Ieromonahul Serafim Rose, la adormirea sa întru Domnul, cel ce a lăsat următoarele cuvinte testamentare:
"Este mai târziu decât credeți... grăbiți-vă, deci, să faceți lucrarea lui Dumnezeu!"
— ✝️ 2 septembrie 1982, VEȘNICA POMENIRE ❗
"În viaţa noastră nu există accidente. Totul ni se întâmplă cu voia lui Dumnezeu sau cu îngăduinţa Lui pentru mântuirea noastră, oglindind starea noastră lăuntrică şi nevoile noastre" — Cuviosul Serafim Rose
„Când am intrat într-o Biserică ortodoxă pentru prima oară, ceva în inima mea mi-a spus că eram acasă!” — Cuviosul Serafim Rose
"Nu-i critica și nu-i judeca pe alți oameni - privește-i pe ceilalți ca pe niște îngeri... îndreptățește greșelile și slăbiciunile lor, și osândește-te numai pe tine ca fiind cel mai mare păcătos. Acesta este primul pas în orice fel de viață duhovnicească." — Cuviosul Serafim Rose
Cuviosul Serafim Rose: Viitorul Rusiei și sfârșitul lumii
La 2 septembrie 1982, Ieromonahul Serafim (Rose), de binecuvântată amintire, s-a odihnit în Domnul după ani de muncă monahală în Mănăstirea Sfântul Herman din Alaska, Platina, California, la care a fost co-fondator. Moștenirea sa dăinuie peste tot în lume și mai ales în Rusia, o țară despre care scria adesea. Experiența credincioșilor ortodocși din Rusia a fost o temă majoră în prelegerile și scrierile Părintelui Serafim, pe care le-a folosit adesea pentru a ilustra puncte importante privind viața ortodoxă contemporană. Deși următoarea prelegere a fost prezentată în anul 1981, înainte de căderea comunismului în Rusia și prăbușirea Uniunii Sovietice – evenimente descrise în esență în profețiile citate de Părintele Serafim – și s-au întâmplat multe alte lucruri pe care Părintele Serafim nu a trăit să le vadă, mesajul prelegerii sale continuă să fie relevant.
Fiecare creștin ortodox este plasat între două lumi: această lume căzută, în care încercăm să ne lucrăm mântuirea, și cealaltă lume, cerul, patria spre care tindem și care, dacă ducem o viață creștină adevărată, ne dă inspirația de a trăi zi de zi în virtute și iubire creștină.
Însă noi suntem prea preocupați de această lume. Adesea și, de fapt, în zilele noastre uităm de obicei de lumea cerească. Presiunea mondenității este atât de puternică în zilele noastre încât adesea pierdem din vedere ce înseamnă viața noastră de creștin. Chiar dacă participăm frecvent la slujbele bisericești și ne considerăm membri ‘activi’ ai bisericii, de multe ori viața noastră bisericească este doar o manifestare exterioară, legată de slujbele frumoase și de întreaga bogăție a tradiției noastre ortodoxe de închinare, dar lipsită de o reală convingere interioară că Ortodoxia este credința care ne poate salva sufletul pentru veșnicie, lipsită de o reală dragoste și un angajament față de Hristos, Dumnezeul întrupat și Fondatorul credinței noastre. Adesea viața noastră bisericească este doar o chestiune de obișnuință, ceva exterior nouă și care nu ne schimbă în interior, nu ne face să creștem duhovnicește și să mergem spre viața veșnică în Dumnezeu.
Timpurile noastre
Trăim în vremurile despre care Domnul nostru ne-a avertizat în Evanghelie, când ‘dragostea multora se va răci’ [Matei 24, 12], în vremurile din urmă, când Evanghelia creștină care a fost primită cu atâta fervoare de primii creștini a devenit doar o mică parte a vieții lumești pe care o duc cei mai mulți dintre noi, în loc să fie centrul și sensul vieții noastre – ceea ce ar trebui să fie dacă am realiza ce este cu adevărat credința noastră. Creștinismul ortodox, ca o credință arzătoare pe care nu ne este rușine să o mărturisim și să o avem ca cel mai de preț lucru din viața noastră, se află într-o mare măsură într-o stare de declin și de retragere în lumea de astăzi.
