"Un lucru este sigur: vom avea întotdeauna un număr de creștini care Îi vor rămâne cu adevărat credincioși Domnului. Acest număr va reprezenta Biserica Ortodoxă care va rămâne pururea ortodoxă - drept slăvitoare a lui Hristos - în ciuda învolburărilor corabiei, în ciuda tuturor nenorocirilor întâmpinate pe oceanul istoriei. Cu adevărat, Biserica îi va cuprinde pe aceia care rămân statornici - adevărații creștini - care nu sunt ușori influențați de vânturile și valurile ereziilor trecătoare sau de vicleșugurile oamenilor răi, gata să reinventeze teologia pentru a justifica înmormântarea propriei lor credințe. O să rămână de-a pururea o mână de oameni care nu își vor pleca frunțile și genunchii înaintea diferitelor chipuri a lui Baal, zeul mincinos." — Arhimandrit Athanasie Mitilinaios, Omilii la Cartea Apocalipsei, vol. I, p. 383.

Preluat de la: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid0WXkNkLZ3wxSwfe6bxZMtagLCaaxz6q7b1viL59SpUJm83cBdpDNPwBYu1gsTZpoLl

Anul Nou Bisericesc, spre deosebire de Anul Nou civil, începe la 1 septembrie. Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot.

Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască:

"Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului" (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).

Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.

Există şi rânduieli liturgice specifice pentru prima zi a anului bisericesc. Se săvârșește, alături de Sfânta Liturghie, în care este prăznuit Sfântul Simeon Stâlpnicul cu Sfânta Marta, mama sa, Sfințirea Apei, Tedeum şi o slujbă specială pentru începutul anului bisericesc.

În centrul anului bisericesc stă sărbătoarea Învierii cu săptămâna Sfintelor Patimi de dinaintea ei. Ca mijloc de comemorare a vieții și activității răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc se poate împărți în trei mari perioade, numite după cartea principală de slujbă folosită de către cântăreții de strană în fiecare din aceste perioade, și anume: perioada Triodului, adică perioada prepascala, perioada Penticostarului, adică perioadă pascala propriu-zisă, și perioadă Octoihului, adică perioada post-pascală, fiecare din acestea cuprinzând un anumit număr de săptămâni.

Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului, adică cu trei săptămâni înainte de începutul postului Paștelui, până la Duminica Paștilor, în total 10 săptămâni. Perioada Penticostarului ține de la Duminica Paștelui până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinților, în total 8 săptămâni, iar perioada Octoihului ține tot restul anului, adică de la sfârșitul Penticostarului până la începutul perioadei Triodului din anul următor. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc, durata acestei perioade putând fi între 40 și 26 de săptămâni, în funcție de data Pastelui.

Părintele Elpidie Vaianakis - Predica din data de 14-Iulie-2023 de la Câmpeni, jud Alba

Sursa: https://youtu.be/8Sp4IKUhcCI

Părintele Elpidie Vaianakis - Predica din data de 13-Iulie-2023 de la Câmpeni, jud Alba

Sursa video: https://youtu.be/5Bm6UgyMWEQ

Acum mulți dintre noi avem o neliniște cu multe evenimente bisericești. Multe evenimente bisericești au alungat pacea din Biserică, s-au separat mulți creștini. Unii au plecat din Biserică, alții și-au construit propriile lor biserici, alții au încetat să mai pomenească pe episcopii lor, alții au fost de părere că trebuie să părăsim cu totul Biserica.

Atunci, l-am rugat pe Dumnezeu și am spus: - "Părintele meu, ce trebuie să facem?"

Și mi-a spus Domnul: - "Biserica Mea este a Mea! Nu aparține niciunui patriarh, niciunui episcop. Eu dau Harul Meu arhierilor, patriarhilor, preoților să facă cele sfinte, Sfânta Liturghie. Unii dintre ei mă iubesc și am mulți arhierei binecinstitori care-mi slujesc Mie.

Sunt și unii care s-au înșelat. Nu o fac toți din răutate, dar i-au înșelat cu viclenie. După cum i-a înșelat Lucifer pe îngerii Mei și i-a luat de partea lui, i-a luat fără să înțeleagă îngerii că vor ajunge draci. Și mulți dintre copiii Mei care vin la Biserică, și arhierei și preoți, nu au putut să înțeleagă adevărul.

Dar Eu nu iau Harul Meu de deasupra lor. Eu dau Harul și Eu îl iau înapoi. Și vă întreb pe voi: "Dacă intră un hoț în casă și începe să fure din casă și ia cheia casei, tu părăsești casa, o lași și pleci? Sau râmâi înăuntru și te lupți ca să alungi, să prinzi hoțul? Asta să faceți acum: să rămâneți în Biserică și să spuneți cu tărie greșelile care se întâmplă. Să nu vă temeți!

Dar să nu ieșiți din Biserică! Este înșelăciunea drăcească ca să ne ducă pe căi greșite. Întrucât știți că Biserică fără arhiereu nu există și voi copiii Mei care mă iubiți mult, care sunteți preoți, de ce intrați în Biserică și ieșiți din Biserică și se pierde vocea voastră?"

Și am spus înăuntrul meu: - "Doamne, Dumnezeul meu, Părintele meu, toți cei care se leapădă și pleacă din Biserică, care se leapădă de Biserică nu o fac din răutate, se tem să nu-și piardă sufletul. Se tem să nu se înșele."

