către tine."

"Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora" - Editura Christiana

• ✝️ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Dumnezeu va salva neamul românesc până la urmă / "Cred că avem un neam în perioada de martiraj, care va deveni un martiraj general. Nu știu cum, nu am o imagine exactă dar martirajul va fi probabil și de ordin material, și de ordin moral. Adică, încet, încet, familia va fi distrusă, încet încet Biserica va fi compromisă – prin compromisurile proprii – și va fi o o parte a neamului românesc care va rămâne pe poziții creștin-ortodoxe adevărate, și așa cum am spus, munții, mănăstirile, orașul, poate că vom intra în catacombe din nou … Dar Dumnezeu va salva neamul românesc până la urmă".

• ✝️Părintele Gheorghe Calciu — 1925 - 2006: În închisoare am înțeles că rugăciunea este strădanie / "Am stat în închisoare cu mulţi oameni, cu ierarhi, cu preoţi buni, cu călugări şi am înţeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie. Diavolul turbează atunci când cineva se roagă."

• ✝️ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Sunt împotriva ecumenismului, o socot ce-a mai mare erezie a secolului nostru! / Am sperat că România va fi următoarea Țară care va ieşi din ecumenism ... din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor). Sunt împotriva ecumenismului, o socot ce-a mai mare erezie a secolului nostru!"

• 💥Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Proiectul de Liturghie ecumenică publicat la Iași este o absolută blasfemie publicată cu aprobarea Mitropoliei Moldovei. / Este o blasfemie în care se amestecă rugăciunile protestante cu părți frumoase ale liturghiei noastre și aceasta este de neîngăduit… Eu știu că Bisericile din Serbia, Georgia și Ierusalim s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor. La noi sunt prea multe forțe care lucrează pentru ecumenism…. Mă refer la ierarhie, la teologi și chiar la persoane care influențează atitudinea Bisericii.

• ✝️ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Cuvinte vii / „Multă lume îmi spune: «Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineaţa nu mai am timp să mă rog». Şi mă gândesc: rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Prea Sfântă Treime şi Tatăl nostru, durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 şi o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute. În total zece minute, să zic! Zece minute nu-I dai lui Dumnezeu? Toată viaţa ta stă în mâinile diavolului! Toată viaţa noastră stă în mâinile diavolului, căci toate guvernele şi toate legislaţiile sunt demonice. N-au nimic de-a face cu Dumnezeu. Acţiunea lor e absolut omenească, fără nici un fel de relaţie cu Dumnezeu, ci chiar demonică. Numai dacă în ea se va impune sfinţenia, atunci va sluji lui Dumnezeu. De aceea ne rugăm ca Dumnezeu să dea gândul cel bun conducătorilor ţărilor, să-i facă credincioşi. Demonismul acesta se resimte la nivel social. La patron, dacă patronul este un speculant, la întreprindere; oriunde lucrezi, lucrezi pentru diavol, adică pentru bunul tău trai. Lucrezi să-ţi câştigi viaţa ta de la o lume demonizată, stăpânită de demoni. Ei bine, rugăciunea de dimineaţă este momentul tău de despărţire de tot demonismul lumii. Îi ceri lui Dumnezeu să te apere în ziua aceea de ispite, de mânie, de accidente, pentru că astăzi eşti, dar mâine poţi fi mort. Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem pune nici piciorul drept înaintea piciorului stâng, ca să facem un pas. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie continuă: dimineaţa mulţumim lui Dumnezeu pentru că patul acesta al nostru n-a fost mormânt pentru păcatele noastre, iar seara, la fel, mulţumim lui Dumnezeu pentru încă o zi care a trecut.”

• 💥Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa: Ortodoxia și ecumenismul / Teologii greci numesc mişcarea ecumenică cea mai mare erezie a secolului nostru. Din nefericire, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat adânc şi într-o măsură iresponsabilă în această mişcare.

• ⛪️ În Mănăstirea Petru-Vodă din România a avut loc o slujbă de exhumare pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (+21 Noiembrie 2006) / În Mănăstirea Petru-Vodă din România a avut loc o slujbă de exhumare pentru părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (+21 Noiembrie 2006). Moaștele sale au fost găsite neperisabile, confirmând astfel sfințenia vieții sale. A trăit prin apogeul brutalității comunismului, când creștinii au fost închiși și torturați în cel mai inuman mod. A trecut prin tortură pe care mintea umană obișnuită nu o poate înțelege. A fost teribil de torturat, ținut în întuneric și frig, batjocorit, terorizat și și-a văzut camarazii murind unul câte unul. El a dat dovadă de un curaj incredibil, un curaj care se mărginează cu nebunia, nebunie pentru Hristos. Și-a dat seama că aceasta este o luptă între Dumnezeu și Satana și a luptat pentru ceva ce el considera esențial: Biserica, credința, demnitatea umană și libertatea.

"Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficiență cardiacă, hepatită și alte boli... Eram aproape de moarte.

La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. El era egumenul unei Mănăstiri numite Tismana. Acest preot avea cam la vreo 40 de ani, fusese așa de mult chinuit, încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită! Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Iisus Hristos, despre credința lui și era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi.

Să nu mai credeți ce spune presa despre comuniști că îi urăsc pe preoți, sau că îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat! Ei urăsc pur și simplu! Urăsc pe oricine! Îi urăsc pe evrei, pe creștini, pe antisemiți, pe antihriști, urăsc pe toată lumea...

Un comunist urăște pe alt comunist! Se dușmănesc între ei fără resentimente. Și când un comunist dușmănește pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare și îl bate și îl chinuiește ca și pe un creștin.

Exact asta se întâmplase că comunistul schingiuitor, care îl chinuise pe acest preot până aproape de moarte - fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și aproape ca își dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții. În timpul nopții mă deșteaptă comunistul zicând:

— Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare! Mă tem!

Atunci am văzut o minune! L-am văzut pe preot în pragul morții chemând pe alți doi colegi de celulă. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său (comunistul) și-l mângâia pe cap.

Nu voi uita niciodată această priveliște! Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea adevărată! Putea găsi o mângâiere pentru acela...

Apoi preotul zise către comunist:

— Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea.

Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice “iubesc” și să fie un simplu cuvânt de șase litere sec. Însă acest preot zicea cu adevărat: “Te iubesc din toată inima mea”.

Apoi a continuat:

— Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuiește-ți pe Hristos, Cel care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i-ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Îți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți-o dorești tu însuți.

Te temi și te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele. El dorește să-ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. Dar trebuie să te întorci spre El și să te pocăiești.

în această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului (spovedania) înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă nici un romancier nu a scris vreodată așa ceva.

Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrățișat unul cu celălalt. Preotul s-a întors înapoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte.

Era noaptea de Crăciun. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus pur și simplu aminte că înainte cu aproape 2000 de ani Iisus Hristos Se născuse. Era noaptea în care Iisus Hristos Se născuse în inima unui torționar comunist.

Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înșiși ochii mei!

☦️ Mărturia unui deținut al închisorilor comuniste (anul 1950, România)

"Sfinții vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puțin îi chemăm.

Acești sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Pitești, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață și frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu.

Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e așa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta și eroismul vieți lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru.

Aceștia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă și vindecări în toate colțurile lumii – mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.

Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim și anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii și al lașității și învierea noastră în duhul martirilor și al sfinților închisorilor comuniste.

Hristos a înviat!" — Părintele Iustin Pârvu în "Ne vorbește Părintele Iustin", vol. II, p. 109-110

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru / “Tăcerea este acum mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Tăcerea cea trădătoare, tăcerea vicleană, nu cea smerită și înțeleaptă. Credeți că așa vă cumpărati zile și "libertate" în această lume? Câtă amăgire, lanțurile vă sunt pregătite și pe lumea aceasta și în cealaltă dacă nu alegeți adevărul, dreptatea. Pace fără adevăr, pace fără de dreptate nu există! E doar minciună. Și vă condamnați și copiii după exemplul vostru. Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup, dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare, dar şi în cuget, în inteligenţă! Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei. Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, facînd ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernâmântul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău. Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Asta n-au înţeles comuniştii, că sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici. Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor, iar creştinii noştri ajung greu din trecut în prezent.”

• ✝️ Din învățăturile și minunile Părintelui Iustin - despre căderile ierarhilor / "Nu e loc de îndoială în privința dogmelor. Ierarhii noștri când sunt investiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun Sfinților Ierarhi, Păstorii lor. Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la Balamand [și Kolymbari, Creta - n.n] și Biserica să își revizuiască poziția ortodoxă, spre liniștirea poporului nostru ortodox."