Dar, în mod ironic – și providențial – pe măsură ce Ortodoxia a părut să fie în retragere, Rusia (sau, mai degrabă, Uniunea Sovietică, regimul ateu care a înrobit pământul rusesc) a avansat și are acum o poziție de lider, poate chiar cea mai importantă în istoria mondială a timpurilor noastre. Prin urmare, ceea ce se întâmplă astăzi în Uniunea Sovietică este privit cu mare interes de restul lumii. Și, în mod semnificativ, o bună parte din ceea ce se întâmplă astăzi în Uniunea Sovietică se referă la viața adevăratei Rusii – Rusia Ortodoxă. Renașterea ortodoxă din Rusia de astăzi este strâns legată de viitorul pământului rusesc.
În Rusia secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, înainte de Revoluția din 1917, au existat profeții ale oamenilor duhovnicești nu numai cu privire la venirea ateismului în Rusia și la epoca de sânge și sclavie pe care a introdus-o în lume, ci și cu privire la ceea ce se va întâmpla cu Rusia după această epocă, dacă poporul rus ortodox se va pocăi de păcatele care au produs-o.
Prin urmare, să ne uităm la aceste profeții și la modul în care sunt legate de ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia. Să privim nu din punctul de vedere superficial al revistelor de știri populare, ci mai profund, și să încercăm să vedem ceva din ceea ce se întâmplă cu sufletul, cu inima Rusiei, și la ce ne putem aștepta acolo conform acestor profeții și conform cunoștințelor noastre despre profețiile mai generale privind ceea ce se va întâmpla înainte de sfârșitul lumii.
Sfârșitul lumii în profeția creștină
Înainte de a trece în mod specific la profețiile despre Rusia, aș dori să rezum învățătura ortodoxă generală cu privire la ceea ce se va întâmpla chiar înainte de sfârșitul lumii. Acest lucru ne va oferi un context în care să plasăm profețiile referitoare la viitorul Rusiei.
Evenimentele de dinaintea sfârșitului lumii sunt descrise în mai multe locuri din Sfânta Scriptură: capitolul 24 din Matei și locuri paralele din celelalte Evanghelii; cea mai mare parte a cărții Apocalipsa, în special capitolul 8 și următoarele; al doilea capitol din II Tesaloniceni; II Petru, capitolul 3; mai multe capitole din cartea lui Daniel; și alte pasaje.
Apocalipsa descrie aceste evenimente într-o serie de viziuni: unele luminoase și pozitive, referitoare la împlinirea dreptății lui Dumnezeu și la mântuirea aleșilor Săi; și unele întunecate și negative, referitoare la plăgile teribile care vor veni pe pământ pentru păcatele omenirii. Uneori, astăzi punem accentul pe partea întunecată și negativă, văzând creșterea răului în jurul nostru; dar acest lucru provine din slăbiciunea și mondenitatea noastră – trebuie să privim imaginea de ansamblu.
Pe măsură ce se apropie timpul sfârșitului acestei lumi, este adevărat că va fi o perioadă de necazuri cum lumea nu a mai văzut niciodată [Matei 24:21]: vor fi foamete, molime, cutremure, războaie și zvonuri de războaie, persecuții, falși profeți și falși Hristoși, iar dragostea multora (inclusiv a creștinilor) se va răci. Dar, în același timp, Evanghelia va fi predicată tuturor națiunilor, iar cei care rezistă până la sfârșit cu ajutorul lui Hristos vor fi mântuiți.
Răul și religia falsă din lume vor culmina cu domnia lui Antihrist, un conducător mondial care va părea să aducă pacea din tulburarea lumii și va părea să fie Hristos venit din nou pe pământ, domnind din Templul restaurat din Ierusalim.
