7️⃣ Părintele Claudiu Buză: ȘAPTE ANI ÎNTRU NEPOMENIRE!

- Posted in Ortodoxia în România by - Permalink

Astăzi se împlinesc șapte ani de când m-am îngrădit oficial de ecumenism, prin nepomenirea episcopului Vincențiu al ESC, devenit pseudoepiscop prin acceptarea de către sinodul BOR a hotărârilor eretice de la Kolymbari, Creta.

Nu scriu aceste rânduri ca urmare a unor fapte de vitejie duhovnicească, ci ca pe un firesc al vieții mele de nevrednic slujitor al lui Hristos, care nu a suferit trădarea credinței și manipularea mincinoasă de ascundere a adevărului. Am știut ce mă așteaptă dacă întrerup pomenirea și mi-am asumat consecințele acestei alegeri, încredințat că Harul lui Dumnezeu mă va însoți în acest demers, pe care propria-mi conștiință mă atenționa că trebuie să-l realizez, cu orice preț. M-au ajutat în hotărârea luată atât fiii duhovnicești, care erau pregătiți prin cateheze pentru acest drum al îngrădirii, precum și prezbitera care mi-a fost mereu alături în deciziile importante și care, chiar în dimineața Duminicii zilei de 30 octombrie (în 29 octombrie, sinodul BOR a legiferat hotărârile eretice ale sinodului tâlhăresc din Creta), mi-a spus că îmi urmează indiferent de decizia pe care o voi lua. Nu știa d-na preoteasă că această hotărâre va avea să conducă la pierderea catedrei de religie pe care o avea la una dintre școlile municipiului Urziceni, prin retragerea binecuvântării episcopului locului, odată cu oprirea mea de la slujire, judecarea nedreaptă și caterisirea nevalidă. Am primit, însă, cu multă bucurie toate nedreptățile săvârșite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, precum și presiunile făcute de colegii din protopopiat care îmi cereau să reiau pomenirea episcopului.

Începutul nepomenirii nu a fost ușor! Slujirea în casele credincioșilor care s-au făcut adevărate biserici, fuga de oamenii sistemului care ne fotografiau, ne filmau și chiar ne urmăreau din umbră, judecățile Consistoriului, pierderea prietenilor și colegilor apropiați au făcut parte din viața noastră de nepomenitori, la începuturile ei. Însă, mângâierile aduse de lucrarea Harului dumnezeiesc și libertatea întru Adevărul lui Hristos au covârșit toate acele neajunsuri.

Încetișor au început să ni se alăture în mărturisire și alți credincioși, din alte zone ale țării. Îmi amintesc de o respectabilă familie din Oradea care a venit în Urziceni, de la peste 600 km distanță, fără a cunoaște adresă, telefon sau a avea alte date de contact, pentru a ne fi alături în îngrădire, și pentru a participa alături de noi la Sfânta Liturghie. Apoi, am cunoscut alți oameni frumoși, iubitori de Adevăr care au ales să se îngrădească de erezia ecumenismului legiferat la Creta. Cei mai mulți dintre aceștia au rămas pe calea echilibrată a nepomenirii (de fapt, a pomenirii întru Adevăr: episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului!). Încercările nu au lipsit pe calea îngrădirii. Unii dintre noi au ales să numească eretici pe cei care nu au întrerupt pomenirea sau chiar au negat existența Harului în BOR. Cu această atitudine de zelotism vătămător nu am fost de acord, pentru că rolul nepomenirii a fost și a rămas acela de a ne îngrădi de erezie și de a "protesta lecuitor" împotriva deciziilor sinodalilor. Noi nu ne-am îngrădit de erezie pentru a-i judeca pe frații noștri care nu au întrerupt pomenirea, ci am păstrat comuniunea cu ortodocșii din Biserică printr-o altă formă de mărturisire împotriva ecumenismului, perfect canonică și patristică. Chiar dacă unii dintre aceștia, negând lucrarea Duhului Sfânt prin nepomenire, ne numesc schismatici și ieșiți din Biserică, ne rugăm Domnului să-i lumineze întru Adevărul lui Hristos Iisus, Domnul.

Vreau în finalul celor spuse, cu sinceritate și multă bucurie, să mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături și ne sunt alături în mărturisirea noastră, tuturor celor care ne urmează în mărturisire, dar și celor care ne stau împotrivă și ne socotesc ca măturătură a Bisericii lui Hristos. Poate că cei din urmă ne sunt adevărații noștri binefăcători, fiindcă nu cei care ne laudă pentru nevrednicia noastră ne ajută să câștigăm Harul dumnezeiesc, fără de care nimic nu suntem, ci cei care ne batjocoresc și ne prigonesc ne ajută cu adevărat să rămânem tari și neclintiți în mărturisirea Adevărului.

Vă doresc tuturor, pomenitori și nepomenitori, ca Adevărul Hristos să vă însoțească în toate căile vieți voastre și să luați aminte la vremurile pe care le trăim, fiindcă sunt vremuri de mărturisire fără de care nimeni nu se mântuiește! Bucurie și binecuvântare!