• 7️⃣ Șapte sfaturi ale Părintelui Iustin Pârvu

  1. Să fii câtuşi de puţin înarmat cu rugăciune, post şi cu oleacă de nevointă, cu tăcere, cu o retragere în sine câtuşi de puţin din toată tehnica aceasta a distracţiei.
  2. Mamelor, educaţi-vă creştineşte copiii şi nu îi lăsaţi necontrolaţi.
  3. Luaţi si citiţi vieţile sfinților și învăţăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi.
  4. Creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, să rostească cu mintea lor Rugăciunea lui Iisus.
  5. Trebuie să ducem Crucea mai departe fără a căuta uşurinţa ei.
  6. Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului.
  7. Rugaţi-vă la Sfinţii Români!
     
     

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică — să trăim ceea ce ne rugăm❗ / "Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă. Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea rugăciune cu străpungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru că au metode nevăzute de reeducare a minţii. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă de ales între bine şi rău. Vor fi mari Înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele. Aşadar, rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi harul lui Dumnezeu. Dacă nu ne rugăm şi perseverăm în lenevia și nepăsarea noastră, fără pocăință, atunci este posibil să pierdem instinctul îndreptării. Să ne ferească Dumnezeu să pierdem instinctul îndreptării!" — Părintele Iustin Pârvu

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: „Vor rezista doar aceia care au harul lui Dumnezeu!” / „Așa cum v-am mai zis vor veni timpuri un pic mai grele. Mai stau uneori noaptea afară și mă uit pe cer și nu mai sunt numai stele… sute și mii de sateliți. Unul după altul, brăzdează cerul într-o parte și în alta. Ce-am ajuns… să umplem cerul de sateliți. Unul pentru vreme, unul pentru televiziune sau altul al armatei. Încercăm noi cumva să controlăm lumea, să îl dăm pe Dumnezeu de-o parte. Nu facem nimic, dragii mei! Dumnezeu este la conducere, el hotărăște. Iar dacă a îngăduit el lucrul ăsta, știe de ce. Și să mai știți un lucru: că la timpurile astea care or să fie mai grele, vor rezista doar aceia care au harul lui Dumnezeu, iar harul lui Dumnezeu nu se dobândește prin trai bun, viață răsfățată, dezmățată cu toate nebuniile aceste lumi”. – Părintele Iustin Pârvu

• ✝️ Părintele Iustin Pârvu: Nu există altă forță decât rugăciunea ... Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște! / Părinte cum putem să ne ferim de răutățile lumii de astăzi și cum să facem față ispitelor acestora ale vremurilor din urmă care sunt atât de subtile. — "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ma pe mine păcătosul! " (sau păcătoasa), și merg mai departe, și duc steagul! Cu pace și cu liniște!... Cu cât ai să fii mai izolat de lumea aceasta, mai singuratic, mai interiorizat, cu atât ai să poți lupta mai ușor și prin rugăciune se poate domestici sălbăticia aceasta a lumii din jur. Deci nu există altă forță decât rugăciunea pentru ei. Doamne fă ce vrei numai mântuiește-mă și mântuiește pe fratele meu care nu te cunoaște!" — Părintele Justin Pârvu

• 🔴 Părintele Iustin Pârvu: Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă❗ / Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămâne cu noi. Să nu ne gândim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mântuitorului Hristos, când a spus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi dacă suntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă! — Arhimandritul Iustin Pârvu (1919-2013)

• 🚩 Sfinții Închisorilor: Tortura a durat zi şi noapte fără întrerupere. Fără somn. Fără odihnă sau refacere cât de mică. Ne treceau de la o tortură la alta imediat ce observau că la una din ele erai epuizat şi nu mai reacţionai. Nu exista nici o scăpare, nici o sustragere. / Ne-au dat să bem saramură. În culmea însetării am fost dezbrăcaţi în pielea goală. Unul trebuia să stea în genunchi, iar celălalt să se urineze îngura lui (după ce prin bătaie a fost oprit de la urinat). Torturile erau toate una mai crâncenă decât cealaltă. Le număr pe cele mai importante: Trebuia să stai pe ciment cu picioarele întinse şi cu mâinile întinse spre vârful degetelor de la picioare. Mereu în aceeaşi pozitie. Când se constata că eşti epuizat pentru această tortură urma alta. / Să stai într-un picior şi cu mâinile ridicate. / Să stai plecat la 90 de grade cu mâinile la vârful degetelor de la picioare. / Să faci genoflexiuni cu mâinile ridicate în sus până la epuizare. / Erai îmbrăcat cu multe zdrenţe şi îţi puneau în spate o raniţă plină cu boarfe. Astfel trebuia să te plimbi prin cameră fără încetare ore în şir. Te încălzeai atât de tare, încât ziceai că porţi un cuptor în spate. / Cei dezumanizaţi mai înainte erau puşi să vegheze ca toate torturile să se desfăşoare "regulamentar". Astfel îşi dovedeau ataşamentul faţă de regimul comunist şi demonstrau că au părăsit toate concepţiile vechi.