Însă vor fi și unii care vor pricepe înșelăciunea. În special, doi profeți din Vechiul Testament care nu au murit se vor întoarce pe pământ – Ilie pentru a-i converti pe evrei și Enoh pentru a predica celorlalte națiuni. Scurta domnie a lui Antihrist – doar trei ani și jumătate – se va încheia cu noi dezordini și războaie, în mijlocul cărora Hristos Însuși va veni din cer, precedat de semnul Crucii, iar această lume va fi mistuită de foc și complet reînnoită, în același timp în care trupurile morților se vor ridica din mormânt și se vor reuni cu sufletele lor pentru a se prezenta în fața judecății finale a lui Dumnezeu. Acum, având în vedere acest context general al evenimentelor din vremurile din urmă, să privim spre profețiile referitoare la Rusia.
Viitorul Rusiei
În Rusia secolului al XIX-lea, o serie de profeți – și chiar unii laici clarvăzători, precum Dostoievski – au prevăzut Revoluția care urma să se abată asupra Rusiei ca urmare a necredinței, mondenității și a unei atitudini pur formale față de Ortodoxie, lipsită de credința arzătoare și plină de sacrificiu de sine pe care Ortodoxia o cere. Unii au văzut acest lucru, în termeni generali, ca pe un dezastru teribil gata să cuprindă pământul rusesc, așa cum a făcut episcopul Teofan Zăvorâtul când a privit la lipsa de credință creștină adevărată în atât de mulți oameni și a exclamat: peste o sută de ani, ce va mai rămâne din Ortodoxia noastră?
Alții au văzut mai precis înfricoșătoarea Revoluție care se va răspândi în întreaga lume. Astfel, Sfântul Ioan de Kronstadt a spus, într-o predică ținută în anul 1904:
„Rusia, dacă vei cădea de la credința ta, așa cum au căzut deja mulți din clasa intelectuală, nu vei mai fi Rusia sau Sfânta Rusie. Și dacă nu va exista pocăință în poporul rus – atunci sfârșitul lumii este aproape. Dumnezeu îl va îndepărta pe evlaviosul țar și va trimite un bici în persoana unor conducători nelegiuiți, cruzi, autoproclamați, care vor inunda întregul pământ cu sânge și lacrimi.” [Părintele Ioan de Kronstadt, Cartea celei de-a 50-a aniversări, Utica, NY, 1958, p.164].
Aceasta este starea în care se află acum lumea, cu aproape jumătate din ea îmbibată în sânge și suportând tirania care a început în 1917 cu Revoluția Rusă. Există vreo speranță de eliberare sau ateismul va cuceri pur și simplu întreaga lume și va instaura Regatul lui Antihrist? Avem motive întemeiate să ne îndoim că evenimentele viitoare vor fi atât de simple, atât pentru că țara care a început domnia ateismului, Rusia, trece acum printr-o trezire religioasă care este deja un obstacol în calea răspândirii ateismului, cât și pentru că Antihristul, conform profeției ortodoxe, nu va fi doar un tiran ateu ca Stalin, ci o figură religioasă care va convinge mai degrabă decât va obliga oamenii să îl accepte.
Oamenii sfinți care trăiau în Rusia la începutul Revoluției erau conștienți de natura apocaliptică a acestui eveniment și știau că va fi o încercare lungă și dificilă pentru țara rusă. Dar ei au prevăzut, de asemenea, că va exista un sfârșit al acestei încercări.
Cuviosul Alexie de la Sihăstria Zosima, călugărul care a tras la sorți alegerea Patriarhului Tihon, a auzit oamenii strigând în biserica mănăstirii Chudov (aceasta se întâmpla în primele luni confuze ale Revoluției):
„Rusia noastră este pierdută, Rusia Sfântă este pierdută!”
La aceasta el a răspuns:
„Cine este cel care spune că Rusia este pierdută, că ea a pierit? Nu, nu, ea nu este pierdută, nu a pierit și nu va pieri – dar poporul rus trebuie purificat de păcate prin mari încercări. Trebuie să se roage și să se pocăiască cu fervoare. Dar Rusia nu este pierdută și ea nu a pierit.” [Rusia Ortodoxă, 1970, nr. 1, p. 9].