• "Cel care crede Mie nu se rătăcește.", mi-a spus Domnul. "În numele cui ai devenit monah?"
• "În numele Tău, Împărate al meu, am devenit."
• "În al Cărui nume ai devenit diacon?"
• "În numele Tău, dulcele meu Iisus, am devenit."
• "Când ai devenit preot, în numele cui ai devenit preot? În numele arhiereului, al patriarhului sau al lui Hristos?"
• "În numele Tău, Hristoase al meu."
• "Atunci, Mie îmi aparții! Nimeni nu poate să te nedreptățească, nimeni nu poate sa-ți spună ceea ce trebuie să faci pentru că Eu am dat Sfânta Mea Evanghelie ca să o citească toți. Evanghelia Mea am dat-o și laicilor și preoților și arhiereilor și patriarhilor. Mie îmi vor da socoteală toți cei care nu au ținut poruncile evanghelice.

Însă, nu a sosit ceasul să părăsiți Biserica. Veți pleca din Biserică numai atunci când Eu voi pleca din această biserică mincinoasă pe care vor să o organizeze de acum încolo.

Atâta timp cât Eu voi da harul meu arhiereilor și preoților, să nu vă temeți. Vă neliniștiți când vedeți pe părintele vostru că nu trăiește drept, dar veți înceta să-l strigați 'Părinte'?.

Să nu vă grăbiți, vor veni alte evenimente mari - mi-a dat să văd câteva, dar nu vi le spun - și atunci copiii Mei vor fi mari schisme și despărțiri în Biserici și copiii Mei vă vor separa. Se vor scandaliza așa de mult încât își vor pierde mințile și atunci din nou, hainele Mele vor fi sfâșiate.

Cei pe care Eu i-am pus în tronurile arhierești, acum copiii Mei vă cer, aveți acum buni arhierei care mă iubesc, care mă țin cu dragoste în mâinile lor la Sfânta Liturghie. V-am dat însă și minte să înțelegeți, să alegeți și să fiți alături de ei. Să vă strângeți în jurul și alături de dreptcredincioșii arhierei care încă există, pentru că va veni clipa în care nu va mai exista. Pentru că toți se vor supune proorocului mincinos.".

• "Care este lucrul care Te îndurerează așa de mult încăt nu trebuie să părăsim Biserica?"

Mi-a spus care este evenimentul și m-am cutremurat pentru că este înfricoșător: - "Dacă fac lucrul acesta, se vor ridica milioane de sfinți pe care-i va vedea lumea întreagă și vom afla.

Și Eu atunci voi pleca de la această biserică mincinoasă pentru că în puțin timp, însuși profetul mincinos va proclama împărăția lui antihrist; a doua oară - profetul mincinos va spune despre antihrist că el este adevăratul mesia; și a treia oară - va ieși în lume proorocul mincinos ca și mesia, va spune la toată lumea: 'Eu sunt mântuitorul vostru! Eu sunt izbăvitorul vostru! Cădeți și îngenuncheați în fața mea ca să vă dau harul meu!'.

Cu fanatism, înaintea lumii întregi, va lua o Cruce care va fi jos și va călca asupra ei, se va da la o parte, o va ridica și înaintea lumii întregi o va arunca jos ca să o strivească și va spune atunci la toți: 'S-a terminat cu împărăția falsului Hristos. Acum vine împărăția mea. Sunt împăratul și Dumnezeul vostru!'.

Atunci însă, se va întâmpla ceea ce însuși nu se va aștepta: vor fi fulgere și tunete așa de puternice din cer, se vor arăta mulțimi de îngeri care vor acoperi până și Soarele pentru că peste tot vor exista îngerii lui Dumnezeu. Și fulgere și ceva înfricoșător va cădea asupra lui antihrist și a proorocului mincinos și-i va omorî. Și atunci se va termina împărăția lui antihrist și a proorocului mincinos.

Însă - spune Domnul - trebuie să învățați acum ceea ce vor să vă facă și cum să vă împotriviți. Primul lucru de care se teme satana este de dragostea inimii noastre. De fiecare dată când Îmi spuneți că Mă iubiți înnebunește și-și pierde puterea lui."

Sursa: Predica părintelui Elpidie Vaianakis din 13.07.2023, Câmpeni, județul Alba

Cei care vor să se unească cu Hristos, și prin Iisus Hristos cu Dumnezeu Tatăl, știu că această unire se face în Trupul lui Hristos, care este Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Desigur, nu o unire cu esența dumnezeiască, ci cu firea omenească îndumnezeită a lui Hristos. Iar unirea aceasta cu Hristos nu este exterioară, nici în mod simplu morală.

Nu suntem discipolii lui Hristos așa cum unii oameni sunt discipolii unui filozof sau ai unui învățător, ci suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, ale Bisericii. Biserica este Trupul lui Hristos real, nu moral, cum greșit au scris unii teologi care nu s-au adâncit în duhul Sfintei Biserici. Hristos ne ia pe noi creștinii în ciuda nevredniciei și păcătoșeniei noastre, și ne încorporează în Trupul Său, ne face mădularele Lui. Și astfel devenim cu adevărat mădulare ale Trupului lui Hristos, și nu în chip moral, ci așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Mădulare suntem ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui".