• ✝️ Ioan Ianolide - deținutul profet: despre antihrist / Deținutul simte ca într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Și totuși el e trist și îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării țării se profilează ca stăpâni și ai lumii care va veni. Este îngrijorat pentru că înțelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenți și fără precedent. […] Din punct de vedere antihristic, comunismul ateu și-a îndeplinit misiunea și nu mai este necesar, deci poate să dispară spre a transmite puterea sa unei noi forțe apocaliptice […] Pacea de după primul război mondial a fost pacea masonică, pacea de după al 2-lea război mondial este pacea iudaică, fiindcă s-a produs conflictul dintre capitalism si comunism. Numai evreii dețin centrele de gândire și de putere, atât în lumea capitalistă cât și în cea comunistă. Deși puterea lor este mare și în capitalism și în comunism, ei nu sunt tolerați ca stăpâni de către nimeni. Așa au ajuns evreii să fie dușmanii lui Dumnezeu, ai creștinătății, ai islamului, ai comunismului și ai capitalismului. Folosind aurul, minciuna și teroarea, ei umilesc omenirea întreagă. Despre ei nu se poate spune adevărul decât cu riscul crucificării. Ei îl ucid din nou pe Hristos. Ce va fii? […] Experiența piteșteană a eșuat, dar dacă omenirea nu va înțelege la timp ce o așteaptă, va fi o bezna piteșteană internațională.

• 📜Ioan Ianolide - deținutul profet: despre poporul ales
  

• 📜 Mărturisitorul Ioan Ianolide: E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convenţională. / "Mântuitorul a rupt-o cu convenţiile iudaice şi a vestit o lume nouă, dar după două mii de ani, creştinătatea se trezeşte şi ea convenţională. Convenţiile sunt o plagă subtilă ce se strecoară în comportamentul creştin spre a se adapta conjuncturilor. Ele sunt nesincere faţă de adevărul creştin, fie din ignoranţă, fie din ipocrizie şi laşitate. Convenţiile sunt o cedare a autenticităţii creştine în faţa convenţiilor necreştine. Convenţionalismul secularizează creştinismul, îl face oportunist, dubios şi nesincer. Convenţionalismul abdică de la lupta mântuitoare şi se complace în viaţă prihănită. Prin conevenţionalism, harul este iconomisit fără discernământ şi fără acoperire în aurul credinţei, făcându-ne negustori necinstiţi ai lui. E necesară o păstrare fără abatere a purităţii învăţăturii creştine spre a nu fi nevrednici iconomi ai harului dumnezeiesc şi spre a nu discredita creştinismul în faţa oamenilor. E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convenţională. Această poziţie e a lui Hristos şi a lui Pavel." — Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Editura Bonifaciu, p. 166-167