Starețul Anatolie cel Tânăr de la Optina, chiar în primele zile ale Revoluției, în februarie 1917, a făcut o profeție sub forma unei imagini vii a viitorului Rusiei:
„Va fi o furtună. Și corabia rusească va fi făcută bucăți. Dar oamenii pot fi salvați chiar și pe așchii și fragmente. Și nu toată lumea va pieri. Unul trebuie să se roage, toată lumea trebuie să se pocăiască și să se roage cu fervoare. Și ce se întâmplă după furtună? …Va fi un calm.”
La aceasta, toată lumea a spus:
„Dar nu mai există nicio corabie, este făcută bucăți; a pierit, totul a pierit.”
„Nu este așa”, a spus Bădie.
„O mare minune a lui Dumnezeu se va manifesta. Și toate așchiile și fragmentele, prin voia lui Dumnezeu și prin puterea Lui, se vor aduna și se vor uni, iar corabia va fi reconstruită în frumusețea ei și va merge pe drumul ei, așa cum a fost predestinat de Dumnezeu. Și aceasta va fi o minune evidentă pentru toată lumea.” [Rusia Ortodoxă, 1970, nr. 1, p. 9].
Cuviosul Barnaba de la Schitul Ghetsimani a vorbit înainte de Revoluție despre dezastrul care se abătea asupra Rusiei și despre persecuțiile crude împotriva credinței ortodoxe. El a spus:
„Persecuțiile împotriva credinței vor crește constant. Va fi o durere și un întuneric nemaiîntâlnit și aproape toate bisericile vor fi închise. Dar când oamenilor li se va părea că este imposibil să mai îndure, atunci va veni izbăvirea. Va fi o înflorire. Bisericile vor începe să fie ridicate. Însă aceasta va fi o înflorire înainte de sfârșit.” [scrisoare personală de la N. Kieter].
Schimonahul Aristocleu, nu cu mult timp înainte de moartea sa, în august 1918, a spus că
„acum trecem prin vremurile dinaintea lui Antihrist, însă Rusia va fi totuși eliberată. Va fi multă suferință, multă tortură. Întreaga Rusie va deveni o închisoare, iar fiecare trebuie să se roage mult Domnului pentru iertare. Trebuie să ne pocăim de păcatele noastre și să ne temem să facem chiar și cel mai mic păcat, dar să ne străduim să facem binele, chiar și cel mai mic. Pentru că și aripa unei muște are greutate, iar cântarul lui Dumnezeu este exact. Și când chiar și cel mai mic bine din cupă va cântări mai mult, atunci Dumnezeu Își va arăta mila față de Rusia. Cu zece zile înainte de sfârșit (al vieții sale), el a spus că sfârșitul va veni prin China. Va fi o izbucnire extraordinară și se va manifesta o minune a lui Dumnezeu. Și va exista o viață complet diferită, dar toate acestea nu vor fi pentru mult timp.” [Rusia Ortodoxă, 1969, #21, p. 3].
Cuviosul Nectarie de la Optina a profețit în anii 1920:
„Rusia se va ridica, iar din punct de vedere material nu va fi bogată. Dar în spirit va fi bogată, iar în Optina vor fi încă șapte luminători, șapte stâlpi.” [I.M. Kontzevich, Optina Monastery and its Epoch, Jordanville, 1973, p.538].
Interesant este faptul că Sfântul Ioan de Kronstadt a profețit, de asemenea, că eliberarea Rusiei va veni din Est [I.K. Sursky, Părintele Ioan de Kronstadt, Belgrad, 1942, vol. 2, p. 24 – extrase din această lucrare sunt în curs de pregătire pentru publicare de către Editura Sfântul Ioan de Kronstadt].