Desigur, potrivit cu starea duhovnicească pe care o au creștinii, uneori ei sunt mădulare vii ale Trupului lui Hristos, iar alteori moarte. Dar și moarte fiind, nu încetează să fie mădulare ale Trupului lui Hristos. De pildă, unul care este botezat, a devenit mădular al Trupului lui Hristos. Dacă însă nu se mărturisește, nu se împărtășește, nu trăiește o viață duhovnicească, este un mădular mort al Trupului lui Hristos. Dar atunci când se va pocăi, îndată începe să primească viața dumnezeiască. Acesta îl adapă, făcându-l un mădular viu al Trupului lui Hristos. Unul ca acesta nu are nevoie să se boteze din nou. Cel nebotezat însă nu este mădular al Trupului lui Hristos, chiar dacă trăiește o viață morală, în sens uman. Ca să devină un mădular al Trupului lui Hristos, ca să fie încorporat în Hristos, trebuie să se boteze.

Și fiindcă suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, ni se dăruiește viața lui Hristos care devine viața noastră. Și astfel ne însuflețim, ne mântuim și ne îndumnezeim. Nu ne-am fi putut îndumnezei dacă Hristos nu ne-ar fi făcut mădulare ale Trupului Său cel sfânt. Nu ne-am fi putut mântui, dacă n-ar fi existat Sfintele Taine ale Bisericii noastre, care ne fac de un trup cu Hristos și, așa cum spun Sfinții Părinți, ne fac de un trup și de un sânge cu Hristos. Ne fac, adică, să fim un trup și un sânge cu Hristos. Ce mare binecuvântare este să ne împărtășim cu Preacuratele Taine! Hristos se face al nostru, viața lui Hristos se face a noastră, Sângele Lui se face sângele nostru. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu are de dat nimic mai mult omului decât ceea ce îi dă în Sfânta Împărtășanie. Nici omul nu poate cere nimic mai mult de la Dumnezeu, decât ceea ce primește de la Hristos în Sfânta Împărtășanie.

Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, Îndumnezeirea - scopul vieții omului, Ed. Evanghelismos, 2006, pp. 25-27.

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis a fost stareț al Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte Athos, vreme de peste patruzeci de ani. Totodată, a fost una dintre cele mai însemnate personalități ale monahismului athonit contemporan.

Pe când era încă mirean, Gheorghe Kapsanis s-a numărat între întemeietorii Fundației de tineri „Pantocrator", din Palaio Faliro. Scopul acesteia era trezirea duhovnicească a tinerilor și adunarea lor în jurul Bisericii Ortodoxe.

După ce a obținut Licența în Teologie, viitorul Părinte Gheorghe a rămas în continuare în Facultatea de Teologie a Universității din Atena, de aceasta dată ca profesor, în cadrul Catedrei de Pastorală și Drept Canonic. În teza de Doctorat, el a abordat pastorația deținuților.

Părintele Gheorghe Kapsanis a fost ales egumen al Mănăstirii Sfântul Gheorghe, aflată langă localitatea Vasiliko, în regiunea Halkida. Nu după multa vreme, împreună cu obștea acestei mănăstiri, părintele a primit invitația de a-și asuma stăreția Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte.

Părintele Gheorghe Kapsanis a arătat o mare chemare pentru misiune și pentru scrierile teologice. A scris mai multe lucrări. Dintre acestea le amintit pe următoarele:

• Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei;
• Experiențe ale Harului lui Dumnezeu (1992);
• Rugăciunea Domnească (1998);
• Viața euharistică (2004);
• Dumnezeu S-a arătat în trup (2005);
• Îndumnezeirea ca scop al vieții omului (2004);
• Văzători ai Învierii lui Hristos (2005);
• Ortodoxia și Romano-Catolicismul: Studii diverse (2006);
• Ortodoxia „ideologică” a anti-calcedonienilor;
• Credința noastră ortodoxă și înșelările iehoviștilor;
• Subiecte de ecleziologie și pastorală;
• Sfântul Grigorie Palama, învățător al îndumnezeirii;
• Crucea lui Hristos și însemnătatea ei în viața noastră;
• Ortodoxie și umanism – ortodoxie și papism;
• Monahismul ortodox și Sfântul Munte;
• Ortodoxia astăzi.

Prin Întruparea, viața de ascultare, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Fiului lui Dumnezeu ca om, s-a pus, în pârga firii noastre asumate de El, temelia mântuirii noastre. Dar mântuirea noastră propriu-zis se înfăptuiește de-abia prin sălășluirea în noi a lui Hristos cu trupul purtat de El, înviat și înălțat, și deplin pnevmatizat sau umplut de Duhul Sfânt și devenit, prin aceasta, desăvârșit transparent. Sălășluirea aceasta produce Biserica. Biserica este astfel finalizarea acțiunii mântuitoare începută prin Întrupare. Biserica este actul cinci al acestei opere de mântuire, dacă Întruparea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea sunt primele patru acte. În acest act, toți cei ce cred primesc pe Cuvântul ca Ipostas fundamental, prin trupul Său extins în noi. Prin aceasta, se sădește ți în ei sfințirea și începutul învierii, aflate în trupul lui Hristos, sfințire și început de înviere care sunt dezvoltate prin colaborarea lor cu Hristos.