• ✝️ Mărturisitorul Ioan Ianolide — n. 1919 - ✝ 1986 / "Mântuirea se lucrează în orice clipă." / "Deşi pare abstractă, credinţa e concretă. Deşi pare imposibilă, credinţa e reală. Deşi pare grea, credinţa e uşoară. Deşi pare oarbă, credinţa e lumină. Deşi are origini divine, credinţa se plineşte prin oameni. Deşi are o eshatologie transcendentă, credinţa se plineşte pe pământ, în prezentul istoric." / "Numai dacă știm să exprimăm adevărul și să-l impunem în fața oamenilor – convingându-i pe cei nelămuriți și vădindu-i pe cei vicleni și răi - el nu este ținut sub obroc. Căci adevărul învinge minciuna nu numai prin felul în care știe să răspundă, ci și prin modul în care știm să-l arătăm." / "Numai ajungând la o cunoaştere şi stăpânire a sinelui, vei cunoaşte şi stăpâni în bine raporturile cu semenii." / "Nimeni nu are răspunderi mai evidente ca oamenii ce conduc oameni și nici nu există un alt domeniu mai dificil de încreștinat decât cel politic. Trebuie reabilitată noțiunea de politic ori dacă nu, înlocuită, căci ea are un conținut și un sens nobil." / "Criza civilizației contemporane este în primul rând religioasă. Creștinătatea trebuie reîncreștinată, atât în duh, cât și social. Creștinii lâncezesc și nu mai cunosc arderile sfinte. Sunt dezbinați și nu mai au unitate. Nu mai au conștiința misiunii lor, nu mai cred în Împărăția lui Dumnezeu. Sunt derutați de confuzii ideologice și nu mai au o viziune proprie. Pare aberant dar vedem mulți creștini cu concepție antropocentrică, egoistă, umanistă, pozitivistă ori materialistă, ancorând Biserica fie în factorul politic, fie în cel social ori economic." / "Ideal este ca puterea spirituală și cea politică să colaboreze în același scop sfânt. Deci nici cezaro-papism, dar nici papo-cezarism, ci colaborare în duh și în lucrare creștină." / "În faţa Judecăţii au să dispară cele 2 cauze ce întunecă aici conştiinţa: starea de păcat şi ignoranţa. Oamenii vor fi puşi în faţa evidenţei pe care au ignorat-o, deşi o avuseseră în faţă, încât nu se vor mai putea apăra. Omenirea va deveni transparentă şi tot păcatul va fi privit deschis." / "Toţi creştinii, în orice domeniu s-ar afla, trebuie să fie solidari, în acelaşi duh şi concepţie creştină." / "Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea să biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile." / "Nu este verosimilă şi nici convingătoare o împărăţie a lui Dumnezeu care ar lucra numai asupra conştiinţelor, dar ar fi indiferentă la orânduirile politico-sociale ori la fenomenele cultural-ştiinţifice ale omenirii." / "În temnițe s-a realizat maxima confruntare dintre Dumnezeu și satana. Acolo erau evidente duhurile, acolo nu mai erau posibile dulcegăriile și jumătățile de măsură. Temnițele au scos la iveală forța creștinismului, care este capabilă să învingă acest veac. Lumea va avea de învățat din experiența temnițelor." / "Știm că adevărul va ieși oricum la lumină, dar nu trebuie să întârzie sub obroc din pricina nepriceperii și lașității noastre. Adevărul reiese din confruntare, nu din cedare – a nu se confuda deci smerenia cu capitularea și dragostea cu slăbiciunea, căci în primul rând iubim pe Dumnezeu, adică Adevărul." / "Știm că adevărul va ieși oricum la lumină, dar nu trebuie să întârzie sub obroc din pricina nepriceperii și lașității noastre. Adevărul reiese din confruntare, nu din cedare – a nu se confuda deci smerenia cu capitularea și dragostea cu slăbiciunea, căci în primul rând iubim pe Dumnezeu, adică Adevărul." / "Satanizarea ajunsă stare de lege, de ordine şi de guvernare creează o atmosferă satanică, o pseudo-spiritualitate şi o modalitate de vieţuire satanică. Sunt astăzi organizaţii omeneşti satanizate ce răspândesc satanismul. Satanizarea e mai rea decât păgânismul." / "Tehnica nu poate fi folositoare decât în lumina şi perspectiva libertăţii şi a desăvârşirii omeneşti. Nu există mântuire în afara lui Hristos." / "E necesar ca Biserica să rămână liberă, independentă şi autonomă faţă de stat, tocmai pentru a putea încreştina statele." / "Creştinismul opune păcatului virtutea şi sfinţenia, dar spre a înfrunta forţele organizate ale păcatului, credinţa trebuie să fie mai lucrătoare, mai puternică şi mai convingătoare decât tentaţiile păcatului. Lupta se dă la modul individual, comunitar şi politic. Biserica nu se poate rezuma la păcatul personal, ci trebuie să dispună de conceptele şi mijloacele luptei cu păcatul comunitar şi politic." / "Satana ajunge să stăpânească omul, apoi îl face agent al său, al răului comunitar şi al răului politic. Omul satanizat este un pericol social, cultural, politic şi spiritual. Satanizarea colectivă şi organizată politic este un monument de răutate, ce se asemuieşte sfatului satanic din iad, oştirilor demonilor şi ordinii demonice din iad." / "Lumea creştină are nevoie de strălucirea puterii, de aceea îi trebuie o expresie politică fidelă. O astfel de expresie presupune o conştiinţă creştină şi o trăire în Duhul Sfânt." / — Ioan Ianolide (n. 1919 - ✝1986)