Arhiepiscopul Teofan de Poltava a rezumat în anii 1930 profețiile pe care le-a primit de la astfel de bătrâni ca acestea:
„Mă întrebați despre viitorul apropiat și despre vremurile din urmă. Eu nu vorbesc de unul singur, ci prezint revelația Bătrânilor: Venirea lui Antihrist se apropie și este foarte aproape. Timpul care ne separă de acesta ar trebui să fie considerat o chestiune de ani sau cel mult, de câteva decenii. Dar înainte de venirea lui Antihrist, Rusia trebuie să fie restaurată – desigur, pentru o perioadă scurtă de timp. Și în Rusia trebuie să fie un țar ales de Domnul Însuși. El va fi un om cu o credință arzătoare, o minte mare și o voință de fier. Acest lucru a fost dezvăluit despre el. Vom aștepta împlinirea a ceea ce a fost revelat. Judecând după multe semne, este aproape, cu excepția cazului în care, din cauza păcatelor noastre, Domnul Dumnezeu va revoca, va modifica ceea ce a fost promis. După mărturia cuvântului lui Dumnezeu, și aceasta se întâmplă.” [Cuvântul Ortodox, 1969, nr. 4, p. 194].
Astfel, putem vedea în profețiile acestor oameni inspirați de Dumnezeu în prima parte a acestui secol o așteptare clară a restaurării Sfintei Rusii și chiar a unui țar ortodox, pentru o scurtă perioadă de timp, nu cu mult înainte de venirea lui Antihrist și sfârșitul lumii. Acest lucru va fi ceva miraculos și nu un eveniment istoric obișnuit. Dar, în același timp, este ceva care depinde de poporul rus însuși, deoarece Dumnezeu acționează întotdeauna prin voința liberă a omului. Așa cum Ninive a fost cruțată atunci când poporul s-a pocăit, iar profețiile lui Iona despre distrugerea ei s-au dovedit a fi false, la fel și profețiile despre restaurarea Rusiei se vor dovedi false dacă nu va exista pocăință în poporul rus.
Arhiepiscopul Ioan Maximovici, de binecuvântată amintire, al cărui mormânt se află chiar în catedrala în care s-au ținut slujbele din această dimineață, a reflectat profund asupra semnificației Revoluției ruse și a exilului multor ruși. În raportul său către Soborul întregii diaspore din Iugoslavia în 1938, el a scris:
„Poporul rus în ansamblu a săvârșit mari păcate care sunt cauza nenorocirilor actuale: păcatele specifice sunt ruperea jurământului și regicidul. Liderii publici și militari au renunțat la supunerea și loialitatea lor față de țar chiar înainte de abdicarea sa, forțându-l pe acesta din urmă, care nu dorea vărsare de sânge în interiorul țării; iar poporul a salutat deschis și zgomotos această faptă și nicăieri nu și-a exprimat cu voce tare lipsa de acord cu acest lucru… Cei vinovați de păcatul regicidului nu sunt doar cei care l-au săvârșit fizic, ci întregul popor care s-a bucurat cu ocazia răsturnării țarului și a permis înjosirea, arestarea și exilarea acestuia, lăsându-l fără apărare în mâinile criminalilor, fapt care în sine predeterminase deja sfârșitul. Astfel, catastrofa care s-a abătut asupra Rusiei este consecința directă a păcatelor teribile, iar renașterea Rusiei este posibilă numai după curățarea de acestea. Cu toate acestea, până în prezent nu a existat o pocăință autentică, crimele comise nu au fost condamnate în mod clar, iar mulți participanți activi la Revoluție continuă chiar și acum să afirme că în acel moment nu era posibil să se acționeze în alt mod. Neexprimând o condamnare directă a Revoluției din februarie, a răscoalei împotriva Unsului lui Dumnezeu, poporul rus continuă să participe la păcat, mai ales atunci când apără roadele Revoluției.” [Cuvântul Ortodox, 1973, nr. 50, p. 91].
