✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului.

- Posted in Sfinții Închisorilor by - Permalink

Mărturii ale Mitropolitului Antonie Plămădeală și ale mărturisitorului Virgil Maxim despre „Daniil Sfântul”

Cuviosul Părinte Daniil Sandu Tudor

Întâmplarea face ca Virgil Maxim să-l reîntâlnească pe ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor la Aiud.

Precizăm că Virgil Maxim îl cunoscuse în 1950, pe când părintele fusese arestat vreme de doi ani de zile. Timpul pe care cei doi îl petrecuseră împreună în celula întunecoasă îl determină pe fostul deținut politic să-l considere „cel mai deosebit om pe care l-am întâlnit în perioada când am stat la Reduit”.

Fire efervescententă, Daniil Sandu Tudor, pentru a nu mai ține prelegeri colegilor din celulă, „fu izolat pe una din laturile scurte ale T-ului, spre administrație”.

La un moment dat, în închisori s-au dat noi directive. Deținuții politic erau obligați să-și recunoască așa zisa vină și să defăimeze mișcarea legionară dacă erau legionari, ierarhia bisericească dacă erau preoți, strămoșii dacă proveneau dintr-o familie burgheză.

În aceste circumstanțe, tuturor fețelor bisericești li s-au cerut „declarații din care să reiasă compromiterea Bisericii și a ierarhilor ei”.

Virgil Maxim, în volumul memorialistic Imn pentru crucea purtată, precizează că ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, care de ceva vreme fusese izolat la Zarca, „primind hârtie și cerneală, în loc să facă plăcerea adversarului, părintele a făcut un rechizitoriu detaliat concepției materialiste și guvernării comuniste, deconspirând lucrarea satanică. (...) Aproape o lună de zile a scris întruna și a așteptat din zi în zi să fie chemat la confruntare”. În urma îndelung așteptatului moment, „într-o dimineață, s-a zvonit, în tot Aiudul, că a fost găsit mort în celulă”.

Conform fișei medicale, pe 17 noiembrie 1962, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, în urma unei „hemoragii cerebrale, boală hipertronică visceralizată”, a trecut la cele veșnice. Certificatul medical nu ne furnizează prea multe informații cu privire la motivul care a declanșat hemoragia cerebrală. Dintr-un alt document aflăm că Sandu Tudor a fost adus la infirmerie „cu 11 ore înainte de deces, în comă profundă”. Dat fiind firea sa nedispusă la compromisuri, alături de atrocitățile la care erau supuși deținuții politic, nu ne este greu să înțelegem, printre rânduri, cauza hemoragiei cerebrale.

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor a trecut la cele veșnice în celebra celulă Zarca, asemenea și altor personalități postbelice. Teofil Dumbrăveanu, fost deținut politic, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală, precizează că: „La ieșirea pe poartă, către cimitirul Trei Plopi, i-au înfipt o suliță de fier în inimă, ca să vadă dacă este viu sau mort”, ca în martirologiile medievale.

Mai târziu, săpându-se un șanț pe lângă zidurile închisorii, au găsit un schelet „cu lanțuri la picioare”. Cei de față, aducându-și aminte că părintele Daniil Sandu Tudor s-a numărat printre puțini călugări, care au purtat lanțuri pe tot parcursul detenției, „credeau că acela era deținutul «Daniil Sfântul.»”

Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

(...) Despre această trăire interioară ne vorbește și Virgil Maxim, în volumul memorialistic Imn pentru crucea purtată. Fiind coleg de celulă cu părintele ieroschimonah, observă că: „Din când în când m-am uitat la fața omului, să-i cunosc starea în care se afla. Observam mișcarea ritmică a buzelor, ochii aproape închiși, capul înclinat spre stânga. Imaginea, care-mi era foarte cunoscută și dragă, mă făcea să înțeleg că am lângă mine un nuntaș al cerului, cu care zburam pe Golgota spre Dumnezeu”.

— Dr. Camelia SURUIANU

Tags:

✝️ 17 Noiembrie – 61 de ani de la nașterea în Ceruri a Cuviosului Părinte Daniil Sandu Tudor, mucenic al Aiudului.

- Posted in Sfinții Închisorilor by - Permalink

Mărturii ale Mitropolitului Antonie Plămădeală și ale mărturisitorului Virgil Maxim despre „Daniil Sfântul”

Cuviosul Părinte Daniil Sandu Tudor

Întâmplarea face ca Virgil Maxim să-l reîntâlnească pe ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor la Aiud.