După teoria creștinismului apusean, după care mântuirea constă în rezolvarea juridică exterioară a diferendului dintre Dumnezeu și oameni, Biserica nu mai are un rol absolut necesar. În mod consecvent, protestanții au slăbit caracterul văzut al Bisericii. Catolicismul, nerupând în mod tranșant cu viața creștină dinainte de scolastică, a păstrat Biserica, dar i-a dat mai mult un caracter instituțional decât sfințitor și îndumnezeitor, un rost asemănător cu al celorlalte instituții lumești. (...) Dar pogorârea Duhului în chip de limbi de foc arată nu numai voința lui Hristos de a cuprinde în Biserică, adică în iubirea Lui, toată lumea, unificată în această iubire, ci și voința ca în această unitate să se mențină identitatea fiecărei persoane. Hristos și Duhul nu desființează varietatea creației. „Și s-a produs un lucru nou și uimitor: precum atunci (la turnul Babel) limbile au împărțit lumea, așa acum limbile au unit-o și au adus la armonie (într-o simfonie) cele dezbinate.”[17] Logosul din care au derivat rațiunile tuturor oamenilor a voit să le împace acum nu numai în Sine ca Rațiune unitară, ci și în Duhul ca iubire și putere dumnezeiască. Fiindcă rod al Duhului este iubirea (Gal. 5, 22), „Iar iubirea e rădăcina și izvorul, și maica tuturor bunătăților”.[18] De aceea limbile au chipul focului, pentru că focul arde tot ce e rău, tot ce dezbină[19]; pentru că focul susține entuziasmul iubirii de Dumnezeu și de oameni, entuziasmul ridicării în infinitatea iubirii lui Dumnezeu și a răspândirii acestei iubiri spre toți oamenii, pentru ca toți să se adune în ea. Prin cele dinainte, s-a arătat că opera de mântuire al cărei fundament a fost pus în natura omenească a lui Hristos este dusă la îndeplinire în forma Bisericii, care este unirea noastră cu Dumnezeu și între noi. Numai în armonia dintre ființele umane în Dumnezeu se arată că ele au părăsit egoismul ca chip general al păcatului sau al mărginirii în ele însele ca monade înguste. De aceea, starea de mântuire echivalează cu apartenența bisericească sau cu concentrarea celor mântuiți în Biserică, cu participarea comună la trupul lui Hristos, ridicat mai presus de orice preocupare de Sine prin starea de jertfă permanentizată în El. În baza Ipostasului Său divin și a stării Sale de jertfă, Hristos vrea și poate să-i adune pe toți, extinzandu-Se în ei prin Duhul Sfânt, Care le imprimă aceeași dispoziție de jertfă din trupul lui Hristos. Astfel, faptul că Duhul apare în chip de limbi de foc peste toți Apostolii arată că Duhul nu e cu adevărat decât în comuniunea Bisericii sau unde este Biserica. Dar Duhul Sfânt nu S-a coborât numai în chip de limbi de foc, ci și însoțit de „un vuiet, ca de vijelie, care a umplut toată casa unde ședeau Apostolii” (Fapte 2, 2), „împreună cu femeile, cu Maria, Mama lui Iisus și cu frații Lui” (Fapte 1, 4). Prin aceasta, se indică puterea de care au fost umpluți primii membri ai Bisericii. Se năștea acum o realitate nouă în lume. Și, dacă orice realitate nouă se naște dintr-o putere nouă pe care o poartă în ea, Biserica se năștea dintr-o putere nouă din cer, din puterea infinită a iubirii dumnezeiești, pe care o va purta în ea sau din care va sorbi fără să o epuizezeși o va comunica lumii în toate timpurile, mereu împrospătată. Biserica se năștea ca o realitate nu dintr-o putere mărginită din lume și cu o putere trecătoare din lume, ci dintr-o putere din cer, pe care o va purta în ea, comunicând-o lumii. Se înființa o comunitate umană care avea ca fundament și ca purtător al ei pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, prin Care se comunică lumii iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu; lua ființă o realitate a unei comuniunicare nu-și va epuiza puterile, pentru că le va sorbi mereu din infinitatea lui Dumnezeu prin trupul omenesc al Ipostasului divin. Era o realitate sau o comuniune care reprezenta „cerul pe pământ”, pe Cuvântul întrupat, sălășluit în ea cu puterea Lui continuu îndumnezeitoare și unificatoare.

Citiți textul Sfintei Liturghii cu trimiteri și explicații teologice: Sfânta Liturghie - Taina Tainelor

Creştinismul este viaţă

Creştinismul nu este o ideologie, un sistem de idei la care putem sau nu să aderăm, ci viaţă, viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o datorită păcatului originar. Prin întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer Mântuitorul Iisus Hristos a restaurat firea umană şi ne-a eliberat de sub stăpânirea păcatului şi a morţii dăruindu-ne viaţa veşnică a Împărăţiei cerurilor. Fiecare dintre noi am primit acest dar al vieţii veşnice în botezul nostru când "ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii"(Rom. 6, 4).

Slujbele Bisericii reprezintă împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos

Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17). Cultul Bisericii ne poartă în lumea prezenţei directe a lui Dumnezeu făcându-ne părtaşi bucuriei învierii. Creştinismul este, pentru aceasta, o religie liturgică, o religie în care pe primul plan este cultul, trăirea liturgică a vieţii celei noi în comuniune cu Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugătoare, slăvitoare. Înţelegem astfel de ce Biserica noastră se numeşte ortodoxă: este Biserica ce aduce dreaptă slăvire (orthos - doxa) lui Dumnezeu şi, ca urmare, are credinţa dreaptă fiind Biserica cea adevărată.