Desigur, regicidul – uciderea Țarului Uns – nu este singurul păcat care apasă pe conștiința poporului rus ortodox. Această crimă este, ca să spunem așa, un simbol al îndepărtării Rusiei de Hristos și de adevărata Ortodoxie – un proces care a durat cea mai mare parte a secolelor al XIX-lea și al XX-lea și care, probabil, abia acum începe să fie inversat. Este foarte interesant faptul că în Rusia însăși, astăzi, chestiunea glorificării țarului împreună cu ceilalți Noi Mucenici este legată de ridicarea blestemului literal care s-a abătut asupra pământului rusesc de la martiriul său [1]. […]
Este prea simplu, desigur, să spunem că glorificarea Noilor Mucenici, inclusiv a Familiei Regale, va aduce restaurarea Sfintei Rusii. Dar dacă poporul ortodox, atât în Rusia cât și în diaspora, ar primi acest act cu toată inima și l-ar folosi ca pe o oportunitate de a se pocăi profund de păcatele lor, nu s-ar putea calcula impactul pe care l-ar putea avea asupra Rusiei.
O mare profeție despre viitorul Rusiei a fost cunoscută doar de câțiva înainte de Revoluție; a fost atât de îndrăzneață încât cenzura bisericii nu a permis să fie tipărită. Ea a fost găsită în aceeași colecție de manuscrise a lui Motovilov care a dat lumii celebra ‘Conversație’ a Sfântului Serafim despre dobândirea Duhului Sfânt. Această profeție, care a apărut acum în mai multe tipărituri în ultimul deceniu, se referă la învierea literală a Sfântului Serafim înainte de sfârșitul lumii. Iată ce i-a spus Sfântul Serafim lui Motovilov:
„De multe ori am auzit din gura marelui iubitor de Dumnezeu, Cuviosul, Părintele Serafim, că nu se va culca în Sarov cu trupul său. Și iată, unul singur eu (Motovilov) am îndrăznit să-l întreb:
Bădie, te învrednicești să spui mereu că nu te vei culca în Sarov cu trupul tău. Înseamnă aceasta că monahii din Sarov te vor da?”
„Evlavia voastră, Domnul Dumnezeu a rânduit ca eu, umilul Serafim, să trăiesc considerabil mai mult de o sută de ani. Dar întrucât spre acea vreme episcopii vor deveni atât de nelegiuiți încât în nelegiuirea lor îi vor întrece pe episcopii greci din vremea lui Teodosie cel Tânăr, astfel încât nici măcar nu vor mai crede în dogma principală a credinței creștine: de aceea a fost plăcut Domnului Dumnezeu să mă ia pe mine, umilul Serafim, din această viață vremelnică până la vreme, și apoi să mă învieze; iar învierea mea va fi ca învierea celor șapte tineri din peștera Ochlon în zilele lui Teodosie cel Tânăr.”
„După ce mi-a dezvăluit această mare și înfricoșătoare taină, marele Bătrân m-a informat că, după învierea sa, va merge de la Sarov la Diveyevo și acolo va începe predicarea pocăinței în întreaga lume. Pentru această predicare, și mai ales datorită miracolului învierii, se va aduna o mare mulțime de oameni de la toate marginile pământului; Diveyevo va deveni o lavră, Vertyanova va deveni un oraș, iar Arzamas o provincie. Și predicând pocăința în Diveyevo, Bădia Serafim va descoperi patru moaște în ea, iar după ce le va descoperi, el însuși se va culca în mijlocul lor. Și atunci în curând va veni sfârșitul tuturor lucrurilor.”
Altă dată, Sfântul Serafim i-a vorbit lui Motovilov despre starea duhovnicească a ultimilor creștini care vor rămâne credincioși lui Dumnezeu înainte de sfârșitul lumii:
„Și în zilele acelei mari suferințe, despre care se spune că nicio făptură nu va fi mântuită decât dacă, de dragul celor aleși, acele zile vor fi scurtate – în acele zile rămășița credincioșilor va experimenta în sine ceva asemănător cu ceea ce a experimentat odată Domnul Însuși când, atârnând pe Cruce, fiind Dumnezeu Desăvârșit și Om Desăvârșit, S-a simțit atât de părăsit de Divinitatea Sa încât a strigat către El: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Și ultimii creștini vor trăi în ei înșiși o asemenea părăsire a umanității de către harul lui Dumnezeu, dar numai pentru un timp foarte scurt, după trecerea căruia Domnul nu va întârzia să apară imediat în toată slava Sa, și toți sfinții îngeri cu El. Și atunci se va săvârși în toată plinătatea sa tot ceea ce a fost rânduit din veacuri în sfatul preetern (al Sfintei Treimi).” [Cuvântul Ortodox, 1973, nr. 50, pp. 123-4].