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid034xatFz3T317VjnroGbaeQvwujF542vtHf2rnjuez9ti3TY11KorkNxvR37wY8Ebkl

Tags:

7️⃣ Părintele Claudiu Buză: ȘAPTE ANI ÎNTRU NEPOMENIRE! →

- Posted in Ortodoxia în România by - Permalink

Astăzi se împlinesc șapte ani de când m-am îngrădit oficial de ecumenism, prin nepomenirea episcopului Vincențiu al ESC, devenit pseudoepiscop prin acceptarea de către sinodul BOR a hotărârilor eretice de la Kolymbari, Creta.

Nu scriu aceste rânduri ca urmare a unor fapte de vitejie duhovnicească, ci ca pe un firesc al vieții mele de nevrednic slujitor al lui Hristos, care nu a suferit trădarea credinței și manipularea mincinoasă de ascundere a adevărului. Am știut ce mă așteaptă dacă întrerup pomenirea și mi-am asumat consecințele acestei alegeri, încredințat că Harul lui Dumnezeu mă va însoți în acest demers, pe care propria-mi conștiință mă atenționa că trebuie să-l realizez, cu orice preț. M-au ajutat în hotărârea luată atât fiii duhovnicești, care erau pregătiți prin cateheze pentru acest drum al îngrădirii, precum și prezbitera care mi-a fost mereu alături în deciziile importante și care, chiar în dimineața Duminicii zilei de 30 octombrie (în 29 octombrie, sinodul BOR a legiferat hotărârile eretice ale sinodului tâlhăresc din Creta), mi-a spus că îmi urmează indiferent de decizia pe care o voi lua. Nu știa d-na preoteasă că această hotărâre va avea să conducă la pierderea catedrei de religie pe care o avea la una dintre școlile municipiului Urziceni, prin retragerea binecuvântării episcopului locului, odată cu oprirea mea de la slujire, judecarea nedreaptă și caterisirea nevalidă. Am primit, însă, cu multă bucurie toate nedreptățile săvârșite de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, precum și presiunile făcute de colegii din protopopiat care îmi cereau să reiau pomenirea episcopului.

Începutul nepomenirii nu a fost ușor! Slujirea în casele credincioșilor care s-au făcut adevărate biserici, fuga de oamenii sistemului care ne fotografiau, ne filmau și chiar ne urmăreau din umbră, judecățile Consistoriului, pierderea prietenilor și colegilor apropiați au făcut parte din viața noastră de nepomenitori, la începuturile ei. Însă, mângâierile aduse de lucrarea Harului dumnezeiesc și libertatea întru Adevărul lui Hristos au covârșit toate acele neajunsuri.

Încetișor au început să ni se alăture în mărturisire și alți credincioși, din alte zone ale țării. Îmi amintesc de o respectabilă familie din Oradea care a venit în Urziceni, de la peste 600 km distanță, fără a cunoaște adresă, telefon sau a avea alte date de contact, pentru a ne fi alături în îngrădire, și pentru a participa alături de noi la Sfânta Liturghie. Apoi, am cunoscut alți oameni frumoși, iubitori de Adevăr care au ales să se îngrădească de erezia ecumenismului legiferat la Creta. Cei mai mulți dintre aceștia au rămas pe calea echilibrată a nepomenirii (de fapt, a pomenirii întru Adevăr: episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului!). Încercările nu au lipsit pe calea îngrădirii. Unii dintre noi au ales să numească eretici pe cei care nu au întrerupt pomenirea sau chiar au negat existența Harului în BOR. Cu această atitudine de zelotism vătămător nu am fost de acord, pentru că rolul nepomenirii a fost și a rămas acela de a ne îngrădi de erezie și de a "protesta lecuitor" împotriva deciziilor sinodalilor. Noi nu ne-am îngrădit de erezie pentru a-i judeca pe frații noștri care nu au întrerupt pomenirea, ci am păstrat comuniunea cu ortodocșii din Biserică printr-o altă formă de mărturisire împotriva ecumenismului, perfect canonică și patristică. Chiar dacă unii dintre aceștia, negând lucrarea Duhului Sfânt prin nepomenire, ne numesc schismatici și ieșiți din Biserică, ne rugăm Domnului să-i lumineze întru Adevărul lui Hristos Iisus, Domnul.

Vreau în finalul celor spuse, cu sinceritate și multă bucurie, să mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături și ne sunt alături în mărturisirea noastră, tuturor celor care ne urmează în mărturisire, dar și celor care ne stau împotrivă și ne socotesc ca măturătură a Bisericii lui Hristos. Poate că cei din urmă ne sunt adevărații noștri binefăcători, fiindcă nu cei care ne laudă pentru nevrednicia noastră ne ajută să câștigăm Harul dumnezeiesc, fără de care nimic nu suntem, ci cei care ne batjocoresc și ne prigonesc ne ajută cu adevărat să rămânem tari și neclintiți în mărturisirea Adevărului.

Vă doresc tuturor, pomenitori și nepomenitori, ca Adevărul Hristos să vă însoțească în toate căile vieți voastre și să luați aminte la vremurile pe care le trăim, fiindcă sunt vremuri de mărturisire fără de care nimeni nu se mântuiește! Bucurie și binecuvântare!

Sursa: https://www.facebook.com/claudiu.buza.75/posts/pfbid034xatFz3T317VjnroGbaeQvwujF542vtHf2rnjuez9ti3TY11KorkNxvR37wY8Ebkl