Sfânta Liturghie - unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu

Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, slujba în care se realizează, prin excelentă, intrarea noastră în Împărăţie, mai precis unirea tuturor în Biserică şi intrarea Bisericii în Împărăţia lui Dumnezeu. Toate celelalte slujbe sunt o pregătire pentru Liturghie şi îşi găsesc împlinirea în ea. Sfântul Dionisie Areopagitul numeşte Sfânta Liturghie Taina Tainelor deoarece ea încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe şi uneşte cel mai deplin pe fiecare credincios şi pe toţi în Dumnezeul cel Unul şi infinit în iubire desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu.

Taina mântuirii şi Tainele Bisericii

Astăzi vorbind despre Taină avem tendinţa de a ne gândi numai la cele Şapte Taine sau sacramente ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Hirotonia, Maslul). Dar până în secolul al XIII-lea Biserica Ortodoxă nu a fixat precis numărul Tainelor, Părinţii preferând să se refere la Taina mântuirii în sens general şi la aspectele acesteia, la Taina unică a Bisericii în care Dumnezeu Îsi împărtăşeşte viaţa Sa dumnezeiască omenirii, răscumpărând omul din păcat şi din moarte şi revărsând asupra omului slava nemuririi. Această Taină se concretizează în lucrările specifice ale Bisericii în care Hristos Însuşi se oferă şi se împărtăşeşte printr-un ritual de sfinţire săvârşit de slujitorii bisericeşti în şi prin puterea Duhului Sfânt.

Sfânta Liturghie este Taina Tainelor

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăţia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică a Împărăţiei în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezentă. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi eshatologicului .

Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos

Sfânta Liturghie este o anamneză, o pomenire a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu începând de la creaţie şi, în primul rând, a lucrării mântuitoare a lui Hristos. Dar această pomenire nu este o simplă comemorare ci o actualizare a evenimentelor. În Liturghie are loc o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei lui Hristos Cel Întrupat, Răstignit, Înviat şi Înălţat dar şi ca Cel va să vină. Liturghia este "Evanghelia mereu actualizată".

Sfânta Liturghie - Taina Bisericii

În Liturghie Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor. Nu Îl întâlnim ca inşi singuratici ci ca mădulare ale trupului Său adunate laolaltă sporind neîncetat comuniunea cu El şi între noi printr-un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos şi, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeste darul unităţii "de sus", în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos. Fiecare comunitate locală realizează astfel şi revelează Biserica întreagă, evenimentul noului mod de viată care constituie mântuirea, participarea omului la viaţa veşnică. În acelaşi timp Liturghia este slujită în comuniune cu întreaga Biserică universală şi în numele întregii Biserici pomenindu-se atât cei aflaţi departe cât şi cei adormiţi ca mădulare ale aceluiaşi Trup al lui Hristos, realizându-se astfel o unitate în timp şi spaţiu.

Fiecare credincios trebuie să înţeleagă Sfânta Liturghie

Viaţa creştină autentică nu poate fi concepută în afara Sfintei Liturghii care ocupă locul central în Biserică şi în viaţa oricărui creştin care îşi ia în serios demnitatea de mădular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa deplin la Liturghie şi nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios să înşeleagă semnificaşia ei. Ca urmare, vă vom oferi o explicare sistematică a acestei slujbe esenţiale a Bisericii care este Sfânta Liturghie.

Pr. Florin Botezan

Citiți textul Sfintei Liturghii cu trimiteri și explicații teologice: Sfânta Liturghie - Taina Tainelor

Iubiții mei, înainte de toate, să știm că fiarele sunt trimise în cazul apostaziei (cf. Levitic 26, 22), și este o plagă faptul că se întorc împotriva omului, deși ele au fost rânduite să-i slujească omului.

Însă cine a creat microbii? Microbii, iubiții mei, nu au fost făcuți acum; microbii au fost făcuți în epoca în care Dumnezeu a creat făpturile. Acestea sunt microorganisme pe care Dumnezeu le-a ținut pentru pedepsirea apostaților și a călcătorilor legii Lui...

Bineînțeles că microbii au fost făcuți de Dumnezeu, dar nu aveau poruncă să-i vateme pe oameni. Acum, Dumnezeu Își trimite fiarele (fiarele pământului, cf. Apoc. 6, 8, n.n.) cu numele de microbi, ca să-l vateme pe om, ca să-l pedepsească. Și vom vedea microbi pe care ochiul nostru nu i-a sesizat mai înainte, aceia pe care astăzi îi numim viruși și din cauza cărora vom face viroze, infecții - care vin acum și ne atacă. Și mai rău este că acestea pe care nu le vedem ne doboară la pământ pe noi, care ne-am ridicat pe vârfuri și ne-am înălțat grumazul să-i spunem Cerului: ,,Nu există Dumnezeu!" Ce ironie... omul cel mândru să cadă la pământ mort din pricina unei fiare nevăzute, care se numește microb, care se numește virus!

Arhimandritul Athanasie Mytilineos, Tainele cărții cu șapte peceți, pp.150-151.