Precizăm că Virgil Maxim îl cunoscuse în 1950, pe când părintele fusese arestat vreme de doi ani de zile. Timpul pe care cei doi îl petrecuseră împreună în celula întunecoasă îl determină pe fostul deținut politic să-l considere „cel mai deosebit om pe care l-am întâlnit în perioada când am stat la Reduit”.

Fire efervescententă, Daniil Sandu Tudor, pentru a nu mai ține prelegeri colegilor din celulă, „fu izolat pe una din laturile scurte ale T-ului, spre administrație”.

La un moment dat, în închisori s-au dat noi directive. Deținuții politic erau obligați să-și recunoască așa zisa vină și să defăimeze mișcarea legionară dacă erau legionari, ierarhia bisericească dacă erau preoți, strămoșii dacă proveneau dintr-o familie burgheză.

În aceste circumstanțe, tuturor fețelor bisericești li s-au cerut „declarații din care să reiasă compromiterea Bisericii și a ierarhilor ei”.

Virgil Maxim, în volumul memorialistic Imn pentru crucea purtată, precizează că ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, care de ceva vreme fusese izolat la Zarca, „primind hârtie și cerneală, în loc să facă plăcerea adversarului, părintele a făcut un rechizitoriu detaliat concepției materialiste și guvernării comuniste, deconspirând lucrarea satanică. (...) Aproape o lună de zile a scris întruna și a așteptat din zi în zi să fie chemat la confruntare”. În urma îndelung așteptatului moment, „într-o dimineață, s-a zvonit, în tot Aiudul, că a fost găsit mort în celulă”.

Conform fișei medicale, pe 17 noiembrie 1962, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, în urma unei „hemoragii cerebrale, boală hipertronică visceralizată”, a trecut la cele veșnice. Certificatul medical nu ne furnizează prea multe informații cu privire la motivul care a declanșat hemoragia cerebrală. Dintr-un alt document aflăm că Sandu Tudor a fost adus la infirmerie „cu 11 ore înainte de deces, în comă profundă”. Dat fiind firea sa nedispusă la compromisuri, alături de atrocitățile la care erau supuși deținuții politic, nu ne este greu să înțelegem, printre rânduri, cauza hemoragiei cerebrale.

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor

Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor a trecut la cele veșnice în celebra celulă Zarca, asemenea și altor personalități postbelice. Teofil Dumbrăveanu, fost deținut politic, într-o scrisoare adresată Mitropolitului Antonie Plămădeală, precizează că: „La ieșirea pe poartă, către cimitirul Trei Plopi, i-au înfipt o suliță de fier în inimă, ca să vadă dacă este viu sau mort”, ca în martirologiile medievale.

Mai târziu, săpându-se un șanț pe lângă zidurile închisorii, au găsit un schelet „cu lanțuri la picioare”. Cei de față, aducându-și aminte că părintele Daniil Sandu Tudor s-a numărat printre puțini călugări, care au purtat lanțuri pe tot parcursul detenției, „credeau că acela era deținutul «Daniil Sfântul.»”

Mitropolitul Antonie Plămădeală, în monografia Rugul Aprins, își încheie prelegea cu următoarea concluzie: părintele Daniil Sandu Tudor „poate fi canonizat! (...) El a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credința lui. (...) El a murit în închisoare pentru credința lui! El ar putea intra foarte bine într-un catalog al martirilor creștini, pe care ar trebui să-l alcătuim noi astăzi, ar trebui să intre printre cei dintâi în acest catalog cu nume sau fără nume, martiri morți în închisori pentru credință, sfinți, cum sunt cei 40 de martiri din istoria creștinismului, și printre aceștia ar intra, fără îndoială, și Daniil Sandu Tudor”.

(...) Despre această trăire interioară ne vorbește și Virgil Maxim, în volumul memorialistic Imn pentru crucea purtată. Fiind coleg de celulă cu părintele ieroschimonah, observă că: „Din când în când m-am uitat la fața omului, să-i cunosc starea în care se afla. Observam mișcarea ritmică a buzelor, ochii aproape închiși, capul înclinat spre stânga. Imaginea, care-mi era foarte cunoscută și dragă, mă făcea să înțeleg că am lângă mine un nuntaș al cerului, cu care zburam pe Golgota spre Dumnezeu”.

— Dr. Camelia SURUIANU