Această profeție nu a fost niciodată tipărită în Rusia, și totuși este cunoscută astăzi pretutindeni. Într-o scrisoare a unui preot, publicată în primul număr al periodicului Nadezhda, care descrie vizita sa la Sarov și Diveyevo și descoperirea sa acolo că Sfânta Rusie era încă vie și că măicuțele de la Mănăstirea Diveyevo (care a fost închisă în 1926) încă mai trăiesc acolo, există această profeție de la o femeie în vârstă, Evdokia, care tocmai primise Sfânta Împărtășanie. Adresându-se preotului, ea a spus:
„Curând, curând, aici, în Diveyevo, va fi o sărbătoare. Acum nu mai sunt ani, nici luni, ci zile și ore până la deschiderea mănăstirii și manifestarea a patru moaște: cele ale Sfântului, ale întemeietoarei (din Diveyevo) Alexandra, ale Matușka Martha și ale Fericitei Evdokeyushka, care a fost torturată și ucisă de atei…. Sfântul îmi poruncește: spune-i lui și nimănui altcuiva… că în curând, în curând, atât mănăstirea cât și moaștele vor fi deschise… El îmi poruncește să vă spun că fără greș trebuie să veniți aici pentru deschiderea bisericii și a moaștelor.” [Nadejda, 1977, nr. 1, p. 148].
Despre faptul că Sfânta Rusie este încă vie, în ciuda domniei continue a ateismului în Rusia, avem acum mărturia multor observatori din Rusia însăși. Iată ce spune Gennady Shimanov:
„Sfânta Rusie nu poate fi îngropată, nu poate dispărea; ea este eternă și victorioasă, și tocmai ei îi va aparține ultimul cuvânt în istoria poporului nostru…. Sfânta Rusie s-a îndepărtat doar de la suprafața vieții contemporane, dar ea continuă să trăiască în adâncurile ei ascunse, germinând până la ceasul potrivit, astfel încât, în vremea plăcută lui Dumnezeu, după ce va fi supraviețuit iernii, va ieși din nou la suprafață și va împodobi fața pământului rusesc, care a fost biciuit cu atâta cruzime de furtuni de foc și de gheață.” [Cuvântul Ortodox, 1973, nr. 50, p. 98].
Mesajul Rusiei către lume
În cartea care descrie cel mai amănunțit evenimentele care vor avea loc la sfârșitul lumii, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, la deschiderea celei de-a șaptea peceți, care precede ultima plagă care se va abate asupra omenirii; se spune că a fost liniște în cer timp de o jumătate de oră [Apoc 8:1]. Unii au interpretat acest lucru ca însemnând o scurtă perioadă de pace înainte de evenimentele finale ale istoriei lumii – și anume, scurta perioadă de restaurare a Rusiei, când predicarea pocăinței mondiale va începe cu Rusia – acel ‘cuvânt nou, ultim’ pe care chiar Dostoievski spera că Rusia îl va da lumii [Discursul lui Pușkin, Jurnalul unui scriitor, tr. Boris Brasol, New York, George Braziller, 1954, p. 980]. În condițiile actuale ale lumii, când evenimentele dintr-o țară sunt cunoscute de întreaga lume aproape instantaneu și când Rusia, curățată de sângele martirilor săi, are într-adevăr o șansă mai mare decât orice altă țară de a se trezi din somnul ateismului și al necredinței – putem concepe deja posibilitatea unui astfel de eveniment. Așa cum au spus părintele Dimitri Dudko și alții, nu se poate ca sângele nenumăraților martiri ai Rusiei să fi fost în zadar; fără îndoială, el este sămânța ultimei mari înfloriri a creștinismului adevărat.