,,Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ" (Apocalipsa 6, 8)

Postare preluată de la adresa https://www.facebook.com/photo/?fbid=1385202932268435&set=a.163994461055961

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0KRLJBeYAmGnEezJbfcySYYFDfTxXmQq4qycawgebNft53fdaoefadpjthNQxz6m5l&id=100085420680387

Comentariu Ortodoxia.RO:

• Citiți următorul articol de pe site-ul O Chilie Athonită: Există o singură Biserică – de ce Ortodoxia?

• Vă recomand să citiți și să parcurgeți de mai multe ori pagina: Ce este Ortodoxia? - de Sf. Ignatie Brianceaninov.

Părintele Theodoros Zisis, despre fabulaţiile ecumeniştilor

De ceva vreme circulă în cercurile bisericești și teologice o teză primejdioasă pentru mântuirea oamenilor, necunoscută în Sfânta Scriptură și în tradiția patristică. Ecumeniștii și sincretiștii sunt în dificultate să ducă în pliroma Bisericii învățăturile lor antievanghelice și antipatristice, cu toate că au destule reușite la nivel înalt. Acest lucru s-a arătat la Pseudo-Sinodul din Creta (2016), în pseudo-autocefalia Ucrainei (2018) și acum, sub pretextul coronavirusului, în închiderea bisericilor și în clevetirea celei mai sfinte și mai înalte Taine a dumnezeieștii Euharistii.

Conștiințele credincioșilor ortodocși sunt un vulcan care fierbe când văd că este trădată credința și instituțiile Bisericii de către ierarhi fricoși și nevrednici. Greu găsesc cei din urmă argumente convingătoare. Deci unii scapă la validarea Sfinților Părinți și spun credincioșilor: Nu reacționați și nu vă scandalizați! Nu vă gândiți la îngrădiri și la întreruperea pomenirii față de episcopi! Chiar și dacă sunt corecte cele ce spuneți și dacă voi învățați drept cuvântul adevărului și Biserica este în rătăcire, este mai bine să fiți împreună cu Biserica rătăcită chiar dacă învățați drept și sunteți în afara ei. Atribuie, mai ales, această opinie Sfântului Ioan Gură de Aur, răstălmăcind și deformând ceva ce a fost spus cu altă coerență.

Protopresbiter Theodoros Zisis

Ce ne spune Apocalipsa? Pe scurt următoarele. Pe parcursul veacurilor Biserica va înfrunta multe ispite.

Va veni și antihrist, care nu va fi doar o ideologie, ci o persoană concretă, cu scopul de a se așeza în Biserica lui Dumnezeu, pentru ca toți să i se închine lui ca lui Dumnezeu.

El va săvârși minuni și semne, le va vorbi oamenilor lucruri bune, astfel încât oamenii foarte anevoie își vor da seama cine este el, crezând că este un binefăcător al oamenilor, că este Hristos.

Însă, în realitate, el nu va fi Hristos Mântuitorul, ci hristos mincinos, mesia mincinos, mântuitor mincinos care îi va înșela pe mulți. Însă cei credincioși vor sta neclintiți.

Cei ce îl au în sine pe Hristos nu se vor înșela, vor rămâne neclintiți și vor aștepta a Doua Venire a lui Hristos. Hristos va veni, îl va birui pe antihrist și va împărăți de acum veșnic cu toți sfinții.

Deci, vestirea Apocalipsei nu este deprimantă și fără de speranță. Este o veste îmbucurătoare, ultima biruință îi va aparține lui Hristos. Ultimul cuvânt nu va aparține vrăjmașilor lui Hristos, ci Mântuitorului Hristos, Biruitorului morții și al diavolului.

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis (1935-2014)

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis a fost stareț al Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte Athos, vreme de peste patruzeci de ani. Totodată, a fost una dintre cele mai însemnate personalități ale monahismului athonit contemporan.

Pe când era încă mirean, Gheorghe Kapsanis s-a numărat între întemeietorii Fundației de tineri „Pantocrator", din Palaio Faliro. Scopul acesteia era trezirea duhovnicească a tinerilor și adunarea lor în jurul Bisericii Ortodoxe.

După ce a obținut Licența în Teologie, viitorul Părinte Gheorghe a rămas în continuare în Facultatea de Teologie a Universității din Atena, de aceasta dată ca profesor, în cadrul Catedrei de Pastorală și Drept Canonic. În teza de Doctorat, el a abordat pastorația deținuților.

Părintele Gheorghe Kapsanis a fost ales egumen al Mănăstirii Sfântul Gheorghe, aflată langă localitatea Vasiliko, în regiunea Halkida. Nu după multa vreme, împreună cu obștea acestei mănăstiri, părintele a primit invitația de a-și asuma stăreția Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte.

Părintele Gheorghe Kapsanis a arătat o mare chemare pentru misiune și pentru scrierile teologice. A scris mai multe lucrări. Dintre acestea le amintit pe următoarele:

• Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei;
• Experiențe ale Harului lui Dumnezeu (1992);
• Rugăciunea Domnească (1998);
• Viața euharistică (2004);
• Dumnezeu S-a arătat în trup (2005);
• Îndumnezeirea ca scop al vieții omului (2004);
• Văzători ai Învierii lui Hristos (2005);
• Ortodoxia și Romano-Catolicismul: Studii diverse (2006);
• Ortodoxia „ideologică” a anti-calcedonienilor;
• Credința noastră ortodoxă și înșelările iehoviștilor;
• Subiecte de ecleziologie și pastorală;
• Sfântul Grigorie Palama, învățător al îndumnezeirii;
• Crucea lui Hristos și însemnătatea ei în viața noastră;
• Ortodoxie și umanism – ortodoxie și papism;
• Monahismul ortodox și Sfântul Munte;
• Ortodoxia astăzi, etc.

Scopul viețuirii pe pământ este mântuirea sufletului. Aceasta se poate realiza numai în Biserica Ortodoxă.

Există mântuire înafara Bisericii Ortodoxe? Sunt martirii eterodocşilor martiri adevăraţi pentru Hristos?

Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi dintre cei care doresc mântuirea fraţilor întru umanitate. Şi este dovadă de altruism şi dragoste să doreşti ca toţi să se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care “vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină” (I Tim 2, 4). De aceea mântuirea fraţilor întru umanitate, dar neortodocşi, trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru.

Sfântul Ioan Hrisostom spune:

“Cum vom putea fi atât de laşi încât să ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, într-o luptă, cine nu se gândeşte decât să scape fugind, se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-şi scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viaţa aceasta e un război necontenit şi suntem mereu în prezenţa duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră.”

Continuă Sfântul Ioan Hrisostom:

“Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului (profetul Ieremia) [Ir 15, 19]; e ca şi cum Dumnezeu ar spune: “Cine face cunoscut adevărul aproapelui său, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât cât e cu putinţă firii omeneşti.”

Din acest cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem că această nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioși cât şi necreștini sau rău credincioşi (sub erezii, atei sau păgâni) este neliniştea cea bună.

Sfântul Apostol Pavel le spune Romanilor că mântuirea nu vine din faptele Legii Vechiului Testament, Hristos fiind sfârşitul Legii, împlinirea Legii. Legea Vechiului Testament nu putea să aducă singură mântuire oamenilor, ea era pregătitoare pentru primirea de către umanitate a lui Hristos Dumnezeu şi Om. Hristos este plinirea Legii şi a Profeţilor, nimeni neputând doar din faptele sale, oricât de bune ar fi, să se mântuiască. Deci împlinirea Legii cu stricteţe, faptele bune fără credinţă în Hristos nu aveau cum să aducă mântuirea. (Romani cap. 10, 4)

Dumnezeiescul Pavel spune:

«De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui, căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire».

ROMANI CAP. 10, 9-10

Deci mântuirea nu este un produs al vreunui efort omenesc (“în dar sunteţi mântuiţi, nu din fapte, ca să nu se laude cineva” Efeseni 2, 8-9), mântuirea vine prin credinţa dreapta în Iisus Hristos, adică prin primirea acestui dar.

Mântuirea este realizată de Iisus Hristos, Dumnezeu și Om, după cum ne spune Sfântului Chiril al Alexandriei:

“Mântuitorul a îndurat aceste lucruri (răstignire, moarte, batjocură) şi a făcut pace prin Sângele Crucii Sale, căci am fost vrăjmaşi ai lui Dumnezeu prin păcat, Hristos a purtat pe lemn păcatele noastre în trupul Său, ca prin moartea Sa să putem muri păcatului şi să vieţuim întru dreptate”.

Și aceasta o numim mântuire obiectivă sau generală.

Continuare: https://ortodoxiacatholica.com/biserica-ortodoxa-este-universala-catholica/

Sfântul Siluan Athonitul

Același tată îi dă partea de avere cerută fiului dornic să apuce calea largă a păcatelor, același tată îi oferă totul atunci cînd fiul, măcinat de pocăință, nu mai cere nimic.

Pilda aceasta este despre fiu, dar mai mult este despre tată.

Iubirea tatălui este nezdruncinată.

Atunci cînd fiul îi cere partea de avere, el o oferă netulburat - deși fiul, prin pretenția sa, își îngoapă, de fapt, tatăl, căci moștenitorul intră în drepturi abia după moartea părintelui.

Fiul vine la tatăl său și îl tratează ca pe un mort, iar tatăl îi îndeplinește cererea.

Deși tatăl știa că o va risipi. Nu îl mustră, deoarece știa că e în zadar.

I-a oferit ceea ce a cerut pe cînd era rău, iar cînd nu a mai cerut ninic, i-a oferit totul!*

Ceea ce a oferit la cerere a fost mai puțin decât ceea ce a dat fără a fi rugat! A dat doar o parte cînd i s-a cerut, dar a dat totul cînd nu i s-a cerut nimic!

Smerenia fiului său a aprins în tatăl iubirea cea de viață dătătoare!

El nu l-a putut privi dezbrăcat de slavă și lipsit de dreptul său de fiu și atunci a strigat: "Mort era și a înviat! Pierdut era și s-a aflat! Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mîna lui şi încălţăminte în picioarele lui!"*_ (Luca 15, 20-22).

Haină și inelul erau însemnele că e stăpân deplin și moștenitor al Tatălui.

Acest tată pe care Hristos ni-L înfățișează ca chip al Tatălui ceresc, mărinimos cum numai Hristos Îl poate închipui și care pururea ne așteaptă cu brațele deschise, gata să ne îmbrățișeze și să ne facă moștenitori ai Împărăției Sale, chiar înainte ca noi să cerem, numai de ne-am întoarce în chip smerit.