Dar este ușor să ne pierdem în visele despre lumea viitoare. Ar trebui să fim conștienți de ceea ce se va întâmpla la sfârșitul lumii și de ceea ce se poate întâmpla în Rusia. Dar evenimentele spirituale precum învierea Rusiei depind de fiecare suflet în parte. Acest șapte nu se va întâmpla fără participarea poporului ortodox – pocăința și lupta noastră. Și acest lucru implică nu numai poporul Rusiei în sine – implică întreaga diasporă rusă și tot poporul ortodox din lume.
Arhiepiscopul Ioan, în același raport către Soborul întregii diaspore din 1938 pe care l-am citat deja, vorbește despre misiunea apocaliptică a poporului rus în afara Rusiei:
„În pedeapsă, Domnul arată în același timp și poporului rus calea spre mântuire, făcându-l predicator al Ortodoxiei în întreaga lume. Diaspora rusă a familiarizat toate marginile lumii cu Ortodoxia; masa de ruși exilați, în cea mai mare parte, este în mod neștiut un predicator al Ortodoxiei…. Rușilor din străinătate le-a fost acordat să strălucească în întreaga lume cu lumina Ortodoxiei, astfel încât alte popoare, văzând faptele lor bune, să slăvească pe Tatăl nostru Care este în ceruri și astfel să obțină mântuirea pentru ei înșiși…. Diaspora va trebui să se convertească la calea pocăinței și, dobândind iertarea pentru sine prin rugăciunea către Dumnezeu și prin renașterea duhovnicească (va) deveni capabilă să dea renaștere și patriei noastre suferinde.” [Cuvântul Ortodox, 1973, nr. 50, pp. 92, 94].
Astfel, rușii din străinătate, trăind adevărata viață a Ortodoxiei, ar trebui să pregătească deja calea pentru predicarea Sfântului Serafim de pocăință la nivel mondial. Într-o oarecare măsură, acest lucru se întâmplă și chiar putem începe să vedem, în paralel cu renașterea ortodoxă din Rusia, o adevărată trezire ortodoxă în America și în alte țări din afara Rusiei.
Dar totul depinde de fiecare dintre noi: dacă ne trezim la adevărata viață ortodoxă, atunci Sfânta Rusie va fi restaurată; dacă nu, atunci Dumnezeu își poate retrage promisiunile.
Arhiepiscopul Ioan și-a încheiat raportul la Soborul din 1938 cu o profeție și o speranță că va exista un adevărat Paște în Rusia, care va străluci pentru întreaga lume înainte de sfârșitul tuturor lucrurilor și începutul Împărăției universale a lui Dumnezeu:
„Scuturați somnul descurajării, o, fii ai Rusiei! Priviți slava suferinței ei și fiți purificați; spălați-vă de păcatele voastre! Întăriți-vă în credința ortodoxă, ca să fiți vrednici să locuiți în locuința Domnului și să vă așezați pe muntele Său cel sfânt! Săriți, săriți, ridicați-vă, Rusia, voi cei care din mâinile Domnului ați băut paharul mâniei Lui! Când suferința ta va lua sfârșit, dreptatea ta va merge cu tine și slava Domnului te va însoți. Popoarele vor veni la lumina ta și regii la strălucirea care se va ridica peste tine. Atunci Ridică-ți ochii și vezi: iată copiii tăi vin la tine din Apus și din Nord și din Mare și din Răsărit, binecuvântându-te în Hristos pentru totdeauna. Amin.” [Ibidem, p. 94].
Acest discurs, rostit la Conferința Tinerilor Ortodocși din San Francisco în 1981, a fost publicat inițial în Cuvântul Ortodox, nr. 100-101 (1981; vol. 17, nr. 5-6), pp. 205-217.
[1] În anul 1981, țarul Nicolae al II-lea și familia regală au fost glorificați ca sfinți de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. La 14 august 2000, ei au fost glorificați de Patriarhia Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse.