Pr. Savatie Baştovoi

Descarcă: Îngrădirea nu este schismă – carte pdf

Cuprins I. Îngrădirea de erezie, nu de Biserică

1. Îngrădirea interzisă și îngrădirea permisă

2. De ce a fost dat Canonul 15?

3. Poziția exprimată prin cuvintele „Noi rămânem în Biserică, nu plecăm” este eronată. Cine sunt cei care pleacă din Biserică?

4. Exemplul Sfântului Maxim Mărturisitorul și al Sfântului Grigorie Palama

5. Atitudinea luptătorilor pentru adevărul de credință este statornică, fermă și vrednică de încredere

6. În locul termenului „îngrădire” e mai bine să folosim expresia „întreruperea pomenirii”

II. Nu vom provoca schismă (Sfintele Taine sunt valide și fără pomenirea episcopului)

1. Ce reiese din Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol: Sfânta Liturghie nu se săvârșește în numele episcopului

2. Ecumenismul este erezie condamnată

3. Întrebări și probleme actuale

4. Nu avem planuri schismatice. Păzim unitatea Bisericii în Credința Ortodoxă

Prolog

Marcat de carențe, pseudosinodul întrunit în luna iunie a anului 2016 în localitatea Kolymbari din Creta nu numai că nu a reprezentat totalitatea episcopilor și credincioșilor ortodocși, din acest motiv neavând caracter panortodox și neexprimând nici unitatea Bisericii, dar în primul rând nu a exprimat cugetul ortodox al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și a atacat dogme și învățături fundamentale și esențiale. Din acest motiv era de așteptat ca acest „sinod” să nu fie acceptat de pleroma dreptcugetătoare a Bisericii, de clerici și mireni. Aceștia, aplicând tradiția canonică a evlaviei, au întrerupt pomenirea episcopilor care au semnat sau au acceptat hotărârile „sinodului” și au trecut la așa-numita îngrădire, pe baza Canonului 15 al Sinodului I-II (861), convocat de Sfântul Fotie cel Mare. Acest gest a generat multe semne de întrebare în rândul credincioșilor neinformați cu privire la subiectele legate de credință și a declanșat persecutări și calomnii din partea anumitor episcopi neinstruiți sau devotați ereziei ecumenismului împotriva clericilor curajoși și mărturisitori, care, urmând Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, nu vor accepta panerezia ecumenismului, încununată acum chiar și cu recunoaștere sinodală. În această broșură din seria „Kairos” răspundem unor întrebări care apar și îi preocupă pe credincioși, însă demonstrăm și caracterul nejustificat al persecutării celor care încercăm să apărăm Biserica de erezii și de schisme. Ne aflăm din nou în fața pericolului apariției unei schisme, pe care o creează însă susținătorii pseudosinodului din Creta, nu noi, cei care ne luptăm împotriva acestuia. Pacea în sânul Bisericii nu va fi restabilită prin persecutări și calomnii, ci prin respingerea hotărârilor eretice ale pseudosinodului din Creta prin intermediul unui nou sinod ortodox.

Septembrie 2017 Protopresbiter Theodoros Zisis

– Preacuvioase Părinte, ce se va intampla cu Mănăstirea Sihastria dacă vă duceti Sfintia Voastra la Domnul? Iar bătranul, privind in jos, a zis:

– Ziduri, ziduri, ziduri…“

“Fiind intrebat de frati cum a petrecut in pustie si ce manca, parintele Cleopa le spunea: Invatati-va sa postiti! Eu am mancat un cartof la zi, dar va veni vremea cand veti fi bucurosi sa aveti un cartof la saptamana, daca il veti avea si pe acela!”.

“Odata era parintele in cimitir si a spus unor frati aceste cuvinte: “Mai, baieti, sunteti inalti ca brazii, dar tot ca brazii puteti cadea la o furtuna, pentru ca nu va infigeti radacinile in Sfanta Scriptura si in Vietile Sfintilor Parinti, care sunt ca o carte pentru noi”.

Prin voința lui Dumnezeu, după căderea multor schisme și a Patriarhiei de la Roma, Sfânta Biserică s-a păstrat în eparhiile și patriarhiile răsăritene, și numai acele comunități pot să se recunoască pe deplin creștine, care păstrează unitatea cu patriarhiile răsăritene sau care intră în această unitate. Pentru că nu este decât un singur Dumnezeu și o singură Biserică și nu este în ea nicio vrajbă și nicio nepotrivire.

De aceea Biserica se numește "ortodoxă" sau "răsăriteană" sau "greco-rusă"; însă toate aceste denumiri nu sunt decât de vremelnice. Nu trebuie să învinuim Biserica de orgoliu, pentru că se numește pe sine "Ortodoxă", pentru că ea însăși se numește Sfântă. Când vor dispărea învățăturile false, nu va mai fi necesare nici denumirea de Ortodoxă, pentru că nu va mai exista nici creștinism fals.

Când Biserica se va răspândi în toată lumea sau vor intra în ea toate popoarele, atunci vor dispărea toate denumirile locale, căci Biserica nu este legată de vreun loc, și nu păstrează câtuși de puțin moștenirea orgoliului păgân; dar ea se numește Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, știind că lumea întreagă îi aparține și că niciun loc nu are o însemnătate aparte și că nu poate sluji decât vremelnic la preaslăvirea numelui lui Dumnezeu, după voința Sa necunoscută nouă.

Alexei S. Homiakov, Biserica este una.